A nd rei V o c h in

S uper S terur
Volumul I
FORIHRRER MRRII ECHIPE

COLECŢIA
Am scris această carte cu g în d u l la dai
oam eni Prim ul este bunicul meu,
Costică Pena, cel care m -a logodit cu
stadionul d n d n-aveam încă vîrsta de
şcoală, du cîndum ă de m înâ în
Potcoava G iuleştiului acolo unde
suferise el m ai bine de 50 de a n i
A l doilea este Ion Alecsandrescu, care,
în opinia mea, afo st principalul creator
al Stelei ‘86. D edic m em oriei celor doi
tot ce e m ai bun în această lucrare,
ia r ce e rău iau asupra m ea
 ...Pe laterala careului de 16 metri, cu zîmbetul pe buze şi mîinile
lipite urm de alta ca pentru rugăciune, Duckadam se tnnteşte înfund.
“Doamne, îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai ajutat!”. Pentru portarul
Stelei tot ce îl înconjura acum dispăruse. Era doar el cu e l Apărase3
penalţyuri, nu ştia cîte vor maif i şi nici n-avea chef acum să fa c ă vreo
socoteală. “ Uite-l p e Gâboajă. Ăsta bate bine, dar tot i-am luat dteva
na sete de bere de 3 ani de cînd ne întrecem la 11 metri după
antrenamente”. D uckadam nu privise nici una dintre execuţiile
coechipierilor şi n-o va fa c e nici acum. D u pă ce Balint şi-a fix a t
balonul pe punctul cu var, Helmuth s-a lăsat uşor pe spate şi a închis
ochii. H uiduielile tribunei îi spărgeau timpanele. “O r izbucni, ca la
M iţi şi Loţi, sau aud iar oftatul ăla atît de plăcuţi1”. N ebunia
transformase fluierul lui Vautrot într-un ţignal şters, pierdut în
spaţiu. “H uuuuuuuo!”. “Ahhhh!”. “C e l A marcat G abi?” Helmuth a
deschis ochii mirat. Liniştea căzuse iar ca o ghilotină peste capetele
spaniolilor care umpluseră stadionul “Sanchez Pizjuan”. “Aşa e,ad at
gol! E 2-0 pentru noi! Bravo, G abi!”, apucă să-i strige Duckadam,
du p ă care se îndreaptă cu pasul lui apăsat de urs grizzly spre linia
porţii “Helmuth, te arunci decis în stînga”, îşi spuse. “N u trebuie să-ţi
fie ruşine dacă veif i păcălit. Orice portar îşi alege un colţ la n metri,
dar de teama de a n ufi pen ibil nu îm pinge în picioare hotărît, iar tind
0 fa ce e prea tîrziu. Tu trebuie să rişti!”, se îmbărbătează Helm
după, care îşi focalizează privirea pe ochii lui M arcos, al patrulea
executant aiBarcetonei. “H a l băiete, că-ţi cam trem urăpidoarele. Ce
01 zice tu,că dacă am plecat de trei ori în dreapta sînt chititp e partea
aia? Uite că acum mă sucesc. Să nu te suceşti şi tu, da, băiete?”
Semnalul lui Vautrotse aude de această dată extrem de dar. Helmuth
îşi înfundă încă o dată mănuşile una într-alta, se încovoaie şi începe
să tropăie uşor din picioare. “H a l băiete, dâ-o la mine! H ai, prim ul
pas™ , al d o ile a .e bine aşa™ , al treilea_ H ai, trage! Am plecat! Ş i ._
Te-am păcâiiiiiiit, uite-o, e iar la mineeeeeee! Esteeeeeeeeeel”. în clipa
următoare Boloni atârna deja de gîtul portarului “Bravo, Duca!
Bravo, băiete!”. Helmuth nu realizase însă că totul se terminase. “CeA
gata?”. “Gata! Am tiştigat!” “Am luat Cupa!”. “Bravo, bă! Am luat-o,
b ă ea noastrăăăăăă!”. “C upa Campionilor, b ă ea noastrăăăâăT.
*
în memorabila noapte d e/m a i ip 86, la Sevilla, Steaua devenea
cea mai bună form aţie de club din Europa. Adevărata poveste a
construirii acestei echipe unice, care a disputat trei semifinale şi două
fin ale de Cupa Cam pionilor în numai 4 ani, începuse însă la malul
m ării tntr-o splendidă zi de vară a anului ip 8o.
I
O ÎNTREBARE
CA UN ORDIN

“Şi în încheiere, vă atrag atenţia încă o dată, tovarăşi, să nu vă

abateţi de la strategia şi politica partidului nostru. Să reprezentaţi
cu cinste Rom ânia la această şedinţă a Consiliului Politic
Consultativ al Tratatului de la Varşovia. M ult succes, dragi
tovarăşi!”. Uşa sălii de şedinţe din vila de la Neptun a lui Nicolae
Ceauşescu se deschise larg. Primul apăru însuşi şeful statului.
Chiar dacă îşi întrerupsese vacanţa pentru a da ultimele indicaţii
delegaţiei care a doua zi trebuia să plece în Polonia, Ceauşescu
afişa aceeaşi ţinută ca în tablourile ce tronau deasupra fiecărei
table din sălile de clasă ale şcolilor. Costum gri închis, cămaşă albă
scrobită, cravată roşie cu irizaţii albe. Purtînd o m apă sub braţ,
omuleţul cu părul cărunt se îndreptă spre terasă, acolo unde
consoarta lui de-o viaţă stătea la taclale cu soţiile lui Em il Bobu,
G heorghe O prea şi Nicolae Constantin, toţi trei mem bri ai
Com itetului Central. C u paharul de apă minerală în faţă, Elena
Ceauşescu rupse brusc discuţia cu celelalte fem ei pentru a aborda
“problemele partidului”. “Gata, dragă? Hai, fa-te lejer şi vino şi tu
aici! Apropo, n-ai discutat cu Olteanu, poate vine şi el cu soţia la
m are după ce se întoarce din misiune. L-am pus ministru’ apărării
de puţin tim p şi ar fi bine să ne cunoaştem m ai în deaproape” ,
spuse prim a tovarăşă a ţării. “N -am avut tim p, dragă, de aşa ceva.
D ar stai că n-o fi plecat chiar atît de repede. Ia ch em aţi- 1, m ă,
încoacel”, porunci nea N icu.
Constantin Olteanu fusese pus m inistru al apărării în m artie
1980 în locul lui Ion C om an, cel care “săltase” în fun cţia de
secretar C C al P C R cu problem e speciale. E ra cunoscut ca un o m
ferm, milităros şi cu m intea foarte ascuţită. G raţie inteligenţei şi
îndem înării de a undui printre obstacolele vrem ii, urcase de la
prăfuita Dîm boviţă natală pînă în guvern. A cu m se afla pentru
prim a oară la reşedinţa de la m are şi, totodată, în faţa p rim ei
m isiu n i m ai im portante. So sise la N ep tun îm preun ă cu Ilie
Verdeţ, prim ul ministru, V irgil Cazacu, secretar C C al P C R , | 1
Ştefan Andrei, m inistrul de externe, ch iar în acea dimineaţă. A
doua zi, în aceeaşi com ponenţă, urm au să plece la V arşo via,
pentru a se întîlni cu om ologii din Bulgaria, C ehoslovacia, R D G ,
Polonia, Ungaria şi U R S S şi pentru a stabili strategia de anihilare
a planurilor rivalilor din N A TO . A b ia aştepta să se reîntoarcă la
Bucureşti, să mai pună la punct cîteva chestiuni la m inister, să m ai
schim be două vorbe cu nevasta, cînd vocea aghiotantului îi stopă
mersul g ră b it “Tovarăşul secretar general vă cheam ă pe terasă!”.
Puşi im ul lîngă celălalt, Ceau şescu şi O lteanu păreau fraţi
buni. C am aceeaşi înălţime, nu m ai mult de 1,70, cam aceeaşi alură
şi fizionom ie, cu părul uşor buclat şi pieptănat pe spate. “Ia loc,
tovarăşe Olteanu! E u şi tovarăşa ne-am gîndit să te invităm , după
ce-ţi închei misiunea, la cîteva zile de odihnă aici, cu noi. M ai stăm
şi noi, mai discutăm problem e ale parddului, jucăm un şah. Chiar,
te pricepi?". “ Foarte puţin şi, oricum , nu aşa bine ca
 dumneavoastră". “ Dar de unde ştii tu cum joc eu?” “Tovarăşii
Banc. Ştefan Andrei, Pană şi Dăscălescu susţin că sinteţi un
partener redutabil”. “Dăscălescu, ha, îl bat de -1rup, normal”, a spus
rtzînd Ceauşescu, după care a făcut cîţiva paşi către plajă, moment
în care discuţia a fost preluată de Elena. “Tovarăşe Olteanu, e
păcat să refuzi invitaţia. A r fi bine să profiţi de condiţiile oferite
de partidul nostru. Eu am stat bine şi m-am gîndit. Ce credeai
dumneata, că noi, eu şi cu tovarăşul Ceauşescu, ne-am imaginat
vreodată că o să ajungem să conducem ţara? N oi am vrut să ne fie
mai bine pe vremea burgheziei. D-aia am intrat în partid. Dăruite
că au venit ruşii şi am ajuns aici” . “Tovarăşa Ceauşescu, eu vă
mulţumesc mult pentru invitaţie şi vă promit că atunci cînd
timpul îmi va permite o voi onora! Acum, dacă-mi permiteţi să mă
retrag....”. “Sigur, te conduc eu”, spuse Nicolae Ceauşescu, care
tocmai revenise la masă.
Pe culoarul lung spre ieşirea în im ensa grădină cu păuni ce
înconjoară vila, şeful statului i-a m ai atras o dată atenţia lui
Olteanu asupra “importantei şedinţe de la Varşovia”, după care
şi-a luat răm as bun. N u înainte de a-i mai arunca o întrebare.
“Auzi, tovarăşe Olteanu, dar cu echipa aia de fotbal ce mai faceţi,
că nu m ai cîştigaţi nimic!?...”.
“Echipa aia de fotbal” era Steaua şi, conform organigramei, ea
era sub directa conducere aM inisterului Apărării. Făcea parte din
cadrul Clubului Sportiv al Armatei, care, în fapt, era o unitate mi­
litară. Clubul se num ea U M 2308, iar batalionul “fotbalistic”, U M
2317. Firesc, m inistrul avea în subordine C S A Steaua, iar din
partea partidului coordonarea revenea Consiliului Politic Supe­
rior al A rm atei, al cărui ş e f era la acea dată generalul Gom oiu.
După schema de funcţiuni, ministrul, adică generalul Olteanu, era
superiorul lui Gom oiu. C e i doi dirijau în m od norm al clubul, al
cărui comandant, colonelul Ion Aurel, avea în subordine toate cele
21 de secţii printre care şi fotbalul, la vrem ea respectivă condus de
colonelul Florescu. Su b această pălărie stufoasă îşi desfăşurau
activitatea antrenorii şi conducătorii “roş-albaştrilor”. D e aceea
Olteanu fusese întrebat de şeful statului despre situaţia echipei,
iar din acea clipă, între tancuri, batalioane, strategii şi planuri de
pace, fotbalul devenise şi el o miză. H ai că ăsta fusese ultimul lucru
la care se putea gîndi noul ministru. Putea însă să-l ignore?
*
C în d a ieşit pe poarta de la Neptun, în capul lui O lteanu
mecanismele începuseră să acţioneze în ritm mult accelerat D acă
indicaţiile preţioase ale “tovarăşului” în legătură cu o activitate sau
alta erau lucruri obişnuite, vorbele aruncate în vînt dădeau m ari
bătăi de cap. “Ce-o fi vrut să spună?” era întrebarea tuturor celor
care primeau o astfel de provocare. A şa dispăruseră biserici, aşa se
dezgoliseră balcoanele închise de oameni pentru a se m ai proteja
de frigul iernii. A şa se construiseră cupole la Casa Poporului şi tot
aşa, după o sim plă întrebare, se dăduseră jos peste noapte. “C e-o
fi vrut să spună?”
Pe tot drumul spre casă, Olteanu a desfăcut firul în patru. Ştia
că fostul ministru, Ion Com an, era un om împătimit de sport, în
general, şi de fotbal în special. Ştia că era un stelist în răit Aflase că
fusese ca un copil de trupă şi că se lipise de băieţii de la fotbal ca
marca de scrisoare. M ai întîi de marea echipă a C C A . M ergea cu
echipa şi la m eciuri, şi în cantonamente. Pe atunci era doar
locotenent şi percuta im ediat la solicitările lui Tom a, Voinescu
sau Zavoda, care-i cereau să se prezinte cu două-trei sticle de
Murfatlar, “dar d-alea cu corăbioară, nu oricare”, la m asa lor de
rummy. Între tim p urcase in grad şi în funcţie, iar cînd a ajuns
ministru a luat hotărirea să construiască stadionul din Ghencea.
Era in 1974, cînd, cu 9 m ilioane de lei alocate de la buget şi restul
de 25 furnizate de arm ată, a finalizat cea m ai m odernă arenă de
fotbal din ţară. N u num ai că îi plăcea sportul, dar C om an se şi
pricepea. Faptul că juca aproape zilnic tenis de cîm p devenise un
fapt de notorietate, care ajunsese şi la urechile prim ei fam ilii a
ţării. D ar cum jocul cu racheta era socotit sport burghez, iar
printre parteneri se aflau nu numai llie N ăstase sau Ion Ţiriac, ci
şi prietenii celor doi, V ilas, O vici şi Panatta, C om an avusese de
suportat nu o dată criticile proletare. U n a peste alta, m oştenirea
“dom niei lui C om an” era una importantă pentru noul ministru.
Pe de altă parte, Olteanu ştia că nea N icu era stelist. Sau m ai
bine zis, sim patiza într-un fel cu Steaua încă de pe vrem ea
începuturilor lui în arm ată, pentru că se m ai interesa şi de
Scom iceşti, echipa satului lui natal, şi de Universitatea Craiova, că
doar erau oltenaşi de-ai lu i D ar la fel de bine ştia că dacă pînă în
1965 m ai venea din cînd în cînd la stadion, după, n-a m ai apărut
niciodată. N ici m ăcar la m eciurile echipei naţionale. A v ea însă
inform aţii că m ai urm ărea uneori la televizor, în special partidele
internaţionale. în ciuda adm onestărilor soţiei, care nu scăpa
niciodată prilejul să-i reproşeze că “se uită toată ziua la prostiile
alea, care nici nu-i interesează pe oam eni. C red că voi transm iteţi
m eciurile astea ca să vă uitaţi voi”, îl cicălea de fiecare dată Elena
cîn d îl găsea la televizor. D in pricina rezultatelor proaste se m ai
enerva, le m ai zicea apropiaţilor că “ăştia nu m erită condiţiile
oferite de partid că, uite, n-au făcut totul să cîştige şi terfelesc
numele ţării”. Dar se limita la atît De altfel, din acel moment,
Ceauşescu nui-a mai zis ministrului mai nimic despre Steaua in
nici una dintre întilnirile lor. Olteanu insă a învăţat multe din
această primă îndlnire semioficială cu şeful statului Cu alte
cuvinte, a păstrat distanţa. Iar pentru a se feri de alte vorbe spuse
fe vînt care să-i creeze probleme suplimentare, nu şi-a făcut
niciodată vacanţa la vila lui Ceauşescu de la Neptun.

PRIMUL PAS
fe, .0 bună bucată de vreme, trebile ţării nu l-au lăsat pe Olteanu
să se aplece asupra sportului. în plus, avea şi o strîngere de inim ă
pentru simplul fapt că, efectiv, nu-i plăcea. Dar vorba aruncată de
şeful statului îl măcina. Aşa că, la vreo jumătate de an după
întrevederea de la Neptun, ministrul puse mina pe telefon şi ceru
legătura la predecesorul său în funcţie. “Tovarăşe Coman,
Olteanu vă deranjează”. “Spuneţi, tovarăşe ministru, cu ce vă pot
fi de folos?”. “Aş vrea să purtăm o discuţie. N-are nici o legătură cu
armata, ci cu sportul”. “Dacă-i vorba de asta, cu cea mai mare
plăcere. Vă aştept la mine la birou”.
li în după-amiaza aceleiaşi zile, ministrul intra în clădirea
Comitetului Central. Urcă pînă la etajul 6, iar în faţa biroului
superiorului său îşi trase sufletul, bătu şi-i ceru şefidui de cabinet
să-l anunţe. Imediat uşa capitonată se dădu la o parte, iar în pragul
ei apăru un bărbat nu înalt, dar bine făcut, cu alură de sportiv,
început de chelie şi faţă jovială. “Poftiţi, tovarăşe Olteanu, vă
aşteptam!”.
Dacă tot era acolo, ministrul deschise discuţia cu cîteva
 probleme strict de armată, după care începu să şarjeze. “Tovarăşe
Com an. spuneţi-m i şi mie, chiar aşa de interesat de fotbal este
tovarăşul Ceauşescu?”. C om an se lăsă mai bine în scaun şi-şi
dezveli un zimbet ştrengăresc. “Domne, ti place. Pe deasupra este
stelist. că doar e echipa armatei, dar de aici şi pînă la ce probabil că
gindeşti dum neata e cale lungă. La cită treabă are, nu-i stă lui
ghidul la fotbal. Poate o să-ţi mai arunce cînd şi cînd cîte o vorbă,
dar stai liniştit că n-are nici o treabă. A cu ’ vreo doi ani, era la
Snagov, într-o duminică. A ieşit cuyachtul pe lac şi, după prînz, a
ascultat etapa la radio. Steaua pierduse un meci la scor, 4-1 dacă
nu m ă înşel. A doua zi dimineaţă, cînd m -a văzut, m -a întrebat ce
am de gind cu echipa aia că nu m ai bate pe nimeni. D ar după aia
şi-a văzut de treabă. N -are el timp, domne, de din astea”.
Olteanu parcă m ai auzise întrebarea m isterioasă cu “echipa
aia”. O rgolios, nu i-a spus lui C o m an de întîlnirea de la Neptun,
dar a continuat să se intereseze şi să-şi inunde mintea cu notiţe.
N u-i plăcea să fie prins “în defect” şi de aceea, chiar dacă prim ise
asigurări de la actualul secretar al C C că implicarea şefului statului
se rezumă la întrebări nevinovate, Olteanu începea să-şi creioneze
un plan de luptă. N u a putut însă să arunce urm ătoarea întrebare
că, stîm it, C o m an l-a întrerupt. “Stai să-ţi mai spun una.
Prom ovase Scorn iceştiu l în D ivizia A şi urm a să joace cu noi.
înainte cu vreo două zile de meci, într-o pauză de şedinţă de
C om itet Politic, a venit la m ine şi m i-a spus: «Mă, să nu cum va să-i
iertaţi p e ăia’ Să-i bateţi, ai auzit?!». S -a întîmplat însă nu doar să-i
batem , ci să le dăm vreo şase goluri. Luni dim ineaţă iar ne-am
întîlnit. R îdea. «Bă, chiar aţi luat-o în serios. V oi nu i-aţi bătut
p-ăia, i-aţi omorît!». S ă ştii însă că la nivelul reprezentării
internaţionale îi pasă de sportivii rom âni. V rea să fie cei m ai buni
şi noi aici trebuie să acţionăm”.

S P R I JIN S T E L IS T P E N T R U C R A IO V A ,
L U C E S C U Ş I E C H IP A N A Ţ IO N A L Ă

în că din 1978, cînd era ministru al apărării, C o m an începuse

să discute serios despre creşterea perform anţelor Stelei în cupele
europene. D e altfel, în 1982, într-o şedinţă pe care a ţinut-o, în
calitate de ® © B t a r al C C , la C N E F S cu toţi antrenorii şi
conducătorii echipelor de fotbal, el a reluat ideea. “Tovarăşi, a spus
el atunci, nu trebuie să vă îmbătaţi cu apă rece că fotbalul este
sportul rege şi de aceea aveţi unele privilegii. Trebuie să fiţi realişti
şi săacceptaţi că pînă acum aţi fost răsfăţaţi. H andbalul a luat cupe
europene şi campionate mondiale, voleiul la fel, dum neavoastră
ma,puteţi să ajungeţi nici m ăcar în fazele superioare. E u cred că
este momentul să atacăm cu seriozitate com petiţiile europene
intercluburi. Universitatea Craiova, Dinam o, F C Argeş, poate şi
Steaua trebuie sprijinite pentru a urca. D acă ne organizăm bine,
nu se poate să nu cucerim şi noi, peste cîţiva ani, o cupă
europeană. V ă spun sincer, sînt stelist, dar acum, că răspund pe
linie politică de tot sportul românesc, vă voi trata pe toţi în m od
egal. Important este să trium fe o form aţie românească, indiferent
care ar fi numele ei”.
C eea ce specialiştilor din sală li se părea la momentul acela o
utopie pentru general-colonelul Ion Com an era posibil. De altfel,
vorbele sale nu au rămas doar între pereţii sălii din strada Vasile
Conta. Peste cîteva luni numai, cînd C raiova îşi începea urcuşul
spre sem ifinalele C upei U E F A , stelistul C om an a intervenit, în
forţa chiar, pentru a opri tentativa de destrăm are a acelei echipe.
“Crişan voia să plece pe la O radea, de Ţicleanu trăgea Sportul
Studenţesc, Dinamo îi dorea pe Bălăci şi pe Căm ătaru, Steaua se
interesa tot mai insistent de Ungureanu şi de Lung. Atunci am dat
un ordin şi, pentru o perioadă, am interzis transferurile. Iar
Universitatea a ajuns pînă în sem ifinalele C upei U E F A ”, îşi
reamintea C om an.
Din momentul în care fusese avansat şi avea în grijă tot sportul
rom ânesc, C o m an se im plicase puternic. T ot el, stelistul, îl
sprijinise pe Lucescu, în 1981, să preia echipa naţională, la numai
36 de ani. îl sfătuise să renunţe la dubla postură de antrenor-
jucător la Corvinul, explicîndu-i că el este selecţioner şi nu putea
urm ări toţi jucătorii numai în disputele directe. D e asemenea, îl
convinsese că trebuie să atace calificarea la Euro ‘84, nu să
form eze o echipă pentru C am pionatul M ondial din M exic ‘86,
cum intenţiona Lucescu. “M ăi Lucică, i-a spus el atunci, nu da, mă,
vrabia din m înă pe cioara de pe gard. Trage tare acum, că se poate.
Iar noi te vom sprijini”. D in nou, prom isiunea, dar şi previziunea
lui C o m an aveau să se adeverească. După m eciul pierdut cu
C ehoslovacia la Bucureşti, în prelim inariile lui Euro ‘84, Lucescu
a fost pus la zid. I se cerea dem isia. Atunci, în plenul şedinţei la
care participau m em brii Biroului Executiv, reprezentanţi ai
C N E F S şi ziarişti, C o m an a fost printre puţinii care i-au luat
apărarea lui Lucescu. “N u va părăsi echipa naţională. A re un
angajam ent pînă în 19 8 6 şi trebuie lăsat să-l ducă la capăt. Este un
an trenor tîn ăr şi valoros, iar greşeala nu este doar a lui. Pe
Ştefănescu nu -1întrebaţi de ce a alergat lingă adversar aproape de
la centrul terenului şi nu l-a doborît acolo, ci doar în careu? Au
greşit toţi, dar am convingerea că tot ei o v o r îndrepta. A şa că
lăsaţi -1pe Lucescu în pace să-şi continue m unca”. Peste o lună,
Ştefănescu dădea o pasă m agnifică pentru Căm ătaru la victoria
din Suedia, de pe “Rasunda” , iar pe 30 noiem brie 1983, la
Bratislava, Lucescu califica echipa Rom âniei la turneul final.
Ş i pentru acel meci, antrenorul a prim it ajutor din partea
stelistului Com an. U E F A anunţase că m eciul cu C ehoslovacia,
ultimul din grupă, urm a să fie condus de ungurul Palotay, un
arbitru care ne m ai crease probleme. în ţară, ziarele au început să
urle, avertizînd că cehii aleseseră Bratislava ca oraş de disputare a
meciului tocm ai pentru că peste 30 la sută din populaţie era de
origine maghiară. C um şi arbitrul era de aceeaşi sem inţie, O vidiu
Ioaniţoaia cerea într-un articol din “ Flacăra” schim barea
“centralului”. V estea a ajuns pînă la urechile lui N icolae
Ceauşescu, care l-a interpelat pe Com an. “Trim ite o telegram ă la
U E F A , sau cum îi spune, şi cere-le să ne schim be arbitrul1” .
“Tovarăşe secretar general, aşa ceva nu se poate. Ă ia cînd
desemnează pe cineva, rămîne bătut în cuie. D ar staţi liniştit, vom
face altceva! V o m scoate o ediţie specială a ziarului în care vom
anunţa că acela a fost doar punctul de vedere al unui ziarist, nu
poziţia F R F , şi vom rezolva problema”. în afara celor com unicate
şefului statului, C om an a luat legătura cu Ştefan Kovacs. Pişti se
cunoştea cu mulţi în U ngaria şi, prin interm ediul celebrului
crainic al televiziunii maghiare, Sepessi, a putut lua legătura direct
cu Palotay. în afara ziarului şi a prezentării punctului de vedere
oficial al F R F , Kovacs i-a m ai dăruit lui Palotay, printre altele, şi un
parpalac gen “A lain Delon”, confecţionat special pentru arbitru
din ordinul lui C om an. Peste numai dteva zile. Rom ânia obţinea
 un i - i la Bratislava, rezultat care califica echipa lui Lucescu la Euro
‘84. C it despre arbitraj, “el a fost realm ente excelent pe toată
durata partidei", ca să 1cităm pe trimisul “Sportului”, Gheorghe
Nicolaescu, gazdelor anulîndu-li-se un gol marcat din ofsaid şi
refuzîndu-li-se un penalty cerut la o cădere teatrală în careu.
Din păcate pentru echipa noastră naţională, Lucescu n-a fost
de acord pe timpul turneului final din Franţa să colaboreze cu Pişti
Kovacs. Povesteşte Ion Com an: “ Pentru E u ro ‘84, U E F A delegase
cîte un tehnician pe lingă fiecare echipă. La noi îl trimiseseră pe
Kovacs. C în d a auzit, Lucescu s-a îm potrivit. D orea să ducă,
probabil, de unul singur, drumul pînă la capăt. Uitase însă că pe
tot parcursul preliminariilor, ori de cîte ori a avut nevoie, a primit
sprijinul nostru, inclusiv al lui Pişti. Kovacs nu s-a supărat cînd a
auzit că Lucescu nu -1vrea. A anunţat U E F A , iar forul european
i-f. trimis o invitaţie nom inală la turneu. A stat tot timpul în loja
V IP -u rilo r şi a văzut cum R om ânia a term inat cam pionatul pe
locul 7. E u cred că îndepărtarea lui Pişti de lîngă echipă a fost una
dintre marile greşeli ale lui Lucescu. Nu-i vorba numai de sfaturile
de ordin tactic pe care putea să le dea, cît m ai ales de influenţa pe
care o avea în rîndul oficialilor europeni. Domne, omul ăsta era o
som itate în m aterie de fotbal. E ra cunoscut şi apreciat de toată
lumea. îm i am intesc că prin anii ‘70, N icolae Ceauşescu a făcut o
vizită în Olanda. La dineul oficial, Regina a apărut în faţa şefului
statului nostru cu Kovacs de m înă şi a spus: «Domnule preşedinte,
în O landa aveţi doi am basadori. Unul este cel numit de guvernul
R o m ân iei, iar cel de-al doilea, mult m ai im portant pentru
dum neavoastră, este dom nul Ştefan Kovacs». C în d a venit acasă,
C eau şescu era de-a dreptul im presionat. N e-a povestit tuturor
întîm plarea, dîndu-ni-1 ca exem plu de om care face cinste ţării.
A şa era Kovacs văzut în străinătate. Păcat că Lucică s-a încăpăţînat
să-l ţină la distanţă”, a încheiat Com an.
T ot în sprijinul echipelor participante în cupele europene, în
vara lin 1983, Com an a iniţiat şi aprobat un nou regulam ent de
transferări oare la articolul 8 stipula: "E chipele participante în
cupele europene şi Cupa Balcanică pot transfera un singur jucător
de la echipele divizionare A (neparticipante în com petiţiile
internaţionale), B sau C fără acordul de transfer al clubului
(asociaţiei) f e Ia care pleacă, dar cu consimţământul scris al
jucătorului în cauză; cluburile (asociaţiile) nu pot pierde în baza
acestei prevederi decît un singur jucător; cluburile (asociaţiile)
care beneficiază de această prevedere sînt obligate să cedeze în
schimb un jucător din lotul lor de 23 de jucători. în aceste cazuri
este necesar avizul biroului F.R.Fotbal”.

A C C EPT U L LU I A LEC SA N D R ESC U

Pentru Steaua, cupele erau însă departe. Olteanu se lăm urise

într-un fel asupra inexistenţei vreunui pericol din partea C abin e­
tului numărul 1, dar răm ase ferm pe poziţie în ideea de a crea o e-
chipăla Steaua. T o v a ră şe Com an, îm i trebuie totuşi un specialist
cu care să m ă consult. V reau să fac treabă serioasă la fotbal” .
“Domne, cel mai bun ar fi Alecsandrescu. Ion e acum secretar la
Federaţie, dar el este stelist sută la sută şi, de 20 de ani, de cînd
lucrează la F R F , şi-a făcut o grăm adă de relaţii. Eu zic că ar trebui
să-l pui chiar şeful secţiei de fotbal". C om an avea o idee fixă în
ceea ce priveşte echipa Steaua. în urm ă cu ani, la o discuţie cu şefii
clubului, le ceruse acestora să crească talente în curtea proprie.
Aşa au apărut, intr-un interval relativ scurt, jucători ca Iordănescu,
Sam eş, M arcel Răducanu, Aelenei, Adrian lonescu, toţi formaţi şi
prom ovaţi de Steaua. Ş i în privinţa conducătorilor avea aceeaşi
concepţie. De aceea i se părea cel m ai nim erit Alecsandrescu.
Fostul internaţional stelîst intrase într-un con de u m bră la
Federaţie. C h ia r dacă nu se dovedise nim ic niciodată, asupra
activităţii lui, în special în raport cu delegările şi o bservările
arbitrilor, planau destule sem ne de întrebare. E ra vizat, în curînd,
pentru o schim bare, cu atît m ai m ult cu cît teoria rotirii cadrelor,
la m odă în acea perioadă, funcţiona în orice dom eniu. Sem nalul
prim it de la O lteanu s-a dovedit a fi, pînă la urmă, exact ceea ce
aştepta Alecsandrescu.
“ Ioane, hai la Steaua! T rebuie să facem treabă” . Prezenţa
m inistrului în sediul din V asile C o n ta anunţa ceva şi pentru cei­
lalţi funcţionari. După plecarea lui Com an, luni bune, m inistrul
apărării nu-şi făcu se apariţia în acea clădire. A lecsan drescu îl
prim i în birou l lui şi discuţia prinse contur im ediat în jurul
aceleiaşi întrebări: “C u m să facem să reclădim echipa?”. D acă se
aştepta să prim ească sfaturi de la nea Ion, O lteanu se înşelase.
O m ul din faţa sa ascultă pledoaria, dar nu oferi pe loc vreo soluţie.
N u degeaba i se spunea “Sfin xul” . A adm is însă un lucru m ult mai
im portant. C ă îl tentează noua funcţie şi că va accepta să v in ă la
Steaua. D ar num ai după ce-şi va pune la punct “d te v a problem e
de o rd in p ro fesio n al”. G en eralu l O lteanu cucerise prim ul şi cel
m ai im portant obiectiv.

S P IO N U L T O M A

Stelist pînă în m ăduva oaselor, Alecsandrescu a ştiut să se stre-

coare timp de 20 de ani astfel încît să nu lase senzaţia că ar avantaja,
prin vreo decizie, formaţia la care evoluase. M ai mult decît atît,
dădea uneori impresia chiar că o dezavantajează în raport cu eterna
rivală, Dinamo. Rezolva fel şi fel de cerinţe care veneau şi dinspre
Ştefan cel Mare, şi dinspre Craiova. Mai ajuta şi Rîmnicu Vîlcea, că
doar era oraşul lui, nu-i refuza niciodată pe cei de la Petroşani,
pentru că ştia ce vîlvătaie poate genera o nemulţumire a
“oamenilor muncii din Valea Jiului”. Era bun prieten cu Dumitru
Dragomir, cu Jean Pădureanu, care i -1băgaseră sub pulpană şi pe
RomicăPaşeu. Intr-un cuvînt, nea Ion căuta să-i împace pe toţi.
în tot acest tfmp, pe ascuns, Alecsandrescu lucra însă şi pentru
Steaua. In 1977, cînd s-a creat Centrul Naţional de pregătire a
juniorilor. Luceafărul, “Sfinxul” a influenţat numirea unor
antrenori filostelişti. Pînă la urmă, însăşi ideea de a înfiinţa un
astfel de club a aparţinut unui alt stelist, Ştefan Kovacs. Pişti
venise cu proiectul din Olanda. Acolo văzuse cum copiii
selecţionaţi din toate regiunile şi coloniile batave erau reuniţi în
cîteva grupe de mare performanţă, care beneficiau gratuit de
cazare, masă, învăţămînt, toate numai în scopul de a forma
fotbalişti profesionişti. Tripla izbîndă a Ajaxului în Cupa
Campionilor Europeni, două dintre victorii obţinute chiar cu
Kovacs la timonă, şi accederea “Portocalei Mecanice” pînă în
finalele Campionatelor Mondiale din R F G şi Argentina au
dovedit că proiectul dăduse roade.

C U M I - A P I E R D U T S T E A U A P E D IN U ,
D E M B R O V S C H I Ş I D U M IT R A C H E

Primul ajuns la centrul coordonat de profesorul Titi

 2:

Ardeleanu a fost Costică Toma. Şi a rămas acolo pînă în 1985, cînd

clubul a fost desfiinţat. Fostul portar de legendă al C C A-ului avea
in sarcină pregătirea tinerilor goal-keeperi şi se ocupa de grupa
din ultimul an de juniorat, împreună cu tehnicianul care preluase
trupa de mică. Pentru Alecsandrescu era mană cerească. Cu alte
cuvinte, prin Costică Tom a el avea controlul asupra tuturor
jucătorilor de lot naţional care terminau junioratul. în plus,
“Sfinxul” avea încredere în ochiul prietenului lui. îşi muşca buzele
de ciudă că, în urmă cu ani, nu se afla în conducerea Stelei cînd
Tom a semnalase nişte copii de mare perspectivă: Dumitrache,
Dembrovschi, C om ei Dinu.
Cînd terminase activitatea de performanţă, Tomiţă fusese nu­
mit neoficial selecţioner al clubului pe întreaga armată. Principala
lui îndatorire era aceea de a urmări jucători aflaţi la vîrsta cătăniei
şi de a anunţa centrele teritoriale pentru a-i direcţiona către
Steaua. Aşa a apărut Dembrovschi. Venise la recrutare, iar cei de
la încorporări, auzind că-i fotbalist, i -1 trimiseseră lui Toma.
Costică a fost impresionat imediat de calităţile puştiului şi i 1-a
recomandat lui Rom eo Catană, pe atunci şef al Centrului de copii
şi juniori al Stelei. Catană însă nu agrea jucătorii firavi, fără fizic.
A şa că l-a refu zat M ai bine zis, l-a transferat în garnizoana
Rom an. Acolo l-au văzut cei de la Bacău, l-au luat în echipă şi,
peste puţin timp, Em erich Dembrovschi devenea cel mai bun
jucător rom ân la Campionatul M ondial din M exic ‘70,
T ot pe m otiv de fizic a fost respins şi Dumitrache. Tom iţă îl
descoperise la T U G , o formaţie bucureşteană din Divizia C . S-a
dus, l-a văzut şi i l-a recomandat lui Catană. Au mers împreună la
un joc al TU G-ului, însă Rom ică a strîmbat iar din nas ”Nu vezi,
mă, că îl suflă vîntul?! Are două noduri, la fund şi la cap, în rest e fi­
ricel”. Dumitrache dădea însă cîte două-trei goluri pe meci şi de­
venise febleţea muncitorilor din fabrică. Băiat sărăcuţ, ajunsese
atît de îndrăgit încît spectatorii făceau chete din salariul lor pentru
a-i cumpăra “Mopsului” pantofi şi haine. în scurt timp, recoman­
dat de nea Mărcuş, organizatorul de competiţii de la TU G, Dumi­
trache avea să ajungă la Dinamo sub comanda lui Traian Ionescu,
Costică pusese ochii, prin ‘67, şi pe Cornel Dinu: “Era încă
junior la Tîrgovişte, povesteşte Toma, şi împreună cu
comandantul clubului ne-am suit în maşină şi ne-am dus la
stadionul «Chindia». Am spus că ne interesează jucătorul şi am
vrea să-l luăm la Steaua. Imediat l-au chemat pe Dinu. Cornel era
şi atunci la fel ca acum. Cu gura mare. Clnd le-a spus ălora că el nu
va merge niciodată la Steaua sau la Dinamo că-s echipe de
comunişti, am intrat toţi pe sub birouri de frică. Pînă la urmă însă,
l-a luat Dinamo. Din ce am auzit, l-au ameninţat cu un dosar pe
care Ministerul de Interne i-1făcuse lui taică-su, pe motiv că fusese
simpatizant legionar”.
Imediat după ce şi-a dat acceptul de a veni la Steaua,
Alecsandrescu a luat legătura şi cu Titi Ardeleanu, care-i era
prieten, şi cu Toma. Le-a spus şi lor despre propunerea pe care i-o
făcuse Olteanu şi-i asigurase că, de acum, colaborarea cu
“Luceafărul” va fi şi mai strînsă. Fără să vorbească prea multe,
“Sfinxul” se puse pe treabă. Nu întîmplător, în ianuarie *81, doi
jucători produşi de pepiniera naţională călcau în Ghencea. La
vremea respectivă, numele lor, Ştefan Iovan şi Gavril Balint, nu
spuneau mai nimic. Peste mai puţin de 5 ani, primul avea să fie
căpitanul de la Sevilla, iar cel de-al doilea unul dintre marcatorii
 loviturilor de departajare.

H E R C U L E D IN M O Ţ Ă Ţ E 1

Tom a îi atrăsese atenţia încă din toam na lui 1980 lui

Gheorghe Constantin, antrenorul de atunci al Stelei, despre un
băiat de la Reşiţa. Ştefan Iovan, pe care -1 avusese in pregătire la
“ Luceafărul”. De loc era oltean din Moţăţei, o com ună din judeţul
Dolj. Juca orice post prin apărare, putea fi folosit şi la închidere, şi
mijlocaş dreapta. Avea un fizic impunător, de decatlonist, un mers
apăsat de duduia pămîntul sub el şi un şut cu dreptul devastator.
Cu o asem enea fişă în faţă a plecat “Profesorul” la amicalul de pe
“Republicii” , unde selecţionata de tineret, în care evolua şi Iovan,
întîlnea “naţionala” mare a lui Tinel Stănescu. Fane era mijlocaş
dreapta şi trebuia să-l anihileze pe Iordănescu. Nu numai că Puiu
n-a prea mişcat, dar, pe măsură ce timpul se scurgea, puştanul a
prins curaj şi la un moment dat a găsit o minge pe la 25 de metri, s-a
uitat o clipă la Iordache, care era în poarta celor mari, şi l-a
executat cu o torpilă ce a stîm it rum oare în stadion. C hiar dacă
“tineretul” a mîncat bătaie cu 3-2, “ M oţăţei” prim ise calificativul
“excelent”. “ Băiete, dacă ai fi de acord, noi am vrea să te luăm la
Steaua”, i-a spus Constantin. “V in, dom’ profesor, dar nu oricum”.
“ Lasă, mă, că n-o să fii dezamăgit” , i-a zis “nea Gicu”, care l-a
anunţat că va fi sunat pentru a se prezenta la discuţii.

ŞA N T A J CU UN D O SA R
D E P E N S IE A L IM E N T A R Ă

Seara, după m eci, Constantin a inform at conducerea despre

ce a văzut. “Domne, cred că are vîrsta de armată. Trebuie să-l luăm
că e valoare. A re fizic, viteză şi minte”. Soluţia dată de te W M i a
fost aplicată a doua zi. Ion Aurel a luat legătura cu cei de la Reşiţa,
le-a propus un schim b cu M atefi şi A elenei şi înţelegerea a fost
făcută. Iovan şi-a strîns bagajele, i-a spus Sabinei, soţiei lui, că
pleacă la Bucureşti pentru că -1 vrea Steaua şi s-a suit în tren. Dis-
de-dimineaţă era pe peronul G ării de N ord. C um a coborît din va­
gon a dat nas în nas cu G eoige Ionescu, care l-a condus la o m aşină
neagră cu număr galben. Fane nu ştia prea bine Bucureştiul, aşa că
n-a realizat că Dacia n-a făcut dreapta spre Plevnei sau G hencea,
ci stingă spre Ştefan cel M are. Dinam o aflase de “racolarea” pe
care o încerca Steaua şi pusese la punct planul de luptă. A şa că
Ionescu, trimisul “dinilor”, se m işcase repede şi acum îl purta pe
Iovan spre biroul lui Vasile Anghel, preşedintele dinamoviştilor.
Itp ip iiip ţu era singura menită să convingă jucătorul să sem neze
pentru,’T O ri^ffţ-P rofitin d de o relaţie pe care o avusese pe la 17
ani cu o fată din Reşiţa, M iliţ % f iil ^ M ^ l i# i un dosarcfin 'Bem
reieşea i i I n , răm ăsese gravidă, iar acesta i r e b & j R plătească
pensigallînentarâ.
Anghel l-a întim pinat c u jovialitate pe î m i , £ hR U i t mi
binişorul, explicîndu-i că şi D in am o e U f d u b la ş i d e m are ca
Steaua, că-i oferă cadrflj |n care să-şi pună inrsfflicwe talentul j i
că -1 va ajuta să se realizezi Iovan venisefnsăjou gîndul de a ajunge
în Ghencea. în să şi m anevra de deturnare i i
supărase. A şa acceptă
poate se va mai gîndf. G a să scape d i® chingi. pe
Anghel că nu seftiM în aceajzi cu Steaua, iar ¡ p a p iililgife li
dădu drumul. “M i-a p u s la dispoziţie aceeaşi m aşină şp| H elaşi
însoţitor, pe G eorgşţip jfia a , care se purta exact ca un angajat al
clubului”, işi aminteşte Iovan. Istoria se va Lega în ‘88, cînd, ajuns
arbitru, omul avea să anuleze Stelei, pe motiv de ofsaid, un gol
perfect valabil in ultimul minut al acelei finale cu cîntec, care s-a
încheiat in birourile generalilor, nu pe terenul de joc.
“ Unde ai fost, domne, că te-am aşteptat la gară?”. Ion Aurel era
mirat că echipajul pe care îl trim isese colonelul N an d u , şeful
secţiei de fotbal, nu -1reperase pe jucător. Fane a povestit imediat
păţania, după care a trecut la negocieri. “Tovarăşe comandant, pe
mine m-a mai căutat şi Craiova, nu numai Dinam o. Eu vă spun
direct. Lor le-am cerut 15.000 de lei, dar au zis că se mai gîndesc” .
“ Băiete, noi nu ne mai gîndim, îţi dăm 20.000. A i demonstrat azi
că vrei într-adevăr să joci la Steaua, aşa că-ţi vom da banii ăştia.
Cu locuinţa cum facem?”. “Păi, aş vrea să vin şi cu soţia şi mi-e greu
să stau In hotel”. “N u-i nici o problem ă. Nanciule, îi rezolvaţi o
casă aici, în cartier, şi-l încadraţi sergent major. Iar tu, băiatule, să
faci bine să-ţi term ini liceul, că viaţa de fotbalist e scurtă, nu ştii
ce-o să faci după aia. A cum însă semnează aici, iar din ianuarie să
vii la pregătiri”. Era începutul anului 1981. Peste cîteva luni, familia
Iovan prim ea un apartam ent de două camere vizavi de ştrandul
Drum ul Taberei. M ai tîrziu Fane a fost înscris la cursurile serale
ale Liceului “ D im itrie Bolintineanu” , după care a urcat în grad,
ajungpnd, în 1989, căpitan. în schimbul acestor avantaje, Steaua
achiziţiona un fotbalist de rasă, care, pe 7 m ai ‘86, avea să ridice
prim ul deasupra capului C upa Cam pionilor Europeni.

P E L É , B Ă IA T U L L U I N E A G A V R IL , S T E L IS T U L

C o stică T o m a n-avea stare. în curtea lui de la “Luceafărul” ,

generaţia ultim ului an se apropia de finele junioratului, iar
fotbaliştii se pregăteau să-şi ia zborul spre cluburile care-i
cedaseră. “A m o piesă tare, pe care nu trebuie s-o scapi” , l-a
anunţat Tom a pe prietenul lui, Constantin. “îl cheam ă Curtean,
joacă fundaş stingă şi e talentat foc. în plus, m aică-sa e angajată la
C asa Arm atei din Sibiu şi nu vor fi problem e să o convingeţi să
semneze pentru băiat”. “ Profesorul” şi-a trecut cu grijă m ina prin
păr, a stat o clipă pe gînduri, după care a hotărît. “ Bine, omule,
atunci hai să facem un meci amical între Steaua şi Luceafărul ca
să-l văd şi eu. A r fi o treabă bună, mai ales că eu în stînga îl am pe
N iţu şi nu prea sînt mulţumit de el”. Peste două zile, T o m a era cu
echipa în Ghencea. L a sftrşitul meciului de pregătire, cei doi
echipieri ai marelui C C A au urcat în biroul de sub tribuna a doua.
“M ăi Tomiţă, e bun Curtean ăsta, dar înaintea lui m ai vreau să iau
unul” . “ Pe cine, G icăT . “ Pe mijlocaşul ăsta al tău, pe Balint,
domnule! Eu cred că se va face jucător mare. De unde -1ai?”. “ E
ardelean, legitimat la Gloria Bistriţa, la Jean Pădureanu. El e de
fapt din Sîngeorz Băi. Acum vreo 4. ani l-am remarcat la un trial la
Sighişoara. E tare ambiţios. M ai fusese la două teste, la T îm ăveni
şi Snagov, dar de fiecare dată l-au respins. A treia oară a plecat cu
desaga în spate şi le-a spus prietenilor că dacă nu va fi admis nu se
va m ai întoarce acasă. D e atunci a crescut mult şi, ce-i mai
important, cred că poate juca pe orice post. A zi l-ai văzut mijlocaş
dreapta, dar l-am băgat şi vîrf, şi extremă, şi fundaş. Ştiu că -1vrea
şi Dinam o. A m auzit că Nelu N unw eiller trage de el”, a încheiat
Tom a descrierea. “Păi, atunci să ne grăbim! Ia cheamă -1încoace să
discutăm cu el”.
Peste 5 minute, Tom a revenea în birou avînd alături un puşti
subţirel, cu părul lung, dar foarte respectuos. “ Măi băiete, noi
n-am gindit să tc luăm la Steaua, ce zici?” , l-a abordat direct
Constantin. G ab i a făcut ochii mari, a schiţat un zîmbet şi a grăit
m olcom şi condescendent. “ Sin t onorat că un club m are ca al
dum neavoastră se interesează de m ine, dar trebuie să-m i daţi
răgaz să mă consult cu tata”. Imediat, C onstantin a pus m ina pe
telefon, a form at numărul cu prefix de Sîngeorz Băi şi a dat de nea
Gavril, tatăl lui Balint. Omul era îm pătim it de fotbal J u c a s e şi el la
nivel m ic în judeţ, iar îm preună cu fratele lui geam ăn şi cu alţi
prieteni înfiinţase echipa H ebe Sîn georz B ăi, pe care o susţinea
in liga a treia. îşi dorise ca D um nezeu să-i dea un băiat şi ruga i-a
fost îndeplinită in ianuarie 19 6 3 .I-a pus numele lui, Gavril, dar i l-a
adăugat şi pe cel al legendarului Pelé, idolul lui. Peste cîţiva ani,
cînd s-a născut al doilea băiat, i-a spus Eusebio, dar, din păcate,
pruncul n-a trăit decît o săptăm înă. G abi răm ăsese m area lui
speranţă. L -a dus de m ic pe terenul de fotbal, la n ani juca la
juniorii din Sîn georz, iar la 14 ani debuta chiar în prim a echipă.
C în d Je a n Pădureanu l-a luat la B istriţa şi, m ai apoi, cîn d a fost
convocat la “ naţionala” de juniori, bătrînul G a v ril a prim it
sem nalul că divinitatea l-a răsplătit. A cum u rm a saltul cel m are.
“ D om n ule C o n stan tin , sînt încîntat că pot sta de vorbă cu
dum neavoastră la telefon”. Sen iorul îl diviniza pe “ Profesor” . Ştia
pe dinafară m arile perform anţe ale CCA -ului, pentru care suferise
în tinereţe cu urechea lipită de m em brana tranzistorului. E ra
stelist în fo c a t “Ă sta a fost norocul nostru, îşi am inteşte
Constantin. C u m a auzit despre ce e vorba, s-a suit în tren şi a doua
zi dim ineaţă a fost la Bucureşti” . între timp, clubul a luat legătura
cu B istriţa şi, în virtutea prieten iei dintre Pădureanu şi
A lecsan drescu , în că salariat al federaţiei, dezlegarea n-a fo st o
problemă. Cu atît mai mult cu cît jucătorul avea şi vîrsta de
încorporare.
în timp ce o maşină era la gară pentru a-1 lua pe tată, alta se
îndrepta spre căminul Liceului Electroaparataj, unde locuia Gabi.
Cei doi s-au întîlnit înainte de a intra în biroul colonelului Nandu,
şeful secţiei de fotbal. “înţeleg că sînteţi de acord ca fiul
dumneavoastră să semneze cu noi?“, deschise discuţia ofiţerul.
Cum nea Gavril încuviinţă din cap cu ochii scăpărîndu-i de
bucurie, ofiţerul continuă. “Băiatul o să facă armata la noi, iar după
depunerea Jurămîntului va fi încadrat sergent major. Ce salariu
aveţi, tovarăşe BalintC. “în jur de 1.800 de lei pe lună", răspunse
prompt cel interogat. “Domnule, fiul dumneavoastră va primi
2.500 încă din start”. Nea Gavril radia C elpecare -1 botezase Pele,
tocmai în speranţa că va ajunge fotbalist, făcea primul pas mare al
carierei. Unul care, în afara gloriei sportive, însemna de acum şi
bani. “Oricum, nu salariul era de bază, povesteşte Gabi. Ţin minte
că după prima lună jucată la Steaua, cînd a venit ziua de leafa, am
ridicat vreo 15.000 de lei, stxînşi din prime. Eram în al nouălea cer,
iar mare parte din ei i-am dus acasă. Era prima oară cînd puteam
să-mi ajut şi eu familia”.
Deşi a semnat chiar atunci contractul cu Steaua, Gabi s-a
prezentat la echipă mult mai tîrziu. “Chiar începusem să cred că
nu-i mai interesez, rememorează Balint. Fusesem cu lotul la
turneul final al Europenelor de juniori în R FG , dar nu jucasem
bine. M-au folosit libero, am gafat de cîteva ori şi am cam fost
ciuca bătăilor pe acolo. C înd am ajuns acasă însă, am primit un
telefon din Ghencea pentru a mă prezenta la pregătire. Am venit
şi după 3 zile de antrenamente am fost titularizat in prima echipă
la un m e d in deplasare cu Progresul". “ N u i aveam pe lordănescu
si pe Stoica, aşa că l-am băgat pe Balint m ijlocaş la închidere şi nu
m am înşelat cu el. explică G icu Constantin. Curtean, băiatul ăla
pe care mi 1 recom andase Ţ o m a.era intr-adevăr talentat, dar avea
mari carenţe in viaţa de dincolo de stadion. Păcat de el că s-a
pierdut. Balint însă a confirm at". Steaua a învins în acel m eci cu
i-o. iar G abi a fost cel mai bun de pe teren în opinia lui Constantin
Alexe. sem natarul cro n icii din “ Sp ortu l”, care i-a dat 8, cea mai
mare notă dintre toţi jucătorii. M arcel Răducanu, idolul steliştilor,
fosese apreciat doar cu 7 plus. “ Im ediat după meci, nea Puiu m -a
luat lingă el, îşi am inteşte Balint. L a antrenam ente pasa cu mine,
iar după im i explica o grăm adă de lucruri. M -a ajutat enorm . îm i
părea rău că nu pot sta cu el in cam eră în cantonam ente, dar locul
era ocupat de Sam eş“.
DOMNIA
LUI TRAIANIONESCU

Marcată de despărţirea de cel puţin patru piese de bază, Liţă

Dumitru, Costică Zamfir, RaduTroişi IosifVigu, Steaua a termi­
nat campionatul ‘8o-‘8i pe locul 4 . 0 poziţie bună pînă la urmă,
dacă ţinem cont că la finele turului ocupa locul 10, iar după runda
a 8-a era chiar penultima în clasament, la mică distanţă de “lan­
terna roşie”, FC M Galaţi. A fost o ediţie a căutărilor haotice, pe
parcursul celor 34 de etape militarii rulînd nu mai puţin de 29 de
jucători. Enorm. “Practic, echipa s-a aflat într-un permanent trial”,
a concluzionat în analiza de final ziaristul Paul Slăvescu. “în multe
cazuri cei chemaţi să debuteze la Steaua au fost aleşi la întîmplare
şi, de aceea, singurul lucru care s-a realizat a fost inconstanţa”.
în tot orizontul negru ce învăluise clubul după acest an în care
trupa antrenată de Gheorghe Constantin nu prinsese un loc în
Europa s-au strecurat însă şi două puncte albe. Nou-veniţii în
Ghencea, din retur, Ştefan Iovan şi Gabi Balint, s-au încadrat
imediat în echipă, primul evoluînd chiar în toate cele 17 meciuri
din primăvară. De altfel, amîndoi au fost nominalizaţi de mai mult
de jumătate dintre tehnicienii din prima ligă între revelaţiile
campionatului tocmai încheiat. Per total însă, clasarea mediocră
a Stelei a nemulţumit conducerea. Ministrul Olteanu,
 com andantul clubului, Ion Aurel, şi şeful secţiei de fotbal,
colonelul V asile N an d u , au hotărit schim barea antrenorilor. Pe
banca tehnică a Stelei revenea T raian lonescu, cel careu fusese
secund lui G ică Popescu între 1950 şi 1952 la C C A . La vrem ea
respectivă, tehnicianul era foarte bine cotat. Cîştigase 5 tiduri şi
două C u p e cu D inam o, calificase “ naţionala” de juniori pînă în
finala C am pion atu lu i Eu ropean din 19 6 0 şi obţinuse titlul în
Turcia cu Fenerbahce. Era un tip ferm , care nu agrea im ixtiunile
in cadrul echipei, avea idei la care ţinea enorm şi de care, uneori,
se cram pona chiar dacă vedea că nu rodesc. V en ea în să cu
m entalitatea învingătorului, declarind în ziarul “ Sportul” din 29
iulie 1981 că a acceptat propunerea de a antrena în G hen cea doar
pentru locul 1. Interviul sem nat de M ircea Tudoran era şi prim a
in fo rm are a suporterilor despre noul antrenor, ştire ce venea la
m ai bine de o lună după num irea oficială.

“ D O L IU ” D U P Ă M A R C E L

Pentru fanii stelişti însă nim ic nu m ai conta. V estea că M arcel

R ădu canu răm ăsese în G erm an ia se difuzase cu destulă
repeziciune în m ediile roş-albastre, în ciuda faptului că din vara
lui ‘81 num ele celui care -1 îngenunchease pe celebrul C lem ence la
B ucureşti fusese şters din toate analele. Retrospectivele p rivind
echipa naţională conţineau form aţii cu 10 jucători, golul cu Anglia
nu m ai era atribuit unui fotbalist, ci era descris cu form ulări de
genul “după ce echipa R o m ân iei a deschis scorul, ea a fost egalată,
dar, pe final, Io rd ăn escu a adus m ult dorita v icto rie” . P rin ce
făcuse p e teren, M arcel devenise idolul tribunelor. Produs sută la
sută al Stelei, R ăducanu vrăjise parcă toată suflarea “roş-albastră” .
Era tipul defdlbalist care, ignorlnd scorul, juca numai cu gîndul la
tribune. Iar pentru asta publicul îl iubea cu patimă. Jongleriile,
cascada de driblinguri, toate giumbuşlucurile pe care le făcea cu
mingea lăsau S a l i f p pînă şi ratările cu poarta goală. Exasperaţi
la un moment dat de boemia lui Marcel, la sfîrşitul anilor ‘7%
conducătorii clubului l-au convocat la o şedinţă cu ministrul de
atunci, Ion Coman, care i-a spus: “Măi Marcele, dacă vrei să
distrezi oamenii, îţi aduc eu o dată 30.000 de soldaţi în tribună
cărOrasă le arăţi tot ce ştii cu mingea. Nituita însă că tu nu eşti nici
nici Iolanda Balaş, mtiCorneliu Ion. Tu nu faci un
greşelile tale afectează alţi io oameru”. Marcel
însă a continuat cu magiile ip4 De aceea, la aflarea veştii că
alesese libertatea, sufletul steliştilor era de-a
dreptul cernit Copilul lor răsfăţat plecase pentru totdeauna.
Traian Ionescu a început treaba în forţă. A disponibilizat mai
Uluit de jumătate din lot. Au plecat Agiu, Zahiu, Jurcă, fundaşul
N%i,Aelenei, Rotar, Isăfe, Nae Manea, Cbmeseu, Bolba, Matefi,
Bama, AndreicuţiVerigeanu şi Popa. La capitolul sosiri, înty,o
primă fază, alături de Mureşan, Stoica 11, Fodor, Udrică şi Fio rea,
a apărut şi Dumitru Marcu. Ajuns la 31 de ani, extrema care mai
fusese în GhŞfflCea, dar care facuitiarieră la Eiaisva, era arma
secretă a noului tehnician. Pînă la urmă n-avea să fie decit un alt
eşec. Ceea ce nu se poate spune însă despre un puşti de ai de ani,
care se evidenţfe&e ţpt la Galaţi, ca şi Florea, dar care avea să facă
istorie la Steaua. Ochii mici, faţa rotundă, părul lung şi o mustaţă
deasă le-au inspirat imediat colegilor o poreclă. I-au spus “Nutria".
Mai tligfc după ce a început să danseze cu mingea, i-au zis “Mese",
de la meseriaş.
 ÎN C O R PO R A R EA “N U T R 1EI”

Năduşit, cu chipiul dat într-o parte, furierul urcă agale treptele

plnâ la al treilea etaj al blocului situat în cartierul gălăţean Micro
19. Arşica verii îl topise. Avusese ceva de mers din centru pînă la
capătul autobuzului 10, tocmai la intrarea în oraş dinspre Brăila.
Ajuns în faţa uşii, răcanul îşi aranjă ţinuta, scoase două hîrtii din
porthart, îşi trase sufletul şi bătu energic. “Cine e?”, se aude o voce
de femeie. “ De la Comandament. Bună ziua, familia Majearu?”.
“Da, mă rog, Magearu, cu g, dar a fost mai demult o greşeală în acte
şi a rămas aşa. Pe cine căutaţi? Bănuiesc că pe fată nu, dar mai am
trei băieţi plus soţul”. “ Pe M ajearu Mihail. E acasă?”. “Sigur.
M ihăiţă, vino mamă, că pleci in armată”. Abia trezit din somn,
tînărul cu părul ciufulit şi galben şi mustaţă stufoasă clipi des şi
întrebător. “Trebuie să vă prezentaţi în decurs de 48 de ore la
Unitatea Militară 2308 din Bucureşti, pentru încorporare. Adică
la Steaua. V ă rog să semnaţi aici. Mulţumesc, bună ziua!”.
A doua zi de dimineaţă, copilul răsfăţat al Galaţiului era deja în
tren. Singur, doar cu gîndurile lui, aşa cum i-a plăcut mai tot
timpul. Aproape 4 ore, cît a durat drumul pînă la Bucureşti, a avut
timp să rem em oreze tot traseul lui fotbalistic. Plecase cînd nu
îm plinise încă 10 ani la teren, la FC M , să bată mingea cu
prichindeii lui din faţa blocului. Doar că el n-o bubuia ca ăilalţi, ci
o aresta, fugea cu ea, o oprea preţ de cîteva secunde, cît s-o mîngîie
uşor, iar cînd se plictisea de ea, o punea cu dreptul sau cu stîngul,
nu conta, cam acolo unde ar fi trimis-o şi cu mîna. Asistat în
perm anenţă de profesorul Justin Apostol, M iţi a ajuns în scurt
timp un nume în gura microbiştilor, “A i auzit, mă, e unul mic la
juniori la FC M , cică face circ pe teren? Zice lumea că n-a avut
Galaţiul jucător ca el. E băiatul lui Magearu, ăla care a jucat şi el
fotbal, de eacu! electrician k S p i® tlîil Mttbicipal^. Â urcat l i l a
juniori la tineret şi, la 17 ani, şi-a făcut debutul la echipa mare, în
Divizia B, unde antrenor era Gică Constantin. Apoi a promovat în
î i iM » A, unde a jucat 52 de i l i l M şi 1 marcat de ti ori în cele
două sezoane alături debătrtnidram er şi Constantinescu, dar şi
de băieţi de seama sa ca Orac şi Vlad, care, în aceeaşi vară în care
FCM-ul retrogradase, fuseseră luaţi de Dinamo. “Oare profesorul
Constantinsămă fi recomandat ?,i# Întreba acum Miţi. Sau Pişti
Kovacs, care, după un amical între selecţionata de tineret şi
«naţionala» mare, m-a luat deoparte şi mi-a spus: «Bravo, puştiule,
să te ţii de treabă că o să ajungi mare!»? Sau golurile pe care le
marcasem efalaKfai Bucureşti contra lui Dinamo şi a Stelei în
sezonul de debut p ip im ă lIlB lI P
“Puştiule, vei sta la căminul din Plevnei, iar de mîine vii la sta-
dion la Ghencea şi începi pregătirea!”. Vocea i f g i i A i i Sare-1 aş­
teptase pe peronul Glrii. de Nord l-a trezit jp&Miţi din visare.
M fa e v a d a a rife u Iordănescu, cu Iordache, cel pe care tocmai îl
învinsese, cu â a a A & i , pe care-1 cam fugărise la ultimul meci
direct Cu ei, cot la c o t se va antrena de acum înainte. "Dar voipu-
tea să fac faţă?” Miţi nu se gîndea decît la firactura de peroneu sur
fetită în urmă cuvreo doi ani la Galaţi^tifad, la un amical S t C B f t
Marius Petrescu, “Penseta”, băiattdşofenilui de la FCM , se arun­
case ca nnnba la p ic io a r e bftbAcum încă -1 mai durea, dar n-avea
să spună nimic timp d to iună şi jumătate, pînă la depunerea fc H *
mîntului. în toată această perioadă, Miţi a făcut doar antrenamen­
te, bucuros că a scăpat de caznglfccjfeăniei adevărate, dar c f c s i t
de butucul care-i creştea parcă în gleznă. Aaşteptat însă să intreln
 drepturi, iar asta s-a întîmplat la cîteva zile după Jurăm înt, în
biroul comandantului clubului, Ion Aurel. “Cred că vă cunoaşteţi.
El este jucătorul Majearu de la Galaţi, iar dumnealui este tovarăşul
antrenor Traian Ionescu, care din acest sezon va pregăti echipa
noastră. O să te muţi la stadion, la cantonamentul de sub tribuna
a doua, ai o cameră a ta, vei mînca la cantina din incintă, iar de luna
viitoare vei fi încadrat sergent-major. Probleme? Dacă nu sînt, de
m îine te încadrezi în program ul echipei!". Fusese prim a
întrevedere cu generalii Stelei, iar în spatele ei rămăseseră şi faleza
Dunării, şi M icro 19, cartierul copilăriei, dar şi viaţa grea a unuia
dintre cei 4 copii ai “electricianului de la M unicipal”. Pentru M iţi
M ajearu începea, de fapt, altă viaţă.

13 C U G H I N I O N

Steaua a început sezonul ‘81*82 cum obişnuia, adică bine.

