Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NU TE POŢ I ASCUNDE
Cynthia. Era o şoaptă foarte vagă , dar ea totuşi o auzi. Nu. Cynthia
Adams închise ochii, îşi apă să ceafa de pernă , moliciunea ei luâ nd
parcă în derâ dere rigiditatea trupului ei tensionat. Degetele ei
strâ nseră cu putere cearşaful, ră sucindu-l pâ nă ce se strâ mbă de
durere. Nu din nou. Un suspin să lbatic şi disperat îi sugruma gâ tlejul.
Te rog. Nu mai pot face asta. Pleacă ! şopti ea cu asprime. Te rog, pleacă
şi lasă -mă în pace.
Însă ştia prea bine că nu vorbea cu cineva. Dacă şi-ar fi deschis ochii
nu ar fi nimic altceva decâ t întunericul din dormitorul ei. Nu era
nimeni acolo. Ş i totuşi, şoapta hidoasă o urmă rea, aşa cum o fă cea de
să ptă mâ ni întregi. În fiecare noapte câ nd stă tea întinsă pe pat…
aştepta. Aştepta apariţia vocii care era cel mai urâ t coşmar al ei. În
unele nopţi vorbea. În alte nopţi doar stă tea întinsă , încordată ,
aşteptâ nd. Era vântul, erau umbrele. Nu era nimic.
Dar era real. Ea ştia că era real.
— Cynthia? Ajută -mă !
Era vocea unui copil care cerea alinare în toiul nopţii. O fetiţă
speriată , care era moartă .
Ea este moartă. Ştiu că este moartă. Ea însă şi punea crini pe
mormâ ntul lui Melanie în fiecare duminică . Melanie era moartă .
Ş i totuşi era acolo. A venit după mine. Pe bâ jbâ ite, apucă flaconul de
pe noptiera de lâ ngă pat şi înghiţi două pastile fă ră apă . Pleacă. Te rog,
pleacă.
— Cynthia? Era real. Atâ t de real. Dumnezeule, ajută-mă, te rog. Îmi
pierd minţile. De ce ai fă cut-o? Ş oapta se îndepă rtă . Am nevoie să ştiu
de ce.
De ce? Nu ştia de ce. La naiba, chiar nu ştia de ce. Se rostogoli
îngropâ ndu-şi faţa în pernă , apoi să ri din pat în timp ce mirosul îi
ataca simţurile. Crini.
— Nu.
Mergea cu spatele, fă ră a-şi lua privirea de la perna pe care se vedea
vâ rful unui crin.
— Ar fi trebuit să fii tu, Cynthia. Ş oapta era acum mai aspră . Eu ar fi
trebuit să -ţi pun crini pe mormâ nt.
Cynthia respiră adâ nc. Îşi tot repetă ceea ce psihiatrul ei îi spusese
să facă atunci câ nd îi era frică .
— Nu este real. Nu este adevă rat.
— Ba este real, Cynthia. Eu sunt reală . Melanie nu mai era un copil,
vocea ei suna ca a unui adult furios. Cynthia tremură la auzul ei.
Melanie avea tot dreptul să fie furioasă . Am fost o laşă. Ai fugit o dată ,
Cyn. Te-ai ascuns. Nu te vei mai ascunde. Nu mă vei mai lă sa în vecii
vecilor singură .
Cynthia se îndepă rtă mergâ nd cu spatele pâ nă ce simţi uşa dură a
dormitorului în spatele ei. Închise ochii strâ ns în timp ce strâ ngea
clanţa dură şi liniştitor de reală .
— Nu eşti reală . Nu eşti reală .
— Tu ar fi trebuit să fii. De ce m-ai pă ră sit? De ce m-ai lă sat cu el?
Cum ai putut face asta? Ai spus că mă iubeşti. Dar m-ai lă sat singură .
Cu el. Nu m-ai iubit niciodată .
Un hohot de plâ ns fă cu ca vocea lui Melanie să tremure, iar lacrimile
îi ardeau ochii Cynthiei.
— Nu este adevă rat. Te-am iubit, şopti ea disperată . Atâ t de mult.
— Nu m-ai iubit niciodată . Melanie era din nou copil. Un copil
inocent. M-a ră nit, Cyn. L-ai lă sat să o facă . L-ai lă sat să mă ră nească …
iar şi iar. De ce?
Cynthia încercă mâ nerul uşii şi ieşi împleticindu-se pe hol unde era
aprinsă o lumină slabă . Se opri din scurt. Mai mulţi crini. Peste tot. Se
întoarse încet şi tot ceea ce putea face era să se uite în jur uimită .
Râ deau de ea. Îşi bă teau joc de judecata ei.
— Vino la mine, Cyn. Melanie era acum linguşitoare. Vino. Nu este
atâ t de ră u. Vom fi împreună . Poţi avea grijă de mine, aşa cum ai
promis că vei face.
— Nu. Îşi acoperi urechile şi fugi spre uşă . Nu.
— Nu te poţi ascunde, Cyn. Vino la mine. Ş tii că vrei asta. Acum era
foarte duioasă , atâ t de suavă . Atunci era aşa. Acum este moartă . Este
numai vina mea.
Cynthia deschise larg uşa de la intrare. Îşi înă buşi un ţipă t, apoi se
aplecă încet şi luă de jos poza de la picioarele ei. Privea cu oroare
trupul neînsufleţit care atâ rna de o funie şi-şi reaminti ziua în care o
gă sise. Melanie doar… atâ rna acolo. Se legă na…
— Tu m-ai determinat să fac asta, spuse Melanie cu ră ceală . Nu
meriţi să tră ieşti.
Mâ inile ei tremurau în timp ce se privea fix.
— Nu merit, şopti ea.
— Atunci vino cu mine, Cyn. Te rog.
Cynthia se dă du câ ţiva paşi înapoi, bâ jbâ ind după telefon.
— Sun-o pe doctoriţa Chick. Sun-o, murmură ea. Ea îmi va spune că
nu sunt nebună. Dar telefonul sună şi o sperie, scă pâ ndu-l. Se holba la
el de parcă ar fi fost viu. Aştepta să -i apară colţi şi să sâ sâ ie ca un
şarpe. Dar acesta doar continua să sune.
— Ră spunde, Cynthia, spuse Melanie cu ră ceală . Acum.
Cu mâ inile tremurâ nd, Cynthia se aplecă şi ridică receptorul.
— Aaa… lll… oooo?
— Cynthia, aici doctoriţa Ciccotelli.
Respirâ nd uşurată la auzul vocii ferme, familiare şi reale, umerii
Cynthiei se încovoiară .
— O aud, doctore Chick. Melanie este aici. O aud.
— Desigur că o auzi. Te cheamă , Cynthia. Este ceea ce meriţi. Du-te
la ea. Termină odată cu asta. Pune-i capă t acum.
— Dar… izbucni în plâ ns. Dar… şopti ea.
— Fă -o, Cynthia. Este moartă din cauza ta. Du-te la ea. Fă ceea ce ar
fi trebuit să faci de ani de zile. Ai grijă de ea.
— Vino, îi ordonă Melanie, vocea ei devenind din nou adultă şi plină
de autoritate. Vino.
Cynthia scă pă telefonul, se îndepă rtă epuizată . Sunt obosită. Atât de
obosită.
— Lasă -mă să dorm, şopti ea. Te rog, lasă -mă să dorm.
— Vino la mine, îi ră spunse şoptind Melanie. Apoi te voi lă sa să
dormi.
Melanie îi promisese asta de atâ tea ori. În decursul atâ tor nopţi.
Cynthia se întoarse şi se uita fix la fereastră . Dincolo de geam era
noaptea întunecată . Dar oare ce altceva mai era acolo? Somnul. Pacea.
Pacea.
*
Sufrageria era goală . Cynthia Adams nu se mai afla în raza vizuală a
camerei de filmat. Ecranul laptopului nu o mai ară ta pe femeie pă şind
frenetic. Avea de gâ nd să o facă . Emoţia devenea din ce în ce mai
intensă cu fiecare minut care trecea. După patru să ptă mâ ni, Cynthia
Adams o va face, în cele din urmă . După patru să ptă mâ ni de efort
susţinut, fusese adusă în pragul nebuniei. Doar un mic imbold o va
face să zboare. Spera că va face asta în sensul strict al cuvâ ntului.
— Este la fereastră . Femeia care stă tea pe locul pasagerului era
palidă în timp ce murmura cuvintele. Mâ inile îi tremurau în timp ce-şi
aşeza cu grijă microfonul în poală . Nu mai pot face asta.
— O vei face pâ nă ce voi spune eu contrariul.
Ea tresă ri.
— Va să ri. Lasă -mă să -i spun să se oprească .
Să se oprească ? Fă tuca asta era la fel de nebună ca şi Cynthia
Adams.
— Spune-i să vină .
Ea nu fă cu nimic. Furia lui începea să clocotească .
— Spune-i să vină sau fratele tă u moare. Ar trebui să ştii pâ nă acum
că nu glumesc. Spune-i să vină . Spune-i că ai nevoie de ea, că îţi
lipseşte, că -ţi este datoare. Spune-i că totul va fi mult mai bine câ nd
veţi fi împreună . Spune-i asta acum. Ş i fă -o mai cu sentiment. Ea încă
stă tea, nu se mişca. Acum!
Ea ridică microfonul cu mâ inile tremurâ ndu-i.
— Cyn, şopti ea, am nevoie de tine. Sunt speriată . Chiar aşa şi era.
Nimic nu era mai bun ca realitatea pentru a alimenta marile tragedii.
Te rog, vino. Vocea ei se frâ nse. Va fi mai bine aşa. Te rog, încheie ea cu
o şoaptă rugă toare.
Fereastra familiei Adams se vedea superb de pe locul şoferului. Uşa
de sticlă se deschise încet şi Cynthia Adams apă ru, pijamaua ei diafană
flutura în bă taia vântului rece al lunii martie. Va fi un cadavru
atră gă tor. O adevă rată Gloria Swanson. Ce film minunat a fost acela,
Sunset Boulevard. La Hollywood nu se mai fă ceau filmele ca pe
vremuri. Va fi o modalitate bună de a să rbă tori. Popcorn şi un film
vechi. Dar să rbă torirea nu va fi posibilă dacă Adams doar stă tea acolo
pe balcon. Sari odată, la naiba.
— Spune-i să vină . Fă -o să sară . Arată -mi ce poţi, scumpo.
Ea înghiţi cu greu auzind imboldul sarcastic, dar totuşi se supuse.
— Cynthia, încă un pas. Încă unul. Te aştept.
— Acum vorbeşte ca un copil. Ca o puştoaică .
— Te rog, Cynthia. Mi-e frică . Fata stă pâ nea bine vocile. Putea trece
de la o voce adultă la cea a unui copil, de la cea a lui Melanie care era
moartă , la cea a psihiatrei Ciccotelli. Te rog, vino. Trase aer în piept,
tremurâ nd câ nd expiră . Am nevoie de tine.
Apoi… succes. Un ţipă t de oroare ţâ şni din gâ tlejul fetei câ nd Adams
se aruncă în gol. Două zeci şi două de etaje. Au auzit zgomotul surd al
trupului ei izbindu-se de caldarâ m chiar şi prin geamurile închise ale
maşinii. Se pare că în cele din urmă cadavrul ei nu va fi unul atră gă tor.
Dar frumuseţea se află în ochii celui care priveşte, iar vă zâ nd-o pe
Adams întinsă moartă pe caldarâ m era… îţi tă ia respiraţia. Fata de pe
locul pasagerului plâ ngea isteric.
— Revino-ţi. Trebuie să mai suni undeva.
— Oh, Dumnezeule, oh, Dumnezeule! îşi întoarse faţa de la geam în
timp ce maşina trecea doar la câ ţiva centimetri distanţă de trupul lui
Adams. Nu pot să cred… Dumnezeule! Mi se face ră u.
— Nu în maşina mea. Ia telefonul. Ia-l.
Tremurâ nd, ea luă telefonul.
— Nu pot.
— O vei face. Apasă pe tasta de formare rapidă . Este numă rul de
acasă al lui Ciccotelli. Câ nd ră spunde, îi spui că eşti o vecină îngrijorată
a Cynthiei Adams şi că aceasta stă pe cornişă şi ameninţă că se aruncă .
Fă -o!
Ea formă şi aşteptă .
— Nu ră spunde. Doarme.
— Atunci sună din nou. Continuă să suni pâ nă ce prinţesa va
ră spunde la telefon. Ş i pune-o pe difuzor. Vreau să aud.
A treia încercare a dat rezultate.
— Alo?
Dormea. Era singură acasă într-o sâ mbă tă seara. Era satisfă că tor să
ştie că acest aspect al vieţii lui Ciccotelli era foarte bine ţinut sub
control. O înghionti pe fată şi o fă cu să -şi bâ lbâ ie replicile.
— Doctor Ciccotelli? Doctor Tess Ciccotelli?
— Cu cine vorbesc?
— Aaa… o vecină a unuia dintre pacienţii dumneavoastră . Cynthia
Adams. Ceva este în neregulă . Ea este pe cornişă . Ameninţă că se va
arunca. Cu ochii închişi fata încheie apelul şi dă du drumul celularului
în poală . Am terminat…
— Pentru seara asta.
— Dar… Ea se întoarse spre el cu gura deschisă . Ai spus că …
— Am spus că -l voi ţine pe fratele tă u în viaţă dacă mă vei ajuta.
Încă mai am nevoie de ajutorul tă u. Continuă să exersezi vocea lui
Ciccotelli. Voi avea nevoie să o imiţi din nou peste câ teva zile. Am
terminat pentru noaptea asta. Îndră zneşte să spui un cuvâ nt, iar tu şi
fratele tă u veţi muri.
Ciccotelli venea. Să înceapă jocurile.
Aidan ura biroul medicului legist. Chiar şi într-o zi bună mirosul era
de ajuns pentru a-i întoarce stomacul pe dos. Asta se dovedea a nu fi o
zi tocmai bună pentru niciunul dintre cei implicaţi.
Se opri chiar lâ ngă uşă , privirea lui ră mâ nâ nd pironită asupra
trupului aflat pe masa de examinare. Cel puţin ceea ce mai ră mă sese
din Cynthia Adams. Dacă s-a sinucis, a fost ajutată să o facă . Acum
ştiau asta. Cineva a torturat sistematic această femeie cu imagini şi
cadouri. Cele care purtau o semnă tură erau iscă lite „Melanie”. Murphy
credea că probabil ea era femeia din poza cu coşciugul, iar Aidan era
înclinat să fie de acord cu el.
Medicul legist nu-l auzi câ nd intră , atâ t de concentrată era studiind
mâ inile Cynthiei Adams. Din milă acoperise trupul lui Adams cu un
cearşaf. El îşi drese glasul, iar Julia Vanderbeck se uită în sus, avâ nd
ochii acoperiţi de nişte ochelari de plastic. El nu-şi putea da seama
cum de putea ea suporta mirosul, mai ales că era însă rcinată . Stima pe
care o avea pentru Julia se mai mă ri cu un punct, două .
— Ai sunat? întrebă el şi buzele ei se arcuiră .
— Da. Unde este Murphy?
— Ascultă mesajele vocale ale victimei şi se uită la camerele de
supraveghere din holul apartamentului.
Se pare că administratorul clă dirii, McNulty, nu dezactivase toate
camerele video din clă dire.
— Încearcă să afle cine a dus toţi acei crini sus.
Julia dă du scurt din cap.
— Adu-mi aminte de crini înainte să pleci, spuse ea, dar mai întâ i
vei vrea examenul toxic.
— Care dintre ele a fost? întrebă Aidan, întinzâ ndu-se spre hâ rtiile
prinse cu clamă de planşeta pe care ea i-o întindea pe deasupra
trupului lui Adams.
Gă siseră în apartamentul femeii şaptesprezece recipiente de
medicamente luate pe reţetă . Patru dintre ele erau prescrise de Tess
Ciccotelli. Celelalte treisprezece cutii aveau numele altor doctori, fiind
datate în urmă cu mai bine de cinci ani.
Julia se întinse, susţinâ ndu-şi şalele.
— Ai noroc că -i sunt datoare cu o favoare lui Murphy. Nu veneam în
mijlocul nopţii pentru oricine. Expiră şi se aşeză pe un taburet lâ ngă
masa de examinare. Testul de urină nu a indicat niciun medicament.
Cea mai recentă reţetă i-a fost dată de Ciccotelli pentru Xanax. Este
folosită la tratarea anxietă ţii şi a depresiei. Asta ar fi trebuit să gă sesc
în testul de urină . Dar ceea ce am gă sit a fost un nivel ridicat de
halucinogen.
Aidan se încruntă .
— Se poate să fi fost dependentă ?
Ea se ridică în picioare.
— Vino aici. Vreau să -ţi ară t ceva.
Îl scoase din morgă şi-l duse la laborator. Aici mirosea mai bine.
Aidan respiră adâ nc, ignorâ nd chicoteala ei.
— Arată -mi.
Scutură pe o foaie de hâ rtie câ teva pastile din două sticle diferite.
Una dintre sticle o recunoscu ca fiind din apartamentul lui Adams.
Cealaltă avea eticheta farmaciei spitalului.
— Xanax de la farmacie în stâ nga, iar în dreapta pastilele pe care le-
ai luat din noptiera lui Adams, spuse ea.
Aidan se încruntă uitâ ndu-se la pastile.
— Arată la fel.
— Asta a vrut cineva ca ea să creadă . Cineva i-a golit capsulele şi le-
a reumplut cu halucinogen.
Aidan îi întâ lni privirea neliniştită .
— Cineva s-a stră duit al naibii de mult.
— Cineva voia ca ea să o ia razna şi să fie foarte uşor de influenţat.
Aidan se gâ ndi la poze, la ştreang şi la cutia de cadouri. La pistolul
încă rcat pe care-l gă siseră în cea de-a doua cutie, ascunsă într-un
dulap. Taburetul din balcon care nu fusese acolo cu o să ptă mâ nă în
urmă . Crinii.
— La naiba!
— Bine spus, zise Julia. Vino înapoi în sala de examinare. Vreau să -ţi
mai ară t ceva.
O urmă şi o privi cum ridică braţul drept al lui Adams. Cicatrici
adâ nci şi verticale se curbau pe interiorul încheieturilor.
— A mai încercat să se sinucidă , murmură el.
— Cel puţin o dată .
— Am gă sit o armă încă rcată şi un ştreang în apartamentul ei.
Ambele în cutii de cadouri, ambele avâ nd aceeaşi felicitare aurie.
Ambele felicită ri spuneau: „Vino la mine”.
Julia oftă .
— Cineva chiar a vrut ca ea să -şi ia viaţa.
— Aşa se pare. Mi-ai spus să -ţi aduc aminte de crini.
— Da. Avea polen de la crini în nări.
— Am gă sit una dintre flori sub pernă .
— Atunci are sens. Nu am gă sit urme de polen pe mâ ini.
— Este posibil să se fi spă lat?
— Posibil, dar este puţin probabil, avâ nd în vedere mulţimea de
crini pe care ai spus că ai gă sit-o, ca ea să nu aibă polen sub unghii
dacă s-ar fi ocupat chiar ea de flori. Mai ales cu astfel de unghii.
Aidan se uită la unghiile lungi şi roşii ale lui Adams.
— Deci ea nu s-a atins de crini.
— Probabil că nu.
— Deci altcineva i-a adus.
Celularul să u sună iar el îl scoase din buzunar.
Era Murphy şi pă rea a fi… furios.
— Unde eşti, Aidan?
— La morgă . Ce s-a întâ mplat?
— Latent s-a întors cu o identificare a amprentelor pe care cei de la
criminalistică le-au ridicat ieri din apartamentul lui Adams.
Aidan aşteptă , dar Murphy nu mai spuse nimic.
— Ş i? Murphy, ce a descoperit Latent?
— Vino imediat aici, urlă Murphy. Acum. La naiba!
Aidan o studie pe Ciccotelli prin geamul cu două feţe. Stă tea jos şi se
uita fix la el, chiar dacă el ştia că ea îşi vedea doar propria reflexie în
oglindă . Ea fusese destul de des de ambele pă rţi ale geamului ca să ştie
că este privită . Ş tia ce s-ar putea să urmeze, dar nici mă car nu
tresă rea. Ochii ei nu şovă iseră deloc. Avea sâ nge rece, mai mult ca
sigur. Dar era nevoie de cineva indiferent ca să facă ceea ce a fă cut ea.
Dacă ea fă cuse asta. Toate dovezile spuneau că aşa este.
Era improbabil. Nu era deloc practic. Al naibii de aproape imposibil.
Murphy era sigur că nu ea este vinovată . Dar se pare că Murphy nu
putea fi în totalitate obiectiv câ nd venea vorba de Tess Ciccotelli. Era
greu să -l condamni, fu nevoit Aidan să recunoască . Stâ nd de cealaltă
parte a oglinzii era al naibii de frumoasă , cu blugi cu talie joasă , un
pulover pe gâ t care se mula pe formele ei ca o mă nuşă . Pă rul ei negru
se ondula să lbatic. Astă zi ară ta ca o ţigancă modernă , travestită într-
un „doctor respectabil”. A spus că se ducea la o întâ lnire. Ha. Nimeni
nu se ducea la o întâlnire îmbrăcat astfel.
La naiba! Nimeni dintre cunoscuţii lui nu se îmbră ca sau ară ta aşa
chiar şi câ nd încercau. Scrâ şni din dinţi, enervat pe el însuşi din cauza
reacţiei trupului să u vă zâ nd ceea ce Ciccotelli ascunsese sub haina
conservatoare. Era suspectă , indiferent câ t de improbabil era. Iar dacă
se dovedea că nu era suspectă , tot era o că ţea cu sâ nge rece. Faptul că
era o că ţea cu sânge rece remarcabil de sexy era doar una dintre
micile farse ale destinului cu care aveau de-a face oamenii decenţi.
Lâ ngă el, Murphy îşi frecă faţa cu podul palmelor.
— Are cearcă ne sub ochi. Se pare că a avut parte de o noapte Iară
somn.
— Asta face să fim trei, ră spunse Aidan indiferent.
Se uită peste umă r la locotenentul lor care stă tea sprijinit de
peretele negru al micii zone de observaţie, o privire ameninţă toare
curbâ ndu-i mustaţa grizonantă în jos.
— Încă nu eşti de acord cu asta.
Locotenentul Marc Spinnelli dă du din cap.
— O cunosc pe Tess Ciccotelli de ani de zile. Este un om bun. Un
doctor bun. Se prea poate să nu dea un diagnostic care să ne placă , dar
nu este capabilă să se joace cu să nă tatea mentală a acelei femei.
— Ş i să o îmbrâ ncească , bombă ni Murphy. Hai să termină m odată
cu asta.
Aidan îl privi pe Murphy intrâ nd în camera pentru interogatoriu şi
aşezâ ndu-se pe cel mai îndepă rtat scaun de Ciccotelli. Privirea ei se
opri pentru scurt timp asupra lui Murphy, apoi se întoarse la geam şi
nu mai era rece. Acum, ochii ei că prui sclipeau de furie. Bine. Furia era
mai bună decâ t ră ceala şi calma orice zi afurisită .
— Este afectat de situaţie, murmură Aidan, cu mâ na pe mâ nerul
uşii, cu ochii la faţa inexpresivă a lui Murphy.
— Cu toţii suntem, ră spunse Spinnelli, în tonul lui auzindu-se
frustrarea. Orice poliţist din oraş ar fi. Nu sunt mulţi cei care nu ştiu
despre Harold Green, dar majoritatea nu o cunosc pe Tess. Du-te acolo
şi fă -ţi meseria, Aidan. Aşa va face şi Murphy.
— Ş i dacă nu o face?
Spinnelli scoase un suspin de enervare.
— Atunci voi interveni eu.
Avâ nd această promisiune, Aidan intră în camera pentru
interogatoriu. Ochii ei îl urmă riră , înguşti şi… periculoşi.
— Aici sunt, detective Reagan, aşa cum ai dorit. Mă urmă reşti de
cincisprezece minute. Câ nd ai de gâ nd să -mi spui ce naiba se întâ mplă
aici?
El se aşeză lâ ngă ea, la capă tul mesei.
— Spune-mi despre Cynthia Adams.
Ea clipi şi respiră , în mod vizibil luptâ ndu-se să -şi recapete
controlul. Încetul cu încetul reuşi, în timp ce el privea, complet
fascinat.
— Cynthia Adams era o femeie complicată , ră spunse ea într-un
final, uitâ ndu-se direct la Aidan, ignorâ ndu-l complet pe Murphy. Dar
ştii asta dacă ai fost în apartamentul ei.
— Tu ai fost? întrebă Aidan. Adică ai fost în apartamentul ei?
— Nu. Nu am fost niciodată în apartamentul ei.
Femeia putea minţi fă ră să clipească . Cu coada ochiului putu vedea
cum muşchiul maxilarului lui Murphy tresare în timp ce partenerul lui
strâ ngea din dinţi. Aidan îi compă timi pe Murphy şi pe Spinnelli. Era
evident că lor le pă sa de Ciccotelli. Ş tia că le va fi greu. Aşa că o voi face
pentru ei, se gâ ndi el.
— Dar ai fost la apartamentul ei, doctore? spuse el apă sat. Afară ?
Ea îl privi cu precauţie.
— O dată . A lipsit de la o consultaţie. Eram îngrijorată . Am sunat şi a
intrat mesageria vocală , astfel că partenerul meu, doctorul Ernst, şi cu
mine am mers să vedem ce face.
Lucra ală turi de doctorul Harrison Ernst de cinci ani. Aflat aproape
de vâ rsta pensionă rii, Ernst era foarte respectat. Asta ştia şi Aidan din
investigaţia rapidă pe care o fă cuse despre Ciccotelli înainte să o ridice
pentru a o interoga.
— Faci în mod normal asta? Vizite la domiciliu?
— Nu. Cynthia era un caz mai special.
— De ce?
Maxilarul ei se lă să într-o parte şi-şi încolă ci degetele cu putere în
poală . Expresia feţei ei era acum de nepă truns.
— Îmi pă sa de ea.
— Câ nd a fost asta? Vizita, clarifică el şi privi cum maxilarul ei se
încleştează în mod reflex.
Felul cum prezentase întrebarea şi faptul că fusese urmată de o
clarificare, o enervă .
— Cam acum trei să ptă mâ ni.
— Te-a sunat înapoi?
— În cele din urmă .
— Ş i?
— Ş i a stabilit altă întâ lnire cu mine.
Acum îi fă cea jocul. Era de admirat. Ră spundea numai la ceea ce era
întrebată , fă ră a dezvă lui nimic altceva.
— A venit? La noua întâ lnire?
— Nu.
Caracterul ascuns dispă ruse, fiind înlocuit timp de o fracţiune de
secundă cu o privire plină de o tristeţe atâ t de acută încâ t el se gă si în
poziţia de a se învâ rti mental în cerc. Dacă era inocentă , atunci ei chiar
îi pă sa. Dacă era vinovată , era a naibii de bună .
— Nu, nu a venit, murmură ea. Am sunat-o din nou, i-am lă sat un alt
mesaj, dar nu m-a sunat niciodată înapoi. Nu am mai vorbit niciodată
cu ea.
Aidan îşi scoase carneţelul din buzunar.
— De ce venea să te vadă domnişoara Adams?
Privirea circumspectă reapă ru.
— Era deprimată .
— În legă tură cu?
Ciccotelli închise ochii.
— Dacă ar fi fost vie nu aş fi putut să vă spun nimic. Înţelegeţi asta.
Ar fi fost informaţie privilegiată .
— Dar ea nu mai este în viaţă , spuse Aidan insinuant. Zace întinsă
pe o lespede la morgă , eviscerată chiar de ea însă şi.
Ea fă cu ochii mari, iar el putu vedea cum se reflectă în ei indignarea.
Dar cu grijă o fă cu să dispară .
— Am început să o tratez pe Cynthia cam acum un an. Probabil că
fusese la o duzină de doctori înainte de a veni la mine.
Aidan se gâ ndi la toate sticluţele pe care le gă siseră în dulă piorul cu
medicamente. Atâ ţia doctori. Ş i totuşi Cynthia Adams era moartă .
— Este evident că ai ajutat-o atâ t de mult încâ t s-a sinucis, spuse el
cu asprime.
Ochii ei sclipiră , apoi se calmară în timp ce Murphy îi aruncă lui o
privire de avertizare.
Ea scoase un dosar din servietă şi-l aşeză pe masă , între ei.
— Cynthia suferea de o depresie severă care provenea din faptul că
fusese abuzată câ nd era tâ nă ră . Tată l ei a molestat-o de câ nd avea zece
ani pâ nă câ nd a fugit de acasă la şaptesprezece ani. Îi aruncă o privire
calmă . Cred că ai gă sit dovezi despre… un comportament sexual
extrem în apartamentul ei, detective.
— Am gă sit că tuşe şi bice, da. Câ teva fotografii.
Continuă să -l privească destul de calmă .
— Cynthia se ura şi-l ura pe tată l să u pentru că o abuzase. Uneori
victimele unui abuz fac lucrul pe care-l ură sc cel mai mult. Încep să fie
definiţi de acel lucru pe care-l ură sc. Uneori victimele unui abuz sexual
devin dependente de sex. Aşa era Cynthia. Fă cea sex cu câ t mai mulţi
bă rbaţi putea într-o singură noapte, apoi, a doua zi, se dispreţuia. A
promis că se va opri, dar a devenit şi mai ră u.
— Deci o tratai pentru că era dependentă de sex, spuse Aidan, dar
ea negă dâ nd din cap.
— Nu, o tratam pentru depresie. Am întâ lnit-o pe Cynthia în urmă
cu aproape un an. Era în spital şi se recupera de pe urma unei
încercă ri de sinucidere. Îşi tă iase venele, aşa cum face o persoană care
vrea cu adevă rat să moară . Veţi gă si cicatrici adâ nci la încheieturi,
dacă nu le-aţi şi gă sit.
El se gâ ndi la cicatricile crestate pe care le vă zuse şi care erau, în
mod ironic, unul dintre singurele semne după care puteau să o
identifice şi care supravieţuiseră să riturii lui Adams.
— Ce a determinat-o să încerce să se sinucidă acum un an, doctore?
— V-am spus, aversiunea faţă de ea însă şi.
— Dar se ura de ceva vreme. De ce a ales tocmai acel moment
pentru a-şi tă ia venele?
— În acelaşi timp a mai suferit o traumă .
Deja el începea să se enerveze.
— Care era aceea?
— Sora ei s-a spâ nzurat, iar Cynthia a fost cea care a gă sit-o.
El îşi controlă interesul care apă ruse brusc.
— De ce s-a spâ nzurat?
— Era sora mai mică . Câ nd Cynthia fugise de acasă , tată l ei a
început să abuzeze de ea. Câ nd a crescut, nu a mai putut suporta acele
amintiri şi s-a spâ nzurat. Cynthia se simţea enorm de vinovată pentru
că -şi lă sase sora singură cu tată l ei. Sinuciderea surorii ei a fă cut-o să
cedeze.
