de Liviu Rebreanu (realizat de Cpitanu Cristina, Ciofrdel Elena, Stoian Alexandra i

Trneag Liviu Daniel clasa a-10 a-B , liceul teoretic C.A. Rosetti)
2011-1012

Expresia proza narativa" denumeste totalitatea operelor literare scrise in stil beletristic si care nu sunt supuse regulilor versificatiei; intrucat verbul a nara" inseamna a povesti, a istorisi", rezulta ca proza narativa include operele literare in care sunt povestite intamplari, evenimente etc. puse pe seama unor personaje. in decursul timpului, proza narativa a evoluat, de la primele mituri (care erau niste istorii" sacre) si de la primele povesti (O mie si una de nopti"), spre forme tot mai profunde ale discursului epic: proza romantica - orientata spre exaltarea faptelor marete, a eroilor si avand drept personaje oameni deosebiti (geniul, demonul, damnatul, personajul fatal etc); eroii romantici pot fi nefericiti, neintelesi de lumea in care traiesc, inadaptabili, visatori, insetati de cunoastere, avand un destin marcat de urcusuri si caderi uneori spectaculoase. in cadrul prozei romantice apar noi categorii estetice: uratul, grotescul, macabrul, bizarul, fantasticul, pitorescul. proza realista are drept sursa de inspiratie realitatea (prezentata in mod veridic). Personajul este, de multe ori, tipic, infatisand un grup/o categorie umana sau sociala, omul este infatisat in societate, in mediul sau de viata, autorii cercetandu-i si trairile sufletesti complexe. Speciile literare cultivate: schita, nuvela, romanul. proza fantastica include acele lucrari narative in care intamplarile povestite sunt ireale (plasmuite de imaginatie) si in care miraculosul se imbina cu bizarul.

Genu epic cuprinde operele literare in care un narator relateaza intamplari desfasurate in timp si spatiu la care participa personaje. Speciile genului epic se impart in doua categorii : 1. Specii in proza : - schita - nuvela - romanul - basmul - povestirea - legenda - snoava 2. Specii in versuri : - balada - fabula - epopeea Modurile de expunere specifice genului epic sunt : descrierea, dialogul, monologul. Conceptele operationale sunt : narator, perspective narativa, indici spatiali si temporali, pauza descriptiva, incipit si final, subiect.

Definitie : Este o specia a genului epic in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa desfasurata de obicei pe mai multe planuri si cu personaje numeroase. Romanul a aparut relativ tarziu in istoria literaturii romane, prima opera de acest fel fiind considerate istoria hieroglifica a anului 1705. In 1863 apare primul roman important din literatura noastra, scris de Nicolae Filimon, care se numeste Ciocoii vechi si noi. Pana la primul razboi mondial, romanul este slab reprezentat in literatura romana, insa merita amintit scriitorul M. Sadoveanu cu doua opere importante : Soimii si Neamul Soimarestilor. Adevarata afirmare a romanului romanesc a avut loc in perioada interbelica. In anul 1920, apare romanul Ion, scris de Liviu Rebreanu, opera fiind considerate a fi primul roman obiectiv-modern de valoare universala. Exista doua tipuri de romane : 1. Romanul de creatie : in prim plan se afla comportamentul personajelor. 2. Romanul de analiza : in prim plan se afla viata interioara a personajelor.

Romanele realiste Fac obiectul a ceea ce am putea numi un contract implicit cu cititorul: ceea ce se spune este adevrat i, totui, este o oper ficional i totul e inventat. Iat un aspect care poate s par paradoxal, dar care cuprinde esena romanului realist: ceea ce citesc s-ar fi putut ntmpla. Acest lucru permite o identificare foarte puternic a lectorului cu personajul principal, pentru puinii care i regsesc propriile emoii. din acest considerent romanul realist este foarte precis n ceea ce privete termenii, contextul istoric i social, descrierile i portretele care servesc chiar la inseria istoricului prin metafor. Romanele suprarealiste Aceast micare i propune acordarea produciilor sale, att lingvistice ct i plastice, la statutul de experimentare tiinific: tentativ de explorare n profunzime att a lumii (mai exact, a realitii ascunse), ct i a gndirii (adic a incontientului), oferind o cu noatere total. Aceste opere in de domeniul imposibilului i impune, prin poezie, imagini i situaii, detaarea de lumea noastr pentru a o nelege mai bine i pentru a o critica mai eficient. Romanele lui Boris Vian le stau mrturie, precum L'arrache-cur. literatura de la nceputul secolului al XX-lea. Romanele fantastice Abordeaz teme precum moartea, lumea de dincolo i angoasele. fantasticul ncepe printr-o alunecare de sens a realitii care decaleaz istoria realismului la fantastic. Tzvetan Todorov plaseaz la baza literaturii fantastice fenomenul ndoielii. Dup el, fantasticul se nate n momentul n care personajul, naratorul sau cititorul pune la ndoial realitatea evenimentului povestit. Imposibilitatea de a decide dac evenimentul narat aparine lumii cunoscute, raionale i creditabile sau mai degrab unei lumi n care domnesc fore necunoscute i misterioase determin, potrivit acestui teoretician, apartenena la genul fantastic. H.-P. Lovecraft consider c spaima i groaza suscitate de naraiune sunt pilonii genului. parcurgnd aceste definiii, devine evident faptul c apogeul genului se situeaz n secolul al XIX-lea prin autori precum Goethe, Villiers de L'Isle Adam, Maupassant, Poe sau Hoffmann. e de reinut c genul reapare la nceputul i la sfritul secolului al XX-lea prin H.-P. Lovecraft i Stephen King. Romanele science-fiction Utilizeaz tehnologia tiinific drept context primordial pentru desfurarea unei ntmplri care deseori anticip timpul scrierii. Romanele de anticipaie Relatarea anticipeaz timpul scrierii fr s fac din tehnologie un subiect primordial ("1984" de George Orwell). Noul roman Acest termen regrupeaz opere publicate ncepnd din anii 1950, care au n comun refuzul genului romanesc clasic: intriga i psihologiile personajelor trec n plan secund. fostul contract cu cititorul devine mai degraba: romanul este scriere, ntmplarea nu are atta importan pe ct o are forma. este aventura scrierii aternute pe hrtie.

