Eugen BARZ

Coordonatorii colecției:
Ioan HOLBAN
Lucian VASILIU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

BARZ, EUGEN
Biblioteca din Parla / Eugen BARZ;
cuv. însoțitor de Ioan HOLBAN /
Iași: Junimea, 2020

ISBN 978-973-37-2328-8

821.135.1
I. HOLBAN, I. (cuv. însoțit.)

Copertă și tehnoredactare: Ema LUCA

Coperta I: „Șoarecele de bibliotecă” de Carl SPITZWEG
Corector: Frăguța ZAHARIA

Editura JUNIMEA,
Bulevardul Carol I
Parcul Copou
Iași – ROMÂNIA
700506
Tel.: 0232 410 427
C. P. 85, Oficiul Poștal nr. 1
e-mail: edjunimea@gmail.com
revistascriptor@gmail.com

Vă invităm să vizitați site-ul nostru,

la adresa www.editurajunimea.ro
(unde puteți comanda oricare dintre titluri,
beneficiind de reduceri),
precum și pagina de facebook a editurii Junimea.

Editura Junimea și revista Scriptor sunt

membre ale Asociației Revistelor,
Imprimeriilor și Editurilor Literare
(A.R.I.E.L.),
asociație cu statut juridic, recunoscută de Ministerul Culturii.

Contravaloarea timbrului literar

se depune în contul Uniunii Scriitorilor din România
Editura Junimea este acreditată CNCSIS 97/ 2012)

© Eugen BARZ
© Editura JUNIMEA
 Eugen BARZ

Cuvânt însoțitor de Ioan HOLBAN

Editura Junimea
Iași – 2020
șț ă ă
Ioan HOLBAN

Poemul ca un oracol

«Acest viitor volum se va numi Biblioteca

din Parla, după prima poezie propusă, dar mai
ales datorită faptului că, pe lângă Parohia din
orașul Parla de lângă Madrid, am înființat Centrul
Cultural „Antim Ivireanul”, care are peste 8000
volume în limba română, la care am muncit mult
și care mi-e foarte drag»; această mărturisire
dintr-o scrisoare a poetului (și preotului) Eugen
Barz, adresată Editurii Juni-mea, fixează modul
cum un biografem - inaugurarea, deschiderea
unei biblioteci - se transferă în poezie, mai mult
încă, o generează: în Biblioteca din Parla, figura
tutelară e bibliotecarul de la una din sucursalele
vastei biblioteci borgesiene - cât lumea
(ne)cuprinsă în viziunea marelui argentinian,
prima înfăți-șare a poetului în lirica lui Eugen
Barz: „O stră-lucire de lamă/ trezește muzele/ din
somno-lență,/ scoate soarele din nisip./ Un sărut
cât un gât subțire/ Îmi ține coloana drept,/ colbul
luat de vânt/ se așază ca într-o oboseală/ eu
deschid o bibliotecă”. »

Poetul e „Șoarecele de bibliotecă” sau

„Bibliotecarul” dintr-un tablou al pictorului
german Carl Spitzweg, și din viziunea lirică a

7
 preotului paroh de lângă Madrid, pentru că, iată,
între „compartimentele” Bibliotecii din Parla, cel
dintâi e al poeziei, un edificiu exclusiv destinat
poeților, la fel cum, într-o celebră „scrisoare
deschisă” de la începutul anilor '90, Ioanid
Romanescu cerea lumii, autorităților de atunci, o
insulă pustie, undeva în Oceanul Pacific, unde
poemul să fie singura monedă și poeții să fie
lăsați în pace, în sfârșit, pe deplin liberi: „Camera
aceasta palpită de versuri,/ ele intră prin beton și
faianță,/ prin țevi, pe uși ori pe geam,/ urcă pe
mine ca lipitorile./ Corpul mi-e plită încinsă,/
locuiesc în apartamentul poeziei,/ edificiul e al
poeților,/ sunt chiriașul./ Când urc scările -
tulbur,/ de lovesc - fluturi, steag alb,/ facem pace
câteva ore,/ o luăm de la capăt./ Am vrut să
evadez,/ dar m-au prins în colivie/ ca într-o cursă
de șoareci,/ le-ar fi părut rău după veșnicul
candidat”.
Biblioteca e, în fond, un alt spațiu-timp,
structurat în jurul unor simboluri ascen-sionale:
pasărea, în primul rând, care dese-nează plânsul
ființei pe geamul ferestrei și care „își înfige în ea
zborul”, femeia cu aripi, lângă care poetul
îmbracă mantaua cu aripi, iar zborul lor e un efort
al dezlănțuirii, al desfacerii din ancorele-lanțuri
ale teluricului, figurat prin câteva imagini foarte
puternice: „Mereu va îndrepta cineva/ arcul cu
săgeți/ spre sfeșnicul/ de sub umărul stâng./ În
manta cu aripi de voi zbura,/ guri de lup vor
mușca pe dedesubt/ cu dinți ascuțiți./ Mâini
străine se întind,/ linguri în-fometate,/ șerpi peste
grumazul/ moale ca spuma”. Poezia din primul
compartiment al bibliotecii e o deschidere a
cerului spre alte

