Seductie la semafor

„Te prind de mina si te rog sa mai stai,

Aștept ca luna de pe cer sa îmi dai,
tu razi si-mi pui in parul blond flori de mai-
Creez amintiri și zâmbesc ca în rai...

Sunete calde în depărtări se auzeau,

talpile tale goale pe nisipul ud se pierdeau,
Privirile tale sub rochia mea se pierdeau
spre o luna-argintie gindurile-ti atipeau...

Încet încet spre vise mă duc...

sezlongul din cale nu-l vad si-l hurduc !...”

Muzica proasta la o ora de virf...daca e cu mare si soare e la radio

Pix...sezonul bubuie in boxe, prin geamurile ude ale conservelor pe 4 roti
ingramadite la semafor. El isi fixa vecina de sosea...daa...ea scoate o
tigara...isi infige-n ea buzele tuguiate proaspat rujate...si trage
pofticios...el...aparent dezinteresat...arunca o privire de verificare spre masina
ei...si dintr-o data...mucii lui din nas nu mai par atit de interesanti. Bilutele
sferice iau drumul ferestrei ...ea...scirbita si sigura...azvirle tigara si...o calca
gratios...lasindu-l pe meltean cu gindurile zdrente in bmw-ul alb , cu zeci de
clacsoane si injuraturi in spate...scoal baa...dormi acasa....e verdee
macheee!!!...O ajunse insa la urmatoarea intersectie.

Lumina roșie a semaforul ardea în depărtare. Ea, după ce își verifica pentru a
mia oară ținută și parul își lasă capul pe tetiera. Se relaxa, își întoarse capul
și privi pe geam. Hmm trist..ploua. își mai scoase din pachet o tigara, o
aprinse și trase cu patos. crapa ușor geamul și lasă fumul sa îi părăsească
buzele roșii. Se simți privită. Își întoarse capul spre masina de lângă ea. Un
brunet o privea cu ochi albastrii și reci. Boris ii privi mai întâi creștetul saten al
capului, buclele ce dansau pe umerii ei, ochii verzi mari și curioși, buzele ușor
întredeschise ce îi trimiteau o invitație lasciva. Doi nasturi ai cămășii albe
erau desfăcuti. Perfect cât sa poată vedea lenjeria nude din dantela și
decolteu adânc. Pofticios își umezi buzele. O privi din nou în ochi. De data
aceasta ea îi analiza fiecare trăsătură. ii studia fiecare linie a corpului. Îi
zâmbi drăcesc apoi își canaliza mintea spre muzica în surdina din masina. O
privi încă o data și se apleca peste scaunul de lângă el. Vroia sa îi dea
numărul ei de telefon. Doar dacă ar găsi repede o bucata de hârtie și un pix.
După lupte acerbe le găsi. Mâzgăli repede foaia și se întoarse zâmbăreț. Însă
zâmbetul I se șterse de pe buze. Se făcuse deja verde la semafor iar satena
dispăru fără urma...
O cauta din priviri printe imaginile fara continut ale acelei
dupamiezi...scinteieri din privirile ei ii rascoleau amintiri emotionante, pe care
le crezuse demult pierdute,,,nu stia de ce, insa femeia de la semafor...ceva
din gesturile ei studiate...il fascina...in aceeasi dupamiaza fu trezit din visare
de un zgomot puternic de frina...urma bubuitura...apoi un tiuit metalic ii rupse
filmul...lumina facea piruete gratioase in timpanele pe care le simtea dilatate
si reci ca si cind ar fi explodat un frigider in capul sau...suvoaie de fierbinteala
sarata ii inundau gitul si un sarpe metalic isi facuse loc prin respiratia lui, pina
cind inima pe care o auzea indepartat se auzea din ce in ce mai asemanator
cu tunul de basi din portbagajul bmw-ului sau alb....O voce il striga din ce in
ce mai aproape...simtea pe piept presiunea impungatoare a unei perechi de
sani fermi...deschise ochii...si ca un facut...o emotie nefireasca il
cuprinse...recunoscu ochii de peruzea ai femeii de la semafor...gura acoperita
de o masca chirurgicala ii lamuri misterul locului in care se afla: "Don/t die on
me...bich!" ii marai vocea suav, dupa care tiuitul metalic il arunca inapoi intr-
un ametitor carusel de forme lichefiate. Singura constanta in toata aceasta
nebuloasa erau ochii ei, care parca il certau cu incrincenare.

Sunetele aparetelor se auzeau înăbușit. Încerca să se ridice însă nu putu. Își

ridica greoi pleoapele și fu orbit de lumina. Strânse involuntar ochii apoi îi
deschise din nou. Privi în gol câteva momente pana ce se obișnui cu lumina.
Privi în jurul sau și văzu diferite aparate. "Înseamnă ca nu a fost un vis"
comenta el în sinea sa. Ușa salonului sau se deschise și intra o asistenta
trecuta de 40 ani. Il saluta, îi verifica temperatura și semnele vitale. Pana sa
plece de lângă el saten ul o lua de mana. "De ce sunt aici?" O întreba el
încet. "Ați avut un accident de mașină. Ați scapat ca prin minune. Doctorul va
veni la prânz la vizita. Atunci veți primi mai multe detalii." Se întoarse cu
spatele la el, ieși pe hol apoi intra din nou în salonul sau,insa de data aceasta
cu o tava în mana."bănuiesc ca iti e foame" așeza tava pe măsuță mobila de
pe pat, apoi părăsi definitiv salonul. Doua ore mai târziu mâncase și se
odihnise puțin datorita calmantelor care i le administrau. În timp ce termina de
scris câteva e-mailuri pe telefon simți o privire pătrunzătoare asupra sa. Era
ea. În cadrul ușii privindu-l încruntata. Își ridica privirea uimita din telefon spre
ea. De data aceasta nu mai avea o cămașă alba cu doi nasturi deschiși ci un
costum medical asortat cu un stetoscop pe după gat. "Tu" sopti el încă uimit
de ochi aceia intensi și expresivi.

"--Conferentiar Univ. Dr. Carina Leibovici, chirurg traumatolog. Fiind doctorul

dvs. imi veti spune simplu dra doctor sau dumneavoastra...nicidecum "Tu". Si
mai incet cu vorbitul, domnule ..." ezita cautindu-i parca numele pe fisa EEG
din dosarul medical pe care il tine in brate drept scut impotriva privirilor prea
insistente ale pacientului sau... "--Boris Ivanov....spuse cu glas ragusit si
tifnos barbatul...zgaindu-se nelamurit si fruatrat cind la buzele apetisante ale
femeii...cind in directia sanilor voluptosi pe care si-i doctorita si-i ascundea
defensiv...Recistiga incredere...simtind-o intimidata si cu glasul dres incerca
sa isi salte in brate corpul...dar ce reusi fu o smucitura ce facu monitoarele sa
o ia razna...darima perfuzorul si il fascu sa constate cit de slabit era in
realitate. O durere surda ca o masea cariata ii inmuie bratele si doar faptul ca
isi musca limba il facu sa-si innabuse lacrimile provocate de durere... "--Nu ti-
a ajuns o luna de coma pe ATI...mai vrei una?" intreba ea speriata...

El o privi stupefiat pe sub sprâncenele închise la culoare. -Am fost în coma o

luna? -Da, îi răspunse sec Carina. Ai suferit un accident de mașină. Ai făcut
doua stopuri cardio-respiratorii pana sa intri în coma câteva zile. Te-ai trezit
însă starea ta era prea înrăutățita, așa încât am decis ca cel mai bine este sa
te punem sub coma indusa. Ai suferit un traumatism cranian sever. Sincer, nu
ne așteptam să evoluezi așa de bine. Boris își lua fata de la tânărul medic și
privi spre fereastra. Oare „familia lui” știa ca este aici? Oare Patricia l-a
căutat? O mie de gânduri îl izbira. -Familia ta a fost aici ieri, spune
conferențiarul privindu-i atent chipul brăzdat de zgârieturi. Le-am promis ca îi
voi suna cum te trezești, dar m-am gandit ca ar fi mai bine sa te întreb pe tine
mai întâi. -Da, sigur. Ai putea sa îi chemi mâine, te rog? - desigur. Se apropie
de patul pacientului, lasa dosarul și analizele pe pat și începu sa îi verifice
semnele vitale. - ce naiba crezi ca faci? O întreba el impingandu -I mana în
care ținea lanterna. Ma orbește! -verific dacă nu cumva ti-a afectat hemoragia
creierul, deșteptule! Vrei sa mă lași sa îmi fac treaba și sa scăpăm amândoi
de aceasta vizita? -Credeam ca medicii sunt amabili nu acritura înțepate.
Primi din partea ei o privire aspra și dădu sa plece. - bine! Mormăi el, luand-o
de braț. Controleaza - ma, doctore. Îi dădu drumul la braț însă amândoi
simțira scurtul impuls de electricitate. O lasa sa își facă treaba iar cu ocazia
asta o putea admira pe satena care i-a marcat visele încă din clipa în care a
cunoscut-o.

In timp ce Carina il examina pe toate partile, Boris isi tinea in gind un discurs
de imbarbatare..."nu se poate sa fi trecut atit de mult...imposibil sa fi petrecut
o luna in gaura asta de spital...si in plus, ma revolta si ma atita ca nu imi
amintesc decit de buzele si privirea ei care m-au hipnotizat..de ce am umblat
prin oras teleleu sa aflu cine mai este ea ...as fi putut fi la Clinica unde ma
asteptau o gramada de pacienti ...dar m-a pus naiba sa imi iau liber in ziua
aia...si Patricia...scumpa de Paty...roscovana pistruiata si revoltata careia i-
am ramas dator cu o multime de raspunsuri despre tatal ei care s-a gasit sa
imi trimita tocmai mie scrisoarea de adio, inainte sa se sinucida...sa mi-o
incredinteze tocmai mie in grija...ce-s eu, mama ranitilor- asta imi incurca
grozav planurile...ah...creata asta de doctorita...o cunosc de undeva...mi-e
atit de familiara figura ei pe cit de cunoscuti imi sunt chilotii mei rosii cu
balene albastre..." Instictiv isi duse mina la pantaloni si intelese de ce Carina
se purta asa brutal cu el, in ultimile minute...era acolo, la locul ei, o ditamai
erectia care ii dadea de gol gindurile ori de cite ori ea il atingea...Da...spuse
Carina, e acolo, si m-am straduit sa ramina acolo...dupa care rosie de furie
parasi cu un buna ziua scurt rezerva. Ah...tifnoasa mica, daca as fi stiut de
unde sa te iau...alta ar fi fost soarta mea acum, isi spuse Boris in gind, in timp
ce se indrepta spre toaleta rezervei, excitat la culme. Ia sa vedem daca mai
functioneaza...isi spuse el pofticios, si incepu sa si-o frece cu
mila..tandrete..si furie.

Iesi din rezerva luu Boris scuipând flăcări pe nas. Tropăi pe holurile etajului
pana ieși pe terasa. Agitata scoase repede o tigara. O aprinse si trase
puternic un fum în piept. Desigur ca își amintea de ea. Și ea de el. A fost o
atracție la primul semafor. Își aminti și acum când l-a vazut pe targa: inert alb
la fata plin de sânge cu fracturi multiple și zeci de cioburi pe fata. Își aminti
cum îi scoase cămașa din flanel de pe el și îi făcu masaj cardiac când inima
înceta a bate. Își aminti cum il înjurase doar pentru ca nu mai vroia sa se
întoarcă printre cei vii. Făcuse un jurământ cu mulți ani și îl respecta stoic.
Însă ce a din Boris o făcea sa vrea sa încalce etica. Stătu și analiza ultimele
15 minute. Cum Boris stătea îngândurat în pat și studia toată situația. ..cum
ea s-a purtat ca o scorpie cu un biet pacient nedumerit. Cum se purta
copilărește când îi cerceta rănile....cum îi privea sânii și torsul încercând sa
deslușească ce este sub uniforma ei...cum ea îl atingea...felul cum ei îi
plăcea cum se simte pielea lui sub degetele ei lungi si fine. Cum s-a excitat al
naibii de tare când i-a atins erecția. Reminescentele acelea îi întări sfârcurile
care impungeau materialul subțire. De la frig zise ea. Însă știa foarte bine ca
nu este de la frig. Era uda și nu de transpirație. -o doamne, ofta ea stingandu-
is tigara și intrând înapoi în spital. Trebuie sa își abată gândurile de la Boris și
sa se concentreze pe altceva. si ce este mai bun decât o vizita scurta în
secția de traumatologie din urgenta?

Cum inca ziua era tinara si iritata ca privirea ei pe sub ochelarii cu lupa
binoculara pe care aproape ii uitase pe ochi incordare, Carina iesi din sala de
operatii, isi arunca intr-un sac de deseuri biologice cimpul steril si manusile
pline de singele alpinistului operat, isi scoase boneta preferata cu muscate
salbatice, lasind sa i se desire in valuri, pina spre fund, parul blondin descretit
de sudoare...iesi din blocul operator in graba cu ideea de a face pipi insa isi
spuse ca poate le imbina ca in liceu oricum nu avea chef de toaletele
spitalului....lua liftul si cu mina tremurinda isi mai aprinse o tigara...a cincea in
acea zi. De cind incepuse sa isi revina Boris, observa ca ii pasa de sanatatea
ei, lasindu-se cuprinsa alaturi de grija, de un ciudat resentiment pasiv-agresiv.
Parca s-ar fi prabusit in sine iar. Si-ar fi mutilat fara ezitare pielea picioarelor
cu un bisturiu, asa cum obisnuia in adolescenta atunci cind se simtea
neinteleasa si prizoniera unor emotii mult prea complexe pentru lentoarea ei
in exteriorizare.

Isi musca nervoasa buzele. Rezema zidul rece doar intr-un maieu subtire si
transpirat...ca sa isi poata rezuma mai clar gindurile erotice in legatura cu
pacientul de pe etaj...; oricit ar fi vrut sa scape de el, reveneau obsesiv si
intens...De abia se obisnuise cu ideea ca va fi singura si ca viata de chirurg e
o viata solitara prin definitie...ca aparu de nicaieri...dintr-o intersectie a
paradoxurilor acest barbat obsedant...care ii mai este si pacient...interferind in
gindurile sale ca niste planuri musculare...ce nu vor sa asculte de catgutul
prea slab inodat... trase din tigara adinc...lasindu-se respirata de fumul alb si
ucigas asa cum ar fi dorit sa ii fie respirat sarutul de buzele lui aspre si
spuzite de febra, pe care le spalase si ingrijise de-a lungul orelor de garda
petrecute pe ATI...si pe care si-ar fi dorit sa le auda pronuntind alte cuvinte,
cuvintele pe care le astepta de multa vreme in fanteziile ei de eliberare, ca pe
continuarea unei povesti parcursa alternativ realitatii profesionale, dupa
chinuitor de scurtele ore de somn intre doua garzi.
Alarma de incendiu din holul laboratorului o trezi ca din vis..stinse tigara si
alerga intr-un suflter la panoul cu sigurante de unde reseta sistemul. Vorbi cu
ofiterul de serviciu, isi ceru scuze pompierilor care dadusera obisnuitul telefon
de control. Era a 3- alarma primita de la spital, conducerea urma sa fie
contactata. Isi baga picoarele...motottoli pachetul de dunhill cu tigari cu tot si
porni imbracata sumar spre dusuri si spre casa. Ajunse in Poarta 6, parca
masina si isi deschise obosita laptopul. Adormi instantaneu si dimineata isi
aminti sumar visul. Isi privi grabita mesageria facebook si acolo gasi un mesaj
de la un necunoscut...”Buna dimineata, iti doresc o zi minunata. Cind ajungeti
la contravizita, as vrea sa vorbim. Boris.”

