Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
D oamnelor, d-relor şi d-nilor, încerc să-mi ţin azi promisiunea lansată acum cîteva zile, în
legătură cu cititul. Înainte de a vă împărtăşi cîteva gînduri proprii despre această cea mai de folos
zăbavă, mi se pare util să vă ofer - cu riscul, pe care mi-l asum, de a părea pedant şi catedratic
(este o vreme pentru rîs şi este o vreme pentru cuminţenie) - să vă ofer, zic, mai întîi, nişte
sugestii bibliografice. Adică să vă îndrum spre nişte cărţi în care e vorba despre CITIT, despre
felurile, şansele şi rosturile lui. Ca să nu vorbesc în van, le-am ales pe cele mai accesibile
(accesibile, în ambele sensuri: nu foarte savante în conţinut, agreabil scrise şi relativ uşor de găsit
pentru cei care n-au acces la marile biblioteci). Să precizez totuşi că ceea ce voi face eu acum
este un compromis: pentru specialişti e mult prea superficial, iar pentru superficiali, e mult prea
mult şi complicat. Mă adresez celor de la mijloc, care vor avea bunăvoinţa de a găsi folositor
ceva în informaţiile mele.
Asadar, dacă vă pasionează cititul şi vreti să aflaţi ce au gîndit minţi bine mobilate despre
această acaparantă îndeletnicire, pregătiţi-vă un creion şi o hirtie pentru a nota. Voi menţiona
autorii români, apoi pe cei tradusi în româneşte şi, în fine, pentru cunoscători şi pasionaţi, un
minimum de titluri în limbi străine.
Eu zic să începeţi cu foiletonul Tot mai înveţi maică?, al lui G. CĂLINESCU, pe care-l veţi
găsi în volumul Cronicile optimistului din 1964, dar merită să căutaţi şi tabletele Cum se citeşte
o carte şi Ziua cărţii, din culegerea Gîlceava înţeleptului cu lumea, alcătuită de Geo Şerban, în
1973. În volumul al doilea, din 1974, veţi găsi tabletele Cărţile şi Ce este un autodidact. Aţi
notat?
Trecem la PAUL ZARIFOPOL. Puneţi mîna pe volumul I al antologiei Pentru arta literară,
apărut în 1971, unde daţi peste eseurile Mecanizarea scrisului, Motivele scriitorului şi, mai ales,
pentru dvs., Omul cărţilor. Nu vă speriaţi de stilul ironic al lui Zarifopol, e un cărturar pe care vă
puteţi baza, fiindcă ura sclifoseala, moftul şi poza.
Dar vă pot recomanda şi un ardelean temeinic şi serios, care tratează problema cu gravitatea
specifică; e vorba de RADU STANCA, deci căutaţi volumul Acvariu, aparut la Dacia în 1971, unde
aveţi de citit un eseu-studiu foarte pus la punct, intitulat Problema cititului - e sintetic,
documentat, bine scris, o să vă placă.
Să venim şi la vremi mai dincoace. În două cărţi de LUCIAN RAICU, scoase ambele de Cartea
Românească, una în '78, alta în '79, adică volumele Practica scrisului şi experienţa lecturii şi,
respectiv, Reflecţii asupra spiritului creator, veţi descoperi, în mai multe texte (dar predominant
în secţiunea Experienţa lecturii), o sumedenie de idei bine distilate despre citit şi efectele sale
(precizez totuşi, ca să previn dezamagirile, că acestea se adresează celor un pic mai rafinaţi, să
zicem în "liceul" chestiunii, nu în gimnaziu, ca şi, spre altă pilda, studiul Lectura critică şi
lectura productivă, al lui EUGEN SIMION, aflat în culegerea Întoarcerea autorului din 1981).
Ca să vă destindeţi (dar la un nivel de ospăţ al minţii), vă recomand eseurile de-o şchioapă
ale lui ALEXANDRU PALEOLOGU din volumul Bunul simţ ca paradox (Cartea Românească,
1972) şi anume (pe linia subiectului nostru) cele intitulate: Literatura poliţistă şi, respectiv,
Lectura. Atenţie: Paleologu, oarecum ca şi Zarifopol, sfidează uneori banalităţile într-un mod
care vă poate lăsa paf, dar nu vă descumpăniţi, mai cădeţi o dată pe gînduri şi o să gustaţi stilul
frondei sale subţiri.
Vă trimit, de asemenea, la eseul Talentul de a citi, din cartea ILENEI MĂLĂNCIOIU, de la
Cartea Românească, 1987, Călătorie spre mine însumi, precum şi - pe iubitorii de sondaje
filosofice pline de un foarte bun simţ-al-vieţii - eseul Despre carte, din volumul Cearta cu
filosofia al lui GABRIEL LIICEANU, aparut la Humanitas, în 1992.
În fine, în aceasta primă parte (despre autorii străini, mîine - deşi secţionarea asta, români-
străini, e cu totul artificială, o simplă convenţie) vă trimit la o altă lucrare de sinteză, la nivel
înalt filologic: cea a lui PAUL CORNEA din 1988 (Ed. Minerva): Introducere în teoria lecturii. Şi
să nu uit: uitaţi-vă şi prin Cartea despre carte, a lui EUGENIU SPERANTIA, din '84, o să aveţi doar
de cîştigat. Continuăm mîine, bună seara.