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Trliua, judeul Bistria-Nsud d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, judeul Arge) a fost un romancier, dramaturg i academician romn. n 1902, dup abateri de la regulamentul colii, a fost retrogradat din funcia de chestor. La sfritul celui de-al doilea an de coal real, a primit doar distincia simpl. n cel de-al treilea an a pierdut i distincia simpl, din cauza mediei sczute la "purtare". Din 1903 pn n 1906 a urmat Academia militar "Ludoviceum" din Budapesta (dei s-a simit atras de medicin, ale crei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). La 1 noiembrie 1909 a debutat n presa romneasc: la Sibiu, n revista Luceafrul, condus de O. Goga i O. Tsluanu, a aprut povestirea Codrea (Glasul inimii). n aceeai revist, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Rfuial (28 ianuarie 1909) i Nevasta (16 iunie 1911). La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fr s mai revad vreodat Bucuretiul (un control radiologic a semnalat, nc din ianuarie, opacitate suspect la plmnul drept). La 7 iulie Rebreanu scria n Jurnal: Perspective puine de salvare, dat fiind vrsta mea, chistul din plmnul drept, emfizemul

vechi i bronita cronic.

La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a ncetat din via la vrsta de 59 de ani. Peste cteva luni a fost deshumat i renhumat la Cimitirul Bellu din Bucureti.

Nuvele: "Catastrofa "(1921). "Norocul" (1921), "Cuibul visurilor" (1927), "Cntecullebedei"(1927). " Romane sociale: "Ion" (1920), "Criorul" (1929), "Rscoala" (1932), "Gorila"(I93X); Romane psihologice: "Pdurea spnzurailor" (1922), "Adam i Eva"(1925), "Ciuleandra"(1927)etc.

Romanul este alctuit din dou pri intitulate sugestiv Glasul pmntului i Glasul iubirii, avnd n total 13 capitole.

Volumul | - Glasul pmntului Capitolul I.nceputul Capitolul II.Zvrcolirea Capitolul III.Iubirea Capitolul IV.Noaptea Capitolul V.Ruinea Capitolul VI.Nunta

Volumul ||-Glasul iubirii Capitolul VII.Vasile Capitolul VIII.Copilul Capitolul IX.Srutarea Capitolul X.treangul Capitolul XI.Blestemul Capitolul XII.George Capitolul XIII.Sfritul

Romanul Ion, in forma sa definitiva, a aparut in 1920, fiind un remarcabil succes, fundamentand formula romanului social modern, obiectiv si realist. Cu o structura bine echilibrata, in doua parti, intitulate sugestiv Glasul pamantului si Glasul iubirii, romanul cuprinde in albia lui viata satului transilvanean inainte de razboi. In prim plan se afla viata tanarului taran Ion al Glanetasului si, paralel, interferandu-se, viata familiei invatatorului Zaharia Herdelea. Romanul incepe cu descrierea drumului care duce spre satul Pripas pitit intr-o scantitura de coline si se incheie rotund cu satul ramas inapoi acelasi. Sugerand astfel curgerea eterna si impasibila a vietii. Iubea pamantul de mic copil. A crescut ravnind si pizmuind pe cei bogati, dorind cu orice pret sa aiba pamant mult, prin care vedea asigurarea si implinirea lui umana. In acest scop o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, bocotanul satului, desi era urata si n-o iubea. Urmarindu-si cu viclenie si tenacitate scopul, Ion intra in posesia pamanturilor la care jinduise cu lacomie. Dar iubirea ascunsa pentru Florica cea frumoasa si saraca, nu-i da pace. Tratata inuman de catre Ion si de tatal ei, Ana isi curma viata. Romanul este, din acest punct de vedere, o drama a casniciei taranesti in lupta pentru pamant. Ca un destin implacabil, Ion este ucis de catre George Bulbuc, barbatul Floricai, fiind astfel pedepsit pentru faptele sale nelegiuite. Apreciat constant drept o mare constructie epica, o epopee a taranului roman, Ion este romanul unui destin individual, asa cum insusi autorul precizeaza. In centrul romanului sta figura lui Ion, monumental si simbolic prin tragismul sau, consumandu-se intre iubire si patima pentru pamant. Romanul incepe si se sfarseste semnificativ cu unul din momentele importante din viata satului: hora duminicala, pe ulita din dos, la Todosia, vaduva lui Maxim Oprea (tehnica circulara). Scriitorul intareste mobilurile psihologice ale actiunilor lui Ion, devorat de patima pamantului, declansate cu forta instinctelor obscure, atavice. In pamant el vedea realizate ambitiile sale, tineretea sa robusta, demnitatea sa umana. Pe celalalt plan, Zaharia Herdelea este mereu amenintat de grijile familiei, de maritatul fetelor, de afirmarea ca gazetar a lui Titu, de teama sa nu-si piarda casa, construita pe pamantul preotului Belciug; din ce in ce e tot mai resemnat de iluzii spulberate, compromisuri ce i-au calcat pe inima. Duelul dintre invatatorul Herdelea si popa Belciug, interesele si certurile marunte dramatizate, existenta

