http://www.cuvantul-ortodox.

ro/de-ce-sufera-copiii-despre-pacatele-parintilor-si-bolile-
copiilor/poti citi cartea fără sa o citești si pe prima asa cum ai cunoaște un om într-un anumit
moment al vieții lui. Sau poți sa vreo sa il cunosti de la bun început. Odata cy primul volum.
Efectul va fi același. Oricum te va obseda sa vrei sa il cauti si sa il cunoști mai bibe. Asa cum
xauti sa te cunoști pe tine însuți.

Cea mai veche observație asupra transmiterii caracterelor ereditare de la părinți la

urmași s-a găsit pe o tablă de piatră veche de peste 6.000 de ani, în localitatea Elam
din Chaldeea. Odată cu evoluția societății umane și datorită apariției geneticii ca știință
în secolul al XIX-lea, au apărut tot mai multe informații despre ereditate, ADN
etc. https://doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/sunt-pedepsiti-copiii-pentru-pacatele-
parintilor Asa se proceda in timpurile vechi-testamentare. Inainte de venirea
Mantuitorului Hristos, Dumnezeu isi pregateste poporul pentru a primi o noua
invatatura.

„Pentru ce spuneti voi in tara lui Israel pilda aceasta si ziceti: Parintii au mancat agurida
si copiilor li s-au strepezit dintii? Precum este adevarat ca Eu sunt viu, zice Domnul
Dumnezeu, tot asa este de adevarat ca pe viitor nu se va mai grai pilda aceasta lui
Israel” (Iezechiel 18, 2-3).
Meniu
Acasa▼
DE CE SUFERA COPIII? Despre pacatele parintilor si bolile copiilor
9-09-2011 Sublinieri

Daca este raspunzator fiul pentru tata

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie sustin ca faptele parintilor se rasfrang in mod tainic
asupra sanatatii copiilor. Ca sa intelegem aceasta legatura, vom recurge pentru
explicatii la Vechiul Testament. Dreptul Noe si-a blestemat nepotul Hanaan pentru
purtarea necugetata a tatalui lui, Ham (vezi Fac. 9, 20-27). De aici a si provenit cuvantul
„hamstvo” [„Bàdàran”, „necioplit” in limba rusa (n.trad.)].

Apare intrebarea: de ce din cauza pacatului a avut de suferit fiul, si nu tatal? In cazul
dat, aceasta este lesne de inteles. Imediat dupa potop, Dumnezeu i-a binecuvantat pe
Noe si pe cei trei fii ai sai, printre care se numara si Ham (vezi Fac. 9,1). Noe nu a
indraznit sa blesteme ceea ce a fost binecuvantat de Dumnezeu. Blestemul lui a cazut
pe unul din nepoti. Dar vom sublinia ca aceasta a fost o exceptie.

Legile lui Moise explica in ce situatii copiii raspund pentru pacatele parintilor. De
exemplu, imediat dupa a doua porunca („sa nu-ti faci chip cioplit”) urmatorul verset
spune:

„… Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii
pentru vina parintilor c e Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam si Ma
milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele”
(Ies. 20, 5-6).

Aceste randuri nu pot fi scoase din context, caci in caz contrar se denatureaza sensul
lor. Prin cuvantul „copil” se au in vedere urmasii directi din prima generatie, precum si
nepotii, stranepotii si ceilalti urmasi. Atottiitorul nu-i pedepseste pe toti copiii, ci numai
pe cei care Il urasc si nu pentru orice fel de fapte ale parintilor, ci numai pentru
incalcarea celei de a doua porunci. Mila lui Dumnezeu este promisa fiecarei generatii ca
rasplata pentru implinirea tuturor poruncilor.

In celelalte noua porunci, pedeapsa pana la a treia si pana la a patra generatie nu este
mentionata, ceea ce se explica in a patra carte a lui Moise:

„Parintii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina copiilor si nici copiii sa nu fie
pedepsiti cu moartea pentru vina parintilor; ci fiecare sa fie pedepsit cu moartea pentru
pacatul sau” (Deut. 24, 16).

Totodata se mentioneaza greselile pentru care sunt pedepsiti ei. Este interesant de
mentionat ca, urcand pe tronul Iudeii, regele Amasia i-a omorat pe toti ucigasii tatalui
sau, „dar pe copiii ucigasilor nu i-a ucis” (IV Regi 14, 1-6).

Dupa randuiala pamanteasca, nu intotdeauna pedeapsa urmeaza imediat dupa ce

pacatul a fost savarsit. Uneori e nevoie de trecerea multor ani si a catorva generatii.
Departarea pacatului de pedeapsa permite celui care a gresit sa realizeze gravitatea
pacatului si sa se caiasca. Iar pe cei credinciosi rabdarea lui Dumnezeu ii invata sa
cerceteze amanuntit si sa implineasca exact poruncile vietii duhovnicesti. Dumnezeu
distruge lucrul celor care nu iau aminte la faptele Lui (vezi Ps. 27, 5).

Dreptatea rasplatii se pastreaza mereu:

„Iar daca nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau si nu te vei sili sa implinesti
toate poruncile si hotararile Lui… Blestemat sa fii tu… Blestemat sa fie rodul pantecelui
tau si rodul pamantului tau… Atunci Dumnezeu te va bate pe tine si pe urmasii tai cu
plagi nemaiauzite, cu plagi mari si nesfarsite si cu boli rele si necurmate… pana vei fi
starpit” (Deut. 28, 15-18; 59-61).

Cu alte cuvinte, ce ai meritat aceea ai primit. Dumnezeu nu ameninta, ci doar

avertizeaza. El descrie acea situatie la care poate sa ajunga omul, impreuna cu copiii
lui, cand foloseste in mod gresit libertatea. Principiul pedepsirii pentru pacate este
acelasi in Vechiul si in Noul Testament. Daca omul stia voia lui Dumnezeu, dar nu a
implinit-o, „va fi batut mult”.

Iar daca „n-a stiut, dar a facut lucruri vrednice de bataie, va fi batut mai putin. Si oricui i
s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere”(Lc. 12,
47-48).
Aici nu e vorba doar de viata pamanteasca. Judecata lui Dumnezeu are puteri asupra
sufletului si dupa moartea trupului. Scriptura ne invata:

„Ca lesne este inaintea Domnului in ziua sfarsitului sa dea omului dupa caile lui” (Sirah
1,28).

Iata un exemplu din istoria biblica. Dumnezeu i-a spus dinainte necredinciosului rege
Ieroboam ca ii va nimici casa. Insa in fiul regelui „s-a gasit ceva bun inaintea Domnului
Dumnezeului lui Israel” si de aceea el va fi singurul care „va fi ingropat in mormantul”
stramosilor lui si va primi speranta vietii vesnice (III Regi 14, 13).