Privi mesajul încă o data și închise casuta de chat. Furioasa bloca ecranul
telefonului și îl trânti pe pat. Se ridica intra în bucătărie își lua o cana de pe
bufet și își turna cafea. "Ce nemernic. Sa intre cu un așa tupeu im viața ei.
Dacă domnul dorește sa vorbim de asta va avea parte. Face pe seducătorul
însă si-a găsit nasul" Termina de băut își spală cu mișcări automate cana și
porni spre dormitor. Avea o idee. Și încă una buna. Își alesese metodic
hainele în așa fel încât sa nu dea greș când va vorbi cu boris. Intre timp Boris
stătea liniștit pe marginea patului de spital. Doar ce terminase ora de
fizioterapie și era epuizat. Știa ca va avea nevoie de ceva timp pana se va
obișnui cu efortul și pana ce își va recăpăta forta de altadata. Se auzi un
cionacit scurt la usa rezervei. -Intra, spuse el cu ochii încă spre fereastra. Ușa
se deschise încet. Boris își întoarse chipul spre usa vrând sa facă un nou
comentariu hilar asistentelor despre spitalul lor însă amuți. Privi cu ochi mari
făptura ce se afla în cadrul ușii. Începând cu pantofii ei stiletto, picioarele
subțiri și lungi, fusta neagra ce îi venea ca a doua pielea, cămașă cambrata
cu doi nasturi deschiși ce îi permitea accesul ochilor la mai mult și nu în
ultimul rand parul rebel și ochii aceia pe care îi putea recunoaște oriunde.
-Buna dimineata. Spuneai ca vrei sa vorbim? -Dda. Eu...adică tu...adică..
-Hmm. Dacă ai putea forma o propoziție scurta sa ne intelegem ar fi excelent
Satena porni cu pași siguri spre patul lui Boris. Când ajunse în dreptul lui se
apleca senzual, lasandu-si sânii la vedere, apropiind-si fata de a lui.
Ridicandu-si spranceana stânga și cu o privirea draceasca pe chip il intreba:
-mă pot așeza lângă tine? -Da sigur. Absolut. Carina se așeza zâmbind lângă
el. - Despre ce ai dori sa vorbim?

Stiu ca iti par un disperat cu scheme de agatat pipite din ghetto, gen hai sa-ti
dau o viata noua si de restul caramele, dar nu pentru a te vedea cum
reactionezi la retardatele mele aparente te-am rugat sa vii azi...bagui el in
timp ce dr.Carina inca se mai straduia sa isi aseze funduletul lucrat pe patul
inalt, in asa fel incit sa nu isi expuna prea decoltat pulpele atletice ivite
criminal de sub fustita spre oglinda mare din fata lor. Isi arunca o ocheada de
control si constata ca i s-ar fi sculat pina si ei daca ar fi fost Boris. Avea de
gind sa il tureze si sa il atite atit cit i-ar fi luat pacientului neobrazat sa-si
inflameze egoul si sa o creada data pe spate, apoi sa loveasca profesional,
scurt si la tinta, ca intr-un condom game, cu o serie de remarci bine
argumentate si castratoare, prin care inteligenta ei intuia ca l-ar desfiinta
invinetindu-i putin punctele sale slabe...Felul in care isi incepu discursul o
debusola putin, si o facu sa se simta ca si cind ar minca dintr-o data, in haine
de concert, o punga de dick chips in statia lui 302... Inainte de toate insa..as
dori sa te rog ceva, mormai Boris Cam multe rugaminti, pentru o singura zi,
nu credeti, domnule Ivanov, spuse Carina, pe jumatate ironica, pe jumatate
dominatoare...dar, va rog, dumneavoastra sunteti pacientul, iar eu nu m-am
schimbat inca, pentru contravizita, nu am toata dupamiaza...va rog, va ascult
As vrea sa iti spun ceva foarte personal, spus el ridicindu-se brusc si
asigurindu-se ca nu asculta nimeni la usa...lua apoi un maldar de prosoape
curate si impaturite si i-l puse in brate doctoritei, cu un gest stingaci si
precipitat... si de aceea te rog sa iti inchizi telefonul, apoi sa ii scoti bateria si
cartela si sa il strecori intre aceste prosoape...dupa cum vezi asa am facut si
eu...
Curioasa si motivata sa isi urmeze planul initial, Carina ii facu si aceasta
ultima concesie, cit sa mentina acordul si sa ii dea de inteles ca ii face jocul
--Multumesc dra Doctor! Exclama el cu un entuziasm ce parea mai degraba
batjocoritor decit serioas...apoi facu o pauza ca si cind s-ar codi daca sa
spuna sau nu ce urma. Inspira profund, si broboane de transpiratie ii aparura
ca la un semnal pe timplele care se inflamara. Tinara femeie il analiza cu
ochiul clinicianului si avu pentru prima data presimtirea ca ceea ce urma sa ii
spuna Boris este intr-adevar un lucru extrem de important
--Inca iti simt pe degete mirosul catifelat si incitant...si conturul interior si
spasmodic al imbratisarilor tale rotunde...respiratia mentolata si mirosul
discret de vanilie... incepu el cu glasul tremurat de emotie si privirea ferita de
ochii ei fin conturati cu un creion albastru -electric, din ce in ce mai mariti de
uimire si perplexitate...Bors isi drese vocea ragusita de emotie apoi continua
cu un timbru puternic, dar calm si cald...daca as fi sculptor...ti-as putea
modela eleganta feminitatii plecind de la suspin inspre interiorul aromat al
atingerilor tale...articula cu o dictie impecabila, ce de-abia ii mai amintea
Carinei despre baietasul de cartier cu aere de cuceritor...Dar ceea ce ii facu
inima sa tresara si ii facu sira spinarii sa implodeze de fiori fu faptul ca Boris,
cu o familiaritate inexplicabila ii desena pe mina dreapta, intoarsa cu
incheietura spre el un cerc cu degetul aratator. Un val de caldura si un frison
o facura concomitent sa se scuture ca de un cosmar, in timp ce stomacul ii fu
rascolit de un sentiment de dor inexplicabil.
Recunoscu in gestul si semnul acela...duiosia, tandretea familiara, atingerea
iubitului sau din liceu, care plecase din oras si abandonase liceul, cu 13 ani in
urma...era imposibil ca acest ghiolban cu nume de rus sa stie cel mai ascuns
secret al ei...si ceea ce i se parea inacceptabil era aceasta inversare de roluri
cu care nu se mai simtea deja confortabil. Vru sa sara in picioare de pe pat,
dar genunchii incepusera sa ii tremure atit de evident incit nu reusi decit sa
transforme miscarea impulsiva intr-o tresarire de camuflaj...pe care Boris o
linisti cu agerimea unui scamator...
--Carina, te rog sa inchizi ochii doar 10 secunde...apoi iti promit ca voi asculta
tot ce imi vei spune tu...doar de 10 secunde am nevoie...spuse Boris
si...luindu-i mina intr-a sa...isi apropie buzele de causul palmei, ii saruta linia
vietii si ii sopti...uite...sa ai pentru mai tirziu. Intocmai unei formule magice,
aceste cuvinte au fost inginate in acelasi timp de Boris si de Carina...siroaie
mari de lacrimi izbucnira instantaneu din ochii Carinei...lasindu-i dire de
albastru din ochii frumosi...pina pe mainile brazdate de cicatrici ale
barbatului...apoi sopti cu ochii inca inchisi, stringind puternic ochii...intr-o
grimasa de durere, duiosie si iubire care nu mai incapeau in bustiera ce-i
sufoca respiratia...Andrei...tu esti...?...
Boris o privi stupefiat la auzul numelui. -Carina, cine e Andrei? Lacrimi și
suspine îi ieșiră pe buzele tremurânde ale Carinei. Deschise brusc ochii
privindu-l furioasa pe Boris. Își trase brusc mana din mana lui, tremurand din
toate încheieturile. -Carina calmeaza-te, te rog, spuse Boris încercând sa o
prindă de maini. Însă temperamentul vulcanic al Carinei câștigase. O palma îi
izbi obrazul lui Boris lasandu-i o urma rosie perfect conturata. O a doua
palma veni de data aceasta pe obrazul stâng al barbatului. Boris se încrunta
când Carina ridica din nou mana. Îi prinse încheietura în palma sa, privind-o
pe sub sprâncenele dese. -Da-mi drumul, ordona Carina smucindu-se din
strânsoare. -Nu, spuse de data aceasta furios Boris. -Am spus sa îmi dai
drumul nemernicule! Nu ai nici un drept! Nu aveai niciun drept! -Pana nu te
calmezi nu te las, spuse Boris trangand-o spre el și lipindu-i corpul de al lui. Îi
prinse încheieturile la spate cu o mana iar cu cealaltă îi prinse bărbia. O privi
intens în ochi, apoi se apleca și o sărută pasional. La început buzele ei
opuneau rezistenta, însă forța și presiunea buzelor lui Boris o făcură sa
cedeze. Limba lui agila îi penetra gura, gustând, simțind, analizând. Forță de
opunere a Carinei începuse sa scadă și se relaxa în brațele lui Boris. Acesta
îi lăsă mâinile libere iar ea, cu gesturi la început timide își puse mâinile mai
întâi pe pieptul lui, atingând apoi incercuindu-i gatul. Boris îi lasă mâinile pe
soldurile ei, din când în când lasandu-le sa îi cerceteze spatele și brațele. Cu
o mișcare rapida o lipi mai tare de el și un geamăt scurt îi părăsi buzele
femeii. -Carina, mormăi Boris pe buzele ei. Te vreau acum. Ultimele 3 cuvinte
ale lui Boris o făcură pe satena sa iasă din balonul roz în care se afla de
minute bune. Își depărta buzele de ale barbatului, îl privi socata, îl împinse de
lângă ea și fugi pe holul spitalului cu o destinație necunoscuta si cu un Boris
nedumerit în urma ei.
Boris ramase pironit locului, cu rasuflarea taiata. Desi nu era cardiac si nici nu
melodramatiza situatiile...isi duse mina la inima, ca pentru a mai pastra acolo,
inca un timp, un anumit timp de extrasistola...Beatul inimii lui se simtea pentru
prima data dupa mult timp...sprintar si viguros ca o melodie a lui Tiesto pe
care o fredona in momentele de veselie...( https://www.youtube.com/watch?
v=CFF0mV24WCY&index=24&list=RDlNJH2CHBDWU ) Cit pe ce sa se dea
de gol ca prostul...il apucase sa ii arate un semn vechi, al iubirii din trecut,
insa niciodata trecute...Carina nu era inca pregatita sa inteleaga, dar raminea
fara timp...
Sari in dusul rezervei sale, hotarit sa isi limpezeasca mintea sub stropi de apa
calda...dusul rece scuipa apa rece cu miros de teava ruginita...astepta
dezbracat sa iasa aburi...fixind cu privirea jetul...intra usor in transa...Memoria
ii revenea treptat...isi aminti frinturi din dupamiaza accidentului...intr-un
flashback chinuitor...i se paru ca revede secvente cu un bolid negru venind pe
rosu din lateral...direct spre portiera sa...prin parbrizul masinii fara numere
distingea un zimbet si stralucirea metalica a unor dinti grosieri ca niste
lopeti...inconfundabili...
--Vasili Dimitry...exploda Boris furios, recunoscindu-l in soferul masinii negre
pe exterminatorul cazac, criminal cu insigna Serviciilor de Securitate
Ruse...Stiam ca nu a fost un simplu accident urla el in baia prea mica pentru
pachetul de nervi care devenise si...intr-un gest de descarcare...lovi cu
pumnul in peretele care-l improsca cu cioburi de faianta din cap pina in
picioare...si continua sa loveasca pina se descarca...doar suvoiul de singe
cald care inrosi podeaua baii il aduse la realitate...Isi scutura furios pumnul de
cioburile infipte in carpienele butucite...si se repezi nauc in rezerva, smulse
un prosop curat din maldarul de pe pat...si-l infasura cit de strins putu in jurul
pumnului...si astepta sa I se opreasca hemoragia...Pe masura ce se
calma...durerea mainii devea din ce in ce mai acuta...se straduia sa mentina
presiunea singelui constanta la nivelul capului, prin incordari ritmice a
musculaturii superioare a corpului...si astfel evita un lesin...Zari pe gramada
de prosoape telefonul demontat al Carinei...Asa furioasa a plecat incit...Avu
atunci o revelatie...Isi cauta telefonul printre aceleasi prosoape...si trasnfera
in telefonul Carinei un folder criptat...Apoi isi sterse informatiile de pe
telefon...si cu miscari de cunoscator, isi scurtcircuita placa telefonului,
distrugind partile esentiale de memorie...Reaseza telefonul doctoritei printre
prosoapele curate....si fugi in dus...Ochii ii cazura pe dezastrul de pe
podeaua dusului...direle de singe ii aminti de o zona de conflict...--Ce natie de
timpit pot sa fiu...isi spuse ca pentru sine...si aduna ciob cu ciob faianta
distrusa...dusul incepu sa scoata aburi fierbinti...Sari in cabina...lasind apa sa
ii spele franjurile singerinde ale pielii de pe mina...Cauta sticla de spirt si turna
fara mila...Arsura provocata de lichidul albastru ii inunda ochii si gura de
lacrimi...un alt flash back il arunca in perioada liceului...
Cind se inrolase in vara lui 1992 ca voluntar roman de partea trupelor
moldovenesti care luptau la Dubasari, Cosnita si Tighina contra separatistilor
rusi din autoproclamata Republica Moldoveneasca Nistreana, in razboiul din
Transnistria, scopul lui era sa uite cit mai repede de Carina, pe care iubind-o,
o ceru de sotie. O considera prima si ultima lui iubita, asa cum si era dealtfel.
Femeile tinere din jurul sau le privea ca pe niste interesante vanitoase, care
ar fi vrut sa il aiba de mindrut doar pentru faima lui de tinar poet si de
legendele in privinta numarului de ore cit tinea la el o partida de sex. Carina
era altfel. Fata il iubea, el o considera femeia perfecta, dar in privinta unei
familii ea se considera prea necoapta la cei doar 17 ani; desi ii explica cit de
important e pentru el timpul si seriozitatea implicarii de tinar in proiecte mari,
pentru o viata frumoasa, si ea parea sa fie de acord, o surprinsese totusi ,
fara ca ea sa stie asta , cu un coleg dintr-un an mai mare, mai chipes si mai
bine facut decit el. Cind l-a vazut pupind-o, s-a simtit omorit pe dinauntru. Nu
isi dadea in fata competitorului sau nici o sansa. Ii stia pe de rost dosarul-
parea si mai bine situat social, si mai puternic fizic, si era si mai chipes- orice
confruntare directa i-ar fi adus cite un dezavantaj in ochii Carinei, la care
tinea mult prea mult pentru a o pune in situatii penibile. Se vedea coplesit,
dezamagit, neputincios, singur. Venise din Bucuresti la Iasi doar pentru ea. O
cunoscuse la un festival de literatura. Desi ea avea doar 14 ani, era binisor
crescuta, pasionata de literatura si medicina ca si el si in plus cinta minunat la
chitara. In seara in care el luase un premiu important pentru poezie, ea
sustinea un minirecital din creatiile proprii. Cine iubeste elibereaza, ce
iubeste, isi spuse cu lacrimile innodate in barba intr-o dimineata de mai cind
luase decizia de a abandona liceul Pedagogic Vasile Lupu din Iasi, unde erau
colegi. Si pentru ca in Legiunea Franceza nu se putea inrola nefiind major,
pleca in Republica Moldova, unde se inrola voluntar in brigada de tineri care
voiam sa lupte impotriva rusilor generalului Lebedev. In urma unei pregatiri de
6 luni in detasamentul Vinatori de Munte, primi uniforma, grad si arma. Pentru
ca il ajutau trasaturile de rus pe care le mostenise de la bunicul de pe mama,
fiind pasionat de psihologie si dovedind aptitudini lingvistice fu propus pentru
un antrenament special in cadrul detasamentului de contrainformatii militare.
Atunci ii fu schimbat numele din Andrei Petrariu in Boris Ivanov, deviatia de
sept ii fusese corectata, si cu citeva operatii estetice minore fu upgradat la o
noua identitate. Dupa razboi isi termina liceul, absolvi in 2 ani facultatea si
deveni psiholog militar si ofiter SIE activ, cu misiuni in regiunea Republicii
Moldova, cu care se familiarizase. Nu isi facuse nici o familie, datorita
riscurilor, si in toti acesti ani, imaginea Carinei il insotise permanent.
Ciocanituri nervoase in usa incuiata a rezervei il trezi pe Boris din visare...
--Bine ca nu navaliti cu mascatii...ingaima acrit Boris...in timp ce rasucea in
usa cheia si deschise... In usa, insotita de Asistenta Sefa si un grup de
studenti se afla Carina, pregatita pentru contravizita...
--Oh...grozav...acum sunt si cobai...daca aveti si niste votka cu voi, punem de
un party...sau mor gata imbalsamat...spuse el, ofticat de situatie...

