Deschiderile este titlul volumului de debut semnat de Ovia Herbert ºi apãrut, în 2004, la editura Pontica,

unde, în acelaºi an, se publica ºi antologia - mult discutatã, con - troversatã nu neapãrat datoritã
versurilor semnate de Ovia Herbert acolo - Generaþia 2000, întocmitã de profesorul Marin Mincu.
Remarcîndu-i, pe coperta a patra, tentativa de a-Şi articula "un discurs personal, ceva mai bizar decît al
altora", ce porneºte din "deschiderile"/ transele hipnotice provocate de droguri, percepþii hipertrofiate
etc., magistrul euridician va observa, pe de altã parte, pe bunã dreptate, cã "discursul rezultat, produs în
stare de transã, este însã sincopat ºi prolix, fiind sortit eºecului". Înþelegem, prin urmare, cã - probabil -
"bizareria" personajului îl va fi îndemnat pe criticul textualist sã moºeascã prematur (de fricã sã nu i-o ia
altul înainte?) acest (al cîtelea, oare?) debut în cadrul "zgomotoasei generaþii 2000". Nu numai cã filonul
narcomaniei postdecembriste fusese exploatat cu destulã insistenþã de literatori de mai mare sau mai
micã anvergurã (se cuvenea, aºadar, ca poetul sã fie parcimonios cu propriul debut), dar stilul ales -
minimalist, "utilitarist", urmanovian pînã la plictis - fusese epuizat (pentru cã inept prin concepþie) chiar
de cãtre promotorii sãi, altminteri imitatori cinstiþi ai poeziei experimentale, Adrian Urmanov ºi Andrei
Peniuc. Valoric, îl plasãm pe Ovia Herbert deasupra tentativelor scatofile prozopoetice ale unui Dorin
Mureºan, însã cu mult sub scriitura visceralã & autenticã a lui Alexandru Vakulovski. Junele basa' care a
ofuscat destule "minþi luminate cu lanterna" n-a putut fi citit, înþeles de mari literatori, însã - curios
lucru, nu? - volumele sale au fost cumpãrate de liceeni ºi studenþi, specia aceea exoticã ºi infatuatã care,
an de an, ne plîngem noi, se îndepãrteazã, la viteze luminice, de civilizaþia cãrþii... Subiectul volumului-
poem Deschiderile ar fi putut fi exploatat în beneficiul publicului cititor, dacã s-ar fi îndepãrtat de sterilul
model urmanovian ºi dacã, bunãoarã, ar fi încercat sã filtreze, mult mai brutal, viziunile personale, fãrã
"fardul" unor tehnici literare. Deºi privilegiazã o scriiturã descãrnatã, antimetaforicã, Ovia Herbert nu
reuºeºte încã sã sugereze autenticul, sã dea impresia aceea de irepresibil, de urgenþã, de necesitate a
spunerii: "dar pînã la urmã tot o sã se întîmple/ tot ceea ce trebuie sã se întîmple"; "întotdeauna s-ar fi
putut derula altfel"; "mã vezi mãrit ºi eu la fel putem intra unul prin altul ºi sã/ declanºãm orgasme";
"ochii privesc ºi nu pot pãstra decît ceea ce rãmîne/ dupã ce i-ai închis". Dupã invitaþii pentru un voiaj
rimbaldian ("poþi porni haide/ urmãreºte un glas venit din suburbii") urmeazã paragrafe "de uzurã",
plicticoase, scrise numai pentru a umple partea de jos sau partea de sus a paginii (chiar aºa, n-am prea
înþeles dispunerea antiteticã a versetelor în Deschiderile). Cartea-poem rateazã, nonºalant, începutul ºi
finalul, de parcã vehiculul narcotic folosit va fi fost ceaiul de sunãtoare întãrit cu o linguriþã de (b)rom.
Ceva mai elaborate sînt paginile - zece sau cincisprezece - care alcãtuiesc mijlocul volumului: aici autorul
renunþã la elipsã, la tehnici pur retorice în favoarea unor "tablouri" în prozã, de un realism înceþoºat,
fabulos, cam ca în poemele Doinei Ioanid: "mã gîndesc doar la amsterdam parfum de iarbã/ ºi cele cîteva
fire din pãrul ei purtate oriunde mã duc/ nenorocita s-a îndrãgostit de un marocan ºi mi-e fricã c-o sã-i/
tragã un copil de nerecunoscut/ mi-a rãmas doar atît pot sã hipnotizez o umbrã ce la nevoie/ îmi poate
continua viaþa în altã parte" (p.23, sus); "vorbea mult prea mult i se miºcau dizgraþios ºuncile sub/
tricoul galben dar despre plantaþia de mucegai crescutã/ deasupra capului meu nu spunea nimic sau
despre frigul iernii/ cu tranºeele terminate în þesuturi." (p.23, jos). Texte asemenea ultimelor douã citate
comunicã o realã sensibilitate poeticã, insuficient lucratã. Numai ele singure nu pot susþine un volum
neunitar, cu prea multe scãderi Şi publicat în pripã. Pripealã, deopotrivã, a autorului ºi a editorului sãu
generos. Dupã lectura unor volume ca acelea semnate de Ovia Herbert, Dorin Mureºan sau Dragoº
Bucurenci rãmîi, din pãcate, cu setea neostoitã ("precum un organ întãrit ºi demachiat", Ovia Herbert),
cu senzaþia cã narcoliteratura româneascã este prea puþin cînd ar putea fi mai mult. ªi atunci te reîntorci
la prozele lui William Gibson, la poemele beatnicilor, la filme cult precum Easy Rider ori Trainspotting, la
videoclipuri eclectice realizate de David Bowie, Deus, Radiohead sau Nirvana.