Povestea lui Harap-Alb

Basmul este o specie universala, una dintre cele mai vechi forme de
literatura “oglindirea vietii in moduri fabuloase” (George Calinescu).
In basme, categoria fantasticului se particularizeaza in miraculous, fabulos
si magic. Se pregateste stereotipia narativa, manifestata atat in prezenta
formulelor sepecifice, cat si in structurarea continutului: tema, motive personaje.
Basmul cult romanesc se dezvolta ca specie literara in a doua jumatate a
secolului al XIX-lea.
Basmele lui Ion Creanga au trasasturi care le individualizeaza miraculosul,
aparitia supranaturalului, eruditia paremiologica, umorul si ironia.
“Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creanga, publicata in 1877, in revista
“Convorbiri Literare”, respecta particularitatile basmului, iar diferenta specifica o
constituie originalitatea, individualizarea, conform talentului si viziunii despre
lume a autorului.
Discursul narativ este incadrat de formulele consacrate (“Amu cica era
odata intr-o tara”, “Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce
acolo bea si mananca. Iar pe la noi cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se
uita si rabda”), dar acestea, pe langa rolul de granite ale nivelului miraculous,
aproximeaza o realitate social-istorica.
Actiunea se desfasoara pe baza inlantuirii episoadelor narrative, iar
evenimentele sunt probe initiatice ale personajului principal, lectiile sale de viata.
Expozitiunea basmului prezinta cronotopul nedeterminat. Era odata un
imparat cu trei feciori si un frate mai batran, Verde Imparat, care avea trei fete si
niciun baiat.
In intriga, Imparatul Verde ii trimite fratelui sau o scrisoare in care i-l cere
pe unul dintre feciorii sai, pentru a-l lasa pe acesta mostenitor in locul sau.
 Desfasurarea actiunii surprinde toate probele prin care craisorul trece
pentru a ajunge pe tronul imparatiei. Acesta o ajuta prima data pe Sfanta
Duminica, oferindu-i bani cand aceasta are nevoie. Apoi, batrana il ajuta pe
Harap-Alb sa treaca de podul de la care fratii lui s-au intors speriati de tatal lor
deghizat in urs. Astfel, mezinul trece de primele probe si incepe calatoria spre
imparatia Imparatului Verde. La un moment dat, el se rataceste intr-o padure
deasa. Acolo, un span ii iese in cale. Acesta se ofera sa il ajute, iar in ciuda
sfaturilor parintesti, Harap-Alb accepta. Pe drum, cei doi au gasit o fantana.
Spanul a coborat primul pentru a lua apa din ea si, spunandu-i craisorului cat de
bine e acolo, l-a convins si pe acesta sa intre. Insa, imediat ce l-a vazut coborand,
spanul a pus capacul fantanii si s-a asezat pe el. Astfel, spanul a furat identitatea
craisorului si l-a transformat pe acesta in servitorul sau. Cei doi au ajuns la curtea
Imparatului Verde, iar Harap-a fost supus altor probe. Prima a fost cea de a-i
adduce spanului salate din Gradina Ursului, apoi a fost trimis sa ia blana cerbului
cu nestemate. A indeplinit aceste dorinte ale spanului cu ajutorul Sfantei
Duminica. Cea de-a treia porunca pe care spanul i-a dat-o lui Harap-alb a fost
aceea de a-i aduce fata Imparatului Ros. Pe drum spre imparatia acestuia,
craisorul se intalneste cu niste furnici si cu un roi de albine, pe care le ajuta cu
drag, iar acestea ii ofera cate o aripa pe care sa o arda cand are nevoie de ajutor
din partea lor. Apoi, in drumul sau au aparut si Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-
Lati-Lungila si Ochila, care au vrut sa-l insoteasca in calatoria sa. Au ajuns cu totii
la curtea imparatului Ros, unde au fost supusi altor probe. In prima noapte au fost
pusi sa doarma intr-o casa de arama incalzita. Cu ajutorul lui Gerila au reusit sa
stea acolo, ba chiar sa inghete casa incalzita. Apoi, Imparatul Ros le ofera
oaspetilor foarte multa mancare si bautura, pe care Flamanzila si Setila reusesc sa
o termine. Suparat, Imparatul il pune pe craisor sa desparta semintele de mac de
nisip. Acesta reuseste sa treaca si de aceasta proba cu ajutorul furnicilor pe care le
crutase pe drum.Dupa aceea, Harap-Alb a fost pus sa o pazeasca o noapte pe fata
Imparatului Ros. Aceasta s-a transformat in pasare si a fugit din camera sa, insa
Ochila si Pasari-Lati-Lungila au reusit sa o aduca inapoi. Ultima proba la care a fost
supus baiatul a fost aceea de a o recunoaste pe fata Imparatului Ros. Craiasa
Albinelor i-a venit in ajutor si, trecand si peste aceasta proba, Harap-Alb a plecat
inapoi la imparatia Imparatului Verde, alaturi de fata Imparatului Ros.