8
dimineți, iar fluturii care nuntesc acolo oferă
praful de pe aripile lor pentru zidirea locuinței
„de serviciu” a bibliotecarului; „Cândva gre-
șeam așezarea cuvintelor,/ acum vorbesc cum
aș scrie drept între liniile caietului,/ presar
silabe pe trupul lui Polynices,/ înfig sunetul în
auz/ cum pasărea zborul./ Pot fi prieten cu
fluturii,/ degetele mele au prins praful aripilor
lor,/ din el îmi zidesc locuința”.
Pe coridoarele întunecate ale bibliotecii,
circulă doar poemul-oracol pentru a deschide
porți succesive în așteptarea bibliotecarului care
își îngrijește pergamentele din piele de bivol,
suportul pentru textele și palimpsestele rânduite
în rafturi: „De la primul vers/ ne unduim în multe
chipuri,/ planul nostru prinde contur,/ poemul ca
un oracol/ deslușește vise,/ trece coridoare
întortocheate și strâmte./ Se va găsi cineva să
spună ce se cuvine sau nu,/ dar nu vom lăsa să se
ajungă la asta,/ părțile de vorbire se vor
deschide/ ca porțile în aștep-tare”. Iar visul
deslușit de oracolul Bibliotecii din Parla e cel al
poetului suprarealist care „își spânzură aripile la
îndemână”, oprind zborul pentru a explora
realul, teluricul lupilor cu dinți ascuțiți, al
lingurilor înfometate și al șerpilor care sugrumă.

Într-un comentariu rezervat unui volum

anterior al lui Eugen Barz, Iarba din ceainic,
Adrian Popescu scrie despre niște „îndrăzneli
suprarealiste” ale unui poet care „își cucerește
cititorii prin imaginile sale directe, ce par a con-
templa lucrurile imediate printr-o lentilă abu-rită
sau filtrate de o peliculă acvatică”. Cele ce vor fi
fost îndrăzneli suprarealiste, în Biblioteca

9
 din Parla, capătă coerența unei structuri lirice în
descendența lui Urmuz și Gellu Naum: „Nu îmi
pot cuprinde capul cu mâinile,/ ba negru, ba
galben, ba alb,/ nu se supune nici cu leacuri,/ nici
cu descântece,/ nici cu alcooluri./ Doar un înger
fără picioare,/ fără nas, fără vedere,/ cu o batistă
udă pe cap/ și un ceainic/ transformă lucrurile/
chițăind viclean ca o vulpe”.
Reprezentările realului din visul poe-tului
suprarealist sunt „sucite”, au înțelesuri ciudate,
risipite printre ziduri surpate și ani-male bolnave,
iar poetul însuși, părăsind com-partimentul
poeziei din bibliotecă, se năruie în imaginea
omului bântuit de cuvinte - ființele vii care fac
această lume în zornăit de lanțuri ori încremenită
în sloiuri de gheață: „Iar prietenii noștri ies cu
lanterne în mâini,/ lasă în urmă sunet de clopot - /
au prins aură de sfinți./ Vor lega blestemul
pământului ruinat/ de mințile noastre/ peste o
mie de ani -/ unul dintre ei va însoți soarele/ să
răsară la vreme./ Cu recu-noștință vom ieși în
întâmpinarea lui,/ fețele noastre vor ridica, ochii/
atrăgând lumina cum plantele clorofila./
Cuvintele au fost date chi-nuitorilor,/ cu pizmă se
preumblă/ în zornăit de lanțuri prin cerul gurii,/
apoi încremenesc ca sloiurile de gheață”. Poetul
suprarealist pă-zește liniștea în „saloanele
peștilor verzi” ori se prăbușește într-un „somn
zgrunțuros”, lipit de un „abator de carne
biciuită”, solfegiind până la „coaja uitării de
sine”, călătorind printr-un cimitir îndoielnic: „Un
deșert se așază alături,/ sunt leprosul fără vecini,/
fără prieteni,/ căptușit cu greață ca lâna rece pe
piele/ o iau la sănătoasa./ Aud vocile coastelor
mele/ răs-

10
tignite între țipete,/ fiecare cuvânt se scaldă în
alt întuneric,/ se varsă peste tot./ Răul se face
mai rău/ trec un cimitir îndoielnic,/ la poalele
lui înnoptează o femeie,/ și-a rupt rochia par-
curgându-mi neputințele,/ are toate veștile
mele de glorie”. Ieșirea din celula teluricului se
face înspre un spațiu unde „râdeau fericiți ase-
menea unor ființe înainte de a se naște”, în
utopia unui teritoriu unde ființa a fost silită să
se nască și unde se va întoarce după ce va fi
trecut prin infernul acestei lumi: „Trupul meu
nu l-am vrut,/ un înger m-a împins în el,/ am
țipat de s-a cutremurat casa./ Plămânii mei nu
suportă aerul,/ ochii pătrund anevoie imaginea
patului cu/ tablou deasupra,/ agitația îngerului
mă obosește./ Mi-e impregnată pielea/ cu o
substanță cleioasă,/ uriașe făpturi împlântă
ace în mine,/ fascicule violente pornesc din
frunțile lor/ încruntate”: eliberat de uriașele
făpturi ale infernului de aici, poetul
suprarealist visează la ceea ce va fi fiind
dincolo de moarte și dincoace de viață.
Dacă visul e, cum s-a văzut, al poetului
suprarealist, coșmarul e al celui expresionist, pe
care orașul „îl strânge de tâmple”, într-un timp,
dacă nu al Apocalipsei lui Ioan Teologul, atunci,
sigur, al războiului și câmpurilor pe care băltește
sângele: „De pe acoperișul orașului/ strig
victoriile voastre,/ ziua și noaptea chem
populația/ să mărturisească alături,/ vom scrie
semnele vitejiei în povești/ cât frunzele vara./
Sperietori din cârpe cu pălării de epocă/ întind
mâinile de alun/ să le tatuez pumnale ascuțite,/
țâșnesc ca săgețile,/ pe câmpuri băltește sân-

11
 gele./ Vom însămânța grâul pe străzi,/
timpul războiului e pe rod”.

