Povestea lui Harap Alb

Rezumat:
Era odată un crai ce avea trei fii. Într-o zi fratele craiului, Verde Împărat îl
roagă să-l trimită pe unul din fii săi pentru a-i conduce împărăția.
Cei doi fii mai mari eșuează când se întâlnesc cu un urs, neștiind că acesta
era de fapt tatăl lor.
Fiul cel mic prinde curaj de a se încumeta la o astfel de călătorie după
întâlnirea cu o babă care îi dă diferite sfaturi.
Întocmai cum i-a spus baba, îl ia pe calul ce mânca jăratec. O gloadă
bătrână, care de îndată se transformă într-un murg ce poate zbura.
Cu binecuvântarea tatălui pornește la drum, întrucât întâlnirea cu falsul urs
nu l-a speriat.
Sfatul tatălui său a fost să se ferească de Spân și de omul roș. După ce
răzbește de două ori insistențelor Spânului, cade în plasa lui și devine sluga
acestuia, primind numele de Harap-Alb. Iar Spânul pretinde a fi fiul craiului.
Ajunși la Verde Împărat, Spânul descoperă delicioasele salate din Pădurea
Ursului unde puțin se încumetă să meargă.
Dorind să scape de Harap-Alb îl trimite într-acolo. Însă acesta este ajutat
de baba care l-a îndrumat să pornească în această aventură, care se pare că
este Sfânta Duminică. Aceasta îl adoarme pe urs turnând o licoare în
fântâna din care acesta bea apă. Astfel, Harap-Alb se întoarce la palat
întreg, dar și cu salate, spre surprinderea tuturor.
Când Spânul descoperă nestematele împăratului, îl trimite din nou pe
Harap-Alb să-i aducă și lui.
Ajutat din nou de Sfânta Duminică, Harap-Alb reușește să între în Pădurea
Cerbului, să omoare animalul și să-i jupoaie pielea încrustată cu pietre
prețioase. Întoarcerea lui la palat este o mare surpriză pentru toți.
Dar, în timpul unui banchet la palat, Spânul află de Împăratul Roș și de fiica
sa și îi cere numaidecât lui Harap-Alb să i-o aducă.
Necăjit, Harap-Alb pornește la drum întovărășit, ca de obicei, de calul său.
Se întâlnește cu niște furnici și pentru că alege să ocolească decât să le
omoare, primește o aripă de la Crăiasa Furnicilor, spunându-i că atunci când
va avea nevoie de ajutor să o ardă.
La fel se întâmplă și cu Crăiasa Albinelor după ce le face albinelor un
adăpost.
În drumul său, Harap-Alb se întâlnește și cu Gerilă, Flămânzilă, Setilă,
Ochilă și Pasări-Lați-Lungilă pe care decide să-i ia cu el.
Ajunși la Împăratul Roș, acesta nu vrea să le dea numaidecât fata. Ci îi
supune la mai multe probe. Sunt închiși în casa de alamă și li se dă foc, dar
scăpa cu ajutorul lui Gerilă, care tot mai tremura. Sunt apoi puși la un ospăț
enorm și constrânși să mănânce tot. Cu ajutorul lui Setilă și Flămânzilă se
rezolvat repede, ba chiar urlau că încă nu s-au săturat. Îi pune apoi să
aleagă firele de mac de cele de nisip. În ajutor le vine Crăiasa Furnicilor cu
un întreg alai.
Neștiind cum să mai scape de ei, Împăratul Roș îi pune să păzească camera
fiicei sale, iar dacă dimineață aceasta se va afla încă acolo, i-o va da.
În toiul nopții, fata împăratului se transformă în pasăre și zboară pe geam,
dar Ochilă o zărește imediat, iar Pasări-Lăți-Lungilă reușește să o prindă.
Împăratul Roș decide să-l pună pe Harap-Alb la o ultimă încercare. Să o
deosebească pe fata lui, de o alta, aranjată la fel. Crăiasa Albinelor îi vine de
această dată în ajutor, și Harap-Alb o alege pe cea bună.
Neavând încotro, Împăratul Roș îi dă fata. Înainte de a pleca, aceasta cere
să i se aducă trei smincele de măr, apă moartă și apă vie.
Pe drumul spre împărăția lui Verde Împărat, cei doi prind drag unul de altul.
Ajunși la destinație, fata împăratului îl dă în vileag pe Spân. Acesta, furios, îi
taie capul lui Harap-Alb. Pe îndată însă, calul acestuia îl ia pe Spân în înaltul
cerului de unde-i dă drumul, Spânul făcându-se una cu pământul.