— Care era numele surorii ei, doctore?
Ea deschise dosarul şi cercetă conţinutul lui. Majoritatea paginilor
erau dactilografiate, dar câ teva erau scrise cu o caligrafie îngrijită şi
sigură . Scoase o astfel de pagină scrisă de mâ nă şi o studie. De sus în
jos, el citi o dată din aprilie de anul trecut scrisă în susul paginii.
— Numele surorii ei era Melanie. S-a sinucis… Se opri, cu ochii larg
deschişi fixaţi pe pagină . Astă zi se face un an. Oh, Dumnezeule!
Trebuia să prevă d că aşa ceva se va întâ mpla.
Gâ tul ei se încordă în timp ce ea încerca să înghită , iar pentru
moment Aidan era gata să creadă că Murphy avea dreptate.
Murphy îşi frecă gura cu dosul palmei.
— Am gă sit medicamente în apartamentul ei. Multe medicamente.
Ea-şi ridică privirea spre Murphy, rigidă şi fă ră nicio urmă de
beligeranţă sau furie.
— Eu i-am prescris Xanax.
— Medicul legist a gă sit halucinogene în analizele de toxicitate,
Tess.
Gâ ndindu-se în urmă , Ciccotelli negă dâ nd cu putere din cap, cu
ochii îngustaţi.
— Folosea halucinogene? Nu am observat niciodată semne cum că
ar folosi droguri ilegale.
— Numai drogurile pe care i le dă deai tu, spuse Aidan, pe un ton
parcă prea agreabil.
Capul ei se întoarse pentru a-l privi, pomeţii ei colorâ ndu-se intens.
— Ce naiba vrea să însemne asta?
Aidan nu ră spunse. În loc de asta începu să -i arate fotografiile pe
care le gă siseră noaptea trecută în apartamentul lui Adams.
Ş i privi cum ei îi dispare toată culoarea din obraji.
— Dumnezeule! şopti ea, mâ inile tremurâ ndu-i în timp ce o lua pe
fiecare şi se uita oripilată .
Câ nd ajunse la ultima, cea în care Melanie atâ rna de ştreang,
moartă , un scâ ncet înă buşit îi scă pă de pe buze, acum de un roşu
nefiresc în discordanţă cu faţa palidă .
— Unde aţi gă sit astea? întrebă ea cu o şoaptă înă buşită .
Murphy întâ lni privirea lui Aidan, ochii lui spunâ nd clar:
Ţi-am spus eu. Atinse colţul pozei cu ştreangul.
— Pe aceasta am gă sit-o seara trecută , lâ ngă uşa glisantă de la
balconul ei. Unele dintre cele cu sora ei în coşciug au venit prin poştă ,
fă ră a avea expeditor.
Atenţia ei încă era concentrată asupra pozelor, vocea ei încă mai era
o şoaptă chinuită .
— Cine ar face aşa ceva?
Aidan ridică din sprâ nceană . Se gâ ndi din nou că dacă era inocentă ,
chiar îi pă sa. Dacă era vinovată , era una dintre cele mai bune
mincinoase pe care le întâ lnise. Atâ ta timp câ t Murphy era sigur de
prima variantă , el trebuia să protejeze posibilitatea celei de-a doua.
— Unele au venit ca ataşamente la e-mail. Ş tii adresa de e-mail a
Cynthiei, doctore?
Ea se întoarse încet spre el, ochii ei închişi la culoare erau acum
circumspecţi.
— O am pe undeva. Este una dintre întrebă rile de pe noul formular
pentru pacienţi. Se întoarse înapoi spre Murphy. De ce?
Murphy îşi ţuguie buzele.
— Dă -i drumul.
Aidan ieşi din încă pere să ia casetofonul pe care-l lă sase afară pe
podea. Aşeză aparatul lâ ngă Ciccotelli, aşteptâ nd să -şi ridice privirea
înainte de a apă sa butonul PLAY.
„Cyn-thia.” Era ca un geamă t de copil, care parcă bâ ntuia într-un
mod ciudat. Ciccotelli tresă ri câ nd mesajul continuă . „Nu ai mai venit.
Mi-ai promis că nu mă pă ră seşti. Verifică -ţi e-mailul, Cynthia.”
Aidan opri caseta şi scoase una dintre pozele cu coşciugul din
gră mada de pe masă .
— Asta se afla pe mesageria ei vocală . Aceasta era ataşată la e-mail.
Noaptea trecută , podeaua sufrageriei Cynthiei era acoperită de flori ca
aceea pe care o ţine cadavrul în mâ nă .
— Cineva o forţa să retră iască moartea lui Melanie, spuse Ciccotelli
încet, închizâ nd ochii. Halucinogenul din corpul ei ar fi fă cut-o să
creadă că era adevă rat, că auzea fantome. Cine ar face aşa ceva? repetă
ea.
Chiar, cine ar face-o? Aidan porni din nou caseta, urmă rind fiecare
nuanţă a expresiei feţei ei. Nu a fost nevoit să aştepte mult timp. La
auzul primelor cuvinte ochii ei se deschiseseră larg. Era… cu adevă rat
şocată . Oroarea fă cea ca ochii ei să sticlească în timp ce asculta.
„Cynthia, aici este doctor Ciccotelli. Mi-ai lipsit. I-ai lipsit şi lui
Melanie. Astă zi se împlineşte un an. Este ziua ei de naştere, Cynthia.
Melanie ţi-a lă sat cadouri. Nu a sosit oare vremea să -i dai ce-şi
doreşte? Nu a sosit timpul să -ţi ţii promisiunea? Ţ ine-ţi promisiunea,
Cynthia. ”
Aidan opri caseta, iar în sala de interogatoriu se lă să deodată
tă cerea. Ea nu spuse nimic, doar stă tea şi se uita la casetofon ca şi cum
era o cobră în poziţie de atac. Mai puse două poze pe masă , în faţa ei,
cea cu ştreangul şi cea cu arma.
— Acestea erau cadourile de la Melanie pentru Cynthia, spuse el
neutru.
Urmă ri cum privirea ei se îndreaptă spre poze.
Ş i începu să creadă că Murphy avea dreptate. Ş ocul ei total şi
complet era extrem de convingă tor. Ş i totuşi, femeia asta cunoştea
mintea umană . Ş tia exact cum să joace o scenă de acest gen.
— Tess, spuse Murphy, vocea lui devenind aspră . Casetele de la
camerele de supraveghere din holul unde se află apartamentul lui
Adams arată o femeie cu pă rul negru şi o haină cenuşie că râ nd o
geantă mare în lift. El ezită , apoi divulgă restul. Am gă sit amprente pe
cutiile de cadouri în care se aflau ştreangul şi funia. Ş i pe sticla de
Xanax.
Încet, ea îşi îndreptă privirea spre Murphy.
— Ale cui?
Dar groaza din privirea ei spunea că ştie, chiar înainte de a auzi
ră spunsul.
Murphy înghiţi cu greu.
— Ale tale, Tess. Amprentele tale erau pe medicament, pe funie şi
pe armă . Se potrivesc cu amprentele pe care le-am ridicat de pe cartea
de vizită pe care mi-ai dat-o.
Ea se lă să cu grijă pe spate, în scaun. Apoi se uită în sus la Aidan cu
acelaşi calm pe care el îl observase cu o seară înainte, câ nd ea se
întorsese după ce vă zuse trupul mutilat al lui Adams aflat pe stradă .
— Cred că -mi voi suna avocatul acum, detective. Acest interogatoriu
a luat sfâ rşit.
Prea târziu. Prea târziu. Am ajuns prea târziu. Refrenul umbla prin
mintea lui Tess iar şi iar în timp ce-şi croia drum prin mulţime. Nu
putea vedea. Nu putea vedea dincolo de acei bă rbaţi. Bă rbaţi înalţi. Cu
pă rul închis la culoare. Toţi erau atâ t de furioşi.
Furioşi pe mine. Se împinse pe lâ ngă ultimul bă rbat şi se opri. La
picioarele ei ză cea Cynthia Adams. Moartă . Prea târziu. Uliul dintre
bă rbaţi se aplecă şi scoase inima Cynthiei din trupul ci sfâ şiat şi o ţinu,
încă mai palpitâ nd, în mâ na sa.
— La-o, îi ordonă el, ochii să i albaştri stră lucind în noapte.
— Nu, nu. Ea se dă du înapoi.
Inima încă mai tremura, sâ ngele picura printre degetele lui şi că dea
pe faţa palidă a Cynthiei, ochii ei deschizâ ndu-se şi uitâ ndu-se fix,
morţi şi goi.
La se întoarse cu spatele, înghiţind un ţipă t. Ş i împietri acolo.
Poliţia. Vine după mine. Erau uniforme câ t vedeai cu ochii. Ochi
acuzatori. Fugi. Trezeşte-te. La naiba, trezeşte-te şi fugi.
— Tess, la naiba, Tess, trezeşte-te!
Auzi un ţipă t, ascuţit şi înspă imâ ntat. Realiză că provenea din
propriul să u gâ tlej. Tess îşi să ltă repede capul de pe masa din
sufragerie, deschise ochii larg, privirea fiindu-i încă încețoșată . Clipi
repede şi privirea ei descoperi o faţă familiară . Ochi că prui, pă r de
culoarea nisipului, tuns scurt. Nişte degete îi îndepă rtau că ştile de pe
urechi. Mâ ini puternice erau acum pe faţa ei. Vii şi calde.
Jon. Jon era aici. Era bine. Nu o vor prinde. Nu astă zi.
Pulsul ei încă galopa ca vâ ntul, dar putea respira din nou.
— Dumnezeule, Jon!
Jon Carter îi ţinu faţa între palmele sale de chirurg, degetele sale
capabile mâ ngâ ind-o, degetele lui mari dezmierdâ ndu-i obrajii,
aşteptâ nd ca ea să -şi vină în fire. Tess încuviinţă dâ nd din cap încet şi
se aşeză la loc pe scaunul ei. Luă şi el un scaun şi se aşeză , privind-o cu
atenţie.
— Sunt bine. A fost doar un coşmar.
— Eh!
Îşi lipi degetele de carotida ei, le ţinu acolo în timp ce numă ra.
— Am spus că -s bine. Îşi dă du la o parte pă rul de pe faţă . A fost doar
un vis urâ t.
— Ţ ipai atâ t de tare încâ t te-am auzit din hol. M-ai speriat ca naiba,
Tess. Bine că aveam cheie. Altfel aş fi chemat poliţia. El se în floră .
Pă rea ca şi cum ai fi fost spintecată .
Ea se smuci, inima din vis încă fiind vie în mintea ei.
— Nu este deloc amuzant, Jon.
— Nici nu intenţionam să fie. Sprâ ncenele lui de culoarea nisipului
se uniră într-o confuzie neliniştită . Trebuie că a fost un vis teribil. Ce s-
a întâ mplat?
Tess se ridică enervată câ nd îşi simţi genunchii de gumă .
— Oricum, de ce eşti aici?
— Mi-am tă cut griji pentru tine. Ai sunat-o şi ai luat-o pe Amy de la
prâ nz şi nu mi-ai dat de ştire că eşti în regulă . Am sunat toată după -
amiaza, dar nu ai ră spuns aşa că am venit aici după ce mi-am terminat
tura.
— Am închis soneria ca să pot să dorm.
— Nu dormeai, sublinie el.
Încercase, de câ teva ori, dar afurisitul de vis o tot tă cea să se
trezească . Din câ te ştia ea, totuşi înainte nu ţipase.
— De fapt, chiar asta fă ceam acum.
— Eh! La masă , cu faţa pe tastatura de la laptop. Sunt sigur că saliva
nu face bine tuturor chestiilor electrice din interior. Ce se întâ mplă ,
Tess?
O privi cum face un pas şovă itor spre bucă tă rie, apoi altul.
— Amy nu ţi-a spus nimic?
— Nu. Tot ce mi-a spus a fost că aveai probleme, aşa că s-a dus să te
ia, te-a dus acasă şi te-a bă gat în pat. Cred că e mai mult de-atâ t.
— Ah! Privilegiul avocat-client. Deci poate pă stra un secret. E bine
de ştiut. Tess reuşi să ajungă la frigider şi se sprijini de uşă , încă
tremurâ nd. Eu îmi iau un pahar cu vin. Vrei şi tu unul?
O urmase, iar acum stă tea în arcada de la bucă tă rie, încruntâ ndu-se.
— Nu. Despre ce vorbeşti, privilegiul avocat-client? Amy a spus că ţi
s-a stricat maşina.
— Amy era discretă pentru că am reţinut-o în interes de serviciu.
Tess gă si tirbuşonul, recunoscă toare pentru că avea ceva care să -i ţină
ocupate mâ inile care tremurau. Se pare că sunt suspectă .
Încruntarea lui se accentua.
— Cum ar fi, într-o crimă ?
Tess scoase un râ s nervos în timp ce scotea dopul de la sticlă .
— Cum ar fi, o crimă admirabilă , Jon. Vrei, te rog, să torni tu?
Mâ inile mele nu sunt încă sigure.
El turnă în pahar, iar ea-l bă u din trei înghiţituri zgomotoase.
— Mai toarnă .
În tă cere, el se supuse şi ea-şi luă paharul, îl puse pe masa din
sufragerie şi se cufundă la loc în scaunul ei.
— Unul dintre pacienţii mei s-a sinucis noaptea trecută .
— Acesta era telefonul pe care l-ai primit azi-noapte? Cel pentru
care aveai nevoie să merg cu tine?
Ha flutură din mâ nă .
— Da, dar asta s-ar fi întâ mplat oricum, aşa că nu te simţi vinovat. Ia
un loc, dragul meu. Să -ţi spun o poveste.
El se aşeză , iar ea-i spuse tot, de la ochii albaştri şi acuzatori ni lui
Reagan şi pâ nă la reportera cea tâ nă ră de la uşa secţiei de poliţie.
Timp îndelungat el nu spuse absolut nimic. Apoi pufni:
— Este o nebunie!
Tess râ se.
— Cred că este un cuvâ nt la fel de bun ca oricare altul. Ea îşi
împinse paharul astfel încâ t să scoată un clinchet câ nd se atinse de
sticla pe care el o aşezase pe masă . Mai vreau. Te rog.
El îi turnă ceea ce ar fi fost al patrulea pahar.
— Te-au acuzat?
— Nu încă . Ar trebui să ră mâ i în oraş. S-ar putea să am nevoie de
line ca martor.
El se posomorî.
— Nu este amuzant, Tess.
Ea-şi înclină capul.
— Nici nu intenţionam să fie. Am intrat într-o belea mare. Gesticulă
spre stiva de casete aşezată lâ ngă casetofon. Ş i nu am gă sit niciun
indiciu în niciuna dintre ele. Nimeni nu a pomenit de Cynthia în
niciuna dintre şedinţe. Nici în timpul celor cinci ore de casete. Am
transcris fiecare cuvâ nt.
Jon respira, reflectâ nd.
— Ce urmează ?
Tess ridică din umeri.
— Mai întâ i trebuie să termin vinul acesta. Apoi va trebui să dorm.
Să dorm cu adevă rat. Sper că destul vin mă va da gata astfel încâ t să nu
mai fiu nevoită să am iar afurisitul acela de vis. Mâ ine îi voi duce
aceste transcrieri lui Reagan. Apoi, dacă nu va gă si ceva peste noapte
ca să mă aresteze, mă duc la spital şi-mi fac vizitele. Ea ridică din nou
din umeri. După asta nu ştiu ce va urma.
— Eşti sigură că vrei să faci asta?
Ea îşi muşcă colţul buzei şi lovi uşor cu degetele sticla aproape
goală , simţindu-se destul de ameţită încâ t era plă cut.
— Deja am fă cut-o. Patru pahare?
— Tess? Jon îi aruncă o privire de atenţionare. Voiam să spun dacă
tu chiar crezi că este înţelept să oferi de bună voie aceste informaţii
detectivului. Poate fi unul dintre aceia care a ajutat la încetarea
contractului tă u.
— Se prea poate să fi fost. Probabil a fost. Ş i totuşi, el şi Murphy
sunt singura mea şansă acum ca să rezolv tă ră şenia asta. Dacă o dau în
bară , mă voi duce şi mai sus. Spinnelli încă mă mai place. Pentru
moment, voi coopera cu detectivii. Îşi lă să capul pe spă tarul scaunului
şi-şi închise ochii. Jon, cineva a omorâ t-o pe Cynthia Adams, ca şi cum
ar fi împins-o chiar el peste balcon. Dacă -l ajut pe Reagan să afle cine a
fost, pot face ca asta să dispară şi să -mi vă d de viaţa mea.
Se stră dui să se ridice în picioare, fiind recunoscă toare de data asta
pentru mâ inile lui care o ajutară .
— Acum am nevoie de somn.
Lă sâ ndu-şi greutatea pe umă rul lui, îşi croi drum pâ nă în dormitor.
Chicoti câ nd el o împinse în pat şi-i scoase şosetele. Ea se sprijini de
coate şi zâ mbi în sus spre el. Era un bă rbat ară tos, iar ea auzise mai
multe presupuneri şoptite în ceea ce priveşte dibă cia mâ inilor sale în
afara să lii de operaţie. Dar ea şi Jon erau doar prieteni. Nu exista nicio
scâ nteie între ei. După Amy, el era cel mai apropiat prieten al ei şi
ataşat monogam. Ş i totuşi, ea nu putu rezista tentaţiei de a-l tachina.
— A trecut mult timp de câ nd am avut un bă rbat la mine în
dormitor, Jon. Eşti sigur că nu vrei să ră mâ i?
El zâ mbi în jos spre ea.
— Este o ofertă tentantă , Tess. Dar ce va spune Robin?
Ea închise ochii.
— Nu-ţi face griji. Eşti în siguranţă de ghearele mele diabolice.
Ea chicoti din nou, cu simţurile încă lzite şi diminuate exact câ t
trebuie ca să se simtă confortabil.
— Spune-i lui Robin că mi-am ţinut mâ inile acasă .
Se ghemui în pernă , suspinâ nd câ nd mâ inile lui îi dă dură la o parte
pă rul de pe faţă . Începu să se lase dusă de val.
— Adorm singură . Din nou.
Mâ na lui Jon ezită .
— Tess.
Ea deschise un ochi. Expresia lui era dureroasă şi în schimb îi
transmise un val neaşteptat de dor care-i zdrobi inima. Vinul era de
vină , îşi spuse ea. Pentru că am terminat cu acel nenorocit. Dormise
singură în patul ei, fă ră Phillip Parks, de mai bine de un an. Nu-i lipsea.
Din partea ei putea să se ducă la dracu’. Dar îi lipsea… să aibă pe
cineva, presupuse ea. Se scutură un pic, ceea ce fă cu ca patul să se
mişte. Mâ ine va fi destul timp pentru autoanaliză . Mai ales dacă
Reagan chiar reuşeşte să mă aresteze.
— Sunt bine, Jon. Du-te acasă la Robin. Închide uşa şi nu o lă sa pe
Bella să iasă .
Ca şi cum şi-ar fi auzit numele spus de Tess, pisica de culoarea
carcasei de ţestoasă să ri pe pat şi se încolă ci pe pernă , lâ ngă faţa ei,
torcâ nd tare.
— Sună -mă mâ ine, Tess.
Somnul veni. În sfâ rşit. Cu indulgenţă .
— Bine.
Abandonâ ndu-şi mormă ind umbrela, Tess îşi scoase celularul din
buzunar după ce acesta sună a treia oară la râ nd în tot atâ tea minute.
Cineva era insistent. Aruncâ nd o privire la identitatea celui care suna
vă zu că acel cineva era secretara ei.
— Da, Denise? întrebă ea mai tă ios decâ t intenţionase, strâ mbâ ndu-
se câ nd piciorul ei nimeri într-o groapă cu apă , udâ ndu-se pâ nă la
gleznă .
Se adă posti sub cornişa din faţa spitalului de psihiatrie şi,
tremurâ nd, scutură apa murdară din pantoful ei drept care era
probabil compromis. Era o dimineaţă mizerabilă , rece şi ploioasă . Se
potrivea complet cu starea ei de spirit.
— Ce s-a întâ mplat? întrebă ea mai calmă .
— Aţi primit nişte telefoane în această dimineaţă , doctore Chick.
Un fior care nu avea nimic de-a face cu ploaia rece îi stră bă tu şira
spină rii, iar Tess înghiţi în sec, ceea ce era sigur că urmau veşti rele.
— De la cine?
— Câ ţiva reporteri. Unul de la Trib, unul de la Canalul Opt. Vor un
comentariu despre povestea din numă rul de dimineaţă din Bulletin.
O durere ascuţită îi fulgeră capul.
— Bulletin? în minte îi apă rură imagini ale unei tinere femei cu ochii
gri-verzui, cu pă rul blond. Lasă -mă să ghicesc. Joanna Carmichael?
— Nu, Cyrus Bremin este numele autorului, dar… da, Carmichael
este numele de pe fotografii. Asta înseamnă că nu ai vă zut articolul?
Fotografii. Durerea se accentuă .
— Nu. Câ t de ră u este?
— Foarte ră u. Ai mai primit şi două apeluri de la doctorul Fenwick
de la comisia de stat de acordare a licenţei. A spus că trebuie să -l suni
imediat. Denise spune repede numă rul. I-am zis că ai consultaţii în
această dimineaţă , dar el a insistat.
Stomacul lui Tess fă cu tumbe în timp ce-şi nota numele în memorie.
— Alte apeluri?
— Doamna Brown are atacuri de panică . Am trimis-o la doctorul
Grace. Domnul Winslow a sunat de trei ori, cerâ nd să te vadă pe tine,
nu pe altcineva. Suna isteric, aşa că l-am programat pentru ora trei.
— Mulţumesc.
Îşi bă gă telefonul în buzunar, inima bă tâ ndu-i atâ t de tare încâ t
pă rea că -i sare din piept. Cercetă repede împrejurimile. Era un
automat cu ziare de cealaltă parte a stră zii. Traversă în ciuda culorii
semaforului, stâ rnind câ teva claxoane şi ţipete iritate. Mâ inile îi
tremurau câ nd scoase ziarul din dispozitiv. Prima pagină. Era pe
prima pagină .
Ploaia că dea pe capul ei descoperit, scurgâ ndu-se prin haină , dar nu
se putea mişca. Propria ei faţă apă rea pe prima pagină , ală turi de o
imagine respingă toare a Cynthiei Adams pe o stradă din Chicago. Iar
titlul articolului fă cu ca inima să -i pulseze în gâ t.
O PSIHIATRĂ CUNOSCUTĂ IMPLICATĂ ÎN SINUCIDEREA UNUI
PACIENT.
Celularul ei sună , iar ea ră spunse automat.
— Ciccotelli.
— Sunt Amy. Ai vă zut Bulletin-ul din dimineaţa asta?
— Da.
Liniştea se lă să între ele în timp ce ploaia continua să cadă .
— Unde eşti, Tess?
Realitatea s-a conectat cumva la mintea ei şi se propagă într-o altă
izbucnire de furie pură , iar Tess îşi reveni şi aruncă ziarul în cel mai
apropiat coş de gunoi. Avea pacienţi de vă zut, iar ea-şi pierdea timpul
stâ nd în ploaie ca şi cum nu mai ştia pe ce lume e.
— Sunt la spital.
Cu pas vioi începu să traverseze strada, de această dată aşteptâ nd
să se facă verde, nepă sâ ndu-i de ploaie. Deja era udă pâ nă la piele.
— Trebuie să -mi fac vizitele acum, Amy, dar după aceea se pare că
mă voi întâ lni cu comisia de acordare a licenţei. Cred că voi avea
nevoie de un avocat cu mine.
— Spune-mi unde şi câ nd şi voi fi acolo.
Tess îşi drese glasul cu hotă râ re.
— Mulţumesc.
1
Reţea locală de calculatoare (n.tr.).
Rick coborî.
— Sincer, orice hacker adolescent ar putea face treaba asta.
Aidan scoase un suspin obosit suflâ nd în sus.
— Jack, trebuie să că ută m astfel de dispozitive şi în apartamentul
Cynthiei Adams.
Jack se uită în sus spre Rick.
— O poţi face în seara asta?
Rick încuviinţă dâ nd din cap.
— Ca să -l prindem pe tipul acesta? Oh, da.
— Trebuie să urmă rim o pistă în legă tură cu florile din casa lui
Adams, spuse Murphy. Poţi încheia tu aici, Jack?
Jack le dă du liber cu un gest din mâ nă .
— Duceţi-vă. Ne întâ lnim în biroul lui Spinnelli la opt. Spune-i lui
Spinnelli să comande mâ ncare chinezească . Va fi o noapte lungă .
Ea era încă acolo. Stâ nd la masa ei din sufragerie într-un halat roşu
de mă tase şi şosete albe, cu o jumă tate de pahar de vin lâ ngă cot,
uitâ ndu-se prin dosare.
Încă mai era aici. Nu unde ar fi trebuit să fie – tremurâ nd de frică
într-o celulă , înconjurată de paraziţi nespă laţi, aşteptâ nd ca unul
dintre aşa-zişii ei prieteni să vină să o scoată pe cauţiune, sau să stea
în faţa unui judecă tor.
Dar ră bdarea era o virtute. Iar expresia feţei lui Ciccotelli avea urme
de încordare. Mâ na ei tremură câ nd luă paharul de vin şi din câ nd în
câ nd o privire de oroare fă cea ca pielea ei să devină palidă şi ochii ei
sticloşi. Îşi amintea cum ară tau cadavrele. Se gâ ndea cum s-au simţit
înainte să moară , crezâ nd că ea i-a tră dat. Se întreba cine va fi
urmă torul.
Asta va trebui să fie îndeajuns pentru moment.
Câ t despre poliţie, erau norocoşi dacă -şi gă seau fundurile cu ambele
mâ ini. În cele din urmă vor verifica dosarele financiare ale victimelor
şi vor gă si cuiele care vor ajuta la ză vorâ rea micului coşciug al lui
Ciccotelli. Pâ nă atunci, mai era şi punctul de vedere al comisiei de stat
pentru acordarea licenţelor. Interveniseră mai repede decâ t se
aşteptaseră , mulţumită lui Cy Bremin şi a propagandei de pe prima
pagină . Câ t de distractiv fusese!
Ei bine, merita o reluare. Un click cu mouse-ul pe fișier aduse la
viaţă vocea iritantă a doctorului Fenwick. Comisia găseşte că astfel de
afirmaţii sunt atât serioase, cât şi inacceptabile.
Nu. Chiar aşa? Nu şi serioase şi inacceptabile. Era unul dintre cele
mai prosteşti comentarii pe care îl înregistrase microfonul de
să ptă mâ ni de zile de câ nd îl ascunsese în spatele unui dulap cu dosare
din biroul lui Ciccotelli. Comisia nu avea nimic concret împotriva lui
Ciccotelli şi toţi cei din încă pere ştiau asta. Fenwick, Ciccotelli şi
avocata ei care scă pase cu dibă cie de aceste scheme vechi.
Dar vizita în sine crease un precedent pe care se putea construi
ceva. Imperiosul doctor Fenwick va gă si moartea lui Avery Winslow
chiar şi mai serioasă şi inacceptabilă . A doua lovitură , asta era. A treia
aruncare va avea ca ţintă comisia de licenţă , nu poliţia. Nu era ultimul
rezultat, dar putea să mai ia din plictiseală în timp ce poliţia bâ jbâ ia
prin împrejurimi.
Ş i va fi, mai mult decâ t orice, foarte amuzant de privit.
Tess îşi sprijini trupul de uşa de la intrare şi-şi apă să podul palmei
în dreptul inimii. Fă ră să zâ mbească şi furios,
Aidan Reagan era cel mai potent bă rbat pe care nu crezuse că -l va
cunoaşte vreodată . Dar zâ mbind… era pur şi simplu frumos. Ş i era
ultima distragere de care avea nevoie acum.
Sau poate că nu. Trecuse ceva vreme de câ nd inima ei bă tuse atâ t de
repede, de câ nd pielea ei se simţise ca şi cum fiecare bucă ţică
adormise, iar acum se trezea. De câ nd fusese atâ t de stâ rnită . Începuse
să se teamă că nu se va mai simţi niciodată aşa.
— Dă -i drumul şi spune-o, Chick, murmură ea cu voce tare.
Trebuie să te sui din nou pe bicicletă. Trebuie să faci sex. Dar nu o
putea spune. Avea probleme numai gâ ndindu-se la asta. Tră darea lui
Phillip o ră nise mai profund decâ t ar fi putut-o face un deţinut cu un
lanţ. Îşi spusese că va uita de el, faptul că o înşelase nu o afectase. Ce
glumă . Desigur că o afectase. Alesese un bă rbat incapabil să -şi ţină
promisiunile. Cel puţin ea obţinuse asta fiind sinceră . Cum e mama,
aşa e şi fiica.
Ş i cel puţin ca avusese destulă mâ ndrie să -l arunce pe infidel afară
în şuturi. Spre deosebire de mama ei. Dar mâ ndria era un prost
înlocuitor pentru atingerea umană după care tâ njea în fiecare noapte.
După Phillip, existaseră bă rbaţi care încercaseră să -i atragă privirea.
Din nefericire, ochiul ei nu fusese interesat.
Pâ nă acum. Ochiul ei fusese interesat, împreună cu restul fiinţei ei.
Ş i el era interesat. Ş i dacă ştia să judece un caracter, nici el nu voia să
fie interesat mai mult decâ t îşi dorea ea. Dar ce fel de judecă tor de
caractere putea ea să fie? Doar îl alesese pe Phillip.
Ce gâ nd plă cut. Poate că Amy avea dreptate. Ar trebui să o sun acum.
Să ne pupăm şi să ne împăcăm şi toate prostiile alea. Îi promisese lui
Jon, un fapt pe care Reagan pă rea să -l considere important. Un punct
pentru bă ieţii buni. Se îndepă rtă de uşă , apoi să ri câ nd soneria de la
uşă sună . Uitâ ndu-se prin vizor înjură şuierâ nd. Micuţa domnişoară
Carmichael stă tea de cealaltă parte a uşii, ţinâ nd o cutie de pizza.
— Ş tiu că eşti acolo, spuse Carmichael tare. L-am vă zut pe poliţist
plecâ nd.
— Pleacă de aici, domnişoară Carmichael. Nu am nimic de
comentat.
— Am o propunere.
Tess cră pă uşa.
— Propunerea ta necesită vaselină , domnişoară Carmichael. Acum
te rog să pleci înainte de a suna la poliţie.
Carmichael o privi în ochi prin deschiză tura uşii.
— Vreau un interviu în exclusivitate.
Tess râ se auzind afirmaţia pur şi simplu absurdă .
— Ai luat-o razna. Ş i crede-mă , ştiu ce spun.
