VIATA CA O PRADA - DE MARIN PREDA

Marin Preda (1922 - 1980) a intentionat sa realizeze o tetralogie romanesca "morometiana", prin
care sa contureze perioada cuprinsa intre "anii dinaintea celui de al Doilea Razboi M»ndiai" si
1960, cu scopul de a aseza taranimea romana "pe scena nationala prin participarea ei la cel de-al
Doilea Razboi Mondial si prin aceasta pe scena universala". intr-un interviu acordat in 1975 lui
Mihai Ungheanu si publicat' in revista "Luceafarul", Marin Preda marturisea ca ciclul morometian
urma sa fie "o tetralogie, intre care "Delirul" vol.I (1975) si. voi. II vor fi romanele din interior",
adica intercalate intre cele doua volume ale romanului "Morometii": volumul 1 (1955) si volumul
II (1967), ultimul Fiind si "finalul acestei tetralogii". Romanul "Marele singuratic" (1972),
considera Marin Preda, poate constitui "un fel de epilog [] dar nu fi inclus in aceste patru volume".
Din pacate, al doilea volum al "Delirului" nu a mai fost scris. O nota comuna a acestor creatii
literare o constituie evidenta componenta biografica, dar romanul care cu aderat reconstituie
momentele esentiale ale destinului uman si literar al lui Marin Preda este "Viata ca o prada"
(1977), penultima sectiune a scriitorului (cea din urma fiind romanul "Cel mai iubit dintre
pamanteni" -l980).
Totusi, substanta profund ideatica a acestei opere nu este reprezentata numai de evocarea
intamplarilor vietii (chiar daca ele sunt atat de captinte!), ci mai ales rasfrangerea propriei
constiinte in cuvinte si harul artistului au un graitor impact formativ asupra cititorului.
"Viata ca o prada" de Marin Preda se inscrie in literatura de frontiera, insa incadrarea operei intr-o
specie anume a fost totdeauna incerta, penduland intre bildungsroman, eseu literar, memorialistica
ori autobiografie artistica. Mai curios este faptul ca in anul aparitiei, 1977, aceasta creatie literara a
primit Premiul Uniunii Scriitorilor la sectiunea "Publicistica si reportaj".

Romanul este scris la persoana I, autorul identificandu-se cu naratorul si cu personajul principal.

Modalitatea narati se remarca, asadar, prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde
reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea sa de catre personaj.
Perspecti temporala nu este totdeauna cronologica si lineara, ci se manifesta adesea ca discontinua,
construita prin alternanta temporala a evenimentelor, pe dislocari construite prin flash-back si
feed-back.
Perspecti spatiala reflecta un spatiu real, deschis (satul, scoala, Abrud, Cristur-Odorhei, Bucuresti,
Balcesti, Sinaia etc), dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor si tulburarilor din
inima si constiinta personajului.
Romanul poate fi si un monolog liric, deoarece autorul se destainuie, se analizeaza zbuciumandu-
se intre cutezanta si nesiguranta, cautandu-si identitatea si locul in vremurile tulburi, complicate si
confuze de dupa al Doilea Razboi Mondial, in social, politic, etic si artistic. Autorul-narator
traieste o "aventura a constiintei", se confeseaza prin scrierea la persoana I, devenind propriul sau
personaj. Autointrospectia eului biografic scoate la iveala eul artistic, cele doua componente
existentiale, viata si creatia, se intrepatrund in profunzime, astfel ca "aventura constiintei" 1-a
calauzit spre intelegerea unui ader de netagaduit, sentimentul existentei umane: "ca exist".
Semnificatia titlului. Titlul "Viata ca o prada" are o profunda incarcatura filozofica. Marin Preda,
ca scriitor, este un spirit curios si "flamand" de viata, pe care ar vrea sa o apuce ea pe o "prada",
pentru a intra "in miezul ei", pentru a o intelege si pentru a o trai cu maxima intensitate.