Asa se proceda in timpurile vechi-testamentare. Inainte de venirea Mantuitorului

Hristos, Dumnezeu isi pregateste poporul pentru a primi o noua invatatura.

„Pentru ce spuneti voi in tara lui Israel pilda aceasta si ziceti: Parintii au mancat agurida
si copiilor li s-au strepezit dintii? Precum este adevarat ca Eu sunt viu, zice Domnul
Dumnezeu, tot asa este de adevarat ca pe viitor nu se va mai grai pilda aceasta lui
Israel” (Iezechiel 18, 2-3).

Via si agurida inseamna responsabilitatea omului fata de propriile lui pacate si fata de
cele straine.

La intrebarea „de ce fiul sa nu poarte nedreptatea tatalui sau?”, Dumnezeu raspunde:

„Pentru ca fiul a facut ceea ce era drept si legiuit si toate legile Mele le-a tinut si le-a
implinit; de aceea va trai”.

Dupa Dumnezeu, sufletul pacatosului moare daca acesta nu se caieste. Dar Dumnezeu
nu doreste moartea pacatosului, ci ca „sa se intoarca de la caile sale si sa fie viu”.
Dumnezeu promite ca

„fiul nu va purta nedreptatea tatalui si tatal nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i
se va socoti dreptatea sa, iar celui rau, rautatea sa” (Iez. 18, 18-23).

Aceeasi idee o gasim si in Cartea prorocului Ieremia:

„… Fiecare va muri pentru faradelegea sa; cine va manca agurida aceluia i se vor
strepezi dintii” (Ier. 31, 30).

De remarcat ca acest verset este urmat de altul care vorbeste despre Legea Noua a
Domnului nostru Iisus Hristos.

Morala crestina a asimilat cuvintele prorocilor vechi-testamentari si le-a dat un sens

aparte. Este vorba de Jertfa de pe Cruce a Mantuitorului.Dupa Cuviosul Isaac Sirul, nu
Il putem numi pe Dumnezeu drept, deoarece, pentru pacatele lumii, El nu L-a crutat pe
Fiul Sau Unul-Nascut. Cel drept a patimit fara sa aiba vreo vina pentru pacatosi.
Apostolul Pavel afirma:

„Dumnezeu isi arata dragostea Lui fata de noi prin aceea ca, pentru noi, Hristos a murit
cand noi eram inca pacatosi” (Rom. 5, 8).

Suferintele Fiului lui Dumnezeu sunt mai presus de orice imagine omeneasca despre
dreptate. El Si-a dat viata de bunavoie nu ca plata pentru pacatele personale, ci pentru
rascumpararea neamului omenesc.

“… Caci ati fost cumparati cu pret”, spune Apostolul Pavel (I Cor. 6, 20).

Cugetand la unele texte biblice si patristice, gasim cheia pentru intelegerea multor
probleme vitale, mai ales pentru intrebarea: In ce masura suferintele copiilor depind de
pacatele parintilor?

Intre pacatele parintilor si bolile copi

http://www.cuvantul-ortodox.ro/de-ce-sufera-copiii-despre-pacatele-parintilor-si-bolile-
copiilor/poti citi cartea fără sa o citești si pe prima asa cum ai cunoaște un om într-un
anumit moment al vieții lui. Sau poți sa vreo sa il cunosti de la bun început. Odata cy
primul volum. Efectul va fi același. Oricum te va obseda sa vrei sa il cauti si sa il cunoști
mai bibe. Asa cum xauti sa te cunoști pe tine însuți.
Trimis de pe Huawei Mobile

DE CE SUFERA COPIII? Despre pacatele parintilor si bolile copiilor

9-09-2011Sublinieri
Print
 Daca este raspunzator fiul pentru tata
Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie sustin ca faptele parintilor se rasfrang in mod tainic asupra sanatatii copiilor. Ca sa
intelegem aceasta legatura, vom recurge pentru explicatii la Vechiul Testament. Dreptul Noe si-a blestemat nepotul Hanaan pentru
purtarea necugetata a tatalui lui, Ham (vezi Fac. 9, 20-27). De aici a si provenit cuvantul „hamstvo” [„Bàdàran”, „necioplit” in
limba rusa (n.trad.)].
Apare intrebarea: de ce din cauza pacatului a avut de suferit fiul, si nu tatal? In cazul dat, aceasta este lesne de inteles.
Imediat dupa potop, Dumnezeu i-a binecuvantat pe Noe si pe cei trei fii ai sai, printre care se numara si Ham (vezi Fac. 9,1). Noe
nu a indraznit sa blesteme ceea ce a fost binecuvantat de Dumnezeu. Blestemul lui a cazut pe unul din nepoti. Dar vom sublinia ca
aceasta a fost o exceptie.
Legile lui Moise explica in ce situatii copiii raspund pentru pacatele parintilor. De exemplu, imediat dupa a doua porunca („sa nu-ti
faci chip cioplit”) urmatorul verset spune:
„… Eu, Domnul Dumnezeul ta u, sunt un Dumnezeu zelos,
care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor c e Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam si Ma
milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” (Ies. 20, 5-6).

Aceste randuri nu pot fi scoase din context, caci in caz contrar se denatureaza sensul lor. Prin cuvantul „copil” se au in vedere
urmasii directi din prima generatie, precum si nepotii, stranepotii si ceilalti urmasi. Atottiitorul nu-i pedepseste pe toti copiii, ci
numai pe cei care Il urasc si nu pentru orice fel de fapte ale parintilor, ci numai pentru incalcarea celei de a doua
porunci. Mila lui Dumnezeu este promisa fiecarei generatii ca rasplata pentru implinirea tuturor poruncilor.
In celelalte noua porunci, pedeapsa pana la a treia si pana la a patra generatie nu este mentionata, ceea ce se explica in
a patra carte a lui Moise:
„Parintii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina copiilor si nici copiii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina parintilor;
ci fiecare sa fie pedepsit cu moartea pentru pacatul sau” (Deut. 24, 16).

Totodata se mentioneaza greselile pentru care sunt pedepsiti ei. Este interesant de mentionat ca, urcand pe tronul Iudeii, regele
Amasia i-a omorat pe toti ucigasii tatalui sau, „dar pe copiii ucigasilor nu i-a ucis” (IV Regi 14, 1-6).

