derulări 1

1. trebuie să-mi cresc doza.

fără jumătăţi de măsură. fără întreruperi.
nu mai pot amâna. nu mai am voie să greşesc şi acum.
vreau să intru în derularea peisajelor dorite ... camera a devenit prea mică
pentru exploziile ce mi se repetă înăuntru.
vreau o scăpare din duşurile reci şi din zgomotele disipării.
din absorbţii impuse.
vreau să cobor şi să urc. cât de mult se poate.
sunt atent doar la creşterea dozei. inima mi-a ieşit din corp şi pulsează
accelerat.
o vezi. priveşte-o atinge-o ...
te pot injecta ...

2. ratez o dată şi încă o dată. am pierdut numărul.

mă izbesc de propria piele ca de una străină. nu mai aud melodiile
unui corp multiplicat în zeci de bucăţi cîntătoare ...
alunec pe o spirală îngustă
scad intensitatea pînă pierd legătura. cu totul.

3. nu mi se oferă decît după ce nu mai aştept ... după ce

transpiraţia mi se rarefiază. iar ce mi se aşază pe întregul corp este o nouă
prezenţă
prin gura căreia mă pot articula deplin.
inha 1

în noaptea asta am spart din greşeală inima soarelui ... venele

îmi sunt irigate de căldura lui - sunt dus ies deasupra mea ...
privesc cum carnea îmi naşte altă carne ...
în timpul expiraţiilor printre buze îmi ies aburi multicolori.
îmbrăţişez multe pe care nu le pot numi ... îmi scap printre mîini ...
la dracu cu alte voci ce-mi scobesc creierul ...
se vor sparge de micile ziduri despărţitoare- muşchii au devenit un pachet
încordat cu fortificaţii solide.
sparg înăuntru arunc arome proaspete dau la o parte
cadavrele putrezite în mine ...
uit de cîte ori am murit şi de cîte ori am fost repus
în propriul meu mers.

„am devenit o pulbere fină ce ţi se aşază protector pe buze

în timp ce-mi vorbeşti.
creierul meu rulează neîncetat posibile hărţi de urmat ...” (p.)
mesaje ( de inhalat )

1. ştii cum e - tremur nu mă pot opri. acolo în mijlocul patului

unde singurătate îmi este injectată ca un surplus de doză.
nu mai pot opri degetele ce se înfig în cearşaf. unghiile ce scurmă peretele
aştept parcă un ultimatum care nu va întârzia mult timp.
însângerările degetelor pictează în aer tablouri străvezii ...

multe mi se întunecă în derulare ... nu mai disting şi nu mai recepţionez

decît simfonia picăturilor de apă
ce cad în chiuvetă ... mi s-a uscat gâtul ...

***
„unde se va duce toată plăcerea simţită împreună.
atingerile şi respiraţiile întretăiate. incandescenţa privirilor şi umezeala
palmelor deschise palmelor?” (m.)

***

„dar nu mă consolez şi nu mă complac.

dar poate vocaţia mea pare cea a pierderilor. ce mai sunt?
ce nevoie ai tu de spasmele mele sterile ... nu? ... vibraţia duce în ea însăşi ...
poate nu sunt la înălţimea iubirii mele ...” (m.)

se dă de mâncare.
ni se dau indicaţii greşite. ni se strică alimentele în stomac.
avem locuri rezervate în primul rând
dar nu ne ţinem gura unul altuia.
nu suntem cuminţi

***

îmi rostesc numele îmi rostesc numele

să nu-l uit.
ţine-l tu minte. prinde-l ...
durerile nu au nume - ci doar o incursiune devastatoare.
inha 2

... vorbesc. nu auzi.

nici eu nu mă mai aud ...
desluşeşti bolboroseala din care îmi vine sfârşitul sau începutul ...
formarea unei pieli hidratate şi muzicale
sau
o melodie singura care te menţine în propria ta viaţă.
se freacă de tine micile animăluţe şi tu te freci de ele. menţinem
semnale slabe unul către altul ...
uneori nu-i recunosc nici eu nu sunt cel ştiut. nuuu ...
spun cifre 11, 13, 12 repetă este ca
(un preludiu al supravieţuirii - un semnal slab pâlpâitor
că menţii firele închegate ...)
sunt un număr - atât - în această mulţime zâmbitoare de cifre.
pot fi şters şi măresc de fiecare dată suspansul aşteptării ...
mă vor purta pe braţe îmi vor aşeza flori pe piept ...
iar eu voi aştepta să mi se întâmple una dintre minuni.
mereu amânată ...
mesaje 1

invoc ce nu are chip nici voce ... frica sapă alte tunele.
lucrurile capătă pentru puţin timp conturul privirii mele.
invoc doar ce nu are glas. primesc.
ce nu aştept ...