Capitolul XII sugereaza titlul romanului si incepe printr-o confesiune a scriitorului care descopera,
usor dezamagit si nelinistit, ca intentiile sale "asaltau din toate partile viata pe care o cunoscusem
pana atunci fara sa reusesc sa intru in miezul ei".
pn episod alegoric explica, printr-o viziune grotesca, dorinta nestavilita a tanarului scriitor de a trai
cu intensitate si nesat viata, in toata plenitudinea ei.Autorul-narator-protagonistisi aminteste o
imagine care-l impresionase puternic si pe care o aseamana cu dorinta omului de a apuca viata
cape o prada, numai ca trebuie sa stii de unde sa incepi, ca sa poti "sa-ti ini coltii" in ea. "O
gramada de catelandri", schelalaind de foame, incercau sa sfartece un cal mort, pe care il gasisera
intr-o gauna. insa, de oriunde il apucau, cainii nu reuseau sa smulga nicio bucatica din calul care
"rezista" si niciunul nu gasea punctul slab care "ar fi deschis drumul celorlalti". Printre ei, nu era
"niciunul batran si experimentat care sa-i invete" de unde ar trebui sa inceapa, in care parte a
calului mort sa-si ina dintii. Asemenea calului, viata este o prada care nu se lasa cucerita usor,
"daca nu stii de unde s-o apuci": "Desigur, viata nu e un cal mort, dar e, pentru un scriitor tanar, o
prada care nu cedeaza, daca nu stii de unde s-o apuci".
Tema operei "Viata ca o prada" este, in fond, romanul scrierii romanului "Morometii", intrucat
intreaga confesiune a autorului se refera la cautarea infrigurata a unui subiect pentru viitoarea
sectiune. Memoria involuntara a autorului aduce in actualitate (timp obiectiv) intamplari,
evenimente, oameni din trecut (timp subiectiv), pe care naratorul le organizeaza intr-o epica
structurata, in principal, pe doua uri de actiune: unul care urmareste copilaria si adolescenta
protagonistului si celalalt care reliefeaza zbaterea eului artistic in ascensiunea catre profesia de
scriitor. in acest roman, cu un evident caracter autobiografic, protagonistul pastreaza numele real
al autorului, Marin Preda, spre deosebire de alte opere in care personajele autobiografice au nume
fictionale: Niculae Moromete ("Morometii") si Paul Stefan ("Delirul").
In epica romanului, a carui naratiune este la persoana I, eul real se substituie adesea eului ficaonal,
protagonistul fiind un personaj incomod prin convingerile ferme, prin indoielile tulburatoare, dar
mai ales prin atitudinea de moleseala manifestata in lumea satului ori cea cutezatoare si tenace in
universul citadin si artistic.
Structura compozitionala. Romanul se deschide cu un motto care apartine lui Marin Preda si se
refera la importanta pe care o are "scrisul" pentru autor. El porneste de la o presupunere: daca
scrierea unui roman l-ar putea costa viata, in niciun caz nu ar lua hotararea "de a renunta la
scris".In cele 43 de module si prin naratiunea la persoana I, autorul, care se identifica intru totul cu
naratorul si cu protagonistul, relateaza momentele esentiale din copilarie si adolescenta, ca elev,
precum si framantarile, imprejurarile si hotararea pentru a-si implini menirea de scriitor.
Constructia subiectului nu este lineara, ci alternarea urilor epice evidentiaza in mod diferit
subtilitatea trairilor sufletesti, nuantele, afective si conturarea discreta a personajelor, fara insa a
distorsiona coerenta narati a textului.
Relatiile temporale plaseaza inceputul actiunii in perioada interbelica, iar perspecti spatiala reala
se substituie, mai intai, satului natal, Silistea-Gumesti, apoi altor locuri concrete, Abrud, Cristur-
Qdorhei, Bucuresti, Sinaia etc.
