Antologia-Cre - Tin - 1CRE - TIN - .PDF Filename - UTF-8''Antologia-creștină-1CREȘTINĂ PDF

MIHAI PĂCURARU
 MIHAI PĂCURARU
Editura Cervantes / 5

VISUL LUI ADAM
Regretul coboară ca un apus, locurile înfloresc a noapte,

copitele lumii răsună în căldările pline ale norilor,
și muzica nu a încetat niciodată în urechile mele,
mă apleacă peste margini și mă gândesc de ce Dumnezeu
nu l-a făcut pe Adam copil.
Am fi avut poate dincolo de fluviul Oceanos, în Câpiile Elizee,
un copil ce s-ar fi jucat, de unul singur, fără aripi, fără grai,
cu păsările născute fără nume, cu plante gata înălțate,
fără nume de plante,
cu toate mișcătoarele ființe, fără nume,
iar el, copilul, n-ar fi știut că îl cheamă Adam.
S-ar fi scăldat tânărul, din copilul Adam, în Fison,
ar fi inventat, spre apusul grădinii din Eden,
visul, privind împletitura în aer a zburătoarelor albe,
și atunci l-ar fi rugat pe Creator să-i facă un leagăn
spre a prinde păsări din el...
Și-ar fi pipăit coastele ca pe niște lăstari,
din care ar fi dorit o pădure
de pene, care l-ar fi acoperit în timp ce își năștea,
prin mână cerească,
Femeia.
Scriu o poveste rănită doar cu sângele meu, care se termină
în regretul ce coboară ca un crepuscul
în visul de a fi în visul lui Adam copil.
AMURG PLĂPÂND AL RĂSTIGNIRII
Ai fost răstignit pe cuvinte, și țăndări de sensuri

ai lipit seară de seară, ca un cizmar
lovit de mic să poată mai mare apropia din piele
și ținte un martor, doi martori,
ca o valiză purtată în goană nebună
de a descoperi culoarea drumului pe care ai fost aruncat,
și ți-e greu să recunoști în curtea judecătorului.
Ai fost răstignit între locomotivă și vagoane,

înaite de a ți se pune umbrele crucii,
și urlai de durerea lipsei de a vedea ce credeai
că-ți este destinat, și cădeai. Să vezi sinele, norii să se aplece
cu fast în jurul tău, chipul mamei, stropindu-te în fiecare secundă
cu sânge, și lacrimi, spre a lipi inima de trup.
Ai fost răstignit pe ape, ajutat în mers

când liniștea se pierdea în valurile meduzei,
iar bărcile ieșite ca niște negi la suprafață
căutau gura ta spre a ți-o astupa, chipul șters de vânt,
pentru a rămâne la suprafață fluier de pescăruși,
între femeile care-și fluturau speranța în sânge.
Ai fost răstignit pe soare, și lumina te prăbușea,

prea fragedei luni te-a ocrotit cu un scut de umbre,
ai tăcut, și-ai aruncat hainele, ai zărit vulpile ascunse
în fulgere, ai acceptat ciocanul și cuiele
și te-ai depărtat mai mult de malul
de care teama te-a învăluit cu un val frumos și otravă.
Ai fost răstignit pe aripi de înger, viața rămânea

în dorință cu moartea, ploaia căzută din rădăcini de cuvinte,
din rădăcini de lumină, din rădăcini de ape,
și refuzai, te răstigneai pe dorul de răstignire și refuzai,
țipătul lipea aripile, iar trupul, bucăți de seu,
în gura peștilor, unde odată apa te-a așezat deasupra ei.
Ai fost răstignit în această zi și în această noapte,

pentru că trăim doar o zi și o noapte,
apoi ne prefacem a fi căutători de filozofii
și mari adevăruri găsite sub pietre, în pietre.
Avem ochi pentru ceea ce a curs,
avem ochi pentru ceea ce creierul,
ca un copil se joacă în ceață și te instruiește
cum să te lași răstignit, chiar dacă vrei să fii răstignit,
iar durerea o știi din vârful dealului,
din primăvara cu lună plină.
Lasă toate, fără să fii vânzător, și sparge

gheața în iarnă, ca apa lacului să-ți arate peștii și cerul,
cât palma de lumină din ochiul ascuns deasupra
în pulberea albastră a ceea ce pare împăcat și iertat
într-o noapte, într-o zi, atât cât este lungimea
de la suflet la trup și înapoi, într-o plăpândă
inimă de pasăre, într-un plăpând amurg de rugăciu
LACRIMILE FOSFORESCENTE ALE ÎNGERILOR
Când copiii râd se deschide cerul, jucăușe baloane

de sus în jos și de jos în sus, privitorul din mine
întinde mâinile știind că nu va apuca nimic,
pomii din rai și-au scuturat floarea, unii vor rodi,
alții se vor usca, așa cum se usucă pomii și oamenii, câteodată,
iar norii trec lovind aerul care ne-a încălzit dimineața
de stea, și a încălzit-o pe mama, când se pregătea să mă dea
pe fereastra lumii, poate cu un schimb, poate cu un preț,
poate cu o moarte...
Nu am ales nimic din ce mi s-a oferit, fructul incert

este începutul declinului, apropiat pierderii definitive;
floarea de rapiță îmi este aici candelă de floarea- soarelui,
printre ele zăresc, cum am zărit, din ștergarul țipător
de culori, lacrimile fosforescente ale îngerilor, care, la lumina
lor, părăsesc pentru o clipă copiii, revenind apoi pe vârfuri
cu toate imaginile știute și neștiute, întrebându-se
ce vor face ei după ce sufletul pleacă în ceruri la joacă...
George Terziu, managerul Grupului Cervantes, împreună cu Arcadie

Suceveanu fostul președinte al scriitorilor din Chișinău
GHEORGHE VICOL
 Născut la 12 iunie 1949 în Vutcani -

Vaslui, s-a stabilit în Vatra Dornei –
Suceava. Scrie literatură pentru copii. A
colaborat cu diverse reviste de literatură din ţară şi din străinătate.
 A publicat 44 de volume: Poezii pentru copii: Legenda cerbului,
Motanul, Toamna juca şotron, Catedrala, Regele iepurilor, Să ştii, puiule de
om!, Zâna dinţilor de lapte, Prinţul păpădiilor, Ecouri din copilărie, Flori de
salcâm, Pe prispă cu greierii, Parfumul dimineţii, Invitaţie; Fulgii de argint;
Grădina cu părăluţe; Lăutarii din zarzăr; Crângul fermecat; Regatul mierlei;
La bunici; Zburând cu fluturii prin anotimpuri – Primăvara; Miniaturi din
călimară; Salba de clopoței; În joc cu iezi; Anotimpurile țării mele – antologie;
Împăratul cocorilor; Legende: Legende din Ţara Dornelor, Legende din
Ciocăneşti – Bucovina, Legende din Dorna Arini, Oul de aur, Legende din Valea
Gurghiului; Proze pentru copii: Academia şoriceilor, Catedrala Sfânta Treime
între ziua împlinirii şi început de ctitorie duhovnicească; Poveşti în versuri:
Coroana de aur, Făt-Frumos împărat, Ţara de piatră, Poveştile lui Nicuşor;
Tristih & senryu & haiku: Frunze de trifoi; Zburând cu îngerii; Epigrame:
Însemnări de cârcotaş; Matematică: Matematică pentru ciclul primar,
Probleme de matematică în versuri, Ghicitori, Logică şi perspicacitate pentru
ciclul primar.
 A fost premiat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași,
Societatea Scriitorilor Bucovineni, Fundația Culturală a Bucovinei, Societatea
Română de Haiku, Societatea Internațională de poezie Starpress ș.a. A apărut
în 43 de antologii literare.
 Este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași,
membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni – Suceava, membru în Societatea
Română de Haiku – Bucureşti și Constanța.
 Alexandru Ovidiu Vintilă spune despre Gheorghe Vicol că „ ...se
face vinovat de zâmbetul a mai multor copii. Nu ştiu dacă este uşor sau dificil să
scrii pe placul copiilor, însă ştiu în mod cert că trebuie să fii înzestrat cu un
suflet mare, să iubeşti copiii şi să îţi placă să oferi, să împărtăşeşti din preaplinul
tău, să fii mereu dispus să intri în dialog cu cea mai frumoasă dintre vârste”.
George Stanca l-a numit „un scriitor mare de literatură mică”.
PRIMA NINSOARE
Iarna, într-o dimineaţă,

Când a coborât colina,
A pudrat întâi grădina
Cu o pulbere de gheaţă.
Mai apoi, a stat o vreme

Şi la ochi şi-a dus o mână
Şi-a strigat biata bătrână
Vântul, de prin munţi să cheme.
Apoi a trimis ninsoarea

Să albească toată ţara
Şi, când molcom cădea seara,
A umplut de viscol zarea.
Luna, apoi, la plimbare,

Lunecând în noaptea albă,
Ca un galben dintr-o salbă,
A ieşit nepăsătoare.
PREFERINŢĂ
Primul fulg, cam temător,

Slobozit de-un tânăr nor,
Privea speriat în jos
Spre pământul somnoros.
„Unde să m-aşez?” gândea,

„Pe un ram ? Pe o surcea?”
Deodată, printre vii,
Vede-o ceată de copii.
- „Ăsta zic şi eu noroc!”

Şi s-a aşezat pe loc,
Cu un aer juvenil,
Pe nasul unui copil!
PRIMA ZĂPADĂ
Astăzi a-ngheţat pământul

Şi-au venit în goană norii,
Apoi s-a oprit şi vântul,
S-a oprit şi roata morii.
Şi în foşnet de mătase,
În totală armonie,
Au căzut din cer pe case
Bucăţele de hârtie.
Şi-au căzut şi în ogradă,

Şi-n livadă, şi-n grădină;
Şoriceii ies să vadă
Dacă nu-i cumva smântână.
Unul ia o bucăţică,
Dar pe dată se topeşte;
Ceilalţi tremură de frică,
Ce se-ntâmplă îi uimeşte!
Deodată ciripeşte
Un sticlete pus pe sfadă:
- Fraţilor, îi lămureşte,
Asta e ... prima zăpadă!
SE APROPIE CRĂCIUNUL
Se apropie Crăciunul,
Satu-i filă de poveste,
Fulgii, unul câte unul,
Vin din ascuţite creste.
Tata scapără amnarul

Sub ninsoarea ca o salbă
Şi-n ogradă, felinarul
Pâlpâie, în noaptea albă.
Săniile-ntârziate
Lasă zurgălăi să cânte,
Vântu-ncepe lin a bate,
Fulguiala să frământe.
Într-un geam, un ţânc în noapte,

Somnoros cată spre munte;
Bea dintr-o cănuţă lapte
Şi se scarpină în frunte.
ÎN AJUN
Luna se împodobeşte
Cocoţată-ntr-un alun,
Haine noi îşi pregăteşte
Pentru seara de Crăciun.
Blană albă de zăpadă,

Căptuşită cu un nor
Şi cristale de cascadă
De pe coasta stâncilor.
Rochia de-argint, subţire,

Filigran cioplit mărunt,
E bătută cu safire
Iar la poale stele sunt.
Mai târziu se minunează,

Când zăreşte sub copac
Cum pufneşte şi oftează
Un moşneag, cărând un sac...
ÎNTÂLNIREA DIN AJUN
E bradul plin de jucării,

În jurul lui s-au strâns copii
Îi vezi cum stau înmărmuriţi,
Căci sunt atât de fericiţi.
Steluţele clipesc mereu,
Ghirlanda pare curcubeu,
Iar bradul este bucuros
Că e gătit şi-i arătos.
Se lasă noaptea-ncetişor,
Copiii simt un mic fior,
Sub braţ cu cârja de alun,
Se-opreşte-n uşă Moş Crăciun.
- Ce dor mi-a fost de voi, copii,

Şi iarna-i grea şi-i greu să vii,
Dar eu cuvântul dat mi-l ţin,
Veniţi aproape, sacu-i plin!
LACRIMILE LUI MOŞ CRĂCIUN
Printre ramuri se strecoară

Fulgii cu miros de ger,
Pe zăpadă-o sănioară
Lunecă pe şini de fier.
Patru reni cu coarne late

O trag iute prin nămeţi,
Moş Crăciun pe-o bancă şade
Şi-i îndeamnă: „Hai, băieţi!”
Se întind renii în hamuri,

Clopoţei de aur sun’,
Se văd căpuşoare-n geamuri:
- Vine, vine Moş Crăciun!
Ies copiii-n grabă-afară

Şi se-apropie sfioşi;
Moşul gâfâind coboară:
- Văd că sunteţi sănătoşi!
Ei se-opresc, nu-şi vin în fire,

Se foiesc şi nu răspund;
Două lacrimi de iubire
Ochii moşului ascund ..
IARNĂ BLÂNDĂ
Nu-nţeleg ce s-a-ntâmplat,
Iarna asta e mai caldă,
Norii s-au împrăştiat,
Vrăbiile-n drum se scaldă.
Totul pare-ncremenit,
Nu sunt fulgi. Unde-i zăpada?
Pomii au înmugurit,
S-a întors pe dos livada!
Azi e ziua de Ajun,

Doamne, ce harababură!
Soarele, pe după prun,
Pare o caricatură.
Se aude-un colindel,
Iarna-i dusă-n nord, fudulă,
Moş Crăciun, un ghiocel
Şi-a prins vesel la căciulă.
DATINĂ
În amurgul liniştit,
Trei copii au poposit
La geamul dinspre şosea,
Pe cojoace plini de nea.
Unul are-un bici la el,

Altul are-un clopoţel,
Cel de-al treilea, mai dihai,
Ţine-n mână un buhai.
De mers greu, înfierbântaţi,

La obraji îmbujoraţi,
Îşi trag sufletul, apoi
Strigă într-un glas: „Hăi, hăi!”
Şi încep un pluguşor
Despre-al Daciei popor,
Despre bădia Traian
Şi urări de Noul An.
Stau la geam, după perdea

Şi-i ascult, iar mama mea
Pregăteşte trei pitaci,
Nişte nuci şi trei colaci.
HAIDEŢI, COPII!
„Haideţi, uraţi, copii, la geam,

De-a noastră ţară şi de neam,
Aşa cum ştiţi voi, cu umor,
Meşteşugit în pluguşor!
Să auzim ce s-a-ntâmplat
Mai important la noi în sat
Şi-o să vă dăm câte-un colac,
Şi bani, şi mere după plac!
Haideţi, sunaţi din clopoţei,
Voi toţi, copii, sunteţi ai mei!
Uraţi-mă, pocnind din bici,
Hai, plini de viaţă, mari şi mici,
Ca nişte-artişti adevăraţi,
Începeţi să ne bucuraţi
Cu cel mai straşnic pluguşor!”
Le-a spus al lor învăţător ,
Emoţionat, profund vibrând,
În pragul casei, lăcrimând ...
BĂTRÂNUL PĂDURAR
Pe sub poale de pădure

Merge-un moş cu barba albă,
Paşii lui pe-ntinsuri pure
Lasă urme ca o salbă.
Ciorile, ca nişte semne

Răspândite-s pe zăpadă;
Moşul duce-un braţ de lemne,
Parcă-i scos dintr-o baladă!
Urlă lupii. Nu se teme!
Simte gerul cum îl taie,
Ştie că-n puţină vreme
Va avea cald în odaie.
Pe umăr c-o puşcă veche,

La brâu şi-a înfipt securea,
Are cuşma pe-o ureche,
Iar în inimă ... pădurea!
PRIETENIE
Iarna mi-a făcut pe geam,

Să-mi aducă-o bucurie,
A luat din vară-un ram
Cu-albe flori de iasomie.
M-am gândit să-i dau şi eu

Într-un colţ, colea-n ogradă,
Să muncesc o zi din greu,
Un om hâtru de zăpadă.
Şi trei luni ne-am tot făcut

Daruri multe, minunate.
La sfârşit a zis: - Salut !
Primăvara-n uşă bate !...
În ogradă-acum, la noi,
Vântul şugubăţ se joacă
Cu-o coadă de măturoi
Şi-un nas roşu-ntr-o băltoacă…
BĂTRÂNA IARNĂ
Bătrâna Iarnă într-o zi s-a dus

Cu furca-n brâu şi-n mână cu un fus,
La gât punându-şi nori şiraguri,
Lăsând în urmă verzi meleaguri.
S-a dus torcându-şi caierul de nea
În nordu-ndepărtat de peruzea,
Pe nas cu ochelari de gheaţă,
Brumând păşuni în dimineaţă.
Plecarea ei i-a bucurat pe toţi:

Părinţi, bunici, nepoate şi nepoţi;
Sunt sigur, nimeni n-o să creadă,
A plâns doar omul de zăpadă!...
IARNA A PLECAT ASEARĂ
Iarna a plecat aseară,

După ce totul şi-a strâns,
A privit ce lasă-n urmă
Şi, sentimentală-a plâns.
Peticele de zăpadă
Se topesc pe-al ei cojoc,
Lăsând firele de iarbă
Să-nverzească smoc cu smoc.
Iarna a plecat aseară,

Pe când se năştea un miel,
Iar sub frunzele uscate
Răsărea un ghiocel…
NOAPTE DE IARNĂ
Munţii-şi pun în iarna grea

Haine noi, scumpe, de regi,
Brazii-acoperiţi de nea
Par în viscol albi moşnegi.
Fir de apă cristalin

Tremură pe sub zăpezi,
Colo-n ramuri de mălin
Cântă-n noapte huhurezi.
Stelele discret sclipesc,
Agăţate în agud,
Nori răzleţi călătoresc
Către satele din sud.
E senin şi este ger,

Luna nouă iese-n frig,
De parcă imensul cer
I-atârnat într-un cârlig.
George Terziu, manager Grup Cervantes, împreună cu Nicolae Breban

cel mai bun prozator din Romania
CRISTINA SERGHIESCU


Editurii
Cervantes.
COLIND DE LUMINĂ
Colind de lumină din Cerul Promis

îngeri veghează, prin lacrimi de vis ...
răsună cântarea în noaptea albastră,
râd stele de-argint pe bolta măiastră,
ninge cu flori, în adâncul trăirii,
lumina e vie pe-altarul simţirii .
Colind de lumină din Cerul Promis,

îngeri veghează prin lacrimi de vis ...
răsună cântarea în suflet de rouă,
inima-mbracă haina cea nouă,
zările ard preamărind bucuria,
din Taina Luminii se naşte Mesia .

răsună cântarea, tot cerul vibrează,
zăpada speranţei e pură şi trează,
ruga se-nalţă cu aripi aprinse,
în ochiul gândirii freamătă vise .

răsună cântarea pe aripi de vânt,
primim astăzi Darul, din Tatăl Sfânt,
Iisus ne-nveşmântă cu flori de lumină,
ne creşte în inimi a iubirii grădină .

răsună cântarea în inima ta,
se-aşterne mătase de fragedă nea,
primeşti Nemurirea, din Prunc de Lumini,
te spală izvoare din şoapte de crini .

răsună cântarea în inima mea,
bate un clopot într-o palmă de stea,
în pumn strâng şuvoiul de bunătate,
prin gânduri îmi strigă ape curate .
ÎN SUFLETUL TĂU
În sufletul tău, pribegit de gânduri,

deschide larg fereastra de iubire,
împrăştie culori pe sure prunduri,
azi te colindă-aripi de fericire,
din infinit de fragedă lumină,
cu cetină de brad şi nea de smirnă .
În sufletul tău biciuit de vânt,

clădeşte-odaia pentru-albastre vise,
pe cerul inimii se naşte un CUVÂNT,
să-ţi cearnă în priviri lumini promise,
astăzi vibrează-n tine Nemurirea,
Iisus te-mbracă iarăşi cu iubirea .
În sufletul tău ars de întrebări,

învie-ţi curcubeiele de dor de viaţă,
aprinde focul bunătăţii-n aşteptări,
El ţi-a-nflorit cărarea de speranţă,
în pumn ţi-a dat un mugur de credinţă,
în palme, râul purpuriu de biruinţă.
În sufletul tău însetat de Soare,

să semeni azi seminţele dreptăţii,
împarte dragoste la cel ce n-are,
eşti un izvor din stânca bunătăţii,
cerne în jur scântei de vis rotunde
şi-adună-n inimă doar razele fecunde .
SE-AUDE COLINDUL
Din codrii de suflet, cu cetină ninsă,

se-aude colindul de lumină aprinsă,
pe cerul iubirii ard stele de vis,
îngeri colindă, preamărind Fiu Promis .
Din izvorul speranţei, cu şuvoi neclintit,

se aude colindul de lacrimi albit,
pe-a inimii palmă, e jar de credinţă,
îngeri colindă, din biruinţă
Din ochiul gândirii, lumina se cerne,
se-aude colindul, în suflet se-aşterne,
peste stâncă de dor, peste spini de tăcere,
îngeri colindă, cu glas de-nviere .
Din râu de credinţă, cu flăcări în maluri,

se-aude colindul, cu glasuri de jaruri,
pe câmpia tăcerii, luminile cântă,
îngeri colindă, culori te-nveşmântă .
Din lacrima vieţii, din floarea de sare,

se-aude colindul cu aripi amare,
pe cer de durere, învie un vis,
îngeri colindă, din Cerul Promis .
Din codrii de suflet, cu ramuri zdrobite,

se-aude colindul de flăcări tihnite,
prin sfere de gând, ecouri se-adună,
îngeri colindă, cu raze de Lună .
O RUGĂCIUNE
În taină murmur azi, cu sufletul smerit, o rugăciune...

Revarsă-Ţi Maică Sfântă râul de iubire şi-nspre mine!
Învăluie-mă lin cu focul bucuriei
şi larg izvor adu mărinimiei!
Obrazul Tău- lumină blândă- azi se zbate,
în lacrima speranţei, pentru mine.
O, Maică Sfântă, crin curat, minune,
eşti cântec pur, eu mă înalţ prin Tine!
O, Maică a toţi pruncii de pe acest pământ
renaşte-n noi blândeţea, Copilului Tău Sfânt!
Învaţă-ne-n tăcere să Îl slăvim mereu,
să Îl purtăm în suflet la bine şi la greu!
Să fie talismanul iubirii dintre noi
şi lacrima albastră purtată lin de ploi.
O, Doamne cu puterea Ta o veşnicie-ai dat
Măicuţei mele!
O-nveşmântezi în fiecare zi cu flori şi stele,
o primeneşti cu pace-n sclipirea Ta divină,
o laşi în viaţa noastră să vină cu lumină,
să înflorească-n suflet, a dragostei grădină
IISUS
Mii de stele, rai de flori cântă astăzi în lumină

şi deschid cărarea lină, din a cerului văpăi,
căci Hristosul stă să vină, cu iubire pentru noi.
Îngeri albi din cer albastru împletesc cununi de jar
şi din cântecul măiastru, pregătesc frumos altar.
Crinii toţi au înflorit pe cărările din Lună,

lăcrămioare de argint din izvoare se adună.
Să Îţi pregătească zarea cu glasul dulce, minunat,
şi să umple depărtarea, în cânt viu şi parfumat.
Tu te-arăţi cu umilinţă, să ne iei greul păcat,

cu a Tatălui voinţă din lumină ne-ai vegheat.
În torentele iubirii, sufletul Tu ne-ai scăldat
şi din taina nemuririi viaţă veşnică ne-ai dat.
Cântă zările senine, păsări albe ard pe cer,

aştrii cu sclipiri divine nasc izvoare în eter,
Tu eşti floarea înfrăţirii şi lumina împlinirii,
eşti izvorul sfânt de soare, dragostea înălţătoare,
scutul nostru bun şi sfânt, rostul vieţii pe pământ.
LA PRAGUL DINTRE ANI
Pământul s-a rotit în Univers de jar,

un an închide cercul din nou, în calendar,
altul pregăteşte zbor pe cerul clar,
încercăm să ştergem tot ce-a fost amar,
ce s-a întâmplat n-a fost în zadar,
preţuim mai mult, al vieţii noastre dar .
Încredere-am crescut, în glastrele răbdării,
ce-a fost greu e-nchis, în amfora uitării,
cu pas încrezător pornim din nou la drum,
ne dorim cu toţii un an cu mult mai bun,
vom lasă în urmă clopote de scrum,
să se risipească prin tăceri de fum .
Ne-apasă amintirea celor ce-au plecat,
să crească stele noi în cer îndepărtat,
cu rugă îi petrecem spre infinita zare,
din lacrima de crini le înălţăm cărare,
o flacără îi plânge, în fir de lumânare .
La pragul dintre ani, deschidem cale lină,
ne-nveşmântăm privirea cu roua cea senină,
să înflorim credinţă, în an ce stă să vină,
ne risipim cu valul în marea de mister,
dar am luat cu noi, speranţe ce nu pier .
Eu vă doresc din suflet s-aveţi an minunat,
lumina să se-adune prin suflet avântat,
să vă sărute raze de soare-mbelşugat,
în floare de iubire să creşteţi vis curat,
să cânte fericirea cu glas imaculat .
George Terziu, manager Grup Cervantes,

la lansarea revistei Elite Tinere
LIDIA ZADEH



POEZII CREȘTINE
BIBLIC
În goana ta nebună după avuție

De legile cerești te -ai lepădat
Pe Dumnezeu și toate cele sfinte
Pare că -n anii strâmți tu le -ai uitat
Nu ai ținut aminte în vecie

De tinerețea fără de păcat
O poartă- n suflet doar părinții noștrii
Ce au trăit un vis nevinovat
Vrăjit de bogății fără hotare

N-ai observat nici lumile din jur
Puterea lor e strânsă în altare
La care ne rugăm pios și pur
Cu pâine hărăzită omenim ...

E laitmotiv al existenței noastre
În cuget , spirit , trupul ni -l hrănim
Ne oglindim cu chipurile trase
Nici numele n-ai vrut să ți- l căiești
Te -ai îndreptat către păcatele vasale
În lumea plină de ispite spovedești
Un vis amar ursit de ursitoare.
CATEDRALA
Trăiesc în autentic fără țară

Când pașii fără sens sunt temători
Și silueta-mi ziduri înconjoară
Într- un altar ferit de prădători
Cu sufletul sătul de amăgiri

Pe buze obosite necuvinte
În stolul meu de triste amintiri
Mă tot desfac pe aripi de cuvinte
Ți- am construit în gând o catedrală

Cu candelabre grele de cristal
Azi candelă arzând pe verticală
Lumină ca o rază pe metal
Și în oglinzile golite din altar

Ocean evaporat dintr- o poruncă
Năluca unei plaje fragmentar
De veacuri eșuată sub o stâncă
O mare aurită -n jurul ei

Când zeii mai veneau la țărm să -noate
Pe plaje văruite de atei
Acum aud doar valuri repetate
Dar uneori bat clopote din flori de ceară

Intr- un ecou ca cioburi de fereastră
Și văd din turla gândului de seară
Doar aripi dintr-o pasăre măiastră
NISIPURI
Mergând egal pe drumul cu popasuri

Pe care l -am ales atât de greu
Calc prin nisipuri aspre fără glasuri
În pumnii strânși țin doruri în clișeu
Te tot visez în vise provizorii

Încătușat în lacrimi ce te strâng
Recursuri la non- sensuri iluzorii
Judecator fiind timpul orb și ciung
Sentințe sunt bolnave de azil

Ca intr-o foame de păcatele din iaduri
Regretele sunt noimă inutil
Pustiul e doar suflet dus de valuri
Pictez doar gânduri evadate din trecut

Durerea încă poate să respire
Prin aerul de veghe cu imprumut
Din lumea libertăților obscure
Călită fiind în foc și în destin

La capătul luminilor din ceară
Primesc sentințe ca un pelerin
Să merg neîntrerupt cu o povară
Și dacă pașii mei mă duc spre tine

Desculță prin nisipul fără vini
Odihna mea pe crucile preapline
E doar deșert din visul beduin
Cu pașii izgoniți neobosiți

Nisipul mi-este slugă și stăpân
Când tălpile mă dor din rădăcini
Cu răni adânci ce ard în foc păgân
Și dacă -mi pui puțin pământ pe rană

Mă va durea o moarte trecător
Dar voi păstra credința și icoana
Și nici nu mă dezic de Creator Amin!
RĂTĂCIRI
"Ne pierdem orbi în rătăciri bolnave"

Când totul ni se năruie-n iubire
Și traversăm tristeți printre enclave
Cu pașii aplecați spre mântuire
Cu firea adâncită în paloare

Descânt ca o nebună prin culori
Intr-un banal al vieții trecătoare
Mi-aș vinde frici ca pe copii din flori
Incet incet icoana mă dezleagă

Din drumul rătăcit printre atei
Și dinspre bolta sacră ce se- ncheagă
Mă mângâie un vis trimis de zei
În fiecare gând de miruire

M-aș vinde mântuirii intr -un troc
La un taifas cu falsa nemurire
Citindu-i un poem compus ad-hoc
Aș vrea să ii plătesc tribut iubirii

În noima din fărâma de extaz
Ca-n ultima secundă a trăirii
Să pot mai scrie vers fără necaz
Dar mă complac în gesturi imprudente

Și încă scriu scrisori către destin
Speranțele rămân dar sunt scadente
Într-un apus al vieții clandestin
Cu mâna inocentă ca privirea

Îți scriu și ție azi la ceas târziu
Povestea e versetul din iubirea
Prins în decor de dramă timpuriu
Și dacă din pământ mă fac pământ

Cum viața e doar trecere-n revistă
Aș face reverență către-un sfânt
În fiecare zi ca o solistă...
Aș da eternitatea clipei triste
Și aș fi preamărit-o pe altar
Ca D-zeu alături să- mi existe
Și "mâine" să nu fie în zadar
În disperarea gravă a neputinței

Când mâna mi-a apus de atâta vânt
Pe drumul meu și al făgăduinței
Rămân doar panza albă și un cuvânt
George Terziu, manager Grup Cervantes, împreună cu artista

Carmen Florian și regretata scriitoare din Canada Lygia
Diaconescu
BACIU BOGDANA






SĂRBĂTORI FERICITE!
Dragii mei, am intrat în luna Decembrie de câteva zile cam posomorâte, cu
câțiva fulgi pe mașinile din spatele blocului unde locuiesc. Moș Nicolae și-a
scuturat barba albă, anunțând tuturor apropierea zilei, când vine să împartă mere,
portocale, banane și jucării cioplite în lemn. Câțiva colindători îmbrăcați în costume
populare, însoțiți de un om în blană de urs, au jucat pe melodii populare, care se
auzeau dintr-un casetofon cu boxe puternice. Pe seară, băieții mei, au împodobit
bradul. Este împopoțonat cu globulețe, fel de fel, și plin cu ghirlande și lumini.
Poate prea plin pentru gustul meu, dar, dacă lor le place așa, de ce nu...?
Maine ajunge Moș Niculae pe la noi, apoi, peste puțin timp, vine și
Crăciunul. Mai trec câteva zile și este Anul Nou. O roată a vieții ce se învârtește
mereu, exact ca circuitul apei în natură, tema de la fizică, pe care am făcut-o, în
sfârșit, cu Răzvan.
Mi-ar plăcea să fie zăpadă, cum erau iernile în copilăria mea. Zăpadă până
la genunchi, mulțime de sănii pe derdeluș, oameni de zăpadă uriași, care făceau
concurență uriașilor trovanţi ce dormeau un somn adânc sub haina de nea. În Joia
Mare vin și acum colindătorii pe la casele oamenilor să ceară Colindeți dându-le
binețe cu mult cunoscutele cuvinte: „ Bună dimineața, la Moș Ajun! Ne dați ori nu
ne dați!”. Multe ierni am fost și eu la colindat și seară, târziu, îmi număram prada:
covrigii îi înșiram pe ață, merele, portocalele, dulciurile, nuci...
Postul îl țineam pe tot. Nici nu se putea altfel. Mamaia gătea doar mâncare
de post. Acum, recunosc, nu îl mai țin. Atunci era musai, altfel nu ne puteam
împărtășii în dimineața Crăciunului și, dacă nu ne împărtășeam, nu ne aducea Moș
Crăciun nici un dar sub bradul natural, împodobit cu globuri, luminițe, vată pusă
din loc în loc pe crengi, lumânărele colorate, prinse cu cleștișori, și artificii. Venirea
lui Moș Crăciun era strâns legată de Nașterea Pruncului Iisus.
În fiecare an primeam de la Moșul câte o carte cu povești și jucării. Și când
am descoperit cine era Moșul, tot astfel de cadouri ne plăcea să primim, eu și sora
mea.
Acum doi ani, băieții mei m-au supărat foarte tare și le-am spus că, eu sunt...
Moșul. ☺ Straniu, așteaptă cadourile mele sub brad, dar și pe cele ale lui Moș
Crăciun. Pentru că există Moșul. Stăm la bloc, dar găsește o cale să ajungă și în
apartamente.
Poate, anul acesta o să avem parte de multă zăpadă și cadouri multe: voie
bună, sănătate, liniște în suflet și bunătăți.
Sărbători fericite, tuturor!
POVESTE DE CRĂCIUN PENTRU COPIII CUMINȚI

Norii cenușii cern prin sită deasă fulgi pufoși, mari și albi, care coboară
tăcuți peste orășelul de sub munte, topindu-se ușor când ating mâinile călduțe ale
copiilor fericiți de prima ninsoare. Străzile sunt destul de goale. Câțiva oameni fac
ultimele cumpărături din magazinul universal. Luminițe sunt aprinse, din loc în loc,
de un bătrânel. A fost pompier, odată demult. A ieșit la pensie. Dar, fiind o noapte
specială, îi revine lui dreptul de a aprinde luminile pe stâlpii de pe stradă. Este
însoțit de nepotul său în vârstă de zece ani, Andrei, și de prietenul acestuia, Negruț,
care este un câine mic, cu ochii rotunzi ca niște nasturi de catifea albastră.
Dragii mei cititori, vă spuneam că este o seară specială. Într-adevăr, este
Ajunul Crăciunului. O noapte sfântă, toată lumea știe, nu-i așa?
Și locuitorii acestui orășel știau, de aceea, cum a venit seară, au început să
aprindă colorate luminițe, brazii erau deja împodobiți și gospodinele trebăluiau de
zor în bucătărie pentru ultimele retușuri. Copiii se pregăteau de somn, mai devreme,
dimineața așteptându-i minunate cadouri.
Să nu credeți că am uitat de bătrânul pompier și de micii lui însoțitori.
Nicidecum. După ce au aprins toate luminile de pe străzi și-a amintit că nu are
nimic de pregătit pentru a doua zi, așa că aproape a fugit spre alimentara din colțul
străzii aproape rotunde, în mijlocul căreia trona un brad uriaș bogat împodobit. Dar
ce păcat.... Lacătul era deja pus. Si-a privit nepotul aproape înghețat și câinele ce
aproape nu se mai vedea în zăpadă care crescuse deja. Au plecat tăcuți spre căsuța
întunecată și rece. Apoi, după ce a făcut focul în sobă mică, au mâncat puțină pâine,
un pic uscată și au băut ceai cald de mușețel. Când mai rămăsese un colțișor de
pâine, iar Andrei și Negruț se uitau cu jind la el, cineva a bătut puternic în ușa de
lemn de la intrare. Bătrânelul a deschis repede. Nimeni nu merita să stea afară în
frig. Nu a regretat că a deschis. În fața lui era un uriaș cu barbă albă, lungă, lungă
până la brâu. Și era îmbrăcat numai în roșu.
 Ho! Ho! Ho! Am nevoie de ajutor. Trebuie să mănânc ceva
neapărat. Crăciunoaia mi-a dat pachet de drum, dar ...Hi! Hi! Hi!...L-am
terminat demult. Vrea să slăbesc. Nu mai încap în sanie. Veselul uriaș râdea
și se îmbujora și mai tare. Apoi, dintr-o dată, aproape că a leșinat. Nu am
mai avut putere să mă duc la altă casă. Chiar nu aveți ceva de mâncare, vă
rog!!!
Atunci, repede, Andrei îi întinse colțul de pâine, care imediat a dispărut în
gura Moșului, care a mulțumit și a plecat lăsându-i pe cei trei cu gura căscată.
Era deja târziu, au adormit cu burțile goale și tăcuți. ...
Când zorii trebuiau să apară și ninsoarea încetase de câteva ore bune,
clinchet puternic de zurgălăi și luminițe i-au trezit. Moșul se întorsese și le lăsase
în fața ușii bunătăți și un mic brăduț împodobit. Dintr-o cutie mare de carton, un
tren voia să iasă afară.
Bătrânul pompier, Andrei și Negruț au avut un Crăciun minunat. S-au dus
și la biserică să cânte colinde despre Nașterea Pruncului Sfânt.
Pe cer o stea strălucea puternic și un moș cu barbă albă își mâna trăsură
spre casă. O să se întoarcă la anul, negreșit.
DE COLINDEȚI
Lângă masa, de lemn, roată stau mesenii,

Mămăliga, din ceaun, aburi scoate, parcă-i fum,
Cașul proaspăt zer își lasă împrejur,
Doamne, ne-ai dat un prânz bun.
Afară fulguie tare, dar nu este supărare,

Soba-i plină, lemne ard, e cald.
Un dovleac rotund și mare este copt,
Miresme amețitoare cresc, se unduiesc,
Lângă icoana cu sfânt busuioc.
Urătorii or să apară pe la porți,
Legați sunt câinii supărați,
Coșul-i plin cu nuci și mere,
Pe sfoară sunt înșirați covrigi subțiri.
„Bună dimineața, la Moș Ajun!

Ne dați ori nu ne dați?”
Strigă glasuri de copii
Cu trăistuțele ce așteaptă bucurii.
STEAUA, SUS, RĂSARE!

Este Ajunul Crăciunului, este noapte și frig afară, brazii sunt împodobiți și e
veselie. Orașul este luminat mai ceva decât ziua. Totul strălucește feeric. Pe bolta
cerului se arată un arc subțire de lună, acompaniat de o stea mare, care luminează
ca un diamant. Pe străzi nu mai este nimeni. Deodată, ușa de la intrarea din spate a
unui bloc este deschisă cu forță. O siluetă întunecată se grăbește spre un tomberon,
plin cu de toate, și aruncă un sac de gunoi punând pe fugă câteva pisici. Când a fost
liniște acestea s-au întors după prada nouă, dar, ce să vezi, nu era nimic de mâncare,
ci erau cărți. Supărate, și-au ascuțit ghearele în coperțile tari și au dispărut în noapte.
Când miezul nopții a sosit și un Pierot cânta la mandolină un vesel cântecel, agățat
de colțul misterioase luni, s-a auzit un mare booooom. Steaua s-a spart în mii de
stele aruncând bucățele pe pământ. Câteva au atins, din întâmplare, cărțile aruncate
la gunoi. Mi-nu-ne!!! Au început să iese din ele un măgăruș, câteva oițe, un lup sau
câine, cred, două văcuțe, trei magi călare pe cămile, un tată, o mamă și un prunc.
Colinde se auzeau din depărtare... Un prunc s-a născut să salveze o lume! Sfârșit.
POVEŞTI PLĂCUTE LUI DOAMNE, DOAMNE

DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ
Stăteam la pândă. Trebuie să recunosc. Nemișcat ca o statuie. Bine, poate una
un pic mobilă. Un șoarece de câmp era cât pe ce să urce pe picior. Un gândac de
Colorado rătăcit și moale urca mai încet decât un melc o frunză rătăcită de cartof
roșu, cred. Un uliu a stricat liniștea din jur. Găinile speriate m-au înconjurat
cotcodăcind. De emoție m-am pierdut in zidul galben- verde de porumb. O
urmăream, încă nu își încheiase masa bogată: două oase mari din ciorbă plină cu
ștevie și măcriș verde.
GARDUL CARE NE SEPARĂ
Croșeta șosete de lână pentru nepoți, mormăia și se uita pe furiș la ce se
întâmplă în curtea vecină. Un gard de uluci, pe jumătate putrezite, era între ea și
dușmanca ei de moarte. Îl furase pe Culiță în grădina din spatele școlii gimnaziale.
Ce păr alb are. Și îl lăsa, liber, pe spate. „Ce a văzut, Doamne, la ea? E gălbejită și
adusă de spate. A fost, odată, plăcută la vedere. Au fost colegi de clasă. Offf. I-am
făcut toate temele în generală. Un prost frumos. Ea, ea. Nu îi putea pronunța
numele. Gălbejita.”
CĂSNICIA DE 24 DE ORE
Trăia de pe o zi pe alta și aștepta în fața porții, din spatele curții, să vină.
Războiul făcuse ravagii. Toată lumea se refugiase din fața invaziei. Coasa era deja
ruginită. Bălăriile crescuseră cât casa. Doar o potecă era între casă și veceul din
spatele grădinii cu meri. O găină porumbacă făcea ouă într-o cutie de pantofi plină
cu iarbă. Duminică. Atunci a plecat la război și a promis că se întoarce. Părul ei
bălai era alb de acum. Și l-a împletit cântând încetișor. Noaptea nunții fusese a lor
și numai a lor. ... În tranșee stau grămadă, ascultând cum cade ploaia pe pământul,
ce se ține tare și nu-i înghite încă. Undeva, în întuneric, așteaptă Moartea cu a ei
coasă. Sunt doar trei în pământul mustind de apă. Trag mereu și nu se lasă învinși.
A luat destui cu ea. Oricum, doi or să cedeze. Ciuruiți luptă lângă al lor frate. Tânăr,
speriat și de foarte curând însurat. O zi și-o noapte a stat cu a lui soață. Nu se îndură
să îi ia cu ea. Un tunet cade. Gata, ce e aia dragoste? Trei suflete urcă rapid la cer.
UNDE DUC ACESTE SCĂRI?

Frunză cu frunză, fir cu fir din iarba verde, ram după ram, strop cu strop de
viață început-au să moară, uscăciunea întinzându-se în toată pădurea. Ce
nenorocire. Se văitau râșii, vulpile, iepurii, mistreții, lupii, urșii, păsările cerului,
gâzele. Între rădăcinile uriașe ale bătrânului copac, un inorog plânge cu lacrimi
diamantine în coșul greu al Urâtului, cornu-i fermecat picurând otravă. Deasupra-i
o scară legată de un nor se leagănă în bătaia vântului, unde Întunericul își așteaptă
ofranda.
LUCREZ ÎNTR-UN CIMITIR

Lucrez într-un loc unde sunt îngropate dorințele neîmplinite ale copiilor, care
au trimis scrisori Moșului, dar nu au primit niciodată cadourile dorite. Din diverse
motive, bilețelele nu au ajuns la destinație. După un timp sunt arse de un spiriduș
și, câteodată, o scânteie scapă, în înalt, unde domnește un alt Moș. Da, este Moș
Ene. Dar este cam gras și somnoros, și uituc. Îi plac stelele. Face colecție. Cum nu
vede bine, le confundă, uneori, cu o scânteie. Dacă e în toane bune, A scânteia în
vis.
DACĂ AȘ FI PREȘEDINTE PENTRU O ZI

„Vreau sa fiu președinte pentru o zi”. Vocea pițigăiată, ce rostea aceste cuvinte,
aparținea unui băiat cu părul creț și de culoarea morcovului. Trăgea după el un zmeu
făcut din ziare și reviste vechi. Dintr-un grup de copii, ca o pictură în galben, roșu
și violet, a ieșit o fetiță cu o pisică tărcată. „Ce tot strigi tu, acolo? Faci prea multă
gălăgie. Tu, președinte. Ha. Ha”. „Nu mai râde. Fără război, tata ar ajunge acasă.”
Pictura a prins viață, adăugând o pată portocalie în ea. O pisică urmărea un zmeu
din ziare.
EFECTE SECUNDARE
La intrare, la metrou, o bătrână mică, slabă și îmbrobodită, cum se purtau
femeile odată, privea oamenii ce treceau pe lângă ea fără să spună nimic. O vedea
când mergea spre serviciu. Odată s-a oprit brusc. Parcă avea zâmbetul bunicii lui?
I-a lăsat un leu. Un mulțumesc vesel. Mămăița țopăia fericită ca un copil. Vremea
a trecut. A uitat-o. Nu mai are călătorii pe card? Se scotocește în buzunare. Îi trebuie
un leu? Nu îl are. Lin, i se așează doi lei în palmă. Simte nevoia să sară în sus de
bucurie și să zâmbească.
TELEFONUL FĂRĂ FIR

În satul de sub muntele unde plouă mai tot timpul anului și drumurile sunt pline
de un noroi ce nu se usucă niciodată, locuiau câteva familii uitate de lume și de
Dumnezeu. Aveau biserică mică, din lemn, cu icoane pictate cândva, abia se vedeau
fețele sfinților părinți. Într-o zi mohorâtă, dar uscată, moșul Tache l-a întâlnit pe
poștașul ce își trăgea suflarea pe un bolovan de pe marginea drumului. Scrisori?
Nu. Vești. Vine preot tânăr, neînsurat. Păi, să anunțăm din om în om. Avem cinci
fete, aici, de măritat.
A APĂRUT DUMNEZEU LA MINE ÎN SUFRAGERIE

Soarele ucigător trasează linii adânci pe spatele oamenilor ce strâng fânul de pe
câmp. Doi cai se apără, de muștele mari și negre ce îi atacă mereu, cu lungile lor
cozi. Din când în când nechează, parcă îndemnând pe stăpâni să se grăbească. Sub
căruța așezată sub un măr, pe o pătură stă o fetiță mică, mică, mititică. „Nu mai
termină odată, vreau acasă, gândește ea un pic supărată. Cum să îi ajut? Poate
Doamne, Doamne din icoana mare, din sufragerie. Dar nu știu decât Îngerașul.
Bună ziua, Doamne!”
ÎN LOC DE ÎNCHEIERE
Bătrânul Pustnic urmărește din înaltul cerului creația lui, Omul. Pământul a
suferit modificări uimitoare, nu neapărat și bune. Multele dimensiuni parcă au ajuns
la un numitor comun, de la verde la gri. Bazele de date universale în care se găsesc
emoțiile, gândurile, faptele oamenilor, care au existat în toate timpurile omenirii
sunt supraîncărcate. Ar trebui să facă un pic de curățenie în dosare. Să facă loc
pentru alte experiențe. Este mai greu acest lucru. În aceste dosare sunt emoțiile,
energiile, vibrațiile acestora. Dosarele sunt sticluțe speciale pline cu picături de
energie din Oceanul Vieții. Majoritatea oamenilor sunt slabi. Nu înțeleg că pentru
o picătură care conține toate energiile vieților lor anterioare au muncit foarte mult
și că toate aceste lucruri sunt în esența lor mentală. Doar ei au cheia care deschide
aceste lucruri minunate. Ei sunt păstrătorii acestor chei. Nu trebuie să le piardă sau
să le dea cuiva rău intenționat. Altfel, totul se resetează, se șterge și trebuie să ia
totul de la început, dacă i se mai dă o șansă. Oamenii sunt slabi. Nu au grijă de
locuința lor. Pământul este locuința lor. E gri și lucruri ciudate se petrec pe el. Vine
un magician și știe ce să facă. Știe să inducă lăcomia și răul. Bătrânul a luat
Pământul în mâinile lui puternice. I-a privit cu duioșie pe oameni și, suflând uitare
peste ei, a produs o resetare generală. A lăsat un singur loc neatins de Rău și gri.
Verde înconjurat de mare albastră. Nu era prea sigur dacă a făcut totul așa cum
trebuie. Nu mai vedea bine din cauza bătrâneții și ochelarii și-i uitase într-un
buzunar dintr-o haină pe care a uitat-o după o stea în curs de formare.
POVESTE DE NOAPTE BUNĂ
„Bună seara, dragii mei! „

„Da, dragi!
Astăzi a fost eclipsă de lună sângerie. De câteva zile m-am întrebat despre ce
este vorba. Am citit pe internet. Pot spune că m-am documentat pe internetul dat de
Digi pe telefonul fiului meu cel mare. Mi-a revenit mie, după ce Minunatul meu și-
a dat duhul după câteva ore de stat la încărcat.
Noaptea trecută nu am dormit foarte bine. Mimi, pisica noastră, nu se simțea
bine. După periaj și mângâiat burtică a adormit pe picioarele mele până la ora cinci.
Atunci m-am trezit. Aproape înțepenisem, dar a fost liniște în apartamentul.
La serviciu a fost rutină. Acasă am găsit paturile făcute. Gest drăguț făcut de
tatăl meu pentru că stă la noi o perioadă. Este la control. Se pare că este bine. Mă
bucur mult. Este o veste bună. Gabi a dus bomboane la școală. Este Gabriel, are 11
ani. Soacra mea voia să fie Gavrilă. Am optat pentru Gabriel.
Fiind zi de sărbătoare, după ce am fost la policlinică pentru a-i lua scutiri( este
altă poveste)pentru școală, am vizionat un film pe peretele din sufragerie, noroc cu
proiectorul cumpărat de soțul meu,... Top Gun ( continuarea).
Ieri, la serviciu, așteptam, împreună cu buna mea colegă, pe cineva. Câțiva colegi
au intrat în vorbă cu noi. Am ajuns, din cuvânt în cuvânt, la muschetari. Da, am
vorbit despre acea perioadă. Au fost uimiți când am spus că aș fi fost un bun
muschetar.( Fie vorba între noi, nu contest acest lucru. Sunt convinsă! ☺).
Un coleg a exclamat: ”Dar ești femeie!”
Răspuns: „Și?”
Poate pare anost ceea ce scriu acum.
Astăzi a fost și este, până la ora doisprezece, zi de sărbătoare.
Toate lucrurile s-au potrivit cum nu se poate mai bine.
Câteva veverițe au adunat nuci fără să se mai sperie de noi. Lucrez într-un loc
plin cu brazi si nuci, meri și peri. Miroase a toamnă ca o pară pârguită. Imaginația
este la cote înalte ca și poveștile nemuritoare.
Cobor treptele blocului spunând „Doamne ajută!” și liniștea se așterne încet.
Vibrez cu Universul și știu că Doamne-Doamne este mereu alături de noi.
O poveste de noapte bună apare printre gânduri, vorbe și...genele lui Moș Ene...
MAGICIANUL
Ningea de câteva zile fără întrerupere. Totul era acoperit de zăpadă. Nu era
foarte mare. Fulgii nu erau pufoși și mari, ci mici, reci și duri. Parcă se răzbuna
cerul pe oameni, în special pe el, magicianul. Un ultim spectacol, nu putea să
renunțe, dar câte jertfe pentru plăcerea lui.
Oglinda mare îi arata, de fiecare dată, fața plină cu riduri și părul alb ca
neaua. Mâna zbârcită de atâția ani era precum pergamentul. Un pic mai tare să apese
pe ea și s-ar fi făcut praf, chiar mai fin decât ninsoarea de afară. Nu îndrăznea să
privească afară norii negri și nici vechea casă a păpușilor ce era într-un vechi dulap,
în spatele hainelor lui de scenă, perfect călcate și aranjate pe umerașe. Trăise atâtea
vieți, fusese, pe rând, balerină, cascador, dresor, atlet, magician. Trăise din magia
lor și nu voiau să îl mai ajute. Voiau jertfă, viața lui, o bătrână sperietoare de ciori,
care a vrut să fie om de circ și ajunsese, de fapt, o paiață.
Fusese născut iarna, pe un ger crunt, de Femeia cu Barbă. Tatăl nu și-l
cunoscuse niciodată. Fusese mic, slab și fără putere.
Vrăjitoarea de la circ îi făcuse pe plac mamei lui și îl vrăjise. Puterea de a
lua talentul altcuiva și viața, cei vizați să se transforme în păpuși.
Prima balerină pe care a văzut-o a fost aleasa. Nu l-a plăcut, ba chiar a râs
în hohote. Atunci și-a folosit magia și i-a luat locul, iar păpușii i-a rupt un picior,
după ce a aruncat-o în căsuța pregătită special.
Au urmat alții, dar, dragii mei, faptele rele nu sunt bine văzute nicăieri. Îi
este teamă. Ninge ca în ziua în care a apărut pe pământ. Invidia și ura l-au împins
să facă rău.
Se apropie Crăciunul. Ultimul spectacol și circul pleacă din oraș....
Aplauze! Aplauze! Magicianul! Îl vrem pe magician.
Cortina se ridică.
Ce este asta? Râdeți de noi? Aruncați paiața! Vrem pe magician!
Ninge încet afară și norii dispar încetișor. Soarele trimite raze slabe.
Speranță....
Circul pleacă. Resturi sunt puse pe foc, Paiața. ...
*
„ Noapte bună!”
Coperți reviste Elite tinere, copii talentați Editura Cervantes
LILIANA ARDELEAN