— Voi scrie un articol cu sau fă ră ajutorul dumitale, doctore. Dacă
îmi acorzi exclusivitate, cuvintele vor fi ale tale.
Tess negă dâ nd din cap.
— De parcă aş putea crede orice ai spune. Cum naiba ai ajuns pâ nă
aici sus?
— L-am spus portarului că livrez o pizza vecinului tă u. Apropo,
securitatea clă dirii tale e de rahat.
Avea dreptate în privinţa asta.
— E bine de ştiut. Pleacă . Tess trâ nti uşa şi trase ză vorul, apoi ţipă
spre uşă . Dacă mai eşti acolo în cinci secunde, sun la poliţie şi-ţi poţi
scrie articolul dintr-o celulă . Cinci, patru, trei…
Joanna se dă du înapoi râ njind. Nu se aşteptase ca Ciccotelli să fie de
acord cu un articol exclusiv, dar nici nu se aşteptase la un limbaj atâ t
de acerb. Câ nd, într-un final, Ciccotelli va ceda, articolul va fi
excepţional. Pentru moment, se va întoarce la apartamentul ei şi va
mâ nca ea pizza.
Avea mult de lucru pâ nă dimineaţă . Mama ei mereu spunea că
prinzi mai multe muşte cu miere. Tată l ei insista mereu că hâ rtia
pentru muşte era o idee mult mai deşteaptă . Oricâ t de mult ura să
recunoască , de data asta tă ticul avea dreptate. Va trebui să vadă câ te
muşte va lă sa Ciccotelli să se zbată în hâ rtie înainte să recunoască
faptul că a fost înfrâ ntă .
Nu va fi frumos şi Ciccotelli nu va coopera liniştită .
Dar va coopera. Iar atunci când praful va dispărea, eu voi fi autoarea
articolului şi Cy Bremin va fi doar un zumzet enervant în urechea mea.
Mestecâ nd fericită o felie de pizza, coborî cu liftul şi, câ nd ieşi, îi
fă cu semn cu mâ na fraierului de portar.
2
Afaceri Interne (n.tr.).
dar dacă gă sim geanta, probabil că vom gă si polen de la crini în ea.
Aidan îşi aminti de numă rul mare de crini împră ştiaţi pe podeaua
lui Adams.
— Cineva ar fi trebuit să facă o groază de drumuri dacă ar fi că rat
crinii într-o singură sacoşă . Putem pune poze ale femeii de la cutia
poştală în clă direa lui Adams, ca să vedem dacă a vă zut-o cineva. Ş i câ t
suntem acolo să o gă sim pe Joanna Carmichael şi să vedem dacă mai
există şi alte poze de la scena cu Adams. Ieri după -amiază nu a fost
acolo.
— Sună bine, spuse Spinnelli. Altceva?
Murphy mestecă din gogoaşa lui gâ nditor.
— Avem cheia de la că suţa de valori a lui Adams.
— Ş i o listă cu cinci dintre cei condamnaţi în cazul că rora Tess
crede că mă rturia ei a fost decisivă . Aidan surprinse privirea
întrebă toare a lui Murphy. Mi-a dat-o aseară . Dar toţi cinci sunt încă în
închisoare. Pentru că nicio comisie de eliberare condiţionată nu a
sfeclit-o sau nu a încurcat lucrurile, se gâ ndi el, amintindu-şi felul în
care obrajii ei se înroşiseră câ nd era aproape să facă o gafa. Murphy
încă se mai uita la el. Ce este?
Murphy îşi mută privirea.
— Nimic. Cine va cita lista ei de pacienţi? Marc?
Mustaţa lui Spinnelli se pleoşti.
— O să -i spun lui Patrick să se ocupe de asta câ t mai repede.
— Fă -l să ia un mandat şi pentru cutia de valori a lui Adams, spuse
Murphy.
Spinnelli notă .
— Mai vrea cineva să comande înainte să se închidă bucă tă ria?
întrebă el sarcastic. Aidan, câ nd vine Tess?
— În dimineaţa asta. Te sun câ nd ajunge.
Jack se ridică .
— Voi pregă ti totul în cabina de sunet.
Spinnelli îl privi cum pleacă , încă încruntat.
— Avem prea multe posibilită ţi. Duceţi-vă şi restrâ ngeţi-le.
Murphy se opri în dreptul uşii.
— Ş tim cu toţii că cei de la AI nu ne vor spune pe cine a identificat
funcţionara de la registratură , Marc.
— Du-te şi fă -ţi treaba, Murphy. Vocea lui Spinnelli a fost tă ioasă .
Mă voi ocupa eu de cei de la AI.
Murphy dă du din cap în timp ce se îndreptau spre birourile lor.
— Mai bine el decâ t noi. Eşti bine?
Aidan se încruntă la el.
— Sunt bine. De ce?
— Articulaţiile degetelor tale sunt varză .
Iar ea le-a bandajat, a fost tot ceea ce a putut el să gâ ndească . Apoi
se forţă să se concentreze.
— Amicul lui Morris a decis să fie erou noaptea trecută . Acum îşi
calmează propulsia în celulă . Încă mai trebuie să completez hâ rtiile. A
opus rezistenţă la arest şi a atacat un poliţist.
Murphy îl studie în timp ce mergeau.
— Faţa ta încă arată bine. Unde te-a lovit?
Aidan se strâ mbă .
— Am primit una în mă runtaie. Omul are o lovitură de stâ nga dată
naibii.
— Vei supravieţui.
Exact aşa spusese şi ea.
Murphy se aşeză la biroul să u, încă studiindu-l, iar examinarea
minuţioasă îl fă cu pe Aidan să vrea să între în pă mâ nt de ruşine, aşa că
se concentră să gă sească un formular gol pentru interceptarea
convorbirilor. Un minut mai tâ rziu privi în sus mâ râ ind. Murphy încă
se mai uita la el.
— Ce este?
— I-ai spus Tess.
Aidan deschise gura să nege, dar Murphy avea dreptate.
— Ş i ce?
— Deci începe să -ţi placă şi ţie.
Aidan se gâ ndi la visul care-l trezise chiar înainte de a se cră pa de
ziuă . Fusese în patul lui, pă rul ei întunecat se ră spâ ndise în valuri pe
abdomenul lui în timp ce-l să ruta coborâ nd în jos pe trupul să u. Acele
curbe şi acea gură voluptuoasă … Telefonul de pe biroul să u sună ,
salvâ ndu-l de la replică .
— Erau cei de la biroul de jos, spuse el scurt. Doctorul Ciccotelli este
aici.
Un colţ al gurii lui Murphy se ridică .
— Atunci, chiar te rog, escorteaz-o pâ nă sus. Îl sun pe Jack să -i spun
că venim.
*
Tess stă tea în holul secţiei de poliţie, foarte conştientă că fiecare
poliţist îi urmă rea orice mişcare. Înainte, era ură şi dispreţ. Acum,
trebuia să se întrebe dacă nu cumva oricine purta insignă ţintea spre o
ră zbunare personală . Gâ ndul o ţinuse trează mai toată noaptea. Ca şi
speculaţiile cu privire la care dintre pacienţii ei s-ar putea să fie
urmă torul.
Pe de o parte ar fi vrut cu disperare să -i dea lui Reagan lista cu
pacienţi pe care i-o ceruse azi-noapte, ca ei să fie protejaţi. Astfel încâ t
ea să nu mai fie nevoită să privească în ochii stinşi ai altui pacient. Dar
nu era etic. Reagan ştiuse asta. Intimitatea pacientului trebuie
protejată . Era un stigmat asociat cu şedinţele la un psihiatru. Mulţi
dintre pacienţii ei credeau că vieţile lor vor fi ruinate dacă se va afla că
au nevoie de ajutor.
Ea se ruga ca nu cumva vieţile lor să se sfâ rşească . Nu-i putea da lui
Reagan numele lor, dar îi putea suna chiar ea, pe fiecare în parte. Asta
va face câ nd va termina cu obligaţiile ei de aici. Un formular pentru a-i
intercepta convorbirile şi o mostră de voce.
Uşile liftului se deschiseră , iar Reagan ieşi. După cum era de
aşteptat, pulsul ei o luă razna. Era un bă rbat incredibil de ară tos. Acum
putea recunoaşte asta. Pă şea fiind înconjurat de o putere care spunea
că el era o forţă de apreciat. Ea era sigură că el aşa va fi. Scana
încă perea în timp ce se apropia şi-i întâ lni privirea. O evalua, aşa cum
fă cea şi ea. Apoi ochii să i se opriră asupra eşarfei din jurul gâ tului ei şi
ea se întristă . Ş tia. Ş i o deranja că el ştia.
— Doctore Ciccotelli, spuse el, vocea sa fiind moale. Mulţumesc că
aţi venit.
— Am spus că voi veni. Îşi strâ nse lucrurile. Fac ceea ce spun. Îl
urmă , stomacul strâ ngâ ndu-i-se de frică câ nd el se opri în dreptul
liftului. Am ratat alergatul de dimineaţă . Ea surâ se afectat. Erau
reporteri peste tot. Te superi dacă mergem pe scă ri?
El se uită în jos, cu sprâ ncenele uşor încruntate.
— Sunt patru etaje pâ nă la divizia tehnologică unde vei da mostră
din vocea ta.
— Nu face nimic.
Ochii lui se îmblâ nziră .
— Atunci să mergem pe scă ri. Ţ i-ai sunat avocata? întrebă el câ nd
terminară de urcat primul etaj.
Faptul că -i pă sa atâ t de mult dacă şi-a ţinut promisiunea era de-a
dreptul înă lţă tor.
— Da, am sunat-o. Amy aşteptase să o sune şi îşi ceruse scuze de
mai multe ori. Dar conversaţia fusese ciudată şi niciuna dintre ele nu
adusese în discuţie restabilirea relaţiei avocat-client. Poate că era mai
bine aşa. Ea şi Amy trecuseră prin atâ tea împreună . Prietenia lor
primise o lovitură şi, la urma urmei, era prea preţioasă ca să fie supusă
pericolelor. Mai existau şi alţi avocaţi dacă va avea nevoie de unul. Am
sunat-o după ce l-am alungat pe reporterul de la Bulletin.
Reagan se uită surprins la ea.
— Cyrus Bremin a venit la apartamentul tă u?
— Nimeni atâ t de faimos. Numele ei este Joanna Carmichael.
— Ah. Fotografa. Pot să -ţi car servieta?
Ea negă dâ nd din cap.
— Nu, mulţumesc. Vrei să spui că o cunoşti pe Carmichael?
— Nu încă . Am verificat-o câ nd am vă zut articolul în ziarul de ieri-
dimineaţă . Am trecut pe la ea ca să află m dacă mai sunt şi alte poze de
câ nd s-a aruncat Adams. El ezită , apoi ridică din umeri. Locuieşte în
aceeaşi clă direa cu Cynthia Adams.
— Deci i-a picat subiectul în braţe, dar Cy Bremin şi-a pus numele
pe articol. Nu e de mirare că voia un articol în exclusivitate.
— Un articol în exclusivitate? Râ sul să u scurt ca un lă trat se lovi de
pereţi în timp ce urcau încet. Este nebună . El tresă ri. Scuze. Nu a fost
foarte frumos din partea mea.
Tess chicoti.
— Este în regulă . Ş i eu i-am spus acelaşi lucru, doar că un pic mai
colorat.
— O altă deteriorare a vocabularului?
— Cred că am folosit cuvâ ntul vaselină . Se strâ mbă . Probabil că voi
regreta asta.
Ajunseră la etajul patru, iar el îi deschise uşa. O plimbare scurtă îi
conduse spre studioul de sunet unde pă rea că aşteaptă o întreagă
distribuţie. Spinnelli, Patrick Hurst şi Murphy stă teau lâ ngă geamul
studioului în timp ce Jack era înă untru, vorbind cu tehnicianul.
— Deci voi câ nta singură , spuse ea vesel, iar Spinnelli zâ mbi. Unde
este numele meu de pe firmament?
— Vrem să facem asta ca la carte, Tess. Pentru binele tă u şi al
nostru.
— Apreciez asta, Marc. Am auzit că te lupţi cu apelurile, Patrick.
Patrick se încruntă , dar mereu pă rea că se încruntă câ nd era ea prin
preajmă . Câ nd preluase biroul, după ce ultimul procuror demisionase
din cauza unui scandal, ea se întreba dacă nu cumva îl ofensase. Acum
ştia că asta era expresia sa normală .
— Mai erau două care mă aşteptau pe fax în dimineaţa asta, se
plâ nse el.
— Îmi pare ră u. Aş vrea să pot face ca toate astea să dispară . Pentru
noi toţi. Ea înghiţi cu greu. Mai ales pentru Cynthia Adams şi Avery
Winslow. Dar ştii că nu-ţi pot da lista mea de pacienţi, Patrick.
El încuviinţă dâ nd din cap.
— Iar tu ştii că voi face rost de un mandat.
— Sunt obligată să mă opun.
Patrick ridică din umeri.
— Aşa e jocul. Sper să nu mai moară nimeni pâ nă ce-l descurcă m.
Ea tresă ri. Era o lovitură josnică , îndreptată cu grijă spre ţintă .
— Aşa că hai să află m cine face asta înainte să se întâ mple aşa ceva.
Spinnelli interveni:
— Mi se pare o idee bună . Bă ieţii sunt gata. Hai să termină m cu asta.
Jack ieşi pe uşă .
— Ş tii ce ai de fă cut, nu-i aşa, Tess?
Ea luă o gură de aer.
— Vrei să spun acelaşi mesaj pe care l-ai gă sit pe mesageria ei
vocală . Ş tiu cum merge treaba, Jack.
— Atunci ştii că nu este ceva exact. Vom compara amprenta vocală
vizual, apoi experţii noştri vor face o analiză auditivă . Va mai trebui să
spui o varietate de sunete. Chiar şi atunci câ nd vom termina, s-ar
putea să nu avem nimic decisiv.
— Am crezut că ai spus că tipul tă u e bun, zise sever Murphy.
— Sunt. Vocea veni din interiorul cabinei, fă câ ndu-i pe toţi să se
întoarcă pentru a se uita.
Omul din interior deschise uşa şi se sprijini de ea.
— Acesta este sergentul Dale Burkhardt, spuse Jack. Este dublura
mea de la Unitatea Tehnologică . Ei sunt cei care dau undă verde noilor
dispozitive şi mecanisme. Dale depă şeşte standardele FBI pentru
evaluarea vocilor. Este cel mai bun pe care-l avem.
Burkhardt zâ mbi.
— Dacă mă pupi în fund nu va şterge totul cu buretele, Jack. Încă îmi
eşti dator. Se întoarse spre Murphy. Teoria spune că două voci nu sunt
exact la fel. Vocile vin din cavitatea vocală , gâ t, corzile vocale şi din
mişcarea gurii în timpul vorbirii. Imitatorii pot fi dificil de detectat
pentru că chiar dacă este foarte puţin posibil ca ei să aibă aceeaşi
dimensiune a cavită ţii vocale, ei studiază poziţia buzelor şi a limbii şi…
imită . Aceste aspecte vor fi la fel. Vom câ nta după ureche.
Jocul să u de cuvinte era bun, iar în orice altă zi, Tess poate că ar Fi
zâ mbit. Dar nu şi astă zi. Prea multe se bazau pe această analiză .
— Doctore Ciccotelli, dacă sunteţi gata, să începem.
Îl urmă pe Burkhardt înă untru şi se aşeză pe scaunul indicat de el.
Un teanc de cartonaşe era aşezat lâ ngă un microfon montat pe un
suport aflat pe masa ca un raft care era lungă câ t încă perea. Pe primul
cartonaş era scris mesajul de pe că suţa vocală a Cynthiei Adams. Dâ nd
încet din cap, Tess îl luă .
— Încep acum? îl întrebă ea.
— Aşteaptă pâ nă ce ies.
Se aşeză la consola din afara cabinei şi-i fă cu semn să înceapă . Ea
încercă , dar închise ochii câ nd vocea ei se frâ nse. Auzind acele cuvinte
hidoase spuse din nou cu voce tare şi-o imagină pe Cynthia Adams
ascultâ ndu-le, iar în starea ei drogată , crezâ ndu-le.
Vocea lui Burkhardt scâ rţâ i prin interfon:
— Ia-o de la capă t, doctore.
Urmă un moment de tă cere, apoi se auzi din nou vocea lui
Burkhardt, de data asta mai amabilă .
— Încearcă să nu te gâ ndeşti la victimă . Încearcă să o spui aşa cum
era în mesaj. Cu blâ ndeţe şi cu fineţe.
Cu fineţe. Tess îşi îndreptă umerii şi-l reciti.
— Mai bine, dar din nou. Ş i cu mai multă fineţe.
Îl reciti, uitâ ndu-se cu coada ochiului, şi descoperi privirea lui Aidan
Reagan fixată pe faţa ei. El dă du din cap.
— Te descurci bine, mimă el.
Nervii ei erau agitaţi, dar sentimentul de ră u din stomac se mai
calmă puţin, astfel încâ t ea reuşi să gă sească tonul folosit de cel care
sunase înainte de a trece la celelalte cartonaşe, pe care erau o serie de
cuvinte la întâ mplare, alese pentru sunetele pe care vorbitorul trebuia
să le rostească . Le citi pe toate, apoi reciti teancul. O dată la câ teva
minute se uita la Reagan. De fiecare dată el încuviinţa dâ nd din cap. Nu
zâ mbi niciodată , nu mai spuse nimic. Ş i totuşi, se simţea mai puţin
singură de cealaltă parte a geamului.
Într-un final termină . Burkhardt se ridică , faţa lui fiind inexpresivă .
— Mulţumesc, doctore. Poţi ieşi acum.
Tess ieşi din cabină , mâ inile şi genunchii ei fiind stabili printr-un
exerciţiu de voinţă . Dar nimeni nu spuse nimic. Bă rbaţii se uitau la
monitorul computerului lui Burkhardt. Niciunul dintre ei nu voia să o
privească în ochi. În cele din urmă nu mai putu suporta.
— Ei bine?
Jack dă du din cap.
— Este aproape, Tess. Foarte aproape.
Ea expiră încet. La ce se aşteptase? Vocea era destul de
asemă nă toare cu a ei, destul de mult încâ t să o pă că lească pe propria
ei mamă .
— Ei bine, atunci. Ce va urma?
Privirea lui Burkhardt era un amestec de respect şi simpatie.
— Nici mă car nu am început să o analizez, doctore Ciccotelli. M-am
gâ ndit că vor fi atâ t de apropiate. Nu-ţi pierde speranţa încă .
Patrick îşi puse haina pe braţ.
— Sună -mă câ nd descoperi ceva. Ar fi frumos dacă asta s-ar
întâ mpla pâ nă în prâ nz. Am o întâ lnire cu judecă torul Doolittle atunci
şi aş vrea să nu ară t complet ca un idiot.
Burkhardt pufni câ nd uşa se închise în urma lui Patrick.
— Prâ nz? Glumeşte?
— Nu, spuse Spinnelli. Vom rezolva asta, Tess. Încearcă să nu te
îngrijorezi.
Ea dă du rigid din cap.
— Bine.
Ar fi avut mai mult succes dacă nu încerca să respire.
Spinnelli plecă dâ nd din cap.
— La naiba! Chiar speram…
Tess îşi puse haina pe umeri şi-şi luă servieta.
— Mulţumesc că aţi încercat. Trebuie să semnez formularul cu
interceptarea convorbirilor şi să vă las, domnilor, să lucraţi.
Trecu pe lâ ngă Murphy, care spusese foarte puţine în timpul
testului. Ară ta aproape la fel de devastat cum se simţea ea şi deodată
fu prea obosită ca să mai fie supă rată pe el. Se opri la câ ţiva centimetri
în faţa lui, astfel încâ t să nu-i vadă faţa.
— Înţeleg, Todd, murmură ea. Ş i chiar înţelegea. Încă doare că nu
m-ai crezut, dar înţeleg. Ş i eu aş fi putut crede la fel avâ nd în vedere
dovezile.
Îi auzi pe Reagan şi Murphy vorbind încet în timp ce ea ieşea, apoi
Reagan mergea în urma ei. Ş tia că era el doar după felul cum pă şea,
după cum mirosea aftershaveul.
Merseră în tă cere spre biroul lui Reagan. Fă ră să spună nimic, îi
dă du formularul pentru interceptarea convorbirilor şi ea se uită în jos
la el. Singurele cuvinte pe care le putea auzi erau cele ale lui Amy. Nu fi
idioată, Tess. Ea semna de bună voie dreptul ei civil la intimitate. Dar
dacă femeia suna din nou, vor avea vocea ei. Şi nu imitându-mă.
Presupunâ nd că cea care sunase era aceeaşi femeie, ceea ce în
momentul acesta pă rea a fi corect. Va merita riscul. Semnă repede
formularul, iar atunci câ nd fu sigură că ochii ei nu spuneau nimic, privi
spre Reagan.
— Mulţumesc. Ai fă cut să -mi fie mai uşor acolo, înă untru.
El zâ mbi scurt, dar totuşi îi trimise un fior pe şira spină rii.
— Ai trecut prin nişte zile dificile, doctore. Nu sunt prea sigur că am
fost de ajutor.
Asta o fă cu pe ea să zâ mbească .
— O zi bună , detective. Gă sesc drumul şi singură .
10
11
Mama lui pregă tea micul dejun şi mirosea divin. Aidan se rostogoli,
vâ râ ndu-şi faţa în moliciunea unei perne a canapelei. Se stră dui să
deschidă ochii. Ş i se trezi că se uită în ochii galbeni ai unei pisicuţe
maro. Mama lui nu avea pisică . Dar Tess avea. Se ridică brusc, creierul
lui punâ ndu-se în funcţiune, iar pisica fugi. Era în sufrageria sa, pe
propria lui canapea. Azi-noapte tâ rziu, se întorsese acasă , după ce o
dusese pe Rachel şi vorbise cu tată l să u, pentru a o gă si pe Tess
adormită pe masa din bucă tă rie, obrajii ei trandafirii odihnindu-se pe
braţul încolă cit, cu Dolly la picioare.
Adormise scriind ceva pe unul dintre carneţelele lui, ţinâ nd uşor în
mâ nă un stilou, pistolul lui fiind la o lungime de braţ depă rtare, şi el îşi
aminti cum inima i-o luase la trap de frică cu o forţă care-i tă iase
ră suflarea, pentru că ea nu ră spunsese la telefon câ nd el sunase. Era
caldă şi ciufulită şi fusese nevoie de o voinţă supraomenească să nu se
rostogolească cu ea în patul să u moale. Dar o acoperise şi-şi fă cu
singur patul pe canapea.
Decise că era un sfâ nt.
Stomacul să u chioră i cu insistenţă . Un sfâ nt înfometat. Se ridică
mormă ind în picioare, se duse în bucă tă rie şi se opri hipnotizat. Tess
Ciccotelli stă tea în faţa aragazului purtâ nd o pereche de blugi şi
vechea sa bluză de trening cu CPD, cu mâ necile suflecate pâ nă la cot.
Pă rul ei negru îi că dea în valuri pe spate, iar picioarele ei în şosete
groase bă teau pe ritmul unei melodii a celor de la Aerosmith, volumul
radioului fiind dat încet. Ea se agita dâ nd din funduleţul acela
incredibil în timp ce învâ rtea clă tite în tigaie, iar Aidan se gâ ndi că
toată viaţa lui nu vă zuse o privelişte mai perfectă .
Din doi paşi mari fu lâ ngă ea, iar înainte ca ea să poată spune ceva
îşi vâ rî mâ inile în pă rul ei şi-i acoperi gura cu a sa, fermă , fierbinte şi
stă ruitoare. Ţ ipă tul de surpriză îi ră mase în gâ t, luâ nd forma unui
geamă t surd care-i distruse şi ultima pică tură de cumpă tare. Mâ inile
sale se strecurară sub tricoul vechi, dezmierdâ ndu-i pielea catifelată a
spatelui în timp ce ea-şi încolă ci braţele după ceafa lui, îşi deschise
gura şi-i descoperi vigoarea limbii sale. Încă mai ţinea în mâ nă spatula,
iar mâ nerul îi lovea baza gâ tului, dar nu-i pă sa pentru că ea se ridicase
pe vâ rfuri luptâ ndu-se să se apropie şi mai mult de el, apă sâ ndu-şi
sâ nii de pieptul să u, şoldurile ei şerpuindu-se între picioarele lui, iar
tot ce putea el gâ ndi era: Acum, acum, acum. Mâ inile lui că utară
încheietoarea sutienului, degetele sale bâ jbâ ind sub sâni atunci câ nd
realiză că încheietoarea era în faţă .
Ea scâ nci, iar mâ inile lui tremurară .
— Gră beşte-te, şopti ea lâ ngă buzele sale. Te rog.
El trase de clama care cedă şi-i cuprinse sâ nii în mâ ini. Ea ră mase
nemişcată , balansâ ndu-se pe că lcâ ie, lă sâ ndu-şi capul pe spate. Îşi
deschise buzele, închise ochii, iar el îşi dă du seama că ea-şi ţine
respiraţia aşteptâ nd. Aşteptâ nd ca el să o atingă . Ş i deodată deveni
foarte, foarte important ca plă cerea ei să merite aşteptarea.
Îi dă du drumul, scoţâ nd mâ inile de sub bluza de trening. Ea
deschise larg ochii privindu-l înnebunită , excitată şi confuză .
— Ce? De ce?
— De aia. O să rută , luâ ndu-i cu o mâ nă spatula şi închizâ nd aragazul
cu cealaltă . Vreau să savurez momentul.
Încet, o scoase cu spatele din bucă tă rie şi o duse în sufragerie pâ nă
ce picioarele ei atinseră spatele canapelei. O lă să în jos, o urmă şi-i
aşeză capul pe perna moale. Îşi aşeză şoldurile între coapsele ei. Ea se
arcui spre el, iar această ră sucire de plă cere aproape că -i topi
hotă râ rea. Cu un geamă t vesel, el îşi apă să şoldurile de ea, ţintuind-o
locului.
— Nu atâ t de repede, murmură el, mai mult pentru sine, decâ t
pentru ea. Brusc, îi scoase bluza de trening, ţinâ ndu-i mâ inile captive,
dezvă luindu-i sânii. I se opri respiraţia şi chiar îl durea în coşul
pieptului. Dumnezeule! gâ fâ i el. Uită -te la tine, Tess.
Ş i asta fă cu el, pornind de la sânii ei perfecţi, rotunzi şi tari.
Sfâ rcurile ei stă teau ridicate, implorâ ndu-i gura să le atingă , iar el se
aplecă să le deguste, dar, în ultima secundă , schimbă cursul,
smulgâ ndu-i un ţipă t înă buşit de frustrare. Ea se luptă pentru a-şi
elibera mâ inile, fă câ nd ca sâ nii ei să se legene.
— Dă -mi drumul.
— Nu. El îşi plimbă limba pe sub sâ nul stâ ng, iar ea tremură . Nu
încă , Tess. Închide ochii.
Ea-i închise, iar el repetă mâ ngâ ierea şi pe partea cealaltă , apoi îşi
îngropă faţa între sâ nii ei şi-i inhală parfumul.
— Aidan.
Tess îşi arcui spatele, dar el îşi întoarse capul şi-i linse sâ nul drept,
din nou oprindu-se prea repede. Ea-i putea simţi pe piele respiraţia
fierbinte. Era în flă că ri, fiecare terminaţie nervoasă din trupul ei
strigâ ndu-i să o atingă . Voia să -i simtă mâ inile şi gura pe pielea ei.
Avea nevoie de asta.
Încercă să -şi ridice şoldurile, dar el o ţinu repede locului, erecţia lui
palpitâ nd. Cu o smucitură îi eliberă mâ inile aruncâ ndu-i bluza de
trening de cealaltă parte a încă perii. Cuprinzâ ndu-i capul între palme
îl trase mai aproape, ţipâ nd de plă cere atunci câ nd, în cele din urmă ,
gura sa îi cuprinse sfâ rcul. Ş i în sfâ rşit, în sfâ rşit îl sugea cu gura larg
deschisă şi fermă , iar plă cerea începea să crească .
— Oh, Dumnezeule! Nu te opri!
El îşi înă lţă capul şi se uită la ea, ochii lui albaştri pă reau a fi negri,
iar buzele umede.
— Nu pot, murmură el. Nu o voi face.
Apoi îşi lă să capul în jos şi-i oferi celuilalt sâ n acelaşi tratament
erotic pâ nă câ nd ea gemu prelung şi slab, ră sucindu-se pentru a se
apropia şi mai mult de umflă tura tare din pantalonii lui.
El se cabră , ţinâ ndu-i capul, acaparâ ndu-i gura într-un să rut
să lbatic. Ş oldurile lui se ră suciră şi se împinseră , iar ea-şi puse
picioarele în jurul gambelor lui ca să se poată împinge înapoi spre el.
Sâ nii ei se împingeau în că maşa lui, bumbacul aspru frecâ ndu-se de
sfâ rcurile ei sensibile. Cu mâ inile tremurâ nd, descheie nasturii pâ nă
câ nd că maşa era dată deoparte şi nu mai era nimic între ei. Ea se
ră suci şerpuindu-se, plă câ ndu-i la nebunie senzaţia pe care i-o crea el.
El respira anevoios, broboane de transpiraţie i se adunaseră pe frunte.
— Fă asta încă o dată , spuse el ră guşit, iar ea repetă mişcarea,
privindu-i chipul, felul în care muşchiul maxilarului tresă rea, felul în
care închise ochii.
Ş oldurile lui încetiniră , mişcarea fiind acum adâ ncă şi ritmică . Fă ră
bariera pantalonilor, el ar fi în interiorul ei, umplâ nd-o pâ nă la refuz,
conducâ nd-o spre orgasmul pe care-l aştepta de atâ ta vreme.
Dumnezeule, şi ea îl dorea.
Omuşorul lui se agita, iar el deschise ochii. Câ nd vorbi, vocea. Lui
era ră guşită şi fă cu ca pielea ei să se înfioare din nou.
— Ce vrei, Tess? El se aplecă , trecâ ndu-şi buzele peste maxilarul ei.
Vrei să facem dragoste?
Mai mult ca orice ar fi vrut să spună da, dar câ nd totul se reducea la
momentul actual, vocea tată lui ei se auzi ca un ecou în mintea ei. În
ciuda ipocriziei sale, învă ţă turile lui erau adâ nc implantate în mintea
ei, fă câ nd să se simtă nesigură . Se întâ lnise cu Phillip, dracu’ să -l ia,
luni întregi înainte de a face sex şi avusese doar câ ţiva iubiţi rafinaţi
înaintea lui.
— Nu am nimic.
Ş oldurile lui se rostogoliră din nou şi ea gemu sfâ şietor.
— Eu am, îi şopti el la ureche. Ş i totuşi, ea ezită , iar şoldurile lui se
opriră . Nu te mişca, îi ordonă el, vocea sa fiind cam nesigură acum.