În sfârșit, oracolul din compartimentul

rezervat poeziei la Biblioteca din Parla deslu-
șește, după visul și coșmarul poeților supra-
realist și expresionist, visarea poetului (neo)ro-
mantic în câteva poeme de dragoste, dar și în
rugăciunile unui călugăr athonit: ca în acest
acroșant autoportret al unui serafim care zboară
peste mlaștină („Între mine și voi aerul se face
mai negru/ decât pielea bivolului din mlaștină,/
buna mea socotință va înălța drapel nebuniei/
peste voluptatea cu care mă afundați în copca de
gheață,/ ea mă strânge ca o cămașă de forță -/ de
pieptul meu bivolul își zdrobește coarnele./ Între
cultivatorii de profeții fără perspectivă
pătimesc,/ clopotul bisericii mă alină,/ gâfâitul
vostru de locomotivă mă împin-ge cu aburii
alienării/ spre triburile de cochilii părăsite pe
plajă./ Totul se rostogolește pre-cum pâraiele
când vin inundațiile,/ genunchii slujesc
caldarâmul cu icoane,/ nu veți ignora zborul meu
de serafim peste mlaștină./ Număr fiecare fir de
iarbă strivită sub copita bivolului,/ fiecare fir de
cenușă se face stâncă,/ reverență celor cu viață
curată./ Oasele mele se vor așeza lângă văduva
ca o mamă/ cu șopotul buzelor în rugăciune”), în
bucuria și speranța fiilor Mariei: „Mereu am știut/
că degetele dreptei mele/ au fost făcute/ în zi de
sărbătoare,/ cu ele fac și desfac/ semne de bine-
cuvântare,/ pe care le înmulțesc./ Cu ele înalț
jertfe/ care coboară între voi/ împărțind bucurii,/
cu ele ridic potirul/ să luați veșnicia./ Când le
împreunez la rugă-

12
ciune,/ îmbracă nume de sfinți/ știuți și
neștiuți,/ să ne trans-formăm/ în nuntași
veșnici/, lângă bucatele Martei,/ fii ai Mariei/
născuți din speranță”.
În gestul înalt simbolic al degetelor
dreptei, care, împreunate, binecuvântează,
se adună toată poezia lui Eugen Barz, un
poet român admirabil de peste mări și țări.

13
 Biblioteca din Parla

O strălucire de lamă
trezește muzele
din somnolență,
scoate soarele din nisip.
Un sărut cât un gât subțire
îmi ține coloana drept,
colbul luat de vânt
se așază ca într-o oboseală:
eu deschid o bibliotecă.

15
Eugen BARZ

Din perspectiva prietenilor

vecinătatea cu tine
nu poate fi acceptată,
asta ar însemna să nu mai cauți spre cerul
care va suporta
omenirea când nu vom mai fi.
Eu însumi aș putea apărea oricând din
întuneric precum soarele sau luna,
ea nu poate fi asemenea mării
care se lamentează când se
înfruntă cu materii solide -
ne va salva de freamătul afundării
odată cu peștii prefăcuți în tăciune.
Cred că aș putea fi contribuabil obiectiv
al cosmosului, chiar dacă nu am ajuns
nici măcar o dată la ea cu vagonul de clasa
întâi.
Eventuale întrebări mă stânjenesc,
trebuie să gândesc cât de prezent sunt în realitatea
ei, știind că pentru mine totul se sfârșește
acolo unde oceanul face eforturi
să înece orașul.

16
Biblioteca din Parla

17
Eugen BARZ

Mereu am știut
că degetele dreptei mele
au fost făcute
în zi de sărbătoare,
cu ele fac și desfac
semne de binecuvântare,
pe care le înmulțesc.
Cu ele înalț jertfe
care coboară între voi
împărțind bucurii,
cu ele ridic potirul
să luați veșnicia.
Când le împreunez la rugăciune,
îmbracă nume de sfinți
știuți și neștiuți,
să ne transformăm
în nuntași veșnici
lângă bucatele Martei,
fii ai Mariei
născuți din speranță.

18
 Biblioteca din Parla

Camera palpită de versuri

intră prin beton și faianță,
prin țevi, pe uși ori pe geam,
urcă pe mine ca lipitorile.
Corpul mi-e plită încinsă,
locuiesc în apartamentul
poeziei, edificiul e al poeților,
sunt chiriașul.
Când urc scările - tulbur,
de lovesc - flutură steag
alb,
facem pace câteva ore,
o luăm de la capăt.
Am vrut să evadez,
dar m-au prins în colivie
ca într-o cursă de șoareci,
le-ar fi părut rău după veșnicul candidat.
19
Eugen BARZ

De la primul vers
lumina se aprinde, se ondulează,
planul prinde contur,
poemul ca un oracol deslușește vise,
trece coridoare întortocheate.
Se va găsi cineva să spună
ce se cuvine sau nu,
dar nu vom lăsa să se ajungă la
asta,
părțile de vorbire se vor
deschide ca porțile în așteptare.

20
 Biblioteca din Parla

Pe geamul ferestrei
o pasăre desenează plânsul
meu de unul singur.

21
Eugen BARZ

Cândva cerșeam
așezarea cuvintelor
acum vorbesc cum aș scrie
drept între liniile caietului,
presar silabe pe trupul lui
Polynices,
înfig sunetul în auz
ca pasărea zborul.
Pot fi prieten cu fluturii,
degetele mele au prins praf
de pe aripile lor,
din el îmi voi zidi locuința.
22
 Biblioteca din Parla

Cu razele dimineții sub gene

dau drumul poeziei
câteva ceasuri
pe zi.
Privesc prin tuburi de nori
cum bea răcoarea din palmele
îngerilor și o trimit să se uite
dacă hergheliile mele de
inimi au loc
printre furtunile sale.
Astup spațiile dintre ele
cu câte-un vers,
deschid cerul spre alte
dimineți și-mi reiau fericit
rutina.