SUFLETUL CRĂCIUNULUI
Avea cam cinci ani, ba, cinci ani și jumătate. Îi împlinise în mai, luna aceea
înmuiată-n miresme de roze şi crini, care ameţesc văzduhul şi toată simţirea, care
uită de ea şi începe să cânte în acorduri de chemări telurice, neînţelese, dar pătrunse
în fiecare firidă a sufletului, până în adâncuri. De aceea o chema Iasmina.
Când a mijit ochii în acea dimineaţă, încă somnoroasă, privind printre gene,
a văzut, prin perdeaua străvezie a ferestrei, fulgi mari, care-şi dansau în plutiri
îngânate iluziile pierdute de fluturi rătăciţi prin spaţiul unui degerat de decembre,
care-şi sufla aburi în barba-i de ţurţuri. Ţurţuri erau şi la cornişa caselor, lungi şi
eleganţi, ca nişte manechine gata să păşească cu toată graţia de care erau în stare pe
podiumul paradei, oglindite în priviri aprinse de admiraţie. Pentru Iasmina însă, ca
şi pentru ceilalţi copii din sat, ţurţurii erau doar ţurţuri, buni de doborât cu cârligul
de la cupa de paie, ca apoi să fie linşi cu poftă, precum îngheţata în toiul verii. Erau
buni ţurţurii, cu atât mai buni cu cât interdicţia de a-i folosi pe post de acadele era
straşnică foarte. Și tot straşnică se ştia că e şi ameninţarea unei dureri de gât de mai
mare dragul. Dar fără astfel de fiori ai nepermisului, ce plăcere să mai aibă cineva
în a se pune împotrivă şi a face pe furiş câte o bravadă ca aceasta. Mai bine te lăsai
păgubaş.
Fetița se dezmeticește rapid și sare din pat cu energia debordantă a unui
copil, cu obrajii îmbujorați de bucuria surprizei. Prima zăpadă. Se va da cu sania pe
dealul de la şcoală şi va merge să patineze pe gheaţa bălţii, care trebuie că s-a
îngroşat destul de-acum, ca să ţină liota de copii care se va aduna, cu siguranţă, mult
înainte de a bate de amiază ceasul din turla bisericii. Bucuria prea mare o face să
tragă un chiuit lung, în timp ce ochii îi sticlesc precum steaua polară. În pijamaua
ei roz cu bulinuțe roșii, favorita, țopăie desculță, cu intenția de a se duce în
bucătărie, unde, sigur, era Mami.
-Mami, Mami, uite, ninge! Uraaa!
Se opreşte brusc, ca un cal când se trag frâiele prea tare şi-l ţintuieşte zăbala
locului, proptit pe picioarele de dinapoi. Adulmecă aerul. Îi miroase a ceva. A
ceva… A ceva...
”Ha! Brad!... Hm!... Nu poate fi asta, se gândește Iasmina. Doar e încă
dimineaţă, iar Moş Crăciun vine seara, după lăsata întunericului, când încep a umbla
colindătorii pe uliţele învăluite în valuri de beznă, speriată numai de luminiţele
plăpânde ale lămpilor cu petrol care se văd prin ferestrele de la soba mare, camera
cea dinspre stradă, cea pentru musafiri, nefolosită decât în zi de sărbătoare şi mare
praznic sau pentru oaspeţi de vază. În atare vreme, la ferestre nu se trag toblele,
adică obloanele, pentru că-n seara sfinţită a Ajunului tot omul se pregăteşte să
aştepte vestirea cea mare prin glas de colinde născute în neguri de vremi de mult
duse. Așa zice Tati. El știe, doar e preot.”
Iasmina încearcă totuşi a-şi face curaj să iasă în antreu. O încearcă un soi de
frică. Dacă dă peste Moşul?! Îşi ia inima în dinţi şi păşeşte pufos precum o pisicuță.
Calcă pe vârfuri, cu grijă de cercetaş. Pune o mânuţă temătoare pe clanţa uşii şi o
crapă doar atât cât să poată strecura o privire ca un spion expert. Nu vede nimic, dar
simte cum mirosul de răşină e şi mai puternic. Scoate tot capul pe uşă, dar numai
capul, funduleţul rămâne în cameră, pregătit, în caz de nevoie, pentru o retragere
rapidă, ruşinoasă, dar sănătoasă. Se uită roată şi vede în colţul dinspre cămara mare,
cea în care dădea scara de la pod şi-n care se afla cada cu saramura în care ţineau la
păstrare carnea de porc, vede proptit de perete, bradul. Înţepeneşte.
”Ăsta e un brad ca toţi brazii, nefixat în stativ şi neîmpodobit.”
Îi dau lacrimile. Umerii mici i se fac şi mai mici, capul se pleacă în jos.
Totuși își ia inima în dinți și se apropie de el. Îl atinge. E chiar brad.
”De ce s-a supărat Moş Crăciun pe mine? Ştiu că uneori am mai făcut câte
o boroboață, nu chiar foarte mare, dar mi-am cerut iertare, iar Mami cu Tati m-au
iertat. Atunci de ce Moșul face așa?!”
Se așază pup, cu mânuţele împreunate şi sloboade niște suspine de mai mare
mila.
Mami o aude și dă fuga.
-Iasmina, puiu’ lu’ mami, de ce plângi, scumpo?
-…
Mami o ia în braţe, o strânge şi o mângâie. Ea îi simte căldura şi bătăile
inimii, pe care i le-a simţit încă din vremea când era trup din trupul ei. Hohoteşte şi
mai tare, se agaţă cu mânuţele de după gâtul mamei şi cu picioruşele în jurul taliei
suple a femeii încă tinere şi frumoase.
-Păpuşa mea, ce este, ce s-a întâmplat? Hai, spune lu Mami!
-De… de… ce… de ce …de ce s-a supărat Moşul pe mine? Am fost o fetiţă
chiar atât de rea?
-Cine spune că ai fost rea? Şi de ce presupui că s-a supărat Moşul?
-Păi... păi... mi-a adus bradul de dimineaţă şi neîmpodobit.
Abia atunci femeia şi-a dat seama ce i-a făcut copilului. Oare cum s-o
dreagă?
Era ajunul Crăciunului, iar ea mai avea atâtea de făcut. Să termine sarmalele,
friptura, să umple torturile, unul de cacao, aşa cum îi plăcea fetiţei, pe atunci nu se
găsea ciocolată, şi unul de lămâie cum îi plăcea soţului ei. Nici prea dulce, nici prea
acru. Era dificil să-l nimerească. Apoi, mai trebuia să facă toţi baie, asta însemnând
să încălzească pe plita din bucătărie oloace întregi de apă cărată de la fântâna din
colţ, iar vana din tablă trebuia adusă din cămara mare în bucătărie. Soţul ei, preot
fiind, era la biserică, n-avea cine s-o ajute, iar părinţii locuiau pe altă stradă. Nu
departe, dar aveau lucrul lor, marvă de hrănit, adică o grămadă de animale mai mici
sau mai mari, de la porumbeii aciuiţi în podul grajdului, până la porci şi vacă. Şi
găini şi raţe şi curci şi gâşte şi pisici şi căţel. Bobi. Aşa-l chema pe căţel. Toţi, cum
veneau unul după altul, toţi au fost Bobi. Fie fată ori băiat. Mai era obligatoriu de
curăţat în grajd. Dumana, vaca lor cea năbădăioasă, nu suferea mizeria. Chiar dac-
ar fi suferit-o, nu stătea în obicei ca să fie grajdul murdar. Făcea parte din casă, din
gospodărie, unde totul trebuia să meargă ca pe roate, fără drept de apel. Buna
pregătea colacii şi câte altele, ca de Crăciun, așa încât pe Mami nu avea cine s-o
ajute și era singură cu multe pe cap. Aveau şi ei şi animale. Doi porci, trei oi, găini.
Restul se luau de la Buna şi de la Moşu. Mai aveau şi o pisică. Ţiţi.
Ca urmare, Mami, care nu-şi mai vedea capul de treabă, a crezut că se poate
scuti de împodobitul bradului, operaţie care se cerea făcută pe ascuns, ca să nu vadă
copilul şi astfel să-i fie furate visurile. Mare problemă. A crezut că fetiţa ei e
suficient de mare ca să-și poată împodobi singură pomul, dar încă prea mică ca să
poată pricepe cum stă treaba. Și-a imaginat că îi chiar va face plăcere această nouă
responsabilitate. S-a luat cu treburile şi n-a băgat de seamă când copilul s-a sculat
şi i-a stricat tot scenariul.
”Ufff, Doamne!”
-Iasmina, iubito! Ascultă! Moşul a venit de dimineaţă şi s-a văitat că e foarte
obosit, că de atâtea zile tot împodobeşte la brazi şi pregăteşte la cadouri, că-l dor
şalele, că-i bătrân şi m-a rugat să te rog din partea lui să-l ajuți, fiindcă acum tu ești
fetiţă mare şi cuminte și deșteaptă. Îți poți împodobi singură pomul, iar el va veni
mai târziu doar să-l admire şi să pună darurile dedesubt.
Fetița a crezut-o, s-a oprit din plâns, iar faţa-i a devenit toată numai un
zâmbet de copil încântat.
-Mami, da’ cu ce să-l împodobesc?
-Păi…, uitase să scoată podoabele de anul trecut de unde le pitise. Păi...,
uite, mi-a dat mie podoabele şi le-am așezat sus, pe raft în cămară, ca să nu le ajungă
Țiți și să-și facă joacă cu ele. Să nu le strice cumva. Şi saloanele sunt tot acolo,
răsuflă ușurată femeia.
Așa-zisele saloane erau din zahăr ars cu nucă mărunţită prin ele, făcute de
acelaşi factotum, Mami. În copilăria Iasminei, primii ani după Războiul al Doilea
Mondial, a fost mare criză de toate cele. Nu exista nici cea mai banală ciocolată la
Crăciun. Cei mici nu știau cum arată o portocală sau o banană. Poate nişte
bomboane acrişoare, colorate roz şi verde. Erau ca de sticlă şi crănţăneau în dinţi,
ceea ce nu le displăcea copiilor, ba făceau chiar întrecere, ale cui pocnesc mai tare.
Rezultatul era întotdeauna incert, fiecare rămânând cu credinţa că el a fost
câştigătorul. Câte unul mai măricel, care era la vremea când îşi dăruia de voie, de
nevoie, dinţii de lapte Zânei Măseluţă, scăpa în felul acesta de aţă şi de clanţa uşii.
Dintele era învins de vreo bomboană buclucaşă, mai tare de vârtute şi care opunând,
căpoasă, rezistenţă, îl azvârlea cât colo, ca pe-o jucărie stricată. Tot în vremea aceea,
nici pe la oraş, dar necum la sat, nu se prea ştia de stomatolog. Pentru copii nici atât.
În lipsă de bomboane, dintele care se clătina era legat cu un fir de aţă tare.
Celălalt capăt se lega la clanţa de la uşă şi brusc o smucitură. Harşti! Rapid şi
eficient. Apoi începea a se-nfiripa un zâmbet temător, ”S-a terminat sau nu?”, după
care, un chicotit de mulţumire când se constata că totul e încheiat, pe fondul unor
lacrimi care încă mai persistau pe obrajii aprinşi de emoţie şi un ultim smiorcăit de
năsuc şters cu dosul mâinii, care era mai la îndemână decât batista. Şi dacă se
nimerea prin prejmă un amic de joacă, martor binevoitor şi plin de solicitudine, se
auzea la sigur, inevitabila blagoslovenie:
-Râs cu plâns, balegă de mânz! spus răspicat, clar şi accentuat, ca să nu
existe dubii asupra mesajului.
Așa era cu bomboanele. Dacă erau de lapte, se considera lux curat.
Pe raftul cu pricina, printre toate cele acadele și podoabe manufacturizate se
afla o cutie nouă. Aceasta era surpriză. O cutie de carton maroniu, ordinar, cu
interiorul împărţit în şase locaşuri pătrate, în care tronau şase globuri cam de
mărimea unui măr. Toate argintii, ca de oglindă. Fără modele colorate, însă de
neasemuit pentru Iasmina şi prietenii ei, care toţi, absolut toţi, vor deveni automat
invidioşi, când au să-i vadă pomul, la invitaţia ei plină de mândrie. Era convinsă că
cineva se va găsi să o invidieze foarte tare.
-La anul, Moș Crăciun o să-mi aducă și mie, spunea câte o guriţă strânsă
strâmb, din pricină de asemenea nedreptate strigătoare la cer. O să vedeţi. Vă zic!
La anul o să am unele mai frumoase.
Până una-alta, era doar Ajunul. Iasmina abia aştepta să facă pomul. A purtat
cutia în braţe, cu infinită grijă, ca pe sfintele moaşte, pentru ca nu cumva să
clintească din loc un glob şi „Doamne păzeşte!” să se spargă. Erau tare subţiri şi
uşoare. Le-a dus pe masa din sufragerie, unde ştia că va fi instalat bradul, în suportul
lui de metal, tot un obiect din categoria celor rare. Altfel, în mod normal, brazii se
înfigeau într-o găleată umplută cu boabe de porumb, sau urlău din cel pentru
mâncarea porcilor sau în te miri ce altceva. Numai că nu toţi aveau nici atât. Mai
ales la sat. Mai ales la doar câţiva ani după război. Oamenii abia se descurcau cu
traiul de toate zilele, însă tot încercau cumva să facă o bucurie copiilor, de Crăciun.
Care cum putea.
Mai avea Iasmina de pus în vârful bradului un îngeraş. Îngeraşul a fost făcut
tot de Mami. Cap decupat dintr-o iconiţă, aripi aşijderea, iar rochia era ca un evantai
şi lungă până-n pământ, croită din hârtie creponată roz. Culoarea preferată a fetiței.
Visa la o rochie la fel, când va fi ea mare. Domnişoară, ca să meargă la bal, de
Crăciun, de Paşti, de Rugă şi de Rusalii. Și de Sântă Măria Mare. Ori domnişoară
de onoare la vreo nuntă. Visul visurilor. Însă, până la rochia visată, mai va. Avea
alte treburi mai presante de făcut. Pomul.
-Mami, hai odată, să facem bradul.
-Nu acuma, scumpo! E prea devreme. Acum trebuie să te îmbraci şi să te
duci în piţărat. Ai uitat? Nici Tati nu-i acasă, ca să-l fixeze în stativ. Aşa că, hai,
repejor îmbrăcarea şi la piţărat cu tine!
Şi-a luat costumul de lână roşie, tricotat de mână, de aceeași Mami, a tras
ghetuţele pe picioare, era să uite şosetele tot de lână şi tot lucru-manual. Le-a făcut
Buna, cu patru andrele deodată, ca să iese şoseta rotundă, gata încheiată, fără
cusătură. A luat paltonaşul cu guler din blană maro de mânz, asortat cu căciuliţa cu
urechi, din acelaşi fel de blană. Era elegantă! Ce mai! Îi plăcea lui Mami s-o îmbrace
frumos, deşi era greu, căci pe la uşă mai degrabă îşi găsea de lucru sărăcia. Numai
că ea era păpuşa lui Mami și a lui Tati. Nu mergea oricum. Pe deasupra, mai era şi
fata popii. De aceea unul din verii ei a poreclit-o Popiţa şi Popiţa a rămas.
A ieşit ţopăind într-un picior ca o căpriţă zburdată, îndreptându-se spre casa
bunicilor.
-Ai grijă să fii cuminte, să nu greşeşti piţăratul. Să nu mă faci de ruşine! o
mai aude undeva în urma ei pe Mami, care a răsuflat uşurată când s-a văzut liberă
să-şi vadă de treburi. În bucătărie a aruncat o privire spre ceas şi au trecut-o toate
sudorile.
- Uf, Doamne, cât e ceasul! Când am să le termin pe toate?!
*
Iasmina a invadat tinda bunicilor şi încă de la uşă a început:
„Piţărăi, răi,
Bună dimineaţa lu’ Ajun
Că-i mai bun a lu’ Crăciun,
Că-i cu miei şi cu purcei
Fug copiii după ei.
Daţi-ne nuci,
Că-s mai dulci
Şi alune, că-s mai bune.
Bani mici şi mari,
Că mai bine stau la noi în buzunari.
Trăiască gazda şi găzdăriţa, să ne umple căpiţa!
La anul şi la mulţi ani!”
Buna a ieşit din bucătărie, ştergându-şi mâinile de făină, în poalele şorţului
făcut dintr-un material numit sare şi piper. Era făcut din resturi de dârze, adunate la
centrul de colectare, care reciclate sfârșeau într-o îmbinare de negru şi gri, în pete
minuscule cât sămânţa de mac. Ori ca sarea şi piperul măcinat, amestecate la un
loc.
-Să crieşci marie, puiu lu Buna.
-Să trăieşci şî să fii înţăleaptă, mai adaugă şi Moşu care a venit de prin curte,
de la marvă, de îndată ce a zărit-o intrând pe poartă.
Buna i-a dat un colăcuţ special, mic şi cu o cruce la capăt, tot din aluat.
Special, pentru că se dădea numai în dimineaţa Ajunului, la piţărat. Era călduţ.
Atunci îl scosese din cuptorul care avea gura în tindă. Lucea pe deasupra, din cauza
oului cu care era uns, iar fata şi-a înfipt imediat dinţii în el, moartă de foame. În
toată tevatura cu pomul şi ea şi Mami, mare mirare!, au uitat de micul dejun. Moşu
a scos din buzunar faimosul lui portofel din piele, care, de multe prin câte trecuse,
arăta cam ponosit. A făcut şi frontul, bugilariu. I-a spus ei Moşu. Din el, Moşu a
scos, potolit şi cu importanţa gestului, doar banii nu creşteau pe gard, a scos o
bancnotă şi i-a întins-o.
-Puni-o în puşculiţă, să ai când ţ-o trăbui.
Moșu o mângâie pe cap, iar Buna o țucă-n frunte.
-Mulțumesc! Mulțumesc frumos! sare fetița și-i îmbrățișează pe amândoi
deodată, petrecându-și mânuțele în jurul mijlocului bunicilor ei. Îi iubea mult. Erau
bunicii ei!
După multe zeci de ani, Iasmina a găsit bugilariu, plin de acte îngălbenite,
dar devenite de mare valoare odată cu schimbarea vremurilor, când a căpătat averea
înapoi. Fusese dosit printre albiturile din dulap. Era şi mai răpciugos, sărmanul. Da,
dar a supravieţuit! Cu acte cu tot. Acte care au devenit Pământ Sfânt pentru sufletul
Iasminei. Pământ dobândit prin munca grea a străbunilor. Generaţii de străbuni.
Şi-a continuat plimbarea cu piţăratul pe la tuşa Dorina şi uica Vali, pe la
mătuşa Anghelina şi uica Vasa, unde a fost întâmpinată cu boabe de porumb
aruncate în cap, ca să dea Dumnezeu îndestulare cu de toate şi noroc fetei.
-Fiacili, ţuco mătuşa, au tădăuna nievoie dă năroc!
Mătușa era o figură. Iute și cam aspră la fire și vorbă. A trăit mult şi bine,
aptă la cap şi pe picioarele ei. A bătut suta. Pentru Iasmina, însă, mătuşa a rămas
mătuşa, nici mai tânără nici mai bătrână. Mătușa, și atât.
Uica Vasa era opusul. Glumeţ din cale afară. Ştia o mulţime de snoave, de
întâmplări şugubeţe, pe care le spunea cu asemenea saft indescriptibil, încât era
imposibil ca cineva să nu râdă până îl dureau fălcile. Făcea deliciul meselor pe la
sărbătorile mari, atunci când neamurile se vizitau obligatoriu unii pe alţii. Schimbau
prăjituri, beau un pahar de vin şi povesteau, stând în jurul mesei, pe scaune din
lemn, cu spătar înalt, cioplit cu modele, care mai de care. Uneori se lăsa şi cu cină,
spre seară. Evident, după ce veneau de la joc, hrăneau animalele, care nu ştiau că e
sărbătoare şi nu făceau pauză în a-şi pune stomacul la cale. Femeile mai ştergeau o
dată sticla de la lampa cu petrol, dădeau flacăra mare, că doar era zi de sărbătoare.
Tot la acel Crăciun, Iasmina a mai primit de la Moş o păpuşă din lemn,
îmbrăcată cu rochiţă înflorată, cu faţa pictată frumos. Nu era mare, doar de mărimea
unei palme de bărbat adult, dar era păpușa ei și o iubea. Avea păpuşa şi mobilă. Un
pătuţ cu spătar, pernă, plapomă, saltea şi cearşaf. Un dulăpior cu două uşi, pentru
haine și o măsuță cu două scaune.
-Acum trebuie să înveţi să tricotezi, ca să-i faci hăinuţe de pus în dulap. Şi
să croieşti şi să coşi, i-a spus Tati. Ea l-a ascultat şi s-a canonit zile în şir să înveţe.
A fost tare greu. Andrelele, neascultătoare, o făceau să scape ochiuri. Norocul cu
Mami care i le dregea. Prima dată i-a făcut păpuşii un fular minuscul. La cusutul cu
acul şi-a fost dat obolul cu vârf şi îndesat de câte-nţepături a încasat. Fiecare degeţel
a contribuit măcar cu-n picur de sânge, dublat de strâns din dinţi de ambiţie şi de-o
lacrimă tăcută, urgent ştearsă, ca să n-o vadă nimeni şi să cadă de ruşinea lumii.
*
Seara de ajun era şi mai specială. Cum se întuneca un pic, se ducea cu Tati
la colindat. A învăţat-o să colinde de cum a început a vorbi. Comuniştii au interzis
colindele de Crăciun, ca şi sărbătoarea însăşi, când chemau copiii la şcoală şi pe
oameni la lucru. La sat nu-i prea asculta nimeni. Aşa că Tati o lua de mână şi pleca
cu ea. Când obosea, o lua în braţe.
Era o seară cu un cer care-şi coborâse întreaga profunzime asupra nopţii
sfinte. Stelele străluceau mari cât o vrabie, zvârlind scântei din razele lor sclipitoare.
Părea o magie mai nemaipomenită decât cea din poveştile cu palate fermecate şi
Zâna cea Bună cu bagheta de lumină, făcătoare de minuni. Şi era o linişte de s-o tai
în două cu cuţitul. Se auzea doar rar de tot câte un hămăit de câine tocmai trezit
doar pe jumătate de un instinct pus pe alertă falsă. După un răguşit şi palid hau de
circumstanţă, se încovriga din nou în culcuşul lui din grajd, printre paie, unde era
cald şi bine, sub răsuflarea molcomă a vacilor culcate lângă ieslea plină cu nutreţ,
dedate odihnei, mai rumegând cu răbdare şi-n ritm egal, somnolent, încă o gură,
apucată-n dorul lelii, doar ca să se afle-n treabă.
Toată ziua a nins, cu aceiaşi fulgi mari, de cum s-a crăpat de ziuă. Încă de
la începutul serii gerul s-a lăsat aspru, iar zăpada a năsprit în pojghiţă scârţâitoare
şi, sub fiecare talpă care-i atenta pudoarea albă ca un văl de mireasă, scotea ţipete
scurte şi ascuţite precum lama briciului lui uica Ilie. Se lipeau nările nasului la
fiecare respiraţie. Era gerul Crăciunului.
I-au colindat pe Buna şi pe Moşu, care au ascultat cu drag „O ce veste
minunată” şi „Trei păstori”. „O, brad frumos” a fost o surpriză, o noutate, colindă
mai domnească, mai de la oraş, dar tocmai de aceea au cântat-o, un fel de
prospătură-n repertoriul vechi şi bătătorit de zeci de generaţii. După ce Buna i-a
ospătat cum se cuvine, cu cârnați tocmai coborâți din coșul tinzii, cu caltaboș
preparat de mâna lui Moșu și a lui uica Ilie, marele specialist al satului în făcutul
mezelurilor, cu șfarcă și sângerete, alături de murături, după ce s-au îndulcit cu
plăcintă acră cu nucă și cu mac, ce-i veni lui Tati să meargă şi la vecinii de peste
drum. La a lu Daica. Nu erau aprinse luminile în soba mare şi roleta era trasă, semn
clar că nu se voiau deranjaţi. De neînţeles, pentru că erau nu chiar cei mai scăpătaţi
din sat şi-şi puteau permite colindători la Crăciun. Pesemne aşa erau ei, mai
închistaţi în propriul clan, neamuri de aproape cu moaşa satului, persoană foarte
importantă, socotită pe o treaptă socială aparte. Ea se ţinea mai mult de doamnă,
decât de ţărăncă. Eh, nici chiar ca doamna lu doctoru Seleş, nici ca doamna
notărăşiţa Oprişa, nici măcar ca preoteasa nu-ndrăznea, chiar dacă preoteasa era fată
din sat, neam de neamul ei de ţărani sadea. Numai că preoteasa avea şcoală înaltă
la oraş. Moaşa nu se putea pune cu aşa ceva, însă, totuşi un pic de fumuri putea să-
şi permită.
Bate taica popa la fereastra vecinilor. Pas de răspunde cineva. Mai bate o
dată, mai zdravăn, în toblele închise ca la închisoare şi întreabă cu glas prefăcut
îngroşat, ca de ţigan:
-Gazdo, primieşci cu colinda?
-Nu, nu primim. Du-cie! Du-cie cu Dumniezău!
-Uină Mărio, mi-s io, părincilie şî Iasmina, să vă colindăm! -a dat Tati de
gol, exasperat de nereceptivitatea la obiceiuri vechi şi sfinte, cu toată munca lui de
lămurire de la biserică şi nu numai. Frecvent mergea în vizită prin sat, după amiaza,
mai ales iarna, când oamenii erau eliberaţi de muncile câmpului şi se învârteau mai
mult pe lângă casă şi pe lângă sobe, ca şi cloţa pe ouă. Stătea de vorbă cu ei despre
toate nevoile și necazurile.
-Iiiu! Părincie, haida-nuntru! Iiiu, că m-o mâncat acuma ruşânia marie! Cum
dă n-ai zâs frumos dă la capăt că ieşci dumeta?! se căina cu năduf, punându-şi
cenuşă-n cap, uina Măria.
Păţanie de ruşine, ce mai. Copilul lor cel mic, Ionel, nu şi-a putut ţine gura
și s-a fost auzit prin sat. Te pui cu gura satului?! Degeaba toţi ceilalți împricinaţi au
tăcut mâlc. Prâslea nu a rezistat ispitei de-a se grozăvi printre copii, făcându-şi râs
de baba, „că iacătă cum o păţât-o cu părincilie”.
De atunci n-a mai fost Ajun în care a lu Daica să nu primească în colindă
pe oricine le bătea la uşă, pentru că mai ştii, poznă, cine poate fi! „Ca şî cu
părincilie!” îşi ziceau, încă negri de ruşine, cei ai casei.
De la o vreme, după ce au mai bătut și pe la alte porți ale neamurilor și
vecinilor, pe părintele şi pe Iasmina i-a ajuns oboseala zilei lungi, încărcată de
emoţii şi îndatoriri. I-a pătruns şi gerul şi cam îndemnau de-acum spre casă, căci se
apropia ora când se iţeau de după colţuri colindătorii cei serioşi. Oamenii mari.
Flăcăii satului, cu căciuli de astrahan negru sau, şi mai de fală, gri. Sărăcie, sărăcie,
dar atâta samă se mai găsea la un gospodar așezat. Venea nenea Ianu, cu acordeonul
şi alţi câţiva. Cântau pe voci, de răsuna uliţa. Nu mai rămânea casă fără lampa pusă
la fereastră. Nenea Ianu cânta și duminica și la sărbători la joc, precum și la bal. Se
suia pă bină și cânta alături de muzicanți țigani, mari virtuoși ai viorii. Aveau și un
contrabas, broanca, care ținea hangul.
Țiganii lăutari, cei oficiali, care cântau la joc de le săreau corzile
instrumentelor, își aveau rândul cu colindul imediat după ficiorii juni. Cântau din
instrumente cu tot sufletul lor pătruns de pasiunea muzicii, dăruită ca unică
moştenire din tată-n, fiu. Se afla şi un gurist printre ei, cu o voce uşor răguşită de
amprenta tutunului inhalat natur, cules de pe glie, mărunţit cu cuţitul de tăiat pâinea
şi-nfăşurat în hârtie de ziar, lipită cu limba umedă de salivă. Nu oricine era specialist
să facă asemenea formă de ţigări! Le zicea gubă.
Urma Bina Țâgana, care lucra prin sat cu ziua, ca să-şi crească şatra de copii.
Îi lua pe toţi după ea şi colindau pe toate tonurile, de la piţigăielile puradeilor de
trei ani, la voce spartă, aflată în formare. Voce de puber. În plus, în acel an, s-a
nimerit că a venit în permisie de la armată și feciorul cel mai mare. L-a luat şi pe el
la colindat, mândră foarte, că avea grad de fruntaş, de bine ce s-o purtat. Şi se lăuda
Bina cât putea de tare, să audă lumea că nici ficioru ei nu-i nima-n drum.
-Dară, că pă dumeta doamna prieuciasă, cum cie şciu miloasă, poacie că
după tovaru sărbătorilor, mi-i căuta nişcie ţoale rămasă dă la părincilie, să nu-l
trimet pă ăsta mare la armată, baş aşa, ca p-un sărăntoc.
Îi căuta preoteasa, nu numai pentru soldat, ci şi hăinuţe rămase în stare bună,
dar mici de Iasmina, că doar Bina avea nevoie oricând de toate mărimile.
La colinde toţi veneau cu traista, fie ei de care-or fi, săraci ori nu. Şi toţi
căpătau la fel. Se pregăteau din timp pe pervazul ferestrei, ștergarele curate, pe care
tronau bucăți dodoloațe de caltaboş, de tobă, de sângerete, cârnaţi, colaci, mere şi
nuci. Cu cât erau mai săraci, primeau mai mult. Pentru cei mai bine situaţi era mai
mult fala să se proarate şi să se preamândrească cu colindul lor. Că ce glas are unul
mai ceva decât altul.
Către miezul nopţii apăreau şi Greii. Bărbaţii tineri, însurați, la casa lor.
Uica Ilie, uica Vali a lu tuşa Dorina lu Duţin, împreună cu cumnatul lui, uica Aurel
a lu Tolac, care era însurat cu tuşa Ileana. Venea pe vale tocmai din deal, ca să se
întâlnească cu toţi ăştialalţi. În trupă mai era uica Danu, a lu tuşa Catiţa, care sta în
casa din colț și care aveau o fată, Luci, cu care se juca Iasmina tot timpul, iar buna
Vema le dădea să mănânce pită udată cu apă și presărată cu zahăr, bunătate care-i
era interzisă acasă Iasminei. Ce fain era la Luci!
Printre Grei se numărau și Chepeţanii, doi fraţi, dintre care unul a şi ajuns
solist de muzică populară bănăţenească. Din cea autentică, eht, din bătrâni, păstrată
pură, neschimonosită de travestiuri comuniste, adaptate în spiritul directivelor
partidului unic, pentru a sublinia aspecte sănătoase ale înfrăţirii dintre clasa
muncitoare şi ţărănimea colectivistă.
Fiind ei ditamai bărbați în toată firea, Greii erau cinstiţi cu ceva băutură, ca
să nu-i deşale frigul.
Sigur că printre toate se rătăceau şi cetele de puşti cu glasuri subţiratice.
Picii aveau rezervate niscaiva bomboane, dacă cumva se nimerea ca d-nul Gross să
aducă la duchianul lui din colț asemenea delicatesuri, având în vedere importanța
sărbătorii.
Vocile cele pițigăiate sculau vrăbiile din somn şi făceau oile din grajd să
ciulească urechile şi să tragă, dreptu-i, cam de formă, câte un behăit fără chef. Un
nechezat de cal nedumerit îl trezea pe Bobi, care se punea pe un lătrat zdravăn, ca
să demonstreze faptic cum că-și făcea datoria cu vârf și îndesat, așa că își merita
tainul de oase și mâncare. Însă, auzind glas de colindători, toți se potoleau în scurtă
vreme, iar liniștea nopții rămânea străbătută doar de fiorii cântecelor sacre și
bătrâne.
Aerul era îmbălsămat cu pace și bună voire. Plutea Sufletul Crăciunului.
Doar era Noaptea Sfântă!
Lilana Ardelean,
Text scris întru amintirea părinților și străbunilor mei. Dumnezeu să-i
odihnească în lumină!
PIRTEA NICU
ÎN DRAGOSTEA TA
Doamne, la Tine mă rog căutând mântuire,

Credința mi-e mică îmi spun în sinea mea,
Oare cum să-ți urmez din a mea rătăcire,
Primește-mă Doamne în dragostea Ta.
Consideră-mă Doamne tâlharul de pe cruce,

Uitându-se pe el, durerea ți-o plângea,
În paza ta mă ia când sunt la vreo răscruce,
Primește-mă Doamne în dragostea Ta,
Ispite sunt atâtea la trecerea prin viață,
Și-n traiul meu cel dulce nu știu a cumpăta,
De aceea am nevoie mereu de a ta povață,
Primește-mă Doamne în dragostea Ta
Sunt muritor și uit, din când în când, de Tine,

Ce mare e păcatul de Tine a uita,
Mai iartă-mă odată și fă cum știi mai bine,
De câte ori te caut în picături de ploaie,

În nopțile cu lună, într-o rază de stea,
Să-mi ștergi păcatul greu, ce greu mă incovoaie,
Și de-ți greșesc adesea cu relele din mine,

Te rog mă rabdă Doamne, te rog nu mă lăsa,
Mai iartă-mă odată și fă cum știi mai bine,
De azi îmi schimb purtarea, năravurile toate,

Voi fi un om mai bun, în preajma ta voi sta,
Știu că nu merit Doamne, te rog cât se mai poate,
Ce-și poate dori omul în cer și pe pământ,

În gând mereu să-i fie, și-n rugaciunea sa,
Nimica mai de preț, mai scump dar și mai sfânt,
Decât primit să fie în dragostea Ta.
DE SĂRBĂTORI
Deschideți porțile cu drag, de sărbători,

Stăpânul lumii se naște, aici, pe pământ,
E vestea aflată de trei magi călători,
Purtată într-o stea, prezisă demult.

În iesle să puneți și paie și fân,
Primiți o Fecioară cu miresme de flori,
Primiți-L acolo pe al lumii Stăpân.
Lumina vieții vine din stele, vine de sus,
Și Lumină va fi din zori până-n zori,
Se naște firesc al morții apus.

E mare bucurie, e atât de adevărat,
În case, sub streașini, primiți colindători,
Primiți-L pe al nostru Păstor și Împărat.

Fiți mult mai buni în vremea ce o să fie,
De fericiri, de pace făcători,
Moștenitori ai vieții în veșnicie.

Cereasca Mântuire să intre acum în casă,
Purtată de prunci prin colind, vestitori,
Bogății să aducă în suflet, pe masă.

Milostivirea intră în suflete și-n gând,
Și din această noapte, nici rar, nici uneori,
Nici un copil din lume să nu doarmă flămând.

Lăsați-le deschise, e mare sărbătoare,
Domnul Isus trimite spre cele patru zări,
La toți și pentru toate, o binecuvântare.

O dimineață blândă din Ceruri se pogoară,
Podoabe albe cad cu frig și cu ninsori,
Purificâd Pământul născut a doua oară.
RODICA CONSTANTINESCU
DRUM PENTRU SUFLET
Afară este iarnă şi vremea îşi petrece,

Iar pasul meu bătrân cu timpul se întrece,
Doresc să înnoptez la cuibul de pe munte
Acolo, în pădurea cu plete lungi, cărunte.
Zăpada se-nteţeşte şi-o stavilă îmi pune,
Mă lupt ca să răzbesc până ce ziua apune
Şi-n pragul serii reci s-ating lăcaşul sfânt,
Să mă închin spăşită, cu fruntea la pământ.
Deodată, simt în trup că am putere nouă,

Omătul se preface în străluciri de rouă,
Printre nămeţi se-aşterne o potecuţă albă
Vegheată de copaci cu ramurile-n salbă.
Păşesc încet, tăcută, spre turlele din zare
Ştiind că drumu-i greu pe vechile ponoare,
După-o sfioasă zadă priveşte cerb-nălucă
Şi parcă îmi şopteşte că el o să mă ducă.
Lăcaş sfinţit apare chemând la-nchinăciune

Şi toaca bate ritmic, e ceas de rugăciune,
Pătrund în mânăstirea cu ziduri fremâtând,
Căci din iconostas răzbate un glas cântând,
Cu îndrăzneală chem pe îngerul de pază
Ca eu, cea rătăcită, să am conştiinţa trează,
Aripi să îmi cioplesc din lemnul de sindrilă,
Cândva s-ajung la Domnul, curată şi umilă.
Cuvintele îngheaţă când Maica îmi zâmbeşte,

Apoi o rugă mută cu plânsul se-mpleteşte,
Mi-adun suflarea-n palme ca nuferii pe ape
Rugând-o printre lacrimi, de rele să mă scape,
Aud trosnind ispita ca un tăciune-n vatră,
Cel negru-i preschimbat în nemişcată piatră,
Miresme dulci de smirnă şi mir mă-nvăluiesc,
Iar sufletul mi-e psalm cu vers dumnezeiesc.
ASCULTĂ-MI RUGA
E ceasul de-ntâlnire cu bunul meu Iisus,

Când îi voi spune tot, fărădelegi, păcate,
Am fruntea la pământ şi gândul mi-e supus,
Doar sufletul palpită, din aripă se zbate.
Iată, e vremea scrisă pe fruntea înserării

Și Domnul e la ușă, așteaptă să-i deschid,
Ridic smerit o cruce a rugii și-ascultării
Ca să alung din preajmă pe veliar perfid.
Mă-ntreb ades, Iisuse, ce bine Ți-am făcut,

Am stat flămând şi-n ger, gândindu-mă la Tine?
Desculț am mers pe jar şi-am vieţuit tăcut
Cu scopul de-aţi sluji, aşa cum se cuvine?
Câtă-ntinare, Doamne, adun mereu în viaţă,

Că sunt smerit pe-afară, dar înăuntru-s gol,
Îmi laud bunătatea purtând masca pe faţă
Și-aleg din nou himere, dând lui Satan obol.
Însă, conștiința trează mă ceartă fără milă

Și-mi strigă drept în față, că sunt un fariseu,
Mi-arată calea dreaptă și-o viață mai umilă
De vreau să fiu iertat de Bunul Dumnezeu.
Nu mă lăsa-n uitare cu-o soartă vinovată,

Ascultă-mi ruga mută și fii mereu cu mine,
Iisuse Blând, te rog, nu-mi spune niciodată:
”Adevărat zic ție, nu te cunosc pe tine.”
RUGĂ CĂTRE MAICA DOMNULUI
O, Măiculiță Bună, o, Maică Preacurată,

Păcatele și vina de veacuri, azi ne iartă,
Cu mâna Ta sfinţită mângâie ţara mea,
Alină-i boala ascunsă și pătimirea grea.
Te cheamă-n mare taină câțiva anahoreți,
Ei fiind curați în cuget, în fapte înțelepți,
Umili, îți cer să dai din lanţuri dezlegare,
Poporului sărman și-a lui tristă suflare.
Fii solitoarea noastră la Bunul Dumnezeu
Și nu ne da uitării, căci traiul este greu,
Nădejdea ni-i flămândă şi tot se subțiază,
Iar omul cel din neguri, hotarul îl forțează,
Veşmântul ţi-l întinde degrabă peste noi
Și apără-ne Maică, de chinuri și nevoi.
Când din senin apare declinul, tulburarea,

Învață-ne ce-i mila, speranța și răbdarea,
Mângâie-ne duios când avem dor și frică,
Iar gândul cel nesigur spre ceruri îl ridică,
De-a pururea unește ce-i viță românească,
Îndrum-o pas cu pas, hotarul să păzească.
Toţi codrii seculari și câmpuri roditoare
Să fie-n veci ferite de corbi și vânătoare.
Măicuță Milostivă, nu ne lăsa stingheri
Pe margini de abisuri, sleiţi, fără puteri,
Plouă acum cu lacrimi peste pământul țării
Și-nvață-ne să mergem pe calea înălțării,
La Domnul mijlocește, iertare să ne dea,
Iar glia mea străbună, fie grădina Ta!
ZIDURI FĂRĂ TURLĂ
Pământul clocoteşte pe pietre fumegânde,

Se năruie şi vremea printre scântei şi fum,
Apar oştiri de îngeri purtând cu ei osânde,
Că Sfânta Cruce s-a transformat în scrum.
La margină de zare sunt serpi cu guri de foc

Şi parcă vor să-nghită incandescentul cer,
Iar ziduri fără turlă mai ard din loc în loc,
Ofrande înnegrite străpunse ca de fulger.
Când Crucea Ta, Iisuse, s-a prăvălit arzând

Ne-am aşezat degrabă cu fruntea în țărână,
Cuprinşi de lungi regrete şi sufletul plângând,
Ştiam că Te-am rănit cu-o viață așa păgână.
Iisuse Blând, ai milă, suntem ca şi pierduţi,
Mai scapă-ne și azi din gheara rece a morţii,
Suntem nevolnici, ştiu, la cel viclean vânduţi,
Dar iartă-ne, ca lupii să nu-şi înfigă colţii.
O, Doamne Milostiv, ce vremuri mai trăim

Şi ce revoltă absurdă e contra Ta şi-a Crucii,
Se strânge laţul iute, dar orbi nu ne căim,
Nu sesizăm declinul nici strigătul răscrucii.
LAȚU-NCET SE STRANGE
Doamne, Tatăl meu cel Sfânt

Ai milă de-acest pământ,
Nu-i lua cereasca rază,
Nu-l lăsa făr’a Ta pază,
Căci în multele cetăți,
Moartea trage cu săgeţi
Pentru dogme reci și-ascunse,
Cu căi multe, nepătrunse.
Dar Tu eşti Conducătorul,
Legea, Viaţa, Creatorul,
Osebire-n jur nu faci
De-i creștini, iudei ori vraci,
Nu contează că-s budiști,
Sufi, gnostici, islamiști
Îi iubești pe toți nespus,
Chiar pe-ateul nesupus.
Iată, lațu-ncet se strânge,
Iar pământu-i plin de sânge,
Dă-ne Doamne, vindecare
Pune Arhangheli la hotare,
Nu-l lăsa pe negrul înger
Să ne ardă cu-al său fulger
Și ne iartă, Sfânt Părinte,
Răul, focul din cuvinte,
Fă-ne, iar în fapte drepţi,
Cu gând bun şi înțelepţi.
O FRUNZĂ-NGĂLBENITĂ...
O frunză-ngălbenită îmi bate acum în geam

Şoptind că este vremea să mă întorc la matcă,
Ea a simţit că-s tristă şi-n suflet mă jeleam,
Deşi am spus ades: -Ei, mai greşesc, ce dacă!
Spre frunză am privit prin lacrima ascunsă

Dorind să-i prind mesajul şi timpul ei puţin,
Dar am simtit deodată cum inima-i străpunsă
De-o suliţă fierbinte ce-n vârf ţinea venin.
M-am aşezat rănită pe strat de frunze moarte

Şi am zăcut o vreme printre năluci şi frig,
Dar o lumină vie m-a dus pe-un ţărm, departe,
La poarta mântuirii, şi-am început să strig.
Deschide-mi Milostive, sunt oaia rătăcită,

Priveşte, cum mă sting şi rana-mi sângerează!
Spre-mpărăţia Ta, mă-ntorc acum smerită,
Iertare-Ţi cer, o, Doamne,te rog, mă înviază!
Am fapte la vedere, nu vreau nimic s-ascund

Mărturisind pe loc, chiar de mi-e greu cuvântul,
Umilă aştept un semn şi-n lacrimi mă cufund,
Căci te-am uitat Iisuse, călcându-mi jurământul.
Mult timp am trândăvit în somnul făr’de rost

Şi am dori prosteşte un drum spre amăgire,
Noian de nopţi şi zile, argat la drac am fost
Necunoscându-mi rostul, trăind în răzvrătire.
LA VEŞMÂNTUL TĂU ALERG
O, Măicuţă, greu păşesc

Pe al vieţii, drum sinuos,
Calea dreaptă rătăcesc
Iubind ce nu-i de folos.
Visez scară spre lumină
Vrând s-o urc încetişor,
Dar ajung în grea ruină
Prinsă-n lanţ de răpitor.
N-am tărie, sunt prea slabă
Şi cad iute-n mreje reci,
Într-o clipă ajung roabă
La Satan, în al său beci.
Nu-ţi întoarce mila, Mamă,
Căci am sufletul pustiu,
Totu-n jur mi se destramă
Sunt ca mort şi totuşi viu.
Tu, Măicuţa mea din cer
Luminează-mi ochii orbi,
Să-l zăresc pe temnicer
Şi mulţimea lui de corbi.
O, Măicuţă Preacurată,
La veşmântul Tău alerg,
Fă-mă prunc, numai o dată,
Patimi, rele azi să şterg.
SUNT O PRIBEAGĂ
Sunt o pribeagă în propriul destin

Rătăcesc în păcate și tind spre divin,
Caut un drum de-ntoarcere Acasă
Şi lupt să păşesc pe calea sinuoasă.
Un semn a venit într-o clipă anume

Să-mi caut menirea și rostul în lume,
De vânt sunt purtată, un fir de nisip,
Să aflu scânteia și primul meu chip.
Alerg ne-ncetat să găsesc o lumină,

Călăuză să-mi fie și gând fără vină,
Veșnicul far, ce pașii să-mi poarte
Pe ţărmul iertării, tot mai departe.
Secunda mi-aduce tumult sufletesc,

Mă lupt să fiu eu, să mă regăsesc
Şi aflu răspunsuri ascunse în mine,
Îndemnuri s-aleg cărarea spre Sine.
Cu zbateri de-aripă, sufletu-mi cere
Lanțul să-l rup și să-i dau mângâiere,
Flacăra sfântă prin rugi s-o-ntreţin,
Alături de îngeri, om nou să devin.
MAI DĂ-MI VREME
Anii vin și trec prea iute

Mulţi, puţini, cum ne e dat,
N-au urechi ca să asculte
Ruga noastră, au zburat.
Stau atunci și mă gândesc
Ce-mi rămâne-n urmă mie?
Am știut cum să trăiesc
Punând suflet, chezășie?
Pierzând zilele de-a rândul
Cu îndemnuri trecătoare,
Încropind din aburi, visul
Ce pierea la simpla boare,
Socotind cum ziua pleacă
Și doar grija îmi rămâne,
Văzând luntrea că se-neacă
Am vâslit spre-nchinăciune.
Te rog, Doamne, mai dă-mi vreme
Să ating al meu liman!
Spune, Doamne:-“Nu te teme!”
Când am frică și alean,
Dă-i la suflet, haină nouă
Din iertare, rugi, iubire,
Să o albesc în zori cu rouă
În lumină şi-n smerire.
Nu vreau inimă pustie
Din argint şi nestemate,
Fă-o, Doamne, simplă, vie
Să o simt în piept cum bate,
Când din lume am să plec,
Nu știu când, poate și mâine,
Fie-mi ceasul bun să trec
Vămile ce duc spre Tine.
BIATĂ SEMINCIOARĂ
Mă simt ca o sămânţă pe aripă de vânt

Ce caută stingheră o brazdă de pământ,
Un loc numai al ei pentru-o rodire nouă,
Iar îngerii albaştri s-o ude-n zori cu rouă.
Prin rugăciune zbor spre nori olimpieni

Eu, biată semincioară crescută-n buruieni,
Ajung la Poarta Vieţii şi zac fără simţire,
Dar mă trezesc atinsă de sfânta Lui iubire.
Înlănţuirea brumei treptat mă slobozeşte

Dispare umilită şi-n hăuri se topeşte,
Lăsând şuvoi de lacrimi să curgă neîncetat
Ca sufletul să-l spele de neguri şi păcat.
De-aş fi numai o piatră la margine de drum

Ori doar o mică frunză, ori firicel de fum,
Cu dragoste-ntreită spre ceruri aş striga –
Fie în toate, Doamne, numai voinţa Ta.
SEMNE ÎN CASCADĂ
Vin semne în cascadă, e timpul de pe urmă,

Dar oare, cine Doamne, acuma să le vadă?!
Urechile aplecăm la falşi profeţi, o turmă,
Ce se întrec în dogme şi-n veşnică şaradă.
O lume-ntreagă fierbe ca un vulcan imens,

Pământul se revoltă de-amarul cel trăieşte,
Iar viaţa e marasm şi-un zbucium fără sens,
Orbiţi, nu sesizăm că moartea ne pândeşte.
Se tânguiesc lăcaşuri prin clopote de-aramă,

Plâng sfinţii în surdină şi îngerii-n altar,
Iar Maica lăcrimează şi la credinţă cheamă
De vrem să fim acolo, la veşnicul hotar.
Miroase-n jur a frică ce-aduce necredinţă
Trăind încercuiţi de propriul nostru eres,
Ne întrebăm prosteşte, de ce-avem suferinţă?
Nu cumpănim că viaţa e în total regres.
O candelă s-aprindem, în casă, la icoană,

Căci vremurile-s tulburi, cu patimi şi nevoi,
Să alungăm pe diavol şi orice lighioană
Rugându-ne fierbinte, cu lacrimi în şuvoi.
RUGĂ PRINTRE STROPI DE PLOAIE
Vin clipele în fugă şi trec fără-ncetare ,

Timpul e cal sălbatic într-un galop nebun,
Miroase a ploaie rece, a verde şi răcoare,
Iar eu în palma-ntinsă o lacrimă adun.
Cerşesc prin rugă mută o singură scânteie

Ca sufletu-ngheţat un pic să se-ncălzescă,
Deodată, aud un glas:-Ridică-te femeie,
Ia crucea lângă tine, ca răul să sfârşească!
-O, Doamne Bun, dar nu ştiu cum să lupt

Întinde-mi mâna sfântă, ridică-mă din tină!
În lunga-mi rătăcire o aripă mi-am rupt
Şi nu mai pot zbura s-ating a Ta lumină.
-Priveşte-n jur femeie, e chin şi suferinţă,

Iubire-n jur să dai, un zâmbet şi-alinare!
Făr’de arginţi ajută şi cea mai mică fiinţă,
Ca tu să simţi din plin secunda de-nălţare!
ALĂTURI DE IISUS
Am obosit Iisuse, să respirăm în transă

Şi ceasuri nesfârşite să ne lovim de ziduri,
Parcă o umbră rece ne mânuie cu-o ansă
Departe de Lumină, înconjuraţi de viduri.
Priveşte acum, Iisuse, credinţa-i terfelită,
Dar ne luptăm s-o ţinem cât bobul de muştar,
Arată-ţi mila, Doamne, spre ţara oropsită,
Uneşte-ne Hristoase, sub crucea din altar.
Se-aude plâns în zare şi-n case de creştini,

Iar sufletul se-aprinde de dorul izbăvirii,
Căci iudele nu ştiu, noi nu suntem puţini
Şi-ţi vom urma îndemul pe calea mântuirii.
Nu vrem lăcaşul Tău s-ajungă doar ruină

Având la porţi zăvoare şi clopote amuţite,
Chiar de doresc păgânii şi hoarda lor haină
Nu vor putea învinge, că toate sunt sfinţite.
Însinguraţi şi-n lacrimi, să nu uităm de Cruce

Unde-i Iisus Păstorul, ce-i om şi Dumnezeu,
El e scăparea noastră la vremuri de răscruce,
Să îl iubim, chemându-l cu sufletul, mereu.
SCRISOAREA CELUI NENĂSCUT
Scrisoare rânduită trimit spre tine, mamă,

Prin îngerii poştaşi, sunt lângă mine-n Rai,
Îţi scriu că am scăpat de-ntunecata teamă,
Când măiculiţă, n-ai spus la moarte;- Stai!
Eu te-am iertat acum şi-mi este dor de tine,

Chiar dacă umbre reci mă tot încercuiesc,
Aş vrea să aflu, de-ai plâns un stop de mine,
De-ai auzit cum ţip, cum viaţa îmi cerşesc.
Sunt ocrotit aici, dar nume n-am măicuţă

Şi în zadar alerg să aflu cum mă cheamă,
O întrebare apare şi liniştea nu-mi cruţă,
De ce ai ales să mor?- Odată, vei da seamă!
M-am prăpădit în chinuri, nebotezat şi trist

Fără de mir atins nici de agheasma sfântă,
Trupşor în trupul tău, ţipând că sunt, exist,
Un prunc fără prihană cu-aripa iute frântă.
Nu ai simţit în tine cum bate o inimioară,
De ce-ai semnat degrabă să fie ciopârţită?
Nu îmi doresc să duci pe suflet o povară,
Mă rog măicuţa dragă, să nu fii pedepsită.
Şi-atâta mi-am dorit să cresc la sânul tău

Din lapte să îţi gust, apoi s-ajung bărbat,
Un ajutor de preţ, al mamei scump flăcău,
Însă, într-o clipă neagră, destinul mi-ai curmat.
Te las acum, şi zbor spre-o luminată zare

Unde Măicuţa Sfântă m-aşteaptă surâzând,
Păcat c-ai fost momită pe-a răului cărare
Ai să mă cauţi mamă, cu sufletul arzând.
Antologia de Haiku Editura Cervantes
MARIA SÂNGEREAN -SIBIOARA
Portret, de graficianul IURIE BRAȘOVEANU





DANSUL FULGILOR DE NEA
Pleoapa cerului, senin se ridică,

Din genele-i dese fulgii albi pică...
Și peste hotare ca pufii de păpădie
Cad moi, pufoși ca-n dulcea pruncie!
Și norii își poartă trena lungă

Cât e zarea, ninsoarea să-ajungă!
Diafane steluțe dalbe, lucitoare joacă
Pe-a vântului undă, o plocă lină parcă,
Repetând în ritmuri sprințare, astrale
Noi cadențe de vals sau chiar viscerale...
Prin fereasta inimii pământene,

Uimită privesc și visez mistere...
Îngerii în rai se joacă, ca mine odinioară,
Când am prins fulgul firav prima oară...
Se bat cu perne moi pline de fulgi pufoși
Se prind, aleargă, cad, se înalță sfioși...
Nu-i atinge gerul, ce le-îmbujorează fața...
Copilărie, magie eternă le este veșnic viața!
Și-n jocul neviovat, divin, desfac nasturii
Bolții cerești și magia albă se varsă-n rosturi...
Doldora, fulgi argintii radiază spre câmpii,
Agață-n veșted, voal de mireasă, lungii mantii,
Așază pe roze, scufii sidefii de catifea,
Dăltuiesc derdelușul, alunecușul cu sania!
În dansul neîntrerupt, flugii aprind vii stele
În bradul vechi și misterios al copilăriei mele!
Și-n iureșul pornit în zori, spre amiază,

Fulgii ca fluturii dalbi sprinten planează,
Asemeni stelelor ce trec pe valurile mării
Mistic, însoțind îndrăgostiții-n asediul serii...
Noaptea, fulgii de nea încet s-au liniștit,

Pacea cântă și balul fulgilor a asfințit
Și îngerii obosiți, au ațipit în paradis...
Dar dimineața, iar dor de joacă au prins!
Și ninge din albastru
Și dansează albul viu...
Îngerii iarăși se bucură...
Cad sclipiri peste pământ
Veșnicind pacea în inimi...
Trezind dragostea... din noi!
O , MAICĂ ȚARINĂ DULCE!
Ființa-ți milenară, cu poale și ie tricoloră

Respiră statornic, albastrul cer străbun,
Stăpânind Carpații, Dunărea lină și mare
La mulți ani, Românie-n vechile hotare!
Sufletu-și repetabil sângerează și renaște

Prin bocetul roșu pomenind prin vreme eroii
Ce brațul, credința și viața ades au dăruit
Dăinuirii...Mulți ani, Românie dodoloață!
Mihai-vodă, iarăși ne cheamă români

La Alba-cetate, să jurăm toți pe tricolor,
Să nu înstrăinăm din țară nici un colțișor!
Și mână-n mână hotarele sfinte să întregim
Români, doar prin UNIRE țara să slăvim!
Lumina să domnească peste țarina dulce

Și-auriul pâinii de azi, să sporească ogorul
Uniți să vânturăm pleava, piară dușmanul
La mulți ani, Rămânie-n sfintele-ți hotare!
Și-n dreapta carte a firii, nedespărțiți ca unul

Să scriem pentru vecie, reîntregirea ta, Românie!
Osemintele semănate-n țarina vie să nu fie-n zadar...
Fraților, veniți la Alba în cetate, tricolorul sfânt
Să ridicăm pe altarul din Ardeal, pentru libertate!
Românilor, vulcan mocnit, uniți în cugent și-n simțiri

Speranța legitimă a înnoirii să rodească-n înfinit...
Să îmbrățișăm cu aceiași dragoste toți frații:
Din coroana Carpaților, la brâul Dunării, Prut și mare
La mulți ani, Mumă sfântă eternă, Românie Mare!
”O, Maică, țarină dulce!” mi-e inima tricolor,
Ce pururi va flutura întru cinstirea și propășirea ta!
Strămoșii, ne-au învățat că UNIREA este forța...
Și de năpasta se abate peste țară ca LUPII înfrățiți
Să spulberăm tiranii din hotare... Sus sfânta moștenire!
La mulți ani, Maică, țarină dulce și creștină Românie!
SECUNDA HIBERNALĂ
Am găzduit mângâierea
Vorbei și-a privirii arzătoare...
Am adorat extensia iubirii tale,
Zâmbetul mânii protectoare!
Am gustat apropierea buzelor

Parafa, iubirii coroană!
Am trăit tainele inimii tale...
Prinsă la pieptu-ți clocotitor!
Am trăit atingerea pură

A trupului în iubirea oglindă...
Am ajuns să te simt în toate
Tu, dor aprig și neliniștit!
Am gustat sarea fericirii

Rdicându-mă pe vârfuri spre tine...
Am atins albastrul infinit,
Adormind în podul palmei tale...
Tu, te-ai ascuns în ființa mea

Clipă de clipă, zi de zi și ani...
Azi, prezentul te-a descoperit...
Și-n secunda hibernală am înțeles...
Adevărata, dumnezeiasca regăsire:
Noi am fost și suntem unul, nedespărți!
COLIND
-TRIOLET-
Dalbele flori preumblă-nalt

Lutul-i așterne lumină...
Colindul iubirii curat...
Fragede flori de măr respiră
Sub păienjeniș de stele...
Lutul-i aștern lumină...
PERCESTĂ MARIE...
Marie, ești zămislită
Din rugă nesfîrșită...
Din lumina veșnic hărăzită
Familia doar cu Tine-i împlinită !
Marie, ești întruparea Logosului

Ești taina și mireasa Domnului...
Neâncetat Te lăudăm, Te cântăm,
La candela iubirii Tale îngenunchem!
Marie, ești floarea lutului

Înconjurată de îngerii raiului...
Pântec binecuvântat, născător
De Isus Hristos mântuitor !
Marie, mijolcitoarea dumnezeirii

Atingi cu puritate pierzania firii...
Mirare și șoaptă divină neântinată
Miluiești, cu biruință lumea toată!
Marie, creștinesc praznic

Rog înnoiește gestu-Ți darnic...
Pogoară iubirea, Prececestă Marie,
Peste grădina Ta și-a nației române !
CRĂCIUNUL, COLINDUL SĂRUTULUI
Dalbe flori sfinte de măr înfloresc,

Atingând ființa țărânii ce renaște
În magia sărutului curat, divin...
Al Pruncului Lumină ce se naște!
Și neputința, răul, rana, trădarea
Destrame-se în abisul luminii!
Colindul sărutului, aștearnă-ți pe chip
Împlinirea dorită, patrie chinuită!
Zoriori limpezi de ziuă...

Răsar în ziua Măritului Crăciun...
Cu strai dalb rup păcatul de trup...
Când făpturi luminoase, arhangheli
Prin neaua ce cade, aduc iertarea...
Și toți pruncii din leagănul vieții,
Zâmbesc, îngerilor vestitori din vis...
Când OMUL primește sărutul iertării!
Ninsă, crenguță verde de brad,

Seara cu pace ne împresoară...
Și familia-n iubire daruri împarte
Sub aromânda cetină cuprinsă
De înfiorarea fericirii celeste!
În colindul sărutului nins pe creștet...
Darul creștin să-l dăm mai departe,
Sacul bucuriilor, să nu se deșerte!
Lerui-ler și dalbe flori, Prealuminate,

Când înaltul sărută lutul cu ninsoare
TU cobori dintre îngeri printre dureri
Așezând credința izbânzii printre mireni!
Lerui-ler și Domn din cer, cu mir de brad
Atinge și iubirea noastră-n colindul purat...
Pământenii veșnic să împletească fericirea,
Drumul drept cu lumină, fie încununat!
Când bradul scânteiază până-n grindă

Domn, Domn să-nălțăm, Pruncului Isus!
Sărutul iubirii ningă din corn de stea...
Mugurii fericirii să cadă-n orice sălaș,
Când colindăm Preamăritul Isus Copilaș!
Colindul sărutului să ningă-n fiece suflet
Binecuvântând sărbătoarea bucuriei acasă!
Linu-i lin și iarăși lin, Preaiubite Doamne Sfânt
Iubirea Ta cea mare, mântuiască acest pământ
LA JOC...
De-i ger de iarnă sau faină vară,

În zi de mare sărbătoare sfântă,
Fetele ca buchetele proaspete de flori
Și chipeși ca brazii din Ghilghiu, ficiori
Gătați cu straie străvechi, românești
Doar în Mărginimea Sibiului-i găsești!
Promenada curge-n valuri spre Vadu

Braț la braț, de-a mai mare dragu,
Fetele să privești: iile în soare lucesc...
Râd luminoase, se prind și vorghesc,
Albul poalelor parcă-ți fură ochii
Și catrințele flutură-n jur trupului
Ca negre mierle, scoase din ladă
Să zboare, gureș să turuie cu fală...
Ficiorii-n ”fracul” românesc străvechi

Cu pălăriile pe frunte, să nu-i deochi,
În cete își dau binețe, dar cu ochii-s roată
Să-și zărească poienărița, aleasa adorată!
Lăutarii, se aud tot mai aproape cântând...

