Eugen Barz FINAL - 10. 05. 2016 Cinematograful Singuratatii

Eugen Barz
Cinematograful singurătăţii
Dedic această carte

soţiei Viruca, copiilor Ana-Maria şi Doru,
precum şi mamei mele Ana.
Cinematograful singurătăţii ◆ 1
Cinematograful singurătăţii de Eugen Barz
Colecţia IPOSTAZE (poezie română contemporană)
A: B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 118/7,

Cluj-Napoca, ROMÂNIA
T: +40 721 296 845 F: +40 364 805 144
M: office@neumaart.ro
W: www.neumaart.ro
Copyright © 2016, Editura Neuma şi autorul

Toate drepturile rezervate
Editor: Andrea H. Hedeş

Tehnoredactor: Dinu Virgil
Coperta: Carmen Diţiu
Ilustraţia copertei: „Calea Omului” de Larisa Dragomir
(acuarelă, 30 x 23 cm)
Tipărit la: Editura NAPOCA STAR, Cluj-Napoca
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

BARZ, EUGEN
Cinematograful singurătăţii / Eugen Barz ; cuv. înainte:
Horia Gârbea. - Cluj-Napoca : Neuma, 2016
ISBN 978-606-92608-4-5
I. Gârbea, Horia (pref.)
821.135.1-1
2 ◆ Eugen Barz
Eugen Barz
CINEMATOGRAFUL
SINGURĂTĂŢII
Cuvânt înainte: Horia Gârbea
Eugen Barz s-a născut la Săliştea Nouă,
Cluj, în anul 1959. Este preot ortodox, a
fost protopop al Călăraşiului. A debutat
în revista Luceafărul de dimineaţă în anul
2010, iar editorial în volumul colectiv
Poetic@ al Cenaclului Literar Lira 21. A
colaborat cu versuri şi proză la mai multe
publicaţii din România şi Spania. Din
iarna lui 2011 locuieşte la Madrid, unde
activează ca preot paroh al unei
comunităţi de români.
4 ◆ Eugen Barz
Aşezându-mi genunchii
la rugăciune,
Dumnezeu mi-a zâmbit
cu o rază de înger.
Eugen Barz
6 ◆ Eugen Barz
Cuvînt înainte
Poet născut cu dublul har, al credinţei şi al
literaturii, cu degetele dreptei mele făcute în zi de
sărbătoare, părintele Eugen Barz a plecat din Săliştea
Clujului şi a ajuns la Borcea Călăraşilor, apoi la Parla
Madridului, luîndu-şi peste tot poezia cu el. A privit
îmbulzeala îngerilor la cinematograful singurătăţii, dar
n-a fost niciodată singur. Înconjurat de prieteni şi
credincioşi, amiciţia fiind a treia ori a cîta vocaţie,
Sfinţia-Sa a scris cu migală şi nu s-a grăbit, a publicat
rar, şi nu s-a grăbit să tipărească un volum. Pentru că: a
trebuit să mă hrănesc / mai întâi, cu Trupul Tău,/ să
devii hrană cuvintelor mele, / să te cânt în imn, / să vărs
clepsidra veşniciei întreagă. Abia acum, cînd cuvintele
au căpătat hrana cerească, iar autorul a trecut de al
56-lea an de viaţă şi a refăcut experienţa lui David,
scriind Psalmul 50, am avut bucuria să citesc versurile
sale într-un fişier intitulat „Corectat. Final. 2”. Pentru că
părintele e un perfecţionist şi totul se recorectează
mereu, chiar de ştie că perfecţiunea muritorului nu
există.
Deşi Eugen Barz e impulsiv, dinamic, mînat de o
nelinişte de altfel fertilă, poezia ni-l arată în latura sa
meditativă, blîndă, chiar dacă nu senină întotdeauna.
Poet deprins cu filosofia şi teologia, de o vastă cultură
mistică şi laică, el asimilează şi combină omenescul şi
livrescul, oferind sinteze limpezi, lapidare, interiorizate,
zgîrcite în cuvinte mari. El doreşte şi cere să se aprindă
luminile în toate opaiţele. Conştiinţa culpei şi smerenia
nu-i sînt străine şi nu le neagă. Încearcă însă a le
transcende prin raţiune, dar şi prin fervoarea iubirii de
Dumnezeu.
Certific naşterea sărbătorească a mîinii poetului,
la care însuşi se referă, şi certitudinea că o altă mînă stă
deasupra ei îndrumîndu-i scrisul. Editura Neuma îşi
trece în cont un debut de zile mari: mult pregătit, bine
chibzuit şi care se cuvine celebrat, fără nicio rezervă.
Horia Gârbea
8 ◆ Eugen Barz
CAP. I
BINECUVÂNTARE
10 ◆ Eugen Barz
Binecuvântare
Mereu am ştiut
că degetele dreptei mele
au fost făcute
în zi de sărbătoare,
cu ele fac şi desfac
semne de binecuvântare,
pe care le înmulţesc mereu.
Cu ele înalţ jertfe de mântuire

care coboară între voi
împărţind bucurii,
cu ele ridic potirul,
să luaţi veşnicia.
Când le împreunez la rugăciune,

