Plumb

-Tema si viziunea despre lume-

Simbolismul este un curent literar care a aparut in a doua jumatate a secolului al XIX- lea în Franța, ca
reacție împotriva romantismului si parnasianismului. Dacă romanticii puneau accent pe iubire, natură, evadarea
din realitate prin intermediul imaginatiei și al visului, simboliștii își propun să se axeze pe stari confuze, cum ar
fi apăsarea psihică și sufletească, angoasa, nevroza, depresia, spleen-ul, anxietatea. Ca teme si motive specifice,
apar orasul sufocant de provincie, singutatatea, iubirea sufocanta, apa ca substanta coroziva, anotimpurile
apocaliptice etc. Stările sufletești nu sunt niciodată numite direct, ci doar sugerate simbolurilor: ,,A sugera, iata
visul”, afirma poetul francez Mallarme. Textul simbolist creeaza o atmosfera apasatoare, sumbra, apocaliptica si
pune mare accent pe muzicalitate.
Poezia „Plumb” a fost publicată în anul 1916, în volumul cu același nume. Ca specie literară este elegie
și artă poetica, iar curentul literar în care se încadrează este simbolism.
„Plumb” se încadrează în simbolism prin utilizarea simbolurilor, prin teme si motive specifice, prin
cromatica, prin accentul pus pe muzicalitate, prin cultivarea aluziei si a sugestiei, prin atmosfera apăsătoare.
O trasatura simbolista, prezenta in text, o reprezinta accentul pus pe muzicalitate, obtinuta prin utilizarea
simetriilor si prezenta rimei. Astfel, simbolul central al textului, ,,plumb”apare de 7 ori, o data in titlu si de cate
3 ori in fiecare secventa lirica, in pozitii simetrice, conferind atat rima interioara, cat si exterioara textului.
Ambele catrene debuteaza cu verbul ,,a dormi”, utilizat la persoana a treia, plural in prima strofa („ dormeau”,),
respectiv a treia, singular in a doua („dormea”). Mai mult decat atat, sintagma „flori de plumb” se află la
începutul celui de-al doilea vers, în ambele strofe, iar „stam singur” ocupă prima poziţie  în al treilea vers, în
ambele catrene.

O alta trasatura simbolista, prezenta in text, este reprezentata de cultivarea aluziei si a sugestiei. Negrul
acopera intregul peisaj in cadrului textului, insa, in spirit simbolist, nonculoarea nu este niciodata numita, ci
doar sugerata in secventa ,,funerar vestmant’’.

Tema centrala a textului este condiția nefericită a creatorului intr-o lume superficiala, incapabilă să
înțeleagă adevărata valoare a artei. Tema secundara. este moartea.

Un argument in susținerea temei centrale apare în prima strofă a textului. Eul liric apare in ipostaza
insinguratului, care bântuie fară sens intr-o lume pustie și moartă : ,, Stam singur în cavou… și era vânt… ».
Realitatea exterioara, numita metaforic ,,cavou », este perceputa ca fiind un spatiu al mortii, o fundatura fara
cai de evadare. Epitetul ,,singur », care se va repeta simetric si in a doua secventa lirica, accentueaza atat
completa izolare, cat si imposibilitatea comunicarii cu contemporanii. Punctele de suspensie au rolul de a
evidentia sentimentele de apasare sufleteasca si de gol interior.
Un argument în susținerea temei secundare apare in adoua secventa lirica, unde moartea se prelinge si
asupra lumii interioare. Singuratatea eului liric va deveni si mai apasatoare in aceasta secventa, intrucat singurul
sentiment care ar fi putut sa il ridice din acest univers apasator, iubirea, moare. Eul liric pare desprins de sine si
priveste sentimentul ca un spectator ,,Stam singur lângă mort… și era frig’’. Imaginea statica ,,era frig”, insotita
de metafora ,,mort”, simbolizeaza atat singuratatea, cat si apasarea sufleteasca. Moartea iubirii duce la
disperare: ,,Si-am inceput sa-l strig”. In ultimul vers, ,,aripile”, in general simbol al inaltarii si al zborului, devin
de plumb, presupunand caderea grea si zborul intors: ,,Și-i atârnau aripile de plumb’’
Viziunea despre lume surprinde o lume-cimitir, care nu ofera nici sansa evadarii, nici cea a
comunicarii.
 Titlul este un element paratextual, care anticipa continutul si mesajul ideatic al textului. Contine
laitmotivul si simbolul central al textului, ,,plumb” care, in plan exterior, trimite la un metal greu, maleabil, gri.
Simbolul poate fi decriptat utilizand principiul corespondentelor, conform caruia trasaturile elementului exterior
sugerează trăirile eului liric. Astfel, greutatea face aluzie la apăsarea psihică și sufletească, culoarea gri (o
combinație între două nonculori) face trimitere la monotonia care deteriorează existența, maleabilitatea
sugerează labilitatea psihcă si sufletească, iar prin faptul că este metal se face aluzie la raceala sufletească. La
nivel fonetic, remarcăm faptul că titlul conține patru consoane si o singură vocală închisă pentru a face aluzie la
spațiul inchis, la imposibilitatea evadării.
La nivel compozițional, textul este format din două strofe a cate patru versuri, cărora le corespund doua
secvențe lirice. Prima secventa lirica pune accent pe universul exterior, pe realitatea obiectiva, simbolizata de
de cimitir si de cavou, spatiu in care eul liric apare ca un însingurat.. Secvența a doua trateaza universul
interior și prezintă moartea iubirii, care duce la accentuarea sentimentului de singurătate.