Dupa randuiala pamanteasca, nu intotdeauna pedeapsa urmeaza imediat dupa ce pacatul a fost savarsit. Uneori e nevoie de
trecerea multor ani si a catorva generatii. Departarea pacatului de pedeapsa permite celui care a gresit sa realizeze
gravitatea pacatului si sa se caiasca. Iar pe cei credinciosi rabdarea lui Dumnezeu ii invata sa cerceteze amanuntit si
sa implineasca exact poruncile vietii duhovnicesti. Dumnezeu distruge lucrul celor care nu iau aminte la faptele
Lui (vezi Ps. 27, 5).
Dreptatea rasplatii se pastreaza mereu:

„Iar daca nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau si nu te vei sili sa implinesti toate poruncile si hotararile Lui… Blestemat
sa fii tu… Blestemat sa fie rodul pantecelui tau si rodul pamantului tau… Atunci Dumnezeu te va bate pe tine si pe urmasii tai cu
plagi nemaiauzite, cu plagi mari si nesfarsite si cu boli rele si necurmate… pana vei fi starpit” (Deut. 28, 15-18; 59-61).

Cu alte cuvinte, ce ai meritat aceea ai primit. Dumnezeu nu ameninta, ci doar avertizeaza. El descrie acea situatie la care
poate sa ajunga omul, impreuna cu copiii lui, cand foloseste in mod gresit libertatea. Principiul pedepsirii pentru pacate
este acelasi in Vechiul si in Noul Testament. Daca omul stia voia lui Dumnezeu, dar nu a implinit-o, „va fi batut mult”.
Iar daca „n-a stiut, dar a facut lucruri vrednice de bataie, va fi batut mai putin. Si oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui
i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere”(Lc. 12, 47-48).

Aici nu e vorba doar de viata pamanteasca. Judecata lui Dumnezeu are puteri asupra sufletului si dupa moartea trupului. Scriptura
ne invata:

„Ca lesne este inaintea Domnului in ziua sfarsitului sa dea omului dupa caile lui” (Sirah 1,28).

Iata un exemplu din istoria biblica. Dumnezeu i-a spus dinainte necredinciosului rege Ieroboam ca ii va nimici casa. Insa in fiul
regelui „s-a gasit ceva bun inaintea Domnului Dumnezeului lui Israel” si de aceea el va fi singurul care „va fi ingropat
in mormantul” stramosilor lui si va primi speranta vietii vesnice (III Regi 14, 13).
Asa se proceda in timpurile vechi-testamentare. Inainte de venirea Mantuitorului Hristos, Dumnezeu isi pregateste poporul pentru a
primi o noua invatatura.
„Pentru ce spuneti voi in tara lui Israel pilda aceasta si ziceti: Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au strepezit
dintii? Precum este adevarat ca Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot asa este de adevarat ca pe viitor nu se va mai
grai pilda aceasta lui Israel” (Iezechiel 18, 2-3).

Via si agurida inseamna responsabilitatea omului fata de propriile lui pacate si fata de cele straine.
La intrebarea „de ce fiul sa nu poarte nedreptatea tatalui sau?”, Dumnezeu raspunde:

„Pentru ca fiul a facut ceea ce era drept si legiuit si toate legile Mele le-a tinut si le-a implinit; de aceea va trai”.

Dupa Dumnezeu, sufletul pacatosului moare daca acesta nu se caieste. Dar Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului,
ci ca „sa se intoarca de la caile sale si sa fie viu”. Dumnezeu promite ca
„fiul nu va purta nedreptatea tatalui si tatal nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui
rau, rautatea sa” (Iez. 18, 18-23).

Aceeasi idee o gasim si in Cartea prorocului Ieremia:

„… Fiecare va muri pentru faradelegea sa; cine va manca agurida aceluia i se vor strepezi dintii” (Ier. 31, 30).

De remarcat ca acest verset este urmat de altul care vorbeste despre Legea Noua a Domnului nostru Iisus Hristos.

Morala crestina a asimilat cuvintele prorocilor vechi-testamentari si le-a dat un sens aparte. Este vorba de Jertfa de pe Cruce a
Mantuitorului.Dupa Cuviosul Isaac Sirul, nu Il putem numi pe Dumnezeu drept, deoarece, pentru pacatele lumii, El nu L-a crutat
pe Fiul Sau Unul-Nascut. Cel drept a patimit fara sa aiba vreo vina pentru pacatosi. Apostolul Pavel afirma:
„Dumnezeu isi arata dragostea Lui fata de noi prin aceea ca, pentru noi, Hristos a murit cand noi eram inca
pacatosi” (Rom. 5, 8).

Suferintele Fiului lui Dumnezeu sunt mai presus de orice imagine omeneasca despre dreptate. El Si-a dat viata de
bunavoie nu ca plata pentru pacatele personale, ci pentru rascumpararea neamului omenesc.
“… Caci ati fost cumparati cu pret”, spune Apostolul Pavel (I Cor. 6, 20).

Cugetand la unele texte biblice si patristice, gasim cheia pentru intelegerea multor probleme vitale, mai ales pentru intrebarea: In
ce masura suferintele copiilor depind de pacatele parintilor?
Intre pacatele parintilor si bolile copiilor observam legaturi evidente. Sa analizam cateva exemple concrete. Dumnezeu condamna
cu asprime inchinarea la idoli, pentru ca ea vatama sufletele si este insotita de ritualuri imorale, chiar si de jertfe
sangeroase. Astfel, indepartandu-se de credinta adevarata, evreii „au slujit idolilor…, au jertfit pe fiii lor si pe fetele lor
idolilor; au varsat sange nevinovat…” (Ps. 105,36-38).
Iata si cateva fapte din viata noastra cotidiana. Sa presupunem ca parintii nu-l invata pe copil lucrurile elementare care tin de
igiena si curatenie. Astfel, apare riscul imbolnavirii de dizenterie (boala mainilor nespalate) si a altor boli infecti

oase. Daca intr-o familie toate problemele se rezolva numai

cu strigate, copilul va fi cu greu dezvatat sa nu strige si el din orice motiv. El nu este obisnuit sa-si controleze emotiile
si sentimentele. Cu timpul, enervarea capata un caracter nevrotic. Copilul devine de necontrolat, agitat si nervos.
Psihicul dezechilibrat, aproape sfasiat de neplacerile din familie, provoaca crize si-l impinge la gesturi neadecvate.
Printre cauzele duhovnicesti ale imbolnavirii copiilor din pricina parintilor exista si unele mai putin evidente.