Incipitul romanului este o confesiune, formula artistica fundamentala a intregului roman, prin care
protagonistul isi aminteste o intamplare din copilarie, care a declansat "aventura constiintei mele".
Membrii familiei, asezati in jurul micii mese rotunde, aidoma celei din "scena cinei" care deschide
romanul "Morometii", il privesc pe mezin cu dezaprobare, deoarece luase painea "mare si rotunda"
si o tinea strans in brate. Reactia tatalui i-a surprins pe toti, dai forta cuvintelor "Ia-o, ma, si
perasta!" si gestul concomitent de a-i mai da inca o paine l-au trezit pe protagonist la realitate,
declansandu-i reflectia ce fundamenta filozofia de viata a viitorului scriitor: "aventurile vietii
noastre sunt ale constiintei, desi viata ei aderata nu e niciodata libera de instincte si nu o data e
neputincioasa in fata lor, in rau, dar si in bine".
Romanul poate fi structurat in doua mari perioade autobiografice:
a) perioada interbelica, in care autorul-narator-personaj rememoreaza anii copilariei si ai
adolescentei, urmarind traseul scolar al viitorului scriitor;
b) interlul cuprinzand al Doilea Razboi Mondial pana in deceniul cinci al sec. XX, care reliefeaza
zbaterea eului artistic in ascensiunea spirituala catre profesia de scriitor, sub influenta schimbarilor
profunde in politic, ideologic, social, precum si viata literara bucuresteana, ale carei personalitati
artistice sunt conturate necrutator de catre narator.
a) Romanul copilariei si adolescentei respecta, in general, succesiunea cronologica a intamplarilor,
mai ales in primele module ale romanului, alternanta urilor epice manifestandu-se in celelalte
module.

Primele amintiri consemnate in roman sunt legate de anii petrecuti la scoala din satul natal.
Silistea-G urnesti, perioada pe care protagonistul o percepe cu nedumerire si dezorientare. Tatal il
daduse la scoala atunci cand baiatul avea opt ani, cu intentia de a sti, ca si fratii mai mari, doar sa
se iscaleasca, apoi sa treaca la truda campului si cresterea animalelor. La inceput, abia reuseste sa
promoveze clasele I si a H-a, dar in anii urmatori elevul-protagonist ia premiul I, spre uimirea sa, a
tatalui si a tuturor satenilor, mai ales ca riu avusese nici carti dupa care sa poata inta. La un
moment dat, mama ii facuse rost de 5 lei si copilul daduse fuga la intator ca sa-si cumpere
"Citirea", dar acesta i-a spus ca manualul costa vreo 25 de lei. Atunci, inteligenta nati a baiatului a
oferit solutia cea mai eficienta, cumparand un maculator, pentru ca o sectiune putea imprumuta de
la ceilalti copii, dar in niciun caz n-ar fi avut cum sa scrie in caietele altora. E posibil ca toate
acestea sa fi plasmuit, in opinia generala, convingerea ca baiatul trebuie sa urmeze "mai departe, la
liceu sau la scoala normala de intatori", mai ales ca el nu simtea libertatea spatiului rural, ci,
dimpotri, i se parea ca traieste in sat ca "intr-un tarc".
Capitolul al N-lea debuteaza cu mentiunea ca nicaieri "in cele o mie de ini ale Morometilor" n-a
avut timp autorul sa relateze calatoria pe care Niculae, "erou a carui copilarie era a mea", a
intreprins-o impreuna cu tatal sau la Campu-Lung (grafia in cf.cu editia publicata de editura
sectiunex Serv, 2004 - «.«:). Baiatul de doisprezece ani dorea cu ardoare sa "edeze" din familie si.
din sat, asa ca isi incearca norocul si depune dosarul pentru examenul de admitere la scoala din
Campu-Lung. Din pacate, este respins la vizita medicala din cauza vederii slabe. Copilul nu
intelege cum medicul, care purta ochelari, "nu admitea ca si altii sa mai poarte ochelari si sa invete
sectiune".