Fata împăratului se folosește de cele trei smincele de măr, de apa moartă și

de apa vie pentru a-l readuce la viața pe Harap-Alb. Vestea că acesta este
adevăratul său nepot, îl bucură nespus pe Verde Împărat care îi lasă
împărăția.
Harap-Alb și fata Împăratului Roș au făcut nuntă mare și au trăit fericiți
până la adânci bătrâneți.
Caracterizare
Prezentare Statut social,moral,psihologic
Evidentierea unei trasaturi a personajului prin doua structuri semnificative
Analiza a doua elemente de structura
• Harap-Alb este personajul principal din basmul cult „Povestea lui Harap-Alb"
de Ion Creangă. Este personaj pozitiv, pentru că simbolizează forţa binelui şi
este totodată personaj eponim, căci numele lui dă numele operei. Numele său
este foarmat din doi termeni opuşi, Harap= sclav, Alb= nobil.
Ca statut social, Harap-Alb este surprins încă din incipit ca fiu de crai, pe
parcursul operei apare ca slugă a Spânului, ca la sfârşitul operei să devină
impărat ca moştenitor al impăratului Verde.
Din punct de vedere al statutului moral, fiul de crai este imoral când incalcă
sfaturile părinteşti şi acceptă să fie sluga Spânului. Dar ne este redat şi
caracterul său profund uman prin milostenia şi bunătatea sa, uşurinţa de a-si
face prieteni şi de a iubi.
În ce priveşte statutul psihologic, se urmăreşte conturarea personalitătii fiului
de crai. Pentru început este naiv, nu se pricepe la oameni şi astfel este păcălit de
Spân, mai apoi dovedeşte maturitate prin intuirea de a folosi ajutorul celor cinci
personaje fantastice care îl vor ajuta la curtea impăratului Roşu. Arătând şi
partea egoistă cand o răsplăteşte pe sfânta Duminică abia după ce ii spune
formula de traiectorie iniţiatică viitoare „Fecior de crai, vede-te-aş impărat."
Modalităţlie de caracterizare ale lui Harap-Alb sunt: caracterizarea directă,
făcută prin afirmaţille naratorului („este boboc în felul lui la trebi de-aistea") şi
ale sfintei Duminici („este mai fricos decât o muiere"), cât şi caracterizare
indirectă, prin gesturile, atitudinile şi faptele sale şi din relatia sa cu alte
personaje.
Din punct de vedere fizic, este prezentat doar prin afirmatiile verişoarelor sale;
„Şi din ceasul acela, au început a vorbi între ele (...) că Harap-Alb, sluga lui, are o
infătişare mult mai plăcută'."
În concluzie, prin personajul lui Harap-Alb, a basmului cult, autorul ne prezintă
viziunea sa despre lume şi umanizarea fantasticului, triumful binelui asupra
răului.
Tema si Viziunea despre Lume:
-perioadă: antebelică, Epoca Marilor Clasici (G. Călinescu, Istoria literaturii
române de la origini până în prezent ) – Basmul Povestea lui Harap- Alb, Ion
Creangă - publicat în revista Convorbiri literare, 1877
curent: realismul popular
• teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea, singuratatea etc.
• perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent
• ton impersonal, neutru
• personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex
caracterizate (țăranul, aristocratul etc.) și reprezintă tipuri umane–
dominate de o trăsătură principală de caracter (lacomul, avarul etc.)
• se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului
• se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj
• prezentarea moravurilor unei epoci
• prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii
prezentate
• romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale
• elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)
Curentul literar
1. Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-
un current cultural/literar, într-o perioadă sau orientare tematică
Definiția speciei literare
Povestea lui Harap-Alb - basm cult, respectă convențiile discursive ale speciei:
-narațiune pluriepisodică
-cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice
-cu acțiune convențională supusă unor stereotipii, dar care înfățisează
parcurgerea drumului maturizării eroului
-personajele îndeplinesc o serie de funcții (antagonist, trimițător, răufăcător) -
reperele spațiale și temporale sunt vagi
-se remarcă structura convențională pe baza perechilor de motive opoziționale
-formule specifice, obiecte magice
-iar procedeul triplicării este supralicitat
Dimensiunea cultă este dată de
-accentul care se pune pe decriere și pe dialog în individualizarea personajelor