***

cine te distruge uşor şi atent ...

micile cratere îţi supravieţuiesc
tu lor nu ... a început să-ţi placă prelungirea acestor chinuri ...
îţi măresc şi ridurile - pielea ta refuză ...
pielea ta de dantelă se împotriveşte în fiecare zi ...
nu pot da garanţii ...

***

„cine dracu ţi-a cerut garanţii? erau doar nişte gânduri nevinovate.
nu pot să dorm. mă gândesc la noi
la neîmpliniri şi la cum o să ne transforme.
la bucuria anesteziată de îndoială. la siguranţa sentimentelor.
când vii la mine?” ( m.)
duşuri

prin geamul aburit al duşului

ne văd ceilalţi - apa înmoaie fiecare por.
auzim fluturii cum pocnesc în căldura becurilor
atunci când oprim apa să cadă. ne pornim să aşezăm prosoape colorate
în geamuri apoi le îndepărtăm ...
avem corpuri de privit şi de admirat.
vrem ca privirile să se topească în tremurul nostru ...
îi privim pe cei ce ne privesc - ochii le sunt scoşi şi plutesc avizi spre geamul
aburit ...
ei încă nu au aflat
dar în spatele privirii tale există un oraş lipsit de reguli
unde noi rătăcim când ceilalţi adorm.
umbrele ni se întrepătrund pe gresia albă - fluturii pocnesc - cel ce bate
la uşa duşului nu primeşte nici un răspuns ...
eu aud doar gemetele tale în creştere ...
mesaje 2

„nu vreau să dorm. ce faci? ... mi-e silă de tot.

de mine - de tine.
vreau să am altă viaţă. măcar puţin.
câteva ore să mă desprind de balastul ce-mi urâţeşte viaţa.
şi ce e mai grav relaţia noastră ... în care mă încăpăţânez să cred.
dar nu ştiu pentru cât timp. vreau să stau puţin singură ...
să dorm singură dar nu am unde”. (p.)

***

vreau să. vreau să ... mai nimic.

câţiva gândaci dau roată în jurul coşului de gunoi. îi supraveghez.
poate vor avea de gând să vină spre patul nostru.
trebuie opriţi. anhiliaţi.
am strâns într-un geamantan rufele noastre murdare.
mirosurile se vor întrepătrunde.
ce culoare crezi că vor avea ochii copilului-rufă?
coridor

aud ritmul înnebunitor

al paşilor târşâiţi pe coridor spre wc-uri ...
papucii şi scârţâitul lor pe ciment. un burghiu forează şi nu scoate nimic.
şoaptele mustesc de nemulţumiri şi ajung în auzul meu
filtrate printr-o vată îmbibată cu urină.
merg spre capătul coridorului să-şi arunce
flegmele tampoanele şi ţigările ... le strâng acolo ca pe o comoară.
nu vor fi ridicate ci vor putrezi lent ...
şoaptele formează un ţiuit răscolitor .... intră prin pereţi
decojesc fojgăie în carne
îmi răscolesc somnul şi plutirile rapide ...
(nu mai este nimeni să iasă din mine pentru a zâmbi ...
cineva toacă şi îngurgitează.
cineva m-a ucis blând - de acum voi umbla înjumătăţit)
mesaje 3

nu scăpăm de formarea unor noi arhitecturi a mucegaiurilor

pe întregul tavan.
ni se acoperă privirea. ni se ia glasul.
tu eşti mereu speriat când mai cade o bucată de var pe buzele tale
în timpul somnului.
le mesteci. pînă la prăbuşirea în noi a întregului cămin.

***

„ne-am rănit prea mult cu propriile nereuşite. mai ales ale mele
îmi pare rău.
de fapt nici să-mi pară rău nu mai pot.
combinarea noastră se refuză.
am ajuns la stadiul în care simt lucruri mult prea ciudate ...
am aşteptat atâţia ani ca să ce?
să descopăr că nu ştiu să descopăr? nici pe mine nici pe celălalt.
de dragul tău aş fi vrut să nu mai fiu virgină de la 2 ani” (p.)

***

uneori stabilesc o capitală a noastră în curenţii calzi ai înserării – o capitală

asediată.
înfăşor corpurile într-o membrană subţire a respiraţiilor care ne strânge până
devenim astmatici. prinşi ca într-un cocon ce ne va asfixia treptat.