Niciun centimetru. Ţ inâ ndu-se de spatele canapelei, el se ridică în
genunchi, apoi se opri, sorbind-o cu poftă din priviri. Eşti frumoasă ,
Tess.
Asta venind din partea unui bă rbat cu bust musculos şi chip superb
care ar fi putut cu uşurinţă să -şi câ ştige existenţa ca fotomodel. Dar el
alesese să fie poliţist. Să protejeze şi să fie de folos. Pâ nă acum, le
fă cuse pe amâ ndouă extrem de bine. Ea-şi drese glasul.
— Ş i tu eşti frumos.
Se sprijini cu grijă pe picioare şi, strâ mbâ ndu-se, se aplecă şi ridică
bluza de trening pe care ea o purtase. I-o dă du, apoi se întoarse
hotă râ t, ară tâ ndu-i spatele în timp ce-şi încheia nasturii de la că maşă .
Ea-şi aranjă sutienul, apoi trase pe cap bluza de trening. Încă mai
simţea furnică turi între picioare şi peste tot.
— Îmi pare ră u.
— Să nu-ţi pară . Îi aruncă o privire tristă peste umă r. Am spus că nu
voi profita de tine.
— Ş i nu ai fă cut-o. Ea se ridică şi-l să rută pe obrazul neras. Mi-ai
amintit cum este să te simţi dorită . Ş i să doreşti. Mulţumesc.
Ochii lui sclipiră .
— Cred că mai bine am lua micul dejun acum.
El plecă , bombă nind ceva care suna a „la naiba”.
Îl urmă în bucă tă rie.
— Aşază -te. Îţi aduc nişte clă tite. Ea examină coca negă tită din
tigaie. Ai noroc că asta era ultima bucată . Cele fă cute sunt reci, dar le
pot încă lzi la microunde.
El se crispă câ nd se aşeză .
— Nu trebuia să -mi gă teşti. Îşi întinse piciorul drept sub masă şi ea-
şi reprimă un zâ mbet atunci câ nd el îşi ajustă poziţia. Ş i nu trebuie să
ară ţi atâ t de mulţumită de tine.
La sfâ rşit mormă i ceva de bine.
— Gă tesc câ nd sunt stresată . Se aşeză la masă şi-i turnă nişte cafea.
Ş i mama face la fel. Se bosumflă . Nu intenţionase să spună asta.
El îi aruncă o privire curioasă .
— Prietenul tă u, Jon, spune că nu vorbeşti cu pă rinţii tă i.
Tess scrâ şni enervată din dinţi.
— Prietenul meu, Jon, are o gură mare. Apoi se strâ mbă . Am uitat
să -l sun pe el şi pe Amy şi să le spun că sunt bine. Ea-şi luă celularul. L-
am închis noaptea trecută . M-am gâ ndit că vei suna pe telefonul din
casă şi am început să devin paranoică cum că celularul ar fi ascultat
sau ar avea un dispozitiv de urmă rire. Stupid, nu-i aşa?
Cuptorul cu microunde scoase un sunet de clopoţel, iar ea puse
farfuria pe masă .
Aidan îşi puse un teanc de clă tite pe farfurie.
— Nu este stupid. Probabil că nu este rezonabil, dar avâ nd în
vedere toate prin câ te ai trecut, cu siguranţă că nu este ceva stupid. El
începu să mă nâ nce şi oftă . Clă tite, Aerosmith şi un fund superb. Eşti o
femeie şi jumă tate, doctore.
Tess râ se în timp ce-şi deschidea telefonul.
— Atâ ta poezie. Oh, la naiba! Privi în sus încruntâ ndu-se. Iar am un
milion de mesaje. Dar se pare că majoritatea sunt de la Jon şi Amy. Ea
se uită la numerele de telefon. Două au numă r necunoscut.
Maxilarul lui se încordă .
— Vom încerca să depistă m celelalte ameninţă ri de azi-noapte.
Ea încercă să nu între în panică .
— Mulţumesc. Ş i… ea clipi la vederea urmă torului numă r. Vito?
— Fratele tă u?
— Da. Formă în grabă numă rul. Vito, aici Tess.
— Unde naiba eşti? ră cni el.
Ea tresă ri.
— Bună şi ţie.
— Nu face pe simpatica cu mine, Tess. Am înnebunit de îngrijorare.
Ş i mama la fel.
— Cum ai aflat?
— Pentru că apari la toate nenorocitele de ştiri. CNN şi ESPN. Tu şi
fotbalistul acela care s-a sinucis. Mama a vă zut asta aseară şi m-a
sunat disperată . La ce naiba te gâ ndeai, Tess? Dumnezeule! Nu poţi fi
ameninţată cu pistolul şi să nu ne spui. Mama a crezut că ai murit. Te-
am sunat pe telefonul de acasă ore în şir.
— Nu sunt acolo.
— Nu pe bune, dulceaţă ? Vocea lui era furioasă . Ş tiu asta pentru că
am stat toată noaptea aşteptâ nd în holul blocului tă u să vii acasă .
— Eşti aici? în Chicago?
— Da, sunt aici. În Chicago. Am prins ultimul zbor din Philly azi-
noapte.
— Oh, Vito. Nu trebuia să faci asta. O nă pă diră amintirile zilei
trecute şi simţi cum gâ tul i se usucă . Dar îmi pare atâ t de bine că ai
fă cut-o. Biroul meu a fost spart noaptea trecută .
— Ş tiu. Este o poză pe prima pagină din Bulletin a paramedicilor
care-l cară pe partenerul tă u în ambulanţă . Cum se simte?
Furia ieşi fierbâ nd la suprafaţă , îndreptată atâ t spre Wallace
Clayborn, câ t şi spre ziarul care profitase atâ t de dur de pe urma
nefericirii lor.
— A murit.
Tă cerea lui Vito era tensionată .
— Ce s-a întâ mplat?
— Ce spune articolul?
— Doar că a fost un atacator necunoscut şi că poliţia cercetează
pistele, spuse Vito. Ce s-a întâ mplat?
— Unul dintre pacienţii mei m-a vă zut la ştiri şi… luă o gură de aer…
a venit după mine. În locul meu l-a gă sit pe Harrison.
— Oh, Dumnezeule! Vocea lui nu mai avea un ton ofensat. Acum
tremura de frică . Unde eşti?
— În siguranţă . Ne întâ lnim, dar nu la apartamentul meu.
— De ce? întrebă el cu bă gare de seamă .
— Îţi voi spune câ nd ne întâ lnim. Unde stai?
— La Holiday Inn în centru.
Tess acoperi telefonul.
— Poţi să mă laşi şi pe mine în centru câ nd pleci la lucru?
Aidan încuviinţă dâ nd din cap.
— Desigur.
— Tess? bubui vocea lui Vito. Eşti cu un bă rbat acolo?
Tess oftă . Indiferent câ t de mare era, încă mai era sora cea mică a lui
Vito, iar ei încă mai erau copiii tată lui lor, fie că -i plă cea sau nu.
— Da, Vito.
— Nu doar te duce pâ nă acolo, mormă i Vito. Vine să ne vedem.
Tess oftă din nou.
— Da, Vito. Ne vedem peste o oră . Ea închise şi ridică din umeri. Te
deranjează să te întâ lneşti cu fratele meu?
Aidan fă cu ochii mari imitâ nd o expresie alarmată .
— Mă va lovi?
— Nu cred. Nu l-a bă tut pe niciunul dintre prietenii mei. Deşi i-a dat
sâ ngele pe nas lui Phillip.
— Doctorul Să -l-ia-dracu’? El zâ mbi câ nd ea fă cu la fel. Se pare că şi-
o merita.
— Aşa este. Ea se linişti, amintindu-şi câ t de îngrijorat fusese Aidan
în legă tură cu propria lui soră . Ce s-a întâ mplat azi-noapte, Aidan? Cu
Rachel?
Zâ mbetul îi pieri din ochi.
— Tata a zis că se va ocupa el de tot. Este poliţist pensionat, dar încă
mai are prieteni care pot primi un pont anonim.
— Ş i dacă cineva face legă tura cu Rachel?
El pă li.
— Atunci Abe şi cu mine ne vom asigura că bă ieţii de la şcoala ei
înţeleg că dacă cineva se atinge de ea, moare. El îşi umplu din nou
farfuria. Aceste clă tite sunt incredibile. Mai bune chiar şi decâ t cele
fă cute de mama, dar dacă -i spui că am zis asta o să te fac mincinoasă în
faţă .
Înţelegâ nd nevoia lui de a schimba subiectul, ea încuviinţă dâ nd din
cap.
— Eu nu voi spune nimic. Aseară ţi-am fă cut linguini. Le poţi încă lzi
la cină .
El ridică din sprâ nceană .
— La cină ? Dar cum ră mâ ne cu cina ta? Nu cred că ar trebui să
umbli de una singură la noapte.
Panica îi produse din nou fluturi în stomac, dar, refuzâ nd să cedeze,
ea-şi înclină capul.
— Vrei doar să -ţi gă tesc din nou.
Zâ mbetul lui apă ru încet, iar inima ei o luă razna.
— Da, vreau.
Dezarmată , îşi mută privirea şi pe colţul mesei vă zu carneţelul pe
care-l folosise noaptea trecută .
— Am ceva pentru tine, spuse ea, aplecâ ndu-se să -l ia. Nu am vrut
să -ţi folosesc computerul azi-noapte fă ră permisiunea ta, dar am luat
unul dintre carneţelele goale de pe birou. Apropo, ai o varietate
interesantă de că rţi. Gă seşti mai de toate, de la istoria Antichită ţii,
pâ nă la matematică . Cu un amestec generos de psihologie, filozofie şi
poezie. Cercetâ nd cotoarele că rţilor de pe raft, aruncase o privire
fascinantă în interiorul lui Aidan Reagan.
El tă cu un pic mai mult decâ t ar fi trebuit.
— Tocmai mi-am luat licenţa.
El îşi plecă ochii inexpresivi. Nu se putea citi nimic în ei. Prin acest
gest spunâ nd mult mai multe.
Tess oftă exasperată .
— La naiba, nu face asta!
— Ce să nu fac, doctore?
— Nu-ţi bă ga bă ţul în fund, detective, îi ră spunse ea. Ai presupus că
voi trata cu dispreţ diploma ta universitară , pentru că eu am mai
multe diplome pe perete.
El o privi cu ră ceală , apoi ridică din umeri.
— Îmi pare ră u. Dar nici tonul, nici privirea lui nu emanau că ldură .
— De ce faci asta? De ce crezi tot ce e mai ră u despre mine? Ea se
îndepă rtă de masă într-un exces de furie. Acum câ teva minute mă
dă duseşi pe spate. Acum m-ai ridicat pe un fel de piedestal de unde mă
uit în jos la tine. Hotă ră şte-te, Aidan. Eu pot privi în sus sau în jos,
depinde numai de tine. Ceva sclipi în privirea lui, iar ea miji ochii,
umplâ nd tă cerea atunci câ nd el nu spuse nimic. Bine. Am spus destule.
Ea începu să ră sfoiască notiţele pe care le mâ zgă lise pe carneţel. Câ t
timp ai fost plecat, azi-noapte, am lucrat la un profil psihologic al
persoanei pe care o că ută m. Am început să -l fac ieri pe computerul de
la serviciu… înainte să primesc apelul despre Seward. Hotă râ tă , dă du
la o parte ră mă şiţele terorii, îndreptâ ndu-şi genunchii. Nu le-am tă cut
copie şi mă îndoiesc că se vor putea recupera în acest moment de pe
hardul meu. Deoarece computerul ei era fă cut bucă ţi pe podeaua
biroului. Mă duc să mă schimb. Voi fi gata de plecare câ nd spui tu.
— Tess.
Era deja în sufragerie, dar se opri, se întoarse şi vă zu pagina pe care
notase ea. El îşi ridică privirea tulburată .
— Mulţumesc pentru asta.
— Este ceea ce şi-ar fi dorit Harrison să fac. Gura ei se crispă . Am
luat prâ nzul împreună ieri. Ne-am consultat. Ară tă spre carneţelul din
mâ inile lui. Ş i iată . Ţ i-aş fi recunoscă toare dacă mi-ai face şi mie o
copie.
Trecuse pe lâ ngă canapea şi ajunsese în hol înainte ca el să -i strige
din nou numele.
— Tess.
Ea se opri, dar de data asta nu se întoarse.
— Ce este?
— Îmi pare ră u. Am greşit şi-mi pare ră u. Îl auzi cum traversează
camera, apoi simţi fiori câ nd mâ inile sale îi acoperiră umerii. Am nişte
sechele din trecut. El îi să rută gâ tul, chiar deasupra cicatricii. Poate că
amâ ndoi avem aşa ceva.
— Cum o chema?
— Shelley. El tă cu, apoi adă ugă cu un zâ mbet în voce. Să -o-ia-dracu’.
Trecu pe lâ ngă ea şi dispă ru în baia cu tapet cu ră ţuşte de cauciuc,
iar ea oftă , înţelegâ nd că recunoaşterea ignoranţei fusese mai dificilă
pentru el decâ t scuzele. Se întrebă cine era Shelley şi ce fă cuse, apoi se
puse în mişcare.
Trebuia să se pregă tească . Lui Vito nu-i plă cea să fie lă sat să aştepte.
13
— Ce dezastru.
Tess îi aruncă o privire lui Vito care stă tea în afara seifului
examinâ nd distrugerile. Ală turi de el stă tea un ofiţer în uniformă
trimis de Spinnelli pentru a supraveghea cură ţenia, dar Aidan îi
spusese adevă ratul motiv pentru prezenţa ofiţerului Noian şi asta o
fă cu să se simtă mult mai în siguranţă . Clayborn trebuia să treacă atâ t
de Noian, câ t şi de Vito pentru a o ataca. Ş i dacă reuşea să o prindă
singură , Tess avea pistolul lui Aidan în geanta pe care mama lui i-o
cumpă rase cu o seară înainte.
— Mulţumesc, Vito. Nu aş fi observat de una singură .
— Fii dră guţă cu mine, puştoaico. Am venit aici în vacanţă . Tonul lui
era lejer, dar chipul să u era încordat în timp ce ochii lui se opriră
asupra hâ rtiei pă tate de sânge care mai era încă pe podeaua seifului.
Inima lui Tess tresă ri ră nită . Sâ ngele lui Harrison. Ea-şi puse o
pereche de mă nuşi de cauciuc şi strâ nse documentele distruse.
— Nu cred că acestea vor mai fi de folos, ofiţere Noian. Le voi pune
într-o pungă şi le poţi trece la probe.
Noian dă du scurt din cap.
— Aşa va fi bine, doctore.
Nu o plă cea, Tess ştia asta. Petrecuse atâ tea ore cu Aidan, Jack,
Murphy şi Marc Spinnelli încâ t aproape că uitase că restul forţelor de
ordine încă o mai urau. Ea şi Vito lucrară neîntrerupt aproape o oră
înainte ca vocea lui Amy să -i întrerupă . Era timpul potrivit pentru o
pauză .
— Tess? Faţa lui Amy se lumină . Vito! Dumnezeule, ce bine e să te
vă d!
El îi zâ mbi.
— Ară ţi bine, Amy.
— Câ nd ai venit în oraş?
— Noaptea trecută . Eram îngrijorat din cauza lui Tess.
Amy îi aruncă o privire fioroasă .
— La fel ca noi toţi. Cineva a uitat să sune să spună că este bine.
— Ţ i-am spus că -mi pare ră u, bombă ni Tess. Deci ai venit să mă
hă rţuieşti sau ce?
— Am venit să vă d dacă eşti bine. Expresia feţei lui Amy se mai
îmbună . Eşti bine?
— Am avut şi zile mai bune. Vizita ei la Flo Ernst nu mersese deloc
bine. Încă ameţită din cauza durerii; doctorul ei îi dă duse un sedativ.
Unul dintre fiii lui Ernst o sfă tuise cu ră ceală să revină după
înmormâ ntarea care va avea loc duminică . Respectâ ndu-le durerea, ea
dă duse la o parte jignirea şi plecase fă ră să mai spună nimic. Dar cred
că am avut zile şi mai rele.
Amy ştia mai bine ca oricine, pentru că i-a fost tot timpul ală turi în
acele perioade.
— Ş tiu, scumpo, spuse Amy cu blâ ndeţe. Ş i vei trece şi de asta aşa
cum ai trecut şi de toate celelalte. Se uită în jur. Unde este Denise?
— În biroul lui Harrison. Tess se uită la uşă , vă zâ nd în minte mobila
distrusă , sângele de pe colţul biroului. Face cură ţenie. Eu nu am putut.
Amy mâ ngâ ie pă rul lui Tess.
— Este în regulă . Nu trebuie să fii o superfemeie în fiecare zi.
— Doctore Ciccotelli? Un bă rbat tâ nă r purtâ nd jacheta cu numele
unui curierat local îşi vâ rî capul pe uşă . Am un pachet. Intră , cu casca
de la bicicletă pe braţ şi cu un plic plat de carton într-o mâ nă . Trebuie
să semnaţi pentru el.
Încruntâ ndu-se, Tess semnă , dar Vito interveni şi luă primul
pachetul.
— Lasă -mă să -l verific, spuse el, bă gâ nd chitanţa în buzunar. El
pipă i plicul. Este un CD. Aşteptai vreo livrare?
Ea se uită la etichetă .
— De la întreprinderea Smith? Nu. Dar mereu primesc mostre de
că rţi pe CD-uri de la companii care vor o recenzie. Să -l deschid?
— O voi face eu. Dă -te înapoi. Îndreptâ ndu-se spre cel mai
îndepă rtat colţ al recepţiei, el deschise plicul şi scoase o foaie de hâ rtie
şi un CD. Ş i pă li. Sună -l pe Reagan! Acum!
— Ce este? Tess se duse acolo şi se încruntă câ nd el întoarse hâ rtia,
ascunzâ nd-o. La naiba, Vito, lasă -mă să o vă d!
Ea luă foaia, fă ră să fie sigură la ce să se aştepte. Nu se aşteptase la
ceea ce vă zu.
Încremenită , se uită la… ea însă şi. Color. Complet goală . O frază
tipă rită sub poză spunea: Depozitează 100 000 în contul de mai jos
sau filmul video va fi vâ ndut presei pentru o distribuire pe scară largă .
În mod mecanic îi dă du pagina înapoi lui Vito, se întoarse încet pe
că lcâ ie, merse pâ nă în hol unde că zu în genunchi şi vomită .
14
Ală turi de ea, Dolly mormă i şi se aşeză , cu urechile ciulite. Tess auzi
uşa garajului deschizâ ndu-se. Aidan venise acasă . Avea veşti despre
bă rbatul care o filmase. Care probabil i-a vâ ndut pozele unui numă r
nedefinit de site-uri porno. Imaginea ei putea fi pe acolo, oricine putea
să o vadă cu un simplu click pe un mouse şi ea nu putea face nimic în
legă tură cu asta. În timp ce stomacul ei se agita neputincios, ea-şi plecă
bă rbia.
Îi era ruşine să se îngrijoreze în legă tură cu filmele câ nd viaţa lui
Ethel Hughes era cu adevă rat distrusă .
Domnul Hughes. A fost omorât în bătaie. Putea auzi vocea atâ t de
blâ ndă a lui Aidan. Nu este vina ta. Da, cum să nu. Să fii judecat după
compania în care te afli. Domnul Hughes era mort pentru că fusese
prietenul ei. Cine va fi urmă torul? Amy? Jon? îi sunase şi le spusese să
fie atenţi. Să nu iasă singuri. Nu o putuse suna pe Ethel ca să -i spună
câ t de ră u îi pă rea. Nu încă . O va face, dar nu încă .
Eşti o laşă, Chick. Adevă rul îi ardea gâ tul. Prietenii ei se aflau în
pericol şi ea se ascundea aici. Fă ră să facă nimic.
Aidan intră pe uşă , ochii să i mă rindu-se de surpriză câ nd Dolly să ri
pe pieptul lui. Cu afecţiune, mâ ngâ ie că ţelul între urechi, întâ lnindu-i
privirea pe deasupra capului lui Dolly.
— Unde este fratele tă u?
Tess îşi lovi uşor buzele cu ară tă torul.
— Doarme pe canapeaua ta. Ş i-a luat tură dublă înainte să vină aici
şi apoi a stat treaz toată noaptea îngrijorat pentru mine.
Aidan se uită dincolo de arcadă , acolo unde Vito stă tea rostogolit pe
canapea, sforă ind încet, cu picioarele atâ rnâ nd pe marginea canapelei
şi cu Bella fă cută ghem pe fundul lui.
— Ceva miroase bine. Deschizâ ndu-şi nasturii de la haină , se duse la
masă , apoi se aplecă să se uite mai bine, mirosind apreciativ. Astea
sunt cannoli?
Ea zâ mbi uşor. Era un fel de veneraţie în tonul să u care-i fă cu inima
să înţepe, doar un pic.
— Da. Ş i ravioli. Toate fă cute din ce am gă sit.
Gustă din cannoli, închizâ nd ochii în timp ce înghiţea.
— Dumnezeule, sunt bune. Sunt mort de foame. Deci de unde ai luat
toate ingredientele ca să faci toate chestiile astea?
— Piaţa locală livrează la domiciliu. Ea flutură din mâ nă câ nd el se
încruntă . L-am pus pe Vito să ră spundă la uşă . Nu sunt proastă , Aidan.
— Nu am zis că eşti. Cum îţi mai e, Tess?
Ridicâ nd din umeri, începu să scoată dopul unei sticle de vin roşu
pe care-l adusese mai devreme în acea după -amiază , gă sind că vârâ tul,
împinsul şi rotirea tirbuşonului sunt chiar purificatoare.
— Vrei? Face bine la inimă , să ştii.
— De asta-l bei tu? întrebă el.
— De fapt da. Tata nu are o inimă prea bună , aşa că alerg de trei ori
pe să ptă mâ nă , iau o aspirină în fiecare dimineaţă şi un pahar de vin
roşu în fiecare seară . Ca să nu ajung ca el. În mai multe privinţe. Vrei
sau nu, Aidan?
— Doar un pic. Cei de la piaţă au adus şi vinul?
— Acesta? Nu. Acesta provine de la un magazin de vinuri micuţ aflat
la câ teva blocuri distanţă de biroul meu. Am trecut azi pe acolo după
ce am terminat de strâ ns ce era în seif şi am înjurat-o pe Joanna
Carmichael.
El ridică din sprâ ncene.
— Carmichael a venit la biroul tă u? De ce?
— Încă mai vrea un interviu în exclusivitate.
— Nu era în apartamentul ei în niciuna dintre dă ţile câ nd am trecut
pe acolo.
— Pentru că mă urmă rea pe mine. Tess se gâ ndi la tâ nă ra care ară ta
inocentă , cu pă rul împletit în coadă şi cu stră lucirea de pră dă tor în
priviri. M-a ameninţat că va scrie despre prietenii mei. Aşa că acum i-
am avertizat pe două fronturi. Expunere şi pericol. Pentru că sunt
prietenii mei. Încercase ca asta să nu o macine de tot întreaga zi.
El se încruntă .
— Ce au prietenii tă i de ascuns, Tess?
Ea ridică din umeri, enervată de întrebare. Enervată că prietenii ei
erau vulnerabili.
— Toată lumea are ceva care ar prefera să ră mâ nă ascuns, Aidan.
Îmi imaginez că şi tu ai.
Privirea lui deveni tă ioasă .
— Deci ai fost la cumpă ră turi?
Clasica schimbare de subiect, dar îl lă să fă ră a-l provoca.
— Da, am fost. Am cumpă rat nişte pantofi, un cadou pentru mama
ta şi nişte vin. Se apucă din nou să scoată dopul, avâ nd o dispoziţie
proastă . Femeia care conduce magazinul de vinuri a fost soţia unui
director foarte important pâ nă câ nd într-o zi, puuf… Scoase dopul din
sticlă cu un pocnet destul de tare. Soţul ei i-a spus: S-a terminat,
Marge, şi a aruncat-o în stradă pentru o paraşută slă bă noagă care abia
a terminat colegiul. Cuvintele erau atâ t de pline de amă ră ciune încâ t
ea se opinti.
— A înşelat-o, spuse Aidan liniştit.
— Presupun că sunt un pic cam prea transparentă în această
privinţă . Mă rog, Marge a investit tot ce avea şi şi-a deschis propriul
magazin de vinuri. Tess mirosi dopul. Era bun. Eu cumpă r doar de la
Marge. M-am gâ ndit că merită asta.
El o studia continuu.
— Cum îţi e, Tess?
Ei îi tremurau mâ inile câ nd turnă , stropind cu vin peste buza
paharului.
— Mi-e frică . Mă întreb cine va fi urmă torul. Mă simt ca o laşă
ascunzâ ndu-mă aici.
— Aşază -te. Ea se aşeză , oftâ nd câ nd el îi puse braţul pe după umeri
şi o trase mai aproape. Era puternic şi cald într-o perioadă în care ea
avea prea puţin din fiecare aşa că -şi sprijini capul pe umă rul lui. Nu
eşti o laşă , îi şopti el în ureche. Nici să nu gâ ndeşti aşa ceva.
— Prietenii mei sunt în pericol pentru că … Ea înghiţi cu greu şi se
forţă să rostească cuvintele cu o şoaptă ră guşită . Din cauza companiei
în care se află . Iar eu nu pot opri asta pentru că nici mă car nu ştiu ce
am fă cut ca să o stâ rnesc.
El o să rută pe creştetul capului, repede şi apă sat.
— Nu ai fă cut nimic. Tess, numele de David Bacon îţi spune ceva?
Ea-şi înă lţă capul, încercâ nd să se gâ ndească .
— Cred că da. El… Era unul dintre evaluă rile pentru tribunal ale lui
Eleanor, cam în perioada câ nd a murit. Au trecut aproape patru ani.
— Trei ani şi opt luni.
— Cam aşa. Îl studie. Ochii lui deveniseră inexpresivi. De ce?
— Eleanor era fosta ta parteneră , nu-i aşa? întrebă el în loc să
ră spundă .
— Da. M-a luat sub aripa ei ocrotitoare câ nd nu absolvisem încă . A
avut grijă de mine pentru a-i putea lua locul. Am crezut că are mult
mai mult timp. A avut un atac cerebral, deşi nu suferea de nimic. După
ce a murit, am preluat evaluă rile ei pentru tribunal. Mi-l amintesc pe
David Bacon. Eleanor fă cuse mai toată treaba aşa că eu am vorbit doar
o dată cu el, apoi am semnat raportul. Nu a fost nevoie să depun
mă rturie. Ridică din umeri. Era înfioră tor.
— Se pare că ţi-l aminteşti destul de bine. A fost prima ta evaluare
pentru tribunal?
— Nu, mai fă cusem şi altele, dar el a fost primul unde a trebuit să
lucrez cu două sectoare ale legii. Federalii au fost implicaţi în acest caz
pentru că … Oh, Dumnezeule! A montat camere în vestiarul de la duş al
fetelor. Era vorba de pornografie cu copii pentru că majoritatea dintre
ele aveau mai puţin de optsprezece ani, iar federalii au condus
ancheta. El este cel care a pus camera video la mine la duş?
— Aşa se pare.
Îi era frică să întrebe.
— Ş i l-aţi… l-aţi prins?
El dă du calm din cap şi ea se simţi uşurată . Termenul limită de la
miezul nopţii care o urmă rise toată ziua nu mai exista. Bacon nu va
mai vinde filmul presei şi nici altcuiva. Dar ceva era în neregulă .
— Este mort, nu-i aşa?
— Foarte.
— L-ai omorâ t?
— Nu.
— Am crezut că asta este o veste bună . Se presupune că trebuie să
mă simt uşurată , nu-i aşa? Ş i de ce nu mă simt?
Ochii să i albaştri ară tau neliniştiţi.
— Pentru că şi mie mi se pare că ceva este în neregulă . Am gă sit
toate dovezile care spun că el le-a înscenat totul lui Adams, Winslow şi
Seward. Am gă sit arma care este de acelaşi calibru cu cea care a ucis-o
pe actriţa care-ţi imita vocea. Am gă sit evaluarea pe care ai semnat-o.
Am gă sit chiar şi dovezi cum că unul dintre poliţiştii din vechea mea
circumscripţie a fost implicat.
— Aşa a fă cut rost de pozele poliţiei, şopti ea. Chiar mă întrebam.
Unde aţi gă sit toate aceste dovezi?
— Toate ascunse foarte convenabil sub o placă din tavan.
— Frumos, a fost ea de acord. Nu crezi că a fă cut-o el.
— Nu, nu cred.
— Am întâ lnit acest bă rbat o singură dată , Aidan, dar din câ te-mi
amintesc eu, nu mi s-a pă rut a fi genul de om care să fie atâ t de
organizat.
El oftă .
— Mă gâ ndeam eu. Mâ ine va trebui să ne uită m mai atent la domnul
Bacon. Acum trebuie să plec.
— Înapoi la muncă ?
— Nu, acasă la tata. Trebuie să vorbesc cu Rachel.
— Este bine?
— Tata spune că da, dar vreau să vorbesc cu ea. Ridică din umeri.
Am nevoie să o vă d.
Tess îşi aminti felul în care Vito o îmbră ţişase în acea dimineaţă ,
teama şi dragostea lui fiind palpabile, tangibile.
— Am un cadou de mulţumire pentru mama ta. Vrei să i-l dai tu?
— Vino cu mine şi dă -i-l chiar tu. Vom lă sa un mesaj pentru Vito.
16
Ţ inâ nd-o strâ ns de talie, Aidan ciocă ni la uşa lui Vito şi îndură
evaluarea din cap pâ nă -n picioare a fratelui ei.
— Reagan. Tess.
Tess îşi dă du ochii peste cap şi-l să rută pe Vito pe obraz.
— Pentru numele lui Dumnezeu, Vito! Termină !
Apoi ea-l prinse pe după gâ t pe Aidan şi-l trase în jos pentru un
să rut de despă rţire.
— Acum pleacă sau vei întâ rzia.
— Mai poate aştepta câ teva minute.
Aidan tresă ri câ nd unghiile lui Tess i se înfipseră în ceafa. Amâ ndoi
se întoarseră spre locul unde se afla un bă rbat foarte mare şi mai în
vâ rstă , braţele lui masive fiind încrucişate peste pieptul ca un butoi.
Parcă era fă cut din piatră , partea de sus a trupului era dovada anilor
de muncă manuală grea. Faţa lui era înclinată într-o încruntare feroce,
aşa cum un tată se uita la bă rbatul care încă lzea aşternutul fiicei sale
toată noaptea.
— Domnule Ciccotelli. Întinse mâ na. Eu sunt Aidan Reagan.
Tată l lui Tess doar privi mâ na întinsă şi momentul deveni
stâ njenitor. Oftâ nd obosită , Tess luă mâ na lui Aidan într-a sa.
— Tată . Nu te aşteptam.
O studie cu o privire rece şi întunecată şi Aidan îşi dă du seama de
unde moştenise ea talentul.
