Ion Creangă a fost un scriitorul român, și datorită scrierilor lui a ajuns

să fie cunoscut drept unul dintre marii scriitori clasici românești datorită
poveștilor, povestirilor și basmelor acestuia. Basmul reprezintă specia
genului epic în care personajele au abilități supranaturale, totul se
întâmplă într-un timp și spațiu vag, și unde evenimentele reale se
împletesc cu cele ficționale.
Harap-Alb este protagonistul operei, el fiind eroul și unul dintre
personajele pozitive, de asemenea, el fiind și reprezentant pentru forțele
binelui în operă. Din punct de vedere social acesta fiul unui crai, fiind
mezinul dintre cei trei fii ai craiului, iar ulterior devenind succesorul lui
Verde-Împărat. Acesta nu are o identitate anume și corespunde unui Făt-
Frumos din basmele populare, însă, nu are nici-o putere supranaturală
sau caracteristică ieșită din comună, fiind un om simplu. Din punct de
vedere psihologic acesta începe naiv și șovăitor în fața deciziilor pe care
trebuie să le ia, însă, pe parcursul operei, cu fiecare probă și obstacol,
personalitatea acestuia se șlefuiește și devine curajos și sigur pe sine.
Din punct de vedere moral, până la finalul poveștii, acesta v-a dobândii
toate caracteristicile și însușirile necesare pentru a devenii succesorul lui
Verde-Împărat, precum: bunătatea, demnitatea, inteligența, curajul,
milostenia etc.
Spânul este reprezentant al forțelor răului în operă, iar acesta ca și
protagonistul nu are o identitate anume. Acesta apare în ipostaza ispitei,
drept om fățarnic și prefăcut. Cei doi se întâlnesc pentru prima dată în
pădurea cea deasă, Spânul întrebându-l pe tânărul fiu de crai dacă ar
dorii ca acesta are nevoie de o slugă, tânărul refuzându-l. Omul Spân de
fiecare când i se arată protagonistului, se metamorfozează, purtând
veșminte diferite și având o voce schimbată. Rolul Spânului pentru
Harap-Alb este acela de mentor, iar prin probele căruia fiul de crai
învață și se maturizează.
Relația acesta începe în pădurea labirint. Când fiul de crai pleacă de
casă, tatăl lui îi spune să se ferească de omul spân, însă tânărul fiind
naiv, ignoră acest sfat. Spânul i se v-a arăta de trei ori, de fiecare dată
metamorfozându-se diferit, iar a treia oară, fiul de crai acceptă să îl ia pe
Spân drept companion de drum. Spânul îl păcălește pe tânăr, coborându-
se într-o fântână pentru a bea apă, el îi spune că este răcoros și plăcut, și
că ar trebui să se coboare și el. Fiul de crai face întocmai, iar Spânul
astupă fântână și îi spune că singura lui cale de ieșire este dacă devine
sluga Spânului, iar tânărul văzând că nu dispune de alte opțiune, acceptă.
Acesta iese afară din fântână, jură pe paloș, iar Spânul îi dă numele de
Harap-Alb, cei doi făcând și schimb de locuri, celălalt luându-i
identitatea pentru când vor ajunge la curtea lui Verde Împărat. Din acest
moment începe conflictul dintre bine și rău, dar și relația mentor-discipol
dintre cei doi. De asemenea, această scenă este simbolică pentru mitul
coborârii în infern, Harap-Alb intrând din proprie inițiativă, însă ieșirea
depinzând de către Spân.
Relația acestora se încheie în scena finală. În decursul acestei scene,
Harap-Alb mărturisește în fața Spânului, a lui Verde-Împărat și a fetei
lui Roș-Împărat că el este de fapt fiul de crai, astfel încălcându-și
jurământul făcut față de Spân. Cel din urmă văzându-se trădat, îl ucide
pe tânăr cu obiectul jurământului, paloșul. Calul fermecat al fiului de
crai îl ucide la rândul lui pe Spân, semnalând încheierea rolului de
mentor pentru tânăr. Fata lui Roș-Împărat îl readuce la viață pe Harap-
Alb folosind apa vie, apa moartă și cele trei smicele de măr dulce. Odată
cu moartea Spânului și cu reînvierea lui Harap-Alb, conflictul dintre
bine și rău ajunge la în sfârșit, binele ieșind învingător. De asemenea,
procesul de maturizarea al lui Harap-Alb ia sfârșit, mai mult decât atât,
el moare ca și slugă, dar este reînviat ca și bărbat, fiind gata să preia
Împărăția unchiului său, fratele craiului, Verde-Împărat. Calul fermecat
ar fi avut nenumărat ocazii să-l fi ucis pe Spân, însă dacă ar fi făcut asta,
procesul de maturizare al tânărului s-ar fi oprit, prin urmare, de aceea
calul îl ucide pe Spân la final, deoarece atunci procesul de inițiere al lui
Harap-Alb s-a sfârșit.
Timpul și spațiul sunt neclare, vagi. Din formula inițială „acum cică
era odată într-o țară un crai” reiese prin acel „cică” că totul s-ar petrece
cândva în trecut, dar nu este specificat în detaliu. Nici reperele spațiale
nu sunt concrete, toate exemplele date fiind locuri precum: cele trei
împărății ale craiului și ale celor doi împărați, podul păzit de urs,
grădinile păzite de cele două animale, pădurea cea deasă.
Numele protagonistului, Harap-Alb, apare încă din titlu, personajul
astfel fiind personaj eponim. Numele de „Harap-Alb” este un oximoron,
și asta deoarece „Harap” în înseamnă rob, slav, un om cu pielea de
culoare întunecată, iar „Alb” înseamnă puritate, bunătate, statut înalt.
Tema operei este lupta dintre bine și rău, dublată și de tema
maturizării eroului, opera astfel având caracter de bildungsroman, adică
a inițierii. Lupta dintre bine și rău, dar și maturizarea eroului se
manifestă prin intermediul probelor date de Spân lui Harap-Alb, prin
care acesta se maturizează, devenind învingător, iar Spânul devine din ce
în ce mai intolerant și ajunge să fie învinsul.
În concluzie, personajul eponim „Harap-Alb” reprezintă un Făt-
Frumos din basmele populare, dar neavând puteri supranaturale sau alte
abilități deosebite, acesta reprezentând forțele binelui, și având o relație
discipol-mentor cu Spânul, reprezentatul forțelor răului ce prin probele
dată îl întărește pe Harap-Alb, iar dacă primul cu fiecare probă se
maturizează, cel de-al doilea, fix invers, se degradează.