inha 3

... sunt înfulecat pe nemestecate de aburii ce-au invadat camera. nu-mi place
pielea în care sunt prins. nu are găuri de aerisire. parcă stau într-un sac bine
strâns. micile evenimente îmi repetă doar grimase.
îmi sug ultima fărămă de energie. nu pot pleca din mine.
dar nici nu pot rămâne.
tot ce ştiu este că pot fi distrus.
că nu-mi construiesc decât o fragilitate bolnăvicioasă iar faţa mi se crapă în
zeci de bucăţi. se desprind pojghiţele de apărare. pârâi din toate
încheieturile. îmi scot inima şi-o strâng între degete
are un puls străin.
plantaţia de mucegai

apa de la etajul de sus înaintează în peretele nostru iar cu fiecare zi se

apropie şi mai mult de becul roşu.
se va întrerupe curentul.
se va rupe un fir fragil hrănit din teamă.
noaptea suntem răcoriţi pe obraji de picăturile acide. plantaţia de mucegai
oferă noi mandale la fel de înşelătoare ca desenele făcute de mâna noastră pe
pereţi. ni s-a scurs sângele în liniile imprimate pe zugrăveală. ne-am promis
de fiecare dată
o ieşire din hartă
niciodată reuşită.
mesaje 5

sunt prins de foliile subţiri ale tăcerii. o inhalez puţin câte puţin ... o împart
în porţii mici şi-o prizez fără martori ... sunt despicat în calupuri fierbinţi şi
mişcătoare ...
în sfârşit proiectat într-un peisaj ce-ţi provoacă orgasme.

***

„îmi pare rău că sunt doar călduţă ... aşa cum nu-ţi place ţie şi sunt tristă să
văd că ocup atât de puţin loc în gândurile tale.
tu vrei să cuprinzi altceva – ăla care s-a rupt şi este strivit de cotidian.
e un preţ pe care-l plătim nebuniei ăsteia de fiecare zi.
cred că tu eşti atât de desprins de realitate încât eu par un monstru.” (p.)
inha 4

eu: ... ştii când ţi s-a spart punga iar lichidul se scurgea uşor pe pătură. tu
erai atât de prins de îngurgitările repetate încât mai multe minute ai tras în
gol ... până panica te-a trezit ... priveai atent tavanul.
ţi-ai strâns repede picioarele lângă burtă – arătai ca un pom de crăciun
argintat pe pantaloni iar cearceaful ca o apă sclipitoare unde urma să te
îneci ... nu mai aveai nimic în pungă dar tu tot trăgeai şi-o strângeai între
degete de parcă ar fi fost gâtul unui duşman.
el: ... m-am instalat deja într-un tren cu fotolii relaxante ... capul plin ... ca
prin ceaţă nu mai distingeam nimic ... auzeam ticăitul trenului un animal
bolnav dar mişcător ... în toată călătoria asta nu există nici o staţie şi dacă s-
ar fi oprit nu aş fi avut unde să cobor ...
eu: ... derulez banda. sunt tras înăuntru
nu mai vreau să ies ...
micile adânciri găsesc alte şi alte pliuri luxuriante în care pot să alunec ...
am mintea plină de voci puternice infiltrate sub piele şi de fiecare dată
acestea se înmulţesc ... tonalităţi care mă urcă şi mă coboară în propria minte
...

mesaje (de inhalat)

deschide o fereastră ... larg ... cât mai larg ... lasă-te împins ...
nu vei ştii când ai ajuns.
nu vei afla unde ai ajuns.
nu vei vrea ...

***

mi s-a înmulţit mucegaiul în cameră îl am şi sub obraji plantaţii întregi îmi

stau la dispoziţie deasupra apoi se prăbuşesc mă îngroapă în mirosul lor.
nimic nu mai ajunge întreg. trebuie crescută doza ... îmi prepar mucegaiul ...
un ac mare şi o venă flămândă cea mai flâmândă ...

***
atinge-mi geamătul ... când îţi dispar brusc cadrele vei continua să trăieşti
doar cu ajutorul lor.
eşecul vine fără să te anunţe. nu te poţi opune.
ţi se arată circulaţia pe drumuri greşite. ţi se schimbă declicurile şi nu mai
adormi în somnul tău.

mesaje 6

mă tem că mecanismele mi se pot bloca. îmi pierd toată energia.

o să fiu prins într-o capcană rumegătoare unde piesele o să mi se aşeze
haotic.
tu n-o să mai reuşeşti să intri în filmul acesta cu frisoane.
eu n-o să mai reuşesc să ies ...