Pe parcursul practicii sale, pediatrul ortodox T. Kostenko s-a confruntat cu una dintre cele mai mari dureri ale timpurilor noastre –
copiii abandonati. Fapta unei „singure” mame provoaca un soc moral-duhovnicesc. Cat timp fetita nou-nascuta i-a fost
adusa mamei spre alaptare, micuta zambea, se comporta bine, adauga in kilograme. Dar, cum s-a intamplat tragedia, fetita s-a
schimbat. A inceput sa arate jalnic. Pe chipul ei s-au intiparit urmarile tragediei interioare si singuratatea. A inceput sa manance tot
mai putin, parea trista si fara viata. In general, copiii simt acut tradarea mamei, singuratatea care se napusteste brusc
asupra lor, instrainarea si deznadejdea. Medicii pediatri au ajuns la concluzia ca micuta s-a imbolnavit. Dar cateva zile mai
tarziu, dupa ce s-a adaptat noii situatii, fetita a inceput sa se indrepte. Cu toate acestea, privirea ei continua sa-i uimeasca pe cei
din jur. In ochii ei se citea cand o intrebare, cand o rugaminte. Ochii fetitei abandonate se deosebeau mult de cei ai copiilor
care aveau parte de iubirea si de mangaierea mamei.
Din punct de vedere teologic, aici totul e de inteles. Abandonarea constienta a copilului pentru placerile personale (dorinta
de pastrare a modului obisnuit de viata, a libertatii etc.) se numeste nepasare fata de copil. Este un pacat sa refuzi
alaptarea unui copil din orice alt motiv afara de boala. Aceasta denatureaza instinctul matern, contravine principiului despre
familie si casatorie.
Pe plan psihologic, trecerea brusca la alimentarea artificiala provoaca un stres puternic. Pruncul este lipsit de ceea ce
este cei mai important – convorbirea cu mama, de grija si caldura ei, de ceea ce in popor se numeste „vitamina
M” (dragostea materna). Contactul real cu mama ii ofera copilului o dezvoltare psihofizica normala, relatii bazate pe incredere,
legatura duhovniceasca intre ei. Instrainarea de la sanul mamei si obisnuinta cu biberonul ii impune copilului sa „comunice” nu cu o
persoana vie, ci cu un obiect.
Si, in sfarsit, din punct de vedere medical, laptele mamei este hrana cea mai pretioasa si de neinlocuit pentru un
bebelus. El contine albumina, grasimi, microelemente, vitamine, hormoni, fermenti si anticorpi. El ii mareste imunitatea si il apara
de infectii. De obicei, copiii care au fost alaptati de mame sunt mai linistiti si se imbolnavesc mai rar in comparatie cu
cei care au fost lipsiti de aceasta posibilitate. Laptele strain (mai ales, cel de animale sau artificial) este mai putin
potrivit pentru copil din punct de vedere imunologic decat cel al mamei lui.
In concluzie, vom spune ca renuntarea la copil sau refuzul neintemeiat de a-l alapta se rasfrang negativ asupra pruncului. Acest
lucru trebuie stiut mai ales acum, cand procentul copiilor abandonati si al celor hraniti artificial a crescut considerabil,
iar alaptarea fireasca „nu mai este la moda”.
Pacatele parintilor le provoaca copiilor dereglari psihosomatice, de exemplu astmul bronsic, la care se adauga si
factorii alergici si infectiosi. Inceputurile astmului bronsic pot fi gasite in dorintele blocate si nerealizate, in pornirile sexuale
inabusite neindemanatic, in contradictia dintre dorinta de a castiga increderea si frica fata de aceasta. In copilarie, acestui bolnav
mama ii refuza grija si mangaierea (lipsirea foarte timpurie de „mediul matern”). Copilul, care are inca nevoie de ocrotirea
parinteasca, reactioneaza la atentia insuficienta cu un sentiment acut de neajutorare. Pe cand mama, care se straduie
sa-l faca pe copil independent, de fapt, obtine contrariul. Ea ii accentueaza si mai mult sentimentul de neajutorare si
de iubire fata de ea. Acest conflict este numit „plansul retinut (fara voce) al copilului”. Plansul o instraineaza de obicei si mai
mult pe mama care nu-l accepta pe copil. Iar pruncul nedreptatit, ca sa nu planga si ca sa provoace cei putin mila mamei fara
inima, isi incordeaza muschii abdomenului, ai gatului si ai diafragmei. El isi retine astfel plansul si din aceasta cauza incepe
sa se sufoce.

Lipsa lacrimilor nu-i da posibilitatea sa-si descarce necazul si

emotiile. Savantii considera ca intre plans si iesirea din starile extreme exista o stransa legatura. Pe langa transpiratie si
aerul expirat, lacrimile curata organismul de toxine. Analiza lacrimilor permite diagnosticarea unor boli si reglarea administrarii
medicamentelor. Cercetarea componentelor chimice a lacrimilor provocate de o puternica stare emotionala, arata ca ele contin
combinatii biologic active. Lacrimile provocate de alte pricini (de exemplu, de taierea cepei) nu contin aceste substante. Plansul
este o reactie normala si a-l retine este foarte daunator pentru sanatate. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa-l
mangaiem si sa-l linistim pe cel care plange, mai ales daca sufera de astm.
Vom sublinia ca anume pacatul mamei (educatia gresita din punct de vedere psihologic si pedagogic) se face vinovat de
aceasta boala la un copil. Boala ar fi putut fi evitata, daca s-ar fi urmat sfatul Apostolului Pavel:
“… nu atatati la manie pe copiii vostri, ca sa nu se deznadajduiasca” (Col. 3, 21), „ci cresteti-i intru invatatura si certarea
Domnului” (Efes. 6, 4).

Cu timpul, la bolnavii astmatici apar schimbari evidentiate in sfera emotionala (predispozitie spre neliniste si
deprimare, oboseala, panica inainte de accese). La randul lor, emotiile negative agraveaza boala. Afara de aceasta,
simptomele astmului sunt provocate si de factori neastmatici (cosmarurile, nelinistea, tristetea mare, frica etc). Ei nu constituie
cauzele bolii, dar o pot potenta. Treptat, accesele se agraveaza tot mai mult, ceea ce joaca un rol considerabil in cazurile de moarte
neasteptata de astm (sufocatie in timpul spasmului bronhiilor).
Un alt caz. Sa presupunem ca un adolescent nu doreste sa mearga la scoala. Deseori, aceasta este o reactie anormala. El,
intentionat, se impotriveste cerintelor corecte ale adultilor: gaseste scuze, chiuleste de la lectii, simuleaza o boala, uneori fuge de
acasa de la asa-numitii „tirani” si, demonstrativ, ameninta sa-si puna capat zilelor. Motivele acestor fapte sunt diverse: de la
trandavie obisnuita si dorinta de a atrage atentia pana la dorinta de a scapa de grija exagerata si de a intari propriul
„eu” pe care il stirbesc ambitiile educatorilor. In orice caz, tanarul nu este respectuos fata de parinti si respinge diferite norme
sociale acceptate de toti in anumite conditii, reactiile anormale, in particular reactiile anormale comportamentale (RAC), mai ales
cele personale, se transforma in stari nevrotice sau psihopatice, provoaca schimbari patologice in sistemele nervos, imun si
endocrin. Pe baza RAC se formeaza diferite variante ale starilor de adaptare si de adaptare psihica: astenica, psihovegetativa si
dismnezica. Sindromul astenic se caracterizeaza prin labilitate emotionala, iritare marita, istovire, micsorarea concentrarii
atentiei; cel psihovegetativ, prin palpitatii, dereglari ale tranzitului intestinal, schimbarea culorii tesutului pielii etc; sindromul
dismnezic, prin dereglari ale memoriei. Cand evolutia este nefavorabila, aceste sindromuri trec in forme clinice evoluate –
nevroze, psihopatii, stari nevrotice si psihopatice.
Si, in sfarsit, exista asemenea legaturi intre pacatele parintesti si bolile copiilor pe care le poate rezolva doar un preot
duhovnic cu experienta.
„Una si aceeasi boala, spune episcopul Varnava (Beleaev), poate aparea la un om din cauza necinstirii parintilor, la altii
pentru furt, si chiar la unul si acelasi om, o data pentru un pacat si alta data pentru un alt pacat.”