-Domnule Ivanov, spuse cu raceala Carina. Știți foarte bine ca nu avem voie
cu alcool în spital. Și în plus este de datoria mea sa va întreb: ne permiteți o
vizita cu studenții? -pe naiba ca da, se răsti el, încercând sa pună presiune
pe rana de la mana. Carina îi privi chipul torsionat însă prosopul plin de
sânge îi atrase atenția. Cu un gest rapid îi împinse pe studenți din calea ei și
se îndrepta spre el. Trânti prosopul pe jos și îi examina rana. Cu chipul furios
asupra lui Boris îi ordona asistentei sa aducă chitul de suturi din cabinet și îi
dădu afară pe studenți pentru scurt timp. Asistenta veni repede cu trusa și
închise usa în urma ei. - au! Se planse boris când Carina dezinfecta rana cu
tinctura de iod. Doare. Nu ai putea folosi apa oxigenata? -Nu! Cum naiba ai
reușit sa faci asta? Adica nu înțeleg. - Nici nu ai vrea sa știi, mormăi el pentru
sine. Îi privi chipul concentrat și mâinile ce se mișcau rapid. -Îmi pare rău?
-pentru? Îl întreba Carina prefacandu - se ca nu stie despre ce vorbește.
-pentru mai devreme. Nu a fost etic din partea mea sa te sărut așa. Nu am
vrut sa te fac sa te îndepărtezi de mine, continua el punându-si mana pe
mana ei. -Sa nu sa mai întâmple, i-o reteza Carina. Boris zâmbi pe sub barba
știind ca i-a plăcut și ei tot atât de mult pe cât și lui. -și? Carina Leibovici.
Interesant nume. - Da. Este defapt al soțului meu. -soțului tău? O întreba
Boris șocat. Ești măritată? -Am fost. Se intampla în facultate. În ultimul meu
an. Nu a durat mult. Aproape 2 ani. Ne-am dat seama ca fiecare ne dorim
altceva și am continuat pe drumuri separate. Nu mi-am schimbat numele din
cauza faptului ca toată lumea mă știa de doctor Leibovici. -înțeleg. Și cine
este acest minunat fost soț? -L-am cunoscut în liceu. Și am rămas amici.
Câțiva ani mai târziu ne-am întâlnit la Constanța. Iar restul e tăcere. -Aveți
copii împreună ? -Nu. Și ca sa iți răspund la întrebarea pe care sigur mi-o vei
adresa cât de curând, nu, nu am copii. M-am axat pe cariera. Îi plăcea
aceasta Carina relaxata care îi răspundea la întrebări. -De ce? -Nu este
treaba ta. Și uite așa prin doua cuvinte, a revenit vechea și înțepata Carina
pe care o cunoscuse când se trezise din coma. -ti-am suturat rana. Acum, ne
primești cu studenții? -Da. Apropo,ai uitat ceva aici mai devreme. Boris lua
telefonul de pe pat și i-l înmâna
-Mulțumesc, sopti ea și deschise usa, lăsând grupa de studenți sa intre. Spre
seara, pana sa își termine garda, Carina nu se putu abține sa nu îl viziteze pe
Boris. Vroia foarte tare sa nu o facă dar dorința de a gusta fructul interzis o
îndemna. A naibii Eva. Trebuia ea sa muște din măr. Se afla în fata ușii
rezervei lui Boris. Trase adânc aer în piept și ciocani. -Intra, auzi vocea
groasa a lui Boris. -Buna seara. Voiam sa văd ce îți face rana de la mână.
-este mult mai bine mulțumesc, spuse brunetul lasandu-si ochelarii și cartea
deoparte. -Ce citești? Curiozitatea înnăscută a Carinei nu îi dădu pace. -
Nimic interesant. Despre psihoterapia copilului și tehnici de hipnoza. -Mie mi
se pare interesant, răspunse zâmbind satena, asezandu-se pe marginea
patului.
-Nici pe departe fata de ceea ce faci tu, spuse Boris intorcandu -i zâmbetul.
-Câteodată nu este chiar așa interesant. Când știi ca ai viața unui pacient în
mana și se întâmplă să aibă unele complicații. Și te simți inutil și te cuprinde
un sentiment de panica. -așa s-a întâmplat și cu mine? Când eram adus în
urgenta? -Da. Eram neputincioasa. Și în criza de timp. aveai multe
traumatisme iar cei de pe ambulanta spuneau ca nu prea este mare lucru de
făcut în acest caz. Ca la scurt timp vei fi declarat victima unui tragic accident
de mașină. - Victima din cealaltă masina? Ce s-a întâmplat cu ea? - a murit la
locul impactului . Colegii mei au încercat sa îl readucă în simțuri însă. .. Boris
privi în gol gandindu - se la ce este mai rau. Vasili era doar un simplu pion.
Stia bine cine era în spatele lui. Și ce putere avea. -Este timpul sa plec. Mi-
am terminat tura, spuse Carina scotandu-l din sirul complex al gandurilor
sale. -stai, zise Boris prinzand-o de antebraț. Mai am o întrebare. -spune -De
ce totuși nu ai renunțat? De ce m-ai salvat? -Am depus un jurământ sa fac tot
posibilul sa salvez vieți. -pff..si eu care credeam ca m-ai salvat ca sunt
frumușel. Pentru prima data auzi rasul melodios al Carinei. Îi plăcea ca a
reușit sa elimine unele bariere cu ea și ca a facut-o sa se simtă bine , vorbind
cu el. -Trebuie sa plec,spuse ea ridicandu-se și pornind spre usa. - încă ceva,
zise Boris ridicandu-se din pat și pornind spre ea. Carina îl privi, spranceana
stânga arcuindu - se. -Ce? -Asta, spuse el luand-o de talie sa sarutand -o
pasional ca prima data. Carina se dezechilibra însă se prinse cu mâinile de
umerii lui Boris. Nu vroia sa recunoască însă îi plăcea prea tare ca sa renunțe
la o aaa plăcere. Dura câteva minute pana se depărta de ea. -o seara
plăcută, îi spuse Boris zâmbind cu subînțeles.

Carina abandona masina in parcarea arhiaglomerata a Spitalului Judetean

Constanta. Pachet de nervi ii ridica stergatoarele maimutei care o blocase in
parcarea doctorilor si ii scrise pe parbriz cu un marker permanent: “Ce pacat
ca ai venit la oras! La zoo iar te-au refuzat?”. Primavara, anotimpul ei
preferat, transformase cusca cu zabrele de beton a orasului intr-un labirint
inflorit. Locuia departe, insa mersul o ajuta sa se linisteasca si sa isi puna
intrebarile corecte. Alesese Constanta pentru ca, spre deosebire de alte
orase, evadarea era posibila nu doar pe verticala, prin idealuri inalte, ci si pe
orizonatala albastra a marii. Marea o calma, incita, dar o si deprima in acelasi
timp; atita spatiu privit doar de pe tarm, atitea posibilitati pe care nu-si dadea
voie sa le exploreze, invocind timpul petrecut in salile de operatie si garzi. Tot
meditind ajunse pe plaja, si aici se opri pe o piatra galbena. O simtea rece
prin textura subtire a jensilor mulati. Se lasa surprinsa ca un copil de
contrastul dintre aparenta calda si solara a pietroiului si raceala umeda care ii
amplifica nevoia de a merge la toaleta. Se ridica, privind in jurul sau...vazu
spatiul deschis...”nu se mai poate ca in copilarie” isi spuse pentru sine, zimbi
si isi scutura parul rebel de resturile ideii proaste...porni fara miscari bruste,
spre casa. Lovi cu piciorul o scoica care parea proaspata...si intelese ca si ea
isi punea viata in paranteze, confundind profesia cu insasi viata ei...o
supraintindere a granitelor eului, pina la diluarea in ceilalti, pentru ca acum nu
mai stia ce raspuns sa-si dea la intrebarea ce-i ghidase pina atunci viata: „Si
acum ce vei face?” Ce pretext fitos pentru a evita un gol imens, pe care
oricum il simtea umplindu-i tot spatiul, toate organele, intreaga fiinta.
Degeaba ma simt femeie, daca nu imi dau voie sa fiu femeie...gasi ea un gind
cu care urma sa-si distraga atentia de la vezica din ce in ce mai dureroasa.
Decise sa intre in coffe shopul de linga statuie, simtea si nevoia unei cafele
care s-o trezeasca din melancolie. Arunca o privire de control in geamul
cafenelei, isi aranja esarfa azurie, zimbind cit sa-si alunge de pe buze rictusul
ce-i trada framintarile, impinse sanii fermi inainte si intrind, comanda din mers
un expreso brazilian si o felie din tortul casei, in drum spre toaleta...

Senzorii ii luminara calea, isi igieniza colacul toaletei si fara sa mai astepte sa
se evapore alcoolul din gelul dezinfectant, se aseza grabita. Ca intr-un pariu
cu sine...isi mai propuse sa-si tina lichidul intre coapsele incordate citeva
secunde, apoi incepu sa isi dea drumul sacadat, intrerupind jetul din 2 in 2
secunde...Exercitiile Kegel o ajutasera mult in adolescenta, iar acum
exercitiul avea doar rol de amuzament...mirosul cald de cofeina, musetel si
uree ce-i navali in nari ii aminti de cafeaua care probabil o astepta deja pe
masa cafenelei...Se simtea eliberata nu doar de fluide ci si de insightul
revelator ca viata nu are un sens in sine tocmai pentru a-ti alege singur
sensul. Se sterse atent si zabovi putin in zona. Feromonii propriului sex o
atitau, facind-o sa fie horny...doar o reactie fiziologica, neatasata vreunei
nevoi pe care sa nu o pot controla, comenta ca pentru sine, aranjindu-si slip
protect-ul si tragindu-si chiloteii verzi in graba. Isi aranja in oglinda conturul
buzelor, isi reordona in bustiera sanii cu sfircuri mult prea optimiste pentru ora
16.00 si iesind, se aseza la masa. Cafeaua ii limpezea, cu sorbituri mici,
neronii plecati cu sorcova. Cauta in poseta si odata cu remontarea telefonului
demontat veni si sentimentul de bine si familiaritate pe care i-l dadea sarutul
lui Boris. Si exact de senzatia aceasta nelinistitoare voia sa fuga, pentru a nu-
si declansa un inutil atac de panica. Saruta al naibii de bine rusul...chiar si
amintirea buzelor si limbii sale netedede ii facea pielea alba sa inmugureasca
in broboane albastre. 28 de mesaje necitite si 19 apeluri pierdute...unul singur
din urgenta. Telefona si afla de la asistenta sefa ca un pacient din salonul de
femei refuza sa fie operat de altcineva in afara de ea; ceru sa vorbeasca cu
femeia. --Draga doamna, dr Sirbu este profesorul meu. De la el am invatat
chirurgie. Va garantez ca stie ce face...fara grija. Va voi vizita maine, cu
conditia sa va opereze astazi...Ati luat o decizie buna...Cu bine, si multa
sanatate va doresc!
Isi termina in graba cafeaua ...arunca cu dezinteres telefonul pina in fundul
posetei, plati si pleca spre casa cu energia refacuta...Pentru prima data dupa
multa vreme, observa ca nu mai priveste in jos...ci cauta din priviri privirile
oamenilor...”atit de rari cei care te privesc in fata” gindi...Cum sa nu te bucuri
de oameni, cind poate e singura data cind ii vei intilni. Exalta cind o gagalice
de 3 ani rase spre ea cu toata fata sa bolfuta, incretindu-si nasucul cirn a
fericire...Inchise ochii o clipa cit sa-si invaluie toata ziua in acesta ameteala
fericita ce-o umplu cu un zvicnet din inima pina in pubis si inapoi. Respira un
suris de copil, expira incordare, inspira prospetime...expira moarte si
abandon. Ajunse bine dispusa, intra in apartamentul care I se paru dintr-o
data prea mare...Trase draperia din sufragerie...aprinse veioza alba ce-i
proiecta pe tavan o lumina calda, deschise agale capacul pick-upului la care
tine ca la ochii din cap...sufla o scama de pe doza dimant ortophone...Un
impuls electric se auzi in boxele hi end, semn ca sistemul sau audio era
armat si astepta cu lampile incinse sa-i daruiasca pasionalei sale stapine o
noua perspectiva sonora asupra acelei seri...alese un disc cu Bee Gees,
aseza vinilul pe platanul greu si perfect echilibrat, si piesa “One” (
https://www.youtube.com/watch?
v=eP_a9XrHZgE&list=RDEnpUaPl4k2s&index=37 ) incepu sa-i cuprinda
vibratie cu vibratie corpul zvelt, pe masura ce hainele ii alunecau pe gresia
dintre baie si dormitor...deschise dusul...strabatu gresia rece...spre
frigider...scoase o sticla de vin rosu...o destupa si-si turna o jumatate de
pahar cu care dansa spre cada de baie...
Sub stropii de apa fierbinte zina de gheta prinse a se topi...in inchipuire
cuvintele lui Boris...te vreau acum - o urmareau inca...”-- Oare cum este sa te
vrea un barbat...cum simte el asta...se intreba...” si isi cuprinse sfircrile intre
degetele reci ale mainii in care tinuse paharul, pina sanii sai nurlii incepura sa
furnice, sa usture erect si placut...pina devenira atit de pofticiosi incit orice
atingere mai brusca se transforma in durere...isi incalzi in gura degetul
inchipuindu-si ca este limba dornica a lui Boris, apoi isi desena o verticala
perfecta de-a lungul santului labio mentonian, in josul gitului, printre sanii de
grepfruit cu mure negre, de-a lungul abdomenului subtire si retractil din calea
degetului ei hotarit sa strabata ca o limba incitata acest spatiu dintre buze si
buze...ajunsa intre picioare scoase un icnet de dorinta, pe masura ce degetul
ii strabatu alunecos drumul dintre carne inspre suflet...apoi doua degete
incepura sa ii masese ritmic forma de piersicuta din ce in ce mai voluptoasa a
pasaricii sale...se simtea ocrotita si devorata pe dinauntru in acelasi
timp...mingaiata si atomizata, apoi mai adauga un deget..pe masura ce isi
imagina penisul gros al lui Boris, penetrind-o din ce in ce mai ardent, salbatic
si intens...ii simtea moliciunea si fermitatea venei dorsale mangaindu-i
noduros labiile din ce in ce mai voluminoase si placut de masat in aceasta
imbratisare rotunda a vaginului ei...isi simti cu virfurile degetelor peretii
vaginului indepartindu-se usor...si isi simti un orgasm puternic apropiindu-
se...Boris o saruta nebuneste...si ea se imagina luata pe la spate, in dusul
rezervei de spital...uterul incepu sa I se miste spasmodic...muschii nu o mai
ascultau...si tipa de placere in descatusarea unei avalanse de lichid cald ce-i
tasni pe degete...”O..Andrei...scumpul meu...Andrei...”...Izbucni intr-un plins
isteric facindu-se ghem in jurul propriei fericiri devenita brusc dor, ca pentru a
o apara de propria sa constiinta... Apoi adormi sub stropii calzi si protectori ai
dusului ce incalzea cada, transformind-o intr-un uter protector.