***

„am recitit ce-am scris şi mi se par vorbele altcuiva. ale cuiva care nu-şi dă
seama că problema-i atât de simplă şi de la îndemână de rezolvat încât
tocmai de aceea se încăpăţânează să se complice.
mi se par vorbele unui alienat. mi-e somn şi parcă mă împac cu ideea de a
dormi cu tine ... ce o să se întâmple cu noi? ...
mi s-a pus un cârcel cumplit la piciorul drept.” (p.)
***

flămând ... cel mai flămând animal este pe urmele tale ... te amuşinează prin
tramvaie şi metrouri ... încordările repetate mă sleiesc şi mă duc spre starea
de rufă îmbibată de transpiraţie.
dar cred că te pot găsi şi te pot pătrunde şi aşa ...

continuăm filmul

am continuat un film unde brusc am devenit personaje de mâna a doua.

ne-au apărut inserţii dureroase ce ne-au fost administrate până la asfixiere.
nu am reuşit să imprimăm pelicula cu un contur al nostru.
spaţiul a devenit o cuşcă neîncăpătoare unde ne înfigem dinţii unul în
celălalt.
ne fierbem rând pe rând în căldura toropitoare a verii
şi ne desfacem spre a ne descoperi peisaje devastate.
dar nu o să plecăm
din camera cu o singură uşă
prin care poate ieşi un singur om
niciodată întreg.

mesaje 7

„ce faci nesuferitule, rebelule?

mi-e dor din nou de tine şi nu-ţi sunt o străină.
sper să mă simţi şi tu. intră în mine şi ia doar ce este bun.
de restul îmi pare rău.” (p.)
***

am rămas agăţat de un gând periculos cel al dispariţiei. îmi număr

îndepărtările faţă de mine micile rebeliuni care îmi provoacă ruptura.
nu-mi articulez pe înţeles teritoriul acesta minat.
nu reuşesc să mă reglez. toate trezirile sunt tot atâtea duşuri reci.
mai bine aş fi o şoaptă pătrunzătoare
vreau să devin o excavaţie superbă în oasele tale fărâmicioase.

ieşire

nu mai pot să introduc nimic

în mine. nu m-ar ajuta.
pereţii camerei sunt aproape
tot mai aproape încât
se construiesc sub piele.

nu mai simt gustul mâncării.

apa băută curge şi iese prin locuri
pe care nu pot să le astup.

nu te mai simt când eşti lângă mine

şi-mi strângi mâna. până sângele se retrage din vene

sunt între multe coridoare

alerg
până la următoarea injectare
şi ies

spre ce nu pot ieşi niciodată

inha 5

eu: mi-ai înfipt unghiile în palmă. până mâine am reuşi să umplem

garsoniera de sânge ...
ea: te iubesc dar soarbe şi din sângele meu ...
eu: câte puţin ...
apoi prin furtunaşele de plastic tot alcoolul pe care mi l-ai adus.
după fiecare sticlă terminată o să mă privesc
în oglindă ... poate îmi mai rămâne încă pe umeri ...
ea: capuuul ...
eu: ... gândacul ce urcă pe spătarul sacunului ... se îndreaptă spre noi ..
ea: spre ochii tăi ... dar am găsit o fantă prin care poţi aluneca
în mine. te pot purta înăuntru şi te pot creşte ...
prăbuşirile au devenit sportul tău preferat ... mă asculţi?
eu: mi se înmulţesc luptele din cap. lovituri după lovituri
sapă şi despică ...

mesaje 8

... şi din care film crezi că poţi face parte?

damiev îmi spunea că rolul lui preferat este atunci când
joacă băiatul de mâna a doua sau a treia în gaşca lui capone
de i-au tras ăia un glonţ în cap şi aşa a scăpat ...
îmi spui altă dată ...
am ajuns înaintea ta în cameră - rămâne un loc bun de refugiu.
am aruncat gunoiul. dezordinea rămâne desăvârşită.
nu o să schimb nimic.
mai stai mult la serviciul ăla plictisitor?
faultează-i pe fraieri.
îmi torn puţină cafea. dar nu am în minte decât labiile tale desfăcute.
clitorisul un animal mic de strâns între dinţi.

***

„sunt la fel de agitată şi mi se pare că nimic din ce fac

nu-mi place şi mă enervează la culme starea asta de inutilitate. am aşa un
cârlig
care mă sufocă.
niciodată n-am fost mulţumită pe deplin de nimic.
îmi spuneai că nu sunt contemporană cu ceea ce mi se întâmplă. aveai
dreptate.
vreau să mă bucur de simplitate”. (p.)

***

îţi şoptesc numele pentru a-ţi înlocui prezenţa.

şi-apoi liniştea disecându-mi fiecare pătrăţică de carne. nu am spălat încă
cearceaful. lasă-l să ne păstreze resturile mirosurilor. am gura uscată. iar
aerul parcă este luat de altcineva.
în jurul gâtului un laţ ce se strânge
îţi şoptesc numele pentru a-ţi înlocui prezenţa.

***

„îţi citesc printre rânduri < deschiderile > ... la mine n-ai să găseşti una aşa
că sparge pe undeva şi construieşte alta. pe mine în ea. pe ea o s-o numim o
mamă bătrână şi demodată în braţele tale. mi-ai spus că sunt un cocon dar
am să renasc <o să mă doară dar nu asta e problema >. problema e mama şi
nici nu poţi oricând oricum şi cu oricine. da. aş avea nevoie de un
incubator.” (i.)

