revistă de artă contemporană

nr. 1 / 2023

��������

Geta Bratescu
Cuprins
Introducere
în lumea artei contemporane

1 . Ce este arta contemporană?

Există multe dezbateri în jurul artei
contemporane, atât în ceea ce privește
încadrarea sa cronologică, cât și tendințele care
o definesc cel mai bine. Mergând pe stricta
accepțiune a termenului contemporan, arta
contemporană este cea realizată de artiștii în
viață. Prin convenție însă, chiar dacă artistul nu
mai este în viață, atâta timp cât opera sa este
menținută vie prin interesul pe care scena de
artă i-l acordă (expoziții, publicații, licitații), ea
poate intra tot în categoria artei contemporane
În general, definește arta produsă după
mișcarea Artei Moderne până în zilele noastre.
Cu toate acestea, opera de artă modernă nu
este doar artă produsă într-un anumit interval de
timp. Acest gen de artă are propria abordare sau
stil care îl deosebește de altele.

Acest stil de artă este greu de definit

deoarece include o varietate de mișcării artistice.
Unii susțin că abordarea de bază și scopul artei
moderne este de a contesta natura operei de
artă în sine. De asemenea, poate face privitorul
să se întrebe ce definește arta. Prin urmare,
acest curent artistic nu este deosebit de uniform
și poate fi mai dificil de descris cu precizie decât
orice alt gen de artă. În plus, există câteva
motive majore pentru care arta contemporană
este importantă pentru societate, de exemplu,
este un mijloc de a te exprima, deoarece este o
modalitate de a oferi comentarii sociale și
culturale. Din punct de vedere cronologic, cele
mai multe păreri specializate indică, drept
perioadă limită pentru arta contemporană, anii
 Fig. 1. Jean-Michel Basquiat, Untitled, 1981 nimic nu se exclude. În arta contemporană
primează conceptul, iar artiștii folosesc
modalitătile tehnice nu ca scop în sine, ci pentru
a îmbrăca aceste concepte.
’60. În alte cazuri, întregul interval postbelic
este asimilat artei contemporane.

În ceea ce privește tehnicile și

modalitățile de expresie, arta contemporană
este foarte permisivă. De la cele mai
tradiționale genuri artistice (desen, pictură,
sculptură), la noile media (fotografie, video,
artă digitală, internet) și la modalități de
creație total nespecifice artelor plastice
(sunetul, acțiunea, textul, arta relațională),

Fig. 3. Keith Haring Untitled, 1982

Fig. 2. Damien Hirst, The Ascension, 2003

Fig. 5. Jeff Koons, Balloon Dog (Magenta) (Ballon en forme de chien (Magenta), 1994-2000
 Fig. 6. Louise Bourgeois, Maman (Mama), 1999

Fig. 7. Christopher Wool, Untitled, 2018 Fig. 8. Yayoi Kusama, Infinity Room, 2013
2 . Care este istoria artei contemporane?

Arta contemporană a crescut inițial odată cu modernismul; cu toate acestea, acum

este văzută ca fiind diferită de acest curent. În 1910, Roger Fry și colegii săi au
fondat Societatea de Artă Contemporană. La acea vreme, aceasta era pur și simplu
o societate privată în care operele de artă puteau fi achiziționate pentru muzeele
publice. În anii 1930 au fost înființate mai multe instituții cu aceeași terminologie.
Oamenii de știință din domeniu au distins Arta Modernă ca un stil specific care s-a
aliniat cu o anumită perioadă de timp. În schimb, stilul contemporan continuă să
progreseze în timp, ceea ce se adaugă la marea varietate de abordări și rezultate.

Pentru a putea observa evoluția artei contemporane de-a lungul istoriei,

vom prezenta cele mai semnificative mișcări din cadrul acestui curent.

Fig. 9. Andy Warhol, Marilyn, 1967

Intenționată ca o reacție la mișcările anterioare de artă modernă, se crede că
arta contemporană își are rădăcinile în Pop Art. În Marea Britanie și America de
după război, Pop Art a fost pionierat de artiști precum Andy Warhol și Roy
Lichtenstein. Este definită de interesul pentru portretizarea culturii de masă și
reimaginarea produselor comerciale ca artă accesibilă. În timp ce mișcarea a
durat aproximativ din anii 1950 până la începutul anilor 1970, ea a renascut ca
Neo-Pop Art în anii 1980 datorită artiștilor precum Jeff Koons.