se îmbracă cu nume de sfinţi
ştiuţi şi neştiuţi,
să ne transformăm toţi,
în nuntaşi veşnici,
lângă bucatele Martei,
ca nişte fii ai Mariei,
născuţi din speranţă.
Rugăciunea dimineţilor
De la primul apel,
mă afund gri
în focul razelor de dimineaţă.
Griul meu e străvechi

dar nu antic,
ştiind că la Dumnezeu
un secol face cât o clipită.
Ies de acolo îmbăiat,

ca privirea unui prunc de ţâţă
înfăşurat în aureola îngerului păzitor.
De afară se aud zgomote de oase,

tropotind pe trotuare
şi mă scobor în urechea internă,
să-mi fac rugăciunile
adunate din norii cei mai firavi.
Cred că aş putea scrie o carte

cu norii aceştia,
dar ei se varsă mereu în oameni.
12 ◆ Eugen Barz
Semnele singurătăţii
Pluteam într-o dezamăgire

surâzătoare,
ca în oglinda unei dimineţi
întârziate.
Oamenii răi sunt greoi,

spuneai ca dintr-un înalt -
numai zborul alb
poate intra
în cercul de apă.
Ascultă norii cum se împerechează:

îmbulzeala îngerilor
la cinematograful singurătăţii
nu ţi se pare un semn?
Nunta
Cu fiecare psalm rostit

strivesc păcatul,
mă umplu de tine
cea îmbrăcată
în rochie de mireasă,
vindecată de Luca.
Mă aştepţi la capătul
unui vers,
cu braţele întinse,
sar de pe un picior pe altul,
ca un copil.
Ne învăluim în aureola
sfinţilor bizantini,
tu plângi ca din icoană:
“Pahar mântuirii voi lua
şi numele Domnului voi chema”.
14 ◆ Eugen Barz
Metamorfoză
Doamne, de ce nu mi-ai prins

până acum gândul,
în retina heruvimilor
celor cuminţi?
De ce privirea lor s-a lipit doar acum

de fruntea mea,
ca sărutul cel cald?
De ce nu mi-ai cuprins până acum

rugăciunea
în întrebările toate?
De ce doar acum
îţi văd mâinile
în florile sfinţilor din veşnicie?
A trebuit să mă hrănesc
mai întâi, cu Trupul Tău,
să devii hrană cuvintelor mele,
să te cânt în imn,
să vărs clepsidra veşniciei întreagă,
spre fericirea-împreună.
Cununie
3.VII
Rugăciunea de culoarea părului tău,

leagănă sub genunchi
coloniile de muşchi,
purtând vântul,
pe frunţile noastre de îndrăgostiţi.
Uneori îţi desenează

litere albe
pe obraz,
alteori se aşterne pe tâmple,
ca pasărea Phoenix peste eternitate.
Deschid cartea de imnuri,

David proorocul dănţuieşte cu Isaia.
Rugăciunea mea pentru tine

se prinde în dansul fecioarelor şi se înalţă,
ca spicele în cununie.
16 ◆ Eugen Barz
Dor
În tine
nu mi-e dor de nimeni,
eşti rodul din care
răsar duminicile.
Nu-ţi stinge auzul

cu vorbele chibiţilor,
întregul univers trăieşte
prin vinul de sânge
care ne leagă.
Cu privirea noastră
naştem îngeri,
copilărind cu mine,
fiul meu.
Diseară la ceai
Mă strecor printre
gândurile tale
ca printre casele de lut,
cu plăcuţe
de porţelan.
Cunosc adâncul
din care s-au născut,
şi cântecele
care le-au legănat
la naştere.
De aceea le-am pus zilnic

apă
la rădăcină,
să rămână
în veacul vecilor,
ştiind că îmi vei dărui
şi mie unul
pe înserat.
18 ◆ Eugen Barz
Fluturii orbi
Fluturii orbi
şi-au întins
cortul
peste noi,
nici o tristeţe
nu ne mai
impresionează
Absurdul nu va trebui
să mai aştepte în oglindă,
vei înţelege de ce.
Orice asemănare
cu mine
e ca o tandreţe împinsă
spre eşafod.
Întâlnire
Când genunchii mei

au coborât
din rugăciune
spre slava deşartă,
m-ai strigat
cu numele
aşezat printre îngeri.
Văzduhul răvăşit de Tine

avea miros de lună curată.
20 ◆ Eugen Barz
Evaluare
O poveste de dragoste
neîmplinită,
un coş cu piersici dulci,
un ultimatum,
mirosul părului tău la plic,
sentimentele noastre împreunate
lângă câteva lacrimi.
În fine, anotimpul acesta

de humă.
Devenire
Nimic nu mai stă

în mâinile mele de lut,
nici tăcerea de astăzi,
nici cea de ieri.
Lacrimile refuză
să se adăpostească
în căuşul palmelor.
Perna mea, singura

care mă îmbrăţişează,
îmi trimite tristeţea
dincolo de aburul negru,
al ceaiului de dimineaţă.
Mă lipesc de ea,
să-mi sărute
obrazul cu vinişoare ca iarba
şi-mi zâmbeşte;
îmi cere să mă transform din ostaş,
în psalt, în preot
ori în cântăreţ cu harfa.
22 ◆ Eugen Barz
În dans de vestale
Pe câmpia lipită de cer,

