FIŞĂ 

 DE  LECTURĂ
Opera epică
Am început lectura (data) 30.09.2021 Am terminat lectura (data) 30.09.2021
Titlul operei literare: Povestea lui Harap-alb
Autorul: Ion Creangă
Opera face parte din volumul: Povești, Povestiri, Amintiri
Editura:-
Anul apariţiei volumului: 1877
Date importante din viaţa şi activitatea scriitorului: Ion Creangă (n. 1 martie sau 10
iunie 1837, Humulești – d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită
măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre
clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul
natal. În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut
profesor pe Titu Maiorescu. În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și
Vaslui, cu care se împrietenește. Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, din cauza
epilepsiei, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea
din Iași.

Alte opere ale autorului: Capra cu trei iezi, Fata babei și fata moșneagului, Povestea porcului,
Punguța cu doi bani, Soacra cu trei nurori, Păcală, Ursul păcălit de vulpe, Moș Ion Roată și Unirea

Genul literar: Genul epic

Specia literară: Basm cult
Opera e structurată în: -  
Opera este scrisă în: proză / versuri
Locul desfăşurării acţiunii: la capăt de lume
Timpul desfăşurării acţiunii: cu mii de ani în urmă
Naratorul: naratorul extradiegetic relatează întâmplările dintr-o perspectivă detașată, la persoana
a III-a ( prezența acestuia fiind accentuată de verbele și pronumele personale-nu se văzuse, era, ei,
merge, iese, el...-identificate în povestire), fiind demiurgul tărâmului elaborat cu minuțiozitate, care
ține în palmă destinele tuturor personajelor.

Personaje:
Harap-Alb: Principal-protagonist-erou neofit, necopt-neînfricat, încrezător, naiv

Tatăl lui Harap-Alb-Craiul:Episodic-inițiator

Spânul: Secundar-antagonist și mistagog-viclean, mincinos, prefăcut

Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Gerilă, Pasări-Lăți-Lungilă: Secundare -pantagruelice și adjuvante-

hiperbolizări ale aspirațiilor umane-binevoitori

 Verde împărat: Secundar-bătrân, credul, înstărit

 Sfânta Duminică-secundar-adjuvant-mistagog al eroului-înțeleaptă, chibzuită, coaptă la minte,
înțelegătoare

Calul, turturica-secundar-adjuvant-curajos, agil, imprevizibil

regina furnicilor, regina albinelor-secundare-adjuvante-binevoitoare și pricepute

Fata lui Roș împărat-secundar-personaj căutat-evocă starea de echilibru inițial, salvându-l pe

protagonist de la moarte-tânără, frumoasă, neclintită, cinstită

fratii mezinului-episodici-falși eroi-lași.

  Rezumat / Idei principale:

1.Harap-Alb pleacă la drum cu straiele, calul și armele tatălui său de când a fost mire.

2.Se întâlnește pe drum cu același spân, de trei ori și de fiecare data deghizat, iar a treia oară acceptă
să îl ia, drept călăuză.

3.Spânul îl păcălește pe Harap-Alb și îl pune să jure că de acum încolo acesta o să fie fiul craiului,
iar el o să fie sluga lui.

4.Când ajung la împărat, fetele au anumite îndoieli că Spânul ar fi fiul craiului.

5.Spânul îl pune pe Harap-Alb să facă anumite favoruri pentru el, în speranța că o să moară, dar el
aduce cu bine acasă salatele din Grădina Ursului și pielea și capul cerbului.

6.Când a trebuit să îi aducă fata împăratului Roș, Harap-Alb a trecut iar prin 4 probe: prima a fost să
reziste în casa de aramă înfocată, a doua a constat în separarea macului de nisip, a treia, în păzirea
fetei pe timpul nopții, iar ultima probă l-a obligat să ghicească care este fiica împăratului Roș.

7. În cele din urmă, fata i-a promis că va merge cu el dacă calul fiului craiului îi va aduce apă vie și
apă moartă, împreună cu trei smicele de măr, înaintea turturicii ei.

8.Harap-Alb a trecut cu bine prin toate testele și s-a întors acasă la Verde Împarat; fata a realizat că
Spânul nu era fiul craiului, iar atunci antagonistul i-a tăiat capul lui Harap-Alb și calul l-a înșfăcat
de gât pe Spân și l-a omorât.

9.Fata împăratului Roș i-a pus capul înapoi lui Harap alb, înconjurându-l de trei ori cu smicelele de
măr dulce, toarnă apă moartă și apă vie peste el, iar eroul revine la viață.