23
Eugen BARZ

De când aveam mai puțin de un an

simt sub umărul stâng
o nemaiîntâlnită formă de iubire.
Îmi pune aripi ca foile unei cărți
colorate gata de zbor,
toate secretele le-a scris acolo.
Levitez la o jumătate de metru,
dar mă întoarce la punctul de plecare
spre muntele ca o farfurie înaltă
de unde coboară
cu zece puncte esențiale sub braț.
O iau de mână,
merită un titlu de glorie
în timpurile acestea,
la plinirea vremii nu vreau să ajung
doar eu.
24
 Biblioteca din Parla

Tot ce contează e să am grijă

de așternutul șarpelui,
umerii mei vor face cruce dreaptă
cu el, nicio cută să nu se vadă,
în vecinătatea Golgotei
până și cel mai blând vierme
visează că ucide.
La apariția primelor semne de
oboseală am să-i adorm vigilența
cu un gând,
nume cu înțelesuri ciudate ies de sub
pielea lui
ca niște sertare deschizându-se la
nimereală.
Totul se întoarce cu susul în jos,
corpul meu coboară în surzenie,
ca un bulgăre ce naște semne de
întrebare celui care începe
scadența cu mine.
25
Eugen BARZ

Desigur e vorba de lupta cu celălalt

de sub coaste,
trag de el ca de un cântec
greoi
până nu va fi prea târziu,
mintea lui aleargă ca vulpile prin grădini.
Cu o bucurie agonizând
instalează în coșul
pieptului emoții
pe care simțurile mele cu anevoie le rabdă,
intră prin mădulare ca un râs de femeie
destrăbălată,
mă închide între zidurile unei temnițe.
Voi scrie sub piele
contra lui
cu cerneală simpatică.
26
 Biblioteca din Parla

Nu îmi pot cuprinde capul cu mâinile

ba negru, ba galben,
ba alb, nu se supune
nici cu leacuri,
nici cu descântece,
nici cu alcooluri.
Doar un înger fără picioare,
fără nas, fără vedere,
cu o batistă udă pe cap
și un ceainic
transformă lucrurile
chițăind viclean ca o vulpe.

27
Eugen BARZ

Aidoma lui Don Quijote

zâmbetul i-a încremenit
pe pahar,
aruncă de pe cap coroana,
o sparge.
Mori de vânt
se ridică
precum spectatorii la bis.

28
 Biblioteca din Parla

A trebuit să dau iertare celei plecate,

de pe norul care adapă grădinile în iulie
aplaud graurii când îi ciugulesc din
palme,
din raiul ei rotund aduce imn minții mele
tulburate de păru-i despletit.
Râsul ei amintește de drumul împreună,
două umbre zglobii ieșind pe sub bolta
înaltă spre livezile cu lauri.
Părea că o întâlnesc prima
oară, că nu ne cunoaștem,
râdeam fericiți asemenea unor ființe
de dinainte de a fi.
Mă depărtez, o privesc cu ochi negri de temere
ca și cum aș căuta o clipă anume,
ca și cum scenele împreună nu ar fi fost adevărate.
Nu va mai fugi dintr-o inimă atât de largă,
am colorat ulițele cu pomi roditori,
fluturii se joacă în părul ei,
leul și mielul se adapă la același izvor.
29
Eugen BARZ

Am să o sărut pe vânzătoarea
de la magazinul din colț
mai înainte de voi care vă
pregătiți să faceți la fel.
Va tremura de emoție
decisă ca de fiecare dată,
să fie blândă
cum îi place să spună
ori de câte ori alege legumele
sau șterge bruma ca o pudră
de pe cutiile de conserve.
Am să o sărut
și se va preface în zână,
zadarnic prin oglinzile din spatele
rafturilor trageți cu coada ochiului,
imaginile
au reprezentări sucite.
Buzele voastre nu sunt făcute pentru
sărut chiar dacă se străduiesc
să cânte serenade sub balcon ca
niște magnetofoane răgușite, la
jocurile olimpice de noroc
zâna va sufla doar peste zarurile mele.

30
 Biblioteca din Parla

Ca un poem de dragoste
pe muntele Belvedere
a încropit o sufragerie din trestii,
aranjamentul floral a fost tăiat
scurt ca un breton la modă. Făcu
o plecăciune și-i zise:
vi se cuvenea o bibliotecă și o lampă,
dar au fost lăsate prin testament
unicului colecționar de obiecte exotice din
oraș, din ele vor ieși nuntașii.
Până atunci odihniți fruntea pe pielea de bivol, rochia
e pregătită - eu voi îmbrăca haina cu fireturi.

31
Eugen BARZ

Iar prietenii mei aduc argumente

despre înțelesuri ciudate
pe care le strigă în difuzoare.
Nu voi ști chipurile lor,
ei scot aburi pe gură
apoi se închid în paturi
cât cutiile de chibrituri
sub steaua lui Osiris,
acolo nu îndrăznește nimeni
să mărească chiria.

32
 Biblioteca din Parla

Un deșert se așază alături

sunt leprosul fără vecini,
fără prieteni,
cu greața ca lâna rece pe
piele o iau la sănătoasa.
Aud vocile coastelor mele
răstignite între țipete,
fiecare cuvânt se scaldă în alt întuneric,
se varsă peste tot.
Răul se face mai rău
trec un cimitir îndoielnic,
la poalele lui o femeie și-a rupt
rochia parcurgându-mi neputințele:
are toate veștile mele de glorie.