Sunetul strident al alarmei o trezi. Se ridica din pat, punându-si mâinile la

tâmple încercând sa oprească durerea. Seara trecuta, după dus, renunțase la
sticla de vin si porni prin casa în căutarea sticlei de whisky primită cadou de
la unul din apartinatorii pacienților ei. Băuse mai mult de jumătate se sticla.
Capul îi zvacnea și regreta de îndată alegerea neinspirata pe care o făcuse
azi noapte. Din cauza incapacități de a adormi și din cauza gândurilor cu
boris și andrei ce o străbătura seara trecuta, prefera sa își înece amarul în
alcool. Ce clișeu. Porni cu pași înceți spre bucătărie de unde lua doua
aspirine și le înghiți cu un pahar cu apa. Își bau cafeaua și își fuma tigara, se
îmbraca și porni în graba spre spital. Avea programată o zi plina. Stia prea
bine ca îi poate face fata și unei operații de 12 ore însă nu știa dacă poate
face fata vizitei de dimineata la un anumit pacient. Se gândi sa îl lase pe
mentorul ei sa se ocupe de vizite însă ea, o zeița a medicini, nu se lasă
îndărăt cu una cu doua. Intra în cabinetul ei, își îmbraca uniforma, lua fisele
medicale ale pacienților și porni spre obișnuitele ei vizite. Completa la unii
pacient informații adiționale pe fise, altora le facu externarea. Urma pacientul
ciumat. Acum e acum. Se opri în fata ușii rezervei lui Boris, trase aer adânc în
piept și intra. Îl surprinse pe Boris în plina goliciune, ei bine aproape, căci era
numai în boxerii lui albi cu buline colorate. Însă văzu destul. De ce naiba
trebuia sa aibă unul dintre cele mai lucrate corpuri pe care le văzuse ea
vreodată. El era un omagiu ambulant pentru medicina. Un deltoid parcă
sculptat după David al lui Michelangelo, sau poate inversat. La dracu'!
Michelangelo ar fi răvășit dacă l-a fi văzut pe Boris. Un abdomen plat perfect
și simetric. Singurul lucru care îl dădea de gol era pansamentul de sub
coaste. Privirea ei cobori, vazandu-i coapsele lucrate în ani de zile,Doamne,
avea pana și niște gambe minunate. Privirea îi urca și regreta acest lucru. Ei
bine tipul era dotat. Și putea confirma asta și prin boxeri. Își lua privirea
rușinata de la el. - buna dimieata. Pot veni mai târziu la vizita. Observ ca ești
ocupat, spuse ea uitându-se spre fereastra -Te rog. Mă îmbrac în 2
minute,spuse Boris repezindu-se spre un tricou tăiat în V și spre o pereche
de blugi vechi cu motive de rarefiere. Boris se îmbraca repede, își arunca
pijamaua de pe scaun și se apropie de Carina. O lua de mijloc și o sărută
scurt pe buze. -Buna dimineata și ție. Ia loc te rog. Doar ce vroiam sa servesc
micul dejun. Carina îl privea stupefiată cu câtă relaxare se învârtea în jurul ei.
Tipul exclama pericol de la distanta însă ceva o împingea spre el și nu i se
putea opune. Se așeza la masina de lângă pat fata în fata cu Boris. Acesta își
manca liniștit pâinea prăjită și dulceata de vișine, sorbind din când în când din
cana de ceai. Carina îl privi și o urma de dulceata îi rămăsese pe coltul
buzelor. Voi sa îl șteargă cu limba ei însă își alunga fulgerător gândul din
minte. Trebuie sa ia o atitudine oficiala. Își dese glasul -Cum te mai simți? -
foarte bine. Durerile de cap s-au ameliorat. -Îmi pare bine. Mai ai vreo
durere? -Nu. Ce-i drept am mai avut câteva înțepături unde este operația
abdominala. -Este ceva normal. Mana ce îți mai face? -Foarte bine. Îți
mulțumesc pentru ieri ca mi-ai bandajat mana. -pentru puțin. Ar fi fost din
partea mea un gest de netăgăduit și fără etica dacă nu as fi făcut asta. Am
venit azi sa discutam despre ceva. Te vom mai tine câteva zile sa ne
asiguram ca totul este în regula. Îți vom mai face un EEG , un CT, un EKG și
încă un set de analize. Apoi când vor veni rezultatele vom discuta mai
amănunțit despre externare. -Aha, facu el cu gura jumătate plina. Și dacă una
dintre analizele voastre iese prost? -Le vom repeta. Dar mă îndoiesc ca
vreunul din parametrii paraclinici va ieși negativ. Te-ai refăcut destul de bine.
-chiar crezi asta? -Da. Și chiar as vrea dacă îmi permiți sa iți mai verific
semnele pentru a le consemna în fisa ta. -Sigur. Boris se șterse la gura și
arunce servetul pe masa. Se puse pe marginea patului și aștepta consultația.
Carina se apropie îi verifica reflexele osteotendinoase. Totul în regula.
Verifica ochii și dilatatia pupilelor. Pozitiv bilateral. Îi ridica tricoul, trase
pansamentul intr-o parte și analiza operația. Din buzunarul uniformei scoase
o mănușă de unica folosință și îi examina. Palpa cicatricea rozalie în același
timp privind reacțiile luu Boris. -te doare? -Nu. -Perfect, spuse ea scotandu-si
manusa. Preconizez ca săptămâna viitoare părăsești spitalul. - ce bine. Acum
sa vorbim despre noi, zise boris trangand-o intre picioarele lui și blocandu-i
orice urma de fuga. -Despre noi? -Da, continua el aplecandu-i fata spre a sa.
Ce se va intampla după ce paresesc spitalul. -Nimic. Ești doar un simplu
pacient. -Nu prea cred asta. Cred ca defapt Îți bantui visele încă din clipa în
care m-ai văzut. -Nu, se răsti ea. Nu este adevărat. Încalci orice urma de
etica și de relație pacient - medic. - Ba eu cred ca este adevărat. Și fu ai
incălcat regulamentul, sarutandu-ma înapoi. Mi-ai răspuns la sărut și la
atingeri. Și știi ce mai cred? Ca ti-a plăcut al naibii de tare. Boris îș infipse
mana în parul ei și o sărută pasional. La început Carina opuse rezistenta însă
se lasă prada poftelor și gândurilor de seara trecuta. Îi înconjura gatul cu
mâinile ei lungi și îl sărută înapoi. Se așeza în poala lui, coapsele ei
inconjurandu-i talia. Se mișcă încet pe el, mâinile lui Boris alternând de pe
fundul Carinei pe coapse, apoi pe spate și înapoi într-un dans păgân al
atingerilor. Îi ridica jumătate din tricoul uniformei ei însă nu apuca sa îl dea jos
căci fizioterapeut ul lui, George , își făcu apariția în ușă. Tuși strident și cei doi
se depărtara. Carina il privi stupefiata pe George se ridica brusc , își aranja
ținută și cu mâini neîndemânatice lua fisele de pe măsuță și fugi pe hol pana
în biroul ei ce o proteja de exteriorul macabru al spitalului. Boris privi în urma
ei apoi se uita la George. -Felicitări, spuse terapeutul.toti din acest spital, fie
însurați, singuri sau văduvi au încercat sa îmblânzească fiara. Meriți un
premiu pentru asta. Boris îi zâmbi și îl ruga ca drept premiu sa primească un
masaj la finalul ședinței. George rase și căzu de acord cu pacientul lui.

Se intinse...isi relaxa musculatura care incepea sa se tonifice in urma

programului personal de gimnastica pe care il practica in rezerva...desi la
inceput fiecare flotare era insotita de un icnet de durere si ciuda, pe zi ce
trecea Boris observa ca revine la ce era inainte de accident...un corp capabil
sa reactioneze agil si in forta la orice stimul ofensiv. Antrenamentul mental
consta in exercitiile de meditatie pe care le practica inclusiv la masaj...asta ii
aducea inapoi detaliile si informatiile de care avea atita nevoie in intelegerea
situatiei care il adusese in spital. Deocamdata nu il contactase nici un ofiter
superior, semn ca trebuie sa mentina tacerea si ca este inca o tinta a
serviciilor de contraspionaj ale FSB...sau ale vreunei grupari paramilitare
transnistrene...in cel mai roz vis

--Maseaza lent...si daca ti se pare ca adorm nu ma trezi decit dupa 20 de

minute...ii spuse Boris terapeutului sau...si te rog, incuie usa rezervei pe toata
durata sedintei noastre...doar daca vine dr Carina...trezeste-ma inainte de
scurgerea timpului, te rog... --Ok...clientul nostru...adormitul nostru...spuse
amuzat fizioterapeutul, obisnuit de-acum cu Boris..pe care incepuse sa il
admire pentru siguranta pe care o afisa...dar si pentru ciudateniile lui...
Miscarile fluide si lente ale fizioterapeutului ii inducea o stare de
siguranta...confort...placere...excitare...si ulterior detasare de mediul din
jur...Gindurile sale se imprastiau...cind la ideea unei prajituri de care ii era
pofta...cind la Carina cea dragalasa, senzuala si puternica pe care ar fi vrut
sa o simta dorindu-l atit de mult incit sa I se prelinga flamind intre coapse...si,
de la o vreme isi imagina ca isi vorbeste cu vocea Carinei....si pe masura ce
muschii I se relaxau...incepu sa isi autoinduca o transa hipnotica pentru a-si
aminti detaliile accidentului...cele pe care nu reusise sa le acceseze inca...in
ciuda timpului scurs... “...si vocea mea te va insoti intr-o stare de relaxare din
ce in ce mai profunda...si atingerea mea e semnalul ca te poti simti in
siguranta, ori de cite ori ai dori sa te stii doar relaxat, si atunci ma vei lasa si
pe mine sa stiu asta inchizind ochii...acesta va fi semnalul pentru a-i propune
constientului tau sa iti lase inconstientul sa intre intr-o stare de transa
hipnotica profunda...iar tu vei sti asta pentru ca vei atinge o stare de relaxare
a mintii tale cel putin egala cu cea a muschilor tai...si ma intreb daca acel
moment va veni in curind sub forma unei respiratii profunde si linistite...sau
poate a venit deja sub forma unei simple expiratii eliberatoare. Poti simti
punctul linistit dintre inspiratia si expiratia respiratiei tale? Acolo, in imaginatia
ta, locul secret in care te retragi cind inchizi ochii, poate fi ca atunci cind
dormi, sau mai adinc... si stii ca atunci cind iti imaginezi ca dormi si ca ochii
se inchid...poti sa visezi...auzi ce doresti...te misti in voie...dar esti din ce in ce
mai concentrat...asupra sinelui tau profund...Imagineaza-ti ca urci intr-un lift
cu peretii transparenti...si in fata ochilor tai se afla un display multicolor...care
afiseaza cite o cifra...pe masura ce liftul coboara. Coborirea va fi silentioaza
si sigura...si va incepe deindata ce voi incepe sa numar descrescator, de la
10 la 1...si ...Vezi de jur imprejurul tau o priveliste relaxanta si familiara, cu
care te simti in siguranta si unde iti doresti sa ajungi cu acest lift...ar putea fi o
plaja insorita....sau o cimpie inverzita la marginea unei dumbravi de
portocali...sau o pajiste cu flori linga un copac sub care te-ai putea relaxa
chiar mai mult decit ai facut-o pina acum...Cu fiecare numar pronuntat vei
vedea o cifra colorata pe displayul liftului...in timp ce liftul va cobori
usor...conducindu-te intr-o stare de relaxare fizica si mentala din ce in ce mai
profunda...10....liftul coboara lin si relaxant spre o priveliste
minunata...9....oare timpul se dilata atit de mult pe cit de bine ai vrea sa te
simti in aceasta calatorie...sau doar cit sa observi pe indelete detaliile ce te
intereseaza prin peretii de sticla ai
liftului...8......7....6....5....4...3........2.....aproape ai ajuns...si usile se vor
deschide incet.....iar tu iti poti incepe calatoria in timp ce vocea mea te va
insoti...1...pasesti in siguranta in afara liftului....si in acel loc relaxant si
magic...cu fiecare pas...vizualizezi detalii care iti deschid o noua perspectiva
asupra lumii si vietii si te fac sa intelegi mai bine acea parte a problemei care
te preocupa ...ACUM...si mergi pe poteca serpuitoare din fata pasilor
tai...care te conduce spre un loc intins...unde vezi doua ecrane....unul in
dreapta...si unul in stinga...te asezi pe iarba din fata, si privesti pe ecranul din
stinga...observi linga tine un panou de control cu doua butoane...unul se
rasuceste pt a derula un film inainte si inapoi...celalalt opreste imaginea...cu
cit rasucesti mai mult butonul...cu atit mai repede si mai repede vei vedea
imaginile derulindu-se prin fata ochilor tai...cu cit rasucesti mai putin...cu atit
mai lent se vor derula ele inainte si inapoi...Tu esti la comanda filmului
tau....sunt intimplarile reale traite de tine in ziua accidentului pe care le vei
vedea si le poti retrai intocmai...insa doar tu poti hotari ce doresti sa vezi si
cite detalii doresti sa retii din aceste fapte petrecute...daca emotiile traite
devin prea intense...filmul tau va deveni alb negru....Ori de cite ori doresti sa
opresti filmul pentru a analiza imaginile pe ecranul din stinga ta...imaginile se
vor transfera automat si pe ecranul din dreapta ta, unde ele se vor vedea
chiar mai clar...si pe acestea ti le vei aminti cu multa usurinta in detaliu, ori de
cite ori vei dori acest lucru...Deasemenea, daca emotiile traite in urma
vizualizarii acestor imagini sunt prea intense...ele vor deveni automat alb
negru. Acum poti incepe proiectia filmului tau, de la pupitrul de comanda pe
care il ai la dispozitie in acest scop. Te observi pe tine....pe ecranul din stinga
ta...secventa cu secventa...tot ce vedeai...auzeai
...simteai....miroseai...gustai...in acea zi...pina ajungi cu 10 secunde inaintea
accidentului....apoi rulezi cu incetinitorul filmul...pentru a vedea cadru cu
cadru momentul care te intereseaza....si cind te simti pregatit...opreste filmul
pentru a analiza fiecare cadru....ce vedeai...ce simteai...ce auzeai...ce
miroaseai...ce gindeai in acele momente...si cind esti gata...observa cum se
separa pe ecranul din dreapta acele imagini detaliate...care te
intereseaza...ele revin din inconstient...pe ecranul mintii tale constiente...la fel
de vii...detaliate si proaspete...asa cum le-a inregistrat ochii tai....voi pastra
citeva minute de tacere...pentru a putea sa retii cit mai exact ceea ce
vezi.....ai tot timpul....si atunci cind vei dori, te vei intoarce in lift...si vei accesa
butonul de urcare....iar liftul te va readuce treptat, ascendent de la 1 la 10, in
cel mai bun ritm pentru tine, perfect refacut, si te vei simti ca dupa un somn
odihnitor, revenind la tonusul obisnuit al starii de veghe, aducind cu tine din
trecut in prezent...resurse de intelegere si amintire, precum si toate
informatiile si detaliile dorite”... Boris intra intr-o transa autoindusa
profunda...apoi dadu semne de revenire...cu putin inainte de a-i fi terminat
fizioterapeutul sau masajul.
--D-le Boris...am crezut o clipa ca visati urit...asa de rau va incordaserati
gambele...parea ca va aparati de ceva... --Da, man..., visasem urit..., iti
multumesc pentru masaj...ma simt ca nou....spuse Boris intinzindu-se
somnoros...spre fizioterapeut pentru a-l conduce lenes spre usa
rezervei...Cred ca sunt inca foarte obosit si o sa atipesc o ora...Ne vedem
maine? --Sigur batrine, ca de obicei, oricum...nu vei mai avea nevoie de
serviciile mele...ci mai degraba de doamna Doctor...spuse el, simulind gestul
unui futai la perete... --Hm...am stat asa mult pe uscat...incit daca mai stai pe
aici...s-ar putea sa te privesc mai de aproape...gesticula Boris lasciv,
asumindu-si misiunea de a-si face un aliat din fizioterapeutul sau, din
ipostaza dominatorului. Acesta iesi pe usa, nu inainte de a-i face cu ochiul
complice, si de a-i arata agitind mina stinga de sus in jos cum sa isi faca
lectiile....
Incuie usa, scoase din sertarul noptierei o hartie si un creion, ramase pe
marginea patului cu capul in maini, apoi incepu sa isi noteze detaliile obtinute
prin regresia la momentul accidentului:
In ochelarii de soare pe care ii purta soferul se observa reflexia unei alte
persoane aflata in dreapta, cu fata acoperita de o caciula...persoana
doarme...soferul pare ca ride si are dinti metalici care reflecta lumina...masina
este un jeep negru, fara numar de inmatriculare in fata...bara metalica pare
ranforsata special pentru a rezista impactului...in momentul impactului soferul
nu pare panicat...ci ride...poarta centura in X, special conceputa pentru
impact puternic...si se impinge cu ambele brate in volan...in urma impactului
pina sa lesin..vad usa soferului deschisa...
Era clar pentru Boris ca mortul gasit la volanul jeepului nu era soferul care
intrase in el, si cel mai probabil acesta astepta momentul sa ii faca o vizita iar.
Instinctele de supravietuire intrara in functie. Cu un salt fu in blugi, isi trase un
tricou, inhata un halat alb din vestiarul asistentilor si fugi spre morga. Se fofila
usor in camera de frig improvizata a Spitalului...si cauta la nerevendicati
cadavrele etichetate cu ziua accidentului...un boschetar barbos...si un
caucazian alb...privi atent fata vinata...isi nota citeva detalii...inchise frigiderul
si parasi prudent incinta spitalului...trebuia sa se miste repede si sa revina
pina la contravizita, pentru a nu I se observa lipsa.