Viorile, clarinetul și acordeonul chemând,
Strânge la JOC tinerimea toată într-o roată,
Flacără autentică, a frăției brățară, nestemată!
Hora-n Poiană, obicei ciobănesc, învârte cerul

Bate pământul, chiuiturile cuprind văzduhul,
De dor, cu drag și-mplinire, piciorul ușor saltă
Bate tureacul cizmei, pălăriile-n aer tresaltă!
La joc, la jieneasca în doi și-n învârtită, destinul

Leagă suflete prin potrivirea-n joc, începe festinul
Inimii, se rotunjeștie viața, ca jocu-n haine ciobănești,
Ficiorii și fetele petrec-n roata anotimpurilor firești,
Cinstind ia, cămeșea, cojocul și obiceiuri păstorești
Primenesc norocul, în legământul învățăturii părintești!
- Ghilghiu- pădure de brad, pe un deal, din centru comunii

- Vadu-piața din centru comunii, unde se întălnesc
mai multe ape, din amonte
- ficiori -feciori, tineri
- cămeșea- cămașa
- vorghesc -povestec
- tureac-carâmbul cizmei
BOTEZUL DOMNULUI
Se deschid porțile împărăției raiului,

Lumina coboară peste miriștea păcatelor...
Cerul jubilează și cohorte de îngeri
Înalță psalmi și serafime Domnului...
Isus, înaintează prin apa Iordanului,

Chemând pe Ioan, Înaintemergătorul,
Să-L boteze, după vrerea Tatălui ceresc!
”-Apa Iordanului este prea mică,
cum să te cobori în ea, că și cerurile
sunt mici, pentru puterea Ta cea mare,
Botezul, cum să Te cuprindă?
- Mai mic decât Iordanul, e pântecul Maicii Mele
și totuși am vrut și M-am sălășluit în Fecioară...
Și așa cum M-am născut din pântec...
mă voi boteza și în Iordan...
-Tremur de spaimă să vin, să Te botez, Hristoase!
- Nu te teme! căci Eu am vrut aceasta!
Te-am ales din pântecele Maicii mele!”
Oștiri prealuminate, cu mic și mare se închină,

Lăudând botezul lui Christos... readuce iar
Duhul Sfânt în Creație, sfințește apele, curăță
Păcatele omului vechi și ridică firea celui nou
Izbăvit de plânsul amar, întru câștigarea cerurilor!
Liturghia cosmică, aromând a busuioc...
Creștinii proslăvesc, sfințindu-se prin taina
Botezului Sfânt, luminându-se cu lumina
Harului, cu izvorul iubirii și al iertării...
Alungând răul, întristarea, durerea, ocara...
Sădesc în inimi pace, sănătate și speranță!
În lumina desăvârșirii botezului Fiului,

Binecuvântarea Sfintei Treimi se arată...
Duhul Sfânt coboară în chip de porumbel
Și vocea Tatălui mărturisește adeverind:
”-Acesta este Fiul meu cel iubit,
Întru Care am binevoit!
Hristos, este Fiul meu Cel veșnic!
Amin!”
În marele praznic al Botezului Domnului

Să mijlocim, să împărțim iubire aproapelui,
Să ne rugăm pentru sănătatea și slava Țării,
Agheazma Mare să fie izvorul biruinței,
Al bunăvoinței și armoniei între români!
”Cântați prin botez, Domnul ne-a miruit!”
*De prăznuirea BOTEZUL DOMNULUI, doresc ca apele

Iordanului să aducă curățire trupească, sufletească și spirituală,
să spele omenescul de toată zgura zilelor trăite în acest an...
Agheazma Mare să ne dea tăria, încrederea de care avem nevoie
pentru a prețui viața în acest an în care abia am pășit! Doamne
binecuvântează, casa care se botează!
AURORA GEORGESCU


NOAPTE SFÂNTĂ
În noaptea sfântă, plină de mister,
Când îngerii aprind candele-n cer,
Un cor divin, în văzduhul etern,
Cântă povestea din Bethleem.
Şi doar copiii-n somn călătorind
Aud îngerescul colind:
În vis li s-arată Pruncul cel Sfânt
In ieslea săracă, aici pe Pământ.
O stea mare-n cer lumina o ţese
Şi magii sosesc cu daruri alese.
Bucuraţi-vă! Azi Iisus a sosit !
El din iubire pentru noi a venit!
Copiii au zâmbet duios la trezire
Şi-n inima lor e numai iubire.
Cu ochii în slavă şi mâini împreunate
Domnului se roagă pentru sănătate.
SEARA DE AJUN
Prin fulgi de nea dansând în vârtejuri,
O sanie albă coboară din ceruri.
E trasă de reni cu coarne de-argint,
Şi-n ea, Moş Crăciun în roşu veşmânt.
Pe străzi, luminiţe în pomi s-au aprins
Şi totu-i tărâm din basme desprins.
E zvon de clopoţei şi cântec de colind
Şi cete de copii de peste tot venind.
In case luminate sunt brazi împodobiţi
Şi-s toţi în jurul mesei.Copiii fericiţi,
Pe Moş Crăciun l-aşteaptă să vină... şi-a venit!
Când? Cum? Ce de daruri!!! Şi nici nu l-au simţit!
FIECARE AVEM UN INGER
Din ceruri Dumnezeu veghează
Și cu Duhul Sfânt viața luminează.
In grija Lui mare, fără asemănare
Are câte-un înger pentru fiecare.
De când ne naștem îngeru-i cu noi

Și-n viață pornim amândoi.
Ne este alături la bine și la greu
De aceea, smeriți să-l ascultăm mereu.
N-ai cum să-l vezi, dar recunoști ușor

Vocea îngerului călăuzitor,
Căci el e gândul cel bun, iubirea și iertarea,
Este recunoștința și este onoarea.
Este dreptatea și este cumpătarea,

Este lumina și este închinarea
Și urmându-i sfatul, cuvioși, mereu,
Mulțumim pentru toate lui Dumnezeu!
MOŞ CRĂCIUN VINE LA TOŢI

Bunicuţo, toţi îmi spun
Că în Seara de Ajun,
An de an, doar la copii
Moşu-aduce jucării.
Dar eu văd că sub brăduţ,
De la bebe la tăicuţ
Toţi din casă au un dar!
Ce să cred eu, aşadar?
Râde-ncetişor bunica
Mângâindu-şi nepoţica
- Drept am spus şi nu greşesc:
Doar copiii-un dar primesc.
Dar îţi pun o întrebare:
Orice om, la întâmplare,
Că e puşti sau e om mare
Nu-i copilul unei mame?
NU E ZĂPADĂ
Ce mă fac? Nu e zăpadă!
Nici un fulg nu vrea să cadă
Şi dacă nu o să ningă,
Moş Crăciun cum o s-ajungă?
Ştiu! Eu la fereastra mea,
Voi avea covor de nea:
Din perne fulgi or să cadă,
Cern făină şi-am zăpadă!
Şi de pun aspiratorul
Să sufle din tot motorul
Am şi viscol pân-la cer!
– Moş Crăciuuuun! Vinoooo! E geeeer!
MOS CRĂCIUN E AȘTEPTAT

La cămin, în sala mare
Gătită de sărbătoare,
Moş Crăciun e aşteptat
De copiii toţi din sat.
Cei mai mari gânduri îşi fac:
Oare ce-i la moşu-n sac?
Iar copiii mititei
Tropăie pe lângă ei.
Sunt gălăgioşi, palpită,
Bat din palme şi se-agită:
Moş Cră-ciun, Moş Cră-ciun!
Nu mai ză-bo-vi pe drum!
Când, deodată-n uşă-apare
Moş Crăciun cu un sac maaaare!
Şi în sala arhiplină
Liniştea-i acum deplină!
Bine v-am găsit copii!
V-am adus azi jucării!
Şi în clipa următoare
Toţi copiii-s în picioare!
Prichindeii curioşi
Se înghesuie voioşi
Şi se-mpiedică şi cad,
Se-nvârtesc pe lângă brad,
Fac ce fac şi sunt în faţă:
Când se-ascund,când se răsfaţă…
Au uitat de poezie.
Doar de daruri vor să ştie.
Moşul calm şi zâmbitor
Îi mângâie-ncetişor
Şi din sac la fiecare
Imparte jucărioare.
Copiii desfac pachete
Şi privind pe îndelete
Se intreabă toţi uimiţi:
Oare chiar am fost cuminţi?
ÎMI PLACE IARNA

Iarna tare-mi place mie
Şi-o primesc cu bucurie,
Că vine cu sărbători
Şi cânt de colindători.
Cu zăpadă mult mă joc
Cu copiii la un loc.
Ne trântim şi facem buuuf!
Dar parc-am cădea în puf.
Veselia e cu noi,
Veselia suntem noi!
MOŞ NICOLAE SOSEŞTE…

Hai fuguţa, hai fuguţa!
Lustruim frumos ghetuţa
Si o punem la intrare
S-o umple Moş Nicolae
Cu dulciuri şi cu păpuşi…
Să-l pândim de după uşi,
C-o să vină-acuş-acuş!
ÎN AŞTEPTAREA LUI MOŞ NICOLAE
Azi nu am mers la plimbare.
Cât a fost ziua de mare,
Am lustruit şi-am spălat,
Tot ce-aveam de încălţat:
Papucei, pantofi şi ghete,
Le-aşezai pe îndelete,
Lângă uşă-n holul mare .
Moş Nicolae le vede oare?
Fiindcă-n noaptea asta, Moşul,
După ce-a cântat cocoşul,
Duce pe la fiecare,
Dulciuri şi jucărioare.
Copiilor buni le-aduce
Bomboane şi turtă dulce,
Şi cui e neascultător,
Nuia-i pune-n pantofior.
Dar de-or fi murdari pantofii
Ţi-i confundă cu cartofii,
Şi-i aruncă la gunoi,
Cât ai zice: unu-doi !
VINE MOŞ NICOLAE

Iau ghetuţa să-i fac baie
Că vine Moş Nicolae
Şi vreau sa fie curată,
Ca să mi-o umple pe toată,
Cu dropsuri si ciocolată
Şi să zică:”Măi! Ce fată!”
VINE MOŞ NICOLAE

Haide, hai fată bălaie
Că vine Moş Nicolae!
Trebuie să curăţăm
Toate ce le încălţăm:
Papucei, şi săndăluţe,
Cizmuliţe şi ghetuţe,
Ca nu cumva Moşul bun
Să lase nuia de-alun,
Ci covrigi cu mult susan
Şi iepuri din marţipan,
Bomboane de ciocolată
În cutie colorată.
Ursuleţi din turtă dulce…
Numai Moşul ne aduce!
Sigur, doar la cei cuminţi.
Tu ai fost?Dar să nu minţi !
NUNTĂ HIBERNALĂ
Azi natura e mireasă!
Cu voal alb, e-aşa frumoasă!
Cerul-mire a coborât
Şi îi fură un sărut!
Apele se-ntrec să-ntindă
Mirilor albă oglindă,
Unda a-ngheţat vrăjită
Şi-i reflectă-ncremenită.
Tufele în reverenţă
Sub podoaba sclipitoare
Au rămas înmărmurite
Sub confeti de ninsoare.
Numai vântul se agită
Vrând să dea tonul la vals
Şi-n acord de violină,
Cheamă fulgi de nea la dans.
Lung răspund copacii falnici,
Unduind crengi de argint
Şi un roi de fulgi se-ncurcă
Printre crengi ca-n labirint..
PENTRU MAMA
Depănând la gura sobei

Amintiri ce zac tăcute,
Una stă-nduioşătoare
Şi nu trece-ntre pierdute.
Fără rând şi peste toate

Ea răsare în tot locul
Şi o simt cum tot socoate
Cum să îmi aline focul.
Mâna-i simt cum mă alintă

Şi cum oblojeşte rana,
Capu-i prinde chip de sfântă,
Sfântă-i ea, iar ea e mama.
Care meşter, ce unealtă

Chip de mamă-ar dăltui
Să te soarbă din privire
In tot timpu-oriunde-ai fi?
Şi iar simt cum mă alintă

Şi la toate îmi ia seama,
Capu-i ia chip de icoană
Si icoana este mama.
DOR DE MAMĂ
Revine-n gând adeseori

Căsuţa noastră dintre flori
Şi-o văd pe mama – chip de sfântă-
Cum îmi surâde şi m-alintă.
M-aşează-n leagăn binişor

Şi-mi cântă lin de somn uşor:
“Hu-ţa, hu-ţa, huţa-legănuţa
Pu-pă ma-ma ochii şi mânuţa…”
Şi leagănul se mişcă-ncet…
Şi-i simt sărutul pe creştet…
Şi mâna ce mă dezmierda,
Şi braţul ce mă ocrotea…
A mai rămas… parfum de mamă,

Un chip frumos, zâmbind din ramă,
Un leagăn vechi uitat pe-afară
Şi –o lacrimă din dor de mamă .
CE ESTE PACEA?
-Mămico, CE E PACEA?
- Este lumina-n noapte,
E zâmbetul curat,
E raza ce-ncălzeşte
Năsucul îngheţat.
- Dar spune-mi CINE-I PACEA ?
- Este o zână bună,
Ce-aduce bucurie
Şi strânge-n jurul mesei
Pe toţi ce-i vrem să fie.
- Mămico, CUM E PACEA ?
- Este ca mâna mamei
Când mângâie fetiţa,
Este sărutul cald
Când doare rău bubiţa.
-Dar UNDE-I CASA PĂCII ?
- E-n orice suflet bun
Si trebuie să-ţi spun
C-aşa mică cum eşti,
Şi tu s-o găzduieşti.
CE INSEAMNĂ ȚARA SĂ IUBEȘTI?
Mămico, Ce inseamnă țara să iubești?

-Înseamnă
Să fii sănătos şi să creşti,
Să înveţi şi să ştii să munceşti
Atât cât fiinţa ta poate,
Să nu te ducă altul în spate.
Înseamnă
Să fii bun, demn şi cinstit în toate
Şi ce vei face, să fie în dreptate.
Onoarea să ştii să-ţi păstrezi,
Să fii cutezător şi să visezi.
Ape, câmpie şi munte şi vale
Pe toate să le simţi ale tale.
Să-ţi fie dragă şi iarba de acasă,
Nici unde să-ţi pară că e mai frumoasă!
Înseamnă
Să fii harnic,mândru şi să iubeşti
Neamul şi limba pe care-o vorbeşti.
Pace şi înţelegere mereu să doreşti
La greu, ţara ta să nu o părăseşti.
Înseamnă
Să nu pleci capul, să mergi tot înainte
Iar de o clipă şovăi, te rog să iei aminte:
Duşmanul ţării este în fapta rea,
În ură, dezbinare şi slăbiciunea ta.
Şi nu uita copile:
Mai am ceva de spus
Unirea este aceea ce ţine steagul sus.
SALVAȚI PLANETA
Pământul e bolnav ! Din ce in ce mai des

Auzi strigând planeta ce astăzi ne-a ales
Să dăm alarmă-n lume cât este încă vreme.
Si e-n puterea noastră să-i rezolvăm probleme!
Mesajul nostru fie: SĂ AJUTĂM PLANETA

Şi deşi suntem mici, noi dăm totuşi reţeta:
Nu armelor! Nu muradărie în apă şi în sol!
Pe glob domnească Pacea mereu din Pol în Pol.
Lăsaţi natura să lucreze. Ea singură va şti

Ce este echilibru şi ne va multumi.
Nu renunţaţi SALVAŢI PLANETA
Si erei viitoare sa-i inmânâm ştafeta !
CE-NSEAMNĂ O MEDALIE
Ce-nseamnă o medalie?
Cândva am întrebat.
Și-o campioană
Zâmbind a explicat:
Multă muncă şi sudoare

Ore-mii de-antrenament,
Disciplină şi onoare,
Zile de cantonament.
Scop înalt, determinare,

Îndârjire, optimism,
Strâns din dinţi atunci când doare,
Mers-nainte cu stoicism.
Dar când vine ziua mare

Şi-n campionat te-avânţi
Simţi dorinţa arzătoare
Să câştigi şi atunci lupţi.
Iar când tricolorul saltă

Fluturând triumfător
Simţi cum inima-ţi tresaltă
Fiindcă eşti ÎNVINGĂTOR!
ALEXANDRU IOAN CHIS

IANUS
(Roman – fragment)
DRUMUL le-a fost lung și greu, dar nu se grăbeau, sperând ca Sultanul să

se răzgândească. Sultanul nu l-a primit pe Brâncoveanu, ordonând arestarea
acestuia dimpreună cu fii săi și cu sfetnicul Ianache Văcărescu, fiecare ferecat în
altă celulă.
La început i s-a cerut să divulge unde au fost depozitate averile domnești.
Apoi călăii au recurs la tortură pentru a afla unde au fost ascunse obiectele de preț,
dar mai ales monedele din aur cu efigia domnitorului, nescoase pe piață. L-au
interogat și pe sfetnicul acestuia, Ianache, fără vreun folos. rezultatul fiind același.
Preotului ortodox solicitat, i s-a permis să-l viziteze zilnic. Brâncoveanu îl aștepta
cu nerăbdare și speranță să-i aducă vestea sfârșitului acelor chinuri.
- Părinte a venit ceasul? îl întreba de fiecare dată. În loc de răspuns preotul
îl îndemna să se gândească la Hristos.
- Numai Lui trebuie să-I Mulțumim pentru viața fericită pe care ne-a oferit-
o, dar să nu uităm că nădejdea tot de la El va veni! Brâncoveanu nu se temea de
moarte, dar se gândea la cele spuse de duhovnicul său despre clipa în care va pleca
dintre cei vii. Hristos va fi nedespărțit în trupul său, astfel va fi eliberat de orice
spaime, ca o ființă cu o existență pură. Atunci, în marea trecere, va fi Îndumnezeit.
- Dacă nu voi înțelege divinitatea lăuntrică, spuse Brâncoveanu, atunci mă
întreb, oare nu am trăit degeaba? În mod ciudat i-au trecut prin minte cele citite
despre reîncarnare, deși nu împărtășea această dogmă. Religia ortodoxă în care a
fost crescut l-a învățat că este dator cu o moarte pentru a fi răsplătit cu învierea.
- Abia atunci Mărite, vei înțelege ceva din viața trăită, dar și faptul că
moartea este eliberatoare, este un dar, cel de pe urmă mijloc de înțelegere și de
pocăință.
Văzându-i urmele torturilor cumplite se căznea, să înțeleagă cum a rezistat
fără să cedeze, să nu divulge nimic despre secretul averii sale. Se gândea că poate
voievodul va încerca spre final, să negocieze eliberarea familiei sale din închisoare,
folosind o parte din averea uriașă de care dispunea. Până aici totul părea a fi în bună
regulă, dar dacă va fi refuzat, doar credința îl mai putea salva. Își amintea de
rugăciunile unor credincioși, care, prin voința Domnului, le-au schimbat acestora
soarta.
Duhovnicul se gândea că a sosit momentul potrivit pentru a-l încuraja pe
Voievod și a-l face să înțeleagă rostul propriei sale vieți. Apoi reluă.
- Termenii în care creștinii se gândesc la Dumnezeu sunt diferiți față de cei
care consideră viața ca pe cel mai important lucru, spuse molcom preotul, privindu-
l pe Brâncoveanu.
- Dar fiecare gând creștinesc al nostru se îndreaptă spre iubirea aproapelui,
așa cum am fost educați din copilărie. Asta este viața sau nu înțeleg eu?
- Oare de unde ne vin gândurile despre viață, nu cumva chiar din mintea
noastră?!
- Vrei să spui că nu vin de la Dumnezeu?
- Întocmai, gândul este o emanație a minții, dar mintea nu este viață, viața
nu este legată de minte sau intelect, ea este totală.
- Înțeleg că nu poți doar să te gândești la ea, ci trebuie să te implici cu toată
ființa, iar asta se poate doar cu ajutorul lui Dumnezeu...
- Tocmai ce spuneam, Mărite, încheie cu umilință duhovnicul său. Spre
surprinderea acestuia, concluzia voievodului a fost uluitoare.
- Sau că viața poate fi înțeleasă, numai dacă ești pregătit să mergi
în necunoscut, adăugă Voievodul.
Cronicarul a încheiat apoteotic… IATĂ ȘI CHEIA VIEȚII !
Alecu a tras concluzia că strădania duhovnicului a dat roade și Brâncoveanu
era pregătit sufletește pentru a se sacrifica. Întrebarea era dacă i se va cere să-și
sacrifice fii, o va face la fel de senin. Gândurile lui Alecu au încercat o paralelă între
un posibil sacrificiu al fiilor voievodului, acceptat de acesta și trădarea lui Hristos
de către Iuda. Cât de vinovat era Iuda și ce vină ar fi purtat Brâncoveanu. Subiectul
era foarte delicat, dar necesitatea de a-l analiza părea să fie datoria fiecărui creștin,
atunci când îndoiala era un semn al credinței.
Într-o Evanghelie din perioada creștinismului timpuriu, descoperită la
mijlocul secolului trecut, se descriau aparițiile lui Hristos, de multe ori sub
altă înfățișare, uneori necunoscută privitorilor. O asemenea experiență a fost
descrisă chiar de către Maria Magdalena, când ajunsă la mormânt, a constatat că
acesta era gol, iar imaginea lui Isus cu o fizionomie necunoscută, apăruse în afara
mormântului. A întrebat ,,unde Ești Isuse”, și răspunsul a venit odată cu imaginea
cunoscută a Aceluia, spre bucuria Mariei. Ciudat, dar numai așa putea fi explicat
sărutul lui Iuda, căruia Isus i-a cerut aceasta pentru ca ostașii veniți după El să-l
poată recunoaște. Iuda îi era apostolul de mare încredere.
Concluzia era clară, Isus l-a avut pe Iuda ca prieten și aliat,
nicidecum vânzătorul Său, era singurul apostol care îl putea recunoaște. Oare
situația în care se afla Brâncoveanu putea fi una asemănătoare, s-a întrebat Alecu.
De asemenea ce l-a determinat pe Sultan să fie atât de crud față de
Brâncoveanu și familia acestuia? În Cronică, se amintea despre faptul că baterea
monedelor din aur a încălcat obligația principală, aceea de a cere aprobarea de la
Poartă. De asemenea a fost acuzat de boierii dornici de acapararea puterii, că în
bătălia de la Stănilești ar fi complotat cu dușmanul.
Au comis și alți domni fapte asemănătoare, dar familia acestora nu a fost
decimată fizic.
După îndelungi căutări, Alecu a găsit alte izvoare istorice, dând altă interpretare
faptelor. Imprimarea chipului voievodului pe acele monede de aur, dar și că acestea,
cu toate căutările nu au fost găsite nicăieri, a constituit acuzația principală, care i-a
pecetluit soarta. A fost considerată ca o sfidare la adresa Sultanului...
SCOPOS TEONA


ÎȚI MULȚUMESC PĂRINTE...
Îți mulțumesc, PĂRINTE, îți mulțumesc pentru că exiști.Te simt la mine-

n suflet, în gândurile mele, în fiecare părticică din trupul meu. Exiști din totdeauna
și vei exista și dincolo de timp. Ne-ai dat nouă, muritorilor, dreptul la viață pe un
pământ cu de toate. Ne-ai dat puterea gândirii... și liberul arbitru. Ne-ai dat suflet...
sentimente... putere de muncă... În timpul de trăit... nu avem amintirea intrării în
viață. În viața de trăit nu știm clipa plecării către Tine. Prin voia Ta... știm cântări
binele și răul... lumina și întrunericul... zâmbetul și lacrima. Tu ne arăți calea... noi
ne urmăm drumul... după simțurile și propria minte. Suntem atât de diferiți... și
totuși putem găsi rostul pentru fiecare. Suntem și buni... și răi... și ne urmăm mersul
prin singura viață lăsată pe pământ după ceea ce purtăm în suflet și în gând.Tu nu
ne judeci... Tu ne înveți... ne veghezi... ca bun PĂRINTE ... lăsându-i fiecăruia
dreptul să-și caute rostul și calea.
Greșelile noastre sunt lecții de viață. Durerile... suferințele... lacrimile
multe... sunt tot lecții de viață. După furtună... vine senin... după prea mult senin...
poate veni iarăși furtună... Îți mulțumesc, PĂRINTE bun, pentru darul iubirii. Sunt
oameni care merită a fi iubiți... sunt necuvântătoare care oferă iubire și primesc
iubirea noastră. În ceea ce mă privește... iubesc și stâncile lovite de ploi și
înfierbântate de soare. Sunt frunți de piatră care ne învață puterea de a răzbi...
indiferent de vremi și de vremuri. Iubesc brazii... stejarii... ierburile mărunte...
florile... firicelele de apă și marea cea mare. Iubesc păsările cerului... și sunt mereu
și profund impresionată de măiestria zborului... de meșteșugul cuiburilor... de
puterea revenirii... an de an... după mii și mii de kilometri... pe aceleași meleaguri.
Îți mulțumesc, PĂRINTE, pentru darul speranței... pentru darul puterii de
a făuri... cu brațele și cu mintea... atât de neînchipuite lucruri... Îți mulțumesc pentru
modelarea de trup... minte și suflet, având fiecare parte de copilărie... maturitate...
senectute... E drept... unii dintre noi pleacă înspre Tine... ori din fragedă pruncie...
ori încă foarte tineri... bucurându-se de darul vieții... aici... pe pământ... mult prea
puțin. Doar Tu știi de ce... doar Tu știi...
Eu am o vârstă și destui ani în spate. Îi port cu demnitate și în suflet și
în minte... dar ceva mai greu în trup. E mersul firesc și-ți mulțumesc pentru tot ceea
ce am avut... ceea ce am ... și tot ce voi mai avea... atât cât mi-i dat să mai fiu aici.
Viața mi-a oferit de toate... și bune și rele... și împliniri... și dezamăgiri... și lacrimi
de efemeră fericire... și lacrimi de durere fără margini. Niciodată nu aș lua-o de la
capăt... dacă asta s-ar putea vreodată. Mulțumesc pentru tot și las la voia Ta mersul
meu pe mai departe.
Acum... când aștern aceste rânduri, plouă, într-un noiembrie mohorât
și cenușiu. Mulțumesc însă pentru feerica toamnă de pănâ acum. Au fost zile și
săptămâni, cu sfinte culori în parcuri și grădini... cu dumitrițe... gutui... și mult senin
în suflet și sub cer.
Peste puțină vreme vom sărbători Sfântul Crăciun. Deși sunt foarte
departe de anii copilăriei... îmi imaginez... nu numai podoabe în bradul de acasă...
nu numai beculețe răsfirate ...ici –colo... prin oraș... ci văd universul tot pregătit să
întâmpine nașterea pruncului Iisus. Ursa Mare... împodobită cu fulgi de nea... să
deschidă calea spre miile de stele agățate în cetina cerului... iar mândrul luceafăr...
din vârf... să răspândească cerească lumină spre ochii celor de aici. Să cântăm
colinde... și vocile noastre să se unească cu ale îngerilor atotpăzitori.
Îmi este dor de un Crăciun cu bucurii adevărate... cu oameni cinstiți
și răsplătiți cu un trai decent... aici... pe pământ...
Ajută-ne, DOAMNE, să fim așa cum Tu ne vrei... oameni cu minte
sănătoasă... cu altar în suflet... cinstiți, harnici, iubitori de rădăcinile de neam,
iubitori de munca demnă... și mai ales... buni creștini. Ajută-mi semenii să știe și să
urmeze dreapta cale. Ajută-ne să știm respectul de sine și fruntea doar către Tine să
fie îndreptată. Ajută-ne să fim OAMENI !
Știu bine că vorbele mele, spuse... scrise și gândite... sunt deja la
Tine.Tu ești nădejdea,speranța,lumina altarului din sufletele noastre. Pentru că
exiști... îți mulțumesc, îți mulțumesc PĂRINTE!
CĂTRE TINE DOAMNE
TATĂL NOSTRU CARE NE EȘTI ÎN CERURI,

Coboară-ți privirea spre oamenii mulți,
Spre cei prea bogați sau foarte desculți,
Topește din inimi și ghețuri și geruri,
Încearcă pe toți să-i vezi,să-i asculți.
SFINȚEASCĂ-SE-N PURURI, SFÂNT, NUMELE TĂU

Și noi să purtăm în suflet credință
Ca viața în cinste să aibă putință.
Să piară din lume ce-i crud și ce-i rău,
Să fim toți creștinii un tot,o ființă.
ÎMPĂRĂȚIA TA-N PURURI RĂMÂNĂ TOT VIE,

Și voia Ta-n ceruri și-aici,pe pământ,
Să facă spre oameni un sfânt legământ,
Creștinul în viață să afle,să știe
Credința în faptă, trăiri și cuvânt.
ȘI PÂINEA NOASTRĂ DĂ-NE-O ÎN ZILELE TOATE
Și astăzi și mâine și-n ultimă zi .
S-o știm prețui așa cum o fi,
S-o știm împărți cu alții și poate,
Prin ea să-nvățăm ce-nseamn-a iubi.
ȘI NE IARTĂ, DOAMNE, NOUĂ, GREȘELILE NOASTRE,

Ne-nvață iertarea și-aici,pe pământ -
Greșiților noștri s-arăți drumul sfânt,
Spre cerul senin,spre zările-albastre
Și viața să treacă în cinste și-n cânt.
ȘI NU NE DUCE, DOAMNE, PE NOI ÎN ISPITĂ,

Învață-ne traiul de om înțelept,
În noi inimi pure să bată în piept,
Alungă minciuna frumos poleită,
Arată-ne calea și drumul cel drept.
ȘI SPUNE-NE, DOAMNE, CĂ NE IZBĂVEȘTI

Și dă-ne,în viață,un dram de senin
Și tihnă și pace în orice cămin,
Cerescul Tău semn că tot ne iubești
Și voia Ți-om face de-a pururi,
AMIN.
A ȘAPTEA COLINDĂ
Bolnav și bătrân, gârbovit de nevoi,

Își târâie umbra pe drum pământean -
La crucea din suflet, mai pune un an,
Tânjind după viața trăită în doi.
O nouă Golgotă tot urcă și urcă

Și umbra lui toată, e umbra lui Christ -
Tot drumul e sumbru... sumbru și trist...
Sub pașii nesiguri, bătrânul se-ncurcă.
Mai cade, mai stă și iarăși pornește...

Și drumul e lung, prin frig și zăpadă.
Cu ochii din suflet mai poate să vadă...
Cu mintea cernită... el încă trăiește.
S-au scurs șapte ani de singurătate,
Dar chipul ei blând, cu sine îl poartă -
Își roagă destinul... se roagă de soartă,
S-o poată găsi în eternitate.
Și urcă... și urcă... prin ger și nămeți -

Îi duce în dar o mână de brad -
Zâmbește smerit... sub candelă ard
Toți anii trăiți într-una din vieți.
O parte din el... e jos... în pământ...

Iar restu-i povară și grea bătrânețe -
În ceasul din urmă, ar vrea să învețe,
Din taina ce omul o are-n mormânt.
Nu simte nici boală, nici vânt și nici ger -

Supus, gârbovit, tăcut, se închină -
Cu mâna pe cruce, cu lacrimi îngână,
A șaptea colindă, prin ani... leru-i ler...
Cu suflet ușor, cu sine-mpăcat,

Își scoate căciula... și-ncet... îi vorbește -
Și timpul îl fură... el tot povestește...
De când a venit... și el a uitat.
Pe albul zăpezii o umbră se stinge -

Mai pâlpâie, încă, în candelă, focul...
E singurul semn de viață în locul
În care și iarna învață a plânge.
Pustiu cimitirul... De când a venit?...

Cum plânge omătul cu lacrimi de gheață...
Atâtea morminte dorm fără de viață...
Pe unul... modest... un om... a murit.
DOR DE MOȘ CRĂCIUN ȘI SFÂNTUL NICOLAE
Mi-i dor de Moș Crăciun, de Sfântul Nicolae -

Mi-i dor de neamul meu, mi-i dor de tot ce-i sfânt -
Prea multe lacrimi, DOAMNE... plâng lacrimi pe pământ -
Boli multe și minciună, hoție și războaie.
Ajută, bun PĂRINTE... și dorul îl alină -
Sub vremuri... fruntea-și pleacă, mulți semeni rătăciți -
Se simt fără speranță, uitați și umiliți...
Dă minții judecată și inimii lumină.
Suntem un neam creștin, cu rădăcini sub cruci -

În sfânt respect de glie, am dus ce-a fost de dus -
Prea simt că omul bun, sub vremuri, e supus...
La Tine e nădejdea... normalul să-l aduci.
Sădește cinste, DOAMNE, în gândul tuturor -

E toamnă sfântă-n jur... în mine... iarnă grea -
Ajută-ne, PĂRINTE, în tot ce va urma -
De Sfântul Nicolae... de Moș Crăciun mi-i dor.
EXIȘTI, BUN PĂRINTE
Prea bunule PĂRINTE, știu bine că exiști -

Te simt în orice zâmbet... și-n lacrimă... și-n dor...
Doar muritorii , DOAMNE, doar muritorii mor -
Și sănătoșii toți... și cei bolnavi și triști.
Avem cu toți o viață... și-o ducem cum ni-i dat -

Tu... calea ne arăți... noi... drumul căutăm...
De-avem altar în noi, mergând... tot învățăm...
În anii de trăit... sunt multe de-nvățat.
Ne-ai dat, PĂRINTE, suflet... și minte să gândim...

Dar câți știu mulțumi la darul tău divin?
Exiști în tot și-n toate...în neguri și-n senin...
Și ne veghezi în viața lăsată s-o trăim.
Sub candele ce ard, modestele-mi cuvinte,

Te roagă să ne ierți prea multele păcate -
Exiști la mine-n suflet, în tot exiști și-n toate...
Știu bine că exiști, prea bun, prea bun PĂRINTE !

LERU-I LER...
Leru-i ler... colindu-i sfânt -

Leru-i ler... și leru-i ler...
Colind, DOAMNE, către cer,
Colind, DOAMNE, pe pământ.
Să ne fie casa casă,

Să ne fie țara țară -
Frigul... e mai frig afară...
Masa, prin străini, nu-i masă.
Să fim, DOAMNE, sănătoși -

Rostu-n lume să ni-l știm -
Cu credință să cinstim
Ce-am primit de la strămoși.
Leru-i ler... aici... și Sus -

Pace-n lume să ne fie...
Și dușmanii toți să știe:
Timpul nostru... n-a apus.
Leru-i ler... suflete dragi ,

Cu vecie printre stele -
Colindăm, privind la ele,
Pentru îngeri, pentru magi.
Mai sunt buni în jurul meu...

Buni s-au dus... prea mulți s-au dus...
Toți avem, aici și Sus,
Darul dat de DUMNEZEU.
Candelă în suflet port -

E lumina mea... pe drum...
Leru-i ler... colind acum...
Pentru viu... și pentru mort.
Și aici... și în mormânt...
Și în lume... și în cer...
Să se-audă...leru-i ler...
Leru-i ler... colindu-i sfânt!

IOANA GĂRGĂLIE




LĂUDAȚI PE DOMNUL!... (LERUI LER)
Iarna-și cerne pâsla de nori cenușii,

Fulgii de mătase legănați de vânt
Par un roi de fluturi cu aripi zglobii
Ca florile dalbe se aștern veșmânt
Peste pomi și case-n noaptea de Crăciun

Când se-nalță steaua pentru Pruncul Sfant
Și colindă satul, obicei străbun,
Lerui ler,... Mesia vine pe pământ!

O magie sfântă coboară din cer,
Îngerii colindă prin glas de copii :
Lăudați pe Domnul, cântați Lerui ler
Și puneți pe masă jertfă din lipii!...
Cu ,, Florile dalbe"să-l întâmpinați,

Aduceți-i smirnă și tămâie-n dar,
Miruiți pe frunte când vă închinați
El vă mântuiește cu divinu-i har!...
ESTE SEARA DE CRĂCIUN
Iarna cerne fluturi albi și s-așterne peste sat

Ninge, ninge peste brazi și miroase-a sărbătoare,
Vin copii cu Leru-i ler, au pornit la colindat
Cu flori dalbe, flori de măr, vin s-anunțe o veste mare
Că Mesia, pruncul sfânt, s-a născut la Betleem

( Să ne spele de păcat cu lumină din Lumină
Și privind prin El spre Cer doar Iubire să vedem)
Iar trei Crai din Răsărit cu tămâie și cu smirnă
Și cu aur au venit să-l cunoască pe Iisus,

Îngeri coborâți din cer i-au adus slavă prin cântec
Iar păstorii au învățat de la steaua cea de sus
Să se închine lui Mesia, pruncul înfășat în scutec.
Iarna cerne fluturi albi și s-așterne peste sat

Ninge, ninge ca-n povești cu steluțe pe ogoare
Vin copii cu Leru-i ler, au pornit la colindat,
Este seara de Crăciun și miroase a sărbătoare....
DACĂ VREI SĂ URCI...
Fii bun și înțelept și să nu tulburi ape,

Nicicum să nu rănești pe cel ce ți-e aproape.
Cu ape-nvolburate zăgazurile se sparg
Și poți pierde într-o clipă pe cel ce ți-a fost drag

Și nu semăna vânt când este vreme bună,
Nu agita curenți, să nu culegi furtună!
Doar pune-ți fruntea-n palme să judeci liniștit
Și cu răbdare iartă pe cel care a greșit...
Sădește pace-n piept și nu stârni războaie,

Când pui în vorbe mir dușmanul se îndoaie...
Trăiește-n armonie cu cei din jurul tău
Și n-alunga iubirea la margine de hău...
Fii simplu și curat ca apa de izvoare

Să nu fii aruncat în propria închisoare!
Acolo este locul doar celui îngâmfat
Sau celui care minte, ori care a trădat...
Și dacă vrei să urci, să-L rogi pe Dumnezeu

O rază, doar atât, să-ți dea din nimbul Său,
Să-ți lumineze mintea, să-ți poți lua avânt
Și să te înalți pe culme... Dar crede în Cuvânt!
PĂRINȚI ȘI ÎNGERI
Când părinții-n amurg se-ntrupează în stele

Noi rămânem orfani ca-ntr-o navă cu vele
Fără cârmă la bord, clătinată de vânt,
Singuratici și goi, cu privirea-n pământ...
Și atunci îi strigăm să se-ntoarcă o clipă

Niște îngeri ce sunt, să ne ia sub aripă,
Să ne-nvețe din mers primii pași fără ei
Cum s-ajungem în vârf pe o muchie de stei...
Pentru zborul spre-nalt să invoce lumină

Cu o rugă spre Cer către Maica Divină
Și cu vorbe de duh să ne-adune-n pridvor
Pe copiii rămași printre lacrimi de dor
Cu-o colivă din grâu și o candelă-aprinsă,

Cu paharul de vin și cu masa întinsă...
Iar sub crucea de lemn, un simbol pe mormânt,
Din tămâie și flori să le țesem veșmânt...

Ne-au dat viața în dar, ne-au dat pâine și nume,
Pentru noi s-au jertfit să răzbatem prin lume.
Ne e dor de părinți și-i chemăm înapoi
Niște îngeri ce sunt să rămână în noi...
CELE ZECE PORUNCI
Zece legi despre morală, îndrumare pentru oameni,

Ne-a lăsat scrise în piatră Tatăl nostru – Dumnezeu
Și așa cum spune-o vorbă :,, Să culegi ceea ce sameni"
Vom fi răsplătiți cu toții pe măsură... tu și eu..
De pe plăcile de piatră Moise le-a transcris în carte

Și le-a răspândit în lume, coborând de pe Sinai,
Biblia e Cartea sfântă și ne spune-n prima parte
Că Dumnezeu este unul și alt Dumnezeu să n-ai!
Să nu faci chipuri cioplite și să nu te-nchini la ele

Căci Dumnezeu este duhul între Cer și-ntre Pământ
Este-n aer, este-n apă, este-n nori și - n toate cele
Și coboară în ființe să le sufle Duhul sfânt
Din întreaga săptămână să muncești doar șase zile

Duminica-i de odihnă, de cinstire, de - nchinat,
Să nu faci nicio lucrare și să ții minte, copile,
Casa Domnului te-așteaptă când ți-e sufletu-ntinat!
Să-ți iubești frate și soră și să îți cinstești părinții

Ei se vor ruga la Domnul să trăiești cât mai mulți ani
Pentru că exiști pe lume, le respectă cuta frunții
Și să fii convins că viața nu se cumpără cu bani!
Nu ucide, nu ai dreptul, e păcatul cel mai mare,

Poți omorî sufletește cu cuvinte când greșești,
Dacă ai venin pe limbă nu uita că vorba doare,
Să nu furi, să nu înșeli, e păcat să preacurvești!
Nu pofti nici la nevasta, nici la casa unor semeni,

Nici cu vorba, nici cu fapta tu să n-atragi în desfrâu,
Nu bârfi și să nu râzi de defectul unor oameni,
Decalogul te învață cum să-ți ții viața în frâu...

CERCETARE...
Cercetez cu dreptul înspre Absolut...

Calea este lungă și drumu-i abrupt.
Cursa-i cu-ndoieli, stau la colț ispite,
Fac pași înapoi, merg pe ocolite,
Trec prin labirinturi, arșiță și ger

Să pătrund misterul tainelor din cer.
Când mă poticnesc și sunt la răscruce
M-așez în genunchi și înalț o cruce
Să îmi lumineze calea spre-Absolut,

Să-mi arunce-o rază Cel făr'de-nceput...
Și încet, încet îmi mărește pasul
Știe cum gândesc, îmi aude glasul...
Parcă-i lângă mine și mă ocrotește

Să nu cad ispitei când mă urmărește
Și-un sobor de sfinți ies din calendare
Să-mi scoată cu mir spinii din picioare.
Port în piept un înger trimis pe pământ

Să-l cunosc pe Domnul, să cred în Cuvânt,
Să cred în minuni puse-n eprubetă De El, Creator...
E a Lui amprentă... Și întind o mână...
Nu pot să-L ating

Dar îi simt puterea când mi-e greu și-L strig
Să nu cad în hău, să mă cerceteze,
Când trec prin infern să mă lumineze...
PIATRA FILOZOFALĂ
Am visat un înger alb coborând din Univers

Cu Piatra Filozofală să mi-o dăruiască-n zori
Și cu harul său divin să mă lumineze-n vers...
C-o rotire triumfală s-a pierdut apoi în nori...

C-un nesaț de alchimist prelucram aur din flori,
Din rouă de pe zorele și boboci de trandafiri,
L-am desprins din curcubeu, de pe strune de viori
Să lucească în cuvinte și-n căldura din priviri.
Am strâns armonie-n piept și-am uns sufletul cu mir,

Cu divină înțelepciune am pus ordine în gând,
Apă vie am strâns din Cer și-am băut-o din potir...
M-a trezit o rază-n zori... când dormeam așa profund...
Și crezând c-a fost real căutam un ambalaj

Cu Piatra Filozofală, darul meu primit de Sus,
Și-am găsit numai un ciob decodat într-un mesaj
Pus în dreapta cerebrală cu modelul lui Iisus...
SIMBOL
Două scânduri puse-n cruce,

O pădure pe morminte...
Viața este la răscruce
Înapoi sau înainte?
De la stânga pân' la dreapta

Scândura orizontală
Este viața și e fapta
Până în clipa finală...
Scândura pe verticală
Este viața după moarte
Simbol spre lumea astrală
O răscruce le desparte.
Viața pe pământ e scurtă

După moarte-i veșnicie ,
Viața nu-i decât o luptă
Bine-rău,... zădărnicie...
Crucea-mparte anotimpuri,
Patru puncte cardinale,
Patru elemente-n straturi,
Energii primordiale...

Crucea însă e simbolul
Mântuirii de păcate
Când Iisus și-a dat ,, obolul"
Răstignit, trecând prin moarte...
E simbol de-nchinăciune
Spre Treime îndreptată,
Este crez și rugăciune
Către Fiu și către Tată...
TE-AM AFLAT
Am irosit atâtea toamne

Și-atâtea primăveri s-au dus,
Am pribegit în mine, Doamne,
Tot căutându-te pe Sus...
Dar te-am zărit în firul ierbii

Și în genunchi m-am aplecat
Când te-au simțit prin frunze cerbii
Și te-ai lăsat adulmecat.
Ai apărut din fir de apă,

Izvor de munte cristalin,
Ai stat cu sfinții la agapă
Și ai făcut din apă vin...
Erai ascuns în vin și-n pâine

Și-n mântuire te-am aflat.
Când la ispite am pus frâne
Tu te-ai lăsat cuminecat...
Ai luminat în zori cu soare

Și ai dat viață pe Pământ
Ești veșnicia ce nu moare
Și te-ai zidit într-un Cuvânt.

AUREL CHITIC
MESAJUL PASULUI SPRE CER
Dacă unora le place să creadă că scrisul este un fel de sport prezentat, cu Surle
și Trîmbițe, la o așa-zisă "Olimpiadă internațională de poezie ",mie îmi place să
cred că scrisul vertical se naște din Har și are o manifestare sacră pentru că mesajul
harismatic are rolul de a reconsolida zidirea cuvântului din Cultura Popoarelor
Lumii, care cu onestitate combate propaganda veleitarismului din Imperiul
minciunii.
M-am implicat și în această Antologie Creștină pentru a încuraja și sprijini
tineretul iubitor de activități Culturale, deoarece încă mai cred că omul se naște
pentru a face voea lui Dumnezeu, dincolo de conceptul de bine și de rău.
Sărbătoarea prin care ne reamintim că se naște Mântuitorul Lumii, pe care eu îl
consider "Conștiința fundamentală a omenirii ",este împodobită cu diverse ritualuri
de împățire a darurilor și astfel, legendarul, moș Crăciun îi face pe copii să se bucure
de darurile primite, dar prin colindele cântate, copiii înțeleg importanța nașterii
pruncului "Iisus" care înseamnă "omul din om" și "Hristos " care înseamnă
"Dumnezeul din om" .
În cuprinsul existenței mele, am experimentat tot ce am făcut în slujba adevărului
trăit și astfel am simțit că înțelepciunea se trezește intens în noi, în clipa când ființa
noastră înflorește și prin sacralitatea acestei înfloriri simțim că suntem o extensie
din toate câte sunt, în Cer și pe Pământ. Fericirea noastră este o stare prin care
vedem că facem parte, cu sau fără carte, din realitatea nonconformistă a întregului
sacru. Calea rugăciunii și Calea meditației sunt cei doi Poli, "plusul " și "minusul "
între care se naște cu neprihănită determinare, lumina vieții.
Prin meditație te deschizi ca o ușă pe care intră Dumnezeu și astfel devii "una"
cu El, iar prin rugăciune intri în "Starea de Grație " și te ridici până când ajungi să
fii "una" cu Dumnezeu.
Astfel stând lucrurile, însuși Mântuitorul ne îndeamnă să batem la "ușa care se
deschide "

sau să accesăm tetragrama sacră "AVA" din Rugăciunea Împărătească prin care
putem să înțelegem că și noi suntem copiii lui Dumnezeu.
Așadar nu întâmplător suntem binecuvântații locuitori ai planetei albastre din
Spațiul tridimensional identificat a fi fiind în Calea Lactee.Plusul din Bărbat și
minusul din Femeie, ne face să fim procreativi în momentul când facem voea
Tatălui, a Fiului și a Duhului sfânt, astfel încât să răsară viață pe acest pământ.
Femeia se simte împlinită în clipa când naște și prin această realitate procreatoare
se împlinește și bărbatul pentru că în interiorul lui se naște atributul de Tată.
Astfel observăm cum :
Femeia devine "Mamă" și bărbatul devine "Tată" când pruncul din Cer, pe
Pământ se arată în viața de lacrimi udată.
Mesajul pasului spre Cer este :
Să vă iubiți, pentru că din iubire v-ați născut, când a îngăduit raza Duhului sfânt.
Mesajul din poeziile mele arată cititorilor diferența dintre "cunoaștere "
și "înțelepciune ".
În adâncul Sufletului meu am văzut cunoașterea ca pe o capcană, deoarece o
putem obține de la alții și ajungem să fim decorați sau premiați, dar nu și împliniți
pentru că în chintesența acestor împrejurări, mentalitatea poate fi îmbătată cu apă
rece, dar chipul nostru va rămâne același. Memoria noastră devine bogată, dar ființa
noastră rămâne la fel de săracă pe cât a fost întotdeauna.
(...)
Înțelepciunea face parte din existența noastră care curge ca un Râu, în timp ce
scrisul cunoașterii rămâne static și pustiu. Când îi scrii iubitei, prin versuri,"te
iubesc", s-ar putea ca realitatea din momentul terminării scrisului să se schimbe și
să fie opusul iubirii.
Este firesc să se întâmple așa, deoarece "a exista" înseamnă
"a curge " și "a iubi " înseamnă
"a trăi ".Curgerea nu trebuie să ne sperie câtă vreme polii opuși
sunt în comuniune. Noaptea este mai puțină ziuă, așa cum ziua este mai puțină
noapte.
Moartea este "mai puțină viață "
așa cum Viața este "mai puțină moarte ".Fețele opuse ale monedei sunt în
comuniune. Înțelepciunea este o Revoluție Spirituală a ființei umane și se manifestă
în Altarul cel mai profund din interiorul omului.
În inima și sufletul meu simt că Înțelepciunea este o stare prin care, dragostea se
manifestă în amplitudini covârșitoare precum Respirația Universului. Însuflețirea
ei mișcă Marea și Stelele astfel încât Valurile Mării
orbecăiesc prin Valurile vieții, lumina prin întuneric, Viața mea prin viața
voastră, în timp ce undeva, la orizont, Pământul se unește cu Cerul. Prin
manifestarea înțelepciunii eu v-am dat poezia vieții străină de păcat.

ÎNGERUL MI-A ZÂMBIT...
Venise ÎNGERUL și m‐a strigat:

- Hei omule! De ce ești întristat?!
Nu sunt...Nu sunt –i‐am răspuns–
(De un adânc fior străpuns...)
Apoi am tăcut și i-am zâmbit,
Însă...profund am resimțit
Că sunt în mine risipit ...
Cuminte...singur și străin
De-al vieții chin...
Venise Îngerul și m‐a ‐ntrebat:
- Ce tot scrii acolo?!
...Ce Dumnezeu scrii ???!!!
Oare mai știi, tot ceea ce scrii ?!
Eu...am tăcut înmărmurit...
Dar...privirile mele, senine ca gheața,
Au scos la iveală, dintre rânduri,
Viața
Tumultoasă și curgătoare,
Pe alte șesuri,
Spre aceleași izvoare
Tămăduitoare .
Venise Îngerul și m‐a privit
Mai mult pe dinăuntru
Decât pe dinafară
Și a văzut că sunt străin de iluzia
Care-ncepe să doară
Ca locul unei răni
Când se schimbă
Vremea .
Venise Îngerul și mi-a zâmbit
În sfârșit mulțumit ,
Apoi a plecat
Însingurat
Într‐o altă clipă
Dintr‐o altă trăire
Ce mi s-a dat...

MEDITAȚIA DIN RUGĂCIUNE
—Dedicația mea pentru prietenul Preot Ioan Dinu —
Prin dragoste și înțelepciune,

Meditația din Rugăciune
Reconfirmă tot ce nu pot spune
Dincolo de patimi și de glume...
Când "Întunericul" se frânge
În pragul sfânt al Dimineții,
Voi căutați "DUMNEZEIREA"
În "Rugăciuniile Vieții "...
Când dragostea este o floare
Și Rugăciunea-i o mireasmă,
În "Hrană-i"binecuvântare
Și-n "Apă-i" sete de "Aghiasmă"...
Când "Lideri slabi" ne reprezintă
În clipe-apocaliptice ,
Bisericile redevin
Instrumente politice...
Când "Floarea " este cercetată
Prin cinica "Dezansamblare",
Mireasma ei, IMATERIALĂ,
Dispare cu înfrigurare...
Fără "Dragoste" și "Rugăciune"

Omul este dezrădăcinat,
Conștientizarea dăruirii
Rămâne străină de păcat...
Când Lumea se eliberează
De viciul ei, ca prin minune,
"Terapia-i" înlocuitorul sărac,
Pentru "Meditația din Rugăciune "...

REVELAȚIE
Lumină-mbrățișată de lumină
Ființă regăsită în ființă,
Hrană spirituală și divină,
Credință născătoare de credință.
Oglindă oglindită în oglinzi,
Iubire dizolvată în iubire,
Fântână de mister care ascunzi
Privirea înecată în privire.
Divinitate reflectată-n om,
Lacrimă înghețată în simțire,
Sămânță cosmică ascunsă-n pom
Și-n tinerețe fără-mbătrânire.
Enigmă dizolvată-n conștiință,
Străină de al simțului vâltoare,
Purifică, te rog, a mea ființă
Și-adăpostește-o-n lacrimi de izvoare.
Să poată curge oricând și oriunde,
Întruchipată-n pom, iarbă sau floare,
Setea de a trăi să o cuprindă
Cu veșnicia valului de Mare
Și-apoi, peste al morții prag, voi cere
Să fie-ntruchipată în tăcere...
ÎN AUDIENȚĂ LA DUMNEZEU
MOTTO:
"Lumina a venit în Lume
Și oamenii au iubit
Mai mult Întunericul
Decât Lumina. "
Dinco de inima ta,

Dincolo de sufletul tău,
Cu umilință și înfrigurare
Am fost în audiență
La DUMNEZEU.

În Oceanul de Lumină
Am îngenunchiat
Și pentru mântuirea Lumii
M-am rugat.
Din cauza vibrației care venea
Din liniștea ETERNULUI SACRU
Mintea a dispărut,
Fruntea s-a înseninat,
În timp ce Sufletul
S-a purificat.
Conștientizând această
Luminată întâlnire,
Umilul meu scris
A devenit
O lecție de citire
Pentru cei care trăiesc
În neștire...
Prin clipa ce ni s-a dat,

Să trăim neântinat,
—Slăvit să fii Doamne
În Sacra Esență
Din prezenta noastră
EXISTENȚĂ...
NU-L PROFANAȚI PE IISUS
Dincolo de-al nostru plâns;

Dincolo de-al vostru râs;
Vă rog umil și supus:
Nu-l profanați pe ISUS...
El prin testament ne-a spus
Totul despre-a vieții curs
Și de-aceea , conștient ,
Îl simt permanent...
A fost fără de prihană,
Pentru voi o sacră hrană
Și prin a timpului vamă
V-ați legat cu EL la rană...
Nu-i faceți ICOANE TRISTE

În ALTARELE SOFISTE
Și-n clipa când vă rugați:
—Nu-l politizați...
Dincolo de-acest cuprins
Și de ceea ce-a fost nins,
Nu-l profanați pe ISUS
Că-l iubesc NESPUS...
SANNYAS
Cât mai trăiesc vă reflectez

A voastră VIAȚĂ-AL VOSTRU CREZ
Și gol și plin de-al vostru MIEZ
Înseninat vă priveghez...
Vremea-n trecut și-n viitor

E al PREZENTULUI DECOR
Și dincolo de orice dor
Iradiez și mă-nfior...
Mi-e inima ca o oglindă,
Gândirea este complicată,
Neutru îmi privesc trăirea
Străină de-a dorinței șoaptă...
Când pleacă ceea ce-mi apare,
Pentru mine e BUN PLECAT...
Nu-ncerc o clipă a reține
Ce-a răsărit și s-a surpat...
Lumina CONȘTIINȚEI MELE
Oglinda vieții mi-a centrat.
Nu am TRECUT,nici AȘTEPTĂRI,
Accept firesc ce-mi este dat...
Când plâng mă-nstrăinez de lacrimi .
Nu mă asociez cu ele .
Interiorul e neutru
La fel ca LUMINA DIN STELE...
Conștient îmi accept TRĂIREA
Neântinată de păcat
Și cu nimic din LUMEA ASTA
Nu mă simt identificat...
Cât mai trăiesc vă reflectez
A voastră VIAȚĂ-AL VOSTRU CREZ
Și gol și plin de-al vostru MIEZ
Înseninat vă priveghez...

PAȘI SPRE CER
—dedicație pentru prietenul meu,

Maestrul George Terziu —
Lacrima se face sloi ,

Viața e cum suntem noi
Și cu pasul ei stingher
Se-ntoarce, zâmbind, în Cer...
M-am risipit în zâmbet ;
M-am risipit în dor ;
M-am risipit în roua
Din geana zărilor.
Dincolo de trădarea
De pe-a timpului față,
Înveșmântat în lacrimi
M-am risipit în viață
Și dincolo de Șoapta
Preasfintelor chemări,
M-am risipit ca ploaia
În cele patru zări
Și-am sărutat Natura
Din ochiul vântului
Când dorul se băgase-n
Crucea mormântului
Unde mama și tata
Se odihnesc în pace,
Străini de propaganda
Gândurilor rapace...
Fără părinți în Lume
Sunt dezrădăcinat
Și caut mângâierea
Străină de păcat.
Sărut pe ochi copacii
Printr-un tainic mister
Și fruntea mea cu-a lor
Se-mbrățișează-n Cer
Și-n zurgălău se-ascunde
Clinchetul de pe urmă,
Când sărut INFINITUL
Rupîndu-mă de Turmă
Și Turma mă bârfește

Fără vre-un interes ,
Când iubirea mea curge
Ca Râul peste Șes.
Privesc, plângând, pădurea
Și-n Nuditatea ei ,
Neprihănita Culme
Se pierde-n ochii mei
Și-mi cad pe creștet frunze
Și-apoi se pierd în zare
Și viața-și toarce sensul
Pe-a timpului cărare
Și plâng vrăbii în cuiburi
Și e năprasnic vântul ,
Când mă mai nasc o dată
Spre a sluji Cuvântul.
Mă risipesc în bruma
Din fruntea florilor
Și-mbrățișez lumina
Din valul Mărilor .
În al plânsului puhoi
Viața e cum suntem noi
Și cu pasul ei stingher
Se-ntoarce ,zâmbind ,în Cer.
RELIGIOZITATEA ÎNTREGULUI
cu dedicație pentru prietenul

doctor lector Virgil Borcan
Dincolo de efort și încordare,

Străini de dorințe și visare,
Prin căutări atingem Starea
De non-căutare,
Când ne poartă Valul
În abandonare .
Viața este un prag
Peste care ne naștem
Pentru o altă menire ,
Moartea este un prag
Peste care mergem
Spre o altă simțire .

Din clipa prin care ne naștem
Mergem spre bătrânețe tiptil,
În timp ce traiul grosier
Renaște într-un mod subtil .
Ziua fără noapte nu e ziuă ;
Viața fără moarte nu e viață ;
Zâmbetul în flori de măr se-ascunde când
Lacrima de gene se agață .
Omul care fuge dinspre iad spre rai

Nu a fost niciodată religios !
Prin falsa lui credință și generozitate,
Devine ipocrit și vanitos !
Prietenia este o dușmănie
De-a-ndoaselea
Câtă vreme dușmănia
Este o prietenie
De-a-ndoaselea .
Polii opuși sunt în comuniune
Când te integrezi
În Rugăciune .
În polii opuși găsești
Profunzimea armoniei
Și dacă nu te integrezi
Ratezi
Cunoașterea bucuriei .
Polii opuși sunt petale
Din floarea-ntregului suprem
Prin care putem
Să fim "UNA" cu Muntele,
Când simțim că
Suntem "UNA " cu Marea
Și Zarea
Din care se naște
Tăcerea
Și
Mișcarea .
Floarea se naște din

Mugurii Primăverii
Când zgomotul devine
Fundalul tăcerii .

În fundal există
Formă și claritate
Pentru toți și
Pentru toate
De zâmbet și
Lacrimi
Purtate .
SUPREMA CONŞTIINȚĂ
Dincolo de bine și de rău

Cerul conștiinței
Este golul tău,
Deoarece Conștiința
Este întotdeauna
"Ceva subiectiv"
Și nu o poți pune
În fața ta
Pentru a o
Critica...
Dincolo de zâmbet și mirare ;

Dincolo de stres și provocare;
Rămâne problema
"Omului de știință "
Care nu recunoaște
"Conștiința "pentru că
Nu poate face din "Ea "
Un obiect de examinare
Și dincolo de-a
Vieții provocare,
Câtă vreme există
Soarele și Luna,
Ziua și Noaptea binecuvântează
Prezența și Absența Luminii
Întotdeauna...
Acum—Aici vă spun,
Fără să mă-nspăimînt,
Că toate lucrurile vieții
Sunt așa cum sunt
În Cer și pe Pământ,

Deoarece Conștiința Cosmică
Este "Pură ființare "
În orizontul subiectiv
Care șlefuiește
Gândul pozitiv
În al vieții
Ne-ntinat motiv.
MOȘ CRĂCIUN
Moș Crăciun a coborât la noi

Și-ntr-o atitudine firească
A binevoit să dăruiască
Hrană celor flămânziți și goi...
Avea moșul multe jucării
Și-n paterna lui manifestare
Le-mpărțea cu drag, la fiecare,
Ne-mai ținând cont de ierarhii...
Colinda profund îngândurat

Și i se putea citi pe frunte
Că voia cu dor să mai sărute
Pe toți copilașii de prin sat...
Era dulce somnul în ajun.

Mulți nu reușeau să se trezească
Dar...cântau prin somn:
Mulți ani trăiască.
Vrăjiți de un VIS fidel străbun...
Când se deșteptau cu-nfrigurare
Îl simțeau,cu drag și cu uimire ,
Pe MOȘNEAGUL plin de DĂRUIRE
Metamorfozat în DALBA ZARE...
Dincolo de noaptea de AJUN

Când tot omul este BLÂND și BUN
Cu mâna pe INIMĂ vă spun:
Că sunt...LACRIMA lui MOȘ CRĂCIUN..

AURORA CRISTEA


DĂNUȚA, PRIETENA MEA
Deşi o ştiam din vedere, traseele noastre nu s-au intersectat niciodată atât de
des de-a lungul vieţii, încât să-mi atragă atenţia foarte tare. O fată delicată, înaltă,
blondă, cu ochii verzi şi cu un surâs blând faţă de care am avut dintotdeauna o
oarece simpatie din simplul motiv că-mi plăceau zorzoanele ei de la încheieturile
mâinilor, gât şi urechi. Atrăgea atenţia oricui nu doar prin vastele bijuterii pe care
le purta, ci şi prin faptul că era foarte înaltă şi teribil de slăbuţă. Nu sunt adepta
podoabelor, nu le port, dar îmi place să le admir oriunde ar fi ele expuse: în vitrine,
pe manechinele însufleţite sau nu.
Era şi ESTE una din aceste manechine însufleţite.
N-aş putea spune cu exactitate când anume a fost momentul în care ne-am
văzut prima oară pe coridoarele birourilor şi am început a schimba impresii şi păreri
despre copiii noştri, dar m-a surprins când mi-a spus că are un băieţel de-o seamă
cu fetiţa mea. Tangenţial, ne confesam cumva în legătură cu studiul și opțiunile de
viitor ale copiilor noştri, povesteam despre profesorii lor, despre cerinţe, despre
rezultate. Ca două linii paralele care nu se cunosc, ei au crescut şi s-au cunoscut
mai mult din povestiri şi au urmat şi urmează destine asemănătoare în acest
moment.
Într-una din zilele noastre petrecute în sânul jobului, cu o hârtie în mână pe
care o fluturam distrată, o zăresc trecând repejor pe lângă umărul meu. Zâmbeşte
cald. O întreb atrasă de magia acelui surâs:
- Ce faci, Dănuţ?
- Bine, îmi răspunde timidă.
Urmează o pauză, timp în care nu dă semne că ar dori să se clintească spre
treburile zilnice, apoi şopteşte:
- Ştii? Scriu poezii...
- Bravo, îi răspund entuziastă. Ce fel de poezii?
- Poezii... Haiku.
- Felicitări... Şi eu scriu.
- Da?, o aud mirată.

Şi deodată, devine foarte atentă:
- Ce scrii?
- Am scris un roman, îi zâmbesc. O carte.
- Dar cum aşa?
- Uite aşa. Iniţial am scris-o mai mult pentru mine. Nici nu aveam de gând
să o public. Apoi am participat la un concurs naţional de proză şi am luat locul I.
- Auriciu, tu vorbeşti serios?, mă întreabă surprinsă.
Şi face un unghi de nouă zeci de grade, postându-se fix în faţa mea.
- Da.
- O vreau şi eu. Vreau şi eu s-o citesc. Pot?
- Da, cum să nu? Este postată pe Internet, o vede toată lumea. În ziua
următoare i-am trimis cartea.
Avidă după informaţii, mare iubitoare de cărţi şi de frumos, mi-a devorat
micuţul meu roman fără să clipească.
Dacă până atunci vieţile noastre s-au intersectat dintr-o pură întâmplare, ei
bine după acel eveniment, am început prin a ne căuta deliberat. Şiastfel am pus
bazele unei prietenii de suflet, neam înrudit spiritual şi am purces la o
afecţiune reciprocă,
profundă şi solidă. Este prima fiinţă care m-a învăţat cuvântul „preţuire”,
este suava, dulcea şi delicata mea prietenă care îmi repetă neîncetat „te preţuiesc”,
probabil în ideea de a nu uita vreodată de acest sentiment adânc înrădăcinat în
sufletul ei.
Nu sunt obişnuită să mi se spună astfel de cuvinte mari, mă foiesc ca un leu
în propria cuşcă atunci când o aud repetând ceea ce ea crede cu tărie şi un sentiment
de sfială îmi dă târcoale, fiindcă îmi cunosc limitele şi ştiu că podiumul pe care am
fost aşezată nu este decât o himeră, o iluzie total deformată. I-am spus-o neîncetat.
Îi repet aşa cum repeţi unui şcolar atunci când trebuie neapărat să înveţe o lecţie.
În privinţa asta avem puncte de vedere diferite şi e normal să fie așa, fiincă
suntem două personalități distincte, doi oameni cu viziuni perpendiculare, care au
totuşi un punct comun: respectul faţă de cel din faţa lui.
Fata mea gingaşă cu părul bălai - aşa cum îmi place mie să-i spun -
reprezintă sensibilitatea însăşi, este un suflet de elită care şi-a păstrat nealterată
esenţa şi profunzimea, debordează de frumos şi netezeşte cutele frunţii, este îngerul
meu scăpat din cer, energia melancolic-binefecătoare a diurnei mele banalităţi
pierdută în timpul efemer. Sursa mea de energie, prea plinul agăţat de personalitate
care-mi picură pe obraz blândeţea, o fiinţă locuită, un tezaur psihic care-mi
luminează inima.
Sunt gânduri liniştite aşezate în încăperile nemărginite ale minţii, sunt
armonii delicate rostogolite în emoţii, sunt parte din conştienta mea mediocritate
spiritual-glazurată cu prea multe superficialităţi dar suficient de lucidă cât să poată
face comparaţii, sunt sincerităţi ridicate la rang de confesiuni concret-glăsuite şi pe
care le expun o singură dată în viaţă, dar în care cred cu tenacitate şi forţă.