Stimaţii mei tovarăşi de drum prin labirintul bibliografic al problemei cititului, bună seara
şi vă mulţumesc că-mi acordaţi amabila dvs. atenţie pe care, de altfel, în acest mic ciclu, o
redistribui către nume mult mai demne de ea.
Cetăţeni, iertare. Trei zile la rînd, v-am tot dat cu cărţi în cap. Dacă m-aţi lua
în serios, aţi deveni biblioolici, aţi cădea, Doamne-fereşte-de-mai-rău, în patima
cititului şi de aici pîn'la biblio-dependenţă nu mai e decît un pas. Gata: îi dau zor,
termin azi. Repar iute o altă omisiune: DAN PAVEL, cu al său foarte doct "eseu
asupra metamorfozelor cărţii", intitulat Bibliopolis, şi trec la, aşa cum ne-am Insignă din anii '90
înţeles, autorii străini, din veacul nostru, care au reflectat asupra acestei atît de fermecătoare
îndeletniciri omeneşti: cititul: ce ne împinge, la ce foloseşte, la ce duce, cum se desfăşoară, cîte
feluri sunt ş.a.m.d. Mai precizez o dată că fac trimitere cu preponderenţă la ediţii relativ
accesibile, usor de găsit în biblioteci obişnuite, sau în anticariate, la preţ suportabil.
Ar fi necuviincios să treceţi peste unul din marii eseişti ai secolului, Emile Chartier,
cunoscut sub numele de ALAIN. În traducerea lui N. Steinhardt din Biblioteca pentru toţi, din
1973, veţi găsi eseurile Păreri despre educaţie şi, respectiv, Fericirea de a citi, în care acest
Montaigne al secolului 20 spune multe şi bine despre lectură.
Din volumul de Eseuri al lui MARCEL PROUST, întocmit de Irina Mavrodin la Univers, în
1981, vă recomand textul, destul de amplu, cîteva zeci de pagini, Zile de lectură; veţi descoperi
că Proust e captivant nu doar în ficţiunile sale, ci şi în gîndirea sa speculativă.
Acelaşi lucru l-aş putea spune despre un mare romancier englez al vremilor noastre, ALDOUS
HUXLEY, pe care cititorul român il cunoaşte cel puţin prin romanele Punct-Contrapunct, Orb
prin Gaza sau Frunze uscate, apărute în traducere. În volumul său de eseuri, de la editura
Univers, din '77, veţi da peste un foarte englezesc text, intitulat Cărţi de citit în călătorie.
Un volumaş indispensabil celor interesaţi de subiectul nostru, clasic, în simplitatea lui
inteligentă, este Arta de a citi a lui ÉMILE FAGUET, din 1923, apărut în româneşte în 1973, la
Albatros.
Pe cititorii pasionaţi de beletristică îi trimit la studiul-eseu al lui ALBERT THIBAUDET
intitulat Cititorul de romane, pe care-l pot găsi în culegerea de Reflecţii, publicată de soţii
Pădureleanu în 1973, tot în Biblioteca pentru toţi, la Ed. Minerva. De asemenea, în volumul de
reflecţii al lui ANATOLE FRANCE, Grădina lui Epicur, există zeci de pagini delicioase consacrate
"problemei" cititului.
Dintre autorii mai apropiaţi de actualitate, se cuvine să vă îndrum spre MICHEL BUTOR. Ceva
din eseistica sa se află în antologia realizată de Irina Mavrodin, la Univers, în 1979; e inclus
acolo şi textul intitulat Cartea ca obiect.
De acelaşi nivel, adică adresat unui cititor cu o anume instrucţie filologică, sunt eseurile lui
ROLAND BARTHES, Vocea cititorului, Plăcerea textului şi Jocul caleidoscopului, pe care le puteţi
parcurge în volumul antologic scos la Univers în 1987 de Adriana Babeţi şi Delia Şepeţean-
Vasiliu.
În fine, dar nu în ultimul rînd, e util de consultat şi studiul lui ROBERT ESCARPIT, din unghi
sociologic, Setea de lectură, precum şi cel intitulat Scris şi comunicare, ambele în culegerea de
studii şi eseuri facută de Const. Crişan, la Ed. Ştiintifică şi Enciclopedică, în 1980.
Acum, puţin jenat ca trebuie să vă recomand şi cărţi care nu sunt tălmacite în româneşte (sau
poate nu ştiu eu că au fost), îmi fac totuşi datoria, pentru că sunt importante. VALERY LARBAUD
a scris un eseu celebru (măcar prin titlu), şi anume: Lectura, acest viciu nepedepsit. Fiţi vicioşi şi
căutaţi-l.
ANDRÉ MAUROIS, romancier răsfăţat de admiraţia publicului larg, are şi o carte cuminte şi
înţeleaptă, numită Arta de a trăi, în care (se putea altfel?) există un capitol aparte, Arta de a citi.
EZRA POUND, marele poet american, este autorul unui volum de eseuri foarte-aplicate-
analitic, cu titlul ABC of reading, („ABC-ul lecturii”), un text cu mari adîncimi.
Nu pot să închei această fatalmente superficială trecere în revistă a scrierilor despre citit fără
să-l menţionez pe esteticianul, criticul si istoricul literar MATEI CĂLINESCU, stabilit de vreo 20 de
ani în Statele Unite, al cărui studiu de înalt nivel academic, Rereading („Recitirea”) a apărut, in
1993 la o editură americană, iar în româneşte, deocamdată, doar fragmentar*, în revista Viaţa
Românească.
George PRUTEANU