Intre timp.... Carina intra bulversata în biroul ei. Trânti fisele medicale pe birou
și se arunca pe scaunul de piele rotativ. Își ridica genunchi la piept își făcu
avânt și se învârti de câteva ori. "Gândește la rece Leibovici". Scaunul se
opri. Ofta de câteva ori si scoase telefonul din buzunar. patru mesaje și trei
apeluri nepreluate, dintre care doua de la mentorul ei. Tasta un mesaj scurt și
concis apoi lasă telefonul pe masa. Își propti coatele printre maldărele de
hârtie și își ținu capul în mâini. Nu știa ce sa mai facă cu Boris. Doare atât de
tare sa se lase prada simțurilor dar tot timpul intervenea câte ceva. Poate așa
era mai bine. De câte ori îl atingea pe Boris, de câte ori buzele lor se
atingeau, de câte ori își vorbeau, își amintea de bunul și dragul Andrei. Nu îl
uitase. Nu a fost capabila sa si-l scoată din minte și din suflet pana acum și
nici nu avea cum sa o facă. Făcea parte din ea la fel cum oxigenul era vital
pentru supraviețuirea ei pe pământ. De multe ori a vrut sa îl uite însă tot de
atâtea ori s-a oprit din a face acest lucru. Memoria lui Andrei era vie și ardea
în ea. Sursa coșmarurilor și viselor ei era una și aceeași persoana. Însă, de
ceva timp, în cele mai frumoase vise ale ei apărea și alt barbat, iar imaginea
existentei celuilalt se aplatiza. Nu! Nu îi va permite lui Boris sa i-l șteargă pe
Andrei din minte. În minte îi apăru ultima amintire cu și despre Andrei. Ea era
pe o banca în parc, cu o carte în mana. Adora atât de mult toamna când
putea sa se plimbe în parc, sa se așeze undeva și sa se lase prada paginilor.
Însă astăzi nu mai era așa de relaxata. Astăzi era la București, terminase
deja liceul, acum studenta în al doilea an de medicina. Nu mai era ca acum 3
ani cu romanele de dragoste după ea, ci cu cărți de specialitate. Nu mai citea
de plăcere, citea de nevoie . Peisajul nu mai era îmbibat de căldură și fericire,
era rece steril și fantomatic. Azi se împlineau 2 ani de când Andrei dispăruse
din viața ei. Doi ani de când nu îi mai văzuse chipul. Și tot astăzi primise
vestea ca nu îl va mai vedea niciodată. Andrei murise într-un tragic accident
de mașină. Durerea sufleteasca o cuprinse din nou, la fel cum o acaparase
când primise de dimineață acel telefon care ii anunțase moartea unei părți
mari a sufletului ei. Acum era mai bine. După o criza de urlete și torente de
lacrimi și mai calma. Stia ce avea de făcut. La început se gândi sa îl urmeze,
sa se întâlnească cu el oriunde ar fi fost,însă Andrei nu ar fi dorit asta. Apoi
se gândi sa renunțe la medicina. Dar cu ce rost ? Andrei tot timpul a sustinut-
o sa devină medic. Inspira adânc. Inconștient luase o hotărâre. Va continua
studiile, ca deveni medic și va salva mii de vieți în memoria lui Andrei. Iar
dragostea pe care i-o va purta în continuare în suflet nu i-o va lua nimeni de
acolo. ... înapoi în prezent.... Carina duse involuntar mana la gat. Acolo era
lănțișorul de argint in forma de lacat primit cadou de la Andrei. Cat de bine o
cunoștea el. Il atinse, îl ridica și îl privi. Și săptămâna aceasta avusese
gânduri de a renunța. De a vrea sa îl revadă însă se ștersera repede cu o
cascada de lacrimi și o sticla de whisky. "Nu a sosit momentul încă , draga
prietene" sopti ea lănțișorului. Il lasă înapoi la baza gatului. Lua telefonul de
pe birou forma un număr și apela. -Alo? Buna ziua domnule doctor Lungu.
-Buna Carina, zise bătrânul doctor pe cealaltă linie. S-a întâmplat ceva? Ai
nevoie de ceva? -Nu s-a întâmplat nimic. știu ca v-am dat un mesaj acum
câteva minute, însă, ei bine..... as avea nevoie de ceva. Un favor dacă se
poate. -Desigur. Orice pentru protejata mea. -As vrea sa îmi preluați
dumneavoastră pacientul. -Care dintre ei? -Pe Boris Ivanov. -De ce? S-a
întâmplat ceva? -Nu este etic. Este foarte bagacios și nu suport. -Pff Carina
draga, este doar um barbat care vrea sa te cunoască atâta tot. -Dar eu nu
vreau! -offf. Bine fie. Il preiau eu. -mulțumesc. O zi frumoasa. -la revedere. Și
închise. Carina ofta ușurată. În sfârșit se poate concentra asupra a ceea ce
își promisese mai demult...Pagerul suna.citi mesajul. Sari de pe scaun își lua
boneta și dădu fuga spre sala de operații.

Alerga inspirind cu sete aerul primavaratic...plamanii lui obisnuiti cu aerul

dulce-uscat si bolnavicios al spitalului, protesta la inceput...se opri de citeva
ori gafaind si scuipind o sputa colorata in cele mai ciudate nuante de galben
si negru...apoi continua sa alerge de-a lungul Blv Tomis, privind atent in urma
sa, din cind in cind...Ajunse in dreptul turnului Capitol traversa in graba pe
rosu, printre masinile care clacsonau, coti pe tudor vladimirescu si tinu inainte
pina la intersectia cu Ion Lahovari..., apoi brusc se intoarse pe aceeasi
ruta...manevra de demascare a eventualilor urmaritori...se repozitiona pe blv
Tomis ..si continua pina in peninsula...Lupoaica Capitolina era la locul ei,
avea intre tite ceea ce mai ramasese din Ginta Latina...niste mititei care o
sug...gandi el scarbit de propria apartenenta...ce cliseu negativ indus si
autointretinut...isi spuse oprindu-se ca un disperat de jogging, simultind citeva
opriri si exercitii de stretchind a tendoanelor de la picioare...Se asigura ca nu
e urmarit si facu stinga pe linga ruinele unor cladiri, cindva foste case
boieresti...facu un sprint si ajunse pe mircea, unde continua sa alerge pina
dincolo de Biserica Greaca...acolo se opri, se reasigura ca nu e urmarit...si
alerga emotionat mai departe...coti brusc pe Stradela Vinturilor- singura
straduta unde doar cu greu putea fi urmarit cu vreo masina- gandea
el...alerga in josul strazii, catre mare...adulmeca nesatios briza sarat-amara si
opri pe treptele unei case vechi de peste 100 de ani...Se aseza sa isi traga
sufletul...Asculta zgomotele din jur...inima ii bubuia in piept...stia ca din punct
de vedere medical si sportiv...e o mare greseala ceea ce face...sa se
opreasca si sa se aseze- risca un atac cerebral sever...dar miza pe sanatatea
lui si pe mina de artist a Carinei, care facuse treaba buna ...Pansamentele se
dezlipisera de la transpiratie si acum il jenau la sprint nodurile de la catgutul
neresorbit, care se agatau de bumbacul scamosat al bluzei si-i provoca
intepaturi in dreptul operatiei... “Pula calului..parca as fi o pantera care se
calca singura pe coada...Daca as juca in Robotzi in mod sigur m-ar linsa
Foca...daca as juca in Misu si Ionica...in mod sigur m-as gindi la conditia
omului de geniu...luindu-mi-o de la ma-sa lui Stefan cel Mare...”.,...isi alunga
cu o zmucitura gindurile in directia acoperisului...cotrobaind cu o mina agila,
in lateralul treptelor vechi de mozaic, dupa o cheie veche, pe care o
scoase...apasind o bucata anume de mozaic pina auzi un clic ce-i arunca in
palma un recipient paralelipipedic din care culese o cheie....Rearanja
dispozitivul la locul sau...descuie usa rapid, intra si o inchise fara zgomot...Pe
strada pustie vintul se auzea suierind printre tipete de pescarusi. Arca era o
camera speciala, dotata cu sisteme silentioase de autodistrugere, intr-o casa
in care nu avea voie sa intre decit in situatii de urgenta, datorita riscurilor mari
de a fi urmarit si deconspirat, atit el cit si celula SIE de care apartinea. Boris
se simtea salvat ca ca apela la acest adapost pregatit dinainte de colegii de
la contrainformatii. Stia ca va gasi aici sisteme protejate de comunicatii,
aparatura de bruiaj si interceptare, medicamente speciale, reactivi pentru
diverse tipuri de analize, documente, bani, si obisnuitele pistoale Glock 42 cu
amortizor pentru misiuni speciale. Mirosea a aer inchis...lemn putrezit...si
urina de pisici. Cobori in pivnita de piatra a acestei case- poarta, ...isi aminti
de cele trei locuri posibile de unde se putea aprinde primul sistem de scanare
si ghidare catre Arca. De-a lungul antrenamentelor speciale de care
beneficiase, Boris isi amintea si cu ochii inchisi miscarile de control pe care
trebuia sa le faca, la doar un pas distanta de intrarea in pivnita...intise bratele
caus deasupra capului, impinse cu palmele in tavanul scund, si declansa un
intrerupator sensibil la presiune si caldura...un set de leduri se aprinse ca o
constelatie cunoscuta si linistitoare in bezna ce-l inconjura. Boris injura
eliberator si se indrepta spre usa metalica din fata sa. Isi forma codul de
identificare, usa se deschise cu un tacanit electromagnetic, intra si o inchise
dupa sine...O lumina rosie, tactica se aprinse automat in culoarul de 20 de m
pe care il strabatu aproape fugind. Cu un simt de orientare bun, Boris isi dete
seama ca se indreapta catre NE, subtraversind Stradela Vinturilor catre casa
vecina...locul unde se afla Arca. In timpul acesta stia ca toti eventualii senzori
si emitatori pe care i-ar fi avut fara sa stie asupra sa, erau bruiati. Ajunse in
dreptul scanerului de cipuri rfid. Cipul implantat de Agentie se afla la locul
sau, intre carpienele mainii stingi, scapase neafectat si nedescoperit. Insa
scannerul declansa alarma si-l facu pe Boris sa intre in panica. Porni
cronometrul ceasului de la mina. Detectorul descoperi ca ar fi ceva in
neregula in buzunarul lui...Goli tot ce avea in buzunar...o folie intacta de
tramadol pastile, un betisor de urechi folosit si indoit, o guma de mestecat pe
care o refolosea doar cind se apropia ora de vizita a Carinei, … si o
substanta stranie din scame albastre si firimituri...apoi se indeparta de
senzori...alarma raminea declansata...Inima lui Boris o lua la galop de-a
binelea. Trebuia sa gindeasca foarte rapid si sa actioneze si mai rapid. Pulsul
urca la 130 bpm, tiuiturile din urechi isi facura aparitia...inspira profund si
expira si mai profund....Desfacu folia cu tramadol, sfarima doua pastile si
descoperi ca in aceste calmante aduse de asistenta pentru a-i potoli durerile
se afla cite un punct minuscul intr-o margica de celuloza translucida...
“Microcipuri deci...As fi fost si adormit si localizat, nu doar localizat...” isi
spuse ametit si panicat de descoperire Boris...Deci cel putin asistenta e un
om din interior al altei agentii...dar de ce nu au incercat sa ma omoare...sa isi
termine treaba inceputa...se intreba Boris...rezemind in fund piatra umeda si
rece a beciului...trebuia sa actioneze rapid, conform procedurii...urma sa
simuleze un “soarece in capcana”.

In misiunile de urmarire de la distanta nu e necesara deplasarea la sol a unei

echipe de interventie decit daca se doreste eliminarea tintei...ceea ce
deocamdata se parea ca nu fusese cazul...dar in situatia in care emitatorul
urmaritului dispare de pe radar mai mult de 2 minute, o echipa de urmarire e
trimisa la locul ultimei localizati, pentru a constata problema si a continua
urmarirea tintei, sau dupa caz, capturarea si reducerea ei la tacere, asa cum
procedau majoritatea serviciilor de informatii externe. Scoase din buzunarul
special destinat aflat linga scanner folia de bruiaj, inveli pastilele de tramadol
de citeva ori, observa ca alarma se dezactiveaza, alerga pina la capatul
culoarului unde forma din nou codul personal in ordin inversa, intra in Arca si
isi lua bani, arma deja incarcata si un amortizor pe care le ascunse in
buzunarele blugilor, doua mingi de guma siliconica cu leduri, si inhata din
statia de incarcare un jammer gsm. Alerga mai sigur pe el, inchizind in urma
sa usile blindate. Glock-ul automat ii dadea senzatia ca se afla la unul din
simularile complexe in care trebuia sa faca fata diverselor scenarii de
evadare sau pacalire a urmaritorilor. Ii atasa din mers amortizorul, arma si
cobori siguranta...Urca prudent scarile pivnitei, asculta putin, extrase din
buzunarul pantalonului o minge de jucarie cu led, o arunca cu un gest larg pe
holoul de la parter al casei...si astepta cu ochii semiinchisi si cu mina pe pistol
in pozitie de tragere urmarile...Mingea sari izbindu-se de toti peretii si
luminind cu o lumina albastru- alba incaperea, ori de cite ori atingea un
obiect....Nici o miscare, nici un foc de arma. Astepta sa se astimpere mingea
citeva secunde, timp in care isi verifica coronometrul...2.5 minute...la care
adauga un minut si jumatate timpul parcurs pina la detector...”Aproximativ 4
minute..ceea ce inseamna ca de cel putin doua minute o echipa operativa va
fi la fata locului...” Strabatu holul casei in graba, scoase cheia usor si
intredeschise usa. Strada parea pustie, se auzea doar zgomotul de manele
din vecini...si din cind in cind risul isteric al unei tinere probabil bete...Incuie
usa, puse cu grija cheia la loc in compartimentul secret al scarii, isi asigura
pisotolul si il ifipse intre blugi si piele, si sprinta pe linga un zid cit putu de
repede spre capatul opus al strazii...facu stinga, ocolind citeva cladiri vecine
cit mai aproape de peretii acestora...”Slava Domnului ca nu si-a bagat
Mazarel felinarele prin vagauna asta...” isi zise Boris incercind sa isi distraga
atentia de la situatia de rahat in care se gasea” si isi continua drumul alergind
nebuneste, uitindu-se speriat in spatele sau...”Nu ma pot intoarce la spital
acum...dar daca nu ma intorc o sa creada ca m-am prins si ma vor cauta si
mai multi...rusii pulii, cred ca e plina cladirea consulatului cu misionari
camuflati...mare lucru daca nu voi da cu ochii de consul dupa urmatorul
colt...” urca in graba panta strazii, spre Teatrul de Papusi Elpis...apoi incetini
ritmul...si desfolie din mers pastilele din scutul care le proteja ...acum alerga
ca si cind ar fi facut jogging....lent...cit sa dea de inteles ca facuse un ocol mai
lung, intorcindu-se dinspre mare...tragea de timp, si statea in zone cit mai
luminate ale strazii pentru a fi localizat, asteptind prudent in acelasi timp, vreo
miscare suspecta pe soseaua din spatele lui...Ii era teribil de sete si cauta din
priviri un chiosc...”Inca nu, isi spuse...lasa-i intai sa vina...ramai in dispozitiv”.
Ochi un loc de odihna suficient de bun pentru a se retrage in caz de foc
deschis, linga portalul de piatra al unei case...Se auzi un zgomot de
cauciucuri turate...si farurile unei masini de teren se ghicira incetinid inainte
de a face stinga si de a urca inspre Boris, pe straduta in panta. Boris simula
un exercitiu de stretching al tendoanelor de la picioare...privind in urma sa cu
coada ochiului...O masin a de teren Suzuki lua virajul incet, si se apropie fara
graba de Boris...cu geamurile ridicate...Cu coada ochiului Boris astepta cea
mai mica miscare suspecta...continund exercitiul...apoi relua alergarea, in cel
mai nepasator chip cu putinta, privind dezinteresat in jos...in asa fel incit sa
mentina in cimpul vizual masina suspecta... Masina il insoti la pas 30 de pasi
pina in sus-ul strazii...apoi facu fara graba dreapta...oprind pe coltul BlV
Tomis...Boris retinu cit mai multe detalii...de la numar culoare...pina la profilul
cauciucurilor... Cei din masina, un barbat si o femeie in virsta pareau ca
asteapta pe cineva, discutind. Ii depasi si isi relua alergarea, cu destinatia
Spitalul Judetean...” Va fi cea mai lunga noapte petrecuta in spital..gindi
Boris, insa va di noaptea adevarului”...isi zise decis sa descopere cit mai
urgent identitatea urmaritorilor sai si a complicilor din spital...”Aici se pune la
cale ceva foarte important ...daca isi permit pularaii astia operatiuni atit de
complexe...” misiunea mea este inca in picioare dar rusii stiu de ea si
incearca sa evite un scandal, tentativa de asasinat fiind doar un avertisment
ordonat de FSB...nu sunt siguri daca o voi executa eu sau altii, e clar ca sunt
o tinta si ca ofiterii mei asteptau sa gasesc cartitele, inainte sa incerce sa ia
legatura cu mine, conform protocolului...rumega Boris, in timp ce se opri la
chioscul de linga spital, pentru a-si lua o punga de covrigei si o sticla mare de
Cola...lua o ciocolata milka pentru nea Vasile portarul si doua paini neptun
proaspete. Intra in policlinica simulind un drum pina la farmacie, coti in
toaletele personalului, unde isi scoase arma, o demonta rapid in 4 elemente
pe care le strecura in painea proaspata. Ordona cit mai bine produsele in
sacosa, apoi trase apa simulind o deplina satisfactie a mictionarii. Isi uda
tricoul cu apa, pentru a fi evident efortul facut cu alergatul; Iesi din toalete
apoi se duse tinta spre portar...
--Sa traiesti nea Vasea, uite ti-am luat o cioco...sa nu ma zici ca am chiulit la
alergat...decit doamnei dr. Carina! --Hai noroc...Borise...e...multumesc
nepoate...nu trebuia...las ca i-o duc Izabelei, nepotica...e dornica de
dulce...Fii fara grija...doamna dr Carina doar ce a venit...nici nu cred ca a
intrat pe sectie, am vazut-o venind...apoi iesind...la masina cu dr. ala....cum ii
zice domnle...ala in virsta...ptiu...ma lasa memoria...Oricum...vorbeau repede
si aprins...parea suparata... --Aha...lasa bre, ca iti amintesti matale! Suparata
zici...hm...apoi la citi operati are in grija...spuse Boris, luind o gura de Cola.
Apoi ragai prelung... --Ce am racit!...Fug in camera bre, sa nu ma vada d-na
doctor....daca o vezi, zi-i ca am rugat-o eu sa treaca si pe la mine...cred ca m-
am fortat cu alergatul...si ma doare la operatie... --Bine Borise...lasa ca ii
zic...mergi de te odihneste. Sanatate! --Tura usoara, nea Vasile!
Boris urca in graba pe scari. Ajunse in rezerva sa. Isi lua in dus sacosa cu
paine, si o agata pe cuierul usii. Deschise jammerul gsm si pleca in dus. In
curind, pe o raza de 40 de m in jurul sau, nici un telefon mobil nu mai
functiona. Pacientii si doctorii incepura sa iasa pe hol, injurind operatorii de
telefonie mobila. Boris rise, intra in dus, si isi concepu un plan de actiune, sub
stropii binefacatori ai apei fierbinti. “Ce bine ca macar apa calda au astia”...