Prim a etapă a însem nat o victorie, 3-2, cu Chim ia R îmnicu Vîlcea
pe teren propriu. Ultim ul gol, venit din pasa lui M arcu, i-a
aparţinut lui Balint. Reuşita acestuia, din voleu, în minutul 80,
avea să fie şi prim a a lui “G ăboajă” într-un m eci oficial pentru
form aţia din G hen cea. A urm at un 1-1 la Bacău, într-un m eci în
care Iordănescu a marcat după o acţiune a aceluiaşi Balint, şi un alt
succes la lim ită acasă, 2-1 cu Corvinul. D e aici înainte a venit
coborîrea. Un 2-2 cu Progresul tot acasă, în care Iovan şi Balint
n-au fost decît rezerve, o prim ă înfrîngere la Scorniceşti, unde
Şoarece a m arcat singurul gol al meciului cu 5 minute înainte de
final şi un m eci am înat cu U T A au dus Steaua pe locul 7.
întreruperea cam pionatului pentru m eciul cu U ngaria din
prelim inariile M undialului spaniol a venit ca gongul salvator
pentru Traian Ionescu, iar remiza de salon de la Tîrgu M ureş un
bun prilej de a încerca o nouă formulă de joc. A fost meciul de
debut al lui Majearu la Steaua, în care “Nutria” a jucat extremă
dreaptă. Durerea de la gleznă îl sîcîia îngrozitor, însă “Nutria” nu
spunea nimănui. în meciul următor, restanţa cu UTA, Majearu a
făcut figuraţie pe teren. Cronicarul Paul Slăvescu l-a notat cu 4,
iar Traian Ionescu l-a schimbat puţin după pauză. Întîlnirea cu
UTA a fost însă doar un duel între Steaua şi tînărul portar al
oaspeţilor, Helmuth Duckadam. Pînă la urmă au învins militarii,
printr-un gol marcat spre final de acelaşi Iordănescu, dar goal-
keeperul arădean avea să primească în “Sportul” cea mai mare
notă: 9. Undeva, la tribuna zero, învăluit în fumul eternei sale
ţigări, secretarul FR F, Ion Alecsandrescu, văzuse totul. Iar în
agenda sa apăru un nume, cel al uriaşului dintre buturile UTA.
O nouă întrerupere a campionatului, pentru meciul cu Elveţia
de la Bucureşti, i-a dat prilejul lui Traian Ionescu să construiască
tactica pentru eternul derby cu Dinamo. La ora meciului, Steaua
a semănat însă cu o echipă modestă, care şi-a sacrificat tot jocul
pentru a smulge o remiză albă. Obiectivul a fost atins graţie unei
prestaţii de adormire a adversarului, cu zeci de pase în urmă, dar
şi a intervenţiilor excelente ale portarului Toma, socotit omul zilei.
Un meci trist însă şi din alt punct de vedere, pentru că, în debutul
lui, Fodor l-a atacat dur pe dinamovistul Vlad, colegul lui Miţi de
la Galaţi, producîndu-i o dublă fractură, care, finalmente, avea să-
1scoată din fotbal. Runda următoare a prilejuit întîlnirea dintre
Dumitru şi Iordănescu. Jucînd cu o ambiţie demnă de o cauză mai
bună, Liţă a purtat Timişoara către o victorie cu 2-0, într-un meci
în care, bulversat, Traian Ionescu l-a titularizat pe Majearu fundaş
dreapta. Ce blasfemie! Un egal chinuit, pe “Ghencea”, cu C S
Tîrgovişte. o altă înfringere, la Cluj, 0-2, un 1-0 smuls în final, pe
propriul teren, de Ion Gheorghe în meciul cu Jiul au accentuat
nemulţumirea conducerii steliste. Derbyul cu Sportul Studenţesc
din Regie, pierdut cu 1-0, a însemnat al 13-lea meci al lui Traian
Ionescu la Steaua. Şi ultimul. Pentru că neintroducerea lui
lordănescu, golgeterul la zi al echipei, chiar dacă acesta era
disponibil, a stîm it mînia comandantului Ion Aurel. Puiu nu
numai că era liderul echipei, dar locuia şi în acelaşi bloc cu şeful
său, motiv pentru care relaţiile dintre cei doi erau apropiate.
Intervenţia în forţă a colonelului, care i-a impus antrenorului
titularizarea lui lordănescu, şi rezultatele modeste l-au determinat
pe Traian Ionescu să plece de la echipă. Pentru Steaua se încheia
o altă etapă cenuşie la finele căreia echipa ocupa locul 10, cu 13
puncte din tot atîtea meciuri şi golaveraj negativ.
Despărţirea de Traian Ionescu avea să fie anunţată abia în
cronica meciului de la Braşov, din duminica următoare,
însemnările lui StelianTrandafirescu din “Sportul”, după victoria
gazdelor cu 2-1, se încheiau cu un “P S” jumătate explicativ,
jumătate înfierător. “Conducerea clubului Steaua ne-a informat
că, din motive cu totul neîntemeiate, antrenorul Traian Ionescu a
părăsit conducerea tehnică a echipei încă din pregătirile pentru
acest joc, formaţia fiind însoţită la Braşov de secundul său,
Nicolae Pantea”. A doua zi, în acelaşi ziar, înghesuită la rubrica de
ştiri, o notiţă anunţa: “La cererea clubului Steaua, Consiliul
Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport a aprobat ca antrenorul
federal Constantin C em ăianu să asigure pregătirea echipei
militare”.
III
PERIOADA CERNĂIANU

Cemăianu şi-a început strategic mandatul. Nu numai că l-a

reintrodus pe Iordănescu în echipă, dar, simţind forma în care era
liderul echipei, l-a folosit chiar atacant central. Iar Puiu nu i-a
rămas dator. Cele trei goluri marcate în meciul din Ghencea cu
piteştenii l-au obligat pe Gheorghe Nicolaescu să titreze deasupra
cronicii de meci din “Sportul”: “Iordănescu - F C Argeş 3-0” şi să-l
noteze cu 10 pe autorul hat-trick-ului. Dintr-o singură lovitură,
Cemăianu aducea pe linia de plutire golaverajul Stelei şi-l
propulsa pe Puiu în fruntea clasamentului golgeterilor, poziţie pe
care acesta n-o va mai părăsi pînă în finalul campionatului.
Victoria cu acelaşi scor, în Cupă, contra Progresului Băileşti,
păreasă confirme un anumit reviriment al echipei. Nu fusese însă
decît suflarea puternică a unui pacient resuscitat prin şocuri.
Pentru că, în runda următoare, la Constanţa, Steaua a pierdut iar,
o-i, coborînd pînă pe locul 12. Se profila un final de sezon
dezastruos. Singura speranţă rămăsese restanţa cu Craiova de la
Bucureşti. Campioana venise în Bucureşti fără tripleta Bălăci -
Donose - Geolgău, iar la jumătatea primei reprize rămăsese şi fără
Tilihoi, eliminat de buzoianul Cristian Teodorescu pentru injurii.
Steaua a atacat continuu, mai ales după ce s-a creat superioritatea
 numerică, a tri mis o dată mingea în bară prin Majearu şi a punctat
decisiv prin acelaşi fordânescu. Finalul de stagiune era salvat de
inspiraţia căpitanului de echipă, darşi de decizia “centralului”. De
victoria Stelei avea nevoie şi Dinamo, care astfel rămînea pe locul
2 cu acelaşi număr de puncte ca şi liderul, Universitatea Craiova.
Iar delegarea lui Teodorescu nu poate ii scoasă din acest context.
Aparent pentru a-i ajuta pe cei din Ştefan cel Mare, Alecsandrescu
lucrase din um bra şi pentru echipa lui de suflet.
Steaua a terminat turul pe locul 8, cu 17 puncte şi minus 1 la
“adevăr”. C oncluzia a tras-o Ioan Chirilă, cel care a sintetizat
într-o frază evoluţia m ediocră a “roş-albaştrilor”. “Numeroasele
fluctuaţii de formaţie, trădînd o nesiguranţă în selecţie - dovadă
cei 23 de jucători folosiţi au sfîrşit prin a com promite desenul
tactic al echipei”, consem na marele gazetar, confirm at de
abundenţa de num e noi apărute în numai cîteva luni în Ghencea.
Păuna, Fîşic, A m arghioalei, pe care presa com unistă l-a numit
Lucian, Căm ui au fost doar cîţiva dintre meteoriţii care căzuseră
din nou peste arena din G hencea. “E ra o nebunie pe atunci, îşi
am inteşte Balint. La fiecare antrenam ent vedeam feţe noi.
Ajunseseră să aducă la echipă orice soldat care spunea că a jucat şi
el ceva fotbal. C um veneau însă, tot aşa dispăreau după cîteva zile”.

ÎN S C Ă U N A R E A “ S F IN X U L U I”

“H ai, Ioane, că te laşi cam greuF. L a apariţia lui Alecsandrescu,

Ion A u rel se rid ică în picioare, îi strînse m îna şi-l pofti să ia loc.
“T ovarăşe com andant, am zis să pornesc noua activitate chiar de
la începutul anului. C red că aşa e m ai bine. A m aranjat totul la
Federaţie, iar de azi sînt al dum neavoastră”. “ Ioane, e de treabă
aici. Iar a r m a t an campionat prostJ i tjtlinu putem să ne mai
gîndim, iar pasele de a prinde o cupă europeană sînt aproape
itilfc B l6 a te lă reconstruim totul pentru la anul”. Alecsandrescu
ceru permisiunea să-şi aprindă o ţigară. “Tovarăşe Aurel, mai e în
joc şi Cupa. Steaua e o specialistă la acest capitol. Şi pe vremea
mea, şi mai încoace, cînd nu ne-a ieşit în campionat am rezolvat-o
pe partea Cupei. Nu degeaba sîntem recordmeni cu 13 trofee
cucerite". “Ai dreptate, Ioane, dar simt eu că nu merge. Lotul e cam
subpre şi dacă n-ar fi lordănescu ăsta nu ştiu unde ne-am fi găsit
acum. Eu zic cătsebuie să mai racolăm niştejucători”. “Tovarăşe
comandant, îBLpdMii|fiă^ aveţi dreptate, dar nu trebuie să ne
grlbim. Reconstructia undjfiihipe se face în cîţiva ani. Din fondul
de jucători care se rulează într-o pauză competiţională nu rămîn
decît maximum zece la sută. t 8N$F3$$ şi dumneavoastră la lotul
nostru! îi las la o parte pe lordache, Anghelini, Sameş, Florin
Marin, lordănescu. Ei fac parte din generaţia veche şi nu vor mai
putea prinde noua trupă. Treptat, se vor retrage. Singurul care ar
mai putea-o face e Tudorel Stoica. Iar din urmă ce vine? Vă spun
eu, dacă sînt trei sau patru. Balint, Iovan, Majearu, poate Minea.
Alţii nu văd”.
Pentru Ion AuraWatele problemei se cam schimbaseră după
|sADiia!#K^fiiBioul şef al £^§bi de fotbaLÎnciuda renumelui
de om de fotbal, Alecsandrescu nu era totuşi Mafalda. Nu putea
să fîlfîie bagheta magică peste capetele lui Udrică, Amarghioalei
sau Eodor şi sări transforme peste noapte în supervedete.
Comandantul însă nu avea răbdare. Simţmdu4 $ p , după i
perioadă scurtă “Sfinxul" îşi mută punctul de sprijin către
ministrul Olteanu. Saltul peste o ierarhie avea să genereze, mai
 41

ttrziu. sciziunea. Alecsandrescu gîndise traseul cel mai scurt Aşa

că, nu peste mult timp, ceru o Întrevedere cu Olteanu.

CE O FER EA STEA U A

T ovarăşe ministru, trebuie neapărat să ne organizăm”,

deschise “Sfinxul" discuţia. H i ce sens!*, întrebă uşor'.iritat
Olteanu. Tovarăşe ministru, chiar dacă o să vă supărâţtvreau să
vă spun că Steaua nu este nici pe departe cel mai bogat club din
România. M ă refer la condiţiile oferite. Vă dan doar un exemplji.
Dumneavoastră ştiţi pe ce primă joacă echipeleinuncitoreşti? B|
5-6 mii de lei, în vreme ce băieţii noştri...”. “Ce vrei să spui,
tovarăşe Alecsandrescu? ¡f ii noi nu asigurăm tot ce e mai bun
pentru performanţă?A.tîta putem, domne, iareunu încalc legea”.
“Nici nu vă cer, dar hai să analizăm problema InansanibttdPi
Timp de aproape 6 ore, faţă in faţă, cei doi au despicat firul in
patru. Au inceput cu bugetul. Clubul Sportiv al Armatei Steaua,
din care făcea parte şi secţia de fotbal, avea 3 izvoare de finanţare.
Primul era cota alocată de la Ministerul Apărării pentru
“pregătirea fizică a armatei”, al doilea de la CN E FS, iar al treilea
provenea din cotizaţiile benevole ale cadrelor militare. “Chiar
benevole?", îl întrebă Alecsandrescu pe Olteanu. “Domne, nu este
fixat un anumit procent Fiecare dă cît vrea. Unfi ţin cu Steaua şi
pun 23, chiar 30 de lei. Alţii mai puţin. Banii ăştia sînt trecuţi pe
statul de plată într-o rubrică specială. îţi dai seama că dacă într-o
companie sînt 20 care dau din plăcere, celorlalţi n pip le convine
ca în dreptul lor să nu fie trecut nimic. Şi atunci se înscriu şi ei cu
5 lei, aşa, să nu cadă prost în ochii comandantului. Dar să ştii că
sînt mulţi care nu dau şi nu păţesc nimic, pentru că, repet cotizaţia
e benevolă*, Jfcndulrezultat din colectă se îm părţea pe cele 21 de
secţii alfecbihnhJî.M iti tîrziu, o dată cu saltul fotbalului, procentul
se va m odifica simţito ritlfavo area sportului rege.
în ceea ce priveşte salariul, toţi Şppţţhşiî' clubului, deci şi
fotbaliştii, era» plătiţi pe un stat care fusese botezat “ K ”.
Documentul nu erăvriun secret militar, d n u m a i o delimitare clară
între ce j A A f i iiB jldterflă « Bfctetib şi sportivi, care doar îşi ridicau
banii. Aceştiaeraurepartrzaţi la d i f e r e unităţi militare din oraş şi
încadraţi a ) t & £ m a^ d i A t e e care îl aveau. C u m în să funcţia a
bătut întotdeaunagradul, pentru fotbalişti se găseau posturi care să
le împingă fd|iritd c ă tif M axim im uilplajei legale. C u alte cuvinte,
dacă X era locotenent, el putea prim i iţ§ re 2.200 şi 4.500 de lei.
Găsindu-i-li#ftm <^tenai importantă, el sălta spre cota superioară,
putînd S A un salariu chiar m ai m are ca al unui căpitan.
D acă din punctul de vedere al rem unerării Steaua n u era vreo
mină de aur, ea păstra destule atuuri pentru a convinge jucătorii să
se transfere. Iar Olteanu ştia bine asta. “Ioane, cum să nu vin ă ăştia
J&nniff Ştiu că dacă intră în A rm ată sînt rezolvaţi pentru toată
viaţa. G radul creşte, poziţia în societate este im portantă, iar
soliditatea instituţiei noastre le creează o anum ită linişte a zilei de
noi lei H m repartiţie de ch iar cu
posibilitatea d e a 4 cum păra în tim p, celor buni le rezolvăm
aprobări pentrfflj^i aclnriţioi© euprioritate o Dacie sau
uite, au apărut şi televizoarele astea calm . Păi, dacă ăştia c m b ş M
o D acie peste rîn d€u j o .o oB:jde leî, nu o vînd ei im ediat cu o sută
î p a i t f c i i i t e cum fee rost dintr-un fo c de d teva zeci de m ii de lei
bune. N u m ai vorbesc de A R O . M ai fee şi clte un turneu pe afară,
m ai cum pără un video pe care -1 valorifică aici...” “N um ai să n e lase
 Dinamo, îl întrerupse Alecsandrescu, că la vamă ăştia sînt
specialiştrAi şicane. Ei tr ţ p a i baxuri de toate alea, iar pe noi ne
cantăşî-nfund”. “Lasă, mă, că discutăm şi o rezolvăm. Avem şin ei
armei« noastre dacă ne fac măgării”.
D tfU c e şi-a fixat bine în cap bornele financiar-sociale ale
statutdlj^fotbafistului stelist, Alecsandrescu a trecut la dezbaterea
M R M N t flt f de transfer. Sau âb racolare, dacă M oşim
term inologiile atunci. Din atjftgflBBCt de vedere, Steaua avea un
avantaj, dat chiar de regulamentul de transferări, care, la punctul
4, i^rtfcJdă; “Jucătorii de, f&tbal încorporaţi pentru satisfacerea
stagiu M aiilitai^ se pot transfera numai pe perioada stagiului
;miliţ®ţ4 —) Jucătorii încorporaţi revin, după terminarea stagiului,
la cluburile sportive de origine”. Deci, “roş-albaştrii”, ca şi cei de la
IX riifflK ji, mai tîrziu, puteau legitima orice fotbalist aflat
la vîrsta armatei, fără acordul clubului de origine, dar cu condiţia
si^lî cedeze Ust finele stagiului. De o prevedere asemănătoare
beneficiîarşî'Elitânirilesţudjenţeşri»Universitatea Craicn%Şporfuî’
Studenţesc, M i tebirica Timişoara, Politehnica Iaşi aveau
posibilitatea legală să transfere fără acordul cfa W u} de origine
o r i b ' M n l i care intra la făcui tatei Şi, spre deosebire de
formaţfilg m iiM rP; îl puteau ţine
studiilor. Adică deji$§aiii în sus, p î n ă - ^ M d h i i l 8 r i S i # f e t e
un an ş i4 luni cît dura satisfacerea stagiului milîţăfe Nu peŞte mult
timp, Steaua v i i f e i $ i ultimul bastion neffleedfoGbtat Studnlor
superioare. D ikagU ş la insistenţele li|| Alecsandrescu, care avea
nevoie de încă o pîrghie de “racolare” a fotbaliştilor, toţi sportivii
care doreau se puteau înscrie la Academia Militară Tehnică.
Tot din acea perioadă au început şi manevrele de producere a
banilor negri. Steaua mu putea răm îne în urm a celorlalte
competitoare f0g§e-şi făcusertun o b iceldin acest lucru» M etâde*
leerau diferite. O sursă erau spectacolele de divertisment, unde
lumea venea ca ta urs c&să-ivadă jucînd p iU îc u Constantin, Puiu
Călinescu, Jean. Constantin ş l alte num e mari ale “estradei”
româneşti. B e ţ i stadionul era plin, clubul nu declara declt
jumătate din biletele vîndute, restul sumei intrînd ilegal în fişetele
din Ghencea. Altă pîrghie erau soldaţii care lucrau în şantierul de
la CasaPoporuIui Steaua oferea gratuit 3.000 sau 4.000 de locuri
la ummeci drept premiere pentru munca depusă, dar biletele erau
jH tite de fum a constructoare, iar banii reveneau înnegriţi la club.
Din ei itfllfg lu te a achita primele suplimentare pe careOlteanu,
învăţat de Alecsandrescu, avea să le ofere jucătorilor la meciurile
mai importante.

M A N E V R A A D U C E R II L U I iU B f iE A t t lE S C U

“Bună zîuaţi-am dat, belea mi-am căpătat1”, îşi spuse Olteanu

după c f f | despărţi,i e Alecsandrescu. “Ăsta o să ia şi pielea <fc«e
mine. Fir-ar al dracu’ de fotbal...”. Olteanu trebuia să găsească
metode să suplimenteze cîştigurile fotbaliştilor pentru a putea
face performanţă. Sacul nu era însă fără fond. Putea să mai ia de la
celelalte secţii. H efea aveau performanţă. “ Cum să t a l iin
bugetul handbalului tind ăia merg In finale de cupe europene?”.
Aşa s-a ajuns la ideea folosirii banilor negri. Ministrul însă era un
om C hiar alunecos dacă situaţia o cerea. A şa că, p e ataa a
supralicita, avea nevoie de un spate. De cineva pe care, la o adică,
să-l arunce la înaintare. Iar ideea nu întîrzie să apară. “Ceauşescu
m-a întrebat ce mai fac cu echipa aia, Ceauşescu o să mă scoată,
 chiar dacă tot eu o să rezolv toate problemele”, îşi spuse Olteanu
cind se hotărî să-l aducă lingă club pe Ilie, fratele şefului statului.
Ştia că e un ţărănoi cu cîteva clase, că nu putea să vorbească decît
răstindu-se, că nu-1 prea ducea capul, dar dacă tot ajunsese
general, de ce să nu şi-l apropie?
Şeful Consiliului Politic Superior al Armatei era generalul
Ghenoiu. Acesta era locul care i se pregătea lui Ilie. Pe linie
politică, organismul respectiv avea în subordine şi clubul. în plus,
mai marele CPSA devenea automat adjunctul ministrului. Cu alte
cuvinte, Olteanu îşi lua un scut cu nume care-i era, pe deasupra,
subordonat. Mişcarea a fost gindită îndelung, iar la momentul
potrivit generalul Ghenoiu a fost detaşat ca şef al Consiliului
Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport în locul lui, la CPSA, se
instala Ilie Ceauşescu.

C O N T IN U A R E A A G O N I E I

Steaua a fost cea mai grăbită echipă a anului 1982. La reunirea

de pe 6 ianuarie au mai apărut două nume noi. Atacul era
considerat marea problemă, de vreme ce principalul marcator al
echipei era un mijlocaş, şi aici s-au adus întăriri. Ralea, de la FC
Argeş, şi Barbu, de la C SM Sftntu Gheorghe, s-au alăturat lotului
condus de Constantin Cemăianu. Alecsandrescu a aranjat un
stagiu de pregătire la prietenul lui, Jean Pădureanu, la Bistriţa,
după care echipa a plecat la un turneu în Creta.
Returul a început la Vîlcea cu un 0-0, care echilibra situaţia la
“adevăr”, şi a continuat cu o victorie în faţa Bacăului, răpus de cele
două reuşite ale lui Iordănescu. Prima din centrarea lui Barbu, a
doua din cea a lui Majearu. Firul s-a rupt, iar în etapa a treia, cînd
C orvinul a învins cu i-o, printr-un gol al lui Dubinciuc, care a
transformat un penalty “realizat” de Balint, dar a fost reînnodat pe
terenul Progresului, unde Iordănescu şi Ion G heorghe au sem nat
victoria. M ilitarii intrau iar în calculele pentru podium. M ai ales că
în partida urm ătoare, cu Oltul în G hencea, au m ai cîştigat dou ă
puncte. A fost meciul în care Barbu a dat un recital de driblinguri
în faţa tribunei oficiale, Iordănescu a deschis scorul dintr-o
lovitură liberă executată m agistral şi tot el l-a învin s pe bravul
portar N edea, în minutul 89, reluînd cu capul o centrare a
aceluiaşi Barbu. între timp, Iordache gafase m onum ental,
scăpînd în poartă, printre picioare, balonul venit din capul chel al
unuia, Piţurcă. Steaua urcase pe locul 5, la un punct de O ltul lui
H alagian şi la 3 de treapta de bronz pe care se afla C orvinu l.
Speranţele europene înfloriseră iar, cu atît m ai mult cu cît peste 3
zile urm a “ optimea” de Cupă cu F C Argeş. La T îrgovişte însă,
piteştenii au învins cu 1-0, gol Turcu, minutul 78, şi teoria lui
Alecsandrescu cu tradiţia trofeului căzuse. Pentru nea Ion jocurile
erau făcute. L a două zile după elim inarea din C u pă, intr-un
interviu luat de Paul Slăvescu, “Sfinxul” lăsa să se înţeleagă că
pentru el contează doar viitorul. “V o m face o selecţie fără
precedent, iar într-un an se vor vedea prim ele roade” .

S P E C IA L IS T U L P E N A L T Y U R IL O R

Cam pionatul a continuat cu o nouă victorie, 2-1 la A rad cu

U T A lui Duckadam , m eci în care Ralea a punctat de două ori.
Pentru prim a oară linia de mijloc a Stelei a fost Balint - T. Stoica -
Iordănescu - M ajearu, după ce Găboajă ajunsese în unele meciuri
chiar fundaş lateral, iar M iţi jucase numai extrem ă dreaptă. în
 Ghencea, A S A Tîrgu Mureş a venit fără Boloni şi a plecat învinsă
cu 4-r, Balint, Stoica, M ajearu şi Ralea fiind autorii golurilor.
Militarii ameninţau podiumul, cu atît mai mult cu cît, la Craiova,
obţinuseră un egal. Un 1-1 smuls mai degrabă de Universitatea,
dacă ne gîndim că, după ce Balint deschisese scorul, Cămătaru
egalase abia in ultimul minut. Urm a însă eternul derby cu
Dinamo, iar înfrângerea cu 2-1 a spart capitalul de moral al trupei
lui Cem ăianu şi a lichidat practic şansele de a prinde o cupă
europeană. Dar cum în orice rău este şi un bine, acesta s-a numit
Majearu. în debutul meciului, Bumbescu l-a faultat pe Ralea în
careu, iar Ion Igna a dictat penalty. Cum Iordănescu era în tribună
cu piciorul în ghips, nimeni nu se înghesuia să bată. Atunci, Miţi
şi-a luat inima-n dinţi, a pus mingea pe var şi l-a învins pe Moraru.
Din acel moment, aproape de fiecare dată cînd s-a aflat pe teren,
M ajearu a fost desemnat executantul penalţyurilor.
Din tot ce a urmat, un şir de rezultate contradictorii, n-ar mai
fi de reţinut prea multe. Un 1-1 acasă cu Timişoara, un 0-1 la
Tîrgovişte, un 4,-1 cu Clujul, un 0-2 la Petroşani, cu Jiul, un 1-1 pe
Ghencea, cu Sportul, ultimele două meciuri confirmînd căutările
în prima trupă a Stelei, de vreme ce contra “minerilor” Balint a fost
fundaş dreapta, iar în următoarea partidă a evoluat atacant
central?! Victoriile cu 2-1 în faţa Braşovului şi Constanţei şi eşecul
de la Piteşti, 0-1, au clasat în final Steaua pe locul 6 şi l-au propulsat
pe Iordănescu în postura de golgeter al campionatului, cu 20 de
reuşite. La ultimele două izbînzi, doi jucători ai oaspeţilor au fost
trecuţi cu majuscule în caseta meciurilor: Lăcătuş de la Braşov şi
Petcu de la Constanţa, ultimul înscriind “un gol de Mundial”, cum
avea să-l catalogheze Constantin Alexe în “Sportul” de a doua zi.
Aproape instantaneu, în agenda lui Alecsandreseu cele două
nume au fost notate în.;m ifa$a| ibiective de cucerit La prezent
însă.“gfiaxul,’ îşi trecuse deja în panoplie un trofeu scump.

C A liÎfS itA
După o zi întreagă în care condusese două antrenamente şi
alergase la Inspectoratul Şcolar pentru a rezolva cîteva situaţii ale
gfefdler care se pregăteau la “Luceafărul”, Costică Toma era
istovit. Nu wftea în faţă decît patul, mai cu seamă că a doua zi
trebuia s-oJa de la capăt Ar fi vrut să-şi arunce hainele în cuier, să
facă tui du| gfşă plece mai repede în tărimul viselor, dar de mult
timp ceva flyodea. Trebuia neapărat să ia legătura cu prietenul lui.
Alecsandreseu. Tirttpil presa.
mult că sînt frînt s-a auzit vocea lui Toma In
aparat Ştii că ţi-am spus eu acum vreo lună că am un puşti bun pe
care nu trebuie să-l scapi”. Alecsandreseu avea mare încredere i l
ochiul fostului său coleg din marea trupă a CC A. Nu se înşelase
nM iA id îi recomandase pe Iovan şi Balint Aşa că luă un pix şi
începu să noteze. “Cum zid că-1cheamă?". “Fii atent că nu-i uşori
Be-lo-de-dici. Miodrag Belodedid”. “Costele, tu glumeşti? Ce
nume-i ăsta?”. “E sîrb omule, de pe la Moldova Nouă” “A, puştiul
ăla de joacălibero la tine, nu? Da, da, da, bun băiat”. “Vino neapărat
MÎifie şă -1vezi, Avem un meci amical. Dar să nu-ti faci
program, t§J^că-l pierzi pe ăsta faci o mare greşeală. Dinamo f i
G liiiw âiS interesează de d ”.
A doua zi, pe la ii , Alecsandreseu nu-şi făcuse încă apariţia la
terenul din complexul “23 August”, iar Toma stătea ca pe ace. Nu
ma| putea să-l aştepte, aşa că dădu drumul la joc. “Sfinxul” Insă
 venise. îşi pusese in cap să nu se arate, ca să vadă el dacă,
intr-adevăr, liberoul sare în ochi. S-a aşezat în spatele gardului,
ascuns după un boschet înalt, şi-a aprins ţigara şi a privit. C e vedea
era de-a dreptul încîntător. Omul lui Costică era stăpînul apărării
sale. Mereu cu capul sus şi cu pieptul în faţă, puştiul de aproape 1,85
m părea că joacă libero de cînd lumea. Ş i dădea impresia că nu făcea
nici un efort cînd deposeda, cînd alerga, cînd pasa. Era ca o
căprioară. “C înd va căpăta m ai multă forţă şi după un sezon, două
de experienţă în campionat pe ăsta nu-1 m ai scoate nimeni din
echipa naţională”, şi-a spus atunci Alecsandrescu, după care a strivit
mucul ţigării sub talpă şi a plecat agale spre băncile de rezervă.
“A cu’ degeaba m ai vii, că s-a terminat meciul”, l-a luat tare
Tom a, supărat că nea Ion nu ajunsese la timp. “Stai liniştit,
prietene, am văzut tot meciul! A i ochi, nu glumă. Dar, apropo, de
unde l-ai pescuit şi pe ăsta?”. “C hiar că l-am pescuit, Ioane. Ştii că
undiţa şi m inciogul sînt pasiunile mele. Cu gîndul ăsta am şi făcut
trialul ăla de la T u m u Severin. îm i rezolvam şi selecţia şi mai
aruncam şi eu băţul în apă după vreun crăpcean. Acolo l-am văzut
pe puşti şi l-am luat la Luceafărul”. “A l cui e?”, întrebă repezit
Alecsandrescu. “Asta-i poveste complicată, dar o rezolvi tu, că la
asta nu te întrece nim eni”.

L E G A T D E H A L A G IA N

C u m ult înainte să ajungă la Luceafărul, Belodedici captase

privirile multora. Debutase la M inerul M oldova Nouă, în Divizia
B , cînd m ai avea încă doi ani de juniorat. După un m eci cu U TA,
pe teren propriu, arbitrul l-a căutat în vestiar şi i-a strecurat un
bileţel. Pe el erau trecute două nume, Florin H alagian şi Leonte
Ianovschi, şi telefonul clubului F C Argeş. Belo a băgat depeşa in
buzunarul de la trening şi a plecat acasă mîndru că un club de
faima celui din Piteşti l-a căutat. Ştia insă că tatăl lui, Petru, nu-şi
dorea ca băiatul să plece vreodată departe de casă. L a Reşiţa, la
Timişoara sau, de ce nu?, vreodată, în Iugoslavia, la Steaua Roşie,
la Partizan, echipele pe care bătrînul Belodedici le simpatiza mult
mai mult decît pe orice altă formaţie românească. Spera în primă
fază ca băiatul lui să meargă la Reşiţa, dar îi ajunsese o vorbă la
ureche. Cică antrenorul FCM-ului, Ioan Reinhard, îl văzuse la un
meci, dar nu-1plăcuse. Nea Petru se simţise chiar jignit cînd auzise
că “Neamţul” spusese de flăcăul lui că e “înalt ca un cocostârc şi nu
va ajunge niciodată fotbalist”. Aşa că într-o bună zi se hotărî şi
telefonă la numărul de pe bileţel.
Peste două zile, Belo era deja în Trivale. Fusese întîmpinat de
Halagian şi de Ianovschi, care -1băgară imediat în programul
echipei. La numai 16 ani, Belo se antrena cot la cot cu Dobrin, cu
Radu 11, cu Mihai Zamfir, cu Cristian şi cu alţi mari fotbalişti pe
care Belo îi văzuse la televizor. N-a stat însă la Piteşti decît vreo
două luni, pentru că Armeanul a plecat în acea vară, împreună cu
Ianovschi, la F C Olt şi a ţinut morţiş să-şi ia prada. Aşa a ajuns
“Căprioara” să alerge printre baligile de la Negreni, tăpşanul unde
se pregătea formaţia de tineret a Scomiceştiului. Cum Halagian
nu-1 putea băga încă în prima echipă şi cum, după trialul de la
Tumu Severin, numele lui era deja în catalogul lui Costică Toma,
Belodedici avea să fie transferat la Luceafărul.

N E A O L IM P , C H E IA A F A C E R II

“Măi, Costele, eu înţeleg de la tine că băiatul ăsta a fost la

 Moldova Nouă, s-a dus Ia FC Argeş, unde însă n-a stat, a plecat cu
Halagian la Olt, iar acume la tine. Dar actele lui unde sîntr, întrebă
mirat Alecsandrescu după ce află de la Toma itinerariul puştiului
care-1 fermecase. “La Olimp Mateescu. Ăsta i-a fost primul
antrenor la Moldova Nouă, iar între timp a devenit tartor la club. EI
dirijează totul. Dacă te interesează jucătorul, cu Olimp trebuie să
vorbeşti. E bucureştean, stă pe undeva prin Pantelimon”. “Sfinxul”
reţinu tot, îi mulţumi fostului său coechipier şi plecă. Avea în
memorie toate bornele drumului spre comoară.
Pe vremea aceea regulamentul federaţiei era foarte clar în ceea
ce privea clubul Luceafărul. Toate echipele aveau obligaţia de a
furniza cei mai buni tineri care, în urma unor selecţii pe zone, erau
reţinuţi în ceea ce aveau să fie de fapt selecţionatele naţionale de
juniori ale României. La finalul perioadei de juniorat, toţi trebuiau
să revină la cluburile de care aparţineau. Belodedici a fost însă
singurul care nu s-a mai întors nici în scripte la M oldova Nouă.
Olimp M ateescu avea toate actele la el, iar împreună cu
Alecsandrescu a anulat tot ce mai semnase jucătorul cu Argeşul şi
Oltul, pregătindu-i drumul spre Ghencea. Cînd toate demersurile
erau făcute, Olimp i-a trimis vorbă lui Belo că-1aşteaptă la el acasă,
în Pantelimon.
“Băiete, mergem la Steaua' T e vor ăia şi eu zic că trebuie să faci
pasul ăsta”. Belo asculta orbeşte de cel care se îngrijise încă de la 14
ani de viitorul lui. Ştia că nea Olimp nu-i vrea decît binele, aşa că
porniră îm preună spre Ghencea. Abia acum, zgîlţîit bine de
tramvaiul în care îl urcase mentorul lui, Belodedici a realizat de ce
“nea Costică îmi împuia tot timpul capul. M ă întreba mereu la cine
vreau să mă duc, la Dinamo sau la Steaua, dar de fiecare dată avea
grijă să mă facă să înţeleg că în Ghencea e mai bine”. Cînd intră în
biroul lui Alecsandrescu de la stadion îşi aminti chiar că pe omul
ce-i stătea în faţă îl văzuse de multe ori împreună cu nea Costică.

TATA H O TĂRĂŞTE

“Puştiule, vrei să joci la Steaua?”. Belo nici nu apucă bine să se

aşeze, că Alecsandrescu intrase deja în subiect “Păi, eu vreau, cum
să nu vreau, dar tata...”. Bătrînul nu dorea ca băiatul lui să rămînă
în Capitală. îl vedea jucînd în Banat ca să fie mai aproape de casă.
Ca să vină să-l vadă mai des. Nu îl speria tumultul vieţii din
Bucureşti, pentru că ştia că feciorul său era mai cuminte ca o fată,
ci dorea să-i fie alături. Fără acceptul tatălui, Miodrag, care era
încă minor, nu putea hotărî. “Bine, dar tu sigur vrei?”, continuă
Alecsandrescu, iar cînd puştiul îi mai spuse o dată, fără să ezite, că
da, nea Ion îi aşternu o hîrtie în faţă şi-l puse să semneze.
Peste numai cîteva zile, “Sfinxul” se afla deja în maşină, alături
de colonelul Popescu şi de nea Vasile, şoferul, cu destinaţia Socol.
Petru Belodedici părea la început de neînduplecat După discursul
colonelului, punctat cu intervenţiile la obiect ale lui nea Ion,
bătrînul se mai înmuie. “Domnule, Armata e o instituţie serioasă.
Băiatul dumitale a făcut şcoala profesională la Electroaparataj.
Noi îl vom ajuta să termine şi liceul, la seral, va primi grad de
sublocotenent la început, va locui într-o cameră în cantonamentul
de la club, va avea masa asigurată şi salariu. în plus, nu va mai face
armata în tunică, ci în echipament sportiv. O să vedeţi că va ajunge
mare”. După o oră de discuţie. Petru Belodedici semna toate
hîrtiile pe care le avea în faţă, iar din primăvara hii 1982 băiatul lui
era legitimat la Steaua. Acolo unde avea să întîlnească toţi idolii
iui din copilărie: lordănescu, lordache, Stoica. Florin M arin. “La
primul antrenament, la care erau peste 30 de jucători, mă fura
peisajul. în loc să mă concentrez să pasez cum trebuie, eu mă
holbam la starurile de atunci ale echipei", îşi aminteşte azi Belo.
Peste ciţiva ani, locul lor avea să fie luat de un puşti înalt şi subţirel,
care, întovărăşit de minge, copiase parcă in jocul lui unduirile
mlădioase ale Dunării în drumul ei spre Cazane.

D E S P Ă R Ţ IR E A D E P U IU

Belodedici n-a jucat nici un minut în turul campionatului ‘82

- ‘83. El a fost luat însă de Cem ăianu în stagiul de pregătire de la
Bistriţa, a prim it botezul “amicalelor”, dar la începutul
campionatului a fost trim is la echipa de tineret. Lotul Stelei
suferise din nou mari modificări. De această dată, ele aduceau cu
o curăţenie generală. S-a renunţat la “meteoriţi” şi s-a cernut pînă
cînd în sită au rămas numai 23 de fotbalişti. C ea mai importantă
achiziţie a fost clujeanul Cîm peanu 11. Lider al Universităţii, T im
se impusese ca un golgeter de rasă. După ce în sezonul ‘7 9 -8 0 , cu
cele 24 de goluri marcate, cîştigase întrecerea tunarilor Diviziei
A, ardeleanul a continuat constant să marcheze. Alecsandrescu
gîndise corect. în sezonul abia încheiat, povara puncherului
căzuse pe umerii lui lordănescu, autorul a 20 din cele 41 de goluri
ale Stelei. în urm a sa venea Balint, cu doar 5 reuşite, iar prim ul
atacant veritabil prezent în top, Ralea, înscrisese de numai 3 ori, la
fel ca fundaşul Sam eş.
Vara lui 1982 a însem nat pentru suporterii stelişti despărţirea
de încă un mit. D upă exact 20 de ani de cînd intrase pe poarta
clubului, Puiu lordănescu prim eap erm isiu n eadease transfera în
R trlfa fta te. P lecarea lu i în G re cia , la O F I C re ta , reaccid en tarea lu i
A d ria n Ionescu, fluctuaţiile d e fo rm ă ale lu i B a rb u l-au d eterm in at
ţteA leesan d rtsîiu'să p u n ă l u p a ; p a l l ® I l f i . în a fa ra lui C îm p e an u ,
“ Sfin xu l” a m ed iat u n sch im b ra risim p e n tru a ce a vrem e , cel in tre
i$ g p g p şi D o rel Z am fir, ca re au fă cu t ro ca d a în tre S te a u a şi
D in am o. E ra a i t e l ă c a s ă i n t r - m â ^ i ex tre m de s cu st c în d cele
două m ari cluburi se puseseră d e aco rd . O m a i fă cu seră în u rm ă cu
d o uă lun i, cîn d O lteanu ş i P o steln icu , şe fiil S e c u rită ţii şi
protectorul ceîor din şoseaua Ştefan cel M are, a u co m plotat pen tru
elim inare^ din n ^ & Q A % £ ^ ^ J t ) n u o v a de <M9 S d iviz io n a ra
C M in eru l C ertej, la “m asa verde” , p e m o tiv c ă o lten ii îl fo lo sise ră
în stare de susp en dare p e C io ro ian u . î n d u d a in te rven ţie i lu i Io n
C o m a n , pen tru ca jud ecata s ă fie co rectă, d e ciz ia C o m is ie i d e
D iad pîîn ăiB isese creion ată în taină de ş efii A rm a te i şi In tern elor,
ittîM H I sep areu d e la “H aid u cu lu i” . P o steln icu a v ea n e v c li să
d ărîm e u r t ifb ş ţ p p l din calea d in am o viştilo r, ia r O l t e a n « ^
facilitat planul d ia b o lid S telistu l m iza p e o a p ro p iere p a ş n ic i d e
m arele in am ic, pe an estezierea s i p p i S i i f p r in în găd u in ţă,
aprobîn du-1 cîn d acesta avea n evo ie, ia rift& lei n u - l m n ecesar.
P este puţin tim p în să, O lteanu avea să reg re te m işcare a făcu tă,
arita v r e m e c it P o steln icu a co n tin u at s ă şica n e ze S te a u a ş i să
în cerce p rin o rice m ijloace să-i stopeze urcuşul.
Lotul a suferit m odificări şi în celelalte com partim ente. Sciatica
prelungită a lu i lo rd ach e reclam a co o ptarea în că u n ui portar. T o t
îO p ^ - 1 ^ ^ S t. f,#ost cel care l-a reco m an d at p e L o va şi âa&tBuL
postului la “ Luceafăru l” . Je a n Pădu rean u a m ai în cercat un
experim ent după reuşita cu B alint şi l-a im pus p e R o m an , u n fundaş
lateral putern ic. T o t în acest co m p artim en t s-a m a i p ro d u s o
“racolare", cea a piteşteanului Eduard, care, treptat, avea i K S i f c u I
rudimentarului Fodor pe stingă. în linia de m ijloc a revenit Ştefan
Popa, i U de de ani care, pe peridăda cit Steaua, îl
Împrumutase Rapidului, fusese convocat de Lucescu în lotul lărgit
al primei reprezentative- C u iiefeastă trupă pleca C em ăianu la un alt
drum. M eciurile de verificare îi dăduseră speranţe <Mmp it e a
readuce echipa în fruntea clasamentului. învinsese tot ce îndlnise
în cale. C îştigase “Gî|Ş& Steaua", la carem ai participaseră IIMI§P
sitatea Craiova, F C Olt şi V orw arts Frankfurt/ Oder, o competiţie
în care atacantul ăla de laSco m iceşti, Pîţurcă, marc^ifeiar.

ÎNCĂ UN TUR CENUŞIU

G & d g obicei, Steaua; a început cam piim âtdl prom iţător.
D ebutul a în sem n at un i - i p e terenul proaspetei prom ovate
Politeh n ica Iaşi. L a Bucureşti, în .f g p p u iin t t j fcve n ftşi p rim a
victorie, 2-1 cu C h im ia R îm n icu V îlcea, în care statistica reţine
prim u l gol i l j u i Iovan, autorul m u d şut teleghidat de l f j j § de
metri. în ciuda punctelor acumulate, jocul în să nu se l e g U J l lil l e a
Jiu lu i, după ce Ş tefan P opa deschisese scorul, m ilitarii aveau să
cedeze $ M i l i I M E cu 2-1. E ra sem n al A. n ici în acest
cam pionat “roş-albaştrii” nu vo r face saltul aşteptat. C h iar dacă au
î n\n«s f e r l i i f c ti 2-r şisr-an în to rsd e laTîrgcftrişte e a o remiză, 1-1,
obţinută in extrem is, graţie unui penalty transform at de M ajearu,
nim en i nu îndrăznea să parieze pe o reven ir|4C u atît m ai m u lţfp
cît, d upă în treruperea «ampionatului.penjKtî m eciul “ păţi&BâlgC
cu Su ed ia din prelim inariile E uro ‘84, coşm arul steliştilor, Sportul
t e ă i D | « ^ K e a să le tnai tragă o bătaie, 2-1 în Regie.
în to t acest tim p, cît Steaua agoniza prin cam pionat, echipele
româneşti începuseră asaltul Europei. Planul lui Ion Coman
dădea cele dinţii roade, iar prima beneficiară a fost Universitatea
Craiova. Cu o trupă închegată şi valoroasă, “Ştiinţa” a avut puterea
să treacă în chiar primul tur al Cupei U EFA de Fiorentina
celebrilor Passarella, Bertoni, Graziani şi Antognoni şi să se
califice mai departe, imitaţi fiind de dinamovişti şi de hunedoreni.
Pentru olteni începea o poveste frumoasă, curmată nedrept parcă
tocmai atunci cînd accesul în finală părea mai posibil ca oricînd.
Pentru stelişti însă, chinuiala prin campionat continua.
Suporterii au reacţionat primii, de vreme ce, dacă la primele
meciuri în Ghencea veneau 20.000 de spectatori, la meciul cu
ASATîrgu Mureş, cîştigat cu 1-0, au fost prezenţi doar vreo 8.000.
Trei meciuri consecutive iară înfrîngere, 1-0 la Timişoara, 1-1 în
derbyul cu Dinamo şi 2-0 cu FC Olt, au urcat Steaua pe locul 4, la
un singur punct de podium, şi au creat iarăşi iluzia gloriei regăsite.
A fost de ajuns însă un şoc puternic, 1-4 la Oradea, cu FC Bihor,
pentru ca fanii să fie rapid coboriţi cu picioarele pe pămînt.
Ultimul gol al masacrului urmărit din tribună şi de Emeric lenei
a purtat semnătura unui tînăr des convocat pe la loturile de tineret:
Marcel Puşcaş. Pentru Ion Alecsandrescu lucrurile începeau să se
clarifice. Portarul Niţu, care greşise din nou la primele două
goluri, nu putea să se ridice la valoarea lui Iordache. Anghelini şi
Sameş începuseră să fie depăşiţi cu multă uşurinţă, iar prezenţa
lor în echipă bloca ascensiunea lui Iovan şi Belodedici, primul
fiind folosit mijlocaş la închidere. Majearu avea calităţi de creator,
nicidecum de Analizator, iar “piticul” Barbu, talentat, dar fricos,
nu putea juca decît pe “Ghencea”. Singurul cîştig al echipei părea
să fie Cîmpeanu, cel care, cu 3 goluri marcate în următorul meci,
ciştigat cu 5-1 acasă în faţa Petrolului, îşi confirma cartea de vizită
pe care scria “tunar”. Pînă în finalul turului, în care înfrîngerea cu
Universitatea Craiova de pe teren propriu a aruncat echipa
militară pe locul 6, avea să se mai întîmple doar un fapt care să
mişte chipul brăzdat în stîncă al “Sfinxului”. Era etapa a 14-a, cînd
la Bucureşti venise “lanterna” F C Constanţa. Steaua conducea cu
2-1 şi mai erau doar două m in u te. Iordache revenise între buturi.
Cine mai putea împiedica victoria? Răspunsul a venit sub forma
unui şut ireal de la peste 30 de metri din stîngul unui puştan despre
care lumea începuse să vorbească. “M ăi, şi mi-a spus Costică
Tom a de mult de băiatul ăsta”, şi-a şoptit în barbă Alecsandrescu.
“Trebuie neapărat să-l luăm!”.

P R IM U L T R A N S F E R A L L U I H A G I

A doua zi, însoţit de colonelul Vasile Popescu, care făcea parte

din biroul secţiei, “Sfinxul” era la Snagov, la baza de pregătire a
“Luceafărului”. “Costică, ai văzut ce ne-a făcut Hagi?”, l-a întrebat
direct Alecsandrescu. “Eu ţi-am spus, dar n-ai vrut să mă crezi”.
“Lasă asta, l-ai convins să vină la noi?”. “M ăi, omule, e cam îndoit,
îi e teamă că nu va fi titular. Cred însă că o să-l fac să zică da. îi e
fiică de armată şi i-am explicat că decît s-o facă pe cîmpul de
instrucţie cu raniţa în spate, mai bine pe terenul de fotbal cu
mingea Ia picior”.
Tom a nu vorbise prostii. Aflînd că Marcel Pigulea, colegul lui,
trăgea de G ică să-l ducă la Sportul, a amplificat presiunile şi în cele
din urmă a reuşit. Peste numai o sâptămînă, adus valvîrtej de “nea
Costică”, Hagi dădea ochii cu comandantul clubului, Ion Aurel.
în sala de consiliu din Plevnei, fără prea multe parlamentari,
generalul Gomoiu, devenit preşedintele C N E F S , îi citea
jucătorului ordinul semnat de ministrul Olteanu prin care era
făcut plutonier major. Nu pe loc, ci abia din vara lui 1983, când Gică
îşi isprăvea liceul şi urma să fie cooptat In lotul Stelei. “M ăi,
băiatule, dacă eşti hotărît, semnează acum şi în iulie te prezinţi la
pregătirile echipei!”, i-a spus Ion Aurel. G ică oscila. De mic, visul
lui era să joace la Steaua. Ţinea cu Steaua încă de pe vremea cînd,
vrăjit de fentele lui Iordănescu şi pasele lui Dumitru, îşi scria
numărul 10 pe trening, iar sub el desena cu cretă colorată emblema
militarilor. Acum putea să ajungă acolo unde visa. Numai că în
cap îi răsuna parcă mai tare îndemnul ferm al lui nea Iancu: “Gică,
tu trebuie să faci o facultate, să te realizezi ca om, ca sa nu ne fie
ruşine cu tine cînd vei fi mare. Viaţa e grea, tată”. Mirajul Stelei
era imens, aşa că Gică puse mîna pe pix şi iscăli

DETU RN AREA

Semnătura lui Hagi nu avea însă nici o valoare. Era minor, iar
pentru un nou contract era necesară aprobarea părinţilor. Vestea
că Steaua i-a obţinut semnătura l-a enervat la culme pe Nicuşor
Ceauşescu. Fiul cel mic al şefului statului păstorea Sportul
Studenţesc, al cărui preşedinte onorific era, şi pusese de mult
ochii pe Gică. îl dorea cu orice preţ. Aşa că, la o lună după
demersul Stelei, vicepreşedintele clubului din Regie, Eugen
Baneiu, alerga spre Constanţa pentru a convinge familia Hagi că
alegerea mezinului nu fusese inspirată.
“Tovarăşă Chiraţa, Gică a făcut o greşeală. El oricum n-o să
facă armata la şmotru, că e fotbalist de echipa naţională. Steaua
 nu-1 poate băga Ia facultate pentru că nu dispune de o asemenea
facilitate. Dacă semnaţi pentru l i l M dumneavoastră să se
transfere la Sportul Studenţesc, r a U i garantăm admiterea. V ă
daţi seama ce înseamnă asta pentru el?”. Pledoaria lui Banciu se
mula perfect pe inima de mamă a Chiraţei. Oficialul din Regie nu
mai avu nevoie de alte aigumente. Pe loc, ea şi Gică au aşternut pe
hîrtie două documente, pe care, peste ani, Grigore Cartianu 1§*&
redat integral în cartea “Hagi”:
“Declaraţie
Subsemnata Hagi Chiraţa, mama sportivului Hagi Gheorghe,
declarprin prezentacărui sântde acord caJiul meusăjie încorporat
înainte de termenşiimplicitdeaactivalaclubulSteauadinBucureşti
Dorescîn acelaşi timp cajiul meu să urmezeInstitutul de Educaţie
Fizicăşi SportdinBucureşti,activîndcasportivîncadrulclubuluide
fotbalSportd'&tudenŞesc,fn acestfdvăaveaposMMMWasSpractice
fotbalul deperformanţăalături deactivitateaprofesionalăcastudent.
M B h ş 82

HagiGhiraţa”
“Declaraţie
Subsemnatul Hagi Gheorghe, legitimat în prezent la FC
Constanţa, cfâtftpcmentdikâuătimţionaÎdejiiTUimal R.S.R., declar
priit prezenta 4 K dorm:, să 'imMmz la clubul ie fotbal Sportul
Studenţesc,începânddinanulcompetiţional1983-84,deoarecedoresc
să devin student la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din
BucureştiMenţionezcăînhinanoiembrie1982 amsemnatunacord
privind încorporarea meaînainte de termen,pentru clubul Steaua,
dar la care renunţ, avînd în vedere intenţia mea de a urmacursurile
¡ M s f a i i i Bucureşti, dorinţă exprimată ş f de părinţii mei.
în tru d t la semnarea actului respectiv eu eram minor, nu am avut
asentimen tul părinţilor, pe care nu-lam nici în prezent, m ă determ ină
să-m i retrag acordul dat clubului Steaua.
fo-XU-ipSa
' Hagi Gheorghe”

Cu aceste două acte în mină, Ia care a adăugat încă un formular

al C N E F S, semnat de Chiraţa Hagi, Banciu îi deturnase
traiectoria lui Gică dinspre Ghencea în Regie. Alecsandrescu
fusese învins. A fost momentul în care “Sfinxul” a înţeles că pentru
a nu mai pierde jucători Steaua trebuie să găsească posibilitatea
de a-i putea băga pe fotbalişti la o facultate. Peste numai 6 luni,
obiectivul era realizat. Jucătorii “roş-albaştri” puteau să urmeze
cursurile universitare la Academia Tehnică Militară.
IV
REVIN STELIŞTII

în ciuda primenirii permanente a lotului, Steaua se adîncea în

acelaşi traseu al mediocrităţii. Nici turul campionatului 1982 -
1983 nu a însemnat mai mult decît o curbă oscilantă între locul 3,
ocupat după runda a 15-a, şi poziţia a opta consemnată chiar la
debut Intrată, cu mai bine de un an în urmă, pe mîna antrenorului
Constantin Cemăianu, cel care reuşise să cîştige campionatul cu
Petrolul Ploieşti şi Universitatea Craiova, Steaua n-a făcut saltul
aşteptat. Aşa că, imediat după încheierea primei părţi a
campionatului, ministrul Olteanu şi-a ieşit din pepeni. “Tovarăşe
Aurel, ăştia ne fac de rîs, nu se mai poate, trebuie să facem ceva”.
Avizat de rezultatele modeste ale echipei, care, ca de obicei, avea
ca obiective Cupa şi campionatul, comandantul clubului se
aştepta ca, din zi în zi, generalul să izbucnească. Chiar se mira că
explodase aşa de tîrziu. Se sfătuise şi cu Ion Alecsandrescu şi
ajunseseră la concluzia ca lîngă Cemăianu să fie adus Gheorghe
Constantin. Propunerea a fost acceptată de şef.
“Profesorul” era o legendă vie a clubului. în cei 15 ani ca jucător
la Steaua cîştigase 4 campionate şi tot atîtea Cupe. De trei ori la
rînd, între 1960 şi 1962, fusese golgeterul întrecerii interne, iar
după încheierea activităţii se ocupase în două rînduri de
pregătirea echipei. Mai întîi în perioada 72-74, iar apoi între 1978
şi 1981, ultimul mandat coincizînd şi cu cel din urmă trofeu cucerit
de militari, Cupa României, în vara lui 1979. Simţind că la acea
oră nu se putea mai mult şi avînd o ofertă tentantă de la
Politehnica Iaşi, colonelul Gheorghe Constantin a cerut
aprobarea clubului pentru a fi detaşat în Copou, iar după un an în
Divizia B cu trupa lui Romilă şi Simionaş a reuşit promovarea.
Acum, el era din nou chemat la ordin în Ghencea.
“Constantine, trebuie să vii înapoi!”. Vocea ministrului
îmbrăcase în tonuri grele biroul de la “Orizont”. “ E nevoie de tine
să-l ajuţi pe Cemăianu să scoată echipa din impasul ăsta”. Cînd
fusese chemat de Ion Aurel la discuţie, Constantin bănuise că i se
va propune postul, dar nici prin gînd nu-i trecuse că asta însemna
să devină secundul lui Cemăianu. “Tovarăşe general, nu pot să
accept. Ce să fac eu lîngă el? Cemăianu e antrenor principal, are
ideile lui, nu pot să mă bag eu”. “Nu poţi, zici? Dar cînd ai venit să
te rogi de noi să te lăsăm la Iaşi ai putut, nu? Cînd ai vrut tu, noi
te-am înţeles, iar acum zici că nu poţi?”. Compromisul făcut în
urma cu doi ani de antrenor cîntărea acum enorm. Practic,
“Profesorul” nu mai putea să joace tare. Şi a acceptat

O A M EN I PE ST R Ă Z I

Pregătirile “naţionalei” pentru meciul cu Italia de la Florenţa

au comprimat turul campionatului. Pentru grosul echipelor,
vacanţa ar fi trebuit să înceapă la sfirşitul lui noiembrie şi să ţină
mai mult de o lună. Din acest motiv, FR F a organizat o competi ţie
intitulată “Cupa a 35-a aniversare a proclamării Republicii”. Cu
două excepţii, FC Bihor şi FCM Braşov, neînscrise, celelalte
divizionare A au fost îm părţite în 4 grupe pe criterii geografice.
Steaua a picat în serie cu Dinam o, F C Constanţa şi Sportul
Studenţesc şi, profitînd de absenţele din loturile celorlalte două
echipe bucureştene, a galopat: 4 2 cu Sportul Studenţesc, 4 -1 cu
Dinamo, 5-1 cu F C Constanţa. în sem ifinală B alint a m arcat
singurul gol al m eciului cu Petrolul de la Ploieşti, pentru ca în
finală m ilitarii să zburde, 5-0 cu C h im ia R îm n icu V îlcea, într-o
partidă televizată în care Balint, Iovan, de cîte două ori, şi Barbu au
fost m arcatorii. D upă m eci, galeria Stelei a plecat pe jos din
G hencea şi s-a oprit în centru, la C C A , pentru a celebra victoria. A
fost m om entul în care suporterii şi-au ream intit de izbînzile din
urm ă cu ani şi au sim ţit prim a tresărire de orgoliu a noii echipe,
în ceea ce priveşte prim ul “11”, dem n de sem nalat e faptul că
Belodedici a fost titularizat în toate meciurile pe post de libero, iar
de fiecare dată a fo st înscris cu m ajuscule în caseta tehnică. 5
m eciuri la rînd. Pentru Ion Alecsandrescu însă, succesul nu avea
m are valoare. Ş tia că îl aşteaptă o iarnă grea în care trebuia să
astupe m ulte găuri în echipă, iar cea m ai im portantă i se părea cea
dintre buturi. Iordache dem onstrase, pe lîngă faptul că
accidentarea nu-i dădea pace, că nu m ai e “m inistrul apărării” de
altădată, aşa cum îl alinta galeria, N iţu se întrecea în gafe, iar Lo vaş
dezam ăgise. în agenda “ Sfinxului” figura însă, de u n an de zile,
num ele uriaşului ăla de la Arad.

D IS P U T A T D E S T E A U A Ş I C R A IO V A

“H elm uth, nu fugi! R ăm îi în cabină să-ţi zvînţi părul. A i uitat

că tot din cauza grabei ai făcut m eningită acum doi ani?”.
A n tren orul U T A , C o c o D um itrescu, term in ase şedinţa de
pregătire, dar stătea la uşa vestiarului. în urm ă cu doi ani, cînd
echipa trăgea să se salveze de la retrogradare, după un
antrenament, Duckadam o tulise direct de sub duş ca să prindă
trenul de Semlac şi se îmbolnăvise. Fără el, echipa a pierdut cu 3-2
şi a luat calea Diviziei B. Acum situaţia era inversă. “Bătrîna
Doamnă” era lider In eşalonul secund. Helmuth crescuse şi
devenise, la 24 de ani, stîlpul echipei. De aici şi temerea lui
Dumitrescu. “Nu, nea Coco, stai liniştit, m erg doar pînă la
preşedinte, că m-a chemat. Zice că-i ceva urgent”.
Cu părul lung, cîrlionţat şi încă jilav, uriaşul intră în biroul
prezidentului Puiu Grozav, care -1întîmpină abrupt “Helmuth, ce
zici de o plecare la Steaua?”. Surpriza nu era mare pentru portar. în
urma prestaţiilor constant bune de la Arad, Lucescu îl convocase
la “naţională”, unde debutase chiar în urmă cu trei luni la un meci
cu Danemarca. E adevărat că pierduse o mare şansă, la Berna,
cînd din cauza fricii ezitase să-l asigure pe selecţioner că poate fi
titularul noii echipe reprezentative. Cu cîteva zile în urm ă apărase
la Someşul Satu Mare, iar saltul i se părea uriaş. D e aceea,
pretextând o accidentare, a rămas doar rezervă, glndind că,
oricum, e tînăr şi i se vor mai ivi ocazii.
înaintea Stelei mai fusese şi Craiova. Poetul Adrian Păunescu,
apropiat al Universităţii, avansase ideea că “Ştiinţa” e o echipă
mare căreia îi lipseşte însă un portar de valoare. Lung încă nu
apucase să erupă la Florenţa sau Bordeaux, iar Boldici se
complăcea parcă în postura rezervei. Aşa că, într-un cantonament
la Săftica, M ircea Lucescu l-a întrebat dacă nu vrea la Craiova.
Helmuth a ezitat însă. îi era oarecum peste mînă şi se temea să
intre în viesparul din Bănie. Numai cînd se gîndea că trebuie să
ajungă intr-un vestiar plin de vedete îl treceau fiorii. Ştia cit
suferise un alt ardelean de-al lui, Silvică Lung, venit de la Cărei,
pînă să se integreze. Aşa că, în ciuda faptului că oferta de 15.000
de lei îl tenta, a rămas în cumpănă. Ajunsese subiect de discuţie şi
la lot. Costică Ştefănescu trăgea de el să accepte Universitatea,
Ştefan Sameş încerca să-l convingă să meargă în Ghencea. Pînă la
urmă, Fane avea să cîştige duelul.

UN E R O U C U M P Ă R A T C U P R O M IS IU N I

Pe Duckadam îl încînta altceva la Steaua. Crescut de mic doar

de bunica Elisabeta, el îşi croise cu greutate cărarea în viaţă. După
ce se realizase ca sportiv, avea acum prilejul să scape tot fură
ajutorul nimănui şi cu o armată mai uşoară. Aşa că răspunsul fu
pozitiv. “Atunci, dacă eşti hotărît, îi anunţ pe cei de la Bucureşti să
vină să trateze şi cu tine”, îl asigură preşedintele. După o
săptămînă, cel care-1ochise, Ion Alecsandrescu, era deja la Arad,
faţă în faţă cu jucătorul. Fire rezervată şi cu mult bun-simţ,
Helmuth nu deschise el discuţia, ci asculta promisiunile
“Sfinxului”. Obiectivul lui, armata pe terenul de fotbal, fusese
atins. Orice venea peste era bine venit. “Băiete, pentru că eşti
căsătorit şi ai deja doi copii, o să-ţi dăm un apartament în
Bucureşti. O să primeşti grad şi vreo 35.000 de lei să ai şi tu bani de
buzunar. Ai alte pretenţii?”. Pe Helmuth îl pufni rîsul. “E suficient,
tovarăşe preşedinte”, spuse el spre mirarea “Sfinxului”, care
obţinea astfel fără mari cheltuieli un portar de “naţională”.
După ce bătu palma cu stelistul, uriaşul părea mai uşor decît
un fulg. Dădu fuga acasă să-şi anunţe soţia, iar apoi merse în gară
să ia trenul de Semlac. Trebuia să o anunţe pe bunica de isprava sa.
Bătrîna era principalul lui susţinător. D e d n d H elm u th intrase in
fotbalul mare, fem eia începuse să iubescă fo tb alu l L a 70 de ani
începuse să priceapă ce-i ăla ofsaid, să cunoască jucătorii şi să-i
ţină pumnii din ce în ce mai strins. Nepotul era lum ina vieţii ei. îl
crescuse singură dintr-o pensie de xo jik i prim ită de la C A P , dar
făcuse în a şa M în c ît s fa u - i lipsească nimic. A vea doar un of, că
H f-1 făcuse să-i placă şcoala, dar parcă acum supărarea nu mai era
aşa mare. Puştiul o luase pe drumul lui. în urm ă cu 10 ani intrase
în curtea şc d ii să se joace cu băieţii de-o teapă, dar pentru c l S i i l
plăcea să J w m se băgase în poartă. E ră bine clădit pentru că
bunica avea grijă să nu-i lipsească nim ic dintr-ale gurii. E ra
suficient c | jM l9 ^ l divorţaseră, nu trebuia M m ai sufere ql din
pricina hranei. A şa că pe m asa nepotului ouăle de ţară, laptele de
vacă şi caşul nu lipsiseră niciodată. Acolo, între barele de lem n din
bătătura ş a H a fost remarcat de profesoral Iost, care era ||
antrenorul echipei locale, Semlecana Semlac, formaţii» unde avea
să debuteze la doar 15 ani.

M ÎN BflftASEM LACUiaffll
De 18 lei, cît costa biletul ţfetren din-Arad pînă în comună,
Duckadam vizionapraetie m i h n . Cel al vieţii lui. îşiam in ti e i la
ceasul debutului la seniori se făcuse alb ca varal-Tîuifctrftl p ^ fid u î
nu p t t B ii să vină la meci pentru că nu prim ise învoire de l i
serviciu, aşa,că profesorul Iosfcîl anunţă că va fi titular. “A m făcut
pe mine de frică”, îşi aminteşte azi Duckadam. “M i-am pregătit
echipamentul toată noaptea, mi-am aranjat ghetele, am mai bătut
dCSMMgtie în crampoanele că aşa erau pe atunci, d j£
n-am închis un ochi. A doua zi jucam la Peretul M ic, iar ăia aveau
o echipă tare bună, formată din etnici maghiari. Am luat 7-8
goluri, nici eu nu mai ştiu cîte, din care cred că am greşit la vreo...
10. Totuşi, am rămas în poartă şi la meciurile următoare. Cînd
începusem să prind curaj, crescuse inima-n mine. Era o mîndrie
să joci în echipa comunei”. Aflată la vreo 30 de kilometri de Arad,
spre Nădlac, urbea era destul de mărişoară de vreme ce avea peste
o mie de numere de case. Mulţi dintre locuitori erau, ca şi
Duckadam, şvabi, iar asta se vedea la tot pasul. Chiar şi terenul nu
era vreun tăpşan, ci avea un gazon îngrijit şi tribune de lemn unde
intrau cîteva sute bune de oameni. Acolo avea să ia loc nu o dată şi
bunica Elisabeta şi să lăcrimeze văzîndu-i pe consăteni cum se
bucură la fiecare paradă a puştiului pe care-1 crescuse din puţinul
ei. Chiar dacă începuse să-i placă, fobalul nu părea pentru femeie
decît un bun prilej ca nepotul să-şi petreacă timpul liber cuminte,
nu prin baruri sau restaurante. Ea însă voia ca băiatul să facă o
meserie. A şa că, atunci cînd profesorul Iost a hotărît să-l ducă la
Grupul Sportiv Şcolar din Arad, bun ica l-a rugat să se îngrijească
şi de asta. “Domnule, bagă -1Ia profesională, la ff ezori-rabotori, să
înveţe să lucre, că doar n-o trăi tătă viaţa din fotbal”.
A şa a ajuns flăcăul pe mîna profesorului Gavrilovici, care l-a
promovat la juniori republicani şi apoi la “tineret”, dar care s-a
îngrijit ca Helmuth să urmeze şi Şcoala profesională de frezori-
rabotori. Prinsese drag de Duca, chiar dacă acesta îi mai pierdea
meciurile. S e întîmpla să apere bine 85 de minute, iar în ultimele
să facă o boacănă şi să marcheze adversarii. Exasperat de
repetarea situaţiei, G avrilovici ajunsese să-l schimbe chiar în
finalul meciurilor pentru a nu mai cădea în greşeală. Dar tot el a
fost cel care i l-a propus lui Coco Dumitrescu, asigurîndu -1că nu
va regreta. Antrenorul care eliminase marele Feyenoordajunsese
la divizionara B Constructorul Arad şi, în ciuda “retrogradării”, îşi
păstrase vechile principii. Unul dintre ele era acela de a nu
schimba echipa învingătoare. A şa a rămas Helmuth rezervă vreo
20 de etape pînă clnd titularul a fost eliminat. “Băiatule, ţi-a venit
rîndul. Dacă aperi 3 meciuri bine, nu te m ai scoate nim eni din
poartă”, i-a spus Coco şi aşa s-a întîmplat un an jumătate. Pînă
cînd Ion V. Ionescu, “principalul” de la UTA, l-a chemat la prima
echipă. Nici aici Helmuth n-a avut drumul bătătorit. S e lupta
pentru un loc cu Iorgulescu şi Jivan, amlndoi portari de echipă
naţională. Şansa i-a surîs mai întîi la Tîrgovişte, cînd Jackie l-a
introdus în ultimul sfert de oră, la 0-2, pentru că jocul era oricum
pierdut. L-a păstrat însă între buturi şi la următorului m eci, pe
“Republicii”, contra Sportului Studenţesc. Arădenii au scos un
0-0, graţie inspiraţiei şi dezinvolturii tînărului lor portar, căruia
Ioan Chirilă i-a dat un 9 a doua zi în “Sportul”. Din acea clipă,
urcuşul lui Duckadam n-a mai putut fi oprit.
“Oma, hai încoace să-ţi dau o veste mare!”. Helmuth radia de
bucurie cînd intră în curtea copilăriei lui de la Semlac şi o anunţă
pe bunica lui ce realizase. “Oma, de la începutul anului viitor mă
transfer la Steaua. Or să-mi dea casă, 35.000 de lei şi o să fac şi
armata, ca să scap de ea. Apoi o să mă facă ofiţer şi uite că o să am
şi serviciu după ce termin cu fotbalul”. “Bravo, băiatul mamii,
ştiam eu că vei ajunge mare. Să ai grijă de familie acolo, la
Bucureşti, şi să stai fără frică! Aici mă descurc eu şi oricum, o să
mai vii tu în vacanţe”. “O să-ţi trimit şi nişte bani, Oma, imediat
cum îmi vor da cei de acolo”, a asigurat-o Helmuth înainte de a-şi
lua la revedere. Oma, diminutivul nemţesc al cuvîntului bunică,
avea să aştepte ceva piuă cind va prim i bani de la nepot. Pentru
sim plul motiv câ Alecsandrescu şi-a uitat angajam entele, nu i-a
dat nici un leu lui Duckadam din cei 35.000 prom işi, iar pină cînd
a plecat de la Steaua portarul a locuit în acelaşi apartament de la
“ Haiducului”. Modest, n-a cerut niciodată nici ce i s-ar fi cuvenit.
N oroc cu doctorul Cândea, cel care l-a operat în 19 8 6 la Spitalul
M ilitar, care a insistat in num ele jucătorului să i se dea o repartiţie
de A R O . E l a fost la generali şi le-a cerut, spunîndu-le că ar fi bine
pentru psihicul lui H elm utli ca, după necazul pe care l-a avut, să
prim ească de la club o favoare. A sta a fo st singura pretenţie a
eroului de la Sevilla in cei 4. ani cît a stat la Steaua. Atît şi nim ic mai
mult.