— Presupun că nu mă aşteptai, spuse el într-un final. Putem discuta,
Tess? în particular?
Se uită circumspectă , în sus la Aidan, cu colţul ochiului.
— Du-te. Te voi suna.
Aidan se dă du înapoi şi respiră adâ nc câ nd i se închise uşa în nas,
apoi se întoarse spre scă ri. Nu voia să întâ rzie două zile consecutiv.
Michael Ciccotelli era un bă rbat dur. Din camera ală turată ieşi
mama ei ară tâ nd tulburată şi obosită şi… prinsă la mijloc.
Tess îi privi cu precauţie pe amâ ndoi.
— Câ nd aţi ajuns?
— Azi-noapte, ră spunse mama ei.
Vizita lui Vito de la miezul nopţii că pă ta acum sens. Tess se aşeză .
— Nu ştiu ce să spun.
Mama ei dă du din mâ ini.
— Tu nu veneai la noi, aşa că …
— Gina, stai jos.
Cu blâ ndeţe, tată l ei o împinse pe mama sa spre un scaun, apoi se
aşeză în spatele ei, mâ inile lui mari odihnindu-se pe umerii ei fragili.
— Ce se întâ mplă aici, Tess?
El era palid, buzele lui neavâ nd strop de culoare în ele.
— Stai jos, tată .
— Mă voi aşeza câ nd voi gă si de cuviinţă . Te-am întrebat ce se
petrece aici. Poţi începe cu Reagan.
— Este un bă rbat dră guţ. Noi… Uită ce voia să spună . Avusese grijă
de ea, dar asta nu era imaginea pe care voia să o proiecteze despre
propria persoană . Ne întâ lnim, spuse ea într-un final.
Tată l ei ridică din sprâ ncene.
— Înţeleg.
Ridică şi ea din sprâ ncene.
— Sunt sigură că înţelegi, spuse ea cu ră ceală .
— Tess, o dojeni mama sa, iar Tess se ridică în picioare.
— De ce sunteţi aici?
— Nu fi nepoliticoasă , şopti Vito.
— Oh, tu să taci! Nu am de gâ nd să vă las să mă catalogaţi drept o
femeie depravată . Am treizeci şi trei de ani, pentru numele lui
Dumnezeu. Iar el este primul bă rbat cu care m-am… întâ lnit de un an
încoace.
— După Phillip. Tată l să u se strâ mbă . Să -l ia dracu’.
Tess se stră dui să -şi înă buşe râ sul care pă rea că vine de nică ieri.
— Aidan îi zice „doctorul Să -l ia dracu’”, spuse ea şi crezu că tată l ei
zâ mbi uşor. Un mic colţişor din inima ei se sfă râ mă şi ea îşi îndulci
vocea. Tată , Vito spune că eşti bolnav. De ce ai bă tut atâ ta drum pâ nă
aici?
Mama ei se uită peste umă r dâ nd tristă din cap.
— Ai promis.
El închise ochii.
— În regulă . Voiam să vin. Voiam să mă asigur că eşti bine. Să vă d
asta cu ochii mei.
El deschise ochii, iar ea fu uimită să vadă lacrimi în ei. În toată viaţa
ei nu-l vă zuse pe tată l ei plâ ngâ nd. Niciodată .
— Ai fost ră nită anul trecut şi nu am putut veni pentru că nu am
ştiut. Nu ne-ai spus. Acum aveai probleme şi a trebuit să află m asta de
la ştiri. Ş tii cum e, Tess?
Mama ei mâ ngâ ie mâ na tată lui să u.
— La ştiri spuneau că ai dezvă luit secretele pacienţilor tă i, spuse ea.
Au spus că nu ai dat dovadă de etică şi că ţi-a fost suspendată licenţa.
— Sunt nişte mincinoşi împuţiţi, spuse pe un ton categoric tată l ei,
vocea lui tremurâ nd din cauza furiei reţinute. El îşi ridică bă rbia. Tu
nu ai face aşa ceva.
Un alt colţ al sufletului ei se sfă râ mă .
— Este adevă rat că cei de la comisia de licenţă m-au suspendat,
tată . De unde ştii că nu au dreptate?
O să getă cu o privire întunecată .
— Pentru că te cunosc. Ş i mai presus de toate ştiu că tu nu minţi.
Te-am crescut mai bine de atâ t.
— Aşa pur şi simplu? Vocea ei era plină de amă ră ciune, sarcastică .
Mă crezi?
— Mereu am crezut în tine, Tess, spuse mama ei încet. Te iubim.
Tată l ei oftă .
— Ş i mai ştiu că lucrurile nu sunt mereu ceea ce par a fi.
Tess închise ochii refuzâ nd să dea înapoi.
— Ş tiu ce am vă zut, tată .
— Ş i ară ta ră u. Dar, Tess, nu am fă cut nimic. Acea femeie a pretins
că era menajera şi înainte ca eu să -mi dau seama a intrat în cameră
şi…
Tess îşi îndreptă spatele, imaginea fiind foarte clară .
— Îmi amintesc. Eram acolo.
El trase un scaun de la masa cea mică .
— Cred că acum mă voi aşeza. Tu ai fost mereu cea dificilă , Tess. Ai
pus mereu întrebă ri la care nu aveam nici cea mai mică idee cum să
ră spund. Mereu am ştiut că vei deveni doctor sau avocat… ceva mare.
Ceva important. El respiră cu greu. Sunt bine. Doar că uneori mi se mai
taie ră suflarea. Se calmă , întâ lnindu-i privirea. Dar, Tessa, nu m-ai
întrebat niciodată ce s-a întâ mplat. Mereu am aşteptat să o faci, dar nu
ai fă cut-o niciodată . Am aşteptat patru ani. Mama ei îl luă de mâ nă .
— Am vă zut ce s-a întâ mplat, spuse Tess printre dinţi, deodată
devenind nesigură de ea şi urâ ndu-şi propria slă biciune la fel de mult
cum o ura pe cea a mamei ei.
— Ai vă zut numai o parte, insistă el. Mereu m-am întrebat cum,
după atâ ţia ani, ai putut crede acel lucru ră u despre mine. Cum de un
moment ţi-a dat peste cap întreaga viaţă . El îşi mută privirea. Ş i nu am
ştiut că ceva poate durea atâ t de tare.
Ea privi mâ inile unite ale pă rinţilor ei. Ş i le invidie solidaritatea
chiar dacă asta o înfuria la culme.
— Nici eu nu am ştiut. Am tot aşteptat să recunoşti că ai greşit, aşa
cum ne-ai spus mereu să facem, dar nu ai fă cut asta niciodată .
Buza lui se strâ nse, dar nu spuse nimic. Ş i tu. Se uită la faţa
devastată a mamei ei. Ai spus mereu că tu crezi în mine, dar nu ai
fă cut-o. M-ai pă lmuit pentru că am spus o minciună şi te-ai tâ râ t
înapoi la el.
Tată l ei îşi întoarse doar capul, uitâ ndu-se şocat la mama ei.
— Ai lovit-o?
— Eram furioasă . Ea oftă . Am greşit câ nd te-am lovit, Tess. Eram
furioasă , ră nită şi-mi era frică . Dar nu m-am tâ râ t niciodată în faţa
tată lui tă u sau a altcuiva. L-am întrebat ce s-a întâ mplat. Ş i l-am crezut.
Ea zâ mbi. Crezi că sunt o naivă .
— Nu am spus asta.
Dar o gâ ndise. Încă o mai gâ ndea.
— Crezi că sunt naivă pentru că acum cred în tine?
— Nu. Tess negă dâ nd din cap. Pentru că eu ştiu că nu am fă cut
nimic greşit.
Tată l ei zâ mbi trist.
— Nu-i aşa că este interesant cum drumurile noastre au devenit
paralele? Pentru că nici eu nu am fă cut nimic greşit. Dacă aş spune că
nu m-am uitat niciodată la o altă femeie, aş minţi. Dar jur că nu m-am
atins niciodată de altcineva. Nu în acea zi. Niciodată .
Comparaţia lui atinse o coardă sensibilă şi Tess ezită , nesigură .
— Era deasupra ta, tată , şopti ea.
El o privi direct în ochi.
— Ea era peste mine. Eu nu am atins-o niciodată , Tess.
Tonul vocii suna hotă râ t şi adevă rat. El era aici… şi nu era nevoit să
facă asta. O credea, câ nd puţini o mai fă ceau. Oare era posibil să fie o
neînţelegere? se gâ ndi la acea zi, la ceea ce vă zuse. Paraşuta
slă bă noagă se încolă cise în jurul lui ca o lipitoare. Dar oare mâ inile lui
o atingeau? Tess nu-şi putea aminti.
Dar ştia că niciodată înainte de acea zi nu îl prinsese cu vreo
minciună . Nici mă car o dată . El ară ta îngrozit şi ea realiză că acest
moment ar putea repara sau sigila ruptura.
— Ar fi trebuit să te întreb atunci. Tată , ce s-a întâ mplat în acea zi?
El respiră tremurâ nd, umerii să i laţi lă sâ ndu-se în jos uşuraţi şi ea
realiză că el nu se aşteptase la o acceptare oarbă , doar la încredere.
— Ea a intrat pur şi simplu, Tess. A spus că este un cadou şi am
încercat să o fac să plece. Înainte să -mi dau seama, era goală şi nu
aveam nici cea mai mică idee unde să pun mâ na pentru a o da afară pe
uşă . Mi-a spus să nu mai joc fă câ nd pe inabordabilul. Ş i cinci secunde
mai tâ rziu, ai intrat tu. După ce ai plecat, i-am spus că sun la poliţie
dacă nu pleacă . A devenit irascibilă . Mi-a spus că a fost avertizată că
voi fi un filfizon dur, dar plata cauţiunii nu era inclusă în taxa ei. Aşa că
a plecat. El ridică din umeri. Asta-i tot.
Asta-i tot? Se luptă să înghită nodul pe care-l simţea în gâ t în timp ce
el aştepta, pe faţa lui oglindindu-se agonia aşteptă rii, şi deodată
adevă rul acelui moment oribil fu eclipsat de adevă rul acestuia. El o
credea, acest bă rbat care fusese eroul ei. Pentru că o iubea. Ar putea
face ea mai puţin? Faţa lui deveni neclară în timp ce ochii ei se
umpleau de lacrimi.
— Îmi pare ră u, tată , şopti ea. Mă poţi ierta?
— Vino aici. O trase pe genunchi şi-i apă să obrazul de umă rul să u.
Putem continua şi să facem în aşa fel încâ t lucrurile să revină la
normal, aşa cum erau?
Ea respiră aroma de cedru care ră mâ nea mereu în hainele pe care el
le purta. Lacrimile ei erau absorbite de că maşa lui de lucru pâ nă câ nd
îi secară .
— Sună bine.
El îşi sprijini obrazul de creştetul ei.
— Mi-ai lipsit, iubito.
— Ş i tu mi-ai lipsit, tată . A fost un an dur. O să ptă mâ nă şi mai dură .
— Spune-mi despre asta, scumpo.
Mama ei îi strâ nse umă rul.
— Mai întâ i te întinzi. Mi-ai promis.
— Într-un minut, Gina, spuse el tă ios, uitâ ndu-se în sus la mama ei.
Dâ nd din cap, mama ei dispă ru dincolo de uşa camerei ală turate şi
se întoarse cu o mască de oxigen şi o pompă portabilă . Tess fă cu ochii
mari.
— Eşti pe oxigen? Ş i ai luat avionul? Eşti nebun?
— Simţeam nevoia să te vă d, spuse el, dâ ndu-şi ochii peste cap
atunci câ nd mama ei îi potrivi masca pe faţă . Acum vorbeşte cu mine,
Tessa. El se încruntă . Ş i începe cu Reagan.
— Mi-a salvat viaţa, tată , spuse ea şi vă zu cum pă leşte pe sub masca
de oxigen. Respiră . Ea-l să rută pe frunte. Ş i data viitoare să dai mâ na
cu el, bine?
El fă cu un efort să respire.
— Bine.
Tess închise uşa de legă tură a camerei de hotel a tată lui ei.
— Doarme acum.
Aşa era, dar nu era somnul robust şi sforă itul pe care şi-l amintea ea
din copilă rie. Somnul lui era firav, pieptul lui masiv respirâ nd adâ nc.
Câ nd lucrase ca intern fă cuse un stagiu şi la cardiologie. Îşi aminti
pielea gri, efortul de a respira. Neputinţa pacienţilor în timp ce inimile
lor cedau şi-i lă sau să aştepte să moară .
Tată l ei va fi unul dintre acei pacienţi, foarte curâ nd. Regretul
izbucni ca un val puternic, aducâ nd cu el neputinţa ei proprie.
— Nu am avut nici cea mai mică idee că este atâ t de grav, şopti ea,
apoi se întoarse spre locul unde stă teau lâ ngă fereastră mama ei şi
Vito, sorbind din cafea. Faţa mamei ei era calmă , dar chinul din ochii ei
spunea amarnicul adevă r.
— Nu m-a lă sat să -ţi spun. Numai Dumnezeu ştie că ţi-ai obţinut în
mod cinstit această încă pă ţâ nare.
Tess se aşeză stoarsă de puteri pe patul lui Vito.
— Mi-a spus că este pe lista pentru transplanturi.
— Aşa este. Gina ridică din umeri. Dar la vâ rsta lui… Ea se uită în
altă parte, clipind des.
Vito îi strâ nse mâ na.
— Mamă , nu face asta. Te rog, nu plâ nge.
Gina îi aruncă o privire lui Tess.
— Câ nd te-a vă zut la ştiri… L-a durut.
— Îmi pare ră u.
Gina dă du din cap.
— S-a terminat. A meditat foarte mult în ultimul timp, gâ ndindu-se
la voi doi. Câ teodată , câ nd crede că nu este nimeni prin preajmă ,
plâ nge.
Ochii lui Tess se umplură de lacrimi, iar gâ tul îi ardea.
— Opreşte-te, şopti ea ră guşit.
— Îmi pare ră u. Încet, mama ei îşi sorbi cafeaua. Nu vreau să te fac
să te simţi mai ră u. Vreau doar să ştii cum stau lucrurile. Doctorii spun
că poate tră i un an sau şase luni. Doctorul lui ar fi foarte furios să afle
că acum se află aici.
— Nu ar fi trebuit să vină , şopti Tess.
— Nimic nu l-ar fi putut opri să se urce în avionul acela, Tess. Avea
nevoie să îndrepte lucrurile. A permis ca asta să continue destul de
mult. Respirâ nd adâ nc, mama ei puse ceaşca deoparte şi se ridică .
Ceea ce ţi-a spus astă zi a fost purul adevă r.
Tess încuviinţă dâ nd din cap.
— Ş tiu. Dar tu l-ai crezut imediat, iar eu nu.
Râ sul Ginei fu aspru.
— Nu, nu l-am crezut.
Tess se încruntă la mama ei.
— Nu înţeleg. Tu…
— Ş tiu ce am spus. Ş i ştiu şi ce am fă cut. A trebuit să tră iesc cu asta
în ultimii cinci ani. Ş tiam că ceva teribil se întâ mplase în acea zi. Te-ai
întors la magazin să mă iei şi faţa ta era mai albă ca varul. Dar nu mi-ai
spus atunci.
— Nu ştiam ce să fac. Nu voiam să te ră nesc.
— Ş tiu. Ceea ce nu ştiai era că eu ştiam despre acea femeie înainte
să scot totul de la tine o lună mai tâ rziu.
— Nu înţeleg, spuse ea din nou.
Mama ei se îndreptă spre fereastră .
— Ş tiai că tâ rfele de lux au că rţi de vizită ? Mai tâ rziu i-am gă sit
cartea de vizită în buzunarul pantalonilor tată lui tă u. Mi-am spus că nu
însemna nimic, că probabil era doar o clientă nouă şi că tu chiar te
simţeai ră u aşa cum pretindeai. Câ nd într-un final te-am fă cut să -mi
spui ce ai vă zut… Nu ştiu ce m-a apucat. Am fă cut un lucru groaznic pe
care-l regret chiar din acea zi. Te-am lovit şi te-am fă cut mincinoasă ,
apoi l-am confruntat pe tată l tă u cu minciunile pe care mi le-ai spus. Ş i
totuşi, el le-a confirmat. Mi-a spus o poveste de adormit copiii despre
o femeie care apă ruse în camera noastră de hotel şi şi-a dat jos
hainele. Că nu a atins-o deloc. Ş i ca o soţie bună , i-am spus că -l cred.
— Dar nu-l credeai, şopti Tess.
Gina aruncă o privire peste umă r.
— Ce femeie care se respectă l-ar fi crezut?
— Mamă ? Vito ară ta şocat.
Ea oftă .
— Ş tiu. După ce l-am înfruntat pe tată l tă u, Tess, el te-a înfruntat pe
tine.
— Îmi amintesc. Mama ei îi ceruse să vină acasă , spusese că trebuie
să stea de vorbă . Acea cerere că pă ta sens acum. A avut primul să u atac
de cord în acea zi.
Faţa ei se încordă .
— Am avut grijă de el, urâ ndu-l în fiecare clipă . Urâ ndu-mă pentru
că -l uram şi pentru ceea ce-ţi fă cusem. În cele din urmă , câ nd s-a simţit
destul de bine, i-am spus că mă duc acasă la sora mea pentru că aveam
nevoie de o pauză . În loc de asta am venit aici.
Tess fă cu ochii mari.
— Aici, în Chicago? Nu mi-ai spus niciodată asta.
— Nu am vrut să ştie nimeni. Încă mai aveam cartea de vizită şi am
gă sit femeia. Gina se întoarse de la fereastră . Ş i-a amintit de tată l tă u şi
a confirmat fiecare cuvâ nt pe care l-a spus el. După ce a dat-o afară din
camera noastră de hotel în acea zi, ea a sunat la agenţie. Ei au sunat la
clientul iniţial care şi-a cerut scuze şi a spus că era cadou pentru un
bă rbat din aceeaşi cameră , dar cu un etaj mai sus. Am fost la agenţie şi
ei mi-au ară tat chitanţa de la client.
Tess expiră , uşurată şi în acelaşi timp nă pă dită de o groaznică
tristeţe.
— A fost o greşeală . Am pierdut cinci ani din cauza unei greşeli. Miji
ochii care o înţepau, uitâ ndu-se la mama ei. Pentru numele lui
Dumnezeu, de ce nu mi-ai spus?
Preţ de o clipă Gina nu spuse nimic. Apoi foarte încet:
— Pentru că atunci, trebuie să recunosc, nici eu nu l-am crezut. Ş i de
fiecare dată câ nd îl privesc în ochi, ştiu că nu aş fi putut-o face
niciodată . Însemna prea mult pentru el să creadă asta.
— Ş i de ce-i spui acum? întrebă Vito nesigur.
— Deoarece s-a fră mâ ntat atâ ta pentru că ar fi trebuit să creadă în
el, aşa cum am fă cut-o eu, ră spunse ea ca şi cum Tess nu ar fi stat chiar
acolo. Credea că greşise şi-şi trimisese tată l în mormâ nt din cauza
încă pă ţâ nă rii ei. Îi zâ mbi trist lui Tess. Nu-i aşa?
Tess încuviinţă dâ nd din cap, simţind încă un nod în gâ t.
— Da.
— Mereu ai fost fata tatei, Tess, mai mult decâ t a mea. Aceşti ultimi
cinci ani, fiind certat cu tine… aproape că l-a ucis şi nu este nicio
exagerare. Dar doar pentru că eşti a lui Michael asta nu înseamnă că te
înţeleg şi te iubesc mai puţin. Câ nd s-a împă cat cu tine ştiam că şi eu
trebuie să o fac. Mie îmi este mai greu să -mi cer scuze, pentru că , spre
deosebire de tată l tă u, care nu a fă cut nimic greşit, eu am greşit foarte
mult. Îmi pare ră u, Tess.
Urmă o lungă perioadă de tă cere în care Vito îşi lă să capul în jos, iar
Gina şi Tess doar se uitară una la cealaltă .
— Ş tii ceva, mamă ? Nu sunt sigură dacă să simt recunoştinţă faţă de
tine pentru că ai încercat să mă faci să mă simt mai bine sau furie
pentru că ai pă strat secretul acesta atâ ta timp, şopti Tess, iar Vito îşi
înă lţă capul, uitâ ndu-se la ea în tă cere, obosit şi cu pă rere de ră u.
— Cred că ambele sunt normale, spuse mama ei pe un ton neutru.
— Adevă rul este că înainte, oricum s-ar fi putut să nu te cred. După
ziua de astă zi, nu am nevoie ca tu să crezi asta. Aşa că într-un fel sau
altul, balanţa s-a echilibrat. Ea privi spre uşa tată lui ei. Simt ca şi cum
ar trebui să ră mâ n aici… să mă uit la el cum respiră … Ceva de genul
acesta.
— El nu ar vrea să faci asta. Va fi treaz câ nd te vei întoarce.
Tess se uită la Vito.
— Am un birou de cură ţat şi trebuie să lupt pentru o licenţă . Bacon
este mort şi Clayborn este în custodie, aşa că nu trebuie să ră mâ i dacă
nu vrei. Deja ai fost plecat multă vreme de la slujbă , Vito.
Vito negă dâ nd din cap.
— Reagan nu crede că Bacon este responsabil pentru omoruri. Nu a
spus asta, dar eu mi-am dat seama.
Tess simţi că ceva greu îi apasă pe piept.
— Nu, nu crede asta. Este ceva ce ar trebui să ştii. Bă rbatul pe care
l-au gă sit mort ieri mi-a pus camere video în birou şi în apartament.
Gina dă du din cap.
— Ş i aşa au ştiut despre pacienţii tă i. Ne-ai spus asta.
Tess îşi ridică ochii spre tavan.
— Ce nu v-am spus este faptul că a montat o cameră şi în baie. La…
duş.
Ceaşca de cafea a Ginei se ciocni de masă .
— Oh, Dumnezeule! Fu o şoaptă care abia se auzi.
— Da. Ei bine, ieri m-a ameninţat că va vinde… un film cu mine
presei.
— Atunci mă bucur că este mort, spuse mama ei maliţios.
— Dar poliţia nu i-a gă sit arhiva. Fișierele originale.
Vito se încruntă .
— Reagan a spus că Bacon şi-a distrus hardul.
— Aşa a fă cut. Dar ei se aşteptau să gă sească o colecţie şi nu au
gă sit-o. Aceste poze cu mine s-ar putea să iasă la iveală . Trebuie să -l
pregă tim pe tata în caz că se va întâ mpla aşa. Asta nu-i va face bine la
inimă .
— Mai aşteaptă , Tess, o sfă tui Vito. S-ar putea să le gă sească .
Tess se ridică .
— În regulă , aşa voi face. Acum mă duc să -mi fac cură ţenie în birou
şi să trec pe la piaţă ca să pregă tesc cina din seara asta. Mă ajuţi să o
pregă tesc, mamă ?
Gina încuviinţă dâ nd graţios din cap, fiind conştientă de ramura de
mă slin care-i era întinsă şi acceptâ nd-o.
— Nu cred că ai nevoie de ajutorul meu, Tess, dar oricum o voi face.
Andrew Poston era fiul unui judecă tor local şi prin urmare fusese
deja eliberat pe cauţiune în timp ce ceilalţi bă ieţi care o violaseră pe
Marie Koutrell, cei din familii să race, încă mai ză ceau în închisoarea
ţinutului. El spusese un foarte scurt „nevinovat” în faţa judecă torului
la trimiterea în judecată şi fusese auzit mormă ind că dacă va pune
mâ na pe persoana care l-a denunţat, o va sfâ şia în bucă ţi cu mâ inile
goale.
Poston avea mâ ini foarte mari, aşa că ameninţarea lui cu siguranţă
era întemeiată . Avocatul lui îl sfă tuise să -şi ţină gura închisă şi Poston
ră spunsese oferindu-i avocatului să u câ teva locuri creative unde putea
să -şi bage sfatul. Toate ca toate, puştiul avea un stil aparte. Va putea fi
o forţă formidabilă peste câ ţiva ani, atâ ta timp câ t îşi putea ţine fundul
departe de puşcă rie. Ceea ce ar putea fi o problemă . Victima îl numise
pe el în mod special. Numai asta nu ar fi atâ t de ră u – existau jumă tate
de duzină de tipi care ar fi jurat că a fost de comun acord. Dar un alt
martor confirmase această identificare în mod independent şi anonim,
spunâ nd că era în casa victimei, beat, să lbatic şi fă câ nd avansuri
sexuale nedorite că tre victimă .
Acel martor anonim trebuia să dispară sau Andrew Preston va
ajunge foarte posibil să aibă cazier. O noapte de distracţie cu o tâ rfă
care şi-o că utase putea ruina viaţa unui tâ nă r. Aşa că martorul trebuia
să dispară .
Desigur, faptul că martorul era calea cea mai rapidă spre Aidan
Reagan ţinea pur şi simplu de noroc. Destin. O karma foarte bună .
Pentru că Aidan Reagan trebuia să dispară . Era prea apropiat de
Ciccotelli. Pentru prima dată de câ nd o pă ră sise logodnicul, ea… fă cea
sex.
Trebuia să înceteze. Reagan trebuia să dispară . Era periculos să
omori un poliţist şi nu va trece neobservat şi nepedepsit. Să -l
îndepă rteze speriindu-l era o soluţie mult mai agreabilă .
El era acasă acum, Andrew şi tată l să u, judecă torul. Câ nd intraseră
pe alee, într-un Lexus SUV, doamna Poston îi întâ mpinase la uşă ,
avâ nd pe chip o expresie îngrijorată şi un plic că ptuşit în mâ nă .
Fusese livrat chiar în acea dimineaţă , fiind adresat lui Andrew.
Desigur, dacă mama lui l-ar fi deschis, impactul ar fi fost distrus. Ar fi
raportat conţinutul lui. Sau poate că nu. Oricum ar fi fost, plicul era în
mâ inile lui Andrew şi, luâ ndu-se după ce se auzea prin microfonul
aflat în interiorul plicului, îl deschise şi gă si CD-ul cu un bileţel ataşat
pe care scria: „Ascultă -mă ”. Urmă o pauză lungă . Înregistrarea era
slabă , neclară , dar îi va spune tot ceea ce voia să ştie. Un blestem
violent şi creativ ieşi de pe buzele lui Andrew. Aflase. Excelent. Urmă o
învă lmă şeală , apoi bă iatul vorbi.
„Hei, eu sunt”, spuse el, vorbind încet. „Ş tiu cine m-a turnat… Rachel
Reagan. Tâ rfa mică , ne-a spionat”. El ascultă , apoi râ se. „Aici ai
dreptate. Ar fi fost mult mai al naibii de bună decâ t Marie.
Îmi faci şi mie o favoare, bine? Arată -i aprecierea mea pentru
telefonul dat la poliţie. Asigură -te că ştie că noi ştim că ea a fost şi,
dacă nu încetează , va regreta. Ş i fă asta astă zi. Mulţumesc, amice. Aş
face-o eu, dar trebuie să stau cuminte câ teva zile pâ nă trece asta.”
Apoi urmă o explozie dureroasă de muzică hard rock dată la maxim,
semnalâ nd sfâ rşitul conversaţiei. Cacofonia încetă odată ce închise
butonul din interiorul maşinii. Roţile se puseră în mişcare, figurat şi
literal. O atingere a pedalei de acceleraţie fă cu maşină să coboare de
pe strada familiei Poston înspre strada principală . Era timpul să se
întoarcă la treabă . Ş i era timpul să afle ştirile locale ca să vadă dacă
Marge Hooper fusese descoperită .
Ciccotelli va fi complet distrusă de veste. Excelent. A pierdut un
prieten odată cu Hughes şi o cunoştinţă odată cu Hooper. În curâ nd îl
va pierde şi pe Reagan, iubitul ei.
Nu va mai fi nicio şansă să ră mâ nă cu ea câ nd va afla că siguranţa
surorii lui este în pericol. Odată ce tâ nă ra Rachel va fi avertizată aşa
cum se cuvine de prietenii lui Poston, detectivul Reagan va primi un
mesaj de ameninţare cum că sora lui va avea şi mai mult de suferit din
cauza companiei în care se afla. Fiind un bă rbat deştept, va alege calea
corectă .
Urmă toarea lovitură va fi mult mai slabă . Un stră in se va întâ mpla
să fie destul de ghinionist să între întâ mplă tor în contact cu Tess
Ciccotelli. Asta o va înnebuni. Se va simţi atâ t de vinovată , îi va fi frică
să -şi pă ră sească apartamentul. Îi va fi frică să spună „bau” unei alte
persoane. Era un gâ nd încâ ntă tor.
Desigur că lovitura de graţie va fi dată aproape de casă . Familia.
Alegerile se înmulţiseră odată cu venirea fratelui ei şi a pă rinţilor din
Philly. Era un eveniment neaşteptat. O sabie cu două tă işuri. Pe de o
parte, problemele ei familiale se rezolvaseră , aşa că nu mai era singură
într-un oraş mare. Asta era de ră u. Pe de altă parte, era delicios de
ironic. Tocmai câ nd familia ei se reunise, se va duce de râ pă . Care
dintre ei? Fratele sau pă rinţii? Care ar durea-o cel mai mult?
Dar mai întâ i… Iată vine un stră in.
18
Prin geam, Tess se uita fix la Denise Masterson care stă tea la masa
din sala de interogatorii, nervoasă , ră sucindu-şi inelele de pe degete.
Tess se uită din nou la profilul lui Aidan, nevenindu-i să creadă .
— Bă ieţi, nu puteţi vorbi serios. Denise? Nu este o criminală .
Lâ ngă ea, Aidan nu zâ mbea.
— Poate că nu a omorâ t pe nimeni, dar se pare că vindea informaţii
că tre Eye. Dacă este dispusă să vâ ndă informaţii unui tabloid, poate că
le-a vândut şi altcuiva. Cineva trebuie să fi avut acces la biroul tă u,
Tess, pentru a monta toate acele camere şi microfoane. Dacă nu a
fă cut-o ea, poate a lă sat pe cineva să între. Contra cost.
— Eşti sigur că a vâ ndut informaţii că tre Eye?
— A depus zece mii de dolari în contul ei în dimineaţa asta, Tess,
spuse Murphy încet. I-ai mă rit salariul de curâ nd?
Ea oftă .
— Nu cu zece mii de dolari. La naiba! Dă -i drumul.
Spinnelli i se ală tură lui Tess în timp ce Aidan şi Murphy intrară în
mica încă pere unde stă tuse şi ea doar cu două zile în urmă . Aidan se
aşeză pe colţul mesei, cel mai aproape de Denise, cu braţele
încrucişate la piept. Murphy se aşeză confortabil pe scaunul aflat
ală turi de ea.
— Câ ţi bani câ ştigi, domnişoară Masterson? începu Aidan.
Denise clipi o dată .
— Eu… nu cred că este treaba voastră .