***

nu mai este un experiment. este o dereglare treptată unde sunt forţat să mă

simt ca în propria casă. scăparea nu vine nu vrea să-mi ia forma. sunt captat
de alte murdării.
vietatea este de nerecunoscut. intră într-o secvenţă ce mi se fură în momentul
alcătuirii.
inha (celula)

eu: ţi-am povestit când ne întâlneam la micul bar

din centrul oraşului ... „celula” îl numeam ...
pentru a sorbi bere după bere şi cafele dulci îndoite cu apă.
niciodată lapte.
niciodată noi complet treji. fumul ajungea să ni se încleieze pe buze.
începutul era o destindere completă a venelor. după câteva ore
ne şopteam cuvintele.
cei din afară căpătau ritmuri diferite noi rămîneam adăpostiţi
de geamurile barului de perdele îmbibate cu fum
de tremurul degetelor pe netezimea paharelor.
nu ne mai trezea decât sirena fabricii ce anunţa sfârşitul schimbului doi.
întoarcerea muncitoarelor cu basma spre casele lor.
privirea încrâncenată a muncitorilor de schimb trei.
modig şoptea atunci „îmi place viaţa muncitorilor.
aş fi vrut să lucrez şi eu într-o uzină. să mă întorc noaptea acasă să-mi
dezbrac violent femeia să-i rup toate hainele şi s-o pătrund pe la spate în
bucătărie.
doar sex şi transpiraţie”.
zâmbeam. „mie îmi plac copiii crescuţi cu lapte praf la sânul lăsat al uzinei”
muncitorul din el nu a mai apucat să se nască.
damiev bâlbâia un cuvânt protest
apoi plagă miros neîndestulător
idealuri frumoase ...
instauram bâlbâiala când ceasul catedralei anunţa miezul nopţii.
melodia se schimba o dată la două luni. era hitul oraşului.
„ar fi timpul” ... şoptea modig
dar nici unul dintre noi nu se ridica
„am greşit unghiul” ... pahar după pahar celula ne ridica ...
ni se deschideau piepturile zâmbeam
tot ce rămânea în urma noastră strângea chelneriţa ...

el: mie îmi place să repet anumite lucruri

pentru a le lua mai bine în stăpânire.
învăţ un alfabet propriu ... iar uneori
parcă am mâinile şi picioarele împrumutate unui orb.
el s-a descurca mai bine cu ele ...

eu: poate ... bâjbâi pereţii ăştia apropiaţi ...

mai ia o înghiţitură mi s-a uscat gura. mi-a amorţit limba ...
sunetul pungii îmi rămâne în cap
chiar şi după ce nu mai trag din ea
el: vreaz să-mi descopăr ritmul ca un „wish you here” în urcare ...
nu este nimeni la pândă
când simt că o să-mi plesnească venele.

eu: de iubire ...

el: nu vreau să fiu o copie ... o să mă trag de limbă

până se va face autostradă
între noi doi ...
schimb declicurile

îmi schimb declicurile

în acelaşi timp pieii îi apar alte cute de absorbţie.
care macină frânturile parazite.
pot adormi mulţumit în tăcerea ta fornăitoare.
declicurile mă fluidizează deplin.
vizualizarile nu mai taie în mine
iar strigătul nu mai loveşte acel zid numit mereu altfel
doar din frică.
secvenţial

„pentru că oricum nu mai contează ...” (p.)

o să vii

„acum contează alte lucruri” (p.)

tocmai ... pentru că vreau ...

„scrie-mi. cred că te-am zăpăcit” (p.)

picăturile de ploaie o să ne spargă geamul

„este o încercare disperată de a te simţi” (p.)

când nu te aştept reuşeşti să vii. mandala desenată de mucegai

îţi anunţă venirea.

„eşti doar într-un mod care mă doare” (p.)

rămâi ca o boală în expansiune. pe care o diversific.

va veni următoarea lovitură.
sub.

între toate alegerile posibile rămân suspendat.

„ajută-mă. şi eu mă simt goală.

într-o zi se vor umple ambele goluri. într-un fel sau altul” (p.)

avem nevoie de înşurubări ce aduc relaxare.

pe zi ce trece îmi place mai mult fotografia aşezată lângă oglindă.
capătă un chip mai al meu. cel aşteptat.

„hai să mergem departe. simt nevoia să plec departe

să fug şi atât.
am vorbit prea mult. mai bine tac pe foaie.
e bine să taci pe foaie din când în când” (p.)

mecanismul încă nu este total radiat.

nu ştiu cine se sufocă în mine. îi aud doar icnetele ascuţite
în noapte. stă bine strâns în carcasă.
nu pot să-l scot. nu-l pot privi în ochi. nu rămâne decât să-l port
în continuare
ca pe un devorator de gânduri.
nu-l voi putea ucide nici scoate din mine.
ne vom devora într-un ritm alert unul pe altul.

