Caracterizarea Personajului

Harap-Alb

Scriitor humuleștean încadrat în categoria marilor clasici alături de M. Eminescu, I.L

Caragiale și I. Slavici; Ion Creangă s-a evidențiat prin calitatea sa de povestitor. Stilul său
inconfundabil este reprezentat prin oralitate, capacitatea de a recrea limbajul țărănesc,
permanenta jovialitate și erudiția paremiologică. A debutat ca scriitor la 1 octombrie 1875 cu
basmul „Soacra cu trei nurori” în revista „Convorbiri literare”.
Ion Creangă s-a evidențiat în peisajul literal românesc prin următoarele opere: basmele
„Povestea lui Harap-Alb”; „Capra cu trei iezi”; „Punguța cu doi bani”; „Fata babei și fata
moșneagului”; povestiri „Inul și cămeșa”; „Cinci pâini”; „Povestea unui om leneș”; nuvelă „Moș
Nechifor Coțcariul”, și opera cu caracter memorialist în care este reconstruită atmosfera zonei
rurale „Amintiri din Copilărie”.

Basmul este specia genului epic de dimensiuni medii, în care este prezentă permatenta
confruntare între bine și rău, finalizată prin triumful binelui. Categoria estetică specifică binelui
este fabulosul.
Basmul cult pornește de la modelul narativ al basmului popular, dar aduce inovații în
funcție de modul în care el transfigurează artistic realitatea. Aceste inovații sunt reprezentate la
nivelul scenariului basmului, al modului în care creează personajele, al mesajului transmis și al
limbajului folosit.
Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” a fost publică la 1 august 1877 în revista
„Convorbiri literare”. Deși pare apropiat de modelul popular, basmul lui Creangă se distanțează
de tiparul tradițional prin structura acestuia, prin modul în care sunt construite personajele, dar
mai ales prin stilul naratorului.
Criticul literar Pompiliu Constantinescu consideră „Povestea lui Harap-Alb”: „o sinteză a
basmului cult și cel mai frumos basm românesc”.

Tema basmului ilustrează, conform tradiției basmului popular, lupta dintre forțele binelui
și cele ale răului, precum încercarea eroului de a restabili binele.
În plus, naratorul urmărește procesul complex de formare spirituală a tânărului care intră
în contact cu dificultățile vieții. De aceea basmul lui Ion Creangă are caracter de bildungsroman.

La începutul basmului protagonistul este mezinul craiului, ulterior devine rob al Spânului,
iar la final primeste rangul de împărat după ce a dovedit că merită.
Fiind în postura de neofit, băiatul greșește la început: încalcă sfatul părintesc, se
întovărășește cu Spânul și judecă după aparențe.
Pentru a fi stăpân peste alții, Harap-Alb trebuie să știe mai întâi ce înseamnă să fi rob,
iar pentru a da sfaturi și porunci altora, era necesar să știe cum se îndeplinesc ele. Astfel, toate
probele pe care le parcurge personajul sunt modalități de șlefuire a caracterului său. Fiecare
dintre ele reprezintă o etapă pentru formarea personalității sale, și pentru evoluția sa spirituală.

O calitate principală a personajului este noblețea morală a acestuia.

Un prim episod ilustrativ pentru această calitate este trecerea primului pod de catre
protagonist. Podul este locul unde se desfășoară primul test pus la cale de către Crai. Craiul îi
supune pe toți fiii săi prin acest test, el constând în costumarea lui într-un urs fioros care le-ar fi
apărut în calea acestora la încercarea lor de a trece podul. Primii doi fii se întorc umiliți din
experiența nereușită, Craiul îl ironizează pe primul fiu, întrebându-l cu prefăcută mirare ce-a
uitat acasă de s-a întors așa de repede, iar pe cel de-al doilea îl întâmpină cu un proverb dur:
„Apără-mă de câini, că de găini nu mă tem”. În adâncul sufletului tatăl este trist când observă ce
fiii neisprăviți are. Îl supără nu doar neputința acestora, ci și lipsa lor de rușine, căci ei nu prea
păreau afectați de cele întâmplate. Împăratul sfârșește prin a-și exprima direct nemulțumirea,
mustrându-i pe ce doi: Apoi drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricați mâncarea, dragii
mei. După ce băiatul cel mic primește învoirea tatălui de a pleca și este îndrumat de bătrână,
băiatul devine foarte sigur pe el, fără motiv, căci deocamdată nu dovedise nimic. Fiul cel mic
trece cu bine prima probă, fiind ajutat de calul său. Testul Podului nu este doar un simplu test.
Podul este locul de trecere spre o altă lume. Trecerea are mereu un singur sens acesta fiind și
momentul intrării în lume care marchează prima diferențiere de frații lui incapabili rămași acasă.
Însă podul nu oferă cheia ci doar șansa transformării. A trece podul este totuși un act de curaj
care presupune să ai cutezanța de a te afunda în necunoscut.

Un alt episod ilustrativ pentru această calitate este cel al coborârii fiului de crai în
fântână, simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul
obstacol greu de trecut, pădurea-abirint „un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca
cărările”, fiul de crai cade în capcana acestuia. Antagonistul, Spânul, îl închide pe tânăr în
fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de identitate, să devină robul lui și să
jure pe „ascuțișul paloșului” că-i va deveni slugă „până când va muri și iar va învia”.
Acest simbol are toate caracteristicile unui Botez în tradiția Creștină, urmând etapele: coborârea
în apă, jurământul, schimbarea statutului a personajului. Acoperirea fântânii de către Spân cu
un copac sugerează o moarte simbolică la care este supus feciorul de crai, încheierea unei
etape a vieții lui din care apoi va apărea un simplu om care va lupta pentru a-și câștiga
identitatea. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi
etape existențiale.

Harap-Alb este caracterizat complex, realizându-i-se portretul fizic, dar mai ales moral.
Caracterizarea directă este realizată de către narator în incipitul basmului considerându-l pe
mezinul craiului „boboc în felul să său la trebi de-aistea”; De asemenea, potrivit Sfăntei
Duminici, Harap-Alb este „mai fricos ca o muiere”. Caracterizarea indirectă se realizează pe
baza faptelor, atitudinilor, gesturilor personajului, a relației lui cu celelalte personaje, precum și a
numelui primit de la Spân.

Numele personajului este construit sub forma unui oximoron și pune în evidență condiția
duală a acestuia de rob, slujitor al Spânului (Harap), de statut social nobil (Alb). De asemenea,
sugestia cromatică alb-negru ilustrază traversarea de către protagonist a unor stări intermediare
de la inocență, naivitate, imaturitate la inițiere și desăvârșire spirituală.

Conform argumentelor aduse, care au în vedere statutul social, pshiologic și moral al

protagonistului, semnificația numelui său precum și calitățile și abilitățile demonstrate pe
parcursul traseului inițiatic, consider că, eroul creat de Ion Creangă în basmul cult „Povestea lui
Harap-Alb” are atributele unui personaj de bildungsroman, deoarece este un veritabil roman de
inițiere și formare în cadrul căreia se înfățișează procesul de formare a personalității eroului
principal.