— Aidan, îl mustră Murphy uşor. Ş tii deja câ t câ ştigă . Zâ mbi blâ nd
spre Denise. Am verificat înainte să te ridică m.
Ea-l mai privi încă o dată pe Aidan înainte de a se întoarse spre
Murphy.
— Atunci de ce întrebaţi?
Murphy continuă să zâ mbească .
— Speram să ne spui de unde provin cei zece mii de dolari – ştii tu,
banii care au apă rut în contul tă u în dimineaţa asta.
Ea deveni palidă .
— Au fost un cadou. Eram îngrijorată pentru că doctorul Ernst este
mort şi doctoriţa Ciccotelli şi-a pierdut licenţa, iar eu îmi voi pierde
slujba. Mă tuşa mea mi-a dat banii.
— Ce mă tuşă generoasă . Aidan se aplecă un pic mai aproape. Cum o
cheamă ?
Denise îşi linse din nou buzele.
— Lila Timmons.
Tess se uită la Spinnelli înainte de a-şi întoarce atenţia spre femeia
pe care credea că o cunoştea.
— Lila Timmons a fost una dintre pacientele noastre. A murit anul
trecut. Acesta este cel mai bun nume pe care-l putea inventa?
— Spre deosebire de tine, unii oameni cedează sub presiune, Tess,
spuse Spinnelli.
Aidan scrise numele în carneţel.
— O vom verifica.
Se aşeză şi o privi fix, fă ră să mai spună nimic. Tess îşi aminti câ nd
folosise aceeaşi tactică şi asupra ei şi, în ciuda dispreţului faţă de ceea
ce fă cuse Denise, simţi o fă râ mă de milă .
După un minut în care suportase privirea fixă a lui Aidan, Denise îşi
lă să ochii în jos.
— Acum pot pleca?
— Nu sunteţi arestată , domnişoară Masterson. Dar mai am o
întrebare înainte să plecaţi.
Aidan puse o poză pe masă şi Tess se crispă . Era poza de la autopsie
a lui Gwen Seward. Denise îşi duse mâ na la gură pentru a şi-o acoperi,
înă buşind un scâ ncet înspă imâ ntat.
— Domnişoară Masterson, am vrut doar să vezi ce i se întâ mpla lui
Gwen Seward în timp ce tu erai la telefon cu National Eye. Nu va avea
sicriu deschis. Nu a mai ră mas mare lucru din capul ei. Lui Denise i se
fă cu greaţă şi vomită în coşul de gunoi pe care Murphy îl aşezase lâ ngă
piciorul ei. Aidan stă rui şi mai mult. Gwen Seward ar mai fi putut fi în
viaţă dacă ai fi sunat la 911 aşa cum te-a rugat doctoriţa Ciccotelli.
Denise îşi acoperi faţa cu mâ inile.
— Nu am ucis-o eu. Soţul ei a fă cut-o.
Aidan îi dă du mâ inile la o parte de pe faţă şi ţinu poza în faţa ochilor
ei.
— Pentru că nu ai sunat la 911. De ce ai aşteptat zece minute,
Denise?
Denise închise ochii.
— Ia-o de aici. Te rog, nu mă obliga să mă mai uit la ea.
— Spune-mi de ce ai aşteptat zece minute.
— Toţi ceilalţi erau deja morţi. M-am gâ ndit că nu era nicio grabă .
Aidan dă du din cap ca şi cum ar fi vrut să -şi limpezească gâ ndurile.
— Vrei să ne spui că ai sunat la tabloid mai întâ i pentru că ai crezut
că Malcolm Seward era deja mort?
Denise încuviinţă dâ nd din cap.
— M-au sunat în acea dimineaţă şi mi-au spus că -mi vor plă ti zece
mii de dolari pentru un pont.
Tess se încruntă .
— Cei de la Eye nu au primit pontul, Marc. Erau două zeci de
reporteri marţi, în faţa locuinţei familiei Seward, aşa că nu ar fi trebuit
să -i dea niciun ban. Ei i se strâ nse stomacul de panică . Oh,
Dumnezeule! Era acolo câ nd curierul a adus CD-ul. Îl prinse pe
Spinnelli de braţ. Află dacă acesta este pontul pe care l-a vâ ndut.
Spinnelli o bă tu uşor pe mâ nă .
— Mai lasă -i pe Aidan şi pe Murphy câ teva minute cu ea.
— Deci ai vândut-o pe doctoriţa Ciccotelli, spuse Aidan.
Denise îşi ridică bă rbia.
— Nu am fă cut nimic ilegal. Avocatul meu mi-a spus asta.
— Cine este avocatul dumitale, domnişoară Masterson? întrebă
Murphy, tonul lui fiind încă blâ nd în ciuda dispreţului pe care Tess îl
putea ză ri în privirea lui. Poate ţi-a dat o informaţie greşită .
— Pot pleca acum?
— Într-o clipită . Aidan scoase o altă poză din dosar.
— Cine este bă rbatul acela? întrebă Tess.
— Este cel pe care l-am vă zut intrâ nd în apartamentul lui Seward,
şopti Spinnelli.
— Îl cunosc, spuse Tess şi privi cum ochii lui Denise tremură uşor.
Ş i ea-l cunoaşte.
Spinnelli îşi întoarse repede capul.
— Cine este?
— Nu-mi amintesc, spuse Tess. Nu încă .
Denise negă dâ nd din cap.
— Nu-l cunosc. Nu l-am mai vă zut pâ nă acum.
— Oh, haide, Denise, spuse Aidan, pe un ton zeflemitor. Ş i el te-a
plă tit?
Denise miji ochii.
— Nu.
— Întreabă -o despre CD, spuse Tess. Iar dacă a spus cuiva, o omor
cu mâna mea.
Spinnelli îşi vâ rî capul pe uşă şi-i fă cu semn lui Murphy să vină , apoi
îi şopti la ureche. Murphy încuviinţă dâ nd din cap şi se întoarse la
Denise.
— Suntem curioşi, domnişoară Masterson. Mai întâ i, vreau să
stabilesc de unde provin aceşti bani iliciţi. Au venit de la Lila Timmons,
care este moartă de un an de zile, sau de la National Eye?
Denise scrâ şni din dinţi.
— V-am spus că sunt de la Eye. Ş i nu sunt iliciţi.
— Bine. Doar verificam anumite chestii. Murphy zâ mbi. Acum,
spune-mi de ce te-au plă tit cu zece mii de dolari pentru o poveste care
ieri era ştire numai după o oră ? Seward nu era niciun pont.
Denise înghiţi cu greu.
— Mă duc acasă .
Murphy şi Aidan schimbară o privire şi Tess putu observa că Aidan
ridicase repede mingea.
— Le-ai spus despre filmele cu doctoriţa Ciccotelli, nu-i aşa? întrebă
Aidan pe un ton poruncitor, ridicâ ndu-se cu mâ inile pe şolduri.
Denise tă cu, cu mâ na pe clanţă , iar stomacul lui Tess se contractă .
— Ş i dacă am fă cut asta, ce? Nici asta nu era ceva ilegal.
— Nu, doar josnic, spuse Aidan. Cum de ai putut face asta?
Denise se întoarse, faţa ei fiind schimonosită de furie.
— Pentru că aveam nevoie de bani. Pentru că mă plă teşte cu mai
nimic. Pentru că ea are un apartament luxos şi un Mercedes în timp ce
eu conduc o gă leată de rugină veche de zeci de ani. Eleanor a ridicat-o
din şanţ şi a transformat-o în ceea ce este. Ea a fă cut la fel? M-a
întrebat dacă vreau să fac parte din cabinet?
— Nu-mi amintesc să existe vreo diplomă medicală în CV-ul tă u,
domnişoară Masterson, spuse Aidan cu ră ceală . Sau un doctorat.
Atunci la ce puteai fi de folos?
Denise tremura, obrajii înroşindu-i-se.
— Am o diplomă . Dacă ar fi vrut cu adevă rat, ar fi putut face ceva.
Aştept de ani de zile ca ea şi bă trâ nul să facă ceea ce este corect, dar ei
mă tratează ca pe un fel de secretară .
— Eşti secretară , domnişoară Masterson, spuse Murphy uşor.
Aidan se duse spre ea, avâ nd pe chip întipă rit dispreţul.
— Dacă aş fi şeful tă u te-aş concedia imediat. Dar dacă alegi să nu
apari mâ ine la lucru, mie-mi convine. Ş i ţie, Murphy?
Murphy îşi strâ nse buzele într-o bosumflare leneşă .
— Ş i mie îmi convine. Te voi escorta afară .
Câ nd ei plecară , Aidan veni în camera din spate unde Tess stă tea
dâ nd din cap, nevenindu-i să creadă .
— Eu şi Harrison o plă team cu două zeci la sută mai mult decâ t
primesc majoritatea secretarelor din oraş care au experienţa ei. Ş i-i
plă team şi asigurarea de să nă tate. Chiar m-am oferit să o ajut să se
întoarcă la şcoală .
— Deci ce a vrut să spună cum că Eleanor te-a scos din şanţ? întrebă
Spinnelli.
Tess oftă .
— Am întâ lnit-o pe Eleanor câ nd eram la colegiu. Eu şi Amy
încercam să câ ştigă m mai mulţi bani pentru studii şi agenţia m-a
trimis la Eleanor şi Harrison. M-au plă cut şi mi-au oferit o slujbă . Nu
puteam lucra tot timpul pentru că eram la colegiu, dar lucram oricâ nd
puteam. Completam toate dosarele după orele de program şi în
weekenduri.
— Asta nu sună ca ceva teribil de important, spuse Aidan
încruntâ ndu-se.
Tess trase aer în piept.
— Ş i… Eleanor m-a susţinut în timpul facultă ţii.
Aidan clipi.
— Super.
— Nu pe gratis. A fost un împrumut şi am muncit ca să -l plă tesc în
rate la bancă , după ce am absolvit. Asta mi-a permis să mă concentrez
asupra studiilor. Nu trebuia să lucrez ore în şir ca să -mi plă tesc taxa.
Deja îi plă tisem optzeci la sută din împrumut pâ nă câ nd a murit.
Testamentul ei m-a scutit de restul.
— De ce ţi-ar oferi Eleanor un astfel de împrumut? întrebă
Spinnelli.
— Eleanor folosea un cadru. Eu o ajutam să se descurce. Îi fă ceam
comisioanele. Nu pentru bani. Am fă cut-o pentru că era o persoană
bună şi-mi plă cea de ea. Ş i am învă ţat atâ tea de la ea… Gâ tul i se
strâ nse. Ş i de la Harrison. M-au adus la cabinet câ nd mi-am luat
licenţa. Câ nd Eleanor a murit, am crezut că Harrison va aduce pe
altcineva, dar şi el se ataşase de mine, aşa spunea, şi m-a rugat să
ră mâ n. Ea-şi ridică bă rbia. Dar nu ei m-au creat. M-au ajutat să devin
ceea ce simt azi.
Aidan se încruntă .
— De unde ştia Denise povestea? Era un lucru ştiut de toată lumea?
— Nu ştiu. Prietenii mei de la acea vreme ştiau. Phillip ştia, pentru
că i-am spus. De ce întrebi?
— Pentru că este un mic gră unte care a fă cut-o pe secretara ta să te
urască .
— Tot nu o vă d pe Denise plă nuind toate acele sinucideri. Sinceră să
fiu, nu este atâ t de deşteaptă .
— Dar îl cunoştea pe tipul din fotografie, spuse Spinnelli. Cel care a
instalat camerele în locuinţa lui Seward. Poate că el le-a pus şi în
locuinţa ta.
Ea se gâ ndi în mod raţional la asta.
— Ai dreptate. Ea trebuie să fie cea care i-a dat drumul, chiar dacă
nu ştia ce face. Ură sc să cred că ştia. Tess îşi frecă tâ mplele şi se uită în
sus la Aidan. Crezi că Phillip a fost implicat?
Aidan îi susţinu privirea cu fermitate.
— Tu nu gâ ndeşti la fel?
— Cred că da. Din nou, nu mi-l pot imagina fă câ nd aşa ceva, dar nici
nu am observat că Denise era atâ t de furioasă . Nu-mi prea plă cea, dar
nu pentru că nu aveam încredere în ea, dacă înţelegeţi ce vreau să
spun.
Celularul lui Aidan sună .
— Murphy?… Aşa a fă cut? Bine. Sună -mă câ nd se opreşte, închise
telefonul. Murphy o urmă reşte. A sunat pe cineva de la telefonul public
de vizavi. Voi urmă ri numă rul.
Tess studie imaginea pe care Aidan i-o ară tase lui Denise.
— L-am mai vă zut pe individul acesta şi înainte, dar nu-mi amintesc
unde. Poţi face o copie? Poate-mi amintesc ceva?
Aidan o conduse la uşă .
— Aşa voi face. Ascultă , trebuie să mă mai opresc undeva înainte să
vin acasă . Dacă întâ rzii, să mă aştepţi. Nu te duce singură . Cum ajungi
acasă ?
— Vito mă aşteaptă jos. Aidan, trebuie să -i avertizez pe oamenii
care mă cunosc.
— Îţi poţi avertiza prietenii ca să fie mai atenţi. Dar nu spune nimic
despre bilet.
— Să fii judecat după compania în care te afli, spuse Tess cu
amă ră ciune. Nu le voi spune.
19
3
Macaroane (n.tr.).
vii şi tu.
— Te duci acasă pentru că ar trebui să fii aproape de cardiologul
tă u. Eu ră mâ n aici pentru că sunt deja acasă . Ş i era ciudat că imaginea
care-i veni în minte era chiar această încă pere. Fusese minunat să
locuiască în apartamentul lui Eleanor, dar în casa lui Aidan se simţea
ca acasă . Plus de asta, îl am pe Aidan să vegheze asupra mea.
— Iar eu îl am pe Vito, aşa că am ajuns într-un impas. Ai spus că ai
pregă tit cannoli?
Ea râ se.
— Eşti un bă rbat încă pă ţâ nat.
— Ş tiu. El se ridică în picioare. Mi-a pă rut bine să o revă d pe Amy.
Aproape ca în vremurile bune.
Amy trecuse pe acolo după priveghiul lui Harrison şi li se ală turase
la cină . Vă zâ ndu-i pe toţi în jurul mesei, să simţi ca în vremurile bune.
— Ea nu trebuia să se îndepă rteze pentru că eu am fă cut asta, spuse
Tess.
Tată l ei luă capacul de la cannoli.
— Nu a fă cut-o.
— Michael!
Gina se ridică în picioare şi-i smulse farfuria din mâ nă .
— Nu trebuie să mă nâ nce aşa ceva.
— Una nu-mi va face ră u. El se uită la mama ei cu ochi candizi. Tess
le-a fă cut.
— La ce te-ai referit câ nd ai spus că Amy nu a stat departe? întrebă
Tess.
— Nu, insistă mama ei şi puse desertul deoparte.
Tată l ei oftă .
— Amy a venit acasă în fiecare an de Ziua Recunoştinţei. Am crezut
că ştii.
Tess dă du din cap.
— Nu ştiam. Am petrecut Ziua Recunoştinţei cu familia Spinnelli.
Amy a spus că şi-o petrece împreună cu prietenii de la Facultatea de
Drept.
— Nu a vrut să te ră nească , Tess, spuse Vito stâ njenit, apoi se dă du
înapoi câ nd Dolly se ridică şi mâ râ i. Câ inele ă sta este un pericol.
— Nu, doar ne spune că Aidan a ajuns acasă . Câ teva secunde mai
tâ rziu auzi uşa garajului. Stomacul i se strâ nse, întrebâ ndu-se
îngrijorată pe cine mai descoperiseră mort, cu un bilet prins de haină .
Scuzaţi-mă .
Intră în garaj, avâ nd nevoie de un minut singură cu el.
Aidan ieşi din maşină , iar câ nd o vă zu umerii să i se încovoiară .
— Tess.
— Cine a fost?
El se strâ mbă .
— Mama lui Danny Morris.
— Bă ieţelul, murmură ea. Mama lui a fost ucisă ?
Chiar şi de la treizeci de metri distanţă îi putea vedea furia rece din
privire.
— S-a sinucis. A lă sat un bilet. Spunea că se simte vinovată că nu l-a
protejat. Că eu aveam dreptate.
Voia să se ducă la el, dar simţi că el are nevoie să fie singur.
— În legă tură cu ce?
El îşi lă să bă rbia în piept.
— Ş tiam că ştie unde era tată l. Luni seara, după ce prietenul
nemernicului m-a lovit câ nd eram în bar, am fost acasă la ea. L-am
spus că proteja un monstru. Am întrebat-o ce fel de mamă ar face asta.
Se uită în sus, cu o privire chinuită . Am împins lucrurile prea departe.
— Nu, Aidan, nu ai fă cut asta. Neputâ nd să mai stea deoparte, îşi
puse braţele pe umerii lui şi-i trase capul spre curba gâ tului ei. Nu i-ai
spus nimic din ceea ce ea nu ştia deja. Ş i dacă nu i-ar fi pă sat de fiul ei,
nimic din ce ai fi spus nu ar fi contat. A spus în bilet unde-l poţi gă si pe
soţul ei?
El înă lţă capul, ochii lor fiind foarte aproape.
— Da, a spus, dar nu era în niciunul dintre acele locuri. Cum de ai
ştiut?
— Am mai vă zut aşa ceva. O persoană va încerca adesea să îndrepte
lucrurile înainte de a face pasul final. Se pare că ea a încercat.
El îşi încleştă maxilarul.
— Ar fi trebuit să ră mâ nă în viaţă ca să depună mă rturie împotriva
soţului ei.
— Tu ai fi fă cut asta, spuse ea încet şi ochii lui sclipiră .
— Nu aş fi permis unui nenorocit să -mi omoare fiul.
— Nu toată lumea face ceea ce este corect, Aidan. Ş i nu toată lumea
este puternică . Ea-l să rută cu tandreţe. Îmi pare ră u.
Epuizat, îşi lă să din nou capul pe umă rul ei.
— Cunoşti vreo Sylvia Arness?
Ea negă dâ nd din cap, stomacul contractâ ndu-i-se de spaimă .
— Nu.
El se îndreptă , apucâ nd-o de braţe.
— Nu o cunoşti? Eşti sigură ?
— Sunt sigură . Inima ei bă tea acum cu putere, atâ t de tare încâ t
durea. De ce?
Strâ nsoarea lui se înteţi.
— O femeie de culoare, de două zeci şi trei de ani?
— Nu, Aidan, spune-mi de ce.
— Pentru că este moartă . Howard şi Brooks din unitatea noastră au
ră spuns la apel tocmai câ nd eu plecam spre locul faptei de la Morris.
M-au sunat câ nd au gă sit biletul ataşat de haină .
Ea simţi un nod în gâ t.
— Să fii judecat după compania în care te afli?
— Da. Eşti sigură că nu o cunoşti? Sylvia Arness era numele ei din
buletin.
Ea dă du uşor din cap.
— Poate este o crimă la indigo.
— Poate. Vii la secţie să o vezi ca să fim siguri?
Ea dă du din cap, inexpresivă .
— Desigur. Trebuie să le spun alor mei că plec.
El se opri în uşă .
— O să -i provoci tată lui tă u un… o să între în panică dacă te vede
aşa. Atac de cord. Fusese pe punctul de a spune „atac de cord” şi se
corectase. Îndreptâ ndu-se, ea închise ochii şi se concentră . Câ nd îi
deschise, el încuviinţă dâ nd din cap. Mai bine. Va şti că ceva este în
neregulă , dar nu-l va speria.
— Mulţumesc, şopti ea. Nu gâ ndeam limpede.
— Ai tot dreptul.
El deschise uşa şi îi salută familia care-i aştepta, zâ mbind obosit.
— Îmi pare ră u că am lipsit atâ t de mult timp. Am avut un alt caz.
Tess intră în bucă tă rie venind în spatele lui, întâ lni privirea lui Vito
şi vă zu că el înţelesese.
— Tată , este tâ rziu, spuse el. Hai să ne întoarcem la hotel. Michael
stă tea pe scaunul din bucă tă rie, avâ nd maxilarul ridicat a
încă pă ţâ nare.
— Nu sunt orb şi cu siguranţă nu sunt prost. Spune-mi adevă rul,
Tess.
Ea îl strâ nse pe Aidan de mâ nă .
— Mulţumesc că ai încercat, şopti ea, apoi se uită la tată l ei. Tată ,
Aidan chiar a trebuit să plece la un alt caz. Dar tocmai câ nd pleca, a
mai intervenit ceva care poate sau nu să aibă legă tură cu mine.
Trebuie să mă duc să -i ajut. Te rog, du-te cu Vito. Trebuie să te
odihneşti. Te sun, îţi promit.
Michael se ridică ţinâ ndu-şi bă rbia în sus.
— Nu o vei lă sa nicio clipă din ochi, Reagan?
Aidan dă du din cap.
— Promit.
Tess ieşi din baie purtâ nd una dintre că mă şile lui Aidan, uimită că el
nu se mişcase din loc.
— Este cineva afară ? întrebă ea şi el negă dâ nd din cap.
— Nu. Dolly ne-ar fi anunţat dacă ar fi fost.
— Vino în pat, Aidan. Îţi promit că te las să dormi.
Ea se strecură în aşternut şi stinse lumina. Ră mă seseră în
semiîntuneric. Profilul lui era rigid şi îşi ţinea pumnii aşezaţi pe
şolduri în timp ce studia ceva, afară , numai de el vă zut.
— Eu am gă sit-o, spuse el deodată , cu duritate. Cea de-a treia fetiţă .
Tess se ridică în fund. A treia fetiţă pe care Harold Green o omorâ se
cu atâ ta ră utate.
— Ş tiu. Murphy mi-a spus în prima seară . Îmi pare ră u.
— Era eviscerată . Ş tiai asta?
Ea înghiţi cu greu.
— Da. Fusese oribil. Pozele cu cei trei copii brutalizaţi pă reau că nu
au niciun sens, că -şi bat joc de decenţa oricui le privea. Dar era
necesar să se uite la ele pentru a-l putea trata pe bă rbatul care
pricinuise asemenea ră ni hidoase.
— Am crezut că mai este în viaţă , spuse el. Green a spus că ea era
încă în viaţă .
— În mintea lui Harold Green, aşa era.
— Rahat! şuieră el. Harold Green era un criminal împuţit.
Era mai bine să termine odată cu asta.
— Ş i eu l-am lă sat să scape?
El nu spuse nimic, ceea ce spunea tot, desigur. Încercă să nu se
simtă ră nită , dar era greu. Se pare că ea că zuse din nou în latura
familiară şi vorbi cu el ca şi cum ar fi fost un pacient, neuitâ nd nicio
clipă că stă tea în patul lui, purtâ nd una dintre că mă şile lui cu nasturi şi
nimic altceva.
— Aidan, ce ai fă cut câ nd ai gă sit-o? Pe cea de-a treia fetiţă ?
El înghiţi.
— Am că zut în genunchi şi am plâ ns ca un copil.
— Sunt sigură că nu ai fost singurul, murmură ea.
— Avea doar şase ani. Propriile cuvinte îl sufocau. Să -l ia dracu’! Nu
am vrut să -mi mai amintesc de ea, dar în acea noapte, vă zâ nd acea
femeie spintecată în acel fel…
Cynthia Adams. Sinucidere, preluată de un bă rbat asupra că ruia
sinuciderea lă sase o cicatrice personală . Ş i totuşi îi pă sa destul de mult
încâ t să încerce să -l gă sească pe ucigaşul Cynthiei.
— Iar eu i-am dat drumul, spuse ea din nou şi el respiră înfiorat.
— A fost o greşeală , spuse el, un pic prea disperat. Ai luat decizii
corecte în legă tură cu mulţi alţii. Ai dreptul la o greşeală .
Înţelegea ce voia el să spună , dar nu era sigură cum să -i arate că
greşea.
— Ai vă zut vreodată filmul Al şaselea simţ? întrebă ea deodată şi el
îşi întoarse capul, avâ nd ochii umezi. Era oripilat.
— Vorbeşti despre un film?
Ea încuviinţă dâ nd din cap, vocea ei fiind calmă în ciuda tensiunii
care-i fă cuse stomacul ghem.
— Da. L-ai vă zut? Este cel în care bă ieţelul vede fantome peste tot în
jurul să u.
— L-am vă zut, scrâ şni el. De patru stele.
— Partea care-l speria cel mai tare era că vedea fantome ziua câ nd
se presupunea că este în siguranţă .
— Asta are vreun scop, doctore? spuse el acid.
— Da. Harold Green nu vedea fantome, Aidan. El vedea demoni şi
nu doar noaptea în vis. Erau peste tot, urmă rindu-l zi şi noapte,
oriunde s-ar fi dus, aşteptâ nd să -l prindă în gheare şi să -l mă nâ nce.
Aveau colţi din care curgea sâ nge. S-a dovedit că acei demoni erau
nişte copii adorabili. Dar el nu putea vedea diferenţa.
— Desigur că a spus asta, izbucni el. Ar fi spus orice ca să nu meargă
la închisoare.
— Există tot felul de închisori, Aidan. Ai fost vreodată la un spital
psihiatric?
— Nu.
— Câ nd se va termina cu asta, aş vrea să vii cu mine la unul. Green
este în mod constant sedat ca să nu poată ră ni personalul. Se află într-
o ceaţă unde numai medicamentele puternice ţin demonii în frâ u, şi
tot îi vede. Ţ ipă şi se zbate şi ei trebuie să -l lege de pat pentru propria
lui siguranţă . Plâ nge şi vorbeşte aiurea, pentru că este al naibii de
înspă imâ ntat. Toată existenţa lui se rezumă la ceea ce vede şi nu poate
schimba. Este complet singur.
— Pă rinţii lui bogaţi nu merg să -l viziteze? întrebă Aidan acru.
Cum de mi-a scăpat asta?
— Banii înseamnă putere, dar în cazul lui Harold Green înseamnă
foarte puţin. Mama lui vine să -l viziteze câ teodată , dar vizitele s-au
ră rit odată cu timpul. Ea tot speră că starea lui se va îmbună tă ţi, că va
redeveni omul pe care-l ştia. Fiul pe care-l iubea, în ciuda tuturor
lucrurilor, ea încă -l mai iubeşte. Dar zilele trec şi el este prizonierul
minţii sale, speriat şi singur. Ea trase aer şi piept şi respiră uşor.
Câ teodată … Dă du din cap, ochii ei umplâ ndu-se de lacrimi.
El stă tea rigid, apoi se întoarse încet şi se uită în sfâ rşit la ea şi nu la
fereastră .
— Câ teodată ce, Tess? întrebă el încet.
Îi era ruşine de ceea ce urma să spună , dar avea nevoie ca el să
înţeleagă .
— Câ teodată , câ nd îl vă d atâ t de speriat şi torturat, mă gâ ndesc că
ar fi fost mai bine dacă ar fi murit. Ş i câ teodată … Ea îşi mută privirea.
Câ teodată mă gâ ndesc să o fac eu. Ş i nu sunt niciodată sigură dacă aş
face asta din milă sau din ră zbunare, l-am ţinut soarta în mâ ini, în sala
aceea de judecată , Aidan, şi l-am cruţat, pentru că nu era capabil să fie
supus unui proces şi legea spune că nu poate fi condamnat pentru
crimele sale. Dar am vă zut ce a fă cut şi, la naiba – vocea ei se frâ nse,
dar ea şi-o calmă hotă râ tă . Am vă zut privirile mamelor copiilor. Ş i
privirea soţiei poliţistului pe care l-a strangulat. Ş i l-am urâ t pe Harold
Green. Dar am fă cut ceea ce trebuia. Ea închise ochii, trimiţâ nd
lacrimile în jos pe obraji. Ş i dacă ar mai exista nişte circumstanţe
asemă nă toare, aş face-o din nou.
Aidan stă tea acolo, lacrimile ei frâ ngâ ndu-i inima. Era o femeie care
fă cuse ceea ce era corect atunci câ nd asta era cel mai greu lucru de
fă cut. Câ ndva crezuse că era rece, dar acum ştia că -i pă sa prea mult şi
numai voinţa ei de fier ascunde asta de ceilalţi, permiţâ ndu-i să -şi facă
meseria. Asta putea înţelege, că trebuie să -ţi faci meseria chiar dacă
asta îţi sfâ şie inima. Aveau mult mai multe în comun decâ t crezuse la
început. Ş i undeva, în adâ ncul inimii lui zdrobite, ceva înflori. Pentru
moment, va permite să fie pur şi simplu respect.
— Îmi pare ră u. Nu înţelesesem. Se aşeză lâ ngă ea. Nu mai plâ nge, te
rog.
Ea strâ nse din dinţi pentru a înă buşi un hohot de plâ ns.
— Tot timpul vă d faţa acelei femei în minte – Sylvia Arness. Ar
trebui să se ducă la petreceri şi la cursuri, dar este moartă .
El îi şterse obrajii uzi cu degetul mare.
— Pentru că un nenorocit bolnav la cap ştie că acesta este cel mai
bun mod de a te ataca. Nu-l vom lă sa să câ ştige, Tess.
Ea începu să plâ ngă în hohote, iar el o luă în braţe, mâ ngâ ind-o pe
spate, să rutâ nd-o în timp ce plâ nsul ei devenea mai intens, pâ nă câ nd
singurul mod în care ştia cum să o facă să se oprească era folosindu-se
de gură .
Îi îndepă rtă faţa de la pieptul să u şi-i acoperi gura cu a lui, fermă şi
insistentă . Timp de câ teva secunde ea se luptă , apoi se lă să în
genunchi, reîntorcâ ndu-i să rutul cu o forţă disperată , zdrobitoare,
punâ nd mâ inile pe pieptul lui, degetele ei strecurâ ndu-se printre firele
de pă r de acolo. Buricele degetelor se jucară cu sfâ rcurile lui,
smulgâ ndu-i un mâ râ it.
Să ri repede din pat, ridicâ nd-o în picioare, descheind nasturii
că mă şii pe care o purta, înjurâ nd câ nd aceştia nu voiau să iasă prin
butoniere, în cele din urmă tră gâ nd de ea pâ nă ce nasturii zburară şi
sâ nii ei îi umplură mâ inile. Mâ inile ei erau ocupate în zona taliei lui şi
brusc pantalonii să i ajunseră la glezne, iar el îi aruncă câ t acolo. Apoi
ea-i dă du şortul jos, dezgolindu-l complet, în timp ce că maşa lui încă
mai atâ rna pe umerii ei. El începu să o împingă , dar se opri, uimit câ nd
ea aprinse lumina.
Pă rul ei era ciufulit de mâ inile lui, buzele umflate din cauza gurii lui
şi obrajii ei bră zdaţi de lacrimi. Dar ochii ei ardeau de pasiune şi el
tremură stâ nd în picioare.
— Noaptea trecută nu am apucat să te vă d, spuse ea. Vreau să te
vă d. Îl împinse spre pat şi se aşeză că lare pe el, aplecâ ndu-se deasupra
lui pentru a-i apă sa mâ inile pe perna de lâ ngă capul lui câ nd el se
întinse să o atingă . Nu, şopti ea. Noaptea asta este a mea. Lasă -mă pe
mine.