„vreau să mă simt vulnerabilă ca un păianjen ce urmează

să fie strivit.
e ipostaza în care mă adori”. (p.)

mi-am impus de data aceasta odihnă prelungită.

parcă aş fi într-o staţiune de munte pentru a mă reface şi a urma un tratament
impus.
medicamente cu pumnul. mâncare la ore fixe.
ceaiuri fierbinţi şi duşuri repetate pentru a scoate
cât mai multe toxine.
apoi din nou somn pentru o golire totală a creierului.
pauze lungi şi chinuitoare ale memoriei.
nu aş stoarce decât imagini repetabile.
mă trezesc cu senzaţia că ceva nu este în regulă
dar nu-mi amintesc niciodată
ce anume nu funcţionează.
trecerea prin mai multe vieţi toate ale mele diferite una de cealaltă.
nu mă mai trezesc.
nu mai pot să adorm. în somnul meu.
inha 6

el: poate veni destinderea ... după primele inhalări parcă mi se despică
creierul ...
eu: apare o învârtire de neoprit
regresez rapid în copil ...
el: ha
eu: devii o bicicletă fără ghidon
el: fără direcţii ...
eu: perdeaua se restrânge e un ghem bun de ars ...
ai brichetă ...
el: vin plesnete luminoase ... o să urmeze moleşeala.
atunci o să mi se taie firul intru în ce aşteptam de la prima inspirare.
eu: ... ţine hăţurile ... controlează calul înnebunit ...
nu vrei să fii dus cine ştie ... unde ...
el: ăhă ... cine ştie unde te poţi duce

el: fâşâitul ăsta mă leagă în plastic ... înmoaie fiecare rezistenţă a nervilor
(poc fâş poc)
eu: sunt într-o mănuşă sau într-un plămân ce mă strânge ...
în noaptea aceea la 4 ani după miezul nopţii
nea obretin mi-a zis că nu am curaj să mă duc singur până în capătul curţii ...
muream de frică întunericul era unul dintre duşmanii mei ... dar nu puteam
să fiu un laş ... am luat lanterna şi prin tot mărăcinişul şi nămolul curţii
am ajuns până la capăt ... dincolo de gard era pădurea şi zgomotele îmi
înfigeau
frica sub piele ... lumina lanternei a fost singura care mi-a dat curaj ...

el: ... acum n-avem lanternă ... doar întuneric ... chiar dacă deschizi ochii ...
eu: perturbaţii ...
el: protuberanţe ...
eu: hă ... ţi-a ieşit ..
el: fâşâitul superb în urechi. să fiu al naibii e ca un imn de îmbărbătare ...
eu: dislo ... care
el: disoluţii ... ha ...
eu: nu. implanturi pentru propria pulverizare ...
el: nu ... ţine hăţurile ...
eu: am citit „mă deplasam prin casă. parodiam o emoţie străină un verset
sentimental.
plănuisem să-ţi alung disperarea. stăteam lângă mort.
era un mort acustic vorbitor era fiinţă moartă.
îmi năvălea ilicit în combinatorica minţii.
aveam diverse imagini pe retină ce produceau vezi doamne reacţii
la nivelul creierului. stăteam pentru a împiedica diversele construcţii „...
el: ... nu mai construim ... din toate va reieşi o încrucişare a nişelor
în care vom turna greşit gândurile ... un măcel de care
ne vom bucura foarte mult ...
eu: şi ei ... chiar şi ei ..
mesaje - mix ghetto

***

tu nu o să mai ajungi aici. poate nici nu trebuie. mi-am desenat pe burtă o

fetiţă cu obraji verzi ce continuă să deseneze ea în locul meu alte fetiţe
asemănătoare. în curând voi fi plin de zâmbetele lor.
pe toţi pereţii garsonierei mi-am scris psalmi de îmbărbătare. îi rostesc
înainte de culcare şi după trezire. în genunchi. şi chiar cred că minunile nu
vor întârzia să apară. (tu ai fost una dintre ele).
razele de soare ajung cu greu la mine din cauza blocurilor din faţă. blocuri
lîngă blocuri ciment în sânge şi ciment în priviri … câteva furnici se
îngrămădesc pe o bucată de pâine lângă degetele mele … mi-e greu să fac
curat.
am nevoie de mişcări precise pentru a nu mă lovi de obiectele ascuţite ale
garsonierei.
zona mă murdăreşte apoi mă curăţă poate mă va răpi direct din aşternuturi
… încă visez adormit şi mirosul gunoiului a devenit o pieliţă subţire peste
chipurile noastre liniştite.
o să învăţăm împreună
orele când trebuie să deschidem geamul sau nu.