Ion este personajul realist ce are concentrate asupra sa tragic istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului XX. Trasaturile morale ale personajului reies indirect, din faptele, gandurile si atitudinile lui precum si din relatiile cu celelalte personaje. Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza intre jucatori, feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie apoi o vede pe Florica, fata vaduvei lui Maxim Oprea. Desi ii era draga Florica, Ion e constient ca Ana avea locuri si case si vite multe. Iute si harnic ca ma-sa, chipes, voinic, dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si bocotanii satului. Ion este sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victim acestor doua patimi. Patima arzatoare pentru pamant il macina pentru ca pamantul era drag ca ochii din cap. Setea pentru pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, energia fiind canalizata spre atingerea scopului de a avea pamant. Dupa ce planul ii reuseste, datorita inteligentei ascutite, vicleniei si mai ales vointei immense, Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul. Pamantul inseamna pentru Ion demnitate, obiect al muncii asupra caruia isi exercita energia, vigoarea, priceperea si harnicia. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion e rece, distanta, cinica, refuza sa discute cu ea si-i spune ca va vorbi numai cu taica-sau. Cand a luat-o pe Ana, Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, nevasta devenind o povara jalnica si incomoda. Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant, el fiind vinovat de propriul lui destin. Insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul lui fiind perfect motivat si estetic. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de George, care ii prinde pe cei doi in flagrant, fiind apoi arestat, iar Florica ramane singura si de rusinea de satului. Personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand linistea unui camin, linistea unei intregi colectivitati. Viata satului isi reia cursul normal, finalul romanului ilustrand sarbatoarea sfintirii noi biserici, la care este adunat tot

Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana ce bogata la joc, desi o place pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora, si confruntarea verbala cu Ion pe care il numeste hot si talhar pentru ca sarantocul umbla sa ii ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc constituie intriga romanului. Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului va starni dorinta de razbunare a flacaului, care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului, lasand-o pe Ana insarcinata pentru a-l detremina sa accepte nunta.

La sfarsitul petrecerii flacaii merg la carciuma. Bataia flacailor, in aparenta pentru plata lautarilor, in fapt pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana, se incheie cu victoria lui Ion, care il rapune cu parul pe George. Scena alimenteaza dorinta de razbunare a lui George si este construita simetric cu accea de la sfarsitul romanului, cand George il ucide pe Ion, lovindu-l Conflictul exterior, social intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu, este dublat de conflictul cu sapa. interior, intre glasul pamantului si glasul iubirii. Cele doua chemari launtrice nu-l arunca intr-o situatie limite, pentru ca forta lor se manifesta succesiv, nu simultan.
Se poate vorbi si de conflicte secundare, intre Ion si Simion Butunoiu, pentru o brazda de pamant sau intre Ion si George Bulbuc mai intai pentru Ana, mai apoi pentru Florica. In planul intelectualitatilor satului se manifesta conflictul national deoarece staul romanesc din Ardeal este infatisat in conditiile stapanirii austro-ungare.

Aici se regsesc prerile altor scriitor despre romanul Ion dar i prerile noastre.

Eugen Lovinescu vedea in Ion expresia instinctului de stapanire a pamantului in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o vointa imensa. George Calinescu considera ca viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse, i-a determinat actiunile. Tudor Vianu aprecia romanul Ion pentru intuitia psihologica sigura, pentru pasiunile traite, avand o maretie reprezentativa, iar Rebreanu fiind un poet al Ardealului. Dup prerea noastr Ion este un personaj tragic deoarece el este prins ntre dragoste i avere. El o iubea cu adevrat pe Florica, o fat frumoas dar srac, dar o dorea si pe Ana, o femeie nu tocmai frumoase, pe care Ion o vroia deoarece aceasta era nstrit, avea pmnt de la tatl ei, Vasile Baciu. n final Ion moare, nu se alege cu nimic, rmne i fr dragoste dar i fr avere. Ion trebuia s aleag cu sufletul si cu inima, chiar dac avea de luat o decizie foarte dificil.