Destinul mi-a zâmbit şi mă simt mai bogată acum, fiindcă mi-a dăruit ceea
ce nu am visat vreodată: un prieten adevărat. O Dănuța cu plete aurii, luminată de
propria-i graţie, fără defecte, fără întuneric, melodioasă şi strâns lipită de sufletul
meu.
Îţi mulţumesc, Dănuţ, şi te preţuiesc!
UN BĂRBAT DISCRET
În sufletul adânc și a inimii văpaie

Mă arde-un dor nebun, care mă-nconvoaie
El stăruie cu drag în ochii mei căprui
Atunci când e de față, dar mai ales când nu-i.
E un bărbat frumos, misterios, discret,

E greu să îl descriu și să-i fac un portret,
E un bărbat sensibil ce-și merită din plin
Statutul de șarmant, privire de felin
Și fără să-mi dau seama, mă pomenesc mereu

Că-l pun în vârf ades, ca un real trofeu.
Ce cauți tu aici, în viața mea, străine?
Umblând nestingherit prin vise și suspine?
De ce îmi tulburi noaptea și-mi furi seninătatea

Vrei să mă râdă lumea și toată societatea?
Departe stai de mine, de visul meu secret
Și fii ca până acum, fii un bărbat discret!
Te-aș săruta cu patos, cu dragoste și dor,

M-aș afunda în tine, să simt al tău fior
Și te-aș iubi-neștire, că tot m-ai provocat
Aș vrea să am tăria să nu intru-n păcat
Rămâi pe mai departe, bărbat de calitate,

Deștept și enigmatic, în dulcea realitate
Și eu promit solemn să te iubesc o viață,
Din inimă să-mi fac o mare fortăreață.

O POEZIE
O poezie e un cânt al iubirii

Un vis, o speranţă, un dor
O taină a desăvârşirii
Talentului de creator.
O poezie e lacrimă-n cer

E rugăciune şi sfântă chemare
Prin lume un vechi mesager
Miracol şi rază de soare.
O poezie e serviciu divin

Un necontenit legământ
E liturghie şi stih şi suspin
Adus din înalt pe pământ.
O poezie e-o uşă spre Rai

Magie, mister, gingăşie
Binecuvântat, dulce grai,
Legendă şi duioşie.
O poezie e filă de viaţă

În suflet o desfătare
O lecţie care se-nvaţă
Minune şi încântare.
O poezie e vioară din aur

Un sonet, un palid mister
O formă suavă-ntr-un abur
Putere ascunsă-n eter.
Lumini în vremurile cumplite,

Scânteieri, dar şi fantezie
Emoţii ascunse-n cuvinte
Toate astea-s o poezie.

IULIANA CIUBUC






-
-
-
-

-

-
-
-
-
-
-
-
LUNILE ANULUI ŞI MEDIUL ÎNCONJURǍTOR
IANUARIE
Prima lunǎ-n calendar
Se mai numeşte GERAR.
Pune-n geamuri flori de gheaţǎ
Şi steluţe reci pe faţǎ.
----------------------------
1 ian. Ziua Mondialǎ a Pǎcii
15 ian. S-a nǎscut Mihai Eminescu
30 ian. Ziua Internaţionalǎ a Nonviolenţei în Şcoalǎ
FEBRUARIE
E bun meşter FĂURAR,
Chiar de-i scurt în calendar.
Vine cu geruri cumplite
Şi cu zǎpezi troienite.

-----------------------------
2 Feb. Ziua Mondialǎ a Zonelor Umede
MARTIE
Ziua mamei o-ncadreazǎ.
Toata lumea o serbeazǎ.
Mǎrtişoare împletim,
Femeilor sǎ dǎruim.
------------------------
Luna Pǎdurii
8 Martie- Ziua Femeii
22 Martie-Ziua Mondialǎ a Apei
APRILIE
Se mai numeşte PRIER.
De-acum nu mai este ger,
Când privesc spre cer, în zare,
Vǎd multe pǎsǎri cǎlǎtoare,
Iar în grǎdini, pomi în floare.
-----------------------------
22 apr. Ziua Internaţionalǎ a Pǎmântului
23 apr.Ziua Mondialǎ a Cǎrţii
29 Apr.Ziua Europeanǎ a Solidaritǎţii între Generaţii
MAI
FLORAR i se mai spune popular
lunii mai, acum e clar,
Cǎ totu-i pregǎtit de sǎrbǎtoare,
Natura e scǎldatǎ-n flori şi soare.
-----------------------------------
09 Mai –Ziua Europei
09 Mai -Ziua Europeanǎ a Cetǎţenilor
10 Mai -Ziua Pǎsǎrilor şi Arborilor
15 Mai-Ziua Internaţionalǎ a Familiei
22 Mai- Ziua Internationalǎ a Biodiversitaţii
24 Mai –Ziua Europeanǎ a Pǎsǎrilor
IUNIE
Din livada de cireşi
Mulţi “cercei” vor fi „culeşi”,
Iar cireşele culese
Sunt un bun desert pe mese.

I se mai spune Cireşar,
Ȋndrǎgit de-orice şcolar,
Fiindcă-i mare sǎrbǎtoare,
Cǎ vine vacanţa mare.
----------------------------
01 Iunie Ziua Internaţionalǎ a Copilului
05 Iunie- Ziua Mondialǎ a Mediului
21 Iunie- Ziua Mondialǎ a Soarelui
IULIE
UF! Cǎldurǎ mare e!
E doar luna iulie!
Când luna lui CUPTOR apare,
Te-mbie sǎ mergi la mare,
Sǎ faci plajǎ oriunde-ai fi!
Haideţi , la soare, copii!
-------------------------------
11 Iulie- Ziua Mondialǎ a Populaţiei
AUGUST
GUSTAR e luna, cum se ştie ,
Ce-aduce multǎ bogǎţie
De fructe coapte şi gustoase.
Sǎ le consumi, sunt sǎnǎtoase!
------------------------------
09 Aug. Ziua Internaţionalǎ a Gradinilor Zoologice şi Parcurilor
SEPTEMBRIE
De ce se cheamǎ ea RĂPCIUNE?
Sǎ văd, cine îmi poate spune?
Cu totii ştiţi, nu-ncape îndoialǎ.
Aaa! Revenim voioşi la şcoalǎ!
……………………………………………..
-Imbracaţi-vǎ adecvat,
Sǎ n-o daţi în strǎnutat!
Apoi ştiţi de ce i se spune,
Acestei luni de toamnǎ şi Rǎpciune.
----------------------------
10 Sept. Ziua Stratului de Ozon
21 Sept. Ziua Internaţională a Păcii
23 Sept. Ziua Mondialǎ a Curǎţeniei
26 Sept. Ziua Mondialǎ a Munţilor Carpaţi

OCTOMBRIE
BRUMĂREL se mai numeşte.
Bruma lui cam pârjoleşte.
Nuci, gutui, pere şi mere
Sunt de-acuma în panere.
--------------------------------
16 Oct.Ziua Internaţionalǎ a Alimentaţiei
17 Oct. Ziua Internaţionalǎ de Eradicare a Sǎrǎciei
NOIEMBRIE
Toate sunt în jur pustii,
Frunzele –s cǎrǎmizii.
Din copaci coboarǎ uşor
Şi creazǎ un covor.
------------------------------
08 nov. Ziua Internaţională a Zonelor Urbane
DECEMBRIE
În decembrie, ştii bine,
Moş Crǎciun vine la tine
Şi-ţi aduce ce-ţi doreşti,
Dar şi cǎrti, ştiind cǎ citeşti.
--------------------------------
03 decembrie, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi
05 Ziua Internaţională a Voluntariatului
10 Dec. Ziua Internaţionalǎ a Drepturilor Omului
20 Dec. Ziua Internaţionalǎ a Solidaritǎţii Oamenilor
NAŞTEREA LUI IISUS HRISTOS( MÂNTUITORUL)
În dimineaţa de Crăciun
Mântuitorul, Iisus Hristos
s-a născut ca prunc comun,
ca oricare păcătos.
Pe El, Dumnezeu a vrut
într-o iesle să se nască,
pentru că Irod, cel crud,
a poruncit să-l nimicească.

Dar Măicuţa noastră Sfântă,
într-o iesle s-a ascuns
şi în frig şi printre vite
a născut pruncul Iisus.
Dumnezeu ni l-a trimis,
pe noi să ne mântuiască,
pe cruce a fost ucis,
credinţa să dăinuiască.
Editura Cervantes (fostă Inspirescu) La Gaudeamus

MONICA RALUCA BUCĂTARU



BRADUL GÂNDURILOR MELE
Semeț, cu plete dalbe, se-nalță către stele,

Ca spada ridicată de gândul mâinii mele,
Copacul iernii noastre, cu cetina tot verde,
Pe-un munte de zăpadă ce vârfu-n cer își pierde.
Îl știu de multă vreme, de când eram fetiță

Iar Moșul îmi punea, sub creanga lui, alviță,
Îl așteptam să vină, în fiecare iarnă,
Cum așteptam ca norii, fulgi albi și moi să cearnă.
Mirosul său aparte mă-nvăluia-n povestea,

În care steaua vieții venea să ne dea vestea,
Că s-a născut Hristosul iar îngerii toți cântă,
Căci El va fi iubirea și calea noastră sfântă.
Priveam emoționată la crengile brodate

Cu lumânări și globuri în verde înnodate,
Și ascultam cuminte vestitelcolinde
Care pluteau prin noaptea ce inimile-aprinde.
Era magie pură în jurul meu și-afară,

Colaci cu ii de zahăr, înșiruiți pe sfoară,
Arome de gutuie, de măr și scorțișoară,
Care dansau o horă, în rochii de fecioară.
Așa a fost odată copilăria noastră,

Cu dalbe flori de gheață la geamul din fereastră,
Cu bradul pus în casă ca semn de veșnicie,
Cu suflete curate, cu duh și dărnicie.
Așa au trecut anii și iarnă după iarnă...

Acuma, pe la tâmple, zăpada stă să-mi cearnă,
Mi-e dor de casa veche, de buna și de bunul,
Mi-e dor să-i țin în brațe și să serbăm Crăciunul.
Mi-a mai rămas doar bradul, care semeț se-nalță

Prin gândurile mele și noaptea o încalță,
Pe-un munte de zăpadă ce vârfu-n cer își pierde,
Unde iubirea pură, rămâne veșnic verde.

IILE CU AC DE BRAD
Toarce timpul fusul lui iar din lână scame sar,

Drept în părul iernii sur sus pe-al cerului altar,
Ninge molcom cu-amintiri și miros de verde brad,
Cântă îngerii prin nori la viorile de jad.
Basmul alb coboară lin, pune cetina-n ferești,

Dalbe flori și zurgălăi, smirna palmelor cerești,
Se aud colindători cum revin din depărtări,
Dau de veste nașterea peste cele patru zări.
Țâncii-așteaptă cuminței să apară blândul Moș

Și din sania cu cerbi să coboare-ncet pe coș,
Bunele coc cozonaci, turtă dulce în cuptor,
E miros de sărbătoare la fereastră și-n pridvor.
Sus pe bolta înstelată strălucește totul,

Cu scântei dumnezeiești luminează-omătul,
Pare iarna o poveste pe-o aripă de vis
Dintr-o carte unde doar pana inimii a scris.
Timpul toarce fusul lui însă parcă mai ușor,

Lasă clipele să stea prin cămășile de dor,
Albe ii cu ac de brad îmbrăcat-au azi cătunul,
Căci din cer coboară Steaua, a venit Crăciunul!
SUMA IUBIRII
Vin curcubeie să ne povestească

De legământul cerului cu noi,
Pe stânga au aripă îngerească,
În dreapta doar culori rupte din ploi.
Și iată că lumina lor intensă,

În brațe ne cuprinde peste nori,
O bine meritată recompensă
După atâta ploaie de erori.

Căci n-am crezut ori am uitat se pare
Că legământul cerului e viu,
Pierduți printre iluzii din cvartale,
Ne-am înhămat speranța de pustiu.
E liniște acum după furtună

Iar pacea ne îmbrățișează blând,
Hazardul mai întoarce câte-o rună
Când noi ne întâlnim din când în când.
Se pare că asculți și tu acuma,

Cu mine laolaltă-un curcubeu,
Ce povestește, cum că suntem suma
Iubirii dintre noi și Dumnezeu.
UN AN CADOU
M-am tot gândit să-ți dau cadou,

Un an mai bun, anul cel nou,
Cel vechi să-l lași altundeva,
Scris numa-n cer, pe mucava.
Și toate umbrele din el,

Să le agăți ca pe-un cercel,
De lobul nopților pierdute
În taina celor nevăzute.
Să stea acolo agățate

Cu neștiutele păcate,
Cu toate relele ce-au fost
În clipele fără de rost.
Și doar uitarea să le-atingă

Cu albe lacrimi să le ningă,
Pân' s-or topi în neștiut
Pe calea timpului trecut.
Așa-am să fac, îți dau cadou,

Anul cel bun, anul cel nou,
Cu toate visele aprinse
Ce vor topi clipele ninse.

DESFĂTUL IERNII
Îmi vii azi peste tâmple, tu iarnă-nfrigurată,
Cu un noian de visuri prin albul deocheat,
Te plimbi precum o zână, cu aripa curată,
În somnul ce îmi este de aștri-n cer vegheat.
Tu îmi îmbraci cu neaua, arcadele sub frunte

Iar glasul tău mă cheamă spre altă lume-acum,
Acolo unde-i floarea eternă-n colț de munte,
Acolo unde apa, spre boltă, pare drum.
Mă-nvălui cu blândețea colindelor din cetini,

Șoptindu-mi la ureche de dor și leru-i ler,
Mă plimbi printre troiene, în sania cu tretini,
Ca să-mi arăți căldura suflărilor din ger.
Mi-e somnul alb în noapte, ca laptele din stele,

Căci visele-mi sunt treze, plutind pe-aripa ta,
În ochi văd numai fulgii din gândurile mele
Și sper c-a ta iubire în suflet îmi va sta.
Nu doar trei luni din doișpe, ci toată veșnicia

Ce ne-a fost scrisă-n ceruri, cu pana de omăt,
Tu, iarna mea curată, arată-ți dărnicia
Și lasă-mă cu tine, etern, să mă desfăt.

CARTEA ZĂPEZII
S-a așternut zăpada-n foi de carte,

Să depene povești cu cozonaci,
Tu pui în soba-ncinsă lemne sparte
Și-aștepți să-mpartă timpul iar colaci.
Adusă-i neaua tocmai de departe,

Din țările-nghețate veșnic reci,
Stă-n colț de basm acuma, într-o parte
Și-așteaptă printre foi să o petreci.
Hai vino-ntre coperțile-aurite

Cu praf de vise și licăr de stea,
Să mai privim prin geamuri aburite,
Copilăria noastră-n fulgi de nea.
Și să ne povestească-n foi zăpada,

De zâmbete și foste ghidușii,
De ursul care-n gheață și-a prins coada
Sau de nuiaua verde-a mătușii.
Prin file să învârtim bulgări pufoși,

Cu morcov și cărbuni în buzunar,
Să-i punem omului ochi negricioși
Și nasul mare, cât un calendar.
Apoi să stăm cuminți la gura sobei

Privind cum se coc merele-n cuptor,
Uitați să fim de zgomotele urbei,
Până ce-apare Moșul în pridvor.
Tu pune lemne să-ncingi focul bine,

Să nu ne fie frig printre coperți,
Pe urmă-ntinde brațele spre mine
Și vino prin zăpadă să mă ierți.

SPIRIDUȘUL IERNII
Mi-e dor să-l strâng pe Moșu-n brațe

Timid să-i cânt "O brad frumos",
Mi-e dor să fac iar boroboațe
Ca spiridușul caraghios.
Tiptil să intru în cămară

Unde-a pus buna cozonaci,
Să rup un colț, să fug afară,
Mi-e dor de anii mei gonaci.
Parcă mai ieri făceam doar pozne

Prin curtea casei și prin pod,
Trăgeam ciorapii peste glezne
Și îmi legam fularul nod.
Apoi zburdam ca antilopa

Prin a zăpezii-nalți nămeți,
De mă certa și taica popa
Că mi-erau uzi zulufii creți.
Mi-e dor să simt mirosul aprig

De mere coapte-n jar pe foc,
Mi-e dor chiar dacă afară-i frig
Să nu stau locului deloc.
Unde-a plecat zăpada vie?

Unde ești Moșule ascuns?
Mi-ai dat doar o copilărie
Și parcă nu îmi e de-ajuns.
Întoarce firu-n fusul vieții

Și fă-mă-al timpului nănaș,
Să mă joc iară cu băieții,
Să fiu un spiriduș poznaș!

NICULINA BERHECI
RUGĂ
" Omul nu se hrănește numai cu pâine,

ci și cu cuvântul lui Dumnezeu. "
Mi- e foame, mamă, mi-e foame!

Dă-mi măcar o bucată,
din pâinea caldă,
ce-ai scos-o din vatră.
Mi-e foame, Doamne, mi- e foame!

Dă- mi măcar o silabă,
din vorba Ta Sfântă
și mă binecuvăntă,
că sunt prea slabă
NINGEA SUBLIM LA CERNICA

( jurnal de pelerin, fragment)
17 ianuarie 2009
De câțiva ani a devenit tradiție pentru grupul nostru să mergem la

ziua onomastică a părintelui Anonie, starețul mânăstirii din Siliștea,
județul Teleorman. Ca de obicei, înainte de călătorie, ne-am oprit la Cernica.
La plecarea din Călărași începuse o ploaie morocănoasă ,amestecată cu
ninsoare. Drumul a fost ușor, chiar dacă lapovița îngreuna vizibilitatea.
La Cernica am ajuns la prima oră a dimineții. Încă era întuneric. Ningea.
Ningea sublim la Cernica. Fulgi mari ,pufoși, jucau copilărește în aer, mai întâi
rari, apoi din ce în ce mai deși.
Am intrat în biserica deschisă de vreun călugăr matinal, grăbit să aprindă
o candelă plăpândă. Ne-am închinat la icoane, am spus câteva rugăciuni, am
lăsat pomelnice, am aprins lumânări...Ne-am îndreptat spre cimitir .Lăsam în
urmă pe trepte, pe alei, amprentele încălțărilor .
Am mers la mormântul părintelui Visarion Iugulescu, plecat la
cele veșnice, anul trecut, după mulți ani de slujire arhierească. Ne
aduceam aminte cum ne primea cu bunăvoință de fiecare dată când îl vizitam, ne
vorbea blând și frumos, ne dădea sfaturi duhovnicești, ne
binecuvânta pentru drumul la care porneam.
Deși ningea abundent, fulgii de zăpadă ezitau să se așeze pe cruce, pe
piatra de mormânt , peste florile pe care gerul iernii nu îndrăznise a le atinge.
Putem citi epitafurile. În primul scrie: " Cad lacrimi de tristețe în zările cernite./
Părinte blând al nostru, tu ai plecat departe. /Așteaptă-ne-n lumină, la
porțile aurite,/ Să fim toți împreună și dincolo de moarte. "
Al doilea parcă ar fi un ultim mesaj al părintelui:"
Iubiți părinți duhovnicești,/ Vă mulțumesc c-ați fost cu mine/ Pe scurtul drum
al vieții pământești, / Atât la greu, cât și la bine. /De v-am greșit, vă rog să
mă iertați, / Iar eu vă dau iertare tuturor/ Și ,de v-am fost de vreun ajutor, să-
mi dați/ Al rușii voastre grabnic ajutor. "
Era frig la Cernica, - 8°, cum spuneau meteorologii, dar în
jurul mormântului era cald, sau poate așa simțeam noi atunci. Nici mâinile cu
care am aprins lumânări, candele, nu ne erau înghețate.

Câteva tropare cântate omagiu părintelui au spart liniștea dimineții. Ici-
colo câțiva viețuitori ai acestui sfânt lăcaș se îndreptau spre biserică, spre
alte locuri, cum aveau rânduielile.
Ningea sublim la Cernica. Am mai fi stat de vorbă cu părintele Visarion,
să îi spunem, fie și în gând, păsurile noastre, dar până la Siliștea aveam mult de
mers și nu știam starea drumurilor.
Am plecat .În urma noastră se depuneau straturi de zăpadă peste
morminte, peste clădiri, peste căile de acces din incinta așezământului monahal.
Un stol de ciori trezite de frig și de foame plecaseră în căutarea hranei.
Era o liniște profundă în acea dimineață de iarnă. Se
auzeau doar scârțâitul pașilor noștri prin zăpadă, croncănitul ciorilor
și toaca chemând la rugăciune. Nu îndrăzneam să mai spunem ceva ,să nu
tulburăm pacea locurilor.
Aruncăm o ultimă privire înainte de a urca în microbuz. Ningea în
continuare. Ningea sublim la Cernica.
CÂND PRUNCII CÂNTĂ LERUI, LER
Un prag așternut între noi și Cer se ridică în magica noapte, când pruncii
cântă " lerui ,ler" și zarea se topește în albastrul întunecat al înserării.
În seara aceasta, Îngerii deschid ferestrele Cerului, lăsându-ne o clipă să
intuim Marile Lui Taine.Și întocmesc povești pentru toți pruncii lumii, despre alt
Prunc, născut într-o iesle...Și păsări măiastre, colindătorii vin la
ferestrele luminate în așteptare, iar pruncii lumii adorm legănați de blânda lor
cântare...
Într-o seară ca aceasta, când fluturii zăpezii cuibăreau printre nori

și văzduhul se împovăra cu zbateri de aripi, printr-o geană de lumină ,o scară
abia vizibilă mă îndemna să urc spre Cer.Vedeam timpul desfășurându-
și firul.Eram gata să ajung, mai aveam câteva trepte. Glasul semințelor mă
chema înapoi, înspre brazdă, ca un șopot de Fata Morgana.
M- am întors. Am văzut colindători îmbujorați , îi auzeam cântând " lerui,
ler", despre Iisus și Maica Lui, Fecioara ...și clinchete de zurgălăi au spart
tăcerea nopții din sufletul meu. În inimă pulsau clocotind zăpezi de odinioară,
iar căldura lor îmi dovedea că exist, că mai sunt...Eram...Încă eram
aici, lângă prunci, pe pământ și auzeam glasul vântului:" Nu-
i încă vremea...Mai stai..."
În seara aceea Îngerii din Cer cântau împreună cu Îngerii
de pe Pământ, într-o deplină comuniune de glasuri suave, în armonie de simțiri:"
Lerui, ler/ Așteptăm Domn din Cer/, Să se nască/ Și să crească, / Să ne
mântuiască..."

Imagini disipate dintr- un univers ancestral, eliberate de nehotărâre, se
pogorau în vis noptatic, se pierdeau în prezentul respirabil...
Dumnezeu mi-a dăruit atunci încă un colind, încă o noapte de iarnă, încă o
sărbătoare...Mi-a dăruit un crâmpei de viață...
ALIENARE
Atrași de mrejele marelui oraș,

am uitat de unde răsare soarele.
Doar bisericuța albă
dintre blocurile gri,
cu strălucinda cruce pe cupolă,
ne mai arată
unde să ne închinăm
înainte de a apune.
RĂTĂCIRI
Mi-e sufletul pasăre călătoare

navetând între minus și plus,
oscilând pe aripi de zare
între răsărit și apus.
În căutarea Ta ,Doamne,
am rătăcit îndelung,
m-au amețit ale vieții bulboane,
m-au tras uneori în afund.
Prin valurile vieții mai înot încă

și de luptat mai am mult,
mai am de trecut câte-o stâncă,
până la Tine, Doamne, s-ajung.
RĂBDARE
Am rătăcit ades cărări ,

de multe ori m-au răzvrătit,
trecut-am des prin încercări,
dar, Doamne, nu m-ai părăsit.

În noaptea existenței mele,
mi-ai dat un înger păzitor,
mi-ai presărat cerul cu stele,
mi-ai scos în cale un izvor.
La limanul cu cele sfinte,

din mocirla vieții m-ați scos
cu mila-Ți, Bunule Părinte,
și tu, măicuță a Lui Hristos.
ÎN ȚINTIRIMUL MONAHAL
( la Sihăstria )
Pășiți încet prin iarba- nlăcrimată,

să nu striviți sub pași suspinul
acelor care-au admirat seninul
și-acum ei sunt doar lut și piatră.
Rugându-se la Maica cea Curată,

îl proslăveau pe Fiul ei, Divinul.
Pășiți încet prin iarba-nlăcrimată,
să nu striviți sub pași suspinul.
De se va întâmpla cumva vreodată,

să vă aducă iar aici destinul,
gândiți-vă că ei au petrecut puținul
timp, cu rugi la Bunul Tată.
Pășiți încet prin iarba- nlăcrimată.
BĂTRÂNII SATULUI
Se duc, se duc pe rând bătrânii

și satele rămân tot mai pustii.
Scârțâie agale cumpăna fântânii
și-i plânge vântul dureros prin vii.
Doar candela mai arde când în nopți târzii

se-anină printre crengi secera lunii.
Se duc,se duc pe rând bătrânii
și satele rămân tot mai pustii.

O, Doamne, Te-aș ruga să mai întârzii
La Marea Trecere spre vama lumii,
din zborul lor înalt, lăstunii sufletului satului, căci bunii
Se duc, se duc pe rând bătrânii.
CLOPOTELE
Ah, clopotele, cum mai sună,

în depărtări, pe înserat,
când spre biserica bătrână
se-ndreaptă azi întregul sat.
Ah, clopotele, cum mai cântă

cu glas duios, tărăgănat,
când la biserica cea sfântă
creștinii toți s-au adunat.
Ah, clopotele, cum mă cheamă,

cu un ecou îndepărtat
și mă voi duce fără teamă
spre locul unde-mi este dat.

MANOLE ANGELICA

-
-
-



-


-
-
-
A COBORÂT DIN CER CRĂCIUNUL
A coborât din cer Crăciunul

Pe drumuri de lumină lină,
Colindătorii umblă cu Ajunul.
Ce mult i-am aşteptat să vină!
În fiecare casă-un înger este

Ce-aprinde candela din cui,
Copiilor le spune o poveste
Despre Crăciunul orișicui.
Cum s-a născut Iisus pe paie

Și vitele-i suflau căldură.
N-avea nici haine, nici copaie.
Culcuș în iesle îi făcură.

Și au venit să i se-nchine
Păstorii cu credință nouă.
În coș cu lapte și smochine,
Purtând în ochi boabe de rouă.
Să preamărim izvorul vieții,

Ce a-nflorit în zi de iarnă.
A dezlegat legile sorții
Și le-a pictat într-o icoană.
AJUNUL CRĂCIUNULUI
Ninge frumos cu stele

Peste oameni și întinderi,
Peste gândurile mele,
Dor de seară și cuprinderi.
Glasuri mici se-aud pe drumuri.

Vin copii cu stele-aprinse,
Coborâte printre fumuri
Și de creasta casei prinse.
Sună lin și zurgălăii

Pe la porți de gospodari,
Stârnind din ogrăzi dulăii,
Gând pribeag de oameni mari.
Vine peste noi Crăciunul

Aducând stele din cer.
A sosit în prag Ajunul,
Să-l primim cu lerui -ler!
Râde-n fân pruncul Iisus,

Maica Sfântă-L învelește.
Este dar trimis de sus:
Dumnezeu ne ocrotește!

CĂLĂTOR NEOBOSIT...
Vin sărbătorile...
Au mirosul mâinilor
frământate de timp
ale mamei mele,
Rădăcină de cenușă aprinsă...
Se aud zurgălăi imaginari...
Eu mănânc turtă dulce
Cu gust de poveste în țara în care
Hansel și Gretel au plătit
copilăria și alungarea,
renunțare de părinți...
Tropăiesc printre lumini
Care arată bucuria palidă
a celor ce
Nu vorbesc adânc și apăsat
Ca talpa tatălui meu
îngropat în lutul străvechi.
Dorul este dor: simplu, pașnic, românesc!
Vin sărbătorile și îmi umplu
Cămăruţele inimii
cu miros de copil mic:
floare de nu-mă-uita!
În orașul mașinilor vestite
Eu cânt cântece de leagăn
Aducând doina în traista aspră
A gândurilor de România.
Luminile și culorile
Nu-mi sting tricolorul din priviri.
Mă uit și văd. Doar atât!
În rest, sunt sărbători
la Frații Grimm în poartă,
Dar eu tot colinde cu Lerui-Ler
Ascult!

CLIPA DE ETERNITATE
La cumpăna anilor
sună zurgălăii veacurilor.
Brazde-adânci se trag
în ogorul lui Bădica Traian.
Sar caprele despletite,
Moșnegii își sună tălăngile
Alungând urâtul din noi.
Se-aud buciume de luptă
Cu destinul.
Doar copiii cântă.
Pentru asta primesc
Colacul lui Hristos.
Apoi își zornăie bănuțul
În buzunarul pumnului.
Vine Anul Nou!
Să-ncepem clipa de eternitate
cu o bucurie de pământean.
Cântă cerurile,
Sunt îngeri sau artificii?
COLIND PENTRU LUMINĂ (POPULAR)
Rătăcind printr-o grădină

Mă-ntâlnii cu o albină.
Florile dalbe sunt de măr,
Pentru lumină și adevăr.
Albina strângea din flori

Ceară pentru sărbători
Florile dalbe cu lumini
Pentru copii cu ochi senini.
Ceara se făcea făclii,

Să le dea Sfintei Marii.
Florile dalbe, flori de crin
Pentru copiii care vin.

Făcliile se-aprindeau
Îngerii din cer râdeau.
Florile dalbe, flori de măr
Pentru credință și-adevăr.
Făcliile se stingeau,
Îngerii în cer plângeau.
Florile dalbe, flori cuminți
Pentru copii, pentru părinți.
Aprinde, Doamne - n sărbători
Florile dalbe de bujori.
MOȘ CRĂCIUN
Vis colorat în nopți cu stele.

Așteptări lungi puse pe
o listă a timpului.
Brad mirosind a cer și înălțimi,
a dorințe de copil.
Moș Crăciun este un vrăjitor
cu inima prinsă în bomboanele
învelite în staniol.
Hogeag al cadourilor
coborâte pe funia viselor
și puse sub cetina fumegând a vrajă
și nas de ren care și-a pierdut aripile.
Cap înfierbântat de copil
pus pe perna lui Iisus.
Bucurii la ceas de seară,
în zori, sau în toată ziua
în care darurile au gustul
fursecului și al mirării de copil.
Bucurie, așteptare, vis.
Moș Crăciun, unde ești?

NINGE CA-N COPILĂRIE
Doamne, cum să nu-mi tresalte

Inima în fulg de-argint,
Când ninsorile înalte
Leagă cerul de pământ?
Ninge - n gândurile mele,

Ninge des și apăsat.
Dorul, zbor de rândunele,
Peste timpuri a plecat.
Și a fulgilor plutire
Casa mi-a înzăpezit
Într-un colț de amintire
Dintr-o dată m-am trezit.
Doamne, cum s-alung iubirea

Ce se joacă prin zăpadă?
Dau în brațe amintirea
Timpului ce vrea s-o vadă!
Ninge ca-n copilărie

Cu povești și fulgi de nea.
Viscol crunt de-o vrea să vie
Eu zâmbesc în iarna mea!
ACROSTIH
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL
S-a coborât din înălțimi în chip de porumbel,

Frântură dulce din iubirea Tatălui ceresc,
În apele Iordanului L-ai botezat pe El.
Nume de sfânt purtat în straiul simplu, pământesc,
Tu, sfinte Ioane, ți-ai îndeplinit menirea,
Umblând desculț, stârnind nisipul în pustietate,
La lume proorocind cu glas curat Venirea,
Iubindu-L pe Hristos cu credință și dreptate.
Oamenii te-au urmărit încrezători pe cale,

Aducându-ți hrană lăcuste vii și chiar miere.
Noaptea te-nveleai cu-ale cerului negre poale.
Bunul Dumnezeu ți-a hărăzit multă durere,
Orbindu-l pe Irod cu vin și-n dansuri se pierdea,
Trezind dorințe negre de Salomeea, fiică,
Erotice păcate prin văluri roșii vedea.
Ziua lungă s-a sfârșit. La al său viclean îndemn
Al tău cap de sfânt căzu, doar văzând perfidul semn!
Timpul ne botează viața, duhul ne-o ridică.
Oamenii prin vremuri jertfă de iubire aduc,
Răul să dispară, prin stropiri cu apă sfântă,
Umerii nicicând poveri de cruce nu mai duc,
Lucrând sfinte icoane ce lumea o ajută!
VIN COLINDĂTORII, MAMĂ!
Vin colindătorii, mamă, cum veneau mereu

Și copii cu steaua cântă-n poartă iar.
Intru-n curtea casei, pasu-mi este greu,
Te-aștept ca altădată, te-aștept, dar în zadar
.
E Crăciunul, tată, vin colindătorii,
Sună zurgălăii, glasuri imnuri cântă.
Strălucește cerul, se bucură zorii,
Vântul și nămeții se pornesc la trântă.
La fereastra noastră nu-i nicio lumină,

Casa-ngândurată ochii și-a închis.
Nimeni nu deschide poarta la grădină,
Dorm copacii-n pace, mai tresar în vis.
Au trecut prin vreme multe anotimpuri,

De când colindați pe Dumnezeu din cer.
Mă gândesc cu jale la acele timpuri,
Când lumina voastră va pieri-n eter.

CE E ZĂPADA?
Ce e zăpada și de unde vine?

O lacrimă se scurge-n mine.
Fulgii sunt vise înghețate
De îngerii din cer sunt adunate...
Si unde-s îngerii de sus?

Iaca nici aicea nu-s!
Nu-s în cer, ci pe pământ,
Doamne, ce multi îngeri sunt!
Să-i iubesti și să-i asculți,

Să-i încalți că sunt desculți,
Iar o lacrimă de-a lor
Se transformă -ncetișor
Într-un cântec de iubire,

Până să prinzi tu de știre,
Te-au și prins in mreaja lor...
De toţi îngerii mi-e dor!
Ce sunt fulgii de zăpadă?

Zbor și cântec laolaltă,
Gând curat de viață nouă
Pâinea mamei ruptă-n două!
Ia și tu din puful moale!

Uite-o sanie pe vale!
Nu-i decât un gând pribeag,
Iarnă, hai, te-aștept cu drag!

MELANIA RUSU CARAGIOIU

CRĂCIUN LA PARALELA 45, ROMÂNIA,
Poeme
Vă prezint un grupaj brodat, realizat
în mai multe specii de poezie dar urmărind
scopul atmosferei de la Sărbătoarea de Crăciun și Anul Nou:
Moment de iarnă, colinde și mister,

Cu mic și mare la un moment de ger,
Stropit cu limonadă, ciocolată, tămâioasă și pelin,
Momentul melancolic în etape ce predomină-n divin,
Momentul sfatului bătrânesc și
Slavă lui Iisus- Fiul Impărătesc
E IARNĂ
Ninge molcom,
Se aud colindători,
Și pasul greu de Moș Crăciun,
Ce intră gâfâind,
Momentul mistic lângă brad se-abate:
Gânduri curate,
Ne răcorim ciocnind cu Moș Crăciun,
În gândul Sărbătorilor urate...
Astăzi mă simt mai plină de curaj,

nefiind vorba de analiza literară
a grupajului supus la disecare.
La această ,,Gală familială, de datină creștină”
de Sărbători, vă prezint
un recital de poezie din creația proprie.
Am abordat în lunga mea viață
diferite genuri și specii de poezie.
Poate m-am exprimat pretențios.
Dar așa am învățat de la confrații recitalul lor,
amintindu-l și pe Ștefan Hrușcă și pe Pavel Stratan.
Azi nu voi cânta, dar sper ca poezia mea să cânte.
Și ca o gospodină bună,
vă recomand călduros bunele mele bucate.
De curând am făcut o plimbare în timp
și am întrebat niște făpturi minunate
care se numesc momente.
Fiecare în felul său m-a fermecat
și nu am putut să le ignore.

M-AM ÎNTÂLNIT CU IARNA,
Cu febra sărbtorilor,
Cu gâlceava copiilor cu obraji de jar,
Am întâlnit colindătorii,
Apoi la momentul mistic am îngenunhiat puțin,
Am primit daruri de la Moș Crăciun,
Am toastat cu Moș Crăciun un pahar de limonadă,
un spumos de toamnă și unul mai amărui,
Apoi am devenit un pic tachinarzi
Și ne-a cuprins o explozie de veselie,
Bunicii s-au încălzit și au luat cuvântul,
Iar o bunică din secolul trecut,
ne-a dat o rețetă, de la buna mamă a lui Goethe,
Catharina-Elisabeta Goethe
La Anul nou avem un plugușor și o rețetă-urare dar
și dulciuri pentru cei mici…
Acum să trecem la întâlnirea momentelor în:
CRĂCIUN-PRAZNIC ÎMPĂRĂTESC,
DIN BĂTRÂNI
Troieneşte-n carpatice genuni,

Troznesc Pietrele Babii pe munte,
Îngheaţă corbul pe cuib.
Lupul miroase spre vale
Fum alb de cătun şi saivan.
Vuiesc sonor, din orga lor, pădurile de brad...
În vatră, în vas de lut
Se face încet fiertura de mei şi berbec.
Se-aude făurarul de arme cum taie,
Limbi roşii de flăcări se suie, coboară
Şi fierul îndoaie...
Pe uşă se svântă, din toamnă, cea blană de urs.
Bolboroseşte, în colț, mustul bătrân.
Se sperie gerul de larma copiiilor
Ce copca o taie în gheaţă...

VISCOLALB
Smulge fumul rotocoale,

Cântă iernii osanale,
Șuieră prin crăpături
Și îndoaie brazii suri.
Rupe aripa de corb,

Prinde-n clește pești la sorb,
Mai răstoarnă gardul strâmb,
Dar se-mpiedică-ntr-un dâmb.
Se-nvelește într-un dans,

Toate sunt într-un balans,
Iute, iar ridică-o pală-n
Aripa de vânt, totală…
Este alb, de parcă-l spală !
„
Urlă, șuieră. Se zbate,
Când întreg, când jumătate,
Sgâlțâie portița slabă,
Mai răstoarnă câte-o babă…
Ne acoperă-n troianul
Ce l-a pregătit tot anul
Și apucat de furie
Prinde-n clești de vijelie !
Nu se-oprește lângă casă,

Bate toba pe terasă !
Unde ești tu blândă iarnă ?

Ce-o dorim să se aștearnă !

JUCĂUȘII - Gabrielei Almăjan
Când vântul aleargă prin crengile sure

Bătând înghețat cu frunze de-aramă,
Ce bine - i în casa cu ochii de mure:
Ce bine-o oblojește, de neauă, marama ...
Trei flori la ferestre – copii, se ițesc;

Sunt păsări de rouă, de vise, ce cresc !
Cămările pline bombează pereții;
Să vină zăpada ! Să crească nămeții !
Și soarele râde cu glas bătrânesc

Când prind o fărâmă - nghețată sticleții;
Se sparge văzduhul, sau ramuri troznesc?
Și ușa se crapă - tabloul din ramă -

Deschide șuvoiul, prin el năvălesc
Trei bundițe groase, cu gene de scamă...
ÎN POSTUL CRĂCIUNULUI
Ninge iarăși peste casă

Cu fuioare de argint
Tremură-n pahar pe masă
Must cu bob de mărgărint.
Se apropie Crăciunul
Plin de brazi și zurgălăi.
Și se zguduie cătunul
De colinde și… trăznăi.
Colo un buhai sălbatic

Fârnâie pe nasul gros;
Aci, fierbe pe jăratic
Un flăcău mai inimos,
Încercând tambur să-și facă

Dintr-o piele de godac …
Altul face opincuțe,
Și le arde cu un ac …
Treabă este cât de multă !
Vrei, nu vrei , toate se fac !

FEBRA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
Prin ogradă orătănii cer într-una de mâncare,

Iar godacii îl aşteaptă pe Ignat, cu nepăsare …
Ies copiii de prin case si se duc la săniuş;

De ai sanie, creştine !… Daca nu, hai la gheţuş…
Pomii se feresc din cale, când alaiul s-a pornit !

Ce zăpadă? Ce nămete? Şi omătul s-a topit ! …
Sumănaşele sunt calde, opincuţele murate,

Obrăjorii sunt ca focul şi plesnesc de sănătate !
Ninge iarăşi peste lume, cu fuioare de argint,

S-a urnit, venind încoace Mos Craciun cu cerbul sprint’
Până dibuieşte Moşul, dupa hartă, unde-i drumul,

Noi le-om dovedi pe toate
şi îl primim cu... Crăciunul !
,, -Bine ai venit cu daruri şi cu multe bucurii !

,,Te primim cu mare cinste şi colindul de copii !
COLIND, COLI N D
Colind lumea peste zări,

Colind, colind,
Peste zări şi peste mări,
Colind, colind.
Pe jos, spre Ierusalim,
Colind, colind,
Pruncul Isus să-L slăvim,
Colind, colind.
Iar sună şi iar răsună,

Colind, colind,
Aducând vestea cea bună,
Colind, colind.
Îngeraşii se închină,
Colind, colind,

Către a lumii lumină
Colind,colind.
Și dacă drumul e greu,

Colind, colind,
În locul sfînt Betleem,
Colind, colind,
Te caut, Isus al meu !
Colind, colind.
CU VICLEEMUL
Prin nămeţi grei pe tot drumul,

Leru-i ler, o stea pe cer,
Vă aducem azi Crăciunul,
Leru-i ler, o stea pe cer.
Am venit cu Vicleemul,
Leru-i ler, o stea pe cer,
Vicleemul – Betleemul,
Leru-i ler, o stea din cer,
Să vă cântăm o poveste
Ce a fost şi astăzi este,
Leru-i ler şi leru-i ler.
Iată-L, Pruncul mic, Iisus

Leru-i ler, o stea de sus,
Precum proorocii au spus,
Leru-i ler, o stea de sus !
A venit mieluşel blând,

Cu iubirea pe pământ,
Leru-i ler, mieluşel blând.
Şi-a venit ca blând păstor,

Leru-i ler, ca blând păstor,
Să-şi ia turma la izvor !
Leru-i ler, un blând Păstor !

ÎN AȘTEPTAREA LUI MOȘ CRĂCIUN
O sărbătoare într-un gând frumos,

În sfânta zi când stele vin din cer,
În iz de brad, tămâie, chiparos,
Un vis ce nu va trece efemer.
Și n-o spun eu, ci poeți visători

Ce poartă-n suflet amăgiri de flori!
Gândind la ce a fost și-o să mai fie

În eul cel prea plin și melancolic,
Aș scrie într-o nouă ortografie,
Sau aș picta o scenă ,,în bucolic”...
Azi așteptând o troică de Crăciun,

Un PRUNC născut spre blânda împăcare,
Mai ascultând colinda, semnul bun
Si tot ce Domnul zice spre iertare...
Îți strânge mâna cel ce-a așteptat

Un vis în sărbători, vis îmbunat
Cu Moș Crăciun și brad împodobit
ȘI crăciunița ce a înflorit!
George Terziu, manager Grup Cervantes, împreună cu partenerul de târguri

de carte Silvana Andrada

CONSTANTINA IONESCU

FĂRĂ EA, NU EXISTĂM
Credința-n Dumnezeu - Se pare, că ultima speranță a omului contemporan

este orientarea spre credință, fiind pentru majoritatea singura speranță în
supraviețuirea pământeană. Din punctul meu de vedere existența religiilor în lume
au un rol important în ponderarea, echilibrarea hotărârilor luate de oameni în
momente de răscruce, de a liniști "spiritele"atunci când se pierd anumite speranțe,
de a fi în legătură permanentă cu Puterile Cerești și de a-l face pe om mai bun,
realist, cumpătat. Uneori când uităm cine suntem, de misiunea noastră pământeană
entuziasmați și de prea mult zel , ne confruntăm cu multe situații plăcute sau
neplăcute. Este adevărat că alinarea sufletului o găsim în brațele Tatălui Ceresc, dar
preocupați de problemele materiale și dând crezare informațiilor nefondate ,riscăm
să derapăm pe un teren neprielnic vieții noastre. Sunt multe exemple care confirmă
asta și unul dintre ele este acela în care Domnul Iisus Hristos este asemuit cu actorul
Robert Powell căruia i s-a încredințat rolul principal în filmul "Iisus din Nazaret" .
Astfel acest om este postat pe rețelele de socializare sub formă de icoane
,reprezentându-l pe Fiul lui Dumnezeu .Este o blasfemie! Că Domnul a apărut în
iconografii pictat diferit , în urma unor relatări sau descrieri găsite în documente
bine arhivate , este o situație plauzibilă , dar când folosești imaginea unui actor pe
post de icoană sau îl asemui cu Domnul Iisus Hristos, mi se pare ceva de
neconceput! Nu pot să cred că dacă cunosc o ființă dragă și întâlnesc o persoană
care să-i semene , ele sunt una și aceeași ! Cred ca regizorul Franco Zeffirelli a avut
acces la Arhivele Vaticanului pentru a se documenta amănunțit în ceea ce privește
perioada când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost pe pământ, astfel realizând un
film de real succes , care oricând este urmărit cu mare interes de publicul de pe
întreg mapamondul . Dar, de la alegerea unei persoane care să semene câtuși de
puțin cu personajul principal -respectiv Domnul Iisus Hristos și transpunerea lui în
icoane mi se pare de neconceput. Asta se întâmplă când trăim într-o formă limitată
și fără acces la informații care să ne orienteze spre adevăr. Am fi mult mai aproape
de Dumnezeu dacă am lua exemple de iubire și înțelepciune de la puritatea copiilor.
Ei sunt mult mai apropiați de divinitate, au o înțelepciune ascunsă, sunt plăcuți
Creatorului și prin prezența lor în lume, ne este îngăduit tuturor să ne bucurăm de
darul suprem-viața ! Biserica, acest sfânt lăcaș de cult religios pentru noi creștinii
și nu numai este locul unde participi la sfintele slujbe,unde îți cauți pacea lăuntrică,
unde te întâlnești cu oameni evlavioși și unde te simți mai aproape de Dumnezeu.
Este pentru majoritatea un loc de refugiu, unde de cele mai multe ori ne simțim
protejați de divinitate și în comuniune permanentă cu Domnul Dumnezeul nostru și
cu Puterile Cerești. Rolul ei, printre altele este să-l aducă pe om la ea, să-i ofere
convingeri despre beneficiile oferite prin tot ce face pentru sufletul lui , să nu-l
respingă, cum uneori se întâmplă intenționat sau (sper) din neatenție. Nu
generalizez, dar totuși...Trebuie implementat respectul și încrederea în biserică, iar
ea, strategic să-i atragă pe oameni către sfântul lăcaș , creându-se asfel o reală

reciprocitate. Cu toate acestea uneori ne confruntăm cu situații neplăcute ! Am
întâlnit , când am mers la o biserică anume ,enoriași dornici să se închine , să-și
găsească liniștea și alinarea în Casa Domnului , să se elibereze de anumite
încărcături negative, să aprindă o lumânare sau să mediteze la problemele cotidiene
,dar s-au confruntat cu refuzul din partea îngrijitorilor acelui lăcaș de a pătrunde în
interiorul lui pe motiv că se face curățenie la ore matinale(10,30) după o anumită
slujbă de pomeniri ale celor ce nu mai sunt printre noi. Dacă era o vreme umedă ,
poate înțelegeam situația ! Dar, afară era un soare puternic și totul în jur era uscat.
După respectiva curățenie urmau alte slujbe cu alte destinații și alte deratizări! Sau
la o altă biserică , în anumite momente slujbele religioase sunt scurtate pe motiv că
unele persoane favorite ale unor preoți marchează diferite evenimente prin mese
festive și astea având loc în pronaos ,în anumite intervale de timp Acestea sunt
situații care n-ar trebui să se întâmple , dar le întâlnești în unele biserici care pun
mai mult accent pe anumite interese sau profituri financiare( adică tot ce implică
taxe și bani), promovând evenimente rentabile cum ar fi: nunți, botezuri,
înmormântări , pomeni etc. Ceilalți oameni care vin cu scopul să-și găsească liniștea
sufletească, respectiv să se roage, să se închine la o icoană ,să se reculeagă în spațiul
bisericesc, sunt tratați preferențial sau ignorați. Unii preoți confundă rolul lor în
aceste instituții religioase tratându-i pe enoriași cu superioritate , considerând că ei
dețin puterea , controlul asupra locurilor unde își desfășoară activitățile în
comunitate, ca și când doar lor le aparțin. Ei au uitat că și-au ales singuri aceste
meserii , dorind să slujească în folosul umanității , inclusiv pentru orice om de bună
credință ce le trece pragul . Paradoxul constă în faptul că Dumnezeu este IUBIRE ,
ne tolerează atâtea , exprimând bunătate , iar noi ( neica -nimeni) suntem răi unii cu
alții. Biserica aparține tuturor celor ce o susțin și cred în ea , dar nu este o proprietate
a celor ce au ales să păstorească în dânsa .Blândețea este o formă de a atrage pe om
către aproapele, iar autoritatea îl distanțează .Dacă viețile noastre se confruntă cu
greutăți și neputințe este pentru faptul că foarte mulți dintre noi am uitat de credință,
slujind lucrurilor materiale și tratând cu superficialitate adevărul , divinitatea. Am
convins o doamnă să-și dea nepoțelul la o grădinița cu caracter religios. Am făcut
asta gândindu-mă că acolo copilașul o să fie inițiat de mic în tainele credinței. Dar,
am rămas dezamagită când băiețelul respectiv mi-a spus că doamna educatoare nu
îi învață rugăciunea "Tatăl nostru" și că el a învățat-o doar de la mama lui, rostind-
o permanent seara înainte de culcare. Sau când se așează la masă , nu li se spune să
facă semnul crucii! Și ca o completare nu tocmai plăcută ,este incorectă ideea ca la
începutul lunii noiembrie copilașii să facă poze pentru sărbătorile de iarnă-respectiv
Crăciunul. Asta se întâmplă la aceeași grădiniță cu format religios ( nu o să-i dau
identitatea) , dar care nu pune în practică ceea ce a definit-o. Totul se face în grabă,
nu se mai ține cont de perioada momentelor importante , iar timpuriu copiilor li se
explică despre apariția lui Moș Crăciun( personaj fictiv care a fost creat intenționat
,fiind înlocuitorul Magilor de la Răsărit). Mă întreb:" cine , la momentul potrivit va
explica semnificația reală și importanța acestei Sfinte Sărbători-CRĂCIUNUL ?".

Există și aceste aspecte, care din punctul meu de vedere nu ar trebui să fie ! Sunt
convinsă că și ceilalți copii de la această grădiniță au spus părinților despre
activitățile lor zilnice , dar nici un adult nu a luat atitudine până acum, ca și când
totul este firesc. Se fac câteva poze la micuți contra unei sume de bani( chipurile să
aibă amintire), iar în preajma sărbătorilor respective, totul va decurge normal, ca în
celelalte zile fără semnificații importante. Revenind la biserici, am intrat în unele
unde am întâlnit atât de multă evlavie, căldură și credință ! Așa ar trebui să fie la
majoritatea bisericilor, pentru că ele reprezintă o sensibilitate pentru sufletele
oamenilor. Mijlocitor între cer și pământ este Domnul Iisus Hristos-întemeietorul
bisericii , iar slujitorii ei sunt clericii ,acei oameni cu roluri bine definite pentru
ajutorarea semenilor. Acum în perioada aceasta atât de tumultoasă și încercată ar
trebui ca toți să ne orientăm mai mult spre credință , să privim mai mult în sus , iar
cei care rătăcesc debusolați prin viață să fie îndrumați de preoți, duhovnici spre
calea de lumină a sufletului. Este o misiune grea a unui preot de a-și exercita
convingerile de credință asupra enoriașilor, dar până la urmă asta este meseria de
monah, preot și ea implică multă responsabilitate !Avem tendința să credem că pe
Dumnezeu Îl găsim doar în lăcașurile religioase și tindem să-L închidem acolo.
Dacă mergem la biserică în toate duminicile sau anumite sărbători , asistând la
slujbe , atunci credem că asta ne apropie mai mult de divinitate. Întrun fel, da! Dar,
uităm că Dumnezeu este în fiecare dintre noi, ceea ce autentifică nemurirea
sufletelor noastre. Forma de credință pe care o sușținem mulți dintre noi că o avem
, nu are legătură cu comportamentul nostru. Aproape la fiecare slujbă religioasă
printre altele sunt pomenite fapte, întâmplări ale diferiților martiri, sfinți -sacrificiul
pentru credința lor în Dumnezeu , plătind cu propriile vieți. Sunt adevărate exemple
de atitudini pentru propria credință. Oare, noi suntem în stare să ne dăm viețile
pentru credința noastră, pentru Tatăl Ceresc? Este o întrebare, la care nu știu câți
vor răspunde afirmativ! Nu ne-a cerut nimeni asta, pentru că sacrificiul suprem a
fost făcut cu mii de ani în urmă de însuși Stăpânul universului. Alte culte religioase
au arătat sacrificii pentru apărarea și susținerea credinței lor. Dar, noi la capitolul
acesta suntem corigenți. "Nu-mi este teamă , de ce-mi face mie omul", se spune
într-o rugăciune creștină. Dar, oare este așa? S-a demonstrat contrariul când
oamenii s-au lovit de pandemie, mulți au ales izolarea de ceilalți sau venind la
biserică purtau măști, erau cuprinși de teamă și îngroziți , anticipând dezastrul
planetar, fapt care s-a dovedit amăgitor. Ei, au uitat de boli sezoniere , de bolile
sistemului imunitar, de tratarea lor sub diferite forme. Asta demonstrează că acolo
unde este teamă, lașitate și frică, nu este credință. Și cel mai important, adevăratul
doctor al inimilor și sufletelor este Dumnezeu, care lucrează pentru sănătatea
noastră folosind diferite mijloace. Participarea la Sfintele Liturghii reprezintă o cale
de a-ți lumina sufletul, iar respectând pildele și poruncile Tatălui Ceresc devenim
plăcuți Lui și comunității în care trăim. De aceea trebuie să ne iubim cu adevărat
unii pe alții, să ne respectăm , să ne ajutăm fiecare cum putem , să fim buni , smeriți,
să renunțăm la mândrie, egoism, lăcomie, ignoranță, răutate , să nu ne mai separăm

în bogați-săraci, mai ales că toți provenim din aceeași sursă. Comunicarea om cu
om trebuie mai aprofundată, accesul la ADEVĂR să fie pentru oricine dorește
să-L cunoască, iubirea de semeni trebuie cultivată, astfel încât să nu iubim
preferențial (fiind tentați să iubim doar puterea, banii, lucrurile materiale) ci din
inimă , respectând pe toți confrații noștri( indiferent de ce haină poartă), dar mai
ales să oferim iubire și respect pentru Cel ce ne-a îngăduit să trăim pe planetă , să
ne bucurăm de ea cu toate ofertele posibile . Deși nu-L vedem pe Dumnezeu , El
este pretutindeni în și printre noi! Domnul să ne binecuvânteze pe toți!
PLUGUȘORUL
Aho, aho, dragii mei frați

Lângă mine azi să stați
Și împreună să încercăm
Din suflet urări să dăm.
Iată, noul an apare
Nu toți simt că-i sărbătoare.
De tradiții cam uităm,
În griji de viață ne cufundăm.
Trăim doar ca să mâncăm
Și prin case închiși să stăm.
Mai sunt "rătăciți" cumva
Care au rămas așa,
Cu obiceiuri din străbuni
Îi și vezi, ei sunt mai buni.
Alți români au tot plecat
Și prin țară rar au dat.
Vin cu aere "alese" din occident
Prost înțelese.
Când ajungi să-ți pierzi credința
Și să uiți de neamul tău,
Întrebă-te bine române:
Pentru cine-i Anul Nou?
Plugușor cu câțiva boi
Mai avem tradiții noi?
Degeaba au luptat străbunii
Când de ani buni dorm românii!
Ia sunați din zurgălăi
Și pocniți ...din ce aveți , măi!
Anul ce la ușă bate
Să ne aducă libertate,

Să ne aducă bucurie,
Minte multă, nu prostie.
Să avem belșug în toate
Și de muncă s-avem parte.
Căci dacă va fi așa
Viața-n bine o vom schimba.
La mulți ani cu sănătate,
De bine să avem parte!
De urat am tot ura,
Dar, pe câți vom deștepta?
Plugușor cu car și boi,
Așa-i datina la noi,
Să urăm cu mic, cu mare
Pentru marea sărbătoare,
Anul nou bogat să fie
La mulți ani, cu veselie!
SĂRBĂTORILE
Sărbătorile nu înseamnă să te gândești doar la mâncat

De vrei să le simți puterea, niște pași ai de urmat.
Credem că le avem pe toate și ne lăsăm amăgiți,
Slujind lucrurilor material-deșarte
Suntem niște rătăciți.
Ele îți aduc probleme, griji, necazuri, egoism
Te transformi în toate "cele"
Și deloc în bun creștin.
Poți să ai bani și avere cât e în lume, în lung și în lat,
Dacă ți-ai pierdut credința, spre dezastru ai plecat
-Și totuși, să realizăm mai bine-de tradiții să ținem
Căci oricând le putem pierde, dacă neatenți suntem!
Trăiești pe un "picior mare"sau ca un umil sărac,
Finalul vieții umane mai are un drum de urmat.
Pe pământ rămâne un nume, pe o cruce inscripționat
Și acesta se va pierde, căci va fi în timp uitat!
Sărbătorile creștine de le simți entuziasmat,
Rolul lor benefic este, să te facă mai curat.