Fotorealismul reprezinta o categorie a

picturii moderne care a luat nastere la
sfarsitul secolului XX. Dupa cum
spune si numele, fotorealismul
reprezinta un mijloc de exprimare
artistica ce presupune acumularea
informatiilor prin fotografie si
transpunerea acestora in pictura,
astfel incat pictura realizata va parea
ea insasi o fotografie.

Fig. 10. Chuck Close, Big Self-Portrait, 1968

 ���ă ����������ă
Arta conceptuală pune accentul mai mult pe idee decat pe
traditionala manifestare a esteticului prin intermediul unei opere
de arta. Apare la jumatatea secolului XX ca un raspuns impotriva
formalismului; formalismul s-a manifestat in arta prin teoria
conform careia valoarea estetica a unei opere de arta este
determinata de forma acesteia, de modul in care a fost
conceputa, aspectul vizual jucand un rol foarte important.
Printre artiștii conceptuali importanți se numără Damien
Hirst, Ai Wei Wei și Jenny Holzer. Deși această mișcare
experimentală își are rădăcinile în arta de la începutul secolului
21, ea a apărut ca o mișcare formală în anii 1960 și rămâne o
mișcare majoră de artă contemporană și astăzi.

Fig. 11. Damien Hirst, din colecția The currency, 2016

 Minimalismul reprezinta acea miscare artistica si culturala care s-a resimtit
in diverse domenii, in special in artele vizuale, design si muzica, dar si in pictura,
teatru si literatura, in care operele de arta sunt simplificate si reduse la
elementele fundamentale.

Conform teoriei minimalistilor, puritatea unei opere de arta nu poate fi atinsa

decat prin simplitate si unicitate. Minimalismul reprezinta, inainte de toate,
o miscare artistica dezvoltata in Statele Unite ale Americii ca o reactie la
schimbarile produse de catre cel de Al Doilea Razboi Mondial. Totuși, ceea ce
diferențiază minimalismul este că estetica sa simplă și abstractă invită spectatorii
să răspundă la ceea ce văd, nu la ceea ce cred ei că reprezintă o anumită operă
de artă. Donald Judd, Sol LeWitt și Dan Flavin sunt câțiva artiști minimalisti
cheie.

Fig. 12. Donald Judd, Untitled, 1973

O altă mișcare cu rădăcini
conceptualiste este Performance
Art. Începând cu anii 1960 și
păstrându-și popularitatea și astăzi,
arta interpretativă este o abordare
a artei inspirată de teatru. În timp
ce forma de artă este interpretată
de artiști (după cum sugerează și
numele), nu este destinată exclusiv
ca divertisment. În schimb, scopul
său este de a transmite un mesaj
sau o idee. Printre artiștii interpreti
predominanți se numără Marina
Abramović, Yoko Ono și Joseph
Beuys.

Fig. 13. Marina Abramović and ULAY. Rest

Energy. 1980

Fig. 14. Marina Abramović and ULAY. Rest Energy. 1980

 Instalația este o modalitate de exprimare în arta vizuală contemporană, în care
se utilizează diverse materiale dispuse în spațiu tridimensional, pentru a oferi
spectatorului o experiență particulară inedită în circumstanțe determinate.

Instalațiile sunt construcții tridimensionale care transformă mediul înconjurător

și modifică percepția privitorului asupra spațiului.. Cei mai relevanți artiștii de
instalație sunt Yayoi Kusama (Fig. 8), Dale Chihuly și Bruce Munro.