33
Eugen BARZ

Printre resturi de zid surpat

și animale bolnave
mâinile mele zac în voia Celui de
Sus, sângele nu vrea să urce,
venele sunt sterpe ca ugerul unei bivolițe
bătrâne. Viitorul va mărturisi ce am îndreptat
când am hotărât să spânzur aripile la
îndemână, ele creșteau ca imaginea Dulcineei
la geam. Asemenea rătăcitorului cavaler
am zdrobit vocile
care mă înspăimântau,
am lăsat întreagă
bunăvoința trubadurului sub
măslini cu degetele înmuiate pe
strune.

34
 Biblioteca din Parla

În dimineața asta s-a trezit cu fața la perete

perne alergau prin casă ca niște farfurii
zburătoare, din ziduri ieșeau flori colorate.
Cineva intra și ieșea trântind
ușa, clădise grăbit un coteț
pentru pisicile pitite sub pat. Scoală-te, îi zicea,
zadarnic vezi stele verzi pe pereți, vom pune
camera aceasta la rând cu lumea,
să crească în ea pruni din care se face țuică la
toamnă și gutui să miroasă la geam,
pe umerii tăi au crescut cercuri
dubioase pentru vremurile
acestea, trebuie să raportez
despre rotunjimea lor.
El se prefăcea că nu îl aude,
omizilor le creșteau coarne între
flori și tulburau
mersul farfuriilor zburătoare...

35
Eugen BARZ

Ca ieri și alaltăieri
orașul mă strânge de tâmple,
îmi lustruiește dimineața cu
mașinării de import.
Soarele cu de-a sila trimite bufnițele la
culcare, îmi târăște viața în stup istovit,
singur sufletul nu se lasă biruit
de gardienii libertății impuse.
Voi radiografia poemele de peste
noapte, așez deasupra fiecăruia
nume din biblioteca lui Moise
cu rugăciunea inimii pe buze
ca un călugăr athonit.

36
 Biblioteca din Parla

În apa unui pârâu rece

trăiesc cu toate actele în regulă,
acolo dansez, mănânc, citesc,
scriu. Când e frig și îngheață, îi
desenez bărcuțe de carton gros,
răcoarea lui mă pătrunde,
de aceea țin o manta pe umeri,
închid ochii să nu mi se vadă
frica lăsată pe piele.
Locul meu preferat
este lângă vârtejul de la podeț,
acolo vin copiii să se joace cu
mine, dar vin și sinucigașii
și îndrăgostiții,
nu mă văd, nu mă aud.
Dacă afară e toropeală,
mă ocup cu lucruri mult mai
interesante, cum ar fi
păzirea liniștii
în saloanele peștilor verzi.

37
Eugen BARZ

Vorbim în graiuri pe care nu le înțelegem

și totuși cineva face câte un semn că
ar fi văzut undeva cuvântul cutare,
într-o reclamă luminoasă dintr-un bar
sau într-o poezie a unui poet celebru
al cărui nume nu și-l amintește
nimeni. Nu punem întrebări,
nimeni nu ar rezista unor asemenea
probe, zadarnic ținem gurile închise,
cuvintele ies pe sub piele și pe sub
unghii, transpiră prin pori,
se întorc peste noi ca niște lespezi la
cutremur. Am fi putut îneca orașul cu aceste
cuvinte, dar ele încolțesc
numai în creierul.

38
 Biblioteca din Parla

Pentru că mâine
conștiința mea va trece
într-o lumină confuză,
nu vreau să mai conteze ce
spun, nici dacă eu sunt eu.
Zadarnic soarele se
inflamează peste acoperișuri,
mă afund în obscuritatea unui
somn zgrunțuros,
de mine se lipește un abator de carne biciuită.

39
Eugen BARZ

De pe acoperiș
strig victoriile voastre,
ziua și noaptea chem populația să
mărturisească alături de mine,
vom scrie semnele vitejiei în
povești cât frunzele vara.
Sperietori cu pălării de
epocă întind mâini de alun
să le tatuez pumnale ascuțite,
pe câmpuri băltește sângele,
vom însămânța grâul pe străzi,
timpul războiului e pe rod.

40
 Biblioteca din Parla

Va trece și acest
cântec de lebădă
râcâind pe creieri.
Cu urechea lipită
pe un tablou
de dragoste
solfegiez
până la coaja
uitării de sine.

41
Eugen BARZ

Trupul meu nu l-am vrut

un înger m-a împins în el,
am țipat de s-a cutremurat casa.
Plămânii nu suportă aerul,
ochii pătrund anevoie imaginea patului
cu tablou deasupra,
agitația îngerului mă obosește.
Mi-e impregnată pielea
cu o substanță cleioasă,
uriașe făpturi împlântă ace în mine,
fascicule violente pornesc din frunțile
lor încruntate.

42
 Biblioteca din Parla

Părul ei era greu de la ploaie

soarele nu i se oglindea în ochi ca altădată –
să fie lumină,
urci glasul ca o chemare,
ea tremură cum flacăra lumânării.
Urechile ei își amintesc acest
glas dintr-un ținut în care te
închipuia mergând
mereu spre ferestre,
desenând cearceafuri albe
pentru odihnă.

43
Eugen BARZ

Nu știu de e pasăre
sau femeie cu aripi,
apare dinspre soare
istovită de multele-i
zboruri, ne unim în
alcătuirea unei spirale,
glasul ei se aude până la cei care
pândesc pe la porți.

