Ion Creangă a fost un scriitorul român, și datorită scrierilor lui a ajuns

să fie cunoscut drept unul dintre marii scriitori clasici românești datorită
poveștilor, povestirilor și basmelor acestuia. Basmul reprezintă specia
genului epic în care personajele au abilități supranaturale, totul se
întâmplă într-un timp și spațiu vag, și unde evenimentele reale se
împletesc cu cele ficționale.
Harap-Alb este un fecior de crai, fiind cel mai mic dintre cei frați, și
reprezintă forțele binelui în operă. Acesta nu are o identitate anume și
corespunde unui Făt-Frumos din basmele populare, dar el nu are puteri
supranaturale sau alte abilități ieșite din comune. Acesta fiind un om
obișnuit, exercită emoții tipice oamenilor: plânge, la nervi își lovește
calul, și cade pe gânduri de fiecare dată când se vede cu o nouă probă în
față. Din punct de vedere psihologic, Harap-Alb iese învingător, și
devine din ce în ce mai curajos și mai stăpân pe sine cu cât povestea se
desfășoară.
Spânul este reprezentant al forțelor răului în operă, iar acesta ca și
protagonistul nu are o identitate anume. Acesta apare în ipostaza ispitei,
drept om fățarnic și prefăcut. Cei doi se întâlnesc pentru prima dată în
pădurea cea deasă, Spânul întrebându-l pe tânărul fiu de crai dacă ar
dorii ca acesta are nevoie de o slugă, tânărul refuzându-l. Omul Spân de
fiecare când i se arată protagonistului, se metamorfozează, purtând
veșminte diferite și având o voce schimbată. Rolul Spânului pentru
Harap-Alb este acela de mentor, iar prin probele căruia fiul de crai
învață și se maturizează.
Relația acestora începe în pădure, când Harap-Alb se întâlnește cu
spânul de trei ori, de fiecare dată cel din urmă metamorfozându-se în
ipostaze diferite, dar conflictul dintre ei și relația mentor-discipol începe
cu scena fântânii. Cei doi ajung la o fântână, Spânul se coboară în ea și îi
spune tânărului că este răcoros și plăcut, iar Harap-Alb fiind naiv și
tânăr, îi cade în plasă și se coboară. Spânul astupă fântână și îl blochează
pe protagonist în interiorul ei, singura lui cale de scăpare fiind să devină
slugă acestuia. Nevăzându-se cu alte opțiuni, tânărul acceptă și depună
jurământ pe paloș. Spânul îi dă numele de „Harap-Alb”, nume pe care
însuși fiul de crai îl v-a accepta, arătând loialitate și fiind credincios față
de stăpânul său chiar dacă a ajurat pe paloș.
 Relația acestora se încheie în scena final, la curtea Împăratului când
Harap-Alb mărturisește că el este de fapt fiul de crai. Totuși, el spunând
asta încalcă jurământul jurat în timpul scenei fântânii. Spânul văzând ce
a făcut fiul de crai, îi retează capul cu însuși obiectul jurământului,
paloșul. Calul fermecat al lui Harap-Alb îl ucide pe Spân, apucându-l cu
dinții, ridicându-l în înaltul cerului și dându-i drumul, făcându-se praf și
pulbere. Calul ar fi putut să-l fi omorât pe Spân oricând, a avut
nenumărate ocazii să facă acest lucru, dar dacă l-ar fi ucis pe mentor
înainte ca maturizarea discipolului să se fi terminat, procesul de învățare
al acestuia s-ar fi oprit. Prin urmare, rolul de mentor al Spânului luând
sfârșit, calul poate să îl ucidă. Fiica Împăratului îl readuce la viață pe
Harap-Alb folosind cele trei smicele de măr dulce, apa dulce și apa
moartă, reatașându-i astfel capul la loc pe trunchi. Rolul de mentor al
Spânului s-a terminat, iar maturizarea lui Harap-Alb a luat sfârșit. Astfel,
binele învinge și se revine la echilibru.
Timpul și spațiul sunt neclare, vagi. Din formula inițială „acum cică
era odată într-o țară un crai” reiese prin acel „cică” că totul s-ar petrece
cândva în trecut, dar nu este specificat în detaliu. Nici reperele spațiale
nu sunt concrete, toate exemplele date fiind locuri precum: cele trei
împărății ale craiului și ale celor doi împărați, podul păzit de urs,
grădinile păzite de cele două animale, pădurea cea deasă.
Numele protagonistului, Harap-Alb, apare încă din titlu, personajul
astfel fiind personaj eponim. Numele de „Harap-Alb” este un oximoron,
și asta deoarece „Harap” în înseamnă rob, slav, un om cu pielea de
culoare întunecată, iar „Alb” înseamnă puritate, bunătate, statut înalt.
Tema operei este lupta dintre bine și rău, dublată și de tema
maturizării eroului, opera astfel având caracter de bildungsroman, adică
a inițierii. Lupta dintre bine și rău, dar și maturizarea eroului se
manifestă prin intermediul probelor date de Spân lui Harap-Alb, prin
care acesta se maturizează, devenind învingător, iar Spânul devine din ce
în ce mai intolerant și ajunge să fie învinsul.
În concluzie, personajul eponim „Harap-Alb” reprezintă un Făt-
Frumos din basmele populare, dar neavând puteri supranaturale sau alte
abilități deosebite, acesta reprezentând forțele binelui, și având o relație
discipol-mentor cu Spânul, reprezentatul forțelor răului ce prin probele
dată îl întărește pe Harap-Alb, iar dacă primul cu fiecare probă se
maturizează, cel de-al doilea, fix invers, se degradează.