***

“ambalajul rupt al prezervativului de la capătul patului mi-a spus mai multe

despre tine decît ai fi făcut-o tu vreodată. nu ne văzusem de o săptămînă. tu
erai la baie, eu căutam arta popescu. atunci am găsit cele două bucăţi de
ambalaj. mult timp mi-am amintit de ele ca de două bucăţi roşii de coajă de
ou. nu ţi-am zis nimic. în timp ce erai la baie mă gândeam o să le vadă şi o
să le arunce. când m-am întors nu mai erau acolo, tu te schimbasei. îţi citeam
nesiguranţa pe faţă, le-a văzut, nu le-a văzut, erai iritat. zâmbetul meu te
încurca, ai răsuflat uşurat văzând că eu nu am zis nimic. ţi-era teamă că o să-
ţi reproşez, nu-i aşa, că o să fac crize de gelozie că o să plâng că o să plec
trântind uşile. te-am iubit atunci mai mult dar am uitat şi asta. curioasă
memoria mea care păstrează doar gesturile braţul tău întins după prezervativ
în timp ce ţi-l fixai stând în fund, eu urmăream să văd cum ai pus cele două
bucăţi roşii identice cu cele pe care tocmai le aruncasei în acelaşi loc iar am
zâmbit. firele lungi de păr unele blonde altele roşcate pe care le purtam pe
haine zile întregi după ce plecam de la tine îmi povesteau despre femeile cu
care te culcai” (e.)

***
cuvântă puternic din mine gângania. tu ştii vocea asta - ai auzit-o de atâtea
ori când te aşezai în faţa mea pe scaun şi tot aşteptai un gest din partea mea.
corpul tău înfierbântat şi creşterea paraliziei în organele mele. creşterea vocii
dinăuntru care asurzeşte vocile celor de pe palier pentru puţin timp …
mă scufund sub plapumă cred că pot fi înghiţit iar până atunci dau drumul
transpiraţiei să iasă prin toţi porii. urlă cei de pe hol lovesc cu tact în pereţi.
iar s-au îmbătat. vecina este deja dusă şi începe să înjure în ordine
crescătoare tot blocul. fiecare primeşte un alt alint.
apoi alte urlete şi câteva sticle sparte de pereţi. gândacul iese uşor şi îşi face
loc în privirea mea. aud de afară “fute-o bă repede că vine altu şi n-o mai
apuci”. unul şi-o freacă geme şi-şi dă drumul pe uşa de placaj. cu un picior
ar putea să o dărâme. “l-am desenat pe ciudat … băăă … ieşi afară să luăm o
ţuică-n cioc”.
îmi scot mâna de sub plapumă şi o întind după o sticlă de bere. le sug în
acelaşi timp cu ei. încep să gem lovesc cu pumnul în perete. amorţesc.
“am drepturi bă drepturi rezervate”
“fute-o mă cît e caldă”
sînt exclus. pot să dorm. la trezire o să mai citesc încă un psalm. o să-l
memorez pentru a-l repeta întreaga zi. o să-l uit şi o să fiu pedepsit. dar asta
mă ajută cel mai mult.

***
“freamătului aurelui spiralei … aş putea să iubesc blocul ăsta de garsoniere
din ferentari cu consignaţii deschise la parter cu apă rece care curge în
permanenţă. cu pereţii umezi şi galbeni parcă ar fi bolnavi. cu mirosul de
usturoi care trece din bucătăria vecinului în baia ta. cu mirosul de la abator
care aşteaptă doar să deschizi şi să se năpustească înăuntru şi nopţile în care
se aude doar un scârţâit ritmic de pat şi strigătul pe care îl aştepţi dar nu vine
niciodată” (e.)