Ieși după trei ore din blocul operator. Operația se dovedi un succes. Cusu
rana și îl acoperi cu pansament. Încă o treaba bine făcută din partea
doctoriței Leibovici. Își arunca costumul steril și se îndrepta spre biroul ei.
Începuse sa îi fie cam foame. Intra în birou își caută poșeta, scormoni după
bani, își lua un halat gros pe ea și ieși din spital spre patiserie. Înfulecat
repede o plăcintă calda cu brânză și un foitaj cu dovleac. Cobori la urgente
de un își lua o cafea de la tonomat. Își aprinse o tigara și o fuma liniștită pe
banca din curtea interioara. Arunca paharul la cos și porni spre saloane. Avea
de făcut vizitele de prânz. Întra înapoi în biroul ei și își lasă halatul gros pe
scaun. Începu cu salonul 5230. Intre timp Boris termina cu dusul. Se îmbraca
cu o pereche de pantaloni sport și un tricou negru mulat. Se parfuma , își făcu
freza și manca in graba.astepta cu nerăbdare vizita domnișoarei doctor sa
continue de unde au rămas. Însă Bună dispoziție i se ruina în momentul în
care îl văzu pe doctor Lungu intrând în rezerva lui. -Buna ziua domnule
Ivanov.cum va mai simțiți? -Ihm..bina ziua domnule doctor, răspunse
nedumerit Boris. Destul de bine. -Mă bucur sa aud. Ceva dureri ?
Kineoterapia funcționează? -Nici o durere. Merge de minune. Unde este
Carina? -Doamna doctor Leibovici nu mai este medicul dumneavoastră. Eu
sunt. -De ce? -pentru ca așa m-a rugat. Și eu îi respect dorințele. -Sau
ordinele mai bine zis. -Pardon? -Uite ce e doctore. Carina suferă mult. Și
ascunde foarte multe lucruri dureroase. Și acest lucru îi face rău. Vreau sa le
găsesc și sa o ajut. Iar dumneata varandu-ti coada tocmai ai stricat asta. -nu
mi-am vârât coada. Ea a insistat. Nu o cunoști. -Ba da o cunos destul de
bine. -Atunci de ce nu îi spui nemulțumirile tale în fata? -Nu prea am cum. -Ba
sigur ca ai, zâmbi doctorul. Are contrvizita la prânz la salonul 5239. Este
lângă tine. Ai putea vorbi cu ea atunci. -Hmm...o idee grozava.aveti idee când
își începe contraizita? -Din câte o stiu,zise doctorul uitându-se la ceas, ar fi
trebuit deja sa fi văzut trei saloane. Deci mai are încă 5 pana la ultimul ei
salon. -Hmm..îmi da destul timp sa nascocesc ceva. Doctorul îl privi curios.
-mulțumesc de vizita domnule doctor. -Pentru puțin. Și succes. O sa ai
nevoie. Carina ieși din salonul 5239. Ultima ei vizita pe ziua de azi. Facu
dreapta și trecu pe lângă salonul lui Boris. Acesta avea usa deschisa.
'CIUDAT ' își spuse. Arunca o ocheada și îl văzu pe Boris stand pe jos
torsionat de durere. Il privi speriata și alerga spre el. Se puse în genunchi
lângă rusnac. -Boris ? Ești bine? Raspunde - mi Acesta se întoarse și un
hohot îi ieși pe gura. Carina îl privi furioasa se ridica de pe podea și cu pași
mari se repezi spre usa însă boris fu mai agil și o prinse din urma. -Vroiam sa
discutam, îi spuse el prinzand-o de umeri. -Nu am auzit ca am birou? Puteai
veni acolo. -Da sigur. Și sa primesc o ușă trantita în nas. Nu mersi. -am și
telefo, spuse ea aratandu-i-l ironica -Nu prea exista semnal pe acest palier,
zâmbi el gândindu-se la ce făcuse mai devreme. -pfuf.Despre ce vrei sa
discutam ? -de ce nu mai ești medicul meu? -Pentru ca nu mai vreau -De ce?
-am trecut peste niște limite. -Care limite? -Între medic și pacient. Am niște
limite și standarde. -Nu aveai cine știe ce standarde când stăteai la semafor
și flirtai cu mine. -deci iti amintesti.esti indubitabil. Știi ce? Am terminat
conversația cu tine. Dădu sa plece însă Boris o țintui locului. -Nu. Nu am
terminat. Vreau sa știu de ce tot timpul când te ating sau te sărut ești dornica
șite scurgi lin pe brațele mele ca acordurile de chitara iar în momentul
următor mă respingi și ești o regina de gheata? -Este strict problema mea
domnule Ivanov. O problema personala. Și nu ești decât un pacient. Și cu
asta pleca și lăsă în urma un Boris furios și nedumerit.

Se infipse furioasa in calcaie si urca pe sectia de chirurgie generala unde se

refugie in secretariatul dr. Sirbu. Intra val virtej si secretara, o machidoanca
oachesa, cretulina si cu buze carnoase si obraji ca doua mere rosii lasate la
copt isi scoase capul de dupa monitorul urias la care butona cu un aer
grabit... ”--Profu' e la conferinta! Vezi ca ai cafea proaspata in cafetiera de pe
frigider, mi-am facut eu ca ma scurgeam corectind la cartea asta...Tu ce esti
asa tuflita? Iar te-a ciupit de cur vreunul? Adevarul e ca si eu te-as cam...la
cum se indeamna fesierii aia unul de altul prin pantalonasii aia...spuse Jojo
chitaind si innecindu-se cu biscuiti” --Vezi daca spui minciuni? Ce ai fata si
tu...ai uitat sa si respiri...mai ia o pauza, las-o-n coma de carte...sa si-o dea la
admiratoare, sa o corecteze...ce tre sa te agiti tu? Venisem sa ma
ascund...nu pentru profu'. Am un bou de pacient care ma scoate din minti...i l-
am plasat lui Lungu...dar asta e asa de tonto ca nu poate sa si-l tina, tot de
mine trage...mi-a facut azi o faza...mi-a sarit inima, deci nu mai rezist in stilul
asta...izbucni Carina intr-o tirada de lacrimi cu sughituri...ghemuindu-se intre
biroul lacuit al secretariatului si fereastra, cu spatele lipit de calorifer...Ma rup
in 10 pentru toti jegosii, sugiami-ar termometru' pin se face vara...anestezistu'
ca n-are dormicum decit pentru 3 operatii...descurca-l cu depozitele, ca altfel
mi se trezesc astia pe masa, cucoana Roxy intra cu aere de fata lu tata in
sala, si ma vede ca ii restauram unuia tunica, ligaturasem dorsala profunda
ca sa ramina in erectie , “ce i-o tii fata in mina lu ala...ha ha ha” ...imi venea s-
ai zic...”imi cer scuze ca nu te-am chemat sa i-o sugem
impreuna”...handicapatele...n-au habar nici sa tina o hemostatica in mina, se
caca pe ele ca nu-si asuma nici una raspunderea pentru pula omului, dar de
mistouri gretoase se tin...si colac peste pupaza i se mai pune si pata lui
Boris..nu mai rezist asa...
Se infipse furioasa in calcaie si urca pe sectia de chirurgie generala unde se
refugie in secretariatul dr. Sirbu. Intra val virtej si secretara, o machidoanca
oachesa, cretulina si cu buze carnoase si obraji ca doua mere rosii lasate la
copt isi scoase capul de dupa monitorul urias la care butona cu un aer
grabit... ”--Profu' e la conferinta! Vezi ca ai cafea proaspata in cafetiera de pe
frigider, mi-am facut eu ca ma scurgeam corectind la cartea asta...Tu ce esti
asa tuflita? Iar te-a ciupit de cur vreunul? Adevarul e ca si eu te-as cam...la
cum se indeamna fesierii aia unul de altul prin pantalonasii aia...spuse Jojo
chitaind si innecindu-se cu biscuiti” --Vezi daca spui minciuni? Ce ai fata si
tu...ai uitat sa si respiri...mai ia o pauza, las-o-n coma de carte...sa si-o dea la
admiratoare, sa o corecteze...ce tre sa te agiti tu? Venisem sa ma
ascund...nu pentru profu'. Am un bou de pacient care ma scoate din minti...i l-
am plasat lui Lungu...dar asta e asa de tonto ca nu poate sa si-l tina, tot de
mine trage...mi-a facut azi o faza...mi-a sarit inima, deci nu mai rezist in stilul
asta...izbucni Carina intr-o tirada de lacrimi cu sughituri...ghemuindu-se intre
biroul lacuit al secretariatului si fereastra, cu spatele lipit de calorifer...Ma rup
in 10 pentru toti jegosii, sugiami-ar termometru' pin se face vara...anestezistu'
ca n-are dormicum decit pentru 3 operatii...descurca-l cu depozitele, ca altfel
mi se trezesc astia pe masa, cucoana Roxy intra cu aere de fata lu tata in
sala, si ma vede ca ii restauram unuia tunica, ligaturasem dorsala profunda
ca sa ramina in erectie , “ce i-o tii fata in mina lu ala...ha ha ha” ...imi venea s-
ai zic...”imi cer scuze ca nu te-am chemat sa i-o sugem
impreuna”...handicapatele...n-au habar nici sa tina o hemostatica in mina, se
caca pe ele ca nu-si asuma nici una raspunderea pentru pula omului, dar de
mistouri gretoase se tin...si colac peste pupaza i se mai pune si pata lui
Boris..nu mai rezist asa...
--Ia-o incet...Mai operezi azi? Pleci acasa? La 21.00?...atunci ia hai cu mine
la profu in birou sa iti arat ceva. Da nu ma zici!... --Esti nebuna! spuse Carina
rizind cu pofta, amuzata de ingenuitatea relaxanta a lui Jojo. Sari in picioare
stergindu-si mucii cu mineca halatului si intra in birou dupa secretara, cu
obrajii dungati de rimelul albastrui “waterproof”...
Pe o canapea masiva de piele plina de lucrari de licenta si doctorat se afla un
maldar de sticle de Wiskey si sacose...sacosele. Jojo alese o sticla la
intimplare, o desfacu, lua gheata si doua pahare, si turna cite jumatate de
deget de lichid in paharele de cristal gros...
--Ia si bea asta...o sa te refaca...odihneste-te pe canapeaua asta cit vrei,
Profu' nu mai vine azi, telefonul in cuplez la mine...spuse machidoanca
focoasa indemnind-o pe dr.Carina din priviri
--Fata..sigur? Dar nu... --Sigur, dulceata! Ia uite ce are Jojo pentru tine, spuse
creata luindu-i obrajii intre palme si pupind-o pe nas dragastos... --Hac!...ii
scapa un sughit Carinei, si izbucnira amindoua intr-un ris isteric, eliberator...
--Efectul unui scotian de 14 ani...pune si dormi!!
Jojo inchise usor usa grea si capitonata, lasind linistea sa se instaleze in
timpanele si sufletul Carinei...Cocolosita sub un halat de lina groasa, fata
adormi suspinind dupa Andrei.

Trecu o ora de când o văzu ultima data pe Carina. Numărase deja de 100 de
ori lungimea rezervei cu pașii săi. Stia ca trebuie sa se concentreze la alte
treburi în afară de o pereche de craci lungi asortata cu un creier pe măsură.
Strânse din ochi și se gândi. Trebuia sa facă un plan sa găsească cratița din
interior. Stia sigur ca este unul dintre membrii personalului medical dar cine?
Lua de sub perna un carnețel și un pix și se așeza la masa. Facu 7 coloane,
iar fiecare coloana o imparti în doua. Erau cele doua gărzi pe zi timp de o
săptămână. Începu sa scrie numele fiecărei asistente pe care o cunoștea,
fiecărei infirmiere si personae ce ii trecura pragul rezervei. Numele Carinei se
repeta. Zâmbi. Nu are cum sa fie ea. Nu are stofa. Însă cinci nume îi sărisera
în ochi. În sfârșit ceva bun de făcut. " Investigam domnitele de pe palier deci".
Își puse un tricou pe el, lua un pachet de cafea de pe masa și o cutie de
bomboane și ieși din rezerva spre biroul asistentelor. Străbătu holul, ciocani
la usa, apoi o deschise și intra. -Buna ziua doamnelor, zise boris cu un
zâmbet de 1000watti pe fata. Ce faceți astăzi? .... După doua ore de bârfit cu
doamnele asistente mai taie 2 nume de pe lista. Totuși au mai rămas trei.
Trebuia sa ajungă la dulapul cu acte din secretariatul spitalului. Însă acest
lucru îl va face la noapte. Se plimba încet pe holul spitalul spre rezerva sa,
pana zări o coama de par castaniu cu bucle pe hol,lângă rezerva lui. "Carina"
sopti pentru sine. Pașii lui se grăbira către impetuoasa doamna doctor.
-Carina, striga el apropiindu-se de ea. Știam eu ca ai venit sa mă vezi. Nu îmi
poți rezista, zise el zâmbind superior. -Din contra, domnule Ivanov. Am un
pacient de la consulatul rus pe care l-am internat. Și pentru dumneavoastră
sunt doctor Leibovici! O seara plăcută. -Stai! Ce cetățean de la consulat?
-Unul din garda personala a consulului. A făcut o apendicita și doar ce a ieșit
din operație. Acum l-am adus aici. Mă gândeam ca poate Îți va tine companie
când își va reveni,zâmbi ea. O seara plăcută domnule Ivanov. -Mulțumesc la
fel draga Carina. Carina se întoarse cu spatele la el, strânse degetele în
pumn și începu sa îl înjure haotic tot drumul spre vestiare. -Înțepata mica,
ofta Boris. Te vei da tu pe brazda. Intra în rezerva lui, trantindu-se le pat. Își
verifica ceasul de la mana. Mai avea exact o ora pana ce gărzile se vor
schimba. Trebuia sa mai aștepte măcar doua ore pana ce vor termina
asistentele de administrat tuturor pacienților tratamentul. Apoi va putea
acționa.