Land art. Mișcare apǎrută la sfârșitul

anilor 1960 în cadrul preocupǎrilor
pentru ambianțǎ, în care artistul
acționeazǎ asupra unor forme de relief,
modificând-o sau populând-o cu repere
ale intervenției sale. Astfel Land art
este "...arta transformării mediului
înconjurător"
Robert Smithson, Christo and Jeanne-
Claude, și Andy Goldsworthy sunt
recunoscuți pentru avangardismul
lucrărilor sale de land art.
Fig. 15. Robert Smithson, Spiral Jetty
Arta stradala
Dependentă de fațadele mediului
înconjurător, arta stradală dă o
Dependentă
definiție de
a omului creator, fațadele
imposibil
mediului
de înconjurător,
oprit atunci când vineartavorba
stradală
să își
dă
exprime o ideile
definiție
artistice.a El omului
nu ia în
creator, imposibil
stăpînire o foaie, de unoprit atuncisau
șevalet
când vineunui
suprafața vorba să din
perete își casă,
exprime
ci își
ideile artistice.
întinde spațiul de El lucru
nu iaînînconformitate
stăpînire
o foaie,
cu viziuneaunlui.
șevalet sau suprafața
unui perete din casă, ci își întinde
spațiul de ca
Graffiti, lucru în conformitate
formă cu
de comunicare
viziunea se
vizuală, lui. exprimă în mediul urban
prin desene realizate pe suprafețe
Graffiti,
mari și încalocuri
formă vizibile
de comunicare
astfel că,
vizuală, seare
trecătorul exprimă în mediul
posibilitatea să urban
se rupă
prinpeisajul
de deseneclădirilor
realizatemonotone
pe suprafețeși să ia
mari și cu
contact în locuri
un mesajvizibile astfel
artistic că,
formulat
trecătorul Fie
răspicat. are căposibilitatea
se folosesc să sede
rupă
stațiile de autobuz,
de peisajul de clădirilor
panourile
monotone și vagoane
publicitare, să ia contact cu unale
și multe
mesaj artistic
locuri, formulat
“grafferii” opunrăspicat. Fie
rezistență
că se folosesc
măsurilor de stațiile
care cer limitare de
artistică.
autobuz, de panourile publicitare,
vagoane și multe ale
locuri, ,,grafferii” opun rezistență
măsurilor care cer limitare artistică.

Artiștii stradali cheie includ figuri

din anii 1980, precum Jean-Michel
Basquiat și Keith Haring, dar și
Banksy și Shepard Fairey. Fig. 16. Jean-Michel Basquiat, In Italian, 1983
 Artisti contemporani internationali

Yayoi Kusama
Ghidată de viziunea ei unică și de creativitatea de neegalat, artista apreciată de
critici Yayoi Kusama a deschis noi drumuri de mai bine de șase decenii. În 1993, a
devenit prima femeie care a reprezentat Japonia la Bienala de la Veneția, iar anul
trecut, revista Time a numit-o unul dintre cei mai influenți oameni din lume.

Fig. 17. Yayoi Kusama, Expoziție

Născută în 1929, Kusama a crescut lângă pepiniera familiei ei din Matsumoto,

Japonia. La nouăsprezece ani, după cel de-al Doilea Război Mondial, a plecat
la Kyoto pentru a studia stilul tradițional japonez de pictură cunoscut sub
numele de Nihonga. În acest timp, ea a început să experimenteze cu
abstracția, dar abia când a ajuns în Statele Unite, în 1957, cariera ei a luat
amploare. Trăind la New York între 1958 și 1973, Kusama s-a mutat în
cercurile de avangardă cu figuri precum Andy Warhol și Allan Kaprow, în timp
ce își perfecționa motivele semnate cu puncte și plase, dezvoltă sculpturi moi,
creează lucrări bazate pe instalații și pune în scenă Happenings (performanță-
evenimente bazate). Ea a folosit pentru prima dată oglinzile ca dispozitiv
multireflectorizant în Infinity Mirror Room—Phalli’s Field, 1965, transformând
repetiția intensă care a marcat unele dintre lucrările ei anterioare într-o
experiență captivantă. Kusama s-a întors în Japonia în 1973, dar a continuat
să-și dezvolte instalațiile în oglindă și, de-a lungul anilor, a atins statutul de
cult, nu doar ca artistă, ci și ca romancier.
Lucrările pe hârtie ale lui Kusama au atras atenția pentru prima dată în
Statele Unite în 1957, când ea a făcut obiectul unei expoziții personale la Zoë
Dusanne Gallery din Seattle. Produse la scară mică în succesiune rapidă în
timp ce artista încă locuia în orașul ei natal, Matsumoto, aceste desene
constau din forme abstracte care evocă globuri, ouă, amibe și coloane. În
Infinity, puncte negre apoase plutesc într-o masă densă care amintește de
celulele dintr-o cutie Petri. În alte lucrări, cum ar fi Flower QQ2, punctele pot
sugera o lumină roșie care iese dintr-o ceață îndepărtată. Hidden Flames, The
Island in the Sea No. 1, Inward Vision No. 4 și Long Island folosesc
decalcomania, o tehnică suprarealistă de a șterge suprafața unei foi de hârtie
cu vopsea de guașă umedă și de a apăsa o altă foaie pe ea pentru a răspândi
pigmentul. în jurul. Aceste desene timpurii sunt microcosmosuri intime,
organice, pe care artista le-a extins ulterior în Infinity Mirror Rooms.
Fig. 18. Yayoi Kusama, Plastic Pumpkin Sculpture, 2014
Fig. 19. Yayoi Kusama, The Obliteration Room, 2002
Fig. 20. Yayoi Kusama, Narcissus Garden, 1966
 În 1991, Hirst a creat Imposibilitatea
fizică a morții în mintea cuiva care
trăiește: un rechin tigru de 14 picioare
păstrat într-un rezervor de formaldehidă.
Această lucrare, parte a seriei de Istorie
naturală (1991–2013), a devenit un
reper al artei contemporane și
exemplifică interesul lui Hirst de a
reduce decalajul dintre artă și știință.
Seria de Istorie Naturală include animale
taxidermiate suplimentare, inclusiv oi,
vaci, o zebră, un porumbel și chiar un
„unicorn” – dintre care unele sunt tăiate
în două sau jupuite. În același an, la
Londra, Hirst a prezentat In and Out of
Love (White Paintings and Live
Butterflies), o expoziție cu pupe
adevărate lipite de pânze albe. Pupasele Fig. 21. Damien Hirst

