Povestea lui Harap-Alb-Tema si Viziunea

Ion Creanga este considerat in literatura romana creatorul basmului cult ale carui
principale trasaturi sunt umanizarea si localizarea fantasticului.
Publicat in anul 1877 in revista “Convorbiri literare” basmul “Povestea lui Harap-Alb" de
Ion Creanga este considerat “cel mai frumos basm […] din intreaga noastra literatura (Ov.
Barlea) si un”veritabil bildungsroman fantastic”(G. Munteanu)
Basmul este o specie a genului epic in versuri sau in proza, in care elementele realiste se
impletesc cu cele fabuloase, iar personajele sunt tipice, cu valori simbolice reprezentand binele si
raul.
Tema generala a basmelor, lupta dintre bine si rau, ocupa un loc secundar in basmul
“Povestea lui Harap-Alb" deoarece nu exista o confruntare directa intre fortele binelui si cele ale
raului.
In toate probele in care este supus Harap-Alb , acesta este ajutat de prieteni de nadejde pe
care si-i face pe parcurs.
Tema centrala a basmului e calatoria initiatica a eroului, fiecare secventa narativa devine
semnificativa in initierea eroului atat in plan social cat si in plan uman. Din acest punct de vedere
opera devine un bildungsroman.
Opera are o structura semnificativa, evenimentele fiind prezentate prin inlantuire.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea fiind relatata la persoana a3-a, de un
narator omniscient dar exista si interventii subiective ale naratorului din dorinta de a recapata
atentia cititorului.
Incipitul ‘’Amu’ cica era odata intr-o tara’’ are rolul de a-l introduce pe cititor in lumea
basmului. Relatiile spatiale si temporare nu sunt precizate, ‘’odata intr-o tara’’, formula tipica
accentuand incertitudinea ‘’cica’’.
Expozitiunea prezinta personaje ‘’Era odata un crai care avea trei feciori, iar fratele sau,
imparatul Verde, avea trei fiice.’’
Intriga se declaseaza in momentul in care craiul primeste o scrisoare de la fratele sau in
care acesta ii cere sa ii trimita pe unul dintre fii sai pentru a-I mosteni tronul. Craiul isi supune fii
la o proba a curajului pe care doar mezinul o trece cu ajutorul Sf. Duminica. Tatal ii da
binecuvantarea de a pleca la drum, sfatuindu-l sa se fereasca de omul spin si de ros’.
Desfasurarea actiunii urmareste calatoria initiatica a mezinului. Acesta se rataceste si se
lasa pacalit de un om spin, pe care il accepta in slujba sa pentru a-l ajuta sa iasa la lumina.

1
 Spinul insa, il ademeneste intr- o fantana unde il inchide, iar apoi ii cere sa se jure pe
palos ca de acum inainte ii va fi sluga si se va numi Harap-Alb.
Ajunsi la curtea imparatului Verde, Spinul il supune pe Harap-Alb la 3 probe: sa aduca
salata din gradina ursului, sa aduca pielea si capul cerbului fermecat si sa o aduca pe fata lui
Rosu Imparat ca sa o ia de (nevasta) sotie.
Trece primele 2 probe cu ajutorul Sf. Duminica, iar probele de la curtea imparatului le
trece cu ajutorul prietenilor de nadejde pe care si-I I-a facut pe parcursul calatoriei.
Punctul culminant este atins in momentul in care Harap-Alb ajunge la curtea (Imparatului
Verde) unchiului sau cu fata lui Rosu Imparat, iar aceasta dezvaluie adevarata identitate a lui
Harap-Alb. Crezand ca si-a incalcat juramantul, spinul se repede si ii taie capul lui Harap-Alb.
In deznodamant raul este ucis, de calul lui Harap-Alb.. Eroul este adus la viata de fiica
imparatului Rosu, iar cei doi se casatoresc si mostenesc tronul imparatului Verde.
Finalul basmului ‘’Si-a tinut veselia ani intregi si acum mai tine inca” accentueaza
fabulosul intamplarilor si il readuce pe cititor in plan real.
Din relatarea subiectului reiese ca in opera se regasesc motive tipice basmului: imparatul
fara urmasi (Imparatul Verde), superioritatea mezinului, cifre magice (3,7-”trei fiice”, “trei fii”),
interdictia (de a nu mai vorbi cu omul spin si Rosu), obiectele si substantele magice (smicele de
mar, apa vie, apa moarta), formule tipice (initiala, mediana, finala), disimularea (mai multe
personaje isi ascund adevarata identitate din diverse motive).
In opinia mea, “Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga, pastreaza motivele specifice
basmului popular, darse deosebeste prin umanizarea si localizarea fantasticului, trasaturi ce
accentueaza caracterul cult. Cele mai multe personaje sunt umanizate prin comportament si
limbaj, se comporta taraneste si vorbesc moldoveneste. Limbajul imbina registrul popular cu cel
regional, iar stilul este marcat de oralitate si umor, trasaturi specifice artei lui Ion Creanga.