Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
V I O R I C A G RU I A
MAREA
ÎNTÂLNIRE
EXPERIENȚE
2017
Autor: Gruia Viorica
Copertă: Dragu Gabriel
Tehnoredactare: Gârea Dragoș
ISBN 978-973-0-25959-9
CUPRI NS
A
tunci când Dumnezeu a întemeiat pământul şi i-a aşe-
zat temeliile pe nimic, atunci când i-a pus piatra din
capul unghiului şi când mâna Lui a modelat fiecare
operă a creaţiei sub strigătele pline de bucurie ale heruvimilor
şi serafimilor, totul era armonie, parfum şi culoare. Nicio pată
sau zbârcitură nu se găsea pe niciuna din operele creaţiei, nimic
murdar, nimic umbrit sau îmbătrânit nu exista pretutindeni
unde ai fi privit.
Însă, când păcatul a dat buzna în lumea aceasta perfectă,
Dumnezeu, care nu are nimic în comun cu acest fapt, a trebuit
să-Şi ascundă faţa de omul muritor şi păcătos şi să caute căi
şi posibilităţi de comunicare cu el. A trebuit să inventeze mii
de moduri de comunicare şi să creeze mii de oportunităţi cu
care să intersecteze viaţa fiecărei fiinţe care a trecut prin această
lume, doar pentru ca să se facă observat şi ca omul păcătos să-şi
dorească mântuirea.
Niciodată nu am înţeles, şi nici nu am fost interesată prea
mult să înţeleg, marea dragoste şi marea durere pe care păcatul
le-a declanşat în inima sensibilă a lui Dumnezeu, până când nu
6
Cuvânt către cititor
10
CONVERTIREA MEA
Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile,
dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi
legământul meu de pace nu se va clătina, zice
Domnul, care are milă de tine. Isaia 54,10
E
ra o zi destul de tristă pentru mine... Simţeam în suflet
dezamăgirea ca un şuvoi de ape revărsate după o ploaie
torenţială. Fiinţa mea întreagă se clătina aşa cum se cla-
tină un copăcel singuratic în bătaia nemiloasă a viscolului por-
nit fără veste.
Umbrele serii ţeseau o pânză deasă peste oraşul liniștit, în
timp ce mă îndreptam cu paşi grei spre casă și mă gândeam cum
am să supravieţuiesc nopţii din sufletul meu, și ce răspuns să-i
dau întrebării ce-mi chinuia inima de câteva luni bune. De ce mi
s-a întâmplat tocmai mie? Unde am greşit?
Am renunţat la facultate pentru visul acesta, iar acum totul
s-a sfârşit...
Atunci, ca şi acum, mă întreb cum pot oamenii să fie atât
de răi!? Cum pot să facă răul cu bună ştiinţă? Ba mai mult, să-l
plănuiască meticulos și să urmărească cu tenacitate momentul
optim când să-l pună în practică, convinşi fiind că este o artă
ocazia de a se ridica în ochii oamenilor călcând în picioare sen-
timentele celor pe care-i dispreţuiesc.
Pentru mine, superioritatea omenească, farmecul unui om,
este dat de bunătatea pe care o degajă din vorbă, din gesturi, din
11
MAREA ÎNTÂLNIRE
urma să fiu ispitită şi să cad. Impactul din seara aceea a fost atât
de special și deosebit, încât a trecut dincolo de fizic, atingân-
du-mi gândul şi oprindu-l din desfăşurare.
Am știut sigur că ceva diferit de o atingere normală s-a în-
tâmplat, a fost momentul când am simţit brusc că monologul
meu s-a transformat într-un dialog între gândurile mele şi răs-
punsurile Lui, neînţelese atunci.
17
INFLUENŢA
MAMEI MELE
I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste.
Osea 11,4
A
m ajuns acasă, şi mintea mea încerca să priceapă Cine
este cel care dorea să-mi atragă atenţia. Ştiam clar, de
la mama mea, că Dumnezeu este singura persoană din
Univers care poate să pătrundă gândurile, chiar David spune în
cartea Psalmilor că El pătrunde de departe gândurile.
E greu de explicat, dar tot ceea ce pot să spun este că am
simțit că Cineva era acolo, în mintea mea, cunoştea totul despre
mine, eram ca o carte deschisă și citită cu voce tare. Mai mult,
cuvintele dureroase scrise în pagina vieții mele erau corectate și
uneori șterse, şi un sentiment plăcut, de siguranță, mi-a încălzit
întreaga ființă.
A fost o seară lungă, iar eu eram asemeni împăratului Ahaș-
veroș de pe paginile Bibliei, într-o noapte fără somn, atunci când
tot ce-i omenesc este redus la tăcere și o mână divină întoarce
pagină după pagină din cronicile ascunse în subconștient.
Episoade din copilărie se derulau sub forma amintirilor
care aveau în centru mâna unui Dumnezeu așezată protector
peste capul meu, și menită să-mi atragă atenția și să-mi deschi-
dă ochii, și să înțeleg că niciodată nu am fost singură, chiar dacă
nu mi-a păsat deloc de El.
18
Influenţa mamei mele
22
PERIPEŢIILE
COPILĂRIEI
Ascultaţi-Mă … voi, pe care v-am luat în spinare de
la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la
naşterea voastră. Isaia 46,3
C
red că eram în clasele V-VI, când am descoperit pasi-
unea fantastică de-a citi cărți, tot ce-mi cădea în mână,
pasiune pe care mi-am păstrat-o până după anii de li-
ceu când am început să fac selecția lor.
Îmi amintesc că dirigintele meu din anii de liceu, și el un
pasionat al cărților, când venea la ora de matematică îşi punea
cartea pe catedră și catalogul peste carte, iar la plecare lua ca-
talogul și uita cartea. Era o mare bucurie pentru mine. A doua
zi venea direct la mine și își lua cartea, iar eu eram mulțumită
că imaginația mea călătorise într-o lume fantastică, ascunsă în
coperțile unei cărți.
Dacă se întâmpla să am de citit o carte cu trei sau patru
sute de pagini, atunci plecam spre munte. Tot de la mama am
moştenit și dragostea de natură şi de mic copil cunoșteam fieca-
re colțișor din munții noștri. Știam locurile unde se coceau fra-
gile, murele, zmeura, știam unde creșteau ciupercile, coarnele,
castanele și alunele de pădure. Cunoșteam vizuina vulpilor de
la Gura Văii, bârlogul ursului din Pietrișul Cornetului, scaunul
lui Șandru din Peria sau peștera verticală din Răchițaua în care
23
MAREA ÎNTÂLNIRE
29
AMINTIRI CU
PROVOCĂRI
V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin
şi să vă mântuiesc. Isaia 46,4
Î
n perioada anilor 1970 - 1980 erau organizate tot felul de
tabere pentru elevi și studenți, unele chiar gratuite, plătite
de conducerea țării. În vacanța de primăvară din anul I de
liceu, în anul 1978, m-am înscris să particip la o tabără de pa-
raşutism. Tabăra aceasta era organizată în localitatea Strejnic,
Prahova.
Tare mi-ar fi plăcut să particip la o tabără cu salturi din
aeronavă, dar părinții nu au vrut să-şi dea acordul, aşa că a tre-
buit să mă mulțumesc cu o tabără în care se executau salturi
din turn. La Strejnic era un turn de peste 70 de metri, de unde
puteai să sari cu parașuta.
Am participat cu una din colegele de clasă, Lia, și timpul
petrecut acolo ne-a legat într-o prietenie strânsă care a durat
tot timpul liceului. Tatăl ei era brigadier silvic și o perioadă
din vacanțele de vară le petreceam pe munți, în districtul lui,
unde erau tot feluri de lucrări de făcut, de la plantarea puieți-
lor de brad până la degajarea lor ca să poată să crească. Așa că,
timp de două - trei săptămâni pe an le petreceam acolo, într-o
minunată cabană așezată lângă un pârâu de munte, pe valea
Văraticului.
30
Amintiri cu provocări
De cele mai multe ori procesul nașterii din nou nu este ceva
spontan și delimitat în timp, nu poți să spui un moment sau
un loc, în care inima nouă a fost plantată în tine. Chiar Mân-
tuitorul îi explica lui Nicodim că această frumoasă experiență
este asemeni vântului pe care-l simți sau pe care-l vezi mișcând
frunzele copacilor, dar nu poți să spui de unde vine și încotro
se duce. Nici eu nu am fost o excepție, mi-au trebuit ani ca să
mă îndrept spre Dumnezeu. Şi acum mă consider tot în această
frumoasă mișcare. Mai mult, dacă Universul acesta incomensu-
rabil nu poate fi cunoscut, cu atât mai mult Cel care l-a creat nu
poate fi cuprins de mintea unui muritor.
Veșnicia va fi insuficientă să putem pătrunde în totalitate
dragostea jertfitoare a Mântuitorului, eforturile Lui disperate şi
constante de a ne atrage atenţia, ocaziile create anume pentru
fiecare dintre noi ca să ne oprim şi să-L vedem în splendoarea
frumuseţii Lui...
Partea finală din ,,Proiect Sunlight”, care vorbea de sfârșitul
Pământului și revenirea lui Isus, m-a captivat cu totul. Când
eram acasă și mama povestea aceste evenimente finale, un senti-
ment de frică mă stăpânea la gândul că nu vom mai putea cum-
păra, că va trebui să părăsim confortul casei și să fugim în munți,
pe timp de iarnă și frig sau că vom fi urmăriți și persecutați.