-conturarea unor personaje caricaturizate
-multiplicarea epicului
-originalitatea viziunii și stilul particular al autorului
Estetica/curentul în care se înscrie curent: realismul popular
• teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea, singuratatea etc.
• perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent
• ton impersonal, neutru
• personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex
caracterizate (țăranul, aristocratul etc.) și reprezintă tipuri umane–
dominate de o trăsătură principală de caracter (lacomul, avarul etc.)
• se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului
• se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj
• prezentarea moravurilor unei epoci
• prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii
prezentate
• romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale
• elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)
2. Prezentarea a episoade relevante pentru tema si viziunea despre lume din
textul studiat
Episodul cu salatele
Scena finala in care Harap-Alb revine la viata
Scena in care Harap Alb este inchis in fantana
3. Elemente de compoziție și de limbaj ale textului poetic studiat semnificative
pentru tema și viziunea despre lume(2)
Titlul - -construcţie oximoronică: - „harap” ˂arap˂arab = om cu pielea închisă la
culoare, slugă, rob; -„alb” =originea nobilă a tânărului și nemurirea
Reperele spațio-temporale/ Relația incipit-final/ Formulele textului Formula
inițială- spațiul și timpul sunt vagi (atemporalitatea și aspațialitatea convenției):
Amu cică era odatăîntr-o țară un crai, care avea trei feciori.→incipitul ex-
abrupto (adverbul „cică”, prin care se atribuie altcuiva rolul relatării) -se
realizează fuziunea dintre real și fabulos Formula mediană: Și merg ei o zi,
merg două, și merg patruzeci și nouă – întreține interesul cititorului Formula
finală: Şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea
şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani mănâncă şi bea, iar cine nu, se uită şi
rabdă. -simetria dată de împletirea realului cu fabulosul --) inovația lui Creangă:
reflecție asupra realității sociale, o comparație de un umor amar între cele două
lumi
Conflict Conflictul debutează in momentul întâlnirii celor doi când fiul Craiului
este păcălit de Spân si devine sluga acestuia, fiind constrâns sa respecte cu
sfinţenie toate regulile impuse. Evoluţia conflictului se bazează pe toate probele
la care este supus Harap-Alb, menite sa îl duca la pierzanie dar care in cele din
urma îl fac mai puternic. Conflictul se finalizează intr-un mod pozitiv deoarece
Harap-Alb, deşi este decapitat de Spân, este mai apoi readus la viaţa de fata
Împăratului Ros, iar Spânul sfarseste prin a fi omorât de cal.
TEHNICILE NARATIVE
-linearitatea
-înlănțuirea
-procedeul triplicării și supradimensionarea ultimei probe
Instanțe narative/ perspectiva narativă -narațiunea la persoana a III-a -narator
omniscient, dar lipsit de obiectivitate: -intervine în text prin manifestarea
atitudinii față de eroul naiv -pare a cunoaște dinainte, ca și celelalte personaje,
scenariul ritualului de inițiere -se detașează de povestea propriu-zisă, naratorul
pretinzând că evenimentele s-au desfășurat fără el: Ce-mi pasă mie? Eu sunt
dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi.
Viziunea realistă este regăsită în definiția pe care Călinescu o dă basmului:
„oglindirea vieții în moduri fabuloase”,
Originalitatea viziunii
-antropomorfizarea fantasticului, umanizarea realizânduse prin intermediul
personajelor himerice, caricaturizate, care reprezintă condiția umană
-fantastic umanizat, autohton, folcloric (prietenii lui Harap-Alb se
poartă/vorbesc ca ţăranii lui Creangă din Moldova sec. al XIX-lea
-teatralitatea operei, umorul și jovialitatea, aspect care îl determină pe Tudor
Vianu să aprecizeze faptul că Ion Creangă „topește narațiunea în dialog
-dialogul scânteietor
-popasurile descriptive
-mutiplicarea epicului
-oralitatea
-erudiția paremiologică
- proverbele
Registre Stilistice Registrele stilistice sunt varietăţi ale limbii, manifestate în procesul
vorbirii, determinate social şi cultural; apar şi sub denumirea de limbaje, diferenţiate
lexical şi sintactic, de la un vorbitor la altul sau pe grupe de interlocutori.
1.Registrul popular