NE FURĂM CRĂCIUNUL
Noi, ca nație română, încă suntem credincioși,

Să nu-i acceptăm pe alții, care sunt neortodocși.
Căci sunt mulți din afara țării sugerându-ne idei
Decalând tradiția noastră, mulți din ei fiind atei.
Sărbătorile de iarnă cu mult drag le așteptăm
Dar, în zilele actuale, unii le denaturăm.
În loc să le întâmpinăm cu post și rugăciune
Așa cum sfintele cărți ne sfătuiesc,
Ne gândim doar la mâncare, ca și când ar fi firesc.
Facem cozi interminabile la super market-uri, ca să ne aprovizionăm
Chiar de când începe toamna și până în decembrie așa o ținem.
Iar, când Sărbătorile bat la ușă, ca mai toți să le trăim,
Fiind deja sătui cu de toate, ce-i frumos nu mai simțim,
Uităm de privilegiul sacru de a îmbrățișa mirajul de Crăciun,
Grăbiți am fost tot timpul, grăbiți suntem și acum.
Cum ne bucuram odată în serile de Ajun!
Nu erau oferte multe, dar puținul era bun.
Oamenii trăiau momentul și erau mai fericiți!
Sărbătorile erau marcate, ne simțeam mai împliniți.
Acum ne furăm Crăciunul și în timp o să-l pierdem
Dacă-i tot lăsăm pe alții să ne ia ce încă avem.
Preocupați de grijile noastre, ne îndepărtăm de Dumnezeu!
Să nu ne mai întrebăm adesea:"De ce ne e tot mai greu?"
Solidaritatea creștină și umană cu toții să o putem avea
Dacă-n dragoste de semeni, spre pace vom milita!
DE CRĂCIUN
Maria cu Iosif după un drum lung,

Obosiți, au vrut să fie găzduiți
Ș-au bătut din casă în casă
Dar nimeni nu i-a primit!
Și atunci singuri s-au oprit
Într-un staul mărginaș
Lângă Betleem, un oraș
Într-un loc mai izolat
De animale înconjurat.
Ca orice om sărac, de rând,
S-a născut și Domnul Sfânt!
Trei magi de la răsărit

La un drum lung au pornit
Și-au luat cu ei daruri speciale
Să i le pună la picioare
Pruncului proaspăt născut
Într-o lume de temut.
Au mers pe-o distanță mare
Urmărind steaua pe cer
Ei știau că astrul acesta
O să-i țină într-un mister.
Cei trei crai de la răsărit
Moș Crăciun au devenit.
Că așa s-a prea dorit
Doar el să fie pomenit!
Și de atunci, în fiecare an
Îl așteptăm pe barosan
Darnic, rotofei, cu zel
Purtând o tolbă cu el
Plină-ochi cu jucării
Pentru o parte din copii.
Cei cuminți sau răsfățați
Pentru cei neajutorați
Pentru cei ce au sperat
La un Moș adevărat.
Printre stele e purtat
De o sanie cum n-ai visat
La care trag prea ușor
Renii cei ascultători.
Sfântă-i seara de Crăciun
Domnul s-a născut acum!
Bradul se împodobește
Și sub el se pun hoțește
Jucării, multe bomboane
Ciocolată, trufandale.
Smirna, aurul, tămâia-
Daruri aduse Pruncului Iisus
Astăzi sunt înlocuite
Cu cadouri mult râvnite
De prea mulți ce își doresc
Un Crăciun mai boieresc.
De postit , nu mai postim
Mâncăm mult, păcătuim

Și de neatenți suntem
Sărbători n-o să avem!
Începem să chefuim
De la 1 decembrie sărbătorim
Și o ținem tot așa
Ca o normalitate se vrea.
Iar în Ajun de Crăciun
Sătui suntem și oricum
Momentul ce-i de marcat
Rămâne pe altădat'!
Semnificația zilei Sfinte de Crăciun
Este ca noi să fim mai buni
Să învățăm să ne iubim
Toleranți cu toți să fim
Să privim mai des în sus
La Cer și Domnul Iisus
Că El pentru noi a venit
La poporul său iubit
Și de aceea de Crăciun
S-avem sufletul mai bun
Și totuși de s-ar putea
Permanent să fie așa:
Să facem daruri alese
Cu cei dragi să stăm la mese
Să-i purtăm cu noi în gând,
Și pe cei ce nu mai sunt
Ce viața ne-au luminat
Și la Domnul au plecat.
Și când mergem pe alei
Să-i vedem și pe acei
Semeni ce n-au ce mânca
Dormind pe unde or putea.
Să nu fim nepăsători
Să le fim de ajutor!
Să ne bucurăm din plin
Să renaștem, să iubim
Să redevenim ce-am fost
Buni creștini ai lui Hristos!

CARANDA DANIEL







OMUL
Când l - ai făcut Doamne pe om

Tu te ai privit pe Tine
Și-n inimă i-a răsădit tot ce era mai bine
Și viață TU i - ai dăruit dar și zile senine
L - ai îmbrăcat apoi pe om cu dragostea Ta mare

Și Doamne mult l - ai așteptat
Cu milă și răbdare
Omului care l-ai creat
I-ai dat putere mare
Pământul spre al stăpânii cu milă și răbdare.
Dar omu -i om
Așa să știi deși creat De tine
îl aperi şi -l asumi
Dar omul care l -ai creat
Repede el ieftin te - a trădat.
TE-A RĂSTIGNIT
Copilul tău cel prea iubit

Pe tine bunule păstor
Ce porți de grijă oilor
Oile tale te - au trădat
Mare păcat! Mare păcat!
MĂ DOARE DE TINE CREȘTINE...
Mă doare, că sunt un infim,

Când văd omu-i rece,
Și plin de venin.
Mă doare când totul vă doare,
Mă doare când n - aveţi răbdare,
Mă doare și plâng când stele cad,
Când singur creștine te grăbești la iad,
Mă doare când la iad alergi,
Și că spre rai nici nu privești.
Mă doare când tu fugi de mine,
Și eu alerg grăbit spre tine,
Mă doare când bat la ușa ta,
În casă să îți pot intra,

Mă doare de tine creștine
Căci cu ale tale greșeli
Te ai lepădat de mine
Și astăzi, și ieri,
Mă doare când uiți de mine.
Mă doare când te doare
Și pe tine, te doare.
Când de mine te îndoiești
Mă doare când uiți,
Să mă cinstești,
Mă doare când singur
Mă lași când te - ascunzi,
Precum un laș,
Și dacă eu mă retrăgeam,
Și pentru voi fii nu muream,
Azi pe cine ar fi durut poporul meu?
Bine ți - am vrut
Ce mult bine eu v- am făcut
Cu mine a-ți făcut ce a-ți vrut!
Mă doare când crezi
Basme și povești,
Mă doare când tu uiți
De mine și mă lepezi
Ca pe un câine.
Te chem Duminica,
La masa mea,
Te chem să uiți,
Că viața e grea.
Te chem ca tată iubitor,
Ca pe un fiu risipitor,
Te voi chema creștine,
În veac că - s tată.
Și EU te - am creat,
După chipu -mi,
Și voia mea,
Să stăpânești creația.

E TURMĂ MARE RISIPITĂ
E turma mare risipită,

Și păstoru -i necăjit,
Căci oile cele din strungă
Azi pe păstor l -au părăsit.
Se văd lupii venind din tufe
Precum niște asupritori.
Azi pe cerul ieri cu soare
Aleargă grăbiți mii de nori.
Stau vrăjmașii pe la colțuri,
Să mai prindă câte - o oaie.
Nu s-o mănânce doar s-o certe
Căci unde -i unul nu-i putere,
Nu-i blândeţe, și nici milă,
Și nici strop de mângâiere,
Păstorul blând liturghisește
Și plânge în urma oilor
Dar oile astăzi ca surde
Aleargă în calea lupilor.
Vai ție turmă mare
Cum azi te risipești
La a lumii hotare
Păstorul îți părăsești...
GUSTAT - AM DOAMNE DIN POTIR
Gustat-am Doamne din potir,

Căci nu voiesc la cimitir,
Cu morții să mă socotesc,
Pe tine să te părăsesc.
Ci voi Doamne la moartea mea,
Când voi veni în fața ta,
Chiar moartea să mărturisească,
Și viața - mi să îți povestească,
Să spună cum era în lume,
Cum la toți le vorbeam de tine.
Cum ei grăbiți nu ascultau
La ale vieții se gândeau
Și atunci când le vorbeam de tine
Ei răspundeau râzând de mine

Mai este până moartea vine...
Dar moartea nu-i nici tren, nici rată,
Ca să o aștepți viața toată.
Ea vine te întovărășește,
Cu Domnul veșnic te unește.
Și apoi plecă la treaba ei
Să aducă acasă și alți miei.
În sânul lui Avram să -i pună.
Să fim de - a pururi împreună
AM VENIT CÂNDVA!
Am venit cândva în lume,

Nu să mustru nu să cert,
Ci înălțându-mă pe cruce
Tot păcatul să îl iert
Și împăcându-vă cu tatăl
Să fiți iar primiți în rai
Însă iarăși lume, mare"
Morți singură te dai
Și în loc să învingi păcatul

Să voiești să ajungi în rai
Te unești cu Necuratul
Și faci virtute păcatul
Mi-am întins pe cruce mâna

Ceea cu care te am clădit
Căci în loc să mă cinstești
Lumea tu mai pironit
Am venit lume la tine

La poporul meu iubit
Și în loc de bucurie
Tu moarte mi -ai dăruit
Am venit lume la tine

Cu al vieții dar ceresc
Nu să mustru
Sau să cert.

Lume să te mântuiesc
Să îți arăt cât țin la tine
Și cât de mult te iubesc!
Azi în semn de mulțumire
Lume nici cruce nu faci
Și în loc să te închini la îngeri
Tu de draci te rogi și taci.
VĂ ÎNDEMN PE TOȚI!
Vă îndemn pe toți, poporul meu.

De câte ori trece-ți prin greu,
Rugați-vă! Lui Dumnezeu
Genunchiul jos capul plecat.
Și de păcat vei fi iertat.
Cere-ți iertare cu amar,
Hristos te iartă iar și iar,
Cere-ți iertare că ai greșit,
Și de păcat fi izbăvit.
Hristos nu vrea să chinuiești.
Ci ispita să -o biruiești,
Păcatul să-l mărturisești, diavolul să -l, umilești.
Când va afla că ești creștin pentru cel rău
Să fie un chin
Sub semnul crucii ne înfricat diavolul e rușinat
Orice ispită are leac când îți asumi al tău păcat.
CE MULT NE-A IUBIT DUMNEZEU!
Să zicem să zicem mereu,

Ce mult ne -a iubit Dumnezeu.
Să zicem mereu, dar mereu.
Și mereu tu și eu, tu și eu
Cât de mult ne-a iubit Dumnezeu.

Să zicem să zicem curat Hristos
Ne-a iubit ne-a certat
Ne -a creat ne -a salvat.

Pentru noi moarte a răbdat
Să cureţe al lumii păcat
Moartea a omorât
Diavolul a surpat
EL ne-a iubit și ne-a iertat

Și trupul să în veac ne-a dat
Ca oricine îl va gusta
Iertare sfântă în dar să i-a...
NE IARTĂ DOAMNE!
Ne iartă Doamne te rugăm

Ne iartă de tot ce e rău
Căci am greșit cu toții Doamne
Și acum ne îndreptăm spre rău

Ne iartă te rugăm stăpâne
Căci noi suntem poporul tău
Ne iartă pe noi cei care

Cu glasuri rele am strigat
Răstigneşte-l! Răstignește-l!
Tu cel ce te cobori în iad.
Ne iartă tu ce cu a ta moarte
Pe moarte Doamne ai omorât
Și bucurie în loc de lacrimii
Strămoșilor le -ai dăruit
Ne iartă tu ce din iubire

Pe Petru Doamne l ai iertat
Ne iartă te rugăm stăpâne
Tu cel ce iadu ai liberat.
E lumea tot mai tristă Doamne,

Și traiul este tot mai greu
Căci toți se leapădă de tine
Și trec în slujba celui rău.

Ieri slujeau sfântului altar
Și agoniseau în buzunar
Azi se închină în altare
Cu măști pe chip
Și iarăși toți îți cer iertare
Cât de mult ne iubești tu Doamne...!

Cu dragoste și cu răbdare
Și aștepți atâta după om
Tu cel a toate creator
E plin pământul azi de iude

De farisei și de tâlhari
E trist însă că toți sunt rude
Dar doamne nu toți sunt în rai...
UNDE MERGI CREȘTINE DRAGĂ
Unde mergi creștine dragă,

Când e zi de sărbătoare.
Pe la piețe, pe la târguri.
Să-ți duci marfa la vânzare?
Tu nu vezi iubite frate.

Că în zadar te ostenești
Și din munca ta sărmane,
Chiar nimic nu folosești?
N-auzi dangătul de clopot,

N-auzi acel glas frumos
Care zice:, Lăsați,
Și Veniți lângă Hristos".

NICOLETA ENCULESCU
 Născută în 12 august
1972, București

AMINTIRI DE IARNĂ…
Se-ntâmpla cu mulți ani în urmă, într-o iarnă cu zăpadă de povești, albă,

pufoasă, cu zâmbet de catifea... Urma să-i fie aniversată onomastica peste foarte-
foarte puțin timp, știa - cu siguranță - că avea să primească o grămadă de cadouri,
de care se bucura în avans... Se gândea însă ce avea să-i aducă Moșul. Moș Nicolae.
Avea mari emoții... Era în clasa a II-a (sau parcă a IV-a, dar ce mai contează
acum!?) și îi plăcea verdele - nu că acum nu i-ar mai fi pe plac!-. Și-ar fi dorit, din
tot sufletul, un ghiozdan verde, cu mâner și curelușe de culoare maro. Dar un maro
superb, care se asorta perfect cu verdele de care se indrăgostise I-R-E-M-E-D-I-A-
B-I-L. Și ar mai fi vrut și o pereche de pantaloni verzi, pe cei vechi gândindu-se să-
i dăruiască unui copilaș mai sărăcuț, ce locuia în același bloc. Chiar pe aceeași scară.
Blocul M12, din Drumul Taberei. Scara B. Deși părinții nu ar fi fost de acord cu
așa ceva, ideea de a-i face un bine acelui băiețel i se părea potrivită. Mai ales că -
se gândea ea - astfel l-ar fi putut determina pe Radu să fie mai bun, să nu mai bată
copiii când ar fi ieșit afară, la joacă....
Emoțiile creșteau, cu fiece clipă zâmbetul lor senin se făcea simțit pe chipul
copilei, frica își făcea sălaș, puiuț, în sufletul său... Își mai dorea și o carte. Sau mai
multe. Oricâte. Îi plăcea oricum să citească. Mult! Mult de tot! Chiar la grădiniță
fiind, ardea de nerăbdare să afle tainele literelor, spre a-și putea singură citi povești,
poezii... Acum era mare! Emoții... De ce emoții? Pentru că, de regulă, când venea
Moșul, aducea cu totul și cu totul altceva, pe lângă mult doritele cărți. Până atunci
fuseseră multe de colorat, cu imagini color și foarte puțin scris. Ca pentru vârsta ce-
o avusese. Avea emoții... Își dorea să vină ziua ei mai repede, ar fi vrut chiar să stea
trează noaptea întreagă spre a-l putea întâlni pe Moș. Spre a savura din plin bucuria
întâlnirii cu el. Spre a-l invita și a-i întinde ea păhărelul cu lapte, pregătit din timp.
Dar... Nu! Și de data aceasta... adormi... După ce își spuse rugăciunea de seară, după
ce mama îi citi Acatistul Sfântului Nicolae și îi povesti despre acest Sfânt minunat,
prieten - mai ales - al copiilor, alături de Sfântul Stelian, cel ce închide genele
copiilor îi presără și ei pe pleoape praf de stele și luceferi, praf de vis luminat și-
ntraripat...
Moș Nicolae sosi tocmai atunci când visul era mai profund, mai bun, mai
frumos... Își scutură barba-i plină de nea din Oceanul cel de nesfâșit al Purității și-
și descărcă desaga și-n casa ei: cărți (”Fratele mai mare”, de Maxim Gorki, alte cărți
de povești, basme, poezii. Niciuna de colorat.), carioci și ”Almanahul copiilor”
pentru anul ce avea să vină, un stilouaș cu cap panda, auriu, ghiozdanul verde mult
dorit și un costum. Tot verde și el. Același verde pe care îl îndrăgea fetița, de ceva
timp.
Moșul își bău laptele care-l aștepta în holul de la intrare, se gândi mult dacă
să lase sau nu în ghetuțele - mai mult sau mai puțin curate - câte o nuielușă, însă se
răzgândi de-abia în ultimul moment, se privi îndelung în oglindă, observând și
punându-și în gând, pe dată, să mai slăbească până în anul în care avea să revină și,

mulțumit, plecă mai departe, plutind ușor în noaptea plină de fior, în sania-i
încăpătoare, nouă și strălucitoare, care picura lumină de zâmbet gingaș pe chipurile
tuturor, mici și mari. Unii își aminteau, în vis, de cele ce primiseră pe vremea când
erau mici-mici, ceilalți visau la ceea ce ar dori și ar putea să primească, pentru că
au fost sau nu cuminți…
Moșule cel blând și bun,

Niciodată n-ai lipsit,
Casa nu ne-ai ocolit,
Daruri multe am primit...

Niciodată n-ai avut
Nuielușe mici, ori mari,
Nuielușe pentru noi,
Cei mai năzdrăvani eroi...

Iată! Timpul a trecut!
Din copii și mici, și mari,
Astăzi am crescut!...
Timpul a trecut ca-n zbor

Și-astăzi venim cu dor
La icoana ta cea sfântă
Să îți căutăm privirea blândă...
Moșule cel Sfânt și bun,

Ajută-ne cu mâna ta,
Scapă-ne cu dreapta ta,
Fă-ne buni și iubitori,
Blânzi și lesne iertători.

Priveghează-ne mereu,
Îndreptează drumul greu,
Scoate-ne din valul rău.

Sfinte Mare Nicolae,
Noi, cei mici de-odinioară,
Ție-ți mulțumim în prag de seară.

Noi, cei mici de-odinioară,
Te-așteptăm și-n astă seară,
Cu inime mici, smerite,
Rostind imne-alese, sfinte.
Pune-ne, ca și-altădată,
În ghetuțe curățate,
În ghetuțe colorate,
Pace, multă sănătate,
Bucurie binecuvântată!
...Când geana dimineții se deschise, lăsând lumina dimineții de decembrie

să bată la ferestre, toți ai casei se treziră și, bucuroși, își aflară darurile cele mult
dorite, de la mic, la mare. Și mare i-a fost bucuria și fetiței când văzu că, de data
aceasta - prima dată, de altfel! -, Moșul o ascultase, îi împlinise rugămințile.
Pe lângă darurile Moșului, fetița își primi darul și de la părinți: un cățeluș
mic, alb, pufos, cu blănița numai cârlionți. Un prieten la care nu visase niciodată!
Fetița era atât de bucuroasă, de recunoscătoare!... Își dădu astfel seama, în
adâncul sufletului său, că trebuie să crezi, trebuie să te rogi, trebuie să trăiești mereu
cu speranța că va fi bine. Că va fi un BINE chiar MÂINE. Sau peste câteva zile.
Sau peste câteva clipe. Dar, oricum, VA FI BINE! Trebuie să fii optimist! Cu
speranță și credință să mergi mai departe, să nu renunți! Să nu renunți la vise! Să
nu renunți la luptă, oricât de greu ți-ar fi! Să nu renunți la lupta de a fi tu însăți,
mereu! Să fii bun! Cu tine și cu cei ce te-nconjoară.
Din înaltul cerului, soarele-și trimitea spre Pământ raze zâmbitoare, trezind
la viață mici bucurii în sufletele oamenilor adunați la biserică. Era ziua prăznuirii
Sfântului Ierarh Nicolae. Într-acolo o porni și fetița noastră, de mână cu părinții și
cu sora sa mai mare, spre a-I mulțumi Bunului Dumnezeu și Maicii Sale -
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, spre a-i mulțumi și
a-i cânta imne și condace Sfântului său ocrotitor. Căci, da! Fetița se numea și
Nicoleta. Îi era foarte drag Sfântul Ierarh Nicolae, citise despre viața și minunile
sale, era impresionată de cât de mult le ajutase pe cele trei fete sărace, atunci când
i-a dăuirt tatălui lor, în ascuns, atâția galbeni de care avea nevoie... Se gândea că
toți oamenii ar trebui să fie mai buni, să-și ajute semenii aflați în suferință, pe cei
ce le cer o mână de ajutor. Se gândea ca ea, în primul rând, să fie mai bună, mai
ascultătoare. Își propusese să-și ajute colegii mai mult decât o făcuse până atunci,
cu inima mai deschisă, să fie mai prietenoasă, mai amabilă, să-și ajute părinții mai
mult, să le fie tuturor prilej de mai multe bucurii.
...Şi-n înaltul cerului Îngerii cântau, fulgii dănţuiau, pentru prima dată în
acel an... Era atât de frumos, de mirific... Sufletele pure ale celor prezenți la Sfânta
Liturghie (de copii - încrezători si buni, de o puritate desăvârşită -, de maturi -

blânzi, sfătuitori) și-au dat mâna și au devenit un TOT, o INIMĂ MARE. O inimă
ce cânta pe portativul rugăciunii, sperând, crezând, visând... Dorințele le erau fulgii
de sus, fulgii pufoși dănțuind pe cerul sufletelor, precum petalele de catifea ale
trandafirilor în adierea vântului răcoros de sfârșit de vară... Totul părea atât de ireal,
de basm... Basmul copilăriei, prins într-o poveste cu iz și amintiri de iarnă. Basmul
copilăriei, prins într-o poveste cu aromă de cozonac și turtă dulce, de răsfăț și bun...
COPILUL NOPȚII SFINTE

Colindă
Colinda mea-i în prag de-Ajun,

În prag de Sfânt Crăciun.
Și cum ea picură-n odăi

Lumină caldă, glas și zurgălăi,
Cuvinte ce se-opresc în prag,

Spuse din inimă, și cu drag,
Așa doresc ca viața să vă fie plină

De mii de flori, mii de culori - mică grădină!...
SEARA MAGICĂ
E seara magică în care

luna priveghează-n zare,
stelele-n zbor, luminătoare,
dau văzduhului culoare...

visul prinde aripi lucitoare,
surâsul vesel de copil,
înveșmântat în trup senin,
coboară, urcă și se duce
în cer, lin, la Dumnezeu...
E seara visului de taină,

ce ca o lacrimă-speranță,
în rug-aprinsă,

ne-ncetată,
nerostită,
știută doar de Bunul Dumnezeu,
se lasă împlinită
de Sfântul de minune făcător,
A toate dăruitor...
E seara lacrimii de viață,

ce se prelinge-ntr-o speranță
clipă de fluturi numărată
în zbor de curcubeu purtată...

Sfântul sărută la culcare
obraji rumeni de copii,
veseli și zglobii,
obraji smeriți
de părinți...
E seara Sfântului,
de minuni făcător,
E seara Sfântului,
Ierarhul Cuvântului,
degrab ajutător,
Nicolae călător.
POEM DE IARNĂ. LA NAȘTEREA

DOMNULUI IISUS...
Fulguiască-vă-n noapte
Ale dorurilor șoapte,
Strălucească-vă-n priviri
Ale dorului-amintiri,
Sclipiri de stele pe obraz,

Bucurii s-aveți, la fiecare pas!
Dăruiți-vă-n eternitate,
Dați credinței libertate,

Flacăra arzândă n-o umbriți,
Domnului Hristos să-I mulțumiți!
Maicii Sfinte - rugăciuni alese,

Naștere Vieții Sfinte-I dă în iesle!...
Bucurați-vă în Domnul,
Bucurați-vă tot omul,
Că în veac e mila Lui,

Mila dată orișicui!...
Sănătate să v-aducă,
Pace și iubire-adâncă,
Binecuvântată, mare armonie,

Împlinire să tot fie!
Mulți ani să trăiți,

Mulți ani, împodobiți
De Lumin-Adevărată,
Într-o viață preacurată!
URĂRI
Să ai sârguința rugăciunii,
să spui curat lumii pe nume,
s-atingi Cerul cu mâna,
să poți zburda senin întruna!...
Să ai zâmbet de Stea!

GHEORGHE MORUŢ

ȘI EU, UCENICUL...
„34Și chemând la Sine mulțimea, laolaltă cu ucenicii Săi, le-a zis: „Dacă
voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi
urmeze Mie.” – Marcu Cap.8
Am putea împărți în două acest verset, pentru o mai ușoară înțelegere a
mesajului Evanghelic. „Dacă voiește cineva să vină după Mine...” Această primă
frază, vedem că este introdusă în textul versetului, optativ, prin conjuncția „dacă”!
Este îngăduită, deci, libera alegere a auditoriului în a-și alege sau nu să-L urmeze
pe Iisus. Trebuie să înțelegem că în această primă parte a monologului, Domnul se
referă la acea urmare a Lui, Cosmică. La acea părtășie cu El, dincolo de Aici! Dar
această reușită, este condiționată de înfăptuirea faptelor menționate în partea a doua
a versetului: „... să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” Ei,
această cerință se cere a fi făptuită Aici, în geografia terestră, plinirea acesteia fiind
garanția bucuriei de a trăi Dincolo în părtășie cu Domnul Iisus. Este practic,
prezentarea condiției Mântuirii chiar de către Hristosul nostru, este vorba despre
acel Premiu Paulin, despre care Pavel repetă de atâtea ori în Epistolele sale.
Eu ca Ucenic al lui Hristos, cum trebuie să interpretez, și să trăiesc, până la
urmă, acest verset?! Văzând că a doua parte a versetului citat este o condiție pentru
Urmarea lui Hristos, trebuie să-l fac pe cel din afara Credinței, să-i trezesc setea de
a-și dori lucrul acesta. Trebuie să sădesc în ființa lui, setea de a-L urma pe
Mântuitor, lucru necesar Mântuirii lui. Trebuie să-i fac cunoscută Mântuirea, ca să
și-o dorească. Și avem un imbold în această lucrare de a face cunoscut rolul Jertfei
Hristice, prin îndemnul Apostolului Iacob, în Cap.5: „19Frații mei, dacă unul din voi
se va rătăci de la adevăr și îl va întoarce,/ 20să știe el că cel ce l-a întors pe păcătos
din rătăcirea căii lui își va mântui sufletul de la moarte și mulțime de păcate își va
acoperi.” Și nu doar pentru acest câștig să facem lucrarea aceasta, ci și ca o împlinire
a poruncii lui Iisus relatată de Evanghelistul Marcu în Cap.16: „15Mergeți în toată
lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura./ 16Cel ce va crede și se va boteza,
se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.”, sau de Evanghelistul Matei, în
Cap.28: „18Și apropiindu-se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-sà toată puterea în
cer și pe pământ./ 19Drept aceea, mergeți și învățați toate neamurile, botezându-le
în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,/ 20învățându-le să păzească toate
câte vàm poruncit Eu vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul
veacului.Amin”... Eu, Ucenic al lui Hristos trebuie să trăiesc în ascultarea și
împlinirea acestor porunci. Prin propovăduirea Cuvântului Evangheliilor trebuie să
însămânțez în Omul de lângă mine (și nu numai, ținând cont de mijloacele de
informare pe care le avem în ziua de azi) dorința de a-L cunoaște pe Iisus, de a crede
în El, de a-L asculta, de a-L urma! Prima dată, ar trebui Omul, să știe că așa zisa
„moarte”, nu e decât o trecere de Aici, în Veșnicie! Trebuie confirmat faptul acesta,
prin aducerea la cunoaștere a Evangheliilor și Scrierilor Apostolice, în care Viața

Veșnică este prezentată ca o mare încercare: cum ne vom trăi Veșnicia?! Vedem că
nici nu se pune în discuție existența Veșniciei, ci cum o vom trăi!
Acel „cineva” care ar dori să urmeze Domnului, trebuie să știe, să i se aducă
spre cunoaștere, strălucirea Veșniciei, a trăirii în părtășie cu Dumnezeirea, și
cunoașterea acestei stări să-l facă să abandoneze licăririle de „oglinjioare și
mărgele” ale acestei trecătoare clipe, numite „viață” . Cunoașterea posibilității de
a-și putea trăi Veșnicia în fericirea dată de părtășia Sfintei Treimi, trebuie să-l facă
pe doritorul de a intra sub incidența acestei binecuvântări, să fie, cum zicea
Apostolul Pavel în 1Corinteni Cap.9, un atlet: „24Nu știți că cei ce aleargă`n stadion
aleargă toți, dar numai unul ia premiul? Alergați așa ca să-l luați./ 25Și orice luptător
de la toate se`nfrânează. Ei însă, ca să ia o cunună stricăcioasă; dar noi, una
nestricăcioasă./ 26Ei bine, eu așa alerg, nu ca la`ntâmplare; eu așa mă lupt cu
pumnul, nu ca și cum aș lovi în aer./ 27Ci-mi chinuiesc trupul și-l supun robiei, de
teamă ca nu cumva după ce le-am fost altora crainic, să devin eu însumi de neluat
în seamă.” ... Trebuie știut lucrul acesta, și tratat ca atare, trăit întocmai. Dorința de
a urma pe Hristos, ca necesitate a obținerii Mântuirii, trebuie să fie mai puternică
decât durerea renunțării la libertatea trupului. „Ci-mi chinuiesc trupul și-l supun
robiei”, spune Apostolul. Nu este ușor, dar nici peste putința noastră lucrul acesta,
de a ne lua și purta crucea de care zicea Mântuitorul, în versetul de început al acestui
text. Știind lucrul acesta, doritorul de a-L urma pe Iisus, își va purta mai ușor
crucea, ajungând până acolo că nici nu o va mai considera cruce, ci o binecuvântare,
fiind aceasta șansa lui de a accede la Veșnicie. Dar, contrar acestei idei, îl vedem
pe tânărul bogat din Evanghelia lui Marcu Cap.10, care la exprimarea dorinței de a
moșteni Viața Veșnică, de a-l urma pe Iisus, după câteva schimburi de cuvinte,
Domnul spunându-i ce-i lipsește acestuia, renunță la Urmare: „19Cunoști poruncile:
să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu păgubești
pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”./ 20Iar el I-a zis: „Învățătorule, pe
toate acestea le-am păzit din tinerețea mea”./ 21 Iar Iisus, cătând la el cu luare aminte,
l-a îndrăgit și i-a zis: „Un lucru îți mai lipsește: Du-te de vinde tot ce ai și dă-le
săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și-mi urmează mie”./
22
Dar el, întristându-se de lucrul acesta, a plecat mâhnit, fiindcă avea multe bogății.”
Vedem că acest tânăr, voia să-l urmeze pe Iisus, fiind un om destul de moral,
împlinind multe percepte ale legii, dar când a venit vorba de renunțarea la lucrurile
materiale, dorința i-a fost frântă. E vorba de biruința spiritului asupra materiei, care
aici nu a avut loc. Materia a continuat să primeze în mentalul acestui om, în
defavoarea desăvârșirii lui, ca următor al Domnului...
Tot în acest context, al neputinței tânărului de a renunța la avuția materială,
revin la citatul de mai sus din Marcu Cap.16, vers 16: „Cel ce va crede și se va
boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede se va osândi.” Reiese că acel tânăr care
nu a putut să renunțe la avuția lui, în favoarea Vieții Veșnice, nu a crezut suficient
în aceasta, nu a crezut într-atât să renunțe la clipa vieții de aici plină de sclipiciuri
ieftine și trecătoare, în favoarea Veșniciei, nevăzute, dar promisă de Dumnezeu-

Fiul! Deci, inclusiv credința și încrederea lui în Dumnezeu, nu a fost deplină!
Departe, chiar și de dimensiunea „grăuntelui de muștar”! La dorința de a-L urma pe
Iisus, nu se angajează decât un om cu certificat al Nașterii din Nou! Tânărul nu avea
așa ceva. A fi născut din nou, însemnând a trăi biruința omului în sinele său, a
duhului asupra amorfului. Spiritul a învins materia. Atunci se poate vorbi de
Naștere din Nou! Având aceasta, omul face legământul cu Dumnezeu,
proclamându-și crezul, încrederea, iubirea și dăruirea cu toată ființa lui, față de El.
Un Legământ, fiind Botezul, nu o absolvire de păcate! Aceasta făcând-o Iisus pe
Golgota, pentru toți cei ce-l primesc ca Mântuitor. Nașterea din Nou, fiind și acea
„lepădare de sine” de care vorbește Iisus în versetul cu care am început acest text.
Deci, cine se Naște din Nou, ca rezultat al credinței, și se Botează făcând astfel
legământul cu Dumnezeu, va fi Mântuit. Opusul Mântuirii, este osânda, și desigur
aceasta revine celor care nu urmează calea arătată de Isus. Tot din acel verset,
vedem că deși lepădarea de sine, Nașterea din Nou, a avut loc în viața Creștinului,
(abia de acum se poate numi Creștin), el va avea de dus o cruce. Fiind această cruce,
încercările care vor veni peste el, manifestate prin diverse dorințe, trăiri, stări... Și
abia atunci, trăind în curăția Duhului lui Dumnezeu, Creștinul va vedea diferența
dintre Viață și Moarte, dintre Lumina lui Dumnezeu și întunericul ignoranței! Iată
cât de frumos cuprinde această „cruce” a trăitorului în Urmarea Sfințeniei, Iisus fiul
lui Sirah, în Înțelepciunea sa, în Cap.2:
„1Fiule, dacă ți-ai pus în gând să-L slujești pe Domnul,
pregătește-ți sufletul pentru încercări./
2
Încordează-ți inima și fii tare,
iar la vreme de necaz să nu te tulburi./
3
Lipește-te de El și nu te`ndepărta,
pentru ca`n ziua ta din urmă să fii înălțat./
4
Tot ce ți se`ntâmplă, primește cu plăcere,
iar în necazurile smereniei tale fii răbdător;/
5
căci în foc se lămurește aurul,
iar oamenii plăcuți [Domnului], în cuptorul umilinței.”
Foarte frumos spus. Și simplu. Da, aceasta este crucea. Și apare cu atât mai
vârtos, cu cât dorința și lupta de a fi mai curat, este mai mare! „13Dar credincios
este Dumnezeu, care nu va îngădui să fiți ispitiți mai mult decât vă stă`n putere, ci
odată cu ispita vă va aduce și calea de a ieși din ea, ca sò puteți răbda.” Iată că
avem prezentată aici, și rezolvarea la biruința asupra ispitelor, încercărilor, care ar
reprezenta crucea, în cazul alegerii Urmării lui Iisus! Dar, desigur, ca să o putem
folosi, trebuie să credem și să ne încredem în palma lui Dumnezeu. Doar un om
Născut din Nou, ajunge la acest stadiu de a-și pune, de a-și lăsa viața în mâna
Domnului!
Un Ucenic al lui Hristos, trebuie să aibă în agenda sa zilnică, „propovăduirea
Evangheliei la toată făptura”, cu tot ce ține de ea. Sacrificiul, care este acea cruce
de care zicea Domnul, și Roadele, care sunt Umblarea cu Isus, și implicit

Mântuirea! (Da, inclusiv Umblarea cu Isus, este un rod al Nașterii din Nou, Omul
Vechi neputând face aceasta, fiind nelepădat de sinele care-l înlănțuie în lumea
amorfă!) Începând cu trezirea dorinței în sufletul însetat de cunoaștere al celui ce
ascultă Cuvântul, de a trăi în Sfințenia Sfintei Treimi! Zic „suflet însetat”, dar acea
„sete” trebuie indusă prin etalarea Binecuvântărilor Cerești, care vor fi dăruite de
Dumnezeu, celui ce luptă cu nevoințele în desăvârșirea duhovnicească și biruind,
lepădat de sine, accede la premiul final, Cununa Mântuirii! Și eu trebuie să fac asta
acelui suflet, ca ascultător și împlinitor al poruncii hristice „Mergeți în toată lumea
și propovăduiți Evanghelia la toată făptura!” Și putem avea garanția în reușita
acestei lucrări, încrezându-ne în promisiunea Domnului, menționată mai sus, din
Matei cap.28: „20Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului.
Amin!” Zic și eu: Amin!
VĂDUVA DIN SAREPTA
3 Regi:
Cap.17
Nu voi stărui într-un, încărcat de cuvinte, pre logos, spre a-mi exprima crezul
în scrierile cunoscute, ca, „Vechiul Testament”. Personal, socotesc îndeajuns
studierea, aprofundarea și trăirea cotidiană, a Sfintelor Învățături Hristice, transmise
prin Evangheliile și Epistolele Testamentului celui Nou și Sfânta Predanie,
Învățăturile Sfinților Părinți, cu adevărat Vrednici Lucrători în ogorul Cuvântului
Hristic…Înțeleg „Vechiul Testament” ca pe o vrută istorie (dealtfel fierbinte) a
poporului evreu, din care răzbat momente și trăiri ale anumitor personaje, demne
de urmărit ca exemple în trăirea de astăzi, a aceluia care, urmând Calea lui Hristos
Domnul, se trudește în nevoințe pentru zidirea desăvârșirii duhovnicești…
Dintre multele personaje între cele de dinaintea Întrupării Cuvântului ce avea
să ne vină spre Pocăință, Iertare și Mântuire, pe Proorocul Ilie din Tesva Galaadului
(cunoscut ca Ilie Tesviteanul sau Tesbitul, funcție de traducerile textului), îl văd o
personalitate puternică în împlinirea mesajului pentru care este pus în Lucrare…
Ilie este singur, nu face compromisuri într-o vreme în care Ahab care domnea
peste Israel, este un tiran. Îl vedem înaintea începerii Lucrărilor menționate în a
treia Carte a Regilor, singur, ca un veritabil Sihastru, trimis după porunca lui
Dumnezeu să se ascundă undeva, lângă pârâul Cherit, afluent al Iordanului. Trec
peste relația cosmică dintre Ilie și Dumnezeu formată din trei elemente primordiale:
Apă, Aer și Lut (pământ, locație), și mă opresc, nu mult, la o primă lecție de trăire,
și până la urmă, chiar de supraviețuire. „Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit și
ascunde-te la pârâul Cherit, care este în fața Iordanului.”(vers-3) Îi spune
Dumnezeu lui Ilie. „Ascunde-te!, îi spune… Oare Dumnezeu nu îl putea salva pe
Ilie fără „contribuția” acestuia? Desigur că putea, dar așa cum Dumnezeu așteaptă
și de la noi, și Ilie trebuia să facă pasul acela (de a se ascunde, în cazul lui), care să-

l scoată din pasivitatea vecină imediată a leneviei, și a fi „conlucrător” cu
Dumnezeu…Așa și noi când trecem prin Văile acestei Vremi dăruită de Dumnezeu,
în suspinele și lăcrimările care ne împovărează ființa, trebuie să pășim către Domnul
plini de nădejde, conștienți fiind că dacă facem pasul Rugăciunii, putem striga plini
de bucurie: „În Dumnezeu e mântuirea mea și slava mea; El este Dumnezeul
ajutorului meu, în Dumnezeu e nădejdea mea.”(Ps.61:-7) ȘI iarăși zice Psalmistul
în Ps.90:7: „Cădea-vor dinspre latura ta o mie și zece mii de-a dreapta ta, dar de
tine nu se vor apropia.”
Ilie este trimis la o Văduvă din Sarepta în ținutul Sidonului, căreia, în prealabil,
Dumnezeu îi „poruncise” să-l hrănească. Fără a concluziona dacă Dumnezeu este
sau nu, imparțial și echidistant, vedem două tipuri de oameni, cu diferențele (dintre
ei) reliefate de trăirea fiecăruia a aceluiași moment în care sunt angrenați ambii.
Omul lui Dumnezeu și Omul „normal”. Ilie, Omul lui Dumnezeu pășește pe un
teren pregătit apriori de cel în Lucrarea căruia se află… „…iată, eu i-am poruncit
unei femei văduve să te hrănească.”(vers-9) Văduva, Omul „normal”, deși primise
poruncă privitoare la „cazarea” lui Ilie, după ce îi aduce acestuia apă, când îi cere
și „o bucată de pâine”, ezită pe fondul sărăciei în care trăia, având și un copil bolnav,
etalându-și hrana care o avea în casă: „…o mână de făină într-un vas și puțin
untdelemn într-un ulcior…” Văd această ezitare a ei, generată de necredință,
neîncredere și deznădejde, dar și însoțită de un sentiment comun multora, din
păcate, atât de plastic exprimat printr-o formulă foarte apropiată de limbajul
argoului: „Dacă tot e să mor, măcar să mor sătul!” = „…mă duc să o gătesc pentru
mine și pentru copiii mei și vom mânca și vom muri.”(vers-12) În întâlnirea dintre
cei doi, vedem potrivnicia Materiei față de Duhul, prin slăbiciunea celei dintâi…
Ilie nu abandonează, în el lucrând Duhul lui Dumnezeu, mai mult, îi poruncește
văduvei să-i pregătească lui întâi, apoi din ce rămâne, pentru ea și pentru copii,
poruncă însoțită de îmbărbătarea „Cutează!” și de, atât de frumoasa proorocie:
„Făina din vas nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina până în
ziua când Domnul va da ploaie pe pământ.”(vers-14) … „Iar femeia s-a dus și a
făcut întocmai; și au mâncat, ea, el și copiii ei; și făina din vas nu a scăzut și
untdelemnul din ulcior nu s-a împuținat, după cuvântul pe care Domnul îl grăise
prin gura lui Ilie.”(vers-15 – 16) Voia lui Dumnezeu s-a împlinit prin puterea
Duhului.
Trei ani a stat Ilie la Văduva din Sarepta, căci știm că „în anul al treilea” l-a
trimis Domnul pe Ilie să se înfățișeze lui Ahab. Credem, conform Cuvântului lui
Dumnezeu, că în tot acest timp, Văduva din Sarepta nu a dus lipsă de făină și de
untdelemn. În tot acest timp nu plouase, lucrul acesta (prima ploaie) având loc după
întâlnirea cu Ahab…
În decursul acestor trei ani, însă, cât Ilie este cazat „în odaia de sus”, în sufletul
Văduvei se schimbă ceva: aceasta îl cunoaște pe Dumnezeu, îl cunoaște pe Ilie ca
Om al lui Dumnezeu și cunoaște că gura Omului lui Dumnezeu, rostește Adevărul!
Dar, vai, la această cunoaștere ajunge doar (datorită cerbiciei și împietriri inimii)

trecând printr-o încercare extremă… Nu știm cum a rămas văduvă, dar Dumnezeu
a fost în pragul hotărârii, chiar a și aplicat-o, de a o lipsi și de unul dintre copii. El
este menționat „mort” într-unul dintre dialogurile dintre Ilie și Văduvă. Ilie
mijlocește între mama îndurerată și Dumnezeu, și fiului îi este redat sufletul…
Sunt sigur că în acești trei ani cât a stat în Sarepta, în casa Văduvei, Ilie i-a
vorbit acesteia despre Dumnezeu, dar abia după redobândirea fiului, înviat, aceasta
își mărturisește credința. „Iată, acum știu că ești un om al lui Dumnezeu și că
adevărat este în gura ta cuvântul Domnului.”(vers-24)
Textul biblic este ușor de înțeles la o primă narare, chiar și de către cei nu
bogați într-o mare măsură într-o anumită cotă de cultură teologică, dar trebuiește
mesajul perceput ca pe un dar ce ni se dă spre a cunoaște cerințele neapărat necesare
urmării Învățăturilor Hristice. Mesajul, învățăturile ce ni se vor transmise din textele
biblice trebuie asimilate în cunoaștere, pentru a fi trăite în viața cotidiană. Dar,
„Cum aș putea dacă nu mă va călăuzi cineva?”(Fapte: Cap 8:-31) – îl întreabă
famenul etiopian pe Filip. Întrebare pe care, ca dovadă a dorinței Mântuirii, trebuie
să ne-o punem fiecare… Și ca într-un act de spovedanie să mărturisim
duhovnicului, îndrumătorului nostru duhovnicesc, nedumeririle, necunoașterile sau
îndoielile generate de necunoaștere, privitoare la textele biblice, din care, sunt sigur
(ar trebui să fiu pe bună dreptate) citim zilnic, spre desăvârșire, în scopul Mântuirii
NESINGUR CU IISUS...
Este una din zilele fără de nimeni

să-mi tulbure sau mângâie preajma...
E o zi rânduită, sau nu, în şiragul
clipelor nemăsurate în care-n afară
de nimeni,
doar Tu Prietenul meu fără cusur,
Hristosul Iisus, eşti cel ce mă ţii
de umbra
de lut, să rămân în sărutul
nepăsării de Tine!...
Este una din zilele fără de nimeni,

aliturgică zi, în noianul de vremi trecute
fără măsurătoare în numărul neştiutelor,
cum s-au săvârşitără, clipelor,
fără de căpătâiul trebuitor ştiut spre
Judecata cea Mare...

Şi vin mulţumitor Ceriului întrupat în
Crucea de Foc arzătoare-ale stricătoarelor
Fapte, cu voie sau fără de voie scoase-n
ştirea Luminii,
pentru faptul că ştiu că-n ziua aceasta
fără de nimeni,
îl am pe Iisus ce mă ţine de umbra de lut
în dulcele sărut al nepărăsirii...
BLÂNDE CLIPE...
Poate niciodată ca-n nopțile albe nu Te simt

ascultându-mă, Domnul meu,
poate nici eu, ca-n nopțile albe, nu am vorbirea
spre Iubirea-ascultării Tale,
dar Bucurie nemărginită mă-nvăluie
simțindu-Te-ascultător al gânditelor cuvintelor
nerostite, vorbite în inimă, doar,
aidoma Rugăciunii celei a Inimii!...
Mă simt doar cu Tine în liniștea nopții

spunându-ți durerile și Bucuriile
și mulțumirile și căderile
și ridicările,
și toate mi-le-asculți atât de tăcut si de blând,
Domnul meu,
văzând în ochii Tăi adânci cât necuprinsul
Ceriului,
mângâierea durerilor și suspinelor,
Bucuria-mplinirilor mele
și drumul trebuit de urmat spre
culmea cea de nemăsurat a Mântuirii,
în dulcele sărut cu Veșnicia!...

SAIMAC MARGARETA MARIANA

VALSUL IERNII
(inspirată de mesajul de pe internet retransmis mie de draga mea prietenă Violeta

de la Petroșani / 25.XI.2018)
"Să ningă peste tot ce-a fost, dar n-a fost bine."
"Zăpada căzută peste ce n-a fost bine e ca mântuirea prin alb."
"Răul și zăpada n-au nimic în comun."
Zăpada e frumoasă / e ca o nouă casă ,/ cu toții o-ndrăgim, / prin alb ne
fugărim!/ Oamenii de zăpadă / au ochi ca să ne vadă / un morcov pus drept nas / și
nasturi de pripas. / Îi punem și-un fular / ca în noul Gerar / să nu-l doară în gât / și
mai mult de atât! / Rostogolim în jos / bulgării de prinos / mai multe vietăți / în parc
de crudități / căci apa din zăpadă / de rele ea ne spală! / Căci "apă vie" este / în
lumea de poveste. //
VALSUL IERNII
(Partea a II-a)
"PURITATEA ZĂPEZII reînvie toate amintirile dulci ale copilăriei, toate

jocurile ei minunate, ne readuce din gândul copilăriei trecute mirosul focului din
sobă pe când privești prin geamul înghețat cum afară se joacă nestingherite buchete
imense de fulgi de nea."
Ce minunate, imense flori de gheață admiram dimineața pe geamurile

înaltelor noastre ferestre din casa dintre munți! Iar bărbații făceau promoroacă în
mustăți!
Câteodată patinam pe drumul ca de sticlă, geruit, sub supravegherea tatălui
meu, bun patinator în tinerețile sale, după cum o arată și o fotografie a lui pe
patinoarul din Parcul Mare din Cluj, îmbrăcat într-un costum cu pantaloni golf (cum
se spunea pe atunci, adică la jumătatea pulpei (poza datează probabil din anii 1928
-1933) și cu niște patine superbe, care îi încadrau ghetele delicate (știu că avea

numărul 39 la pantofi, dar pentru înălțimea sa ( el era cu un cap mai înalt decât
mama mea, iar eu – care la terminarea liceului, figuram pe fișa medicală cu
înălțimea de 1,61 metri și greutatea de 56 kilograme) era bine, iar eu eram atunci
cu circa 4 degete mai înaltă decât mama, ca înălțime între ei. Mai mergeam uneori
și la patinoar în Petroșani, dar era prea departe de casa noastră.
Dar cea mai mare emoție și desfătare, era datul cu sania imensă pe care o
construise tăticul meu, un om foarte priceput în diferite meșteșuguri. El se așeza în
față, ca să dirijeze sania, s-o strunească, urmam eu, care mă țineam bine de el – nu
eram încă la școală - și în spate se așeza servitoarea care avea grijă de mine, cât
mama mea era la serviciu (pe timpul acela nu era titlul de bonă).
Mergeam până la capătul străzii noastre, treceam un pod de lemne peste râul
Jiu, apoi mai mergeam puțin pe lângă malul celălalt și deodată, în fața ochilor uimiți
se ridica un deal uriaș, cu o pârtie lungă, în multe locuri abruptă și cu multe
trambuline, peste care sania se ridica în zbor! Erau niște senzații fantastice! Asta se
întâmpla cam în perioada 1951 – 1955!
"Ceea ce nu știe toată lumea prin căderea ei silențioasă, dar rece și caldă în
același timp, zăpada gingașă ne învață că în viață avem nevoie de gentilețe,
candoare, căldură."
Tocmai iubirea lor necondiționată, acele tandre mângâieri pe frunte și pe

față după spunerea rugăciunii TATĂL NOSTRU de către părinți și ÎNGERAȘUL
pentru copii, sunt atât de benefice pentru dezvoltarea armonioasă a viitorului OM.
Cât de mult contează pentru copil să fie crescut de către părinții săi!
"Un anotimp călduros pentru suflet, poate și numai pentru faptul că este atât
de pur și senin."
Acest lucru este valabil numai pentru locurile nepoluate. Acolo unde m-am
născut eu, în Valea Jiului noaptea ningea iar dimineața "zăpada era sură de atâta
zgură" (citat dintr-o poezie proprie, scrisă în noiembrie 1966).
"Iarna, cu omătul ei călduros și protector reprezintă un nou început, un nou

început în ciclul anotimpurilor, pentru că acum natura se purifică de toată zăpușeala
verii, de tot praful, dar și de frunzele ofilite ale toamnei, se încarcă cu energie
pozitivă pentru anotimpurile ce vor veni; un nou început de an în care ne punem
toate speranțele, ne facem mii de planuri și vise."
Da, așa după cum a fost la căsătoria noastră civilă de pe 10 februarie 1973
și cununia religioasă din 18 februarie 1973.
Rememorez ce zăpadă albă, pufoasă și rece era vineri, apoi sâmbătă a fost
un soare puternic, care a topit-o, iar duminică, în ziua nunții era fascinant de frumos!
"Un anotimp alb, un început de an cu speranță și vise împlinite!"

DOAMNE AJUTĂ – NE! IISUSE MILUIEȘTE – NE!
INSPIRAȚIE DIN ALBASTRU
MOTTO: "Non omnia possumus omnes."

(Latină: "Nu toți putem de toate.")
(Vergiliu – Egloga a VIII-a, vers 63)
Un vultur albastru și un cal albastru venind galopând prin râul albastru,

având coama și coada în vânt, printre cuvinte tropotind, iar cel vultur
veghind, din Memoria Colectivă pigulind, bob de ploaie înghețată adunând,
spre încântarea noastră venind, spre Univers prorocind.
Albastre sunt și gândurile mele, îmbrăcate în ii rebele, predominând
albastre sunete în ele.
Dinspre vultur venind, în sunet de colind, nașterea Domnului Iisus
slăvind, în alb se îmbracă natura treptat, cu strălucirea de nea pe înnoptat.
Iar gândurile translucide devin, văd dendrite albe în cuarțuri crescând,
îmi desfătez ochii prin cristale privind, minuni ale naturii, în Dumnezeiesc
colind.
Ochiul de șoim – cuarț chatoiant cu albastru, ochiul de tigru cu galben-
maro, ochiul de bour cu brun roșcat și ochiul de pisică verde șatirat; apoi
diamante, safire și rubine alergând dinspre inima mea înspre tine; turmalina
verde și roz, care înlătură din lanuri rogoz; peruzeaua albastră, precum flori
faine din glastră; malahitul verde șatirat, dând mâna cu somnul pirat.
Frumuseți minerale și plante, ca în trecut vechile acante, cu glas de
oameni proslăvesc nașterea Pruncului Dumnezeiesc.
Iar corul de îngeri ne înfășoară, în mantii celeste de odinioară, alungând
de la noi tot Răul din lume, iar calul albastru aleargă în spume.
BRIDGE OF LIGHT – PODUL DE LUMINĂ
MOTO: "O, temps, suspends ton vol!" (franceză: "O, timpule, oprește-ți
zborul!" – Lamartine, poezia Lacul, strofa 6)
Podul de Lumină leagă inimile credincioase de pe întregul Pământ,

prin Cuvântul cel Sfânt, pogorât pe Pământ!
La noi să veniți cu inimile curate, de nouri spălate, cu rugăciuni
înălțate.
Când Dumnezeu a aruncat peste Pământ, Podul cel Sfânt
(CURCUBEUL=ROGVAIV, adică apar în arcul de cerc format după
ploaie, culorile: Roșu, Oranj, Galben, Verde, Albastru, Indigo, Violet sau Alb

simbolizând lotusul cu 999 de petale așezat deasupra capului), a fost un sacru
legământ, întărit prin Cuvânt, că Lumea nu o va mai pierde, ci precum iarba
verde, o va lăsa să se înmulțească, precum mana cerească.
MOTTO: "Bucură-te, că în rugăciune ți-ai găsit bun adăpost."

(Icosul al 6-lea din "Acatistul Icoana Maicii Domnului cu Șapte Săgeți")
La miezul nopții-n biserica pustie,

Am venit să mă rog, Doamne, Ție,
Ca unui Fiu de Mărit Dumnezeu
Ce m-a vegheat în viață, așa, tot mereu.
Iată cum ochii Sfinților mă urmăresc

La dreapta, la stânga, Ei Te slăvesc!
Aici și Grigorescu a pictat
Stând ades el însuși cu Duhul Sfânt la sfat.
Quintesență a valorilor morale,

Gândul unic mi Te-a scos în cale,
Sfântă Marie, cu glas nelumesc
Mi-ai dăruit un minunat prunc îngeresc.
Căci mare minune, iată, s-a săvârșit,

În mănăstirea cu glas înmiit,
De călugărițe și mirene
Venite toate de cu seară, alene.
Am simțit în suflet o mare chemare

Către Tine să vin cu o strigare:
"Dă-mi, Maică Sfântă, mie în viață
Un copil și încă aleasă povață!"
Iar draga Maica Sfântă m-a ascultat,

Mi-a scos în cale un ales bărbat
Și nouă cu drag ea ne-a dăruit
Un prunc scump, minunat și cu Har înzecit.
Din suflet îți mulțumesc, Treime Sfântă,

Cu Puterea a tot ce cuvântă,
Ție, Maria, Maica lui Iisus
Care inimile ni le ții veșnic sus!

ADRIANA BOIA

ZIUA CEA SFÂNTĂ
Ninge ziua sfântă atât de blând,

Pământu-i binecuvântat de fulg,
Decembrie-i un profetic ram de vânt
Aducător de veste, cu un ecou prelung.
Se-aude-n aer zgomot de copită

Și-o stea lumină noaptea orbește,
O șoaptă mare, pân azi nerostită,
C-un mic convoi de magi, călătorește.
Petalele dalbe plutesc peste viață,

Se-nșiră atmosferic și lent curg
Și-o sfântă revelație azi ne învață,
Că vin din staul, de la Tine, Prunc.
Cântec de înger fredonează-n odaie,

În mine stă Fecioara cu micul Iisus
Fluier de păstori, sfântul văzduh taie
Și bătrânul Crăciun la noi a ajuns.
Cântă colindele-n revărsat de zori,

Strunele viorii, Domnului dau slavă,
Sosesc pe la case, mici colindători,
Glasuri, pe Mesia-L aduc fără zăbavă.
Umblați la orice poartă cu divina veste!

Cerurile deschise-s, zâmbesc radios.
Fiți fericiți, oameni, Domnul vă iubește,
Astăzi s-a născut mântuitor: Hristos!
Clopotul bisericii, mai melodios bate,

Bradu-mpodobit parcă dănțuiește,
Praznicul începe în creștinătate,
Raza Bethleemului străluce orbește.

FLORILE DE MĂR
În iarnă, mărul tot e numai floare,

A înflorit spre slava lui Hristos.
Îngeri și oameni să poarte, fiecare,
În inimi și mâini ramul de frumos.
Pregătiți colindul, să cânte Universul,

În zorile omenirii să-l împrăștiați!
Dați de știre porților, că magii țin mersul
La Nașterea Celui mai mare-ntre-mpărați.
Sfințiți-vă, azi, viață și suflet și casă,

Sfințiți vremurile ce pe voi vă poartă,
Ridicați postura cotidiană, joasă,
Noi facem vremurile, luați-le din zloată!
Să ne golim de prea multul eu,

Să-ncape Crăciunul și ieslea lui sfântă,
Să stea în noi Copilul Dumnezeu,
Să Îl ascultăm cum înțelept cuvântă.
Caută lumina beznei, fii lumină blândă,

Iubirea, bunătatea, nu țineți doar mască,
Slava Bethleemului planeta să cuprindă
Și-n suflete, zilnic, Mesia să se nască!
Fiți fericiți, fiți buni, cântați-L și-n vers,

Clipele Crăciunului, pictați-le-n neșters!
VREMEA COLINDELOR
Dintr-a cerului mantie picură colind

Și din ale îngerilor flori de măr, petale...
Pe-un drum bătătorit de magi călătorind,
E călăuza Stelei, ce-i duce acum, călare.
Văzduhu-i un ecou din fluier de păstor

Și de glas îngeresc, aducător de veste,
Cel proorocit demult, un Fiu Mântuitor
Vine, și minunea să facă înconjur pornește.

Și pe struna de vioară o colindă cântă În gerul zorilor:
, S-a născut Hristos! "
Sar la fereastră, sub bolta înstelată, sfântă
Și dar vestitorilor Nașterii Lui, am scos.
În casă-i cald, afară ninsoarea binecuvintează,

Fecioară cu Fiul privește din icoană blând.
Se-avântă prin nămeți, c-o sanie vitează
Bătrânul Crăciun, în clinchete de clopot răsunând.
E vremea de colindă-n tradiția noastră, via,

Creștinul jubilează, se roagă, dă slavă lui Mesia.
tați-L și-n vers,
Clipele Crăciunului, pictați-le-n neșters!
NINGE CU STELE
Ninge cu dalbe stele peste viață,

În clipa sfântă a vechiului Crăciun
Și urme-ntârziate-n ger îngheață
Și-n vremea lui Cezar August transpun.
Parc-aș fi îngerul ce ține-n glas,

Cea mai frumoasă știre pe
Pământ, În mâini, cu flori de măr eu am rămas
Și cu crenguțe, să colind Copilul Sfânt.
Sunt, poate, unul din acei păstori,

Ce mai devreme turmele lăsară,
Port fluierul în ale cântecului zori
Și voioșia veștii, ce-o aud întâia oară.
, Azi vi s-a născut Mântuitor! "

Răsună divin acum, în orice ureche,
Fiind unul din trei, magul călător,
Alături mi-e cămila, prietena cea veche.
Luat-am aur, smirnă și tămâie

Și când am să ajung, Îl dăruiesc.
Steaua cea de sus e singura ce știe
Drumul spre un Bethleem sărbătoresc.

Dar omătul mare și piedici îți mai pune,
În genunchi, făr vrere te așează, chiar,
Tu pregătește-ți reală, o rugăciune
Pruncului născut azi, cu mare har.
În sărbătoarea aceasta, poți deveni orice:

Prunc, înger, păstor sau ieslea binecuvântată...
Când puritatea-n suflet stăpână ți-e,
Mai lesne și Hristos, copilaș se arată.
Iar ninge la ferestre de basm, luminate

Și liniștea dumnezeiască coboară peste sate.
DĂRUITORUL SFÂNT
Ninge Moș Nicolae pe seară,

Alene fugii se-aștern peste dar,
În suflet așteaptă copilul de-odinioară,
Deși ninsă-i tâmpla de timpul hoinar.
Dar darul nu mai vine ca în trecut,

O minune imploră gândul pueril...
Mulțimea de ani, ce păcat, a crescut
Și iluziile-ncep să plece tiptil.
Puternic furtunile vieții au lovit

În bucuria ce avea să mintă puțin,
Că Moșul poate veni totuși, ca-n mit
Dacă-n pantofi pun cadou să m-alin.
Pretutindeni priviri inocente,

Ca să-l vadă pândesc în noapte,
Dar într-un mâine, fericire, câte procente
Vor avea oare? Și speranțe deșarte?
Suflețel curat, ochi mari și mirați,

Credeți, e adevărat tot ce-i sfânt și frumos!
Mai târziu, daruri în viață o să căutați,
Dar nu le veți găsi, decât cu Hristos!

CRĂCIUN VEȘNIC ÎN SUFLET
Se-aprind luminile în cer și pe pământ

Și-mbătrânit de ani, în călător se-arată,
Se-așează-n suflete curate, când seara ninge blând,
Aduce Nașterea lui Mesia la fiecare poartă.
E glas de înger și fluier de păstor,

Pe câmpul și-n văzduhul sufletului meu,
Văd ieslea rece și Pruncul ce-L ador
Și dalbe, de măr petale se-mprăștie mereu.
Dăinuie slava Bethleemului în minte

Și Steaua care grandios mângâie
Și-arată drumul magilor tot înainte,
Spre a-I aduce aur, smirnă și tămâie.
Privește Fecioara și Iosif atât de duios

Pe dragul copilaș sfânt, abia născut...
Pe toți i-am primit, mare filis
Și-i găzduiesc în mine până la sfârșit.
N-o să-i mai las să plece niciodată,

Căci tot anul am să-i țin în mine...
Și bolta Crăciunului e-atât de înstelată
Și-i mai frumoasă ca oricând pe lume.
De inima plânge sau suferă-n vreunul,

Pe răbojul vremii trece și altceva vine,
Totuși să ne bucurăm, a sosit Crăciunul
Și de mâine, va fi cert, alt mâine.
E sărbătoare-n cer și-n suflet credincios

Și-n lume, astăzi, se naște Hristos!
SFÂNTA ZI DE CRĂCIUN
Acum, de sărbătoarea marelui Crăciun,

Să-L așteptăm cu candela aprinsă
Pe Sfântul Prunc, Mântuitorul bun,
La nașterea dintr-o Fecioară, însă.