Acum voiam să știu exact, și să văd cu ochii mei ce spun
Biblia și alte scrieri în legătură cu acest eveniment unic. Două
lucruri esențiale am descoperit: unul în legătură cu cei pierduți
și altul în legătură cu cei salvați.
Va exista un moment în istoria acestui Pământ când Dum-
nezeu va încheia socoteala cu pământenii și va trage linie, ros-
tind cuvintele: ,,Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe
şi cine este întinat, să se întineze şi mai departe, cine este fără
37
MAREA ÎNTÂLNIRE
Î
ntr-o anumită împrejurare, am cunoscut o bătrână care
mergea la Biserica Creștină după Evanghelie și m-am îm-
prietenit foarte repede cu ea. Avea o bunătate rară, o sim-
plitate în vorbă și o dragoste neprefăcută pentru Dumnezeu și
pentru oameni. Am vizitat-o de multe ori. Ne așezam comod în
bucătărie, în jurul unei prăjituri delicioase și a unui sirop răco-
ros și povesteam împreună despre planul lui Dumnezeu cu noi
și despre calea pe care ar trebui s-o urmăm ca să putem fi cu El.
Aveam la mine tot timpul Biblia şi o carte cu imnuri reli-
gioase. Discuția de bază era cu privire la cele 10 porunci, dacă
mai sunt sau nu valabile, dacă trebuie să păzim duminica sau
sâmbăta. Era o atmosferă plină de pace și simțeam călăuzirea
Duhului Sfânt în toată discuția noastră.
Din când în când participa la discuție și nepotul ei, Paul,
împreună cu cel mai bun prieten al lui, Florin. Băieții aceștia
erau de vârste apropiate cu a mea și jucau foarte bine tenis de
masă. Deseori, după întâlnirile din casa bătrânei, mergeam să
jucăm tenis împreună. S-a format o relație de prietenie care
mi-a permis să-i invit sâmbăta la biserică și să-i introduc în cer-
cul tinerilor adventiști.
Însă, experiența care m-a convins că primisem de la Dom-
nul darul de-a face misiune, a fost o experiență cu totul deose-
44
Orizontul misiunii
53
TANTI SILVIA
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe
Dumnezeu. Matei 5,8
Î
n 1990 m-am mutat în Teleorman, în comuna Țigănești,
aproape de Alexandria, de unde era soțul meu. Un an mai
târziu s-a deschis la Roșiorii de Vede prima școală misiona-
ră de după Revoluția din 1989. Am frecventat împreună cursu-
rile școlii timp de trei ani.
După mutarea mea acolo mi-am zis: ,,darul misionar l-am
primit, teorie învăț din belșug, oare ce trebuie să fac cu ele?”
M-am rugat și Dumnezeu m-a învățat pas cu pas ce trebuie să
fac și cum să procedez în această lucrare frumoasă și dificilă,
totodată.
A trebuit să treacă destul de mulți ani până m-am convins
pe deplin că aceasta este partea mea în marele plan de mântuire.
Dumnezeu a trebuit să-mi repete lucrul acesta de multe ori și în
multe moduri până când am înțeles clar voia Lui pentru mine.
Îmi amintesc de modul minunat în care m-a convins, în-
tr-una din zile, că trebuie să merg într-un anumit sat. Seara
vorbisem cu doi prieteni din biserică să mergem cu aparatul de
verificat tensiunea, cu aparatul care măsoară procentul de grăsi-
me și cu cartea ,,Calea către Hristos” într-un anume sat.
După ce am vorbit cu ei, m-am rugat cu multă credință și
într-un mod liber, deschis, ca unui prieten apropiat, să-mi dea
câteva semne și să-mi spună dacă ne va însoți și ne va proteja,
54
Tanti silvia
57
PASTORUL BAPTIST
Apoi Isus a zis: ,,Eu am venit în lumea aceasta
pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă, şi cei ce
văd să ajungă orbi.” Matei 9,39
B
unica lui Zaha, soţul meu, ne-a făcut cadou o casă, așa
că ne-am mutat în ea. Nu era grozavă deloc, dar eram
singuri și puteam să ne facem viața cum doream noi. Lu-
crul care mi-a plăcut cel mai mult în această zonă, a fost felul
deschis al oamenilor. Erau prietenoși, comunicativi și în fiecare
seară, după ce se-ntorceau de la munca câmpului, stăteau până
târziu pe banca de la stradă, discutând orice putea fi discutat.
Strada noastră număra în jur de 30 de case. A fost un lucru
extrem de simplu să mă împrietenesc cu vecinii mei. Am fost
dotată nativ de Dumnezeu cu darul comunicării. Foarte ușor și
rapid leg conversații cu oricine și oricând. Aproape zilnic trebu-
ia să merg la socrii, şi atunci mă opream și vorbeam cu ei.
Era luna decembrie 1991, când m-am gândit că trebuie să
fac ceva mai mult decât să-i salut și să schimb câteva cuvinte
uzuale. Se apropiau sărbătorile de iarnă și Dumnezeu m-a in-
spirat cu un plan frumos și ușor de pus în aplicare. Am cumpă-
rat felicitări frumoase, am scris câte o urare specială la fiecare
și am mers la toate casele de pe strada noastră. Impactul a fost
deosebit.
Pe la jumătatea lunii ianuarie, după ce au trecut sărbătorile,
i-am invitat la noi acasă, la studiul Bibliei. Cele 24 de seminarii
58
Pastorul baptist
mai mică emoţie. M-am aşezat liniştită pe ultimul rând din sala
de cult şi aşteptam momentul pentru care venisem. Erau în jur
de 100 de persoane strânse la acel serviciu religios şi toate feţele
erau îndreptate spre mine, simţeam că toţi ştiau cine sunt şi ce
caut. Se gândeau că, sub nicio formă, nu-i locul meu acolo, ce
aş putea să vorbesc eu în apărarea acelei cărţi şi cum aş avea eu
curajul să-l înfrunt pe Tascu.
Probabil în mintea lor nu exista decât o singură variantă:
victoria deplină a pastorului lor şi, implicit, înfrângerea mea.
Dar au avut parte de o mare surpriză. Inspiraţia lui Dumnezeu,
puterea Duhului Sfânt, logica textelor din Biblie şi curajul pe
care prezenţa divină mi l-a dat şi cu care am ieşit în faţă şi am
apărat Sabatul zilei a şaptea, a căzut ca un şoc peste toată comu-
nitatea de fraţi baptişti.
Argumentele lor în favoarea păzirii duminicii sunt puţine,
firave şi nebiblice, nu au nici măcar un singur text al Scripturii
pe care să-şi bazeze susţinerea lor teologică.
Mai mult, în cultura lor religioasă, femeilor nu li se permite
să predice sau să dea învăţătură din Biblie, iar eu venisem cu
mare tupeu, şi pe deasupra cu capul descoperit, ca să le demon-
strez că sunt total greşiţi în păzirea unei zile pe care Dumnezeu
nu şi-a lăsat amprenta mai mult decât în următoarele cinci zile
ale Creaţiei. Săracul Tascu!
Tuna şi fulgera de la amvon, se făcuse roşu-vânăt şi nu ştia
ce să mai zică împotriva textelor biblice. Când şi-a dat seama
că face mai mult rău decât bine, că s-ar putea să piardă şi mai
mulţi adepţi din biserică, în loc să-i câştige şi pe cei care veneau
la noi, mi-a propus să întrerupem discuţia şi s-o continuăm în
altă ocazie şi în alt loc. Ce aş fi putut să mai zic? Nimic!
61
MAREA ÎNTÂLNIRE
65
TANTI DIDA
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a
lor este împărăţiacerurilor! Matei 5,10
U
nchiul Marin frecventase biserica adventistă în tinere-
ţea lui, chiar se botezase în cadrul acestei biserici, dar a
părăsit-o când s-a căsătorit cu tuşa Floarea. Trecuseră
aproape 40 de ani de când părăsise calea cea dreaptă, avea copii
căsătoriţi, nepoţi mari şi o durere imensă pentru viaţa pe care o
trăise departe de Dumnezeu şi biserica Lui.
Deseori, lacrimile îi inundau faţa când îşi exprima regretul,
iar rugăciunile lui erau pline de căinţă şi recunoştinţă că Dum-
nezeu, în mila Lui imensă, îi oferea a doua şansă.
Tuşa Floarea nu vorbea prea mult, dar era convinsă că tre-
buie să facă pasul împreună cu soţul ei şi să se boteze. Aşa că, au
început să vină, Sabat de Sabat, la biserică, au participat regulat
la clasa de botez şi la întâlnirile noastre, şi la prima ocazie de
botez au spus: DA lui Dumnezeu.
Tanti Dida, vecina lor, nu a putut să se boteze, deşi si-ar fi
dorit din toată inima acest lucru. Satana, s-a luptat mult ca să o
ţină departe de biserică şi de noi.
Soacra ei, geloasă că nu merge cu ea la biserica baptistă, a
devenit unealta docilă a demonului. Dacă a văzut că nu poate
s-o convingă de bună voie să renunţe la Dumnezeu, dacă a vă-
zut că nici controversa cu pastorul lor nu a dat niciun rezultat,
a folosit forţa.
66
Tanti dida
Î
n 1994 ne-am mutat în casă cu socrii. Una din cele mai fru-
moase amintiri misionare din perioada aceasta, este legată
de seminariile pe care le ţineam seara, în faţa porţii noastre,
cu ajutorul diapozitivelor. Toate vecinele veneau cu pături sau
preşuri sub braţ, pe care le aşterneau jos, direct pe şanţ şi se aşe-
zau comod, ca la teatru în aer liber, iar eu proiectam pe gardul
nostru unde era aşezat un cearceaf alb, diapozitive cu imagini
din cartea Daniel şi Apocalipsa şi explicam semnificaţia lor. Nu
a rămas aproape nimeni de pe strada noastră care să nu ştie,
direct sau indirect, Planul de Mântuire.