 Punctul culminant consta in momentul in care craisorul ajunge la Imparatul
Verde, alaturi de fata Imparatului Ros, iar aceasta spune care era defapt
adevarata identinate a lui Harap-Alb. Atunci spanul ii taie gatul noului mostenitor,
insa el este omorat de calul acestuia, iar capul craisorului este lipit inapoi de corp,
iar acesta reinvie.
In text se regasesc motive specifice literaturii folclorice (motivul podului,
motivul labirintului), dar si motive ale literaturii culte: “ochiul mintii trebuie sa fie
mereu treaz pentru a vedea dincolo de aparente”.
Creanga pregandeste conditia eroica a protagonistului. Harap-Alb nu mai
reprezinta un model de frumusete fizica si morala din basmul popular, iar
calatoria pe care o parcurge este a unui tanar naiv si timid care, la sfarsit, devine
capabil sa conduca o imparatie.
Numele protagonistului, Harap-Alb, contine doua cuvinte, in esenta,
antitetice. “Harap” semnifica statutul de servitor, sclav, iar “Alb” sugereaza
originea nobila a eroului. Acesta il singularizeaza in chip uman.
Desi vazut ca un personaj negativ, spanul are un rol esential in formarea
personalitatii eroului. Fara sarcinile pe care acesta i le-a atribuit, Harap-Alb nu
ajungea sa dobandeasca toate calitatile necesare unui bun conducator.
Cei cinci tovarasi ai lui Harap-Alb (Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila,Pasari-
Lati-Lungila) sunt construiti conform unei viziuni grotesti, carnavalesti, viziune
intalnita si la Francois Rabelais.
Infidelitatea fata de modelul popular se intrevede si la nivel semantic.
“Povestea lui Harap-Alb” dezvolta ca tema centrala maturizarea eroului,destinul,
locul pe care il ocupa omul in univers.
Viziunea despre lume, propusa de Creanga, este aceea a promovarii unor
valori precum increderea, prietenia, solidaritatea, cumpatarea , intelepciunea,
cinstea si cultul muncii.
Creanga este original si prin alaturarea elementelor reale cu cele fabuloase
(calul, cerbul cu nestemate, Gerila, Setila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila),
prin regasirea umorului si a ironiei (“Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu
Orbila, var primar cu Chiorila, nepot de sora lui Pandila, din sat de la Chitila, peste
drum de Nimerila. Ori din targ de la Sa-l-cati, megies cu Cautati si de urma nu-I
mai dati.”) , prin oralitate si prin avalansa de proverbe si zicatori (“La placinte,
inainte/Si la razboi, inapoi”).
Desi porneste de la un model folcloric, Ion Creanga se indeparteaza
fundamental prin modificarile de la nivelul compozitiei, personajelor si chiar al
semnificatiilor.