• specifică maselor din zona rurală, în special

• simplitatea frazei, limbaj curent
 • multitudinea de locuțiuni și expresii (la soare te puteai uita dar la dânsa ba, de-ale
gurii, a da ghes, a da de veste, a avea de furcă,)
• limbajul vieții cotidiene, a meșteșugurilor și ocupațiilor tradiționale:( ștergură, a da
apă la moară, la botul calului,)
• sintaxă afectivă: interjecții (Văleu!), diminutive (anișori), propoziții exclamative sau
interogative (Ce să vezi?), dativul etic (să mi te-omoare)
• elemente peiorative: insulte, blesteme etc.(Ardă-te-ar para focului să te ardă!
Bată-te să te bată!)
• alte exemple: acu, să le deie, sară, s-o făcut, parale
2. Registrul regional

• apare în vorbirea din diferite zone ale țării

• diferențe fonetice sau semantice în funcție de regiune,
• Graiurile sunt variante regionale ale limbii romane și se deosebesc între ele fonetic
sau lexical: moldovenesc, muntenesc, ardelenesc, oltenesc, dobrogean, crișean,
maramureșean, bănățean, bucovinean
• în textele literare creează culoarea locală
• exemple: dește, curechi, lubeniță, fotag, păsulă, croampe
3.Registrul cult

• se caracterizeaza printr-o frază elaborată,

• vocabular variat: utilizeaza numeroase neologisme, cuvinte livrești, împrumuturi
• el cuprinde limbajele specializate ( stilurile funcționale)
• poate fi politic, filozofic, intelectual ori un discurs oratoric pe teme grave.
• respectă normele limbii literare
• elemente puține de afectivitate
• cea mai îngrijită formă a limbii române
• utilizat în situații oficiale, în texte științifice etc.
4. Registrul colocvial (familiar)

• variantă lingvistică dintr-o sfera socială restrânsă: în familie, între prieteni/rude

sau colegi;
• Principalele caracteristici: oralitate (Păi,), variație stilistică, elemente din registrul
popular, expresivitate, cuvinte peiorative, interjecții, formule de adresare (băi, măi
etc.), porecle, ironie, umor etc.
• nu este foarte îngrijit și nu respectă cu strictețe normele gramaticale
• alte exemple: M-o pus ăștia să fac o prezentare…., a sparge banii, pa, servus,
Vreau și eu o cafea!, neața,
5.Argoul – limbaj folosit de anumite grupuri sociale (elevi, studenți, delicvenți), cu scopul
de a nu fi înțeleși cu ușurință de cei din jur.

• Exemplu: curcan, gabor, sticlele – pentru polițist; nașpa, ghenă, nasol pentru
neplăcut, urât; dira, mate, mititica, cașcaval,
6.Jargonul este un limbaj specializat în care se abuzează de cuvinte străine: bonjour,
madam’, O.K., weekend, look, bye-bye, merci, cool, full

• exprimă dorința vorbitorului de a epata (a ieși în evidență)

7. Arhaismele sunt cuvintele vechi care au dispărut din vorbirea curentă sau care şi-au
modificat complet înţelesurile.
În funcţie de specificul manifestat, arhaismele pot fi: arhaismele lexicale, ţin de
vocabular şi denumesc cuvinte ieşite din limbă din cauza dispariţiei obiectului,
meseriei, obiceiului etc: gramatic, pârcălab, copist, stolnic; arhaismele fonetice se referă
la pronunţia veche a cuvintelor, deşi ele nu au dispărut din limbă: a îmbla (a umbla), a
împle (a umple), a rumpe (a rupe), samă (seamă); arhaismele morfologice se referă la
forma veche a părţilor de vorbire, la flexiunea acestora: inime (inimi), greşeale
(greşeli), aripe (aripi), ruinuri (ruine); arhaismele semantice cuprind acele sensuri care
au dispărut din limbajul curent, deşi cuvintele ca atare continuă să existe. Cu alte
întelesuri: prost = om simplu; nemernic = străin, pribeag;
În operele literare, arhaismele, regionalismele şi cuvintele populare sunt elemente
stilistice, artistice, deoarece au rolul de a evoca atmosfera, culoarea epocii conturate în
creaţia respectivăsau sunt mijloace de caracterizare pentru personajele literare, care
ilustrează, prin limbaj, o anumită tipologie.
8. Registrul standard: utilizat în momente obișnuite de comunicare: școală, mass- media.
Caracteristici:

• absența implicării afective

• eliminarea regionalismelor, a jargonului
• cuvinte cu sens denotativ (propriu)
• păstrează corectitudinea limbii
• nu e de o mare complexitate
9. Neologismele: sunt unități lexicale noi, apărute recent, un mijloc de îmbogățire a
vocabularului limbii române.

• pot fi împrumutate din alte limbi (weekend, puzzle) sau create prin mijloace proprii
(anormal, anticalcar)
• folosite pentru a denumi concepte noi: invenții, fenomene etc.
 • cele mai multe sunt in stilul științific, în terminologia de specialitate (marketing,
job, management, lobby)
• sunt necesare dar trebuie folosite cu măsură
10. Registrul oral: folosirea unor aspecte specifice limbii vorbite în textele scrise.
Oralitatea se realizează prin:

• diminutive și augmentative: ziulică

• vocative (substantive): Ileano!
• imperative (verbe): Vino!
• propoziții exclamative și interogative: Așa-i el. Ce să-i faci?
• interjecții: Off!
• forme verbale și pronominale scrute: Dacă-i așa, lasă-l în pace!
• dativ posesiv: Mi ți-l ia și pleacă cu el.
• locuțiuni
• repetiții: Era frumoasă, frumoasă.