te aştept
în dans de vestale,
luna mângâiată de privirea mea
se scurge cald pe obrajii tăi.
să le dea culoare.
Mi-ar fi plăcut să te aştept

cu soarele în braţe,
dar m-am rătăcit
în scorbura păcatului,
de unde numai tu mă poţi salva.
Lângă pântecul tău roditor

vom spăla scara remuşcării,
sub cupola patrafirului
vom săruta pecetea pâinilor din altar
şi vom bea vinul sfinţit de
pruncul încă nenăscut.
Revelaţie
Ca iepurii,
cu mustăţile
aprinse de gheaţă,
mă opresc
la icoana Preacuratei,
să-i văd bronzul
spălat de lună.
Mă trezesc
printre halate
cereș ti.
24 ◆ Eugen Barz
Profeţie
Voi lua o cană de vin kosher

dintr-o durere,
voi unge cu el glasul Psalmistului,
lângă stupul de cerneală caldă.
Mâna de sidef a reginei va sta

în stânga mea,
iar cu dreapta voi scrie clar,
fiecare cuvânt
inspirat.
După rugăciunea de seară,

vom păşi spre foişorul
în care Maica Domnului va spune
nuntaşilor
să asculte de Fiul Său,
apoi vom cere să aţipim,
lângă floarea de crin
a îngerului
Gabriel.
26 ◆ Eugen Barz
Cap. II
DAVID ŞI BATŞEBA
28 ◆ Eugen Barz
David şi Batşeba
Aş vrea
să-mi petrec dimineţile
în rugăciune,
acolo unde văzduhul
nu are colivii,
iar singurătatea
e doar un capăt mic de noapte.
Aş vrea
să-mi aşez gândurile,
să le învăţ despre ierni
când vor ieşi din cuiburi,
să le pot îmblânzi
cu priveghere de prunc,
apoi să-ţi înfiez pleoapele
care mă stârnesc în fiecare zi.
David şi femeia lui Urie
Noaptea în care am învăţat

din tăişul buzelor tale,
n-am ştiut că mă poate salva
cu rugăciunile fluturilor
din colivie.
Nuntirea noastră stă

pe cadranul încremenit
ca o crimă,
acoperind perfect suspinele.
Abia când mi-am ridicat privirea spre cer,

un înger şi-a transferat veşnicia
spre noi.
30 ◆ Eugen Barz
Plângerea lui David
În mine totul era incomod,

la jumătatea fiecărui gând
se aşezau
straturi de nervi,
alături de câteva iubiri
mioape.
Corpul meu se scurgea

din menghina morţii,
printre vitraliile timpului
care-mi schimonoseau sufletul.
Dar Dumnezeu mi-a zâmbit

cu o rază de înger,
aşezându-mi
genunchii la rugăciune.
Dumnezeu întoarce faţa către David
Liniştea Ta, Doamne,

mă mângâie
ca atunci când mama
mi-a sărutat
prima oară pleoapele;
acum ştiu cum se plânge de bucurie
printre ruinele Ierihonului,
când albul deşertului
se lipeşte de mine.
Dacă-mi astup urechile,

Îţi aud liniș tea.
32 ◆ Eugen Barz
David o cheamă pe Batşeba
Înalţă-mă spre altă

existenţă,
zgâlţâie-mi tristeţea,
ceafa mea se scaldă
în sudoarea deşertăciunii,
pogoară-te în casa noastră
precum o răcoare peste pădure.
Ochii mei adormiţi
se vor face mari
cât o îmbrăţişare
şi-ţi vor adulmeca frunzişul părului,
iar în clipiri de poveste
vom descoperi
tenacitatea cerbilor.
Buzele noastre se vor deschide

spre rugăciune,
limpezind Lacul Galileei,
sărăcit de frig.
Femeia lui Urie
Când femeia lui Urie

mi-a muşcat privirea,
paşii mi s-au umplut de sânge,
iar aripile mi s-au tăiat
pe la încheieturi.
Am fugit din braţele unei lacrimi,

dar m-am prins
între două sentimente,
pe care
nu le-am mai cunoscut.
Ca ţipătul unui copil la naştere

mi-am împreunat palmele,
spre rugăciunea unicului psalm.
34 ◆ Eugen Barz
Laudă Batşebei
Numai tu ştii
să descânţi pustiul,
să aşezi glasul meu
în sălile rugăciunii,
din ierni.
Numai tu ştii,
să roteşti focul
printre genele tale
de lup
şi pe jarul lor
să aşezi hrana,
pentru o masă
întinsă dinspre mine
spre noi.
Sub lumânarea de lut,

cinăm,
până când se vor topi zăbrelele toate,
să murim blând.
Zbuciumul lui David
Cât pe ce să treacă
prin privirea mea
slăbită de ierni,
dar căutările mele se împiedicau
printre irişi.
Orbecăind prin cristal,

drumurile noastre
nu se intersectau,
am zburat preţ de câteva păsări,
să închid oblonul,
dar fără folos.
Înfuriată, s-a aşezat