Stiinta traditionala nu se ocupa cu aceasta parte a vietii omenesti. De aceea, este mai logic sa apelam la izvoarele crestine, fara
trimiteri la practica si teoria stiintei. Avem dreptul sa meditam asupra factorilor concreti, mai ales, din Sfanta Scriptura si Traditie.
Veridicitatea exemplelor extrase din ele este sfintita de autoritatea traditiei Bisericii Ortodoxe.

Un exemplu biblic avem in viata regelui David. El s-a

lasat ademenit de frumusetea Virsaviei, sotia comandantului ostirii sale, Urie. David l-a trimis pe Urie la moarte sigura si,
eliberandu-i locul, a induplecat-o pe Virsavia sa se casatoreasca cu el. Pentru omor premeditat, pentru desfranare,
pentru nepocaire de cele savarsite, Dumnezeu l-a pedepsit pe rege. Prorocul Natan i-a deschis ochii si, astfel, regele
si-a recunoscut vina. Natan i-a spus:
„… Domnul a ridicat pacatul de deasupra ta si tu nu vei muri. Dar fiindca tu prin aceasta fapta ai dat vrajmasilor Domnului pricina
sa-L huleasca, de aceea va muri fiul ce ti se va naste… Iar Domnul a lovit pe copilul pe care i-l nascuse femeia lui Urie si
acela s-a imbolnavit” (II Regi 12, 13-15).

David s-a cait mult. La rugaciunea fierbinte, el a adaugat si post aspru. Regele credea ca Dumnezeu se va milostivi de
el si copilul va ramane in viata. Strigatul sufletului indurerat s-a personificat in minunatul Psalm 50. Insa copilul a
murit… S-a implinit cuvantul Scripturii:
„… Fiecare este ispitit cand este tras si momit de insasi pofta sa. Apoi pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata
savarsit, aduce moarte” (Iac. 1, 14-15).

Cu toate acestea, iubirea dintre David si Virsavia nu s-a sfarsit pe aceasta nota tragica. Dupa ce ei s-au pocait, Dumnezeu a sfintit
casnicia lor si le-a daruit un fiu, legendarul rege Solomon. „Domnul l-a iubit pe acesta”, precizeaza Sfanta Scriptura (II Regi 12,
24). Regele Solomon a intrecut pe toti regii pamantului prin bogatie, slava si intelepciune. Datorita credintei tatalui lui, el a trait
multi ani si fericit. Dar, cu toate acestea, spre sfarsitul vietii, sotiile lui i-au intors inima ca sa se inchine la idoli. Pentru aceasta,
Dumnezeu l-a pedepsit pe Solomon: i s-a nascut un fiu, „Roboam cel cu putina intelepciune”, care prin nebunia lui a facut
multe rele poporului (III Regi 11,43 51, Sirah 47, 28).
Sa cugetam putin: cel mai intelept dintre oameni a avut un copil slab la minte! Aceasta s-ar putea explica printr-o
intamplare fatala sau prin cunoscuta zicala: „Natura se odihneste in copiii geniului”. Insa aici este vorba de Pronia lui
Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i este greu sa binecuvanteze pe toti urmasii pentru credinta parintilor.
Un caz asemanator il descrie si Sfantul Ignatie (Briancianinov). Cand era inca un copil, viitorul Avva Elisei s-a imbolnavit si a fost la
un pas de moarte. Cu toate eforturile medicilor, ii mai ramasesera de trait mai putin de trei zile. Tatal sau, desi ii ura foarte mult pe
calugari s-a grabit sa ajunga la Biserica Sfantului Evanghelist Marcu. Acolo, l-a intampinat un sfant parinte si l-a intrebat: “Ce ti s-a
intamplat, domnule Procopie? Ce necaz iti apasa sufletul?” Tatal i-a raspuns: „Cel Care ti-a descoperit numele meu iti va
descoperi si pricina necazului meu”. Nevoitorul clarvazator, impreuna cu tatal, l-a vizitat pe muribund si a invitat-o in camera si
pe mama copilului, care era o femeie credincioasa. Dupa aceea, placutul lui Dumnezeu i-a spus tatalui: „Dumnezeu cere de la
tine implinirea a trei porunci si, daca le vei pazi, El va lasa in viata pe fiul tau”. Tatal a chemat ca martor pe Sfantul
Evanghelist Marcu si a jurat ca va face intocmai. Batranul a continuat:
„Sunt 15 ani de cand traiesti in desfranare, spurcand patul sotiei tale. De aceea, Dumnezeu a chemat la El pe cei cinci
copii ai tai. Aceasta este in primul rand. In al doilea rand, sa nu-i impui fiului tau sa se insoare, ci sa-l lasi sa
primeasca calugaria. Si, in al treilea rand, sa nu mai stai de vorba cu ereticii”.
Tatal a ascultat cu atentie si a spus staretului: „Voi implini cuvintele tale pana la sfarsitul vietii”. Batranul calugar s-a rugat lui
Dumnezeu, iar a treia zi copilul s-a vindecat. Se pare ca pricina duhovniceasca a bolii copilului au fost pacatele grele ale
tatalui – desfranarea, educatia gresita data fiului, in urma careia el putea sa cada si sa urmeze calea tatalui,precum si
conceptiile anticrestine .
Intr-adevar, nerespectarea de catre parinti a poruncii „sa nu desfranezi” se rasfrange negativ asupra sanatatii
urmasilor. Odata, Cuviosul Leonid de la Optina a fost vizitat de doi soti care aveau un copil bolnav psihic. Sfantul le-a explicat
ca prin aceasta boala Dumnezeu i-a pedepsit pentru neinfranarea lor de la relatiile intime in ajunul marilor sarbatori
bisericesti.
La fel, si Cuviosul Serafim de Sarov atentiona ca pentru nerespectarea curatiei dintre soti in timpul posturilor si in
zilele de post, li se nasc copii morti. Mai multe femei mor in timpul nasterii din cauza nerespectarii sarbatorilor
bisericesti si a duminicilor.
Sa nu uitam ca Sfantul Serafim a spus aceste cuvinte la inceputul secolului al XIX-lea unui tanar care se pregatea sa
se casatoreasca. Mirele a venit la Cuviosul din Sarov pentru a primi binecuvantare si, de asemenea, si un sfat. Probabil ca sfantul
a intrezarit frica de Dumnezeu si credinta mare a tanarului si de aceea i-a dat o povata ascetica atat de grea.
*[Parerea celor doi mari Batrani este confirmata indirect de faptul ca Biserica Ortodoxa nu savarseste cununii in
vremea posturilor, a Saptamanii branzei si a Saptamanii luminate, de la Nasterea pana la Botezul Domnului, in zilele
de dinaintea sarbatorilor mari (inclusiv a hramului bisericii parohiei), precum si in ajunul zilelor de miercuri, vineri si
duminica de peste an, n.ed.].
Fiind oameni slabi duhovniceste, sa ne amintim dialogul dintre Apostoli si Mantuitor care se refera la porunca „Sa nu desfranezi”:
„Ucenicii I-au zis: Daca astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos sa se insoare. Iar El le-a zis: Nu toti
pricep cuvantul acesta, ci aceia carora le este dat… Cine poate intelege sa inteleaga” (Mt. 19, 10-12).

