În loc de prefaţă

N-am fost nici ieri,

Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune

Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut să fiu volumul ideal

Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,

Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...
 Ion Minulescu a fost un poet și prozator român, reprezentant important al simbolismului
românesc. Printre poeziile sale cunoscute putem menționa opera „În loc de prefață”, publicată în
anul 1936, în cadrul volumului „Nu sunt ce par a fi”.
Titlul operei este unul semnificativ, ce desemnează faptul că autorul alege să folosească
însăși poezia pentru introducerea și prezentarea creațiilor sale. Scrisă într-un stil distinctiv și
plină de simboluri, aceasta ilustrează concepția poetică a lui Minulescu și este adesea considerată
o introducere în lumea operelor sale.
La începutul poeziei, prin versurile sale Ion Minulescu sugerează faptul că el și opera sa
literară este într-o continuă evoluție, care nu poate fi fixată în timp și nu poate fi definită în
totalitate în niciuna din ipostazele trecutului, prezentului sau viitorului fiindcă au un caracter
schimbător și impermanent. Prin versurile „Naivii care-mi vor citi / Volumele numai pe
jumătate”, autorul sugerează faptul că gândirea cititorilor poate fi limitată, ceea ce i-ar împiedica
să descifreze întregul mesaj profund al creațiilor sale literare. Spre sfârșitul primei strofe, poetul
menționează că volumele sale ar fi disponibile pentru orice doritor de a le descoperi, indiferent
de faptul că acestea vor fi „cumpărate”, „împrumutate” sau „furate”.
În a doua strofă, autorul reflectă o idee profundă despre percepția și imaginea de sine. El
respinge gândul că ar putea fi definit de etichetele și părerile altora despre propria persoană și se
distanțează de ideea că ar putea fi ceva ordinar, precum sunt elementele naturale menționate
„focul”, „ploaie” sau „vânt”. De asemenea, autorul face aluzie la faptul că el nu are o
personaliatet fixă și că așteaptă un cititor care va fi în stare „să-l răzbune” și „să arate lumii cine
este”, adică să-i înțeleagă în totalitate identitatea sa, ce nu poate fi redusă la simplificări
superficiale.
În a treia strofă, autorul exprimă o dorință de a se distinge de ceilalți scriitori și de a nu fi
acel „volum ideal” ce funcționează după tiparele existente și e repetat în nenumărate ediții
identice. Prin versurile „N-am vrut să fiu volumul ideal / Volumul voluptăților mărunte”, ne este
transmis faptul că autorul nu ar vrea să producă o literatură banală sau lipsită de profunzime, ce
ar avea doar un titlu semnificativ și un conținut ce nu exprimă nimic. Prin comparațiile de la
sfârșitul strofei, ca „dictatorii fără osanele” sau ”Mihai Viteazu fără cal”, scriitorul induce faptul
că nu ar vrea să fie privit ca o figură cultă, ci ca un individ cu autenticitate și un autor cu păreri
originale.
În ultima strofă, autorul subliniează faptul că creațiile sale sunt un volum unic, iar
identitatea sa, deși este cuprinsă în opera sa literară, nu poate fi definită într-un mod clar. De
asemenea, el indică faptul că cititorii ar trebui să parcurgă „rând după rând” lucrările sale pentru
a le înțelege adevărata valoare și semnificație. La sfârșitul strofei, Minulescu utilizează imaginea
unei „dalte de fier” ce trebuie „să sape titlul în stâncă” pentru a accentua faptul că definiția
întregii sale opere literare nu poate fi acordată într-un mod simplist din cauza complexității sale.
Poezia este axată pe dezvăluirea personalității poetului și a rolului său în lumea literaturii
și accentuarea faptului că poeziile nu sunt doar o adunătură de versuri cu rimă, ci pot ascunde în
spatele lor unele sensuri mult mai profunde decât par la prima vedere.
În concluzie, opera "În loc de prefață" de Ion Minulescu reprezintă un exemplu
semnificativ al literaturii române și a simbolismului în particular.