în spaţiile generoase
ale ochilor mei,
cu ţepuşele ascuţite
spre streşinile gata să plângă.
Nu pot să stăpânesc
ceea ce ea a hotărât:
sfârşitul e orb.
36 ◆ Eugen Barz
Lamentarea lui David
Cu câteva aripi de stepă

mi-au măsurat distanţa dintre precauţii,
cu nervii crescând ca trestia.
La fiecare limită
ridicam glas
dintre otrăvuri
şi-mi acopeream rănile păcatului
cu o rugăciune.
Lăsând dezamăgirea în urmă,

am pornit spre cântarea celor blânzi,
dar marginea pustie a nopţii
răsucise clepsidra.
David îndreptându-se către Batşeba
Când vei auzi zvon de fluturi,

să ştii că sunt eu,
când vei simţi glas de clopot
la obloanele tâmplelor tale,
să ştii că mă voi revărsa
peste pântecul tău roditor,
voi risipi toate stelele peste tine
ș i te voi ridica spre rugăciunea dintâi.
Când copilăria ta se va odihni

în braţele mele,
ploaie ne va cânta împreunarea.
O singură lumină ne va privi blând

şi ne va fi de ajuns.
38 ◆ Eugen Barz
David cere mâna Batşebei
Aş dori să-mi umplu

pieptul cu tine -
mireasă de toamnă,
să-ţi aştern patul
în câmpia de frunze
şi fulgi,
să-ţi mângâi obrazul,
printre coarnele pomilor
lungi;
să mă bucur de rodul tău roşu
de doamnă,
să te strig din adâncul meu singuratic,
de vânt,
din buzele pline de-arome şi rugă
de sfânt.
Cât de mult aş dori

să rămân cu tine,
mireasă
de toamnă, doamnă!
Psalmistul şi Batşeba
Când mi-am
înecat
singurătatea
în cerneală,
am crezut
că te voi
cuprinde
în ruga unui zbor,
că putem
coborî,
ca heruvimii
în strane.
Dar am pătruns
prea mult
cărţile cu foi galbene
şi nu ţi-am zărit visul
introvertit.
40 ◆ Eugen Barz
David ispitit de Bathşeba
Sărutările Batşebei
se lipeau de mine ca algele,
soarele era numai bun
să ne dea strălucirea bronzului.
Albastrul cerului tresărea

peste nisipul glorios,
în jur nimeni să se întrebe
ce e cu noi,
doar vântul ne îndemna
la îmbrăţişare.
Cuprins de febra respiraţiei sale,

amurgul şi-a lăsat încet
privirea,
acoperindu-ne
cu liniştea nopţii.
La un pas,
îngerii aduceau trupurile noastre,
din adâncurile
ispitei.
Batşeba ca o carte
Mi-aş fi dorit să fii ca o carte,

să tresari
când te voi
lectura prima oară,
să-ţi simt mirosul
de cerneală proaspătă
lipită de degete.
Sper că-ţi vei negocia delicat

intriga
şi-mi vei mângâia
marginea lacrimei
cu un sărut,
că mă vei lăsa să te ridic
deasupra ochilor,
ca pe Semnul lui Noe
şi mă vei salva
din colivia
timpului greu mirositor.
Între sărut şi lectură

să nu mai sângerăm.
42 ◆ Eugen Barz
David cuprins de friguri
Mi-e frig,
ceţuri zvâcnesc
sub ochii mei de toamnă,
Batşeba.
Să le separăm
de ţipetele pruncului.
În apa aceasta
nevânturată de fecioare,
vezi vulturii
ciugulindu-mi tinereţile.
Ce mai vor?
David la groapa pruncului
Nu pricep cum somnul

îl poate ţine
în ieslea întunericului,
când peste mine
coboară căldura îngerilor.
Cu glas poruncitor,
strig
peste munţi,
trezeşte-te,
dar foaia calendarului
s-a deschis
lângă groapa
cu pruncul în ea
Să fie dimineaţă!
44 ◆ Eugen Barz
David scrie Psalmul 50
După toate
îngenuncherile,
visul meu
n-a vrut
să se aşeze
deasupra norilor,
nici n-a vrut
să-mi sărute
fruntea
în templul Domnului;
cerul şi-a coborât
talgerul cu fulgere
ș i cu nerăbdare de adolescent
m-a azvârlit într-un plâns
strâmb.
M-am salvat
într-un psalm.
Remuşcarea lui David
Cât am tăcut
în rugăciunea aceasta,
nu ţi-ai schimbat
decât umbra
învelită în oglindă
şi câteva culori
de pe faţă.
Am fi putut locui
împreună
ca într-un cuib de pasăre,
dar cu un sărut
ţi-am desprins
singura rochie albă
care ţi-a mai rămas.
De vină a fost distanţa ochilor noştri.
46 ◆ Eugen Barz
Ispitirea lui David
Pe umărul tău alb,