Lăuntrică lumină sufletul să aibe,
Să nu-ți fie cumva întunecat,
Ci de credință aprins, printre zăpezi dalbe,
Când, Seara Mare"ninge peste sat.
Țineți aprinsă candela, ca să vedem

Și îngerul trimis să dea vestire
Și lungul drum spre ieslea Bethleem,
Al magilor răsăriteni, călare pe cămile
Luminați ochii sufletului din voi,

Să vedeți și păstorii, ce făceau de strajă
În noaptea aceea, turmelor de oi
Și fermecați de veste, ca de-o vrajă.
Țineți candelele din ce în ce mai sus

În inimile voastre, căci tocmai vine...
Astăzi s-a născut Domnul Iisus,
Să schimbe viețile din rău în bine!
Al îngerului glas, încă mai exclamă:

, Astăzi, vi s-a născut Mântuitor! "
Și-acum se aude din magica iarnă,
Ce-a dat Lumina și-o dă tuturor.
Nu țineți ascunsă lumina din voi,

Trebuie să se vadă, scoateți-o la iveală!
Acum când visele se-mbracă-n haine noi,
Iubirea și bunătatea să nu mai dispară!
Crăciunul înseamnă nașterea lui Hristos

Și a universului mare sărbătoare,
Evenimentul lumii unic și frumos
Să ne binecuvânteze acum, pe fiecare!
Credință și iubire în noi să avem

Și sufletul fi-va-ne atunci luminat,
Iar blândul Mesia, născut la Bethleem,
Ne va lumina viețile cu adevărat.
Hai, de-acum să fim mai buni

Și să mai credem, încă, în minuni

ASTĂZI E CRĂCIUN
Cântă Cerurile, văzduhul le răspunde

Și ecoul coboară-n auz pe pământ,
Stelele clipesc cu luciu-n gene arzânde
Și bolta se lumină de Sărbătoare, blând.
Ninge Dumnezeu când Mesia Se naște,

Cei de departe crai, darurile-I pun
Sub Marea Stea a mântuirii noastre,
Păstori și îngeri cântă și astăzi e Crăciun!
Și Universul e un zbor alb de petale,

Când mâinile divine scutură ram de măr
Și gerul se înmoaie, când boul suflă tare
Să încălzească Pruncul, chiar dacă efemer.
Iar puritatea Fecioarei acum umple lumea,

O ocrotește Iosif, suflet ales și bun,
Vestea face-nconjur pentru totdeauna,
Ca-n profeție, Mesia se naște și astăzi e Crăciun!
Străbate urechea fluier și glas colindător,

Aduce-n cântec vestea la fiecare poartă,
Căci s-a născut în staul sărac, Mântuitor
Și bradu-a pus podoaba și-n bucurie saltă.
Și iar, fulgi mari, de binecuvântare cad

Și clopotul bisericii bate, spre cer se-nalță fum
Și momentu-acesta mi-e atât de drag!
Îngeri și oameni cântă și astăzi e Crăciun!
Mă-nchin la sfânt miracol, în mine-l port neșters

Și Nașterea Ta, Hristoase, eu o vestesc și-n vers!
LUMINA
Aprindeți azi luminile toate

, Pe cele din suflet, îndeosebi!
Tărâm de an nou a străbate...
Vin pași pe zăpezi, printre cerbi.

Aprindeți lumini, dar luare aminte:
În mers, să nu le stingă vreo boare!...
Îngrădiți-le-n eu, ce depinde
De-o Mână prea mult răbdătoare.
Căci furtuna lumii încearcă acerb

Doruri ascunse în sânuri, orbește...
Și rugile ies dintr-un șoptit verb;
Tu strânge lumină, beznă risipește!
Lumina persistă aproape, ne caută,

S-o căutăm și noi, în impuls reciproc!
Se deschide-n imensitate o poartă,
Reper fastuos să intre, faceți-i loc!
Să facă furori cu raza-I cea mare,

Lumina aprindeți în voi și în alții!
Scoate meschinul grotesc din tipare,
Luminii, sărbătoare zilnic dedicați-i!
Lumina planetei, în an ce-a-nceput,

Aprinde-o și păstrez-o că scut!
E ANUL NOU
Pleacă bătrânul an cu 365 de zile

Și Anul Nou sosește, de ziua Sfântului Vasile.
Sărbătorile au curs și încă tot mai vin
Și parcurgem ușor viața, puțin câte puțin.
Ninge ca-n povești, iar sufletul vibrează

Și se pregătește ger cumplit, chiar de Bobotează:
Demult, pe malul râului Iordan
Iisus cerea, ca și pe El, să Îl boteze Ioan.
,. - Vreau să fii, Ioane, la fel, Botezător,

Dar pentru mine, sfinte, al tău Mântuitor.
" La auz-acestor vorbe, mai că nu-i dă crezare,
Se-ntoarce apoi spre El, inima-i bate tare.

. - Uimit sunt, Doamne, chiar trebuiește eu,
Să Te botez ca pe-alții, în apă acestui râu?"
După botez, Sfântul Duh din cer a coborât
În chip de porumbel:. - Acesta-i Fiul preaiubit
În Care plăcerea îmi găsesc", spune Dumnezeu...

Și muza imaculată fulguie mereu
. Speranțe am strâns tot felul, și vise, un noian,
Dar sărbătorile se duc, acum, de Sfântul Ioan.
Și dacă vremile au trecut, ca un prelung ecou,

Rugați-vă, fiți fericiți, căci azi e Anul Nou!
Și cu toții am gândit, la cumpăna dintre ani,
Ca Domnul să dea sănătate și viață, La mulți ani!
OMAGIU ȚIE, ROMÂNIE!
Mai cheamă vremile-napoi,

Acum în veac controversat,
Printre icoane plânse și eroi,
În țara-n care Domnul ne-a lăsat.
Cornul lui Ștefan se aude încă,

Prin munți și văi, s-adune oaste;
Se strâng plăieșii, voinici de la opincă,
Să apere de turci inima gliei noastre.
Salută-n Alba-Iulia de pe cal,

Entuziasmul mulțimii ce-l aclamă,
Când intră Mihai Vodă, triumfal,
Mitul Unirii Țărilor la româneasca mamă.
„Nu-ți pierde credința, neam creștin!”

Ne-ndeamnă cu tărie un martir:
Glasul lui Brâncoveanu Constantin,
Sfânt voievod, străbate timpul, nu mă mir.
Ne invită la joc Hora Unirii și-acum,

Ca frați, uniți să rămânem pe veci
Și surâde din tablou Cuza, postum,
Chemând, ca Milcovul secat să-l treci.

Luptă ca ieri Independența, aprig,
Într-un război de răni, jertfe și fapte,
Dăinuind râvna-n teritoriul dacic,
Pe la o mie opt sute șaptezeci și șapte.
„Pe-al nostru steag e scris Unire!”

Cântă Alba Iulia-n sărbătoare
Și câmpul lui Horea o să răsfire,
Că se-nfăptui Unirea noastră mare.
Când „Sara pe deal” buciumul sună,

Într-a lui jale e suflet de român,
Privește „Luceafărul” pe bolta străbună
Și la trecutu-i mare, eu țării mă închin.
„Și dacă” „Trecut-au anii”, niște nori,

Lungi, în neștire, pe șesuri de strămoși,
Stă stânca neclintită sub pașii următori,
Eminescu și noi stăm țării credincioși.
Chiar dacă prezentul vede rugi mai rar,

Dă, Doamne, credință și înțelepciune,
Binecuvântează România, acum de centenar,
Și atunci veni-vor toate de la sine.
Ridică, din nou, Doamne, pe românii mei,

Să știe întreaga lume că suntem pui de lei!
CÂND ERAM TOȚI
(Din volumul, Dar și misiune"/2018)

Plânge timpul, frângându-și mâinile artizane,
După un, atunci", când eram la un loc,
Bunici povestitori, astăzi, privesc din rame,
Părinți tineri și copii voioși, la câte-un joc.

Regretă anotimpul magia de altădată,
Din fulgi mari, promoroacă și omăt,
Cu fum ce se ridică spre bolta înstelată,

Către Dumnezeu își făcea loc încet-încet.
Suspină nopțile lungi, în ger tremurând,
Când nu se-așeza geană peste geană,
La vremea colindelor sfinte pe pământ,
Din minunata copilărie răcășdeană.

Gândește trăirea, azi, cu capu-n palme,
Momente-n sărbătoare de odinioară,
Când ceasurile treceau blânde și calme
Și prea rar se întâmpla ceva să doară.

În amintire, nostalgia vacanțelor de vară,
Cu pești mărunți în scăldătoare ape,
Când soarele cocea rodul pe afară
Și Dumnezeu stătea atuncea mai aproape.

Și ce liniștit curgea viața mai departe...
Însă, astăzi, solitudinea vorbește:
, Atunci"a rămas într-o nescrisă carte...
Ce fericiți trăiam, fără a conștientiza, firește!

„Atunci"s-a dus, nu ne mai aparține!
Murmură un glas, cu ochii goi spre mâine.
George Terziu, manager Grup Cervantes, împreună cu renumitul folkist

Emeric Imre

ARPÁD TOTH


ÎMI SCRIU ÎN PALMĂ CĂ VREAU IUBIRE
Îmi scriu în palmă că vreau iubire…

Iubirea pură, de la Dumnezeu,
Să fim liberi, nu în asuprire...
Precum sfinții, care sunt drepți mereu.
Doresc doar un telefon să-i dau

Prin vibrațiile palmei mele,
Vreau doar în meditație să stau...
Să plutesc lin, printre stele.
Să scriu în palmă o poezie

Și pe Divin să îl slujesc mereu,
Că nu voi trăi o veșnicie...
Și atâția oameni trăiesc din greu!
Nu pot să salvez această lume,

Nu am puterea, dar pe toți vă iubesc;
Să fac precum Dumnezeu îmi spune...
Și apoi pot să mă ofilesc!

Doresc să trăiesc clipa prezentă,
În dragoste, cu tot ce mi s-a dat...
Mângâiat de muza-mi influentă...
Știind că sufletu-mi este împăcat!
În oceanul dragostei divine,

Mă scufund zilnic și sunt însetat...
O picătură mi se cuvine,
Și sunt mulțumit de ce mi s-a dat!
Ce pot să fac eu, doar un fir de praf

Purtat de vânt, care plutesc spre cer,
Să-i dau Fecioarei un autograf...
Chiar și cu viața, atâta îi cer!
SĂ GUSTĂM DIN PACEA IUBIRII ETERNE
Cum vrem să fie pace pe Pământ

Dacă nu e în inimile noastre,
Neascultând al Divinului cuvânt,
Când nu iubim florile din glastre?
Pacea să curgă pe acest pământ,

Să trăim în liniște deplină,
Astfel orice om va deveni un sfânt...
Când Fecioara o să intervină.
Oricând vom putea să trăim în pace,

Cu o inimă pură, deschisă,
Dumnezeu pe toți o să îi împace...
Când iubirea Lui nu e respinsă.
Petalele acestei iubiri vor curge

Din Ceruri, umplând a noastră cale;
Nu vor fi necazuri să ne încurce,
Doar fericire și pace în zare.
Scânteia divină ascunsă în noi

Ar vrea să iasă la suprafață,
Precum frumosul lotus alb din noroi...
Orice om, cât trăiește, învață!

Nu este o bucurie mai mare
De a trăi în pace pe pământ,
De atâtea ori inima ne doare,
Văzând că mulți nu au discernământ!
Viața noastră trece atât de ușor...

O să plecăm cu mâinle goale;
Dar orice suflet curat... încetișor,
Își va întâlni pacea în cale.
Scăldați-vă în iubirea divină

Simțind parfumul păcii pe Pământ,
Căci nu universul este de vină,
Ci omul fără de discernământ!
Cine-i umil, poate trăi în pace,

Nu îl deranjază banii deloc,
Nici nu are haine să se îmbrace...
Trăiește în pace, în acel loc!
Pământul este doar o suprafață,

Trăim pe el ca simpli trecători,
Dumnezeu prin al Lui cuvânt ne-nvață
Că doar iubind vom fi învingători:
Și iertând vom cunoaște fericirea,

Pacea sufletească, liniștea din noi,
Doar iubind vom atinge nemurirea,
Ca lotusul, vom crește din noroi!
FERICIT E CEL CE ȘTIE
Fericit e cel ce știe

A iubi cu adevătat,
Va trăi o veșnicie
Cu o viață de împărat!
Fericit e cel ce-l iartă

Pec el care l-a supărat,
Va avea o altă soartă
Și o să fie împăcat!

Fericit e cel ce spune
Adevărul neîncetat,
Va avea un rol anume…
Raiul îi va fi asigurat!
Împărăția divină
Îi așteaptă pe cei drepți,
Când grești cine-i de vină?
Corpul tău cu șapte peceți!
Doar adevărul absolut

Va salva această lume,
Un termen simplu cunoscut,
Cui iubire i se spune!
Așa a fost de la-nceput!
IUBIREA DIVINĂ
Iubirea divină e cea mai frumoasă floare,

Iubirea divină nu are asemănare,
Din vremuri eterne de când lumea există,
Dragostea lui Dumnezeu în univers persistă!
Trebuie să ai o nimă încăpătoare,

Unde-I Dumnezeu, cu iubirea lui cea mare,
Unde SPIRITUL tău pur, etern sălășluiește,
Unde Fecioara cu Dumnezeu se întâlnește!
EU SUNT CU VOI!
-Eu sunt cu voi!

Zice Dumnezeu și ne iubește!
Dar lumea nu se trezește,
Nu acceptă iubirea divină...
-Să vină ce-o să vină!
Dar fără Dumnezeu, n-avem zile,

Universul El l-a făcut,
Ne răsfoiește a vieții file...
Dar noi, tot nu am priceput!

N-am priceput,
Că din iubire ne-a făcut pe noi
Și întregul univers...!
Pe drumul nostru sunt atâtea flori...
Tot ce-a fost rău, trebuie șters!
SĂ NE HRĂNIM SUFLETUL CU BUCURIE
Să ne hrănim sufletul cu bucurie,

Să trăiască bine, să aibă energie,
Să sburde de fericire ... căci nu greșește,
Iubindu-L pe Dumnezeu, îl înveselește!
În corpul meu, să-i fie viața ușoară,

Iar atunci când nu voi fi, rău să nu îi pară.
Gustând din oceanul iubirii divine,
Va ajunge în Rai și-i va fi foarte bine!
Să facem lucruri bune pe acest pământ,

Să respectăm mereu al Divinului cuvânt,
Ne va scăpa de demonii cu El certați,
Cu al Său Fiu Iisus, o să trăim ca frați!
Dacă respectăm cuvântul lui Dumnezeu,

Cât vom fi în viață, ne va proteja mereu,
Liberul albitru totul ne va spune...
Cu dreptul de-a alege, doar pe cele bune!
Omul umil niciodată nu se ceartă,

Omul înțelept va avea o altă soartă...
Nu va fi deștept prin cărțile citite,
Ci respectând ale Divinului cuvinte!
TOATE LUCRURILE DISPAR
Toate lucrurile dispar,

Dar iubirea, ea rămâne,
O floare demărgăritar
Va putea să te îndrume.

Inima să ți-o deschidă,
Să-L vezi pe Dunezeu în ea,
Tot ce-i rău să se închidă...
Când tu vei deveni o stea.
Sursa păcii e iubirea...

Într-un suflet nemuritor,
Dragostea și fericirea...
E apa vie din izvor.
SĂ ȘTII CĂ-N ZILELE SENINE
Să știi că-n zilele senine

Un soare sus îți strălucește,
Orice înger intervine,
Dumnezeu te ocrotește.
Precum îl cauți pe Divin

Și el te caută pe tine,
Să știi să ierți cu chip senin,
Fericit, o să trăiești mai bine.
Inima fiind mai mare

Încape Dumnezeu în ea
Ca să afle fiecare,
Că astfel viața nu e grea!
Aici își are sălașul

Divinul cât o să trăiești,
Nu fi în viață păgubașul
Faptelor tale, că greșești!
Cere-I starea de bucurie

Divinului din inma ta,
Poți trăi în armonie:
Iubește și nu vei regreta!
În plimbarea ta prin viață

Poruncile să le respecți,
De nu le știi Moise te-nvață...
Și Iisus, că trebuie să ierți!

Și faci doar bine pe pământ
Dumnezeu este cu tine,
Fecioara prin al Ei cuvânt
Pe piscuri te întreține.
Dar trebuie să exersezi

Și sinele când ți-l vei cunoaște,
În tine trebuie să crezi
Și în a îngerilor oaste!
Grup Cervantes

MARIA BEM

CRĂCIUNUL ÎN ROMÂNIA
– Tradiţii, superstiţii şi obiceiuri transmise din generație în generație.

În seara de Ajun, casele sunt curate și pregătite în așteptarea colindătorilor.
Colindul este cea mai larg răspândită tradiție de Crăciun, alături de împodobirea
bradului.
TRANSILVANIA
În satele din Maramureş, colindătorii iau cu asalt uliţele încă din Ajunul
Crăciunului şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă
în casă cu „Steaua” sau cu „Capra”, reprezentaţii răspândite în numeroase zone din
România, potrivit cărţii „Tradiţii de Crăciun” realizate de Centrul de Creaţie, Artă
şi Tradiţie Bucureşti.
Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este „Jocul Moşilor”, la
originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un

ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi
tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le ise în cale este „croit” de biciul
„moşilor”. „Moşii” maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de
cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun.
O altă tradiţie nelipsită în acest colţ al României este „Viflaimul” – o piesă de
teatru popular în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce
prevestesc naşterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol
în care sunt întruchipate personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul,
hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea, dracul, moşul,
străjerul şi mulţi alţii, în funcţie de cât de mare este ceata.
Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu
împrumut. Cei care au animale şi păsări în gospodărie obişnuiesc să le dea mâncare
pe săturate şi o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar feri de boli.
În unele zone, în Ajunul Crăciunului încă se mai leagă pomii fructiferi cu paie
pentru a fi mai roditori în anul care vine. Cei superstiţioşi ung cu usturoi vitele, la
coarne şi la şolduri, pentru a alunga spiritele rele. Din străbuni se spune că, dacă
vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă, este semn că iarna va fi lungă şi
geroasă.
Tot în Transilvania, se mai păstrează încă, în satele de pe Târnave, „butea
feciorilor”. Băieţii se strâng în ceată pentru a aduna, încă din zilele de post, vin
pentru petrecrea din ultima săptămână a anului. Ceata de colindători este organizată
după reguli complicate şi fiecare membru are un rol (ghirău, ajutor de ghirău, jude,
pârgău mare, pârgău mic). Tot în această zonă se cântă un colind cu rădăcini de
peste două milenii, intitulat „Împăratul Romei”. Colindul redă contextul istoric al
naşterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian Augustus şi descrie
momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu daruri – aur, smirnă şi tămâie.
În satul Limba, din judeţul Alba, se păstrează încă un vechi obicei – „Piţăratul”.
Denumirea vine de la „piţărău” – colacul pe care cei mici îl primesc atunci când
merg la colindat. El este făcut din aluat care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.
În comuna Ilva Mare din Bistriţa-Năsăud, în Ajnul Crăciunului pornesc prin
sat „belciugarii” – tineri costumaţi în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor, mire
şi mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu este
specific creştinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria în care
joacă „belciugarii” va fi una bogată în anul care vine. De aceea, toată lumea îi
aşteaptă şi îi răsplăteşte.
La Sălişte, în judeţul Sibiu, se păstrează o tradiţie veche din anul 1895. În seara
de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcaţi în costume
populare. Colindatul începe cu casa primarului şi a preotului, după care feciorii
pornesc din casă în casă, până dimineaţă, iar la final se duc direct la „ceată”, unde
colindă „gazda”.
În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după
încheierea slujbei, fiind ascultaţi de tot satul.

În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar şi din localităţi de
dincolo de munţi, din judeţele Vâlcea şi Argeş, sunt invitate la întrunirea cetelor de
juni de la Sălişte, care se ţine anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de
zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată îşi prezintă jocurile
tradiţionale şi mesajul, după care se prind cu toţii în Hora Unirii.
MOLDOVA
Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei

străvechi – decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de
noroc. Bucatele tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie,
sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiţia spune că femeile
nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră,
câte un pic din toate mâncărurile.
În Moldova, în special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun şi le păstrează
până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat.
Se spune că aceşti colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna.
Bucovina este, de altfel, recunoscută pentru modul în care sunt păstrate
tradiţiile. Aici, în ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furca de
tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ţine şerpii departe de gospodărie.
O tradiţie frumoasă, dar care s-a pierdut, este cea de a ieşi afară cu mâinile pline
de aluat şi de a atinge fiecare pom din livadă, repetând: „Cum sunt mâinile mele
pline de aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod tot anul”.
Tot în Bucovina sunt preparate 12 feluri de mâncare de post, între care prune
afumate, sarmale cu cartofi, ciuperci tocate cu ustoroi, borş de bureţi, care sunt
pentru masa din Ajun – ultima înainte de încheierea postului. Uneori, sub masă sunt
răsfirate câteva fire de fân. Peste masă se petrece un fir de lână roşie, legat sub
formă de cruce, iar la colţurile mesei se aşează căpăţâni de ustoroi. În mijlocul mesei
este pus un colac rotund, iar în jurul său cele 12 feluri de mâncare.
Odată terminată masa, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi. În
unele zone, ei se îmbracă în portul tradiţional, cu sumane sau cojoace şi cu căiuli
împodobite cu mirt şi muşcate.
În unele zone, pe lângă colindători ies pe uliţele satului cetele de mascaţi –
„babe şi moşnegi” care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care
vine.
OLTENIA
În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului se practică „scormonitul în foc”.

Toţi membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o nuia, spunând:
„Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile

lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoşi/ Să se facă bucatele,
porumbul, grâul”.
„Piţărăii” este un obicei de pe vremea dacilor care se practică în localităţile de
pe Valea Jiului şi care semnifică sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru
rodnicia holdelor şi a pomilor. Piţărăii sunt numai bărbaţi, copii sau adolescenţi,
organizaţi în cete, îmbrăcaţi în haine populare care se adună în noaptea dinaintea
Ajunului pentru a împodobi steaguri cu clopoţei, năframe multicolore, ciucuri şi
coroniţe de flori pe care le agaţă de prăjini de câţiva metri lungime. Alaiul porneşte
apoi la colindat.
În Oltenia, văile răsună de Colinde în fiecare Ajun. Cea mai răspândită este
„Steaua”, care se cântă, în general, în cete de câte patru. Fiecare membru are un rol:
unul ţine Steaua, altul este responsabil cu strânsul banilor, al nucilor şi al covrigilor
promişi, în vreme ce alţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de câini. Tot
în Oltenia, în ziua de Crăciun, femeile mai respectă încă un obicei vechi de sute de
ani – dimineaţa, ele pleacă la cimitir, unde dau cu tămâie mormintele, după care se
întorc acasă şi scot colacii de le copt. Pe fiecare colac sunt puse un ou şi o lumânare,
iar apoi se dă de pomană prin vecini.
BANAT
În localităţile de pe Valea Almăjului, colindătorii iau cu ei un băţ din lemn de

alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei
pentru a alunga duhurile rele. Alunul fiind naşul, în folclorul românesc, cu el se
alungă şerpii, norii, spre a feri gospodăria de diavoli şi a-i aduce prosperitate.
Bătrânii aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu şi porumb. Oamenii cred că
dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânţa pe care o
vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine.
În Ajunul Crăciunului, sârbii din Banat fac focul pentru pentru a arde
„badnajak-ul”. Este vorba despre un trunchi de stejar tânăr care este aprins în
noaptea de Crăciun în curtea casei. Scânteile focului ar aduce bunăstare
gospodăriei.
(Informații preluate- Mediafax)
LEGENDĂ
FLOAREA NUMITĂ „CRĂCIUNIȚA"
Există multe legende și mituri ale Florii Crăciunului și toate asociază

această floare cu credința, puritatea, bunătatea și încrederea în oameni.
Povestea Crăciuniței începe în Mexic, unde locuiau doi frați, Maria și Pablo.
Cei doi copii proveneau dintr-o familie foarte săracă.
În satul în care ei locuiau în fiecare an de Crăciun avea loc festivalul
tradițional, la care se oferea daruri. Crăciunul era sărbătoarea preferată a micuților,

însă erau mult prea săraci să își permită cadouri. Își doreau însă foarte tare să îi
poată duce ceva în dar micului Iisus, dar nu aveau nimic. În Ajunul Crăciunului,
Maria și Pablo se pregăteau să meargă la slujba de Crăciun. În drumul lor spre
biserică, copiii au adunat câteva plante verzi, în semn de prețuire pentru micul Iisus.
Au fost luați în derâdere de ceilalți copii, că au venit fără nici un dar, Maria si Pablo
au așezat plantele în jurul noului născut. În mod miraculos plantele verzi s-au
transformat în plante cu frunzele în forma de steluțe roșii, așa cum o întâlnim și
astăzi.
O altă legendă ne spune că o fată săracă, neavând ce dar să ducă la biserică
pentru slujba de Crăciun, și convinsă fiind că orice dar oferit din inima este bine
primit de Dumnezeu, a cules de pe marginea drumului câteva plante verzi. În
biserica, acestea s-au colorat în roșu aprins, cu frunzele în forma de stea, iar acest
miracol de Crăciun a făcut ca planta să rămână cunoscută sub denumirea de Floarea
sau Steaua Crăciunului.
În credința populara se spune că atunci când Dumnezeu a creat natura pe
pământ a cerut plantelor să facă flori minunate pentru a le încredința lumii, iar
fiecare dintre plante să își aleagă un anotimp pentru înflorire. A mai cerut florilor
să dăruiască mereu celor din jur frumusețe, dragoste, liniște și înțelepciune. Într-o
zi Dumnezeu a văzut între toate plantele, una care de la nașterea sa dăruia tot ceea
ce era mai prețios pentru ea, doar ca să fie aleasă de către oameni. Oricât se chinuia
aceasta floare, nimeni nu se oprea în fața ei pentru a o admira. Nimeni nu o aprecia
pentru că avea floarea foarte micuță iar frunzele foarte mari. Această floare încerca
din răsputeri să fie fericită în ciuda faptului că nimeni nu o dorea.
Dumnezeu, văzând toate acestea i-a spus acesteia:
“Văd că ești o planta foarte frumoasă și că îți faci datoria cu multă dăruire
chiar dacă frumusețea ta nu e apreciată și asta te întristează. Lupta pentru a fi fericită
oferind dragostea ta necondiționată oamenilor deoarece știi bine ca au nevoie de ea.
Pentru aceasta îți dăruiesc sângele meu, frunzele tale transformându-se în roșu iar
pentru dragostea și înțelepciunea ta vei deveni cea mai frumoasă floare în perioada
cea mai importantă a anului.
Tu vei fi reprezentanta dragostei și esența divina a universului”. Acesta a
fost momentul în care planta cu o floare mică și frunze mari s-a transformat într-o
minunată Stea de Crăciun, simbolul iubirii și al speranței. În fiecare an, în preajma
Crăciunului aceasta floare reușește să își facă datoria de a aduce frumusețe,
dragoste, înțelepciune și armonie în viețile noastre, îndeplinind misiunea dată de
Dumnezeu.
Învățătura tuturor acestor legende este una comună și este aceea că nu
valoarea darului este cea care contează, ci dragostea care îl aduce și îl însoțește.
Indiferent dacă o primim sau o facem cadou, indiferent dacă mai credem sau
nu în povești, Crăciunița ar trebui să existe în casa fiecăruia dintre noi.
(Apăruta în vol. Legenda florilor și a lor poezie -de Maria Bem- Autor
necunoscut)

CRĂCIUNIȚA
Iată vine iarna!

Moșul bun e pe drum,
cu el vine sărbătoarea
cu daruri multe sub bradul de Crăciun.
Floarea cea mai căutată
este floarea Crăciuniței
cu flori mici sau mari, dar roși.
Am văzut prin piață, Crăciunițe albe
dar tot mai frumoasă e roșia floare.
e floarea de sărbătoare
E Crăciunița Moșului Crăciun!
AGAPIA
Se aud clopotele Agapiei, venind spre mănăstire,
Acolo, Veronica și Mihai, își spun încă povestea de iubire .
Povestea pătimașă
De noi toți adorată.
Îi pun trandafiri la mormânt
Și un fior mă cuprinde...,
Și clopotul bate și toaca mereu,
Vecernia a început .
Voi adorații lumii, din ceruri ați hotărât
Veți fi împreună în cer și pe pământ.
În lumea cea rea,
În lumea cea bună, cuprinsă de nevăzut.
Merg , i-au parte la slujbă,
O Maică îmi spune povestea
Și clopotele bat...
Și flori sunt pe mormânt.
AM ÎNVĂȚAT EU DE LA VIAȚĂ.
Am învățat eu de la viață
Să am răbdare în tot ce fac.
Am învățat un pic de ascultare ,
Credeți-mă, e foarte grea.

Am învățat că arma cea mai bună
E doar tăcerea nu riposta.
Am învățat că sunt oameni și oameni
Unii mai buni alții mai răi
Am învățat cya alegerea–i paletă mare
Iar bun e numai Dumnezeu.
Am învățat să dăruiesc iubire,
Chiar dacă uneori am suferit.
Am învățat că viața-i o trăire,
Și, nu mai te întoarce în trecut.
Am învățat că, important în viață
Este familia și prietenii cei buni.
Am învățat, oo...multe de la viață
Prin oamenii ce i-am întâlnit pe drum.
Am învățat că viața-i o scriptură,
Iar dragostea,... da, ea e un simplu joc.
Făcând un tot și un bilanț , rezultă că:
Viața e un decalog al propriilor purtari
Și a credintei noastre în ”bunul Dumnezeu”!
BRADUL DE CRĂCIUN
Împodobit-am bradul în tăcere

e datină lăsată de străbuni.
Luminile colorate aduc magie

și îngerași și figurine și steluțe,
apar adesea prin cetina cea verde.
Beteala prinsă este argintie.
O bucurie ne înconjoară,
Crăciunul nu-i despre Moș bun
ce în ajun sosește iară.
E sărbătoarea nașterii lui Iisus.
Am învățat să dăruiesc, de toate

și celui ce nu are și la prieteni
Să simtă sărbătoarea-n tot și toate
iar bucuria să-i fie cât mai mare.

Tu bradul nostru cel frumos,
cu cetina cea verde,
aștepți colindători în zori
și Leru-i Ler ..e Veste!
Crăciunul e una din minuni,

ce Domnul o întrupează
prin Maica Domnului ce L-a adus.
să bucure tot neamul.
E sărbătoarea de Crăciun,
e bucurie, armonie, e bradul de Crăciun.
AM MERS PRIN GROHOTIȘUL VIEȚII.
Am mers prin grohotișul vieții,

Cu capul sus spre Dumnezeu,
Să -L întâlnesc în ceas de noapte,
Iar ziua să-o armonizez mereu.
Tu Doamne, ce umbletul mi-ai dai
Fii bun și mergi cu mine, an de an
Să stau mai mult în astă lume
Să văd astralul prin povești...
Să merg cu tine la Liturghie,
Să îngenunchez, să mă smeresc.
Așa tu Doamne, fii-mi aproape,
Eu doar cântări îți voi aduce,
In ele sunt dragostea toată
De bun creștin ce o voi duce.
BOBOTEAZA
În fiecare an ne botezăm,
Agheasmă mare să luăm.
Apele toate vor fi sfinţite
Cu cruce vor fi atinse.
Cândva, Iisus Hristos spunea:

„Vino Ioane și cutează,
Pe Mine mă botează.”!
Sfântul Ioan îl boteză,

Cu Duh Sfânt, trimis din cer.
Apa Iordanului să o întoarcă.
Cerul s-a deschis atunci
Glasul Tatălui ne-a spus:
„Iată Fiul Meu iubit

Minunea s-a împlinit,,!
Ioan marele Botezător,
Vărul lui Iisus Hristos
Bucurie ne-a adus

Pe Satana l-a învins,
Lumea întreagă l-a iubit.
Prin botez a fost făcut,
Mântuire El să fie,
Pentru întreaga omenire.
În Hristos ne-am botezat
Pe Iisus l-am lăudat.
ÎNGERUL MEU
Tu treci îngerul meu, din văzduh în văzduh

lumină neînserată, nevăzut, neatins
descuind marile visări .
Ai despicat norii,
cu toiagul unui Sfânt ...
Când Noe întâiul, răsuci cheia pe ape,
pragul de jos la unit cu cel de sus,
privindu-l într-un cânt, apoi legământ.
Pe atunci ne-ntâlnirăm, îngerul meu,
De soare ascuns, de steaua de sus ...
Și-mi cântai visul iubirii,
răstignit peste lume, pe întreg pământ.

PAȘI
Eu vin către tine în tăcere

Tu, mă aștepți la icoană plângând.
Eu vin către tine prin albul zăpezii
Tu vii către mine in albul meu gând.
Clepsidra am spart-o, suntem lumină
Eu zbor către tine prin Univers cântând.
Tu mă primește,..vom fi împreună
La poarta cea mare cu chei încercând.
Acolo un înger păzește intrarea
Acolo e veșnicia, nu-s oamenii răi
Un timp are nevoie de alte timpuri
De flori, de verdeață, de calul-n galop
BISERICA
La tine am venit o clipă

și-am poposit la început,
mi-ai pus tot dragul în psaltiră
și te-ai rugat și am știut...
In visul meu erai pe schele
și ușa larg tu ai deschis-o
spre Îngeri, Magi și Înviere.
Icoane-n aur ai pictat

a Maicii Domnului icoană
ea surâdea, era frumoasă
și pruncul în brațe-l mângâia.
Era icoana Maicii mele!
Capul smerit eu l-am plecat,

înțelegând pe loc- Trăirea,
ce ajutor enorm mi-ai dat.
Fii binecuvântată Maică,
Cea mai presus de Heruvimi
Și vino iară și ne iartă
Și dă-ne ajutor Divin!

CĂTĂLIN PILIPAUŢEANU
DAN PURIC
București, 28 iunie 2022
ÎNVIERE
Să-mi spui Isuse Tu, să-mi spui Hristoase

Tu deținutul condamnat la moarte
Când în grădina Getsimani te-arestase
Ce s-a-ntâmplat de n-ai fugit departe?
Și mă căiesc și sufăr împăcat

Că eu te-aș fi salvat fără de gând
Și-aș fi vorbit în taină cu Pilat
Ca să te cumpăr, nu ca să te vând.
Te-aș fi păzit cu veghea mea de-aproape

Cu viața mea umil aș fi plătit
Și nu-i lăsam Isuse să te-ngroape
În locul tău, eu m-aș fi răstignit.

Eu nu te lepădam la miez de noapte
Și nici cocoșii nu ar fi cântat
Eu nu-ți dădeam oțet să bei, ci lapte
Și nu ai fi murit.. ai fi-nviat.
Măicuța ta la cruce n-ar fi plâns

Nici sulița din coastă n-ar fi rană
Eu te-aș fi luat în brațe, te-aș fi strâns
Și-am fi-mpărțit pe Golgota pomană.
Și pâini, și pești, și vorba ta-nțeleaptă

Și vindecare-n trup fără de spini
Și viața, adevărul, calea dreaptă
Le-am fi-mpărțit sărmanilor creștini.
Ne-ai învățat să dăm din dăruință

Obrazul să-l întoarcem de-i lovit
Să ne iubim dușmanul, și-n credință
Să-l ajutăm pe cel mai oropsit.
Mă doare că-n durere-ai suferit

Și cuiele din mâini, și biciuirea
Mă doare Doamne că te-au răstignit
Și că au răstignit pe veci iubirea.
Mă doare că din jertfa ta cerească

Ei fac spectacol jalnic și plătit
Isuse Doamne, firea omenească
Nu s-a schimbat, și nu s-a mântuit.
În rugăciuni se cer arginti, avere

Și-n valma bolii strâmtă sănătate
Și niciodată, Doamne, ei n-ar cere
Salvarea si iertarea de păcate.
Creștinul, Doamne, plânge pentru tine

Și pentru Tatăl să ne țină vii
Creștinul, nu se roagă pentru sine
Ci pentru mântuire și copii.
Creștinul nu te caută-n morminte

Și nici în vise de mărire sau putere
Creștinul este faptă, nu cuvinte
El crede-n tine, în har, și-n Înviere.

VIS DE-O VARĂ
Cântau cocorii timpul nevenit

Și începea să plouă-n ochii lor
Cocoară albă, dacă m-ai iubit
Mă vei striga când îți va fi mai dor
Pe streașină cad lacrimi, Dumnezeu

Ne plânge dintr-o altă veșnicie
Nu porți vreo vină, vinovat sunt eu
Sau aripile frânte, cine știe...
Pentru minciuna mea de greu poet

Că nu te-aș fi iubit, că mi-ai fost muză
Ai să mă ierți îmbătrânind încet
Că te-am rănit, mă iartă, nu am scuză
Dar, chiar acum când streașina pocnește

Sub ploaia care mi te-a și udat
Îţi las scrisoarea asta, tu citește
Să mă păstrezi cum ni s-a întâmplat
Cum nimeni niciodată nu va ști

Dacă ai fost reală sau vreo stare
Te las poemic, eu nu voi mai fi
Decât un ins iubind la întâmplare
Ce cărți ciudate, soare și noroi

Cu mare fast în plină sindrofie
Nu va ști nimeni drama dintre noi
Tragismul urlet din tăcerea vie
Voiam să te întreb, dacă-mi permiți

Când publici cartea cu nuntiri de seară?
Să-mi lași un exemplar, te rog, promiți?
Dă-i-o celui mai trist cocor din gară...
Te las, poate că scrii sau mă citești

Poate te-ai regăsit într-o erată
Dar vreau să te întreb: mă mai iubești?
Sau m-ai iubit, sau ne-am iubit vreodată?

Cu bine, rugăciunea mea fatală
Cu bine, dulce Magică Cocoară
Cocorii mor la Nunta lor Pascală
Iar Nunta Învierii-i vis de-o vară...
Rămâi oricum iubirea mea totală

Iubindu-te nicicând ultima oară...
Lansare carte apărută la Editura Cervantes, a autorului Cătălin Pilly

ECATERINA CHIFU



POEZII-CÂNTECE DE CRĂCIUN
DOR DUMNEZEIESC
Din imensitatea depărtărilor albastre,

Porni din ceruri valuri, valuri de iubire,
Pentru toți oamenii de pe-ntinsul pământ,
Să se pătrundă mereu de Duhul Sfânt.
Prin Arahanghelul Gabriel, Domnul a vestit

Venirea pe pământ a Fiului Său mult iubit
Care să aducă în toată lumea dorita mângâiere
Și-a sufletele noastre aleasă, dulce mântuire.
Maria Fecioara a dat viață pruncului iubit,

Adorat de magi, de păstori, de coruri de îngeri,
Dumnezeu-Om a venit s-asculte a noastre plângeri,
Coborând la noi lin, din cerul senin, infinit.
Ce minunată venire a Fiului lui Dumnezeu!

Ce bucurie aduce Crăciunul în suflet mereu!
Nu mai suntem singuri în acest imens univers,
Avem iubirea Domnului și în noi, un dor imens.
Un dor imens, un dor de viața creștinească,

Un dor de frumusețea Fiului nelumească,
Un dor nespus de raiul frumos, Dumnezeiesc
În care mereu, mereu vreau ca să trăiesc.
Un dor Dumnezeiesc ne luminează viața,

Puterea Domnului ne aduce iar speranța.
Să alungăm ura, să ne unim toți prin iubire,
Să trăim În Domnul, cu Domnul, ce fericire!
SEARĂ DE CRĂCIUN
Seara albastră coboară din cerul de cristal,

Pe bolta înaltă stele de diamant încet apar,
Copiii privesc cerul, să vadă venind iar,
Sania lui Moș Crăciun cu jucării în dar.

Se aud colindele în aerul serii înmiresmat,
Răsună râsul colindătorilor sub ceru-nstelat,
Se bucură gazdele de urările colindătorilor,
Fac daruri fructe, colaci din prinosul lanurilor.
Ce minuat este la noi Ajunul Crăciunului,

Când ne adunăm toți veseli în jurul bradului!
Coruri de îngeri cântă frumoase imnuri de iubire
Și ne îndeamnă pe toți să trăim în înfrățire.
Seară de Crăciun, seară blândă de Crăciun,

Tu ne faci să avem un suflet curat, mai bun,
Să slăvim pe Domnul, să iubim pe Cristos,
Să visăm cu drag la raiul etern, luminos!
Bucuria Crăciunului ne cucerește inimile,

Credicioșii toți se roagă, umplând bisericile,
Speranțele noi înfloresc în inima noastră,
Ocrotiți de Domnul, viața va fi frumoasă.
Minunată seară, minunată seară de Crăciun,

Purtăm cu drag în suflet pe Domnul cel Bun,
Cel ce ne dă viață și ne ocotește, ne-ajută să trăim
Pe pămntul drag al României, țara ce-o iubim.
STEUA ÎNCEPUTULUI
Ce lumină străbate fulgerător cerul înalt?

Ce freamăt se aude pe întregul pământ?
Ce semne scrie pe cer luminoasa stea,
De au pornit magii, urmându-i calea?
Este steaua începutului unei lumi noi,

Este steaua viitorului ce se naște în noi,
Este steaua speranței în marea fericire,
Într-o lume ce trăiește doar în iubire.
S-a născut Un Împărat al Lumilor,

S-a născut Un Împărat al Luminilor,
„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!
Urmați mie și veți dobândi speranța! ”

Așa ne îndemnă mereu Iisus Hristos.
Cu chipul frumos, atât de luminos.
De ce ne-am pierdut pe cărările vieții
Și nu am urmat îndemnul Luminii?
Steua începutului lumii creștine,

Coboară în inimi și adu-ne iubire!
Luminează mereu sufletele noastre,
Să-l urmăm pe Hristos aici și-n astre!
Este steaua începutului unei lumi noi,

Este steaua viitorului ce se naște în noi,
Este steaua speranței în marea fericire,
Într-o lume ce trăiește doar în iubire.
SUB LUMINA LUI DUMNEZEU
Ce tristă ar fi lumea, de n-ar fi fost Lumina lui Dumneazeu

Ce ne cuprinde mereu și se aprinde în inimi ca un curcubeu!
Ce dureroasă ar fi soarta noastră, de n-ar fi dulcea speranță
Că Domnul ne poartă de grijă, că ne apăra a noastră viață!
Sub Lumina bunului Dumnezeu, înflorim tot mereu, zi de zi,

Copii, tineri, părinți, bunici, toți îl slăvim, îl iubim, îl vom iubi,
Ne sporim credința și ne unim în numele lui Iisus Cristos,
Să facem an de an și sufletul și traiul nostru tot mai frumos.
Lumina din sufletele noastre o dăruim altora să înmulțim

Harul ceresc ce se revarsă peste noi, din cerul albastru, senin.
Lumină din Lumină, să se reverse în întregul univers.
Să fie pace și liniște pe acest pământ peste ape întins!
Sub Lumina bunului Dumnezeu, înflorim tot mereu, zi de zi,

Doar blânda, lina Lumina a lui Dumnezeu ne va împodobi

Pe caleaa iubirii, pe calea adevărului, a adevăratei trăiri,
Trăirii în Duhul lui Dumnezeu, a tainelor celor sfinte
Și ne rugăm:„Apără-ne de tot ce-i rău, bunule Părinte

Sub Lumina bunului Dumnezeu înflorim tot mereu, zi de zi,
SĂ NE RUGĂM ÎN NOAPTEA DE CRĂCIUN!
Să ne rugăm în noaptea de Crăciun!

Să ne rugăm fierbinte Domnlui Bun!
„Să ne fie casă casă, să ne fie masa masă”!
Pe masă să fie pâinea noastră românească!
Nu vrem, nu vrem, nu, pâinea străinului
Din grâul Românului, din grâul Românului...
Să ne rugăm Români, să ne rugăm Domnului,
Să dispară ura dintre frați, din mintea tiranului,
Să se pună capăt definitiv cumplitului război,
Să nu mai fie secerați tinerii, nu vrem eroi!
Vrem doar linișre și pace în toată lumea,
Să trăim fericiți, să ne iubim țara, familia,
Să sporim frumusețea dată de Dumnezeu,
Prin fapte, vorbe, să fim binecuvântați mereu!
Doamne, ai grijă, Te rugăm, ai grijă de noi!
Alungă disperarea, multele griji și nevoi!
Vrem doar curcubee pe cerul înalt al patriei,
Nu norii tenebroși ai urii, tristeții și vrajbei!
Dă-ne, Te rugăm, Doamne, zile ănsorite,
Să trăim uniți pe pământul patriei iubite!
Alungă multele dureri, fă-ne viețile fericite!
Să faci pădurile falnice, grânele înmulțite!
Să fie România o grădină frumos înflorită,
Marea grădină a Maicii Domnului preaiubită!
Ai noștri copii să crească în iubire creștină,
Să fie fiii demni, fericiți în patria-mumă!
Lasă-i Doamne, să rămână la noi în țară,
Să nu mai plece de-aici după o pâine amară!
Iar România să fie mereu, mreu binecuvântată!
Să fie o țară a credinței în Bunul Dumnezeu,
Ocrotită de Cristos, de Duhul Sfânt mereu!

SORCOVA DE ANUL NOU
Scorcovă, sorcovioară,
Hai cu noi a mia oară,
Pe la toți Românii frați,
La casele lor adunați!
Azi, în zi de Anul Nou,
Să alungăm tot ce-i rău!
În mare zi de sărbătoare,
Le facem o bună urare:
Să se bucure de viață,
În inimi s-aibă speranță
Că dorințele lor vor fi
Împlinite zi după zi,
Că toți vor trăi fericiți,
De cei dragi foarte iubiți.
Un an mai bun vă urăm,
Pace și liniște s-avem,
Bunăstare și mult spor
Urăm cu drag tuturor!
Coperta Antologiei Trenuri și gări, Editura Cervantes

SABIN IOAN POP
CRĂCIUNUL MEU
Crăciunul meu, nu are nevoie de arome,

Doar de necuprinsul cuprins între minte și inimă;
Acolo, Domnul Cerului, abia născut, miroase a rozmarin.
Crăciunul meu, nu are nevoie de lumini,

Doar de sălașul nașterii Lui, cuprins în inima mea;
Acolo, fericită, Fecioara Mamă, zâmbește Pruncului Sfânt.
Crăciunul meu, nu are nevoie de daruri,

Doar de prezența Tatălui Sfânt, în sufletul meu;
Acolo, El fericește, cu slavă, pe cei doi părinți pământeni.
Crăciunul meu, nu are nevoie de minuni,

Doar de credința vie în Cel Născut în culcuș de paie;
Acolo, la Betleem, Omul a văzut semnul sacru al porții Eternității.
Crăciunul meu, nu are nevoie de arome, lumini și daruri,

Doar de dragostea lui Isus Cristos pentru toți cei dragi mie;
Acolo, în dragostea Lui, sunt sărbătoarea și toate darurile vieții mele.
Nu aduc aur, nici mir, nici tămâie, dar mă închin Isuse, cu iubire, Ție!

COLINDUL CRĂCIUNULUI
E noapte sfântă pe pământ și fulgii-n aer zboară,

Colindătorii s-au pornit, iar îngerii coboară.
Ne-aduc cu ei un cântec sfânt, să ne fericească,
Că-n lume s-a născut Cristos, să ne mântuiască.
Haideți, să cântăm frumos: ,,Astăzi s-a născut Cristos!”
Scântei divine cad din cer, iar noaptea e albastră,

Noi colindăm cu Leru-i ler, afară, sub fereastră,
S-avem cu toți un an mai bun și-o inimă voioasă,
Ca în noaptea de Crăciun, preasfântă și frumoasă.
Bucatele-s acum pe masă și-n inimi, bucuria,

Azi, orice om, în orice casă, slăvește pe Mesia,
Primindu-l pe Isus cel blând, copilul nou născut,
Stăpân, pe suflet și pe gând, în veci recunoscut.
E noapte sfântă pe pământ și fulgii-n aer zboară,

Noi facem sacru jurământ și îngerii coboară,
Vestind că-ntr-un umil sălaș, din lumea pământească,
S-a născut Isus Cristos, să ne mântuiască.
Haideți, să cântăm frumos: ,,Astăzi

s-a născut Cristos!”

RUGĂ LA MOȘ CRĂCIUN
Ca mâine fi-va iarăși ziua pruncului Isus

Și magii îndrepta-se-vor spre locul sfânt,
De dragul Lui, bătrâne Moș, te rog nespus
Adu-mi ce nu îți cer acum decât în gând;
Du-mă-napoi spre serile târzii de iarnă,

În satul prăbușit la poale dulci de dealuri,
Și fă ca peste mine zăpezile să cearnă
Copilărie sfântă cu mii de idealuri.
Adună-ne pe toți, cum ne-adunai odată,

Bunici, părinți, copii, la ceasul sfânt știut,
Să mai cântăm în cor colinda preferată,
Slăvindu-l pe Isus, copilul nou născut.
Și urle iarăși lupii la margine de sat

Și lampa cu feștilă să ardă la ferești,
La bradul de Crăciun, simbol neîntinat,
Nepoților, bunicii, le depene povești.
La sanie înhamă, sub cerul nopții, calul,

Familia întreagă trimite-o la urat,
Sub stele oțelite să reînceapă balul
Serbărilor de iarnă, cu fastul lor uitat.
Întorși spre dimineață în casa părintească,

Cu Dumnezeu în suflet și oboseala-n oase,
Prea fericiți de noaptea-mpărătească,
Tu fă-ne somnu-adânc și visele frumoase.
*
O, Moș Crăciune, toate-acestea, astfel le rezum:
(Tu, ascultă-mi gândul, de-s vrednic și socoți!)
Eu nu te rog să-mi lași podoabe scumpe-n drum,
Ci doar Crăciunul de-altădată, dacă poti!

COLINDELE STRĂBUNE
Ca neam străvechi, creștin, în grija Maicii Sfinte,

De Crăciun, în țară, poporul se adună,
Spre-a nemuri mesajul sfintelor colinde,
Transmis prin veacuri în limba cea străbună.
În colinde se-ntâlnesc Cerul cu Pământul,

În colinde îngerii Îi vestesc venirea;
El și-asumă trup de om sfințind legământul,
De-a se naște spre-a salva toată omenirea.
E colinda pentru noi cânt de sărbătoare,

E colinda pentru suflet darul cel mai bun,
Pentru nația română, semn că ea nu moare,
Ci renaște repetat în noaptea de Crăciun.
Vom preaslăvi, cu toți, în noaptea-mpărătească,

Copilul Sfânt născut să Ne mântuiască!

MONICA MIHAELA
GHEORGHE




Editurii Cervantes

CÂND COLINDELE RĂSUNĂ
Anii au trecut grămadă,

Afară e iar zăpadă
Și cu săniuța ne plimbăm;
Anii au trecut ca unul,
Azi serbăm din nou Crăciunul
Și cu pace-n suflet colindăm.
Moșul va trece diseară,

Coborând din sănioară,
Va lăsa cadouri sub brăduț;
Toți ai casei se vor strânge,
Ochii lor nu vor mai plânge,
Astăzi s-a născut Sfântul pruncuț.
Lângă brad e veselie

Și în inimi armonie,
De astăzi cu toți mai buni vom fi;
Azi cântăm toți împreună
Și colindele răsună -
Să slăvim această sfântă zi!
SEARĂ SFÂNTĂ
O stea va răsări pe ceru-ntunecat

Şi îngeri vor cânta cu dalbe flori în mână,
Slăvind Copilul Sfânt ce S-a născut în stână
Şi S-a jertfit pe cruce ca Dumnezeu să ierte
Al nostru crunt păcat.
Să împlinim noi astăzi un obicei străbun,

Să fim în lume raze, s-aducem bucuria,
Căci în săracă iesle ni S-a născut Mesia –
Primiţi-L dar în suflet şi lăudaţi minunea
Din seara de Crăciun!

MIRACOLUL IUBIRII
Din neguri se ridică, spre ceruri se înalţă

O rază de lumină, o rază de speranţă;
În jurul ei e freamăt şi fulger şi furtună,
Dar pe cărarea-i sfântă colind angelic sună.
E raza stelei sfinte, e raza Mântuirii,

Care aduce-n suflet miracolul Iubirii;
E steaua fără nume ce de Crăciun vesteşte
Cum în săracă iesle minunea se-mplineşte.
S-a coborât din ceruri ca să ne mântuiască,

Iertarea şi Iubirea în gând să ne sădească,
S-aducă pacea-n lume, să mistuie minciuna
Şi inimile noastre să bată toate-ntr-una.
Să ne unim cu toţii sub raza mântuirii

Atunci când îngeri cântă miracolul Iubirii;
Să Îl primim în suflet pe Domnul sfânt şi bun,
Să nu-L lăsăm să moară – e noaptea de Crăciun!
CELE MAI DE PREȚ CADOURI
" - Spune-mi, tu, copil cuminte, moșul ce-ți aduce ție

De Crăciun când, pe-nserate, pe la case poposește?
Poate fructe, sau bomboane, sau poate o jucărie?
Mașinuțe, sau un lego, o păpușă ce vorbește?"
" - Unchiule, la mine moșul nu sosește de Crăciun,

Dară vine un Copil, ce se naște într-o iesle,
Ca o stea strălucitoare, cu ochi puri și suflet bun,
A cărei lumină arde toate duhurile rele."
" - Atunci, spune-mi, tu, copile, când la Paști vine degrabă

Iepurașul urecheat, cu-al său coș vechi de nuiele,
Ce ascunde pentru tine, printre firele de iarbă?
Poate ouă colorate, ciocolată, acadele?"

" - Unchiule, ca să-ți spun drept, iepurașul niciodată
Pe la mine n-a trecut. Dară vine negreșit
Un Om blând, cu chipu-n lacrimi și cu palma-nsângerată,
Care pentru noi chiar viața pe o cruce Și-a jertfit."
" - Vai, din ce-mi spui tu, copile, tare greu cred că îți este
Ca să nu primești cadouri, nici de Paști, nici de Crăciun...
Sărbătorile sunt triste făr-un dar, făr-o poveste,
Doar cu-n om, oricât acesta ar fi de blând și de bun."
" - Dar, unchieșule, tristețea vine din păcatul nostru,

Căci acest om este Omul ce cu glas tânguitor
Peste noi a revărsat, luminând precum un astru,
Pacea, mila și iertarea, lumii-ntregi Mântuitor!"
MUGURI DE LUMINĂ
O pată de lumină s-a născut în bezna moartă

Și în jurul său palpită raze dornice de viață,
Dar sălbatică făptură le cuprinde-n val de ceață
Și le-aruncă în abis, închizând a morții poartă.
Două sfere de lumină vor să-nalțe fruntea lor

Și în strai de nemurire să îmbrace-o lume-ntreagă,
Dar o crâncenă-ncleștare le subjugă orice vlagă
Și cu gheare nevăzute le sărută până mor.
Trei corole de lumină, în clocotitor avânt
Se înalță din abisul ce de Tată-a fost învins
Ghearele dispar când Fiul le aruncă-n foc nestins
Și din muguri de iubire încolțește Duhul Sfânt.
NINGE, DOAMNE
Ninge, Doamne, pace peste lumea toată,

Ninge cu iertare pentru-a noastră soartă,
Ninge doar cu bine, răul să-l stârpești,
Ninge, Doamne, dacă încă ne iubești;
Ninge cu iubire, albă, nepătată,

Ninge cum n-ai nins, Doamne, niciodată!
Ninge fără arme, ninge doar cu flori,
Ninge cum n-ai nins nici de sărbători;

Ninge cu credință pură-adevarată,
Ninge cum în lume n-ai mai nins vreodată,
Ninge cu speranță, ninge cu minuni,
Ninge cu-mplinire pentru rugăciuni!
Ninge cu iubire, alb-imaculată,

Ninge cu iertare pentru lumea toată,
Ninge, Doamne, pace, ninge peste noi,
Sub omăt să piară aprigul război!
UN OCHI DE CER
Un ochi de cer prin norii negri ne privește

Și-aruncă spre pământ o rază de lumină;
Un ochi de cer – o oază mai senină –
În volbura de nori ce ne-ncolțește.
Un ochi de cer prin care îngeri cântă

Cu glasul lor cel fără pată,
Un ochi de cer – o apă preacurată –
În vălmășagul norilor ce ne-nspăimântă.
Un ochi de cer prin care Tatăl

Către rebelii Lui copii se uită,
Un ochi de cer prin care El ne-ascultă,
Dar noi, mult prea grăbiți, nu spunem “Iată-L!”.
Și-n graba noastră spre deșertăciune

Nici nu vedem când, fără să ne certe,
Ochiul de cer decide iarăși să ne ierte
Și lacrimi se revarsă peste întreaga lume.

POVESTEA LUMÂNĂRILOR
Povestea noastră spune că pe o masă mică, înveșmântată-n tihnă,

Trei lumânări de ceară ardeau în întuneric, brăzdând în jur lumină.
Deodată, din penumbră, întâia lumânare grăi cu glasul frânt:
"Eu PACEA sunt și-n vremuri eram prezentă-n toate, și-n cer, și pe pământ;
Dar astăzi tot mai rar mă mai păstrează lumea în cugete și-n fapte
Și simt cum, fără voie, mă-nghite bezna deasă, mă sting ușor în noapte."
Apoi căzu tăcerea și tristă, lumânarea, spunând acestea, dară,
Oftând în întuneric, lumina și-o dădu, la ceas târziu de seară.
A doua lumânare, cu glasul și mai trist, grăi plăpând și ea:

"Eu sunt CREDINȚA care în suflete de oameni lăcașul își găsea;
Dar, din păcate, astăzi, din ce în ce mai mulți îmi spun că-s inutilă
Și că trăiesc mai bine chiar fără să primească lumina mea umilă."
Iar glasul i se stinse și, pâlpâind înfrântă, pentru ultima oară,

Își lepădă lumina în adierea blândă a vântului de vară.
A treia lumânare, din ce în ce mai stinsă, grăi și ea cu jind:
"IUBIREA sunt chiar eu și mai odinioară mă regăseam sclipind
În inimile toate. De la o vreme, însă, mă-ndepărtează lumea;

Putere nu mai am și-n grea singurătate mi se cam duce vremea."
Și suspinând acestea, în negura uitării se stinse lumânarea
Și numai un copil, văzând ce se-ntâmplase, îi regretă plecarea.
"Dragi lumânări, voi toate ar trebui să ardeți precum un far în noapte,

Așa cum veșnic arde o candelă străbună din schituri vechi, uitate..."
Îi întrerupse vorba o candelă aprinsă ce singură, în umbră,
Lumina-și răspândea și reflecta-n ferestre îmbrățișări de ambră:
"Nu plânge, tu, copile, nu te mai întrista, iartă-mi exuberanța,

Dar eu, cât sunt aprinsă, le pot reînvia, căci eu sunt chiar SPERANȚA!"
Îngenunchind, copilul, îi mulțumi apoi, înțelegând că veșnic,
Oricât va fi de greu, Speranța e-o făclie, Hristos fiindu-i sfeșnic.