P R IE T E N U L V A R D IN O IA N IS

A d u cerea lui D uckadam n-a fost singura m işcare a lui

A lecsan d rescu în ianuarie ‘83. în continuare atacul răm înea o
problem ă. în consecinţă, “Sfinxul” a focalizat pe un alt vîrf, V iorel
Turcu. D eşi nu m arcase decît un gol în turul cam pionatului,
piteşteanul fu sese convocat în repetate rînduri de Lucescu la
“naţională”, pentru care m arcase într-un am ical contra Japoniei.
C u m captura părea preţioasă, Steaua i-a cedatla Piteşti, la schimb,
pe D orel Zam fir, Ralea şi R om an, fundaşul lui Je a n Pădureanu,
care n-a apucat să joace nici m ăcar un m inut sub tricoul roş-
albastru.
T o t în acea perioadă, Steaua s-a m ai despărţit de u n jucător
din vechea gardă. P e m otiv că socrul său fugise în G erm an ia, lui
Ştefan Sam eş i s-a com unicat că trebuie să-şi găsească altă echipă.
“O ricum , nu vei m ai p rim i viză să ieşi în străinătate, şi asta ar
însemna să ratezi toate turneele noastre. Nu mai vorbesc de
eventualitatea în care vom prinde iar un loc de cupe europene”,
i-a spus Alecsandrescu, care însă nu l-a lăsat pe drumuri. Era doar
un stelist sută la sută, crescut în Ghencea de la primii paşi în fotbal
Aşa că a luat legătura cu “tovarăşul Ivan”, preşedintele C JE F S
Constanţa, şi i-a aranjat lui Fane transferul la FC.
Pregătirile pentru retur au urmat aceeaşi traiectorie ca în vară.
Anduranţă la Bistriţa şi jocuri amicale în G recia Elada nu mai era
o noutate pentru Steaua. Marele armator Iorgos Vardinoianis
strînsese puternic legătura cu fotbalul românesc, în special după
ce-1transferase pe Dorn Nicolae de la FC Argeş. Patron al lui
Panathinaikos Atena, magnatul s-a apropiat cu timpul de
Valentin Ceauşescu, pe care-1considera un om aşezat, cu capul pe
umeri, cu care poate discuta despre orice şi, în special, despre
fotbal. Gîndul lui scruta timpul, iar la capătul efortului pe care -1
făcea acum benevol pentru Steaua stătea posibilitatea transferului
celor mai buni jucători în echipa pe care o susţinea. Tot el
împreună cu generalul Ion Coman aranjaseră transferul lui
Iordănescu în Grecia, iar ca apendice la afacere a apărut un nou
turneu al Stelei. Unul în care militarii au remizat, 3-3, cu echipa lui
Puiu, OFI Creta, şi au învins cu 2-0 pe Ergoteli, cu 3-1 pe P.O A . şi
cu acelaşi scor echipa de rezerve a lui Panathinaikos. La revenirea
în ţară, un 7-1 administrat Gloriei Bistriţa lăsa impresia că Steaua
şi-a uns bine motoarele.
în toată perioada pregătirilor, nord cuplu de antrenori
Cemăianu - Constantin a suportat secvenţial absenţa unor titu­
lari. Duckadam, Balint şi Turcu fuseseră convocaţi la “naţionala”
mare, Iovan şi Majearu la “olimpici”, Belodedici la tineret. Acolo
aveau să se vadă cu Boloni, Radu 11, Bărbulescu, fotbalişti cu care,
peste numai 3 ani, vor realiza cea mai mare performanţă din
istoria fotbalului românesc.

S E N T IN Ţ A “ L U C E A F Ă R U L U I"

Plecarea lui Sameş a avut însă şi partea ei bună, de vreme ce

pe post de libero a fost titularizat Belodedici, M iodrag uimind să
evolueze în toate cele 17 meciuri ale returului. Transferul lui Belo
în Ghencea stîm ise însă o dublă furtună. Întîii au explodat cei de
la Dinamo, iar scînteia a fost dată de o declaraţie a jucătorului,
care, în cadrul unui interviu găzduit de ziarul “Sportul”, a declarat
că “nea CosticăTom a m-a luat de mină şi m-a adus la Steaua”. Atît
i-a trebuit generalului Diaconescu, preşedintele clubului din
Ştefan cel Mare, pentru a declanşa tărăboiul. Primul a fost luat la
rost fostul portar al Stelei: “Tovarăşe Toma, dumneata pentru cine
lucrezi? Pentru fotbalul românesc sau pentru Steaua? Nu-i
admisibil ca tot ce scoate mai bun «Luceafărul» dumneata să
dirijezi în Ghencea. Situaţia asta nu va mai continua. O să iau
măsuri şi cu «Luceafărul», şi cu dumneata”.
Generalul nu glumise. Pentru gestul său, CosticăTom a a fost
luat în discuţie şi la club, şi la federaţie. Numai că, pe lîngă atuurile
pe care le avea, numele de legendă, performanţele ca sportiv şi
calităţile de antrenor, nea Costică beneficia şi de susţinerea
Armatei, pe care o slujise. Toate acestea l-au păstrat în funcţie în
ciuda isteriei Internelor. Răzbunarea a venit însă pe altă parte. în
urma intervenţiei dinamoviste, peste numai doi ani, în 1985,
«Luceafărul» avea să fie desfiinţat. Laboratorul unde se zămislise
ceea ce va deveni ulterior “Generaţia de aur” a fotbalului românesc
avea să fie aruncat în aer de vanitatea generalilor, de lupta lor
continuă pentru a atrage la cluburile pe care le conduceau tot ce
apărea mai bun în ţară. De altfel, tot în urma intervenţiei lui
Diaconescu a luat naştere şi aşa-zisul pact de neagresiune dintre
cele două mari cluburi. Conform unui algoritm bine pus la punct,
Dinamo şi Steaua îşi împărţeau în mod egal sportivii, după regula
“iau eu unul, iei tu unul”. Cel care alegea primul într-un an îi ceda
celuilalt prioritatea în cel de-al doilea. Iar în căciula asta mare nu
intrau doar fotbaliştii, ci toţi sportivii. Era o înţelegere care
dimensiona şi mai exact războiul rece existent între cele două
mari rivale.

C O M A N D A N T D I N T R E S P O R T IV I

Transferul lui Belodedici a produs însă sciziuni şi la nivelul

conducerii steliste. Mai precis între comandantul clubului, Ion
Aurel, şi preşedintele secţiei de fotbal, Ion Alecsandrescu. Pînă la
venirea “Sfinxului”, generalul era obişnuit să-şi bage nasul în
treburile secţiei. Să se implice în tot, de la selecţie şi pînă la a n a lii
jocurilor. Să fie informat de tot ce mişcă. Nea Ion nu agrea însă
acest stil. El era omul cu care puteai vorbi ore în şir fără să-i ghiceşti
intenţiile. Tăcea, îşi ffămînta ţigara între degete, te aproba, dar
făcea tot cum gîndise el. Şi pentru că generalul era un tip căruia
nu-i prea plăcea să-i sufle cineva în ciorbă, Alecsandrescu a intrat
în scurt timp în conflict cu el. Iar picătura care a umplut paharul a
fost lipsa de comunicare în cazul Belodedici.
“Tovarăşe Alecsandrescu, am impresia că dumneata nu
cunoşti ierarhia în clubul nostru”. De unde pînă atunci i se adresa,
în cadru privat, tot ca şi Olteanu, cu apelativul Ion, de această dată
Aurel, foarte supărat, folosea modul de abordare oficial. îşi
prăvălise peste biroul imens cele aproape o sută de kilograme,
părul stufos şi grizonat îi năvălise peste frunte, iar ochii îi scăpărau.
C hiar că arăta ca un leu, aşa cum îi spuneau pe furiş subalternii. Şi
fără a-i da voie lui Alecsandrescu să răspundă, continuă. “Nu
asculţi în totalitate ordinele mele, faci dumneata ce te taie capul şi
ajungi la tovarăşul Olteanu fără ştirea mea”. De fapt, ăsta era marele
necaz al generalului. în dorinţa lui de a o lua pe drumul cel mai
scurt şi de-a încredinţa secretul cît m ai puţinor persoane,
Alecsandrescu sărise de multe ori peste Ion Aurel şi rezolvase
direct cu ministrul. Aşa se întîmplase şi în cazul Belodedici.
Ieşind spăşit din biroul lui Ion Aurel, “Sfinxul” mocnea. Nu-i
plăcea să fie admonestat, iar papara primită de la Ion Aurel
avusese darul de a -1înverşuna. Din acel moment, ori de cîte ori
avea prilejul să discute la o cafea cu ministrul, îi bătea cîte un
apropo subtil cu privire la schim barea comandantului clubului.
Argum entul bătătorit era acela al rădăcinilor sportive pe care ar fi
trebuit să le aibă un ş e f de club. “Tovarăşe m inistru, pentru a -1
înţelege pe cel care asudă pentru Steaua e nevoie de unul care să fi
sim ţit pe propria piele ce a însemnat asta”. “Ş i ce propui, Ioane?”.
“ Eu nu zic că Ion Aurel trebuie schimbat, dar ar fi necesar ca
O ţelea, care se ocupă de celelalte secţii, să aibă în sarcină şi
fotbalul. A jucat toată viaţa handbal la Steaua, este singurul triplu
cam pion m ondial din lume, ce mai, e o mare personalitate a
sportului rom ânesc. E clar că, din ‘8i, de cînd a fost adus
vicepreşedinte, perform anţele celorlalte ram uri au crescut
vizibil”. “Păi, bine, mă, dar cu Ion Aurel ce facem?”.
“ Dum neavoastră vă pricepeţi m ai bine, dar cred că arm ata
română are nevoie de priceperea lui, de capacitatea lin
organizatorică”. într-adevăr, pînă să fie numit com andant Ion
Aurel crescuse în grad şi funcţie tocmai datorită acestor calităţi.
Oriunde era pus descurca treburile, chiar dacă era vorba de
întreţinerea trupei, de aprovizionare, de bazele militare, de
construcţii. Era un om polivalent şi, în consecinţă, lesne de m utat
Olteanu nu a zis nici, nu, nici da, în problema Ion Aurel. A
studiat-o, iar atunci cînd s-a ivit prilejul a acţionat şi l-a înaintat pe
generalul-maior ca şe f al Direcţiei Gospodărire în M inisterul
Apărării Naţionale. în locul lui, la începutul lui februarie ‘83,
ministrul l-a numit pe Cornel Oţelea comandant al clubului.
“Sfinxul” triumfase, chiar dacă aparent părea a nu avea nici o şansă
în faţa “Leului”.

Z IU A ÎN C A R E D U C K A D A M
A V RU T SĂ SE LA SE D E FO TBA L

Sezonul de primăvară a început cu două etape de Cupă,

“i6”-imile şi “optimile”, desfăşurate la interval de numai 4 zile. Că
angrenajul scîrţîia serios a dovedit-o prima partidă, cu divizionara
C Metalul Rădăuţi, pe care Steaua a învins-o cu 2-0, dar abia în
prelungiri. în meciul următor însă, deşi Turcu a deschis scorul,
marcînd primul gol oficial pentru militari, Corvinul s-a impus cu
2-1, după ce Rednic adusese egalarea cu largul concurs al lui
Duckadam, care scăpase mingea printre picioare. “Atunci am fost
decis să mă las de fotbal”, îşi aminteşte legendarul portar. Pe tot
drumul de la Braşov la Bucureşti, Helmuth s-a ascuns în scaunul
autocarului şi n-a mai scos o vorbă. Singurul care a venit să-l
îmbărbăteze a fost “Ţop” Voinescu, care se ocupa cu pregătirea
goal-keeper-ilor. “ Băiatule, capul sus! Nu trebuie să dezarmezi,
pentru că lucrurile astea se întîmplă oricărui portar. Şi eu, cît de
marele Voinescu eram, am primit goluri şi mai ruşinoase. Uite, şi
lordache, colegul tău, a greşit la fel cu Oltul. Hai, capul sus!”.
Pentru Helmuth însă lucrurile nu erau aşa simple. Marcat de gafa
de la Braşov, “Duca” a ajuns înscurt timp din titular al treilea, după
lordache şi Niţu. Era trimis să apere la “tineret”, însă umilinţa i se
părea prea mare. Aşa că, la un moment dat, s-a hotărît să
părăsească echipa. “Nea Ioane, eu nu mai rămîn. La Arad am bătut
recordul lui Gom ea, am fost titular 3 ani la rind. Nu pot să vin la
Steaua şi să apăr printre copii”, i-a spus exasperat lui
Alecsandrescu. Cu tact, “Sfinxul” l-a convins însă să rămînă pe loc.
Iar peste puţin timp avea să primească iar tricoul cu numărul 1.
Cernăianu a început returul cu o formulă în care a lipit piesele
noi; lordache (Niţu, Duckadam) - Anghelini, Belodedici, Iovan
(FL Marin), Eduard - Ş t Popa (Minea), Stoica, Cîmpeanu, Balint
(Mureşan) - Turcu, Majearu (Barbu). Rezultatele aveau însă să fie
la fel de sinusoidale, iar declaraţia antrenorului, care, la început
de an, afirmase că Steaua va termina pe locul 3, începea tot mai
mult să semene cu o promisiune electorală de acum. Chiar dacă în
duelul marilor rivalităţi golul lui Iovan a însemnat un 1-1 trufaş cu
Dinamo în “Groapă”, schismele nu au întîrziat să apară. Un 1-1 cu
C S Tîrgovişte pe Ghencea, un usturător 0-4 laTîrgu Mureş şi un
1-2 la Scomiceşti, toate cele 3 echipe considerate de dinamovişti
prietene ale Stelei au mărit adrenalina generalilor.

F IN A L U L L U I C O N S T A N T IN

Un lucru era limpede: coabitarea Cernăianu - Constantin nu

adusese n im ic nou. “ Profesorul" se lim ita la a da sugestii, d a r cel
care făcea echipa, conducea antrenam entele, gîn dea strategia era
C em ăian u. T ah iLs-a năruit în etapa a 28-a, cîn d F C B ib i® -, “o
victim ă sigură”, cum o considera C o n stan tin F irăn escu în ziarul
*Sp0rtţîF, a încurcat socotelile steliştilor ch ia r în G h en ce a. F ără
vlagă, in sp iraţie ş j c r e a ş i ® ® , “roş-albaştrii” au făcu t u n jo c
penibil, în i m Jord ach e s-a pus stavilă în faţa dezastrului,
Belodedici a fo st lamă. pas de autogol, ia r M ajearu, nervos, a văzut,
ii final, CjSît$naşuLraşu«Singurul cîştig de v iito r al acelui m eci
putea fi considerat tînărul M arcel Puşcaş, care zburdase p e teren,
pusese capul în cram poanele steliştilor, se bătuse ca u n adevărat
kam ikaze pentru ca ardelenii să plece cu un n esperat 0 -0. T o t el,
IM g ftiyB aF fcl^ p ii« îH te ip iâ . B i ^ y u n n a lu l gravat cu în sem n ele
acelui năprasnic sco r de ¡§-r. Privirea dezam ăgită a m in istrului,
înlem nit la tribuna oficială, a însem nat concedierea lui C em ăian u .
‘T îăsăn e C o âStacrin «principal!»”, hotărî O lteanu la p iîm a o ră
a dim ineţii. “Ş i secund?”, întrebă A lecsandrescu. “T u ce propui?".
“T ovarăşe ministru, eu c r e A l Î B t i h f t l S I l i a c t i v ă m p e len ei. D e
u n an de zile e ieşit din fotbal şi n u cred că m erită acest tra ta m en t
E&teBst get-beget, a m ai fo st secundul lui C on stan tin în ‘73, ia r ca
d U f l t a luat eventul în ‘75 şi ultim ul nostru tidu,
Ioane, dar ne-a trădat cînd era laTîrgpvişte...” . "T ovarăşe m inistru,
fotbalul e un sp o rt nu un război. E l nu şi-a făcut decît datoria acolo
unde fusese detaşat, f f ! | e urm ă, sînt Sigur că, în sufletul ld u * f s
vrut să ne pună beţe în roate. A ş a a fb s t să fie” . “Bine, m ă, dacă aşa
p , şă-U d o se m ş is ă -i m ai dăm o ş a n s ă ^ il if iiS t a M il& H ra .
după care îşi chemă aghiotantul şi-i ordonă: “Su n ă -1 pe H ortopan
şi spune-i că îi ordon să-l ch em e im ediat la Bucureşti pe lenei.
 Mline să fie la minei*. După care se Întoarse către Alecsandrescu.
“Auzi, Ioane, dar ce înseamnă, mă, cvent?”. “Adică să luăm şi
campionatul, şi Cupa în acelaşi sezon”. “Te angajezi ca la anu’ să
reuşim şi noi acelaşi lucru?". “Tovarăşe ministru, eu nu pot spune
decît că vom face tot ce depinde de noi. Dacă aş fi sigur, aş juca la
Pronosport, că nu mi-ar strica nici mie o Dacie”. “Ioane, m-am
convins. De la tine nu poate scoate omul nici măcar o promisiune,
dar ştiu eu că pînâ la urmă nu-mi vei înşela aşteptările”.

E X IL A T LA O R A D EA

“Da’ aveţi ceva noroc la zar, tovarăşe colonel! Cînd vă trebuie

2-i, vă vine 2-1, cînd vă trebuie 6-6, daţi 6-6. N-am mai luat o linie
de o oră”. Şoferul Centrului Militar al Judeţului Bihor era un car
de nervi, dar nu se putea exterioriza, pentru că juca table cu
locotenent-colonelul lenei Emeric, şeful Biroului de Recrutare şi
încorporare din Oradea, şi im astfel de gest nu cadra cu funcţia.
Dar nici cu omul din faţa lui. Extrem de manierat, atent cu toţi cei
din jur indiferent de grad, cu o ţinută, militară e adevărat,
impecabilă, de la caschetă şi pînă la şiretul de la pantof, lenei
impunea respectul pe care nu ţi-1dă funcţia, ci educaţia. Poate şi
de aceea, imediat după ce uşa Comisariatului se închisese în urma
ultimului recrut, el încinsese o “tablă” chiar cu şoferul.
“Tovarăşe colonel, da’ acu’, că tot frecăm zarurile, spuneţi-mi,
dom’ne, şi mie cum Dumnezeu aţi ajuns la noi? Dumneavoastră
care aţi jucat fotbal la CCA, în echipa naţională, aţi antrenat, acum
de un an staţi aici la birou şi-l trimiteţi pe ăla la UM nu ştiu care, pe
ăla la UM nu ştiu care...”. “Asta-i viaţa, baciule! Dacă i-am supărat
pe tovarăşii de la Bucureşti... Mă trimiseseră s-o antrenez pe CS
Tîrgovişte, acu’ doi ani, în sezonul ‘8 i -’8 2 , Şi-a venit m eciul cu
Steaua. Ţin minte că a căzut chiar pe 25 octom brie, de Ziua
Armatei. Băieţii mei au prins o zi bună şi au ţinut rezultatul 0-0
pînă spre final, cînd a căzut pleaşca şi a dat gol imul G heorghe.
După vreo 3 minute a egalat Iordănescu şi credeam că o să se
termine bine, să ne bată, că în tribună erau toţi generalii. N um ai
gîndindu-mă la ce va urma şi mă apucau transpiraţiile. M ă rugam
la Dumnezeu să ne mai marcheze Steaua un gol să scap, dar n-a
fost aşa, Iordănescu a mai dat o bară prin ultimele minute şi a
rămas 1-1. A doua zi m-au chemat la minister. M -au certat şi mi-au
atras atenţia că dacă nu mă potolesc, o săzbor. în retur urm a jocul
de la Tîrgovişte. Ştiam ce se întîmplase în toamnă, aşa că am ho-
tărît cu Aelenei şi cu Agiu, jucători pe care Steaua îi împrumutase
la C S, să nu ne prezentăm nici măcar la meci. C u o săptămînă
înainte de joc n-am mai venit la echipă, iar în ziua meciului ne-am
dus toţi trei să vedem alt meci, Progresul cu U T A . A veam un
tranzistor la mine. La Tîrgovişte era tot 0-0. C înd a cerut legătura
pe stadionul de lingă Tumul Chindiei, cum a zis comentatorul, şi
am auzit hărmălaie, mi-am dat seama de dezastru. Steaua era
condusă cu 1-0 şi aşa a rămas scorul. I-am şi zis atunci lui Aelenei
că vom avea belele. Bineînţeles că a doua zi, la prima oră eram la
minister, unde am fost anunţat că începînd din acea zi, s-a
întrerupt detaşarea la Tîrgovişte şi că am un post la Oradea, la
Centrul Militar. Deja nu mă mai surprindea, mă destituiseră şi în
*78, după ce cîştigasem campionatul cu Steau a Mai apoi pe
Aelenei şi pe Agiu i-au dat afară din armată, iar eu stau de un an
aici. Asta-i viaţa. Da’, acu’, hai să mergem acasă, că s-a făcut tîrziu".
 TELEFO N U L GROAZEI

în Comisariat nu mai rămăsese nimeni. De aceea, cînd

telefonul zbîmîi, şoferul sări la receptor. “Trăiţi! Este, cum să nu
fie, vi-1dau imediat. Trăiţi! E pentru dumneavoastră, tov colonel”,
spuse şoferul, iar apoi, acoperind receptorul cu mina, adăugă
şoptit; “ De la Bucureşti!”, lenei puse mina imediat pe receptor şi cu
o faţă Întrebătoare intră in dialog. “Trăiţi! Locotenent-colonel
lenei la telefon. Ordonaţi.1”. De la celălalt capăt al firului o voce
proeminentă nici nu aşteptă prezentarea regulamentară că pom i
ca o avalanşă. “Generalul Hortopan la telefon. Tovarăşe lenei,
miine dimineaţă, la prima oră, să te prezinţi la Bucureşti! V a fi o
maşină care te va aştepta la aeroport şi care te va aduce la mine.
Mă cunoşti, nu?”. “Cum să nu, tovarăşul general?”. “Atunci, ne
vedem miine!”. lenei rămase cu receptorul lipit de ureche. Ticăitul
de ocupat care-i răsuna în timpan acompania involuntar gîndurile
negre ce i se furişaseră deja sub chipiu. “Precis ăştia mă dau afară
din armată". Fuga actriţei Vasilica Tastaman, fosta lui soţie, în
Suedia împreună cu băiatul lor de 18 ani putea fi o cauză. Dar de ce
abia acum? Sau să fie altceva, că doar nu făcuse vreun recrut
scandal în legătură cu vreo încorporare.
lenei ajunse în faţa casei, practic, fără să-şi dea seama. Se
scutură un pic, încercînd să-şi ascundă temerile şi păşi înăuntru.
“ Jo napot kivanokf, salută el ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic.
“Szervusz, apukaf, strigă Cristina sărindu-i în braţe. Kiki, fetiţa
lui şi a fostei campioane de scrimă Ileana Gyulai, era singura care
putea acum să-i mai îndulcească sufletul. De aceea poate ea a fost
prima căreia îm i i-a spus de telefonul prim it “Taţi, mă cheamă la
Bucureşti să mă dea afară”. “ Păi, şi eu ce-i spun tovarăşei
învăţătoare, că ştii că te-a rugat să-i rezo lvi p ro b lem a a cee a cu
zu g răvitu ir. K iki le ştia pe ale ei. Ilean a s e aşeză în să în c e t p e
canapea, Ungă D utka G eza, prieten ul f a m i l i i le n e i ca re s o sise
I ^ P h ip a in t e a lp iJ H L ft r t u i arbitru internaţional d e b asch et fu
prim ul care sparse tăcerea dureroasă ce se instalase. “îm i, dragă,
eu zic să stai liniştit. C re d că te cheam ă să te pun ă ia r la Steaua, că
m erge ca dracu’. N -ai văzut că băieţii noştri, de la F C B ih o ru ’, au
făcut dum inică o-o chiar pe Ghencea? H ai, capu’ sus!” .

“C A R E O

A doua zi dimineaţă, la aeroportul Băneasa, len ei era aşteptat

de o m aşină d e laC ad re. într-o jumătate de oră ajunse lah iro u l lui
H ortopan. Pe culoarul H re ducea la cabinetul un de era aşteptat
len ei salută p e toată lum ea. în dreapta, u n grup d e 4. generali
discutau aprins. “C a re să fie Hortopan?”, se în treb ă îm i. C u o zi
înainte, la telefon spusese din politeţe că -1 ştie, dar m inţise. N orocul
lui a fost să întîlnească un alt colonel p e care -1 cunoştea. “A uziţi,
ziceţi-mi şi m ie care e generalul H ortopan”, îi spuse îm i a r ă m ia
“E pe aici, dar nu-1 văd. Duceţi-vă la dum nealui în anticam eră, iar
4 f f l apare vin e u ş i t f f t H l p sem n. Ş t iM ă v-a ch e m a t Beţi o

cafea?”. “Mulţumesc, da”, răspunse lenei, m iiindu-se d e m odul cum

fusese p rim it Parcă n u era chiar treabă de destituire.
G eneralul H o rto pan era şefu l C o m and am entului de
In fan teriei^ T an cu ri şi făcea parte din B iroul secţiei de fotbal a
clubului Steaua. A ce st organism auxiliar lipit de fiecare din cele
2r de ram uri ale grupării m ilitare era alcătuit d in ofiţeri a căror
m enire consta în rezolvarea diverselor problem e apărute în viaţa
secţiei. D e o rice p rob lem ă ce se ivea în viaţa vreunui sportiv se
 ocupa biroul secţiei, dacă era nevoie de vreo aprobare de casă sau
maşină, la fel, dacă trebuia un camion să urce fotbaliştii iarna la
Forban, la fel. Biroul nu se băga în viaţa internă a secţiei, dar ajuta
ori de cîte ori apărea vreo necesitate extrasportivă. Iar cum lenei
era scos din circuit de un an de zile, Hortopan primise însărcinare
să-l contacteze.
“Bine ai venit, tovarăşe lenei1”. Cunoştinţa, colonelul, uitase
de consemn şi generalul se înfăţişase chiar în faţa lui îmi, fără nici
o avertizare. Uşor încurcat că nu-i dăduse el primul salutul,
antrenorul se ridică imediat în picioare. “Ia loc, te rog, numai că
va trebui să te mai plimbi pînă după-amiază la 4, cînd eşti aşteptat
la ministru”.

D R A C U ’ N U E R A N E G R U , E R A R O Ş -A L B A S T R U

Soarele primăvăratic mîngîia uşor teii ce înconjurau clădirea

M arelui Stat M ajor din cartierul Drumul Taberei. Era chiar
Vinerea M are a Paştelui ortodox. 8 mai 1983. Cine se gîndea că
peste exact 3 ani, lenei va reveni la Bucureşti în calitate de
antrenor al cîştigătoarei Cupei Campionilor? îmbrăcat
regulamentar şi rugîndu-se la Dumnezeu să iasă bine, lenei a
traversat agale bulevardul prin faţa complexului “Orizont” şi a
intrat pe poarta principală. Vizita era anunţată, aşa că un soldat l-a
condus pînă la uşa biroului. înăuntru se aflau ministrul
Constantin Olteanu şi generalul Ilie Ceauşescu. ‘Tovarăşe lenei,
ştii pe ce loc e Steaua?”. “Pe 5, tovarăşe ministru”. “C e loc e ăsta?
De luni te prezinţi la echipă. Vei lucra cu Gheorghe Constantin. El
va fi antrenor principal şi dumneata secund”.
Ilie Ceauşescu nu scotea nici o vorbă, dar chipul i se crispase.
H b -1 înghiţea deloc pe len ei şi chiar se opusese revenirii hri.
Fusese nevoit însă să accepte hotăiîrea ministrului pentru că li era
superior ierarhic. ŞCladLştia bine asta. A r fi vrut parcă să adauge
şi el eevaj darm inistrul interveni T e duci acum acasă, la
Oradea, faci Paştele cu fam ilia şi săptăm îna viitoare te apuci de
î u c r i ^ , T ® veprîinlMcăcatcivil?*“ Srgpr, dar, apropo, ce religie ai?",
întrebarea ministrului îl încurcă vădit pe lenei. C e să-i răspundă?
jp§e reformat, şi nu ortodox ca majoritatea românilor? Ş i dfeee?Şi,
ce-i aia? A şa că hotărî să mintă iar. “Sîn t ateu, tovarăşe ministruT,
la care Olteanu izbucni jumătate nervos, jumătate amuzat: “Du-te
dracului!”.

ÎN A P O I L A P R IM A D R A G O S T E

Tfift acea zî, lenei n>-am ai îmbrăcat niciodată haina militară. A

plecatla Oradeft,iap|a începutul săptămînii urm ătoare s-a întors
la Bucureşti pentru a se întîlni cu singura lui iubire statornică,
Steaua. învolburata mişcare de concediere a lui Cem ăian u şi de
l i i g l f re aracului tandem a ajuns sub ochii suporterilor doar la
nxvei’d e ştire, consemrtată tnziarul “Sportul” de marţi, io
o form ă laconică: “A şa cum ne inform ează clubul Steaua, con­
ducerea tehnică a acestei echipe a fost încredinţată, pînă la sfârşi­
tul sezonului, « ¡ M a i Gheorghe Constantin - Em eric lenei”.
Pînă la sfirşitul sezonului mai erau numai 6 etape. M ilitarii se
aflau pe locul jyfţr yide puncte, şi le aveau deasupra în clasament
pe Dinam o (40), Sportul Studenţesc (38). F C A rgeş (3;) şi
Universitatea Craiova (34), oltenii amînlndu-şi însă 3 meciuri din
cauza campaniei europene încheiate în semifinala de Cupă U EFA
cu Benfica. în condiţiile în care, pe atunci, se acordau două puncte
 83

la victorie şi unul la egal, Steaua avea şanse teoretice să prindă

unul din primele 3 locuri care să o trimită în cupele europene. <5k
acest gînd s-au apucat Constantin şi lenei de lucru. întreruperea
de două săptămîni a campionatului, prilejuită de meciul cu
Cehoslovacia de la Bucureşti, âîtt preliminariile Euro ‘84, părea
binevenită pentru formaţia din Ghencea. C u un Singur jucător
convocat la ‘‘naţională”, portarul Iordache, cu Belodedici şi Minea
la“tineret", lotul aflat la dispoziţia tehnicienilor era aproape întreg.
Teoretic se putea. Practic însă...
Debutul de la Ploieşti, cel care trebuia să însemne relansarea
B l S i Î % fost însă ratat. Petrolul a învins cu printr-un gol
marcat de Ţevi în finalul primei reprize, o formaţie care nu se
schimbasedeloc faţă de egalul cu EC Bihor. M ai mult, neputinţa
din t e m s-a transformat, o dată cu scurgerea timpului, în
nervozitate, partida încheindu-se cu 4 eliminări: Borz şi Marica
de la gazde, Turcu şi Stoica de la Steaua. “Un meci p s i n-am mai
dori să vedem”, a titrat Radu Urziceanu a doua zi în “Sportul”,
ziaristul revenind apoi şi cu relatarea unei bătăi în toată regula
între portarul Stelei, Niţu, şi atacantul gazdelor, Ţevi, pe culoarul
de la vestiare. Com isia de Disciplină a Federaţiei a tăiat în came
vie pentru acea perioadă în care aproape că nu se întîmpla nimic.
Niţu a prim it 4 etape de suspendare, Turcu 3, Stoica una, fcp
echipa un avertisment public, în vreme ce de la Petrolul doar Borz
itfTevi au luat d te două etape. Senzaţia era totuşi că Steaua fusese
defavorizată.

M d fn M ifc liM RE FALEZĂ

Runda urm ătoare a adus un meci de pom ină cu Braşovul,
încheiat i -i , la capătul căruia Steaua Îşi luase practic adio de la
'WHM obiş&tbt JJtapa a 31-a a însemnat o nouă victorie în
deplasare, l i Constanţa, în faţa, anei echipe fixate de mult pe
ultimul loc. Steaua a învins cu i-o, graţie golului lui Cîm peanu 11,
determinîndu-1 pe Gheorghe Nertea, trimisul “Sportului”, să-i
evidenţieze pe Stoica, iilo d ed ic i, Majearu şi B alin t Alături de
Duckadam, folosit dan primul m l K | | de Iovan, accidentat, cei
H formau grupul care avea să reziste p în iln finala de la Sevilla.
A la oaspeţi, cu majuscule apăreau fundaşul dreapta Lică şi
Ştefan Petcu. Puţini ştiau însă că Fane semnase pentru Steaua
încă din iarnă. Alecsandrescu pusese de mai mult timp ochii pe el.
îl vedea viitorul conducător de joc al echipei. Era mereu cu capul
pe sus, juca dintr-o bucată, dar cînd era nevoie, din glezna şlefuită
p r iiftil^ p M h al plajei de la Mamaia reuşea să scoată adevărate
Capodopere. “Sfinxul* era prieten bun cu Ivan, şeful C JEF S-u lu i
pe Constanţa, aşa că n-au fost problem şcu dezlegarea. “Eram cu
echipa|şţi<Cupa a |j-^ Aniversare». Stăteam la Hotel Union. Ivan
îmi spusese de interesul Stelei, dar nu a fost nevoie să mă
convingă să accept pentru că eu însumi îm i pusesem în cap să
plec. La jumătatea campionatului, F C Constanţa era pe ultimul
loc, cu doar 8 puncte. Numai o minune ne putea salva. Dar n-a
fost nici un miracol, aşa că am retrogradat Nu mai aveam de ce să
rămîn să joc în Divizia i|> t e varianta Steaua venea cum nu se
poate mai bine. într-o seară, Alecsandrescu ne-a invitat, pe mine
şi pe Ivan, la restaurantul Muntenia. M i-a spus că-mi dă o
aprobare de Dacie, grad în armată şi, cu timpul, o garsonieră. Am
acceptat, iar el s-a ţinut de cuvlnt Pe urmă Insă, după doi ani, n-a
mai fost corect cu mine. Din cauza lui nu mă pot mlndri şi eu azi
 că a m cîştig at C u p a C a m p io n ilo r", po vesteşte, m u şcîn d u -şi

buzele, F a n e Petcu.

U ltim e le 3 etape ale cam pionatului ‘8 2 - 8 3 au fo st o chinuială

continuă pe teren propriu şi o um ilinţă totală la C ra io va . M ajearu,

d in penalty, a în vin s C o rv in u l în G h e n ce a , ia r peste cîteva zile

C îrţu a făcut ce a vru t cu apărarea Stelei, căreia i-a m arcat 4. goluri

în tr-u n m e ci cîştigat de olteni cu 5-2. în fine, ultim a etapă a adus o

victo rie o b o sito are cu F C A rg e ş , pe pro p riu l teren, aco lo un de

T u rcu a punctat în m in utele 1 şi 8 8 , lăsînd im presia spectatorilor

că, d u p ă p rim u l gol, p u teau m e rge lin iştiţi o o ră şi jum ătate să

m ăn in ce ce va şi apoi să revină în final. N u pierdeau absolut nim ic.

S te a u a a term in a t sezonul p e acelaşi lo c 3 p e care o găsiseră

C o n s ta n tin şi le n ei. S e co n tu rase în să o fo rm u lă de e ch ip ă cu

Io rd ach e sau D u ck a d am , altem în d în poartă, cu o lin ie d e fu n d

fo rm ată d in A n g h e lin i, Iovan , B elo d ed ici şi Ed u ard , la m ijlo c cu

Balin t, S to ic a , M u re ş a n şi M aje aru , ia r în faţă cu C îm p e a n u şi

T u rc u . T ră g în d o lin ie şi re d u cîn d c a în m atem atică, o b servă m

a cu m că 6 d in tre lo cu rile bătute î n cu ie în cam p an ia cu ceririi

C u p e i C a m p io n ilo r E u ro p en i jucau deja în p rim a ech ipă a Stelei.

“P R O F E S O R U L ” P E D E P S IT

A l p atru lea an co n se cu tiv în care S te a u a n u se în tîln e a cu

E u r o p a a s tîm it m în ia m in istrului, care a o rdo n at la o săptăm în ă

d u pă în ch eierea cam pionatului o şedin ţă de analiză la care au m ai

lu at p a rte C o r n e l O ţelea, Io n A le c s a n d re s c u ş i G h e o rg h e

C o n sta n tin . “T o v a ră ş e antren or, te-am pu s degeaba la ech ipă” , a

în ce p u t d u r O ltean u . “ N - a i fă cu t n im ic” . “ N ic i n -a v e a m ce,

tovarăşe m in istru” . R ep lica lui C o n sta n tin îi lăsase fă ră cu vin te p e

şefi. D e aceea a ş i putut să con tin u e. “P în ă d n d la S tea u a n u v o r fi
b aiu p E n tra ju cSfor ijJă n u vă aşteptaţi la perform an ţe. N u se poate
c a n o i să avem prim e d e 80 0 d e lei, ş i ă ia im po zab ili, ş i fo rm a ţiile
m iu m îo ri^ ti să joace pe două-trei m iM d le i, la m iezuri obişn uite,
şi pe cinci m ii cu Steaua sau D in am o. P ăi, c a să cîştige, sln t în stare
să cedeze suplknentiilechipei adverse şi tot b agă in b uzun ar b an ii
pe care băieţii noştri i-ar lua În 4 p a rtid e d ştiga te”. “C e v re i să spui,
G icule, îl întrerupse Alecsandrescu. C ă sîn t un ii p e la n o i ca re vîn d
m eciurile” vă faceţi că n u ştiţi. Ju d e c a ţi fegjfe şi
dum neavoastră şi vedeţi la ce concluzie ajungeţi” . “A cuzaţia e cît se
p oate i i gravă, in terven i dj@Sea» E u cre d în să c ă argu m en ta ţia
aceasta n u poate aparţine decît o am en ilo r slabi”. “E -n regulă, sîn t
eu u n o m slab. D e aceea, vă ro g să-m i perm iteţi să m ă re tra g d e la
conducerea echipei”. Pentru (HttaîMt era deja prea m u lt D e parcă
ttqtfhM pK 'ăxsMn u era d e ajuns, acuim an treno rtâ îi ş i a n u n ţa că
pleacă, d evan sînd practic p lăcerea gen e ralilo r d e a lua n u m a i e i
decizii. M o tiv suficien t d e în tem eiat p e n tru ca m in istru l s ă se
rid ice t e j U B N I 0 să tu n e. “A tu n ci, te trim item la M e ca n ică
F in ă”. “T o v a ră şe m in istru , d ar a retrogradat în ESsldliC* & o
pro m o veze ăla de fp ie a t - o , d e ce e u r . “ P en tru că eşti ped ep sit,
Constantine! Ş i cu asta a m term inat”.
C o n stan tin a p ă răsit b iro u l m in istru lu i cu o ch ii a p ro ap e
înlăcrim aţi. “M -a umiliţîŞi p ed ep sit u n in d ivid ca re n ici n u ştia
unde este stadionul cînd * f c i rupeam genunchii pentru S i n i i
G ata, aici n u v o t m ai ven i niciodată!”, îş i spuse în b arb ă fostul
in ternaţional şi to i ahin ci luă hotărîrea să se pensioneze.
de a n i,iijp p it e m un cise 34, aproape toţi în cadrul a rm atei
 CU IEN El SPRE EUROPA

în tim p u l în c a re “ P ro fe so ru l” ie şe a d in clăd ire a M a r e lu i S ta t

M a jo r, în b iro u l lu i O lte a n u , A le c s a n d r e s c u ru p e a tă ce re a .

“T o v a ră ş e m in istru , e u îl cu n o s c p e G ic ă . îi e gîn d u l n u m a i la b a n i

D e asta a şi ce ru t s ă p lece . A r e el v re o o fe rtă a ş a c u m a avu t-o ş i p e

a ia d e la Iaşi. D a r vre ţi s ă v ă sp u n ceva? A m u rm ărit cîte v a d in tre

şe d in ţe le lui d e p re g ă tire a m e c iu lu i N u e cin e şţlfe CC. N u p o a te

c o m u n ic a ju căto rilo r id e i d e sp re fo tbalul m o d e rn , Lăsa ţi, p o ate e

m a i b in e aşa”. M in is trul n u sco tea n ici o vo rb ă . în c ă fu m e ga. D o a r

o c h ii ş i-i rid ic ă în tre b ă to r sp re c o m a n d a n tu l G ţ e le a ,în e e r c în d

p a r c ă s ă -i p u n ă e te rn a în tre b a re : “ Ş i a c u m , c e fa cem ?” . F o s tu l

h a n d b a list î l cu n o ş te a în s ă b in e ş i ră s p u n se p e lo c . “ T o v a r ă ş e

m in istru , c re d că a m p u te a s ă -l av a n s ă m p e le n e i” . O ţe le a n u e ra

tip u l c a re s ă se b a g e u n d e n u -i fie rb e o ala. î n ch e stiu n e a a s ta se

co n su ltase în să cu A le c s a n d re s c u şi că zu ră d e a c o rd c ă îm i e c e a

m a i b u n ă v a ria n tă . “ H a i, d o m n e , c u m u tu l ăla. E p re a m o a le

p e n tru S t e a u a ”, i-o tă ie O ltean u . “T o v a r ă ş e m in istru , le n e i n u e

v re u n m a r e o ra to r, n ic i m ă c a r v r e u n m a re s tra te g , in te rv e n i

A le c s a n d re s c u . D a r a re n işte calităţi p e ca re n u le a n alţi teh n icie n i

d in ca m p io n a tu l n o stru . D ip lo m a ţia în ra p o rt c u ju căto rii. E l ştie

s ă s e p o a r te c u e i c a n im e n i altul, fă r ă c a lu c ru l ă s ta s ă în s e m n e
nesubordonare. Ştie să im pună un respect extraordinar fără să
ridice vocea. Iar In plan pur fotbalistic dă o libertate de exprim are
jucătorului în teren, care pînă la urm ă înseam nă o degajare a
fotbalistului, o plăcere de a juca neînchistat. Atunci, dacă are un
fond bun, fotbalistul va da m axim um . V ă spun eu, tovarăşe
ministru, de aceea e lenei agreat de jucători şi de aceea cred că va
face treabă”.
In numai cîteva minute, Alecsandrescu şi Oţelea reuşiseră să-l
năucească pe Olteanu. Parcă obosit de tirul celor doi, ministrul
cedă. D ar nu în totalitate. “Bine, şi dacă -1 punem antrenor
principal, cine o să-l ajute?”. “N orm al ar fi ca el să-şi aleagă echipa” .
Fraza rostită de Alecsandrescu era, în fapt, crezul personal care -1
va călăuzi întotdeauna. Ş i cînd a fost numit Iorriănescu, şi după
Revoluţie, cînd au fost instalaţi Ştefănescu, Piţurcă sau Ţ iţi
Dumitriu. “Ei, asta-i bună. N -aţi vrea acum ca lenei să conducă şi
ministerul? N u, dom’ne, secundul i-1 vom alege noi. Ş i o să-i
punem şi un supervizor, pentru că, vă repet, m ie m i se pare prea
moale. D ar despre asta m ai vorbim . A cu m telefonaţi-i şi
anunţaţi-1 că va fi noul antrenor al echipei”.

IM P U N E R E A S E C U N D U L U I

C h iar dacă nu-i era superior ierarhic, d subordonat, Olteanu

îi comunică imediat hotărîrea lui Ilie Ceauşescu. C în d auri iar de
lenei, Ilie se înverzi. ‘T o varăşe ministru, e o mare greşeală, dar
dacă aşa aţi ordonat asta e. Oricum, lingă el trebuie să punem pe
unul care să facă meseria asta pe baza unui suport ştiinţific".
Ceauşescu îşi însuşise bine sintagma de lem n din nesfârşitele
şedinţe de partid pe care le ţinuse folosind cuvintele celebrului
 frăţior. în ceea ce priveşte secundul avea ch iar şi o propunere.
* M -a m gîndit la V ic to r Stăn culescu. Ă s ta nu-i ca lenei, îl văd

m ereu că scrie cîte ceva. Su blin iază cu carioci, are nişte caiete

pline de date şi foarte îngrijite". Propteaua pe care i-a pu s-o Ilie lui

Stăn culescu avea în să şi un substrat. C u m secretarul de partid

Constantin Brancu, om ul lui în club, n u putea fi m ereu în preajm a

echipei, Stăn cu lescu era cel ce în ch idea veriga. A v în d u -1 acolo,

între jucători, Ilie era sigur că va p rim i întotdeauna inform aţii pe

care lenei nu le-ar fi dat niciodată.

Lăsînd la o parte predispoziţia pentru com unicare de jos în sus

a lui Stănculescu, noul secund era un teoretician bine p regătit

Alături de Valentin Stănescu ocupase banca tehnică a Rapidului în

perioada în care giuleştenii reuşiseră să cîştige singurul lor tidu de pe

vrem ea comuniştilor. în plus, avea acea ştiinţă, pe care de regulă o

n um im şcoala vieţii, de a detensiona atmosfera, aruncînd la m o ­

mentul potrivit cîte o poantă bună. C u felul lui de a fi a reuşit treptat

să se apropie de jucători şi să-şi poată îndeplini astfel dubla misiune.

B Ă T R ÎN U L G IC Ă P O P E SC U

Ca nu cu m va O ltean u să ia vre o decizie anapoda,

A le csa n d re scu a fo st p rim ul care s-a gîn dit la num ele

“supervizorului” cerut de m inistru. C e l propus şi, p în ă la urm ă,

acceptat era G ic ă Popescu. îi fusese antrenor şi lui, şi lui len ei în

perio ada de glorie a C C A -u lu i, era o som itate în m aterie de vrem e

ce con dusese şi echipa naţională, şi Federaţia ani buni. V e n e a d in

rîndul fotbaliştilor, el însuşi jucînd la C arm en , Sportu l Studenţesc

şi C C A . M a i m ult decît atît, la 1 7 an i debutase în p rim a

reprezentativă. Iar peste toate, era un dom n, un e ru d it u n excelent

companion de discuţii, nu numai fotbalistice. De altfel, tn scurta
perioadă în care a stat lingă echipă, doar un an, Gică Popescu l-a
sfătuit de multe ori pe lenei în ceea ce priveşte alcătuirea
formaţiei, stilul de joc şi metodologia antrenamentelor. Fără să se
sfiaseă să o recunoască, lenei confirmă astăzi ajutorul pe care, de
nenumărate ori, l-a primit din partea fostului său antrenor.

RĂZBOIUL PENTRU “FIARĂ”

în acea dimineaţă, Ion Alecsandrescu fusese mai expeditiv ca
de obicei. Ţinuse şedinţa la secţie rapid, împrăştiase
responsabilităţile în mare viteză şi plecase fără să spună nimănui
unde se duce. Peste doar 5 minute se afla în birou. Singur. îşi trecu
mînaprin părul des, îşi pipăi pachetul de Kent, scoase o ţigară şi-şi
trase mai aproape telefonul. Fixîndu-şi receptorul între umăr şi
obraz, nea Ion începu să formeze un număr de telefon cu prefixul
968. Un număr de Braşov.
“Mitică, saluţi fon Alecsandrescu la telefon”. “Salut, nea
Ioane!”, răspunse milităreşte Dumitru Dragomir, preşedintele
duhului FCM Braşov. “Mitică, ce faceţi, scăpaţi de retrogradare?*.
“E greu, nea Ioane, dar dumneata ştii că eu sînt omul dracu. Nu
mă las aşa uşor. O scot eu la capăt, că doar mă ştii, nu sînt şmecher,
sînt tata’ şmecherilor. Da’, de ce m-ai sunat, că doar nu ţi-o sta, aşa,
gfodul la noi?”. “Mitică, vrem să-l luăm pe puştiul ăla al vostru. Pe
U L .V N ic i gînd, nea Ioane”, i-o tăie scurt Dragomir. “Nu -1 dau
sub nirî o formă. Ce, vrei să mă omoare lumea tn oraş? Nici vorbă.
Lăcătuş nu pleacă nicăieri. Nu mai insista, că nu-1 dăm. Ştim că ar
fi bun la Steaua, dar şi Dinamo l-a vrut acu’ un an şi nu l-am dat*.
 R EF U Z A T DE DINAMO
în tr-ad evăr, D in am o îl d o rise pe L ăcătuş în că d e cîn d acesta
avea 17 an i. P reşed in tele club u lu i, gen eralu l D iaco n escu , se
d eplasase person al, îm preu n ă cu D um itru N ico lae-N icu şo r, la un
m eci organ izat sp ecial p entru a -1 ved ea p e M ariu s. T o a tă noaptea
sold aţii tă v ă liseră c u p ic io a rele zăp ad a ca re s e a ştern u se pe
stad ion . L ăc ătu ş ştia c ă v a fi u rm ărit d e D in am o , ech ip a cu care
ţin u se în co p ilă rie, atu n ci cîn d îş i agăţa d e guleru l u n ifo rm e i
in sign a “ roş-albilor” . P o ate ş i d e aceea n ic i n u în cep u b in e m eciul,
că ş i d ăd u dru m u l la cîteva alu n ecări crim in ale. U n a , două, trei,
p în ă c în d a reu şit să -i en erveze nu n um ai p e ad versari, d ar ş i p e
gen eralul ca re lu a se lo c p e b an ca d e rezerve. “ B ăi, speriatule, in tră
m ai uşo r, tu n u vezi cu rin e joci?”, îi strigă D iacon escu , lă s în d sa T
sca p e şi o în jurătură. A tît i-a treb uit lui M ariu s, care în secu n d a
im ed ia t u rm ă to a re s-a rep ezit la m argin ea terenului, d e u n d e l-a
u m p lu t d e resp e ct p e cel ce -1 adm on estase, ch fcc ă ştia r in » e. C e
i-au auzit atu n ci u rech ile lu i D iaco n escu e greu d e rep rod us. C e rt
este că la fin al, gen eralu l l-a anunţat p e D ra g o m ir că “ju căto ri ca
ăsta n -o r s ă aju n gă n icio d ată la D in am o . D u p ă ce căJttu ştie n im ic,
m a i e ş i u n n e s im ţit O s ă a m eu grijă d e el”.
Io n A le c s a n d re s c u u rm ă re a în să p ro filu l s p o rtiv al
fo tb a listu lu i p e ca re s ă -l “ raco leze” ş i m a i p u ţin c a r a c te r u l E I
v ă zu se în L ăcătu ş atacantul ca re s ă se p o trivească m ăn u şă jocului
S t e l e i In viteză, p e poartă, cu răutate ş i sîn ge rece. Ş i, în plus, a vea
n u m a i 19 an i. D e aceea, refuzat d e D rago m ir, n e a Io n m erse m a i
d e p arte. D e în c o rp o ra t n u p u tea fi vo rb a, p e n tru c ă M a riu s era

în că lice a n la sera L A şa d a r, tre b u ia ob ţin ut a co rd u l la p iv e i în alt,

m o tiv p e n tru c a re A le c s a n d re s c u îl in fo rm ă p e C o n sta n tin
Olteanu, care ordonă ca a doua zi generalul V ic to r Atan asie
Stănculescu, pe atunci adjunctul ministrului, şi colonelul Popescu
să plece la Braşov. Cap-com pas, biroul lui M arin Enach e, prim -

secretarul judeţului.

Ş M E ^ g g J t f â X U I D R A G O M IR

C în d auzi scîrţîit de frlne, M itică sări la geam . Jo s, în faţa

blocului în care locuia cu soţia şi cei doi băieţi ai săi, m aşin a cu
oprise cu o roată suită pe trotuar. “N u -i a bună”,
îşi spuse Dragomir, care ştia că dacă M arin Enache trimite maşina
să-l ia de acasă e ceva grav. “Tovarăşe preşedinte, tovarăşul prim
vă cheamă la dînsul la sediu”, li spuse glfiind şoferul. în io minute,
D ragom ir se înfăţişa în biroul lui M arin En ach e, acolo unde
comando-ul Stelei dădea deja semne de nerăbdare.
*Dragom ire,trebuie să-l dăm pe Lăcătuş la Steaua” , tună fără
nici o introducere Enache. “T ovarăşe prim , eu nu-i dau dezlega­
rea, dacă vreţi, daţi-i-o dumneavoastră”. M itică juca tare. “O să mă
omoare muncitorii de la Steagul R oşu cînd o r auzi”. “Ia chemaţi -1
pe Ion S t o f e # , porunci Enache. Peste o jumătate de oră, di­
rectorul general al uzinei de autocamioane era şi el In birou.
“Tovarăşe Dragom ir, daţi-i dezlegarea, că le voi explica eu m u n d -
torilor!”. “Daţi-o dumneavoastră, dacă tot rezolvaţi aşa uşor pro­
blema!” , explică M itică, suficient cît să-l enerveze pe Enache, care
răbufni: “O ii le dai actele, ori te destituim f. “ Destituiţi-mă,
tovarăşe prim, dar eu nu semnez", fuseseră ultimele cuvinte ale lui
Dragom ir înainte de a fi expulzat din încăpere. N id bine nu ieşi pe
hol, cînd fii luat în primire de şeful Securităţii pe judeţul Braşov.
“T ovarăşe Dragom ir, n u te încăpăţîna, găseşte dumneata o
m etodă să ieşim cu toţii bine”. în ace a clipă, in m in tea lui M itică

sclipi o idee. N ic i unul dintre cei aflaţi în birou nu lucra în fotbal,

n u se p ricepea să b u ch isească un act de transfer. A ş a că D rag o m ir

reven i cu o faţă spăşită în biroul lui E n ach e. “ D a că -i ordin, tova­

răşul prim , îl sem nez, ce să fac” . în tr-o jum ătate de oră, M itică avea

actele bătute la m aşin ă. N u m a i că la p erioada de transfer, în lo c de

i iulie 19 8 3 , bătuse 1 iulie 1 9 8 8 . C u acest d o cu m en t în m apă, c o ­

lo n elul P o p e sc u in tră triu m fă to r în în că p e re a u n d e -1 aştepta

A lecsa n d rescu .

T R E I JU C Ă T O R I L A S C H IM B

Ş e fu l secţiei d e fo tb al a S te le i se lăsă u ş o r în scau n u l d e la

birou, îşi m a i ap rinse o ţigară şi în cep u să citească hîrtia adusă de

la B raşo v. “C h ia r aşa s ă n u fi cerut D rag o m ir n im ic în schim b?”, se

în trebă n ea Io n , cîn d o ch ii îi căzu ră pe dată. în clip a urm ătoare,

ce ru im e d ia t le gă tu ra la Stăn cu lescu . “T o v a ră ş e gen erai,

D ra g o m ir ş i-a bătut jo c d e noi» C o n fo r m actului p e c a re L a ţ i

sem n a t, o să-l lu ăm p e L ăcătu ş ab ia peste 5 ani!” . F u rtu n a siede­

clan şase. în du p ă-a m iaza aceleiaşi zile, Stăn cu lescu , P o p e scu şi,

d e a ce astă dată, A le c s a n d re s c u stăteau d in n o u fa ţă în faţă cu

M a r in E n a c h e şi cu D u m itru D rag o m ir, în biroul de sub T îm p a .

“T o v a ră ş e D rag o m ir, ce d oreşti d u m n eata de fapt?” , în cep u S tă n ­

culescu . “A m vo rb it cu jucătorul şi este de aco rd să v in ă la n o i, to ­

v a ră ş u l p rim n u se o p u n e , directo ru l de la S te a g u l R o ş u te -a

asigu rat c ă n u v o r fi p ro b lem e. D e ce n u -i dai dezlegarea?” , co n ­

tinu ă S tă n cu le scu p e u n to n cît se po ate d e calm . “ Păi, n o i n u n e

alegem cu n im icT. “ D a r cin e a spus asta? F ăceţi-m i, v ă rog, legătura

c u to va ră şu l Ilie C e a u şe scu l” . î n în că p e re se lă să tăce rea .

Stănculescu vorbea deja cu Ilie, care l-a cerut Insă pe Dragomir.
*Măi, Dragomire, te rog să nu ne faci probleme! Spune ce vrei ş t
dă-i drumul lui Lăcătuş“. “Tovarăşe Ceauşescu, daţi-ne 3 jucători
Tă gcbfiHh- Pe Vasile lordache, pe Tom Cristea şi pe Mărgărit”.
“Binc^mijtiarişibsă-nelnpicer.
Odată pus receptorul în furcă»in încăpere se auri un oftat de
uşurare. Timp de un minut, nimeni nu scoase o vorbă, pînă cîOd
tot Dragomir mpse tăcerea. “Bine-bine, treaba am rezolvat-o. Dar
cu mine cumrămîne, tovarăşe prim? Clubul a obţinut schimbul,
lui Lăcătuş o să-i fie mai bine, dar eu, care le-am rezolvat pe toate,
ce iau?Daţi-mi şi mie o aprobare de ARO!”. Pentru Enache era
prea mult. “Afară! Ieşi afară! Imediat, ieşi afarăT, urlă el cu ochii
scoşi din orbite, li potoli însă Stănculescu.“Nu vă enervaţi, to­
varăşe prim, Dragomir are dreptate, a obţinut pentru Braşov tot ce
se putea. Merită un ARO* După mai puţin de o lună, Mitică intra
în posesia aprobării pe c a m riM b r avea s-o vîndă la preţul pieţei,
adică vreo 150.000 de lei. Cam cît două Dacii la vremea respectivă.

T R O S A I » ^ R E A L IZ A T

Pretenţiile lui Dragomir nu se limitaseră însă la atît Echipa

pe careo conducea era în mare impas şi numai o minune o mai
putea scăpa de la retrogradare. înghemiit de rezultatele proaste,
Mitică tşi toci mintea şi găsi soluţia salvatoare.Tot transferul Ml
Lăcătuş. Atunci, puse mina pe telefon şi-l sună iar pe
Alecsandrescu. “Ioane, ai văzut că am fost boier cu Marius. Acum
ajută-mă şi tuşă salvez echipa. V oi nu mai aveţi nici o şansă să
prindeţi vreo cupă. Ce mi-e locul j,cem i-elocul 10, tot un drac e.
Dă-mi mie meciul din Ghencea şi la anu o să fim şi noi drăguţi cu
v o r . “C u m , M itică, la fel ca acu ? C ă dacă nu eram eu, ni -1 dădeai

pe Lăcătuş abia peste 5 ani”. “ H ai, do m n e , că am făcut-o şi eu aşa

în faţa şefilor. N u trebuia să sug şi eu ceva de la vaca asta cu lapte?

D o ar m ă ştii. Ei, ce zici, ne dai două puncte?". Alecsandrescu nu-i

răspunse direct, dar lăsă să se înţeleagă că afacerea e încheiată. L a

ora meciului, D ragom ir a venit cu pieptul um flat în G hen cea. Iar

cum începuse jocul nu avea de ce să se teamă. C u Lăcătuş pe teren,

Braşovul a început în forţă, a ratat cîteva ocazii bune, iar în finalul

prim ei reprize Belodedici l-a cosit în careu pe Benţa şi B a ta d iu a

transform at penaltyuL “M are caracter e nea IonT, şi-a spus atunci

M itică. Belo în să com isese im prudenţa din elanul tinereţii şi din

lipsă de experienţă, nu voluntar. Ia r repriza a doua avea să

co n firm e că superioritatea oaspeţilor venea doar din neputinţa

Stelei. Pentru că în debutul părţii secunde Ştefan Popa a obţinut

şi el un penalty, pe care, ca de obicei, M ajearu l-a tran sform at Pînă

la final, pe teren nu s-a m ai întîm plat n im ic. R o şu de furie,

D ragom ir a intrat pe tunelul de la vestiare urlînd. “M -aţi înşelat,

hoţilor! O să duc echipa în mijlocul oraşului şi o să spun eu cine e

Steaua. Tîlharilor, o să scot muncitorii din Braşov în Piaţa Sfatului

şi o să iasă război civil”. D rag o m ir n u contenea cu am eninţările

cîn d pe tunel a apărut com andantul Oţelea. “C e se întîm plă aici,

dom nilor?”, a întrebat e l “T o varăşe Oţelea, m -aţi în şe la t E u v-a m

dat dezlegarea lui L ăcătu ş şi dum n eavoastră n u v-aţi ţinut

p rom isiun ea. întrebaţi -1 pe tovarăşul Alecsand rescu cu m ne-am

înţeles”. “ Sfin xu l” n u scotea în să nici o vorbă, m otiv pentru care

O ţelea i-a cerut dezlegarea lui M ariu s. “ Poftiţi, tovarăşe

preşedinte, luaţi-o şi du ceţi-vă cu ea la Braşov. G ata, am încheiat” .

N e rv o s, M itic ă a sm uls hîrtiile d in m în a co m and an tului şi s-a

urcat în autocarul echipei. “A sta e Steaua, băieţi. Ia r asta a fost

dezlegarea lui Lăcătu ş“, spuse M itică în tim p ce , cu voluptate,

sfişia în bucăţele docum entul.

A doua zi, la o ra 7 dim ineaţa, O ţelea in tra senin în biroul lui

din Plevnei. Peste nici jum ătate de m inut, telefonul zb îm îia. “ E u

sîntl” . C om and an tul ştia cu cin e are de-a face. Ilie C e au şescu nu

avusese unde să înveţe norm ele de com p ortam en t civilizat, aşa că

de fiecare dată d n d suna, nu ştia să se prezinte. A v e a im presia că

tim brul răstit-răguşit al v o cii cum ulat cu fo rm u la “E u stat!” era

suficient pentru a-1 defini. Ş i p în ă la u rm ă, faţă de subordonaţi,

chiar aşa era. “Ordonaţi, tovarăşe general!”, răspunse Oţelea. “S ă te

d u d im ediat la m inistru! E şti aşteptat” . C o m a n d a n tu l îşi luă

tunica pe care tocm ai o aşezase ta cuier, se aru n că în m a şin a de

serviciu şi într-un sfert de o ră era ta biroul m inistrului. _

“C in e eşti dum neata, dom nule?”, îl in tero gă d u r O ltean u.

O ţelea nu pricepu sensul întrebării aşa că răsp un se m ilităreşete.

“Permiteţi să raportez, sînt colonelul O ţelea C o m e i, com andantul

clubului Steaua” . “ Ş i cu m îţi perm iţi du m n eata să cedezi

dezlegarea lui Lăcătuş?”. “A m vrut să...”. “C e -a i vrut? C e -a i vrut să

demonstrezi? C h ia r crezi că şm echerul ăsta de D rag o m ir n e poate

am eţi pe toţi? I-a m dat tot ce -a cerut, ce cre d e el c ă m ai po ate

obţine? Blaturi. A ste a să le facă cu d n e -i m erge. C u prietenii lui

de la D in am o . D e-aia am desfiinţat ech ip a aia de trişo ri care

aranjau meciurile, ca să o luăm de la capăt? A i d , cît vo i fi eu, să nu

aud de aşa ceva. S ă trim iţi im ediat o m aşin ă la Braşo v, am vorbit

din nou cu prim ul secretar şi m i-a zis că D ra g o m ir şi-a depăşit

atribuţiunile. D upă-am iază să ai dezlegarea p e m asă, ai înţeles?”,

în aceeaşi zi, A R O -u l de arm ată intra pe poarta d in Plevnei, avînd

la bord dezlegarea “ Fiarei*. Definitiv.

‘ L Ă C Ă . N U PIER D E T R E N U L !”

Imediat cum a aflat că Steaua îl vrea, Lăcătuş s-a consultat cu

M ariana, prietena lui pe care o cunoştea de ani buni. A m în d o i

hotărîseră să m eargă la N elu N agh i, căpitanul de atunci al F C M -

ului, şi cel care, m ai tîrziu, avea să le devină naş de cununie, pentru

a-i cere s fa tu l “ N u m ai sta pe gînduri, du-te!”, îi spuse acesta. “E

trenul tău. U ită-te la m ine, am ajuns la 2 9 de ani şi jm-am îngropat

aici, la B raşov. A m refuzat ca fraierul şi pe Steaua, şi pe D inam o,

că am zis să nu m ă rup de oraş şi s-a dus dracului şi perform anţă,

şi echipa naţională, şi t o t D u-te, nu m ai sta pe gînduri!”.

M irajul Stelei era im ens pentru M ariu s. Faptul că trebuia să

se despartă de M arian a şi de prietenii lui cu care se distra în P o ­

iană îl făcea însă să oscileze. M a i era şi tem erea să nMad M f a t e t f f

în G h e n ce a şi să revin ă cu co ad a în tre picioare la H s ş m A v e a

exem plul atîtor jucători d in toată ţara care se p erin daseră p rin

G hen cea, dar după cîteva etape erau ba îm prum utaţi care-încotro,

b a trim işi acasă. D e aceea, avea o reţinere. Pe care i-o v a spune şi

generalului Florea, u n apropiat al clubului din Braşov. A ce sta însă

a m ai pus o vo rbă b u n ă în favoarea Stelei, atunci c în d l a rugat pe

M ariu s să n u refuze, “pentru că şi ei ne-au prom is c ă n e v o t ajuta.

U ite, Stin gaciu, M an d o ca, Bălan, A n g h e l sînt acu m în arm ată şi

joacă la n oi. V re i să-i ch em e în garnizoană?”. Ş i pentru ei, M ariu s

a a c c e p ta t

P R IE T E N U L F A N E

î n drum ul sp re Bucureşti, Lăcătu ş a fo st însoţit de u n căpitan

din B raşo v, care, pe peronul G ă rii d e N o rd , l-a “predat*
organizatorului de com petiţii al Stelei. C e i doi au m ers im ediat la
club, unde M arius a făcut poze de legitim aţie. A p o i a fost trim is la
stadion. “Te duci la vestiare, îl aştepţi pe dom nul len e i şi in tri în
program ul echipei!*. După un sfert d e oră, M a riu s in tra pentru
prim a dată pe arena d in G h en cea în calitate de ju căto r a l “ro ş-
albaştrilor”. N u Cunoştea p e nim eni, n im en i n u -1 cu n oştea. A
coborît panta din spatele tribunei a doua cu gîn dul ca m ă ca r pe
Anghelini să-l întâlnească, pentru că era b raşovean d e al lui şi m ai
putea schim ba două vorbe.D ar nu era nim eni, Ş i-a aruncat geanta
de pe um ăr şi s-a sprijinit de peretele proaspăt zugrăvit. Slab , cu
bretonul căzut peste ochi, M ariu s to cm ai b ăgase m in a în
buzunarul de la blugi pentru a-şi scoate o ţigară cln d în capul
scărilor a apăru t len ei. “T u cin e eşti?”, l-a în trebat a n tre n o ru l
“Lăcătuş M arius de la Braşov”. “Bine, intră în vestiar, echipează-te
şi m ergi pe terenul & Facem o dezm orţire”.
După cîteva ture de teren, V ic to r Stăn culescu, secundul tui
lenei, le aruncă m ingile celor 25 de băieţi echipaţi în tricouri roş-
albastre.*Nea Victore, eu iac cu puştiul” , se auzi o voce. Purtătorul
e l Fane Petcu, venise în aceeaşi zi de la C onstanţa. C e va l-a atras
la Lăcătuş. Poate că se vedea pe el In urm ă cu cîţiva ani. A ceeaşi
alură, aceeaşi tunsoare, acelaşi tupeu. După ce au m ai schim bat şi
d te v a pase, F ane l-a strigat din nou pe secund. “N ea V ictore, pe
ăsta micii? Să-l repartizezi la «Haiducului» cu m ine în cam eră, la
618”. D in acea clipă, Petcu şi Lăcătuş au răm as nedesp ărţiţi ia r
prietenia dintre ei se va m aterializa pe terenul de jo c prin acele
“risturi" m agnifice ale lu i Bane, continuate de M arius fie prin
goluri, fie prin centrări devastatoare la capătul cărora nu stătea
d e c » fo rm alitate a d e a b ăg a m in g e a în plasă. L a 6 1 8 se in stalase

“b an d a d reap tă a S te le i” .

M a riu s n u-şi p u se se în să p ro b le m a locu lui de cazare, pen tru

c ă gîn d u l ii z b u ra tot la B ra şo v. D u p ă an tren am en t a fă cu t u n duş,

l-a asigu rat p e F a n e c ă ştie s ă aju n gă la “ H a id u cu lu i” şi c ă v a veni,

“d a r m a i trebu ie s ă -m i rezolv c e v a p e aici” . L - a aşteptat pe P e tcu să

p lece , ş i-a lu at g e a n ta şi s -a aru n ca t im e d iat în tr-u n taxi. P este o

o ră se afla în tren ul d e B ra şo v. N u pu tea sta d eparte de M aria n a , de

p rie ten i. Ş t i a c ă a d o u a zi d im in e aţa, la 6 , e ra u n tre n sp re

B u cu re şti, la 9 v a a ju n ge , ia r la 9 :3 0 v a fi p re ze n t la m ic u l dejun

alături d e n o ii co legi. Ia r M a riu s a ve a s ă p a rcu rg ă acest traseu m u lt

tim p d u p ă s o sire a la S te a u a , fă ră a “ m iro s i” cin eva . E v id e n t, n u

m a i treb u ie s p e cifica t c ă prieten u l lui, F a n e , l-a a co p e rit în c ă d in

p rim a n o ap te.

O M UL CU GO LU L

Im e d ia t d u p ă c e a fo s t n u m it a n tre n o r p rin cip a l, le n e i a

d e m a ra t a c ţiu n e a d e îm p r o s p ă ta re a lo tu lu i. P e n tru su p o rte ri,

ce e a c e v a u rm a n u d ife re a cu n im ic d e pre ce d e n te le in tersezoan e.