Aveam o dorinţă puternică să povestesc tuturor persoane-
lor cu care veneam în contact vestea bună a mântuirii. Aşa se
face că în iarna lui 1995, fetiţa noastră, care avea doar patru ani,
s-a îmbolnăvit şi a trebuit să-i facem un tratament injectabil.
Asistenta medicală care venea în casa noastră de trei ori pe
zi ca să-i administreze tratamentul, se numea Lioara, şi era o
doamnă tânără cu care m-am împrietenit foarte repede. Avea
o inimă deschisă spre cele religioase şi purtam discuţii lungi pe
71
MAREA ÎNTÂLNIRE
în fotoliu, s-a ridicat şi a mers şi l-a oprit şi s-a întors să-şi con-
tinue studiul în linişte. În momentul în care a luat seminarul în
mână, a văzut că era rupt de jos şi până aproape de partea de
sus, ţinându-se foarte puţin. A simţit că i se face rău.
S-a uitat cu atenţie şi foaia parcă era tăiată cu foarfeca. Şi-a dat
seama că dorinţa ei de a studia cartea Apocalipsa a supărat foarte
tare pe cineva, şi fiind o fire superstiţioasă s-a gândit că Dumne-
zeu este supărat pe ea că a luat materiale de studiu de la pocăiţi.
La următoarea întâlnire mi-a spus că e mai bine să renunţe
deocamdată, că supărase pe toţi cei din casă şi pe Dumnezeu,
că doar El putea să-i taie seminarul. Am încercat să-i explic cine
este adevăratul vinovat, dar fără succes. I-am explicat că şi pe
mine m-a atacat tot pentru faptul că am început acest seminar,
dar Lioara nu a vrut să înţeleagă.
În dreptul meu, ştiam că mă urăşte de moarte, de-a lungul
vieţii simţisem crunta lui prezenţă încercând să mă oprească la
orice pas din lucrarea misionară. Cred că era miezul nopţii când
am simţit prezenţa lui malefică, aşa cum v-am povestit că l-am
simţit cu ani în urmă, numai că, de data asta a fost mult mai crunt
şi parcă fără să se mai termine. Am strigat cu disperare în gândul
meu la Dumnezeu şi am reuşit să mă trezesc, cu greu am nimerit
uşa şi am ieşit afară în curte, să respir şi să strig cu toată inima la
Dumnezeu să mă ajute şi să oprească pentru totdeauna această
prezenţă diabolică sau să mă cheme la odihnă, că nu mai suport.
Inima îmi bătea cu putere şi credeam că se sparge în mii de
bucăţi de atâta spaimă şi nelinişte, dar Dumnezeu a intervenit
urgent şi pentru totdeauna şi de atunci nu i-a mai permis să mă
atace în felul acesta, atât de direct.
Dimineaţa am deschis Biblia şi am primit din partea Dom-
nului cel mai frumos pasaj din cartea Daniel prin care mi-a spus
că rugăciunea mea a fost ascultată imediat cum am deschis bu-
73
MAREA ÎNTÂLNIRE
D
e curând, oamenii de ştiinţă au descoperit o proteină
numită laminină, care joacă un rol extrem de impor-
tant în funcţionarea normală a organismului şi care
este responsabilă pentru ţinerea şi fixarea organelor din corp
în poziţia lor. Lucrul cel mai interesant la această proteină este
forma pe care o are, forma crucii de pe dealul Golgotei.
Mie mi se pare uimitor lucrul acesta, mă duce cu gândul
că, aşa cum spune David în psalmul 139, noi nu avem unde să
fugim de Dumnezeu, nu există un loc pe pământul acesta în
care să putem spune: ,,aici nu există”. Mai mult, aş putea spune
cu multă siguranţă că interiorul nostru este al Lui, prin creaţie
îi aparţinem pentru că semnătura Lui este pusă pe fiecare celulă
din corpul nostru.
Nu există un timp în viaţa unui om în care să spui că Dum-
nezeu nu a existat, că nu i-a păsat de el. Fiecare dintre noi sun-
tem persoane unice, niciunde şi niciodată nu s-a mai născut şi
a mai trăit pe acest pământ cineva identic cu altcineva, realitate
care întăreşte grija, dragostea şi pasiunea lui Dumnezeu pentru
fiecare din noi.
În 1995 am cunoscut-o pe Mari care venea împreună cu
sora şi cumnatul la noi la biserică. Nu avea pe nimeni din rude
sau prieteni adventişti, pur şi simplu Dumnezeu a condus-o pas
cu pas în această biserică.
75
MAREA ÎNTÂLNIRE
dar mai ales în cartea proorocului Habacuc care spune că este vai
de acela care dă să bea aproapelui său băuturi ameţitoare.
Mari se angajase la acest magazin înainte să cunoască amă-
nunţit acest lucru, iar acum, când Duhul Sfânt îi lumina mintea,
era convinsă că trebuie să rezolve cumva situaţia: ori patronul
renunţă să mai comercializeze aceste produse prin magazinul
lui, ori Mari va renunţa la serviciu. Eu o încurajam să creadă că
Dumnezeu poate să facă minuni, şi dacă El vrea, poate să rezol-
ve situaţia în aşa fel încât să lucreze în continuare la magazin, iar
patronul să scoată ţigările şi băutura din circuitul magazinului.
Unul din miile de motive care m-au determinat să-L iubesc
pe Dumnezeu a fost şi faptul că El este atât de atent la cererile
noastre şi răspunde, făcând ca lucruri greu de realizat să devină
o realitate atât de evidentă. Patronii acestui micuţ magazin de
ţară au îndeplinit cererea lui Mari şi au scos produsele de pe
raft. Care a fost urmarea? Simplu de ghicit. Un text din Biblie
spune că Dumnezeu face toate lucrurile frumoase la vremea lor.
Aşa că vânzările au început să crească şi pe termen lung
familia aceasta care deţinea magazinul, a reuşit să cumpere un
spaţiu comercial în oraş şi să se extindă mult faţă de micuţa
afacere pe care o aveau în Ţigăneşti. Şi totul a fost cumpărat
cu banii obţinuţi dintr-un magazin nu mai mare de 9-10 metri
pătraţi, dar în care vindea un copil al lui Dumnezeu care credea
cu tărie că Biblia reprezintă cea mai înaltă normă de conducere
în orice domeniu al vieţii.
Pe 25 decembrie 1995, Mari împreună cu sora şi cumnatul
ei au intrat în apa botezului, încheind cel mai frumos legământ
pe care orice muritor poate să-l facă. Biblia spune că este o mare
bucurie în cer când un singur păcătos se întoarce la Dumnezeu,
dar când se întorc mai mulţi, bucuria se dublează sau triplează
78
Mari şi familia ei
82
VITOMIREŞTI
Am auzit glasul Domnului întrebând: ,,Pe cine să
trimit, şi cine va merge pentru noi?” Eu am răspuns:
,,Iată-mă, trimite-mă!” Isaia 6,8
E
ra luna martie 1998, vineri seara, Sabatul sosise, iar noi
mergeam la biserică aşa cum ne era frumosul obicei.
Nici măcar nu bănuiam că seara aceea urma să fie un
nou început în viaţa noastră misionară.
După ce programul religios s-a terminat, pastorul nostru,
Alin C, ne-a propus să mergem în dimineaţa următoare la Ale-
xandria, la o întânire cu reprezentantul Conferinţei Craiova,
pastorul Ionel Lascu, care se ocupa cu lucrarea misionară din
zona Olteniei. A fost o întâlnire după sufletul meu. Omul aces-
ta avea un dar special de-a povesti şi avea şi tolba plină cu ex-
perienţe din toată zona Olteniei, iar noi simţeam cum creşte în
suflet dorinţa de ducă în acele zonele lipsite de prezenţa noastră
ca biserică.
În urma discuţiilor avute, ne-a spus că are nevoie de o fa-
milie care să se mute într-o anumită zonă, unde urma să se con-
struiască o biserică adventistă şi să fie pusă la dispoziţia localni-
cilor o ambulanţă particulară.
O familie de americani vizitase România şi sponsorizau
misionari pentru acestă zonă. Aşa că aveau nevoie de un bărbat
cu permis de conducere profesionist care să se ocupe de salvare
şi să poată ţine şi seminarii biblice cu persoanele interesate.
83
MAREA ÎNTÂLNIRE
91
FAMILIA POPA
Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă
voi da odihnă! Matei 11,28
P
rimul botez în Vitomireşti a avut loc după 6 luni de la
venirea noastră. Cu această ocazie, trei femei în vârstă au
încheiat legământ cu Dumnezeu şi experienţele fiecăreia
sunt deosebite.
Cea mai mare dintre ele era mamaia Mariţa, o femeie tre-
cută bine de 70 de ani, bunătate întruchipată, liniştită şi mult
prea răbdătoare. Locuia împreună cu soţul, nenea Fane, la pa-
tru kilometri distanţă, în Dejeşti, satul vecin cu noi. Băiatul lor
cunoscuse credinţa adventistă cu mulţi ani în urmă si soţia lui
era adventistă, şi copii erau adventişti, dar locuiau departe de
părinţi, tocmai în judeţul Tulcea.