10.Au făcut o nuntă ca în basme, care se desfășoară și astăzi.

Momentele subiectului:
Expoziţiunea            
Intriga    
Desfăşurarea acţiunii
Punctul culminant
Deznodământul
 Moduri de expunere:
• Naratiune: ”Amu cica imparatul acela, aproape de batranete, cazand la zacare, ascris carte
fratane-sau craiului sa-i trimita grabnic pe cel mai vrednic dintrenepoti, ca sa-l lase imparat in
locul sau, dupa moarte sa.”

• Dialog : “-Fecior de craiu, vede-te-as imparat! Spune babei ce te chinuieste; ca deunde stii,
poate sa-ti ajute si ea ceva!-Matusa, stii ce? Una-i una si doua-s mai multe; lasa-ma-n pace, ca
nu-mi vadlumea inaintea ochilor de nacaz.”

• Descriere: ”Si carmind pe o carare, mai merg ei oleaca inainte, pana ce ajung intr-o poiana si
numai iaca ce dau de o fantana cu ghizdele de stejar si cu capacdeschis in laturi. Fantana era
adanca si nu avea nici roata, nici cumpana, ci numaio scara de coborat pana la apa.”

Caracterizarea personajului principal - Harap-alb  

 
 caracterizare directă
Astfel aflam de la inceput, direct de la narator ca Harap-Alb era unul dintre cei trei fii ai unui
crai, ca era cel mai mic dintre ei, numele de Harap-Alb nefiind mentionat decat mai tarziu, ca
o consecinta a neascultarii. (“Amu cica era odata intr-o tara de crai, un crai care avea trei
ficiori.”/ “Fiu craiului cel mai mic, facandu-se atunci ros, iese afara in gradina si incepe a
plange…”). Tot direct de la narator aflam ca dupa ce acesta a facut milostenie femeii, ea il
sfatuieste sa mearga sa ceara costumul tatalui sau, costum pe care l-a imbracat cand a fost
mire. Fiul de crai asculta si se duse, astfel el toata calatoria a fost imbracat intrun costum
vechi, pornind la drum nu cu o infatisare grandioasa si cu suflet las asemeni fratilos sai ci
foarte modest insa cu o atitudine de invingator. Mai apoi dupa ce avansam putin in actiunea
propriu-zisa, respectiv dupa sosirea spanului si a lui Harap-Alb la imparatia lui Verde-
Imparat, descoperim singura caracterizare directa adresata lui Harap-Alb, facuta de alte
personaje respectiv de catre verisoarele sale, insa tot exprimata de catre narator, atunci cand
vorbeau intre ele despre rautatea spanului spunand ca Harap-Alb are o infatisare mult mai
placuta decat a spanului semanand mult mai bine cu ele. (“Si din ceasul acela, au inceput a
vorbi intre ele (…) ca Harap-Alb, sluga lui, are o infatisare mult mai placuta…)
Caracterizarea directa a lui Harap-Alb este descrisa foarte sumar, autorul axandu-se mai mult
pe caracterizarea indirecta, si anume pe trasaturile cele mai frumoase care au iesit la iveala din
actiunile sale.

 caracterizare indirectă
Caracterizarea indirecta a protagonistului este extrem de amanuntita, caracteristicile ascunse
ale sufletului iesind insusi din actiunile si probele la care este supus pe parcursul operei.
Prima proba la care este supus este proba milosteniei. In aceasta proba reiese una dintre
trasaturile sufletului protagonistului, si anume bunatatea. El da pomana unei femei batrane si
astfel face o fapta buna care mai apoi va fi recompensata cu ajutor acelei femei care era de
fapt Sfanta Duminica, ea ajutandu-l sa treaca de proba din Gradina Ursului si Padurea
Cerbului. A doua proba la care este supus fiul cel mic de crai este proba curajului atunci cand
trebuie sa treaca podul, confruntandu-se cu ursul cel fioros, actiune imposibila de realizat de
catre fratii lui care au dat inapoi, dand dovada de lasitate. De aici reiese a doua trasatura
morala a fiului de crai, acesta nelasand imparatia, puterea si grandoarea pentru un urs, curajul
lui fiind evidentiat. Dupa trecerea podului, inainteaza printr-o padure labirint. A treia proba
prezenta este proba ispitei care este impartita in trei grade de dificultate. La primul apel al
spanului, exact la intrarea in padure, fiul de crai refuza ajutorul oferit, ascultand de sfatul
tatalui. Mai apoi dupa ce a dat de greu, fiul cedeaza acesta fiind depasit de situatie. Astfel,
deducem ca atunci cand el se confrunta cu o situatie dificila, se panicheaza si uita de sfatul
tatalui, dand dovada de naivitate, slabiciune, neincredere, aceste trasaturi atragand dupa ele si
pedeapsa prin schimbarea identitatii devenind de acum inainte Harap-Alb (sluga neagra),
“Alb” reprezentand tocmai trasaturile negative care l-au facut sa decada.