D in n o u p le c ă ri m a siv e , ia ră ş i fe ţe n o i la an tre n a m e n te le d e p e

teren u l d in spatele are n ei centrale. S p r e d eo seb ire d e p re d e ce so rii

săi, n e a î m i ş tia în s ă c e s ă ca u te . A v e a cre io n a t p ro to tip u l

ju că to ru lu i c a re s ă fa c ă p e rfo rm a n ţă la S te a u a , c a re s ă jo a c e în

vite z ă , d ire c t p e p o artă . U n u l d in tre ei, M a r iu s L ă c ă tu ş , e ra d e ja

l u a t P e n tru c a a rh ite ctu ra s ă d e v in ă ş i e ficien tă, e ra n e v o ie în s ă

d e u n o m d e g o L D e u n g o lg e te r p u rsîn g e . U n u l c a re s ă fie în

p e rm a n e n ţă în g u ra p o rţii, c u m e ra o d in io a ră F lo r ic ă V o in e a , d e

u n d e s ă îm p in g ă m in g e a in p la s ă şi c u n asu l, d a că e r a n e v o ie . D in
ce avea Steauaînlot la ora aceea, doar Cîm peanu 0 aducea cu ceea
ce dorea lenei. Dar, chiar dacă T im m arcase ii goluri în sezonul
recent Încheiat, parcă nu era suficien t len ei ochise un puncher
mai de rasă, un fotbalist care în afara eficienţei în faţa porţii avea
o tehnicitate foarte bună, graţie căreia putea intra cu uşurinţă în fel
de fel de combinaţii, fie cu partenerul de linie, fie cu m ijlocaşii.
Crea spaţii pentru oamenii din linia a doua şi, ceea ce era pe gustul
antrenorului, juca dintr-una, m axim um două atingeri, chiar dacă
nici driblingul nu era o specialitate care să-i producă rupturi de
menise. Din contră.
“Ioane, trebuie să facem ceva să-l luăm pe Piţurcă, vîrful ăla de
la F C Olt” . De această dată, obişnuita discuţie de dim ineaţă între
Em eric lenei şi Ion Alecsandrescu n-a m ai început cu banalităţi,
ci a demarat brusc, înainte ca “Sfinxul” să soarbă prim a gură de
cafea. “Z id tu, îmi? N u prea are viteză”. “D om ne, eu cred că e ce ne
trebuie. Viteză au alţii, Lăcătuş, Balint...L-am urm ărit mult pe
Piţurcă în ultimul timp. Las la o parte golul ăla pe care ni l-a dat
cînd era tuns zero, de-a scăpat Iordache m ingea printre pidoare.
Dar de fiecare dată cînd a jucat cu noi a făcut-o bine. L-am văzut şi
anul trecut, la «Cupa Steaua», cînd a bătut de unul singur Craiova.
Cem ai,îm iplaceT.

R E F U Z U L Ş I S F A T U L L U I H A L A G IA N

Antrenor la formaţia din Scom iceşti, Florin Halagian a aflat

printre prim ii despre intenţia S te ld de a-i lua golgeterul. îi
spusese chiar V ictor, îneîntat de ideea de a juca, în sftrşit, la o
echipă mare, după ce Craiova îl renegase. “N ea Florine, eu plec,
bre, e şansa mea", “Bă, băiatule, stai liniştit aici, nu te duce! M ai
r&mii un an şi, pe urm ă, ai cuvin tul m eu că-ţi dau drumul. C e , crezi

m că-ţi va da Steau a banii pe care-i ai aici? Bă, tu clştigi io.ooo-

15.000 de lei pe lună la noi. N -o să te m ai întîlneşd tu cu lovelele

astea In G hen cea". “ N e a Florine, nu-m i pasă de bani acu’. E u plec,

orice s-ar tntimpla. A m 2 7 de ani, nu m ai pot să aştept”. “ Bine, mă,

da’ să ştii că dacă nu cad la pace cu ăştia, eu nu-ţi dau drumul. Ş i

auzi, fii atent, dacă totul se rezolvă, nu fi prost, cere-le, In afară de

ce ţi-or da ei, şi o aprobare de A R O . E loc, ascultă la mine, că astea

le rezolvă generalul Stănculescu. Pe urm ă o vinzi şi e ca şi cum le-ai

luat banii înainte, ca să nu-ţi pese dacă te-or lucra m ai tîrziu”.

P entru P iţu rcă n u banii erau prioritatea num ărul unu.

Acceptase propunerea lui Alecsandrescu în principal pentru ce ar

fi putut să-i ofere Steaua din punct de vedere fotbalistic. D e aceea,

atunci cîn d “ Sfinxu l” a ajuns acasă la Piţi, la C raiova, n-a m ai fost,

practic, n evoie să-l con vingă. A trecut direct la condiţii. “N e a

Ioane, pe m ine m ă interesează în prim ul rînd să fac facultatea. A m

auzit că s-ar putea la A cad em ia Teh n ică M ilitară. Şi, în al doilea, să

o pot transfera pe M ia, soţia m ea, la Bucureşti. A r e o problem ă. E

studentă la Electro teh n ică aici, în C raio va, da’ e în ultim ul an şi

n u-i dă vo ie să se m ute. îi spuseră ăştia că aşa-i legea”.

A lecsa n d rescu îşi n ota fiecare pu n ct în carneţel, iar din cîn d în

cîn d m ai p u nea cîte o întrebare. “A i şi o fetiţă, nu?”.” D a, n ea

Ioane” . “A tu n ci, trebuie să-ţi rezolvăm şi o locuinţă. Pîn ă atunci

însă, vei sta la noi, la hotelul H aiducului, într-un apartam ent. V re i

grad?”. “Păi, se po ate la Ste au a fără?”. “S e poate, uită-te la m ine,

sînt civil, că-s băiat de popă, şi aşa vo i răm îne m ereu, dar dacă tu

vrei, n u-i n ici o problem ă”. “V reau , n ea Ioane, că-i m ai sigur aşa.

N u ştii ce -ţi rezervă viaţa d u pă ce te laşi d e fotbal” . “ B in e, tu ai

terminat liceul, aşa că o să te angajăm lo co tenen t Altceva?". Piţi

ar fi vrut să se oprească. Obţinuse tot ce-şi propusese. N um ai că în

acea clipă i-au revenit ca un flash In m em orie cuvintele

Armeanului: “ N u fi p ro st Piţi. cere-le şi o aprobare de A R O f . C a

un pokerist versat fără să-i tresară un muşchi pe faţă, Piţurcă simţi

că-i momentul şi plusă, “N ea Ioane, aş mai vrea şi o aprobare de

A R O ”. Alecsandrescu muşcă un pic din filtrul Kentului, dar n u avu
ce fiice. lenei voia atacantul cu orice preţ. D e aceea acceptă. “Bine,

dacă totul e-n regulă, de luni vii la antrenam ent” . “ Păi, cu O ltul
rezolvarăţi?”. “Totul e pus la punct. S -a opus Halagian, dar pîn ă la
urmă le-am cedat trei băieţi, pe «Magiun» Barbu, pe D aniel M in ea
şi pe portarul Niţu, şi a accep tat A rm en ii ăştia sînt daţi dracu’,
Piţi!”, oftă Alecsandrescu. “M ie Îmi spui, nea Ioane?", i-o întoarse
V icto r surîzînd şmechereşte. Peste cîţiva ani, la u n ban ch et de
sftrşit de sezon, “Sfinxul” avea să afle ch iar din gura jucătorului
d n e -1 învăţase să ceară A R O .

SC H IM B A R E A C O N T IN G E N T U L U I

“Principala cauză a neîmpliniţilor la Steaua a constituit-o

faptul că nu am avut o formulă de echipă stabilă”. A ş a şi-a început
Em eric lenei interviul acordat lui M irceaT udoran de la “ Sportul”
în iulie 198 3. Ş i tot aşa au aflat suporterii, în prem ieră, la o lună

după numire, care este noul antrenor principal al echipei favorite.

“M ereu se schimbau jucătorii, chiar şi piesele de bază prim eau alte
sarcini, astfel că pe teren m ai întotdeauna exista o~.neoiinduială
tactică, o dezordine care numai la rezultate bune nu putea duce.
D in această cauză - principală, după părerea mea, întrucît
condiţiile de pregătire au fost şi sînt excelente - nici randamentul
 echipei n -a avu t con tin uitate. (...) L o tu l Ste le i, la o ra actuală,

În cepe s ă fie u n lot-certitud ine, n u un lo t-p ro m isiu n e ca pîn ă

acu m ” . în afara lui Petcu, Lăcătu ş şi Piţurcă, le n ei m ai cooptase

în pregătiri alţi 4 jucători. P e Puşcaş, in sch im b u l căru ia la B ih o r

fu sese ce d at Io n G h e o rg h e , p e T ă tă ra n , ro cad a fiin d făcu tă cu

M u reşan , pe D iaco n escu , la G alaţi ajungînd C e m e s c u de la A S A

T irg u M u reş, şi p e Lau ren ţiu de la d ivizion ara B M in eru l M o tru.

M IJL O C A Ş U L C U D O U Ă F A C U L T Ă Ţ I

P e M a r c e l îl re co m a n d a se ră m a i m ulţi. P rim u l a fo st ch ia r

gen eralu l C o m a n , care, aflîn d u -se cu alte trebu ri p e la O rad ea,

vizionase şi un m e ci de fotbal, la m atineu. P e atunci Puşcaş avea 19

an i şi îm p re u n ă cu u n alt pu ştan , Z a re , îl im p resio n a se ră pe

d em n itar. C o m a n a plecat de la m e ci cu gîndul de a-i sem n ala pe

ce i doi. P e aero p o rt în să n u m ică i-a fost m irarea s ă dea nas în nas

cu H a lag ian . “A rm e n e , ce faci p e aici?” . “A m avu t n işte treabă p rin

zonă, to varăşe gen eral, ia r a cu m m ă în to rc acasă” . “M ă , n -ai ven it

tu p în ă la Capătul ţării aşa de drag. Ia zi, ce jucători vrei săag ăţi?” .

A rm e a n u l n -a sp u s n im ic, dar, p a rcă b ăn uin d, C o m a n i-a tăiat-o.

“ D a c ă ai pu s o ch ii pe Pu şcaş şi pe Z are, să-ţi iei g în d u lf. G en eralu l

n u in tu ise g r e ş i t în tr-a d e v ă r, H a la g ia n v e n ise d u p ă ce i doi. D e

ace astă dată în să p ie rd u se u n tem po .

M e ciu rile b u n e făcu te d e P u şcaş îm p o triva S te le i şi u n trial pe

“ 2 3 A u g u s t ” în c a re a ju cat şi a m a rca t co n tra “ can g u rilo r” din

A u stralia au fo st alte argum en te pen tru ca tînărul d e 2 2 d e ani să fie

co o p tat la S te a u a . J u c a p e o rice p o st la m ijlocu l terenului, alerga

9 0 d e m in u te de la o p o artă Ia alta fă ră în cetare, ia r c în d trăg ea la

po artă, în sp e c ia l c u d rep tu l, m in g e a lu a p ro filu l u n u i p e p e n e

d istrugător. D e aceea, cu d o u ă etap e în a in te a fin alu lu i
cam pionatului ‘82-'83, Io n A lecsan d rescu , gen eralul H o rto p a n şi
colonelul P o pescu au fo rm at co m an d o u l ca re a v ea m isiu n e a d e a
ad u ce jucăto ru l In G h en ce a. C u m M a rc e l e ra u n s telist în fo c a t,
sarc in a ce lo r tre i d even i, practic, fo rm a litate. S in g u ra c o n d iţie
pusă de fotbalist era aceea de a face a d o u a facultate, d u p ă ce cu u n
an în urm ă abso lvise IE F S -u L Inafară d e a d m iterea la A ca d e m ia
M ilitară T eh n ică, Puşcaş a m ai intrat în p o sesia u n e i a p ro b ă ri de
m aşin ă, a 3o .o o o de lei ş i a u n ei cam ere la “ H aid u cu lu i”. A p rim it
gradul d e locotenent, fiin d în cad rat cu u n salariu d e 2.8 0 0 d e le i ş i
s-a apucat d e treab ă. D e ja u n e le aju stări în c e e a c e p riv e şte
retribuţia fotbaliştilor se făcuseră. P rim a d e jo c u rc ase la 2 .0 0 0 d e
lei pentru v icto rie acasă ş i 4 .0 0 0 în dep lasare, ia r c a stim u la re a
perform anţei, jucătorii m ai puteau să în caseze în că 2.0 0 0 d e lei p e
lună d acă se situau pe un ul d in p rim ele 4 lo curi. A şa d a r, v o rb ele
ro stite d e C o n stan tin , şi pen tru ca re -şi lu a se p a p ara , fu s e se ră
adevărate. R ezultate fără b an i era o sin tagm ă im p o sib ilă.

P A Z N IC U L L U I S A N T IL L A N A

“R aco la rea ” lui T ătăra n a fo st gîn d ită în id e ea ren u n ţării în

tim p la F lo rin M arin . M asivu l fu n d a ş cen tral d e la B a ia M a re
fusese sem nalat în u rm ă cu d oi ani, tot d e C o stic ă T o m a . "T o ţi” ,
cu m îi ziceau prieten ii, era u n fe l de cîin e ră u p e teren . în văţase
m ultă m eserie de la N elu N u n w eiller, an tren o ru l lu i d e la
“ Luceafărul”. “M ăi, băiatule, îi spunea, treb uie să ştii un de ş i cînd
să-i atingi pe atacanţii ăştia pe care-i m archezi. îl prin zi d e cot, dar
stai cu capul sus şi îi zîm beşti arbitrului. îi înnebuneşti că nu m ai
sîn t atenţi la m inge, ci la tine. D a că eşti deştept, arbitrul nu vede
n im ic". T ătăran în cep use fotbalul ca atacant, d a r cu tim pul avea

să se reprofileze, ce ea ce n u -1 îm p ie d ica să în scrie 4 -5 go luri pe

sezon. A v u s e s e gh inio n ul ca în aintea decolării “can gurilor” spre

Au stralia el să fie plecat în tain ă din oraş pen tru două săptăm îni.

A ş a a pierdut m area şan să de a-şi agăţa de gît m edalia m ondială de

b ro n z a jun iorilo r. A c u m , destin ul îi sco tea în faţă o echipă,

Steaua, cu care putea în cep e urcuşul. N u m e le viitorilor colegi n u -1

speriau . V io r e l M ate ian u , sub b ag h e ta căru ia debutase la B a ia

M a re , îi in oculase o fan tastică în cred ere în forţele sale. Ia r faptul

că în 1 9 8 2 îl m arcase fă ră cu su r p e celebrul Santillana, în m eciul pe

care e ch ip a lui l-a susţinut lîn gă “ D ealul Florilor'’ co n tra R ealului

M a d rid în C u p a U E F A şi l-a în cheiat la egalitate, 0 -0 , era drogul

m o ral cu care plecase spre Bucureşti.

P R O B L E M E C U M IN E R II

C h ia r d a că, la p rim a ved ere, p ă rea ce l m ai u şo r d e realizat,

transferul lui Lau ren ţiu de la M in eru l M o tru le-a dat cea m ai m are

bătaie de cap co n ducătorilo r stelişti. Băiatul era idolul oraşului. în

c iu d a staturii re d u se re u şise în tr-u n sin g u r c a m p io n a t să

m a rch e ze p este 2 0 d e goluri, suficien t ca toată suflarea urbei să-i

stea la p icio are. “ N u p u te m să v i -1 dăm , tovarăşe m inistru, că ne

o m o a ră o am e n ii p e stradă. Ă ş t ia sîn t m in eri şi n u ştiu m ulte.

S in g u ra lo r d istracţie e fotbalul şi da că le-o lu ăm şi pe-asta...” . L a

a tre ia re p lică d e a ce st fe l v e n ită d in p a rte a ce lo r d in M o tru ,

O ltean u s -a h o tărît să jo ace tare. “T o v a ră şe p rim , deci d u m n ea ta

n u p o ţi să -i co n v in g i p e oam en i, z id ! B in e, do m 'n e, să vezi cu m o

să m ă s ch im b şi eu cîn d o s ă m ă sun i să m ă ro g i să-ţi sco t cărb u n ii

d in m in ă cu so ld aţii. S ă -i sco ţi cu L au ren ţiu şi c u ăia care v in la

fotbal, n u cu m ilitarii m ei ca p în ă acum !”. L a ace st a rg u m e n t

motrenii au cedat, iar Laurenţiu s-a prezentat peste o săptăm în ăla

pregătire.

LĂ C Ă TU Ş V R EA SĂ PLEC E

F ă ră Iordache, Iovan , Balint şi T u rc u , co n v o ca ţi în tr-o

selecţionată divizionară pen tru un turn eu în O lan d a , le n e i a

onorat invitaţia Su ceve i de a pro g ram a stagiul de p re gă tire în

n ordul M o ldo vei. “E ste un m o m e n t favo rab il p e n tru a fa ce, în

sfîrşit, saltul calitativ a ştep ta t S în t în d ep lin ite co n d iţiile un ei

atmosfere de m are perform anţă. Sin gu rul lucru care n e d ă în tr-u n

fel de gândit este tim pul scurt pen tru o m o ge n iza rea va lo ric ă a

echipei”, spunea tehnicianul înainte d e plecare. C e le 7 n u m e n o i

prezente în lot confirm au tem erea antrenorului. în s ă n u n u m a i

sub aspectul jocului apăreau problem e, ci şi în privin ţa a d a p tă rii

D eparte de Braşovul natal, Lăcătuş a fost prim ul care a reclam at-o.

S e plictisea de m oarte, cu atît m ai m ult cu cît fu sese repartizat

singur în cam eră. N u m ai putea să fu gă acasă, pen tru c ă n u avea

tim p să se întoarcă, şi nici jocul nu-i p rea m ergea. în tr-o noapte

şi-a strîns bagajele, hotărît să plece. S ecun du l V ic to r Stăn cu lescu

l-a sim ţit. “C e -i cu tine, M ariu s?”. “ N e a V icto re , eu n u m ai stau.

Plec. N u -i Ste au a de m in e acu m . S în t p re a m ic şi n u p o t să m ă

adaptez. M a i lăsaţi-m ă u n an la B ra şo v şi p e u rm ă m ă în to rc”.

Stăn culescu în să l-a îm bărbătat, i-a explicat c ă şi el e nou în

G h e n cea. “A ş a -i în can ton am ent, m ai greu, d a r ai răbdare c ă se

term ină, m ergem acasă, dai o fu gă la B raşo v şi te m ai linişteşti”.

lenei n-a insistat mult cu pregătirea fizică. A alternat etapele

de cros 0 14 meciuri amicale: 4-0 cu Minerul Gura Humorului, 3-1
 cu C h im ia F ălticen i, 5-1 cu C S B o to şa n i şi 3-3 cu C S M S u ceava,
în u ltim a p a rtid ă m a rca to ri fiin d C îm p e a n u 11 (2) şi T ătăran . T o t
fără “tric o lo ri” S te a u a a a b o rd a t şi “C u p a Stea u a ”, o co m p etiţie la
ca re au fo s t in v ita ţi sp a n io lii d e la C e lta V ig o , R ap id , p ro a sp ă t
p ro m o vată şi a vîn d u -i p e S a m e ş şi Io n Io n p rin tre titulari, ş i F C
A rg eş. E r a p rim a în fă ţişa re în fa ţa su p o rterilo r. P rim u l m eci, cu
ib eric ii, s-a d isp u ta t p e o p lo a ie co n tin u ă. le n e i a în ce p u t c u u n
1-4 -3-3, în fo r m u la D u c k a d a m - A n g h e lin i, FI. M a rin , T ătăra n ,
F o d o r - S to ic a , P u şca ş, P e tc u - L au ren ţiu , C îm p e a n u , P iţu rcă.
D u p ă p a u z ă a u m a i in tra t M aje aru , L ăc ătu ş, Ş t. P o p a ş i
D ia c o n e s c u . M e c iu l s -a în c h e ia t 0 -0 ş i a tre b u it s ă fie d e cis la
p e n a lty u ri. D e şi P iţu rcă ş i P u şcaş a u ratat, S tea u a a cîştigat 0 15 - 4 .
în a fa ra g o lu rilo r m a rca te d e M ajearu , P o p a, P etcu, D ia co n escu
ş i T ă tă ra n , e v id en ţia tu l s -a n u m it D u ck a d am . în c e p e a p o veste a
p o rta ru lu i c a r e tra n sfo rm a p u n c tu l d e la 11 m e tri în tr-o o sîn d ă

p e n tru a d v ersar.

“ E U D A C Ă N U JO C , M O R *

D in d o r in ţa d e a -i a ră ta a n tre n o ru lu i c ă lo cu l lu i n u este p e
b an că, 1 ărătuş a în ce p u t în fo rţă rep riza secu n dă. în prim u l m in u t

l-a trim is în g a rd p e fu n d a şu l A tila n o , d u p ă a lte d o u ă t e & f r a p i f

o ta lp ă p e glezn ă, ia r în m in u tu l 51 l-a atacat d in spate, trim iţîn d u-1

d ir e c t p e ta rg ă . D e g e a b a strig a le n e i s -o la s e m a i m o ale , c ă

u scă ţiv u l p le to s e ra h o tă rît s ă -i ex p lic e ad versaru lu i d ire ct cin e -i

şefu l. N e a îm i n -a fo st im p re sio n at, a şa c ă im ed ia t l-a în locuit. D a r

se a ra , la c a n to n a m e n t, s -a d u s s ă -l co n s o le z e ş i s ă -i e x p lic e c e a

g r e ş i t M a r iu s a lă s a t ca p u l în jo s ş i p e u n to n scă zu t i-a re p ro şa t

a n tren o ru lu i u n s in g u r lu cru : “ N e a îm i, tre b u ia s ă m ă m a i laşi p e

teren. N-am jucat nici cit un boxer. Ăla are trei reprize de trei
minute şi cu pauzele tot stăvreun sfert de oră în ring. Dumneata
m-ai scos după 5 minute”.
Pe Marius puteai să-l pedepseşti oricum. Să-l baţi»să-l înjuri,
să-l ţii în cantonament. Un singur lucru nu putea să suporte, să
nu-1 laşi să joace. Peste ani, k un med cu Petrolul era suspendat
Echipa a ajuns la terenînainteamedului de tineret Dintr-o dată,
Lăcă s-a dus k RaduTroi şi i-a cerut să-l bage şi pe el în teren, “că
dacătotamvenitmaidevrememăcarsăjoc şi eu. “Nupot Marius.
Am completat deja foaia şi n-o mai schimb”. “Fiara” n-a admis
argumentul, asmukhîrtk dinmînaluiTroişii-azis: “Nea Radule,
dacă nu mă bagi o fac bucăţi1” Troi n-a avut încotro, a modificat
alcătuireaechipei, iar Lăcătuş ajucatşi a marcatun goLAltă dată,
după venirea lui Hagi, amîndoi aveau cartonaşe şi, ca să nu stea,
s-audusdinnoula“tineret”.“Qt ne dai degol marcat, nea Lajosr,
l-a întrebat Marius pe Sătmăreanu, cel care-i luase locul lui Troi.
“Cîte 500 de lei de gol, dar numai pentru cele înscrise cu piciorul
neîndemînatic.Adică, tucustîngul, iar Gicanu cudreptul”. Pînă în
final seniorii auînscris de rîte douăori, aşa cumfusese convenţia
şi, chiardacă s-auchinuit cevatimp să intreîn posesiabanilor, au
primit cîte o mie de lei fiecare.

U I M IT O R U L P U Ş C A Ş

Chiardacă-1certasepentruintrările din meciulcuCelta, lenei

l-a băgat din primul minut pe Lăcătuş în finala cu FC Argeş.
Meciul a fost însă al lui Marcel Puşcaş. Cele două goluri marcate
de acesta chiar în debutul partidei, prin două torpile sol-aer, au
stabilit scorul final şi l-au supus pe comandantul Oţelea k un
adevărat interogatoriu în loja oficială. “C in e-i, dom ’ne, puştiul

ăsta?, l-au întrebat generalii. Ă sta ajunge al doilea Boloni, uite că şi

seam ănă puţin cu el. A sem en ea şuturi n -am m ai văzut de mult în

G h e n cea”. D in păcate însă, nerăbdarea şi un lanţ de ghinioane

i-au stopat tim puriu cariera unui jucător pentru care mulţi pariau

că va d eveni titular în echipa naţională. E l nu avea să evolueze

decît o singură dată în prim a selecţionată, la 3 săptăm îni după ce

uim ise G h e n cea. M e ciu l cu R D G erm an ă avea să fie prim a şi

ultim a sa evoluţie sub tricolor. Iar el avea să fie unicul stelist

con vo cat de M irce a Lu cescu la echipa naţională pentru acel joc.

Iordache şi Iovan au fost lăsaţi pe dinafară, iar Balint li s-a alăturat

lui Belodedici, Tătăran, Ed uard şi Lăcătuş la “tineret”.

Pînă la meciul cu nemţii, lenei şi-a dus trupa în Olanda pentru

un turneu de 7 jocuri. înainte de plecarea în turneu, el a renunţat

la Şte fa n Popa, transferat prin intermediul lui Alecsandrescu la

prietenul Je a n Pădureanu, la Bistriţa. în schimb, i-a recuperat pe

“tricolorii” m ici. C u aceştia integraţi în form aţie, Steaua şi-a

zdrobit adversarii, e adevărat, modeşti, proven ind din ligile

in ferio are. S co ru ri de 9 - 0 ,1 0 - 1 ,9 - 1 sau 8 -0 atrăgeau atenţia că

le n ei reuşise să schim be ceva. S ă apese pe ofensivă. începuse, de

fapt, asam blarea un ei adevărate m aşini de fotbal spectaculos şi

e ficien t D rum ul era însă lung şi deloc simplu. Turneul a însem nat

în să şi despărţirea de A n ghelin i. N evo it să absenteze cîteva luni

d in p ricin a unei acciden tări grave suferite acolo, T e o a pierdut

co n ta ctu l cu p rim a echipă, iar peste puţin tim p avea să plece.

D u p ă D um itru, Iordănescu, M arcel R ăducanu, Sam eş, Aelenei,

Io n Io n, un u l din tre ultim ii m oh ican i ai trupei care cucerea

eventul îri turnă cu 5 ani p ărăsea corabia. M a i răm ăseseră doar

Iordache, Florin Marin, Adrian Ionescu (careva renunţa şi el din
pricina unei recidive la vechea accidentare) şi Tudorel Stoica.

C O N V E R T IT D E L A D IN A M O V IS M

M ai erau doar două zile pînă la începerea unui nou cam pionat
Pentrua-ibăga în viteză pe băieţi, Olteanu, Die Ceauşescu, Oţelea
şi Alecsandrescuau ţinut să le vorbească. După şedinţă, ministrul
l-a luat deoparte pe Stoica, care încă şchiopăta după entorsa de
genunchi suferită în timpul “Cupei Steaua”. “Tudore, capul sus!
Fă-te bine repede, că în tine ne e baza. Iordache e mai bătrîn,
Florin M arin nu se poate impune, aşa că tu vei fi liderul acestei
echipe. Căpitanul corăbiei noastre. Ascultă la m ine ce-ţi spun şi o
să ne mai întâlnim!”.
Tudorel venise la club în iam a lui 19 75, pe cînd echipa era
antrenată de cuplul Teaşcă - lenei. Fusese rem arcat de “Ţ o p ”
Voinescu la lotul de tineret, dar scînteia care a declanşat
operaţiunea de racolare a venit tocmai din cealaltă tabără. D e mic,
de cînd bătea mingea în curtea interioară a cvartalului de blocuri
din cartierul gălăţean “11 iunie”, puştiul blond, cu ochi albaştri ca
marea, cărare pe mijloc şi mers de raţă, deschisese ochii pe
Dinamo. Prinsese exact o perioadă în care cei din Ştefan cel M are
cîştigaseră campionatul şi pe loc îşi vopsi maioul în alb şi roşu
pentru a se bate cu prietenii stdişti şi rapidişti. Dar, pentru că
săreau schije după fiecare meci, la un moment dat au decis să se
amestece ca să stopeze luptele de gherilă ce se iscau din pasiunea
pentru o echipă sau alta. C u timpul, mulţi dintre amici şi-au văzut
de alte treburi. Care cu cartea, care cu băutura, care cu fărădelegile,
unii dintre ei ajungînd nu peste mult timp în curtea puşcăriei
aflate la d o a r c lte v a s u te d e m e tri d e ca re u l d e b lo c u ri ale

sid e ru rg iştilo r. T u d o r e l a u rm a t în s ă ca le a fo tb alu lu i şi a ajun s

p în ă în p rim a e c h ip ă a F C M - u l u i d in G a la ţi. î n p a rale l s -a ţin u t şi

d e şco ală, ab so lv in d liceul şi in trîn d la facultate, secţia frigo tehn ie.

A fo s t m o m e n tu l în c a re d e stin u l i-a p u s în ain te o răscru ce. N e lu

N u n w e ille r, p e a tu n ci a n tre n o r la D in a m o , i-a g ă s it slă b iciu n e a şi

i-a o b ţin u t s e m n ă tu ra . C u m S t o ic a în să n u v o ia s ă p le ce d in

G a la ţi, ia r b u c u re ş te n ii n u a u m a i in sista t d u p ă c e i-a u o b ţin u t

a c c e p tu l, re la ţia s -a ră cit. A d m it e r e a la in stitu tu l d e în v ă ţă m în t

s u p e rio r a a d u s c u e a şi p e rio a d a d e a rm a tă d e 9 lu ni, o bligato rie

p e n tru o r ic e “ terist” . A f lîn d c ă rivalii au p u s o ch ii p e el, S te a u a a

în c e p u t ş i e a s ă p re s e z e . “ E r a m sin g u ru l d in u n itate ca re n u

p r im is e m n ic i o p e r m is ie v r e m e în d elu n g a tă” , îş i a m in te şte

S t o ic a . “A m în tre b a t şi ă n c e se în tîm p lă şi a m aflat c ă o rd in u l

v e n is e d ire ct d e la m in iste r, ia# p e n tru a sc h im b a situ aţia treb u ia

s ă m e r g s ă fa c a rm a ta în G h e n c e a . M - a m g în d it b in e c ît e v a z ile ş i

a m a cc e p ta t. Ţ in e a m e u c u D in a m o , d a r d a c ă e i n u m -a u ajutat cu

n im ic , c e ro s t a v e a s ă m a i a ş te p t? T r e b u ia s ă m ă g în d e s c în p rim u l

r în d la m in e ” .

în cîteva săptămîni, Tudorel a scăpat de tunică, a îmbrăcat

treningul roş-albastru şi s-a alăturat marilor nume care jucau
atunci în Ghencea: Iordănescu, Dumitru, Sameş, Iordache, Vigu.
Faptul că în returul campionatului‘7 4 -7 5 nu apucase să joace decît
10 minute în prima echipă i-a întărit convingerea că la expirarea
stagiului militar trebuie să se întoarcă în Galaţiul natal, unde, la
numai 21 de ani, devenise vedetă. Schimbarea survenită în acea
vară pe banca tehnică a Stelei, cu numirea lui lenei ca antrenor
principal, i-a deturnat gîndurile tenacelui mijlocaş. începuse să se
fam iliarizeze cu Bucureştiul, cam era repartizată su b trib u n a a

doua a proaspăt construitului stadion d in G h e n c e a n u -i m a i e ra

atît de antipatică, iar titularizarea în tr-o linie de m ijlo c alături d e

Puiu şi de L iţă îl făcuse să se sim tă la fel de im portan t ca la G alaţi.

Steaua îl băgase în seam ă, generalul C o m a n , p e atun ci m in istru l

apărării, aproape că îl înfiase, aşa că, în n um ai d t e v a luni, uitase

că, pe vrem uri, se în căiera în curtea in terio ară a cvartalului d e

blocuri de lingă puşcăria din G alaţi cu oricare spun ea ce va rău de

D in am o . C u T udorel titular la n ici 23 de an i, “ro ş-alb aştrii” lui

le n ei ieşiseră din tr-o altă groap ă d e p o ten ţial şi clştig a se ră

eventul. R euşita în fotbal l-a determ inat pe S to ica să renu nţe la

facultate şi să răm în ă în Bucureşti. î n ‘7 7 , se v a căsăto ri cu un

bibelou de fată, D oin a, pentru care m ulţi îl v o r invidia. C lu b u l îi

v a pune la dispoziţie m ai întîi o garson ieră în b lo cu l turn d e pe

colţ, la “C o m p o zito rilo r”, iar m ai tîrziu, d u pă v e n ire a p e lu m e a

copiilor, A lin şi A lice, un apartam ent cu 3 cam ere, tot în zonă. Iar

p e soţie, absolventă de I E F S , o v a an gaja p ro fe so a ră de cultură

fizică m edicală la Policlinica M A p .N . î n n u m ai cîţiva ani, cei din

G h e n ce a reuşiseră să vo p se ască peste alb-ro şu l p a lid d e p e

sufletul lui T u d o re l u n ro ş-alb astru atît d e in ten s, în cît n ici o

substanţă n -a m ai putut să-l decoloreze vreodată.

ID O L U L B Ă T U T

P entru Steaua, debutul sezonului ‘8 3 -’84, s-a prod us la

Tîrgovişte. lenei îşi începea un nou m andat tocm ai în faţa echipei

din pricin a căreia, în 1 9 8 1, fu sese sco s d in fotbal şi trim is şeful

C entrului de în co rpo rări din O radea. Em oţiile erau de două ori

m ai m ari. "T reb u ie să păşesc cu dreptul, m ai ales cu ăştia*. şi-a zis.

A ş a cum o v a face de m ulte ori pe parcursul cam pionatului la
meciurile d in deplasare, form ula de start a fost una cuminte, cu 4

fundaşi, 4 m ijlocaşi şi doi atacanţi. Iordache - Iovan, FI. M arin,

Tătăran , Ed u ard - Petcu, Puşcaş, Balint, M ajearu - Lăcătuş (44,

Turcu), Piţurcă (70, D iaconescu) au făcut un joc prudent şi au

obţinut un egal, 1-1. Ajutat de Lăcătuş, Piţurcă deschisese scorul

în m inutul 8, dar fostul stelist A g iu restabilise egalitatea. Tudorel

Sto ica era in continuare accidentat, iar Belodedici era considerat

prea crud pentru a fi titular. C a de obicei, Steaua începea bine.

D inam o, avîndu -1 pe C o rn el D inu antrenor principal, învinsese

în “G ro ap ă” p e C h im ia R îm nicu Vîlcea, dar lider era A S A , graţie

unui 3 -0 adm inistrat Jiului. A S A care runda următoare venea la

Bucureşti pentru întîlnirea cu sora m ai mare. Pentru că juca pe

teren propriu, len ei a aruncat din schem ă un m ijlocaş, pe

M ajearu, şi l-a introdus pe T u rcu în centrul liniei de atac. C a şi în

etapa precedentă, Piţurcă a deschis scorul repede, în minutul 6 ,

însă repriza a curs plictisitor. A doilea m itan avea să aducă

spectacolul. “C în d Lăcătuş decolează...” , a titrat a doua zi Ioan

C h irilă în “Sportul”, im presionat de hat-trickul realizat de M arius.

T aifu n u l de pe partea dreaptă l-a năucit pe G ali, l-a ruşinat pe

bătrînul Isp ir şi l-a călcat în picioare pe nefericitul portar V aro ,

căruia nici “transversala” izbită tot de şutul “Fiarei” dezlănţuite nu

i-a fost de ajutor de vrem e ce nou intratul C îm p ean u a fixat scorul

Ia 5 -0 . Steau a se răzbuna astfel pentru înfrîngerea grea din

prim ăvară, iar Lăcă era noul erou din G hencea. “M ureşenii au fost

surclasaţi în m om en tul în care Lăcătuş şi-a asum at rolul săgeţii

an im ate de acţiunile frum os concepute de rafinatul Petcu” , a

con clu zion at n ea V a n e a . Fan e, colegul de cam eră al lui M ariu s,

pasase decisiv la trei dintre goluri.
Luni dimineaţă, cînd au cumpărat ziarele, steliştii s-au fiecat
Ia ochi. După aproape 5 ani, echipa lo r era pe prim ul lo c în
clasament. La egalitate de puncte cu Sportul Studenţesc, D inam o
şi F C Olt, dar cu golaveraj mai bun. Rivalii din Ş tefan cel M are
remizaseră la Iaşi, 0-0, într-un meci în care Ioan Igna nu a arătat
n id un cartonaş galben. Şocul posturii de vedetă l-a afectat şi pe
Lăcătuş. îmbătat de atmosfera creată de cei 10.000 de oam eni care
i-au scandat numele, M arius a intrat marţi în vestiar cu pieptul
um flat Citise şi editorialul lui M arius Popescu, cel care scrisese
că ‘ Momentul Lăcătuş - înzestrat spărgător de lacăte adverse -
poate însemna un foarte important început de drum. C u el şi cu
ceilalţi tineri talentaţi Steaua poate însem na viitorul apropiat al
fotbalului românesc”. Acum, parcă nim eni nu-i stătea în cale. De
aceea, cînd magazionerul Nelu Pătraşcu i-a dat un trening al cărui
fermoar nu se închidea, “Fiara” l-a luat la boscorodit şi a fost la un
pas să sară la bătaie. N u uitase că, înainte de a pleca în
cantonamentul de la Suceava, se făcuse de rîsul lumii trăgînd o
geantă neobişnuit de grea. N ea Pătraşcu i-o copsese. îi pusese pe
furiş nişte pîine uscată şi o cărămidă, obiecte pe care M arius le-a
tîrît vreo jumătate de oră prin curte fără să ştie ce cară în circă.
Acum devenise vedetă şi avea dreptul să se răzbune. N u de aceeaşi
părere a fost şi Iordache. Imediat după ce s-a declanşat incidentul,
Vasile a sărit între cei doL “M i-a dat o palmă peste ceafă şi un şut
în fund de le mai ţin minte şi acum”, povesteşte Lăcătuş. M arius
însă nu era om ul care să se lase cu una, cu două. După
antrenament, s-a dus glonţ la biroul comandantului Oţelea.
“Tovarăşe colonel, eu plec. N u m ai rezist aici. P e m ine nu m-au
bătut nici m am a, nici tata şi nu accept să m ă plesnească Iordache” .

Oţelea a ştiut însă să-l dom olească, iar dacă în sufletul lui M arius

m ai răm ăsese vreun crîm p ei de supărare, el a fost risipit de

prietenul Fane Petcu, care l-a luat după gît de cum l-a văzut: “Lasă,

frate, aşa se căleşte oţelul. N u sta supărat! H ai cu m ine la «Hanul

lui M an uc» să-ţi arăt ce-i viaţa.1”. Ş i s-au dus.

N U M E D E B O T E Z : “V I T E Z I Ş T I I ”

“C in e nu a crezut a văzut că Steaua începe să fie altceva”. A ş a

şi-a început cro n ica acelaşi M ariu s Popescu după ce, în etapa

urm ătoare, militarii au cîştigat şi la Piteşti, 2-0, cu F C Argeş. lenei

a început ca la un m eci în deplasare, renunţînd la atacantul T u r cu

pen tru m ijlocaşul M ajearu. Iordache a făcut m inuni în prim a

repriză, pentru ca după pauză “mînjii” să zburde. D in nou Piţurcă

a deschis scorul în debutul mitanului secund, după care Steaua s-a

dezlănţuit F erm i în apărare şi nem iloşi pe contraatac, ei au ajuns

de 4. ori singuri cu Cristian. “N u vezi, mă, că ăştia din trei pase sînt

la C o lib aşi”, a strigat nem ulţum it un suporter al “violeţilor”, Pînă

în final, Lăcătuş a m ai m arcat o dată după o acţiune a lui B a lin t iar

steliştii au părăsit terenul în aplauze. Peste cîteva zile, în

“Săptăm în a”, D an Claud iu Tăn ăsescu avea să-i boteze “viteziştii”,

iar în ciuda faptului că şi D inam o, şi Sportul învinseseră, Steaua

răm în ea pe prim ul loc, graţie golaverajului.

L a m ijloc de săptăm înă, cele două formaţii, plus Universitatea

C ra io va , în cepeau turnirul cu Europa. D upă ce oltenii ajunseseră

p în ă în sem ifinalele C u p e i U E F A în sezonul precedent, acu m

ven ea rîndul d in am oviştilo r să urce. Io n C o m a n se ţinuse de

cuvînt şi dăduse tot sprijinul echipelor noastre. C ra io va n -a putut

mai mult, Dinamo seva opri tot în semifinale. Singura care va fi în
stare să parcurgă drumul pînă la capăt în trium f va fi tot Steaua.
Dar pînă atunci, mai va.. A cu m însă, Dinamo trecuse de Kuusysi
la Lahti, cu i-o, Craiova bătuse cu acelaşi scor pe H ajduk Split în
Bănie, iar Sportul pierduse lamentabil acasă, 1-2, m ed ul cu Sturm
Graz. “Acasă” însemnase pe stadionul Steaua pentru că în “Regie”
se lucra.
Sezonul ‘83-’84 a însemnat şi redescoperirea cuplajelor
bucureştene. Pentru derbyurile Rapid - D inam o şi Steaua -
Sportul au venit în tribunele fostului *23 August” 70.000 de
spectatori. După ce “clinii” au răsturnat rezultatul şi au învins cu
2-1 a urmat întîlnirea steliştilor cu acelaşi vechi coşmar, SportuL
M ai mult, în trupa studenţilor, prezenţa lui G ică Hagi îi dădea fiori
hii Iordache, care nu uitase că puştiul îl ruşinase chiar pe Ghencea
cu un şut de la peste 30 de metri. Fără Eduard, suspendat, şi Stoica,
In continuare accidentat, lenei a folosit form ula prudentă şi
totodată cea învingătoare la Piteşti. Avertizaţi de jocul din Trivale
şi dorind să răzbune eşecul din UEFA, oaspeţii au stat la cutie şi,
în debutul reprizd secunde, pe care lenei a început-o cu trei
atacanţi, au punctat prin Coraş şi Munteanu L Golul lui Cîmpeanu
din final n-a redus decît proporţiile scorului, iar prim a înfirîngere
din campionat aducea aminte suporterilor că Steaua începea bine
de fiecare dată competiţia, dar o încheia în mediocritate.
Jocul steliştilor nu aducea însă cu chinuiala din sezoanele
precedente. Tehnica mijlocaşilor cumulată cu viteza la finalizare
au creat peste 20 de faze la poarta ieşeanului Bucu etapa
următoare în “Ghencea”. Revenind la formula cu 3 atacanţi, lenei
amizat pe cartea câştigătoare, d e v m n e ce Q mpeanuapunctat de
două ori şi Piţurcă o dată după cursele lui Lăcătuş. C a de obicei»
un fo st stelist, Sertov, am ărîse sufletele fanilor pentru citeva
minute, d t s-a păstrat egalitatea la unu în meciul cu Politehnica. în
acelaşi timp, D inam o făcea “O partidă a calmului şi prudenţei” la
G a la ţi A şa titra E ftim ie Ionescu în “Sportul”, gazetarul
încheindu-şi cronica cu o frază sugestivă: “ în final, am îndouă
echipele joacă liniştit, părînd m ulţumite de rezultatul înscris pe
tabela de m arcaj, o-o”. Dacă pe malul Dunării era pace, în Regie se
declanşase războiul. Pentru a nu -1 supăra pe N icuşor Ceauşescu,
arbitrul Alexandru M ustăţea dădea un penalty visat doar de el, în
final, pentru Sportul, din care C oraş a dus scorul la 2-1. Pentru
U n iversitatea C ra io va nedreptatea era prea m are. După ce că -1
elim inas e p e Ungureanu, dar îi iertase pe M ircea Sandu şi
Iorgulescu, care loviseră fără m inge, M ustăţea îşi desăvîrşise
opera, flieetffifeal1 retras de pe teren în minutul §5 ş i vorsuporta
sancţiunile Disciplină. U niversitatea vş.|j$griţH
m eciul cu 3-0, Lung va fi suspendat 3 etape, ia Q H I t i, Ungureanu
şi C îrţu cîte două. D e la Sp o rtu l nimeni? B a nu, arbitrul Mustăţea,
oprit d e la delegări pînă la sfîrşitul campionatului.
C ăd erea oltenilor de la înălţim ea sublimului m om ent Benfica
n u s e v a o pri în R egie. L a Split, în m eciul retur cu H ajduk,
studenţii au dus jocul pîn ă la penaltyurile de departajare. C u
psihicul la păm înt, ei au ratat 3 din c H j , lovituri executate şi au
părăsit în prim ul tur o com petiţie pe care o dom inaseră cu un an
în urmă. L a Graz, Sportul nu m ai poate fi ajutată de N icuşor şi face
do ar 0 -0 , sin gura echip ă rom ân ească răm asă în cursă fiind
D inam o, care se distrase, 3-0 cu Kuusysi, în returul de la Bucureşti,
P en tru S teau a în să, E u ro p a era deocam dată doar u n vis. C a re
putea prinde contur chiar la Craiova. în cetatea leilor răniţi,
Lăcătuş a Hegrhiw scorul încă din minutul 7 , iar Piţurcă a ratat
ocazia de a trage la indigo meciul de la Piteşti. Ratînd alte ocazii,
“roş-albaştrii” le-au permis oltenilor să-şi revină. G o lu l lui
Căm ătaru din minutul 70 a însemnat revirimentul, iar henţul
comis în careu de Eduard şi penaltyul transformat de Irimescu, a
doua înfrîngere din campionat. Steaua cobora iar pe locul 5.
Supărarea fonilor va fi din nou risipită în manejul “circului
Ghencea”. Prinzînd o echipă a Bacăului dezmembrată, în care
absenţele din efectiv l-au forţat pe antrenorul Costică Rădulescu
să-l titularizeze pe Dudu Georgescu pe post de libero, Steaua a
făcut iar spectacol. Puşcaş a deschis balul cu o “torpilă”
caracteristică, l-a imitat Cîm peanu 11, pentru ca, tn final, Balint,
din plonjon, şi Laurenţiu, la primul gol oficial pentru Steaua, să
fixeze scorul la 4-0. A fost meciul în care au revenit în prima
garnitură Anghelini şi Belodediti, prim ul refăcut după
accidentare, cel de-al doilea profitînd de suspendarea lui Florin
Marin. Tudorel Stoica rămînea în continuare în tribună. Bucuria
fonilor s-a amplificat la auzul veştii că, pe stadionul din
Scom iceşti, Dinamo pierduse cu 1-0, iar la Craiova, ce nu reuşise
Steaua obţinuse “Poli” Iaşi: 2-1 cu Universitatea. Sportul
Studenţesc se menţinea însă în frunte după victoria cu 2-1 contra
piteştenilor.

Pentru meciul de la Hunedoara, lenei a plusat A folosit echipa

ofensivă cu 3 atacanţi, dar l-a titularizat şi pe Anghelini în linia de
fund. O gafă a lui Iordache i-a prilejuit în prima repriză lui Văetuş
deschiderea scorului. La pauză, T eo a fost lăsat la vestiare, iar în
locul lui a intrat Majearu. Iovan, care jucase la închidere, a trecut
 fundaş dreapta şi m e can ism u l a în cep ut să funcţioneze. P iţurcă a

egalat im ediat d u p ă reluare, iar, în final, un con traatac declanşat

d e M iţi ş i co n tin u a t d e Balin t a fo st finalizat d e Lăcătu ş. 2 -1 la

H u n edo ara. C o ro b o ra t cu înfrîngerea Sportu lui la Iaşi şi profitînd

d e am în area m e ciulu i D in a m o - U n iversitatea C ra io va , rezultatul

a suit S te a u a p e lo cu l 2, la d o u ă p u n cte de cei din Regie. U r m a în să

m a rea deflagraţie c u D in a m o .

D U ŞM A N I DE M O ARTE

C u toate că, d u p ă victo rii, n u o bişn uiau să co n vo ace şedinţe,

O ltean u şi Ilie au m e rs în G h e n c e a de m ai m ulte ori înaintea

derbyu lu i. D in a m o era d u şm an u l de clasă, iar războiul trebu ia

pregătit în cele m ai m ici am ănunte. Strîn şi în arc de cerc în sala de

şed in ţe d e su b tribun a a doua, steliştii au ascultat discursul

m o bilizato r al m inistrului, asezonat cu form ule m ilitare. T r e b u ie

să p ro fită m d e eu fo ria inam icului. V icto ria lo r în faţa echipei din

H a m b u rg , n u cu 1-0, c i cu 3-0 , şi n u în faţa unei oşti oarecare, ci chiar

a în vin găto rilo r m arelui război european al C u p e i C am pio n ilo r, le

v a a d o rm i in stin ctele de luptă. D a c ă v e ţi resp ecta planul

o p e raţiu n ilo r în to cm it d e an tren orii voştri, veţi în vin ge. A v e m o

cav ale rie u şo ară, fo rm a tă d in b ăieţi tineri şi vigu ro şi care p o t să

tranşeze în fa vo are a lo r disputa”. L a final, Ilie C e au şescu a anunţat

prim a. “A v în d în vedere că e u n m eci în deplasare, d a r unul special,

n u ve ţi p rim i 4 .0 0 0 , ci 5.0 0 0 d e lei pen tru victorie. Ia zi, Lăcătuşule,

eşti m u lţum it?” . “ E b in işo r, to varăşe gen eral” . “Ş i cu m a r fi să fie

bine?”. “M a i puneţi ş i d u m n eavo astră ceva acolo, de u n kil de brinză

m ă car, c ă e fo a m e m are” . Ilie îşi rid ică faţa ro to feie d in pă m în t şi

p rivi către O ltean u . A c c e p tu l tăcu t al ace stu ia îi d ă d u în cred ere.

“Bin e, m ă, 6 .0 0 0 , d a r dacă n u bateţi o să şterg cu voi p e jos!”.

Ş e d in ţa p ărea term in ată. M in istru ] în să fă cu un se m n şi toţi

răm ăscră pe loc. “T udorele, sîm bătă am înţeles c ă reintri în echipă.

C e v a p ro b le m e p articu lare?". O ltean u nu în tre b ase aiu re a. în

urm ă cu ani, în aintea m eciu rilo r cu D in a m o , S to ic a ave a necazuri.

T a tă l lui era u n tip m a i de v ia ţ ă u n o m sim p lu c a re -şi m ai în eca

greutăţile în bău tu ră. G ă lă ţe n ii îi ştiau o b iceiu rile. C î n d lu a un

p a h ar în plus v o rb e a m ai tare în crîşm ă şi se lăuda cu b ăiatul lui de

la Ste au a. D a r se lim ita Ia atît. Su ficie n t în să p e n tru c a M iliţia să-l

rid ice p en tru tulburarea liniştii. D a r n u o ricîn d , ci c h ia r în ain tea

m e ciu rilo r cu D in a m o . S a lv a r e a lui T u d o re l e r a Io n C o m a n .

“T o v a ră ş e gen eral, ăştia ia r l-a u săltat p e tata” , îi sp u n e a el. O m

echilibrat, m in istru l de atun ci îşi ieşe a d in p e p e n i. P e lo c lua

legătura cu şeful M iliţiei p e ţ a r ă “ M ăi, Staicu le, c e -ai, m ă, cu tata

lui S to ica?”, îi zicea pe u n to n calm . ‘T o v a r ă ş e gen eral, a b ă u t şi a

făcu t scan dal” . “ C în d , m ă?” . “A c u m o lună’ . “Ş i d e c e n u l-a i luat

atunci? D e ce to cm a i acu m , în ain tea m e ciu lu i c u D in a m o ? D ă -i

im e d iat drum ul, c a s ă n u a v e m p ro b lem e!” . M iliţia ştia c ă şi

A r m a ta e o forţă, aşa că n u p u te a a v e a u ltim u l cu v în t. T a tă l lui

T u d o re l scăp a im ediat, d a r şefii ce lo r din Ş te fa n ce l M a r e îşi în de­

p lin e au dezideratul. R e u şe a u să -l ţin ă cîte va o re în te n siu n e pe

m ijlo ca şu l S te le i, ia r în co m p le x ita te a răzb o iu lu i p sih o lo g ic de

d in ain tea derbyulu i p lecau în avantaj. Ia r S t o ic a n u e ra singurul

exem plu. A ce la şi lu cra păţise, nu o d a t ă şi fund aşul D um itru, adus

de la Ploieşti, căru ia “ p otera” îi ascu n d ea fratele, tot aşa, înaintea

derb yu rilo r Ste a u a - D in a m o .

R ivalitatea în tre cele d o u ă m a ri clu bu ri b u cu reşten e îşi avea

răd ăcin ile b in e în fipte în tim p. A n tip a tia re cip ro că s -a am plificat

de la o gîlceavă a femeilor. N evasta lui Drăghici, fostul ministru
de externe, se tachina pe tem a fotbalului cu Elena Ceauşescu. Pe
vrem ea aceea, nea N ic u era adjunctul ministrului apărării.
Departamentele antagoniste unde lucrau soţii creaseră şi jucăriile

din m îna tovarăşelor. C e e a ce pentru ele era o ceartă de chibiţi,

pentru căţeluşii linguşitori ce le înconjurau devenea sarcină de

serviciu. Iar excesul de zel transform a un sim plu joc de fotbal

într-o m are căldare de ură. Olteanu cunoştea foarte bine

arhitectura relaţiilor dintre cele două m inistere. D e aceea

încercase să se apropie de Postelnicu. C u m şi Ion C om an, ş e f din

partea partidului peste tot sportul rom ânesc, dăduse un sem nal

clar al stopării războiului, şicanele se răriseră simţitor. A cu m ,

înaintea marelui derby, tatăl lui Tudorel era bine-m ersi acasă, iar
toţi jucătorii Stelei aveau carnetele de şofer în buzunar, nu în
porthartul vreunui tablagiu.

“ D E A Z I , F O T B A L U L S -A M U T A T Î N C H .I N G E A Î ”

M o n taţi de rezultatul m eciului din deschidere. Sportul

Studen ţesc - R apid 1-2, de motivaţia specială şi de posibilitatea de

a reven i din nou în frunte, “viteziştii” au început fu lm in an t, “cu

Lăcătu ş şi Balin t plonjînd spre poarta adversă precum caii de la

Pardubice”, ca să-l cităm pe Ioan Chirilă, trimisul “Sportului” la

m eci. R ăm aşi în blocstarturile beatitudinii după succesul în faţa

m arelui H a m b u rg , din am oviştii s-au văzut conduşi în că din

m inutul 3, cîn d Lăcătuş a profitat de o pasă moale a lui Ion M arin,

a sprintat şi a tras ca din tun, m ingea trecînd prin freza lui M oraru

şi explo d în d în plasă. Stin şi în apărare şi elastici pe contraatac,

“viteziştii” au m ai pu nctat de două ori, p rin M ajearu, care s-a

distrat cu defensiva lui N icolae-N icu şo r şi C o m e i D inu, şi prin

Turcu, cu capul, din plonjon, după o cursă şi o centrare ale

aceluiaşi Lăcătuş. Steaua răpunea m area rivală cu exact acelaşi
scor cu care aceasta ucisese H am burgul cu doar 5 zile m ai
devreme şi revenea în frunte. Printre cei 70 .0 0 0 de spectatori
prezenţi la m eri s-a aflat şi G eolgău. C ra io va jucase o zi m ai
devreme la Petroşanişi remizase, 1-1. G heorghiţă dăduse o fugă la
Bucureşti şi ţinuse morţiş să vadă cuplajul L a finalul lui, coborînd
scările stadionului, înconjurat de un grup de băieţi care-i cereau
autografe, internaţionalul oltean a rostit o frază care peste tim p se
va dovedi adevărată. “D e azi, fotbalul s-a mutat în G henceaT.
“A cu m e cel mai greu m om en t Trebuie să-i ţinem în frîu ca să
nu dăm cu piciorul la ce am realizat”. lenei avea suficientă
experienţă pentru a realiza că după o asemenea victorie e greu să
mai mobilizezi la fel echipa. U rm a meciul cu Jiul în Ghencea, iar
trupa din Petroşani era una aţoasă. Tem erea lui lenei avea să fie
amplificată vineri, cu o zi înainte de meci, cînd un soldat îi ceru
permisiunea să-i transmită un mesaj lui Piţurcă. “D a’ ce-i aşa de
urgent, dragă?*, îl chestionă nea îmi. “Tovarăşe antrenor, soţia lui a
născut un băieţel”. C u o zi înainte de partida cu Jitii venise pe lume

micuţul Alexandru, iar euforia de după D inam o căpăta o

dimensiune în plus. lenei îl chemă la el pe jucător şi-i dădu vestea.

“Piţi, dacă vrei, te învoiesc, nu-i nici o problem ă. N u m ai am înă

berea pe care, probabil, că vrei să le-o dai băieţilor pentru după

meri”. “N ea îm i, dau o fugă la spital, dar m ă întorc. V reau să joc cu

Jiu l şi să dau un gol în cinstea băiatului meu”. lenei i-a respectat
dorinţa elevului său. N um ai că Steaua s-a chinuit cu “minerii". Piţi
a ratat o mare ocazie în prima repriză şi a părăsit terenul la 10 minute
după pauză cu pulpa tăiată de crampoanele adversarilor. Pînă In
final însă, Cîmpeanu 11 a reuşit, după o acţiune personală, să
marcheze golul victoriei şi să prelungească la patru suita izbînzilor.
Meciul cu Jiul avea să fie şi ultimul al lui Anghelini la Steaua.
în vederea returului de la PiajttbujŢg, Dinamo şi-a amînat două
partide. Com an seţînţise de cuvini ^ c hiar dacă dezavantaja astfel
Steaua, acum în luptă directă cu “ittfdBhffliifcerggl ^ drumul lui.
“O echipă rom ânească să cîştige o cupă europeană. Indiferent
care va fi ea”. Odihna le-a prins bine dinamoviştilor. în returul din
Germania, Ţalnarşi Mulţescu marcau de două ori la scorul de 0-3
şi Dinamo făcea pasul î& primăvara europeană. Cu o zi mai
devreme, în campionat, Steauaperdeala'Oradea cuina,^dovedind
că maturizarea nu se instalase încă. De multe ori viteza de joc se
confunda cu precipitarea, iar echilibrul echipei dispărea. Toiul
pleca de la defensiva tremurîndă şi de la linia de.rnîjloc,eare, în
ordonat,
om se afla însă la Tîrgu Mureş. E l avea să asigure echilibrul
“naţionalei” lui Lucescu în meciul din Cipru, pentru preliminariile
U Euro’84, reuşind, pe deasupra, tfl 0 , înscrie unicul gol al
partidei. E l Ladislau Boloni, lipsea, într-adevăr, Stelei. Pe de alţi.
parte însă, deşi Steaua era în continuare lider, M excepţia M
nici mt jucător 1 1 fusese ■esmmmsA,la lot. f S trup a
completă, Igjtei a plecat însbM tM Sttu în R D G şi Olanda, unde a
învins Frankfurtul cu 2-0 şi pe Heerenveen
L a reluarea campitmatulţji, Steaua a învins £u y i pe Chimia
Rîm nicu Vîlcea, goluri marcate de Cîmpeanu 11, Siriica şi Lăcătuş,
Dinamo a cîştigat cu 3-2 la Tîrgovişte, iar Sportul a remizat acasă
cu B acăul în aceeaşi etapă, la p C Baia M are debuta un tînăr de 18
ani, Anton Weisenbacher. Runda următoare i-a dus pe militari în
ograda lui Halagian, la Scom iceşti. “U n m eci fierbinte într-o zi
geroasă”, a titrat Mircea Tudoran, lăsînd să se simtă în aer mirosul
de praf de puşcă de acolo. După ce Lăcătuş a fost din nou arcul din
săgeata măiastră a lui Petcu şi a m arcat în prim a repriză,
Armeanul a luat foc. Exasperat de paradele lui D uckadam , care
intrase în poartă în urma accidentării lui Iordache, şi enervat că
arbitrul nuridicaseun ofsaid la Balint, Halagian a pătruns pînă la
centrul terenului cetind socoteală. S -a ales cu eliminarea, iar
Steaua a plecat cu încă două puncte din deplasare.
Pentru fotbalul românesc urm a săptămîna m arii izbînzi.
După 14 ani, echipa naţională antrenată de M ircea Lucescu se
califica la un turneu final. Egalul de la Bratislava, 1-1, a în se m n at
încheierea unui parcurs în care singurul care a crezut de la început
a fost generalul Coman. “D e ce, mă, Lucică, să dai vrabia din mînă
pe cioara de pe gard? De ce să-ţi propui formarea echipei pentru
M exic *86, cînd noi te vom sprijini să te califici în Franţa?".
Cuvintele generalului se adevereau acum. Ş i chiar dacă Steaua,
echipa lui de suflet, nu -1 avusese în lot decît pe Iordache, Co m an
nu putea fi supărat. Planul cu “naţionala” îi ieşise. U rm a cel cu
formaţiile de dub.

IM P R E S IO N A Ţ I D E “ P I T I C ”

Imediat după triumful “tricolorilor'’, campionatul a programat

un alt cuplaj. în deschidere, Steaua s-a chinuit cu Rapidul.
Giuleştenii au deschis scorul în finalul primei reprize, iar Piţurcă,
introdus în locul lui Cîm peanu II, care suferise o comoţie
cerebrală, a egalat Ultimele 20 de minute n-au mai adus faze de
 poartă, c e ea c e l-a d e term in a t p e Io a n C h irilă să n oteze că
“e c h ip ele p a r m u lţu m ite d e rezultat şi n u m a i în ce arc ă m are
lucru”. în m ec i-ved e tă , D in a m o a sp u lb erat Sp o rtu l, 3-0, ia r la
S c o m ic e şti, C ra io v a rein tra în lupta p entru tidu după victo ria cu
1-0. P en tru m ilitari, d upă un 4 -0 în C u p ă cu C im e n tu l M ed gid ia,
urm a u n jo c aparen t banal, cu F C B aia M are. E l avea să capete în să
o în se m n ătate deoseb ită.
"îm i, o să vezi astăzi u n ju căto r p e care treb uie n eapărat să-l
luăm la n oi” . V ic to r Stăn cu le sc u îl m ai bătuse de cîteva ori la cap
pe le n e i d e sp re u n m ijlo caş, L u c ia n B ăla n , care ju ca la F C B a ia
M a re . îl d e sc o p e ris e c h ia r la L ic e u l “M ih a i V iteazu l” d in
B u cu reşti, aco lo u n d e cu an i în u rm ă îm părţea catedra de sp o rt cu
p ro fe so ru l Io n S to işo r. în v a ra lu i 19 7 6 , cîn d p lecase în n o rdul
ţării, la M in e ru l C a v n ic , îl luase d up ă el şi pe B ălan , care avea
n u m ai 17 an i. Ş i n u l-a uitat aco lo n ici în 1978 , aducîndu -1 în D ealul
F lo r ilo r d u p ă ce F C B a ia M a re reu şise p ro m o vare a. în tre tim p,
u şo r-u şo r, su b b ag h eta lu i V io re l M ateian u , B ăla n a d even it unul
d in tre lid erii ec h ip ei m aram u reşen e. C h ia r d acă abia atin gea 1,70
m , su p lin ea d ezavan tajul d e gabarit p rin tr-u n travaliu im en s. N u
stă tea o c lip ă p e teren , e ra ş i p e stîn ga, ş i p e dreapta, acu m
d e p o se d a p r in a lu n e ca re la m a rgin e a pro p riu lu i careu, ia r peste
n u m a i cîtev a clip e fin aliza cu şut la p o arta adversă.
în a c e a sîm b ă tă d e sfirşit d e decem b rie, le n e i avea să se co n ­
v in g ă c ă “ P itic u l” re c o m a n d a t d e S tă n cu le sc u a v ea v a lo a re de

S teau a. M ilita rii jucau p e teren p ro p riu cu fo rm aţia din B a ia M are,

ia r d u p ă cu m cu rg ea m eciul, cu m a ram u re şe n ii a p ărîn d u -se d e ­

p a rte d e p o a rtă , n im e n i n u p u tea p ro n o stic a sco ru l fin al. A fo st

n e v o ie d e o g a fă m o n u m e n ta lă a tîn ăru lu i p o rta r P e m e ş, ca re i-a

degajat o minge in ceafă lui Balint şi s-a trezit direct cu balonul în
plasă, pentruca“roş-albaştrii” să devină de nestăvilit Era minutul
17 şi pînă la pauzăacelaşi Balint şi, mai apoi, Piţurcă aveau să ducă
scorul la 3-0. în repriza a doua, “circul Ghencea”, aşa cum striga
galeria, a continuat Lăcătuş, din nou Balint şi de două ori Puşcaş
au fixat tabela la un neverosimil 7-0, care avea să devină recordul
campionatului. La un asemenea deznodămlnt mai putea cineva
de la perdanţi să sară în ochi? Bălan a făcut-o totuşi. Stănculescu
nu se înşelase, iar o altă confirmare avea să vină luni, în cronica
meciului din“Sportul”, unde Marius Popescu îl scria cu majuscule
pe mijlocaşul dreapta Bălan, singurul evidenţiat de la oaspeţi.
La finalul partidei, lenei şi Stănculescu îl aşteptau la uşa
vestiarului pe Lucică. Secundul l-a abordat primul. “Bălane, vino
aid căvrea domnul lenei să-ţi vorbească!”. “Lucică, dragă, începu
lenei, am fi încîntaţi dacă ai vrea să jod la Steaua. Consider că ai
calităţile necesare să fad faţă la noi, iar eu personal îţi prevăd un
mare viitor. Din cîte am înţeles, tu eşti bucureştean, aşa că ai
reveni şi acasă”. “Vă mulţumesc, dar să ştiţi că eu m-am stabilit
definitiv la Baia Mare. M-am căsătorit acolo, m-am acomodat
foartebineşinu cred Căvoi mai locuiInBucureşti. Oricum, acum
nupotveni,pentrucă sîntstudent,la «Mine», la subingineri. şi nu
vreau săpierd facultatea.Vă mulţumescîncă o dată şivă promit că
măvoimaigtndi".
Bălan ezita să facă pasul spre o echipă din Bucureşti. Mai
fusese ofertat şi de Sportul Studenţesc, care se oferise să-i rezolve
problema cufacultatea. Dar semnele de întrebareveneau dinspre
Dinamo. înaintea meciului cu Hamburg, generalul Diaconescu,
comandantul duhului din Ştefan cel Mare, îl convocase la
 Bucureşti. îi spusese că ar avea nevoie de el, că nu prea are
suficienţi mijlocaşi în lot, dar nu discutase nimic la concret despre
condiţiile pe care i le oferă. îi lăsase senzaţia că venirea la Dinamo
trebuia să fie socotită ca o mare favoare pe care i-o facea lui clubul,
iar din sens invers mai nimic. îl dezgustase cu toate că înainte să
intre în biroul generalului avea tragere de inimă să spună “da” unei
eventuale oferte. C ă doar, pînă să ajungă la nea Radu Zahiu, la
Autobuzul, începuse fotbalul la “Tînărul dinamovist”. Acum,
intervenise Steaua. “ Dacă şi ăştia s-or purta la fel? M ai bine rămîn
eu la B aia M are şi îm i văd de treabă. Bani sînt, am peste 5.000 de
lei salariu, m ai v in şi primele de victorie şi stau liniştit”, a gîndit
Lucică după ce şi-a strîns m ina cu lenei şi cu Stănculescu, înainte
de a sui în autocarul băimărean.
Pentru Steaua, etapa a 15-a a campionatului ‘83-84 însemna,
pe lingă izbînda categorică de pe teren, un prim contact cu un
jucător care peste nici 3 ani avea să ridice deasupra capului Cupa
C am pion ilor Europeni. Revenind însă la acel prezent, victoria
contra trupei de “poeţi” din Baia M are distanţa form aţia lui lenei
la încă un punct de Dinam o, care remizase, conform tradiţiei, la
Petroşani, 1-1 cu Jiu l. în finalul meciului însă, Varga avea să
execute slab lovitura de pedeapsă acordată de Ioan Igna,
prilejuindu-i lui M oraru un plonjon salvator. Titlul lui M ircea
T udoran în “Sportul”, “1-1, ca şi în toam na trecută”, spunea totul
despre “grădinile Iui Epicur” translatate sub Parîng.

“ D A C Ă N U V Ă P O T O L IŢ I,
V Ă D E S F I I N Ţ E Z P E A M ÎN D O U Ă !”