CEL MAI TAINIC ADEVĂR
Florile nu încetează să existe, nicidecum,

Când un orb nu le zărește colo-n margine de drum;
Nici copacii nu-ncetează să existe în păduri
Când același orb străbate lumea-n zgomot de trăsuri;
Norii nu dispar defel de pe cerul ce-i veghează,

Când un orb călătorește pe sub ei, pe la amiază;
Și nici soarele nu piere, ci răsare tot la fel,
Chiar de orbul nu îl vede, să se bucure de el;
Luna de pe cerul nopții nu dispare fără urmă

Dacă orbul nu cunoaște străvezia ei cunună;
Și nici stelele în noapte nu se sting definitiv
Doar când orbul își invocă nevederea drept motiv;
Tot la fel și Dumnezeu nu-nceta-va să mai fie

Dacă orbi am fi cu toții, fără urmă de trezvie;
Dumnezeu este prin Sine Adevăr fără tăgadă,
Ce va exista de-a pururi pentru cei ce vor să-L vadă.
CTITORIE
Doamne, pune între noi cuvinte de iertare,

Să stingă dușmănia ce arde între frați,
Îngheață-ne pe buze cuvântul care doare
Și curăță tristețea din ochi înlăcrimați.
Zidește, Doamne, între noi tunel de-nțelepciune,

Și surpă-ne mândria care ne face robi,
Învață-ne să stăm mai mult în rugăciune
Și fă-ne să-nțelegen că-n lipsa-i suntem orbi.
Varsă, Doamne, între noi oceane de iubire,

Să fim cu toții frați în cuget și-n simțiri,
Du apriga mânie din suflet spre pieire,
Și ctitorește-n noi curate mânăstiri.

STEJĂREL IONESCU





ÎNĂLȚARE
redă-mi durerea, moartea mă înconjoară,

mă doare însuși plânsul, când sufletul mă înzboară,
ascultă cum tic-tacul în gongul nopții bate,

mă răsucesc în moarte și moartea-i un abate,
apoi de-a valma Doamne sunt răstignit pe o cruce,

și urlă din mormât, pământul la răscruce,
acesta-i nu-i destin, e menirea celor cerești,

iar tu prea sfinte Doamne, drumurile-mi pribegești,
căci eu mă înalț din hăuri pe raza de lumină

spre orizontul veșnic și a Raiului grădină.
SEMNUL CRUCII
senină este seara când îngerii coboară

pe raza de lumină în fiecare seară,
cerând iertarea iarăși celui ce este Veșnic

în veci cu mântuirea Treimei de la sfeșnic,
dar fumul mă înconjoară cu-n cer de lumânări,

trec trenuri încărcate plecate de prin gări,
din gări pustii și reci, din gări neobosite,

pe pajiști cu mioare – fânețele-s cosite,
unde păstor e Domnul, cel ce-I din morți înviat,

afar’ se frige mielul, ce e de OM tăiat,
și soarele se ascunde în munții cei de piatră

când plânge și izvorul cu sângele din vatră,
eu, fiu de OM mă rog, iertare vreau să cer,

la Domnul ce îi poartă pe oameni în eter,

ca să ne dea în iertare, drumul eternității
și să ne arate calea la Templul Judecății
te caut, te caut,…
te caut Doamne în noaptea cea deasă,

în boarea câmpiei, icoana din casă,
te caut în izvorul ce zbuciumă în munți,

în sudoarea ce curge șuvoaie pe frunți,
te caut în fântână, în apa cea clară,

în cafeaua fierbinte, neagră și amară,
în floarea de soc din umbră de gard,

în cărbunii din vatră, ce molcom ei ard,
te caut și în ploaia ce cade din cer,

în pasărea vieții ce zboară-n eter,
TU, cel Veșnic, de-a pururea viu,

te caut și în pașii pierduți în pustiu,
te caut să mă ierți de câte am făcut,

de crucea ce-o port, de prezent și trecut,
dar TU, ești Păstorul de oi și de capre,

ești veșnicia câmpiei cu munți și cu ape.
PLÂNGEA UN ÎNGER
plângea un înger la mausoleu

și crucile cădeau peste morminte,
nu e ușor și nu e greu
noi împletim doar ghemuri de cuvinte,
plângea un înger, aripile’s frânte,

și Dumnezeu venit-a din neant,
lumea începe să se înveșmânte
să dea ofrandă celui condamnat,
plângea un înger la margine de sat

și cimitirul s-a golit de morți,
doar vântul bate ca un apucat,
și plâng în lacrimi vranele la porți.

VIAȚĂ ȘI NEPUTINȚĂ
timpul este de vecernie,

bat clopotele a jale,
Domnul din ceruri ne adună
ca să ne dea osanale,
pe pământ mai cad iar ploi

și e frig și ger pe afară,
suntem dezbrăcați și goi
lângă o viață amară,
ne hrănim cu lighioane
și ne bem lacrima scursă
de la margini de icoane
intrând în a morții cursă,
viața noastră ce e oare

când și omu-i de pământ,
trei rânduri într-o scrisoare
și pe cruce un cuvânt,
norii se adună grămadă,

se așează pe casa mea,
zboară păsările de pradă
și mai cade câte o stea,
pe o mare învolburată,
pe un val, pe creasta lui
viața mea îngândurată
a pornit-o hai-hui,
și se văd în depărtare
umbrele celor plecați
care își cer iertare,
de la surori, de la frați,
și se aude plans de jale,

cerul cade pe pământ,
vântul cu lacrimi amare,
cere vieții jurământ.

LACRIMI DE SFINȚI
dacă în noaptea asta n-am să dorm,

și-am să mă rog fecioară sfântă,
nu înseamnă că n-am avut somn,
ci am avut inima frântă,
nu plâng, mă rog, mă rog tăcut,

să fii de-a pururea în rai,
să te găsesc și peste ani,
regina florilor de scai,
chiar de-ai murit în chinuri grele,

când capul ți-a fost tăiat,
tu ești fecioara dintre stele,
ce pe împărat l-ai înfruntat,
și pentru noi de-a pururi ești,

în neantul vieții, lumina,
și o sfântă care proslăvești,
TU, Sfânta Ecaterina.
VIAȚĂ ȘI LUMINĂ
e timpul tău copile, tut rebuie să te naști,

chiar de există viață, chiar de există moarte,
chiar de există timp, sau timpul nu există,
prin tine însuși timpul, prin tine îl renaști,
căci viața doar prin tine spre lume e o pistă.

se aude gong în noapte și stelele se adună,
e vremea rece afară, pune-ți pe chip o mască,
e zăngănit de viață și tremură izvorul,
sau adunat din hăuri în ochiul cel de lună,

acei ce îți aştern pun pe prag covorul,
ca tu să vii un înger din haos și furtună,
să pui pe lume viață, nu moarte și tortură.

privește cum și noaptea ne pune pe chip mască,
ne închide apoi în case și casele sunt reci,
mamele simt durerea și nu pot ca să nască,
iar tu din nou viață din noi încerci să pleci.
INTRĂ DOAMNE ÎN VIAȚA MEA
Doamne, intră în ființa mea

Fiindcă ușa ți-e deschisă,
vino în razele de stea
întrolumecompromisă,
adu tunetul cu tine

și-un fulger de veșnicie,
dar și slovele-ți creștine,
lasă-mă-n ucenicie,
mai am multe de învățat,

încă nu știu nimic,
Doamne pune peste sat
timpul, timpului canonic,
dar ai milă de-a mea viață

mântuit sunt de iubire,
și nu mă vinde la piață,
dă-mi o slovă de vorbire,
în lume e multă jale

nu sunt haine de îmbrăcat,
nu există de mâncare,
este urgie pe sat,
Doamne, din lacrimile mele

împletește o cunună
pune în ea praf de stele
și atârn-o în colț de lună,
în eternitatea vremii
să deschizi ușa spre lume,
ca să intre toți boemii,
lumea noastră-i de postume.

PICURĂ CÂTE UN STROP DE OM
mai am doar un cuvânt apoi eu am să plec,

venim pe rând, ne ducem pe sărite,
închin cu voi din vinul cel mai sec,
apoi mă îngrop în pulberi de cuvinte,
e o lume nouă, lumea cea neștiută

în care voi pleca cât de curând,
și las în urma mea o lume petrecută
lăsându-mă purtat de aripa de vânt,
nu plâng, n-am lacrimi, mi-au secat aseară,

când încercam să scriu cuvintele neștiute,
lângă un roșu vin și o cafea amară
pe o lespede de piatră, doar amintiri pierdute,
în suflet îmi adie vânt de seară,

luceafărul stă agățat în pom,
gândurile mele s-au prefăcut în ceară,
și picură încet câte un strop de om.
au plecat poeții de lângă noi
în ultimul timp prin eter

au pornit-o poeții spre o altă lume
unde au format Cenaclul din Cer
acolo scriindu-și poemele lor postume,
zgomotul lor s-a stins încet, încet,

ca o rimă într-o tresărire de gong
și totul părea atât de inert
ca somnul meu din ultimul șezlong,
acolo mă așezam în fiecare seară

și ascultam recitalurile din cer,
erau șoptite și nu păreau să doară
precum pasele date de Ceter,
acolo ei scriau despre nemurire,

despre cum șipotesc izvoarele în adâncuri,
despre clipele încărcate cu iubire
și ciripitul păsărilor în crânguri,

în ultimul timp și poeții ne-au părăsit
și au plecat de aici de lângă noi
să scrie pe nori cu fir de argint,
pe noi lăsându-ne triști și goi.
ÎN BĂTAIA CLOPOTULUI
se aude Doamne clopotul cum bate

în noaptea în care TU te-ai răstignit,
şi plânsul lui răsună în şapte sate,
căci TU în lume eşti un FIU iubit,
se aud iar Doamne tânguiri de clopot,

şi plânsul lui se duce peste munţi,
cu al izvorulu ităcutulşopot,
cu scurgereasudorii de pe frunţi,
se mişcă munţii la durerea TA,

izvoarele au plânsul tot mai greu,
pe cer mai strălucește doar o stea,
când TU te îndrepţi tăcut spre Dumnezeu,
şi ochii mei se apleacă înlumină,

iar fruntea mea căzută-i la pământ,
când TU păşeşti pe a Raiului Grădină
ca pulberea adierilor de vânt.
SE ÎMPARTE DOAMNE LUMEA
se naşte iar o lume de nebuni

şi urlă strada în toiul nopţii,
ei s-au pierdut de a lor străbuni,
s-au împetrit în umbra porţii,
Iisuşi itoţi s-au rastingnit pe cruce,

Când ei au coborât printre nebuni
Şi lumea asta iar se reproduce
apoi se împarte în confesiuni,

ne rabdă iar de foame fondatorii,
şi idolii sunt sfinţii lor de-o viaţă,
în cimitire merg nemuritorii
ca să-şi dezgroape morţii de paiaţă,
mi te sacrifici pentru întreaga-ţi viaţă,

pe care tu ţi-o vinzi pe un sărut,
când Moise iasă cu taraba în piaţă,
să vândă pe copilul nenăscut.
O LUME DE SUROGATE
Când Dumnezeu făcut-a Pământul

și s-a gândit la nemurire,
din Univers venit-a vântul
și-a dărâmat Pământul din zidire,
a trimis atunci pe-o aripă de vânt

un arhitect al zborului nocturn
să construiască un turn doar din pământ
mai mare ca inelul lui Saturn,
și-a încercuit atunci Pământul

cu un inel doar de pământ
în care a pus cuvântul
ce prevedea versetul cel mai sfânt,
atunci o zburătoare fără aripi

din cer ea apăru ca o nălucă
și a învârtit Pământu-n monotimpi
și pe Pământ ea deveni ulucă,
Pământul s-a împărțit la cei

Ce coborau din cer pe câte o stea,
copii ai altor epopei,
de unde începea povestea mea,
cu un bărbat și o femeie
ce-au fost găsiți în tufele de arini,
la brâu purta doar ea câte o cheie,
iar el doar tufele de spini,

și lumea s-a schimbat de atunci,
arhitecții au ridicat palate,
și apăreau pe lume prunci,
iar lumea se năștea din surogate
VOI PLECA ÎN LUMEA MEA
plec de acasă Doamne pe înserat,

mă duc departe unde-i plaiul meu,
de lumea asta eu m-am săturat,
de acuma mă păzească, Dumnezeu,
îngerii mi-i pun la căpătâi,

şi îmbrac cu flori de mărcolibamea,
acolo, eu voi fi cel dintâi,
acolo, mă păzeşte a nopţi istea,
voi ridica în fiecare noapte

făclia lumii înspre cerul meu,
voi îmbrăca în lacrimi şi în şoapte,
întreaga-mi viaţă de la Dumnezeu,
şi-mi voi spăla în roua dimineţii

păcatul ce cu mine l-am purtat,
să fiu curat precum e boarea ceţii,
în noua lume în care am intrat.

MARIANA POPA POTAISA



AUZI-MĂ DOAMNE, AUZI-MĂ!
Magia tulburătoare a cuvintelor

s-a stins?
Disperarea-mi strigă,
Auzi-mă, Doamne, Auzi-mă !
Ca tămâia înaintea Ta, rugămintea
spre tine
se va îndrepta.
Dă-mi al cuvântului har,
al Tău pahar de buze-mi apropie,
asupră-mi revarsă
binecuvântarea
în ploaie de slove,
mâna-mi întăreşte, aspreşte –mi gândirea
logica vieţii în cuvânt
s-o reaşez,
Binecuvântează-mi degetele
să scrie
tot ceea ce pe semeni
îi doare!
Îndrepta-se-va, fața oamenilor
spre tine, Doamne!

SUFLET ÎMPODOBIT CU RUGĂ
Un gând sparge ochiul uitării.

Urmați-mă!
Sub geana timpului într-o undă călătoare
se aud râsete de copii,
dar și de valuri din râu șoptind
despre copilăria-mi.
O îmbrățișez, tremur de emoție,
intru în biserică la lecția de religie.
În interiorul meu, aud un glas,
sunt copleșită, e vocea preotului, ne învața
să ne rugăm Fecioarei Maria,
dimineața și seara.
După ocolul timpului revin
din copilărie cu sufletul împodobit cu rugă,
viața mi-a protejat.
Acum în jurul meu înaintează
doar umbrele dragi.
Închid caseta de amintiri,
sunt sfinte pentru mine.
MAI APROAPE DE CER
Priviri uimite, abrupte stânci

în câmpie înfipte,
măreţie.
Ce Lumină răspândeşte
Meteora!
Căzut-a oare din cer?
Din pământ răsărit-a?
Câte secrete păstrează!
Fragilizează a trecutului descifrare,
înfrânare aduce păcatului.
Neaşteptata oază de spirituală pace,
patriarhală seculară construcţie,
fresce, odoare, turle, vechi manuscrise,
vase de cult, moaşte
toate-ţi năvălesc în minte…
urci pe cioplite trepte.
Vezi pelerine te-nchini,
eşti mai aproape de Dumnezeu!

DĂRUIREA RUGII
Sub zări albastre simt atingerea

răsfățului,
pe urme bătătorite ape plonjează în vale,
natura scrie
versuri pe iarbă, pe frunze
și pe cale de buburuze dezmorțite.
Sunt lacrima ploii din zâmbetul norului,

sunt ruga din clepsidra timpului, exist
în zâmbetul
din plăpândele flori,
dansează în urechea-mi tăcerea cu fiori.
Mă rog în mănăstirea din munți, simt fericirea

din dăruirea rugii mele.
Doamne!
suferința e un har,
culeg
lacrimi și bucăți de suflet reîntregit.
DAR DIVIN
Doamne, nu te pot vedea,

dar harul dat mă ajută să-ți simt darul- talantul
oferit
mie, ca un mărgăritar lucește și
chiar, cugete trezește.
Al meu suflet are scânteie

din iubirea Ta, Doamne! În ruga de zi și
de seară, prin tăceri de vânt rostesc
și cânt laudă Ție.
Îți mulțumesc pentru har

și dar de slovă scrisă, pentru a mea robie
în iubirea de cuvânt și în neuitatele lui hotare,
ca adevărată hrană a spiritului.
Plutesc în vis către înalt,mărire să-ți aduc,
Doamne,
pentru calea ce mi-ai dat.

Cu scrisul zbor spre stele, lacrimi de bucurie
să presar ca raze din
a Ta Lumină.
Mâine slova va vorbi.
PUTEREA RUGĂCIUNII
Când ai în casă o icoană

sfântă,
gândul la Dumnezeu te încântă
de e din lemn, aur sau argintată o implori cu
privirea-ţi îngrijorată.
Relele lumii te-au vlăguit, bolile
nu te-au păsuit,
banii sunt puţini şi număraţi, fraţii buni
ajung nefraţi.
Puterea rugăciunii începi s-o cunoşti

numai după ce
ai reuşit
să creşti în credinţă, umilinţă şi smerenie,
atunci toată fiinţa ta e plină
de emoţie şi pioşenie.
La ruga spusă din al tău suflet vor dispărea
ura şi urma de regret
faţă de bogăţiile lumii şi tentaţii,
atunci mintea ta
te-ndeamnă la meditaţii.
În suflet îţi coboară o Lumină albă,

mângâietoare și te-alină,
o simţi ca pe o radioasă adiere,
pătrunde în tine
și-n încăpere.
Simţi în piept ceva fizic,
te înnobilează şi în
psihic,
ruga către Dumnezeu şi Iisus
te ajută să mergi
cu capul sus.

UNDE EŞTI, DOAMNE?
Unde eşti, Doamne ?

Te simt aproape,
Pe pleoape, energie îmi dai,
în mâini circulă o nouă sevă ,
căldură, magnetism.
Nimic ar crede unii, dar îngerii mă sărută,
mi-arată al Tău chip
în mintea-mi albă.
Doamne! salbă la gâtu-mi

pune de vorbe bune!
Mă soarbe ceva dar eu sorb din energia-Ţi ,
putere, vlagă nouă simt
în corp,
în cord, liniştea apare,
sângele de sub pleoape
dispare.
Dă-mi Raiul privirii Tale!

Dă-mi un strop din harul Tău,
un dar al Dumnezeirii, atribut al gândirii !
Pune-mi în degete putere,
cugete să pot trezi
cu scrisul,
abisul să-l înving,
în leagăn de cuvinte aş vrea
să dorm,
înaite-mi, flori de metafore
Presară !
TE-AM CĂUTAT, DOAMNE !
Te caut, Doamne în casă, în suflet,

te caut prin munți, văi și depărtări,
sunt tulburată, nu Te văd,
deși mama m-a învățat să
Te privesc.

Dorul de casa părintească mă doare,
gândul la bisericuța
la care mama mă ducea de mână
îmi apare-n gând.
Insist să privesc în negura anilor,
Să Te zăresc, Doamne!
Acolo în biserică printre vechi

Icoane și cântece liturgice,
Te găsesc, Ești în lumină.
Doamne, te-am căutat,
Te-am aflat, eram flămândă de
Lumina-Ți,
de chipul blajin, iertător.
Sunt tulburată, nu Te văd, mama
m-a învățat că ești peste tot,
dar eu nu pot să Te privesc.
Acolo în biserică printre vechi

icoaneși cântece liturgice,
Te găsesc,
Ești în lumină,
Doamne!
Te-am căutat și Te-am aflat,
eram flămândă de Lumina-Ți,
de chipul blajin, iertător.
Dorul de liliac înflorit, de copilărie,
zbuciumul minții mele
Te-au adus în față, Doamne!
Îți trimit iubire mare pentru tot ce
Mi-ai dat, Îți văd urma pe pământ,
eu port în gând Lumina Ta.
Acum totul pare o poveste,
dar al Tău chip există în toate!

COMOARA
Copilaria- comoară zace în mintea-mi,

am încercat s-o prind
între degetele-mi, am pierdut-o,
grădina, o privesc prin sita
vremii, nimic nu-mi place ca-n trecut.
Caișii, merii , frăgarii au
îmbătrânit,
alți pomi tineri, altor copii au zâmbit.
Căsuța copilariei e scăldată în soare și

sunete de clopote, dangăte cu note de
rouă sau de suspin. Grădina știa
să zîmbească destinului verde sau
să se tânguie în neauzite zgomote,
devenea gravă, asculta de limba
clopotelor când natura se dezlănțuia
și slobozea ale fulgerelor scânteieri.
Acum știu, acolo rătăcește copilaria-mi

între biserici și fumul de la fabrici.
Doamne, câte-mi spunea privirea mamei!
Comoara-i din suflet, gândirea-i definea,
în mintea mea acum e albastra-i privire,
mierlele din glasu-i fermecat, odată cu ea
au plecat în tainica singurătate.
Minunatele vocalize din cântul ei

pâlpâe încet în al meu suflet,
mă recunosc în chipul mamei,
într-o cutie fermecată aș vrea acum
să locuiesc, s-ascult cântul vesel
sau trist ce o însoțea, ca pe ploaie, vântul.
Intotdeauna am nevoie de tine, mamă!

Ai plecat în îndepărtata Lumină,
fiorul sufletului tău îmi este aproape,
iubirea ta mă învăluie.
Chipul tău nu e o neclară amintire,
îl simt și-l văd ...chiar acum.

VICTOR MANOLE
poet și scriitor




FLORI DALBE, FLORI DE MĂR

(colind în ajunul Crăciunului)
Mă dusei printr-o grădină

Flori dalbe, flori de măr
Să strâng fulgi cu cetină
Să-i pun la icoană în casă
Ca ușor Maica să nască
Alergai prin curtea mea
Ca să culeg fulgi de nea
Să-i pun la icoană în casă
Ca ușor Maica să nască
Flori dalbe, flori de nea
Pruncul plânge, nu-l atinge

Fulgii de nea care ninge
Și Maria se numește
Steaua pe cer strălucește
Busuioc verde pe masă
Rămâi gazdă sănătoasă!
FLORI DALBE, FLORI DE MĂR

(colind in seara de Crăciun)
Vă colindăm la fereastră
Oameni buni ca dumneavoastră
Să vă aducem vestea noastră
Căci Preacurata Maria
A născut un prunc Mesia
Vă colindăm la fereastră
Că fecioara prin sfânt dar
A născut prunc mântuitor
Cu puterea sfânta a sa
Va împărați toată lumea
Busuioc verde pe masă
Rămâi gazdă sănătoasă
Mult noroc și la mulți bani
Sănătate „ La mulți ani!”

SCULAȚI GAZDE!
(Colind)
Sculați gazde nu dormiți

Vremea este să primiți,
Să primiți un fiu frumos
Cu numele de Hristos.
De aceea gazde venim

Acest lucru să vestrim
Și umblăm să colindăm
Pe prunc să-l lăudăm.
De-l primiți cu bunătate

Noi vă urăm sănătate
Și ca pomii să înfloriți
Întru mulți ani fericiți!
Carafa plină pe masă

Rămâi gazdă sănătoasă,
Spor la toate și la bani
La anul și la mulți ani!
SEARA SFÂNTĂ
Astăzi este sfânta seară

Sfânta seara de Crăciun
În staul Sfânta Fecioară
Naște pruncul Sfânt și bun.
Vântul bate, afară ninge

Pruncu-n iesle nu plânge
Lângă el sfânta Fecioară
Cu căldură îl înconjoară.
Maica Sfântă-l alăptează

Pruncul sfânt râde-n lumină
La steaua cea de sus veghează
Maica dorul îți alină

Îl mângâie și oftează
Se roagă la Dumnezeu
Ca să crească pruncul său
Și-l leagănă mereu.
Pe brațe ca în legănel
Pruncul suge și suspină
Maica somnul îi alină
SFÂNTĂ MARIE
Îți mulțumesc că-mi ești aproape

Dumneata minunata mea din ceruri
Și-mi faci mintea mea ca să mă poarte
Pe drumul cu spini și giuvaieruri.
Doresc ca drumul vieții mele să treacă

Numai pe unde vii, ce paradis se cheamă
Fără prejudecăți să-mi faci măcar oleacă
Viața mea, un cântec dulce, frumos de mamă.
Spre dumneata, Maica mea Sfântă îmi zboară

Gândurile mele și rugile spre culmi necunoscute
Spre tine le ridic Doamnă, pururea Fecioară
Întinde dreapta Ta spre mine să mă ajute.
Milostivește-te spre mine, mă binecuvântează

Întoarce întristarea mea în sfânta bucurie
Fă-mi inima buna și viața-mi luminează
Scapă-mă de la pierzanie Preasfântă Marie.
Ție-ți aduc coroane de flori și iubire

Te cinstesc, cu orez, cu evlavie și bucurie,
Ție, Preasfântă și minunata mea din ceruri
Ajutătoarea mea, Născătoare de Dumnezeu, Marie.

CREDINȚA SFÂNTĂ
În veci credința sfântă

Eu n-am s-o părăsesc,
Ea inimii cuvântă
În pace să trăiesc.
Prin ea primesc iubirea

De la Tatăl meu ceresc
Și-mi este mântuirea
Prin har Dumnezeiesc.
Când am necazuri grele

Și lacrimi calde curg
Mă rog prin ea într-una
Prin Duhul Sfânt înving
Când îmi pierd speranța

Căci răul m-înșelat
Domnu-mi lumină fața
Și iarăși sunt scăpat
Ea mă ajută-n toate
Comoară-i și dreptate
Într-una alerg la Ea
Ea e lumina mea
În ea întâlnesc iubirea
Dumnezeului meu ceresc
Cu ea câștig virtutea
Izvor de viață românesc.
SCUMPUL MEU MÂNTUITOR
Din invidia, ura și disprețul lumii

Calc în picioare viermi și șerpi
Sufletul meu e ca un vulture pe culmi
Ce zboară și se înalță peste codrii și cerbi

Învăț să capăt și eu mărgăritarul,
Piatra cea mai scumpă a nepătimirii
Să n-am taina invidiei, să am harul
Spovedaniei și al împărătășirii
Să nu fiu ca fățarnicul și înșelătorul

Nici să îmbrac haina evlaviei prefăcute
Vreau să mă îmbrac cu haina și darul
Să-ți slujesc prin lucruri plăcute.
Să fiu un luptător și nu trădător

Să merg pe drumul strâmt al crucii
Și, chiar cumva de-oi suferi, să mor
Cinstit, curat, nu cum mor crucii.
DRAGĂ, SFÂNTĂ ȚĂRIȘOARĂ
Dragă, sfântă țărișoară

Ai rămas singură iară
Căci tinerețea cea sprințară
A plecat de mult din țară.
Nu mai este cin” să joace

Azi, la prag de sărbătoare,
Nu mai este cine-a face
Țara noastră ca o floare.
Luptă scumpă țara mea,

Ca de boală, o pasăre
Vrea s-ajungă pân” la stele,
Dar o apasă poveri grele.
Din jalea noastră românească

Curge sânge-n loc de apă
Căci sporesc, zile în șir
Doar crucile în cimitir.
C-au pornit iarăși dușmanii

Să împartă țara noastră
Iar cei ce-au plecat sărmanii
Puțini se mai întorc acasă.

Câmpia nu mai e minune
E plină de iarbă stearpă
Țăranii au plecat în lume
Părăsind și plug, și vatră.
Trec zilele făr” de miere

Rar mai punem unt pe pâine...
Numai speranțele tale
Se-mpletesc cu ale mele.
Cu oamenii secundele nu-s egale

Dacă trăim diferit fiecare
Speranțele noastre au țel,
Dacă toți trăim la fel.
COLINDĂ
Colindă, colindă, colindă

Toată lumea s-o cuprindă
Pacea-n lume s-o extindă
Durerea noastră s-o ascundă.

Ca să aibă lumea toată
Pace și o viață asigurată
Și nimic, nimic de plată.

Colindă la marea putere
Care ne promite miere
Și ne dă doar lacrimi grele.

Colindă la cer cu stele
Dumnezeu să se coboare
Cu pace între popoare.
Colindă, colindă lină

Colindă și la lumină
Să ne deie mândrul soare
Roade în câmp și-n hambare.

Colindă, colindă copile
La hambarele cu grâne
Ca să fie în întreaga lume
Sănătate și multă pâine.
Sănătate și mulți bani,

PLUGUȘOR DOBROGEAN
(sat Sabangia, jud. Tulcea)
Bună seara la fereastră

La gospodari ca dumneavoastră
În seara aceasta de Sfântul Vasile
La mulți ani și la mult bine!
Pe lângă ferestre să va adunați
Și urarea mea s-o ascultați,
Ia mai mânați măi flăcăi
Și strigați din zurgălăi!
S-a ridicat mai an
Bădică nostru Traian
Pe-un cal a încălecat
Graur cu șeaua de aur
Și cu frâul de matasă,
Cât viața de groasă
Hăi, hăi, hăi, hăi!
Cum a încălecat a plecat
Și pe câmpuri s-a uitat
Ca să aleagă loc curat
De arat și semănat
Și m-a trimis frate într-o joi
Cu-n plug cu doisprezece boi
Toți în frunte erau ei,
Iar coada bou-bourei
Ca să ar tot până-n seară
Să semăn și grâu de vară
Ia mai îndemnați flăcăi
Hei, hei, hei!
Luni am arat toată ziua
Marți am semănat toată ziua
Miercuri iar am semănat

Joi un bou s-a speriat
Deodată așa de un cârlan
Și-a plecat fugind pe tăpșan,
Eu am plecat să-l caut
Și de el n-am mai dat
Tot dând ici colo și nu-i
m-am dus la Sarichioi
când aici era tot satul
adunați c-a murit împăratul,
eu zic taci, că aicea e de bine
mă pune împărat pe mine
cât am avut și am dat
cât nu m-au luat la păruit
și pe ușă m-au izbit
m-a îndreptat și pe cărare
plină de pietroaie, mușuroaie
și mi se părea drumul mare
că nu mă puteam prinde călare
îndemnați din bici flăcăi
hei, hei, hei, hei!
Am fugit la nea Partală

Și avea acesta o cămară
Ploua într-însa ca afară
Când bătea vântul de sus
Mă zgribuleam ca un urs
Când bătea vântul de jos
Eram vânat și ghebos
Și de moarte bucuros,
Îndemnați din bici flăcăi
Mânați măi, hei, hei!
Am fugit și la Nicușor
Și mi-a dat un boldișor
Să-l înțep pe primar ușor
Să meargă mai tărișor
Că-i mai mândru și fudul
Cu pantalonii rupți împrejur!
Am mers și la nea Ilie
Care are o prăvălie
Unde toți vin cu chirie
Și muștele beau pe datorie,

Mânați măi, hei, hei!
Unul urlă și doi fură

Iar altul mai șarlatan
Hoața gașcă din gâtlan
Și o bagă sub suman,
Și-am mai ura tot așa,
Dar nu suntem de-aici colea,
mi-e teamă că s-o însera,
iar câinii m-or mușca.
Sunt tocmai de la Colica,
Unde-i mare mămăliga
E mare cam cât e nuca
Și-o păzesc toți cu măciuca
Să nu le-o fure nici furnica
Iar în ogradă stau grămadă
Vreo douăzeci cu țeasta spartă,
Câini, bârsate și coțofane,
Boi și vaci care pe la poartă,
Mânați măi, hei, hei, hei!
În câmpie roadă groasă,

În case să aveți de toate
Vin și mesele încărcate,
Iar la fiecare casă
O găină friptă și grasă,
Cât de mulți galbeni pe masă
Și prin mândrele grădini
Multe fructe în loc de spini,
Dar stați frați și așteptați,

Opriți boii și ascultați
Căci această soră gazdă
Ne va aduce un mare colac,
Mândru și tare frumos
Ca și fața lui Hristos

Dar colacul acesta nu-i făcut
Așa cu una sau cu două
E făcut cu plugul lui badea
Ce prin tradițiune e sadea,
Plugul lui badea s-a ridicat
Mult pământ s-a răsturnat,
Cu josul în sus curat
Cu susul în jos curat
Să rămână în curte
La acest creștin frate.
Noi vă zicem de colac AMIN

Și de bani vă mulțumim,
Bună pace și iubire,
La muți ani cu fericire,
Și sunați din zurgălăi hei, hei
La anul și LA MULȚI ANI!

MIOARA ZAHARIA
ZI DE ZI
Nu sunt gânduri, nici cuvinte

Să-ți pot mulțumi
Și nici viață atât de lungă
Cât te pot iubi.
Zi de zi inima mea,
Doamne, Ți se-nchină
Și te roagă umilită
Să-i ierți orice vină.
UN MINUT
Un minut cu Dumnezeu e viață-adevărată,

Un minut de rugă e dragoste curată
Și sute de minute cu rugi înflăcărate,
În cer se transformă-n prețioase nestemate.
SUNT LUCRAREA TA
Sunt lucrarea Ta cu suflet,

Cu har și cu simțire;
Și umilă-Ți mulțumesc
Pentru-a Ta iubire.

SUNT TEMPLUL VIU
Sunt templul viu iubit de Dumnezeu,

Tăcere-nlăcrimată, stinsă,
Dureri cu rugăciuni sunt ochii mei
Și inima, o candelă aprinsă.
SFÂNTĂ MARIE, VEȘNIC FECIOARĂ
Sfântă Marie, veșnic Fecioară,

Încoronată de Domnul Regină,
Îți presar pe cărare un vers
De credință, și-un sonet de lumină.
BLÂND FIU
Blând Fiu ceresc, Iisuse înviat,

Ridică-ne la Tine cu sufletul curat
Și-alungă răul ce bântuie pământul
Și luminează calea spre veșnic ,,începutul!”.
FECIOARA CU PRUNCUL
Fecioară Prea Curată,

Regină între sfinți,
Măicuță Minunată,
Ne ierți și ne ajuți.
Cu sfântă mila Ta,

Cu sfântul Tău cuvânt,
Reverși cu slava Ta
Iertare pe pământ.
Un bulgăre de soare
E pruncul Tău ceresc,
O mare alinare
Neamului omenesc.

HRISTOS
Adânci, mișcătoare, albastre

Sunt apele-n ochi de Hristos
Și triste ca zilele noastre,
Sunt lacrimi sfințite în post.
Și dulci mângâieri suspinând

Pe creștetul țepi de ciulini
Îi sfâșie fruntea de sfânt,
Cu vrajă de sânge și spini.
Și gura de sete-i uscată

Și buzele arse de teamă,
Privirea-i iertare curată
Și viața îi tremură-n geană.
Și toate le răbdă, da, toate,

Se zbate în chinuri nebune
Ca noi, ucigași de odrasle,
Să fim izbăviți de-o minune.
LACRIMA LUI IISUS
Din ochii luminați cu bunătate

Ies raze dătătoare de iertări,
Prelinse printr-o lacrimă sfințită
Culeasă într-o candelă cu flori.
Unirea omenirii stă-n credință

Și-n sfânta închinare de Crăciun,
Când pruncul cerului născut asemeni
Unui copil de pământean creștin.
Copil ceresc și tânăr iubitor

A tot ce mișcă-n astă lume,
Cu sânge fecioresc ne-a izbăvit pe toți
Și a murit de Paști, în sfântă rugăciune.

Cu lacrima curgând pe trist obraz,
Privirea-n sus spre tatăl îndreptată,
S-a mai rugat pentru păcatele lumești
Și-n jos a mai privit odată.
O mamă în genunchi, în disperare

Se zvârcolea în chinuri nestrigate,
Cu amarnică durere Ea privea
Cum Fiul Ei alunecă spre moarte.
ÎN NOAPTEA DE CRĂCIUN
(COLIND)
Iisuse, Tu; Iisuse, Tu,

În noaptea de Crăciun,
Când te-ai născut, când te-ai născut
Pentr-un pământ mai bun,
În noaptea de Crăciun.
De mii de ani, de mii de ani

Ne bucurăm de Tine
Și Te rugăm, și Te rugăm
Să ne-aduci mântuire,
Acum din nou, acum din nou,

Cu ieslea inimii Te-aștept
Să Te mai naști, să Te mai naști
Din nou la mine-n piept,
Te naști din nou, Te naști din nou

În iesle ca un prunc,
Cu Tată-n cer, cu Tată Duh
Și Maică pe pământ,

CE BUCURIE
Ce bucurie! S-a născut Iisus

Și toți copiii ÎL iubesc și-L cântă,
E Fiul Domnului trimis
Cu dragoste și milă nesfârșită.
Crăciunu-mpodobit cu Duh,
Cu panglici de lumină sidefie,
Cu stele credincioase în văzduh,
Cu lacrimi de aghiasmă vie.
E sărbătoare pe pământ și-n cer

Și sfinți și îngeri pământeni
În hora bucuriei, suave adieri
Se-adună-n foșnet de mireni.
Tânăr smerit cu Duh ceresc,

Născut de Fiică sfântă de creștini,
E împăratul milostiv Dumnezeiesc
Pe care ÎL cinstim cu lacrimi și lumini.
FIUL
Tu, Doamne, al nostru milostiv,

Ce-ai pătimit cu viața,
Ai plâns păcatele lumești,
Redându-ne speranța.
Speranța și credința-n Tine,

Fiul ceresc și blând,
Că Tu ești treapta dintre lumi
Și Dumnezeu cel sfânt.
Păcatele Tu ni le ierți
De-Ți cerem cu căință,
Ne ocrotești și ne ferești
De crunta suferință.

Fiii pământului și-ai Tăi,
Pe Tine Te rugăm să vezi
Credința sfântă cu văpăi
Ce arde și-n zăpezi.
Credința-n Tine ne ferește

De diavoli și de iad,
Cu Crucea Ta ne izbăvește,
Ne iartă de păcat.
Dă-ne lumină de regret

Și pâine hrănitoare,
Ferește-ne de ploi și foc,
Lumină plutitoare.
Antet grup cultural Literatura feminină –pasiunea mea

IN MEMORIAM
GHEORGHE PALCU

DECEMBRIE ÎN AŞTEPTARE
Se-mbracă ţara-n colinde şi datini,

C-un decembrie-n hlamidă argintie.
Îmi simt sufletul îmbătat de patimi,
De visele dragi din copilărie.
O stea călătoare-i plecată pe cer,

Albă, scânteind nefiresc ca focul.
Ea trece purtată de-acelaşi mister
Spre Betleem, să lumineze locul.
E linişte şi pace în sărbători,

Chiar clopotele dorm reci şi uitate.
Pe uliţi trec cete de colindători
Aducându-ne datini neuitate.
Clipe fragede ale Anului Nou

M-au cuprins încet, punând stăpânire
Peste suflet, în care ca un lingou
Străluceşte un miraj de mulţumire.
Anul cel vechi se duce la culcare

Împletind gânduri cu cel care vine.
În somnul profund din vremi milenare,
Pământul l-aşteaptă cum se cuvine.
Se sfinţesc câmpuri în scânteieri de stea,

Sub brazde creşte grâul pentru pâine.
Pământul în rotire sigur ar vrea
Pacea şi lumina zilei de mâine.
Ninge mereu şi iarna-şi clădeşte

Nămeţii pentru zilele geroase,
Vântul răzbate şi se înteţeşte
Şi încearcă să-mi pătrundă la oase.
Dar...merg vrăjit, rătăcind prin ninsoare,

E iarnă şi-mi place să-not prin zăpezi,
Şiret, viscolul vrea să mă-mpresoare,
Fantastică lume, fantastic ce vezi!

HIBERNALĂ
O iarnă-ntârziată cu viscol şi cu geruri

Mi-a alungat în grabă tot gândul creator.
Odată cu ninsoarea au coborât din ceruri
Tristeţea nedorită şi-un vânt necruţător,
O iarnă-ntârziată cu viscol şi cu geruri.
Ce lungă-mi pare ziua şi-un oraş c-un văl obscur

Plutind peste străzi şi învăluind mulţimea
C-o stare de nelinişti, cu troieni ce cresc în jur.
Înfrigurat, încerc să-mi caut raţiunea,
Ce lungă-mi pare ziua şi-un oraş c-un văl obscur.
Plopi desfrunziţi se pleacă-n vânt şi în ninsoare,

Pare că fac mătănii, rugându-se la cer.
Neobosiţi, pescăruşi răzbat prin ninsoare,
Se-nalţă în vântoase de omăt şi apoi pier.
Plopi desfrunziţi se pleacă-n vânt şi în ninsoare.
Porumbei defilează pe pervaz înfometaţi,

Înfriguraţi îşi aşteaptă tainul zilnic.
Printre crengi se agită piţigoii coloraţi
Încercând o schimbare în decorul silnic.
Porumbei defilează pe pervaz înfometaţi.
Pătrund în oase fiorii unui aer jilav

Sfidând confortul şi căldura din odaie.
Apatic stau în fotoliu, amorţit şi trândav,
Tânjind peste nori spre-a soarelui văpaie,
Pătrund în oase fiorii unui aer jilav.
Nici muzica, nici vinul nu îmi mai sunt tovarăşi,

Voi asculta la noapte vântul de afară
Visând la veri şi toamne să se perinde iarăşi
Când în zadar aştept un zvon de primăvară,
Nici muzica, nici vinul nu îmi mai sunt tovarăşi.
Aştept ziua de mâine mai încrezător, mai demn

Când iarna monotonă nu va mai zăbovi,
Dintre nori apatici s-apară soarele solemn,
Să-mi satur porumbeii, să scriu, să pot zâmbi,
Aştept ziua de mâine mai încrezător, mai demn.

JOCURILE IERNII
S-a pornit un pui de vânt

Şuierind prin cetini.
Iarna îngheaţă într-un cuvânt
Lăcrimând sub streşini.
Val de fulgi din nori veniţi

Se-mpletesc prin aer.
Eu, cu ochii-ncremeniţi,
Vise torc din caier.
Cu cinci boabe de piper

Dreg o ţuică fiartă.
Gânduri negre toate-mi pier
Ca-ntr-o sită spartă.
Frigul a-nchegat pe lac,

Gheaţa să se-ntindă.
De la mal sălcii îşi fac
Chipul într-o oglindă.
În decembrie pervers
Cu schimbări de climă,
Mintea-mi prinde câte-un vers,
Lunecând pe-o rimă.
Despre ce se-ntâmplă-n jur

N-am nicio idee.
Toate trec fără cusur
Undeva să steie.
Cum pământu-i lung şi lat,

Pornim de la-nceput,
Pentru fiecare-i dat
Câte-un pumn de lut.
Dar pe mine m-a uitat

Stând la îndoială.
Dragoste din plin mi-a dat
Fără şovăială.

Şi de-o fi cumva să zbor
Printre paradise,
Zbor cu dragoste şi dor
Legănat de vise.
NELINIŞTI DE IARNĂ
Mi s-a-nvelit sufletul cu vânt şi lapoviţă

Dintr-un cer noros bântuit de moşi şi babe,
Coborâtă iarna s-a-ntins facându-şi laviţă,
Trosnind cu geruri încheieturile-i slabe.
Am ieşit să cosesc stuf de pe lacul îngheţat,

Mă priveau din adâncuri nuferii îngroziţi,
Din coliba de sub sălcii, cu un gând răsfăţat,
O să-i văd în primăvară veseli, primeniţi.
Se culcă trestii căzând sub tăişul de coasă,

Legate în snopi le-oi pune pe acoperiş,
Ferit de ploi şi soare-mi fac vara răcoroasă
În coliba cea de vară, tainic ascunziş.
Ce-or fi făcând peştişorii argintii sub gheaţă?

Hibernează cu crapii cei leneşi şi greoi,
Sunt prinşi în chinga iernii şi nimeni nu-i răsfaţă,
Luptându-se-n adâncuri, ei sunt nişte eroi.
Îmi pare că dorm pădurea şi lacul îngheţat,

Ninge răzleţit, e umezeală şi moină,
Sună prelung bocancii cu care sunt încălţat
Şi-mi pare că aud printre dealuri o doină.
E Zeul Pan, spiritul lui pluteşte ca un cult,

Îndrăgostit de Sirinx prin timp m-a fermecat,
Din colibă în nopţile de vară să-l ascult
Cântându-şi iubirile, mereu îndurerat.
Îmi provoacă nelinişte iarna urâcioasă

Pornită din înalturi prin dese reveniri,
Zadarnic tot încearcă sub mantia-i frumoasă
S-acopere timpul şi-ale inimii porniri.

Aştept soarele s-alunge iarna peste dealuri,
Gheaţa se va topi, sub sălcii înverzite
Vor veni păsări iar peştii s-or juca-ntre maluri,
În farmecele primăverii-nsufleţite.
Şi-mi mai aştept iubita tot în coliba noastră,

Mânată de iubire, de dorul suveran,
Să rătăcim cu luntrea sub lună-n noaptea-albastră
Însoţindu-ne discret c-un cântec Zeul Pan.
SONET VI
Pe lungul drum de sănii dintre sate

Alunec lin în zvon de clopoţei.
Zăpezi pe câmp, peste păduri-s lăsate
Ca-ntr-un decor cu zâne şi cu zmei.
Vântul tăios şi rece îmi bate-n faţă

Spulberând zăpezi halucinante.
Printre lacrimi privirea mi-o răsfaţă
Nămeţi cu sclipiri de diamante.
De unde vin şi unde merg eu oare?

Doar caii ştiu c-ajung la adăpost
Când bucuroşi aleargă-n ger cu soare.
Tresaltă inima-mi căutându-şi rost,

Ca-n vis mă poartă sania şi-mi pare
C-alerg spre o dragoste pe unde-am fost.
SONET XXII
Mi-a bătut iarna cu fulgi în fereastră,

Norii şi-au trimis prima zăpadă,
Ochi uimiţi s-au oprit ca s-o vadă
Dusă de vânt ca-ntr-o joacă buiastră.
Vino pe-alei s-alergăm printre copii,

Să ne zbenguim ca altădată!
Lasă-ţi faţa de omăt fardată
Şi-n păr să-ţi lucească steluţe-arginitii!

Să-nfruntăm vântul şi miile de fulgi,
Mirajul iernii venit peste noi,
Să-l privim prin geam în nopţile prelungi.
S-adormim tîrziu visând amândoi

În nopţile de iarnă, nopţi cu iubiri,
Tainice şi frumoase vechi pătimiri.
UN CRĂCIUN
Decembrie a şi venit
Cu vânturi reci, cu ninsori,
Iar sus la munte-a viscolit
Peste brazi şi trecători.
Bătrâna iarnă când şi-a-ntins

Veşmânt alb de sărbători,
Un spirit dulce m-a cuprins
Aşteptând colindători.
Mă duce gândul înapoi

În satul meu din Ardeal.
Se-ntoarse tata din război
Dintr-un lagăr criminal.
Iarnă mare şi-n ogradă,

Cărări erau făcute
Şi omul de zăpadă
C-o şapcă peste frunte.
Descopeream un paradis
Afară şi în casă
Ce-acuma mi se pare-un vis,
Când stam cu toţi la masă.
Icoane pe pereţi mi-au pus

Să fiu ferit de spaimă,
Fecioara-n braţe cu Isus
Şi cina cea de taină.

Mai ştiu o noapte de Crăciun
Târziu spre miezul nopţii,
Colindători plecaţi la drum,
Opriţi în faţa porţii.
La geam şi uşă aşezaţi

Cu glasuri care-ncântă,
Era colindul de-nsuraţi
În noaptea cea mai sfântă.
Eram micuţ şi m-au sculat

Când casa era plină.
Apoi pe braţe m-au purtat
În noaptea de lumină.
Un brad cu mere şi cu nuci

Ştiind că Moşul vine,
Bomboane şi cu turte dulci
Şi toate pentru mine.
Îi văd şi-acum
Acelaşi vis: bărbaţi, femei frumoase,
Eu înger într-un paradis
Cu cântece voioase.
Acum când toţi au fost chemaţi

Colindători la stele,
Le-aduc cu ochii-nlăcrimaţi
Colindul vieţii mele.

OLIVIA IAREMA
FRUMUSEȚEA TA
Doamne, m-am oprit o clipă,
să-ți simt mângâierea…
pașii mei, pierduți cândva,
pe nedorite cărări,
s-au întors vrăjiți, de frumusețea Ta;
lacrimă din lacrima tainicului meu gând,
îmbrățișând dorul de Tine,
fântână țâșnind spre etern,
îmbracă în stropi străvezii,
poarta sufletului meu,
mutând-o în veșnicie.

ALERGARE ZADARNICĂ
Comori după comori,
puse-ntr-o pungă spartă
și cine să ne-oprească din goana nebună,
de-a ne căuta raiul,
în haosul imens unde,
în întunericul viscolind,
înghețând inima, trupul,
suntem atât de singuri…
nepăsarea din jur doare,
zbatere și trăiri de ceară
silențios ori zgomotos,
ca niște ulcioare sparte
aruncate pretențios de justificat,
în cealaltă extremă,
adesea mă întreb îngrijorat,
câți de partea Ta mai sunt?
și când vei veni Isuse,
oare vei mai găsi credință pe pământ?

O MICĂ STEA
Cât de senin e cerul
și cât e de aproape,
că uneori îți pare imens ocean de ape…
Îmi scald în el privirea,
parcă plutind cu norii,
un gând zboară spre ceruri
până-n înaltul zăriI.
Privind adeseori spre sus,
la bulgărașul alb de nor,
visez să fiu o mică stea,
ce arde-n calea Ta, de dor.
O lacrimă de stea, inima,
vrea să-i spui când vei veni…
Iubit Isuse, Domnul meu,
te rog, să nu-ntârzii,
PROMISIUNE
Se cerne orizontu-n zare
Egrete albe-n zbor sublim
Cu siluete grațioase
Pe cerul albastru, senin.
Curând și stelele și luna
Vor apărea pe înserat…
Întins în iarbă privesc cerul
Uimit de cel ce le-a creat.

E-atâta frumusețe, feerie
Sub clar de lună, pe Câmpie
Și-atât de bine, că-mi trezește
Dorință, dor de veșnicie
Cu lacrima rugii de foc
Te implor, o bunule Isus
Îndreaptă al meu gând
Mereu doar spre țara de sus.
A trecut vremea și trece
Dar Doamne, cât viață-mi vei da
Vreau să-ți slujesc cum se cuvine
Cu toată casa mea.
La Festivalul de la Râmnicu Vâlcea,

vicepreședinte George Terziu, manager Grup Cervantes

BĂNICĂ MIHAELA
ȋ ȋ
ȋ ȃ ȋ Ȋ
ȋ
ȃ ȋ
ȋ ȃ
TRĂIRI DE DECEMBRIE
SCHIMBUL DE TURĂ
E ora când anotimpurile fac schimb de tură. Vântul se învolburează tăios,

dând un ultimatum toamnei si aducând ecourile iernii tot mai aproape noi. Pus pe
șotii, se încolăcește printre ramurile copacilor și zgândărește frunzele pălite până le
ia și ultima suflare, apoi le leagănă, în semn de consolare, și le poposește în câte un
colț mai ferit. Se ține morțiș și după trecători, le scutură bine hainele și le grăbește
pașii , amintindu-le că toamna are și ea, un sfârșit. Ca un fugar fără adăpost, umblă
bezmetic pe străzi și se ridică apoi în înalturi, răscolind nervos norii, care se prind
într-o mișcare mohorâtă și dezlânată . Îi adună apoi într-un plumburiu compact,
punând stavilă soarelui, și îi pregătește pentru o ploaie rece și mai puțin prietenoasă.
Ar vrea, poate, să fie ceva mai blând, dar timpul își respectă trecerea și nu mai poate
amâna cu multe ceasuri instalarea frigului. Culorile vii se răresc , rămânând mici
pete de viață într-un tablou amorțit de soartă pentru câteva luni bune de acum
încolo.
E ora când anotimpurile fac schimb de tură. Toamna predă ștefeta cu toate
împlinite firesc. Își adună frunzele și se retrage cu ele în nervurile pământului,
continuând să-l hrănească din seva ei și să-i fie de ajutor în vremurile geroase. Iarna

ia timid în primire natura și ființele sale, pregătindu-se pentru misiunea de a le
odihni în capriciile ei. Și-a adus deja nopțile lungi și diminețile sticloase, bruma
groasă și ninsorile montane, anunțându-și silențios, dar hotărât, stăpânirea. Omul îi
înțelege intențiile și se pregătește să-i fie tovarăș de drum. Fularele se încolăcesc în
jurul gâtului, mănușile pică bine peste degete și paltoanele se adună grijulii în jurul
umerilor.
Pe străzi, luminițele se aprind , confirmând din întuneric ... schimbul de tură.
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!
Avem o țară ca-n povești,

Cu munți, cu ape și livezi.
De treci pe-aici s-o vizitezi,
Mereu ai să ți-o amintești.
Avem o țară cu povești,

Despre eroi și mulți viteji.
Românie, să trăiești,
Și mereu să înflorești!
Așa am scris despre și pentru România, pe când eram in clasa a IV-a. Adaug
acum, printre versurile naive de atunci, liniștea mării și splendoarea deltei, istoria
cetăților și misterele castelelor, tainele Sfinxului și smerenia mănăstirilor,
comemorările din Cimitirul Vesel și înțelepciunea de la Masa Tăcerii. Inserez un
dor eminescian, o năzbâtie de-a lui Creangă, o bârfă din ,,poiana lui Iocan", o
călătorie de-a lui Vlahuță și puțin din infinitul lui Nichita, un pamflet din Caragiale
și un strop din dragostea părintească a lui Arghezi. Mă gândesc și la milioanele de
vieți salvate datorită insulinei lui Păulescu și a leacului pentru holeră și tuberculoză
al lui Ion Cantacuzino, la toate zborurile care s-au născut din invenția lui Traian
Vuia și la scrierile care au prins viață cu stiloul lui Poenaru, la zecele de aur al
Nadiei și Nobelul medicului George Emil Palade. Nu am uitat de vitejia lui Ștefan
, de curajul lui Țepeș și cutezanța lui Avram Iancu, de înțelepciunea lui Nicolae
Iorga și dreptatea lui Cuza, de eroismul soldaților de la Mărășești și Oituz și de
sacrificiul Ecaterinei Teodoroiu.
Înfrumusețez decorul cu ,,Țăranca din Muscel" a lui Grigorescu, cu
,,Anemonele" lui Ștefan Luchian și un vas de Horezu, cu pitorescul
Transfăgărășanului și panorama mirifică din vârful Bucegilor, cu cetini de brad și
ramuri de salcie străjuind la icoane.
Adaug acordurile blânde ale Baladei lui Porumbescu și ale Rapsodiei
române a lui Enescu, armonia dansului pe ,,Valurile Dunării" al lui Iosif Ivanovici
și frumusețea valsului-capodoperă al lui Eugen Doga, sunetul buciumului și
farmecul Fetelor de la Căpâlna, veselia horelor și bucuria colindelor. Aduc peste

toate aroma cozonacilor bine rumeniți, stropită cu un vin bun sau o pălincă
bihoreană, după preferința fiecăruia.
Cerându-mi iertare pentru toate personalitățile și valorile românești pe care
nu le-am surprins în aceste rânduri, închei cu îndemnul lui Andrei Mureșanu,
,,Deșteaptă-te, române!", nu la o luptă a orgoliilor, ci la claritatea minții iscusite și
la dragostea inimii curate.
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!
DECEMBRIE
Nu cred că m-am gândit vreodată la decembrie fără să am în minte imaginile

strălucitoare, rupte parcă dintr-o altă lume și ordonate într-o poveste în care toți
devenim eroii cei buni, fără să percep difuz, răzbătânt dintr-un ,, undeva "
nelocalizat, clinchete curate de clopoței și fără să simt bucuria de a ne privi în ochi
fiecare cu fiecare, cu aceeași seninătate pe care o avem față de cei apropiați nouă.
Ce-ar fi decembrie fără sărbători? Ce-ar fi decembrie dacă anul nu s-ar sfârși odată
cu el? Ce-ar fi decembrie dacă luminițele s-ar stinge, dacă Moșii ar face cale-ntoarsă
cu toate darurile lor și dacă timpul nu ar pune un punct în propria lui narațiune?
Fără aura mistică și veselia zurgălăilor, decembrie rămâne pelerinul
singuratic, care umblă nestingherit pe drumuri, printre copaci și tufe adormite,
neavând altă grijă decât aceea de a le veghea somnul. Nopțile lungi și le petrece
poleind totul cu brumă sau croșetând migălos haine diafane din chiciură albă,
arătându-se dimineața învăluit într-o frumusețe rece , greu de privit cu ochiul liber.
Uneori, își întinde mâinile geroase spre nori și îi transformă într-o cernere de fulgi
ușori și blânzi, coborând puțin din liniștea cerului peste lumea prea agitată în traiul
ei naiv și efemer. Alteori , lipsit de chef și inspirație, decembrie lasă totul așa cum
este, gri și mohorât la sprafață, dar viu și gata de renaștere în adâncuri, lenevind sub
un cojoc de zăpadă în vârf de munte. Când și când rupe tăcerea cu croncănitul
îngâmfat al ciorilor ce s-au trezit stăpâne peste văzduh, fără să îi pese că spectacolul
sobru regizat de acestea este lipsit de spectatori. Arareori bate palma cu viscolul și
astupă tot, obligând lumea să încetinească motoarele și să se regăsească în
simplitatea traiului umil.
Mai mult noapte decât zi , mai mult nor decât soare, decembrie este profund
și înțelept, îndemnând omul să-și descopere frumusețea de dincolo de haine, măști,
titluri și averi, să-și vadă rostul traiului lângă și printre cei dragi , să-și simtă iubirea
pulsând de dincolo de deznădejdi și mândrie. Și odată acestea făcute, rând pe rând
luminițele se aprind, clopoțeii încep să răsune și totul se regăsește simplu și minunat
deopotrivă , în bucuria nerostită a firescului de ,,a fi".

6 DECEMBRIE
A venit Moșu'! Nici nu avea cum altfel! Îl așteptau atâtea scrisori pline cu
dorințe, atâtea ghete lustruite, desene, fursecuri, șosete înșirate...toate pregătite cu
migală pentru noaptea magică a trecerii lui prin casele noastre. Am intrat de
dimineață în clasă așteptând să vină copiii la mine cu fel și fel de povești,
jucărioare..,dar i-am găsit liniștiți, discutând lejer în grupuri și grupulețe, ca și cum
nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit. M-am uitat aproape suspect la ei, mi-am rotit
privirea prin clasă și .. am întrebat, banal : ,,A venit Moșu?". Răspunsul a țâșnit iute
și zgomotos din toate gurile, într-un răsunet care sigur a răzbătut până în stradă:
,,Daaaaaa!" Și au început poveștile, de-a valma, toate spuse pe un ton de senzațional
sau ,,news alert".
,,Doamna, stați să vă zic! Mie, Moșu'.....",
,,Acum zic eu! Dimineață am găsit....", ,,Să știți că eu am pus ghetele cele
mai mari..", ,, La mine a venit de ieri și...", ,, Vreau și eu să zic! ...", Stați, eu nu am
apucat să spun...!" Astfel, rând pe rând s-au derulat prin fața noastră diverse
sortimente de dulciuri, mașinuțe și puzzele-uri, squishy și cărți cu povești, câteva
hăinuțe , plușuri și căști, un penar și un tir. Câțiva copii și-au vârât printre cărți, în
ghiozdan, jucăria sau un dulce din cele primite, ca dovadă de necontestat a tainei
săvârșite în noapte. Magia sărbătorilor a început si nu mai este de oprit. Zâmbetele
sunt altfel, vorbele au devenit mai săltărețe, certurile mai mici și prieteniile mai
solide si toți se comportă de parcă au fost martorii unui miracol.
Ce matematică să mai fac eu acum? Mă gândeam la ceva integrat, să scot
niște probleme din desaga moșului, să adunăm niște jucării și să scădem câteva
bomboane, dar ceva mi-a întors gândurile. Anul acesta am decis să-l las pe Moș în
magia lui, iar matematica s-o las să fie ... matematică. Nici în propoziții nu l-am
mai pus pe Moș și nici în alte exerciții, ci l-am lăsat ,,să fie", simplu și blând, în
inimile noastre și în atmosfera cu iz de poveste a acestei zile. Iar eu, mi-am dus
datoria la capăt, scăpând sporadic câte un gând spre biletele pentru concertul de
mâine, păstrate cu mare grijă de ceva timp și strecurate în ghete, pe furiș, la miezul
nopții..
SEMNE
De dimineață s-a simțit un soi de răzvrătire a vremii, anunțată de vântul

rebel, care parcă întinsese un joc ironic pentru noi. Se împrăștia mai întâi în toate
direcțiile, pentru ca apoi să se adune în rafale scurte și surprinzătoare, tăindu-ne
calea pe oriunde am fi mers. Neguri grele și-au făcut loc în văzduh, hotărâte parcă
să închidă ziua mai devreme decât i-a fost dat. Mai mult, și-au lăsat subtil întreaga
povară pe umerii noștri, obligându-ne să plecăm capul ca să putem ține drumul
drept spre casă. Stropi de ploaie s-au lipit de geamuri, cerșind drum liber spre

pământ, pentru a se putea cuibări în întunecimea lui. După doar câteva ceasuri de
lumină amorțită, înserarea s-a contopit repede cu rămășițele zilei , strunind anevoios
din hățuri stihiile neprietenoase...
Vântul a rămas prins de ramurile copacilor și se zbenguie cu tot cu ele în
toate părțile, nu prea domol, scuturând pe la ferestre șuiere reci și sarcastice. Ploaia
își foiește nervos picurii firavi și nu dă semne că are de gând să se oprească prea
curând. Lumini colorate se adună în ochiurile de apă din asfalt, făcându-l să
strălucească în întunericul înfrigurat. Din când în când , băltoacele sunt răscolite de
roțile unei mașini grăbite, iar pustiul străzii este străbătut de pașii apăsați ai puținilor
trecători întârziați.
Pe la ferestre joacă tăcut luminițe neastâmparate, aprinse ca să vegheze
drumul sărbatorilor spre casele noastre. Din camere întunecate se conturează siluete
de brazi împodobiți, semne nedoborâte de vremuri ale Darului cerului pentru noi.
Câteva artificii răzlețe se desfac brusc în scântei, fără puterea de a stârni entuziasm,
dar suficient de zgomotoase cât să creeze o tresărire de bucurie. De altundeva,
răzbate firav refrenul unui colind blând, altă mărturie certă a evenimentelor ce stau
să vină. În spatele întunericului, lumina se adună grăbit, pentru a reveni peste noi ,
ca de fiecare dată, în fuioare de bucurie și înțelepciune. Nu mai e mult...