Esecul il face, probabil, pe Tudor Calarasu sa aiba compasiune fata de baiat, astfel ca
hotaraste sa mearga la Mirosi, unde se afla o scoala "de arte si meserii", la care este posibil sa
obtina bursa, intrucat aici nu veneau, dupa consideratiile tatalui, decat cei "cu capetele mari cat
dovlecii care nu sunt in stare de altce". intr-o librarie din Mirosi cunosc un domn care se dovedeste
a fi "un fals librar" si "un fals profesor" si care, in schimbul sumei de 1000 de lei, se ofera sa-i faca
rost lui Marinica de un loc la o scoala normala de intatori, unde in tara. Examenul sustinut, totusi,
la scoala de arte si meserii din Mirosi ii provoaca protagonistului o dezorientare totala, intrucat
obtine ca medie de admitere numai sapte, iar pentru bursa i-ar fi trebuit minim nota noua. Asupra
naratorului-personaj "se abatu o negura", confuzia care ia nastere in mintea sa este provocata de
faptul ca ori nu stia multe lucruri care se cer la examen, ori "stiam prost acele lucruri".

"Aspiratia autorului-narator de a afla, cu ajutorul cartilor, "ce e lumea si cine eram eu insumi" are
sanse de a fi implinita, deoarece "falsul librar" rezol sa fie primit la scoala normala din Abrud.
Dupa o sedere de doua saptamani in Bucuresti, Marin pleaca spre Abrud impreuna cu protectorul
sau. Aici, baiatul afla ca locurile la aceasta scoala nu erau ocupate, ca nici nu se dadea examen de
admitere. Sustine insa, examenul de bursa, pe care-l promoveaza cu media zece, aflandu-se in
fruntea listei candidatilor, ceea ce din nou ii starneste nedumerirea privind esecul de la Mirosi.In
aceasta perioada, descopera viitorul scriitor magia cuntului, pe care urma sa-l noteze pe hartie si sa
realizeze o intreaga opera de certa loare. Prinflash-back, misterioasele cuvinte" ale tatalui despre
painea pe care copilul o tinea strans in brate ("Ia-o, ma, si pe asta"), ii trezise autorului "viata
constiintei" datorita careia devenise "constient ca exist". Aceasta "prima tresarire" de percepere a
lumii inconjuratoare prin cunt i-au deschis copilului ochii asupra vietii reale. Naratorul isi
aminteste cum tatal sau, asemenea lui Ilie Moromete, statea pe prispa si, cand trecea vreun om pe
drum si il saluta: "Buna ziua, ma, nea Tudore", acesta raspundea tare si cu toata sinceritatea:
"Buna sa-ti fie inima, ma, Carstache", dupa care soptea cu satisfactie pentru sine: "Te'n c pe ma-ta
de zaltat". Urarea binevoitoare rostita cu voce tare si injuratura soptita, ambele adresate
concomitent aceleiasi persoane, ii fundamenteaza autorului-narator convingerea in atotputernicia
cuntului si-i dezluie faptul ca "omul poate gandi simultan doua lucruri care se bateau cap in cap".
Un alt element autobiografic prezent in romanul "Morometii" este* si porecla "Patanghele" pe care
satenii i-o dadusera lui Ilie Moromete, precum si personajul Cocosila, singurul care indraznea sa-i
spuna porecla in fata lui Moromete: "Cocosila ii spunea si el tatalui meu, adesea, Patanghele, si nu
intelegeam de ce tata sta de vorba cu el si parea ca nu aude porecla".