Sensul acestui raspuns este explicat in „Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”:
“Perpetuarea neamului omenesc este unul din scopurile fundamentale ale intemeierii casatoriei… Refuzul intentionat de a naste copii
din scopuri egoiste depreciaza casatoria si este un pacat. Pe langa aceasta, sotii sunt raspunzatori inaintea lui Dumnezeu pentru
cresterea copiilor”.

Una din caile de realizare a unei atitudini responsabile in ceea ce priveste nasterea de copii este abtinerea de la relatii
sexuale pentru o anumita perioada.
Trebuie amintite cuvintele Apostolului Pavel cand se adreseaza sotilor crestini:

«Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea,
si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre» (I Cor. 7, 5).

La aceasta hotarare sotii trebuie sa ajunga de comun acord, apeland la sfatul duhovnicului. Cel din urma va lua in
considerare conditiile vietii lor, varsta, starea sanatatii, masura maturizarii lor duhovnicesti si altele, facand diferenta
dintre cei care «pot pricepe» cerintele infranarii si cei carora «nu le este dat» (Mt. 19, 11), ingrijindu-se, in primul
rand, de pastrarea si intarirea familiei. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, prin decizia din 28 decembrie 1998, a indicat
preotilor care poarta slujirea duhovniceasca «inadmisibilitatea impunerii sau indemnarii credinciosilor, impotriva voii lor,
…la refuzul implinirii obligatiilor sotilor» si le-a amintit necesitatea «respectarii neintinarii si atentie mare in discutiile cu
credinciosii, in legatura cu anumite aspecte ale vietii lor. »

Din pacate, de cele mai multe ori, din cauza pacatelor

parintilor, copiii devin bolnavi psihic si chiar indraciti. Vom da cateva exemple. Intr-o zi, la Avva Amun, care locuia in pustia
Nitriei, a fost adus un copil in lanturi. El a fost muscat de un caine turbat si, istovit de dureri insuportabile, s-a muscat pe sine pana
la sange. Vazandu-i pe parintii care au venit la el sa ceara ajutor pentru fiul lor, Avva le-a spus:
„De ce ati venit la mine, cerand ceea ce este peste puterile mele? Chiar in mainile voastre veti gasi ajutorul
necesar. Rasplatiti pe vaduva de la care ati luat pe ascuns boul si astfel fiul vostru se va vindeca”.

Demascati de fapta lor rusinoasa, parintii au implinit cuvintele sfantului parinte si, pentru rugaciunile lui, copilul s-a
vindecat.
Desigur, cauza directa a bolii (manifestata si prin frica de apa) este un virus care ataca sistemul nervos pana in faza letala. Daca
aceasta boala nu se trateaza la timp, omul care a fost muscat de un caine turbat moare de paralizia inimii si a respiratiei. Judecand
dupa descriere, copilul avea forma avansata a turbarii si chiar daca ar fi fost internat intr-o clinica ultramoderna, oricum ar fi murit,
cu toate tratamentele intensive. Acestea sunt opiniile cu caracter medical. Insa in plan duhovnicesc, boala si vindecarea
copilului nu sunt legate de turbare, ci de pacatul parintilor pentru furt si de dauna adusa unui sarac.
Al doilea exemplu este luat din viata Cuviosului Arsenie Capadocianul. Cand vedea un copil paralizat sau demonizat, el
cauta mai intai cauza acestei suferinte. Daca era vina parintilor, sfantul le dadea epitimie, si numai dupa aceea il
vindeca pe cel bolnav. Intr-una din zile, niste parinti si-au adus la el copilul, care era strans legat. Batranul le-a poruncit sa-l
dezlege imediat, dar parintii s-au speriat: „… Baiatul este nebun si cu greu l-am putut lega”. Parintele Arsenie a insistat: „Dezlegati-
l si sa nu va fie frica”. De indata ce copilul a fost eliberat, diavolul care il chinuia l-a parasit si el s-a vindecat. Baiatul s-a
apropiat de calugar si, bland ca un miel, s-a asezat la picioarele lui.
Cuviosul a inteles ca parintii purtau o vina dubla. In primul rand, copilul s-a nascut demonizat din cauza lor (amanuntele nu se
mentioneaza). In al doilea rand, parintii se purtau urat cu fiul lor suferind. Ei il tineau flamand ca sa-l slabeasca fizic si prin aceasta
sa-l poata controla.

Si acum un alt exemplu. La Cuviosul Partenie al Lampsacului a fost adus un copil

chinuit de diavol. De obicei, cu ajutorul harului dumnezeiesc si fara sa astepte ca sa fie rugat, cuviosul ii ajuta pe
ceilalti in suferinte. Insa de data aceasta, el si-a aratat nemultumirea. Cazand la picioarele sfantului, parintii l-au rugat cu
lacrimi sa le izbaveasca fiul de aceasta nenorocire. Dar calugarul le-a raspuns:
– Fiul vostru nu este vrednic de a fi tamaduit, caci duhul care il chinuie ii este dat ca pedeapsa pentru ca era cat pe ce
sa savarseasca o crima.

Parintii s-au ingrozit, iar cuviosul le-a explicat:

– El va necajea deseori?
– Da, a raspuns cu durere tatal.
– Cand erati necajiti, v-ati rugat lui Dumnezeu ca sa-l pedepseasca?
– Da, am pacatuit in fata lui Dumnezeu, au raspuns parintii.