şarpele şi-a revărsat veninul,
îmbrăţişarea ta
mi-a stârnit sălbăticia sângelui,
sunt ca râul scăpat din matcă.
Adierea vântului mi-a aprins obrajii

ca poamele coapte,
pe brazdele frunţii mi se scurge
năduşeala,
ca să nu-mi vezi peste inimă,
plânsul.
Când limbile ceasornicului

vor trage după ele, noaptea,
palmele tale – căuş
îmi vor potoli setea,
vor rotunji bătaia inimii,
lângă chemarea zâmbetului tău,
îmi voi adormi privirea.
Ca o umbră ieşită de sub frunzare,

se aude din depărtare
bocetul unui clopot de seară.
Coşmarul lui David
Ca la o muşcătură
de şarpe
am tresărit
cu privirea
spre ferestrele
înnegrite de corbi.
Cu mâinile mele înfrigurate

îl sugrumam pe Urie,
iar tu îmi trăgeai pământul
de sub picioare.
Prăvălindu-mă,
tânjeam la timpul
când Dumnezeu
îmi ţinea
uşa deschisă.
48 ◆ Eugen Barz
Lamentarea lui David
Aceea care acum

îşi lasă candoarea
pe creştetul meu,
mâine va putea plânge
peste inima mea
în formă de melc.
Îmi va schimba gândul,

sub alt trunchi
de buze cărnoase
şi-mi va duce mâinile
la sânul ei
sălbăticit.
Mă va ţine
în intestinele
somnului său rubiniu
hărăzită fiind,
să o înghit pe-nserat.
Tânguirea lui David
Dacă s-a întâmplat

înainte de crimă
sau mai târziu
nu mai ţin minte.
Poate mai târziu,

când cerul aşeza
visele morţilor din războaie,
să se dezvăluie.
Sau sau poate mai înainte,

când cu o tăietură
de fagure
vindecam plânsul.
50 ◆ Eugen Barz
David aduce cinstire Batşebei
Regele a poruncit
să ţi se aducă tămâie
de bună mireasmă,
fumul ei se împrăştie printre
draperiile egiptene,
cântăreţii din alăută îţi ridică
cântări de slavă,
zeci de scrisori zac
la picioarele tale.
Din Sidon până la Iordan,

poeţii adaugă cuvintelor, harfe
te înalţi în spirale largi,
răcoarea pădurii
îţi trimite corale
de privighetori.
Totul se fluidizează
ca într-o clepsidră
revărsată în mare,
făcându-te tot mai frumoasă
şi mai frumoasă.
David în introspecţie
De când te reinventez,
nu mai sunt trist,
cele
mai îndrăzneţe vise
mă ajută
să te descifrez.
Am urcat chiar
pe acoperişuri
să te caut,
dar de acolo nu cad
decât copacii,
cu crengile în jos,
înfigând nemilos florile
în mine.
Nu sunt trist, dar perseverez.
52 ◆ Eugen Barz
Cap. III
SMERENIE
54 ◆ Eugen Barz
Versuri fără aripi
Aceste versuri nu mai au aripi,

eu însumi le-am crestat încheieturile
cu tăişul deşertului.
Când le-am furat glasul,

viaţa lor a început să miroasă
a sat părăsit,
cu pomi fără rod
şi fără îngeri păzitori.
Le-am găsit cândva

într-o singurătate albastră,
pe cursul unui poem răcorit de un râu,
dar cu toate creioanele mele
de colorat,
le-am astupat ochii.
Strofe întregi am năclăit

în cuvinte deşarte
şi am strigat declaraţii false de dragoste,
până le-am diluat sângele.
La Sărbătoarea Versurilor fără Nume,

le voi dărui aripile mele,
iar din carnea remuşcării
voi rosti litanii,
ca un miel adus spre junghiere.
Poezia
Lângă maşina de scris

poezia capătă forma
unui duh neprihănit,
ca al căprioarei
din lacrima lui Labiş.
La început o păzim,
să nu fie bântuită,
îi netezim fiecare colţ
şi-i găsim un loc,
cu semnătura noastră,
la vedere.
Ne gândim să-i dăm un nume

de stradă, de patrie, de os,
de tăcere,
de iubire sau plâns,
apoi o răsfirăm ca pe o salbă,
o mângâiem din priviri
şi o scoatem la mezat.
Ea învaţă să tacă şi să îndure,

ca un răstignit în ţările calde,
când cu gusturile noastre savante,
ne spălăm pe mâini, de versul său alb.
56 ◆ Eugen Barz
Fără îndoieli
Sunt imaginea voastră

cea fără îndoieli şi fără umbre,
în mine-au lovit pumnale,
priviţi-mi carnea roşind.
Duşman meu e somnul,

vestale sunt razele,
când cu picături de lapte
copacii-mi udă fruntea,
dimineaţa.
Cerul mă protejează,
îmi oblojeşte rănile
născute din dueluri,
sunt prinţul care-a visat
să moară fericit.
Să nu râdeţi de mă voi întoarce,

ca fiul rătăcitor,
căci şi atunci,
cu ambrozie am să mă vindec.
Poemul acesta
Poemul acesta,
între două versuri albe,
se abate pe la ţară
să-şi vadă mama.
Vorbesc amândoi
despre medicamente,
vecini, neamuri,
despre cine a mai murit.
Se uită mirat la cireşul alb

care a crescut între el şi nepoţi.
Între două semne de punctuaţie,

îşi dă întâlnire
cu universul cel mic
din bucătărie
apoi cu cel mare care stă de obicei
în curte.
Trist ar vrea să se inspire