Însă, atunci când au auzit că ne-am mutat în Vitomireşti
au luat legătura cu noi şi ne-au rugat să ne ocupăm de sănătatea
bătrânilor, dar şi de sufletul lor. Aşa că le-am făcut prima vizită
şi cu greu am reuşit să dăm de ei, aveau casa aşezată pe albia
râului care străbătea satul Dejeşti şi accesul era puţin cam greoi
pentru salvare.
Deşi era mai tânăr decât soţia lui, nenea Fane avea proble-
me de sănătate, multe şi grave. Istoria acestui om este o istorie
tristă, este istoria fiului risipitor din Evanghelia după Luca, care
s-a repetat cu mii şi mii de persoane, şi, probabil, se va repeta
până la venirea Mântuitorului iubit.
92
Familia popa
98
MAMAIA COCA
Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este
Împărăţia cerurilor. Matei 5,3
C
ea de-a doua persoană care s-a botezat era tanti Elena,
sau mamaia Coca, aşa cum o botezase nepoţica ei, şi
care locuia în satul Bulimanu, la intrare în comuna Vi-
tomireşti. Era o femeie bună, micuţă de statură, pusă mereu pe
glume, care avea două fete adventiste şi pe cea de-a treia ortodo-
xă, şi care a încercat pe mii de căi să o împiedice să facă botezul
în biserica adventistă.
Am primit din partea ei zeci de ameninţări, a venit chiar şi
la noi şi am avut o scurtă discuţie pe această temă, dar mamaia
Coca a fost hotărâtă să nu renunţe la ideea de a deveni adven-
tistă.
Cea mai mare problemă a ei era consumul de alcool, în
cantitate moderată, dar aproape în permanenţă. Oamenii fără
speranţa care vine de la Dumnezeu în inima lor, atunci când
sunt doborâţi de întristare caută modalităţi prin care să-şi aline
durerea şi ajung uşor pe tărâmul dependenţei. Cu mai bine de
25 de ani în urmă, soţul o părăsise pentru altă femeie mai tână-
ră decât ea şi care stătea chiar vis a vis de casa ei. A fost un lucru
extrem de dureros să-ţi vezi zilnic soţul, cu care ţi-ai petrecut
anii tinereţii, că intră şi iese din casa vecinei, în timp ce tu ai
ales să rămâi credincioasă unui legământ călcat în picioare de
partenerul tău.
99
MAREA ÎNTÂLNIRE
Z
ilele treceau una după alta, Zaha era plecat în perma-
nenţă cu salvarea împreună cu doctorul Dragoş, fie la
Slatina, fie în comună la diferiţi bolnavi sau la copiii
care trebuiau vaccinaţi. Şi, uite aşa, lumea a aflat că suntem aco-
lo pentru a-i ajuta pe cei bolnavi şi neputincioşi.
Vecina din faţa casei noastre de peste stradă, era o femeie
în vârstă şi locuia cu cei doi feciori ai ei, destul de tomnatici de
altfel, Nicu şi Pompiliu. Era o femeie aprigă, dacă te apropiai de
poarta ei şi îndrăzneai s-o strigi, mai întâi, te măsura din cap şi
până-n picioare şi apoi te-ntreba scurt, ce pofteşti.
O chema Mariţa, dar lumea nu-i zicea pe numele ei, ci o
poreclise Cioara, poate pentru faptul că avea o faţă măslinie şi
ascuţită, cu nas lung şi ochi verzi, iscoditori. Sau poate dintr-un
alt motiv, necunoscut mie. Dintre toţi vecini noştri, familia ei
era singura familie în care alcoolul nu atinsese pe nimeni, nici
nu se auzeau în curtea lor voci ridicate, așa cum se întâmpla în
celelalte case. Atât ea, cât şi băieţii erau extrem de harnici, gos-
podari şi la locul lor.
Câteva săptămâni nu am putut să mă apropii de ea, deşi o
salutam şi încercam zilnic să construiesc o punte de legătură în-
tre noi. Apoi, din senin, a început să mă oprească când treceam
pe la poarta ei şi mă invita să intru. Probabil trecusem cu bine
104
Tuşa mariţa
107
TAMBURUL
Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei
găsi iarăşi! Eclesiastul 11,1
Î
ntr-o seară din prima iarnă pe care am petrecut-o la Vito-
mireşti, a venit la noi vecinul nostru Pompiliu, băiatul cel
mic al tuşei Mariţa, şi ne-a povestit că în Stănuleasa este un
om sărac, bolnav şi singur, care nu are nici sobă şi nici lemne de
încălzit. El ne-a rugat să-l ajutăm cumva.
A doua zi, ne-am urcat în salvare şi ne-am dus să vedem
despre ce este vorba. Cocioaba omului sărman era chiar la intra-
rea în sat, pe partea dreaptă a drumului, aşezată pe un teren în
pantă. Zăpada era mare şi frigul stăpân peste ea, iar Tamburul,
căci aşa îi era porecla, era într-o stare jalnică. Uşa colibei nu se
închidea bine, iar geamurile erau îngheţate.
De departe l-am auzit strigând: ,,Mi-e frig! Mi-e frig!”, şi
când am intrat în casă, imaginea era dureros de cruntă. Omul
era murdar, cu părul vâlvoi şi barba nerasă de mult timp, încăl-
ţat cu nişte cizme tăiate şi culcat într-un pat de scânduri, aco-
perit cu o plapumă învechită şi ruptă pe alocuri, pe care o ţinea
strânsă sub bărbie cu amândouă mâinile învineţite de frig.
Soba pe care o avea era un pătrat de două palme lungime,
făcută din trei rânduri de cărămidă peste care era pusă o plită
şi un coş care ieşea direct afară. Nu ştiu cine îşi bătuse joc de el
în modul acesta, sau poate era chiar opera lui. Lângă pat era o
masă la fel de murdară şi plină de firimituri de pâine şi o stra-
108
Tamburul
ciun sprijin de niciunde, iar iarna era gata să vină. Lui Vali i s-a
făcut milă de ea şi i-a convins pe părinţi s-o ţină la ei până trece
iarna. În anul următor i-au făcut o cameră pe locul unde fusese
casa arsă şi mamaia Lenuţa s-a mutat în ea, dar nu singură, ci
împreună cu căpriţele ei.
Era iarna lui 2002 când am mers s-o vizitez împreună cu
Vali. I-am dus câte ceva din cele necesare traiului de zi cu zi şi
am rămas şocată când am văzut cum trăia această bătrână. Avea
o cămăruţă mică, să fi fost de vreo șase metri pătraţi, dar nu
mai mult, o sobă cu plită dărăpănată, la intrare nu avea uşă, ci o
pătură prinsă în cuie, iar frigul intra şi ieşea de voie. Bătrâna era
înfăşurată în nişte zdrenţe de haine vechi, aşezată lângă sobă,
iar în jurul ei stăteau culcate patru - cinci căpriţe care rumegau
liniştite şi suflau căldură.
Camera era mai mult un grajd, în care resturile de iarbă
uscată erau amestecate cu gunoiul caprelor, împrăştiat în toată
camera, iar mirosul era înţepător şi greu de suportat.
Acolo, în atmosfera aceea, după ce i-am dat din cele necesa-
re traiului zilnic, i-am povestit despre minunata veste a salvării
prin Mântuitorul nostru drag, iar bătrâna liniştită, blândă, cu
mintea ei puţină asculta cu uimire această poveste care-i încăl-
zea inima. Eram bucuroasă că puteam să facem ceva pentru ea,
noi mai puţin, Vali mai mult, iar Dumnezeu deplin prin noi.
Dumnezeu nu are pe nimeni pe acest pământ decât pe cei
care ies afară din confortul lor şi-i caută pe fraţii lor pierduţi,
săraci şi năpăstuiţi.
Nimeni nu va intra în cerurile pline de slavă dacă nu va
trece prin casele acestor oameni sărmani şi să lase un miros de
viaţă spre viaţă. Noi, creştinii, înţelegem greu şi uităm repede că
111
MAREA ÎNTÂLNIRE
112
UNCHIUL ANDREI
Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase;
oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.
Proverbe 20,1
V
itomireştiul era vestit prin cultura de viţă de vie şi prin
livezile de pruni altoiţi. Prin urmare, era şi încă este
renumit prin consumul de ţuică şi vin. Dintotdeauna
alcoolul a făcut mult rău şi a fost uşa de intrare a diavolului în
casele oamenilor, ca să aducă boală şi ruină. Dacă îţi trecea prin
cap să mergi prin sat la primele ore ale dimineţii, era imposibil
să nu dai peste oameni ameţiţi de băutură, pentru că se îmbătau
acasă, la prieteni sau în numeroasele buticuri aflate de-a lungul
şoselei principale.
Ca să vă faceţi o idee despre cât de întinsă era plaga asta şi
cât de multe persoane erau afectate de ea, am să vă povestesc
o întâmplare. Într-o zi a venit la noi asistenta medicală care se
ocupa de copii, doamna Mia, şi l-a rugat pe Zaha să meargă
cu salvarea pentru ca doctorul să facă vaccin copiilor din satul
Doneşti, ultimul sat din comuna Vitomireşti, la graniţa cu Do-
broteasa.
Au făcut vaccinul tuturor copiilor de pe listă, mai pu-
ţin unuia pe care nu l-au găsit acasă. Vecini i-au informat că
mama copilului este la pomană, la câteva case distanţă, asta în-
semnând aproape un kilometru. După ce au găsit-o pe mamă,
aceasta nu voia să le spună unde este micuţul, dar la insistenţa
113
MAREA ÎNTÂLNIRE
116
NUŢI
,Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce
vrei să fac?” „Scoală-te, i-a zis Domnul, intră în
cetate, şi ţi se va spune ce să faci” Fapte 9,6
Î
n Vitomireşti era o brutărie în apropiere de noi, în care se
cocea o pâine pe vatră foarte gustoasă, care-ţi da sentimen-
tul că eşti la mama acasă când mâncai din ea.
