E din ce in ce mai rece. Asteptarea asta ma omoara si fiecare clipa fara tine ma iroseste.

Sunt
degeaba de fiecare data cand pleci. Lasi parti din mine goale si fara tine n-am sens.
Stau aici si trag de timp spre viitor. Tu trebuie sa te intorci. E inca o noapte alba, o simt, ca
majoritatea de cand ai plecat, de cand nu mai esti. Inca am in minte toate cuvintele tale. Fiecare
lucru de-al tau acum imi apartine. Te simt peste tot prin casa. Perna mea e plina de parfumul tau.
Am innebunit de tine. Forma aia de nebunie pura. Mi-ai adus fericire, iti multumesc pentru ea.
Mi-ai umblat prin vene. Mi-ai jucat prin ganduri. Mi-ai golit mintea, dar mi-ai umplut sufletul.
Te simt acum mai aproape decat te-am avut vreodata. Inca-ti port tricoul. Imi lipsesti.
Am planuri pentru amandoi, chiar daca le-am facut singura. Sunt locuri pe unde trebuie sa
calcam impreuna. Sunt amintiri pe care urma sa le avem. O sa te intorci si o sa le dai forma. O
sa mergem la teatru in fiecare saptamana, asa cum ti-am promis. O sa gatesc mai des. O sa vii si-
o sa ma iei in brate. O sa ne plimbam de-a lungul Dambovitei si-o sa vezi ca nu mi-e frica de
intuneric. O sa stii ca iubesc linistea si noptile calde. O sa-mi iei mana intr-a ta si-o sa ma asculti
cum tac. O sa-mi aduci flori pe 16 iulie fara nici un motiv si o sa-mi spui te iubesc la 3
dimineata, chiar daca dorm.
Cand o sa te intorci o sa ma iubesti si pentru timpul in care ai lipsit. Orice asteptare e provizorie,
chiar daca e pentru totdeauna. Sa nu faci din asteptarea mea o vesnicie!

Imi simt atat de grele picioarele, de parca toata greutatea care-mi apasa pe suflet mi s-a mutat pe
talpi. Abia-mi leg pasii pe drumul asta pe care cu greu l-am gasit, cu greu mi l-am reamintit, fara
sa am habar unde duce, dar stiind ca duce undeva.
Sunt in fata usii si-mi dau seama c-am ajuns unde trebuie. Arata exact cum mi-ai descris-o.
Aceeasi usa ca in povestile tale. Aceleasi geamuri pe care s-au asezat ploi si praf ani de-a randul,
fara ca cineva sa le stearga, fara ca cineva sa le priveasca macar. Cine-ar vrea sa-si vada
oglindirea intr-un geam ce nu-ti arata fata, ci cat de sugrumat ti-e sufletul? Doar asta puteai sa
vezi prin picaturile ramase de la ultima ploaie.
E aceeasi iala in privinta careia m-ai prevenit. E veche, neatinsa de-o vreme buna, nimic n-a
trecut de ea. Mi-ai vorbit mult despre incuietoarea asta. E la fel de prafuita precum mi-o
inchipuiam. N-am stat pe ganduri. Mi-am scos din suflet cheia pe care mi-ai dat-o cu timp in
urma si-am intrat. Fara teama. Ma inconjura doar gandul ca dincolo te afli tu, ca acolo tu ma
astepi, ma astepti sa-mi spui alta poveste.
Ti-am cautat privirea, apoi bataia inimii. Am inhalat praf, apoi numai dor, vazand ca tu nu esti.
Mi-am simtit pleoapele grele si sufletul obosit. Atat de clar mi s-a parut drumul sper pat, era plin
de margarete. M-am uitat secunde-n sir la cuverturi apoi m-am asezat. Era patul meu, stiam asta,
dar nu se simtea ca patul meu. Am intalnit in cearsafuri raceala pe care o purtam in plamani. De
cand nu-ti mai respir mirosul s-a racit tot in mine. Mi-as asezat capul pe perna. Cu teama de
inceput, dar mai ales, cu teama de sfarsit. Iar apoi m-am invelit cu patura ta si te-am simtit in
piele. Ti-as simtit degetele plimbandu-se pe sira spinarii mele la fel cum ti le-ai plimbat pe
cusaturile inimii mele.
Am stat acolo tot sperand c-o sa te gasesc, ca prea te-am cautat ca o nebuna. Lucrurile care ti-au
incalzit tie trupul nopti la rand, in noaptea asta imi incalzesc mie sufletul, ca prea inghetat e de
cand nu te-am mai vazut. Maine o sa merg inapoi pe drumul pe care tu mi l-ai aratat. Drum spre
sufletul tau. Am sa-l calc din nou. Din nou am sa merg pe el. N-o sa am liniste pana n-am sa-ti
simt inima batand langa a mea. Chiar daca-mi irosesc doua vieti mergand pe drumuri ce duc spre
alte paturi, pe-a treia cu tine-am s-o petrec.
Lumina diminetii-mi umplea plamanii, sugrumandu-i. Nu-i lasa sa respire. M-am ridicat in
graba, cu teama sa nu pierd trenul, desi nu mai era nicio gara in apropiere. N-am indraznit sa te
mai caut, stiam c-o sa ma cauti tu, probabil c-o sa ma si gasesti. Am iesit in prag, am trecut de
zidurile inalte ce te-au pastrat atatia ani. Am scos din buzunar doua chei: prima incuia usa, a
doua-mi incuia sufletul.. pentru totdeauna.