Eternitatea naturii este o alta descoperire manifestata in "aventura constiintei" naratorului, care se
simte emotionat la gandul ca apele, padurile, soarele sau ploile vor dainui si dupa moartea sa, ca
altii, ce se vor naste perpetuu, vor vedea si ei aceeasi natura vesnica. insa, mai presus de orice,
singurul lucru care-l face pe autorul-narator-prqtagonist sa ramana "mut de fascinatie era cuntul
rostit de oameni". Mult mai tarziu, cand citi opera lui Tolstoi, riaratorul-personaj intelege faptul ca
"nu numai cuvintele exprima sufletul uman, ci si lumea in care el se proiecteaza in afara", ceea ce-
l face sa priceapa ca, fara sprijinul oferit de cuvintele din carti, omul singur nu poate ajunge cu
gandirea in profunzimea ideilor si aderurilor ce guverneaza existenta umana.

Cate episoade povestite de autorul-narator-protagonist contureaza o imagine monografica a scolii

romanisti, precum si statutul elevilor din intamantul de stat al perioadei interbelice. O prima
obsertie a personajului-narator este'aceea ca se inta mai bine cu un profesor ce inspira simpatie,
dar si cel care-ti inoculeaza teama poate avea un efect benefic. Pe Marin il interesau in mod
deosebit istoria si matematica, dar profesorii respectivi erau lipsiti de har: primului ii placea prea
mult materia pe care o preda si atunci, in mintea sa, nu mai era niciun pic de loc "sa-i mai placa si
de noi", iar celalalt era "un ingamfat" si avea o "solemnitate deplasata", intrand in clasa ca intr-o
biserica. Enert de obsesia profesorului de matematica* pentru marii matematicieni si de infatuarea
sa fara margini, jignit de apelativul "uratule" pe care i-l spusese atunci cand il intrebase de ce nu
inta, elevul Marin Preda este cuprins de spaima corigentei si face eforturi deosebite in insusirea
teoremelor si demonstratiilor pe care le ignorase doua trimestre. Subiectul tezei din trimestrul al
treilea este extrem de dificil, elevii reprosandu-i profesorului acest fapt. Singurul care solutioneaza
cele trei probleme si termina teza cu o jumatate de ora mai devreme este elevul Marin Preda, care
obtine nota zece. Profesorul se arata foarte derutat si suspicios, gandind logic ca, daca era in stare
sa stie de "zece", atunci de ce luase doua trimestre la rand media trei? Din aceasta intamplare,
personajul-narator inta inca ce despre fiinta umana: oamenii isi schimba foarte greu sau deloc
primele pareri, deoarece nimeni nu are rabdare si nu-si pierde timpul cu intelegerea personalitatii
celuilalt, cel mult te considera ciudat si fac un semn cu degetul la tampla, adica ce nu e in regula
cu tine. Figura centrala a tatalui si felul cum "spunea" el aderurile marunte dar univefsal-labile
despre prostia oamenilor care "impaneaza" lumea ii fundamenteaza viitorului scriitor propria
conceptie despre etica umana: "omul sa ramana om, adica sa n-o ia razna impotri altora, sa stea la
plugul lui, daca era plugar, la cinstea lui de om, daca era om de omenie, adica iubitor de alti
oameni, la sectiunea lui daca era carturar, la nesta si copin lui, daca ii avea la casa lui, daca nu
vroia sa se faca de ras prin hotie, tradare, betie, lene si minciuna". Scoala normala din Abrud se
desfiinteaza, iar naratorul-personaj este transferat la o scoala din Cristur-Odorhei. Din aceasta
perioada se remarca ura profesorului de istorie, un aderat talent didactic, dar care, din pacate, a
fost concentrat, intrucat avea sa izbucneasca, in curand, al Doilea Razboi Mondial.

