Dacă într-o noapte de iarnă un călător – Italo Calvino

Notițe:

1. Caracter metatextual – referință la sine, chiar din început. Prima pagină

Caracterul metatextual al romanului.

Romanul Dacă într-o noapte de iarnă un călător reprezintă un roman scris de către scriitorul
italian Italo Calvino și publicat în anul 1979. Metatextualitatea reprezintă un concept ce
desemnează un text ce face comentariu critic sau face referință la el însuși sau la alte texte
externe. În acest sens, caracterul metatextual al romanului Dacă într-o noapte de iarnă un
călător este desemnat prin:
O primă trăsătură cu relevanță pentru care acest roman prezintă caracter metatextual este
reprezentată de către intertextualitatea ce este realizată. Deși intertextualitatea, conexiunea unor
texte cu alte texte nu reprezintă ceva unic pentru Calvino, romanul acestuia face trimite la multe
cărți, printre care se regăsește și Borges, de exemplu cu Apropierea de Almotasim. Mai mult
decât atât, un alt exemplu de referințe spre altă operă este reprezentat de Platon, referința fiind
făcută către opera intitulată Sofistul.
O a doua trăsătură cu relevanță pentru care acest roman prezintă caracter metatextual este
reprezentată de referințele ce se fac înspre sine. În acest sens, precum meta-textualitatea vizează
atât referințele externe cât și cele interne, opera se auto-menționează de multiple ori în decursul
operei. Anume, opera este numită ca existând în universul construit operei, apărând atât la
început cu ideea apariției acesteia, cât și menționată ulterior în decursul operei, de diferitele
personaje.
În acest sens, datorită referințelor externe, referințele spre alte opere, precum Apropierea de
Almotasim de Borges și Sofistul de Platon, precum și de multiplele auto-referințe interne,
romanul Dacă într-o noapte de iarnă un călător scris de către Calvino prezintă un caracter
metatextual puternic.

Tipul de cititor în romanul lui Calvino.

Romanul Dacă într-o noapte de iarnă un călător reprezintă un roman scris de către scriitorul
italian Italo Calvino și publicat în anul 1979. Acest roman prezintă, de fapt, zece romane în
interiorul său, zece începuturi de roman, fiecare cu alt subiecte și alte personaje, precum și cu un
stil diferit față de cel precedent.
În acest sens, singurul fir narativ comun este povestea de dragoste dintre Cititor și Cititoare,
care se străduiesc se dezlege mecanismul din spatele întâmplării ce face ca niciunul dintre
romanele începute să nu aibă sfârșit. Acest „Cititor” în speranța că va ajunge în povestea
completă, rămâne de fiecare dată prins în diferite fragmente de poveste care continuă să trimită
un cititor către alt cititor, ca într-un fel de labirint.
Mai mult decât atât, povestea pe care Cititorul ajunge s-o termine de citit în patul matrimonial
este chiar povestea sa, despre el, cel care citește despre cum stă să citească sau, mai precis,
povestea cititorului ce a citit. Acestea fiind puse, opera încearcă să integreze cititorul real în
ficțiune, forțându-i trecerea dintr-un univers extern în universul fictiv. Astfel, granița dintre
ficțiune și realitate ajunge să devin poroasă.