M-am pierdut in tine..
Inca dinainte sa te cunosc, sa te am. N-am stiu nimic pana in clipa in care te-am aflat.
M-am pierdut cand te-am vazut prima data. Am mers spre tine de parca ma chemai de zile
intregi, de parca te stiam de trei vieti. Erai singura figura cunoscuta din multime, chiar daca nu te
mai vazusem niciodata.
M-am pierdut in tine cand m-ai sarutat prima data. N-am sa-ti uit niciodata plinatatea buzelor,
nebunia cu care te-ai lipit de mine, cu care refuzai sa-mi dai drumul. Ca un nebun, ca un
dependent. Voiai sa te dezlipesti de mine si-ti simteam durerea doar la gandul ca tre sa-mi dai
drumul, cu teama de sfarsit, exact cum tragi ultimul fum dintr-o tigara, stiind ca nu mai ai bani
de alta.
Stii cand am plecat la 3 dimineata la Constanta? Cand m-ai luat in brate si-ai dansat cu mine pe
plaja la Modern? Erai nebun de fericire. Iti sticleau ochii aia verzi cum n-au facut-o de multe ori.
M-ai tinut mereu in brate. De atunci, nu exista dimineata prin care trec singura fara sa-mi vii in
cap. Iti simt mirosul. Inspir adanc, ca si cum nu mi s-ar permite a doua gura de aer. Aveai
mainile reci, inghetate, ti le ascundeai in gaurile puloverului meu. M-ai sarutat pe par, apoi pe
ureche, apoi ai tacut. Atunci m-am pierdut iremediabil in tine, fara cale de intoarcere.
M-am pierdut in tine de fiecare data cand mi-ai atins nu corpul, ci sufletul. Cum ti-ai plimbat
degetele pe cusaturile inimii mele. Numele meu n-a parut niciodata atat de special pe cat l-ai
facut tu sa para. Stii ce minunat era modul in care limba iti atingea dintii atunci cand spuneai L-
ul de dupa A? Ca al unui copil mic ce rosteste cuvinte doar ca sa-si aratat siesi ca poate, asa ma
strigai mereu. Stiai ca-s langa tine, ca n-am sa plec niciodata, dar nu incetai sa ma chemi.
M-am pierdut in tine cum ma pierd in cartile de la tata, cum ma pierd de fiecare data cand aud
melodia (melodia!!), cum ma pierd in pozele cu noi fara sa-mi pot lua ochii de la tine, cum o fac
de fiecare data cand nu raspunzi la telefon sau ca de fiecare data cand iti lipesti mainile reci de
spatele meu. Amestec de momente.
M-am pierdut in tine. M-am lasat acolo ca sa am de ce sa ma intorc. M-am ratacit prin gandurile
tale, fara sa vreau sa gasesc vreodata poteca spre iesire. Esti tu, esti tot ce vreau, tot ce ma umple.
Ti-am umblat prin vene, ti-am mers pe sulfet. Iti stiu fiecare parte, pe unele mai bine decat tine.
M-am pierdut de multe ori in tine, tot acolo m-am si gasit.




unt nefericita. Nefericita, nefericita, nefericita. Total nefericita. Recunosc! Si daca nu mi-ar fi
fost frica de intuneric as fi iesit chiar acum prin parc la Unirii s-o strig in gura mare: SUNT
NEFERICITA!
Aici incep sa ma opresc. Ma opresc si-ti las tie tot. Iti las planurile degeaba facute, iti las
amintirile pe care urma sa le avem, iti las fiecare gand care ma apasa. Iti las tie tot ce n-am cum
sa iau dupa mine, adica pe noi si tot ce-am agatat de tine.
Am innebunit de tine. Te-am purtat cu mine peste tot pe unde mergeam. Toti ti-au aflat numele,
multa vreme doar asta puteai citi in ochii mei. N-am sa te regret niciodata. Ai fost o lectie
frumoasa, domnule barbat, dar parca prea amare imi sunt gandurile atunci cand tu le umpli.
Sa ma bucur ca nu cu mult inainte eram cea mai fericita sau ca te urasc ca de nefericirea mea tot
tu te-ai ocupat?
Zile intregi m-am intrebat de ce nu ti-am spus toate lucrurile pe care le scriu acum aici, iar nopti
la rand am incercat sa-mi raspund. Pacat ca abia acum am realizat. Tu m-ai auzit mereu, dar
rareori m-ai ascultat.
Dimineata, in loc sa fii tu primul gand care-mi apare in minte, o sa-mi dau voie sa nu ma gandesc
la nimic. Sa nu gandesc deloc. Vor fi 5 minute in care imi conturez ziua ce abia a inceput si va
continua, de data asta fara tine. Iubesc serile calde de vara. Stiai asta? Nu ma surprinde.
M-am gandit mereu la tine, mereu mi-ai fost in minte si niciodata nu mi-am permis mie sa te scot
de acolo. Pentru toate lucurile pe care mi le-am refuzat si pentru toate grijile de care te-am
departat, acum vreau sa zambesc.
Toate la timpul lor, iar acum e timpul fericirii.