din friptura în sânge de pe masă
şi din imaginea femeilor din sat
care trec pe uliţă,
măritate.
Poemul acesta,
cuprins de febra creaţiei,
s-ar însura aici,
dar nu mai are cu cine.
58 ◆ Eugen Barz
În braţele tale
În braţele tale
poezia întoarce privirea,
câteva dioptrii
mai aproape de mine.
Fulgeră versuri
ca o lamă de cuţit,
se îmbracă în zborul mătăsii,
să-mi lunece printre degete
ca o fată frumoasă.
În braţele tale,
poezia
mă vindecă de ierni.
Lectura
De cum am intrat la voi în vestibul,

m-am lovit de câteva poezii deocheate,
cu vocale subţiri,
ca picioarele fotomodelelor.
Peste copertele lor negre,

treceau linii cu amprente orange
şi miros de cerneală parfumată.
Între sufragerie şi dormitor,

bulgări de litere se rostogoleau,
ca nişte torţe aprinse
peste ziarele de scandal.
Aveam vreme, preţ de o ispită şi ceva -

să le citesc printre aripi de demoni,
când s-a pornit o furtună
ca un gând rătăcit.
Curios, ai tăi mă priveau relaxaţi.
60 ◆ Eugen Barz
Smerenie
După rugăciune,
ai coborât treptele,
ţinând aproape de tine
pe cei câţiva vecini,
ca portăreasa
paltonul pe umeri,
într-o dimineaţă rece.
Aveai privirea,
fruntea şi cearcănele lor
şi acelaşi surâs,
păşeaţi la fel
cu umbre identice,
apoi te-ai aşezat la rând
să-ţi achiţi datoriile la întreţinere,
viaţa netrăită
şi splendoarea clipei care a trecut.
Mea culpa
Ca un nevolnic
m-am revoltat
împotriva acestui poem,
născut de dragul tău
care nu s-a despărţit de mine,
primul delator întâlnit.
Chiar dacă l-am ameninţat

că-l voi ţine
la poarta întunericului
şi în duhoarea prozaicului,
mi-a deschis
zborul pregătit îngerilor.
Nu voi câştiga niciodată,

acest proces.
62 ◆ Eugen Barz
Întâlnire fatală
Sigură pe sine, ca zâmbetul larg

s-a apropiat făcându-mi cu ochiul:
să-ţi compun un poem la luminile de pe
Dunăre
cu fum, pâine şi peşti
sau să-ţi spun povestea
apei dintre sălcii, pornind spre mare,
să îmbete rechinii cei mari.
Pot născoci pentru tine

o zi cu oglinzi convexe,
pe care să scriem viitorul nostru,
cu degetele primelor generaţii de strigoi
neştiutori de carte,
pot cânta la pian cântecul păsării spin,
aidoma fluturilor de pe lampă.
Cu mine nu sfârşeşti la ferestre.
www.Lira21.ro
Au vrut
să le cânt
din frunză
şi am pornit
un cântec
din toţi copacii
pădurii.
Eşti mierlă,
m-au întrebat?
Nu, nu sunt,
dar am crescut
în cuibul ei.
64 ◆ Eugen Barz
Ziua întâi
Și s-a făcut dimineaţă albă

şi ai urcat spre norii
promisiunilor;
totul era de culoarea pielii tale:
calea şi cerul şi norii şi eu.
Citeai poezii
din cărţi cu litere albe,
ca dinţii tăi de sidef,
lângă Foca lui Brâncuşi
cea vânătă.
Promisiunile toate
s-au tulburat,
numai gândul tău
a rămas alb.
Și a fost ziua întâi.
Ochii
Ochii tăi, cercuri

de struguri verzi,
cu apă curată pe margini,
se aşază,
nemângâiaţi,
pe caldarâmul străzilor,
fără nume.
Poate au fost aleşi

să strige la cer,
să spele viaţă printre gene,
şi să se răstignească
pe crucea uitării.
66 ◆ Eugen Barz
Delir
Cineva mi-a aşezat

fruntea sub inimă,
mi-a tăìat
marginea fricii
şi m-a aruncat în beznă.
Aprindeţi lumina
sfinţilor din icoane,
oasele-mi trosnesc
sub carne
şi se ascund
ca şobolanii în pivniţă,
iar luna mi se aşează pe frunte
ca o greşeală.
Unde aţi mai auzit cântecul acesta?
Marginea fricii
Când mi-ai pus

pentru prima dată
fruntea pe inimă,
mi-ai tăiat
marginea fricii.
Aprindeţi bunii mei,

luminile în toate opaiţele,
oasele-mi trosnesc
sub carne
şi se ascund
ca şobolanii în pivniţă,
iar luna se aşează pe fruntea mea
ca o greşeală.
Unde aţi mai auzit cântecul acesta?
68 ◆ Eugen Barz
Condamnare
Multiplicaţi-mi tăcerile,
plisaţi-mi ideile
pe clapele din dreapta norilor,
am să înghit cerul
ș i mă voi întoarce în lume,
cu mâinile înfăș urate în mine.
Sub loviturile unui clopot