Imagini ale agresivitatii umane, o tema predilecta in opera lui Marin Preda, constituie esenta
cugetarii care deschide modulul al VlII-lea: "Nimeni nu scapa de violenta altora, dupa cum nimeni
nu scapa ocazia [./.] de a fi violent cu altii". intr-o zi, elevul-narator este scos singur la lectie de
catre profesorul de geografie, desi acesta obisnuia sa asculte cate trei-patru odata. Cu toate ca era
un domn cu maniere alese si parea mai degraba bland; profesorul se enerveaza inexplicabil, desi
elevul daduse destule raspunsuri bune. Brusc, se repede asupra elevului-narator, incepe sa-i dea cu
pumnii in cap, apoi ii ine degetele, ca niste gheare, in abdomen, amenintandu-l bestial: "iti scot
matele din tine!". Reactia nejustificata a profesorului ii produce adolescentului o mare tulburare si-
l face sa se intrebe ce rau ii facuse sau cu ce drept vrea "sa-mi scoata el mie matele din mine?".* in
pauza Marin este chemat in biblioteca profesorului, care-si cere iertare pentru iesirea lui, se arata
foarte incurcat pentru comportamentul violent si, cu lacrimi in ochi, marturiseste ca nu stie ce l-'a
determinat sa-i faca rau. Adolescentul nu stia pe atunci "nici sa acuz si nici sa iert", asa ca a putut
numai sa-si dea seama ca nu-l ura pe profesor, "dar nici lacrimile lui nu-mi atingeau inima".
In septembrie 1940, scoala de la Cristur-Odorhei se desfiinteaza si Marin este transferat la
Bucuresti, prilej cu care tatal il avertizeaza ca nu mai poate sa faca rost de bani pentru taxe si
internat si-l consoleaza cu aprecierea ca "un om cu patru clase secundare nu se aseamana cu unul
care n-a intat nimic". Asadar, mezinul are toate sansele sa izbuteasca, din moment ce Nila, unul
dintre fratii mai mari, care nu intase deloc sectiune, ajunsese portar la blocul Algiu din Bucuresti,
il incuraja tatal pe Marin. Ca si Ilie Moromete ("Morometii"), Tudor Calarasu il inta pe baiat sa
termine si el "tarasi, grapisi" clasa a patra, dupa "sistemul lui cu fonciirea, prin amanari si
promisiuni". Copilul se simte in permanenta ocrotit de tatal sau, and sentimentul reconfortant ca el
poate alunga toate relele si neplacerile care-i ameninta viata: "«-Ce faci, ma, copile?» Si lumea
intunecata a carei perdea se daduse o clipa la o parte si zusem uratul si abjectia, se inchidea la loc
si inceta sa mai existe pentru mine". Protejat este si de alti membri ai familiei, intrucat pentru a
putea fi tinut la scoala muncise atat mama, Joita, cat si surorile sale, Mita si Ilinea. insa, acum
cand Marin este pe cale sa-si implineasca visul de a eda definitiv din "tarcul" rural, se intristeaza
ea tatal sau, aidoma lui Ilie Moromete, isi lua mana de pe el si-i inducea gandul nemarturisit ca
"indarat n-aveam ce mai cauta". Viitorul scriitor se numea Marin Calarasu, iar pseudonimul Marin
Preda este preluarea numelui de fata al mameisale,JoitaPreda.

Marin este admis elev la Scoala normala din Bucuresti, aflata pe strada Sfanta Ecaterina, desi nu
platise taxele de internat, iar directorul I.Ionascu il ameninta cu exmatricularea daca tatal sau nu
trimite banii. Ca si Ilie Moromete, tatal raspunde la scrisoarea primita de la directorul scolii ca,
deocamdata, nu are bani, dar "ca o sa aiba sa-l mai pasuiasca O sa trimita negresit, nici vorba cum
sa nu" si semneaza "cu stima, Tudor Calarasu". Din cauza cutremurului din 19 40, scoala se
inchide temporar, iar Marin ramane in Bucuresti, sa locuiasca la Nila pana cand se redeschid
cursurile, pe care le absolveste cu note proaste la toate examenele, and media generala 6,26, iar la
puitare nota 6,00. Astfel, se incheie adolescenta naratorului-personaj Marin Preda, cu intrebarea
retorica: "Cine ghideaza pasii unui tanar?"