Jo i, 15 decem brie 1983. Dim ineaţa. Bosumflat, Ilie Ceauşescu

degajat o minge în ceafa lui Balint şi s-a trezit direct cu balonul în
plasă, pentru ca “roş-albaştrii” să devină de nestăvilit. Era minutul
17 şi pînă la pauză acelaşi Balint şi, mai apoi, Piţurcă aveau să ducă
scorul la 3-0. în repriza a doua, “circul Ghencea”, aşa cum striga
galeria, a continuat Lăcătuş, din nou Balint şi de d o tă ori Puşcaş
au fixat tabela la un neverosimil 7-0, care avea să devină recordul
campionatului. La un asemenea deznodămînt mai putea cineva
de la perdanţi să sară în ochi? Bălan a făcut-o totuşi. Stănculescu
nu se înşelase, iar o altă confirmare avea să vină luni, în cronica
medului din “Sportul”, unde Marius Popescu îl scria cu majuscule
pe mijlocaşul dreapta Bălan, singurul evidenţiat de la oaspeţi.
La finalul partidei, lenei şi Stănculescu îl aşteptau la uşa
vestiarului pe Lucică. Secundul l-a abordat primul. “Bălane, vino
aici că vrea domnul lenei să-ţi vorbească!”. “Ludcă, dragă, începu
lenei, am fi înrîntaţi dacă ai vrea să jo d la Steaua. Consider că ai
calităţile necesare să fad faţă la noi, iar eu personal îţi prevăd un
mare viitor. Din cîte am înţeles, tu eşti bucureştean, aşa că ai
reveni şi acasă". “Vă mulţumesc, dar să ştiţi că eu m-am stabilit
definitiv la Baia Mare. M-am căsătorit acolo, m -am acomodat
foarte bine şi nu cred că voi mai locui în Bucureşti. Oricum, acum
nu pot veni, pentru că sînt student, la «Mine», la subingineri, şi nu
vreau să pierd facultatea. V ă mulţumesc încă o dată şi vă promit că
m ăvoim aigîndi”.
Bălan ezita să facă pasul spre o echipă din Bucureşti. Mai
fusese ofertat şi de Sportul Studenţesc, care se oferise să-i rezolve
problema cu facultatea. Dar semnele de întrebare veneau dinspre
Dinamo. înaintea meciului cu Hamburg, generalul Diaconescu,
comandantul duhului din Ştefan cel Mare, îl convocase la
 vorbe pe toţi, de la preşedinte la masor. Abia după ce s-a mai
calmat a început să ceară lămuriri. “Tovarăşe ministru, nu s-a
putut juca acolo. Terenul era un patinoar, nu ne-am putut ţine nici
pe picioare”, a explicat lenei. “Şi cine trebuia să se îngrijească de
toate astea, eu? Konrad, tu n-ai ştiut care sînt condiţiile pentru
joc?”. Rudi Konrad era şeful administrativului la club. încă de la
construirea stadionului Ghencea el fusese numit în acea funcţie,
împreună cu generalul Coman bătuse cu pasul toate comunele
din jurul Bucureştiului pentru a găsi cea mai bună sămînţă de
gazon. Iar după ce o sădise, lucrase zi de zi pînă cînd arena a
devenit cea mai bună din ţară. Era pe teren de dimineaţă pînă
seara şi cu meticulozitatea lui nemţească crease covorul din
Ghencea. Acum însă trebuia să se găsească un ţap ispăşitor.
“Konrad, pentru că nu te-ai îngrijit să procuri crampoane adecvate
pentru terenul de la Galaţi, de azi eşti concediat”. Tip repezit,
Olteanu lua de multe ori hotărîri în pripă. Nu peste mult timp, a
înţeles că Rudi era părintele gazonului din Ghencea, că muncise
şi trăise pentru acest club, aşa că decizia nu a fost pusă în practică.
Steaua a terminat turul cu o victorie, 3-0 în faţa “lanternei”
Petrolul, iar Dinamo a remizat la Bacău. “Unii pasează, alţii
şutează pe lîngă poartă”, a titrat Constantin Alexe după ce a văzut
meciul din Moldova, Finalul cronicii sale părea un citat, exprimat
în alte cuvinte, din plîngerea lui Uie. “Apoi (n.a. după ce oaspeţii
egalaseră în minutul 31), meciul intră într-o acalmie de se vedea
de la o poştă că jucătorii sînt mulţumiţi. Publicul a încercat să-şi
arate supărarea pe remiză, dar nimic. Avădanei, Mihuţ, Adolf îşi
vedeau de treaba lor, dinamoviştii Movilă, Dragnea, Custov sau
Orac se mulţumeau cu puţin şi tabela de marcaj nu s-a modificat”.
Curajos, pentru acele vremuri, mesajul lui nea Titică! Chiar dacă
militarii erau lideri, Dinamo mai avea două restanţe. Prima dintre
ele a semănat cu cea de la Bacău. Scorul, i - i , şi desfăşurarea
meciului In ultima jumătate de oră, “liniştit*, în care “toată lumea
din teren se mulţumeşte cu egalul", îl determină pe Mircea M.
Ionescu să titreze “Joc de vacanţă...”. Chiar toţi erau nebuni?
învingătorii Hamburgului au încheiat turul şi în postura de
campioni de toamnă, după victoria din ultima restanţă cu
Corvinul. Trupa lui lenei avea să ierneze pe locul 2, la numai un
punct în spatele rivalei, mulţumindu-se doar cu postura de lider a
lui Lăcătuş în clasamentul golgeterilor. Mai mult, la solicitarea
celor din Ştefan cel Mare, Ion Alecsandrescu hotărîse să-l cedeze
pe Viorel Turcu, deşi cel cerut de generalul Diaconescu fusese
Gabi Balint. în toată rîca din campionat importantă era
reprezentarea internaţională. Iar Steaua nua obiectat atunci cînd
“roş-albii", calificaţi în “sferturile” Cupei Campionilor, au insistat
să-şi întărească atacul tocmai cu vîrful care-i umilise în urmă cu
două luni Mai mult, Turcu a debutat la rivali chiar în decembrie,
evolulnd în ambele restanţe ale dinamoviştiior, dar cariera lui
avea să se sfirşească nu peste mult timp. Chiar în acea iarnă,
tragicul deces al fetiţei, singurul său copil, l-a dătîmat pe Viorel.
în scurt timp, de la înălţimea echipei naţionale, atacantul se va
prăbuşi secerat psihic de un destin nemilos.

IZ O L A Ţ I L A F O R B A N

Suporterii stelişti au apreciat drumul favoriţilor în turul de

campionat Locul doi, victoria zdrobitoare în faţa dinamoviştiior
şi jocul spectaculos al băieţilor lui lenei au fost înregistrate la
 capitolul amintiri plăcute. Satisfacţia nu era însă deplină.
Dedulciţi la mierea victoriilor la scor, fanii au suportat greu
pelinul înfrîngerilor cu Sportul, Craiova, Bihorul şi, în special,
Galaţiul. Per total, saltul aşteptat se făcuse, lucru remarcat şi de
Marius Popescu în analiza sa din decembrie. în viziunea
ziaristului, Steaua “a făcut achiziţii în majoritatea lor inspirate la
începutul campionatului: i. Lăcătuş, 2. Piţurcă, 3. Tătăran, 4.
Petcu. Echipa s-a legat bine un timp. Apoi au apărut unele
nesincronizări surprinzătoare (de joc, de concepţie) care i-au
afectat randamentul. A iuţit mult jocul, trecînd în viteza a 4-a pe
lîngă destule echipe care ajung cu greu la viteza a 3-a (de aici şi
ploaia de goluri înscrise: 39!). Lipsită de un conducător de joc de
clasă (gen Dumitru, Dobrin sau Mulţescu), echipa s-a bazat pe
altruismul şi dăruirea excepţionale ale lui Majearu, a cărui
accidentare a marcat negativ evoluţia echipei, construcţia jocului
ei. Conducerea tehnică nu are explicaţii pentru înftingerea la
proporţiile ştiute (1-3) de la Galaţi*. Cu alte cuvinte, Steaua arăta ca
un copil zglobiu, ale cărui şotii umpleau de bucurie sufletul
părinţilor, dar care, atunci cînd le era lumea mai dragă, se
împiedica şi cădea răstumînd în mijlocul casei acvariul cu peşti.
Iam a lui *84 a dus o noutate şi în ceea ce priveşte locul de
cantonament Pentru a fi total izolaţi şi pentru a nu mai plăti sume
mari, steliştii au urcat la Forban. Situată în Bucegi, la o altitudine
de peste 1.000 de metri, la 12 kilometri de Predeal şi 3 de Pîrîul
Rece, cabana aparţinea Ministerului Apărării şi avea toate
dotările necesare, începînd cu terenul de antrenament construit
pe platou, continuînd cu sauna şi încheind cu sălile de forţă şi de
jocuri. De la şoseaua asfaltată ce duce spre Bran, singura cale de
acces era un drum forestier, astfel înclt, iarna, după
antrenamente, jucătorii nu mai puteau să ajungă lesne în staţiune.
Din acest punct de vedere, lenei era mai liniştit, chiar dacă, în
decursul anilor, băieţii au mai reuşit unele evadări. N u fără
emoţii, atît timp cît pericolele pîndeau din două părţi, dinspre
conducători, care pedepseau imediat fugarii, dar şi dinspre urşi,
care, noaptea, deveneau clienţi permanenţi ai tomberoanelor «te
gunoi.

A C C EP TU L LU I BĂLAN

Fără Iordache, Lăcătuş şi Iovan, convocaţi de Lucescu în

turneul sud-american al “naţionalei”, steliştii “au mîncat” zilnic
peste io kilometri pe pantele din jurul cabanei, strîngînd în
picioare, după două săptămîni de calvar, distanţa Bucureşti -
Piteşti. Lotul a fost completat cu două nume noi, portarul Daniel
Gherasim, promovat de la “tineret”, şi fundaşul Pinter, adus de la
Olimpia Satu Mare, în ideea în care tehnicienii hotăilseră să
renunţe definitiv la Anghelini. Coborîţi de la munte, militarii au
învins cu 2-0 la Buzău şi 1-0 la Ploieşti pe Petrolul, după care au
plecat într-un turneu în Siria. între timp însă, Victor Stănculescu
nu renunţase la ideea de a-1convinge pe Lucian Bălan să accepte
transferul. A aşteptat ca internaţionalul de tineret să revină din
India, unde participase la Cupa Calcutta, şi l-a sunat. “Lucică, te-ai
mai gînditr. Telefonul fostului său profesor a fost semnalul că,
spre deosebire de Dinamo, Steaua avea intenţii serioase cu el. Aşa
că, după clteva discuţii lungi cu Stănculescu, după ce s-a consultat
şi cu Angela, soţia lui, Bălan a spus “da”. “Nea Victore, vin, dar am
şi eu condiţiile mele”. “E-n regulă, Lucică, te aştept mîine la
 Bucureşti. îi anunţ pe comandant şi pe nea Ion că vii, da?”. “A m
zis, aşa rămîne, nea Victore”.
Peste cîteva zile Lucică intra de mină cu Stănculescu în
clădirea de pe Plevnei. Faţă în faţă cu Cornel Oţelea şi Ion
Alecsandrescu, Bălan avea să-şi dea acceptul pentru un transfer
în Ghencea. N um ai că, fiind student la “M ine”, el a ţinut morţiş
să-şi term ine facultatea în Baia M are. “V ă rog să m ă înţelegeţi.
Sem nez acum, dar vin abia din vara lui ‘85, cînd termin studiile”.
N ea Ion n-a avut nim ic împotrivă. Era mulţumit că racolase un
jucător vtnat de cluburile puternice, iar pe deasupra “Piticul” nu
era pretenţios. A refuzat propunerea de a i se da o repartiţie de
apartam ent în Centrul C ivic şi intenţia oficialilor stelişti de a-i
angaja soţia pe unul dintre statele “K”. “E u nu mă voi stabili în
Bucureşti. A m locuinţă în Baia M are, aşa că nu este nevoie. Iar
soţia vreau să stea acasă cu copilul, băieţelul meu de cîtevaluni”.
“Bine, dar atunci vei sta la «Haiducului» într-un apartament, nu
intr-o cam eră” , s-a revanşat Oţelea, iar în final l a lăsat pe
Alecsandrescu să-i dea ultimele amănunte. “Lucică, noi avem
planuri m ari cu tine. E şti dnăr, iar la calităţile pe care le ai, vei
deveni jucător de bază la noi, ascultă la mine! M i-a povestit Victor
cum ai fost tratat de D inam o şi am înţeles reţinerea ta. A ici însă,
ce se discută aia se face. A i să vezi la anu’, cînd vei veni la pregătire.
Am vorbit fi cu cei de la Baia M are şi vom face în aşa felîn cît să fie
m ulţum iţi”. C în d ieşi din sediul clubului, Bălan îi mulţumi ,M,
A lecsan drescu pentru tot, se asigură că m aşina “ Sfinxului”
dem arase şi-şi aprinse o ţigară. Fum a aproape două pachete pe zi.
“C e diferenţă între D iaconescu şi ăştia”, îşi spuse, după care o luă
agale spre gară. în acte era deja jucătorul Stelei, iar chestia asta îl
făcea să se ib a t ă m are, itfit ts , gigantic, p e el, căruia, toată viaţă,
prietenii fi i p s e s i i / l i l S i f t

L A IO d ec q m t , la ti bla m a t

Ascensiunea clubului, în ansamblul său, pe timpul “domniei”

M Comei Oţelea n-avea cum să producă satisfacţie în Ştefan cd
Mare. Din contră. După mulţi ani, Steaua cucerise cam tot ce se
putea în disputa cu eterna rivală. Cu excepţia voleiului, care
terminase pe poziţia a doua, anul 1983 a fost “roş-albastm” la
nivelul sporturilor de iSMiŞlt Militarii cîştigaseră campionatele
de m gly A o ^ i . handbal şijMfiSNi masculin, Xpr peste
febalul ameninţa serios. Am nu, începînd din
toamna lui Ej.Securitateaîncepuse să pună “codiţă” dupăOţeka.
Ca price om, nici comandantul nu era perfect Iar “băieţii” ştiau
asta. în cazul lui, au mers pe latura extraprofesională, au cercetat
şi au aflat că “subiectul” era amator de jocuri de noroc, că mai
frecventa barurile de noapte. Mlaii privată a fostului triplu
campion mondial era sfredelită pînă în rărunchi.
O ţelea începuse să m iroasă că e u rm ă rit S e în tîm p lase ca
IfllP lS e a ră , cînd ieşise dinfecuinţa unui prieten, undeva prin spa-
i t fr f S E lB lu i, cartier unde copilărise şi pe care îl ştia ca p e propriul
buzunar, să observe că e fila t P e cîn d traversa strada, a văzut o
m aşină staţionată iBţpH B m etri în spatele D a cie i baL L a vo lan era
u n tip cu n oscu t S -a apropiat şi a avut surpriza să-l zărească prin
pâtbriz pe tatăl unui Baâ glev de-al şate n e care-1 avusese jun io r la
echipa de h an d b al Bătrînul fusese ofiţer de Securitate şi ieşise la
pensie, iar ffiatoriifoloseau de regulă “rezervişti” pentru acest gen
de operaţiuni. D upă ce au schim bat cîteva vo rb e, tim p In care
 “agentul” s-a Încurcat dnd a fost întrebat cam ce vînt 11 aducea prin
zonă, Oţclea s-a prins şi i-a aruncat Intr-o doară: “Sper că nu pentru
mine staţi aici. Nu de alta, dar dacă e aşa, spuneţi-mi, că vă zic tot ce
am discutat, cine e persoana, cine mai era în casă, ce-am mai făcut,
ca să vă uşurez sarcina, că, oricum, ştiu că sînt curat*. Peste mulţi
ani, după *89, Oţelea a avut confirmarea că nu se înşelase. A primit-
o chiar din partea băiatului, care a recunoscut şi şi-a cerut scuze
pentru că “tata a avut ordin”. în scurt timp, la ordinul lui Tudor
Postelnicii, filatorii au întocmit un dosar mustind de implicări ale
comandantului în “beţii, escapade cu femei, jocuri de noroc”. Dar,
pentru că Oţelea era cadru militar superior, documentaţia a fost
trimisă Secretariatului Politic Superior al Armatei. Aşa a ajuns pe
masa lui IlieCeauşescu.
Ilie nu-1iubea deloc pe Oţelea. Era exact opusul lui. Era omul
@EM după ce l i p se răţoia la făcea cu ou şi cu oţet
după cîte oîrifrîngere, venea şi le spunea“capulsuff,Mieţi! Voi aţi
răstllMatecăldarea cu lapţfetot voi o ŞWUmpleţi. Aşa? e-n sport”.
Dqhk lungul celor |§ luni a stat în fruntea clubului, Oţelea
avusese msdl:m^l# a|ntrPia8'IIie. Nu agreisjştilpide lucru impus
fe amaHrior, « i i de a sta permanent lîngă subalterni pentru a-i
supraveghea. Oţelea e a conştient tiX, în subordin
profesionişti ş il § considera cătabuie să seposteze în cîrca lui
Ion Alecsandrescu, cî M f acea vreuntransfer.sau î n p a | n » h i
'Ştbica, aţunci cînd acesta exersa oartă. De <m^I$g4p $
părăsea clulwul înaintaşi primeastAsemnaltlleă Ili4 ^ fo l său, a
plecat de ceea ce în p m s ii era încălcare de rg jp li
nescrisă. “Terminasem toate problemele pe care%avusesem de
rezolvat”, se explica Oţelea de fiecare dată cînderaîntrebat de ce
n u l 1* găsit la telefon. Şi de fiecare dată afla de la Ilie că
“problemele instituţiei nu se termină niciodată”.
Ziua de sîmbătă, 18 februarie 1984, nu va putea fi ştearsă
niciodată din memoria lui Cornel Oţelea. Dimineaţa, la 10, a fost
prezent la Palatul Marii Adunări Naţionale pentru a fi decorat«.
Sportiv ţfesaf*. IM^jpSaţională de handbal
masculin a României dştigase în noiembrie anul precedent
Supercupa Mondială, după ce învinsese în finală UfiSS-ul*
marele prieten şî âhşmHf S i Ja răsărit Pentru că Steaua gl
Dinamo “alimentaseră” lotul cu majoritatea jucătorilor, şefii celor
două grupări fuseseră recompensaţi de conducerea de partid şi de
A i« Oţelea idCi IX ftalllmp i i deguste paharul de şampanie
oferit după încheierea festivităţii. La ora 11, fusese convocat în
b ir@ A ţ^y^^ p |M n
Dacă în uimi, cu cîteva zeci iii minute primise mulţumiri,
pentru modul fflR*|sifc^|lil'creşterea pregătiriispoitivilor”,
acum se afla în faţa completului de judecată. Dosarul lui
Postelnicu era citit din scoarţăîn scoarţă şi cu fiecare filă lecturată
Oţelea afla lucruri noi despre întîmplări la care nu participase
niciodată. Fără a fi măcar întrebat dacă recunoaşte sau nu cele
evocate, Ilie Ceauşescu şi generalul Găinuşe, soţul Alexandrinei
Găinuşe, care făcea şi el parte din Consiliul Politic Superior al
Aanateî, au prezentat C^itcluznle:; "Tovarăşe colonel, viaţi
dumneavoastră na fkce onoare şidnste unui membru de partid.
Pentru tot ceea ce ai făcut primeşti vot de blam”.
Acesta a fost începutul sftrşitului lui Cornel Oţelea în fruntea
StaM, Firesc, ministrul Sisatm ştia de “maşinaţiunea” care se
pusesela cale, dar, venind pe linie de partid, era legat de mlini şi de
picioare. “ N - a m c e să-ţi fee, C o m e le . I-a i su p ă rat şi p e Ilie, şi pe

P o ste ln icu ” , i-a sp u s la u n m o m e n t dat O ltean u . P e ste n u m a i

cite v a lu n i, c în d s -a p u s p ro b le m a ră m în e rii lu i în fu n c ţia de

co m a n d a n t al clubului, ace la şi Ilie C e a u ş e s c u s -a o pus, in v o cîn d

n ece sita te a “ ro tirii cad relo r” şi vo tu l de b lam p e care i-1 dădu se în

febru arie. N - a fo st în să d e m o n p în ă la final, c i i-a fă cu t o fa vo are

lui O ţe le a , a c c e p tîn d u -i a c e s tu ia s ă -ş i c o n tin u e activitatea c a

p ro fe s o r co n fe re n ţia r la C a te d r a d e S p o r t a A c a d e m ie i M ilitare .

P e ste 7 an i, fo stu l h a n d b alist a v e a s ă m a i p rim e a scă o co n firm a re

c ă fu s e s e “lu crat” . I -a d a t-o m in istru l ap ărării, V ic t o r A th a n a s ie

S tă n cu le s cu , o d a tă c u o rd in u l d e n u m ire, p e n tru a d o u a o ară, în

fu n c ţia d e c o m a n d a n t al clu b u lu i m ilitar. “ V r e a u s ă c re d că

re in s ta la re a ta ţin e lo c ş i d e re p ara ţie m o ra lă p e n tru c e ţi s -a

în tîm p la t în 1 9 8 4 ” . î n 1 9 8 4 , S tă n c u le s c u e ra im u l d in tre ce i m a i

im p o rta n ţi o a m e n i d in co n d u ce re a arm atei ro m ân e.

RETU RU L PERD ANT

P arcă p e n tru a le tra n sm ite s u p o rte rilo r că turu l

ca m p io n a tu lu i n -a fo st o în tîm p lare, S te a u a p le a că în tro m b ă în

sezo n u l d e p rim ăvară . 4 - 0 c u C S 'R rg o v iş te a fo st sco ru l debutului

c o n fig u ra t d e g o lu rile lu i F lo r in M a r in , B a lin t, d e d o u ă o ri, şi

P iţu rc ă , u ltim u l a ră tîn d o fo r m ă im p re sio n a n tă . C u m D in a m o

re m iz a s e e le g a n t la R îm n ic u V îlc e a , m ilitarii re ven e au p e p rim a

p o z iţie . P e c a re a v e a u în s ă s ă o p ia r d ă e ta p a v iito a re în ce a ţa şi

o b lig aţiile d e p a rta m e n ta le d e la T îr g u M u r e ş . M im a r e a jo cu lu i la

a c e l 0 - 0 d in A r d e a l ş i-a p u s a m p re n ta ş i a s u p ra m e ciu lu i d in

“ o p tim ile ” C u p e i c u B a că u l, m o ld o v e n ii re zistîn d 9 0 d e m in u te,

d a r c e d în d în d e b u tu l p re lu n g irilo r, cîn d , d u p ă o c e n tra re a lu i

Tătăran şi o gafă alui Cărpuci, Stoica s-a trezitsingurîn faţa porţii
goale şi i înscris. Runda următoare aduig 1 yicfepe 'în faţa
Argeşului, 2-0, dar şi o pierdere importantă. Lovit cu cotul în faţă
de Moiceanu, Piţurcă avea să sufere o fractură din pricina căreia
va absenta multe ffitd iri. Lipsa sa se va simţi chiar în etapa
următoare, cu veşnicul ghimpe, Sportul Studenţesc. Fără Iovan, şi
4 aptfâentat, îettd trimite în teren o echipă defensivă. îl
titularizează pe Pinter pe dreapta şi îl foloseşte la închidere pe
Belodedici, variantă de compromis după ce “Căprioara” jucase
I M debutul M o n itliil t e i m J MI Florin Marin, eliminat în
partida cu C S Tîrgovişte. A fost meciul în care, de fiica Sportului,
IranS a gîndit totul ultradefensiv, iar echipa lui a semănat cu un
dansator de samba pus săfacăspectacolîn paşi de vals. Două gafe
MoffiM M făle alfeM' Tătăran. în urma cărora Mircea Sandu a
punctat I ii fiecare dată, adăugate peste greşeala de sflEifff§i& a
antrenorului şi peste absenţele din echipă a»£X@i«tai scenariul
unei W>i înfrîngeri I ş faţa Sportului. Şi au gBMBBtt şedinţa
furtunoasă de luni dimineaţa.

SWJUWWIDERAî ENTRJD LădTIBi

De o parte Olteanu şi Die Ceauşescu, împurpuraţi de furie, de
cealaltă toată secţii, i a isprtele plecate. <lţf£bat«gţjpc de n<| jplde
oamenii ăştia care vin în tribune. V-am dat tot ce-aţi cerut, iar voi
nu sînteţi în stare trebui să vă iau gradele la a
urlat Olteanu. Toate încercările de a da o explicaţie eşecului erau
întrerupte cu brutalitate. Pînă cînd, în discuţie a fost luat Lăcătuş.
“Tu ce-ai, mă^dl Hi lillrfi'^ p -saa.lc irat aerele în cap. Cînd e
vorba de bani, sari primul, dar cînd e să pui osul...Primăvara asta
 n-ai dat nici un gol. în schimb, te plimbi prin toată lumea cu
echipa naţională la nici 20 de ani. Să-ţi fie ruşine!”. Lăcătuş
devenise o problemă, iar discuţia despre el avea să continue şi
după plecarea jucătorilor. G ică Popescu, bătrinul, avea s-o
lămurească. "Tovarăşe ministru, dumneavoastră ştiţi ce face ăsta?
De două-trei ori pe săptămină, cind avem antrenament doar
dimineaţa, el fuge la prînz la gară, ia trenul şi se duce acasă, la
Braşov. Are, dom’ne, acolo o prietenă şi nu poate sta fără ea. A
doua zi dimineaţă, la 6, e iar în tren ca să se întoarcă la club. La 9 e
în Bucureşti şi se prezintă la pregătire fără să ştie nimeni. D-aia e
obosit şi nu m ai dă randam ent C ît de tînăr ai fi, nu poţi să rezişti
Ia naveta asta. Şi pe urmă, mai e ceva. Stă tot timpul cu Petcu şi-l
învaţă ăla numai prostii. Dacă o să vină fata asta aici, o să-i mai
pună frînă”. Olteanu avu puterea să asculte discursul lui Popescu,
îşi frecă bărbia cu palma şi spuse către Ilie. “Dom’ne, în cazul ăsta
să-i dăm o casă, să-şi aducă prietena şi să se liniştească dracului
odatăT. Treaba nu s-a rezolvat însă foarte repede, iar Marius nu
pierdea nici un prilej să-şi spună ofixl. într-o după-amiază juca
biliard cu Duckadam, cînd un soldat s-a apropiat de masa de joc şi
i-a anunţat că un general din cadrul secţiei convocase o şedinţă.
“ Să aştepte să terminăm partida”, l-a concediat imediat Lăcătuş.
M ilitarul avea însă m isiune să-i aducă, aşa că a rămas pe loc şi i-a
exasperat pe cei doi. “ H ai, mă, să mergem, că -1bagă p-ăsta la
bulău”, au hotărît cei doi, nu înainte de a-1 lăsa santinelă pe soldat
la m asa de joc, “ca să nu vină cineva să ne schimbe bilele”. Şedinţa
era însă una din cele plicticoase. După vreun sfert de oră în care
generalul vorbea fără să spună nimic, M arius s-a ridicat netam-
nesam în picioare şi a spart m onotonia. “Tovarăşe, lăsaţi astea,
rftiH ne daţi casele pe carenile-aţi promis?”. “M ăi Marius, ştii că se
fac l i l l p S . dar nu s i poate bate A p palme”, i-a răspuns ofiţerul.
Lăcătuş însă n-a fost mulţumit “Lăsaţi, dom’ne, astea! Ziceţi dar,
cînd îmi daţi casa?”, a continuat Lăcătuş. Ş i pentru că a prim it
acelaşi răspuns evaziv, s-a ridicat şi l-a luat şi pe Duckadam. “Hai,
neamţule, că alşte vrăjeală multă. Şi oricum aveam de terminat
partida de biliard”. Cei doi au părăsit sala spre stupefacţia
generalului. Manevra de forţă şi tupeu avea să dea însă roade. N u
peste mult timp, ifis lu s şi Mariana se m utauînîr-o garsonieră,
pe Compozitorilor, în cartierul Drumul Taberei, unde aveau să
rămînă a n i b ® L
Muştruluiala şefilor fe-a prins bine băieţilor |pS lenei. Fără
Tătăran, lăsat prdinafară, Belodedid t M n s iar locul în echipă, iar
golurile lu i& d in t şi Lăcătuş au însemnat o nouă victorie 3el
deplasare, de această dată la Iaşi. Dinamo însă avea două puncte
înainte şi un moral de fier după ce reuşise un i - i în deplasare cu
Dinamo Minsk, în prima manşă a “sferturilor^ Cupei
Campionilor. Iar în Ghencea urma să vină Craiova. Decişi să
reintre în lupta pentru titlu, oltenii au deschis scorul prin Irimescu
chiar în dd>utul }ocului,numai că Ungureanu, aţîţat de Lăcătuş,
şi-a ieşit din pepeni, l-a luat cu fulgi cu tot pe stdist şi a terminat
partida în minutul 22. Cu om în plus, militarii au dominat rqp A a
secundă, Cîmpeanu şi Balint aducînd victoria în ultimul sfert de
or4 d B W Dinamo a mers pe strategia egalului şi la Baia Mare,
Steaua s-a apropiat la un punct, avînd prilejul, datorită amînării
©86011301* 01111110/ cil f C t l t , să treacă în frunte. Fără Stoica,
eliminat şi el Cu Universitatea, şi cu Iovan la închidere, lenei a
trimis în teren 3 atacanţi în meciul de la Bacău. Deznodămîntul a
fost jalnic. 0-3I Cea mai categorică înfrtngere din campionat
confirma faptul că Steaua nu ajunsese Încă la maturitatea de a-şi
reveni repede după o victorie importantă şi de a lua totul de la zero.
După rece venea insă călduţ, t n ziua In care Dinamo se califica
în semifinalele Cupei Campionilor, Steaua elimina FC Argeş în
“sferturile” Cupei României, prin golurile lui Petcu şi Majearu.
Viitorul părea însă negru atlta vreme cît în faza următoare
adversar îi era Sportul Studenţesc, coşmarul militarilor. Pînă
atunci însă, Iovan, Lăcătuş şi Balint au făcut parte din echipa
olimpică, învingătoare cu 2-1 la Bologna contra Italiei. Golul
decisiv a purtat semnătura lui Gabi, introdus ca şi Marius în
ultimul sfert de oră. Pauza competiţională avea să-i dea răgaz lui
Piţurcă pentru a-şi reveni după fractura suferită. Introdus după
pauză în meciul cu Corvinul, Piţi a avut puterea să ia o acţiune pe
cont propriu în finalul meciului, să dribleze pînă în careul mic şi
să-l învingă pe Alexa. 1-0 era un scor mic, care aducea două
puncte, dar care spunea multe despre poticnelile Stelei. Cum însă
Dinamo a pierdut cu 3-1 la Craiova, “roş-albaştrii” reveneau pe
primul loc şi ar fi trebuit să urmeze marele derby, amînat însă
pentru finalul sezonului datorită timpului de odihnă cerut de cei
din Ştefan cel Mare înaintea “dublei” cu LiverpooL Cum însă şi
meciul “roş-albilori’ cu FC Argeş avusese aceeaşi soartă, steliştii
au reuşit să se mai distanţeze la o lungime după ce remizaseră, 0-0,
la Petroşani. A fost o partidă aspră ca un raşpel în care Vizitiu,
Florescu şi Stana au jucat la fel ca Tonca şi Stocker în vremurile
bune, cînd atacau adversarii de la genunchi în sus. Dinamo nu şi-a
mai amînat însă şi întîlnirea de la Hunedoara, chiar dacă venea
după turul de la liverpool, pentru simplul motiv că a simţit că mai
poate scoate un egal. Scor 2-2, “meci fără valenţe deosebite” cum
titra Mircea Tudoran în “Sportul”, şi fiufc M ei un cartonaş.
Învingînd Bihorul în Ghencea, fără să strălucească şi lăsînd în
■ofidttfalMilteiity f a că ceva scîrţîie, Steaua acumula cu 3 puncte
mai mult ca Dinamo. Pentru Olteanu şi Die titlul părea aproape.
Pentru Gică Popescu, lenei şi Stănculescu era lim pede că
maşinăria nu funcţionează încă rotniit lCă-i lipsesc dteva piese şi
tiMfâftpnjiWHfrprea avîntaţi, “mînjii” sînt furaţi de joc şfuiiă să se
acopere în apărare.

t ^ V I N Ş t M 'f f c C E A ŞI B A IA M A R E

Confirmarea tefca să vină chiar în runda următoare, la

Rîmnicu Vîlcea. Stimulate cu cîte un video în plus faţă de prima
obişnuită, gazdele au început în forţă, au dominat prima repriză,
la finele căreia au marcat prin Preda. Chiar dacă după pauză
ttdBştnşiaUdMt^-fOcaziimari ¡¡fauna dintre elePiţurcă luftînd
de la numai dţiva metri de poarta goală, “roş-albaştrii” plecau
înftînţi de la Vîlcea. Pentru Piţi ghinionul avea însă să se
prelungească. în săptămîna dinaintea medului următor, c d cu FC
Olt, la un antrenament atacantul a intrat în conflict cu Fodor.
Cîteva vorbe grele aruncate de beligeranţi păreau că stinseseră
S tiL Ifflte h mînie, fundaşul nu s-a limitat la atît Profitînd de
neatenţialuiPiţi,avenittiptilpelaspateşi,cuuncroşeuîntîmplă,
l-a trimis la păm înt Sprintul lui lenei pînă la locul faptei şi meleul
creat de jucători erau tardive. Din lovitură, Piţurcă se alese cu o
altă fractură la faţă care avea să-l ţină pe tuşă pînă spre finalul
sezonului. Fodor îşi semnase sentinţa. Peste dteva luni d va fi pus
de Steaua pe lista de transferări
 C h ia r dacă a jucat la fel d e slab ca In ultim ele etape, Ste au a a

reuşit să d ş tig e cu i-o partid a de acasă cu O ltul. G o lu l lui M ajearu

din p rim a repriză, ap ărat cu dinţii pln ă în final, a echivalat cu o

nouă d e sp rin d e re la 3 p u n cte faţă de D in a m o . “ D u şm an u l” d in

Ş te fa n cel M a r e avea în să 3 jo curi m ai puţin, iar d u pă ratarea

calificării în finala C u p e i C am p io n ilo r, se pu tea co n cen tra doar

p e c a m p io n a t U ltim ele etape aveau să se succeadă cu repeziciune

pen tru a perm ite “ naţionalei” pregătirea E u ro p en elo r d in Fran ţa,

în cuplaj, D in a m o în vin g e S p o it u l şi S te au a pe R ap id , astfel că

distanţa se m en ţin e. Pentru “roş-albaştri” urm a în să u n jo c capital

în D ea lu l F lo rilo r. B a ia M a r e avea n eapărată n evo ie d e victo rie

p en tru a se salva, iar Ste au a pen tru a se apropia de titlu. în aintea

p a rtid ei, p e culoarul de la vestiare, A lecsa n d rescu a dat o ch ii cu

L u c ic ă B ă lan . în tre fo rm u le pro to co lare, “ Sfin xu l” i-a aruncat,

zîm bin d, nada. “ Lu cică , îţi urez succes, d a r sper că n -ai uitat c ă eşti

ju căto ru l n ostru!” . “ P iticu l” a rîs şi şi-a văzu t d e treabă. Ia r spre

finalul jocului, cîn d scorul era 0 -0 , a slalom at p e dreapta, a aruncat

0 cen trare în careu, Io rd ach e a ieşit total n ein spirat din po artă şi

T ulba, cu capul, a m arcat singurul gol al unui m e ci în care n um ărul

1 fu se se to cm a i L u c ia n B ălan . C e e a ce s -a petrecu t d u p ă în

vestiaru l Stelei e g reu d e descris. N e rvi, ţipete, am eninţări, T o t ^ e

se clă d ise în tr-u n a n d e m u n că se n ăru ia în 9 0 d e m in ute.

S im ţin d u -s e c u m u sc a p e căciu lă, Io rd ach e v e n ise p rim u l cu

repro şu rile turn ate în cap u l ce lo r tineri. C ă n u aleargă, c ă n u l-a u

ţin u t p e ăla, c ă a u n u m a i fu m u ri. S u fic ie n t p en tru «m în ji» s ă -i

ad u că am in te că, p în ă la u rm ă, portaru l fu sese cel care greşise la

go l. O ltean u a fo st in fo rm a t de tot ce se în tlm plase. Ş i p e teren , şi

In vestiar. A fla s e şi c ă M aje aru , bo ln av, şi P iţurcă, lo vit d e F o d o r,

nu evoluaseră, că Iovan se alesese cu o entorsă în minutul 13 şi
fusese înlocuit de Balint, care jucase astfel fundaş dreapta, că
Florin Marin suferise o comoţie şi fusese schimbat cu Laurenţiu,
folosit fundaş de marcaj. Dar şi cum se primise golul. “Vasile ne-
a vlndutl”, a decretat el după ce i-a fost prezentată darea de seamă.
Iordache era însă un simbol pentru Steaua. Aşa că a rămas între
buturi. Din vară însă, o dată cu venirea lui Halagian, uşor-uşor,
Iordache avea să fie îndepărtat de la echipă. Pentru Fane Iovan,
sezonul se încheiase, contra pe care i-o pusese tocmai
Weisenbacher, viitorul lui coleg, i-a produs o întindere de
ligamente din pricina căreia a pierdut şi Europenele.

A M E N IN Ţ A R E A S E C U R IT Ă Ţ II

“Tovarăşe lenei, ce şanse mai avem să luăm campionatul?”

Olteanu nu pusese întîmplător întrebarea. Ştia că Dinamo urma
să joace la Oradea şi, dacă pierdea, Steaua rămînea în cursă. La
Oradea, adică acasă la lenei. “Ştiu ce vreţi să spuneţi, tovarăşe
ministru, dar eu nu-i pot determina să joace corect. Poate
dumneavoastră aveţi alte pîrghii”. Bihorul nu avea nici o
problemă. Se afla pe locul 7, scăpată de grija retrogradării şi fără
posibilitatea de a prinde o cupă europeană. Putea face orice cu
punctele. Olteanu pricepuse asta şi telefonă la primul secretar de
la Oradea, care-i dădu asigurări că meciul se va juca pe teren. între
timp însă, Dinamo acţionase. Numit de cîteva etape antrenor al
Bihorului, Attila Kun a fost abordat înaintea meciului de şeful
Securităţii pe ţară. “Tovarăşe antrenor, cred că n-o să ne faceţi
probleme”. “Ce vreţi să spuneţi?”. “C ă noi avem nevoie de victorie
şi voi nu, asta vreau să spun. Ce, te faci că nu înţelegi?”, “Eu nu
 intru în cabină să le spun jucătorilor să se dea la o parte. D acă vreţi,

făceţi-o dum neavoastră", i-a replicat K un. Ş i m eciul s-a jucat, într-

adevăr, p e teren, unde ardelenii au m incat norii şi au învins la scor,

4 -1. Im ediat după m eci, Kun a fost luat in prim ire de cel ce-i ceruse

să piardă. "B ă , ascultă la m ine, bă, te desfiinţez, un gur nenorociţi”,

1- a am en in ţat acesta. Peste u n an , A ttila K u n avea să em igreze.

“A m plecat fă ră s ă m ai aştep t s ă v ă d c u m m ă v a d esfiin ţa şefol

Secu rităţii p e ţară”, îşi am in teşte azi antrenorul. Pe teren propriu,

S te a u a a bătu t G a la ţiu l cu 3 -0 şi s -a distanţat iar la 3 p u ncte.

D in a m o m ai avea în să restanţele. Iar în prim a dintre ele învinsese

O ltul cu 3-1.

D U BLU EŞEC

P entru m ilitari u rm a în să “coşm aru l Sportul”, în sem ifinala de

C u p ă , tot p e “2 3 A u g u s t”. T o a tă săp tăm în a le n ei a m a rşa t pe

m o b iliza re. “ B ăieţi, v o i o să cîştigaţi p e n tru c i ş ifc ! că sînteţi

o rgo lio şi şi n u aţi accepta să v ă bată a treia oară în acest sezon. Ştiu

că n u p u te m co n ta p e Io van şi Piţurcă, dar asta trebuie do ar să vă

în răiască”. Strate gia lui len ei a r o d it D e frica adversarului, Steau a

a în ce p u t în fo rţă. C îm p e a n u a fo st faultat în care u de M ih a il

M a r ia n , d a r S a lo m ir n -a d at pen alty. Peste cîte va m in ute, cîn d

B a lin t v a căd ea d e lîn gă acelaşi fu nd aş al studenţilor, arbitrul v a

in d ica p u n ctu l cu var, p e rm iţîn d u -i lui P etcu să desch id ă scorul.

U n co n tra a ta c pu rta t şi finalizat de B a lin t avea s ă d u că Scorul la

2- 0 în c ă d in p rim a repriză. T itularizat în locu l lui Io rd ach e du pă

m e c iu l d e la B a ia M a r e , D u c k a d a m v a ave a 3 in te rve n ţii

m agn ifice, graţie căro ra dezn o dăm în tul a răm as acelaşi d in p rim a

repriză, ia r S te a u a a m ers, du p ă 4 ani, în fin ala C u p e i. A c o lo u n d e

ad versarul avea s ă fie acelaşi d in cam pio n at, D in a m o .

U ltim a etapă n -a ad us n im ic n o u . S te a u a a cîştig at greu , la

P lo ieşti, în fa ţa u n ei e ch ip e retro g rad ate, go lu l lui L ă c ă tu ş d in

m in utul 7 3 fă cîn d u -i să sufle a uşurare p e ce i o m ie d e fan i care au

fă cu t deplasarea. C u m D in a m o a în vin s-o fă ră pro b lem e, 4 -1 , pe

S C BacăUj înaintea u ltim elor m eciu ri m ilitarii aveau u n p u n ct în

plus, dar şi două m eciuri m ai m ult decît rivalii. L a care se ad ău g a

restanţa cu ei. C alcu lu l e ra sim plu şi p resu p u n ea o co n d iţie sin e

q u a non, victo rie în derby. în această idee, le n ei a m a rşa t pe cartea

atacu lui d in start. V is a reed itarea m eciu lu i d in tur, n u m a i că

M o ra ru s-a rem arcat în debutul m eciului. A u rm at o p e rio ad ă de

d o m in are din am ovistă în care eleganţa lui B e lo d ed ici şi paradele

lui D u ck a d a m au păstrat sco ru l alb. S c ă p a tă d e am e n in ţa re a lui

A u g u s tin şi D ra g n e a , S te a u a re ia o fe n siv a şi d e sch id e sco ru l in

m in u tu l 2 8 , c în d L a u re n ţiu trage n eie rtă to r d e la 2 0 d e m e tri,

m in ge a şterge gh eata lui Ion M arin , îl păcăleşte p e M o ra r u şi in tră

în p o artă. 1-0 la pa u ză şi, tim p d e ap ro ap e o o ră, în sufletele

steliştilor în m u gu riseră speranţele la titlu. D in a m o e ra în să m ult

m ai m atu ră. C h ia r d a că ştiuse cu m să-şi sape albia în cam p io n at,

u n d e s ă se în vo lb u re ze şi u n d e să m e a rg ă lin, tru p a lui N ic u ş o r

p ă re a m u lt m a i so lidă. Ş i asta s -a văzu t p e teren , a co lo u n d e , în

re p riz a secu n d ă, a ap ăsat u c ig ă to r p e p ie p tu l “viteziştilo r” p în ă

a ce sta a ce d a t şi A u g u s tin a restabilit egalitatea. U n rezultat pe

care, m ult m ai co pţi, d in am oviştii l-au ap ărat p în ă în final. Titlul

era jucat. D in d o u ă partid e, cu F C A r g e ş aca să şi cu A S A la T irg u

M u re ş , “ alb -ro şiii” ave au n evo ie d e o victo rie. P e care au şi

o b ţin u t-o în că d in p rim u l joc, 1-0 cu piteştenii.

P en tru S te a u a , m a re a re va n şă p u te a fi luată în fin ala C u p e i.

 c \7

Scenariul se repetă. M ilitarii încep avîntat şi Lăcătuş deschide

scorul în minutul io. Momentul psihologic se petrece însă cu un
sfert de oră înainte de finalul primului mitan, cînd Eduard, de la
cîţiva metri, trimite în bara unei porţi goale. Scăpaţi din torentul
mînjilor, Dinam o linişteşte jocul, iar în finalul prim ei părţi, cu
concursul lui Duckadam, Custov egalează. Pentru moralul unei
echipe abia construite, golul primit în ultimele secunde de joc avea
să fie ca un pumnal învîrtit în psihic. Aşa că partea a doua a stat la
dispoziţia trupei lui Nicuşor, care avea să mai înscrie o dată prin
O rac şi să încheie conturile. Dinam o termina sezonul în triumf,
iar Steaua în lacrimi. Tim pul lucra însă în favoarea celei din urmă.
VI
REGIMUL HALAGIAN

Ratarea campionatului pe ultMfi metri ai cursei şi pierderea

finalei Cupei, ambele în faţa lui Dinamo, au scindat practic
conducerea Stelei. ¡După trei ani de secetă la capitolul
performanţă, acest dublu loc doi se înscria în planul pe termen
lung al comandantuluisttBA^Comel al şefuhri dHjM
de fotbal, Ion Alecsandrescu. Amîndoi gîndeau cu mintea fostului
sportiv care trăise pe pielea lui istovitorul drum la capătul căruia
surîdea triumful* Nimic nu se putea clădi peste noapte, cum
doreau şefii de la PartirL CMar dacă nu atinsese nici unul dintre
bătute în cuie la începutul sezonului, campionatul şi
Cupa, Steaua crescuse mult. Jocul era cu totul altul. Mult mai
direct, mai pe poartă, mai în viteză, mai spectaculos. Lumea
începuse să vină la stadion pentru deposedările lui Stoica, pasele
M Petcu. cursele lui Lăcătuş sau golurile lui Piţurcă. Construcţia
era însă abia la jumătate. Mentalitatea de învingător încă nu se
insinuase în creierele jucătorilor, iar lotul mal avea găuri,
suficiente motive pentru ca după un 7-0 cu Baia Mare să urmeze,
la o săptămînă, eşecul de la Galaţi în faţa unei formaţii aflate pe
penultimul loc.
 M A Z IL IR E A L U I IE N E I

“E numai vina antrenorului, tovarăşe ministru”. în biroul de

la “Orizont”, Constantin Olteanu şi Ilie Ceauşescu gîndeau exact
pe dos decît Oţelea şi Alecsandrescu. Iar Ilie, care “în plen”
deschidea gura cam o dată la trei şedinţe, acum se desfăşura. lenei
îl enervase rău de cînd venise la Steaua pentru că nu era genul de
om care să aprobe tot timpul idioţeniile lui. îl contrazicea de multe
ori cu jucătorii de faţă. “Lăsaţi, tovarăşe, că nu e musai ca fotbaliştii
să citească «Viaţa Militară» înainte de meci. Ei trebuie să fie
concentraţi la joc”, îi zisese, spre exemplu, lenei lui Ilie, odată la
un cantonament, spulberînd în cîteva vorbe toată propaganda pe
care o făcuse Ceauşescu. în plus, îl ura pentru că era ungur, iar
cînd auzea de minorităţi Ilie se întuneca. S-a întîmplat ca în
acelaşi an comandantul Oţelea să-i prezinte propunerile clubului
pentru banca tehnică a echipei de volei. “Noi ne-am gîndit ca
antrenor principal să-l punem pe Gyula Bartha, un tehnician
recomandat de bune rezultate şi apreciat de toată lumea”, i-a zis
Oţelea. “Iar ca secund, pe Rauch Martin “. Cînd a ridicat însă ochii
din foaia pe care Ceauşescu trebuia s-o semneze, privirea triplului
campion mondial s-a întîlnit cu o uitătură ce o întîlnim azi doar
pe “Animal Planet”, la documentarele despre felinele flămînde.
Instantaneu şi-a dat seama de greşeala comisă. Era culmea, echipa
de volei a armatei române să fie condusă de un ungur şi un neamţ.
De aceea a revenit brusc, fără să aştepte avalanşa coborîtă de sub
caschetă. “ Pardon, pardon, s-a comis o eroare de dactilografié,
antrenor secund este Dumitrescu Virgil”, scăpînd astfel de
torentul ce urma să se prăvale.
“lenei e principalul vinovat, tovarăşe ministru. E prea blînd cu
jucătorii, prea le suflă în coame. Le ia apărarea tot timpul. Nu
raportează nimic din problemele secţiei. La el la echipă totul e în
regulă, nimeni nu fuge la femei, nimeni nu bea, nimeni nu pierde
nopţi. N-aţi văzut că jucătorii fumează de faţă cu eL Şi pe urmă, in
plan profesional.... Nu-şi notează nimic, planurile i le face
secundul. El zice că le are pe toate în cap. Uite ce are, că ne-a
pierdut şi campionatul, şi Cupa!”. în numai io minute Ilie se
descărcase de ofitl care-1 apăsa Şi pe undeva găsise şi partenerul
de dialog.
Tip milităros şi impulsiv, Olteanu avea şi el nemulţumiri faţă
de lenei. Nu era pe tipicul lui. Nu ţipa la jucători, nu-i certa după
eşecuri. Iar în armată pentru greşeli se iese pe sectoare, se face
şmotru, iar dacă e cazul, arest La un asemenea gen de antrenor se
gîndea Olteanu cînd l-a chemat la el pe Alecsandrescu şi i-a
comunicat că Emeric lenei şi Victor Stănculescu trebuie
destituiţi.

“A R M E N E , E Ş T I P R E G Ă T IT
S Ă P R E IE I E C H IP A ?”

încă din 1980, de cînd începuse să se implice în viaţa

fotbalului, Olteanu adora modul de lucru al lui Florin Hatagian.
Se interesase şi văzuse că într-un interval de timp relativ scurt
tehnicianul obţinuse două titluri cu FC Argeş, iar de alte 4 ori
terminase pe podium. “Dacă vreţi şi voi să mai mergeţi in cupele
europene, luaţi-1 pe Halagian. E meseriaş bun şi pe deasupra
scăpaţi şi de Argeşul ăsta care mereu termină înaintea voastră",
i-a şoptit la un moment dat un apropiat, bun cunoscător al
fenomenului. Olteanu a băgat la cap, 1-a cunoscut pe Halagian şi
a început să-l invite pe la el pe la birou. Cum soţia ministrului era
piteşteancă, legătura s-a cimentat în timp. Vizitele Armeanului la
minister deveniseră aproape o obişnuinţă, aidoma cu cererea
invariabilă a lui Olteanu: “Gata, la sfîrşitul sezonului vii la Steaua!”.
Hala şi-a continuat însă 4 ani traseul lui, diferit de cel al militarilor.
Cînd a plecat de la Piteşti a acceptat mai degrabă “şcoala de
corecţie”, cum o numea el, de la Scomiceşti, decît să vină în
Ghencea. Nu~i mai puţin adevărat că au contat şi avantajele
materiale: 300.000 de lei la instalare, o aprobare de ARO, o casă la
Ştefaneşti, lîngă Piteşti, ridicată cu ajutorullui Lucian Gamsievici,
omul care făcea rost de bani pentru echipa din Scomiceşti. Pe de
altă parte însă, se temea să accepte Ghencea pentru că “originile”
lui fotbalistice erau înfipte sănătos în pămîntul rivalilor. Dinamo
Bucureşti, Dinamo Obor, Dinamo Piteşti şi iar Dinamo Bucureşti
erau suficiente borne în traseul lui de pînă atunci pentru a
demonstra incompatibilitatea cu Steaua.
în acea după-amiază călduroasă de iunie, la cîteva ore după ce
Ilie îi expuse argumentele înlăturării lui lenei, Olteanu a pus mîna
pe telefon. “Florine, generalul Olteanu te deranjează. N-ai mai
venit pe la mine de vreo două săptămîni, hai, ce faci?”. “Să trăiţi,
tovarăşe ministru. Aşa e, dar am avut şi eu de rezolvat ceva
probleme pe aici prin Bucureşti, aşa că m-am luat cu treaba. Da’
mîine, viuP. A doua zi dimineaţă, Olteanu şi Halagian stăteau faţă
în faţă despărţiţi de “profesor”. Adică de sticla de whisky
“Teacher’s” pe care cei doi erau obişnuiţi s-o deguste la fiecare
rendez-vous. “Florine, de data asta nu scapi. Eşti pregătit să vii la
Steaua?”. “Iar începi, nea Costele?”. în întîlnirile particulare,
Armeanu primise acceptul de a i se adresa în acest fel ministrului.
“Păi, nu vezi că am pierdut şi campionatul şi Cupa. Apropo, tu ce
zici, e vina lui Ieneir. “Nea Coatele, ştii că mie nu-mi place să
vorbesc despre colegi, nu mă mai încerca”. “Da’ atunci zi tu, care
să fie motivul? Că de condiţii nu se pot plînge. Am cheltuit cu ei
mai mult decît cu un corp de armată”. “Nea Costele, încă nu aveţi
jucători de mare performanţă. Aveţi ceva găuri în echipă. Pe la
fundaşii centrali, pe la mijloc, pe lateral în atac staţi mai bine.
Noroc că vi l-am dat eu pe Piţurcă. Şi mai e şi chestia aia, cu ăia
bătrîni, care, ştii matale, cînd ţi-e lumea mai dragă, te trezeşti ba că
nu joacă, ba că o comit”. “Adică, vînd meciuri?". “Dumneata ai zis-
o, nu eu, dar aici nu poţi s-o dovedeşti. Ori fad curăţenie generală,
ori o furi. De fapt, pînă la urmă, toată chestia e de disciplină.
Steaua e Steaua, nimeni nu trebuie să mişte in front dacă vrei
performanţă. Armată, nea Costele!".

“cu b O l O n i , B U M B E S C U , B Ă R B U L E S C U
Ş I RA D U II EU V Ă IAU T IT L U L !”

Cu cît mai golea cîte un păhărel, Halagian se mai apropia cu un

pas de Steaua. Iar inima lui Olteanu creştea pentru că omul din
faţă vorbea pe sufletul lui. Milităreşte. “Eu dacă aş veni mi-aş
aduce şi oamenii md. Secund pe profesorul Dinnţ, cu care lucrez
de cîţiva ani. Iar ca jucători aş începe cu Bolâni". “Aici n-ai nici p
şansă, Florine, i-o tăie Olteanu. De3 ani mă chinui să-l aduc,dar
bozgorul ăsta se înc&pâţînează să rămînă la Tîrgu Mureş, Nu poţ
să-l iau şi pace. Şi mai zice lumea câ-i luăm cu forţai Uite-1pe
ungurul ăsta, n-a vrut, n-a venit". “N-ai ştiut mata cum sâ- 1
ademeneşti. Pui pariu că eu îl convingi”’. “Pe-o sticlă de whisky”,
“Merge!". Armeanul îşi luase deja un angajament.
 “Pe urmă trebuie să îl aducem pe Bumbescu, pentru că nu mai
merge treaba cu Florin Marin. C înd începem o muncă, e musai
ca înainte să curăţăm terenul ca să putem merge pe încredere.
Apoi îl luăm pe Radu 11, că ăsta va ajunge golgeterul Stelei. Aici e
mai simplu, am dezlegarea lui în alb. Ş i pe urmă pe Bărbulescu, e
tare «Balamuc» ăla. în concluzie, Boloni, Bumbescu, Bărbulescu şi
Radu 11. Dacă îi aduceţi pe ăştia, eu vă iau titlul!”. “Care va să zică,
vii”, spuse Olteanu satisfăcut întinzîndu-i mîna interlocutorului
său. “Stai aşa, nea Costele, că mai sînt şi eu în ecuaţie?”. “Zi, ce
vrei?”. “200.000 la instalare, toţi banii jos, înainte, prime duble şi la
unele m eciuri chiar mai mari şi să-mi angajaţi soţia la Armată. A,
mai am şi casa aia din Floreasca 52, vreau să mi-o renovaţi şi mie” .
“Se face, batem p alm ar. “Staţi aşa, dom’ ministru!. M ai trebuie şi
bani din ăilalţi. Să mai suplimentăm şi noi primele la băieţi, pentru
una, pentru alta. Ce, credeţi că Dinamo sau Argeşul, sau Craiova
lucrează altfel?” . “Bine, mă. La asta mă mai gîndesc. Da’ dacă îţi
spun că o rezolv, batem p alm ar. “A m bătut-o, nea Costele!”

“O RI IO R D Ă N E S C U , O RI E U ”

Im ediat după ce H alagian trase uşa după el, ministrul ceru

legătura cu Alecsandrescu. “Ioane, gata, l-am convins pe
Halagian. O să ne coste cam scump, dar asta e. L a echipă trebuie
ordine. H ai pînă la m ine să-ţi spun ce-am convenit!” . Cu inima
îndoită că, oarecum , schim barea antrenorului se făcuse fără
voinţa sa, nea Ion s-a suit în m aşina de serviciu şi a plecat la
minister. E ra curios să vadă ce a cerut Armeanul, dar avea de pus
şi o condiţie, la care ţinea morţiş. E ra suficient că Steaua urm a a fi
condusă de un tehnician din afara clubului. M ăcar secundul
trebuia să fie “roş-albastru”.
Olteanu a început înşiruirea doleanţelor lui Hakgian cu
jucătorii. “Să ştii însă că nu i-am spus nimic de Bumbescu, ca să
nu ne făcem probleme în plus. Poate se răzgîndeşte. L-am lăsat să
creadă că-1 va aduce el, ca să ne fie şi nouă mai uşor71, a lămurit
problema ministrul cînd a văzut că “Sfinxul" ridică din umeri. Că
doar îl convinsese cu cîteva zile în urmă pe jucător să semneze.
Apoi Olteanu a trecut la chestiunile financiare, le-a înşirat punct
cu punct şi socotea că a terminat cînd Ion, cum îi zicea ministrul,
a mai pus o întrebare: “Şi antrenor secund?”. “Pe Victor Dinuţ".
“Nu se poate, tovarăşe ministru. Aici mă opun. Trebuie să fie un
stelist”. “Bine, şi la cine te-ai gíndit?”. “La Iordănescd”
Puiu plecase de la Steaua la sfirşitul sezonului 1 ^ 1 ^ 8 2 , după
ce cucerise titlul de golgeter al României. Avea 32 de ani. De la 10
ani, de cînd intrase pentru prima dată pe poarta Stelei cu j lei în
buzunar şi două poze de legitimaţie In mină, nu jucase decît
pentru militari. Transferul la OFI Creta, în Grecia, venea ca o
recompensă penttlPHMI făcuse rf pentru club. îl recomandase
Pişti Kovacs, antrenorul pe care azi Iordănescu îl consideră cel
mai mare tehnician român al tuturor timpurilor. El vorbise cu
marele magnat grec lorgos Vardinoianis pentru a-1hia pe Puiu la
Panathinaikos. Dar cum în acel moment formaţia elenă avea 3
străini înjot, cifră limită impusă de federaţia de ta Atena, Puiu a
fost împrumutat pentru jumătate de an la OFI. La expirarea
termenului, Kovacs a insistat ca Iordănescu să meargă la
campioana Gtedjfi, însă Étím n-a mal vrut. Se acomodase de
minune In Creta şi avea şi credinţa că nu mai poate face faţă la ua
nivel atît de înalt. De aceea a refuzat şi a rămas doi ani la dM i
 pentru care a marcat aproape 20 de goluri. Chiar intenţiona să-şi
prelungească înţelegerea cînd a fost sunat de generalul Ion
Coman, fostul ministru al apărării, cel care ţinea la Puiu ca la
copilul lui. De altfel, şi el înlesnise în ‘82 transferul cu pricina.
“Puiule, eu cred că-i suficient, hai acasă că avem treabă”.
Coman ştia că în ‘82 plecarea lui Iordănescu venea şi ca o uşurare
a secţiei. Personalitate foarte puternică, el se implicamultîn viaţa
echipei chiar dacă era numai un simplu jucător, iar asta deranja.
Se zicea că dăunează schimbului de generaţii care se dorea la
Steaua. Acum, după ce procesul de întinerire se închegase,
revenirea lui Iordănescu era privită ca un proaspăt transplant de
măduvă stelistă. Adevărată. “Puiule, ai jucat destul. Ai cîştigat şi
bani cît nu ai luat tu într-o viaţă la Steaua, hai să te punem antrenor
secund şi sa facem o mare echipă”. Pentru un jucător ajuns la
apusul carierei, care-şi dorea să rămînă în continuare în fotbal,
provocarea era imensă. Sfredelind cu gîndul într-un viitor în care
nu se vedea altceva decît tehnician, Iordănescu începuse de ani
buni să-şi conspecteze antrenamentele făcute cu Pişti Kovacs, cu
Constantin, cu Cemăianu, cu lenei. Şi în continuare îşi dorea să
acumuleze. De aceea a refuzat din nou oferta de contract de la
Panathinaikos şi, cu primul avion, împreună cu Valeria, soţia, şi cu
Edi, care pe atunci avea 6 anişori, a revenit acasă.
Luînd acceptul Iui Iordănescu, Coman l-a înştiinţat imediat
pe Alecsandrescu şi i-a sugerat instalarea lui Puiu. De aceea, nea
Ion se găsea acum într-o situaţie delicată. Trebuia, pe de o parte,
să-l păstreze pe Halagian, aşa cum dorea Olteanu, iar pe de alta
să-l “lipească” şi pe Puiu. Armeanul însă a fost mai puternic. “Ori
cu Dinuţ, ori fără mine”. Aşa că Iordănescu a rămas pe dinafară. A
primit în schimb o grupă de copii la Centru şi asigurarea că în
curînd va fi instalat la echipa mare. Iar ca să intre în circuit,
Alecsandrescu l-a impus şi antrenor secund la “naţionala” de
tineret, acolo unde îşi va face debutul ca tehnician alături de
Cornel Drăguşin.

M I S I U N E P E N T R U P I Ţ I:
A D U C E R E A L U IB U M B E S C U

Dintre cerinţele lui Halagian una era însă rezolvată cu ceva

timp în urmă. în acea dimineaţă de primăvară tîrzie, sprijinit de
gardul ce împrejmuia terenul 6, Ion Alecsandrescu privea parcă
pierdut antrenamentul steliştilor. La prima vedere, aveai impresia
că omul cu faţa brăzdată şi chiştoc în colţul gurii a venit acolo să
mai piardă vremea, sătul de birou şi de partidele de şah pe care le
încingea aproape în fiecare zi. “Sfinxul” însă măcina iarăşi gindurL
în lotul pe care-1 avea desfăşurat în faţă ca un evantai, stoperii erau
cam puţini în plus, Florin Marin trăgea din ce în ce mai greu la
antrenamente, Tătăran, care venise de un an, avusese mari
fluctuaţii de la un meci la altul, iar Pinter, fundaşul adus în retur
de la Satu Mare, nu convinsese. Singurul de soi era Fane Iovan.
Trebuia să aducă neapărat o piesă tare, care să ţină apărarea. Dar
pe cine?
La finalul acelui antrenament, Alecsandrescu însoţi cu
privirea fiecare jucător pe drumul spre vestiar, dar se fixă asupra
lui Piţurcă. “Piţi, după ce faci duş. vino la mine in birou. Vreau sâ
discutăm ceva”. Peste o jumătate deoră. atacantul Stelei stătea faţă
în faţă cu şefuL “Măi omule, îmi storc mintea de cîtva timp şi nu
reuşesc să găsesc o soluţie. Nouă ne trebuie un stoper adevărat.
 Am zis să mă sfătuiesc cu tine, cu Tudorel, cu Iordache, cu ăştia
mai copţi, poate aveţi şi voi vreo propunere”. “E simplu, nea Ioane.
Luaţi-1pe Bumbescu, e cel mai bun fundaş din ţară la ora asta”.
“Fugi, mă, de-aici. Dacă era aşa bun nu-1 ţinea Dinamo?” “A
crescut mult, nea Ioane, de-atunci. Acum e cel mai tare. Nu
ascultaţi la ăia de spun că e mare şi se loveşte mingea de el prin
careu. Ca să te lovească mingea, trebuie să te şi găsească, iar
plasament ca al lui, vă spun eu, că-1 cunosc, n-are nimeni în
România”. “Da’, mă, dar pare rigid, cu stîngul nu ştie, cu dreptul
nu prea poate...”. “Nea Ioane, n-avem noi nevoie să-i vedem fizicul
la poarta adversă, el nu trebuie să dribleze, ci doar să nu treacă ăia.
Bumbi nu-i vreun magician al balonului, dar are tot ce-i trebuie
unui fundaş, determinare, răutate, tehnica de a deposeda. Eu zic
că, pentru noi, ar fi un mare cîştig”. Pledoaria lui Piţi fusese
superconvingătoare. în după-amiaza acelei zile, Alecsandrescu
căuta deja modalităţile de a-1aduce pe Bumbescu în Ghencea.
Oricît de confidenţiale ar fi fost, discuţiile în legătură cu
aducerea unui jucător ajungeau imediat la urechile rivalilor. “Ştiau
tot ce discutam noi în birou, povesteşte Nicolae Gavrilă, cel ce va
fi numit din 1985 comandantul clubului. Puseseră microfoane
peste tot, aşa că trebuia să ieşim afară din clădire cînd aveam ceva
important de discutat Şi Valentin ştia asta, dar n-avea ce face. Mai
mult, ca să ne şicaneze, Postelnicu îl mai şi informa pe Olteanu de
ce vorbeam noi. O dată, i-a redat textual scurta discuţie pe care am
avut-o cu Iordănescu. Dom’ne, i-a spus frază cu frază întocmai
ce-mi spusese mie Puiu. Numai aşa, ca să vadă ministrul nostru
că ei controlează situaţia”, explică Gavrilă. Dinamo a aflat imediat
de iniţiativa Stelei şi parcă îi era ciudă că un fotbalist pe care “roş-
albii” îl ejectaseră la F C Olt, la schimb cu Alexandru Nicolae, ar
putea ajunge la “duşmani”. Şi a avut grijă să anunţe conducerea
din Scomiceşti despre tentativa Stelei de a -1lua pe Bumbescu.
Lică Bărbulescu, soţul surorii lui Nicolae Ceauşescu, era prim-
secretar al judeţului Olt şi, împreună cu fiul lui, Emil Bărbulescu,
comandantul Miliţiei de acolo, se ocupa îndeaproape de echipa
de fotbal. Aşa că în momentul în care Ilie Ceauşescu şi Ion
Alecsandrescu au luat legătura cu ei ştiau despre ce e vorba. Timp
de cîteva săptămîni, nea Ion şi colonelul Popescu au făcut tranşee
pe şoseaua Bucureşti - Scomiceşti, dar, ca un făcut, de cîte ori
ajungeau în comună Bumbescu era de negăsit. Lică ştia de fiecare
vizită a celor doi şi îi găsea de drum lui Bumbi. B a îl trimiteau la
Slatina, ba acasă la Craiova, ba îl încuiau în vila din Scomiceşti in
care locuia împreună cu soţia şi cu Cristina, fetiţa de 3 anişori.
După vreo 5 drumuri degeaba, Alecsandrescu s-a prins câ nu
aceasta-i calea şi l-a chemat din nou în birou pe Piţurcă.
“Piţi, ăştia de la Olt nu-i dau drumul în ruptul capului lui
Bumbescu. îl ascund şi nici măcar nu putem să vorbim cu e l Poate
n-o vrea nici el să vină şi atunci să ştim şi să ne liniştim". Victor
Piţurcă îl cunoştea pe Bumbi de-o viaţă. De cînd părinţii lui Piţi
veniseră de la Orodel la Craiova, cei doi deveniseră vecini în
cartier la Agronomie. Jucaseră împreună la juniorii Universităţii,
iar apoi se reîntîlniseră la FC Olt, sub comanda lui Halagian. “Nea
Ioane, pe mine n-are cum să mă refuze”, spuse Piţi, anticiplndu-t
intenţia şefului. “Păi, la asta rn-am gîndit şi eu. Ce zici, dai o fugă
mîine la Scom iceştir. “Mă duc, e vreo problemă?". “Cam e, că eu
nu pot merge, că dacă mă văd ăia, iar îl ascund. Te trimit cu băiatul
meu, Mihai, îl ştii. Daca -1convingi, adu -1imediat la Bucureşti’ •
 A doua zi, Piţi era deja pe drum. Ştia toate locurile prin
Scom iceşti, că doar plecase de numai un an de acolo, aşa că n-a
fost problemă să ajungă la Adi. Stătea in aceeaşi vilă in care locuise
înainte celebrul Şoarece, starul Viitorului Scorniceşti în anul
promovării şi omul pe care Halagian îl dăduse afară de la echipă
cînd venise. “Bambino, ce faci, te ascunzi de noi?”, îi aruncă direct
Piţurcă lui Bumbescu. “Piţi, ce cauţi, mă, pe aici? Te-ai săturat de
Capitală şi vrei înapoi la ţară?”. “Nu, frate, am misiune să te aduc
la Bucureşti. Da’, ce, auzii că nu vrei?F “Aiurea, m ă ascund ăştia.
Ce, sînt nebun? N -aş vrea şi eu să vin să joc la o echipă mare, să
prind şi eu «naţionala»? C e, se compară Oltul cu Steaua? A m 24 de
ani, trebuie s-o rup odată. Ă ia de la Dinamo mă luară în armată
cînd tocmai cîştigasem eventul cu Craiova. Ştii că se supărară cei
de la U niversitatea, că nu vruseră să-m i dea drumul, dar dacă
generalul Diaconescu îm i ordonă ca în 24 de ore să fiu în Ştefan
cel M are, ce era să fac? Da’ nu-mi pare rău, că şi acolo luai eventul”.
“Păi, hai să-l luăm şi la Steaua”, i-o reteză Piţi. “Fă-ţi bagajele în
seara asta şi m îine la prim a oră vin să te iau”. “Ş i fetele?”
“Deocam dată, vii numai tu, semnezi, şi pe urm ă se înţeleg ei, că
doar sînt neamuri, ce dracul M ihai, anunţă -1pe nea Ion că venim
m îine. Gata, s-a rezolvat”.
N ici nu săltase bine soarele peste Hanul Stejarul, că trupa de
şoc “zbura” spre Bucureşti. “Hai, că te-am scos de aici”, îi aruncă
Piţi lui Bum bi, sorbind din prim a ţigară a acelei dimineţi. “Da’ ce,
mă, eu nu te scosei din m îinile lui Halagian, cînd sări ăla să-ţi dea
cu sticla de apă în cap? C e, nu-ţi m ai aminteşti cînd rataşi
penalţyul ăla cu A rgeşul de ne acuzară pe toţi că trîntirăm
meciul?”, i-o întoarse Bum bi. Ş i tot depănînd am intiri, m aşina
ajunse în dreptul cantonamentului de la “Haiducului", Bumbi îşi
trînti rapid catrafusele în cameră, îşi aruncă puţină apă pe faţă, îşi
aranjă părul rar şi galben şi plecă. La minister era aşteptat de Ilie
Ceauşescu şi de Ion Alecsandrescu,
“Tovarăşe Ceauşescu, l-am adus pe Bumbescu”. Cu satisfac­
ţia misiunii îndeplinite, “Sfinxul” îi prezenta şefului pe linie de
partid prada pe care o hăituise mai bine de o lună. “Uite aici
contractul tău cu Steaua”, intră repede în subiect Ilie. “Ce pretenţii
ai de la noi?”. Familiarizat cu formulele militare de pe vremea cînd
era sergent major la Dinamo şi lecturînd parcă tema pregătită de
acasă împreună cu soţia, Bumbi dădu drumul la cerinţe. “Aş dori
să am grad, să primesc o aprobare de ARO şi o repartiţie de
apartament undeva în apropierea stadionului Apoi, pe linie
şcolară, aş vrea să-mi termin liceul la seral, pentru că nu am făcut
decît ro clase, şi apoi să mă băgaţi la Academia Tehnică Militară.
Iar în ceea ce-o priveşte pe Ani, nevastă-mea, aş vrea să o încadraţi
şi pe ea în minister". Afundat în scaunul din spatelebiroului lung
Ilie Ceauşescu mocnea şi îşi freca pumnul drept de palma mlinii
stingi. I se părea cam mult dintr-o dată, dar condiţiile puse de
Halagian îi sfredeleau urechile clăpăuge. Trebuia să accepte.
“Bine. îi daţi gradul de locotenent, îi facem rost de aprobare de
ARO şi îi daţi repartiţie aid, în spate la Haiducului, în blocul ăla
nou care se construieşte peste drum de biserică. Pe nevastă-sa s-o
puneţi undeva pe statul K, iar de mîine să se prezinte la pregătire".
Alecsandrescu ştia că toate poruncilese îndreptau către el. pentru
că Ilie nu folosea nidodată formule de adresare. Fosta glorie a
Stelei era însă obişnuită. Văzuse “Bădăranii” la “Naţional".
Bumbescu a ieşit repede şi satisfăcut din biroul lui Uie.
Obţinuse totul. Avea, deci, un salariu de vifgSt^ofÎlM îlar soţia
cu doar vreo 300-4.00 mai flg^fcllWBiiM^yMrmiBKBMila seral,
la Bolintineanu”, şi apoi să facă şi o facultate. Iar peste
un an şi jumătate avea să se mute cu familia intr-un apartament
situat chiar vizavi de stadion. Peste toate astea, va juca la o echipă
mare de care nu se speria atît timp cit pe majoritatea colegilor ii
ştia. La prima reunire insă s-a îngrozit cînd în curtea de la
Ghencea a găsit vreo 40 de jucători aduşi care de pe unde. Bumbi
şi-a localizat însă imediat prietenii. Cu Iovan, cu care avea să stea
în cameră de la primul şi pînă la ultimul cantonament comun la
Steaua, se cunoştea de la 16 ani, de pe vremea cînd fuseseră colegi
la loturile de tineret sub comanda lui Drăguşin sau Cosmoc. Cu
Piţi se ştia de-o viaţă, cu Duckadam, Puşcaş şi Majearu tot de la
echipele naţionale sau din meciurile directe, cu Fane Petcu era
ăiiifcb&ft. Iar ceilalţi îi ştia ca adversari. Ce se u m ipsdii cu
puştaâUlăia de la Braşov, Lăcătuş, direct din urmă cu
două campionate! Pînă la urmă însă aveanăddevină prieten la
toartă, să mănînce cu el, cu Iovan şi cu Bărbulescu la aceeaşi masă
de 4 perivfakŞi să petreacă după victorii împreună. Familia Stelei
începea să prmdlfdince în ce mai bine contur.