Chiar dacă nu aveam nevoie de pâine, zilnic mergeam acolo
ca să cunosc oamenii care veneau să cumpere, să vorbesc cu ei,
să le cunosc nevoile şi să pot să intervin acolo unde era cazul.
Una din cele două femei, cea mai tânără, care lucra acolo
se numea Nuţi. Era o femeie simpatică, vorbăreaţă şi plină de
energie în ciuda faptului că viaţa fusese destul de nedreaptă cu
ea şi-i răpise soţul la o vârstă timpurie, lăsând-o văduvă la 35
de ani. Era o femeie mică de statură, dar cu un temperament
puternic care a ajutat-o să-şi crească singură cei patru copii, fără
să depindă de cineva anume.
Nu părea deloc interesată de cele spirituale, religia pe care
o practica se rezuma la coşurile încărcate cu bunătăţi pe care
le purta spre biserică în zilele de sărbătoare, sau la cununiile şi
botezurile unde a fost invitată ca naşă sau moaşă, pe vremea
când soțul ei încă trăia. Era convinsă că putea să-şi răscumpere
fiecare păcat făptuit prin botezul unui copil, prin cununia unui
cuplu sau prin coşurile pline de bunătăţi împărţite celor veniţi
la biserică.
117
MAREA ÎNTÂLNIRE
123
PASTORUL NOSTRU
Iată, pun cuvintele Mele în gura ta. Ieremia 1,9
T
ot în 1999, cred că mai exact în luna mai, am făcut
cunoştinţă cu noul pastor care răspundea de zona Vi-
tomireştiului. Era de vârsta noastră, un om cu multă
energie, sensibil la tot ce înseamnă misiune creştină, dispus la
sacrificii şi cu mâna mereu deschisă faţă de cei care aveau nevoie
de ajutorul lui. Avea un har special de a prezenta adevărurile
Bibliei în faţa oamenilor, cuvintele şi argumentele folosite erau
simple şi clare ca lumina zilei, dar întotdeauna presărate cu ex-
perienţe din viaţa zilnică, sau din viaţa altor persoane.
Ca loc de naştere era dintr-o localitate situată nu departe
de Vitomireşti, crescuse într-o familie care-L cunoştea bine pe
Dumnezeu şi această cunoaştere l-a ajutat de mic copil, să ră-
mână ancorat în credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna.
Pe timpul comunismului era destul de greu să fii creştin,
ateismul devenise politică de stat, iar creştinismul bazat pe
adevărul despre cunoaşterea limitată a minţii omeneşti era o
piedică serioasă în ideologia marxistă care considera că progre-
sul ştiinţific era permanent şi nelimitat. Prin urmare, stilul de
viaţă bazat pe principiile biblice era în permanenţă atacat de
către oamenii regimului, fie la şcoală, fie la muncă sau în orice
alt loc. Însă, aşa cum bine se spune că nevoia omului este ocazia
lui Dumnezeu, şi pastorul a simţit din plin cum El a trebuit să
intervină în rezolvarea unei situaţii care părea destul de compli-
124
Pastorul nostru
130
DANA
Doamne, I-a răspuns Simon Petru, la cine să ne
ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Ioan 6,68
Î
n primăvara lui 2000 am cunoscut-o şi pe Dana P. Era că-
sătorită şi locuia împreună cu soţul şi cele două fetiţe la
Piteşti, dar venise în vizită la părinţii care locuiau în satul
Trepteni, la vreo trei km de Vitomireşti.
Într-una din zile a venit la noi asistenta de la dispensar,
doamna Mia, şi l-a rugat pe Zaha să se ducă cu salvarea la Trep-
teni că este acolo o mamă cu o fetiţă de doi ani bolnavă rău. Le-a
dus cu salvarea la spital la Piteşti şi după ce s-a făcut fetiţa bine,
Dana a venit împreună cu soţul ca să ne mulţumească şi să ne
cunoaştem mai bine.
Mi s-a lipit sufletul tare mult de această familie, erau fru-
moşi şi aveau şi un comportament aparte de tot ce întâlnisem
până atunci. Cristina, fetiţa cea mică şi care fusese bolnavă, când
o luam în braţe respira uşurată şi îşi punea capul pe umărul
meu şi nu mai voia să meargă la nimeni decât să stea cuibărită
în braţele mele.
Din prima vizită pe care ne-au făcut-o, mi-am dat seama
că sunt diferiţi de restul lumii, faţa lor luminată m-au lăsat
să bănuiesc că au o altă religie decât cea majoritară. Şi am
aflat că, într-adevăr, frecventau Biserica Evanghelică unde
erau membri şi din când în când mai mergeau şi la Biserica
Penticostală.
131
MAREA ÎNTÂLNIRE
prăbuşește de emoţii. Cel care vorbea era exact persoana din vi-
sul ei şi era chiar pastorul comunităţii din Piteşti. Orice umbră
de îndoială s-a risipit din mintea şi inima ei. Alesese calea cea
dreaptă!
Ce Dumnezeu bun! Cum ştie El să pregătească momente
deosebite ca să ne ajute să trecem peste obstacolele vieţii şi să
rămânem conectaţi în permanenţă la El, cum risipeşte îndoiala
care apare în viaţa noastră aşa cum soarele risipeşte cu lumina
lui umbrele nopţii!
În timpul studiilor biblice pe care le-am făcut cu Dana,
i-am cunoscut şi pe fraţii ei mai mici. Doi dintre ei, Costi şi Vali,
au primit şi ei botezul în următorii ani. Apoi Costi s-a căsătorit
cu Nadia, o altă fată cu care am studiat şi care s-a botezat şi ea.
Slavă Domnului! Meritul este doar al Lui şi numai al Lui!
143
NENEA COSTEL
De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează
împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu,
şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi
după planul Său. Romani 8,28
L
a Vitomireşti, istoria convertirii lui nenea Costel a fost
printre ultimele experienţe inedite la care Dumnezeu
ne-a făcut martori. Omul acesta era un ciudat în cel mai
profund sens al cuvântului, iubea singurătatea, sta departe de
societate, toată ziua şi-o petrecea la o casă singuratică pe care o
cumpărase în mijlocul pădurii, unde nu era deranjat de oameni
şi nu trebuia să comunice cu cineva.
Dacă voiai să dai de el, trebuia să-l cauţi dis de diminea-
ţă sau seara târziu, altfel nu aveai nicio şansă să-l găseşti decât
dacă mergeai la casa din pădure, dar şi acolo trebuia să strigi
mult şi bine în faţa unei porţi înalte de doi – trei metri.
Mereu îl vedeam trecând prin faţa porţii noastre, seara când
se întorcea de la casa din pădure. Făcea un mic ocol trecând pe
drumul nostru mai singuratic, decât să meargă direct pe dru-
mul lui care trecea printre două cârciumi pline cu oamenii care
stăteau la băut sau la discuţii.
Într-o zi a avut nevoie sa meargă cu salvarea la Slatina şi a
trebuit să apeleze la noi. Dumnezeu a aranjat lucrurile în aşa fel
că a fost suficient timp liber la dispoziţie ca să discute cu Zaha
şi să se împrietenească. Apoi, împreună, l-am vizitat de câteva
144
Nenea costel
ori la casa din pădure unde am aflat mai multe lucruri despre el
şi despre viaţa lui spirituală.
S-a născut într-o familie în care pacea lipsea cu desăvârşire,
mai tot timpul erau certuri între părinţi, şi din cauza aceasta,
el a dezvoltat o timiditate excesivă, devenind un copil fricos,
frustrat, lipsit de iniţiativă şi singuratic. Considera că societatea
strică pe om, pretutindeni vedea doar oameni plini de răutate,
viciaţi, indolenţi şi frivoli, o lume în care nu-şi găsea locul şi
în care nu voia să şi-l găsească. Considera că dragostea pentru
animale şi dragostea pentru singurătate, sunt mai de dorit decât
dragostea pentru oameni şi societate.
Timpul a trecut şi a ajuns elev la liceu, apoi a trebuit să
meargă în practică la o uzină din Slatina. Aici lucra şi fratele lui
mai mare cu 10 ani, un frate din altă căsătorie a mamei. Prin
intermediul lui a cunoscut primul om care era total diferit de
toţi pe care îi văzuse şi întâlnise până la data aceea.
Într-una din zile, la pauza de masă a jucat o partidă de şah
cu respectiva persoană şi l-a învins. Se aştepta ca omul să se su-
pere, mai ales că era mai în vârstă, se aştepta să zică ceva rău, să
înjure sau cine ştie ce altă atitudine să manifeste. Dar nimic din
toate astea nu s-a întâmplat. Omul l-a bătut frumos pe umăr,
l-a felicitat şi l-a încurajat, i-a zâmbit şi i-a strâns mâna.
Era şocat, uimit, nu-i venea să creadă că mai sunt şi oameni
blânzi, amabili, buni de te legi la rană cu ei şi gata să-ţi răspundă
frumos la tot ce ai făcut şi gată să te asculte la tot ce ai de spus.
Într-o zi, acest domn le-a făcut o invitaţie la o întâlnire religi-
oasă care avea loc într-o casă particulară, şi cum era de aşteptat,
pentru că nu puteai să refuzi un om aşa de bun ca el, s-au dus.
