Basmul cjsjsult

Introducere

Poveştile lui Creangă se dezvoltă din același orizont fabulos în care se proiectează întreaga sa
operă literară. Procesul creației este complex, ca și arta scriitorului, căci, în majoritatea poveștilor se
toarnă o formă nouă, inimitabilă, originală, un fond preexistent de motive și idei universale ,
caracteristice tuturor basmelor lumii. În sensurile sale, adânci, ultime, Povestea lui Harap-Alb
simbolizează epopeea cunoașterii și a existenței umane, proiectate când și când, nu totdeauna, în
fabulos. Basmul Povestea lui Harap-Alb a fost publicat pentru prima dată în revista Convorbiri
literare, în 1877, apoi în ziarul Timpul. Chiar și în basme, Ion Creangă își întemeiază lumea ficțiunii pe
un substrat antropologic bogat, fapt semnalat de G. Călinescu: În plin fabulos dăm de scene de un
realism poznaș.

Evidențierea a două trăsături ale basmului cult

În primul rând, conform celor mai cunoscute definiții, tema basmului este lupta dintre bine și
rău, cu trumful binelui. În basmul cult lucrurile se pot complica. Rema este aici un interesant joc între
conformitate și îndrăzneală. Pe de o parte Creangă respectă elementele obligatorii ale unui basm, pe
de altă parte inovează și o contrazice. Așadar, prima temă a basehhdhrjemului este cea a camuflării și
a recunoașterii esenței umane din ipostazele înșelătoare ale aparenței. Harap –Alb se angajează într-
o fascinantă aventură a cunoașterii, întâmpinând aceleași obstacole și primejdii. Motivul ei adiacent
este cel al greșelilor datorate lipsei de experiență și al eșecurilor inerente, capabile să fortifice spiritul
omenesc și să-l pregătescă pentru reușita finală.

În al doilea rând, nota de originalitate a basmului cult se remarcă la nivelul construcției

personajelor. Ion Creangă a modificat radical personalitatea eroului , circumscris în basmul
tradițional, prozaismului faptei(un fel de Hercule autohtonizat), înzestrat însă cu harul milosteniei în
povestirea cultă. Fiul de crai nu are însușiri excepționale, ci doar capacitatea de a le folosi pe cele ale
tovarășilor săi. Faptul că este în final învingător dovedește nu că a devenit tradiționalul erou de
basm, ci că este pregătit să urmeze la domnie. Eroul de bildunsroman a câștigat experiența necesară,
s-a format. Rolul important ăn această formare este acordat de autor în mod paradoxal, personajului
negativ, spânul. Reaua sa voință este în fapt cea care-l face pe erou să se autodepășească, să devină
un om matur, capabil să-și stabilească propria cale în viață. De remarcat faprul că spânul este factorul
negativ necesar, pentru că el este ucis de cal doar atunci când eroul de bildungsroman a devenit
pregătit pentru calitatea de conducător de oameni, sugerându-se un fel de complicitate a aașteptării
acestei maturizării prin suferință, acceptată de cal.

Prezentarea subiectului basmului cult prin raportare la tema acestuia

Pentru a face față încercării fiul cel mic își procură, sfătuit îndeaproape de Sfânta Duminică,
instrumentele necesare izbânzii. Sfânta Duminică este un agent al destinului și îl determină pe fiul de
crai să privească lumea cu alți ochi, să o cunoască în adevărata ei esență. Calul este metamorfozabil,
pare a fi uitat acolo din timpuri străvechi, predestinat pentru astfel de acțiuni. Cu el alături, pornit la
drum, fiul de crai pierde șirul timpului și eroul ajunge în cele din urmă într-un codru de nepătruns.
Codrul nu reprezintă doar un obstacol, un generator de poiedici, pentru că aici urmează să-și facă
apariția Spânul. Tipologic, Spânul reprezintă ființa primară, imperfectă, nutrind însă ambiții de mărire
ță, reușind prin șantaj, să devină stăpânul lui Harap-Alb. Biruind ursul din grădina cu sălăți, animal
chtonian, păzitor al roadelor pământului, și cerbul cu blana țesută cu nestemate, ființă solară, care
poartă lumină, stăpânind deci forțele telurice și cosmice, Harap-Alb săvârșește o nouă inițiere.
Drumul ultim este cel mai neobișnuit și mai plin de pitoresc, aici Harap-Alb se întâlnește cu alte
personaje donatori și alte personaje adjuvante: Crăiasa frunicilor, Crăiasa albinelor, Gerilă,
Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă. Încercările inițiatice devin tot mai numeroase, într-o
avalanșă, parcă pentru a surprinde și apoi compensa punctele slabe ale protagonistului acțiunii. Prin
a treia slujbă, aceea pentru dobândirea fetei împăratului Roș, cea mai dificilă, trecând cu ajutorul
tovarășilor năzdrăvani, alte șase probe inițiatice, Harap-Alb își împlinește destinul, își încheie un
moment al vieții absolut necesar unui împărat,căsătoria.

Analiza , la alegere, a două componente de structură și de limbaj

Perspectiva narativă este una obiectivă, cu o viziune dindărăt, aparținându-i unui narator omniscient,
ominprezent, dar nu în totalitate obiectiv, pentru că se implică prin comentarii la adresa personajelor
boboc , o dihanie de om, spanului îi mergea gura ca pupăza. Există, de asemenea, pasaje de relatare
la persoana I dar ia să nu e depărtăm cu vorba, și să începem a depăna firul poveștii.

Pe cărările pustiului ori pe durata încercărilor primejdioase la care este supus de omul spân harap-Alb
nu rămâne singur : murgul credincios, Sfânta Duminică sau micile vieți personificate, pe care le
salvează, îl ajută la nevoie. Eroul a învățat că individul nu poate învinge de unul singur și că un sprijin
major poate primi și de la ființa cea mai modestă. când îi întâlnește în drumul lui pe eroii grotești ,
din calea cărora toți fug de groază, el li se adresează firesc, ca unor semeni obișnuiți. Aceste
personaje fantastice sunt creații originale ale lui Ion Creangă, fiind individualizate în manieră clasică,
printr-o trăsătură fizică sau morală dominantă. Portretele lor hiperbolizate sunt realizate cu ajurorul
augmentativelor și al diminutivelor uzitate cu sens contrar : Gerilă este o dihanie de om care îngheța
totul cu buzoaiele lui; Flamânzilă era o namilă de om și un sac fără fund; Setilă reprezintă o arătare de
om, iar Ochilă este comparat cu un ciclop. Enumerațiile, acumulările cantitative, notarea efectelor
cataclismice, pe care aceștia le provoacă atât asupra naturii, cât și asupra oamenilor, întregesc
imaginea titanilor. Din momentul apariției acestor guliveri hazlii, basmul cult își pierde accentele
dramatice, înlocuindu-le cu cele comice. Eroii carnavalești par coborâți din opera lui Rabelais ,
formând un alai plin de vivacitate și unor.

Concluzia care se impune, este că Povestea lui Harap –Alb păstrează elementele constitutive ale
basmului, operând însă o îmbogățire a semnificațiilor, și o reducere a opoziției dintre cotidian și
lumea descrisă de Creangă. Aceasta pentru că scriitorul humuleștean când povestește depășește
simpla formulă tradițională, opera sa fiind “interpretare a eternului uman” în care amestecul de
realism și de fabulos este plasat într-un mod incofundabil.