44
 Biblioteca din Parla

Amăgirile
curg ca tencuiala
pe ziduri,
obscene fluvii
într-o iubire
fără sens.

45
Eugen BARZ

Mereu va îndrepta cineva

arcul cu săgeți
spre sfeșnicul
de sub umărul stâng.
În manta cu aripi de voi zbura,
guri de lup vor mușca pe
dedesubt cu dinți ascuțiți.
Mâini străine,
linguri înfometate
se întind ca șerpii
peste grumazul
de spumă.

46
 Biblioteca din Parla

Nu știu în ce zi era
auzeam doar glasul lui aspru:
aplecați-vă peste fântâni să cadă
vina ca puricii de găină în apă,
nu priviți în sus,
fiecare să-și pună câte o șapcă pe
creștet, bucurați-vă,
totul e umed și rece!
Vom fi silitori, răspundeam supuși,
nu ne vom lamenta zgribulind sub streșinile ude,
trecutul l-am adăugat moștenire copiilor,
veninul șarpelui s-a întrerupt cu plecarea noastră,
degeaba mârâim,
blestemul și sudoarea frunții sunt convenții,
le vom fixa într-o fotografie de grup.

47
Eugen BARZ

Deschide porțile, Doamne

prea multe toamne
au fost fără rod,
cât a stat iubirea la mine în gazdă,
am vorbit-o numai de bine.

48
 Biblioteca din Parla

Și noi am trecut prin Marea Roșie

am auzit carele zguduind pământul,
sprijineam cu palmele pereții apelor,
caii și călăreții faraonului nu s-au salvat.
Ce a fost s-a scris fără legătură cu emoțiile
noastre, drumuri tainice se multiplică
între inimile noastre și țara promisă.
Acestea sunt ale celor înțelepți care
nu au puterea să înțeleagă.

49
Eugen BARZ

Iar prietenii noștri ies cu lanterne în mâini

lasă în urmă sunet de clopot
– au prins aură de sfinți.
Vor lega blestemul pământului ruinat
de mințile noastre
pentru o mie de ani –
unul dintre ei va însoți
soarele să răsară la vreme.
Cu recunoștință vom ieși
în întâmpinarea lui,
fețele noastre vor ridica ochii
să atragă lumina cum plantele clorofila.
Cuvintele au fost date chinuitorilor care
cu pizmă se preumblă
în zornăit de lanțuri prin cerul gurii.

50
 Biblioteca din Parla

Ne strângem în groapă
unde putem pierde vremea,
tristețea ne ia la pieptul ei,
cândva cu palmele noastre
construiam cuiburi sub streșini.
Să răscumpărăm plânsul, zise
careva, ridicați baloane de oxigen
peste case, să pornim prin grădini
pe tăcute, strigarăm cu toții,
să împrăștiem răcoarea ce udă gurile sterpe,
zidurile au primit buzele noastre spre sărutare!
O presimțire rea ne-ar putea înghiți cu mâini cu
tot, vom fi duși ca vițeii la tăiere.

51
Eugen BARZ

Ar trebui să nu stăm
ca și cum l-am aștepta pe Godot,
timpul are un preț mult mai bun,
din spațiul nostru lăuntric putem desface cu amănuntul
soarele, munții, dealurile,
câmpiile sau marea –
ca niște oameni de lume ne rânduim
drumul cel de toate zilele,
rămânem prietenii greierilor.
În vizitele de întrupare a bucuriei, cine
ne-ar putea reprezenta mai bine decât
am înțeles noi să o facem?
Urcăm, dar va veni coborârea pe schiuri vesele,
vom ruga pe cineva să interpreteze preludiul.

52
 Biblioteca din Parla

Între mine și voi aerul se face mai negru

decât pielea bivolului din mlaștină,
buna mea socotință va înălța drapel
nebuniei peste voluptatea cu care mă
afundați în copca de gheață
care mă strânge ca o cămașă de forță –
de pieptul meu bivolul își zdrobește
coarnele. Între cultivatorii de profeții fără
perspectivă pătimesc,
clopotul bisericii mă alină,
gâfâitul vostru de locomotivă mă
împinge deodată cu aburii alienării
spre triburile de cochilii părăsite pe plajă.
Totul se rostogolește cum pâraiele când vin
inundațiile, genunchii slujesc caldarâmul cu icoane,
nu veți ignora zborul meu de serafim peste
mlaștină. Număr firele de iarbă de sub copita
bivolului, fiecare fir se va face copac, oasele mele
se așază
lângă văduva cu șopotul
buzelor în rugăciune.

53
Eugen BARZ

Braseria își ascute luminile

una câte una,
părul îmi strălucește în oglinda
ceasornicului de buzunar, timpul
e prietenul nostru în delir.
Femei cu sâni la vedere lasă ruj de
sânge pe cești de cafea și pahare,
cunosc amprentele lor,
sunt ca medicul de gardă lângă
bolnavi. La fiecare masă câte un
ospătar supraveghează clienții
care desenează câte o grădină pe fiecare
geam și un animal mic pentru menajerie.
Degetele dumneavoastră sunt de cunoscător,
zise o fată cu picioare de sticlă,
desenați măcar o frunză pe
pahare până voi da fuga pe
terasa vecină după modele.

54
 Biblioteca din Parla

Cu gesturi atente
dirijorul scrie semne strâmbe,
între lumânări verzi și oarbe
pregătiți un concert pentru vioară și
orchestră. Un oboi pentru o baghetă,
strigă, se pleacă până la pământ,
își roade unghiile, nu
deosebește instrumentele
dintre aplauze, nici sunetul
viorii tale.
Muzica se zbate ca peștele în plasă,
orbecăiți încet,
cum ați porni
spre casele voastre.