El nu mai putu respira, dar încuviinţă dâ nd din cap, înţelegâ nd că
era vorba despre control. Viaţa ei fusese distrusă bucă ţică cu bucă ţică ,
fă cută praf. Asta era numai a ei.
Ea coborî uşor pe pieptul lui, gura ei să rutâ ndu-l cu energie,
croindu-şi drum mai jos, iar şoldurile lui se arcuiră într-un ră spuns
reflex. Ea se opri, cu buzele la mică distanţă de penisul lui excitat, iar el
îi pronunţă numele gemâ nd.
— Tess.
— Sssst! Lasă -mă pe mine. Degetele ei trasară lungimea organului,
fă câ ndu-l pe el să tresară . Lasă -mă pe mine. Apoi limba ei urmă
că rarea pe care merseseră degetele ei, iar el gemu din nou.
— Te rog. El se arcui neputincios. Implorâ nd-o. Te rog.
Dar nu se întâ mplă nimic, iar el se ridică în cele din urmă în coate
pentru a se uita în jos la ea. Ea-l examina cu intensitate, privirea ei
fiind curios de analitică . Întorcâ ndu-şi doar capul, ea-i întâ lni privirea,
dar nu zâ mbea.
— Nu am mai fă cut asta niciodată .
El împietri. Nu te opri. Te rog, nu te răzgândi, se gâ ndi el cu frenezie.
Ea-şi linse buzele.
— Spune-mi dacă fac ceva ce nu-ţi place.
Mulţumesc lui Dumnezeu, se gâ ndi el, apoi nu mai putu gâ ndi deloc
pentru că gura ei se închise deasupra lui, fierbinte şi umedă şi se
simţea al naibii de bine. Închise ochii şi să lă să pradă simţurilor. Se
desprinse de urâ ţenia realită ţii, iar tot ceea ce conta era această
femeie şi plă cerea de nedescris care-l fă cea să respire sacadat,
arcuindu-i şoldurile şi mai sus, şi mai tare. El puse mâ inile pe capul ei
şi-i ară tă cum îi plă cea, apoi le lă să jos gemâ nd în timp ce ea prinsese
ritmul fă ră a pierde nicio mă sură .
Trupul ei luă foc câ nd îl auzi cum geme. Ea-i provocase plă cere şi o
aţâ ţase pe a ei. Simţi fiori şi furnică turi pe piele, iar palpitaţia fierbinte
dintre picioarele ei era insuportabilă . Îl voia, nu, avea nevoie de el aşa
cum nu avusese niciodată . Niciodată nu se simţise astfel, prinsă într-o
astfel de cursă frenetică spre satisfacere, niciodată nu simţise această
dorinţă aprigă de a fi pă trunsă . Sexul fusese mereu ceva ce ea îl fă cea
pur şi simplu. Plă cut, dar nu necesar.
Câ nd era cu acest bă rbat era necesar. Să -l facă să geamă era mult
mai imperativ decâ t să respire ea din nou, aşa că -şi schimbă poziţia,
crescu presiunea gurii şi îl cuprinse în palmă cu blâ ndeţe.
Cu un ţipă t înă buşit trupul să u magnific se arcui şi împietri,
fă câ ndu-l să se sprijine doar în că lcâ ie şi pe partea din spate a capului.
Satisfă cută , simţindu-se puternică şi extrem de feminină , ea-l eliberă
şi-l împinse la loc pe saltea. Încă lecâ ndu-l, îi să rută trupul. Mâ inile lui
îi cuprinseră posteriorul, fră mâ ntâ ndu-l ritmic.
Ochii lui se deschiseră şi-i tă iară ră suflarea.
— Lasă -mă să te posed acum.
Neaşteptâ nd un ră spuns se rostogoli şi printr-o mişcare puternică
fu în interiorul ei, umplâ nd-o pâ nă câ nd simţi că explodează . Ţ ipă tul ei
se împleti cu geamă tul lui, iar el îi susţinu privirea în timp ce-şi ţinea
trupul rigid de nemişcat.
— Nu am vrut să te doresc, spuse el ră guşit, în timp ce pulsa
accentuâ nd fiecare cuvâ nt. Nu am vrut să ţin la tine. Dar ţin. Vreau să
înţelegi asta.
— Înţeleg.
Ea se arcui, murmurâ nd sunete de plă cere, fă ră cuvinte, în timp ce
el o să ruta pe gâ t. Apoi el îşi deschise gura deasupra cicatricei, supse
cu putere şi ea înţelese că el că uta să -şi lase propria amprentă peste
cea pe care o dispreţuia. Inima ei agitată se strâ nse cu durere.
— Aidan.
Plă cerea deveni intensă , prea intensă . Senzaţiile începură să se
îmbine, muşchii ei se contractau în jurul lui şi el intra mai tai e, mai
repede, în timp ce îmbinarea din interiorul ei devenea din ce în ce mai
strâ nsă , strâ ngâ ndu-l din ce în ce mai puternic de mâ ini şi ei îi fu
teamă . Teamă că nu va ajunge niciodată acolo şi înfricoşată de ceea ce
se va întâ mpla dacă o va face.
— Lasă să se întâ mple, îi şopti el în ureche de parcă i-ar fi citit
gâ ndurile. Dă -i drumul. Lasă -mă să te vă d. Să te simt. Te rog, Tess.
— Aidan. Era un scâ ncet, o rugă minte, apoi, în sfâ rşit, urmă
exaltarea în timp ce îmbinarea erupse, trimiţâ nd foc prin trupul ei. Se
contractă înspre el şi gemu, vag conştientă că el se eliberase, trupul lui
devenind nemişcat, dâ ndu-şi capul pe spate într-un extaz nimicitor
care era extrem de tă cut.
El se lă să cu greutate pe ea, mâ inile lor fiind încă unite. Trupurile
lor fiind încă unite. Pe ea o dureau pieptul şi gâ tul. Se simţea
incredibil, aşa cum nu se mai simţise vreodată .
— Oh!
Pieptul lui se ridică o dată . Poate că fusese un râ set.
Au stat aşa întinşi parcă o eternitate pâ nă ce el îi eliberă mâ inile, se
ridică în coate şi se uită în jos la ea cu o privire serioasă .
— Nu am vrut ca asta să se întâ mple în noaptea asta.
Ea clipi uimită .
— Ce?
— Nu am intenţionat să fiu atâ t de dur, atâ t de rapid. Plă nuisem să
te seduc încet, dar după ce ai fă cut… Nu mai aveam nicio şansă .
Ea zâ mbi şi-i să rută bă rbia nerasă .
— Cred că am fost din nou necooperantă .
El nu-i întoarse zâ mbetul.
— De ce ai fă cut-o?
— Te referi la…? Ş tii tu? Nu putea termina propoziţia, obrajii
arzâ ndu-i, ochii ei uitâ ndu-se în altă parte. Probabil o să crezi că sunt o
prostuţă , pentru că nu pot s-o spun.
— Cred că este cel mai incredibil lucru pe care l-am simţit vreodată ,
spuse el încet.
Ea încercă să nu radieze de fericire.
— Chiar aşa?
El zâ mbi cu indulgenţă .
— Chiar aşa. Deci, de ce, Tess? De ce cu mine?
— Nu am vrut să fac asta niciodată , ră spunse ea cu sinceritate. Apoi
cu tine, noaptea trecută … Ea oftă . Nu vreau să fac pe sfioasa. Ş tiu că
sunt atră gă toare. Ş tiu că bă rbaţii se uită la mine. Dar Phillip mi-a cam
distrus încrederea în sine. Tu m-ai fă cut să mă simt frumoasă . Dorită .
Am vrut ca şi tu să simţi la fel. Ea ridică din umeri, stâ njenită . Nu poţi
înţelege.
Se uită în jos la ea, privirea lui fiind intensă în lumina slabă a lă mpii
de la capă tul patului.
— Nu ştii ce înţeleg eu, Tess.
Spunâ nd asta, se întinse, stinse lumina şi trase cuverturile peste ei.
În întuneric, se rostogoli împreună cu ea astfel încâ t obrazul ei să se
apese de pieptul lui, ţinâ nd-o în braţe, ea ascultâ ndu-i bă taia inimii.
Ea respira încet şi profund şi aproape că adormise câ nd el vorbi din
nou, vocea sa vibrâ ndu-i în obraz:
— După ziua aceea… în care am gă sit cea de-a treia fetiţă … am venit
acasă şi Shelley s-a nă pustit asupra mea. Eram atâ t de devastat şi ea s-
a folosit de asta ca să încerce să mă convingă să plec din poliţie.
Ea-i perie pă rul aspru de pe piept cu buricele degetelor, bucuroasă
că femeia aia nu era acolo, l-ar fi dat o palmă peste faţă .
— Asta a fost pur egoism.
El râ se aspru.
— La sfâ rşit nu aveam nici cea mai mică idee ce vă zusem la ea de la
bun început. Tot ceea ce ştiu era că mă simţeam atâ t de pustiit… atâ t
de furios… Am vrut să o lovesc. Aveam mâ na ridicată în aer şi… m-am
oprit la jumă tatea drumului. Apoi i-am dat un ultimatum. Dacă -mi mai
cere încă o dată să lucrez pentru tată l ei vitreg, voi pleca. Ş i vorbeam
serios.
Multă vreme, el nu spuse nimic. În cele din urmă ea întrebă :
— Ş i aşa ai fă cut? Ai plecat?
— Nu atunci. A fost mai bine pentru puţin timp pâ nă în ziua în care
ai depus mă rturie la tribunal. În procesul lui Green. Eram atâ t de
furios pe tine… îmi luasem o zi liberă ca să merg la proces. După ce toţi
poliţiştii s-au ridicat şi au ieşit din sală pentru a protesta împotriva ta,
eu m-am dus acasă . Aveam nevoie de cineva în ziua aceea şi Shelley ar
fi trebuit să fie aceea.
O presimţire i se strecură în suflet.
— Ş i?
— Ş i am dat peste ea în pat cu altul. În patul nostru.
Ea respiră adâ nc şi spuse singurul lucru care-i veni în minte. Acelaşi
lucru pe care i-l spusese el cu o noapte în urmă .
— Ce de prost-gust.
El chicoti forţat.
— Touche. Ea m-a vă zut stâ nd acolo. Ei era… ocupat. Nici pâ nă în
ziua de azi nu cred că a ştiut că eu eram acolo. Dar sunt al naibii de
sigur că ea a ştiut. Ea doar s-a uitat la mine peste umă rul lui. A ridicat
din sprâ ncene. Ş i asta a fost tot. Am plecat şi nu m-am mai întors
niciodată . Kristen s-a dus şi mi-a luat hainele câ nd ea nu era acasă . Am
adus-o să vadă casa asta pentru că voiam să o cumpă r, dar ea a
strâ mbat din nas câ nd a vă zut-o. Aşa că , două să ptă mâ ni mai tâ rziu am
cumpă rat această casă şi am prins ră dă cini. Ş i ea a prins ră dă cini. Se
va că să tori cu el peste câ teva să ptă mâ ni. El lucrează pentru tă ticul şi
ea şi-a primit casa în North Shore. El oftă . Aşa că acum ştii tot.
— Îţi mulţumesc că ai avut încredere în mine.
El zâ mbi sclipitor.
— Îţi mulţumesc pentru… ştii tu. A fost al naibii de bine pentru o
începă toare.
Ea fă cu ochii mari.
— Ai spus că a fost cea mai bună partidă pe care ai primit-o
vreodată .
— Nu minţeam. Se pare că asta fiind prima ta încercare, nu poţi
merge decâ t în sus.
Ea zâ mbi.
— Sau în jos, aşa cum era. Dormi, Aidan. În curâ nd se va face
dimineaţă .
— Tâ rfa asta. Joanna stă tea în faţa televizorului cu gura deschisă , cu
pumnii în şolduri. Tess Ciccotelli umplea ecranul, privirea ei fiind câ nd
nervoasă , câ nd tristă sau artificial de sinceră . Apoi cadrul se lă rgi.
Vorbeşte cu Lynne Pope.
Keith îşi ridică privirea din ziarul de dimineaţă , încruntâ ndu-se.
— Jo, opreşte asta acum. Nu îţi va oferi un subiect de articol.
Termină cu asta şi mergi mai departe.
Ea-i aruncă o privire peste umă r.
— Mulţumesc, domnule susţină tor.
— Maturizează -te, Jo. Îşi împă turi ziarul. Am primit ieri un telefon
de la o bancă din Atlanta. Vor să încep lucrul la ei pe întâ i ale lunii
viitoare. Este o oportunitate enormă , Jo. Vreau să mă întorc acasă . M-
am gâ ndit că dacă ai avea un motiv să pleci, te-ai ră zgâ ndi.
— Tu ai un motiv să pleci, spuse ea furioasă . Este cariera ta, viaţa ta.
— Eu am crezut că este şi a noastră , spuse el încet. Nu le-am
ră spuns încă . Mă duc să mă îmbrac pentru lucru. Vom putea discuta
despre asta diseară .
Îl privi plecâ nd furios. Nu voia să discute despre asta. Va ră mâ ne şi
îşi va trece numele pe un articol chiar dacă era ultimul lucru pe care-l
va face. Se întoarse spre bucă tă rie câ nd o imagine de pe ecranul
televizorului îi atrase privirea.
„Sylvia Arness a fost împuşcată de la mică distanţă cu o armă de
calibru mare. Poliţia în prezent face investigaţii. Martorii spun că au
auzit împuşcă tura şi au gă sit trupul. Ataşat de haina femeii era un bilet
pe care scria: «Să fii judecat după compania în care te afli». Poliţia
refuză să comenteze în legă tură cu sensul mesajului. Vă vom ţine la
curent…”
Încet, Joanna se aşeză la computer şi fă cu click cu mouse-ul pâ nă
câ nd gă si pozele pe care i le fă cuse lui Ciccotelli miercuri după -amiază .
Vă zu magazinul de vinuri, cel de dulciuri, floră ria, magazinul de
pantofi… Aici este. Femeia moartă era într-un instantaneu ală turi de
Ciccotelli. Abia dacă vorbiseră o clipă . Un fior îi trecu pe şira spină rii.
Dumnezeule. Stomacul i se strâ nse şi ea dă du înapoi, pâ nă câ nd ajunse
la magazinul de vinuri, un al gâ nd apă râ ndu-i în minte. Compară poza
gri din pagina patru a ziarului Bulletin de astă zi cu poza ei. „Marge
Hooper, de cincizeci şi trei de ani, victimă a unei jaf din magazinul ei
de vinuri”, scria în Bulletin. Era aceeaşi femeie.
Se uită prin restul fotografiilor, ţinâ ndu-şi respiraţia. Portarul era şi
el în poze. Trei morţi. Toţi apă râ nd în pozele fă cute de ea. Îşi reaminti
că îi dispă ruse hâ rtia foto. Cineva îi umblase prin dosare. Sâ ngele îi
îngheţă în vine.
Sună la poliţie, Jo. Acum. Îşi dă du seama că -i tremura mâ na în timp
ce se întindea să ia telefonul şi să ri de parcă fusese ea însă şi împuşcată
atunci câ nd telefonul sună brusc.
— Alo?
— Domnişoară Carmichael? Sunt doctorul Kelsey Chin de la Clinica
pentru femei din Lexington, Kentucky. Am înţeles că aţi sunat ieri.
Cu mâ inile încă tremurâ ndu-i, Joanna că ută în carneţelul ei pâ nă ce
gă si numele care apă ruse în timpul investigaţiei pe care o denumea
„hâ rtia de prins muşte”.
— Doctore Chin. Vă mulţumesc pentru că m-aţi sunat. Investighez o
poveste şi sper că mă puteţi ajuta.
21
— Ei bine, asta nu arată prea bine, spuse Murphy în timp ce Aidan
oprea maşina lâ ngă clă direa unde locuia Parks. Trei maşini de
patrulare şi o ambulanţă erau parcate pe trotuar.
— Eu mă gâ ndesc la trei nereuşite, partenere. Cred că am ajuns din
nou prea tâ rziu.
— Cred că s-ar putea să ai dreptate, fu Murphy de acord, posac.
Mereu domnişoară de onoare…
Uşa lui Parks de la etajul şase era uşor de gă sit – era cea cu bă ieţi în
uniformă stâ nd de gardă afară . Înă untru erau doi detectivi de la
unitatea lor, Howard şi Brooks, şi medicul legist Johnson. Stâ nd în
genunchi pe podea, Johnson se uită în sus la ei câ nd intrară .
— Aveam un presentiment că veţi apă rea în curâ nd, bă ieţi.
Howard se uită la ei surprins.
— Cine este el pentru voi?
— Fostul logodnic al lui Tess Ciccotelli, le spuse Murphy. Tocmai
veneam să -i punem câ teva întrebă ri în dimineaţa asta. La naiba! Este a
treia oară câ nd am ajuns prea tâ rziu.
— Cam devine obişnuinţă , bombă ni Aidan fiind de acord. Cum şi
câ nd?
— Trei gloanţe în abdomen, al patrulea în cap, spuse Johnson.
Gloanţele din abdomen au fost probabil trase doar de la câ ţiva paşi
distanţă . Ultimul i-a fost tras direct în cap, probabil ca să se asigure.
Ora crimei a fost două sprezece cincizeci şi şase.
— Ş i două sprezece secunde, adă ugă Brooks cu acreală .
— Purta un ceas de buzunar, explică Howard. Nu am mai vă zut unul
din acestea de ani de zile. A fost lovit de unul dintre gloanţele trase în
stomac. Se pare că tocmai intrase pe uşă . Securitatea clă dirii ne aduce
chiar acum casetele. Voi vreţi cazul acesta sau ce?
Murphy îşi umflă obrajii şi respiră .
— Avem farfuria cam plină în acest moment.
Jack intră ară tâ nd nemulţumit.
— Îmi plă nuisem să -mi iau o zi liberă , bă ieţi.
Aidan se uită la doctorul Să -l-ia-dracu’ stâ nd rostogolit pe spate,
covorul fiind îmbibat de sânge.
— Nu o să -mi placă deloc să -i spun lui Tess despre asta. Parks era o
tâ râ tură , dar… El miji ochii. Murphy, l-am întrebat pe Carter despre
Parks seara trecută . Cinci ore mai tâ rziu, este mort.
— Carter? Murphy ară ta sceptic. Este prietenul lui Tess.
— Care are o cheie de la apartamentul ei şi propria sa cutie de
instrumente chirurgicale.
— Pentru a-i tă ia braţele lui Bacon. Murphy se încruntă . Ş i
cunoştinţe despre medicamente. Bine, vă vom lua cazul acesta de pe
cap, bă ieţi. Rahat!
— Detectivilor? Un bă rbat de vârstă mijlocie vâ rî capul pe uşă . Am
scos discurile de la securitate de noaptea trecută . Din hol, de la primul
şi de la al şaselea etaj, camerele de lâ ngă lift.
Aidan se opri în dreptul uşii.
— Vii, Jack?
Jack stă tea încruntâ ndu-se în mijlocul camerei.
— Nu, voi cerceta camera asta cu penseta. Trebuie să fi lă sat ceva în
urmă .
Administratorul îi conduse în camera de control.
— Acesta este filmul de la liftul de la etajul şase. Le-am derulat la
zece minute după ce Parks a fost împuşcat.
El apă să pe un buton şi Aidan îşi ţinu respiraţia.
— La naiba!
O siluetă într-o haină cafenie şi o perucă neagră intră în lift,
ţinâ ndu-şi faţa ascunsă cu grijă .
— Asta nu poate fi Tess.
— Desigur că nu poate, spuse Murphy. Dar doar pentru plă cerea
mea, spune-mi de ce.
— Numă rul unu, suferă de claustrofobie. Nu ar fi luat niciodată
liftul, ar fi urcat pe scă ri. Numă rul doi, era cu mine. Brooks şi Howard
schimbară o privire. Cu mine, Lynne Pope şi cameramanul ei, adă ugă
el posomorâ t. Era în mijlocul unui interviu la ora unu, în dimineaţa
asta.
— Acesta este un alibi destul de solid, fu Howard de acord.
— Se pare că cineva a gă sit vreo reducere de două la preţ de unu la
haine şi peruci, murmură Murphy. Să ne uită m la caseta din hol.
Administratorul mai apă să pe câ teva butoane.
— Acelaşi interval de timp.
Murphy pă şi mai aproape.
— Poţi opri imaginea? Aidan, uită -te la pantofi.
Aidan miji ochii.
— Pantofi bă rbă teşti. Arată a fi de aceeaşi mă rime cu cei pe care i-
am gă sit în baia lui Bacon.
— Ş i umerii arată un pic prea laţi, sugeră Brooks. Uită -te la felul în
care i se întinde haina pe umeri. Poate fi un tip îmbră cat în haine de
femeie.
— Carter este prea înalt, spuse Murphy, apoi ridică din sprâ nceană ,
dar amicul lui, Robin, nu este. Archer cam câ t are, Aidan? Cam un
metru şaizeci şi şapte?
Pulsul lui Aidan începu să o ia la trap.
— Să mergem!
Vito stă tea la masa din bucă tă ria lui Aidan câ nd el şi Murphy intrară
fulgeră tor pe uşă . Spinnelli stă tea lâ ngă aragaz privind neîndură tor şi
Dolly lă tra frenetic la ceva din spatele casei. Flancat de Rachel şi de
mama sa, Vito avea faţa albă ca varul. Un paramedic se ocupa de o
rană adâ ncă din spatele capului. Vâ nă tă ile de pe frunte şi din obraz
erau singurele pete de culoare de pe faţa sa.
Vito îşi ridică privirea spre Aidan, îngrozit şi neajutorat.
— A dispă rut, spuse el, vocea lui fiind o şoaptă fă ră viaţă care-i
lichefie stomacul lui Aidan.
Spinnelli îşi drese glasul.
— Am pus pe toată lumea să o caute. Nu există urmă de intrare
forţată . Ori a deschis cuiva, ori a ieşit singură .
— Dolly nu ar fi lă sat pe nimeni în casă , spuse Aidan, fă ră a putea
respira. Pentru numele lui Dumnezeu, Vito, ce s-a întâ mplat?
— Câ inele tă u mâ râ ia. El se crispă câ nd paramedicul începu să -i
bandajeze capul. Am ieşti afară ca să investighez. Aveam pistolul scos
şi m-am dus în spatele casei. Urmă torul lucru pe care mi-l amintesc
era că mă aflam la capă tul scă rilor spre pivniţă . Arma mea dispă ruse şi
mama ta era aici. Închise ochii. Ş i Tess dispă ruse, l-am sunat pe Jon,
Amy şi Robin în timp ce Rachel suna la 911. Nimeni nu a vă zut-o.
Pivniţa era doar la doi paşi distanţă , uşa din spate dâ nd spre o scară
din beton care se afla la cincisprezece metri sub nivelul pă mâ ntului.
— Afară este umed. A lă sat vreo urmă de picior?
— Da. Jack veni din pivniţă . Acum luă m un mulaj. Pantoful pare a fi
acelaşi pe care l-ai vă zut la persoana care pă ră sea locuinţa lui Parks.
Capul lui Vito se mişcă de la Aidan la Jack şi înapoi.
— Phillip Parks?
— Este mort. Aidan trase un scaun şi se cufundă în el, simţindu-se
deodată atâ t de epuizat. A fost împuşcat mortal azi-noapte. Câ nd s-a
întâ mplat asta, Vito?
— Pe la prâ nz. Tess s-a dus să doarmă … Era atâ t de supă rată în
legă tură cu poza din ziar… I-am spus că totul va fi bine câ nd se va
trezi.
Un gâ nd îi veni în minte şi Aidan se încruntă la Vito.
— De ce nu eşti mort? El trecu cu vederea suspinul ofensat al
mamei lui. Vreau să spun că toţi oamenii care i-au tă iat calea sunt
morţi. De ce te-a cruţat pe tine?
Vito îşi acoperi faţa.
— Nu ştiu. Dumnezeule, cum le voi spune pă rinţilor mei? Trebuia să
o protejez. Asta-l va omorî pe tată l meu.
Aidan îşi frecă fruntea.
— Nu pot să gâ ndesc. Mama lui se ridică pentru a sta în spatele
scaunului să u, punâ ndu-i ferm mâ inile pe umeri. El îşi sprijini capul de
ea, recunoscă tor pentru puterea ei blâ ndă . Nu pot să gâ ndesc.
— Aidan, de ce nu ră mâ i aici? spuse Murphy cu blâ ndeţe. Eu mă
întorc la birou şi continui de unde am ră mas înainte de a fi trimişi
după cai verzi pe pereţi.
Aidan se ridică în picioare.
— Voi merge şi eu. O voi lua razna dacă stau aici.
Vito se ridică şi el, instabil, dar ochii lui întunecaţi erau limpezi.
— Lă saţi-mă să vă ajut. Nu am mai cerut asta, ştiţi că nu v-am stat în
cale. Dar, la naiba, trebuie să mă lă saţi să vă ajut. Se uită la paramedic.
Nu merg la niciun spital.
Paramedicul se dă du înapoi, cu mâ inile ridicate.
— Bine.
— Pă rinţii tă i vor avea nevoie de tine, Vito, spuse Aidan.
— Mă voi duce să -i iau şi-i aduc acasă la noi, spuse mama sa. Aidan
o să rută pe frunte.
— Mulţumesc, mamă . Vito, dacă ai de gâ nd să vii, vino!
Un celular sună şi toate mâ inile se vâ râ ră în buzunare.
— Este al meu, spuse Vito. Ascultă şi se aşeză din nou pe scaun.
Câ nd?… Ră mâ i acolo unde eşti. Vin imediat.
Închise telefonul, ră mâ nâ nd nemişcat.
— Era mama, spuse el, din nou pe un ton fă ră vlagă încâ t lui Aidan i
se fă cu pă rul mă ciucă . S-a dus să facă nişte cumpă ră turi pentru că tata
dormea. Câ nd s-a întors, el dispă ruse.
22
Scena era montată . Toţi actorii erau la locurile lor. Dar simţea un fel
de nemulţumire. Sfâ rşitul venea mult prea repede. Atâ ta planificare,
atâ ta anticipare cereau o ră splată mult mai îndelungată şi mai
însemnată . Viaţa lui Ciccotelli putea lua sfâ rşit cu un simplu glonţ în
cap. De fapt a orică rui Ciccotelli. Probabil că ar fi mai prudent aşa.
Dar mult mai puţin satisfă că tor. Mă voi mai juca cu ea o vreme. Voi
face să dureze mai mult. Pentru că atunci când se va termina, nu va mai
rămâne nimic. Viitorul se contura searbă d şi singuratic. Din cauza ei.
Din cauza lui Tess Ciccotelli. Să putrezească în infern.
Furia pulsa şi imagini ale trupului sfâ şiat şi mutilat al lui Ciccotelli o
hă rţuiau zeflemitor. O ademeneau. Nu încă . Controlează-te. Stai jos şi
controlează-te.
Scaunul pentru computer era singurul loc unde se putea aşeza, dar
stâ nd acolo ecranul computerului o ademenea. Era mai bine decâ t
magia. Era acces. Acces total şi complet la oricine şi oricâ nd. Acces la
informaţii. Informaţiile însemnau putere. Ş i puterea era totul.
Avea microfoane de verificat. Acum erau mai puţine pentru că
apartamentul lui Ciccotelli şi biroul ei fuseseră cură ţate. Dar partea
bună era faptul că Ciccotelli nu mai ocupa niciunul dintre spaţii. De
fapt nu mai avea casă şi nici serviciu. Asta fă cea ca pierderea accesului
să merite.
Faptul că poliţiştii gă siseră dispozitivele era o consecinţă la care se
aşteptase. La ceea ce nu se aşteptase era ca Ciccotelli să gă sească
microfonul din zgarda pisicii. Acolo avusese ghinion.
Calitatea înregistră rii fusese proastă , torsul pisicii fiind un fel de
interferenţă , dar informaţiile obţinute fuseseră de cea mai bună
calitate. Informaţia anonimă pe care micuţa Rachel o oferise poliţiei şi
grija lui Reagan de a gă si ucigaşul unui bă ieţel fuseseră probabil cele
mai folositoare. Fuseseră necesare doar câ teva apeluri telefonice
discrete pentru a afla cine era bă ieţelul şi numele tată lui să u. Un
telefon dat unei cliente de sex feminin care avea ceva de ascuns îi
garantase o serie de apeluri telefonice la nimereală , care-l momiseră
pe Reagan în diferite locuri din oraş unde se presupunea că se află
tată l bă iatului.
El îşi va da seama repede, dar nu va putea rezista niciunui apel
luâ nd în considerare şansa ca acesta să fie real. Oamenii cu scrupule
erau atâ t de uşor de manipulat.
Acum Joanna Carmichael era o altă poveste. Al ei era unul dintre
puţinele dispozitive care ră mă seseră , dar microfonul mergea în mod
elegant. Fata fă cuse o treabă bună ţinâ ndu-se după Ciccotelli.
Ameninţarea ei de a-i demasca pe prietenii lui Ciccotelli fusese
alarmantă la început, dar, pâ nă acum, fă cuse doar un expozeu despre
Jon Carter. Din nefericire, ştirea nu va face nimic mai mult decâ t să
înflorească afacerea lui Robin cu bistroul.
Ş i că tot veni vorba de Jon şi Robin, era foarte probabil ca poliţia să
fi gă sit înregistrarea video de la locuinţa lui Parks şi chiar acum
suspecta cuplul. Parks fusese un fir destră mat şi avusese nevoie cu
disperare să -l taie şi nu fusese timp să -l ademenească spre un loc mai
sigur. Pantofii fuseseră o tactică deşteaptă şi combinată cu apelurile
telefonice care-l ademeneau pe Reagan spre pă rţile îndepă rtate ale
oraşului ar trebui să îndepă rteze poliţia pentru o vreme. Câ nd totul va
fi spus şi fă cut, majoritatea nenorociţilor în albastru nu-şi vor putea
gă si propriul fund cu ambele mâ ini. Deşi Reagan şi Murphy erau un pic
mai deştepţi decâ t majoritatea şi extrem de dedicaţi meseriei.
Acest fel de loialitate nu înceta să uimească . Toţi erau nişte gă gă uţe.
Fișierul care ară ta lista cu apelurile date de pe telefonul Joannei era
acum deschis. Ş ase apeluri telefonice primite şi efectuate de pe
telefonul Joannei începâ nd cu data de miercuri. Cu un click din mouse
banda începu să ruleze. Primele cinci apeluri nu aveau nicio
importanţă , dar al şaselea…
„Joanna Carmichael, aici este Kelsey Chin.”
Ş ocul o zgudui. Ea-l gă sise pe Chin. Chin care ştia anumite lucruri.