LA “ B A L A M U C ”

în afara &9iidJŞăriar lui .Halagîăn, Alecsandrescu avea $fi silţi

jucători în vizor. Unul dintre aceştia era Zsolt Mujnai, un puştan
8l^pp6iam m ips#ihSlipgEpiatei.C lB|ySsese deja cooptat
de Lucescu în lotul lărgit Fără a spune prea multe, “Sfinxul” şi-a
rezervat bitediavion.anhemat maşina de serviciu şiftpteSâtspre
aeroport în sala de aşteptare a aerogării “Băneasa”, el a dat însă
ochii cu Bărbulescu, jucătorul pe care A rm eanul li avea pe listă,
îm preună cu soţia, Ilie se pregătea să zboare la B aia M are, acolo
unde preşedintele Koller tl invitase la sărbătoarea clubului. Acesta
era doar pretextul, pentru că, In fapt, ardelenii doreau să-i obţină
sem nătura. “ Ilie, du-te, dar ai grijă să nu te angajezi faţă de ei
pentru că o să vii la noi”, l-a anunţat Alecsandrescu. Acelaşi lucru
i -1spusese şi la ultimul meci de cam pionat, la Ploieşti, acolo unde
juca Bărbulescu. “ Nu, nea Ioane”, pară Uiuţă cum va de form ă. îl
sunase şi Halagian, dar încă nu discutase nim ic la c o n cret Ş i, in
plus, avea unele reţineri faţă de antrenorul care -1crescuse la F C
Argeş şi-l luase cu el şi la Olt. L a Scom iceşu însă, sătul de regimul
cazon impus de tehnician, cel poreclit “ Balamuc” a exp lo d at S-a
întîm plat în trenul care aducea echipa înapoi de la Suceava.
Nem ulţum it că Arm eanul îl trim isese Ia “tineret” . Bărbulescu i-a
reproşat dur pe culoarul vagonului. “M ai lasă-m ă, dom ne, cu
tîmpeniile dumitale. M -am săturat de cînd le tot aud. A m şi eu o
vîrstă, iar mata te porţi cu mine ca şi cu un c o p il N u vezi câ eşti
depăşit ca antrenor cu pretenţiile dum itale^. Pentru Bărbulescu,
schimbul de replici din tren a fost finalul colaborării cu Halagian.
Din sezonul imediat urm ător a plecat la Ploieşti numai să scape
de el, iar acum îl putea avea iar antrenor. Ş i, totuşi, chiar dacă
episodul scandalului îi era încă proaspăt In memorie, Ilie ştia că
Armeanul n-are suflet rău şi nu-i poate purta pică. C ă aşa cum se
enervează de repede, aşa i şi trece. De aceea n a fost surprins
atunci cînd l-n sunat şi i-a spus că vrea să-l ia k Steaua.
“Ai Înţeles, Ilie? S ă nu faci vreo prostie. A i răbdare cîteva a le şi
se rezolvă situaţia ta*, l a mai liniştit o dată Alecsandrescu înainte
de a ş i lua rămas bun. “Sfinxul” nu vorbise prostii.Imediat după ce
s-a Întors de Ia Baia Mare, Bărbulescu a fost sunat iar de Halagian,
care şi-a anunţat vizita acasă la el, la Piteşti. A doua zi, însoţit de
Victor Dinuţ, era la uşa casei lui “Balamuc”. Vorbeau de parcă nu
se tntimplase nimic între ei. “Nea Florine, eu vin, dar n-ai auzit ce
zice Dobrin despre mine, că sînt un jucător terminat?”. Orgolios,
Bărbulescu nu uitase că, atunci cînd părăsise Oltul, “Gîscanul",
care antrena Argeşul, îl respinsese dur. “Băi, băiete, eu am nevoie
de tine. Fodor şi Pinter pleacă de la echipă, pe Iovan vreau să-l fac
fundaş central, ca să încheg un cuplu tare cu Bumbescu, şi de
aceea am nevoie de oameni pentru lateral T u eşti cel mai indicat
Eşti matur acum, nu mai eşti copil ştii ce înseamnă Steaua şi pe
m om ent şi pentru viitor'’. Armeanul repara astfel şi greşeala pe
care o făcuse din exces de personalitate atunci cînd hotărîse
îndepărtarea jucătorului Bărbulescu era om de lot olimpic,
crescuse mult şi cocheta chiar cu “naţionala” mare. Iar la 2 7 de ani
era copt pentru marea performanţă. Pledoaria lui Halagian fusese
convingătoare. Bărbulescu ceru un timp de gîndire şi după cîteva
zile era faţă în faţă cu flie Ceauşescu şi cu Alecsandrescu în biroul
de sub tribuna a doua. Pretenţiile lui Iliuţă n-au diferit de cele ale
altor jucători veniţi în acea perioadă. 40.000 de lei, gradul de
locotenent o aprobare de D a d e şi un post de subofiţer pentru
soţie, undeva pe statul K al unei unităţi militare. A primit şi o
repartiţie de apartament în Centrul Civic, pe care a cedat-o însă
unui rugbyst din club, el locuind cu soţia şi cu fetiţa într-un
apartament la “Haiducului”. în plus, a ţinut să-şi rezolve şi
problem a studiilor, conducerea Stelei facilitîndu-i, aşa cum
procedase şi cu Turcu, Majearu, Duckadam, Bumbescu, Puşcaş
sau Piţurcă, admiterea la Academ ia Militară Tehnică, secţia
M ecanica aeronavelor. “Dacă auziţi că a căzut un avion, să vă
gîndiţi că am trecut şi eu prin facultatea aia”, spune, azi, mucalitul
Bărbulescu.
După ce au stabilit toate detaliile, jucătorul şi-a făcut bagajele
şi a plecat la mare. Lotul Stelei era încă în vacanţă, la hotelul
“Europa” din Eforie Nord. Urma însă perioada de foc de la
Forban. Piţurcă, Bumbescu, Bărbulescu, care mai lucraseră cu
Armeanul, ştiau ce calvar îi paşte. Ceilalţi se vor convinge la faţa
locului.

I E N E I A A F L A T C Ă E L I B E R D IN Z I A R E

Făcută în taină şi la nivel mare, înscăunarea lui Halagian a

rămas, bună bucată de vreme, o necunoscută nu doar pentru
suporteri, ci chiar pentru Em eric lenei. La plecarea în vacanţă,
după ce întocmise planul de pregătire, Alecsandrescu îl asigurase
e ă o să-i comunice telefonic data reunirii pentru noul sezon.
Telefonul de la Oradea n-a mai sunat însă niciodată. De altfel,
toată echipa tehnică din anul precedent era concediată. Gică
Popescu ştia multe despre fotbal, iar părerile lui nu cădeau bine
generalilor care se pricepeau mai bine, nu-i aşa? A revenit Ia
pensia lui* fără a mai fi consultat. Simţind mişcările. Victor
Stănculescu s-a orientat iute, preluînd Rapidul Oricum, avea
impresia că este mai bun decît lenei şi considera că doar neşansa
l-a împiedicat să nu fie el “principalul”. De altfel spre finalul
Campionatului, cînd rezultatele Stelei alternau între sublim şi
ridicol la un şpriţ, Stănculescu i-a spus mai în glumă, mai In serios
lut nea îmi că nu se pricepe să pregătească echipa. “Cred că eşti
Cel mai slab antrenor principal pe care l-am avut”, remarcă pe care
 lenei a parat-o cu eleganţă. “Dacă zice asta un specialist ca tine, o
fi adevărat. Cert este că tu eşti cel mai bun secund pe care l-am
avut vreodată”. Sim ţind că nu poate penetra prin pînza de
delicateţe a lui lenei, Stănculescu avea să termine împăciutor cu o
glumă. “ De fapt, în ţara asta avem un singur antrenor principal, pe
Nicolae Ceauşescu. Restul sîntem cu toţii secunzi”.
Pînă la urmă, nimeni din club nu l-a sunat pe lenei pentru a-i
transmite decizia. Pe căi colaterale şi, mai apoi, din presă a aflat
de numirea lui Halagian. S-a resemnat şi a stat acasă, singura
consolare fiind aceea că gradul şi salariul îi rămăseseră intacte. Cel
care ridicase Steaua din fundul prăpastiei din nou spre piscuri
prim ise o vacanţă pe o perioadă nedeterminată. Pentru nea îm i
însă, m aniera de lucru nu era o noutate. Păţise la fel şi după
cişdgarea eventului, în ‘78. De aceea ştia că, peste o vreme, va fi iar
sunat şi chemat să ia echipa. Pînă atunci însă, se aştepta, din zi în
zi, să fie convocat pentru a continua munca la refugiul său
extrafotbalistic, Centrul de încorporări din Oradea.

“V IN E N E B U N U L ”

Şi pentru jucători situaţia a fost aproape identică. Pe perioada

începutului de vacanţă au aflat din gură-n gură despre numirea
noului antrenor. C ei care lucraseră cu Halagian i-au pus în temă
pe ceilalţi despre metodele Arm eanului, chiar dacă, în prim ă
instanţă, Bum bescu a vrut să plece de la Steaua cînd a auzit cu cine
va avea iar de-a face. Total opus lui lenei, “nea Florin” nu admitea
nici un rabat de la program ul impus. Începînd cu ţinuta de
prezentare, continuînd cu meniul şi cu programul de odihnă şi
încheind cu tactica de joc. Cine călca pe dinafară zbura. C ei bătrini
păreau cei m ai îngrijoraţi. E ra de notorietate faptul că Halagian
avea un cui contra senatorilor de drept, a celor care puteau crea şi
susţine curente de opinie îm potrivă-i. Iordache, Florin M arin şi
Tudorel Stoica erau principalii vizaţi. Pe prim ii doi îi bănuia de
lucrurile necurate de la echipă. E i erau cei despre care făcuse
aluzie în birou la Olteanu, cînd îl lăsase pe m inistru să înţeleagă
că echipa n-a avut rezultate din pricina unora care vindeau
m eciuri. De altfel, la sfîrşitul pregătirilor din acea vară, Florin
M arin va fi anunţat că e transferat la F C A rgeş. E ra prim ul din
tripletă aruncat peste bord. De asem enea, Arm eanul nu prea-i
suporta pe Belodedici şi pe Balint. îi considera cosmopoliţi pentru
că ascultau m uzică la căşti, erau asaltaţi de fete frum oase şi
participau la reuniuni simandicoase. De Lăcătuş afirm ase într-un
cerc restrîns că “ăsta n-ar prinde Ia m ine nici Iotul de x6 ”, iar
rem arca ajunsese la urechile lui M arius. Fane Petcu ştia că-i va fi
mult mai greu să danseze pe m ese după ora stingerii pentru
sim plul m otiv că sistem ul de pază pe care -1organiza Arm eanul
era, practic, inexpugnabil. D e altfel, chiar în prim ul interviu
acordat după numire, el s-a referit în principal la puştani.
“ Pregătindu-se, de aici înainte, în condiţiile unei discipline
sporite, tinerii jucători ai Stelei v o r cunoaşte, sînt convins,
îm plinirile pe care le merită” . Halagian, in schimb, ii aprecia pe
cei fără fiţe. în afara celor cu care lucrase la Piteşti şi Scom iceşti,
el era încîntat de seriozitatea în pregătire a lui lovan şi Puşcaş, îl
adm ira pe Majearu, că nu scotea o vorbă şi-şi vedea de treabă,
încuraja ascensiunea lui Duckadam şi pentru că el trebuia să-l
înlocuiască pe Iordache şi aştepta să aducă la echipă liderul cerut
de el, pe Loţi Boloni. Per total, în rîndul echipei nu se instalase
 teama, ci doar o stare de precauţie mărită pentru că “venea
nebunul”.

F Ă R Ă M IN G E LA FO R B A N

Cantonamentul la Forban a fost primul semnal că la Steaua se

schimbase regimul. Traseele lui nea îm i erau deserturi faţă de
itineiariile pregătite de Halagian. Tim p de io zile mingile au stat
numai în cabană. “C a să prindă poftă de )oc”, justifica el într-o
discuţie cu Gheorghe Nicolaescu, trimisul “Sportului” la reportaj
pe Valea Prahovei. “Ş i cind le veţi da balonul, or să facă ce vor cu
el?", veni Întrebarea reporterului. “în pauze. da. în timpul lecţiilor
însă şi apoi, pe parcursul meciurilor, traseele vor fi cele stabilite
de mine”. într-o frază, Armeanul contura clar concepţia lui
despre performanţă, în care disciplina era factorul
precumpănitor. L a masă trebuiau să sosească toţi odată, în
aceeaşi ţinută. După ce mîncau exact ce le era dat, fără suplimente
sau schimbări de meniu, aveau datoria să se ridice în acelaşi timp
şi numai la comanda lui. L a echipa armatei se întronase milităria.
Pentru început nimeni nu a crîcnit Jucătorii s-au limitat la a face
haz de necaz şi glume de cabană. Cum Halagian venise însoţit şi
de Congo, buldogul lui, sărmanul animal îşi mai primea papara
pentru duritatea stăpînuluL “Călăul” devenise Bărbulescu. Iliuţă
era mare iubitor de animale, abia îşi cumpărase şi el un pui pe
care dăduse 3.000 de lei şi, de aceea, Arm eanul i-I mai lăsa pe
Co n go în grijă. N ervos după crosurile făcute, el amenda
boacănele cîinelui jucăuş de fiecare dată. C în d îl enerva rău, ii
punea un tricou sau o căciulă pe cap şi-l alerga prin tot vestiarul
spre deliciul asistenţei C în d apărea însă Halagian, “Balamuc” îl
gudura pe căţel de parcă între eî era o iubire de-o viaţă.
Vestea că Steaua a căzut în primul tur al Cupei Cupelor cu A S
Roma a mărit încordarea în Bucegi. Italienii abia jucaseră finala
Cupei Cam pionilor cu Liverpool, avînd un lot saturat de nume
mari: Conţi, Graziani, Pruzzo, Nella, brazilienii Falcao şi Cerezo.
Iar antrenor abia venise suedezul Sven-Goran Eriksson. “Lasă,
mă, că în poartă e Tancredi”, îşi făcea curaj singur Balint, cel care
îl învinsese în primăvară pe goal-keeperul “macaronarilor” în
meciul “olimpicilor”. Mai mult, iniţial, primul meci urma să se
dispute la Bucureşti. Cum însă regulamentul nu permitea
programarea a două jocuri în aceeaşi zi în acelaşi oraş, U EFA a
menţinut întîlnirea Dinamo - Omonia Nicosia aşa cum se trăsese
şi a inversat ordinea în partida steliştilor. Era o primă veste bună.
Coborîţi de la munte, steliştii au susţinut trei meciuri amicale,
în primul au învins Oltul, i-o, printr-un gol reuşit de Majearu din
penalty, iar în cel de-al doilea au remizat, 3-3 cu Braşovul, după ce,
cu două minute înainte de final, militarii conduceau cu 3-1, graţie
reuşitei lui Majearu şi “dublei” lui Laurenţiu. Ultima partidă
înaintea plecării în turneul din Spania şi Olanda a fost o corecţie
aplicată Tîrgoviştei, 7-1, golurile fiind trecute în conturile lui
Piţurcă, Puşcaş, Diaconescu, Cîmpeanu (3) şi Turcu, revenit la
echipă după împrumutul la Dinamo.

E V A D A R E A “ Ş A R P E L U I”

Aducerea lui Radu 11n-a fost aşa simplă cum credea Halagian.
F C Olt nu voia să audă de nici un transfer. îl obţinuse cu mare
greutate de la FC Argeş şi numai printr-o repartiţie
guvernamentală în Scomiceşti pe care inginerul Marin Radu
 trebuia să o urmeze. Imediat după transfer o accidentare îl ţinuse
departe de teren luni bune, iar pentru campionatul ce urma să
debuteze familia Bărbulescu îşi punea mari speranţe în atacantul
care marcase pînă atunci 155 de goluri în cele 276 de meciuri jucate
în Divizia A. Avea o carte de vizită impresionantă. De două ori
golgeter al României, campion cu Argeşul în 1979, participant în
5 ediţii ale cupelor europene. Pentru uşurinţa cu care se furişa
mereu la gol, colegii îi spuseseră “ Şarpele”. Cum şi Bumbescu
fugise în aceeaşi direcţie, conducătorii Oltului deveniseră alergici
la numele Stelei. Toate încercările lui Ion Alecsandrescu de a
dialoga cu omologul său, Constantin Deliu, fuseseră sortite
eşecului. A şa că, înainte cu o zi de a se pleca în turneul din Olanda
şi Spania, Halagian puse mîna pe telefon şi-şi sună fostul elev.
“M arine, nu putem să dăm la pace cu ăştia, aşa că trebuie să o
tuleşti”. “Nea Florine, nu p o t Ăştia nu-mi dau drumul să plec nici
pînă la intersecţie, la «Stejarul», dar să ştie că vin la Steaua”. “Bă,
păi tu eşti prost să le spui? Te învoieşti şi tu. Inventezi o problemă
şi vii la Bucureşti. Vezi că noi plecăm mîine dimineaţă. T e duci la
club, în Plevnei, unde te vor aştepta comandantul Popescu şi
secretarul de partid Brancu. A i rezervat biletul de avion şi, după
ce semnezi actele, vii după noi”.
După ce a închis telefonul, M arin a şi întocm it planul de
bătaie. După-amiază, la antrenament, l-a găsit pe preşedinte şi i-a
cerut o învoire pînă a doua zi. “Trebuie neapărat să m ă duc la
Bucureşti pentru că m -au chem at să-mi rezolv problem a cu
maşina. M i-a venit rîndul la aprobare şi nu pot s-o scap”. Deliu a
înghiţit m om eala şi a acceptat. “Bine, dar după-amiază vii la
antrenam ent”. A doua zi dimineaţă, Radu era în biroul din
Plevnei. T otul era rezo lvat U rm a să prim ească 40 .0 0 0 de lei şi,
pentru că refuzase o repartiţie de casă, f se pregătise un
apartament la “ Haiducului”. Ghinionul lui a fost însă că, în tim p ce
tot umbla prin club, a fost zărit de D aniel M inea, jucătorul Stelei
care fusese cedat la Olt cu un an în urm ă pentru aducerea lui
Piţurcă. Puştiul ajunsese m ai devrem e la antrenam entul
Scom iceştiului, aşa că, în m om entul în care “ Şarp ele” s-a
prezentat la club, preşedintele Deliu îl aştepta fumegînd. “M arine,
m-ai minţit. T ovarăşul Bărbulescu şi tovarăşul Raţiu, şeful
Securităţii pe judeţ, te aşteaptă imediat în birou”. E ra groasă. C a şi
în careul adversarului, M arin rezolvă problem a fulgerător. “Vin,
tovarăşe preşedinte. Num ai 5 minute, să-mi iau echipamentul din
maşină”. Deliu a acceptat şi a urcat să-şi anunţe superiorii că om ul
s-a prezentat la ordin. “Şarpele” însă gîndea altfeL Sprintind spre
Dacie, s-a aruncat în ea şi a demarat spre Bucureşti lăsînd în urm ă
praful din comuna “marelui conducător”.

B L O C A T D E S E C U R IT A T E

între timp, la Bucureşti, oficialii Stelei făceau dem ersurile

pentru a trimite cît m ai repede jucătorul în O landa. Biletul de
avion îl rezolvaseră, dar fotbalistul, ca de altfel nici un român, nu
putea părăsi ţara fără avizul favorabil pe dosarul întocm it de
Securitate. Cum cei din Scom iceşti aflaseră şi că Halagian avea o
dezlegare în alb sem nată de vicepreşedintele Oltului, Florian
Dumitrescu, singura modalitate de a stopa jucătorul era fabricarea
unui dosar. A şa că, în tim p record, Radu U prim ea aviz negativ,
deoarece se descoperise că are rude în străinătate şi că “există
suficiente mărturii In sensul că intenţionează să emigreze ilegal
cu prilejul acestei deplasări’ . Clnd a aflat, M arin a rămas
consternat. M ai mult, timp de aproape o zi, a fost supus unui
interogatoriu tn faţa unui prezidiu format din ofiţeri de armată.
“T o varăşe Radu, acesta este regulamentul. Am primit dosarul
dumnitale cu avizul negativ al Securităţii şi sîntem datori să-ţi
punem cîteva întrebări”, a început unul dintre ei. “ Există
informaţii că vrei să fugi din ţară şi să te stabileşti la un unchi, după
care să joci fotbal la o echipă de acolo. E adevărat?”. “Tovarăşe
colonel, cum să fie? N u cunosc nici o rudă care să fie în O ccident
Noi sîntem o familie modestă din Mareş, de lîngă Piteşti, n-avem
noi treabă cu dintr-astea. Iar ca să joc la o echipă de acolo nici atît
A m avut eu ofertă de la Panathinaikos. Ş i cum l-au luat pe Dorn
Nicolae, cum a plecat Iordănescu acu’ doi ani, puteam să plec şi eu
legal. A m fost într-o grămadă de turnee şi cu Argeşul, şi cu echipa
naţională sau olimpică. Anul trecut am mers în străinătate chiar
cu Oltul. D ar n-am rămas, tovarăşe colonel. A m nevastă, am un
băieţel de un anişor, am 28 de ani, nu mai sînt un copil, ce prostii
sint astea?". “M ăi, omule, îţi spun ceva, dar rămîne între noi.
Dosarul ăsta e fabricat de ăia de la Scom iceşti. N-avem ce face,
deocamdată nu putem să-ţi dăm drumul să pleci. Dar o rezolvăm
noi”, l-a asigurat colonelul.
După ce pierduse pregătirea de la Forban, “Şarpele” rata şi
turneul din Olanda şi Spania. Pentru a-i putea rezolva “dosarul”,
conducătorii Stelei au aşteptat ca ministrul să elibereze ordinul
prin care era făcut căpitan de armată. Totul a durat aproape două
luni şi s-a rezolvat abia în ajunul primului meci cu A S Rom a din
C u pa C upelor. între tim p însă, pentru a-i mai calm a pe
conducătorii Oltului, enervaţi la culme pe Halagian, care se
folosise de o dezlegare în alb pentru a -1fura pe Radu 11, Steaua a
trim is un alt atacant la schim b. Propus iniţial, T im Cîm peanu a
refuzat. Turcu, cel care ucisese pe D inam o la acel 3-0 pe “23
August", a acceptat şi a început noul sezon la Scom iceşti.

“Ă Ş T IA Ş T IU Ş I C ÎN D S Ă B E A ”

în Olanda, steliştii au debutat cu dreptul. C h iar dacă acuzau

oboseala după antrenam entele Arm eanului, “roş-albaştrii” au
cîştigat turneul de la Dordrecht. în prim ul joc au dispus de
Dom bos cu 5-2 (goluri Piţurcă-3, M ajearu şi Lăcătuş), iar în finală
au învins cu 2-0 pe N A C Breda, prin punctele marcate de M ajearu
şi Balint. A urm at stagiul din Spania, unde au rem izat cu Real
Sociedad, 2-2 (goluri Piţurcă şi Stoica), şi cu G ron ingen , 1-1
(Petcu). L a finalul şederii în străinătate s-a iscat însă şi prim ul
conflict. în ultima seară, după stingere, Iovan şi Bum bescu s-au
decis s-o facă lată. Ştiau că a doua zi e plecarea şi, pînă la Bucureşti,
nu mai era nici un antrenament. Aşa că şi-au făcut o bună provizie
de bere, s-au încuiat în cam eră şi au demarat ostilităţile. Pînă spre
dim ineaţă au reuşit să dovedească “duşm anul” din cutii. După
care au adormit buştean. A şa că, la 7, cînd era program ată
îm barcarea în autocarul cu destinaţia aeroport, cei doi nu-şi
făcuseră apariţia. Arm eanul fierbea. A trimis mai întîi masorul la
cameră, apoi pe secundul Dinuţ, dar nu se auzea nici un zgomot.
Bătăile în uşă nu avuseseră nici un efect, telefonul de la recepţie
nici atît. “Ăştia o r fi fugit", se auzi im ediat o voce. Sccuristul
grupului era în alertă, cînd H alagian se decise să meargă personal
la cameră. “Bă, deschideţi, că vă omor! Din cauza voasu ă pierdem
avionul”, a urlat Armeanul. înăuntru nu se auzea nim ic. Mai
 furios, antrenorul începu să urle ian “Cocoşatule, eu te-am făcut
fotbalist, eu te strtng de gît". Nu fără folos, căci, într-un tîrziu, din
Încăpere răzbătu un strigăt răguşit şi m ahm ur “M arş la căcatf.
“Bă, sînt eu, Halagian”, încercă Armeanul să-i conştientizeze, dar
răspunsul fu în continuare acelaşi. Pînă cînd cei doi se
dezmeticiră, se îmbrăcară în mare viteză şi coborîră la autocar.
Băieţi chipeşi, steliştii au atras atenţia pe timpul turneului
frumoaselor olandeze. L a început timide, solicitînd doar cîte un
autograf, ele au sftrşit prin a asalta locul de cantonam ent Veneau
care cu ce aveau: maşini, biciclete, chiar şi cai. N u m ică i-a fost
mirarea lui Halagian cînd, într-una din zile, o blondă a apărut la
hotel călare pe un bidiviu. Pînă aici nim ic deosebit, numai că
armăsarul avea, în loc de glezniere albe, jambiere roş-albastre, pe
care fata le prim ise cadou de la unul dintre stelişti şi acum se
mîndrea cu ele în tot satuL
După distracţia de la finalul stagiului în Spania şi Olanda, la
Bucureşti militarii au fost luaţi în prim ire de vam eşi. Pe timpul
turneului, într-una din seri, fuseseră invitaţi la firma Akay, care
le-a facilitat achiziţionarea unor produse electronice la preţ mai
mic. Fie pentru ei, fie pentru a le vinde în ţară, steliştii şi-au
burduşit bine bagajele. Care un video, care un casetofon, care un
televizor chiar şi la m îna a doua. L a Otopeni însă au avut surpriza
de a li se confisca toată m arfa. “C eea ce pentru m area rivală,
D inam o, care-şi trăgea autocarul direct la scara avionului, era
perm is, pentru Steaua era ilegal”, îşi aminteşte Bum bescu.
Internele reuşiseră încă o şicană, numai că şi Arm ata avea forţa
ei. Aflînd de incident, ministrul Olteanu a sărit ca ars. A intervenit
la vîrfi iar peste num ai două zile toată aparatura oprită la vam ă a
fo st adusă la stadion. D u pă ceva tim p , în special în p erio a d a de
m axim ă strălu cire a Stelei, asem en ea in cid en te nu s-au m ai
petrecut. M ai mult, de p rin 19 8 8 , şi autocarul S telei p rim ea
p erm isiu n ea de a trage direct la scara avio n u lu i pen tru a evita
controlul vam al.
L a reven irea acasă, H ala a raportat su p erio rilo r toate
întîm plările, dar a apăsat pe cea cu Iovan şi B u m b escu .
Alecsandrescu însă nu l-a su sţin u t în loc de sancţiune, “ Sfin xu l”
avea să-l liniştească pe tehnician. “Lasă-i, dom ne, în pace. Ă ştia
ştiu şi cîn d să bea. C îştigaseră turneul, era finalul stagiului şi şi-au
făcut şi ei de cap. H ai să uităm şi gata”. C u m “ M oţăţei" şi “ B um bi”
nu au prim it nici o am endă, între cei doi conducători s-a pro du s
prim a schism ă. V o r u rm a şi altele în scurta şedere a A rm eanului
în G hen cea, num ai că, acum , capul lui H alag ian nu stătea la
conflictul cu A lecsan drescu. N u rezolvase în că p ro b lem a cu
Boloni.

DO CTORUL

C în d şi-a lu at angajam entul c ă -1 v a ad u ce p e B olon i în

G hencea, H alagian m iza pe o chestie aparent m ăruntă. în u rm ă
cu cîţiva ani, Loţi îl rugase să-i interm edieze achiziţionarea unei
D acii. E ra prim a oară cînd cei doi treceau de faza salutului
reciproc şi stăteau de vorbă. în cele 3 zile cît B oloni a stat acasă la
“nea Florin”, în Piteşti, antrenorul şi fotbalistul au început să se
cunoască m ai bine. C u fiecare m inut petrecut în faţa unei ceşti de
ceai, aparenţele se ştergeau precum literele d e letra-set răzuite
uşor cu unghia. C h iar dacă de atunci nu s-au m ai întilnit niciodată
pentru a m ai sta de vorbă, între ei se crease puntea de legătură de
 care Halagian îşi lega acum speranţele. Ştia că Loţi e un om de
mare caracter şi, chiar dacă va refuza, măcar îl va primi la Tîrgu
Mureş aşa cum o făcuse el în Trivale. “ Era important să stau cu el
de vorbă, că -1lămuream eu”, povesteşte Armeanul. Hala a cerut
un A R O cu şofer de la d u b şi a plecat. Ajuns în oraş, el nu l-a
abordat direct pe Loţi. A apelat mai întîi la un prieten apropiat al
jucătorului, Iuliu Curtifan, şeful hotelului Continental din Tîrgu
Mureş. încerca să-şi facă mai întîi un aliat. Curtifan l-a sunat pe
Boloni, iar după nici o oră, într-un separeu al stabilimentului,
Halagian îl peţea pe mult rîvnitul mijlocaş. “N ea Florine, de vreo
cîţiva ani multe echipe m-au vrut, însă m-am opus de fiecare dată”,
i-a spus Loţi. “M i-e greu să mă despart de oraş şi de familie. Aici
am totul. A m făcut un singur compromis, atunci cînd am acceptat
să m erg de la Tlm ăveni, acolo unde locuiam, la Tîrgu Mureş.
M am a a adm is cu greu. Acum sîntem toţi aici, mai puţin tata, pe
care l-am pierdut în urm ă cu ceva timp. Nu-mi trebuie altceva. Am
intrat la facultate aici, diplom a de medic stomatolog tot i e aici
m i-am luat-o. E u ştiu cît m-au ajutat şi înţeles cei din oraş. Pe de o
parte, la şcoală am beneficiat de sesiuni deschise pentru a-mi
putea susţine examenele cînd aveam timp, iar, în plus, profesorii
au fost foarte drăguţi cu mine acceptînd să-mi explice în particular
multe din lucrurile pe care le spuneau la cursurile unde nu puteam
eu să ajung. A p oi, la echipă, m i s-a repartizat întotdeauna în
cantonamente o cam eră numai m ie pentru a avea posibilitatea de
a învăţa în linişte, iar atunci cînd se putea, antrenorii m ă degrevau
de program ul lotului şi m ă lăsau să studiez. Singurul m om ent de
cum pănă a fost la absolvire, cînd am prim it repartiţie tocm ai în
judeţul Bacău. D ar şi atunci, în două zile, prim -secretarul pe
Mureş a rezolvat treaba şi am primit loc de muncă aici”. Pledoaria
lui Boloni n~a ştirbit nimic din optimismul lui Halagian. “Loţi, ai
o vîrstă la care ar trebui să-ţi mai rezolvi anumite probleme pe care
numai un club mare le poate satisface”. “Nea Florine, n-au ce
să-mi mai dea. De casă n-am nevoie, pentru că nu vreau buletin
de Bucureşti, diplomă am, de bani nu duc lipsă, grad in armată
nu-mi trebuie pentru că nu-mi place haina militară. Uite, joc de
atîţia ani la A SA şi n-am acceptat grad. Eu am meseria mea şi gata.
Iar în plan fotbalistic sînt destul de cunoscut după atîtea convocări
la echipa naţională”. într-adevăr, Loţi era un obişnuit al lotului.
Debutase în prima reprezentativă pe 4. iunie 1975 într-un meci cu
Danemarca, iar de atunci strînsese79 de tricouri sub care marcase
de 18 ori. Nota bene, în condiţiile în care timp de doi ani, 1980-
1981, o minte bolnavă l-a exclus dintre “tricolori” doar pentru că
era de etnie maghiară, iar în grupa de calificare pentru Mundialul
spaniol din ‘82 urma să ne batem cu echipa Ungariei. Rezultatul?
Boloni, jucătorul despre care Enzo Bearzot, antrenorul
campioanei mondiale din ‘82, declara că s-ar bucura ca şi
Antognoni al lui să poată gîndi la fel ca românul în teren, a privit
neputincios la televizor cum s-a pierdut o calificare. La 3 ani după
ce Lucescu l-a reactivat, Loţi s-a impus ca stăpînul mijlocului
terenului, construind cu migală traseul la capătul căruia
“naţionala” a reuşit calificarea la Europenele din Franţa.
“Da’, Loţi, dar la nivel de club n-ai fost niciodată în prim-plan",
a continuat să-I zgîndăre Halagian. “Am avut, nea Florine,
posibilitatea să mergşi la Dinamo, şi la Steaua, după cum am avut
oferte şi de la echipe mai mici ca Timişoara, laşi, Cluj sau
Constanţa. Cluburile de provincie nu puteau să-mi ofere mai mult
decît ASA . iar pe cele mari nu le suport. îm i repugnă generalii cu
ordinele şi stupizeniile lor, nu-mi place să ştiu că joc contra unei
echipe care are ordin să mă menajeze. îm i venea să m ă urc pe
pereţi cind înaintea meciurilor cu Dinamo sau Steaua prin cabina
noastră se perindau generali care ne sfătuiau să nu-1 lovim cumva
pe Iordănescu sau pe Lucescu. D ar ce, ei nu erau tot jucători? Nu
erau colegii mei de echipă naţională? E o tîmpenie, nea Florine.
Iar ceea ce face Dinam o e o mizerie. Păi, cum să joace Biro ăl
nostru cînd înaintea meciului cu ei se trezeşte în cantonament cu
doi oameni care-1 anchetează, chipurile, pentru o sută de dolari,
pînă după miezul nopţii. E u eram în camera de alături şi auzeam
totul. De ce nu l-au interogat altcîndva şi s-au trezit chiar în seara
dinaintea meciului? Astea sînt măgării la care nu vreau să fiu
părtaş“, şi-a argumentat Boloni din nou refuzul. Halagian însă nu
ceda. “Loţi, lasă astea. Trebuie să înţelegi că aceasta-i lumea în care
trăim, iar dacă gîndeşti aşa îţi iroseşti talentul aiurea. Ştii că eu am
fost legat toată viaţa de Dinamo, iar acum uite-sfillă Steaua. î i
vei convinge că lucrurile nu stau chiar aşa cum le prezinţi tu.
înţelege-m ă, vreau să fac o superechipă în Ghencea, iar tu eşti
piesa de bază. N u contează cît vei fi de scump, spune doar ce-ai
vrea de la Steaua şi eu îţi garantez că toate cererile îţi vor fi satisfă­
cute”. Insistenţa Arm eanului a rodit pînă la urmă. Poate şi pentru
a scăpa de gura lui, Loţi o cerut a am înare pînă după-amiază.
“M -am dus acasă şi m -am consultat cu soţia”, îşi aminteşte Boloni.
“A m hotărît îm preună să punem pe hîrtie nişte chestiuni pe care
eram convinşi că nu le pot îndeplini în totalitate. D ar nu vi le voi
dezvăltu. Sp re seară I-am sunat pe Halagian, ne-am întîlnit din
nou şi i le-am spus punct cu punct”. “ N u m ai ţin minte, dar cred
că erau vreo 6 doleanţe”, povesteşte azi ArmeanuL “Ştiu sigur că a
cerut să i se amenajeze un cabinet stomatologic la stadion şi să fie
detaşat ca medic In Bucureşti. A vrut un A R O şi a cerut, parcă, să-i
rezolvăm un transfer soţiei, care era actriţă, la Teatrul Maghiar din
tSnj. Aici râiJînt însă sigur. Ştiu că a ţinut morţiş ca transferul să
fie doar pentniUB an, iar ca garanţie să aibă dezlegarea în alb. La
Mdfaefama campionatului a cerut să i se elibereze actele pentru
plecareadefiniţivă în'L&ţgaria. Chestia asta mi s-a părut aproape
imposibil dtadmis dg:cătTpQ|feartţi.j>?-arn zis însă nimic. Am luat
IftSlki am la el că ia c ă totul e în regulă va
semna şi amplecatlaBucureşA u rn iîn i A i dau răspunsul cit mai
repede. Cîndkm ajunsîn Ghencea şi i-am citit ministrului punct
f i punct a luat Jeg., Mai erau, acolo Ilie Ceauşescu şi
Alecsandrescu. Au zis că aşa ceva este imposibil. Atunci, m-am
ridicat în picioare şi am procedat gplăneşte. «Ce, vă doare gura să
ziceţi da? îl agăţăm şi pe urmă mai vedem noi», le-am zis. AşaşLau
dat acceptul, pe care eu l-am comunicat imediat. Din păcate,
trebuia să plec cu echipa la Forban şi nu puteam fi prezent la
discuţii. 1 -am zis doar că pentru detaliile sosirii în Bucureşti va i
sunat, aşteptat în gară şi condus la tratative de cineva din club”.
Loţi a primit îndoit vestea. Nu avea încredere în generali, dar
era un om de cuvînt Aşa că a cerut d -K lnvotede la profesorul
Ciugudean, cel care tocmai îl g i r a s e la călc%a plecat
şi a doua zi eraJb±ren.'ţMh m i gphdeam cf isfi semna. îmi veneau
& r f jl i t lot felul ¿ e chestii. Nu-mi puteam . . ! « ^ » |ă m i fbi
dezbrăca in « sflla *)d S p if| acolo unde nu avusesem niciodată
un prieten. Mai degrabă mă vedeam la Dinamo, unde în decursul
vremii mă ataşasem de Lucescu, de Sătmăreanu, cel care a rămas
 tn Germania". Măcinat de incertitudini, Loţin-a realizat cum au
trecut cele 6 ore de drum şi s-a trezit pe peronul Gării de Nord
faţă în faţă cu colonelul Popescu, comandantul clubului, nu cel
care activa în biroul secţiei şi era principalul sfătuitor al lui
Alecsandrescu, ci un altul, poreclit “Guriţă”, pentru debitul verbal
de care dispunea. “Proastă inspiraţie au avut că l-au trimis pe ăla.
Tot drumul pînă la minister a reuşit să mă enerveze spunîndu-mi
cît de mare e el şi cît a făcut pentru această echipă. A doua
surpriză am avut-o cînd am fost poftit nu în biroul lui Olteanu,
aşa cum mă anunţase Halagian, ci în cel al lui Ilie Ceauşescu. Am
cerut însă să discutăm numai între patru ochi, aşa că Popescu a
trebuit să plece. Ilie m i-a zis că vrea să-mi spună ceva, eu i-am
spus acelaşi lucru, dar ne îndemnam unul pe celălalt care să
înceapă. Fină la urmă a făcut-o el. D ar în loc să discute la concret
despre cererile mele, a început să bată cîm pii despre armată şi
grija partidului faţă de fotbaliştii buni. Pînă la urm ă a
concluzionat că ministerul s-a gîndit să-mi facă un cadou de
25.000 de lei pentru a accepta să vin la Steaua. I-am mulţumit, m-
am ridicat de pe scaun şi l-am anunţat că voi răspunde în cîteva
zile. A m plecat imediat la club ca să-l sun pe Halagian la Forban.
Eram un car de nervi. I-am zis de cei 25.000, iar el m-a întrebat
dacă e vorba de sum a pe zi. Nu-m i ardea însă de glume. Atunci
m-a m ai întrebat cu cine am vorbit şi i-am spus. între noi era o
convenţie cînd vorbeam la telefon. Olteanu era numărul 2 parcă,
Ilie numărul 3, Alecsandrescu numărul 1. Nu-i pusesem în
ordinea funcţiilor tot pentru a nu fi uşor de reperat în
eventualitatea în care eram ascultaţi. Arm eanul a sărit ca ars cînd
a auzit că nu discutasem cu Olteanu şi că, normal, nu aveam de
gînd să accept, aşa că după cîteva zile m-am trezit cu el din nou la
Tîrgu M ureş“, povesteşte Bol 5ni.
Pentru Loţi transferul la Steaua era prea puţin important la
acea oră. îl preocupa în special operaţia de la tendón care se
infectase şi-i periclita cariera. Durerile erau insuportabile încît,
după un timp, nici nu-şi mai amintea cum e să te încalţi normal
fără să simţi usturimea aia ucigaşă. Aşa că, asociată cu
neîncrederea faţă de cluburile departamentale, revenirea lui
Halagian la el acasă n-a mai avut decît valoare de simbol al unei
încercări sortite eşecului. Armeanul gîndea exact contrar. Luase
legătura cu Olteanu, care-1asigurase că va repara greşeala lui Ilie,
iar de la Forban plecă singur cu o camionetă ARO a armatei. “Am
ţinut să vorbesc şi cu soţia lui şi cred că aici a stat cheia reuşitei.
Loţi oscila să mai bată drumul pînă la Bucureşti, dar ea a fost cea
care mi s-a părut că a urgentat lucrurile”, îşi aminteşte Halagian.
“Nici vorbă de aşa ceva”, replică Boloni. “E adevărat că ne-am
consultat, dar eu am fost cel care a hotărît. M -am gîndit doar că
nu-i politicos să refuz un om care bătuse atîţia kilometri pînă aici,
pentru că, în continuare, nu credeam că vor rezolva totul”,
rememorează Loţi. “Am plecat ferici t din Ardeal. Puteam paria că
era al meu. Tot drumul m-am gîndit cum va arăta echipa cu el. Ţin
minte însă că a fost o călătorie cu peripeţii, maşina s-a defectat in
miez de noapte pe o ploaie infernală. Am avut noroc cu un şofer
care m-a dus pînă la Braşov. Am dormit în noaptea aia la prietenul
meu Mitică Dragomir, care avea un apartament la bloc. El a fost
primul căruia i-am spus ce mare lucru făcusem”.
Pentru a doua expediţie în Capitală, Loţi l-a rugat pe
preşedintele clubului mureşean, Cornel Cacovearu sâ -1
însoţească. De fapt, dorea să nu fie singur. “Omul ăsta m-a ajutat
enorm. E l mi-a explicat cum trebuie să arate dezlegarea In alb,
unde să aibă înscrisă data şi unde trebuie să fie lăsat loc liber, de ce
culoare să fie pentru a nu mă păcăli. Tot el m-a sfătuit să nu o ţin
oriunde, ci într-un loc sigur pe care să-l ştiu numai eu. Actul acesta
echivala pentru mine cu libertatea ca fotbalist”, îşi aminteşte
Boloni, care spune că singura persoană pe care o cunoştea în
Ghencea era CristianŢopescu.“ L-am întrebat şi pe dumnealui ce
să fac. Dacă pot avea încredere. Omul mi-a răspuns franc să mă
asigur cu toate actele şi să nu m erg pe vorbe. Chiar dacă era
angajatul clubului, mi-a dovedit loialitate”. Întîlnirea cu Olteanu a
fost mult mai scurtă şi la obiect decît cea cu Ilie. Luîndu-şi toate
garanţiile, Loţi semna transferul pentru un an. “Pînă la urmă am
rămas 4 sezoane, dar în fiecare vară repuneam pe tapet aceleaşi
dorinţe. De acum însă, nu mai era nici o problemă. De fiecare dată
negocierea n-a durat mai mult de 10 minute”, recunoaşte Boloni.

IZ O L A R E T O T A LĂ

D acă despre transferurile lui Bumbescu şi Bărbulescu

suporterii aflaseră încă din timpul verii, informaţia că două staruri
ale campionatului intern, Boloni şi Radull, vor juca pentru echipa
lor de suflet au primit-o doar pe 1 septembrie, în preziua debutului
noului sezon. T ot atunci, cînd ziarul “Sportul” prezenta cele 18
distribuţii, au văzut căT urcu plecase la Olt, Diaconescu la Galaţi,
Pinter la Baia Mare, iar Florin M arin şi Fodor nu mai făceau parte
din lot. Săptămîna premergătoare primului meci cu F C Argeş a
fost şi ea tensionată. Pe vrem ea mandatului lui lenei,
Alecsandrescu obişnuia să participe la şedinţele tehnice şi să mai
sp u n ă cîte o vorbă. A rm ea n u l a interzis acest lucru, l-a po ftit pe
“S fin x ” în afara c ab in ei şi ch ia r a p ro p u s să-i fie m utat b iro u l la
sediu l din Plevn ei. “A ic i, la stad ion , trebu ie să fiu d o ar eu şi cu
echipa”, i-a spus el lui O lteanu, căru ia i-a m ai m ărturisit şi că nu-i
con vin e să aib ă atîţia şefi la club. “L a Piteşti, dăd eam so co teală
unui sin gu r om , prim -secretarului Io n Sîrbu . C u restul nu aveam
treabă. A ic i,la dum neavoastră, se bagă o grăm ad ă d e generali, iar
m ie nu-m i con vin e asta. C în d e v orb a de fotbal, sin gu ru l
com and ant al echipei trebuie să fiu eu, dom n e, p en tru că ştiţi
po vestea copilului cu m ai m ulte m oaşe. R ă m în e cu buricul
netăiat”. A utoritatea A rm eanu lu i, de care se în d răg o stise
exigen tul m inistru, începea să-l deranjeze pentru c ă acuzele
băteau voalat chiar către el. D ar, pentru că era la început, O lteanu
îl aprobă form al.
T o t în ideea izolării de suporteri, prieteni şi neveste şi pentru
a înlătura orice u rm ă de suspiciune în legătură cu persoanele care
intră în contact cu jucătorii săi, H alagian a schim bat şi locul de
cantonam ent. “N ici la stadion, nici la «Haiducului». M ie nu-m i
trebuie vînzoleală p e aici. D ucem echipa la Sn ago v”, l-a anunţat el
pe A lecsan drescu în săptăm îna prem ergătoare debutului. E r a
obsedat că -1poate vinde cineva. Ş i poate avea dreptate, cunoscînd
precedentele la Steaua. Pentru că, spun apropiaţii echipei, nici el
n u era străin de unele dintre ele, săvîrşite p e vrem ea cîn d era la
Piteşti. O ricum , dintre “pu rii” îl lichidase p e Florin M arin .
Iordache acuza în continuare dureri sciatice, c h ia r dacă
răspundea fiecărei acţiuni a lotului naţional, şi locul lui în poartă
a fost luat de D uckadam , ia r în ceea ce -1 priveşte pe Stoica,
Arm eanul a încercat să fie diabolic. Fără a-i reproşa ceva în mod
special, el i-a luat banderola de căpitan şi i-a încredinţat-o lui
Iovan, cel mai vechi la echipă dupăTudorel. Era conştient că-şi va
procura astfel un adversar, dar miza pe forţa sa de a-i face, în timp,
vînt şi lui. Şi mai avea şi alţi muşterii. Cu unul dintre ei, Fane
Petcu, s-a certat tot înaintea debutului. Pentru că “Bilă” nu ştia
prea multe, i-a replicat dur tehnicianului de cîteva ori, pînă cînd
acesta a luat decizia de a-1scoate din lot. A convocat o şedinţă cu
superiorii şi i-a anunţat că trebuie să aleagă. “Ori eu, ori el”. Ilie
Ceauşescu şi Alecsandrescu l-au ascultat, dar n-au marşat la ideea
lui. Petcu a fost certat, dar nu exclus din lo t Halagian însă l-a lăsat
pe bancă la partida de debut cu FC Argeş.
După un campionat pierdut la potou, prima întîlnire cu
favoriţii a adus în tribune 35.000 de spectatori. “Ia să-l vedem, mă,
pe Armeanul ăsta ce ştie”, îşi spuseseră suporterii. Curiozitatea
era mare, pentru că tehnicianul nu mai lucrase la vreo echipă din
Bucureşti. Dar şi nostalgia, deoarece lenei rămăsese proaspăt în
memoria fanilor. Spre deosebire de el, Halagian structurase un
pic altfel echipa. Duckadam în poartă, Bumbescu şi Iovan fundaşi
centrali, Bărbulescu pe dreapta şi Eduard pe stingă. La mijloc
rupsese liantul nevăzut dintre Petcu şi Lăcătuş, titularizîndu-1pe
Laurenţiu. în continuare veneau Stoica şi Majearu, iar atacul era
format din 3 oameni, Lăcătuş, Radu 11 şi Piţurcă. Balint se
accidentase la lot, Boloni nu era încă restabilit după operaţia de la
călcîi, iar de Belodedici nu voia să audă. “Intenţiona să-l
împrumute la FC Olt, îşi aminteşte doctorul Marcel Georgescu,
cel care a fost prezent la o discuţie pe această temă între antrenor
şi Alecsandrescu. Nea Ion i-a tăiat-o scurt. I-a zis că acolo să se
ducă Halagian dacă nu vrea un astfel de jucător. Avea ochi
form idabil acest Alecsandrescu. în opinia m ea, el a contribuit în
proporţie covîrşitoare la crearea echipei. N u -1 putea păcăli
nimeni. N ici Arm eanul, cît se credea el de tare. E ra un conducător
adevărat, nu cum sînt mulţi din cei de azi care sînt duşi de nas de
nişte antrenori care vor să-şi rezolve ei com isioan ele din
vînzoleala fotbaliştilor”, concluzionează m edicul.

I S-A C E R U T D E M IS IA
D IN P R IM A E T A P Ă

D e cum a început m eciul cu Argeşul, era clar că Steau a juca

altceva. Construcţia nu m ai pleca de la fundaş la m ijlocaş, ci
baloanele se aruncau direct pe vîrfuri. “C e-m i trebuie m ie să pierd
timp şi să ţin m ingea în terenul meu? Focu' la ei! C e, Bărbulescu
sau Iovan nti sînt în stare să construiască?” , le spunea in vestiar.
“N ea Florine, păi, aşa, pe mine m ă transform i în fileu de tenis. îm i
rup gîtui uitîndu-mă după m ingile care zboară pe deasupra mea",
fi replica Stoica« “ Băi, băiatule, dacă nu-ţi convine, găseşte-ţi o
echipă şi du-te unde vrei”, venea invariabil răspunsul. C h iar şi aşa,
la capătul primului sfert de oră al meciului, Piţurcă a fost faultat
în careu de V oicu şi Steaua a prim it penaltyul. A fost m om entul
în care Arm eanul a greşit strategic. Deşi pe teren se aflau M a jearu
şi Lăcătuş, care m ai bătuseră, H ala l-a desem nat pe Radu 11. E
adevărat că “ Şarpele” era şi el un specialist, dar trebuia să execute
un portar, pe Cristian, care-i ştia toate secretele. Ş i care a ap ăra t
Chiar dacă, introdus în partea a doua a jocului, Puşcaş a dinam izat
un pic jocul, ocaziile ratate şi neputinţa au început să întoarcă
stadionul împotriva antrenorului. Iar în minutul 70, cind acesta
l-a aruncat în luptă, ca atacant, pe Tătăran, chiar în locul adulatului
 Lăcătuş, tribunele au luat foc. în ciuda unei dominări cvasitotale,
confirm ate de statistica şuturilor (24-0) şi a cornerelor (15-1),
meciul s-a terminat la egalitate. Peste o sută de oam eni au coborît
în spatele tribunei a doua şi au răm as acolo pentru a cere
socoteală. “L-aţi adus pe ăsta să ne nenorocească! V-aţi bătut joc de
lenei, care v-a scos anul trecut din rah at Dinamovistule, ai venit
aici să le faci jocul «clinilor»! A i venit tu cu şleahta ta de la Olt să te
dai antrenor. A m văzut ce antrenor eşti, dacă l-ai scos pe Lăcătuş
şi l-ai băgat pe T ătăran”, au fost doar cîteva dintre of-urile
suporterilor, care îi cereau astfel dem isia chiar după primul meci.
C u greu, după m ai bine de o oră, aceştia au fost evacuaţi, astfel
incit antrenorul să poată pleca acasă.
în urm a acţiunii de forţă, soldaţii au început, încă de luni, să
lucreze la “Ţarcul lui Halagian”, antrenorul cerînd ca spaţiul din
jurul vestiarelor să fie încercuit cu gard de sîrm ă. Fusese o altă
condiţie im pusă de H alagian, la capătul furtunoasei şedinţe de
analiză care urm ase sem ieşecului din debut. T o t atunci, o
delegaţie condusă de Iordache şi Stoica a ţinut să dialogheze cu
m inistrul. “T ovarăşe Olteanu, de cînd a venit ăsta, parcă sîntem la
puşcărie. V rea să facem totul exact cum porunceşte e l N u avem
nici o libertate. Pînă şi ferm oarul de la bluzele de trening trebuie
să stea închis într-un anum it fel. Toţi trebuie să fim la aceeaşi oră
la m asă, să ne ridicăm cînd zice el, să nu m încăm decît ce spune
el, să nu bem apă m inerală. D -aia nu v in rezultatele, pentru că
sîn tem crispaţi. N e e frică să nu greşim . N u se m ai poate cu
teroarea asta”. “Bine, mă, dar antrenamentele cum sînt?”, schim bă
discuţia m inistrul. “A ici n-avem de ce să ne plîngem . C h iar dacă
sînt m ai tari, nu sînt plictisitoare”. “ Păi, vedeţi. Ia treceţi voi la
treabă şi lăsaţi gălăgia.1” . D in principiu, O lteanu nu le-a dat
dreptate soldaţilor care criticau com andantul, dar la dosarul
nem ulţum irilor se m ai adăuga o filă.

“ Z IC E M C A E L ,
D A R F A C E M C A N O I”

Pentru meciul următor, de la Vîlcea, H alagian I-a reintrodus în

echipă pe Petcu şi l-a lăsat pe bancă pe Radu 11. înainte de partidă
însă, în absenţa antrenorului, jucătorii au discutat între ei. “ N -are
rost să mai protestăm , că nu ne ascultă nim eni. Pînă la urm ă, noi
trebuie să cîştigăm şi să ne luăm banii", a spus Stoica. “D a’ cum
vrea ăsta n-o să cîştigăm niciodată. C e, noi sîntem englezi să dăm
pe sus cu mingile?”, a replicat Petcu. “ Nu, tocmai, dar ca să ne fie
bine, hai să jucăm ce ştim. Z icem ca el şi facem ca noi. Punem
m ingea jos, de la Duca la «Moţăţei», la E d i sau la «Balamuc» şi pe
urm ă la noi, la m ijlocaşi. D acă o să iasă bine, n-o să m ai zică el
nim ic, o să vedeţi”, i-a asigurat din nou Tudorel. Strategia a dat
roade. în form ula Duckadam - Bărbulescu, Iovan, Bum bescu,
Eduard - Petcu, Stoica, M ajearu, Puşcaş - Lăcătuş, Piţurcă,
m enţinută intactă 90 de minute, Steaua a jucat altceva declt în
prim a partidă şi a învins cu 2-0 prin golurile lui Piţurcă şi Lăcătuş.
Confirm area schim bării ad-hoc a stilului a venit a doua zi, în
cronica din “ Sportul”, acolo unde G heorghe N ertea făcea o
rem arcă sugestivă: “O rganizarea tactică, excelenta circulaţie a
balonului la mijlocul terenului, unde în special Stoica şi M ajearu
au fost mereu în prim-plan, ca şi m ărirea vitezei de joc la finalizare
i-au adus formaţiei bucureştene o clară şi meritată victorie”. Qvod
erat demonstranduml
 R E M A R C A Ţ I D E E R IK S S O N ,
S F ID A Ţ I D E L U C E S C U

Primul m ed cu A S Roma se apropia, iar Eriksson a ţinut să fie

prezent în Zăvoi. EI i-a evidenţiat pe “stoperul Iovan, mijlocaşii
Stoica şi Majearu şi cele două vîrfuri, Lăcătuş şi Piţurcă, jucători
tipici de contraatac. Dar, repet, am apreciat în mod deosebit că
Steaua este o echipă cu jucători inteligenţi care pot pune
probleme oricărui adversar. Gîndindu-mă la tinereţea jucătorilor
sînt convins că Steaua va deveni o echipă puternică”, a declarat
după meci suedezul. Dincolo de eleganţa protocolară a vorbelor
încredinţate lui Gheorghe Nertea, cel care cîştigase Gupa U EFA
cu Göteborg avea să simtă pe pielea lui vigoarea “mînjilor”. Iar
premoniţia din final se va adeveri peste foarte puţin timp.
Chiar dacă ascensiunea militarilor în ultimul an era evidentă
pentru oricine, Lucescu n-a convocat pentru partida din Irlanda
de Nord, prima a preliminariilor “Mundialului” mexican, dedt doi
stelişti, pe Iordache, nefolosit nici un minut de Halagian, şi pe
Iovan. Primul s-a accidentat chiar în preziua plecării şi a fost lăsat
acasă. în schimb, au fost preferaţi Geolgău, Coraş sau Augustin
înlocui lui Piţurcă şi Lăcătuş, marcatori constanţi în campionat.
Craiova avea 8 oameni la lot, Sportul 4, Dinamo 3 şi Corvinul 2.
Profitînd de pauza din campionat, Halagian a plecat la Roma
pentru a spiona şi el viitoarea adversară. Derbyul cu Lazio, cîştigat
de elevii lui Eriksson cu 2-0, l-a edificat încă o dată asupra forţei
echipei pe care Steaua urma s-a întîlnească în primul meci din
Cupa Cupelor. Singura veste bună pentru noi era aceea că Falcao,
accidentat de Laudrup, devenise indisponibil pentru primul joc.
Noi aveam însă 4 absenţi. Bölöni şi Balint, nerefăcuţi, Bărbulescu,
care îşi ispăşea o etapă de suspendare de pe vremea clnd jucase cu
Argeşul contra scoţienilor de la Aberdeen, şi Stoica, a cărui
penitenţă după eliminarea din 19 7 9 cu Standard Liege însemna
încă două etape de pauză. D in aceste m otive, în etapa a treia,
contra băimărenilor, H ala a aliniat form ula pe care o vedea pe
“Olimpico”: Duckadam - Iovan, Belodedici, Bumbescu, Eduard -
Petcu, Puşcaş, Majearu - Lăcătuş, Radu 11, Piţurcă, pe parcurs
intrlnd Stoica şi Laurenţiu. D in nou în faţa propriilor suporteri
Steaua a beneficiat de un penalţy la 0-0, pe care Petcu l-a ratat însă.
S e părea că ghinionul se ţine scai de Arm ean. Pînă la pauză au
căzut însă golurile lui Piţurcă şi Radu 11, care a spart şi el gheata,
iar în final Stoica a fixat tabela la 3-0. îm păcat oarecum cu
suporterii, Halagian pleca liniştit la Roma.

G R EV A DE LA ROM A

în preajma “dublei” din Cetatea Eternă, grupului tehnicienilor

români i s-a alăturat şi Pişti Kovacs. Spre deosebire de Lucescu la
Euro, Halagian nu numai că l-a acceptat pe Pişti, dar chiar a
colaborat foarte bine cu eL Decizia finală, în m od firesc, aparţinea
Armeanului. E l a hotărît ca Belodedici să răm lnă pe bancă.
Refăcea astfel cuplul fundaşilor centrali, Iovan - Bumbescu. Pe
partea dreaptă a apărării l-a titularizat pe Laurenţiu. A întărit
mijlocul cu Tătăran la închidere, ceilalţi halfi fiind Puşcaş, Petcu şi
Majearu, iar atacanţi Lăcătuş şi Piţurcă. Pînă la ora m edului însă,
în tabăra Stelei comportamentul autoritar al lui Halagian a iscat o
grevă. î n preziua jocului, pentru masa de prinz, bucătarul hotelului
din Roma preparase o mulţime de sorturi de prâjiturele şi torturi
pe care le pusese lntr-un colţ al salonului. Aspectul produselor le-a
stimulat jucătorilor sucurile gastrice. Armeanul însă le-a tăiat
elanul. “S ă nu vă atingeţi de prăjituri! Aveţi voie doar fructe la
desert". Enervat de o nouă interdicţie a antrenorului, Iordache s-a
transformat In lider sindical. în şoaptă, el le-a transmis colegilor,
cărora le ploua în gură, să nu se atingă de nici un fruct, “că vă bat de
vă rup.1”. Aşa că, după ce au terminat felul doi, steliştii au rămas
nemişcaţi în scaune, în ciuda ordinului antrenorului de a mînca
merele şi bananele. H alagian a m irosit care-i instigatorul şi,
imediat după ce a dat semnalul de încetare a mesei, §*a spus lui
Iordache. “Eşti mare, Vasile. Te simţi bine, nu? Ei, ascultăla mine,
diseară să conduci antrenamentul, că văd că tu dirijezi pe aici”,
într-adevăr, şedinţa oficială de pregătire de pe “Olimpico” a
com andat-o Iordache, printre hohotele de rîs înfundat ale
jucătorilor. Arm eanul se cocoţase în vîrftd tribunei, de unde a
privit totul fără să scoată o vorbă. Hotărîrea în privinţa portarului
o luase însă. Prin “complotul” pe care -1pusese la cale, Iordache îşi
semnase sentinţa. Din acel moment n-a mai apărat nici un minut
la Steaua, iar peste doar cîteva săptămîni era transferat la Braşov.
Evident că episodul dulciurilor nu a apărut în presă. D e altfel,
ziarul de specialitate n-a deplasat nici un om la Roma, astfel că, în
m od incredibil, steliştii de acasă n-au avut parte decît de o
avancronică de io rînduri şi o cronică la fel de sumară. Cum
meciul nu s-a transm is la televizor, singura punte de comunicare
a fost transm isia radio a lui C om eliu Mihăilescu. De acolo fanii
au aflat că Steaua a jucat excelent pentru o echipă care avea 8
debutanţi în cupele europene. C ă Duckadam a făcut o partidă
memorabilă, că Tătăran, Laurenţiu, Lăcătuş şi Piţurcă rataseră la
o-o ocazii imense şi că unicul gol al meciului, înscris de campionul
m ondial G raziani în m inutul 73, fusese precedat de un o fsaid de
“judeţ” al lui Iorio. Pen tru cei care aveau acces atun ci la presa
străină, titlul din “Gazzetta dello Sp ort” de a dou a zi, “T an cred i
salva la R om a” , nu num ai că n-avea n evo ie de traducere, dar
spunea multe despre peripeţiile rom ânilor la poarta italienilor. De
altfel, ch iar după acel joc, goal-keeperul era chem at de En zo
Bearzot în lotul “squadrei azzurra”.

D EZ ER T O R U L GO N ZO

Fro nd a Iui Iordache i-a venit cum nu se poate lui H alagian.