55
Eugen BARZ

Dintre roțile motocicletelor

salvez capul meu,
cu ochi de sticlă-i măsor viteza,
aleluia strig ca evreii prin Marea
Roșie, granițele timpului meu sunt
pe rod.
Culeg recolta de sânge,
umerii mei înalță statui
reginelor nopții,
zadarnic farul din port
trage cu ochiul
spre fumul de cânepă.

56
 Biblioteca din Parla

Din prima dimineață cu soare e în delir

străbate ganguri înguste,
deschide intrânduri
înfundate - urcă spre buzele
tale strălucind.
Spune adevăruri nespuse,
îți vindecă spuzeala gurii
cu sărutări pentru tine cu fața
tristă. Ca păsările cu cele mai
largi aripi porniți
spre marea sufragerie de sticlă
unde copiii își tratează umbrele.

57
Eugen BARZ

După ce te-ai strecurat în mine

ca ploaia,
m-ai silit să mă nasc.
Trebuia să fi amânat pe altă dată,
abia și-a tras iarna pătura peste
cap, o naștere ademenește
primejdia precum caii galopul.
Aș fi avut nevoie de cineva să
mărturisească unde m-am născut, la ce
dată și oră, că m-am vaccinat,
că am luat suplimente
alimentare de la îngeri autorizați
și am înghițit untură de pește sub steaua
protectoare ce mi-a dat nume.
La auzul numelui, toți se vor tulbura:
agricultorii vor opri însămânțările,
șerpii vor plesni de venin,
turmele de oi vor încremeni ca în tablouri,
păsările se vor repezi spre suflarea plămânilor
mei. Vei spune că trimiți
mulțime de vietăți în
ajutor, ale căror nume
nu le știu,
dar eu vreau dragostea doamnei
din garsoniera vecină,

58
 Biblioteca din Parla

singura posesoare a unui tatuaj

cu chipul meu pe genunchi,
ea știe să stingă sloiuri de
gheață din suflete cu multe
tristeți. Săptămâna care vine
se va naște:
de dragul ei împănez trecutul cu vise.

59
Eugen BARZ

Desfaci șireturile pantofilor

să fluiere în voie,
îți așezi coronița pe cap,
strada îi va duce mamei
veștile despre fiu.
Fluturi șalul cum făceai în clasa a treia, o
profeție importantă te înflăcărează, cunoști
singura terasă de pe care se vede înaltul
deșertului ca o clădire coborâtă din cer. Vei
ține o conferință despre miracolul plutirii,

vorbele tale, iarbă fragedă pe

nisip, invocă ninsoarea mieilor.
Printre picioarele
trecătorilor cineva
împrăștie zvonul
că vei muri.

60
 Biblioteca din Parla

Fără să te întrebi de vei putea trece

peste cruzimea ei, anulezi ceea
ce ești și știi, plăsmuiești o
realitate care ar fi fost, dar nu
este.
Prin mlaștini de vei păși,
fierbințeala ei va înfige în
tine fulgere ieșind din fiecare
umăr cu brațe cu tot.
Fericit vei fi să-ți zdrobească
fluierele picioarelor.

61
Eugen BARZ

Ne jucăm de-a hoții și vardiștii

apoi de-a veverițele prin copaci,
admirăm gleznele noaste julite,
semne străvezii ale istoriei
la congrese.
Cineva face noduri la batistă,
în noi e loc de memorii:
scriem foile după culori,
punem panglici poemelor.
Altfel se va vorbi despre noi
când ne vom sălbătici,
nu vom fi recunoscuți
doar după depresii.

62
 Biblioteca din Parla

Cu o lumânare de seu în mână

ea păstrează buna
rânduială în atelier,
de emoție inima îi sparge pieptul.
Bucuria potolește
zgomotul pașilor noștri
cu lanțuri la picioare,
cerem clemență.
Ar fi nemaipomenit dacă i-am reține
zâmbetul, hohotul de râs i-a fost sigilat într-
un sertar,
atingem rând pe rând degetul ei arătător -
îl duce la buze.
Pornim spre coridorul
cu ferestre puține,
pe lespezi de piatră îngenunchem
cu fețe plânse la pândă.

63
Eugen BARZ

Nu știu dacă am deschis drum pribegiei

ar fi ciudat să fiu sigur pe mine
orbecăind ca Ulise prin labirintul în
care șoapta e țipăt.
Nu știu dacă am făcut amor pe
punte ori m-am legat de catarg,
poate sub masca unui om decent
am desenat cuvinte obscene
cu o tenacitate care a smintit pe mulți
sau m-am legănat ca păsărea în
colivie, pentru aplauze.

64
 Biblioteca din Parla

Ca Apollo plesnesc din palme

de câte ori imaginația
colectivă o ia razna.
Scările cerului scârțâie când
cobor cum ploaia de vară -
bat drumul dintre inima și buzele
Cassandrei până la sminteală
să o învelesc în cea mai frumoasă umbră.
Cu ea împart versuri zeilor în delir:
când va veni sfârșitul
vom prinde culoare împreună.

65
Eugen BARZ

Numai noi auzim

ceainicul pe plită,
emoții trecute
în aroma ce se împrăștie
pe străzi de sute de ani,
urechile noastre prind
muzica lui de argint,
spre nări urcă aburii
ca lumina.
Urnim Madridul spre noi,
de dorul lui
au înnebunit poeții.

66
 Biblioteca din Parla

Am găsit locul
unde Crăciunul miroase a brad,
acolo sfinții din calendar
colindă pe ulițe,
mă ademenesc cu nuci și covrigi,
rostim rugăciuni
în dreptul fiecărei case.
Pruncul de care știţi
coboară spre noi pe o stea,
zâmbi-va de vom bate cuie
în palmele lui,
va păstra doar o privire
ce râcâie memoria iertării
în lanul în care am înțepenit crucea.