Lucruri intime. Joanna stabilise o întâ lnire cu Chin… în această
dimineaţă . Ca şi Bacon, Joanna avea acum informaţii neautorizate. Ca
şi Bacon, Joanna va trebui să dispară .
Ea nu era acolo. Aidan stă tea în mijlocul sufrageriei lui Amy Miller
privind cum echipa lui Jack caută orice ar putea indica faptul că Tess
fusese aici. Dar nu era nimic. Nimic. Iar el simţi o frică pură , rece,
istovitoare, paralizâ ndu-l cu intensitatea ei.
Tess şi tată l ei nu erau aici. Nici Amy. Furia ieşi clocotind la
suprafaţă şi-şi strâ nse pumnii de o parte şi de alta a trupului. Respiră
adâ nc. Dacă -şi pierdea sâ ngele rece nu o va aduce pe Tess înapoi în
siguranţă . Înţelegâ nd-o pe Amy, aşa o va aduce pe Tess înapoi. Dacă îşi
va da seama care va fi urmă torul pas al lui Amy, înainte de a-l putea
face, asta o va aduce pe Tess înapoi.
Eu nu citesc minţi, îi spusese Tess. Deodată , cu înverşunare, Aidan
îşi dori ca el să poată face asta. Trebuia să o poată face. Trebuia să
pă trundă în mintea lui Amy.
Nu citi gândurile. Fii poliţist. Fă-ţi treaba aşa cum ţi-o faci în fiecare
zi. Nodul pe care-l simţea în stomac se mai destinse, destul de mult
încâ t să -şi recapete puterea de concentrare. Pătrunde în mintea ei.
Aidan se învâ rti uşor prin încă pere, examinâ nd posterele din filme
care acopereau pereţii.
— Este colecţionară , murmură el, vag surprins.
Era o colecţie mai degrabă eclectică , începâ nd din 1930 pâ nă în
1990. Unele filme erau clasice, altele mai obscure.
Toate aveau o temă comună . Inima lui începu să bubuie.
— Murphy! Vino aici!
Murphy veni din bucă tă rie ţinâ nd două borcane de sticlă , câ te unul
în fiecare mâ nă .
— Ce este? Privi în sus şi fluieră . Astea probabil că valorează o
avere.
— Aşa este, dar nu este vorba de bani, ci de ceea ce reprezintă .
Priveşte!
Începu să arate cu degetul de la capă tul peretelui.
— Dublă identitate cu Barbara Stanwyck.
— Nu l-am vă zut niciodată , spuse Murphy.
— O femeie se foloseşte de un bă rbat ca să -i omoare soţul şi scapă
basma curată . Totul despre Eve.
Ochii lui Murphy stră luciră .
— Anne Baxter joacă o altă tâ rfa manipulatoare. Sunt toate filme în
care o femeie câ ştigă .
Aidan se uită fix la posterul care era aşezat central pe perete şi gă si
şi ultima piesă a puzzle-ului. Inima lui o luase acum la galop.
— Murphy, ascultă . Citi numele actriţelor. Stanwyck, Turner, Davis,
Baxter.
Murphy fă cu ochii mari.
— Corporaţiile pe care le aveai scrise pe tabla albă . Se uită la
postere. Dar Deering era numele din mijloc. Pe acesta nu-l vă d.
Aidan ară tă posterul din mijloc.
— Acesta este Secretul verişoarei Charlotte. Olivia de Havilland îşi
înnebuneşte „prietena”, pe Bette Davis. Numele personajului
interpretat de Havilland era Miriam Deering. În fiecare dintre aceste
filme este vorba de o femeie care manipulează fie un bă rbat, fie o
femeie. Este o afurisită de hartă a drumului. Probabil a crezut că este
al naibii de deşteaptă . Tess putea să vadă posterele astea de milioane
de ori.
— Ş i nu a suspectat nimic. Amy a tachinat-o oferindu-i informaţii şi
Tess nu a suspectat niciodată . Câ t valorează posterele astea, Aidan?
— Dacă sunt originale? Cam în jur de două sute de mii de dolari.
— Ai fă cut un curs despre filme atunci câ nd ţi-ai luat diploma, nu-i
aşa?
— Da, spuse Aidan plat. Emoţia datorată faptului că spă rsese codul
dispă ru repede. Că mult îmi mai foloseşte asta acum. Ce are de-a face
asta cu locul în care este Miller acum?
Murphy îl prinse de umeri şi-i strâ nse încurajator.
— Încearcă să -ţi relaxezi mintea, Aidan. Gâ ndeşte-te la ce ştim, nu la
ceea ce nu ştim. Gâ ndeşte-te la asta. Două sute de mii de dolari sunt o
groază de bani ca să -i cheltuieşti pentru a decora un perete. M-am
uitat pe formularul lui Miller de anul trecut şi a declarat doar şaizeci
de mii ca venit. Închirierea acestui apartament se potriveşte cu asta.
Posterele însă nu.
Aidan ridică din sprâ ncene.
— Mai devreme, ai spus că eşti surprins că nu a devenit avocat al
acuză rii. Dacă cumva cauţi nişte trepă duşi dubioşi ca să -ţi
îndeplinească poruncile…
— Ca avocat al apă ră rii, ea are acces la toţi tipii ră i de care are
nevoie pentru a-i îndeplini fiecare treabă mă runtă pe care voia să o
facă . Murphy se uită prin sufragerie. Singurul lucru pe care nu-l vă d
este un sistem mare de calculatoare. Câ nd Rick ne-a ară tat toate
camerele video mi-am imaginat un fel de consolă a la James Bond care
avea zece monitoare şi acoperea un perete întreg. Aici nu se află niciun
computer. Nici mă car un monitor.
— Probabil că are un laptop.
— Probabil, dar trebuia să urmă rească atâ tea ore de film. Camerele
din apartamentul lui Tess, de la biroul ei, cele din apartamentul
Cynthiei Adams… Nu mi-o pot imagina că stă să se uite la fiecare
filmare pe râ nd, mai ales că se ocupă şi de slujba ei. Trebuie să aibă cel
puţin două sau trei monitoare, Aidan. Altfel, nu este posibil din punct
de vedere logistic.
Aidan încuviinţă înverşunat.
— Înseamnă că are alt loc unde le rulează . Voi verifica toate
proprietă ţile pe care le deţin corporaţiile ei, începâ nd cu Deering.
— Aidan, Murphy, îi strigă Jack pe un ton alertat, din dormitor.
Veniţi să vedeţi.
Aidan se opri brusc, cu ochii la ceea ce vedea. Uşile şifonierului erau
date la o parte, dezvă luind o mulţime de fotografii. O faţă era comună
în toate.
— Swanson, murmură Aidan.
Vito stă tea la picioarele patului lui Amy, cu capul aplecat sub un
baldachin roz înzorzonat.
— Sunt mai multe aici, spuse el plat.
Aidan şi Murphy se apropiară de pozele din şifonier. Multe dintre
ele erau poze de grup.
— Asta a fost fă cută la bistroul lui Robin Archer. Tess are una exact
ca asta.
Dar, uitâ ndu-se mai de aproape stomacul i se strâ nse din nou.
— A tă iat-o pe Tess din poză .
— Din toate pozele, murmură Murphy. Se pare că Swanson stă tea
ală turi de Tess de fiecare dată câ nd avea ocazia. Miller e obsedată de
tipul acesta.
Aidan se uită la Vito.
— Swanson lipseşte de trei luni de zile.
— Eu mă gâ ndeam că este mort, dar dacă Miller îl urmă rea şi el s-a
simţit ameninţat, se poate să se fi folosit de şiretlicul cu Medici fă ră
Frontiere pentru a dispă rea, spuse Murphy.
— Uită -te la asta, fu tot ce spuse Vito şi se îndepă rtă de pat.
Aidan îşi bă gă capul sub baldachin şi clipi.
— Mama dracului!
Toată zona baldachinului era acoperită cu şi mai multe poze cu
Swanson în diferite etape în care se dezbră ca.
— Se pare că a fost în dormitorul lui câ nd a fă cut aceste poze prin
fereastră .
— Am fost la ultima lui adresă cunoscută ieri. Murphy se încruntă .
Dormitorul dă în stradă . Aceste fotografii trebuie să fi fost fă cute de la
vreun apartament de vizavi. El ridică din sprâ nceană . Poate fi locul ei
de joacă .
Aidan simţi o lică rire de speranţă .
— Hai să mergem acolo.
— Eu îl sun pe Spinnelli. Poate începe să verifice adresele. Să ne facă
rost de un mandat.
— Aşteaptă . Înainte să plecaţi… Stâ nd lâ ngă uşa dulapului din
dormitor, Jack ţinea în mâ nă o pereche de pantofi bă rbă teşti.
Mă rimea corectă . Sâ nge pe şireturi. Îi întoarse. Nu au noroi pe tă lpi.
Îi vom analiza ca să vedem dacă sâ ngele este al lui Bacon.
— Atunci înseamnă că are două perechi de pantofi, medită Murphy.
Aceştia şi pe cei pe care-i purta în această după -amiază câ nd l-a lovit
pe Vito.
— Are mult mai multe decâ t atâ t. Jack se dă du la o parte. Uită -te!
Două geamantane mari stă teau deschise pe podea, pline cu haine
bă rbă teşti.
— Pe eticheta de pe bagaje scrie „Jim Swanson”, spuse Jack.
Portofelul lui se afla acolo împreună cu carnetul de conducere, un bilet
spre Ciad şi un paşaport. Ş i asta, învelit într-o că maşă . Era un cuţit de
mă celar, acoperit cu o coajă maronie.
Lui Aidan îi îngheţă sâ ngele în vene.
— Atunci el este mort. Ea l-a ucis.
— Dar de ce? întrebă Murphy. De ce ar face una ca asta?
— Era obsedată de Swanson, spuse Aidan, cu stomacul încă strâ ns.
— În noaptea dinaintea plecă rii el s-a îmbă tat, îţi aminteşti? S-a dus
la Jon Carter şi a spus tot ce avea pe suflet. Îi aruncă o privire lui Vito.
Swanson era îndră gostit de Tess, dar ea-l refuzase. De aceea a plecat în
Africa.
Vito fă cu ochii mari.
— Acesta e tipul? Mi-a spus că asta s-a întâ mplat. Dar nu mi-a spus
niciodată numele individului. Mi-a spus că sunt singurul că ruia i-a
spus. Se simţea al naibii de vinovată .
— Hai să jucă m asta. Aidan ară tă spre el. Eu sunt Amy. Murphy, tu
eşti Swanson. Tu ai venit de la Carter şi eşti beat şi descurajat. Nu prea
eşti iute de picior. Între timp, eu tâ njesc după tine. Am toate aceste
fotografii cu tine. Tu pleci mâ ine şi s-ar putea să nu te mai vă d
niciodată . Mă duc la tine şi… ce fac? îţi mă rturisesc dragostea mea?
— Se prea poate. Murphy încuviinţă dâ nd din cap. Dar eu spun: „Nu
se poate. O iubesc pe Tess.” Te enervezi. Ce se întâ mpla câ nd ea se
enerva, Vito? Câ nd se enerva ră u de tot?
Vito pă li.
— Am vă zut-o doar o singură dată furioasă ră u de tot. Cineva îi
tră sese ţeapă la o întâ lnire pentru o seară dansantă la şcoală . Tipul
primise o ofertă mai bună de la o fată mai populară . A devastat
complet camera, a distrus lucruri… El înghiţi cu greu. Ş i-a ciopâ rţit
rochia pe care trebuia să o poarte, precum şi salteaua de pe pat. M-a
implorat să o ajut să scoată salteaua sfâ şiată din cameră înainte ca
mama şi tata să afle. A spus că a tă iat salteaua din greşeală , dar avea
scobituri, de parcă ar fi înjunghiat-o. Dacă pă rinţii mei mi-ar fi spus
despre mama ei… Nu aş fi ascuns aşa ceva.
— A fost îngrozită câ nd a vă zut ce a fă cut. Îl iubea şi l-a omorâ t,
spuse Murphy. Ş i în mintea ei, este din vina lui Tess.
— Acesta a fost tră gaciul care a transformat asta dintr-o tortură
obişnuită într-o ră zbunare personală . Aidan trase aer în piept. A vrut
să -i ia totul lui Tess. Cariera şi credibilitatea ei. Viaţa. Nu putea rosti
aceste cuvinte.
— Tu, adă ugă Murphy. Tu trebuia să o pă ră seşti atunci câ nd Rachel
a fost ameninţată .
— Dar nu ai fă cut-o, spuse Vito şovă itor. Mulţumesc.
Aidan îşi reaminti privirea lui Tess câ nd crezuse că o pă ră sise.
Crezuse că ştie ce se petrecea în mintea lui. Crezuse că -l descifrase
una, două pentru că asta fă cea ea. Analiza şi diagnostica. Îi ajuta pe
sinucigaşi câ nd erau foarte vulnerabili. Îi oprea pe ucigaşi şi pe
violatori să se folosească de nebunie ca să scape de justiţie. Ş i era
foarte bună în ceea ce fă cea.
El crezuse că o astfel de aptitudine este înră dă cinată , reflexivă , ceva
ce fă cea cu oricine. Dar se pare că oamenii la care ţinea nu erau supuşi
unei astfel de examină ri minuţioase. Pentru că dacă ea ţinea la cineva
cu sinceritate şi fă ră reţinere, se aştepta la acelaşi lucru. Asta o fă cuse
să fie vulnerabilă faţă de cei ale că ror motive erau egoiste sau brutale.
Phillip Parks. Denise Masterson. Amy Miller.
— Jack. Unul dintre criminalişti se întoarse cu un plic maro în mâ nă .
Jack scoase un teanc de felicită ri şi o foaie cu timbre din Ciad.
— Sunt deja scrise, spuse Jack. Plă nuia să trimită astea o dată la
câ teva luni.
— Probabil că ea a scris şi scrisoarea că tre directorul clinicii,
adă ugă Murphy. Ca să ascundă ceea ce fă cuse. Hai să verifică m
apartamentele de vizavi de vechea locuinţă a lui Swanson.
— Ş i orice altă proprietate deţinută de corporaţia Deering.
Aidan aproape că ajunsese la uşă câ nd îi sună celularul.
— Reagan, aici este Jon Carter. Tocmai am ieşit din operaţie şi mi-
am verificat mesajele. Unul era de la tine şi unul era de la Amy Miller.
Aidan se opri brusc.
— Ce spunea?
— Este un mesaj ciudat. Spune că are nevoie de ajutorul meu, că
este o urgenţă . Spune că este cu un client, un puşti care s-a panicat şi a
împuşcat-o. Vrea să ne întâ lnim ca să o cos pentru că nu vrea ca
împuşcă tura să fie raportată .
— Unde se presupune că vă veţi întâ lni?
— I-am spus că ne vedem acasă la mine în treizeci de minute. Te-am
sunat pentru că în timpul operaţiei m-am tot gâ ndit la seara trecută .
Amy mi-a ţinut haina în timp ce-i prezentam condoleanţe lui Flo Ernst.
Sper să greşesc, dar nu vreau să risc viaţa lui Tess.
— Suntem pe drum, Jon. Vom ajunge acasă la tine în cincisprezece
minute.
— Atunci înseamnă că am avut dreptate. El pă rea a fi extenuat.
— Da. Aidan trase aer în piept. Ai avut dreptate.
Tess ieşi uşurel din lift la etajul unde se afla Aidan, inima ei
alergâ nd. Stă tu o clipă şi trase aer în piept.
— Încă mai ură şti lifturile, Tess?
Se uită în sus şi-l vă zu pe Marc Spinnelli studiind-o cu un zâ mbet
binevoitor, cu un pahar de cafea în mâ nă .
— Da, dar s-ar putea să ură sc înă lţimile un pic mai mult acum.
El râ nji.
— Aş spune că ai dreptul să ai o astfel de fobie, doctore. O cuprinse
cu braţul de umeri. Nu am avut ocazia să vorbesc cu tine aseară . Eşti
bine?
— Sunt bine. Mă dor toate, dar sunt bine.
Se trezise acum o oră în patul lui Aidan. El deja plecase, lă sâ nd un
bileţel pe pernă . „Odihneşte-te”, îi ordonase el, dar în dimineaţa asta
avea nevoie de ră spunsuri. Avea nevoie de el.
— Aidan este aici?
El încuviinţă dâ nd din cap, înţelegâ nd.
— Este în sala de conferinţe. Te conduc.
Cinci perechi de ochi priviră în sus câ nd ea intră în încă pere. Jack,
Rick, Patrick, Murphy şi Aidan. El se ridică , încruntâ ndu-şi
sprâ ncenele.
— Ţ i-am spus să dormi.
— Nu am putut. Scoase ziarul Bulletin de dimineaţă . Ai vă zut asta?
Aidan oftă .
— Da, l-am vă zut. Aşază -te, Tess.
Ea se aşeză pe scaunul oferit şi deschise ziarul, uitâ ndu-se încă o
dată la titlul scris cu litere groase… Titlul era: AVOCATĂ A APĂ RĂ RII,
CRIMINALĂ . Sub titlu se aflau două articole. Primul era cel mai mare,
scris de Cyrus Bremin. Scria în detaliu despre rolul lui Amy în crimele
de să ptă mâ na trecută , care culminase cu Phillip Parks şi Keith
Brandon. Pozele lor priveau fix din paginile ziarului, iar ea se simţi
tristă . Era inclusă şi o poză cu ea, ală turi de una mai neclară a ei
atâ rnâ nd de balcon. Această poză îi fă cu stomacul să protesteze.
Visase despre asta noaptea trecută , degetele ei se desprinseseră uşor
de pe marginea balconului în timp ce de dedesubt se auzeau
claxoanele din trafic. Dar nu adormise. Era doar memoria ei care rula
iar şi iar îngrozitorul moment. Dar tră ia. Alte treisprezece persoane nu
mai tră iau.
Cel de-al doilea articol era mai mic, dar la fel de şocant. Amy lucrase
pentru câ teva familii importante din Chicago, câ ştigâ nd bani mâ njiţi
cu sâ nge în timp ce-i ajuta să -i bage la închisoare pe angajaţii care-i
supă rau. Invariabil, acei angajaţi erau omorâ ţi, trimiţâ nd un mesaj
eficace oricui se gâ ndea să -i tră deze. Se pare că printre aceşti angajaţi,
Amy Miller era asemuită cu moartea. Cumva, Joanna Carmichael
descoperise asta. O costase viaţa iubitului ei.
— În sfâ rşit şi-a obţinut articolul semnat de ea, murmură Tess. Mă
refer la Carmichael.
— Cu un preţ. Aidan se întoarse încet. Eşti bine?
Da, vru ea să ră spundă , apoi se uită la prima pagină .
— Nu. Nu sunt.
— Cum se simte tată l tă u? întrebă Murphy.
— Stabil. Încercă să zâ mbească . Capricios. Vrea să plece acasă .
Ceva stră luci în privirea lui Aidan, dar el doar zâ mbi.
— Vom vorbi despre asta câ nd se vor linişti toate. Ai mâ ncat?
— Mama ta m-a obligat.
Tess se trezise simţind miros de ouă şi bacon şi vă zâ nd zâ mbetul
calm al lui Becca Reagan, care pă rea să îndepă rteze cea mai rea
situaţie. Tess îşi petrecuse seara trecută la spital unde fusese
examinată şi i se dă duse repede drumul. Tată l ei fusese, desigur,
internat. Vito şi mama ei încă mai stă teau la că pă tâ iul să u. Dar tată l ei
insistase ca ea să se ducă acasă . Să doarmă . Acasă însemna casa lui
Aidan.
— Ce ai aflat noaptea trecută ?
— Că tot ceea ce este în articolul lui Carmichael este adevă rat. Ş i
mai mult de-atâ t.
— Întindea curse oamenilor nevinovaţi, spuse cu asprime Patrick.
Pe unii dintre ei i-am urmă rit eu penal. Dacă poliţia se apropia prea
mult de una dintre crimele comise de vreuna dintre familii, familia o
aducea pe ea. Ea gă sea un ţap ispă şitor, aranja probele ca să fie gă site.
Ş i-l apă ra pe bietul nenorocit astfel încâ t să nu aibă nicio şansă în faţa
justiţiei. Îşi încordă maxilarul, în privirea lui citindu-se dispreţul. Iar
eu nu am suspectat nimic. Nici Kristen. Înainte ne fă ceam griji pentru
apelurile care pot apă rea din cauza ta. Acum ne confruntă m cu
posibile anulă ri ale tuturor cazurilor pe care le-a apă rat ea.
— Ironic, murmură Tess.
— Fratele lui Nicole Rivera era unul dintre acei oameni nevinovaţi,
spuse Aidan. L-a ales pe bă iat pentru că ea credea că Rivera era cea
mai bună alegere pentru a te imita. I-a înscenat lui Miguel Rivera o
crimă , apoi a stors-o de bani pe sora lui.
— Bă iatul este liber? întrebă Tess.
Aidan încuviinţă din cap.
— De noapte trecută .
— Dar sora lui este moartă , spuse plat Murphy. Nu mai are pe
nimeni.
— Pentru că Amy a omorâ t-o. Tess închise ochii. Împreună cu
ceilalţi oameni. Ş i tot nu ştiu de ce, decâ t că mă ura.
Tă cerea din jurul mesei era jenantă şi ciudată . Tess se uită la feţele
lor.
— Spuneţi-mi! Acum!
— Din cauza lui Jim Swanson, Tess, spuse Aidan cu blâ ndeţe. Ea era
obsedată de el.
— Dar el mă voia pe mine. Ea se încruntă . A plecat acum trei luni în
Africa. Asta a provocat toate astea? Ochii lui Aidan sclipiră şi Tess ştiu.
Este mort, nu-i aşa?
— Îmi pare ră u, Tess. Swanson nu a apă rut niciodată la clinica din
Ciad. I-am gă sit lucrurile în dulapul lui Amy şi un cuţit cu sâ nge uscat
pe el, avâ nd grupa lui de sâ nge. Trebuie să -l fi omorâ t într-un acces de
furie. Apoi te-a învinovă ţit pe tine.
— M-a urâ t în toţi aceşti ani. Gura ei se strâ mbă cu amă ră ciune. Al
naibii psihiatru sunt şi eu. Aveam un ucigaş la uşă şi eu nu am ştiut-o
niciodată .
— Mama ei a fost schizofrenică , Tess, spuse Murphy. Mama ta îţi
poate spune mai multe, dar se pare că Amy se află la limită de ani de
zile. Dar a fost destul de deşteaptă să ascundă asta de toată lumea.
Inclusiv de tine.
— De curâ nd, judecata ei să nă toasă a început să -i scape de sub
control. Aidan o strâ nse de mâ nă . Nu se mai putea ascunde.
— Mama ştia? Tess se chinui să înghită . Ş tia?
— Ş tia că mama lui Amy fusese bolnavă , Tess. Nu avea nici cea mai
mică idee că şi Amy era bolnavă .
Rigidă , Tess încuviinţă din cap.
— Nu mai contează . Ş tii că m-a otră vit? Cu supă .
De partea cealaltă a mesei Jack se strâ mbă .
— Ciupercile. Aşa s-a gâ ndit şi Julia.
— Ş i s-a culcat cu Phillip.
— Ne-am dat seama de asta, spuse Murphy.
Tess încuviinţă din nou dâ nd din cap, rulâ nd filmul serii trecute în
minte.
— Ş i şi-a ucis tată l. Dar spre surprinderea ei nimeni nu pă ru şocat.
— Ş i asta ştiaţi?
— Vito suspecta asta. Se pare că un bă iat din cartier a fost acuzat.
— Leon Vanneti. Tess se încruntă . Era nevinovat, aşa cum a spus
Vito. Dar este doar cuvâ ntul meu. Nu există vreo dovadă . Ea fă cu ochii
mari. A spus că Leon a violat-o. Pe atunci nu au fă cut un test ADN, dar
dacă încă mai au proba poate reuşesc să -l pot absolv acum de vină .
— Voi da nişte telefoane în această dimineaţă , promise Spinnelli.
Cel puţin putem îndrepta un lucru.
Tess oftă .
— A omorâ t-o şi pe Eleanor.
La asta, câ teva sprâ ncene se ridicară mirate.
— Chiar aşa? întrebă Murphy. Cum a fă cut-o?
— A injectat-o cu aer. Pentru că Eleanor a fost bună cu mine.
Spinnelli îşi drese glasul.
— Avem nişte veşti bune pentru tine, Tess. Rick?
— Am gă sit filmele originale ale lui Bacon în apartamentul ei,
aseară , spuse Rick. Împreună cu un CD pe care era trecut numele tă u.
Lynne Pope a identificat ca fiind eticheta pe care a vă zut-o în ziua în
care Bacon a încercat să i-l vândă . Deci cel puţin toate copiile au fost
gă site.
Uşurarea aproape că o fă cu să plutească .
— Nu voiam să fiu atâ t de îngrijorată , dar eram.
Spinnelli o bă tu uşor pe umă r.
— Ei bine, nu mai este cazul să fii.
— Ş tii de ce voia Amy atâ t de tare filmele lui Bacon?
— Am pus o poliţistă să vizioneze filmele de câ nd am recuperat CD-
urile din depozitul lui Bacon. Ea a vă zut-o pe Amy luâ nd sticluţe din
dulapul tă u cu medicamente.
— Sticluţele pe care le-a pus în apartamentul Cynthiei Adams.
Aidan ridică din umeri.
— Pare a fi un lucru minor pentru ca ea să se îngrijoreze, dar cred
că era îngrijorată că Bacon va încerca să o şantajeze din moment ce te
şantaja pe tine.
— Cam asta ar fi tot, spuse Spinnelli, doar dacă nu mai ai şi alte
întrebă ri.
Tess se uită din nou la ziar, privirea ei alunecâ nd asupra pozei în
care ea atâ rna de balcon.
— Aş vrea să ştiu cum a descoperit Carmichael toate astea.
Aidan îi întinse mâ na.
— Hai să o vizită m şi apoi te voi duce să -ţi vezi tată l.
*
Aidan îi prinse centura de siguranţă . Ea stă tea liniştită , cu mâ inile
împreunate în poală , palidă din cauza fragilită ţii, cu o privire
vulnerabilă ca a unui copil traumatizat. El nu vorbi pâ nă câ nd se
îndepă rtară destul de mult de secţia de poliţie.
— Ar trebui să fii acasă în pat.
— Nu puteam să dorm.
El ştia asta. Ea stă tuse întinsă ală turi de el toată noaptea, cu trupul
rigid şi îngheţat, lacrimi curgâ ndu-i din ochi pâ nă ce el, într-un final,
oferi ceea ce aveau amâ ndoi nevoie. Ea ră spunsese cu o ferocitate care
încă îi mai fă cea pielea să furnice din cap pâ nă -n picioare. Să -l ajute
Dumnezeu, voia să se simtă din nou la fel. Chiar acum. În schimb, el îşi
pă stră vocea blajină .
— Ai fi putut să iei unul dintre somniferele pe care ţi le-a prescris
Jon.
— După ziua de ieri cred că am luat tranchilizante câ t pentru toată
viaţa. Ea zâ mbi forţat. Dar îţi mulţumesc. Voi fi bine, Aidan. Doar că va
dura un timp.
— Am timp, Tess.
Privirea ei serioasă fix ca un pumn dat sistemului să u prea activ.
— Bine.
— Mai am o veste bună . Îl mai ţii minte pe prietenul acela al tată lui
lui Danny Morris?
— Cel din cauza că ruia te-ai ră nit la mâ nă câ nd încercai să -l
arestezi?
— Da. Am trecut pe la apartamentul lui azi, în drum spre serviciu.
Ghici cine dormea pe canapeaua lui?
Ea-şi miji ochii de satisfacţie.
— Ai arestat tată l.
— A încercat să scape, dar era prea dezorientat ca să facă altceva
decâ t să se clatine. Va fi acuzat de crimă .
Ea dă du sobru din cap.
— Bine.
Apoi se uită în altă parte, iar el realiză cum se simţise ea câ nd el se
închisese în sinea lui.
— Tess, vorbeşte cu mine. Spune-mi ce te deranjează . Trase maşina
într-un loc de parcare gol şi îi ridică bă rbia cu un deget.
Gâ tul ei se agita în timp ce încerca să -şi controleze lacrimile, dar tot
i se rostogoliră pe obraji. Te rog, vorbeşte cu mine.
— Aş fi omorâ t-o, Aidan. Era ca şi o soră şi eu aş fi omorâ t-o.
El miji ochii.
— Merita să moară , Tess. A omorâ t atâ ţia oameni.
— Era bolnavă . Ea înghiţi cu greu. Far eu nu am ajutat-o niciodată .
El oftă . Orice ar fi, el era poliţist, far ea era doctor.
— Ş tii ce mi-am dat seama ieri după -amiază , stâ nd în apartamentul
ei? Că unul dintre lucrurile de care mi-a fost frică era acela că -ţi vei
croi drum în mintea mea, îmi vei acapara intimitatea. Apoi am realizat
că nu faci asta cu oamenii la care ţii foarte mult. Asta te-a fă cut să fii
vulnerabilă cu Amy, cu Phillip. Dar te pune pe picior de egalitate cu
mine.
Ea clipi privindu-l.
— Deci sunt ineptă câ nd vine vorba de cei pe care-i iubesc… ceea ce
este bine.
El îşi trecu limba peste dinţi.
— În esenţă , da.
Buzele ei se curbară .
— Ce dră guţ. Îşi şterse ochii. Sunt varză .
— Eşti frumoasă . Tess, alaltă ieri seară te-am întrebat ce vrei. Ai
spus că era ceva ce ai vrut dintotdeauna. Cineva care să te iubească .
Ea-şi ridică bă rbia. Ş i ai spus că asta nu te pune pe fugă .
— Nu o fă cea. Nu o face. Nu m-ai întrebat în noaptea aceea ce vreau
eu.
Ea-şi muşcă buza de jos.
— Deci? Ce vrei, Aidan?
El ezită , conştient de asta.
— Mereu mi-am dorit o femeie ca mama.
Ea zâ mbi.
— Cineva care să -ţi gă tească ?
— Ş i asta. Dar mai mult ceea ce a fost pentru tata toţi aceşti ani. El
venea acasă obosit, epuizat şi supă rat în legă tură cu ceva ce se
întâ mplase în timpul turei sale. Iar ea era acolo. Ea mereu… era acolo.
Ş i-l iubeşte pentru ceea ce este.
— Am observat şi eu asta. Este un om bun, Aidan.
— Ş i tu eşti, Tess. Îi luă mâ na şi i-o să rută . Cred că mi-a fost teamă
că vei face mult mai mult decâ t să fii acolo. Că vei analiza, vei judeca şi
poate-mi vei spune că eram nebun, pentru că uneori exact aşa mă
simt.
— Nu aş face asta. Ea se strâ mbă uşor. Se pare că sunt o
nepricepută .
— Numai în această privinţă . În rest, eşti chiar o expertă . Hai să
vorbim cu Carmichael.
Epilog
— Sfârşit —