Harold Robins - ,,Amintirile altei zile”

M-am trezit cu un minut înainte să sune alarma. Am întins mâna și am oprit-o. N-avea rost să trezesc
toată casa. M-am îmbrăcat repede și am coborât scările.

Holurile erau întunecate, dar bucătăria, înspre est, prinse prima lumină a dimineții. Am apăsat
butonul de pe percolator. Ca de obicei, Mamie era gata cu toate deja.

Tatăl meu se trezea foarte devreme. Venea jos singur dimineața și stătea și-și bea cafeaua până restul
casei se trezea. Astea erau orele sale de gândire, cum spunea el. Timpul cât stătea singur. Și indiferent
ce problemă avea, mare sau mică, până când restul casei va să se fi trezit, el deja s-ar fi gândit la ea până
nu mai era o problemă, ci doar ceva ce trebuia făcut.

M-am întors în camera mea și mi-am dat jos ghiozdanul. Ușa biroului era deschisă, și printr-un impuls,
am intrat în cameră și am tras sertarul.

Pistolul încă mai era acolo. N-au văzut fundul fals. L-am scos și m-am uitat la el. Nu avea nici-un sens.
Armele erau pentru oamenii speriați, iar tatăl meu nu știa ce înseamnă frica. Am deschis un buzunar al
ghiozdanului și am îndesat arma între lenjerie și bluze. Am închis sertarul cu genunchiul. Cafeaua trebuie
să fie gata deja.

......

Câmpul de pe deal era sterp cu excepția câtorva tufișuri ce au rezistat secetei și căldurii verii.
Pământul începea să se răcească cu primul apus de după-amiază când iepurele cu grijă își scoate nasul
din găurica din spatele tufișurilor și miroase aerul tăcut. O secundă mai târziu, iese din pământ. Cu mici
mișcări ale capului, și-l întoarce. Nu văzuse nimic. Lumea era sigură.

Totuși, se mișca prudent. Urechile pe spate, lipite de capul său, își ținea corpul aproape de sol ca
blana sa de culoarea nisipului cu puncte albe să nu iasă în evidență pe fundalul pământului înălbit de
soare. În salturi mici a sărit din tufiș în tufiș, oprindu-se să cerceteze, înainte să se îndrepte în josul
dealului înspre mica pădure verde pe malurile pârului aproape uscat.