C în d se instalase în Ghencea, antrenorul ştia cu cine are de-a face
şi pentru a putea conduce socotise, con form dictonului latin, că
prim ul lucru ce trebuie făcut e să dezbine. N u avea nevoie de mari
personalităţi în echipă, cu atît m ai puţin de cei cu gură m are. Iar
unul dintre ei era V asile, o legendă a clubului. A cu m se ivise
m om entul să se descotorosească de el. A povestit acasă ce s-a
întîmplat la Rom a şi a decis trim iterea portarului la Braşov. D e ce
acolo? Pe de o parte, pentru că la cedarea lui Lăcătuş D ragom ir îl
ceruse în m od expres, iar pe de alta, deoarece sub T îm pa crescuse
cît bradul un portar tînăr, pe care acelaşi T o m a i -1recom andase
lui Alecsandrescu în urm ă cu ceva tim p. D an Stîngaciu, căci
despre el este vorba, avea 20 de ani, era m ilitar în term en la o
unitate de vînători de munte, dar se hotărîse să părăsească
Braşovul pentru o echipă care să-i faciliteze intrarea la facultate.
D eşi D ragom ir îl asigurase că se va ocupa de această problemă, a
am înat-o la nesftrşit, aşa că în vara lui ‘84 portarul şi-a strîns
într-un dosar certificatul de naştere, copia după buletin, fişa
matricolă de la liceu şi diploma de bacalaureat şi i le-a pus In braţe
 preşedintelui de la Universitatea Craiova, Comeliu Stroe, pentru
a-l înscrie la ASE. Peste două săptămîni, Dan a plecat din cazarmă
să-şi susţină examenele, ca de obicei pină atunci, adică fără bilet
de voie. La întoarcere însă, surpriză] Socotit dezertor, el a fost
trimis la carceră, unde a stat aproape o lună. Motivul era clar.
Halagian îl dorea, luase legătura cu Dragomir, iar preşedintele
“Steagului" il asigurase că-i va da dezlegare doar la Steaua. Nu voia
să audă de Craiova Jucătorul nu s-a speriat aşa repede, a încheiat
conturile cu armata şi a plecat în Bănie. S-a cazat la hotelul
Minerva şi, timp de cîteva săptămîni, s-a antrenat cu oltenii. Pînă
într-o zi, cînd Armeanul l-a căutat la telefon şi i-a explicat că face
o mare greşeală nevenind la Steaua, atît timp cît condiţiile oferite
de militari sînt superioare celor de la Craiova. După cîteva astfel
de prelucrări, la ultima convorbire, argumentul că generalul Ilie
Ceauşescu vrea să-i vorbească şi să-i ofere tot ce doreşte, a cedat.
“Erau însă probleme cu plecarea mea, îşi aminteşte Stîngaciu.
Domnul Dinuţ, Dumnezeu să-l odihnească!, s-a suit într-o Dacie
alături de nea Vasile, şoferul, şi a plecat mai întîi la Braşov, ca s-o
ia pe nevastă-mea. Apoi, în miez de noapte a fost la Craiova. Ca să
nu-i dibuiască nimeni, au schimbat de cîteva ori plăcuţele de
înmatriculare de la maşină. Am strîns totul pe grabă şi, efectiv, am
fugit. Dimineaţa, cînd am ajuns la discuţia cu Ilie, mi-am dat
seama că oamenii nu mă minţeau. în loc de A S E m-au băgat la
Academia Militară Tehnică, mi-au dat grad de locotenent, o
aprobare de A R O şi o butelie pentru maică-mea, la Predeal. Iar
după returul cu Roma m-am prezentat în Ghencea, unde am stat
ir ani şi am avut norocul mai întîi să stau lingă o superechipă, iar
apoi să contribui direct la marile performanţe ale Stelei. în
schim bul m eu la B raşo v a fo st cedat V asile Iordache” , spune
Stingaciu. “D an a fo st şi este un băiat extraordin ar, cu care am
răm as prieten pînă în ziua de azi, con firm ă D uckadam . D ar avea
un tupeu fantastic. L e cerea ălora tot ce avea nevoie, nu ca m ine
care nu m -am dus niciodată să solicit ceva în plus. I-a băgat Steaua
p în ă şi centrală pe gaze la casa lui din B raşov. C e m ai, era
fenom enal la chestiile astea. îm i pare rău că n-am putut fi şi eu ca
el, dar m ă m îndresc că am şi acum un am ic aşa descurcăreţ” ,
recunoaşte Helmuth.
în Ghencea, D an s-a reîntîlnit şi cu prietenul Lăcătuş, dar
pentru că M arius era lipit ca marca de scrisoare de Petcu n-a putut
sta cu el în cameră. Treptat, s-a apropiat de M ajearu. M iţi a fost şi
cel care i-a pus porecla “G onzo”. “M ă am uzam teribil la
spectacolele păpuşilor M uppets. A ş fi stat o zi întreagă să m ă uit la
televizor la ele, iar dintre toate cel m ai hazliu m i se părea G onzo,
animăluţul ăla cu nasul m are. într-o bună zi, exasperat de cît de
tare rîdeam cînd îi vedeam, M iţi a decretat; «Bă, ţie îţi place de ăsta
că ai nasul ca al lui!». Ş i a început să m ă strige G onzo. D e atunci,
aşa mi-a rămas porecla”, povesteşte Stîngaciu.

A N G O A S A L U I IL IE

C ontrar obiceiului, înftîngerea din C etatea Etern ă n-a

provocat acasă o şedinţă brăzdată de tonuri înalte de reproş. A
doua zi după reîntoarcerea la Bucureşti, Olteanu şi Uie Ceauşescu
i-au prim it pe şefii delegaţiei, pe antrenori, dar şi pe Ştefan
Kovacs. “Dom nilor, dacă spuneţi că au jucat aşa bine, atunci cred
că ar trebui să-i recom pensăm indiferent de rezultatul de peste
două săptămîni”, a concluzionat Olteanu. “A şa cred şi eu, tovarăşe
 ministru, dar mai bine ar fi sâ nu le spunem nimic acum”, a
completat Halagian. “Bine, mă. Le vom da clte 3.000 de lei dacă
pierd calificarea, iar dacă merg mai departe vreo 10.000. Ce zici, e
bine?”. “Cum să nu? Merită, domne! Păcat că nu ne-a ieşit şi un
rezultat bun. Le-am zis eu lor, după meci, in vestiar. «în seara asta
puteaţi să mă faceţi cel mai mare antrenor». Oricum, tovarăşe
general, treaba a început să meargă. A fost nevoie de un armean şi
un ungur, Pişti, ca să vă focă echipă la Steaua. Să vezi şi cînd s-o
foce bine celălalt, Loţi Boloni, ce-o să fie”, spuse Halagian şi rîse
sacadat Cînd îşi ridică privirea de pe Olteanu şi şi-o îndreptă spre
Ilie, entuziasmul îi pieri brusc. Ceauşescu mocnea. Iar auzea de
angoasa vieţii lui, ungurii. Doar prezenţa ministrului a menţinut
atmosfera calmă. Printr-o simplă frază, Hala îşi mai adăuga în
palmares un “prieten”.
Chiar dacă, în mare, era mulţumit de rezultatul de la Roma,
Halagian n-a uitat ratarea lui Lăcătuş din final şi l-a amendat pe
acesta ţinîndu-1pe bancă în etapa următoare cu Rapid. Pedeapsă
mai rea ca asta nici nu putea primi Marius. în primul meci al
cuplajului de pe “23”, Armeanul a revenit la formula cu Stoica şi
Bărbulescu printre titulari, dar pînă la pauză marile ocazii s-au
consemnat la poarta lui Duckadam. Cerută de tribune, “Fiara” l-a
înlocuit la pauză pe Radu 11şi a schimbat faţa meciului. Sub titlul
“Manea - blocat, Lăcătuş - debordant?1, Laurenţiu Dumitrescu a
sesizat că“rapidiştii au focutfoţă din ce în ce mai greu acţiunilor lui
Lăcătuş* şi a concluzionat, după golurile marcate de Stoica şi de
Marius, că victoria cu 2-0 a fost “logică şi absolut meritată”. Cum
în partida următoare Sportul Studenţesc a întors rezultatul de la
pauză, 1-3, remizînd în final, 3-3, cu Dinamo, Steaua a trecut pentru
prima oară In frunte, cu 3 victorii, un egal şi golaveraj 7-0, fiind
singura formaţie care nu primise nici im gol în 4 etape.

C O N T R E C U M IN IS T R U L

Deplasarea la Iaşi a însemnat o nouă victorie în formula

standard 1-4-4-2, fără Radu 11. în minutul 55, Steaua avea 3 goluri
avans, semnate de Puşcaş, Petcu şi Piţurcă, reuşita lui Burdujan
din finalul meciului limitînd doar proporţiile scorului. Betonată
în apărare, trupa lui Halagian decapita aproape la fiecare
contraatac, determinîndu -1pe preşedintele Politehnicii, V asile
lanul, să exclame neputincios: “C e să fac, domne, cu ăştia, nu
vedeţi că joacă alt fotbal?” Antrenorul simţea că lucrurile m erg
conform planului, Steaua era în continuare lider, aşa că şi-a umflat
pieptul şi a reuşit să-l supere şi pe ultimul său protector, ministrul,
în fiecare zi de după meciurile din deplasare, la / dimineaţa, acesta
obişnuia să cheme tehnicienii pentru a afla amănunte. Pe
Halagian îl deranja acest program, iar cînd rezultatele i-au fost
favorabile a dat totul pe faţă. Chiar dacă atunci s-a dus, el i-a
reproşat lui Alecsandrescu că nu intervine. “Domne, eu stau toată
săptămîna în cantonament, iar în ziua mea liberă de după meci
mă cheamă dis-de-dimineaţă. Hai, domne, să schimbăm ora, să
fie după-amiaza, că mie nu-mi convine aşa”. Olteanu a aflat despre
propunerea Armeanului, însă nu şi-a schimbat tabietul. C i doar
atitudinea faţă de cel pentru care insistase să vină în Ghencea.
Aparent fără legătură cu subiectul, lao întîlnire în cantonamentul
de la Snagov, atunci cînd Halagian La contrazis din nou, ministrul
a refulat. “Auzi, mă, oi fi tu dat dracului, dar eu slntm aialdracu' ca
tine. Faci cum îţi ordon eu, ai înţeles?", <
 Rezultatele Stelei au păstrat tn tribune o medie de 25.000 de
spectatori per meci. La întilnirea cu Gloria Buzău, ultima
dinaintea returului cu Roma, galeria condusă de Gelu, la tribuna
a doua, şi de M arin, la peluza cu tabela, şi-a structurat fundalul
sonor pe acelaşi refren, “Festival, Steaua dă azi recital”. Pînă cînd
Lăcătuş n-a obţinut penalţyul transformat de Petcu, lucrurile n-au
fost chiar atît de simple. Pe teren propriu, unde spaţiile erau
restrînse, m ilitarii nu găseau lesne drumul spre poartă. Erau
crispaţi şi închistaţi în schemele cerute de antrenor, chiar dacă,
de multe ori, aşa cum conveniseră, jucau cum simţeau. Şi asta se
inrimpla îndeosebi după primul gol. Aşa a fost şi cu Buzăul, care a
mai încasat două pînă în final, de la Piţurcă şi Radu 11.

ARM A SE C R E T Ă FĂ RĂ EFEC T

Următorul oaspete în Ghencea avea o cu totul altă forţă decît

echipa din Crîng. Pentru returul cu A S Roma, în care reintra
Bărbulescu, Arm eanul îşi pregătise o surpriză. Boloni începuse
antrenamentele de o săptămână, iar antrenorul era decis să-l joace.
C hiar dacă ştia câ-1vă băga, a dat de înţeles presei că este exclusă
folosirea lui Loţi. îm preună cu Alecsandrescu a ticluit o strategie
de intoxicare a adversarului, care avea să afle zilnic din presă că
“singurul absent cert este Boloni*! In tot acest timp însă, Loţi se
antrena pe terenul 6. încălţat eu un pantof de tenis alb în piciorul
operat, mijlocaşul asuda cot la cot cu ceilalţi, iar la sfârşitul şedinţei
de pregătire rămânea cu portarii pentru a mai trage de 30-4.0 de ori
la poartă. N ici nu ziceai că are 31 de ani. îndelungata lui absenţă
i-a înfuriat pe generali. “M ă tot întrebau de Boloni, de ce nu apare,
ce se întâmplă cu el, dacă nu va m ai putea juca niciodată”, îşi
aminteşte Halagian. “începuseră lucrările într-unul dingrupurile
sociale de sub tribuna a doua pentru a amenaja cabinetul
stomatologic şi parcă le era frică să nu investească degeaba. Le-am
zis atunci că eu îmi asum riscul cu el şi să stea liniştiţi că va mai
juca. începuseră chiar să se gîndească să-l împrumute la un alt
dub de unde să luăm un alt jucător la schimb. Nici n-am vrut să
aud. Ştiam că Loţi se va face bine şi va îmbrăca tricoul Stelei”.
Pe de altă parte, chiar dacă era refăcut, Balint nu prindea decît
ultimele minute ale medurilor. Hotărît lucru, nu intra în planurile
lui Halagian, neînduplecat nici la presiunile prietenului său
Pădureanu, care insista pentru introducerea lui GabL “S-a supărat
atunci Jean, dar aşa vedeam eu lucrurile”, îşi aminteşte Armeanul
Din pricina încăpăţînării antrenorului, “Găboajă” ajunsese să nu
mai aibă somn. “Eu nu ştiu cum poţi să dormi”, îi spunea el lui
Belodedid cînd îl vedea d t e de liniştit “Azi-noapte n-am pus
geană pe geană. Mă gîndesc toată noaptea ce are ăsta cu mine, iar
tu, care eşti în aceeaşi situaţie, n-ai nici o treabă. Am ajuns de-1
visez noaptea pe ăsta”, se plîngea Balint colegului său de cameră.
Pe Halagian însă nu -1putea îndupleca nimeni. “Eram disperat,
povesteşte Gabi. Lucescu mă convoca în mod constant la lotul
naţional, iar el mă ţinea pe tuşă. La un moment dat am cedat
nervos. Am plecat din cantonament cu unprieten şi ne-am dus să
vedem nişte filme la video. Asta era la modă atund. Am stat toată
noaptea, iar a doua zi nu m-am prezentat la antrenament A fost
pentru prima şi singura dată în cariera mea de fotbalist cînd am
făcut aşa ceva”, explică Balint
Faptul că Steaua disputa primul m ed pe teren propriu în
competiţiile europene după 5 ani de pauză a creat o adevărată
 isterie tu jurul meciului. Din cele aproxim ativ 30.000 de bilete,
doar 2.000 au fost puse în vînzare la stadion, acolo unde coada s-a
format încă de luni, de la 3 dimineaţa. C asa s-a deschis abia la 10 şi
în num ai jum ătate de oră de adevărate lupte sum o stocul a fost
epuizat. Restul tichetelor s-au dat num ai pe relaţii, cadrele
m ilitare descoperindu-şi în acele zile rude de care nu m ai ştiau
nim ic de ani buni, dar care acum doreau să-i vadă pe Tancredi şi
pe C o n ţi în carne şi oase. M iercuri, cu 3 ore înainte de prim ul
fluier al elveţianului Bruno Galler, tribunele erau pline ochi. C um
vrem ea a fost splendidă, m icrobiştii au venit cu table şi cărţi, cu
care să-şi om oare tim pul pînă la startul de la 14:30.
“Uite -1pe BoloniT, au exclam at ei miraţi cînd Steaua şi-a făcut
intrarea pe arenă. G în d in d că nu -1are pe Stoica, în continuare
suspendat, A rm eanu l a decis titularizarea lui Loţi chiar dacă
acesta n-avea decît o săptăm înă de antrenam ente în picioare.
M iza însă p e ascendentul psihic asupra tinerilor săi coechipieri şi
pe repetarea istoriei golului pe care ex-tîrgm ureşeanul îl m arcase
“squadrei” lui Z o ff în urm ă cu un an şi jumătate. Purtaţi pe val de
un stadion cît o im ensă galerie, “viteziştii” au început meciul tăios.
Lăcătuş şi M ajearu au ratat două ocazii bune, B oloni a trim is vreo
trei şuturi sp re poartă, dar fără tăria de altădată, iar în ultim ul
m inut de dinainte de pauză Puşcaş a avut cea m ai m are ocazie a
meciului. Sin gu r la lim ita careului mare, după o superbă acţiune
a cuplului Lăcătuş - M ajearu, M arcel a vrut să rupă poarta, dar a
catapultat m ingea In înaltul peluzei. R o m a scăpase de ce fusese
m ai greu. în a doua parte, cu un B olon i obosit, care avea să fie
înlocuit de Balint, cu un Lăcătuş din ce în ce m ai stins, Steaua s-a
pierdut în hăţişul unei defensive pentru care jocul distructiv era o
a doua natură. M ai mult, în final, rom ânii au avut şansa de a pleca
învingători, de vrem e ce au beneficiat de un penalty obţinut de
Conţi. Era minutul 88 şi Duckadam se afla în faţă cu Righetti. Por­
tarul s-a încovoiat bine pe linia porţii, şi-a fixat adversarul din pri­
viri şi a început jocul psihologic. îşi amintise că, la prim ele lui
meciuri în Divizia A, procedase la fel şi în faţa lui M ircea Lucescu.
Acesta juca încă la Hunedoara, iar Helmuth apăra poarta
arădenilor. Atunci a făcut aceleaşi mişcări, i-a ghicit privirea şi a
prins mingea. Acum, la al doilea Iui meci în cupele europene, avea
să facă la fel. Şi cu acelaşi rezultat, pentru că sfera trim isă de
atacantul italian i s-a oprit parcă hipnotizată în mîinile-i uriaşe.
Meciul avea să se termine o-o şi, în ciuda paradei lui Duckadam,
tristeţea se lăsase grea peste stadion. C hiar dacă adversarul era
bine cotat, peste arenă plutea senzaţia că putea fi eliminat.
Oricum, în disputa indirectă a orgoliilor cu Craiova şi Dinamo,
“roş-albaştrii” ieşeau şifonaţi. Nu reuşiseră să treacă nici de primul
tur, după ce în anii precedenţi rivalii bătuseră la porţile finalelor.

P IC Ă T U R A C A R E A U M P L U T P A H A R U L

Ratarea obiectivului a săpat şi mai adînc prăpastia dintre

Halagian şi restul lumii. După ce, prin firea dictatorială, crease o
distanţă apreciabilă faţă de jucători, după ce intrase în contre cu
Alecsandrescu şi îl supărase şi pe ministru, singurul aliat îi
rămînea rezultatul. Eriksson îi spulberase însă şi ultima punte de
legătură cu viitorul lui în Ghencea, astfel că zilele Armeanului
printre stelişti erau numărate. M ai mult, în meciul următor de la
Tîrgu Mureş nu putea să îndulcească suporterii printr-o prestaţie
de excepţie pentru simplul motiv că în înţelegerea cu A SA pentru
cedarea Iui Boloni se pusese condiţia unui tratat de pace la egal.
Mulţi dintre jucători, in special cei tineri, nu ştiau însă nimic. Aşa
că, după o primă parte pe care Stelian Trandafirescu, trimisul
“Sportului", a catalogat-o “fără sare şi piper, cu minute întregi de
tatonare şi joc poziţional", a urmat o a doua “cu emoţii”, aşa cum
titra ziaristul. Intrat după pauză şi dorind să se răzbune pe ratarea
din meciul cu Roma, Puşcaş minea norii. în minutul 76 a trimis
chiar in bară, dar a avut surpriza să fie certat de Bumbescu, care
i-a urlat de la jumătatea terenului: “C e faci, bă, eşti nebun? Stai
dracului liniştit, te-ai găsit tu acum să strici totul”. în acel moment
şi cei care nu ştiau au priceput că meciul trebuia încheiat 0-0. Şi
aşa s-a term inat
C u m tensiunea crescuse deja peste limita de avarie, ratarea
calificării cu Rom a şi meciul de la Tîrgu Mureş, în care Armeanul
le-ar fi sugerat unor jucători, peste capul lui Alecsandrescu, că
dacă pot să cîştige să o facă, au fost principalele capete de acuzare
ale Arm eanului. în fapt, pretextele demiterii. Petrtru că pícátam
care umpluse paharul a venit din cu totul altă parte. Se întâmplase
ca în urm ă cu cîteva zile, la o vizită de lucru a preşedintelui
Ceauşescu, el să-i pună o întrebare lui Lică Bărbulescu, aşa, într-o
doară, cum făcuse şi înainte cu ani la Neptun. “M ăi, da’ ce se
întîmplă cu echipa aia a noastră de merge aşa prost?”. “Echipa aia”
era acum F C Olt, de care se ocupa cumnatul Lică la Scom iceşti şi
care nu strînsese decît 5 puncte după primele 6 etape. “C e să fie,
tovarăşe secretar general? D acă ne-a luat Steaua cei m ai buni
jucători. Şi, în plus, ne-a luat şi antrenorul!”. “C um v-a luat, mă, şi
antrenorul?", a întrebat şeftil statului, dar n-a m ai aşteptat
răspunsul pentru că, în fond, nici nu -1 interesa. Bărbulescu a
rămas vorbind singur. Toată discuţia fusese insă auzită de
Olteanu, aflat la cîţiva paşi în spatele celor doi. Tip care se ferea să
intre în gura şefului, ministrul a luat în acel moment hotărtrea
capitală în ceea ce -1priveşte pe Halagian. Pe care a pus-o în
practică imediat după revenirea echipei de Ia Tîrgu Mureş.
“Brancule, îi convoci pe Halagian şi pe Dinuţ şi le comunici că
de azi şi-au încheiat activitatea la Steaua”. M inistrul n-a avut
puterea să-i spună personal antrenorului că-1 demite. îl legau
totuşi ani de zile de cafele, whisky şi taclale în care încercase să-l
convingă să vină în Ghencea. Cum să-i spună acum că -1dă afară?
De aceea, îl însărcinase pe secretarul de partid să-i dea vestea.
Cînd a auzit, Armeanul a rămas siderat în afara rateul ui cu Roma,
echipa mersese ceas. După 7 etape se afla pe primul loc cu 5
victorii şi două remize. Armeanul îşi făcuse însă prea mulţi
duşmani într-o perioadă scurtă de timp. Dorinţa lui de a stăpîni
clubul, rigiditatea de care a dat dovadă şi modul dictatorial în care
a încercat să se impună în faţa unor fotbalişti de mare valoare îi
fuseseră fatale. După ani buni de la marea izbîndă de la Sevilla,
Halagian susţinea că mare parte din echipă a creat-o el. “Acum,
cu trupa aia băteam «naţionala» României la orice oră. Din păcate,
n-am fost lăsat să continuu. Vă spun eu, pînă la urmă, cel ce m-a
lucrat a fost ministrul Olteanu”. M are parte dintre jucători nu
împărtăşesc crezul fostului antrenor. “Prin felul lui de-a fi, lenei a
ştiut să transforme o echipă bună într-una de top. Dacă rămînea
Halagian, ne pierdeam în conflicte mărunte şi uitam esenţialul’ »•
spune Duckadam, completat de Stoica şi Piţurcă, cei care cred că
după plecarea Armeanului “ne-am redescoperit bucuria deăjuca,
pe care o pierduserăm în numai dteva luni”.
 VII
IENEI - IORDĂNESCU,
ECHIPAJUL TRIUMFULUI

Cînd a luat decizia de a -1destitui pe Halagian, Olteanu avea

pregătită varianta de înlocuire. Se sfătuise de multe ori cu
Alecsandrescu în privinţa succesorului şi de fiecare dată Ion îi
adusese aminte de nedreptatea făcută lui Iordănescu. “Tovarăşe
ministru, băiatul ăsta mai putea juca în Grecia, dar a renunţat la
bani pentru că generalul Com an i-a promis că -1pun la Steaua. V ă
daţi seama ce supărat trebuie să fie tovarăşul Coman, care e un om
parolist şi care în cazul ăsta nu s-a putut ţine de cuvînt”. Pledînd
pentru o promisiune, Alecsandrescu mărşăluia însă pe aceeaşi
veche cutumă a sa. L a Steaua să lucreze tei care au transpirat
pentru Steaua. Iar Iordănescu era, după Gică Popescu bătrînul,
după Apolzan, după Constantin, unul dintre ei. Chiar dacă Ion
C om an nu-i era superior direct, Olteanu avea capacitatea să
unduiască printre demnitarii acelei vrem i şi, într-un fel sau altul,
să-i mulţumească, fără ca gestul să pară executare de ordin. Şi cum
ministrul ştia că şi Valentin l-ar fi vrut pe Puiu la echipă, hotârîse
nu numai să-l pună, ci să şi pluseze.
“Puiule, de m îine eşti noul antrenor principal al echipei
Steaua”. în clipa în care ministrul term inase de rostit enunţul,
Iordănescu sim ţi cum toţi pereţii biroului de la “O rizo n t” se
prăvălesc asupră-i. N u se gîn d ise nici o secu n dă Ia scaunul
principalului. “T ovarăşe m inistru, nu pot să accept. N u sîn t încă
pregătit pentru asta. N -am antrenat pînă acum p e nim eni. D acă
la teorie m-aş descurca, în practică sînt zero. V ă rog să înţelegeţi,
nu pot să accept”. Olteanu o ţinea însă pe a lui. “M ai gîndeşte-te, A i
două zile ca să te hotărăşti. D arp în ă atunci m ergi la echipă. Vezi,
poate te acomodezi. Oricum, cel puţin secund o să fii”.
T im p de două zile, Puiu n-a m ai fo st om . Z iu a con du cea
antrenam entul, iar noaptea se duela cu gîndurile. în m in te îi
reveneau cuvintele generalului C om an, care înainte de plecarea
în G recia îi spusese să se întoarcă în cărcat “ Puiule, să nu cum va să
vii fără cel puţin două valize. U n a a ta cu tot ce vrei să pu i în ea, iar
a doua cu documentaţie de fo tb a l Fu ră tot ce poţi de la cei cu care
vei lucra pentru că-ţi va veni timpul să antrenezi Steaua. Ş i trebuie
să fii tobă de carte.1” . Puiu aşa făcuse. A cu m însă, de o parte era
raţiunea, de cealaltă aventura. L a 34 de ani, ban ca tehnică a Stelei
ardea. Practic, în gara lui sosise un tren pe care, pierzîndu- 1, a r fi
putut să nu -1m ai prindă niciodată. D ar, în acelaşi tim p, nu era
dispus ca, odată suit, să îşi rupă gîtul la prim ul m acaz m ai înalt. D e
aceea, la expirarea term enului, a dat răspunsul înţelepciunii:
“Tovarăşe ministru, nu pot să accept”.

E T E R N A V A R IA N T Ă

în cele două zile de m editaţie cerute de Puiu, şi O lteanu a

realizat că totuşi nu era mom entul să-l forţeze p e tînărul antrenor,
Oricum, avea varianta de rezervă. len ei eraîn continuare plătit ca
tehnician, deşi stătea la O radea. în plus, era m ilitar şi trebuia să
 asculte ordinele. Aşa că rechemarea lui nea îmi Ia post s-a
transformat in formalitate. “Nu avea rost să mai întreb de ce m-au
schimbat şi de ce mă pun acum. Pe de o parte eram obişnuit cu
acest tratament, iar pe de alta nu aveam încotro”, povesteşte Ienei.
Singura problemă răminea cea a secundului. Atît Olteanu, cît şi
lenei glndeau însă la fel. Amîndoi îl voiau pe Iordănescu. Motiv
pentru care, la revenirea tehnicianului în Bucureşti, lucrurile au
fost lămurite în mai puţin de un sfert de oră. Alecsandrescu radia.
Visul lui ca la Steaua să lucreze stelişti era acum îndeplinit Noul
cuplu de antrenori era “roş-albastru” sută la sută.
Revenirea lui lenei la echipă a fost ca răsuflatul de uşurare al
puşcăriaşului eliberat peste noapte. Efectul nu avea cum să se vadă
imediat Întîi a apărut reculul. Nea îmi a avut neşansa să se apuce
de treabă înaintea meciului cu Sportul Studenţesc, echipa pe care
Steaua n-o mai învinsese în campionat de 3 ani. N-avea s-o facă
nici acum, pentru că în dorinţa de a nu debuta cu stîngul,
tehnicianul a cerut multă prudenţă, care, în final, a însemnat un
0- 0 şters. Primul “unsprezece” n-a diferit mult de cel folosit de
Halagian. Portarul, Duckadam, şi linia de fund au rămas aceleaşi,
cu Bărbulescu pe dreapta, Eduard pe stînga, Iovan şi Bumbescu
pe centru. La mijloc însă, el l-a scos pe Petcu pentru a-i face loc lui
Balint iar partida cu Sportul a fost prima în care Stoica şi Boloni
au jucat împreună. Cum la stînga l-a plasat pe Majearu, iar în faţă
1- a fixat pe Lăcătuş şi Piţurcă, e lesne de constatat că formula de
echipă la revenirea în Ghencea era, de la mijloc în sus, copia celei
care varăzbi peste un an în Europa. Nefolosirea lui Belodedici era
singura excepţie. Nu peste mult timp, tehnicianul va găsi formula
miraculoasă. “Important a fost că nu se pierduseră lucruri
esenţiale din ce creasem în anul precedent”, spune lenei. “A u
apărut jucători pe care noi îi doream de mult, marele merit al lui
Halagian fiind acela că a reuşit să-l determine pe Loţi să accepte.
Înrest, Bărbulescu fusese contactat de noi încă de la ultimul meci
din campionatul ‘83 - ‘84, cînd am învins cu 1-0 la Ploieşti, iar
Bumbescu a vrut să fugă cînd a auzit că dă iar peste Armeanul”.
Derbyul cu Sportul n-a fost doar primul joc în care Stoica şi
Boloni evoluau unul lîngă altul, ci şi momentul în care între cei doi
se va lega cea mai trainică punte din cîte au existat în acea echipă.
“Sincer să fiu nu-mi plăcea deloc de Tudorel, îmi era tare nesuferit
şi îl priveam ca pe un viitor duşman”, povesteşte Loţi. “M eciul ăla
a fost suficient pentru a-mi schimba radical părerea despre el.
Eram la centrul terenului şi a dat o pasă proastă spre mine. M ă
aşteptam să-mi reproşeze că eu nu m-am plasat bine, că nu am
alergat sau mai ştiu eu ce. Ei bine, el şi-a recunoscut pe loc greşeala
şi, pentru a recupera balonul, a băgat un sprint urmat de o
alunecare la sacrificiu. Poate n-o să vă vină să credeţi, dar atunci,
pe loc, în cîteva secunde, în mintea m ea Tudorel a suferit o
metamorfoză radicală. A m realizat că antipatia pe care i-o purtam
se datora de fapt felului lui de a fi, de a lupta pînă la sacrificiu
pentru echipa lui. Era la fel ca mine şi pentru că semănăm atîtde
mult, de aia păream că ne vom respinge. în realitate, am
descoperit în Tudorel un om atît de sincer şi de corect încît azi pot
spune că îmi este cel mai bun prieten din toţi care au format acea
echipă de vis”, explică Boloni. în ceea ce priveşte lotul de jucători
pe care l-a găsit în Ghencea, Loţi avea unele nemulţumiri, “Erau
mulţi jucători supraevaluaţi, alţii fără sclipire şi perspective. Nu
vreau să dau nume acum. I-am spus atunci lui lenei care epărerea
 mea şi timpul m i-a dat dreptate. Treptat, Steaua a renunţat la ei.
M -am înşelat doar în privinţa lui Majearu, pe care nu -1vedeam în
stare să Iacă mare performanţă. De la meci la meci, m i-a schimbat
însă impresia. Poate cei tineri vor zîmbi, dar, după părerea mea,
M iţi a fost un jucător m ai mare ca D avid Beckham cel de azi”, e de
părere Boloni.
len ei a înţeles repede că a revenit în circuitul Stelei după ce
rem iza cu Sportul a fost disecată într-o şedinţă la club în care
reproşurile s-au înlănţuit. Perioada de reacom odare şi valoarea
adversarului n-au putut fi argum ente ale semieşecului. Singura
m odalitate de a transform a ocara în laudă răm înea rezultatul.
Dacă peste acesta se adăuga şi spectacolul, succesul era garantat
C eea ce s-â întîmplat la urm ătorul meci, cu JiuL Balint, preferatul
lui îm i, a deschis scorul în secunda 47, gol urmat de alte 5 pînă în
m inutul 60, sem nate de Radu 11(3), Stoica şi Lăcătuş. “A fost
întîlnirea în care ne-am dat seam a ce înseam nă presingul
adevărat”, a declarat Boloni. “D in primul minut am vorbit să stăm
î» p reajm a careului lor, să nu-i lăsăm să iasă, iar rezultatul s-a
v ă z p ţ D e alunei înainte, în special pe teren propriu, aşa am
proced at" “B ăieţii erau înverşunaţi, îl com pletează lenei,
începeau într-o vijelie căreia puţini îi rezistau. D e fapt, încă de pe
culoarul de la vestiare aveam 2-0. A i m ei se încurajau singuri, ţipau
de-i băgau în sperieţi pe adversari”. Pentru că nu fusese deranjat
nici m ăcar cu un şut, D uckadam i-a lăsat locul, în ultim a jumătate
de oră, lui Stîngaciu, determ inîndu -1pe cronicar să consem neze
un nou debut la Steaua. Iar pentru că urm ătorul joc al Stelei era la
Braşov, Lăcătuş şi-a făcut rost de un cartonaş galben pentru a lipsi
de la m eciul cu fosta echipă. Su b Tîm pa, tot Balint a fost salvatorul
antrenorului. După ce Spirea a deschis scorul, “Găboajă” a rupt-o
la fugă pe dreapta, a şutat tare, portarul a respins în faţă şi tot el a
adus egalarea. C are se va consem na şi la sfîrşitul meciului şi
menţinea Steaua pe primul loc la egalitate de puncte cu Dinamo.

“TOV. V A L I”

Pe fondul rezultatelor bune ale echipei, tribuna oficială a

stadionului din Ghencea a început să se populeze din ce în ce mai
dens. Generali, înalte oficialităţi ale statului şi unii ziarişti
acceptaţi de personalităţile vremii, precum Eugen Barbu,
Com eliu Vădim Tudor sau Dan Claudiu Tănăsescu, ocupau cele
aproape 40 de locuri din lojă. Printre ei avea să apară şi un
personaj care, cu trecerea timpului, va deveni exponenţial pentru
Steaua: Valentin Ceauşescu.
Fiul cel mare al preşedintelui statului fusese atras de mic de
fotbal. încă dinainte de 1965 cînd, de mînă cu tatăl său, mergea la
meciuri. Cum pe atunci Nicolae Ceauşescu avea în subordine, ca
adjunct al ministrului apărării, clubul Steaua, micuţul a devenit
suporter al “roş-albaştrilor”. După ce părintele a fost ales secretar
general şi a încetat să mai meargă pe stadioane, Valentin venea
singur sau însoţit de cîte un prieten. La început nici m ăcar nu
ţinea neapărat să stea alături de demnitari. T ip solitar, tăcut şi
introvertit, tînărul prefera să privească în tihnă, să spargă seminţe
şi să se bucure la golurile Stelei în voie, neştiut de nimeni. Era total
diferit faţă de Nicuşor, mezinul familiei conducătoare, din care
motiv, la vremea respectivă, se făceau speculaţii cum că nici măcar
n-ar fi fraţi de sînge. Generalul Coman îşi aminteşte o îndmplare
din anii ‘80, “Eram pe stadionul Victoria pentru o acţiune, ceva de
 genul P T A P , pregătirea tineretului pentru apărarea patriei, cum
se num ea atunci. E ram cel m ai m are în funcţie la acea m anifestare
şi am răm as surprins la un m om en t dat de vînzoleala p e c are o
creau securiştii. Strigau să se facă loc, fo rm aseră cordoane de
protecţie. E u eram deja în tribună şi am întrebat din ce pricină e
vilva. M i-au explicat că soseşte N icu şo r C eauşescu îm preună cu
N ad ia C o m ăn e ci. D u pă ce aleea a fo st descongestionată, au
apărut două m aşini în trom bă, cu girofaruri şi sirene. în spatele
lo r soseau cei doi cu o larm ă p e care n-o făcea nici şeful statului”.
V alen tin era exact opusul. L a m eciuri v en ea la v olan u l D aciei
prim ite d e la Protocolul de Stat, o parca în spatele tribunei în tîi şi
îşi fă cea lo c p rin m ulţim e de u nul singur. N u a avut niciodată
şo fe r. E r a greu de recu n oscu t pentru că refuzase întotdeauna
statutul de p ersoan ă publică. N u dorise să intre în politică, să le
urm eze p ă rin ţilo r în v reo funcţie. Privilegiile Iui erau de altă
natură. Şco lit 3 ani la Facultatea de F izică d e la Im perial C ollege
d in L on dra, V alen tin a preferat să con tin u eţn m ediul cercetării,
ocu pînd u n p o st la Institutul de Fizică N u cleară d e la M ăgurele,
îa a p ro p ie re a Bucureştiului. Ş i să-şi întreţină, d in d n d în e îîîd , u n
h o bb y, fotbalul. N u era în să ahtiat. D e m ulte o ri p refera să vadă
m eciul lin iştit acasă decît să bată drum ul la stadion. P rin an ii ‘70
v e n ise m ai des, se ataşase de trupa lu i Iordănescu, D um itru,
M a rce l R ă d u ca n u ş i ceilalţi, d ar totul s-a tăiat din tr-o dată.
îm p re u n ă cu u n p rie te n a h o tărît să m eargă la T îrgo vişte, la u n
m eci al Stelei, care se afla în lupta pentru titlu cu C raiova. în ciuda
u n ei p lo i to ren ţiale a rezistat p în ă la sfîrşit, dar fa vo riţii lu i au
pierd u t cu 4 -0 . A tu n c i a sim ţit c ă u n ii nu ju caseră co rect ş i şi-a
spus că n u m ai are ce căuta la echipă. în ţelegea c ă într-un sistem
corupt, de stîncă să fii şi tot nu poţi să nu cedezi la.un moment d a t
Iar fotbalul nu făcea excepţie. Aşa că, şi-a zis, decît să piardă
vremea, mai bine citeşte o carte sau joacă un bridge.
O dată cu revenirea Stelei în lupta pentru vîrfurile ierarhiei,
Valentin a început să fie băgat în seamă mai des. Ministrul Olteanu a
simţit că terenul era prielnicşil-a cultivat lafelcumprocedase în urmă
cupuţin timp cu Hie Ceauşescu. A început să-i trimită invitaţii oficiale
la meduri, să-l cheme în pauze sau după partide la o ceaşcă de cafea în
spatele oficialei şi să întreţină relaţia Valentin nu era însă tipul care să
preia iniţiativa Asculta pe toată lumea îşi mai dădea cu părerea dacă
era întrebat, dar atît înrest se amuza laauzul indicaţiilor tacticepe care
le dădeau politrucii vremii şi-şi spunea în gînd să nu ajungă niciodată în
aceastăposturăCutunpulînsă,pasiuneapentruSteaual-aatrastotrnai
mult către vestiarul echipei, către jucători şi problemele lor. Discuţiile
cu Olteanu s-au înmulţit dar cum specialistul numărul i în fotbal era
Alecsandrescu, cei doi au devenit tot mai apropiaţi Uşor-uşor, după
revenirea lui lenei la echipă, Valentin a început să apară şi la
antrenamente, şi în cantonamente. devenind“un personaj din anftirajnl
Stelei”. Poveştile “Sfinxului” îl fascinau. Afla o grămadă de lucruri
despre dedesubturile jocului pe care-1 îndrăgise de mic şi “microbul”
începuse să prindă rădăcini Cu timpul, “tov. Vali”, cum îi ziceau
jucătorii, a lăsat-o mai moale cu Măgurelde şi şi-a mutat “servichif în
Ghencea.Nuaacceptatnidodată vreo funcţie sau vreunbirou în dub,
dar în fiecare dimineaţă, înainte de sosirea jucătorilor la program, îşi
făcea apariţiala stadion. Stătea pe geam cu cafeaua în iâţă aseuhîndu4
pe Alecsandrescu, după care cobora la vestiare pentru a-i saluta pe
fotbalişti şi a le ascul tapăsurile. Pe nesimţite, legătura dintre ei s-a strins
tot mai mult La început rezervaţi, Boltiţii, Stoica, Piţurcă, Lăcătuş şi
 ceilalţi s-au apropiat atît de tare de el îndt l-au adoptat nu ca pe un şef,
d “ca pe un frate mai mare care avea grijă de noi şi, la nevoie, ne mai
scotea din belele”, după cum spune Marius.
Vestea că fiul preşedintelui se interesează de soarta Stelei a prins să
se difuzeze rapid. Prezenţa acestuiaalături de Alecsandrescu la CNEFS
sau la sediul Federaţiei le-a dat de înţdes adversarilor şi arbitrilor că
militarii au de acum un protector. Ăsta era şi scopul pentru care a
revenit la stadion. “Fără a avea vreo funcţie, Valentin dorea să stopeze
murdăriile din campionatul nostru, explică Stoica. Simţise că Steaua
se formase, avea perspective şi încerca s-o păzească de influenţa
malefică a conducătorilor politid ai lui Dinamo. Prietenilor le spunea
cănu vrea caSteaua să păţească ceapăţitCraiovadupă‘83,dndcd din
Ştefan cel Mare au lucrat la dezintegrarea echipei”. De asemenea,
intenţiona să risipească din vestiarul Stdei tentaţiajucătorilor deamai
vinde meciuri, aşa cum văzuse el la Tîrgovişte. Către arbitri, pe care
Securitatea îi avea la mină cu dosare, Valentin trimitea mesajul tăcut
că, de acum, nu trebuie să mai joace cum le cîntă Postdnicu pentru că
pot aveaun sprijin şi dinpartea“roş-albaştrilor'’. “Eraduşmandedarat
al armjamentdor.dcumpărăriiunui adversar,almituiriiaibitrilor.De
multe ori însă se făceau multefără cael să ştie”, spune Lăcătuş. De aceea,
chiar dacăîi era unchi, pe ilieCeauşescuîlvedeakfeldemalefiecaşi pe
Postelnicii.
“Tov. Vali, veniţi, domne, înainte de meci la n iU l caitte, sa
se mai sperie şi fluieraşii ăştia!”, i-azis odată Marius, dar solicitarea
s-a izbit ca de zid. “Vouă nu trebuie să vă stea gîndul la arbitri, ci la
joc. N-aveţi nevoie de ajutoare, pentru că sînteţi cei mai buni, iar
cu cît veţi avea meciuri mai tari aici, cu cît vor fi mai mulţi
adversari în România capabili să vă pună probleme, cu atît mai
repede vă veţi căli pentru întfinirile din Europa. D e asta nici nu
vreau să aud de aranjamente. Dacă o să faceţi hiaturi aici, n-o să
mai ştiţi care vă e valoarea reală, iar prietenia dintre noi se va rupe.
N u vreau să se spună că Steaua e echipă favorizată, iar eu vă
garantez că nu veţi fi nici furaţi. E bine că aţi ridicat problem a
arbitrilor, pentru că îmi place ca relaţia dintre noi să fie deschisă.
Dacă cineva e nemulţumit, s-o spună. încercăm să-l ajutăm. Dacă
cineva vrea să plece, e-n regulă, i se va da drumul, la fel cum dacă
cineva nu doreşte să vină la noi, nu -1 vom forţa. Există un
regulament pe care nu-1 vom încălca, pentru că noi trebuie să
dovedim că sîntem cei mai tari pe teren, nu în afara lui”. Principiile
lui Valentin erau clare şi corecte. Cu timpul însă, după 1986, el va
călca de cîteva ori peste promisiunile făcute. N u în m ai mult de 3-
4 cazuri şi, oricum, în infinit mai puţine ded t i se pun azi în circă.
Cadrul de mare performanţă pe care -1va construi în Ghencea,
suportul moral şi disciplina liber consimţită vor fi trei dintre cei
mai importanţi vectori ai lungului şir de izbînzi ale Stelei. C u
ministerul în spate, cu drepturile achitate la zi, cu problem ele
familiale rezolvate şi avîndu-1 prieten atît de apropiat pe “tov.
Vali”, valorile din lotul “roş-albaştrilor” vor avea liniştea necesară
şi vor căpăta încredere pentru a dem onstra pe teren că stat,
intr-adevăr, cei mai buni,

" A M I C A L E ’’ P E N T R U H R A N Ă

Miercuri, intre două etape, militarii s-au deplasat H M irii,

pentru un m ed amical, cîştigat cu 3-1. Ş i tn prima perioadă a lui
lenei, şi cu Halagian, asemenea meduri erau aşteptate de jucători.
La Vaslui, Alexandria, Găeşti, Feteşti sau comuna “ jo Decern-;
 brie”, primarii invitau echipa pentru un joc de pregătire la care se
ştia că spectatorii vor veni ca la urs. în schimb, steliştii îmbinau
utilul cu plăcutul. în afara acţiunii sportive în sine, jucătorii,
antrenorii şi conducătorii erau invitaţi la o masă după joc şi plecau
din oraşele respective cu 4-5 kilograme de cam e, o roată de caş­
caval, cîm aţi sau ouă după posibilităţile şi darea de m înă ale gaz­
delor. C eea ce azi pare ridicol, înainte de ‘89 constituia un mare
avantaj. C h iar dacă aveau bani cu mult peste m edia salariilor din
Rom ânia, fotbaliştii se confruntau şi ei cu porţionarea mîncării.
N um ele şi prestigiul îi ajutau să-şi găsească pile care să le supli­
menteze raţia oficială de 10 ouă pe lună, un kilogram şi jumătate de
zahăr şi de cam e sau unul de ulei. Aveau prieteni pe care-i plăteau
pentru a le facilita procurarea acestor alimente. Iar cînd venea cîte
un asem enea “amical”, alături de geanta cu echipament fotbaliştii
m ai puneau una la fel de m are pentru “foloase”.

B L E S T E M U L S T E L E I,
B L E S T E M U L L U I R A D U II

Corvinul, următorul adversar al Stelei în Ghencea, a pătimit şi

el sub furia “viteziştilor”. Lăcătuş l-a servit pe Radu 11la primul gol
şi tot el a stabilit scorul la pauză. Golul lui Gabor din debutul
reprizei secunde i-a înverşunat pe militari, care au mai punctat de
două ori prin Stoica şi prin autogolul lui Mărginean şi i-au prilejuit
lui lenei să-l introducă şi pe Belodedici. Golul din final al lui
Dubinciuc a stabilit scorul la 4-2, dar pentru cei 20.000 de oameni
încîntaţi de ce văzuseră nu mai conta nimic. “Dinamo, uită-te, ora
ta se apropie.1”, au scandat ei la sfîrşitul jocului. într-adevăr, urma
marele derby. în formă de zile mari, Lăcătuş a început pe stînga,
ameţindu -1 pe Rednic şi punîndu -1 pe Radu 11 în două situaţii mari
de a înscrie. Pentru “Şarpe” ziua de ii noiembrie 1984 avea să fie
rendez-vous-ul său cu ghinionul. Ş i al Stelei. Pentru că după ce
Petcu a deschis scorul din centrarea lui Boloni, dinamoviştii au
egalat prin Andone şi au luat conducerea înainte de pauză graţie
golului lui Dragnea. Părea un blestem. Se repeta scenariul de cu un
an în urmă, cînd trupa lui lenei deschidea scorul, dar de fiecare
dată “roş-albii” îşi atingeau scopul. în partea a doua, chiar dacă
Suciu a fost eliminat pentru lovirea lui Radu 11, Steaua n-a mai găsit
drumul spre gol. Iar acelaşi Radu 11 termina meciul pe targa după
un atac criminal al lui Alexandru Nicolae. Diagnosticul, entorsă de
genunchi cu întindere de ligamente, p ite a tras laxero x după cel
din martie ‘83, cînd la un meci Argeş - Dinamo agresorul fitseşe
acelaşi. Pentru Marin, luna şi jumătate de pauză forţată a însemnat
pierderea definitivă apostului de titular. Din acea clipă el a devenit
“al doisprezecelea”, aşa cum l-au numit coechipierii, pentru că
aproape întotdeauna era prima rezervă introdusă pe teren.
Nici Boloni n-a făcut un meci mare contra rivalilor din Ştefan
cel Mare. “M ă durea îngrozitor piciorul operat. Alergam numai
pe vîrfuri, pentru că la stîngul se făcuse rană. Nu era gheată care să
nu m ă jeneze. A m încercat la un moment dat una cu cîteva
numere mai mari, dar tot mă rodea. După meciul cu Dinamo, am
găsit însă antidotul. La jumătatea săptămînii am făcut un meci
amical cu o echipă din Bucureşti, în pauză am cerut o foarfecă şi
am decupat gheata de la stîngul în jurul răniL A m luat o sfoară şi
am prins capetele de piele undeva deasupra operaţiei. Cînd am
ieşit pe teren şi am văzut că nu se mai freacă îmi venea să zburd de
bucurie. Peurm ăam mai stricat cîteva perechi pînă cînd am găsit
 decupajul optim. Iar apoi, din superstiţie, am jucat mult timp cu
această inovaţie”, îşi aminteşte Loţi.
Detronaţi de Dinamo, steliştii urmau să înfrunte, conform
obiceiului, rafalele şefilor. Paradoxal, Ilie Ceauşescu şi-a temperat
discursul grobian, păstrînd tonurile la nivel scăzut Adversarii lui
nu erau jucătorii, ci antrenorul care revenise împotriva voinţeilui.
“A ţi pierdut cu Dinamo pentru că aici nu se mai face pregătirea
fizică din timpul hii Halagian”. Cuvintele lui Ilie l-au scos din
pepeni pe lenei, care a replicat la fel de prompt ca în episodul din
urm ă cu un an cu “V iaţa M ilitară”: “Atunci, aduceţi-1înapoi pe
Halagian!”. Roşu de mînie pentru că fusese contrat în public,
Ceauşescu a concediat dintr-un gest asistenţa şi l-a chemat pe
antrenor în biroul lui Alecsandrescu. “E u n-am venit aici ca să mă
jigneşti dumneata”, a fost principala acuză a lui Ilie. lenei a
încercat să-i explice că, pe undeva, cel jignit era el, iar în planul
pregătirii lucrurile stăteau bine. “Lasă, domne, că văd şi eu ce bine
stau, că ne-au bătut iar ăştia”. Pricepînd că nu are cu cine discuta,
len ei a cedat: “A veţi dreptate, tovarăşe general, vă rog să m ă
scuzaţi pentru ce-am spus”. Era exact ce voiau să audă urechiuşele
de elefant ale ofiţerului. Antrenorul a ieşit cu capul plecat din
birou. “Lasă, nea îmi, că tot cu noi o să ia titlul”, l-a îmbărbătat pe
scări Iordănescu. “Ştiu, Puiule, dar cînd văd cine mă jigneşte, îmi
vine să-mi iau cîmpii. N um ai că nu asta-i soluţia. Oricum, trebuie
să umblăm un pic la echipă”.

IMPUNEREA LUI BELODEDICI

len ei sim ţea că din formula de bază nu putea lipsi Belodedici.
în mandatul anterior îl încercase şi la închidere, dar locul lui M io-
drag era de ultim apărător. Hotărîtorpentru titularizarea lui Belo
a fost şi cuvîntul lui Boloni. “îl simţeam că are calităţi senzaţionale
pentru postul lui. îi trebuiau numai meciuri pentru a căpăta
experienţă. De aceea, m-am dus la nea îmi şi i-am zis să-l bage fără
frică. L-am asigurat că o să-l ajut şi eu foarte mult, că o să fiu atent
să închid culoarele în faţa lui. I-anS zis să-l lase cu încredere pe
mina mea, a acceptat şi aşa a intrat Belo în echipă. De unde n-a
mai ieşit”, relatează Boloni. Impunerea “Căprioarei” nu trebuia să
producă însă lezarea luijovan, titularizat pînă atunci pe post de
libero. Aşa că, de la începutul săptămînii, lenei a demarat
discuţiile individuale cu “Moţăţei”. “Fane, dragă, e păcat de băiatul
ăsta să facă tuşa. Şi pentru el, şi pentru tine, dar, în special, pentru
echipă, ar fi excelent ca tu să joci fundaş dreapta. Ai rază mai mare
de acţiune, îţi poţi pune mult mai bine în valoare tehnica şi viteza”.
“Bre, nea îmi, nu mă lua cu d-astea. De la tuşă pînă în afara
terenului mai e doar un pas şi pot să mă trezesc lingă mata, pe ban­
că”. “Fane, stai liniştit, nu-i vorba de aşa ceva. Hai să încercăm şi ai
să vezi că ochiul nu mă înşală”. Chiar dacă, iniţial, nu s-a împăcat
cu ideea şi a scăpat cîteva înjurături printre dinţi, Iovana acceptat,
în etapa următoare, la Scomiceşti, cu Bdodedici libero, evidenţiat
de Gheorghe Nertea în “Sportul”, “roş-albaştrii” au surdasât Oltul,
într-un meci în care Stoica, autogolul lui Eftimie şi Boloni au fixat
scorul la dimensiunile forfaitului. Pentru Loţi era şi primul gol
oficial sub tricoul Stelei. Cum Dinamo a considerat că strategia
unei remize la Petroşani e cea mai bună variantă după succesul în
derby, diferenţa faţă de “dini” scăzuse la un singur punct “Roş-
albaştrii” îl pierduseră însă tocmai pe Iovan, accidentat destul de
serios în partida cu Oltul. Cum Fane se adăuga pe o listă destul de
 lungă a problemelor medicale din echipă într-un timp foarte
scurt. Valentin s-a gîndit şi a propus o soluţie.

PRO FESO RU L DE KARATE

“Tovarăşe ministru, el este Florentin Marinescu, omul de care

v-am povestit că ar putea să se ocupe de pregătirea fizică a
echipei”. în tribuna oficială a stadionului, micuţul Olteanu avea
în faţă un tip bine făcut, chebos, cu faţă rotundă şi sprîncene dese
ce ascundeau o privire rece şi hotărâtă. “Da, domne, am discutat
şi de la i ianuarie te vei integra în programul stabiht de antrenori.
Tovarăşul Valentin mi-a vorbit de dumneata şi cred că vom face o
treabă bună împreună”.
Prietenia dintre “sensei” şi Valentin dura de aproape 12 ani. în
1974, la propunerea Elenei Ceauşescu, cei doi băieţi ai cuplului
prezidenţial au început să ia lecţii de karate. “Nicule, trebuie să ştie
să se apere singuri. Poate vor fi cazuri în care gărzile să nu fie în
preajm ă şi să fie atacaţi. în plus, ştii că Valentin refuză să aibă
m ăcar un om de pază”, i-a spus ea soţului. “Bine, atunci să-i
pregătească cel m ai bun din ţară”. L a acea oră, Florentin
M arinescu era numit de C N E F S coordonatorul artelor marţiale
din Rom ânia. A vea centura neagră 5 Dan în karate, 5 Dan în Jiu
Jitsu şi 4 Dan în Judo. Considerat părintele karate-ului de la noi,
a ajuns în scurt tim p şeful pregătirii trupelor speciale, a gărzilor
personale şi a formaţiunilor antitero. în 1976 a organizat primul
curs oficial de Karate D o din ţară la Universitatea Culturală
Ştiinţifică din Bucureşti. C u toate că pentru copiii săi considera
necesar acest sport, Elena Ceauşescu avea să-l interzică pentru
“restul lumii” cîţiva ani mai tîrziu. A şa cum avea s-o facă şi cu jocul
de bridge, pe care Valentin, spre exem plu, ti practica frecvent,
devenind dublu cam pion naţional p e echipe.
Prim a întâlnire dintre profesor şi celebrii învăţăcei s-a produs
în sala de antrenam ent a D irecţiei a 5-a, situată în spatele
Com itetului Central. Ulterior, antrenam entele se v o r desfăşu ra
în “ Prim ăverii”, la doi paşi de reşedinţa prezidenţială, în sala de la
Club Bazin, actualul Polo Club. “Bună ziua! E u am fost repartizat
să m ă ocup de pregătirea dum neavoastră. M ă n um esc Florentin
M arinescu şi nu sînt genul de om care să pup funduri. E u vă spun
dacă faceţi exerciţiile bine sau rău. S ă nu aşteptaţi laude
necuvenite. C u orice risc, nu v i le vo i da”. T ip direct, “sensei” îşi
expusese clar principiile în d te va fraze. D acă V alentin privi în jos
şi nu scoase nici un cuvînt, N icu şor păru în cîn ta t “ E super,
maestre, că ne-am săturat de lingăii ăştia!”. “D e atunci am devenit
prieteni”, îşi aminteşte M arinescu. Calvarului ce a urm at n u i-a
rezistat decît Valentin. N icu a cedat după vreo două săptăm îni şi,
în ciuda insistenţelor m aică-sii, n-a m ai ven it la pregătire. C e l
m are însă a înţeles mesajul exerd ţiilo r şi a progresat cu m ultă
rapiditate. “Astăzi are centură neagră 3 D a n în karate şi totul e pe
bune, fără nici o intervenţie. A re o voinţă extraordinară. E un tip
care dacă-şi pune ceva în cap nu se poate să nu realizeze. Ş i această
perseverenţă a lui a dus la obţinerea C u p ei C am pion ilor”,
povesteşte profesorul.
Conştientizîndim portanţapregătiriifizice, V alentin Începuse
de prin ‘82 să discute pe această tem ă cu prietenul şi îndrum ătorul
lui. Ştia că Lucescu ti solicita la fiecare început de an să ţin ă o
şedinţă de pregătire cu lotul şi îi ceruse să accepte să lucreze
pentru Dinatno. în plus, Înţelesese că m aestrul putea fi extrem de
 folositor şi în fotbal “Vale, ceea ce vreau eu să fac în România nu
face nimeni tn fotbalul de afară. Ăsta ar putea fi atuul nostru. Tu
ştii bine că artele marţiale lucrează asupra celor trei elemente
definitorii care creează întregul: fizicul, psihicul şi tehnicul. Te-ai
convins că una fără alta nu se poate dacă vrei să faci o adevărată
performanţă. Uite, la fotbal, degeaba jucătorul e talentat dacă fizi­
cul nu-l ţine să alerge ca să intre în posesia mingii. Dacă are şi fizic,
e şi tehnic, îi trebuie şi o pregătire psihică pentru a depăşi
m omentele delicate care intervin în joc. T e fură arbitrul, ratezi
singur cu portarul, te conduce adversarul. C e faci? Capitulezi? Nu.
D acă eşti bine pregătit mental survolezi aceste probleme şi te
impui. Şi în fotbal voi lucra ca în arte. Plecînd de la fizic spre
psihic” . Pledoaria l-a convins pe “Vale”, aşa cum îi spunea
M arinescu, cu atit mai mult cucîtValentin observase personal că
antrenamentele fotbaliştilor n-au nici pe departe intensitatea
celor din karate. Stretchingul static pe care Marinescu Ta impus
de la venirea în G hencea avea să-şi arate roadele în perioada
următoare, cînd accidentările determinate de contacte fizice sau
de suprasolicitări vor dispărea ca prin farmec. Ceea ce la vrem ea
respectivă era o prem ieră pentru România, azi e o obişnuinţă. Iar
genul de pregătire psiho-fizicăpe care Steaua l-a folosit începînd
din 1985 a devenit un lucru fam iliar şi în alte spoituri. “Naţionala”
de rugby a Franţei, care azi se pregăteşte pentru marile competiţii
cu trupele speciale, este doar un exemplu.

C A M P IO N I D E T O A M N Ă

L a mijlocul săptăm înii ce a urm at meciului de la Scom iceşti,

Lucescu a convocat un lot pentru “amicalul” cu Israelul de la T el
Aviv. în lipsa craiovenilor, lăsaţi acasă pentrua pregăti“dubla” cu
Zeleznicear Sarajevo, selecţionerul a chem at4 stelişti: Duckadam,
Boioni, Balint şi Lăcătuş, dar titular n-a fost decît Loţi. Helmuth
n-a apărat nici un minut, iar ceilalţi doi au intrat pe parcursul
reprizei secunde, Marius stabilind scorul final i - i . în acelaşi timp,
Stîngaciu, Belodedid şi Soare au m ers la lotul de tineret. U şor-
uşor, stdiştii începeau să se impună şi lanivelul reprezentativelor.
Chiar dacă, nu o dată, erau lăsaţi pe dinafară în detrimentul celor
care formau blocurile Craiova, Corvinul, Sportul sau Dinamo.
Demersul lui lenei pentru titularizarea lui Beloarodit chiar în
următoarea rundă, acasă, cu PofitehnicaTunişoara. “Căprioara” a
deschis scorul după o jumătate de oră de joc, descătuşîndu-şi
coechipierii, <WS au mai punctat prin Majearu, de două ori, şi
Puşcaş, bănăţenii reducînd din handicap prin Şunda. Iovan şi
Radu 11, accidentaţi, Lăcătuş şi Petcu, suspendaţi, n-au putut fi
utilizaţi. Ultimii doi au reintrat în echipă la mijlocul săptămînii,
cînd Steaua s-a deplasat la Cluj pentru “i6”-hnile Cupei, şi au
înscris 4 dintre golurile victoriei cu 6-1 în faţa CFR-uhii, la care au
mai contribuit reuşita lui Puşcaş şi autogolul lui M ureşan. A fost
doar un antrenament cu public şi o escală în drumul spre Oradea,
unde era programat jocul dinrunda următoare. Bihorul a început
în forţă şi a deschis scorul prin Dianu. Pînă la pauză însă, Piţureă
a reuşit să egaleze, pentru ca pe final să mai marcheze de două ori.
Cum Dinamo n-a obţinut decît un o-o la Tim işoara, gaşca tui
lenei a redevenit lider graţie golaverajului, criteriu secund de
departajare atunci, după numărul de puncte.
? Pentru Steaua arfi trebuit să tumezemeciul cu Universitatea
Craiova, numai că, la solicitarea oltenilor, întîlnirea s-a amînat
pentru finalul turului. Între timp, lotul a m ai făcut un “amical” în
Grecia, unde, de la prima clasată, Steaua, n-au fost convocaţi decît
Boloni şi Lăcătuş, şi unde “tricolorii” au pierdut cu 2-1. în
cam pionat, D inam o învingea la scor Bihorul, 4-0, şi trecea din
nou în frunte, avînd însă un m eci m ai m u lt în ultima etapă, “roş-
albaştrii” s-au deplasat la Bacău, acolo unde fuseseră pulverizaţi
în cam pionatul tre c u t D e această dată însă, m oldovenii erau pe
ultim ul loc, iar “ m înjii” crescuseră cu încă un an, timp în care
autom atism ele se conturaseră tot m ai d a r. Unul dintre acestea,
cel de funcţionare a tandemului Lăcătuş - Petcu, a adus şi golul
m arcat de m ijlocaş în prim a repriză. Apoi, cel de-al doilea mare
cîştig, maturitatea, a conservat scorul pînă în final. C um Dinamo
n-a obţinut decît un 0-0 la B aia M are, Steaua avea prilejul să
încheie turul pe prim ul loc. C u o singură condiţie: să învingă
U niversitatea în restanţa ce trăgea cortina peste sezonul de
toam nă.
Perspectiva term inării în frunte şi a unei vacanţe cum nu m ai
avuseseră de m ult i-a înrăit pe stelişti. UultOHitatea v e n e a la
Bucureşti cu m oralul la păm înt după eliminarea din C u pa U E F A ,
0-4 la Sarajevo cu Zeleznicear, şi fără doi titulari, Cîrţu şi M ănăilă.
“H ai, p e ei! Să-i omorîm! S ă nu mişte!” . Pe culoarul dintre vestiare,
steliştii declanşaseră un adevărat ritual al înspăim întării
adversarului. Lăcătuş, Bum bescu, Boloni, Stoica şi ceilalţi aveau
să facă din aceste strigăte de luptă o adevărată strategie, la care s-a
raliat u lterior pînă şi gentlem anul lenei. “C ălcaţi-i pe ochi!”, era
exp resia p e care antrenorul o rostea în u şa vestiarului pentru a
com pleta ş i el corul războinicilor. C raio va a căzut pradă u şo r
începutului în forţă al Stelei. B olon i a deschis scorul în că din
minutul 3, Piţurcă l-a majorat la mijlocul primei reprize, după care
geniul lui Lăcătuş a rupt echilibrul. Luîndu -1 in primire pe
experimentatul Ştefânescu încă din debut, Marius l-a enervat atît
de tare cu metodele lui de intimidare, incit căpitanul “naţionalei”
a cedat psihic. L-a lovit fără minge pe stelist şi a fost eliminat,
lăsîndu-şi echipa în inferioritate numerică la scorul de 2-0. Tot
Lăcătuş, drăcuşorul împieliţat, a stabilit scorul pauzei la 3-0 după
o cursă solitară pornită de la mijlocul terenului, încheind practic
meciul. Chiar dacă Rodion Cămătaru a reuşit să reducă din
handicap şi Lung să apere penaltyul lui Majearu, problema
învingătoarei nu se mai putea pune. Şi, “pour la bonne bouche",
cum zice francezul, în ultimul minut Stoica a executat impecabil
o lovitură liberă de la 17 metri, închizînd tabela la 4.-1. “Campioana
unei mari iubiri” ieşea din Ghencea pe scut, în timp ce gladiatorii
Stelei se retrăgeau spre case purtaţi pe braţe de miile de suporteri
ce rămăseseră în tribună minute bune după meci pentru a scanda
“Campionii! Campionii!”. Deocamdată doar de toamnă.
Revenirea lui lenei la echipă a adus calmul şi încrederea
printre jucători. I-a apropiat pe titulari de rezerve, făcîndu-i să
înţeleagă că fiecare trebuie să-şi aştepte momentul A ştiut cum să
le vorbească celor bătrîni, cum să-i dojenească pe cei tineri. A
priceput că o echipă mare nu se face cu îngeri, ci cu bărbaţi care
mai scapă la o bere în plus, mai întîrzie la un antrenament. De
fiecare dată a preferat să întoarcă spatele boacănelor făcute de
băieţi pentru simplul fapt că simţea că tot cu ei o să fiică treabă.
Pe de altă parte, chiar dacă în echipă taberele erau oarecum
delimitate, niciodată nu s-au format bisericuţe. Stoica, Boloni şi
Piţurcă formau gaşca înţelepţilor, Iovan, Bumbescu, Bărbulescu.
 Eduard, Radu Q, Lăcătuş şi Petcu deveneau, pe rînd, detonatorii
bunei dispoziţii. Duckadam, Tătăran, Puşcaş constituiseră gropul
ardelenilor, cărora li se adăuga deseori perechea nonconformistă
Balint - Belodedici. Majearu era mai rezervat, dar alipirea de zvă­
păiatul Stîngaciu crea şi aici echilibrul. Nu o dată însă, forma­
ţiunile fuzionau, fără ca reacţia rezultată să fie una cu explozie.
Desele vizite pe care şi le făceau în timpul liber, prietenia care se
legase între soţii şi vacanţele pe care de multe ori le petreceau tot
în comun au creat o legătura sufletească de care vorbea şi Tudorel
Stoica intr-un interviu de la finele anului 1984. Şi au infirmat
legenda care spunea despre căpitanul steliştilor că ar fi un demon
al destabilizării, un cîine rău cu toate noile vedete care se
transferau în Ghencea.