Sfantul le-a spus:

– Atunci sa sufere, dupa cum si merita.

Insa parintii iubitori nu incetau sa verse lacrimi si sa-l roage pe facatorul de minuni. Induplecat de rugamintile lor fierbinti, el a
cerut pentru tanar iertare de la Dumnezeu, l-a binecuvantat si, dupa ce s-a rugat, l-a vindecat.
Sa fim atenti in cererile noastre:

„Binecuvantati pe cei ce va prigonesc… si nu-i blestemati… Nu va razbunati singuri, iubitilor, ne invata Apostolul
Pavel, ci lasati loc maniei lui Dumnezeu… Daca vrajmasul tau este flamand, da-i de mancare; daca ii este sete da-i sa
bea… Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele” (Rom. 12, 14 si 19-21).
Ultimul exemplu care ilustreaza complexitatea legaturii dintre pacatele parintilor si bolile copiilor este luat din viata minunatului
nevoitor al timpurilor noastre, Cuviosul Paisie Aghioritul. Un barbat a venit la Cuviosul Paisie. Fiica lui avea cancer. El a
adus cu el si cateva hainute de-ale ei, ca parintele sa le binecuvanteze.

Parintele i-a spus nefericitului tata:

– Eu ma voi ruga, dar si tu trebuie sa jertfesti cu ceva si Dumnezeu Se va milostivi.

Tatal fetitei a intrebat:

– Cu ce sa jertfesc, parinte?
– Jertfeste una din patimile tale.

Barbatul, care avea putine cunostinte despre viata duhovniceasca, a raspuns:

– Nu am nici o patima.

Atunci staretul a intrebat:

– Fumezi?
– Da.
– Din iubire pentru fiica ta, lasa-te de fumat si Dumnezeu o va vindeca, a cerut staretul.

Tatal s-a lasat de fumat si astfel fiica lui a inceput sa se vindece. Peste un timp, ea era complet sanatoasa, ceea ce au
confirmat si medicii. Dar in curand tatal a uitat si nu si-a tinut promisiunea. Ce s-a intamplat? Fetitei i s-a depistat din
nou cancer si starea ei s-a agravat. Tatal a cerut din nou ajutorul parintelui, insa a auzit raspunsul:
– Daca tu, fiind tata, nu ai avut evlavie si nu ai jertfit in numele vietii copilului patima care dauneaza trupului tau, eu
nu te mai pot ajuta cu nimic.

Ce lectie buna! Staretului Paisie i-a fost descoperita legatura nevazuta dintre procesul cancerigen al fetitei si patimile
tatalui ei. Prin rugaciunile placutului lui Dumnezeu, tatal a invins patima si boala s-a indepartat. Dar barbatul a avut
un comportament usuratic. In pofida juramantului, el nu s-a izbavit de obiceiul care dauna chiar si sanatatii lui. Cu adevarat,
este mai bine sa nu fagaduim decat sa promitem si sa nu implinim! Mai ales, cand este vorba de Dumnezeu si de viata copilului,
aflat la un pas de moarte. Cum spune Sfanta Scriptura:
„Dragostea acopera multime de pacate” (I Petru 4,8 ) si „Cui se iarta putin, putin iubeste” (Mc. 7, 47).

Practic, prin gestul sau tatal a demonstrat ca nu si-a iubit indeajuns fiica. In acest caz, cererea lui a fost respinsa.
Sa rezumam cele spuse mai sus. Relatia dintre pacatele parintilor si bolile copiilor este mult mai complicata decat pare la
prima vedere. Pacatul poate duce la boala, iar boala la pacat. In aceasta ordine de idei, pacatul joaca rolul de factor
duhovnicesc al stresului, al conflictelor si al trasaturilor negative ale caracterului si ale persoanei, al traumelor psihice si ale
obiceiurilor proaste si, prin urmare, al acelor boli de care este legat.
Bineinteles ca in multe situatii putem observa mecanisme care tin de cele pamantesti, care sunt firesti si care ne duc la pacat, iar
prin el la boli somatice, psihice sau duhovnicesti. Insa de multe ori aceste legaturi sunt mascate, transmise prin
intermediul unor imprejurari, ascunse de privirea omeneasca. Varietatea legaturilor din interiorul pacatelor, precum si cea
dintre bolile somatice si psihice nu permit intotdeauna oamenilor sa clasifice clar bolile, sa faca o diferenta intre ele. Cu toate
acestea, uneori se reuseste sa se explice concret cum un anumit pacat poate duce la boala. Aceasta nu este o
nascocire, ci se bazeaza pe date concrete. A ignora o asemenea realitate este o greseala, iar atitudinea serioasa fata
de ea ar fi de mare folos atat medicilor, cat si pacientilor.
Puterea de a rezista in fata bolilor depinde de ereditate, de imunitate, de educatie, de mediul inconjurator, de puterea influentelor
negative etc. Un rol major il au reactia noastra fata de anumite evenimente, stapanirea de sine, capacitatea noastra de a ne
controla emotiile si sentimentele. Slabiciunea caracterului, iritarea, neincrederea, tinerea de minte a raului, supararea, iubirea de
sine si alte patimi ale adultilor sunt aliatii puternici ai bolilor. De aceea, in multe situatii, suferintele copiilor nostri apar chiar
din cauza noastra. Mantuitorul Hristos explica ucenicilor Sai:
„Caci dinauntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile,
inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea” (Mc. 7, 21-22).

Vom preciza inca o data urmatorul fapt: copiii nu platesc ,,pentru pacatele parintilor cu pretul sanatatii lor” dar pot suferi
in virtutea urmarilor acestor pacate. Nefiind raspunzatori pentru faradelegile neamului lor, urmasii sunt legati de stramosii
lor genetic, psihologic, social, cultural si duhovniceste. Ambele generatii (atat cea tanara, cat si cea mai in varsta) se
influenteaza reciproc, negativ si pozitiv. Aceasta nu este karma, nu este razbunarea oarba a sortii pentru anumite
fapte savarsite in timpul „vietilor anterioare”, ci este rezultatul unirii fizice, sufletesti si duhovnicesti dintre parinti si
copii.
Pacatul parintesc ii duce pe urmasi in mod direct sau indirect la boala si moarte. El nu implica deloc factorii genetici,
biochimici, fiziologici, sociali etc. si alti factori ai aparitiei si dezvoltarii bolilor, dar toate cauzele actioneaza impreuna, de parca ar
transmite „stafeta” una alteia. De multe ori, pacatul devine prima treapta a imbolnavirii unei persoane. Medicina si psihologia
moderna demonstreaza aceasta in mod convingator.
Asadar, am analizat pe scurt unele cauze duhovnicesti ale suferintelor copiilor. Cu siguranta, exemplele aduse vor trezi unora
obiectii, intrebari, nedumeriri. Altora, le vor parea neconvingatoare, incidentale si naive. Nu vom impune cititorului puncte le noastre
de vedere, ci ne vom impartasi cu acele concluzii care, cum se spune, au iesit la suprafata.