A fost pentru prima dată când vedea oameni adunaţi să
citească din Biblie, să cânte pentru slava lui Dumnezeu şi să se
145
MAREA ÎNTÂLNIRE
cu inimă mare, cum îi plăcea lui nenea Costel să-l descrie, i-a
cumpărat o bicicletă mai specială, cu care parcurgea distanţe de
30-40 km în fiecare duminica pentru a lăsa în fiecare casă, bro-
şuri de tot felul, răspândite şi împrăştiate ca frunzele copacilor
de vânturile toamnei.
Îmi amintesc cu o deosebită plăcere o experienţă pe care am
trăit-o alături de acest om. Era în iarna anului 2002, prin luna
decembrie, pe o vreme geroasă, cu zăpadă multă, cu drumuri ne-
curăţate de nămeţi, cu gheaţă pe sub stratul de omăt şi curentul
electric întrerupt din cauza vremii extrem de vitrege. Eram sin-
gură la Vitomireşti, Zaha era plecat la Vâlcea, şi mă pregăteam să
mă bag la culcare când aud o bătaie la uşa de la intrare.
Era nenea Costel împreună cu Vali, fratele Danei, care
aveau nevoie să merg urgent cu salvarea ca să-l duc pe unchiul
soţiei lui la Slatina, la spital. Cum să mergi pe vreme asta? Era
imposibil să scoţi maşina pe stradă, dar să mai şi mergi cu ea pe
un drum plin de gheaţă. Doamne - m-am rugat - spune-mi Tu,
ce să fac?
Când mi-a spus că omul este atât de bolnav, că elimină sân-
ge pe gură, mă gândeam că dacă nu fac ceva, omul va muri în
noaptea aceasta, iar eu o să trăiesc cu gândul că nu am făcut
nimic pentru a împiedica acest lucru. Ne-am rugat împreună şi
am scos microbuzul din curte, ne-am urcat în el şi am pornit pe
gheaţă spre casa omului bolnav.
Trebuia să coborâm o pantă lungă de vreo doi kilometri şi
apoi să mergem pe un drum de ţară încă o distanţă bună până
la destinaţie, undeva aproape de miezul pădurii din Valea Mare,
unde avea nenea Costel casa lui din pădure.
Vreau să spun că microbuzul era un WV Transporter,
cu tracţiunea pe spate şi aproape imposibil de controlat pe un
157
MAREA ÎNTÂLNIRE
159
TANTI LEANA
Fiţi treji şi vegheaţi pentru că potrivnicul vostru,
diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte,
şi caută pe cine să înghită. 1 Petru 5,8
T
anti Leana era o femeie trecută de 50 de ani, văduvă,
destul de retrasă, dar cu credinţă în Dumnezeu şi în
tot ce face El zi de zi pentru ea. Ea a fost primită în
biserica noastră prin mărturisire de credinţă, considerându-se
că botezul făcut în biserica penticostală este botezul biblic. În-
tâlnirea cu această femeie a fost inedită şi aranjată de Acela care
iubeşte pe toţi oamenii şi doreşte ca nimeni să nu moară, ci toţi
să vină la mântuire.
Ea nu era din Vitomireşti, locuia destul de departe de noi,
în comuna vecină, Dobroteasa, cam la 15 km distanţă. Cineva
ne-a povestit că şi ea este adventistă de-a noastră şi într-o vineri
seara, după ce a apus soarele şi a început Sabatul, ne-am gândit
că ar fi frumos să mergem şi s-o căutăm. Când am ajuns la intra-
rea în comună, cineva ne-a îndrumat încotro să mergem şi când
am considerat că aproximativ în zona respectivă ar putea locui,
am oprit maşina şi am coborât din ea.
Era destul de întuneric afară, lumea era deja în casă la ora
aceea, dar am fost uimiţi să vedem pe cineva, ca o umbră, care
părea că ne aşteaptă. Când i-am spus pe cine căutăm, ne-a în-
tins mâna şi ne-a spus: ,,Pacea Domnului, eu sunt Leana lui
Colarez pe care o căutaţi.”
160
Tanti leana
Î
ntr-una din zile, la poarta casei lui tanti Leana se opreşte un
tânăr care voia să ştie ce fel de pocăiţi sunt ei. Tânărul avea
vreo 20 de ani, căuta biserica adventistă şi aflase că ei sunt
pocăiţi, dar lumea nu ştia bine de care pocăiţi erau.
Ileana şi soţul ei i-au povestit despre noi şi despre faptul
că avem o mașină de salvare pe care scrie: ,,Serviciul Umanitar
Vitomireşti”, şi că venim destul de des în Dobroteasa sau trecem
zilnic spre Slatina cu pacienţi bolnavi.
În fiecare zi de duminică, la Câmpul Mare, satul vecin cu
Dobroteasa, se ţine un mare târg sătesc așezat chiar la granița
dintre localităţi. Acolo vin persoane de la mare distanţă, ca să
vândă sau să cumpere tot ce e necesar într-o gospodărie, înce-
pând de la produse alimentare, răsaduri, flori până la haine, ha-
muri şi animale de tot soiul.
Şi noi mergeam des la acest târg, fie că venea cineva la noi ca
să ne roage să-i aducem ceva, fie că anumite persoane nu aveau
cu ce să ajungă şi apelau la noi. Uneori, pur şi simplu, aveam noi
nevoie să cumpărăm câte ceva sau să facem lucrare misionară.
Aşa că, era o zi de târg, făcusem cumpărăturile necesare şi
ne îndreptam spre salvare când am văzut un tânăr sfios care ne
aştepta lângă maşină. S-a prezentat spunându-ne că este Ionuţ
164
Ionuţ
nă cu tatăl său la brutăria din Câmpul Mare, deşi tare mult şi-ar
fi dorit să aibă şi el câţiva stupi şi să meargă cu ei în pastorală.
Dumnezeu care cunoaște gândurile nerostite şi strânge în
burduful Său fiecare lacrimă căzută, intervine în viaţa acestui
tânăr printr-un copil al Său pe care-l trimite să-şi aşeze stupina
în faţa brutăriei unde lucra Ionuţ. Zi după zi, stuparul venea să
cumpere pâine caldă, coaptă pe vatră, şi să schimbe cuvinte cu
cei care lucrau acolo. Şi uite aşa, Ionuţ ajunge să viziteze şi el
o stupină adevărată şi să se îndrăgostească aşa de tare de stupi
încât la propunerea stuparului, îşi dă demisia şi merge cu el în
pastorală.
De la Dobroteasa, stupina se mută la floarea soarelui, un-
deva în zona Teleormanului şi apoi la Constanţa, acolo unde
erau deja foarte mulţi stupari care se cunoşteau între ei.
Primul lucru care i-a atras atenţia lui Ionuţ a fost faptul că
familia aceasta, nu se aşeza la masă să mănânce până nu rosteau
o rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu şi până nu-L invitau
să stea cu ei la masă. I s-a părut atât de ciudat şi de hazliu. Cum
să te rogi pentru mâncare?! În viaţa lui nu a făcut lucrul acesta,
nici nu a văzut pe nimeni până atunci făcând aşa ceva şi nici nu-i
trecuse prin gând că ar trebui să facă.
Însă, ciudăţenia cea mai mare a fost vineri seara când toţi
stuparii au venit la stupina lor şi au început să cânte, să se roage
şi să vorbească din Biblie. Mai mult, a doua zi, sâmbătă, nu au
făcut nimic decât s-au odihnit şi au vorbit din Biblie, au cântat
şi au mâncat. ,,Ce oameni ciudaţi, îşi spunea Ionuţ, ăştia sunt
pe dos, în loc să ţină duminica cum ţine toată lumea, ei ţin sâm-
băta.”
Soţia stuparului era o femeie credincioasă, bună la suflet,
gătea bine şi Ionuţ care ştia cum era în familia lui, şi-ar fi dorit
168
Ionuţ
preotul lor era un sfânt. Mare uimire cum pomenile pot să su-
cească gândirea corectă şi să ajungi să spui ca binele e rău şi răul
este bine.
Omul era departe de a fi un sfânt, gura lumii vorbea şi lu-
cruri negative despre acest om, chiar eu personal am avut o ex-
perienţă tristă cu una din favoritele lui.
Era educatoare la grădiniţa din satul lui Ionuţ, o femeie ciu-
dată, purta haine lungi ca şi călugăriţele, făcute de ea personal,
cu mâinile şi picioarele acoperite, cu glugă pe cap, considerând
asta o dovadă de evlavie. Gura lumii o numea Fecioara Maria, şi
era ,,croită” să mă facă praf cu prima ocazie care se ivea.
Îmi trimitea mereu vorbă că vrea să ne întâlnim şi să dis-
cutăm pe baza Bibliei despre diferenţele dintre crezurile noas-
tre, aşa că am avut proasta inspiraţie să răspund provocărilor
lansate de ea. Am stabilit ziua când să ne întâlnim la ea acasă
şi am plecat de la Vitomireşti împreună cu Zaha şi cu Dan, iar
la Dobroteasa ne-am întâlnit cu Ionuţ, care era de fapt, mărul
discordiei.
Nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că femeia poate să fie
atât de perfidă, mă gândeam că va fi o discuţie cu bun simţ şi
cu deschidere, dar nu a fost nimic din toate acestea. Când am
ajuns la poarta ei, m-a invitat în casă doar pe mine şi pe Ionuţ,
Zaha şi Dan a trebuit să plece cu maşina şi să ne aştepte până
s-a terminat întâlnirea.
Din momentul acela mi-am dat seama că ceva nu era în
regulă, dar zarurile erau aruncate şi nu mai aveam cale de întors.