Prezenta unui functionaras al consulatului rus n-ar trebui sa faca mare vilva,
insa sectia chirurgie generala era mobilizata, asa cum o cerea protocolul in
cazul interventiilor sub anestezie asupra personalului diplomatic, in ideea
evitarii unor complicatii postoperatorii. Logica era ca nu se dorea vreun
incident, nici macar printre membrii de rang 4, si taman de aceea era prezent
in holul spitalului un chipes SPP-ist roman, care, baricadat pe un scaun in
fata usii, securiza rezerva de spital cu facebook-ul conectat, astfel incit nici o
ifirmiera mai cutezataoare, ce ducea/ducea plosca pacientului special sa nu
treaca de privirea lui agera, fara timeline-ul contului personal neveridicat.
Asistentele mai bine erau sfatuite sa nu aduca tensiuni diplomatice inutile, ci
sa coopereze, intr-o perioada in care politica externa a Rusiei a intrat iar in
era “URSS se intoarce”, fara sa mai dea semne ca ar vrea sa iasa. In aceste
conditii, orice intrare cu sau fara medicamente, era insotita de o remarca
formala dar seducatoare..“--Domnisoara unde merge?” “La mall, draga, vii sa
stam degeaba impreuna?” mai venea cite o replica intepata de la asistenta
sefa, care-si scapa intentionat pe jos cite o cutie cu pastile in poala agentului.
“Ce zdroasca masii l-a gasit si pe cartofior asta apendicita taman cind sunt eu
aici...gindea Boris...Acum imi explic de ce se poartau toti cu manusi si sunt
asa ferchezuite asistentele in dupamiaza asta...iar Carina ii tine lui dulapior
asta coaiele in mina de parca ar fi bijuterii Faberger...Logic! Asta e! Bine
gindit...dar nu pacaliti voi un moldovean, ai paduchilor..,” exclama Boris...Se
duse in baie unde pe cuierul usii, in spatele unui halat se afla atirnata sacosa
cu “provizii”. Scoase componentele pistolului pe suprafata unui prosop, monta
arma, insuruba amortizorul, gloantele incarcatorului erau la locul lor, cuminti.
Isi trase un pantalon de pijama peste blugi, puse un halat alb, si placa in
recunoastere. Iesi din rezerva situata usa in usa cu a rusului, ignora privirea
suspicioasa a ofiterului SPP, si merse spre iesirea de pe palier...cobori fara
graba scarile, exersind citeva strimbaturi. Privi in ochi studentele la medicina
care urcau cu caietele tinute la piept, ii zimbi unei oachese cu ochelari de
hipsterita, si ii trimise un pupic cit sa o faca sa susoteasca cu o colega si sa-si
dea coate, si ajunse la tonomatul de cafea, unde isi facu un expresso scurt...il
sorbi fara graba, cu ochii atintiti spre curtea mohorita a spitalului. In spatele
sau auzi un riset vesel- o fetiscana vorbea la telefon in timp ce astepta ca
tonomatul sa ii dea ceaiul selectat... “Da fata, profu' m-a rupt cu cartea asta,
insa ies si eu o ora sa maninc...la Marco Polo...e..am inchis, am pus vin
imediat pe usa secretariatului, dar las descuiat, ca se odihneste Carina la
profu', da...era rupta cu garzile, mititica, daca nu ajung eu pina la 18.30 treci
tu si o trezeste, te rog...vezi ca i-am pregatit eu un sandvich in frigider, si
cafea proaspata, le pui tu la microunde putin... te pup...merci...” Boris avea
urechile palnie, si ii incolti in minte o idee, pe care deja o regreta, insa trebuia
sa incerce asta. O astepta pe Jojo sa coboare, si, cind o crezu deja in curtea
spitalului, patrunse in sectia Chirurgie generala...inainta spre dreapta si gasi
usor secretariatul...se intoarse catre avizierul unde erau afisate orele de
garda ale medicilor si notele studentilor, avu grija sa nu fie vazut si intra ca o
fantoma. Rasuci cheia de la intrare odata, o scoase, si isi scoase un duplicat
de pe inelul de sirma...proba cheia, incuie la loc, si isi roti privirea prin spatiul
generos al antecamerei. Usa capitonata cu piele si lina a profesorului S. nu
lasa sa patrunda nici un sunet din exterior...gasi in frigider mincarea, o incalzi
la microunde, rupse o floare din vaza de pe biroul secretarei, o puse pe o
tava, adauga cafeaua. Silentios ca o pisica intra in biroul unde nu se auzea
decit un ticait si respiratia linistita si ritmica a Carinei...Aduse tava pina in
apropierea canapelei, si o privi o vreme cu doarme imbujoratasi ghemuita sub
halatul gros si alb. Parea o pisica de plus alb pe o canapea uriasa. Se
dezbraca fara graba, sincronizindu-si miscarile cu ritmul respirator al
Carinei...isi ascunse arma in buzunarul lateral al unui fotoliu aflat inspre usa,
apoi, doar in boxeri si sosete, se aseza usor linga carina. Canapeaua solida ii
absorbi plastic forma corpului, in timp ce Boris se rezema in cot si o privi pe
doctorita protector. Dormea linistit, cu seninatatea si frumusetea tinerei de
abia iesita din adolescenta, asa cum o stia el, si cum adesea si-o inchipuia,
pentru a nu innebuni de somn si de durere in transeele inundate cu apa,
mocirla inghetata si sobolani de pe frontul din Transnistria...Se apropie si o
imbratisa usor...Carina se ghemui la pieptul lui, si continua sa viseze o vreme,
pina cind respiratia I se accelera treptat, pe masura ce palmele mari si
cuprinzatoare ale lui Boris alunecara pe sub halat, oprindu-se pe fundul
moale si fierbinte, mangaind, desmierdind, alintind contururile fine ale
feminitatii ei...Ii simti labiile dilatindu-se, crescind usor in causul palmei...Boris
ii simtea pulsul Carinei crescind, odata cu dorinta corpului ei familiarizat cu
acel gen de imbratisare. Degetele lungi ale barbatului fura inundate si
absorbite de invitatia rotund- fierbinte a fanteziilor ei onirice...o privi atent cum
zimbea in vis, nehotarita parca daca e vis sau aievea, atrasa mai mult de
ideea de a-si continua somnul decit de a se trezi... Isi impinse fundul mai tare
in directia mainii sale puternice, ca pe invitatia de a continua ceea ce
incepuse...Boris o saruta usor pe buze...pina simti ca respiratia Carinei
ingheata de spaima. Carina tresari speriata, isi roti ochisorii largiti de uimire,
dadu sa tipe si sa se smulga, insa Boris o stapini bine, punindu-i mina la gura
si incalecind-o cu un picior, zimbindu-i si vorbindu-i linistit...si in soapta...
“--Buna dimineata Carina, am trecut sa imi iau ramas bun de doua ori de la
tine. In seara asta sunt nevoit sa plec din spital. Vreau inainte de toate sa iti
multumesc ca m-ai salvat si sa iti daruiesc ceva, spuse Boris calm...inchide
ochii...” Stupefiata si nauca inca de somn, fata inchise ochii, cu corpul
incordat ca un arc, incercind sa isi impiedice un atac de panica...”Nu...nu...te
rog...nu...!!” implora ea, in timp ce Boris Ii cuprinse linistitor obrajii in palme
calde si mari, ii saruta genele agale si ritmic, asa cum facea Andrei, apoi
nasul usor cirn, apoi buzele moi si uscate de emotie, apoi ii intoarse usor
chipul din ce in ce mai relaxat si ingrozit ca de-o posibilitate reevaluata pe
nepregatite...pe care si-o refuzase dureros atatia ani, si o musca usor de
lobul urechii stingi, ceea ce o facu sa izbucneasca intr-un plins amar si
spasmodic, ca de sfirsit de lume. Boris o cuprinse mai tare in brate, inchizind-
o cu imbratisarea sa ca intr-o carapace protectoare, ii saruta timpla fierbinte
si sarata, si ii sopti: “Eu sunt Andrei!”. Nu am murit nici pe front, nu am murit
nici acum, gratie tie. Nu a fost un accident ci un atentat. Si te iubesc. Te-am
iubit in tot timpul in care am stat departe. Sunt psiholog militar si ofiter de
contrainformatii. Mi-au dat o alta identitate. Nu am fugit de tine, ci te-am
purtat in inima toti ani astia, ca pe cea mai de pret comoara a mea, cel mai
bine pazit secret. Te-am lasat sa alegi tu. Acum vor sa ma omoare ucrainienii
lui Putin. Sunt deja aici. Rusul pe care l-ai operat e cu ei. Mai e un complice,
nu l-am gasit inca. Nu avem mult timp, doar o ora. Te astept sa imi faci o
vizita impreuna cu dr Lungu, sa nu bata la ochi. Ai un bilet cu instructiuni si
intreaga poveste in telefonul tau, in fisierul numit etc. Parola este alintul pe
care ti-l spuneam ori de cite ori faceam dragoste, scris
impreunat...Zanicamea...”
Boris chiar nu avea de la cine sa stie asta...de abia daca isi mai amintea ea
acest detaliu...se opri din plins...si se smulse din imbratisarea lui ca un arc
mult prea incordat... --Cum...tu...Andrei...?...nu se
poate...Andrei...tu??....Nenorocitule, sobolan imputit...sa te fut...de
nenoricit...urla ea de durere...si ii sterse un pumn de-i clantanira dintii si-l
dobori pe barbat de pe canapea. Sari ca o fiara asupra lui cu picioarele,
lovindu-l in burta, in timp ce Boris de-abia avu timp sa fereasca. Ii puse o
piedica scurta, se rostogoli spre directia ei de cadere, o prinse scurt, o strinse
in brate calm, asteptind ca socul nervos sa devina plins eliberator...apoi totul
se petrecu de la sine...Carina il imbratisa cu sete si disperare, ca o sora
careia I se intoarce fratele mai mare de pe front, ca o mama care isi
regaseste copilul ratacit, zguduita de plinsul si dorul inghesuite in colturile
cele mai intunecate ale sufletului fragil, si care acum o strabateau fibra cu
fibra, cu o impredictibila forta de descatusare, maturind in cale toate scamele
esecurilor sale, neclaritatile, intrebarile fara raspuns, insomniile si suferinta,
punind in loc caldura, pacea si bucuria regasirii.
Boris o saruta si ea ii raspunse flamind, devorator, sufocindu-l aproape cu
limba setoasa si fierbinte, sfarimindu-i cu dinti albi dureros de dulce, buza
superioara. Ii gasi penisul incordat ca un arc, de care se agata ca o
maimutica de banana ei preferata, adulmecindu-l, lingindu-l, sarutindu-l,
umplindu-si cu el gura mica...Innebunit, Boris o trase spre el, ii smulse
aproape blugii, adulmeaca frematind din nari si grebla cu dintii si limba ca si
cind ar fi muscat dintr-o smochina prea coapta pasarica umeda si mult prea
dornica a Carinei, indepartindu-i coapsele intr-un V aproape imposibil, ii sorbi
intre buze ca pe o lingurita de serbet clitorisul si labiile marite de excitare, o
lua de fund cu palmele lui mari si o penetra controlat, lasind-o sa simta cit mai
multa placere...Dupa citeva miscari de jos in sus o simti pe Carina incordindu-
se necontrolat si spasmodic, intr-un orgasm aproape spontan, insotit de
plinsete si risete de fericire, in timp ce ii murmura numele si se apleca sa il
sarute flamind si strins. Vaginul ei ii masa penisul stringindu-l spasmodic din
toate partile deodata, si Boris exploda, inundind-o cu un jet fierbinde de stele
verzi, care-o detera pe Carina cu capul de galaxia vecina. Infiorata si
imbujorata ii soptea la ureche te iubesc, ca si cind ar fi vrut sa spuna, nu ma
mai parasi niciodata. Ramasera asa parca o vesnicie...Carina adormi la loc,
epuizata, ca un bolnav salvat, care abia supravietuise unei operatii grele.
Boris ii lasa tava cu cafea si sandvisul aproape, o inveli cu halatul moale si
alb, ordona putin camera, se imbraca si iesi din Bioul profesorului.Usa mare
si capitonata lasa aerul rece al anticamerei sa patrunda ca soarele intr-un
bob de strugure verde si copt si aromat, in camera regasirii lor. Isi aminti de
arma, o trase din buzunarul fotoliului, si-o ascunse sub blugi...simti metalul
rece al mortii arzindu-i coapsele. Din chiloti il napadi un miros de flori de
castan...si secretiile pline de feromoni ale Carinei...se excita pe loc. Isi trase
scurt doua palme. Lua vasul cafetierei si bau direct toata cafeaua
ramasa...Se spala pe fata la chiuveta secretariatului...isi exersa grimasele de
suferind...apoi asculta la usa zgomotele din exterior...parea liniste...cite un
scartait de carucior vestea ca venise ora mesei...isi calcula iesirea in
intervalul mediu de liniste de pe coridor...descuie agil usa...se strecura
afara...Lumina de neon ii supara ochii...se strecura pe coridor, linga
generosul tonomat de cafea, unde isi astepta rindul la ceai...baga o hartie de
un leu...si astepta pisatul colorat cu gust de lamaie dulce...sorbi o inghititura
doua...si arunca porcaria la cosul din apropiere...Cobori scarile spre parterul
Spitalului.
Scoase pastilele de tramadol din folie, le camufla in buzunarul halatului pina
sa ajunga la poarta unde portarul Vasile isi cauta prin nas prilejul de a scapa
de plictiseala...Dadu seara buna fluturindu-i ambalajului gol si intreba sec: "
Bre, de unde sa mai iau de-astea ca am dureri si tintele astea in loc sa aiba
grija de bolnavi, stau la cafele..."...mormai Boris tinindu-se de operatie si cu o
fata de zina cu crampe menstruale..."--A...domnu' Boris, stai ca te descurca
baiatu..ai venit unde trebuie...atiti ani de portareala...stiu tot ce misca...pai i-
am descurcat eu si pe doctori....pentru matale ce nu fac eu...da incoace sa
vedem ce e....isi puse ochelarii si silabisi benoclindu-si ochii mariti prin
fundurile de borcan ale tescoapelor cu rama de baga
neagra..."tra...ma..dol....tramadol....da..da..." spuse rotindu-si ochii spre
stinga sus...ca si cummpe tavanul custii de termopan de la.poarta ar fi avut o
lista cu amintiri recente...da...mie imi zice ceva..." --Ce iti zice, bre...nu zi
ca..." ..."Coane Boris...acum ezakt o saptamina...asta mi-e sfinta cruce...a
venit Zoita de la bucatarie ca tre sa duca rastelul cu mincare si cel pastile,
daca nu pot s-o ajut...si in drum spre etaj... ne pomenim ca .tipa in urma
noastra... ca sirena de la magazia cu izmene ...farmacizda aia noua , sa stam
ca pastilele si perfuzabilele pentru pt etajul de chirurgie sunt expirate ....si imi
dete tramadolul pt salonul dr. Carina si alea de perfuzii...si le lua pe altele de
pe carut... bre, ma minunam unde au gasit-o pe asta...zici ca abia e a
zecea...si are niste ifose.... "si zi bre, poti sa faci rost? "intreba Boris, bagind
la cap detaliile care il conduceau incet si sigur spre raspunsul la
intrebarea..."Cine-s oamenii din interior..?." Nici nu apuca sa termine
intrebarea bine...ca Vasile forma numarul de la farmacie si incepu:" --Alo dra
farmacista, am o obligatie...o trimit la dvs...va rog sa il ajutati...da...e vorba de
pastile...de care..?....de tramadol....da...acum il trimit pe domnu Boris la
mata ..." Elena -vezi sa nu te sperii.prea tare- zice ca te asteapta...mergi ca
te rezolva..lasa-i si mata un coco, peschesu de buna ziua...