Titlul operei:
Semnificaţia titlului "Harap-Alb" reiese din scena în care spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să
intre în fântână: "Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului şi se
bagă în fântână, fără să-1 trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla". Naiv, lipsit de
experienţă şi excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul din nepot al împăratului
Verde în acela de slugă a Spânului: "D-acum înainte să ştii că te cheamă Harap-Alb, aista ţi-i
numele, şi altul nu." Numele lui are sensul de "rob alb", deoarece "harap" înseamnă "negru,
rob". Astfel, numele personajului eponim este totodata, un oximoron. Devenit sluga spânului,
îşi asumă şi numele de Harap-Alb, dovedind în acelaşi timp loialitate şi credinţă faţă de
stăpânul său, întrucât jurase pe paloş.
 Mijloace artistice

 inversiunea (“laminate craisor”), hiperbola (“ne mai intalnim la vrun capat de lume”),
personificare(“doarme si pamantul”), comparatie (”vechi ca pamantul, moale ca matasea si
verde ca buratecul”) , repetitie (”si merge, si merge”, “mai! mai! mai!”), epitete (“codri
intunecosi”, “ostrov mandru”, “casuta singuratica”, “muschi pletos”); însuși numele său, dat
de Spân, Harap-alb, este un oximoron (Harap-alb= sclav negru-alb)

 Vocabular (câteva cuvinte noi pe care le-ai învăţat din opera citită  şi sensurile lor):
zăcare – boală grea și de lungă durată, hobot – basma purtată de mireasă; văl de mireasă,
gotcă - femeiușca cocoșului-de-munte; găină-sălbatică.

  
Citate preferate (scrise între ghilimele, indicând pagina):
Sălățile din Grădina Ursului, pielea și capul cerbului le-a dus la stăpânu-său cu toată inima.
Dar pe fata împăratului Roș mai nu-i venea s-o ducă, fiind nebun de dragostea ei. Căci era
boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimineții, dezmierdat de cele întâi raze
ale soarelui, legănat de adierea vântului și neatins de ochii fluturilor. Sau, cum s-ar mai zice
la noi în țărănește, era frumoasă de mama focului; la soare te puteai uita, iar la dânsa ba. -
pagina 55

Note de lectură (Continuă  enunţurile de mai jos cu idei din opera citită) 

Opera mi-a trezit sentimente de bucurie.

Ceea ce impresioneaza este ca la sfarsitul basmului Harap-Alb este readus la viata defemeia
iubita.

Surprinzator este momentul cand imparatul Ros gaseste casa de arama inghetata si plinade
turturi.
 Demn de admirat este fragmentul in care Harap-Alb nu se da batut de urs si il infrunta.

 Am admirat cand Gerila chiar daca stia ca o sa ii fie foarte frig a racorit casa de arama
infocata.

 Am fost curioasa cand imparatul Ros l-a pus pe Harap-Alb sa isi dea seama care este fata lui
adevarata, pentru ca nu stiam cum o sa o faca.

 As vrea sa traiesc in lumea personajului pentru ca pe atunci femeile nu aveau atatea griji si
totul parea mai usor.

 Nu as vrea sa traiesc in lumea personajului pentru ca femeile si barbatii nu avea drepturi
egale, iar fetele trebuiau sa se marite cu cine le zicea familia lor.

Opinii critice / Referinţe critice: 

Creangă e altceva, nici narator ţăran, nici folclorist, culegător, prelucrător, basmele lui nu
sunt rescrise, împodobite, alterate în structura lor (ca ale lui Slavici). Fără a ieşi din
schemele basmului popular, fără a inventa nimic esenţial, Creangă retrăieşte cu ingenuitate
întâmplările povestite. Geniul humuleştean este această capacitate extraordinară de a-şi lua
în serios eroii (fabuloşi sau nu, oameni sau animale), de a le retrăi aventurile, de a pune cu
voluptate în fiecare propriile lui aspiraţii nerostite, slăbiciuni, tulburări şi uimiri, adică de a
crea viaţă. El e creatorul unei «comedii umane» tot aşa de profundă şi de universală în
tipicitatea ei precum a lui Sadoveanu. - Nicolae Manolescu