VODĂ FLORENTINA-CLAUDIA




CÂNTECUL PRIMEI DIMINEȚI - (Cristinei)
Cântecul mierlei
spărsese lacătul dimineții.
Din pântecul cerului,
guri flămânde de viață
mușcau răsăritul,
atârnându-se de grumazul verii.
Destinul invadase
prima filă a calendarului.
PROTECȚIE PATERNĂ
Corpurile perfecte
au formă sferică.
Tu ești sfera
trimisă de Dumnezeu pe Pământ
pentru mine.
Tu ai aprins făclii
pe toate cărările întunecate
ale vieții mele.
Atunci când mă durea atingerea
tu îmi îmbrățișai umbra
și-mi transferai putere.
Mi-ai dat curaj să zbor
cu aripile tăiate,
învățându-mă să le înlocuiesc
cu iubire.
Mi-ai pictat verde
pe rănile arzânde
și ele s-au vindecat.
Mâinile tale au transformat
nimicul din viața mea
în măreț
și mărețul în nemurire.
Într-o zi,
sau poate în altă viață,
am să fiu sfera ta,
răsplătindu-te pentru toate, tată.

NUMAI TU
(fratelui meu)
Numai umbra pădurilor tale

mi-a însoțit ghețarii în adâncuri
atunci când toți au plecat
să se încălzească în verile lor.
Numai nisipul plajelor tale

mi-a acoperit goliciunea tălpilor
încălzindu-mi nopțile viscolite,
ninse pe cărările durutelor bătălii.
Între noi
mustește laptele mamei,
care nu ne-a înțărcat niciodată.
TE IUBESC
(fiului meu)
Te iubesc cum marea își iubește valul

Ce spumegă la mal și freamătă în larg,
Chiar dacă zbaterea îmi clocotește somnul
Și îmi inundă visuri prinse la catarg.
Te iubesc cum muntele iubește Luna

În primăveri desculțe și ierni fără hotar,
Chiar de-mi stârnești în suflet, uneori, furtuna
Și-n avalanșe îmi îngropi câte un far.
Te iubesc cum ploaia își iubește cântul

Ce mângâie dureri și-neacă temelii,
Chiar dacă stropii reci îmi încovoaie trupul
Și nu știu...plouă sau îmi plâng zorii pustii?
Te iubesc cum mama își iubește pruncul

Care zâmbește cald sau poartă bătălii,
Chiar dacă, uneori, îmi înăsprești cuvântul
Și verbul nu-și găsește loc în poezii.

PRIMĂVARA IERNII
Ascultă, mamă, iar plouă-n astă iarnă

Cu lacrimi ce se sparg pe tâmple răzvrătite!
Tu mă privești prin stropul de lucarnă
Ce l-am țesut în vis din clipe nerodite.
E vremea să îți cânt colindul fără nume

Pe lespede de ler, sub crengi bătătorite,
Tu să-mi întinzi colaci din altă lume
Prin bridele de timp, de doruri năpădite.
Privește, mamă, iar ninge primăvara

Cu flori de împrumut, pe drumul spre izvor!
Tu să mă naști din nou în Prier, seara,
Să-mi fie Luna reazem în ceas rătăcitor.
Să-mi cânți cântec de leagăn în păduri de munte

Ce-și poartă pletele în ceruri neumblate,
Eu să-ți așez cununi de galaxii pe frunte,
Să risipesc tristețea din ierni neiernate.
LA MULȚI ANI, TATĂ!
Tată, vino
să mai valsăm o dată
pe umerii timpului,
ca atunci când
dinții mei de lapte
îți sărutau primăvara
în aplauzele
aripilor nedesperecheate.
Apoi
vom îngenunchea
și-L vom ruga pe Dumnezeu
să-i spună mamei
să pregătească tortul
pentru ziua ta.

ADIO, MAMĂ!
Adio, mamă!
Ai luat cu tine toate toamnele ce le-am iubit,
A vântului cântare, a ploilor mireasmă
Și stropul de lumină ce-n suflet mi-a-ncolțit.
Adio, mamă!
În vidul ce-ai lăsat, doar dorul a mai înflorit,
Să-ți însoțească pașii, să îți plătească vamă
În drumul spre Acasă, pe care ai pornit.
Adio, mamă!
În patru zări căldură și iubire-ai împărțit,
Ți-ai construit comori în Cer, deci, fără teamă
Pășește în lumină, așa cum ai trăit.
CINE ARE PĂRINȚI
Cine are părinți să-nflorească zăpezi

Pe vulcanii încinși în flămânde amiezi,
Să le strângă-n troiene vămuite de Cer
Când umerii ard sub copite de ger.
Cine are părinți să adape fântâni

Pe versanții uciși în nebune furtuni,
Să le cearnă-n izvoare veșnicite de dor
Când aripi se frâng, ostenite de zbor.
Cine are părinți să `nalțe castele

Pe câmpii fără tălpi, strivite de stele,
Să le-atârne-n stejari însetați de lumină
Când pașii se sting sub clopot de vină.

SAVINA HREBENCIUC
RUGĂ CĂTRE
MAICA DOMNULUI
O Maică Sfântă, Preacurată,

Nădejdea sufletului meu,
Te rog să fii mereu cu mine;
Dar mai ales când mi-este greu!
Să mă scapi de grea ispită,

De vrăjmași să mă păzești,
Că ești singura-mi scăpare;
Și nădejdea mea Tu ești!

Să-mi dai tărie și răbdare,
Căci multe am de pătimit,
Să mă ajuți în toate cele,
S-ajung la fiul tău iubit!
Și când voi fi prea istovită,

De deznădejde și amar,
Tu Maică Pururea Fecioară,
Să-mi picuri mir din al Tău har!
Să mă acoperi Maică Sfântă;

Și să te rogi la Fiul Tău,
Să mă miluie pe mine
Și să-mi ierte orice rău!
Că sunt așa neputincioasă;

Și Crucea-mi pare mult prea grea,
De-aceea Maică Preacurată,
De mine nu te-ndepărta!
REGĂSIRE
Prin pădurea întinerită, de-al primăverii vânt,

Am întâlnit un copilaș, cu chip senin și blând!
Era atât de trist sărmanul și atât de-nsingurat,
Că privindu-i ochii plânși, fără voie am oftat!
De ce oare plângi copile și suspini neîncetat?

Tu nu vezi că primăvara, toate în jur a preschimbat?
De ce sufletu-ți suspină? De ce ochii plâng mereu?
Spune-mi copilaș prea dulce, poate pot să te-ajut eu!
- Tanti! Zău! Ce rost mai are, să îți spun povestea mea?

Că oricum pe mine nimeni, nu mă poate ajuta!
- Cum poți zice că nu-i nimeni, să te-ajute dragul meu,
Când în ceruri sus, există, un puternic Dumnezeu!
Și de nu mă crezi pe mine, întreabă tot ce te-nconjoară!

Întreabă vântul primăverii, întreabă blânda căprioară!
Atunci copilul, se-aplecă, spre-un fir plăpând de ghiocel,
Ce răsărise din zăpadă, așa gingaș dar plin de el!

Și-l întrebă copilul nostru, cu glasu-i tremurând:
- Nu-ți este de ger teamă? Că te văd așa plăpând!
Și-atuncea, o, minune, plăpânda floare a vorbit
Și cu-n glas din altă lume, aceste vorbe a grăit:
- Să-mi fie teamă mie? Dar Domnul m-a trimis,

Să alung iarna geroasă, așa cum El mi-a zis!
De ploi, de vânt sau de ninsoare, eu n-am habar deloc!
Sunt vestitorul primăverii, căldurii îi fac loc!
- Dar tu izvorule de munte, ce curgi la vale-așa frumos,

De unde-ai învățat tu oare, să cânți atâta de duios?
- Din piatră seacă Domnul, la viață m-a chemat;
Și cu bucurie mare, El m-a binecuvântat!
Mi-a spus să susur dulce, să curg ne-încetat,

Să fiu mărturie vie, despre Cel ce m-a creat!
Că Domnul este apa vieții, ce veșnic se revarsă,
Peste cei năpăstuiți, ce au inima arsă!
- Dar pe tine turturică, cine oare te-a făcut?

Că ești atâta de frumoasă și au un zbor așa plăcut
Cine-ți dete viață ție tot, el îmi dedu și mie
Este tatăl tău și-al meu, și se cheamă Dumnezeu!
Atunci copilul a oftat, s-a șters la ochi și-așa a spus:

- Dacă pe toate le-ai făcut, O, Doamne! Scumpul meu Iisus.
Atunci din suflet te-aș ruga, să mă iei în paza Ta.
Să mă ferești de lumea rea! Să fiu din nou cu mama mea.
CRUCEA
Te plângi mereu: ce grea e Crucea, ce mi-a dat-o Dumnezeu;

Unde este fericirea, că pe drum i-așa de greu?
Jugul Crucii mă doboară, mult nu o mai pot purta!
Unde este Cel ce-mi spuse, că mă poate ajuta
Negura mă împresoară, patimile mă-ngrozesc;

Unde pot să-mi aflu pacea? Unde să mă odihnesc?
Dar când ai venit pe lume, tu să știi că negreșit,
Blândul miel Iisus Hristos, cu drag Crucea a cântărit!

A luat-o-n sfintele Lui mâini și-a cântărit-o bine,
Să nu cumva să fie, prea mare pentru tine!
Cu ochii Lui frumoși și blânzi, cu drag la Cruce s-a uitat;
La inimă a încălzit-o și-apoi, la Sine te-a chemat!
El ți-a măsurat curajul și de abia apoi,

Te-a trimis pe tine-n lume, la suferințe și nevoi!
Dar Crucea ce ți-a dat-o, din Gorgota durerii,
Îți va aduce suflet drag, bucuria Învierii!
Și ce-i o clipă de amar, într-un ocean de nemurire?

Suferi o clipă dar mai apoi, trăiești atâta fericire!
Ai curaj și poartă-ți Crucea, chiar de-o simți atât de grea;
Că doar purtând smerit povara, tot Crucea te va ajuta!
Poartă-ți Crucea cu nădejde și speranță-n Dumnezeu;

Și-ai să vezi că dintr-o dată, nu ți se mai pare greu!
Nu căta averi și faimă, de nimic nu te lega,
Cată-l doar pe Domnul păcii și pe Sfântă Maica Sa!
LA FEL CA EI
Ne plângem deseori că-n viață, ni se pare mult prea greu,

Că e multă suferință; și că plângem mai mereu!
Ne e teamă de durere și de focul ei amar;
La ce folosește asta, noi chiar nu avem habar!
Am ajuns precum iudeii, scoși de Domnul din robie,

Ce-au ajuns ca să se plângă, când mergeau doar prin pustie!
La fel ca ei, noi nu vedem, că Domnul ne iubește;
Și prin pustia suferinței, cu drag ne însoțește!
La fel ca ei și noi cârtim; ne răzvrătim mereu;

Și nu pricepem chiar deloc: de ce ne mustră Dumnezeu?
Dar Domnul în iubirea-I Sfântă, cu-atâta drag ne ocrotește;
Și spre pământul mântuirii, cărarea El o netezește!
Și așa precum iudeii, îl mâniem pe Dumnezeu,

Spunând că acolo, în robie, nu era cu mult mai greu;
Și-n loc să mergem mai departe, bucuroși cu ce-am găsit,
Ne uităm cu jale-n urmă, la tot ce am părăsit!

Dar haideți azi să ne trezim, că ziua-i pe-nserate;
Mai este-atâta de puțin, până se face noapte!
Iar când jalea vă încearcă și simțiți că vă e greu,
Spre Iisus rănit pe Cruce, să vă îndreptați mereu!
COLINDĂ
În seara Sfântă de Crăciun

Ai coborât Iisuse bun,
Ai coborât în lumea rea
Ca să ne dai iertarea Ta!
Și-așa umil Te-ai coborât,

Că într-un staul Te-ai născut!
Doar vitele Te încălzeau,
Că oamenii habar n-aveau,
Că s-a născut Mântuitor,

Un soare blând, strălucitor;
Din Fecioară s-a născut,
Din Fecioară și Duh Sfânt!
Și-atât de mult El ne-a iubit,

Că pe toți ne-a mântuit;
Și ne-a lăsat nădejde tare,
Că cine crede, moarte n-are!
El ne-a făcut din robi, copii;

Și ne aduce bucurii;
Doar rugându-L tot mereu,
Cu toți vom scăpa de greu!
HABAR N-AVEAM
Atâția ani pierdut-am Doamne, pe căi bătătorite,

Habar n-aveam că viața-i grea, iar eu copilă fără minte!
Mi-am pus nădejdea mea în oameni și mult m-am înșelat!
Că mulți din așa-zișii prieteni, m-au nimicit și m-au trădat!

Prin valea plângerii și-a morții, am suspinat adeseori;
Eu nu vedeam nimic pe cale; erau doar spini și negri nori!
Voiam o rază de lumină, să-mi lumineze drumul greu,
Dar nu vedeam nimic pe cale și mă poticneam mereu!
Dar într-o seară, ostenită de deznădejde¸¸¸¸e și amar,

M-am așezat plângând pe-o piatră și am oftat din suflet iar!
Și am strigat spre Tine Doamne, cu sufletul însângerat;
Și pentru-ntâia oară-n viață, pe Tine Doamne te-am aflat!
Eu m-am uitat cu groază către Tine și așteptam să mă trăsnești;

Că Ți-am greșit de-atâtea ori, cu gânduri necurate și lumești;
Ba am greșit chiar și cu fapta și haina de botez am murdărit
Iar sufletul ce-n mine-ai pus, nu a rămas deloc neprihănit!
Nimic din ce a fost păcat, străin de mine n-a rămas,

M-am murdărit mai rău ca porcul și mi-am pus jugul pe grumaz!
Dar într-o clipă de trezie, m-am îngrozit de-al meu păcat
Și-am înțeles că doar osânda, o merit eu cu-adevărat!
Atunci, cu glasul tău cel blând, mi-ai spus atâta de duios:

- Hai la Mine suflet drag, nu mai fi așa sfios!
Să știi că patimile Mele, n-au fost în zadar,
Hai vin-o chiar acum la mine, să te îmbrac din nou în har!
CA FARISEII NE-NTREBĂM
De multe ori ne întrebăm, ca fariseii din trecut,

Cum poate oare Domnul Slavei ce este fără de-nceput,
Să se coboare-n lumea noastră, în chip atâta de umil,
Să stea culcat doar într-o iesle? Să fie blând ca un copil?
Ce? Nu putea să își găsească, palat frumos și luminat?

Decât să vină într-o iesle, pe niște paie reci culcat?
Dar într-o seară de Crăciun, când nimeni nu se aștepta,
El s-a născut în ieslea sfântă și ne-a adus iertarea Sa!
Doar vitele Îl încălzeau, pe micul prunc Iisus,

Iar trei păstori zărindu-i steaua, spre El cu drag s-au dus!
Și-au luat cu ei și aur; și smirnă și tămâie,
Dorindu-și să găsească o scumpă bucurie!

Dar astăzi magii nu mai vin la fel ca altă dată,
În ieslea rece, fără fân, e tot mai frig și zloată!
Chiar dacă Tu revii să dai și azi la toți iertare,
Sunt atâta de puțini ce te caută cu-ardoare!
O, IISUSE!
Iisuse Domnul meu iubit,

Ce multe ai mai pătimit,
Că pentru binele făcut,
Pe-o Cruce-n cuie Te-au bătut!
Te-au răstignit ca pe-un tâlhar,

De Dumnezeu, n-aveau habar;
Și după ce Te-au chinuit,
Ei hainele Ți-au împărțit!
Dar Tu Iisuse Domnul meu,

Nădejde dulce ne-ai lăsat;
Că cel ce suferă din greu,
Până la urmă e iertat!
NOI ORBI SUNTEM
Cu toții suntem călători, prin lumea de păcate;

Suntem bieți fii rătăcitori, ce căutăm dreptate!
Unii din noi, dorim avere, alții vor doar fericire,
Fugim cu toții de durere și visăm la nemurire!
În valea plângerii și-a morții, în întuneric rătăcim;

Nu înțelegem datul sorții și de durere ne ferim!
Cu-adevărat noi orbi suntem și rătăcim prin lume
Să înțelegem nu putem ce rost avem pe bune!
Ne-am despărțit de Domnul păcii și-am căutat alți dumnezei!

Am fost pe rând, budiști, yoghini și-apoi am devenit atei!
Ne-am rătăcit prin întuneric și prin lumea de păcate!
Nu avem nici o speranță, de lumină sau dreptate!

Ne plângem mulți că Dumnezeu, este un crunt judecător;
Nu înțelegem că El este, izbăvitorul tuturor!
O, de-am pleca ușor genunchii și mândria de-am lăsa,
Domnul în iubirea-I sfântă, cu drag pe toți ne-ar ajuta.
AJUTĂ MAICĂ SFÂNTĂ!
Ajută Maică Sfântă,

Un suflet chinuit!
Doar Tu-i cunoști durerea
Și focul lui mocnit
Nu-l trece cu vederea;

Ajută-l Tu cum poți,
Că suferă-n tăcere
Și rabdă de la toți!
Dă-i pacea Ta Măicuță

Și scapă-l de-orice rău
Și du-l în siguranță,
La bunul Dumnezeu!
TOACA
În liniștea înserării,
O toacă prinde încet să bată!
De parc-ar vrea să cheme,
La rugăciune lumea toată!
Pătrunsă de-un fior de remușcare,

M-am dus ușor pe cărăruie;
Am mers ușor, pân-am ajuns,
La vechea cetățuie!
Când am intrat, câțiva bătrâni,

Cu fețe scofâlcite,
Băteau alene, mari mătănii,
Pe lespezi scorojite!

E ATÂT DE SCURTĂ
E atât de scurtă Doamne viața;

Și plină de dureri adeseori;
Iar cerul de deasupra noastră,
Tot mai adesea-i plin de nori!
Arareori, o rază de speranță,

Ne îndulcește uneori durerea;
Și-atunci, șoptim și noi timid:
O Doamne, mare Ți-e puterea!
Dar nu-nțeleg, de ce doar suferința,

Privirea către Tine ne îndreaptă!
De ce uităm că întotdeauna,
După faptă-i și răsplată?
Azi Te rog nu ne lăsa

Să rătăcim pe-a vieții cale!
Să ne aduni cu milă sfântă,
La umbra Crucii Tale.
DOAMNE, TATĂL MEU CERESC
Doamne Tatăl meu ceresc,

Astăzi vreau să-Ți mulțumesc,
Că mi-ai dat de toate-n viață,
Mi-ai dat soare, mi-ai dat ceață;
Mi-ai dat apă și mâncare,

Mi-ai dat suflet care doare,
M-ai încurajat mereu;
Și nu m-ai lăsat la greu!
Mi-ai dat înger cu-mprumut,

Să mă-nvețe să ascult!
Să-mi plec genunchii în fața Ta,
Că ești mântuirea mea!

Lasă-l Doamne pe pământ!
Nu-l băga într-un mormânt!
Lasă-l Doamne să trăiască
Pe drum să mă însoțească!
EU NU-ȚI POT DA...
Eu nu-Ți pot da Iisuse,

Ca magii din trecut,
Nici smirnă nici tămâie;
Ci doar un suflet decăzut.
Eu nu-Ți pot da Iisuse,

Un mir de nard curat!
Doar sufletul ce plânge,
În viața de păcat!
Dar m-ai chemat la Tine,

Păcatul mi-ai iertat,
Îți mulțumesc Iisuse,
Că ești atât de minunat!
George Terziu, manager Grup Cervantes, împreună cu

Nicu Covaci (Phoenix) și actorul Eugen Cristea

MARCELA CORDOŞ
CUNOSC UN LOC
l-am văzut chiar în visele mele –

e locul unde credința în Îngeri risipește toate fricile !
Cunosc un adevăr...
l-am aflat din visele mele –
singurul lucru care ne aparține cu adevărat este doar Sufletul,
și el își găsește nemurirea în Anotimpul Iubirii !
În încercările noastre de a ne descoperi, primul lucru pe care îl aflăm
este acela că...nu ne suntem suficienți ,
avem nevoie de "celălalt " ...
Decriptarea propriului adevăr stă în Iubire ,
în arderea aceasta venind mereu de dinlăuntru spre în afară, către
celălalt .
Ochii noștri rămân orbi fără lumina din ceilalți!
Infinitul de trăiri al sufletului,
creează în dansul său o stranie geometrie a liniilor frânte,
crestând urme adânci în carne, urme care dor...
Exorcizarea durerilor acestea, a neliniștilor noastre,
se petrece doar prin Iubire –

acea tainică iluminare interioară,
lumină trecând din ochii celuilalt în ochii mei,
într-o simetrie inițiatică a trăirilor ,
o adevărată descătușare a sufletului --- o nouă naștere !
Cunosc un adevăr ...
l-am găsit chiar în visele mele :
un Eu va avea mereu nevoie de un Tu!
Da, știu un loc...unde am putea emigra !
Edenul visat, există !
Este atât de aproape...e chiar aici-- în inima ta,
în inima mea!
Cunosc locul acesta ...
l-am aflat din visele mele ,
este ținutul sacru al nesfârșitelor întinderi solare
de unde Mielul a venit să ridice păcatele lumii ,
dăruindu- ne Lumina ,
învățându-ne că doar prin Iubire ,
Omul se îndumnezeiește , nemurindu-se!
ASCULTÂND LINIȘTEA
Pe cerul sufletului se nasc ninsorile... ploile albe .
Zboară, gând !
Ascunde-te în Tăcere și veghează !
Învață să taci la fel cu ploaia micilor stele de zăpadă
și să-mi răsari ca un curcubeu pe cerul unui Eu prea zgomotos,
Căci învățând să taci la fel ca și ploaia aceasta albă,
voi ști și eu de-acum că Tăcerea nu doare,
e doar Liniște... Pace...
Ascultă-ti Tăcerea , suflet !
Nu-ți fie teamă de Liniște, ascult-o !
Ascultă-te tăcând... doar așa te vei auzi mai bine .
Simte-o , simte-i frumusețea ascunsă,
dă-i voie să te mângâie,
să te aline , să te vindece !
Ascultă cu atenție
și te vei recunoaște parte a Creației,
a Bucuriei , a unei nebănuite Puteri
, a Cunoașterii , a Infinitului ...
Universul cântă acolo, adânc în tine
și dacă vei ști,
vei avea răbdare să-l asculți -- te întorci Acasă ,
în Lumină.

Trecând de cuvinte , dincolo de ele ,
e un imens ocean de Pace care așteaptă...
Dacă îți chemi și îți dorești Lumina
pregătește-te să o primești coborând adânc în tine ,
în tăcerile tale !
Dă-i voie Liniștii să-ti vorbească !
Liniștea ta vibrând,
este însăși Creația, Nașterea-
-Renaștere a Eului simplu și curat purtând haina de Lumină,
așa cum a fost plămădit.
O știu acum, numai acea Tăcere
îmi poate umple abisul așteptărilor pierdute,
rătăcite în mărăcinișul renunțărilor ...
EA. face deșertul să se umple de flori...
CÂND SE TERMINĂ CÂNTECUL
Când ni se termină Cântecul,

armoniile lui pleacă să se odihnească,
se abandonează,
refugiindu-se în miriade de sfere translucide
pulsând în univers,
inimi de lumină așteptându-și rândul să bată iarăși în țărână .
Un portal de vise noi se va deschide ,
și în liniștea eternă ce plutește printre astre ,
destine purtate pe umeri de îngeri
se vor ridica din somn înnoite,
pentru a se nunti cu firea -după Poruncă .
Primindu-și darul zborului fără de aripi ,
sufletele își uită vechile dureri cerându-și iară întruparea .
Ceea ce trebuie să se întâmple, mereu se va întâmpla !
În armoniile Cântecului Sferelor de Lumină vibrănd în univers,
Omul, divină creație- lacrimă a cerului
– își așteaptă rândul la întrupare în sedimentul ei pământesc.
... își va cere mereu întoarcerea
în impermanența terestră în care își va dobândi identitatea
asumându-și suferința imperfecțiunii sale ,
asumându-și dependența de principii,
condiții de viață care,
aproape fără excepție ar putea avea drept rezultat
subjugarea ființei...

DIN TOAMNE, COBORÂND
În casa norilor - se știe ,

sunt Fete-Ploi ce-și despletesc dansând singurătățile albastre .
În voaluri de mătasă udă îmbracă visul lor de-o noapte ,
atât de pămăntesc,
iar pașii lor de dans plutind doar în lumină,
amărăciuni și doruri din inimi, risipesc .
Dintr-un tăcut așezămînt de ploi
coboară bachante despletite ,
și-aleargă peste dealuri calde scântei,
din coadă de cometă , nasc focuri printre vii .
Cu trupuri chihlimbare amirosind a smirnă ,
cu buze fremătânde ce lăcrimează must
îți susură-n ureche amăgitor descântec
chemându-te la zeul lor păgân...
voindu-te supus !
Albastru-ți este trupul și sufletu-ți,
albastru ca ploaia coborâtă din toamne, printre vii...
Îmi voi schimba veșmântul cu al lor , acesta-i prețul !
Voi dănțui cu ele
și umple-ți -voi pocalul cu sângele vieții
curgând din struguri dulci, ambrozie de zei ,
și-n focuri de pe dealuri din coadă de cometă,
vom arde ... ele , noi ...
CE TOAMNĂ FRUMOASĂ MĂ LOCUIEȘTE!
ce toamnă frumoasă mă locuiește...

mai devreme de ieri ,
mult mai devreme , m-am născut de două ori –
- o dată, într-o iarnă și încă o dată , într-o toamnă.
ai venit așa, pe neașteptate,
deodată cu atâtea emoții nebune
abandonate în tăcerile din frunze ,
și am aflat cel mai potrivit sentiment
cu care ar fi trebuit să te întâmpin –
- nimic mai simplu și mai firesc decât –
- bucuria vindecării prin iubire .
ai apărut , stea nouă ,
născută din colapsul gravitațional al stelei celei vechi

care-și epuizase toate sursele de energie
și murea încet, cădea ,
fără putere de întoarcere tot mai mult ,
cădea spre înăuntrul ei, stingăndu-se
ai apărut pe cerul toamnei mele
și umbra înspăimântătoare a eu-lui ascuns în singurătăți ,
a plecat lăsând loc unei înseninări treptate .
Locuiesc de atunci într-o toamnă,
fără să-mi mai fie teamă.
Revista Cervantes

LUCIA PARASCHIV


SĂBĂTORILE DE IARNĂ
Vin sărbătorile, vin...

Răzbate un murmur divin,
S-aude șoptit, "Leru-i Ler",
E-o mare cântare în cer!
Vin sărbătorile, vin,

Și totul e magic, divin,
Se-mbracă în trup Dumnezeu,
Se bucură sufletul meu!

Pământul, tăcut se-nfioară
În iesle va naște-o Fecioară:
E Maica Luminii, Maria,
În brațe ținând pe Mesia"!
Mi-e trupul zdrobit de păcat

Smerită cu capul plecat
Cer Tată, curaj, să mă-nchin,
La ieslea cu Fiul Divin!
Vin sărbătorile, vin,

Răzbate un murmur prea lin,
S-aude șoptit, "Leru-i -Ler,
E-o mare cântare în cer!
VERSUL IERNII
Au căzut primii fulgi de zăpadă

peste toamna târzie;
E un început de paradă...,
scriu, da, scriu poezie!
Scriu versul iernii cu alb peste tâmplă

Din suflu-i prea rece
dureri mi se-ntâmplă!
Scriu cu emoții și-mi tremură mâna...
Mireasa-i superbă!
Ce albă-i cununa!
Și voalul cu trenă se-nmoaie-n lumină,
E iarnă pe frunze, e iarnă-n grădină!
STEAUA MAGILOR
Din Soarele iubirii răsar steluțe mii,

Dar una strălucește
Cu raze în făclii:
E Steaua ce conduce
pe Magi către Iisus
La peștera săracă unde în iesle-i pus!

Mirarea îi cuprinde și calea este lungă
Se spune c-au fost patru,
Unul n-a fost s-ajungă!
Cu daruri diferite slăvesc pe Fiul Sfânt
Iar Steaua stă deasupra
și-i pace pe pământ!
MI-AI DAT VIAȚĂ ȘI SPERANȚĂ

Mi-ai dat viață și speranță
Mi-ai dat chip nemuritor,
Mi-ai dat zâmbet și lumină,
Te iubesc Doamne, cu dor!
Te slăvesc la ceas de seară.

Conteplându-Te-n privire,
Ochiul meu ce Te adoră
Varsă lacrimi de iubire!
Nu-i alean, nu-i mângâiere

Pace, liniște nu am
De nu simt milostivirea-Ți
Punându-mi pe răni balsam.
TU SĂ MĂ IERȚI
Tu să mă ierți când vremea de afară

Îmi dă așa fiori de viaț-amară
Dar știi că legați suntem de natură
Zâmbim cu soarele când el ne dă căldură,
Cu norii lacrimi vărsăm pe pământ

Și toate-n sine au un rost preasfânt
Și să mă ierți dacă mă vezi îngândurată
Că noi și vremea avem aceeași soartă;
Așa sunt eu, nostalgică în timp

Când pasul vieții schimb-un anotimp!
Dar îmi păstrez în suflet împăcare
Atât cu clipe dulci cât și amare,

Se duce toamna pe cărări de fum
Rămân strivite frunzele pe drum,
Mă iartă că o lacrimă slobod
Așa sunt eu când trec al vieții pod,
Mă-mpresură tăcerile din jur

Și cerul cu lumina-n abajur!
DEFINIȚIA VIEȚII
Între bine și rău

se zbate sufletul mereu!
O luptă de veacuri
pe-a timpului arcuri
între îngerul vieții

și îngerul morții!
Sclipiri de lumină
în noaptea străină
Și-un ochi ce veghează

Când se luminează
Suflet chinuit
de tot ce-a iubit
de tot ce-a trăit
între bine și rău

oscilând mereu!
Viața într-o zbatere
Ca-n dureri de naștere
între bine și rău

oscilează mereu
în sufletul meu
în sufletul tău!
Din cerul senin

o viață-n sublim
Spre cerul curat
o viață-n păcat!

FĂRĂ IUBIRE
De-atâta durere gust lacrimi amare

Călcată-i iubirea de semeni în picioare,
Cumplită-i trăirea ce azi o simțim
Viitoru-i sumbru dacă nu ne iubim!
Fără iubire se-ntunecă cerul

Fără iubire ne-nvăluie gerul
Ne-acoperă zgura de iad pe pământ
Și ochiul satanic holbează flămând!
Când iadu-a prădat ce-a scos Iisus?!

Iubirea prin jertfă cu suflete sus
Spre patria sfântă a dumnezeirii.
Iubirea e raiul deschis omenirii!
Dar lumea -n uitare de jertfa pe cruce

Se-ndreaptă spre hăuri pe-alte căi năuce
Și plină de sine, uitând de iubire
Prin noaptea de suflet rătăcește-n neștire,
Cu ochii orbiți lăcomind de plăceri

Din care adună noian de poveri!
De-ata durere gust lacrimi amare
Călcată-i iubirea de semeni în picioare
Cumplită-i trăirea ce azi o simțim

Viitoru-i sumbru dacă nu ne iubim!

COCA POPESCU

SINGURĂTATEA CUVINTELOR
Am fost atinsă de o iubire stelară

Când fruntea aplecată pe hârtie
Încerca să vadă mâna stângace cum scrie.
Inima, menţine dorinţa aprinsă
Cerneala din călimară devenind roşie ;
‘’Suflet sfărâmat de dor
sub cuvintele ce mor în singurătatea lor.’’
Deasupra capului ţin pocalul cu ofrandă -
Miere şi vin,
Parfumul de smirnă mă îmbată.
M-am prins de stele cu sufletul
Aflându-mi liniştea,
Acolo unde nimeni nu mi-o poate lua.
Lumina din candelă îmi leagănă visele,
Abandonată în braţele poeziei,
Colorez cu speranţă fiecare etapă din viaţă.
PĂRINŢI DE ÎMPRUMUT
Nopţile de iarnă sunt lungi,

Iubesc şi urăsc acest anotimp,
Am două motive, dar nu mă plâng.
Viaţa ne este hărăzită déja,
Iar ursitorile sunt uneori zgârcite.

Destinul a trişat,
Părinţi, de împrumut mi-a dat.
O lacrimă îmi mângâie obrazul.
Orfană pentru a doua oară,

Te port în inimă frumoasă mamă,
Ochii tăi ca iarba de verzi
m-au scăldat în iubire.
La fel şi tata, pioasă amintire.

Voi îmi lipsiţi cu fiecare clipă.
Lacrimi îmi curg pe şevalet,
Aş vrea să vă refac în portret

Nu aş putea picta corect.
Vă port în suflet ca pe-o icoană,
amintirile cu voi sunt prăfuite,
E mult de-atunci -
Am tâmplele cernite.
Mă doare, şi vă duc dorul, sunt tristă,
Dar n-am uitat că datorită vouă
Sunt omul cu suflet curat
Averea mea-
E chipul vostru, o icoană şi o batistă.
MULT PREA DEVREME
Gândul împletit cu dor

Menţine inima verde
Firele se rup uşor.
Dar cui să-i spun?
Cine m-ar crede?
Un coş cu fire împletite

Şi tot atâtea amintiri găsite,
În podul casei părinteşti.
Mama!
Din ceruri mă priveşti.
Ninge cu gheaţă, palmele-s reci

Mult prea devreme a trebuit să pleci.
Aş vrea, să văd de după nori
Chipul tău blând
Aş vrea din stele să cobori!
Ninsoarea îmi îmbracă trupul,

Dorul de mama, îmi chinuie gândul

RETRĂIND BUCURIA
Timpul e o necunoscută.
Viaţa ne-a fost dăruită cu un final,
Chiar dacă o stea prevesteşte nemurirea
Şi o credinţă ne conduce spre ea.
Fecioara a împlinit profeţia
Născându-L pe Iisus,
Hulită, de oameni,
găsindu-şi loc de tihnă
În iesle, alături de Duhul Sfânt.
Magii împrăştie aur şi smirnă,
O singură data pe an, e noaptea sfântă.
Lumina ne pătrunde în case,
Povestea se repetă-
Trăind cu intensitate, magia nopţii de Ajun.

ELENA POPESCU (NĂSTASE)
Editura Cervantes

IUBIREA LUI
Creatorul desăvârşit,
Culori şi forme ne-a dăruit.
Pomi inverziți ce ne dau poame.
Ne-a dat sete şi ne-a dat foame.
Sete şi foame de ce-i frumos,

De glasul mamelor duios.
Sete şi foame de tot ce-i sfânt,
De sentimente şi de cuvânt.
De cer cu stele, de nori plutind,

De anotimpuri, păsări zburând.
De necuprins şi de visare,
De tot ce-i viață şi culoare.
De înălțimi, de curcubeu,
De tot ce e în jurul meu.
De oameni dragi, de câmp cu flori,
De mese-ntinse de sărbători.
De parcuri cu copii, de joc,

De soarele roşu de foc.
De albul pur de fulg de nea,
De stropi de ploaie-n grădina mea.
Mame cu copii alăptând,

Pruncul ce doarme, frumos visând.
Şi peste toate, iubirea LUI,
IUBIREA SFÂNTĂ A DOMNULUI.
ULTIMUL DRUM
La biserica din sat,

Iarăşi, clopotele bat.
Oare cine s-a mai dus?
Viața cui a mai apus?

Un consătean, o vecină,
Merg într-o lume mai bună.
În lumea fără de dor,
Vor pluti, precum un nor.
În această săptămână
Şi-au luat zborul spre Lumină,
Nea Florin şi nea Neluță,
Tanti Stana de pe-uliță.
Chiar de au avut o vârstă,

Rămân cu inima frântă
Cei dragi şi familia,
Resimt cu greu durerea.
Dar nu-i vor putea uita,

Şi respect le vor purta.
Le rămân în amintire,
Că le-au dăruit iubire.
Trece viața ca părerea,

Rămâne numai durerea
Celor ce rămân în urmă,
Şi nimic nu le-o mai curmă.
Bine-ar fi să ne gândim,
Că nu ştim cât mai trăim:
Când ne ducem de pe lume
Luăm doar al nostru nume.
Şi plecăm când nici nu ştim.

Să nu ne mai duşmănim!
Că nu luăm nimic cu noi,
În lumea cea de apoi.
Luăm doar faptele noastre,

Când vom pleca printre astre.
Fapte bune, fapte rele,
Judecate vor fi ele!

Nu ce casă ai avut,
Nu ce-avere ai făcut.
Nici câți bani ai adunat,
Când pleci, toate le-ai lăsat.
Pentru cei care-au plecat,

Cât de mult au ajutat,
Şi cât bine au făcut,
Atârnă atât de mult.
În balanța judecății,
Unde îngerul dreptății,
Face judecată dreaptă,
Vor vedea ce îi aşteaptă.
Domnul să îi odihnească,
Pe cei dragi să-i întărească.
Să le facă pomenire,
Să îi poarte-n amintire.
RUGĂ DE MULȚUMIRE
Doamne, cum să-ți mulțumesc?

Că aud, văd, şi vorbesc.
Că uşor mă pot mişca,
Pot gândi, şi pot lucra.
C-am motive să zâmbesc,

Şi pe cine să iubesc.
Dar şi cin' să mă iubească,
Şi mamă să mă numească.
Cea mai mare bucurie,

Pe care mi-ai dat-o mie
Sunt copiii şi nepoții,
Şi, că-s sănătoşi cu toții.
Bucurie ca a mea,
Le doresc tuturora.
Sănătate, fericire,
Linişte, pace, iubire.

Doamne-avem păcate toți,
Tu ne iartă, dacă poți.
Mulțumesc că ne iubeşti,
Şi de ce-i rău ne fereşti!
ÎNGER PĂZITOR
Simt o aripă de înger,

ce mă-atinge-ncetişor,
Când o lacrimă se scurge
pe obrazul meu, de dor.
Şi-adierea de aripă
o simt când vin iar acasă,
Unde am avut cu frații,
copilărie frumoasă.
Înger drag ce-ai coborât

din raiul ceresc, plutind,
Cum se face că te simt
când cei dragi îmi vin în gând?
Spune-mi, ce să înțeleg
când apropierea ta,
O simt oricând mă gândesc
la mama şi la tata?!
La ei şi la frățior,
la bunici şi la cumnat,
La cei care-au fost cu noi,
dar de-o vreme au plecat.
E un semn că mă aud
când mă rog la Dumnezeu,
Să le fie bine-acolo,
şi să vină-n visul meu?!
Îngeraş cu aripioare
îngerul meu îngeraş,
Ştii că eu mă rog la tine,
de când eram copilaş.

Aşa ma-nvățat măicuța,
şi la masă, şi la somn,
Întâi să mă rog la tine,
şi-apoi mănânc, sau adorm.
RUGĂ
Curată fecioară, Sfântă MARIE,

Cu dragoste, ne-nchinăm Ție,
Şi jertfei Fiului Iubit,
Ce pentru noi s-a răstignit.
Pentru noi, şi-a noastre păcate,

Că toți avem, nenumărate.
Câte un cui, toți am bătut,
Cu fiecare păcat făcut.
Ne iartă Maică, şi mijloceşte,

La Tatăl Sfânt, ruga porneşte,
Că Tu Fecioară, eşti Preacurată,
Şi ruga-Ți este ascultată.
Noi păcătoşii, ne vom smeri,

Şi numele Ți-L vom slăvi,
Căci Tu Eşti Una, între Sfinți,
Şi venerată, de Sfinți Părinți!
Ai grijă de copiii mei,

Ai grijă şi de nepoței.
De noi, cei vii, şi de cei morți,
Ai grijă Măicuță de toți!
Că numai Tu, cu harul Tău,

Ai crezământ la Dumnezeu
Dar şi la Fiul Tău Iubit
Isus, ce noi l-am răstignit.
Îți mulțumim Măicuță Sfântă

Că eşti cu noi atât de blândă.
De-aceea, la Tine mă-nchin,
Tu ne eşti sprijin, în veci, AMIN!

RUGĂ DE MULȚUMIRE
Doamne, cum să-ți mulțumesc?

Că aud, văd, şi vorbesc.
Că uşor mă pot mişca,
Pot gândi, şi pot lucra.
C-am motive să zâmbesc,

Şi pe cine să iubesc.
Dar şi cin' să mă iubească,
Şi mamă să mă numească.
Cea mai mare bucurie,

Pe care mi-ai dat-o mie
Sunt copiii şi nepoții,
Şi, că-s sănătoşi cu toții.
Bucurie ca a mea,
Le doresc tuturora.
Sănătate, fericire,
Linişte, pace, iubire.
Doamne-avem păcate toți,

Tu ne iartă , dacă poți.
Mulțumesc că ne iubeşti,
Şi de ce-i rău ne fereşti!
JERTFA BRÂNCOVENILOR
Brâncovene Constantine,
N-a crăpat inima-n tine
Când de pe butucul gros,
Cădeau capetele jos?
Capul ginerelui tău,

Că-l iubeați pe Dumnezeu.
Capetele-a patru fii
Căci credința tu ți-o ții!

Ți-au promis că viața-ți cruță,
Dacă renunți la credință.
Să renunți la Creştinism,
Şi să treci la Islamism.
Dar copiilor le-ai spus,

Că îi iubeşti mai presus
Decât viața şi averea,
Decât tronul şi puterea!
Chiar de-au fost greu dobândite,

Acum toate sunt pierdute.
Dar credința de Creştin
Nu ți-o pierzi în veci, Amin!
Două decenii jumate,

Ți-ai plătit dările toate.
Țara-n pace ai ținut,
Cât de bine ai ştiut.
Şi-ai strâns multă bogăție,

Care-a stârnit invidie.
De cei răi ai fost trădat
Şi la turci ai fost turnat.
Pe când fața ți-o spălai,

Şi rugăciunea-ți făceai,
Pieptănând barba frumos
Cu pieptenul cel de os,
Auzişi larmă afară.

Spahii otomamani intrarară!
Năvăliră în palat,
Pe străjeri i-au terminat!
V-au dus şi v-au mazilit,

Cinci luni toți ați suferit.
Tu, Doamna şi patru fii
Şi Sfetnicul Ianachi.

Temnița cu şapte turnuri
N-a fost de ajuns să tremuri
Şi să schimbi credința ta,
Viața pentru a-ți cruța.
În zi de Sfântă Marie
Îți sună ceasul şi ție.
Când făceai şaizeci de ani,
Ți-au luat viața, avere, bani.
Şi căzură rând pe rând

Fiii tăi, iar tu plângând,
Pe turci crunt i-ai blestemat,
Încât şi pielea ți-au luat!
Apoi capul ți-au tăiat,

Şi în suliți l-au purtat
Pe strada Stambulului,
Spre spaima norodului!
Trupurile sfârtecate,
În Bosfor fură-aruncate!
Dar de cei dragi pescuite,
De credincioşi tăinuite.
Astfel, tu şi fiii tăi,

Constantin, Ştefan, Matei,
Radu şi Sfetnicul tău,
L-ați urrmat pe Dumnezeu.
Precum Fiul Său Isus,

Cu credință mai presus
Decât viața şi mărirea,
Voi ați ales nemurirea.
Alegând pe Dumnezeu,
Eşti exemplu-n neamul tău.
Vei rămâne pe vecie,
Martir pentru a ta glie.

Pentru neam, pentru credință,
Pentru a ei biruință
Ți-ai jertfit viața şi fiii,
Îmbrăcând haina, sfinții!
SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI,

Un exemplu-ntre oameni.
Pe Dumnezeu l-ați urmat,
Şi între SFINȚI ați intrat!
Cinste Ție CONSTANTINE,

Te comemorăm pe Tine
SUB CRUCEA TA DE MARTIR,
Te-om urma mai abitir!
George Terziu, manager Grup Cervantes, împreună

cu Claudiu Komartin, directorul revistei Poesis International

LĂCRĂMIOARA STOENESCU




CRĂCIUNUL DIN COPILĂRIE
Crăciunul din copilărie

În viață nu-l mai întâlnești,
Ai brad, în jur e veselie,
Doar tu, copilul, mai lipsești.
Simți și acum arome tari

De cozonaci și de sarmale,
Când robotea cu pașii rari
Bunica mestecând prin oale.
Ea împărțea la urători
Nuci, cozonaci, covrigi, că tare
Flămânzi veneau copiii-n zori,
Să cânte” Steaua sus răsare”
Pruncul Iisus și-acum, veghează

Casa de-atunci, ce e pustie,
Doar vreo mașină traversează
Strada uitată-n copilărie.
Tu pe părinți îi poți în gând,

N-o întâlnești nici pe bunica,
Sunt toți plecați discret, pe rând,
La cimitirul din Cernica.

În casa ce-a rămas pustie,
Nici urătorii nu colindă,
Că n-are brad, nu-i veselie
Doar cariul îi mai cântă-n grindă...
MI-E DOR
Mi-e dor de când eram copil

Și când mă strecuram tiptil
În poala caldă a bunicii,
Uitând c-afară zburdă picii.
În foc ardeau cărbuni aprinși,

Prin geam vedeam copacii ninși,
În casă, miros de gutui,
Iar gândul îmi zbura haihui.
Bunica-mi povestea alene,

Eu o-ntrebam din vreme-n vreme
Când era mică, ce-i plăcea?
Plăcinta-n vatră se cocea
Și mirosea a mere coapte,

Bunica depăna dulci șoapte,
Povești cu zâne, Feți Frumoși,
Unde sunt anii luminoși?
MĂ ROG
Mă bucur de soare, mă bucur de nor,

Mă bucur de ploaie și mă -nfior
De ger, dar îmi place și chiar îl iubesc,
Că-i parte din viață și simt că trăiesc.
Mă bucur s-aud susur de ape

Și zvon de bondari și sunet de clape,
Să văd cum ploaia picură-n geam
Și gerul cum strânge chiciură-n ram.

Mă bucur când văd copiii râzând,
Voioși pe alee în parc alergând
Și îndrăgesc hulubii când zboară
Ori ciocârlia din slăvi cum coboară.
Mă bucur de clipa trăită și sper

Ca viața să fie frumoasă. Spre cer
Înalț rugi fierbinți ca și pân-acum,
Spre Domnul Nostru cel Mare și Bun
Să-mprăștie norii cumpliți, de război

Mai negri ca noaptea și-ntorși de la noi
Să-i ducă-n pustie-n Siberii de gheață
Pe cerul senin să nu fie ceață.
CÂTĂ TRISTEȚE
Câtă tristețe-nconjoară pământul

E boală e moarte, e frig în odăi,
De unde putere să scuturi cuvântul
De unde s-ai forță să-nvingi pe cei răi?
Când nimeni n-aude, e surd-omenirea

În suflet e gol și în inimi e gheață,
Degeaba îi strigi necuprinsul, simțirea
Că mințile ei sunt cuprinse de ceață
Chiar soarele-n cer ne privește de sus

Cu razele lui strălucind aurii,
E trist și alunecă-ncet spre apus,
Dar tot ne-ncălzește cu razele-i vii
Și-ncet ne cuprinde, din inimă vrea

Să trecem de astfel de vremuri,
Privindu-l cum trece, cu inima grea
Tu plângi și din nou te cutremuri.
Câtă tristețe e azi pe pământ

E boală e moarte, e frig în odăi,
Eu cum aș putea să găsesc un cuvânt,
Cu forță să-nvingă acum pe cei răi.

RUGĂCIUNE
Mă rog acum, mă rog oricând,

Să fie pace pe pământ!
Mă rog și tare, dar și-n gând,
Mă rog până ce vine vara,

De dimineața până seara
De-i ceață, soare sau furtună

În minte cinci cuvinte-mi sună:
Să fie pace-n Ucraina,

Se știe cine poartă vina,
Că nu e pace pe pământ.
Chiar un război de-o primăvară

Tot nu e pace pe pământ,
Este prea mult numai și-o seară,
Când nu e pace pe pământ!
Mă rog acum, mă rog oricând,

Mă rog și tare, dar și-n gând,

GEORGE TERZIU



















LECȚIA DE PSIHOLOGIE- de George Terziu
Doamna Clara este o femeie decentă, care în timpul vieții a avut mai multe
porecle:
Filozoafa, Freud, Matre, Poetă. În fiecare din acestea se putea regăsi.
Tinerețea a însemnat și anumite porniri boeme, cum ar fi purtarea unei genți sau
poșete fără fund, numai așa de amorul artei, cât și a unui tricou imprimat cu un
schelet, de genul celor puse pe stâlpi. Cu textul: nu atingeți, pericol de moarte. Le
făcuse chiar ea, printr-o metodă simplă, cu un șablon prin care pulveriza vopseaua.
Aparatul era făcut chiar de ea din două mine de pix lipite, una intra într-un borcănel
cu vopsea etc, etc.
Doamna Clara are o fată, Nina, fată simplă, frumoasă, cu un început de
zâmbet sarcastic pe față. Comunică destul de sec cu mama și asta de când creștea,
creștea, creștea. Avea cam cu 4 cm mai mult decât mama, psiholoagă. Doamna
Clara profesa psihologia la Liceul Cantemir, Nina era elevă în clasa IX-a la Liceul
Slavici. Să nu zică cineva că este protejată de mama.
De când divorțase, doamna Clara era un permanent izvor de învățături
pentru fiica ei. Îi plăcea mai ales să repete, de parcă asta ar fi făcut toată viața:
- Nu trebuie să faci niciodată deosebire între oameni. Acuma avem voie să
spunem, pe vremea mea nu aveam voie, că oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu!
Înţelegi? Educația oferită de mamă în decursul timpului era corectă și mai conținea:
să nu furi, să nu minți etc.
Numai că într-o bună zi Nina venise îmbufnată acasă și replică mamei:
- Să știi că este foarte greu să spun numai adevărul, cum m-ai învățat! I-am
spus unui coleg la școală că e tâmpit, chiar e tâmpit, și m-a lovit cu ghiozdanul în
cap!
- Da de ce naiba i-ai zis?
- Păi dacă m-ai învățat să spun adevărul!
Doamna Clara amuți. Nu se așteptase la asta. Își aminti însă de nenumăratele
momente din viața ei, atunci când spusese ce gândește și câte probleme au urmat.
Dar atunci... cum să spună fetei că e bine să mintă? Să o învețe să mintă? Poate că
porunca aceea din Biblie este ca o lege care nu are și normele de aplicare, cum se

întâmplă frecvent la guvernul actual. Poate că Dumnezeu, în lumea Lui, are această
posibilitate, doar acolo, în cer, toți sunt sfinți. Dar aici...
Pentru prima dată doamnă Clara nu a știut ce să spună fetei și mai bine a
tăcut.
Dar ieri s-a întâmplat ceva și doamna Clara era obsedată. Trecând din
întâmplare prin parcul central, pe undeva pe lângă fântânile țâșnitoare, pe o bancă,
fiica ei, unica ei fiică, discuta atentă cu un băiat. Asta nu era problema, mereu își
imagina că va apărea un băiat în calea fetei ei. Dar pândindu-I de după o tufă, văzu
cu surprindere că băiatul este mai scund decât fata ei. Și arăta ca naiba, scuze de
expresie.Cu nasul cârn și fața osoasă. Tuns cocoș, părea chiar urât. Cu pantaloni în
două culori etc, etc. De parcă din tot orașul ăsta faţă ei nu putea găsi un băiat mai
de soi. Acuma nu Brad Pitt, dar nici așa! Observă apoi că în zilele următoare fata
venea acasă parcă tot mai îngândurată și cu o paloare ciudată pe față. Și apoi...
- Mamă, tu ai fost îndrăgostită de tata?
Doamna Clara încremeni. Îndrăgostită în nici un caz. Poate excitată. Și
pentru că trebuia să lămurească lucrurile urgent, își luă fata pe departe:
- Da ce, tu ești?
- Cine știe, poate... zâmbi Nina misterioasă.
- Uite care e treaba, fată, o luă atunci direct doamna Clara. Te-am văzut
acum câteva zile pe o bancă în parc. Era un băiat mai scund ca tine. Despre el e
vorba?
- Da, despre el! Tonul ferm al fetei o convinse pe doamna Clara că răul
trebuie tăiat din rădăcină.
- Măi fată, dar de ce naiba în orașul ăsta mare, nu ai putut găsi și tu pe cineva
mai arătos? Că ăla arată ca o zdreanță. E urât, ce mai!
- Aha, răspunse fata. Și își privi mama drept în ochi. Și o privi, şi o privi...
- De ce mă privești așa, tu nu vezi că ești drăguță? Poți fi prietenă cu orice
băiat, dar nu cu ăsta!
- Înțeleg, spuse fata șoptit. Știi ceva, mamă? Tu mereu și mereu m-ai învățat
să nu fac deosebire între oameni. George e un băiat deosebit, aparte. Am ce vorbi
cu el, citește mult. Uit cum trece timpul cu el. Și uite ce cred eu: și pe băieţii urâți
trebuie să-i iubească cineva. Ce zici?
Și își luă gentuța, trântind ușile. În urma ei, doamna Clara rămase
înmărmurită. Nu mai înțelegea chiar nimic.

CUPRINS
MIHAI PĂCURARU ......................................................................................................... 5

GHEORGHE VICOL ..................................................................................................... 10
CRISTINA SERGHIESCU ............................................................................................. 20
LIDIA ZADEH ................................................................................................................ 26
BACIU BOGDANA ........................................................................................................ 31
LILIANA ARDELEAN.................................................................................................... 40
PIRTEA NICU................................................................................................................ 52
RODICA CONSTANTINESCU ...................................................................................... 55
MARIA SÂNGEREAN -SIBIOARA ............................................................................... 67
AURORA GEORGESCU............................................................................................... 79
ALEXANDRU IOAN CHIS ............................................................................................. 90
SCOPOS TEONA .......................................................................................................... 94
IOANA GĂRGĂLIE ..................................................................................................... 102
AUREL CHITIC ........................................................................................................... 111
AURORA CRISTEA ................................................................................................. 123
IULIANA CIUBUC ....................................................................................................... 128
MONICA RALUCA BUCĂTARU ................................................................................. 134
NICULINA BERHECI .................................................................................................. 141
MANOLE ANGELICA ................................................................................................. 147
MELANIA RUSU CARAGIOIU .................................................................................... 157
CONSTANTINA IONESCU ......................................................................................... 165
CARANDA DANIEL .................................................................................................... 174
NICOLETA ENCULESCU ........................................................................................... 182
GHEORGHE MORUŢ.................................................................................................. 189
SAIMAC MARGARETA MARIANA ............................................................................ 197
ADRIANA BOIA .......................................................................................................... 202
ARPÁD TOTH ............................................................................................................. 214
MARIA BEM ................................................................................................................ 221
CĂTĂLIN PILIPAUŢEANU ......................................................................................... 232
ECATERINA CHIFU .................................................................................................... 236

SABIN IOAN POP .......................................................................................................243
MONICA MIHAELA GHEORGHE ...............................................................................247
STEJĂREL IONESCU ................................................................................................254
MARIANA POPA POTAISA ........................................................................................268
VICTOR MANOLE .......................................................................................................276
MIOARA ZAHARIA .....................................................................................................288
GHEORGHE PALCU ...................................................................................................294
OLIVIA IAREMA ..........................................................................................................302
BĂNICĂ MIHAELA ......................................................................................................306
VODĂ FLORENTINA-CLAUDIA .................................................................................311
SAVINA HREBENCIUC...............................................................................................317
MARCELA CORDOŞ ..................................................................................................327
LUCIA PARASCHIV ....................................................................................................332
COCA POPESCU ........................................................................................................337
ELENA POPESCU (NĂSTASE) ..................................................................................341
LĂCRĂMIOARA STOENESCU ...................................................................................351
GEORGE TERZIU .......................................................................................................356

Antologia-Cre - Tin - 1CRE - TIN - .PDF Filename - UTF-8''Antologia-creștină-1CREȘTINĂ PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Antologia-Cre - Tin - 1CRE - TIN - .PDF Filename - UTF-8''Antologia-creștină-1CREȘTINĂ PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MIHAI PĂCURARU

Regretul coboară ca un apus, locurile înfloresc a noapte,

AMURG PLĂPÂND AL RĂSTIGNIRII

Ai fost răstignit pe cuvinte, și țăndări de sensuri

Ai fost răstignit între locomotivă și vagoane,

Ai fost răstignit pe ape, ajutat în mers

Ai fost răstignit pe soare, și lumina te prăbușea,

Ai fost răstignit pe aripi de înger, viața rămânea

Ai fost răstignit în această zi și în această noapte,

Lasă toate, fără să fii vânzător, și sparge

Când copiii râd se deschide cerul, jucăușe baloane

Nu am ales nimic din ce mi s-a oferit, fructul incert

George Terziu, managerul Grupului Cervantes, împreună cu Arcadie

 Născut la 12 iunie 1949 în Vutcani -

George Stanca l-a numit „un scriitor mare de literatură mică”.

Iarna, într-o dimineaţă,

Mai apoi, a stat o vreme

Apoi a trimis ninsoarea

Luna, apoi, la plimbare,

Primul fulg, cam temător,

„Unde să m-aşez?” gândea,

- „Ăsta zic şi eu noroc!”

Astăzi a-ngheţat pământul

Şi-au căzut şi în ogradă,

Tata scapără amnarul

Într-un geam, un ţânc în noapte,

Blană albă de zăpadă,

Rochia de-argint, subţire,

Mai târziu se minunează,

ÎNTÂLNIREA DIN AJUN

E bradul plin de jucării,

- Ce dor mi-a fost de voi, copii,

LACRIMILE LUI MOŞ CRĂCIUN

Printre ramuri se strecoară

Patru reni cu coarne late

Se întind renii în hamuri,

Ies copiii-n grabă-afară

Ei se-opresc, nu-şi vin în fire,

Azi e ziua de Ajun,

Unul are-un bici la el,

De mers greu, înfierbântaţi,

Stau la geam, după perdea

„Haideţi, uraţi, copii, la geam,

Pe sub poale de pădure

Ciorile, ca nişte semne

Pe umăr c-o puşcă veche,

Iarna mi-a făcut pe geam,

M-am gândit să-i dau şi eu

Şi trei luni ne-am tot făcut

Bătrâna Iarnă într-o zi s-a dus

Plecarea ei i-a bucurat pe toţi:

IARNA A PLECAT ASEARĂ

Iarna a plecat aseară,

Iarna a plecat aseară,

Munţii-şi pun în iarna grea

Fir de apă cristalin

E senin şi este ger,

George Terziu, manager Grup Cervantes, împreună cu Nicolae Breban

Colind de lumină din Cerul Promis

Colind de lumină din Cerul Promis,

Colind de lumină din Cerul Promis,

Colind de lumină din Cerul Promis,

Colind de lumină din Cerul Promis,