Prima secventa lirica prezinta lumea ca fiind un imens cimitir :,, Dormeau adânc sicriele de plumb,/ Și
flori de plumb și funerar veștmânt / Stam singur în cavou… și era vânt…/ Și scârțâiau coroanele de plumb’’.
Textul debutează cu verbul ,,dormeau” și trimite la ideea de moarte, stabilind atmosfera sumbra, întrucât, în
lirica lui Bacovia, somnul este sinonim cu moartea. In primul vers, apar două dintre simbolurile obsedante ale
liricii bacoviene : ,,sicrie” și ,,plumb”. Metafora “sicriele de plumb”, din primul vers al primului catren,
evidențiază atât imposibilitatea evadării, cât și cea a comunicării cu contemporanii. Lumea exterioară este
descrisă folosind cuvinte din câmpul semantic al morții: ,,sicriu’’, ,,cavou’’, ,,coroanele de plumb’’. Dacă în
general florile sunt simbol al frumuseții, la Bacovia sunt impietrite, carbonizate sub influența metalului toxic,
devenind ,,de plumb’’. Toate verbele sunt la imperfect : ,,dormeau”, ,,era”, ,,stam”,..scartaiau ‘’, subliniind
permanentizarea obsesiei. Mai mult decat atat, cu o singura exceptie, sunt statice pentru a sugerea pietrificarea
si amortirea. Singurul verb dinamic, „scârțâiau”, aduce în mod ironic tot răceala morții ,,Și scârțâiau coroanele
de plumb’’. Macabrul este accentuat prin utilizarea consoanelor stridente, s, t : ,,si’’ (repetat de trei ori),
,,scartaiau ».
In a doua secventa lirica pune accent pe universul interior si prezinta moartea iubirii : ,, Dormea întors
amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -/ Stam singur lângă mort… și era frig…/ Și-i
atârnau aripile de plumb’’. Secventa debuteaza simetric cu verbul ,,a dormi”, sinonim si aici cu ,,a muri”, la fel
ca in intregul univers bacovian. Epitetul ,,intors” constituie misterul intregului text, da ambiguitate si anticipa
modermismul. Este vorba probabil, cum va spune Lucian Blaga, despre ,,intoarcerea mortului cu fata catre
apus”. Repetarea epitetului ,,de plumb’’ evidentiaza existenta mohorata, anosta, lipsita de posibilitatea inaltarii.
Starea de solitudine a eului liric este sugerata de repetitia sintagmei ,, stam singur care, alaturi de celelalte
simboluri, accentueaza senzatia de pustietate sufleteasca.
La toate nivelele limbii sunt prezente semne ale apasarii si ale declinului.
La nivel fonetic, se remarca aglomerarea de consoane, unele dintre ele cu o sonoritate stridenta “ț”, “ș”,
care au rolul de a intretine atmosfera macabra :”și”, “scartaiau”.
La nivel morfologic, predomina verbele la imperfect: “dormea”, “era”, “stam”, “scartaiau”, care
subliniaza permanentizarea obsesiei. Preponderent apar verbe statice pentru a sugera moartea si nemiscarea.
La nivel lexical, predomina termeni din campul semantic al mortii: ,,sicriu”, ,,cavou”, ,,mort”etc.
La nivel artistic, remarcam prezenta metaforelor ,,flori de plumb”, ,,funerar vestment”, ,,sicriele de
plumb »,,mort », ,,cavou », a epitetului, ,, singur”.
La nivel prozodic, rima este imbratisata, masura este de zece silabe, iar ritmul trohaic si iambic.Prozodia
clasica este utilizata pentru a oferi muzicalitate textului.
 In concluzie, in ,,Plumb” de George Bacovia, temele, conditia poetului intr-o societate lipsita de
aspiratii si moartea, se armonizeaza cu viziunea despre lumea sumbra, care infatiseaza lumea ca fiind un imens
cimitir, care nu ofera nici sansa evadarii, nici cea a comunicarii.