Basmul cult

Povestea lui Harap-Alb

Realismul este curentul literar care se manifestă in sec al
XIX-lea și care are ca și centru de iradiere Franța.Basmul este
opra epică în proză ,având ca temă lupta dintre bine și rău,
încheiată cu victoria binelui, în care personajele și întâmplările
sunt fabuloase.După apartenența la literatură sau folclor,
basmele pot fi populare sau culte, între ele existând asemănări
și deosebiri.
Avându-l ca autor pe Ion Creangă ,opera ,,Povestea lui
Harap-Alb’’ este un basm cult ,deoarece se încrie în tradiția
acestei specii literare prin temă- lupta dintre bine și rău.Viziunea
despre lume este una fabuloasă din cauza prezenței
întâmplărilor supranaturale săvârșite de către personaje ieșite
din comun. Astfel, viziunea este susținută de tema ,structură
specifică și chiar la nivelul personajelor.
În centrul poveștii se află cele două personaje centrale
reprezentante ale celor două forțe-Harap Alb și Spânul,
determinate de Crai ori de Sfânta Duminică. Prin estetica realistă
se manifestă crearea unor personaje tipice în situații de același
gen, personajele realiste fiind complexe și avînd dinamică
interioară. Scriitorul alege personaje semnficative epocii sale:
parvenitul ,arivistul, seducătorul etc.
Această operă realistă se face remarcată și prin tehnica
detaliului prin scopul de a crea descrieri sau portrete verosimile.
Desfășurarea acțiunii este reprezentată de un lung șir de
probe. Prima probă este întâlnirea cu ursul ,mai exact întâlnirea
dintre prinț și tatăl său. Înainte de pleacrea sa, Harap-Alb
primește darurile sacre: paloșul, hainele și calul năzdrăvan. În
basmul popular eroul are parte de dobîndirea identiții, deoarecea
află de la alte personaje de daruri, iar acesta trebuie să le redea
funcționalitatea: calul trebuie hrănit cu jăratic, hainele trebuie să
i se potrvească, iar curajul trebuie să fie pe măsura armelor.
Întâlnirea cu Sfînta Duminică constă în depistarea esenței sub
aparență. În folclor, aceasta este reprezentată de o bătrână
generoasă ,binevoitoare ,iar adeseori îndrumătoare a eroului
inocent. Rolul ei se justifică în primul rând prin rolul ei cu
divinitatea.
Din punct de vedere al structurii compoziționale, basmul
este o înșiruire de episoade narative ,mai mult sau mai puțin
independente ,al căror deznodământ devine intrigă pentru
următoarele evenimente. Subiectl evidențiază ,pe
momente,existența mai multor motive populare. Expozițiunea
frapează nu numai prin dimensiune și complexitate, ci și prin
iluzia de verosimil:,,Amu cică era odată într-o țară un craiu ,care
avea trei feciori’’. Astfel,,Împăratul cu trei fecori’’ sau ,,cei doi
frați” sunt motive literare preluate de către Ion Creangă din
literatura populară.
Semnificația titlului ,,Harap-Alb” reiese din scena în care
Spânul îl păcălește pe fiul craiului să intre în fântână. Naiv, lipsit
de experiență și excesiv de credul, fiul craiului își schimbă
statutul din nepot al Împăratului Verde în acela de slugă a
Spânului.
Numele este un oximoron, având sensul de ,,rob alb”,
deoarece ,,harap” înseamnă ,,negru,rob”.
În concluzie, textul ,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion
Creangă reunește toate aspectele structurale ale basmului,
prezentând o lume fabuloasă originală ,proiecție a lumii reale,
căreia îi înfățișează modele de moralitate.