Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - 1930

De Camil Petrescu
-roman realist, modern, al experientei (subiectiv)-

Romanul este o specie a genului epic in proza de dimensiuni mari, cu o

actiune complexa, care permite desfasurarea naratiunii in planuri distince. In cadrul
acestuia se prezinta destinul mai multor personaje care sunt bine individualizate sau
destinul unei societati. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele
se contureaza direct prin descriere si indirect prin propriile fapte, ganduri si vorbe cu
ajutorul dialogului si a monologului interior
Modernismul reprezinta un curent literar ce se manifesta la sfarsitul secolului
al XIX-lea pana la jumatatea secolului al XX-lea si este considerat ca fiind opusul
traditionalismului interbelic.
Camil Petrescu este unul dintre promotorii modernizarii romanului romanesc
prin adoptarea unor principii estetice ca autenticitatea, subiectivitatea,
anticalofilismul si memoria involuntara. Exprimarea conceptiei sale teoretice se
realizeaza in studiul “Noua structura si opera lui Marcel Proust”, in care analizeaza
creatia scriitorului francez si formuleaza necesitatea innoirii romanului romanesc.
“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” reprezinta un roman
interbelic, realist, modern si subiectiv (fiind prezentat din punctul de vedere al
personajului principal) aparut in anul 1930. Romanul este realist datorita temei,
prezentarii veridice a locului si timpului actiunii (Bucuresti, Odobesti, la inceputul
primului razboi mondial) si datorita faptului ca personajele actioneaza in imprejurari
tipice. Incadrarea in curentul literar denumit “Modernism” se datoreaza tipului
personajului principal (Stefan Gheorghidiu- tipul intelectualului inadaptat), faptului ca
actiunea este inspirata din mediul citadin si principiilor estetice utilizate de catre
Camil Petrescu (autenticitatea, subiectivitatea, anticalofilismul si memoria
involuntara).
Titlul este alcatuit din doua secvente care corespund celor doua parti ale
romanului. In fiecare secventa este prezent substantivul “noapte” ca simbol al
incertitudinii si zbuciumului sufletesc prin care trece personajul principal. Antiteza
dintre “intaia” si “ultima” sugereaza parcurgerea unor experiente de viata diferite, cat
si schimbarea la care mentalitatea lui Gheorghidiu va fi supusa. Inca din titlu sunt
prezentate temele principale ale romanului: iubirea si razboiul.
Textul este structurat in doua parti avand 13 capitole cu titluri semnificative:
“Asta-i rochia albastra?” si “Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”. Exista si un
artificiu compozitional generat de utilizarea flash-backului: actiunea din primul capitol
se desfasoara pe frontul Primului Razboi Mondial (1916), iar capitolele II-V contin
rememorarea povestii de iubire dintre Stefan si Ela, iar din capitolul VI firele narative
si tematice se impletesc.
Inipitul romanului realist are rolul de a fixa veridic spatiul si timpul actiunii
(1916, Valea Prahovei), personajul principal Stefan Gheorghidiu si conflictele
romanului. Finalul este inchis, destinul personajelor fiind bine cunoscut de catre
cititor (Stefan si Ela se despart, Stefan lasandu-i fetei o parte semnificativa a averii
sale alaturi de tot trecutul lor.
Temele principale sunt iubirea, razboiul si societatea burgheza de la inceputul
primului razboi mondial. Tema iubirii este precizata inca din inceputul romanului,
personajul narator aspira spre iubirea absoluta, facand din Ela un ideal de feminitate.
Inca din primele capitole ni se prezinta perceptia lui Gheorghidiu asupra iubirii: “o
iubire mare este mai curand un proces de autosugestie”, “ acei care se iubesc au
drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt”. Din punct de vedere al temei
razboiului, si ea precizata din titlu, ne este prezentat un razboi privind prin
intermediul experientei directe. Experienta razboiului este una tragica, razboiul fiind
lipsit de dimensiunea eroica prezenta la Sadoveanu in “Fratii Jderi”. Prin tema
sociala ne este prezentata atat societatea formata din oamenii din clasa de mijloc,
cat si societatea politicienilor si oamenilor influenti de la inceputul secolului XX.

Stefan Gheorghidiu reprezinta personajul principal, realist si tipul

intelectualului inadaptat pentru ca nu accepta mediocritatea si lipsa de valori din
societatea sa. Statului sau social este de tanar student, iar mai apoi devine un om
bogat, pe front el este sublocotenent, iar din punct de vedere al statutului psihologic
si moral el este o persoana ce admira si cauta principii morale autentice in oamenii
din jurul sau. Portretul sau fizic si moral se realizeaza prin caracterizarea directa
oferita de catre narator si celelalte personaje si caracterizarea indirecta oferita de
limbaj, atitudine si gesturi. El este caracterizat ca fiind sensibil, orgolios, inteligent,
sincer, impulsiv si gelos, desi el refuza sa recunoasta acest aspect.

O prima scena semnificativa din punct de vedere al temei, viziunii despre

lume, cat si a caracterizarii lui Gheorghidiu este scena mesei in familie. Aceasta
scena ilustreaza relatiile dintre rude, cat si felul lor de a gandi. La masa, Tache si
Nae il vorbesc de rau pe tatal decedat al lui Stefan (fratele lor), caruia ii reproseaza
faptul ca nu lasase nimic mostenire familie, “risipindu-si” salariul de profesor
universitar pe carti si reviste. Reactia lui Stefan ilustreaza dragostea si demnitatea
tanarului care ia apararea memoriei tatalui sau. Curajul dovedit de elin apararea
tatului sau determina admiratia din partea Elei. Toti ceilalti se prefac scandalizati de
atitudinea lui, dar, de fapt, spera ca el va fi dezmostenit de unchiul Tache. Din punct
de vedere al societatii, iese in evidenta faptul ca relatiile de rudenie sunt grav
afectate de interesul pentru bani.
O alta scena semnificativa este petrecerea de la Odobesti. Inca de pe drum
se amplifica suspiciunea lui Stefan cu privire la atentia acaordata de sotia sa unui
“oarecare domn G” care a calatorit impreuna cu ei in masina. Stefan traieste un
adevarat zbucium sufletesc, care se accentueaza pe parcursul petrecerii. Stefan
este chinuit de o gelozie necunoscuta, dar si de faptul ca la “spectacolul” suferintei
sale assista toti cei prezenti. Cand ii cere explicatii Ele, la sfarsitul petrecerii, este
nevoit sa accepte faptul ca ea nu facuse nimic altceva decat toti ceilalti. Scena este
semnificativa pentru conturarea imaginii societatii vremii, care, in preajma razboiului,
prefera sa se distreze, in loc sa faca pregatirile necesare. Superficialitatea si
mondenitatea acestei lumi ies in evidenta prin conversatiile banale si prin interesul
acordat distractiilor. Astfel, Stefan este singurul personaj lucid, iar el refuzand sa se
integreze in aceasta societate este caracterizat ca fiind tipul intelectualului inadaptat.

Concluzie.