După ce am schimbat câteva cuvinte uzuale şi banale, s-a des-
chis uşa camerei în care eram şi a intrat preotul ortodox însoţit
de unul din băieţii lui, care era şi el student la teologie. Nu-mi
venea să cred ce plasă îmi fusese întinsă!
172
Ionuţ
175
BEBE ŞI DORINA
Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi
ce vă poruncesc Eu. Ioan 15,14
C
red că era sfârşitul verii, când Ionuţ mi-a făcut cunoş-
tinţă cu o familie tânără care locuia la o distanţă mică
de el, undeva într-un cătun peste apa care străbătea co-
muna. Soţia era venită din Moldova şi părinţii ei erau adventişti
de ziua a şaptea, dar ea se căsătorise cu soţul ei care era ortodox
şi astfel părăsise religia părinţilor.
Mai avea încă doi fraţi căsătoriţi în apropiere de ea, dar nici
aceştia nu mai ţineau credinţa părinţilor, la fel ca şi Dorina, fi-
indcă se căsătoriseră în religia ortodoxă.
Am făcut împreună cu Zaha o vizită acestei familii şi am
stat mult de vorbă cu ei din cuvântul lui Dumnezeu, ne-am ru-
gat şi am cântat din imnurile noastre pe care şi Dorina le cu-
noştea foarte bine. Aveau două fetiţe frumoase şi un băieţel cu-
minte, care se bucurau de fiecare dată când veneam acasă la ei.
Tot în acel cătun, chiar lângă această familie, locuiau bunicii lui
Ionuţ şi încă trei dintre fraţii tatălui său. Erau familii nume-
roase, fiecare având între patru și șase copii. Ionuţ, însufleţit de
dragostea dintâi, a mers la fiecare din aceste familii şi a încercat
să le prezinte adevărul biblic, aşa cum era lăsat scris de Dumne-
zeu. Apoi am fost invitaţi noi să le facem vizite.
În cele mai multe ocazii trebuia să merg singură, Zaha fiind
ocupat zilnic să meargă cu salvarea acolo unde era solicitat. Doi
176
Bebe şi dorina
găsea altă soluţie pentru el, dar aş fi pierdut ocazia să fiu eu acea
soluţie. Atât de mult iubeşte Dumnezeu fiecare om de pe plane-
ta asta încât face eforturi disperate ca viaţa lui să nu se încheie,
până când nu-L acceptă pe Domnul Isus ca Mântuitor personal
şi este salvat pentru veşnicie.
Am continuat întâlnirile noastre la Bebe şi Dorina, unde
studiam din Biblie. Cred că era luna octombrie, când am primit
vestea că preotul din comuna Sâmbureşti, localitate vecină cu
Dobroteasa, şi preotul din satul Doneşti, un sat vecin cu Do-
broteasa, alarmaţi de vizitele noastre regulate în parohia lor vor
să aibă o confruntare cu noi pe tema păzirii zilei de odihnă.
Era o seară de vineri când ne-am strâns în curtea casei lui
Bebe şi a Dorinei, nu mai puţin de 10-12 persoane. Preotul din
Sâmbureşti a venit cu o plasă de colaci - deşi nici înainte şi nici
după nu a mai venit cu aşa ceva - precum şi cu o Biblie mare pe
care avea scris ,,Citeşte, dar nu tălmăci!”. Preotul din Doneşti
avea o agendă cu coperți negre, unde erau notate argumente
tradiţionale în favoarea păzirii duminicii.
Biblia nu avea nicio valoare de argumentare în faţa lor. Ca
şi preotul din Dobroteasa, habar nu aveau s-o folosească. Dis-
cuţia a fost destul de paşnică, temperamentul celor doi fiind to-
tal diferit de al preotului din Dobroteasa.
În urma discuţiei, Bebe şi Dorina s-au hotărât să o rupă
definitiv cu ortodoxia, deşi preotul din Sâmbureşti nu i-a lăsat
atât de uşor din mână.
Cea mai grea problemă pe care familia Bebe şi Dorina Du-
lugeac o aveau de rezolvat era problema lui Bebe cu fumatul.
Viciul acesta îl căpătase de mic copil de la bunicul lui, care fuma
foarte mult şi cu care îşi petrecea cea mai mare parte a timpului,
ajutându-l în atelierul de fierărie.
179
MAREA ÎNTÂLNIRE
181
NENEA LĂMBICĂ
Te trimit ca să le deschizi ochii, să se întoarcă …. de
sub puterea Satanei la Dumnezeu şi să primească,
prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea
împreună cu cei sfinţiţi. Faptele Apostolilor 26,17.18
D
upă botezul lui Ionuţ şi al lui Florin, atenţia mea a fost
îndreptată asupra părinţilor lor, nenea Lămbică şi tan-
ti Niculina, precum şi asupra familiei fratelui mai mic,
Florian, soţia şi cei patru copii.
Era un lucru nebunesc să cred că un om ca nenea Lămbică
ajuns la un nivel atât de jos mai poate fi salvat, dar Dumnezeu
conducea bătălia. Omul acesta a venit la El dintr-o lume incre-
dibilă. Unei persoane ca mine i-a fost foarte greu să creadă că
în timpurile moderne poate să existe un aşa imperiu demonic
în care zidurile dintre vizibil şi invizibil nici nu mai există, dar
am fost pusă faţă în faţă cu acest caz şi a trebuit să cred că aşa
stau lucrurile.
Când citeşti în Evanghelii despre oameni posedaţi de de-
moni timp de ani de zile şi ulterior eliberaţi de Mântuitorul
iubit, te gândeşti că lucrurile descrise aparţineau acelui timp.
Dar astăzi, când întâlneşti astfel de cazuri, trebuie ca percepţia
să se schimbe automat, să devii conştient şi să crezi că Satana
nu a renunţat la stăpânirea lui asupra oamenilor nici măcar în
secolul al XXI-lea.
Din tinereţe, nenea Lămbică a fost urmărit de diavol din
mai multe motive. Aproape de casa lor locuia o vrăjitoare pe
182
Nenea lămbică
195
FLORIAN ŞI LENUŢA
Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric,
el este milostiv, îndurător şi drept. Psalmi 112, 4
Î
mpreună cu nenea Lămbică şi tanti Niculina s-a botezat şi
fratele lui mai mic, nenea Florian şi soţia lui, Lenuţa. Fami-
lia aceasta era o familie liniştită, Lenuţa era o femeie calmă
şi destul de înţeleaptă, vorbea puţin, niciodată neîntrebată, iar
puţinele vorbe pe care le rostea erau chibzuite şi rostite cu mul-
tă atenţie.
Aveau patru copiii, doi băieţi şi două fete, frumoşi şi liniş-
tiţi, bine educaţi şi ascultători de părinţi. După ce Ionuţ ne-a
făcut cunoştinţă cu Bebe şi Dorina, am fost invitaţi să le facem
şi lor o vizită. De la început au avut o inimă aleasă şi deschisă
către Dumnezeu. Liviu, băiatul lor mai mare, îşi aminteşte că
aproape în fiecare noapte visa pe cineva care îi spunea că pe pă-
rinţii lui îi cheamă Dumnezeu la mântuire.
Lucrul acesta este uimitor, te face să recunoşti că dacă nu
ar fi Dumnezeu care să ne urmărească pas cu pas, să ne caute,
să intervină, să pregătească ,,n” ocazii în care să ni se descopere,
noi nu am face nici cel mai mic pas spre El.
Toată familia participa la întâlnirile noastre, uneori mai
venea şi mama lui nenea Florian, o femeie în vârstă şi cu multă
temere de Dumnezeu, dar destul de oscilantă. Când sta cu noi
la seminarul biblic era convinsă că aşa cere Dumnezeu să facem,
196
Florian şi lenuţa
dar când mergea acasă, soţul şi ceilalţi doi copii care aveau case-
le acolo, lângă ea, o întorceau din drumul acesta.
Se apropia luna decembrie în anul 2000 şi ei aveau doi
porci mari pe care voiau să-i pregătească pentru sărbătorile de
iarnă plus cinci purceluşi pe care-i creşteau pentru anul urmă-
tor. Eu nu le-am spus nimic din partea mea în sensul acesta, dar
mă rugam ca Dumnezeu să intervină cumva şi să-i ajute să ia
decizia cea mai bună.
Nenea Florian era o persoană la polul opus soţiei, nu aş-
tepta ca informaţiile să le asimileze la momentul potrivit, ci voia
să ştie multe lucruri şi toate odată. Aşa că a trebuit să-i explic
înainte de vreme cum e cu alimentaţia sănătoasă şi cu păzirea
Sabatului.
După ce s-au sfătuit, inclusiv cu copiii, au hotărât să-i taie
şi să-i pregătească aşa cum au făcut ani de zile, iar apoi să îi
vândă unui vecin căruia îi plăcea cum pregătea nenea Florian
pastrama de porc. După ce au luat banii, au mers şi au cumpărat
păsări pe care le-au pregătit ca să aibă şi ei de sărbători şi copiii
să nu simtă lipsă.
Mai rămâneau cei cinci purceluşi pe care nu-i cumpăra ni-
meni şi nu ştiau ce să facă cu ei. Se gândeau că dacă nu apare
niciun client, să-i dea pe poartă afară şi să-i ia cine vrea. Şi cum
nu apărea nimeni, o perioadă chiar i-au neglijat de tot. Îi sco-
teau pe poartă afară şi seara se întorceau acasă. Aşa că, într-o zi,
Liviu, băiatul cel mare, a luat doi din ei şi s-a dus la bunici şi i-a
făcut cadou, alţi doi i-au dat la bunicii ceilalţi şi unul l-a făcut
cadou unei surori de-a Lenuţei.