Nu-mi puteam lua ochii de la tine..
Erai minunat. Cumva te reliefai. Ieseai din multimea de oameni. Erai, cu totul, desupra. Peste tot
ce puteai cuprinde cu privirea.
Ti-am mirosit zambetul de la mile distanta. Mirosea a fericire.. Am luat o gura si-am plecat spre
tine cu dorinta de mai mult. Sa te caut, sa te gasesc, sa te am, fara sa ma satur vreodata de tine,
de ce esti tu. Iti sticleau ochii aia verzi cum n-au facut-o de multe ori. Ti se citea viata in ochi. Pe
retina ta am gasit universul, iar pe buze eram eu. In urechi te aveam tot pe tine. Erai langa
timpan, il mangaiai.
Nu-mi puteam lua ochii de la tine. Radeai. Mereu m-am intrebat cand am inceput sa te iubesc.
Acum stiu sigur ca s-a intamplat cand te-am vazut prima data razand. Hohotele tale intregesc
orice orizont. Ti-am vorbit de mirosul tau. Ti-am zis a ce mirosi tu. A singuratate si a cozonacii
lu mama. Dumnezeule, cum ai ras atunci! Te-am auzit prin fiecare por. Tocmai atunci mi-am
dat seama ca n-o sa ma satur niciodata de tine. Nu-mi puteam lua ochii de la tine.
Aseara ti-am simtit mirosul dulceag. Acelasi care mi-a incalzit noptile. Mirosul ala care-ti
ramanea pe perna, cu care stateam pana te intorceai. Tu mereu te intorci. Cate vieti te mai astept?

Te-am iubit de cand te-am cunoscut, inca o fac o sa mai continui o vreme

Simt ca am gresit. Stiu asta, imi salta inima doar la gandul tau. Am gresit, am gresit, am gresit.
Doar asta gasesti prin mintea mea: pareri de rau. N-am inceput asta bine. Ce-ar fi s-o luat de la
capat? Da, exact de la capat. Din noaptea aia de noiembrie cand dorinta ta de mine atinsese
apogeu.
Sa scap de toate preconceptiile despre tine care nu m-au lasat sa mi te conturez asa cum erai. Sa
arunc orice idee care-mi dadea mie impresia c-as putea vreodata sa te cunosc. Sa-mi ingrop orice
gand ca vreodata, tu o sa ajungi sa ma iubesti, cel putin la fel de mult pe cat te iubesc eu pe tine.
As fi avut acelasi curaj daca atunci as fi stiut ca tu o sa pleci cu tot ce insemn eu? Te-as fi lasat
sa-mi perinzi pe sub piele daca as fi stiut ca o sa ma golesti de mine? Ti-as fi permis sa-mi ramai
in vise daca as fi stiut ca o sa ma umpli doar cu dor? Eu cred ca da, dar habar n-am de ce.. Dupa
multe nopti de pus in balanta, in legatura cu tine am acum cel mai limpede gand. Am terminat
aici.
Hai s-o luam de la capat, de data asta separat.



Esti puternic cand renunti la lucrul care-ti face rau, chiar daca e singurul pe care-l vrei. De ce
fugim dupa ce ne face rau, dupa ce ne raneste? Simplu. Pentru toata plinatatea pe care ne-o ofera
atunci cand, dupa toata fuga dupa lucrul respectiv, il prindem din spate.
Pentru toate noptile nedormite, cand aveai in minte doar ganduri pline de el care au disparut doar
privindu-l. Pentru toate regretele interioare, toate promisiunile pe care ti le-ai facut c-o sa renunti
la el care dispar doar auzindu-i vocea. Pentru toate mesajele de ramas bun pe care voiai sa i le
trimiti, dar n-ai facut-o, ca te-a sunat si te-a umplut de ambitie sa continui lupta pentru el. Pentru
toate zilele in care mureai de dorul lui care-au disparut atunci cand te-a strans in brate. Pentru
toate momentele in care te-ai urat chiar si pe tine ca-l iubesti, pe care el le-a calcat in picioare,
facundu-te sa te simti cel mai iubit om si pentru toate momentele cand nu puteai sa-l saruti, pe
care el le-a umplut cu fericire doar atingandu-te.
Si in final, fugi dupa ce nu poti avea pentru ca, pui inainte de toate momentele de dor si
singuratate, momentele in care el te-a facut sa te simti cel mai aproape de tine, te-a intregit, te-a
umplut de putere si caldura, te-a facut sa te simti..intreaga.