căptuşit cu anotimpuri funebre,
voi inventa teorii
despre care veţi crede
că nu mi se potrivesc.
Aprindeţi rugurile,
erorile sunt vechi,
dar opriţi-mi glasul
în cutia neagră.
Numele corect
După ce mi-am umplut

buzunarele cu bucurii,
am urcat în liftul
umplut cu comete,
să le împrăştii
ca pe nişte petale.
Am păşit apoi fericit

peste nori,
până când viaţa
şi-a luat linia
de la orizont,
iar un ochi de bufniţă,
mi-a tăiat pasul.
Apropiaţi-vă locuinţe ale tăcerilor,

voi striga moartea cu numele corect!
70 ◆ Eugen Barz
Referinţe critice
Dragă Eugen,
Mi-a luat ceva timp, de fapt am tot amânat, pentru

că citirea unor asemenea texte, nu se face oricum, prins
în stressul cotidian, aş fi receptat prea puţin.
Azi, am avut liniştea interioară care să-mi permită
o lectură corectă şi, in acelaşi timp, empatică.
Verdictul e favorabil: mi-a plăcut cartea ta, am
simţit o mare uşurare citind-o.
Desigur, sunt mici lucruri de indreptat sau scos
(„liftul de tocat comete”, bunăoară), dar, în ansamblu,
cartea are unitate, consistenţă şi – de ce nu – un farmec
aproape... păgân, deşi este drapată în faldurile
bibliografiei sacre...
...asadar, ce ai de gând cu manuscrisul? Ai grijă la
capcanele comercialului, cartea are o delicateţe
intrinsecă, nemeritând a fi strivita de mecanismele
iluzorii ale succesului de casă…
Al tău cu prietenie
Dan-Silviu Boerescu
Eugen Barz scrie poezie fără nici un fel de

inhibiţie clericală. Ştie prea bine, ca orice poet adevărat,
că poezia este o îndeletnicire aparte. Temerară. Aş
asemăna poezia sa cu zborul aeroplanelor uşoare şi
performante care, eliberate de la sol, îşi creează propria
traiectorie, „interpretând” în deplină libertate intervalul
dintre cer şi pământ.
Ioan Pintea
Cum poate fi caracterizată mai bine poesía lui Eugen
Barz, decât o face el însuşi într-un poem din care mi-am
permis să scot spre edificare aceste versuri: „Absurdul nu
va trebui/ să mai aştepte în oglindă,/ vei înţelege de ce.”
E vorba în cartea de faţă de o lirică introspectivă şi
totodată retrospectivă, poezía religioasă fiind ba discretă
da directă adresată Divinului, poemele fiind o lungă,
perpetuă autodefiniţie şi autodefinire a supremei credinţe.
Christian W. Schenk
Înainte ca Eugen Barz să-mi mulţumească pentru

aceste câteva rânduri, mă grăbesc să-i mulţumesc eu lui.
Am şi de ce: pentru seara asta când, după ce am tot
amânat, în aşteptarea unui timp potrivit, i-am citit, cu o
bucurie de care nu des am parte, manuscrisul volumului
de debut.
Dacă ar fi să mă spovedesc părintelui Barz, prilej
unde minciuna, dar nici măcar jumătăţile de adevăr nu
sunt îngăduite, aş mărturisi, fără să ezit, că este poet. Iar
aceasta nu pentru că aş spune-o eu, ci pentru că doar un
om hăruit pentru/ cu/ de poezie poate scrie aşa: „orice
asemănare/ cu mine/ e ca o tandreţe împinsă/ spre
eşafod”.
Eu cred acestea: „Cinematograful singurătăţii”
este o Carte, iar Eugen Barz este un Poet. Veniţi, poftiţi,
citiţi să vă convingeţi!
Lucian Vasilescu
72 ◆ Eugen Barz
Poezia este universală numai în măsura în care
ajunge la un moment dat să-şi depăşească propriile
limite, să străpungă barierele atemporalităţii
stabilizându-se în zona mentalului colectiv. Poezia
adevărată însă nu are nevoie de niciun fel de definiţie,
situare sau poziţionare generaţionistă. Am avut într-un
fel privilegiul, să citesc şi chiar să ascult poemele lui
Eugen Barz din această carte în diferite ocazii şi de
fiecare dată am spus cam acelaşi lucru: este o poezie
adevărată care reuşeşte să iasă din încorsetarea aproape
inevitabilă a mediului din care provine, amplificând cu
fiecare capitol senzaţia de zbor, de înălţare. E un fel de
trecere în revistă a unei existenț e ajunse la maturitate,
un fel de preambul înspre devenire. Devenire care se
prefigurează în ultimul capitol intitulat sugestiv
Smerenie. Eugen Barz scrie într-un registru complex,
abordând tematici diferite, experimentând trăiri afective
care pot duce la un moment dat la o identitate poetică
remarcabilă. Sunt deja nerăbdător să citesc următoarea
carte a lui Eugen Barz care - sunt aproape sigur - va
avea o voce proprie mult mai distinctă şi mai pregnantă
decât în acest volum de debut. Cititorilor nu pot altceva
să le spun, decât: Bun venit în lumea poeziei de bună
calitate!
Gelu Vlaşin
74 ◆ Eugen Barz
Cuprins
Cuvînt înainte (Horia Gârbea) ....................................... 7
CAP. I: BINECUVÂNTARE
Binecuvântare .......................................................... 11
Rugăciunea dimineţilor ............................................ 12
Semnele singurătăţii ................................................. 13
Nunta ........................................................................ 14
Prefacere .................. Error! Bookmark not defined.
Cununie .................................................................... 16
Dor ........................................................................... 17
Diseară la ceai .......................................................... 18
Fluturii orbi .............................................................. 19
Întâlnire .................................................................... 20
Evaluare ................................................................... 21
Devenire ................................................................... 22
În dans de vestale ..................................................... 23
Revelaţie .................................................................. 24
Profeţie ..................................................................... 25
CAP. II: DAVID ŞI BATŞEBA