Ce să zic? Oamenii au fost hotărâţi din start să accepte ade-
vărul biblic aşa cum era prezentat de către Dumnezeu în Biblie.
197
MAREA ÎNTÂLNIRE
ceva care, pur şi simplu, m-a trezit ca după un duş rece: ,,Aici,
radio Vocea Speranţei!”
Nu-mi venea să cred, mă uitam la el cu atenţie şi aşteptam
să schimbe postul, să comute butonul pe alt post, dar nu avea
de gând. El asculta postul acesta! Atunci, am uitat toată amă-
răciunea strânsă în acea zi în sufletul meu, toate gândurile şi
planurile de ducă au dispărut instant, cuvinte pline de putere
divină îmi curgeau pe buze ca un balsam vindecător pentru ră-
nile mele, dar şi pentru sufletul lui, şi am avut o plăcută discuţie.
Când am ajuns în faţa bisericii din Vitomireşti l-am rugat
să mă aştepte un moment ca să merg în casă şi să iau banii pen-
tru plata serviciul făcut. ,,Doamnă, nu vă costă absolut nimic,
ştiu tot ce faceţi pentru oamenii din această comună. Cum aş
putea să vă iau bani?”
Gestul lui m-a lăsat fără cuvinte, iar cuvinte lui au fost ve-
nite la momentul potrivit şi menite să mă oprească din planul
meu de plecare.
Ce Dumnezeu bun avem, cât de implicat este în toate pro-
blemele pe care le întâmpinăm şi cum găseşte El soluţiile cele
mai eficiente ca să ne scoată din toate cursele pe care diavolul ni
le pune la orice pas prin oamenii lui!
Cu familia lui nenea Florian lucrurile mergeau foarte bine.
În fiecare săptămână mergeam la ei pentru studiu biblic, iar în
Sabat venea la biserică cu toată familia.
Prima decizie de botez a venit din partea părinţilor, care
s-au botezat în februarie 2001 împreună cu nenea Lămbică şi
tanti Niculina, apoi s-au botezat copiii mai mari, Ana, Liviu şi
Gabriela, iar Gigi s-a botezat mai târziu.
Cel mai frumos dar pe care Dumnezeu l-a dat omului,
chiar din Eden, a fost familia. Dragostea care trebuie să se ma-
201
MAREA ÎNTÂLNIRE
nifeste în cadrul familiei este cel mai fidel exemplu pentru dra-
gostea lui Dumnezeu faţă de noi, aici se poate cunoaşte practic
despre acest suprem şi desăvârşit principiu. Biblia spune că este
o bucurie mare la tronul lui Dumnezeu când un singur păcătos
se întoarce din lumea diavolului în lumea Lui, dar atunci când
o familie întreagă se întoarce, bucuria este pe măsură şi deplină.
Lăudat să fie Dumnezeu că încă mai există familii care vor să
fie scăpate din lumea aceasta întunecată! Iosua, cel care a urmat
pe Moise la conducerea poporului evreu, a rostit una din cele
mai frumoase decizii pe care cineva poate s-o ia în dreptul său
personal şi în dreptul familiei: ,,Cât despre mine, eu şi casa mea
vom sluji Domnului.” Aşa a procedat şi nenea Florian cu el şi
casa lui.
202
OANA
Domnul mi se arată de departe..,,Te iubesc cu o
iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”
Ieremia 31,3
O
ana, o fată deosebită a avut parte de cea mai inedită
experienţă de convertire. Avea 15 ani când a încheiat
legământ cu Dumnezeu prin botez, însă relaţia ei cu
Dumnezeu a cunoscut coborâşuri şi urcuşuri până a devenit un
copil umil şi consacrat în lucrarea Lui.
Avea 20 de ani când noi a trebuit să plecăm de la Vitomi-
reşti, în ciuda faptului că ne doream să rămânem în continu-
are. În locul nostru a venit o familie de misionari mult mai în
vârstă decât noi care nu era legată sufleteşte de cei botezaţi aşa
cum eram noi. Întotdeauna oamenii care vin la Dumnezeu sunt
apropiaţi de cei care au fost trimişi din partea Lui cu mesajul
speranţei pentru ei.
Oana avea o personalitate puternică, deşi era retrasă şi la
locul ei nu accepta ca cineva să o facă să se simtă într-o poziţie
inferioară.
Au fost două situaţii de suflet, în care a simţit că locul ei nu
mai este printre cei din biserică. Într-un Sabat a mers la biserica
din Râmnicu Vâlcea unde era prezent un grup de colportori
pentru a da mărturie despre minunile făcute de Dumnezeu în
timpul misiunii lor. A fost foarte mişcată, şi-ar fi dorit ca şi ea să
poată face pentru Dumnezeu ce făceau aceşti tineri.
203
MAREA ÎNTÂLNIRE
tot ce vedea, dar după ce le-a văzut pe toate, s-a uitat la Oana
şi-i spune: ,,Toate sunt interesante, dar pe mine mă interesează
cărţi spirituale, care să vorbească despre Dumnezeu.”
Nu-i venea să creadă ce auzea cu urechile ei. Imediat a scos
cele cinci volume care le avea la ea şi i le-a prezentat. A trebuit
să mai aştepte încă o oră până când femeia le-a studiat pe fiecare
în parte şi până când a primit toate informaţiile despre aceste
cărţi, apoi i-a spus scurt: ,,Le iau pe toate.” Şi le-a luat.
Ani de zile Oana a continuat să facă colportaj, să asculte
glasul Domnului şi să devină o tânără cu adevărat consacrată în
lucrarea Lui. Mai târziu a cunoscut un tânăr care a fost impre-
sionat de atitudinea ei creştinească, s-a botezat şi el în biserica
adventistă, apoi s-au căsătorit.
Faţă de acest Dumnezeu minunat, nu pot să am decât
cuvinte pline de farmec şi de mulţumire, pentru faptul că El nu
renunţă la sufletele preţioase din această lume, ci aşteaptă, le
caută şi în final le aduce în staulul Său.
212
CUVÂNT DE ÎNCHEIERE
Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în
Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa
Tatălui Meu sunt multe locaşuri... Eu mă duc să vă
pregătesc un loc... Ioan 14,1.2
C
uvintele, oricât ar fi ele de bogate, pot cuprinde doar su-
perficial în înţeles și descriere tot ceea ce ar trebui spus
despre frumuseţea şi desăvârşirea Marii Întâlniri dintre
om şi Dumnezeu. La această întâlnire este chemată fiecare din-
tre fiinţele născute pe pământ.
Din nefericire, majoritatea dintre oameni nu dau nici cea
mai mică importanţă acestui eveniment unic, sunt mult prea
mult interesaţi de lucrurile care au de-a face cu exteriorul lor şi
nu cu interiorul. De multe ori omul devine propriul său duşman
prin felul lui de a fi, de a gândi şi de a percepe lumea spirituală.
Găseşte soluţii pentru alţii, iar pentru el amână rezolvarea pro-
blemei conştiinţei şi astfel, amânarea devine un păcat şi în final
o alegere nefericită cu consecinţe veşnice.
Ne naştem şi trăim o singură dată pe acest pământ, iar sco-
pul profund al existenţei noastre efemere este de a răspunde
invitaţiei prin care avem unica şansă să ne întâlnim cu Divinita-
tea, cu Însuşi Mântuitorul nostru iubit şi scump, care a părăsit
tronul Universului timp de 33 de ani şi a coborât pe planeta
noastră albastră, construind între pământ şi cer, o punte de le-
gătură.
213
MAREA ÎNTÂLNIRE
poate să-i dea întâlnirea, dar El a fost acolo în cel mai bun mo-
ment al vieţii ei.
Moise L-a întâlnit pe Domnul când păştea turma de oi în-
tr-un pământ pustiu şi ars de soare şi prezenţa Lui a făcut din
el cel mai puternic şi influent om al timpului, iar relaţia lor a
crescut spre desăvârşirea cerută de Dumnezeu care l-a şi mutat
în cerul Lui.
Fiul risipitor L-a întâlnit pe Isus când a ajuns la faliment
total, lipsit de cele mai elementare lucruri necesare omului, să-
rac, flămând şi în zdrenţe, iar Domnul l-a adus acasă, l-a îmbră-
cat în haine de cinste şi l-a săturat cu bucate alese şi gustoase.
Saul din Tars L-a întâlnit pe Isus atunci când inima lui era
plină de ură faţă de El şi de urmaşii Lui, şi Domnul a făcut din
el cel mai mare apostol al lumii, cel mai fidel urmaş al lui Isus
care a fost răpit în timpul vieţii, la tronul lui Dumnezeu şi a
văzut cu ochii lui slava viitoare.
Personajele biblice L-au întâlnit pe Domnul când erau bol-
nave, când erau sărace, când erau fericite, când erau prietenii
Lui sau duşmanii Lui, când erau la munca de pe câmp sau în
ocupaţiile zilnice.
La fel şi astăzi, Domnul poate fi întâlnit oriunde paşii noş-
tri ne conduc, fie că suntem sănătoşi şi fericiţi, fie că suntem bol-
navi şi nefericiţi, fie că suntem acasă sau la munca de pe câmp,
în posturi şi funcţii de răspundere sau în locuri de muncă umile
şi grele.
Mesajul Lui este acelaşi pentru noi cum a fost şi pentru
generaţiile trecute: ,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lu-
mea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El
să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Iar viaţa veşnică este aceas-
ta: Să cunoaştem pe Dumnezeu ca Tată bun şi iubitor şi pe Isus
215
MAREA ÎNTÂLNIRE
216