***
autobuzul 139 a devenit prietenul nostru apropiat. traseul către un paradis
explodat în sute de garsoniere confort 3. la prima călătorie ţi-a fost teamă
stăteai strânsă de mine şi te întrebai când vom ajunge. când vom reuşi să
coborâm din tangajul acesta de lux. eu îţi auzeam respiraţia întretăiată a
sexului tăcerea ta neliniştitoare mâna transpirată în a mea. o călătorie de
recunoscut cu ochii închişi: rahovei armistiţiului piaţa spiralei suzana
cascadei marc aureliu freamătului prelungirea ferentari vadul nou vâltoarei
… autobuzul mai mereu plin om lângă om piele lângă piele peste piele
crescută şi întrepătrunsă. miros de păr năclăit abundent. cămăşi înflorate
lângă rochii înflorate. femei şi bărbaţi slobozi la gură - înjurăturile ca un
refren de refacere a creierului după o nouă zi de muncă. un copil negricios în
căutarea unui sfârc ţuguiat. damf puternic de vodcă şi bere “bragadiru”. iar
în spatele autobuzului alţi ţânci prinşi de o bară ruptă.
deodată geamul din spate este lovit de o piatră.
zeci de cioburi sar peste cei din spate.
eu plec de lângă tine să găsesc piatra.
“să ţi se usuce mâna bă ăla de-ai dat”
“lua-mi-ai coliva-n pulă”
privesc la piatra albă cât un ou rostogolită pe scările autobuzului şi o strecor
în buzunar. mă lovesc în ridicare de altcineva. este un mustăcios cu un tricou
roşu din care surîde “che”.
aud de la o ţigancă “să moară copilaşii mei nenorocitu! căci pentru ei trăiesc
să le fac numa bucurii”. pentru călătoria ce devine subterană cu fraţi de
sânge cuţitari …
suzana aureliu vadul nou … o dată şi încă o dată o să le înveţi şi tu pe
dinafară.
“să moară ce am mai scump. că aici am văzut lumina zilei şi de aici vreau să
mă ia dumnezeu!”
mai avem doar o staţie până la gândacii adăpostiţi în vocea noastră. ne va fi
bine.

***

“aici colecţionăm colivii şi casete cu blues. aici ne tragem pielea peste oasele
galbene şi reci după care ne împreunăm cu pereţii and this is la vie en rose,
darling. de ce plângi acum iubitul meu tu nu ştii că după străini niciodată nu
purtăm doliu? hai şterge-ţi lacrimile ăştia sînt sânii unei străine mâine
dimineaţă o să-i uiţi. da aşa e bine. fixează-mi perna pe faţă apasă o să te ajut
şi eu o să-mi ţin respiraţia. nu te nelinişti.” (e.)
***

aproape suprimat şi cu răceala unui glonţ implantat sub ţeasta care-mi

vibrează

o peliculă

fără pelicule solzoase ce mă împiedică

fără părţi roase ce le port de la naştere în mine – resturi peste resturi
o grămadă de gunoi în care mă împotmolesc
linişteşte-te.

fără piedici apare evaporarea

triumful unor înălţări unde îmi pierd de tot capul
şi nu-l mai vreau înapoi.
mesaje 5

„veghează! echilibrul nu e second hand! nu e un peşte întâmplător. nici o

arhitectură artificială a minţii.” (m.)

***

nu mai vreau să rătăcim. fiecare nouă pierdere unul de altul ne provoacă

ameţeli.
resimt cum uneori te înmulţeşti în mine. cum nervozităţile tale îmi
construiesc pe dinăuntru o sârmă ghimpată pe care alunec fericit. scurtele
sfâşieri mă exaltă. vreau câteva clipe de acalmie de care să ne agăţăm ca
nişte fructe coapte. să putem cădea în acelaşi timp pe pământ.

***
„a fi în mijlocul a ce simţi ... o prezenţă acută ... m-a luat valul ...
maşinăria ... sau nu ... şi balansarea asta între negaţie şi afirmaţie. între a
avea certitudinea ca apoi să o dobor ... balansarea asta îşi are rostul ei ...
tensionare ... şi-apoi trezire ... urlet ... într-o pagină am avut impresia că îţi
vorbesc ... că suntem aproape şi a trebuit să mă opresc. să fiu muşcată. azi-
noapte îţi vorbeam în somn. îţi vorbeam foarte frumos dar acum nu-mi mai
amintesc nimic. erai ca un liliac care mi s-a lipit de faţă (dar nu simţeam
nimic terifiant ci era ca o mângâiere de petală). aş vrea să ne vedem.” (m.)

***

noaptea îşi sparge toate fiolele în mine. şi-mi instaurează anestezierea. nu

este ca o mângâiere de petală. am pielea rece ca de şopârlă iar cearceaful mi
se lipeşte de corp de parcă aş fi transpirat.
peste ceilalţi vine un somn lung. din mine iese apă sărată. ei nu vor să ştie
când le începe somnul nici cum se continuă iar finalul îl amână mereu.
dormi uşor.
am gura plină o să mă scuip o să scap de tot ce n-am scăpat până acum.

***

„în baia cu pereţii proaspăt vopsiţi îmi pun o cămaşă dintr-un abur mai
fierbinte. degetele picioarelor aleargă printre romburi. îmi las părul să se
scurgă pe sub uşă să-ţi scuture somnul ca un nor de furnici. cred dinţi din
faianţă şi mi se caţără pe umeri. două călugăriţe cu mărgele roşii cusute sub
piele.” (m.)

***

ţi-am spus că vreau să fiu un fluture multicolor care să treacă prin

caloriferele tuturor ochilor ... am devenit un conglomerat de strigăte iar
prizele mele au gene dintr-o cauză neştiută.
degetul mi-a devenit un degetar care te mângâie zi şi noapte.