David şi Batşeba ...................................................... 29
David şi femeia lui Urie ........................................... 30
Plângerea lui David .................................................. 31
Dumnezeu întoarce faţa către David ........................ 32
David o cheamă pe Batşeba ..................................... 33
Femeia lui Urie ........................................................ 34
Laudă Batşebei ......................................................... 35
Zbuciumul lui David ................................................ 36
Lamentarea lui David............................................... 37
David îndreptându-se către Batşeba ........................ 38
David cere mâna Batşebei........................................ 39
Psalmistul şi Batşeba ............................................... 40
David ispitit de Bathşeba ......................................... 41
Batşeba ca o carte .................................................... 42
David cuprins de friguri ........................................... 43
David la groapa pruncului........................................ 44
David scrie Psalmul 50 ............................................ 45
Remuşcarea lui David .............................................. 46
Ispitirea lui David .................................................... 47
Coşmarul lui David .................................................. 48
Lamentarea lui David............................................... 49
Tânguirea lui David ................................................. 50
David aduce cinstire Batşebei .................................. 51
David în introspecţie ................................................ 52
CAP. III: SEMERENIE

Versuri fără aripi ...................................................... 55
Poezia ....................................................................... 56
Fără îndoieli ............................................................. 57
Poemul acesta .......................................................... 58
În braţele tale ........................................................... 59
Lectura ..................................................................... 60
Smerenie .................................................................. 61
Mea culpa ................................................................. 62
Întâlnire fatală .......................................................... 63
www.Lira21.ro ......................................................... 64
Ziua întâi .................................................................. 65
Ochii......................................................................... 66
Delir ......................................................................... 67
Marginea fricii ......................................................... 68
Condamnare ............................................................. 69
Numele corect .......................................................... 70
Referinţe critice............................................................ 71
76 ◆ Eugen Barz

Eugen Barz FINAL - 10. 05. 2016 Cinematograful Singuratatii

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Eugen Barz FINAL - 10. 05. 2016 Cinematograful Singuratatii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Eugen Barz

Dedic această carte

Colecţia IPOSTAZE (poezie română contemporană)

A: B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 118/7,

Copyright © 2016, Editura Neuma şi autorul

Editor: Andrea H. Hedeş

Tipărit la: Editura NAPOCA STAR, Cluj-Napoca

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

I. Gârbea, Horia (pref.)

Cu ele înalţ jertfe de mântuire

Când le împreunez la rugăciune,

Griul meu e străvechi

Ies de acolo îmbăiat,

De afară se aud zgomote de oase,

Cred că aş putea scrie o carte

Pluteam într-o dezamăgire

Oamenii răi sunt greoi,

Ascultă norii cum se împerechează:

Cu fiecare psalm rostit

Doamne, de ce nu mi-ai prins

De ce privirea lor s-a lipit doar acum

De ce nu mi-ai cuprins până acum

Rugăciunea de culoarea părului tău,

Uneori îţi desenează

Deschid cartea de imnuri,

Rugăciunea mea pentru tine

Nu-ţi stinge auzul

De aceea le-am pus zilnic

Când genunchii mei

Văzduhul răvăşit de Tine

În fine, anotimpul acesta

Nimic nu mai stă

Perna mea, singura

Pe câmpia lipită de cer,

Mi-ar fi plăcut să te aştept

Lângă pântecul tău roditor

Voi lua o cană de vin kosher

Mâna de sidef a reginei va sta

După rugăciunea de seară,

Noaptea în care am învăţat

Nuntirea noastră stă

Abia când mi-am ridicat privirea spre cer,

În mine totul era incomod,

Corpul meu se scurgea

Dar Dumnezeu mi-a zâmbit

Liniştea Ta, Doamne,

Dacă-mi astup urechile,

Înalţă-mă spre altă

Buzele noastre se vor deschide

Când femeia lui Urie

Am fugit din braţele unei lacrimi,

Ca ţipătul unui copil la naştere

Sub lumânarea de lut,

Orbecăind prin cristal,

Înfuriată, s-a aşezat

Cu câteva aripi de stepă

Lăsând dezamăgirea în urmă,

Când vei auzi zvon de fluturi,

Când copilăria ta se va odihni

O singură lumină ne va privi blând

Aş dori să-mi umplu

Cât de mult aş dori

Albastrul cerului tresărea

Cuprins de febra respiraţiei sale,