Boris lasa paznicul hazliu și pleca spre farmacie conform instrucțiunilor

acestuia. Intra în farmacie și scruta rapid cu privirea încăperea. Totul părea
normal. Diferiți pacienți, personalul și el. Se așeza în fata tejghelei casei a 3a
și aștepta cuminte sa îl servească cineva. Din spate își făcu apariția o
bruneta miniona, slabuta și cu ochi căprui. Citi pe ecusonul ei..Elena. "Hmm
deci asta e farmacizda" -Buna seara, zâmbi el către domnișoara. M-a trimis
nea Vasile, portarul. -Pentru pastilele de tramadol Nu-i așa? Imediat vi le
aduc. Tânăra se scuza și se duse în spate după cutie. În același timp intra în
farmacie o femeie trecuta de 40 de ani. Boris o recunoscu imediat. Era
asistenta mariana de pe secția unde era internat. Elena reveni și îi înmâna
cutia. -Face 30 lei. Boris plăti și o privi încă zâmbind pe farmacista. -iți
Mulțumesc, spuse el. Am uitat sa mă prezint. Boris Ivanov internat la
chirurgie.. Fata Elenei pali un pic însă își reveni la fel de repede din soc. Boris
observa aceste mici grimase aproape insesizabile ale ei. Îi întinse mana și i-o
cuprinse intr-o strângere de mana. -iți Mulțumesc elena pentru pastile. Sunt
foarte bune calmante. La spital Îți dau în prima zi apoi Îți poți lua adio, rase el.
Vorbea destul se tare cât sa îl audă asistenta de pe sectie. -Ei bine, trebuie
sa plec acum în salon. Sa nu îmi simtă asistentele lipsa. Cine știe. .poate mă
dau dispărut, rase el ironic. Își lua rămas bun și pleca. Ajunse la poarta și îl
reîntâlni pe Vasile. Îi baga în buzunar 20 lei pentru efortul depus și
necunostinta de cauza. - sa iți iei o bere nea Vasile. -Îți mulțumesc băiete.
Urca pe treptele spitalului, grijuliu sa nu fie urmărit. Ajunse pe palier, saluta
personalul medical și intra în rezerva unde dr Lungu și Carina îl așteptau. -Ce
surpriza plăcută, zâmbi el către Carina și celălalt doctor. Cărui fapt îi datorez
aceasta vizita. -Au venit rezultatele analizelor, spuse dr Lungu. Te externam
mâine. -Dacă totul e în regula, nu îl putem externa și în seara aceasta ?
întreba Carina curioasa. -Ba da. Dacă și domnul Ivanov este de acord -Cum
sa nu. De când aștept sa plec de aici. -Bine atunci. Completez externarea și
ești bun de plecare. Fa-ti bagajele și vin în 10 minute cu fisele. -Desigur
doctore. Domnișoara doctor putem vorbi un minut în privat. -Da, domnule
Ivanov Doctor Lungu se scuza și ieși spre cabinetul sau. Boris închise usa în
urma medicului și o lua în brațe pe Carina. -Andrei, spuse Carina sarutandu-l
sălbatic. Se dezlipi de el și îl privi cu dragoste. -Hei, îi sopti el la ureche. Cum
te simți? -mult mai bine fata de dimineață, rase ea. Andrei, ce vom face
după? -După ce? -după ce te externeaza. -pff..e mai complicat Carina.
Momentan trebuie sa mă ascund ceva timp. Trebuie sa aflu cine e în spatele
tuturor problemelor. -Și noi? Doar ce ne-am reunit după ani de zile -Știu
dragostea mea însă trebuie sa punem pe pauza o perioada relația dintre noi.
Carina îl privi stupefiata. Apoi îl împinse. Stresul și furia îi creșteau lamentabil.
-Du-te dracu de idiot ce ești. Arde-te-ar focul. Fi-mi-ar scarba de tine. De ce
pula calului mi-ai mai spus ca ești Andrei dacă intri în viața mea si apoi ieși
brusc din ea ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. -Uite ce e Carina e mai
complicat. Eu... -nu vreau sa aud nicio scuza. Du-te dracu. Și se evapora pe
usa. Boris își puse palmele pe fata. Avea sa se ocupe mai târziu de Carina.
Acum trebuie sa se concentreze pe oamenii infiltrati în toată treaba asta. Stia
deja cine e implicat. Mariana asistenta, Elena farmacista și probabil papagalul
de la consulat. Dar era sigur ca ei erau simpli pioni. Trebuia sa afle mai multe.
Sirul gândurilor îi fu distras de medicul ce intra cu fisele de externare.
-Mulțumesc domnule doctor, îi spuse el semnând externarea. -pentru nimic.
Multă sănătate și succes în continuare -Va mulțumesc. Își făcu în graba
bagajele se schimba și ieși discret din rezerva. Privi în jurul sau, cobori
treptele și ieși din spital. Lua un taxi din fata spitalului îi dădu adresa și porni
spre locul unde doar ce fusese. Casa de siguranță. Plăti șoferului , se duse în
fata casei însă ceva nu era în regula. Ușa de la intrare era deschisa. Lasă
bagajul pe jos scoase din spate pistolul și începu sa cerceteze zona. Intra în
casa și văzu totul răsturnat. casa fusese deconspirata. Trebuia sa își
găsească alt loc. Acasa era prea periculos sa meargă. La un hotel îl depistau
destul de repede. Stia deja unde sa se duca. Porni la pas pana pe bulevardul
principal de unde lua un taxi. O Carina agitata intra în mașină. Era furioasa
pe Andrei pentru ce i-a făcut. Își șterse lacrimile și porni spre casa. Drumul fu
liniștit și presărat de melodii triste. Parcă masina,o bloca și urca treptele
scării. Ajunsa la usa, descuie și intra. Aprinse lumina își arunca geanta pe jos
și porni spre dormitor. Deschise usa și tipa văzând umbra ce stătea pe patul
ei. -Shhh. Sunt eu. Andrei. -Ce naiba cauți aici? Vrei sa mă bagi în groapa
înainte de vreme?urla ea. -Nu aveam unde sa mă duc. -Parcă spuneai ca
facem o pauza. -Și chiar m-ai crezut draga Carina? Totul a fost teatru,spuse
el ridicandu-se în șezut la marginea patului. Era o probabilitate sa fim
ascultați. Și trebuia sa para ca mă urăști -Totul a fost un teatru? -Da. Chiar
credeai ca iti mai dau drumul după ce te-am găsit după atâta timp? Carina nu
îi mai răspunse însă sari peste el sarutandu-l cu ardoare. Il încăleca și
începuse sa îi descheie nasturii cămășii lăsând la vedere în piept lucrat. Se
apleca, îi sărută și musca pieptul, apoi continua pana la catarama curelei. Nu
se grăbi sa o desfacă. Își juca numărul ei acum. Desfăcu pantalonii și lasă la
lumina o erecției de toată frumusețea. Îi linse penisul, îl mângâie, îl sărută , îl
dezmierda. I-o lua în gura fără prea mari pregătiri . I-o supse cu ardoare ,
pana când îl simți vibrând pe Andrei sub buzele ei. Se opri, și începu sa îl
sărute pe abdomen, pe piept , îl linse pe gat, pana ajunse în dreptul buzelor
lui. -În seara asta o sa te fut cum nu te-a futut nimeni în viața ta. Își scoase
bluza și o arunca pe podea. Blugii își găsiseră loc lângă bluza iar lenjerie
intima fu aruncata pe un scaun. Se reașeza pe el își potrivi soldurile cu ale lui
și se lăsă penetrata adânc. Gemura de plăcere amândoi. Începu sa se miște
de sus în jos lent și adânc apoi mai rapid și superficial. Alterna cele doua
ritmuri innebunindu-l pe Boris sub ea. Continua cu mișcarile adăugând din
când în când cercuri cu soldurile pana când simți un orgasm exploziv. Însă nu
îl lăsă pe Boris neterminat. Il trase în șezut își potrivi picioarele în spatele lui
și începu sa îl lucreze pana când își dădu drumul și el, iar ea îl urma a doua
oară. Își rezema fruntea asudata pe umărul lui. Andrei își puse mâinile în jurul
taliei ei. Il sărută ușor și îi sopti la ureche: - Nici nu știi cât de dor mi-a fost de
tine.
Boris ii cuprinse obrasii in palme, ii saruta pleaoapele cu o tandrete desprinsa
parca dintr-un timp cu zine si zmei, buzele lui fierbinti mirosind a cafea si
caramel provocindu-i frisoane Carinei. Narile ei sidefii se dilatau pofticios,
inspirindu-i cu sete orice soapta, orice murmur...Boris o saruta prelung, in loc
de raspuns, pentru ca buzele ei aveau gust de scortisoara si sare, gustul unei
iubiri la care visase atit amar de vreme, mirosul dupa care tinjise ca un
condamnat la moarte inaintea glontului final. Isi puse urechea sub sinul ei
sting, ascultindu-i inima care batea nebuneste, pina cind o napadira lacrimile
de emotie...nestiind cum sa isi explice duimul de emotii contradictorii care o
asaltau frustrant, ii sari din brate pisiceste, lasind sa I se vada simburii
excitanti al carnatiei adolescentine, se intoarse cu spatele spre biblioteca cu
discuri, de unde trase o placa la intimplare, o aseza pe platanul pick-up-lui si
scalda atmosfera presarata de intrebari fara raspuns in lumina calma a
muzicii lui Bob Dylan...in boxe se auzi cristalin si aromat “ I Threw it All Away”.
“ Vrei cafea?” Intreba ea grabita, distragindu-i atentia de la lacrimile pe care
nu mai stia cum sa si le camufleze..., si pe care le stergea grabita si revoltata
din barba. Boris sari in picioare, o cuprinse puternic in brate, si ii sopti la
ureche...” Tu esti cafeaua mea...deci da...adu-ti aromele fermecate...am sa te
sorb incet, ca sa nu ma frigi prea tare...iar tu o sa intelegi ca te tin in brate
tocmai pentru ca nu ti-am dat drumul niciodata...” Ii trase o palma peste o
fundul ei mic si lipicios, in timp ce femeia ii scoase limba si se smulse rizind
spre bucatarie, unde prepara doua cesti aromate de cafea Poesia...Se cocota
linga Boris, in mijlocul patului din sufragerie. Sorbira cafeaua ascultind
muzica, unul in bratele celuilalt.

Tacerea fu trintita ca un maldar de farfurii de desert pe podeaua de marmura

a unui amfiteatru de disectie...cadavrul ciopirtit al acelei zile de cosmar sari in
picioare viu si nevatamat, cind telefonul de serviciu al Carinei incepu sa
fredoneze . Se desprinse dureros de lent din bratele lui Boris, sorbi intr-un
picior o gura de cafea calda, in timp ce Boris se agata in gluma de mijlocul ei
subtire, cit sa ii mai pupe odata fundul senzual cu urme rosii de la cutele
cearceafului...” Alo...cum...cum nu are semne vitale? Pistol in mina? Ce
pistol? Cum....? Ati inebunit? Lasati prostiile...I-ati facut si eeg? Cine e de
garda...?...Vin in 20 de minute maxim...” --Boris, e de rau. Rusul pare ca a
mierlit...ziceau de un pistol...n-am inteles...esti amestecat ? Mi-au zis astia ca
nu are puls....Trebuie sa ma evapor la spital. Va fi ancheta mare, procuratura
e pe drum, a fost alertata Ambasada, consulatul rus...a transpirat si in
presa...timpitii nici macar nu sunt siguri ca e mort...nu i-au facut inca eeg.
--Carina, spuse Boris, calmeaza-te!, spuse Boris in timp ce porni jammerul
gsm. Vor face doar suficienta vilva cit sa atraga atentia autoritatilor romane
asupra rusului. E ceea ce am urmarit. Doar asa puteam scapa de ei. Rusul
nu e mort. Vor veni si colegii mei acolo. --Boris, nu inteleg ce spui...spuse
Carina rosie la fata, de furia pe care se stapinea sa nu o lase sa rabufneasca.
--Trage-ti chilotii pe curul ala prea sexy pentru mutrita ta infuriata, imbraca-te
si da-mi cheile, conduc eu...si iti garantez ca in timp ce vei ajunge, exact in 7
minute, iti voi explica ce s-a intimplat, timp in care iti va ramine si un minut sa
iti raspund la maxim 2 intrebari. “--Andrei...nu ma lua cu de-astea...”dar nu
apuca sa spuna mai mult ca Boris o intrerupse cu un gest scurt facut cu
degetul la buze...Nu avem timp. Iesim pe usa si iti spun. Doctorita isi aminti
de urgenta, isi inghiti cuvintele, se imbracare si iesira in parcare, unde masina
demara cu scartait de roti. Boris conducea cu 120, pe drumul cel mai scurt,
depasea nebuneste, dar arata de parca ar fi admirat imobil si zen...o gradina
japoneza intr-o dimineata de vara... --Carina, am facut o vizita la farmacie si
am luat niste tramadol. Cutia aceasta. Nu. Nu o deschide din punga de
plastic in care am pus-o. E intreaga. Amprentele...Farmacista si ajutoarele
sunt infiltrate. Rusul a primit in ciorba tramadolul pe care ele mi l-au servit
mie. Plin de microcipuri. E in coma indusa. L-am batut cu propriile arme.
Problema nu e asta...Vei sti ce sa ii faci daca ajungem la timp...spuse Boris
zimbind rautacios...si incetinind brusc la 60...Carina ii arse o palma dupa
ceafa...Boris izbucni intr-un ris isteric si o calca la 140...infundind-o pe
doctorita in scaunul ei. --Cum adica problema nu e asta?... --Prostanacul care
il pazea pe rus, era si el agent FSB...inainte sa ajung sa ma externati i-am
spus un cod de alarma secret, care inseamna SOS, care se schimba
periodic...si nu a trecut testul. I-am dat putin somn dupa ce a incercat sa intre
peste mine in toaleta personalului unde l-am atras. L-am legat in toaleta cu
propriile catuse de teava caloriferului, si am scos rupt clanta usii la
iesire...Apoi m-am deplasat spre camera asistentelor unde asistenta sefa
pregatea mincarea oaspetelui...supa cu taitei...mi-a luat 1 secunda sa ii
camuflez tramadolul intre fidelutele chinezesti...miamii...aminteste-mi sa nu
maninc vreodata asa ceva...Asistenta a iesit cu farfuria goala...Mi-am dat
seama ca de indata ce se vor activa cipurile in stomacul rusului, sobolanii
rosii vor banui ca am vrut sa ma sinucid, si se vor precipita sa recupereze
cadavrul...Au venit in mai putin de 4 minute. Era Vasili impreuna cu doi
tovarasi...I-am asteptat cu linistit linga pe scaun, cu arma sub halat. Au intrat
val virtej in rezerva...la vazul amortizorului si-au dat seama ca e o
capcana...Vasili a dat sa scoata pistolul dar glontul meu a fost mai
rapid...celalalt nu a scos nici un sunet...i-am facut semn sa intre in dus...acolo
a incercat sa scoata o arma da...si-a luat un glont in inima. Sunt amindoi in
cabina de dus, dupa perdea. Probabil nu au fost descoperiti...Pistolul meu
fara amprente, si gloantele le-am amplasat in asa fel incit, la gasirea
cadavreleor sa para ca oficialul rus i-a ucis apoi a incercat sa se sinucida...i-
am strivit intre dinti o ultima pastila de tramadol...asa, de impresie artistica,
am lasat folia pastilelor cu care au incercat ei sa imi faca felul...in mina, iar
sub cearceaf, pistolul cu amortizor. Dupa ce am facut asta, am intrat in
rezerva mea, unde voi ma asteptaserati sa imi faceti externarea. Acum l-au
gasit colegii tai. Probabil mai putin cadavrele...incheie Boris, parcind masina
si apoi privindu-si ceasul.Fix 8 minute, spuse el zimbind...daca nu frinam
atunci...erau 7...
Carina il ascultase paralizata de frica...rupse tacerea ciudata care aparuse si
care se transforma intr-o incomoda apasare.” Boris, de ce trebuiau
omoriti...?”...”Pentru ca urmam eu si tu...in locul lor...iti voi explica mai
multe...la incheierea misiunii...acum hai sa-ti trezesti Lazarul din morti...il
asteapta o surpriza sa vada ca planul sau a esuat...si probabil va fi expulzat
ca persona non grata...iar pe tine te asteapta o promovare, pentru ca vei
salva curul colegilor tai. Ne vom intilni dimineata. Eu voi pleca la sediul SIE
cu un avion, in seara aceasta. Ai grija de tine. Citeste fisierul din telefon. Ai
acolo detalii. O saruta lung. Carina parea in transa. Boris ii deschise portiera
si ii puse in brate cheile masinii. Femeia o lua la sanatoasa spre lifturile care
duceau inspre sectia ATI...Boris se indrepta spre familiara duba cu geamuri
fumurii a echipajului de interventii speciale, parcata in lateralul intrarii in zona
de urgente a Spitalului Judetean. Fu recunoscut si invitat la debriefing.
@
c.2016 ER 2018
&