T E M P O R IZ A R E A L U I A N G E L O , P O S E S IA LU I
L U C E S C U , P R O G R E S IA L U I IE N E I

în plan tactic, deşi lotul era acelaşi pe care-1 lăsase Halagian,

jocul era complet diferit lenei reuşise în numai cîteva etape să
facă două mişcări excelente. Prima a fost cea a armonizării
perechii de mijlocaşi centrali Stoica - Boloni, iar cealaltă titu­
larizarea lui Belodedici şi reprofilarea lui Iovan. Tehnicianul l-a
păstrat pe Loţi în postul pe care se consacrase şi i-a dat libertate
de mişcare lui Tudorel. în numai două luni, căpitanul Stelei se
eliberase de stresul la care era supus pe vremea Armeanului şi
căpătase o zonă mai mare de acţiune. Cel care odinioară era doar
aghiotantul lui Dumitru şi Iordănescu, care era nevoit să rămînă
în permanenţă de gardă în propria jumătate pentru că starurile de
atunci ale echipei nu aveau obiceiul de a sta prea mult în propriul
teren, putea zburda acum în voie. Tudorel era ca un vulcan care
stătuse io ani în stare latentă, iar acum erupea. într-un singur tur
de campionat reuşise să marcheze de 6 ori, după ce între 1975 şi
1984 nu înscrisese decît 24 de goluri.
De altfel, eficacitatea a fost principalul cîştigal echipei. Steaua
revenise la stilul ofensiv care o consacrase. Fără să spună în mod
explicit la antrenamente, lenei cultiva jocul dintr-o bucată, din de­
vieri, direct pe poartă. Desenul tactic al militarilor se apropia
foarte mult de ceea ce se juca la acel moment în Europa. în 1970,
Angelo Niculescu venise cu o noutate: temporizarea. Ideea antre­
norului era aceea de a plimba mingea pentru a tăia din elanul ad­
versarului, pentru a-i stopa furia şi pentru ca elevii lui, prea puţin
ieşiţi prin lume atunci, să nu se mai sperie de fotbaliştii din faţa
lor şi să capete încredere. în 1984, M ircea Lucescu a adăugat la
teoria mentorului său noţiunea de posesie. După 14 ani fără re­
zultate, fotbalistul român îşi pierduse din nou încrederea. Chiar
dacă în ţară erau zmei, la meciurile internaţionale “tricolorii’’ cla­
cau în principal mental. Lucescu a priceput acest lucru şi şi-a
construit strategia pe ideea de a păstra mingea cît mai mult, anu-
lînd astfel printr-o mişcare continuă forţa de joc a “duşmanufufL
Posesia se oprea însă la linia de fund, pentru că antrenorul nu
reuşise şi o progresie în adîncime pe măsura pregătirii atacului.
Instinctual sau nu, lenei a izbutit acest lucru. La posesie, el a cerut
în permanenţă viteză şi deplasare în adîncime pentru a ocupa spa­
ţiile libere din spatele adversarului. Fără a interzice total driblin­
gul, nea îmi cultiva jocul din maximum două atingeri, singurul
menit a iuţi întregul angrenaj. Aşa a apărut viitoarea “roş-albastră”,
aşa s-a născut noţiunea de “viteziştf, aşa s-au putut marca 40 de
 goluri într-un tur de campionat. în fond, aşa s-a creat ceea ce
suporterii au numit “Circul Ghencea”.
N im ic însă nu se putea clădi fără o fundaţie fizică temeinică.
A ici era tărîmul lui Iordănescu. C hiar cu riscul de a fi înjurat de
băieţi, Puiu începuse să deschidă valiza cu documentare pe care
i-o ceruse C om an. Preocupat încă de pe vrem ea cînd m ai juca de
metode cît m ai noi de antrenament, Iordănescu furase meseria,
în G recia îl avusese antrenor pe englezul Less Shanon, un
tehnician cu profil european, adept al stilului tehnic. D e la el a
prins multe. D upă şedinţele de pregătire, fugea acasă şi-şi nota
lecţiile de antrenament după numele cu care le boteza britanicul.
L u a dicţionarul, pentru că la vrem ea respectivă abia desluşea
lim ba lui Shakespeare, şi redenum ea exerciţiul în rom ână. A şa
s-au născut şi “Poştaşul”, şi “Plicul”, teme fizice la auzul cărora şi
astăzi M ajearu, Lăcătuş sau Bum bescu transpiră numai reamin-
tindu-şi iadul im pus atunci de Puiu.
Peste toate acestea venea însă valoarea intrinsecă a fiecărui
fotbalist. “Luat post cu post eram cei m ai buni din ţară, chiar dacă
la echipa naţională prim eau convocări m ereu alţii”, povesteşte
Iovan. “ Fiecare îşi făcea excelent m eseria pe partea lui de teren.
N u exista să ne fie frică atunci cînd m ingea ajungea la vreunul
dintre noi. A junseserăm să ne sim ţim cu ochii închişi. S e creaseră
nişte autom atism e greu de im aginat astăzi. Eram ca o m aşinărie
excelent unsă, care dădea extrem de rar rateuri. Iar un m are m erit
în pu n erea la pun ct a acestui angrenaj a avut-o B oloni. N u ştiu
cum făcea, dar Loţi gîndea excelent fiecare fază. E ra m ereu acolo
unde aveam nevoie de el. E l a fo st factorul de stabilitate a unei
echipe pîn ă atunci p e cît de avîntate, p e atît de riscante în multe
momente. Clipe care ne-au şi costat cu un sezon înainte",
concluzionează “căpitanul de la Sevilla”. Iar Balint îl completează:
"Loţi şi Tudorel au format creierul acelei echipe. Noi, cei tineri,
eram nişte năzdrăvani. Ei gîndeau pentru toţi. Ei dădeau tonul la
atac, ei spuneau cînd să ne apărăm, iar în afara terenului erau nişte
profesionişti desăvîrşiţi. Am avut o discuţie pe această temă şi cu
Gică Hagi. «Măi, Gabi, mi-a zis, tu nu-ţi dai seama ce mare echipă
a fost aia. Eu îţi spun cum se vedea din afară. Era extraordinar
presingul ăla pe care-1 făceaţi, pasaţi într-un ritm senzaţional, ce
mai, jucaţi cam ce joacă azi Manchester United»”, a povestit
Balint

“ S E N S E I ” F A C E P R IM A V I C T IM Ă

Pentru stelişti, 1985 a început cu surpriza prezenţei lui

Florentin Marinescu la Forban. Dacă, la început lenei şi
Iordănescu erau puţini reticenţi la ceea ce dorea profesorul,
jucătorii efectiv nu pricepeau ce rost mai are încă un tehnician.
“Sensei” a simţit stringerea de inimă a fotbaliştilor, dar era
pregătit Păşea într-un sport în care trona boemia, în care
noutatea, oricare ar fi fost ea, era luată în rîs. De aceea a ţinut să
pună la punct din start cîteva principii clare. “Eu vin dintr-o lume
mult mai riguroasă”, au fost primele cuvinte ale lui Marinescu în
faţa jucătorilor care formaseră un semicerc în sala de sport T oată
activitatea pe care o voi desfăşura cu dumneavoastră trebuie să se
bazeze pe respect reciproc. Nu mă voi raporta niciodată la ce ştiu
eu să fac şi ce puteţi dumneavoastră. Vreau însă să vă asigur că nu
suport glumele de prost gust. în relaţia pe care o statuăm azi, aş
vrea ca totul să se rezolve prin vorbe. Dacă nu se va putea şi voi fi
 nevoit să folosesc şi corpul, cred că numai dumneavoastră aveţi
de pierdut”. în spatele grupului, Iovan, Bumbescu şi Bărbulescu
începuseră să chicotească. “ Dom’ profesor, nu vă uitaţi şi la noi
cum arătăm? Toţi trei om reuşi să vă punem jos, nu credeţi?”. “Eu
zic că n-ar fi bine să încercaţi, băieţi!”. Puşi pe şotii, cei trei n-au
ţinut cont de recomandarea “senseiului”. Spre seară, cînd
M arinescu se îndrepta spre camera sa, au organizat o pîndă şi,
alături de încă vreo 3-4, i-au sărit în cîrcă. Karateca vorbise însă
serios. Dintr-o mişcare bruscă s-a scuturat de primii doi, s-a
întors, a prins capul primului venit şt i l-a pus pe genunchi.
Nefericitul nu era însă unul dintre iniţiatori, ci “ăla micu’, Belo,
care se băgase şi el ca musca în lapte şi s-a ales cu un cucui în
frunte”, povesteşte amuzîndu-se Marinescu.
Treptat, atît antrenorii, cît şi jucătorii au priceput rolul
stretchingului. Firesc, unii ca Boloni, Balint, Belodedici îl făceau
de plăcere, alţii, ca Petcu, Lăcătuş sau Bumbescu, de nevoie. N u o
dată, ultim ii au fost scoşi din antrenament pentru că executau
m işcările în dorul lelii sau spărgeau cu glumiţe nesărate liniştea
de catedrală pe care-o impusese M arinescu. Totul se va regla o
dată cu trecerea timpului, iar programul maestrului va deveni ca
un ritual sacru. M ai m ult decît atît, în cantonamentele lungi,
jucătorii au m ai renunţat la table sau rum m y pentru lecţii de
autoapărare cu profesorul de karate.

S T O IC A R E F U Z Ă “ N A Ţ IO N A L A ”

Convocaţi la lotul naţional pentru un stagiu de pregătire la

capătul căruia era program at amicalul cu Portugalia, Boloni,
Piţurcă şi Lăcătuş au scăpat de Forban. Anunţat şi el printre cei
chemaţi. Stoica a preferat să rămlnă ia duh. Pentru nimeni nu mai
era insă o noutate. T udorci hotărîse acest lucru cu multă vrem e in
urmă. ‘ Nu puteam s i joc pentru echipa naţională. Tot timpul am
fost un tip de casă. tmi ajungeau cantonamentele de la echipa de
dub. Aveam deja o virată la care nu mai alergam pentru glorie, iar
programul suplimentar mă d&rtma In primul rind psihic. Nu pu­
team duce o luptă pc două fronturi. Tot timpul m am considerat
un om corect şi de aceea am preferat să dau lucrurile pe fată. T o c­
mai In această idee am discutat cu Lucescu şi i-am explicat cum
stau lucrurile din punctul meu dc vedere. El a părut că mă Înţelege
yi m a asigurai că dacă asta c hotărî rea mea, va ţine cont dc ca şi nu
mă va mai chema. Numai că Lucescu nu mi-a răspuns cu aceeaşi
corectitudine. După o perioadă dc timp m-am trezit din nou
convocat 1V vremea aceea, cine refuza să joace la echipa naţională
era suspendat şi ia dub. Probabil că a procedat aşa cu mine, ca să
atftbcască Steaua. Nu l-am Înţeles, după cum nu l-am Înţeles n id
cu murdăriile pe care le-a făcut după 1986. Reuşise să facă la
Dinamo o echipă extraordinară, dar din cauza manevrelor din
campionat, din pricina «dinamoviadclor» cu Victoria, M orenii,
Bacăul. Corvinul, Jiul şi alte echipe din sfera lor dc influenţă, n-a
avut nici rezultate internaţionale. Practic, şi-a furat căciula singur
şi, la ora meciurilor adevărate, echipa n-a mai ştiut care-i era de
fapt adevărata valoare. Revenind Insă la echipa naţională, pentru
c i Lucescu n-a fost corect, n-am mai fost nici eu. Am invocat
accidentări dc flecare dată dn d eram chemat şi-mi găseam astfel
motiv să rămin la dub", explică Tudorel Stoica.
M edul cu lusitanii de la Lisabona a fost primul zvîC
internaţional al tui Lăcătuş, introdus după pauză, d n d scorul era
 2-o pentru portughezi, M arius l-a făcut franjuri pe adversarul
direct, fundaşul O ceano, şi, în numai 20 de minute, a reuşit să
marcheze de două ori în poarta lui Damas. Superbul gol al lui
Hagi, şut de la peste 30 de metri, a pus capăt unui meci cîştigat de
“tricolori” cu 3-2, al cărui erou fusese puştanul uscat şi pletos, care
Ia 20 de ani şi la doar a 7-a selecţie îl determina pe M ircea
Tudoran, trim isul “ Sportului”, să-l desemneze “cel mai bun
jucător de pe teren”. D in păcate însă, Lucescu va miza foarte puţin
pe “blocul” Stelei în preliminariile pentru Mvmdialul mexican şi,
în final, va plăti cu un eşec.

T Ă T IC U L C U “C A P D E M O R T”

C a să scape de troienele din ţară, steliştii au plecat pentru o

săptăm înă în G recia. Ilie Bărbulescu stătea însă ca pe ghimpi.
Răm asă în ţară, soţia urm a să nască, iar “Balamuc” dădea zilnic
cîte trei telefoane să afle dacă barza îi adusese un frăţior Andreei
Ştefania, fetiţa lui de 5 anişori. De fiecare dată prim ea răspuns
negativ. “Da’ ce-i, frate, iapă, naşte la 15 luni? 1-a trecut sorocul de
vreo trei săptăm îni”, spunea Iliuţă perpelindu-se în holul
hotelului. M otiv pentru Iovan şi Bum bescu să-l ia în băşcălie.
“Frate, am im presia că te-ai vorbit cu nevastă-ta să mai stea ca să
nu dai de băut pe aici, că te frige la buzunar'’. “Plecaţi, bă, de-aci, că
n-am c h e f de bancurile voastre”, încercă să-i expedieze llie, dar
Fane şi Bum bi aveau c h e f să-l tachineze. “Bambino, ia uite la ăsta
ce cap a r e f, spuse Iovan. “A şa e, frate, parcă e cap de morţi”,
com pletă Bum bescu. “Ia uite, bă, cine vorbeşte! A veţi noroc cu
m ine şi cu Belo, că m ai refacem m edia de frum useţe a liniei de
fund. C ă dacă nu eram noi, speriaţi oam enii pe stadioane. Da’,
sfaţi lmtş^ţT djiJ a c ă m erg la fem ei m p a a le u v&î m ă duc. Păi, cîn d
o să v ă vad ă alea cu feţele astea, o să fu g ă la m in e, bă, ş i o s ă m ă
,îipuse lajamet Rărbulee<3
scutea^di#vră|eal&injfcsM LPe »9
ianuarie i 0 $ se năştea A n d rei, m o tiv p e n tru Iliu ţă s ă n u uite
jb id o d & S că stagiul din G recia i-a adus *A <6hal doilea copil, dar şi
cea de-a doua poreclă: “C a p de m ort”.

PLICURI LII iB C R E t l ALE LMR HHT%SăB&

U ltim a repetiţie înaintea startului s-a d e s fă ş u ra t la O radea,
unde Steaua ajj&jfflgaffi ie s * ohA iiiH lt»
gorică: 5-0 cu D ebreţin p jB flg L Piţurcă, Lăcătuş - 2, T ătăran ) şi
3-0 cu SzegedifPiţurcă, BofânijBeIbdetficŞsiD ebutulIîj f t i E W H I
s-a făcut la p ălaţi- in "optim ile” P e u n w e » a se m ăn ă to r
celui pe c a r t ^ i i â l r t l t t ^Jft1% jia-|?^t m ilitarii n -au m ai greşit
şi au dispus de D un ărea c u 2-0 , graţie p u n cte lo r reu şite de
Bum bescu, prim ulpen tru Steaua în tr-u n n ieei oficial, şîL tc ă tu ş .
O altă v e r ific a i^ 3-1 contra lotului d e tio it o t , în care au jucat
Belodedici, B alint şi So are, a preced at p artid a d in “sfertu rile”
Cupei, 'As ia Ş e f i c u F C B aia î s f e ’e, cîştigată şi ea c u i - o^sccmt
stabilit în prim a repriză de şutul necruţător al lui B olon i. Pentru că
terenul era îngheţat şi pentru a n u su p o rta ia r fu ria şefilor, în
avibftul Oehipel a urcat de această d l X şi S u d i K o n rad, cel care
îm preună cu organizatorii a pus la pu n ct su prafaţa d e joc. D e
altfel, după păţania de la D unăre, o ri de cîte o ri a fo st n evoie, şeful
adm inistrativului a făcut deplasarea cu echipa pentru a se asigura
că totul e în regulă în ceea ce priveşte suprafaţa de joc.
Returul a început la Piteşti, acolo un d e S teau a treb uia să-şi ia
revan şa pen tru punctul p ierd u t în tur. în fo rm u la stan d ard ,
 Duckadam - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Petcu,
Stoica, Boloni, Majearu - Lăcătuş, Piţurcă, băieţii lui lenei s-au
impus la limită, i-o, gol Lăcătuş, dar nu s-au putut distanţa în
clasament pentru că Dinamo cîştiga la acelaşi scor meciul de la
T îrgu M ureş. L a tradiţionala şedinţă dinaintea meciului,
ministrul Olteanu i-a tras deoparte pe Piţurcă şi Lăcătuş. “Dacă
începeţi bine, luni dimineaţă vă aştept la mine la birou să
discutăm ceva”, le-a spus generalul. Cum “roş-albaştrii” păşiseră
cu dreptul, atacanţii au ascultat ordinul şefului şi s-au prezentat la
sediul de la “Orizont”. “M ăi băieţi, vreau să rămînă între noi, să
nu m ai ziceţi la nimeni. Uitaţi, aveţi aici cîte o mie de lei de
fiecare, iar dacă veţi da în continuare goluri veţi mai fi
recom pensaţi”. îm purpuraţi, Lăcă şi Piţi au ieşit în pasul
ştrengarului din biroul lui Olteanu, în cei 5 ani de cînd se
implicase în fotbal, ministrul deprinsese multe din tainele acestui
s p o rt Stim ularea individuală era una dintre ele. Povestea cu cei
doi s-a repetat de nenumărate ori pe timpul mandatului lui
Olteanu, iar secretul s-a păstrat multă vreme. Pînă într-o zi cînd,
facînd anticam eră pentru a-şi prim i plicurile, cei doi au avut
surpriza să dea nas în nas cu un Stoica radios, care ieşea din
acelaşi birou. “Tudore, nu zici nimic, mergi pe burtă?”. La început,
căpitanul Stelei a vrut să eschiveze. C înd şi-a dat seama că Piţi şi
Lăcă ştiu despre ce e vorba, a recunoscut motivul vizitei, dar cei
trei au făcut un pact de conservare a secretului, care a fost
deconspirat destul de tîrziu, după destrăm area echipei.
Revenirea în G hen cea a însem nat un nou spectacol, 4-0 cu
C him ia Rîm nicu Vîlcea, Majearu, de două ori, Piţurcă şi Radu 11
sem nînd pentru izbîndă. Dacă “Şarpele” reapărea în tricoul Stelei
după accidentarea din toamnă, lenei ll pierdea însă pe Petcu, care
va face ruptură de menise şi va absenta o bună bucată de vreme.
Neşansă pentru Fane, noroc pentru Balint, care îşi va găsi iar locul
printre titulari. Urm aînsăo deplasare la BaiaM are, acolo unde se
pierduse practic campionatul trecut. Fără Bumbescu, suspendat,
Stoica şi Petcu accidentaţi, Steaua avea să suporte dominarea
gazdelor în prima parte. Marcaţi stiins de Weissenbacher şi Raţ,
Lăcătuş şi Piţurcă n-au mişcat pînă spre final. în minutul 83 însă,
Marius a avut o sclipire de geniu, l-a pierdut pe drum pe cel care
avea să-i devină coleg din vară şi a marcat golul care a însemnat
prima victorie a Stelei în Dealul Florilor. Bucuria izbînzii a fost cu
atît mai mare cu cît Dinamo a remizat, 2-2, cu Corvinul la
Flunedoara.

C O N F L I C T Î N T R E M O R A R U Ş I D IN U

Sîmbătă, 16 martie, avea să rămînă în istoria fotbalului nostru

ziua în care s-a înregistrat cel mai mare număr de spectatori pe o
arenă din România. Pentru că, de ceva vreme. Elena Ceauşescu
interzisese transmisiunile din campionatul intern, peste 100.000
de microbişti au luat cu asalt stadionul “23 August” ca să vadă
cuplajul Rapid - Steaua şi Dinamo - Sportul. Furioşi, oamenii au
escaladat gardurile şi nici anunţurile mincinoase făcute la staţia
de amplificare, cum că meciurile se difuzează în direct, nu i-au
înduplecat să părăsească arena. Cei care nu mai prinseseră un loc
în tribune, pe reflectoare, pe stativul flăcării de la Universiadă sau
prin pomi s-au revărsat pe pistă. în urma acelui cuplaj, pe
stadioanele din România locurile au început să fie numerotate ca
la teatru, iar paza la meciuri să se dubleze. După ce Piţurcă a
 deschis scorul rapid în meciul de deschidere cu un voleu din afara
careului, privirile s-au fixat mai mult la spectacolul tragicomic din
tribune. Nemulţumiţi că nu puteau vedea din pricina celor aflaţi la
nivelul gazonului, cei din primele rinduri au început
bombardamentul cu bulgări, care aveau să ţintească, la un
moment dat, şi jucătorii. Pe teren, Steaua domina jocul şi înscria
încă un gol prin Balint, stabilind rezultatul final: 2-0.
Lovitura de teatru s-a produs chiar în debutul celuilalt joc. în
primul sfert de oră, Bozeşan şi Coraş făcuseră ca tabela
electronică să arate 0-2 în derbyul Dinamo - Sportul. învinovăţit
la ambele goluri de Com ei Dinu, Moraru a fost schimbat în
minutul j 8. După meciul din etapa precedentă, “Procurorul”
modificase pe drum programul echipei şi-i anunţase pe jucători
să intre direct în cantonament “Eu nu rămîn, domne”, a replicat
Ţeţe. “Ai anunţat un program, iar dacă nu mă duc acasă o să zică
nevastă-mea că am fost la femei”. Lui Moraru i s-a raliat şi
Alexandru Nicolae, amîndoi plecînd de la Săftica. Oricum,
trimiterea lui Ţeţe pe banca de rezerve avea să grăbească
demiterea lui Dinu. în partea a doua a meciului cu Sportul, deşi
Zare a redus din diferenţă, “cîinii” n-au putut evita primul eşec din
campionat. Dihonia intrase în casa dinamoviştilor, iar acesta avea
să fie primul semnal al dezagregării. Distanţată la 4 puncte, Steaua
se apropia cu paşi mari de titlu.
Runda următoare n-avea să aducă nimic nou, de vreme ce
principalele candidate la şefie terminaseră învingătoare: Steaua,
1-0 cu Politehnica Iaşi (gol Piţurcă), Dinamo, 3-2 cu F C Argeş.
Universitatea Craiova, cu Florin Halagian instalat la comanda
tehnică în iarnă, pierdea în Bănie meciul cu Sportul Studenţesc şi
ieşea definitiv din cursa pentru titlu. C am pionatul se întrerupea
în să pentru a face loc pregătirilor ech ip ei naţionale în ved erea
meciului ca T u rd a d in prelÎnfinariiÎeCM . în ain te cu o săptăm înă,
Rom ânia a fe c t a m am ical, la Sibiu, cu Polonia. Boloni, Lăcătuş şi
Piţurcă au fost titulari, ah im u l fâcîndu-şi astfel debutul, i a r
“tricolorii” n -a & d tf& ftd e c ît un egal aIb p » o . M otiv suficient de
ftfflH Biittfeengh: L u c e sc u s I renunţe la atacanţii de la Steaua şi
să-i titularizez® f a j p s f i f cu “otom anii” pe C o ra ş şi C ăm ătaru .
C am i a contribuit cu două p M L I g J l H f o l K 3-0 pentru care a
m ai punctat şi H agi. Lăcătuş a lo ta ita fife ln m inutul 58 ş ix o n -
form însem nărilor lui Gheorghe Nicolaescu, care l-a şi evidenţiat,
“a revigorat atacul, creînd acţiuni periculoase în zona sa”.

M eciul cu Turcia a avut şi o conotaţie aparte. Anunţat titularîn

avancronica apărută în “Sportul” chiar în ziua partidei, B o lo n i n -a
apărut nici un minut în echipă. Cotidianul de specialitate n-a scris
nici un cuvînt despre Loţi n ici în cronică, n ici în reven irea de
vineri. Tăcere absolută. C e se întîm plase de fopt? în că de Ia sosirea
în Ghencea, jucătorul pusese acea condiţie dură, de a fi lăsat să se
stabilească definitiv, îm preună cu fam ilia, în U n garia. S o ţia sa
avea acolo şi o m oştenire din partea unui unchi, ia r L o ţi îşi
depusese actele de em igrare. Chestiun ea n u era deloc nouă.
A scensiunea Stelei, cu B oloni în rolul jucătorului determ inant
pentru echipă, a repus însă dosarul pe rol. Securitatea «acţionat
imediat, iar prim ul pas a fost excluderea din lotul naţional. Tirul
avea însă bătaie lungă şi viza încercarea celor d e la Dinam o d e a
sparge trupa din G h en cea. M o tiv pentru care Postelnicu l-a
 înştiinţat pe Olteanu despre fapta jucătorului, anunţîndu -1
totodată că s-a aflat “sus”. De teama de a nu se pune rău cu cei mari,
generalul a dat fuga imediat la club şi i-a anunţat pe subordonaţi
că “de azi. Boloni este scos din toate drepturile, din echipă şi din
armată". “Am rămas mut cînd am aurit, povesteşte lenei. Eu ştiam
de intenţia lui Loţi, dar asta nu era de acum, ci mai de m u lt Am
luat im ediat legătura cu Valentin, iar cînd a aurit, acesta a oprit
toată desfăşurarea de forţe. A plecat imediat. Nu ştiu unde, dar
bănuiesc că la tatăl lui. Peste o oră s-a întors şi ne-a comunicat că
ordinul lui Olteanu nu m ai este valabil”.
Valentin mai apelase la părinţi pentru a interveni în favoarea
prietenilor. Prin anii ‘70, după ce se specializase în karate şi
cîştigase suficiente clasificări, Florentin Marinescu a organizat o
şedinţă foto pentru a face cîteva poze artistice. Valentin stătea în
diverse poziţii de lovire şi flashurile zburau pe lingă el. L a un
m om ent dat, după o lovitură a lui Marinescu, s-a dezechilibrat, a
căzut şi şi-a rupt un deget “în acel moment, aghiotanţii au luat foc,
îşi am inteşte M arinescu. Im ediat au înştiinţat-o pe Elena
C eauşescu despre întîmplare. V ale a plecat la spitalul Elias, iar
m am a sa a ordonat, p e loc, să m ă dea afară de la «Interne». A m
plecat şi eu la spital, iar după ce a ieşit din sală cu ghipsul pus,
V alentin a venit pe hol, unde -1 aşteptam. I-am spus ce se
întîmplase. S-a suit în m aşină şi s-a dus direct la Snagov, la taică-
său. M ai tîrziu m i-a spus şi cum s-a derulat discuţia. N icolae a
început să rîdă cînd a auzit stupizenia. A dat un telefon şi
chestiunea s-a rezolvat, iar apoi, la plecare, i-a zis lui Valentin:
«Păi, dacă m ă apucam eu să-i dau afară pe toţi care m i-au dat
degetele peste cap la volei, răm îneam fără Partid»”.
 După întoarcerea de la Cabinetul numărul i, Valentin i-a
transmis lui Loţi să stea liniştit că totul e rezolvat, iar apoi jucătorul
a fost hyC deoparte cle iln â t’ ^ J ^ u s e deja bagajul, săracu, iar
ăia cu partidul din club hotărîseră să-l trimită la o echipă de
Divizia C, povesteşte tehnicianul. Eu am vorbit deschis cu el şi
trebuia să aibă încredere în mine că doar şi eu eram ungur. I-am
explicat că are două variante. Ori se ţine tare, renunţă la fotbal şi
pentru obţinereacetăţeniei, ori o amină
Tlffitm flm ina agăţa ghetele în cui. IDem sfătuit să optiKp pentru
ceadin urmă. l-amspus că e jucător mare, că avem posibilitatea să
^onsttuim oeîhîpă competitivă, că la «naţională» e jucător de bază
şi are şansa să pri tMiMunfti alulm exi ca n şjcl|m icum^pentru ce
a făcut pe t o s » şi în virtutea relaţiei excelente pe m re o are cu
Valentin, se 1$ JRXm ttansfera legal în străinătate. Ştiam că
Valentin e pft om de cuvînt şi tot ce spune, aia şi face. Loţi a
reflectat la ce i-am zis, probabil a vorbit şi cu fiul şefului statului,
cert este că a renunţat la idee, iar din acea clipă n-au mai fost
probleme”, îşi aminteşte t e i A

D E B A R C A R E A “ P R O C U R O R U L U I”

Pauza a prilejuit şi convocarea unei şedinţe de analiză la

Dinamo, în urma căreia s-a hotărît concedierea lui Cornel Dinu.
Meciul cu Sportullăsase urme, iar comunicatul apărut în “Sportul”
era extrem de elocvent pentru acea vreme: “Biroul secţiei de fotbal
adubului Dinamo Bucureşti, analizîndcomportareaantrenorului
Comei Dinu, a hotărît destituirea $ui din funcţia de antrenor
principal al echipei de fotbal, el făcîndu-se vinovat de crearea unei
atmosfere necorespunzătoare muncii în cadnd echipei, de
 în că lcare a n o rm e lo r d e co m p o rtare, la ca re se adau gă serio ase
d eficienţe în co n d u cerea unei ech ip e cu posibilităţi m ult m ai m ari
d e afirm are pe plan intern şi internaţional. C . D in u a fo st trecut să
a ctiveze la C e n tru l d e c o p ii ş i ju n io ri al clubu lu i D in a m o
B ucu reşti". P en tru m eciul urm ător, cel de la V îlcea, pe b an ca celor
d in Ş te fa n cel M a re au luat lo c V a s ile A n g h e l, vice p reşed in tele
clubului, şi Piţi V arga. Şo cu l schim b ării a fost benefic, dinam oviştii
cîştig în d cu i-o . în acela şi tim p, S tea u a în vin gea la B uzău cu 2-1,
g ra ţie g o lu rilo r m arcate d e B alin t ş i P iţurcă, şi păstra diferen ţa de
4 pu n cte faţă d e u rm ărito ri. D in a m o era în să în derivă. D erbyu l cu
U n iversitatea C ra io v a din “G ro a p ă ” a fo st o agon ie totală a echip ei
ca re d o m in a se ca m p io n atu l in te rn în ultim ii ani. C u “fo cu la ei” ,
H a la g ia n s -a ag ăţa t p în ă la s fîrşit d e u n 0-0, b u n n u m a i pe n tru
S tea u a . C a re , în vin g în d în G h e n ce a cu 3-0 p e A S A T îrg u M u reş,
m a i cîştig a o lu n gim e avan s. U rm a în să m eciul cu Sportul, teroarea
“ ro ş-alb aştrilo r”.

“ B ă ie ţi, n e fa c e m jo cu l n o stru . N -a re ro st să n e in h ib ă m . A ţi

văzut, an u l trecu t, în C u p ă , i-a m b ătut ia ră d rep t d e apel. D e ci, se

p o a te . A v e ţ i în s ă g rijă s ă n u ră sp u n d eţi la p ro v o c ă ri şi s ă n u v ă

a ccid e n ta ţi. A v e m 5 p u n c te a van s, m a i sîn t 10 etap e şi tre b u ie să

fim a p ţi c u to ţii c a s ă p u te m triu m fa în fin al” . A c e ste a a u fo s t

c u v in te le lu i le n e i în a in te a jo cu lu i. S o c o te a la d e a c a să n u s-a

p o triv it în s ă cu ce a d in tîrg . în m e c iu l d e d e sc h id e re a cu plajului,

D in a m o a în v in s R a p id u l c u 3 -2 şi, p e n tru a s e p u te a p ă stra

d istan ţa, S te a u a a v e a n e v o ie d e o v icto rie. C a r e p ă re a să v in ă d up ă

c e M a je a r u tre c u se d e Ş e r b ă n ic ă şi, c u u n şu t p e jo s, d e sc h is e s e

sco ru l. P în ă la p a u z ă în să , stu d e n ţii a u re e ch ilib ra t b ala n ţa . H a g i,

o m u l p e c a re A le c s a n d re s c u îl a v u se se în m în ă în u rm ă cu 3 a n i, a
executat magistral o lovitură liberă şi a egalat “N u vă speriaţi, e
bun şi un egal pină la urmă. V ă repet, im portant e să nu luăm
cartonaşe”, le-a spus lenei la pauză. Aţîţaţi de adversari, Stoica şi
Boloni vor uita sfaturile tehnicianului. C h iar dacă au păstrat
rezultatul pînă la final, p rfcrtta lU B m cartonaş galben, al doilea
a fost eliminat în ultimul minut, aşa că pentru deplasarea
următoare, de la Petroşaxd| nÎGJ UtţUÎ nu putea juca. C a să rodeze o
nouă formulai lenei a luat un amical la Ploieşti, în ch eiat h
egalitate, 3-3. Golurile înscrise de Tătăran şi Radu 11 aveau să se
repete şi în Valea Jiului.

m îN G A im P A c iiP w i.
BOCTOTOLm Sâ'LONi
Ziua derbyului cu Sportul a fost una specială pentru Stingadu.
După m ed urma să-şi celebreze căsătoria, iar invitaţii se aflau şi ei
în tribună. Motiv pentru portarul de rezervă să-l implore pe lenei
ca să-l bage şi pe el cîteva minute. Deşi scorul era 1-1 şi m eciul nu
era n îd p e dcparteiţtcat, lenei i-abideplinit dorinţaelevpâui său,
cîştigînK printr-un simplu ţe s t un loc $1; inim a ||>ortivului. în
minutul 68 el l-a trimis pe Stingadu între buturi, chiar dacă
profesional nu ar fi trebuit s-o facă. Nunta lţjffia n devenise însă
subiect de discuţie cu mult timp în urmă. “ E l a fost prim ul meu
padent dintre colegi, îşi aminteşte Boloni. Eram în cantonament,
băieţii jucau riM BIpi iar eu îmi făceam de lucru prin cabinet.
Stingadu avea probleme mari la dinţii din faţă, aşa că l-am luat de
mină şi l-am pus pe scaun, l-am spus că nu poate să se prezinte la
însurătoare cu dantura asta şi în cîteva săptămîni l-am pus la
punct. Apoi, care avea cîte o problemă o rezolvam, chiar şilui Alin,
 b ăieţelu l lui T u d o rel, tot eu i-am sco s p rim a m ăsea d e lapte.
E v id en t că nu ce rea m n ici un ban . M ai e rau cazuri cîn d trebuia
d at ctte u n b ac şiş la teh n ician u l d entar, d ar atît. C ab in etu l era
dotat fo arte bin e pentru acele tim puri în R o m ân ia. Ţ in m inte că
fratele m eu m a i ven ea de la T îrg u M u reş ş i-i m ai d ădeam ş i lui
n işte m ateriale” , îş i a m in teşte L o ţi. D e altfel, S tîn g a ciu a fo st şi
p rim u l c o leg d e ca m eră al lui B olon i. “C în d am ajuns la club, n u
cu n o şte am pe n im en i. A şa c ă m i-am pus ş i eu bagajul în p rim a
în că p ere d e lin gă uşă. A co lo era u n pat liber, alături d e cele în care
d o rm eau D a n şi B elo d ed ici. N -a m rezistat m ult. în p rim u l rîn d
p entru că, fiin d la intrare, toţi cei care căutau p e cin eva b ăteau m ai
în tii la u şa n oastră. A p o i, în căp erea n -avea ferestre şi nu se putea
a erisi b in e, d ar c e m -a făcut să plec a u fo st sforăiturile in fern ale
ale lui S tîn g aciu . A m plecat d in cam eră în cam eră, p în ă am ajuns
la cea a lui P iţurcă. N u stătea cu nim en i după ce -1 expediase şi el p e
B ă rb u le sc u d in a cele aşi m o tive. L -a m în treb at dacă p o t s ă stau,
m i-a zis că d a şi d e a tu n ci a m răm as co legi de cam eră. N e -a m
co m p le ta t p e rfe c t şi cre d c ă n e-a m in flu en ţat p o zitiv u n u l p e
celălalt”, sp u n e B o lo n i.

M E C IU L R E Z E R V IŞ T IL O R

în d ru m u l s p re T irg u Jiu , aco lo u n d e u rm a u să d o a rm ă

în ain tea m eciu lu i d e la P etroşan i, sub iectul prin cip al al steliştilor
a fo st ab se n ţa lid e rilo r d e la cen trul terenului. “M ă c a r im ul din tre
e i s ă fi fo st”, m u rm u ră Io v a n , cel ca re a d o u a z i u rm a să p o arte
b a n d e ro la d e că p ita n . E şe c u l d e p e fin alu l cam p io n atu lu i trecu t

să lăşlu ia în su b co n ştien tu l ju căto rilo r ş i am p lifica tem erile. M a i

e r a ş i a tm o sfe ra d in V a le , u n te re n d e p e c a re o a sp e ţii era u
mulţumiţi să plece întregi, fără să se mai gîndească la rezultat N ici
de această dată lucrurile n-au stat altfel, chiar dacă pe banca Jiului
se afla un domn al fotbalului românesc, Viorel Mateianu. Cronica
lui Ion Cupen din “Sportul” confirmă asprimea jocului, subliniind
că Steaua a fost “vădit incomodată de hotărîrea gazdelor” şi
“clătinată de «bărbăţia» deposedărilor^. C u Puşcaş şi Tătăran in
locul lui Stoica şi Boloni, militarii s-au dezmeticit greu în cazanul
cu smoală încinsă de la Petroşani. în minutul 14, Benone Popescu
deschidea scorul, iar pînă la pauză bucureştenii nu se apropiaseră
de poartă. în finalul primei părţi însă, la o minge trim isă de
Belodedici înalt în careul gazdelor, Tătăran a reuşit o execuţie de
manual, “foarfecă” directă, şi a egalat. Spiritele se încinseseră, iar
pe culoarul de la vestiare lenei şi-a ieşit din calmul proverbial:
“Măi Viorele, i-a spus el colegului de la Jiul, nu se poate, măi, aşa
ceva. De jucătorii ăştia mai e nevoie. Toată repriza n-aţi avut
treabă cu mingea. Vrei să ia Salvarea vreo doi ca să vă potoliţi?”.
Demersul lui neaîm i a avut ceva rezultate. în plus, golul lui Balint
din debutul reprizei secunde i-a înmuiat pe mineri. N um ai că,
după 5 minute, Szekely a egalat cu un şut de senzaţie şi a reaprins
vîlvătaia. Exasperat de faulturile repetate ale lui Popa, arbitrul
Florin Popescu, şi el un pic timorat, şi-a luat inima în dinţi şi, după
ce fundaşul l-a placat ca la rugby pe Balint, a decis să-i dea al doilea
galben şi să-l elimine. Greu de descris ce-a fost atunci în stadion.
Peste alte 5 minute, pentru a mai calma spiritele, “centralul” avea
să dicteze un penalty dubios pentru gazde. Situaţia putea bascula.
Numai că în poarta Stelei se afla Duckadam, iar uriaşul avea să
apere o altă lovitură de la 11 metri importantă din cariera sa. Varga,
executantul, era Ia pămînt, ca mai toată echipa Jiului. Din acel
 moment, Steaua s-a descătuşat Puşcaş alerga ca un nebun de la o
poartă la alta, Tătăran prinsese gustul golului şi apărea mereu In
faţă, dar nu era de ajuns. Intrat cu un sfert de oră înainte de final,
Radu 11avea să aducă victoria Stelei în minutul 89, trimiţînd în
poartă dintr-o învălmăşeală în careu survenită în urma centrării
lui Iovan. Rezervele deciseseră partida, demonstrînd că lenei se
poate baza nu doar pe formula-standard, ci şi pe restul lotului.

R O D A JE E U R O P E N E

Pentru că şi Dinamo bătuse la Iaşi cu 2-1, pauza impusă de

jocul cu Anglia de la Bucureşti oprea lupta indirectă la o distanţă
de 4 puncte între combatanţi. în ciuda faptului că erau lideri,
steliştii n-au avut decît 3 oameni convocaţi la lot: Boloni, Iovan şi
Lăcătuş, primul fiind titular, iar ceilalţi intrînd pe parcursul
meciului încheiat 0-0. Profitlnd de intermezzo-ul oferit de
campionat, lenei şi-a dus jucătorii în Elveţia pentru trei meciuri
de verificare: p€ cu Neuchatel Xamax (Radu 11, Balint, Piţurcă),
1-0 cu FC Lausanne (Piţurcă) şi 2-1 cu FC Sion (Stoica, Piţurcă).
“Se apropia toamna europeană, ştiam că vom juca într-o cupă, aşa
că am început să ne preocupăm de jocuri cu adversari de afară.
Faptul că băieţii au cîştigat mai mereu le-a insuflat încrederea că
pot face faţă”, spune lenei. De altfel, în perioada ‘85 - ‘89, Steaua
avea să fie invitată la turnee din ce în ce mai tari, unde a remizat
sau a triumfat în compania echipelor cu nume din fotbalul mare,
Verona, Milan, Stuttgart, chiar pe terenul acestora.
Din pricina deplasării, militarii şi-au amînat două zile meciul
de acasă cu Braşovul. Dinamo învinsese cu 2-0 pe Gloria Buzău şi
se apropiase la doar două puncte. în Ghencea însă, foştii colegi ai
lui Lăcătuş n-au rezistat decit 12 minute, pină cînd Majearu a
deschis scorul. Restul a fost distracţie, completată de alte două
goluri ale lui Piţurcă. Lupta însă nu se terminase. Urm au o
deplasare grea la Hunedoara şi derbyul cu Dinamo.

PU ŞC A Ş LA A R EST

Cu excepţia egalului cu Dinamo, Corvinul cîştigase tot acasă.

Impusese chiar şi norma de 3 goluri cu care se obişnuiseră parcă
şi oaspeţii. Steaua venea însă după 9 meciuri în deplasare în care
nu pierduse. Ruptura plutea. Iar asta s-a întîmplat Ia Hunedoara,
unde Petcu şi Klein au punctat pentru victorie. Golul lui Majearu
din final şi eliminarea portarului Alexa de la gazde nu au mai putut
influenţa rezultatul final. Ş i cum o nenorocire nu vine niciodată
singură, la jumătatea reprizei secunde, la o ciocnire Duckadam -
Mateuţ, Helmuth avea să se aleagă cu o comoţie şi cu o plagă
deschisă la gură în urma cărora va absenta cîteva etape. Mateo,
care a fost oblojit în aceeaşi Salvare cu Duckadam, avea să reintre
în joc cu un imens bandaj deasupra capului. Eşecul a lăsat urme şi
în planul coeziunii. Nemulţumit că fusese schimbat la pauză cu
Balint şi că, în general, este marginalizat, Puşcaş a părăsit echipa.
Statutul de m ilitar a transformat însă absenţa de la pregătirile
echipei în dezertare. M otiv pentru care a fost chemat de la Oradea
şi trimis la arest “A m stat 10 zile acolo, în regim de «bulău», ca în
armată. A m înghiţit, dar din acel moment m-am hotărît să plec de
la Steaua. Acum, că am mai îmbătrînit, îm i dau seama de greşeala
pe care am făcut-o. Dacă nu eram aşa căpos şi mă mulţumeam, ca
alţii, să stau pe bancă şi să aştept liniştit pînă m ă bagă antrenorul,
azi poate jucam eu în locul lui Stoica la Sevilla. Ăsta e însă destinul
 omului*, povesteşte resemnat Marcel Puşcaş. Runda a 28-a n-a
fost chiar In totalitate defavorabilă Stelei. în timp ce Corvinul se
impunea la Hunedoara, Dinamo pierdea fără drept de apel meciul
de la Bacău, 0-3. Nevoia de puncte a moldovenilor, ameninţaţi
serios cu retrogradarea, şi nesupunerea lui Costică Rădulescu,
antrenorul gazdelor, au constituit elementele explicative ale sur­
prinzătoarei victorii
Pentru derbyul cu marea rivală, Steaua pregătise partitura
conservării unui egal. lenei învăţase mult din eşecurile trecutului.
Acum avea însă şi trupa care putea să impună un joc de conservare
a rezultatului “Parcă urmăream pardda a 36-a sau a37-a a meciului
Karpov - Kasparov”, a consemnat Ioan Chirilă în cronica meciului,
în ciuda fluierăturilor primite chiar dinspre sectorul propriei
galerii, Steaua nu mai era dispusă să facă spectacol de amorul artei
Şi a izbutit să obţină scorul dorit, 0-0. într-o perioadă relativ
scurtă, învăţase şi lecţia pragmatismului, pe care o va mai aplica
atunci cînd va fi nevoie. Sevilla poate fi un exemplu.
împăcarea cu suporterii se va produce rapid, o dată cu repre­
zentaţia de virtuozitate din meciul de acasă cu Oltul, al cărui erou
a fost Belodedici, liberoul Stelei marcînd două dintre cele trei go­
luri ale victoriei la scor de forfait Scenariul care a ridicat tribunele
In picioare a mai cuprins un gol al lui Lăcătuş şi nu mai puţin de 3
bare. Cum şi Dinamo învinsese cu 3-1 pe Jiul, distanţa de 4 puncte
avea să rămînă intactă înaintea ultimelor 4 runde. Pentru militari,
prima dintre ele însemna o deplasare la Timişoara. “Avem nevoie
de un punct, băieţi! N u riscăm nimic!”, le-a spus lenei. Pe teren
lucrurile aveau să fie mult mai simple. După o primă repriză în
care s-a luptat adevărat, iar tabela arăta 1-1, veştile venite prin radio
cum că Dinamo era condusă la Braşov au creat pactul de neagre­
siune din a doua repriză. Cu punctul obţinut, bănăţenii risipeau şi
ultima posibilitate teoretică de a retrograda, iar Steaua mai avea
nevoie de unul singur în ultimele 3 etape pentru a-şi atinge ţelul.
“Pe cît de alert şi de frumos fusese jocul în prim a repriză, p e atît
de lent şi de anost avea să devină după pauză”, a notat Constantin
Firănescu, care, a doua zi, în cotidianul “Sportul”, n-a evidenţiat
nici u n ii dinţre f otbaliştii prezenţi pe teren.
Tradiţionala p d h ţtis i* Olteanu şi Ilie C eauşescu dinaintea
fiecărui meci căpătase o conotaţie aparte în preziua partidei cu F C
Bihor. Graţie golaverajului, care era criteriu secundar de
departajare în acea perioadă şi net favorabil Stelei (plus 4 9 faţă de
plus 24 cît avea Dinamo), “roş-albaştrii” m ai aveau nevoie de un
singur punct din două meciuri pe teren propriu, cu orădenii şi
băcăuanii, şi de unul în deplasare la Craiova. Pentru a nu avea
emoţii în ultimele două runde, ministrul sim ţi nevoia să pună
piciorul în prag. “încă nu sînteţi campioni. V ă rog să jucaţi serios
şi în afara rezultatului să faceţi spectacol pentru oamenii ăştia care
au venit în tribună tot anul, pe ger, pe arşiţă sau pe furtună, pentru
a fi alături de voi. Aveţi 500 de lei în plus la prim a de victorie dacă
totul va fi bine. Dacă vă propuneţi să luaţi ambele puncte, veţi lua
cel puţin imul, dar dacă vă gîndiţi la egal, puteţi pierde”. Sloganul
nu-i aparţinea lui Olteanu. Ministrul furase din discursul pe care
Cornel Oţelea îl rostise nu o dată în faţa jucătorilor, iar acum
considerase că trebuie să-l repună pe tapet.

C U B IC IU L , D A R Ş I C U Z Ă H Ă R E L U L

Bihorul era, la ora aceea, undeva Ia mijlocul clasamentului.

 fără aspiraţii la cupe sau griji de retrogradare. De aici şi
dezinvoltura cu care a abordat partida. La capătul primului sfert
de oră conducea deja cu i-o. Bărbulescu îl faultase în careu pe
Dianu, iar G roşu transformase penaltyul. Golul egalizator, marcat
de Piţurcă după numai 9 minute, precum şi dominarea cvasitotală
a Stelei dădeau impresia că spectacolul cerut de Olteanu va apărea
in curînd. O nouă reuşită a lui Piţi avea să instaleze relaxarea
printre elevii lui lenei. Neatenţi la o pătrundere a lui Mihuţ, care
a dansat în voie printre fundaşii centrali, steliştii aveau să se
trezească din nou egalaţi. Punctul pentru tidu era asigurat, show­
ul însă nu. Din ce în ce mai nervoşi, militarii n-au mai găsit spaţiul
porţii lui Balasz, încheind meciul şi în inferioritate numerică după
ce M ajearu şi-a pierdut cumpătul şi a lovit fără minge. Chiar dacă
în vestiar au pocnit cîteva sticle de şampanie, absenţa şefilor din
cabină prevestea furtuna ce urm a să vină. Luni şi marţi, nici
Olteanu, nici Ilie Ceauşescu n-au dat vreun semn de viaţă. Singur,
Valentin le-a fost mereu alături. După două zile de tăcere
mormîntală, Olteanu a hotărît să cheme conducerea şi antrenorii
la o muştruluială. “M ă, ce v-am spus eu şi ce aţi făcut voi? V-aţi
bătut joc de mine. Aţi merita să chem o grupă de terorişti să vă
pună o bom bă la club, mă, să scap dracului de voi! Bă lenei, ce
antrenor eşti tu, mă? C e indicaţii le-ai dat tu, mă? Nici una, îţi spun
eu, mă. T u eşti popă, nu antrenor! Pe tine şi pe Popescu (n.a. -
com andantul clubului la acea vreme) ar trebui să vă trim it la
cărbuni, pe lordănescu şi pe tine, Brancule, la irigaţii, iar pe tine,
Alecsandrescule, că nu eşti militar, să te scot din club! Ş i cu asta
am încheiat. Sînteţi liberi”. Prezent şi el în birou, Ilie Ceauşescu
nu scoase nici o vorbă. Delegaţia ieşi cu capetele plecate. Pe
drumul spre club, nea Ion era siderat. După 7 ani Steaua obţinea
un titlu şi iată care era recom pensa. “îm i v o i prezenta dem isia. L a
vîrsta şi experienţa m ea In fotbal nu adm it să fiu jign it In halul
ăsta". La fel de afectat, lenei începuse să vorbească singur. T răise
multe în Ghencea, “dar aşa ceva nu rai s-a întîm plat niciodată”.
Ministrul Insă nu avea suflet rău. E ra doar repezit şi iute la m înie.
Cum a revenit la stadion, A lecsandrescu a fost înştiin ţat că
ministrul vrea să-i vorbească. E ra decis însă să-l anunţe că după
încheierea campionatului va pleca. Tonul um an recepţionat în
telefon l-a făcut însă să renunţe pe loc la idee. “Ioane, vezi că plec
într-o vizită de lucru In China şi nu pot veni la m eciul de m îine cu
Dinamo. E semifinala Cupei, n u r. “Da, tovarăşe m inistru”. “Bine,
vreau să aud numai veşti bune de la voi. S ă -i bateţi, aţi înţeles?
Anunţă-i pe băieţi că prim a nu mai e 3.000 de lei, ci 6.000. Ş i să
nu dea dracu’ să nu-i iaT. “Sfinxul” răm ase blocat cu telefonul în
mînă. L a nici o oră distanţă Olteanu se schim base radical. Şi fixa
cea mai mare primă din istoria de pînă atunci a echipei. După bici,
folosise zăhărelul.

ÎN G E N U N C H E R E A “D U Ş M A N U L U I”:
y o CU DINAM O!
C a de obicei, în dimineaţa jocului, len ei şi-a urm at ritualul. A
scos echipa la o plim bare la Băneasa,unde avea să anunţe şi pe ce
bani se va juca. “Uau! 6.000! Păi, la lovelele astea îi batem rău, nea
îmi!", a exclamat Petcu, începînd să-şi scuture picioarele a
nerăbdare. După-amiază, pe “23” , 60.000 de oam eni au ţinut să
vadă marea încleştare. Meciul Insă nu numai că nu a fost televizat,
dar nici m ăcar filmat pentru a se da imagini. Singurii martori ai
 festivalului stelist au fost cei ce s-au Încumetat să meargă la arenă.
Stimulaţi de prima-record, “roş-albaştrii” au Început furios.
Primele ocazii clare le-au avut Insă dinamoviştii, Duckadam
salvînd in faţa lui Tulba, iar “transversala” opunîndu-se la reluarea
cu capul a lui Andone. A venit însă minutul 27, cind Piţurcă a fugit
de lingă Nicolae, s-a întîlnit cu pasa lui Stoica şi a şutat cu stîngul
la colţul lung; 1-0 pentru Steaua. Două bare, Balint şi Lăcătuş, în
următoarele minute au anunţat reuşita lui Marius din finalul
primei reprize care urca scorul la 2-0. “N-am învins Încă”, le-a spus
lenei la cabine.” Mare atenţie la Augustin, ţineţi minte ce ne-a
făcut anul trecut, cînd am pierdut şi Cupa, şi campionatul1”. “Lăsă
nea îmi, că n-o să mai mişte bîmosul ăsta cu mine. îi închei cariera
azi”, l-a asigurat Bumbescu pe antrenor şi a dat semnalul reluării
luptei. Peste numai 5 minute, acelaşi tandem Stoica - Piţurcă, prin
pasa mijlocaşului şi reluarea celui din urmă, a fixat tabela la 3-0 şi
a declanşat spectacolul paselor cu călcîiul, al jocului dintr-o bucată
şi al execuţiilor pretenţioase. Două dintre ele s-au transformat
chiar în goluri: un lob de senzaţie al lui Lăcătuş peste Moraru şi 0
pătrundere în forţă urmată de un şut năprasnic ce a catapultat
mingea mai întîi în bară şi apoi în plasa lui Ţeţe. Era minutul 70 şi
tabela arăta un incredibil 5-0! Lăcătuş a plătit însă dezmăţul cu o
întindere, iar din momentul ieşirii lui meciul s-a mai calmat
Stadionul răsuna însă de “ 01e”-urile galeriei steliste, care însoţeau
pasele umilinţei de la mijlocul terenului. “Roş-albaştrii” îşi luaseră
revanşa cu vîrf şi îndesat în faţa celor care-i amărîseră cu un an în
urmă. Iar pe stradă, miliţienii erau salutaţi de cei care ieşeau de la
stadion cu mîna desfăcută în care cele 3 degete însemnau două
goluri Piţurcă, două Lăcătuş şi imul Balint
 La revenirea din China, Olteanu a m ers direct în cantona­
mentul Stelei, care pregătea penultimul joc din campionat, cel de
la Craiova cu Universitatea. Radios, m inistrul i-a luat la rînd pe
jucători şi i-a felicitat Răspunsul lor a fost însă deosebit de rece.
“C e aveţi, mă, de sînteţi bosumflaţi?”- După ce s-au uitat unii la alţii,
Stoica a luat cuvîntul. “Tovarăşe ministru, înaintea m eciului cu
Dinamo am fost anunţaţi d i prima e de 6.000 de lei, dar după joc
tovarăşul M ilea a vrut să ne dea doar 3.000. Loţi s-a sculat în pi­
cioare şi i-a spus că nu-i primim pentru că nu aşa fusese înţe­
legerea. Şi nu i-am primit”. Vasile M ilea era adjunctul ministrului,
iar în lipsa lui Olteanu el prelua toate atribuţiunile. Acum îl însoţise
şi el pe şefia cantonamentul fotbaliştilor. C înd a auzit relatarea lui
Tudorel, Olteanu l-a căutat din priviri pe subaltern, iar cînd l-a găsit
s-a descărcat asupra Iui. “Milea, de ce nu le-ai dat banii?”. ‘T ovarăşe
ministru, regulamentul limita premierea la 3.000 de Iei!”. “M ă, tu
cred că ai uitat că îmbraci o uniformă. E nevoie să-ţi reamintesc că
în armată ordinul se execută, nu se discută? Dacă pînă după-
amiază nu te prezinţi cu banii cum am ordonat, zbori, ai înţeles?”.
Peste cîteva ore, jucătorii primeau, fiecare, prim a promisă. “Aşa
era Olteanu, un om de o corectitudine extraordinară. Niciodată nu
a minţit jucătorii şi acesta a fost un alt atu al performanţelor
echipei”, povesteşte Duckadam.
Strategic, pentru meciul de la Craiova, Stoica şi Boloni au fost
menajaţi, iar Iovan introdus doar în ultima jumătate de oră. De
asemenea, Lăcătuş a fost lăsat acasă pentru a-şi trata întinderea.
Acum, importantă pentru Steaua era doar finala Cupei de peste 10
zile contra oltenilor. Halagian simţea nevoia răzbunării. Tot
meciul din Bănie a făcut sprinturi spre tuşă, a intratîn teren să certe
 arbitrii şi a trimis săgeţi veninoase spre banca Stelei După un i - i la
pauză, gazdele s-au descătuşat, iar Cămătaru, care a adăugat golului
din prim a repriză alte 3 după pauză, şi Cîrţu au adus victoria
Universităţii cu 5-2. Şedinţa ce a urmat a fost iar furtunoasă, dar
nu din pricina eşecului din Bănie, ci din cu totul alt motiv.

8 0 .0 0 0 D E L E I D E LA V ÎL C E A

în ultim a etapă, Steaua intîlnea acasă pe S C Bacău.

M oldovenii se luptau la retrogradare cu Chim ia Rîm nicu Vîlcea,
F C Olt şi Jiu l. C u o zi înainte de meci, vîlceanul Basno a venit în
G hencea cu o geantă în care avea 80.000 de lei şi i-a convocat la o
discuţie pe “bătrîni”. “Aveţi de la noi banii ăştia dacă bateţi Bacăul.
Sînteţi cam pioni oricum şi ne tem em să nu jucaţi relaxaţi şi s i
produceţi vreo surpriză”. Liderii echipei au acceptat varianta.
“O ricum jucăm să-i batem, că nu putem să ne facem de rîs. D ar i ®
ne-ar strica şi nouă un ban în plus înainte de vacanţă”, au expus ei
ideea de faţă cu toţi jucătorii. Discuţia s-a aflat însă imediat, iar
cînd au auzit, O lteanu şi Ilie C eauşescu au luat foc. “C h iar aşa,
vreţi să vă îm bogăţiţi? V -am dat prim ă-record cu Dinamo, aveţi
recom p ensa stabilită pentru victoria cu Bacăul, să nu vă pună
dracu să faceţi vreo m ăgărie că vă bag la batalionul disciplinar!”.
D eşi, în m od norm al, m eciul n-avea de ce să fie tensionat,
întlm plarea i-a crispat pe jucători. “D acă nu batem, zic ăştia că am
luat banul din altă parte”, îşi spuneau jucătorii. Ş i m ai era ceva. Pe
prim ele locuri în clasam entul “tunarilor” H agi avea 20 de goluri şi
juca în Z ăvoi, iar Piţurcă 19. “M ăcar pe Piţi să-l facem golgeter, că
ăla m icu’ joacă la V îlcea, unde o să piardă Sportul, n-aţi auzit ce-a
zis Basno?”. în m od norm al, m eciul începuse bine, cu un gol al lui
Piţurcă. Numai că, sancţionînd un fault in atac în acea fază al lui
Bumbescu, arbitrul Igna l-a anulat. ‘Te-ai trezit, tu cocoşatule, să
vii acolo! Dacă ştiam că îmi porţi ghinion, nu te mai aduceam de
la ScomiceştT, i-a reproşat după meci Piţi, care nu a reuşit, în
ruptul capului, să se mai lipească de gol. Noroc cu şutul lui Boloni
din interiorul careului, care a adus singurul punct al meciului şi a
înlăturat astfel orice fel de suspiciune. Cum Vîlcea a bătut Sportul
cu i-o şi Oltul pe Braşov cu 2-1, a retrogradat Jiul, învins la Piteşti
cu 2-0, iar Bacăul a rămas în prima ligă.

EVEN T

Stresul însă continua. Peste trei zile urma finala de Cupă, cu

Craiova lui Halagian. Fără Cămătaru, eroul din urmă cu 10 zile din
Bănie, şi fără Ungureanu, ambii accidentaţi, oltenii păreau a nu
avea nici o şansă. în plus, încă din minutul 10, Steaua luase
conducerea. Petcu a centrat perfect pentru capul lui Piţurcă,
balonul alovit stîlpul porţii, Lung şi Ştefănescu s-au bîlbîit ca doi
începători, iar Lăcătuş, pe fază, a împins mingea în poartă. 1-0 a
fost scorul la pauză, iar impresia generală era că Steaua se va
impune fârăprobleme. Aşa au gîndit şi antrenorii cîndl-au scos pe
Marius, nerefăcut complet după întindere, şi l-au introdus pe
Balint Bara lui “Găboajă”, eliminarea lui Irimescu şi accidentarea
lui Geolgău transformaseră finala într-un joc de-a şoarecele şi
pisica. Singurul neîmpăcat cu scenariul a fost Cîrţu, care în
minutul 68 s-a înşurubat pe lîngă Bumbescu şi a pus mingea de Ut
20 de metri în vinciul porţii lui Duckadam. Situaţia basculase
incredibil, iar Cîrţu avea să fie stopat din cursa spre un nou gol de
placajul lui Bumbescu. “Ia, mă, tricoul, dacă-ţi place atîtde multf,
 ¡-a spus Sorin lui Bumbi ridicîndu-i stelistului adrenalina. Totul a
durat numai dteva minute pină ctnd Iovan a sprintat pe partea pe
care altădată era Unguteanu, a centrat peste tot careul, de unde,
cu capul, Piţurcă a trimis la calpi lung. Cu om in plus şi avertizaţi
de surprizele pe care, chiar decimată, QsafoyalepmeaGferfAoş-
albaştrii’’ au rămas la cutie ultimulsfeitde oră. La Ciqpiăţlii cărbia
Olteanu avea să vadă pe viu ee lnseamnă event

A N A U M M l NEA VANEA
La numai un an după ce ratase ambele obiective, Steaua
cîştiga şi campionatul, şi Cupa.Xotul suferise cîteva modificări,
iar mişcarea în teren căpătase o viteză înplnSj dar şii> m ® d o z ă
de pragmatism. Concluzia lui Ioan Chirilă la sfîrşitul ediţiei
‘84-85 spune aproape totul despre jocul european al militarilor:
“Steaua rămîne o echipă cu un tem pcM ^C^M ^AQ Ili' Echipa
campioană, în momentul în
şi Lăcătuş, şi-a asumat condiţia vitezei. Mai mult, prin includerea
lui Boloni în lot, «roş-albaştrii» au decis să dea un şi mai larg cîmp
de acţiune Vîrfkrilor; ex-mureşeanul gîiininîad temporizarea i i
la mijlocul tenochii, prin eludarea rapidă a acestei zone, cu pase
lungi. Aceasta a fost principala armă derutantă a echipei lui lenei
ş j j pp Iia i^pL Bineînţeles c a lu p u l de siguranţă (fundaşii plus
a pepmis şi sprinturile lui Stoica, jgCător tnult mai
ofensiv în campionatul care a trecut
într-un cuvînt, organizarea echipei campioane a amintit de
celebra, ctndya, structură, a jcteulţiî lui Inter ^¿fin perioada
Herrera), cu Lăcătuş pe partea lui Jair, cu Piţurcă în ratalMIfeiro,
cu un Boloni laborios amintind de Suarez, cu un truditor neobosit
(l-am numit pe Majearu, succesorul lui Bedin). în zilele lui bune,
Petcu s-a mişcat pe traseele lui Corso, mai puţin tehnicitatea
mobilă a italianului. Se va pune firesc întrebarea: unde este
Mazzola? Steaua a încercat să facă un Mazzola din Cimpeanu, dar
experienţa nu a reuşit, deoarece clujeanul n-a fost un luptător de
talia bătăiosului interist în aceste condiţii, pe culoarul lui Mazzola
au apărut în tandem sau chiar «în trei» Stoica şi Majearu, plus
Bolôni, în zilele sale de maximum fizic. Din acest punct de vedere,
efortul de organizare pentru pătrunderea pe culoarul lui Mazzola
ni se pare superior tactic sprintului doar individual al fostului lider
al atacului interist
în perspectiva sezonului care începe, impresia spectatorului
e că în ansamblul Stelei omul de valorificat este Balint, care are
apariţii destul de izolate (în timp şi spaţiu), dar a cărui energie
poate produce mult mult mai mult..” Peste analiza lui Nea Vanea,
orice cuvînt în plus ar putea deveni pleonasm.

“ C E L E D A I, D O M ’ L E ,
S Ă B E A D E JO A C Ă A Ş A D E B IN E ? ”

Pînă la banchetul oficial de la Casa Centrală a Armatei, la care

avea să fie invitat şi Florin Halagian, jucătorii şi-au făcut propria
lor chermeză. Dacă pînă atunci, după meciuri, mergeau care
încotro, la Ambasador, pe terasă la Iddo, la barul Melody unde
amfitrion era Viorel Păunescu, la Athénée sau Capşa, de această
dată adunarea generală s-a dat la “Hanul lui Manuc" la “sediu”,
vorba lui Bărbulescu. “Era ca a doua noastră casa”, îşi aminteşte
Iovan. “Şeful localului, Dodo Cimpoieru, era stelist pînă în
măduva oaselor. Ne primea regeşte. Acolo ştiam că putem minca
orice. N e făcea m ese pe cinste cu preparate rom âneşti, cu
murături şi cu mult vin alb şi sec. Avea nişte lăutari meseriaşi de
plingeai cu vorbe ctnd îţi cîntau la ureche. Iar ce era mai important
pentru acea vrem e cînd localurile se închideau obligatoriu la io
seara, noi puteam să răm înem liniştiţi pînă cînd voiam. Pe atunci
era ceva să ieşi din circium ă la două dimineaţa”. Petrecerea din
acea sim bătă a început spre seară şi s-a încheiat în zori. Pînă şi
B oloni şi Stoica, mult m ai rezervaţi, au venit să închine pentru
succes. Sp re miezul nopţii şi-a făcut apariţia şi lenei. “Băieţi, vă
m ulţum esc pentru tot ce aţi făcut. Sînteţi nişte adevăraţi
profesionişti”, le-a spus el. “ N oroc că n-am m ai băut apă plată,
cum ne cerea Halagian, nea îm i. N u ştii cum e vorba aia, apă bei,
apă joci!”, a com pletat Lăcătuş. “Apropo, unde e Dodo Cimpoieru,
că vreau să-l întreb ceva?”, se interesă lenei. Şefu l localului se
pierduse printre idolii lui, dar apăru cînd fu strigat. “Domnule
dragă, nu stau mult pentru că nu vreau să-i stingheresc pe băieţi.
A m venit doar să m ă lămureşti. C e le dai, dom’le, să bea de joacă
aşa bine?”. D odo n-a apucat să răspundă că a fost acoperit imediat
de vocea grea a lui Bum bescu. “Ştefăneşti de Argeş, de la
A rm ean u , şi Jid ve i. D a’ nu oricare, nea îm i. C u patru ţîţe, cu şase,
depinde de situaţia din clasament!”. H ohotele de rîs care
inundaseră salonul puseseră capăt discuţiei. D upă 7 ani, steliştii
savurau din nou gustul succesului. Peste num ai o lună, pentru ei
începea m area aventură europeană.
 N U R A T A Ţ I!

VOLUMUL II
D r u m u l s p re t r iu m f u l d e la S e v illa

B otez în M area N o rd u lu i
La b raţ cu so ra din U n garia
N o tre re sp e ct, A n d erlech t!
S e v illa , că dacă n -ar fi, nu s-a r p o v esti...
E p ilo g în vo rb e şi fap te

ÎN CO LECŢIA “GAZETA” A MAI APĂRUT

INIMI LA BEIJING
Luminiţa Paul, Cătălin Tolontan, Marian Ursescu, Cristi Preda
 CUPRINS

1 O întrebare caun ordin—..—-------

«tf Domnia Iui Traian Ionescu______________-.30
III Perioada Cemăianu--------------- ......38
fV Revin steliştii_____ —------------------------- 61
F Cu lenei spre Europa------- --------------------87
VI Regimul Halagian----------------------------14 8
VII lenei - Iordânescu, echipajul triumfului— .201
 Rwlaaontlşef-udjmu* al Gamei SportiiifiorgMB&itor '
a peste 2000 de materiale sportive, autor deeittWunl
televizate (Procesul etapei. Recursul etapei, Zona verile
şi Pariuri). De-a lungul timpului acomtetabitecmn la
lYolV.TVR, Antonul, GSPrI\'. A fostacreditat la 3tuirtce
finale de CM (1994,1998, 0006) şi la | tuntee finale de
CE (1996,2000,2004 şi zoq8). A primit premiul Clubului
Român de Presâ pentru cdţnaibun ziarist sportiv al
anului 2004, premiul APS şl CSJpentru tea mai bună
carte sportivăaanului 2001, premiu] Clubului Sportiv
al Jurnaliştilor pentru cel mtSbun jurnalist spoiln
al anului 2006.
■ n m \ l\
t îl!
i i }w \\

i
Semnătura lui Hagi nu avea însă nici o valoare. Era
minor, iar pentru im nou contract era necesară aprobarea
părinţilor. Vestea că Steaua i-a obţinut semnătura l-a
enervat la culme pe Nicuşor Ceauşescu. Fiul cel mic al
şefului statului păstorea Sportul Studenţesc, al cărui
preşedinte onorific era, şi pusese de mult ochii pe Gică. îl
dorea cu orice preţ. Aşa că, la o lună după demersul Stelei,
vicepreşedintele clubului din Regie, Eugen Banciu, alerga
spre Constanţa pentru a convinge familia Hagi că alegerea
mezinului nu fusese inspirată. “Tovarăşă Chiraţa, Gică a
făcut o greşeală. El oricum n-o să facă armata la şmotru, că
e fotbalist de echipa naţională. Steaua nu- 1 poate băga la
facultate pentru că nu dispune de o asemenea facilitate.
Dacă semnaţi pentru ca fiul dumneavoastră să se transfere
la Sportul Studenţesc, noi îi garantăm admiterea. Vă daţi
seama ce înseamnă asta pentru el?”. Pledoaria lui Banciu se
mula perfect pe inima de mamă a Chiraţei. Oficialul din
Regie nu mai avu nevoie de alte argumente.....