Apartenența la genul epic

Genul epic presupune totalitatea operelor literare în care sunt narate fapte și

întâmplări. Acestea sunt realizate de personaje, care, alături de acțiune,
constituie coordonatele de bază ale acestui gen literar. Prin intermediul lor,
autorul își transmite gândurile și sentimentele (în mod indirect). Acțiunea este
relatată de către un narator, care poate fi detașat sau direct implicat în
evenimentele operei.

„Povestea lui Harap-Alb” este titlul unui basm cult, al cărui autor este Ion
Creangă. Prima publicare a textului a avut loc în anul 1877, în revista
„Convorbiri literare”. Basmul se definește drept opera epică populară sau
cultă, de dimensiuni medii, în care întâmplările reale se împletesc cu cele
fantastice. Într-un basm se regăsesc atât personaje reale, cât și fabuloase,
ambele putând reprezenta fie forțele binelui, fie pe cele ale răului. Întotdeauna
are loc o confruntare între cele două, binele ieșind învingător.

Opera de față este scrisă în proză și prezintă acțiune nedeterminată în

timp și spațiu, cu excepția faptului că întâmplările se întind dintr-un capăt
al lumii până în celălalt. Întrucât textul este un basm, în cadrul său se regăsesc
formule de început („Amu cică era odată”), mediane („Și merg ei o zi, merg
două, și merg patruzeci și nouă”) și de final („ [...] cine se duce acolo bea și
mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și
rabdă.”).

Narațiunea este modul de expunere predominant în textul de

față. Acțiunea basmului este organizată pe momentele subiectului
narativ, întrucât „Povestea lui Harap-Alb” este o operă epică. Astfel,
în expozițiune facem cunoștință cu protagonistul și familia acestuia, urmând
ca, pe parcurs, să întâlnim și alte personaje. Este vorba despre Harap-Alb, cel
mai mic dintre cei trei fii ai unui crai, frate cu Verde-Împărat, care domnea
într-un ținut îndepărtat. Intriga este reprezentată de scrisoarea trimisă de
Verde-Împărat fratelui său, în care îi scria câtă nevoie avea de un moștenitor
la tron. Astfel, pentru a stabili care dintre fiii săi era cel mai vrednic, craiul se
deghizează de trei ori în urs și apare pe neașteptate de sub un pod, în fața
fiecăruia dintre cei trei fii ai săi. Cel mic este singurul care reușește să treacă
proba, ajutat fiind de Sfânta Duminică.
Desfășurarea acțiunii cuprinde totalitatea probelor prin care Harap-Alb
trebuie să treacă pentru a ajunge în împărăția unchiului său. În această
secvență întâlnim (cu excepția calului năzdrăvan, care apare mai devreme)
personaje cu însușiri supranaturale, precum Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă,
Păsări-Lăți-Lungilă, calul, furnicile, Sfânta Duminică și Crăiasa albinelor.
Chiar și fata Împăratului Roș, cea care avea să fie soția lui Harap-Alb, are
capacități supranaturale, ea fiind transformată în pasăre și supunându-l pe
erou la un număr suplimentar de probe. Punctul culminant este
reprezentat de momentul în care Spânul încearcă să-l ucidă pe Harap-Alb,
dar deznodământul cuprinde soluționarea problemei, fata salvându-și
iubitul și redându-i viața. Atunci, conflictul major al basmului, cel dintre
protagonist și omul spân, se încheie cu victoria eroului, care-l ucide pe cel
care-i furase identitatea.

Prezența naratorului reprezintă o altă trăsătură a operelor ce aparțin

categoriei genului epic. Astfel, în „Povestea lui Harap-Alb”, naratorul este
implicat în acțiune doar din punct de vedere emoțional (ceea ce se remarcă
datorită dativului etic, în formulări precum „mi ți-o înșfacă de coadă”).
Perspectiva narativă este, însă, obiectivă, iar narațiunea se realizează la
persoana a treia. În text sunt îmbinate trei moduri de expunere, specifice
genului epic: narațiunea, dialogul (cu ponderea cea mai mare) și descrierea. 

Intens preocupat de moștenirea folclorului românesc, acesta a lăsat în urmă o

întreagă serie de astfel de opere, precum „Ivan Turbincă”, „Povestea lui Stan-
Pățitul” sau „Povestea porcului”. „Povestea lui Harap-Alb” este, însă,
recunoscut ca fiind cel mai frumos basm al lui Creangă, acesta cultivând în
cadrul textului numeroase elemente ale literaturii populare.