67
 SUMAR

Cuvânt însoțitor de Ioan HOLBAN /

Poemul ca un oracol...................................... 7
O strălucire de lamă.......................................... 15
Din perspectiva prietenilor,................................ 16
Mereu am știut.................................................. 18
Camera palpită de versuri................................. 19
De la primul vers............................................... 20
Pe geamul ferestrei........................................... 21
Cândva cerșeam așezarea cuvintelor,..............22
Cu razele dimineții sub gene............................. 23
De când aveam mai puțin de un an................... 24
Tot ce contează e să am grijă........................... 25
Desigur e vorba de lupta cu celălalt..................26
Nu îmi pot cuprinde capul cu mâinile................27
Aidoma lui Don Quijote..................................... 28
A trebuit să dau iertare celei plecate.................29
Am să o sărut pe vânzătoarea.......................... 30
Ca un poem de dragoste................................... 31
Iar prietenii mei aduc argumente.......................32
Un deșert se așază alături................................ 33
Printre resturi de zid surpat............................... 34
În dimineața asta s-a trezit cu fața la perete.....35
Ca ieri și alaltăieri.............................................. 36
În apa unui pârâu rece...................................... 37
Vorbim în graiuri pe care nu le înțelegem.........38
Pentru că mâine................................................ 39
De pe acoperișul orașului.................................. 40
Va trece și acest............................................... 41
Trupul meu nu l-am vrut.................................... 42
Părul ei era greu de la ploaie............................ 43
Nu știu de e pasăre........................................... 44
Amăgirile........................................................... 45
Mereu va îndrepta cineva.................................. 46
Nu știu în ce zi era............................................. 47
Deschide porțile, Doamne,................................ 48
Și noi am trecut prin Marea Roșie,.................... 49
Iar prietenii noștri ies cu lanterne în mâini.........50
Ne strângem în groapă...................................... 51
Ar trebui să nu stăm.......................................... 52
Între mine și voi aerul se face mai negru...........53
Braseria își ascute luminile................................ 54
Cu gesturi atente............................................... 55
Dintre roțile motocicletelor................................. 56
Din prima dimineață cu soare e în delir,............57
După ce te-ai strecurat în mine.......................... 58
Desfaci șireturile pantofilor................................ 60
Fără să te întrebi de vei putea trece..................61
Ne jucăm de-a hoții și vardiștii........................... 62
Cu o lumânare de seu în mână......................... 63
Nu știu dacă am deschis drum pribegiei............64
Ca Apollo plesnesc din palme........................... 65
Numai noi auzim................................................ 66
Am găsit locul.................................................... 67
În colecția Atrium
au apărut, alfabetic, 2015-2020:

Doina Rândunica ANTON

Trandafirul de noiembrie

Liviu ANTONESEI
Poemele din zorii amurgului

Adi CARAULEANU
Clovn rănit

Hélène CARDONA (SUA)

Visul sufletelor mele
animale

Șerban CHELARIU (SUA)

Sferele șarpe

Cristina CHIPRIAN
Himerele facerii și himerele desfacerii

Gabriela CHIRAN
Negru duios

Gabriela CHIRAN
Triunghiuri captive

CONACHI
Ibovnică slăvită

Constantin CUBLEȘAN
În marea dezordine a lumii

Margareta CURTESCU (Bălți, R.M.)

Inimă desenată pe cer
Alexandru DUMITRU
Buchetul. 77+7 poeme florale

Traian DIACONESCU
Ovidiana Ars Moriendi

Ovidiu GENARU
Ora opt. Gaura cheii și alte patimi

Ovidiu GENARU
Cartea lui Mircea. Canal

Cristian GHICA
`nezeu trăiește la bloc

Mihail GĂLĂȚANU
Corpul de glorie

Cristina HERMEZIU (Paris)

Parisul nu crede în lacrimi

Ion HADÂRCĂ (Chișinău)

Ușa flămândă

Ianuarie-Raul IORDĂCHIȚĂ
Omul gordian

Gheorghe IZBĂȘESCU
Râsul galben din adânc

Doru-Mihai MATEICIUC
Antierotica

Val MĂNESCU
Ochiul fără pleoape

Vasile MIHĂESCU
E vremea să faci dragoste-n cais
Marcel MIRON
Versuri albastre și aurii

Stelorian MOROȘANU
Zilnica beatitudine a malpraxisului poetic

Marina MUREȘANU IONESCU

Joc sub obroc

Vasile MUSTE
Inima Luanei

Emil NICOLAE
Suflet prădător

Constantin NOVĂCESCU
Numele (Motete)

Ioan OANCEA
Singurătatea spinului

Dorian OBREJA
Executorul de iluzii

Radmila POPOVICI (Chișinău)

Apa care își bea mâinile

Vitalie RĂILEANU (Chișinău)

Străin printre ape

Valentin TALPALARU
Poemele Deltei. Rodion

Valentin TALPALARU
35 de poeme în căutarea unui titlu

Eugen URICARU
Despre ce vorbim?
Echim VANCEA
Umbra vine de mult mai departe

Daniela VARVARA
Lodebar

Nina VICIRIUC
Vulpile șmechere din deșertul roz

Sterian VICOL
Memoria lui Femios

Miljurko VUKADINOVIĆ (Belgrad)

Eu, familia mea și Eminescu

Horia ZILIERU
Exodul cuielor însângerate

Jovan ZIVLAK (Serbia)

Sub nori