A nega factorii duhovnicesti si procesele care duc la boli si la moarte este absurd. Desi se afla in afara sferei stiintei
traditionale, ii vom lua in considerare impreuna cu alti factori cercetati de oamenii de stiinta. Punctul de vedere crestin se prezinta
ca fiind foarte actual. Cu o mie de ani inainte de aceste cercetari, Biblia a aratat legatura dintre pacat si boala, dintre starea
emotionala si sanatatea fizica:
„Barbatul limbut nu se va indrepta pe pamant; pe omul nedrept rautatea il va duce la pieire” (Ps. 139, 12);
„O inima fara patima este viata trupului, pe cand pornirea patimasa este ca un cariu pentru oase” (Pilde 14, 30);
„O inima vesela este un leac minunat, pe cand un duh fara curaj usuca oasele” (Pilde 17, 22);
„Cununa intelepciunii este temerea de Domnul, care odrasleste pace si sanatate nevatamata; dar si una si alta sunt
daruri de la Dumnezeu…” (Sirah 1, 17).

Dependenta duhovniceasca a bolii de pacat a existat dintotdeauna, dar nu dovedita

si pe plan medical-psihologic. Pe de o parte, cu cat parintii pacatuiesc mai mult si se pocaiesc mai putin, cu atat este mai
mare probabilitatea imbolnavirii copilului lor.Pe de alta parte, cu cat parintii pacatuiesc mai putin si se pocaiesc mai
mult, cu atat este mai mare probabilitatea ca fìii lor sa creasca sanatosi. Vom preciza ca este vorba de starea sufletului.
Insa in masura in care sanatatea trupeasca depinde mult de cea sufleteasca, concluzia data se refera si la sanatatea trupului.
Fiecare om are ceva propriu, individual, este infrumusetat cu particularitati personale. Intr-o astfel de problema, cum ar fi cea a
inceputurilor duhovnicesti ale suferintelor copiilor, trebuie evitate generalizarile si concluziile. Trebuie sa fim atenti la opiniile care se
refera la demonizare si la alte boli sufletesti. Aici (ca de altfel peste tot) un rol considerabil il au Pronia dumnezeiasca,
vicleniile demonilor, neputintele omenesti si, nu in ultimul rand, educatia copilului. Mediul in care se formeaza
personalitatea omului lasa o amprenta adanca in particularitatile mostenite sau dobandite, in trasaturile de caracter si de
temperamente in necesitati si in inclinari.
Informatiile despre factorii duhovnicesti ai bolilor sunt imbogatite de constatarile medicilor. Ele maresc eficienta sedintelor medicale
si ajuta la tratarea bolnavului si nu a bolii. Datorita acestor cunostinte, sunt mult mai usor de inteles necesitatea metodelor
duhovnicesti de vindecare, particularitatile bolii si ale vietii pacientului. Nu este un secret ca deseori una si aceeasi boala se
manifesta in mod diferit. Exista aceleasi forme de nevroze, dar nu exista pacienti care sufera de aceeasi boala. Se pare
ca aceasta logica poate fi aplicata la toate bolile.
Cum sa procedeze cei care au constientizat ca pricina bolii copilului lor se gaseste, de fapt, chiar in ei? La aceasta
intrebare nu se poate raspunde simplu. In primul rand, nu vom deznadajdui, ci vom constientiza ca e nevoie de o pocainta
sincera si de o rugaciune fierbinte catre Dumnezeu. Pacatul il mutileaza pe om, iar pocainta il vindeca. Parintii care
nu-si educa corect copiii savarsesc o crima atunci cand irosesc timpul care le-a fost dat pentru pocaire si pentru
rugaciune. Astazi se savarseste minunea despre care spunea si Sfantul Ioan Botezatorul:
„… Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam” (Mt. 3, 9).

Si atunci, pentru evlavia parintilor, Multmilostivul Dumnezeu va spune copiilor acestor parinti cuvintele spuse odata vamesului
Zaheu:

„… Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam. Caci Fiul Omului a venit sa caute si sa
mantuiasca pe cel pierdut” (Lc. 19, 9-10).

Boala este un semnal de alarma pe care sufletul il trimite trupului. Sufletul este diferit de la om la om. Sa luam aminte ce
ne spune Pronia lui Dumnezeu prin boala copilului si sa nu fim banuitori si ingrijorati de sine. Si atunci, de exemplu, depresia va
spune: „Linisteste-te! Esti prea nervos si ai pretentii prea mari”; iar astmul bronsic va afirma: „Tu nu-l intelegi pe copilul
tau si ii acorzi prea putin timp”. Un asemenea dialog interior ne va ajuta sa intelegem corect si sa evitam boala care ne paste. El
va fi un pas catre insanatosire. In cazul in care ne vom grabi sa ne debarasam de semnalele trimise de organism, le „vom
inabusi” cu medicamente si vom ajunge in mod negresit la medicina primitiva de genul: „Pentru dureri de cap sa luati analgetice,
iar pentru cele de stomac, nospa”.
Recunoasterea componentei duhovnicesti a bolii ne impune sa ne asumam responsabilitatea pentru comportamentul nostru si
pentru educatia copiilor. Cu adevarat, are deplina dreptate Apostolul Pavel:
„Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos… toate imi sunt ingaduite dar nu toate zidesc” (I Cor. 6, 12;
10, 23).

Iar intelepciunea populara spune:

„Vei semana o fapta, vei culege o obisnuinta; vei semana o obisnuinta, vei culege caracter; vei semana caracter, vei
culege soarta”.

Si inca o precizare: sanatatea duhovniceasca a parintilor preintampina greselile care apar in procesul educatiei
copiilor. Un copil care provine dintr-o familie sanatoasa din punct de vedere duhovnicesc are imunitate fata de bolile
duhovnicesti. Aceasta este una din legitatile principale. De aceea, in capitolul urmator, vom vorbi doar despre dereglarile
duhovnicesti, care sunt caracteristice timpurilor noastre. Mai intai de toate, aceasta ii va ajuta pe parinti sa aiba un comportament
adecvat fata de Dumnezeu si de aproapele. In al doilea rand, bolile duhovnicesti reprezinta pericolul real care pandeste
generatia viitoare in cazul in care ea nu va primi o educatie corecta.

(Din: K.V. Zorin, De ce sufera copiii, Editura Sophia, Bucuresti, 2006)