au eclozat în galerie, eliberând fluturi vii

Prima retrospectivă majoră a lui Hirst,
în spațiu. În 1997 Hirst a colaborat la
The Agony and the Ecstasy, a fost
Pharmacy Restaurant and Bar din
prezentată de Museo Archeologico
Londra, pentru care a proiectat
Nazionale din Napoli, Italia, în 2004, iar
interiorul, transformându-și munca într-
el a fost recunoscut în 2012 cu o
un mediu imersiv.
retrospectivă majoră la Tate Modern din
Londra. În timp ce expoziția sa din 2017
De la începutul anilor 2000, Hirst a
Treasures from the Wreck of the
produs lucrări ambițioase și captivante,
Unbelievable a umplut Palazzo Grassi și
de la picturile caleidoscopice cu fluturi
Punta della Dogana din Veneția cu
(2001–08) - realizate prin plasarea a mii
sculpturi monumentale, fantastice,
de aripi de fluturi în modele geometrice
realizate din metale și pietre prețioase,
complicate pe pânze pictate - până la
acoperite cu lipape iluzionistice, Hirst a
For the Love of God (2007), o platină.
revenit ulterior la imediatul gestual al
turnare a unui craniu uman cu 8.601 de
picturii cu Vălul. picturi (2017–18), în
diamante.
care și-a continuat examinarea culorii și a
efectelor acesteia asupra ochiului.

În 2015, Hirst a deschis Galeria Newport

Street din Londra, o realizare a ambiției
sale pe termen lung de a-și împărtăși
publicul colecția de artă.
Din expoziția Natural History

Fig. 22. Damien Hirst, Myth Explored, Explained, Exploded, 1993

Fig. 23. Damien Hirst, Analgesics, 1993

Fig. 24. Damien Hirst, Cain and Abel, 1994 Fig. 25. Damien Hirst, I AM, 1995

Fig. 26. Damien Hirst, The Beheading of Jhon the Baptist, 2006

Fig. 27. Damien Hirst, Schizophrenogenesis, 2008

Fig. 28. Damien Hirst, For the Love of God, 2007
Fig. 29. Damien Hirst, The Currency, 2016
 Viața dramatică a lui Jean-Michel
Basquiat și picturile emblematice – care
prezintă diverse mâzgălituri obsesive,
simboluri și diagrame enigmatice și
iconografie, inclusiv cranii, măști și
simbolul coroanei ca marcă înregistrată a
sa – îl fac unul dintre cei mai faimoși artiști
ai secolului al XX-lea.

Artistul american Jean-Michel Basquiat,

asociat în special cu arta stradală, neo-
expresionismul, s-a născut în Brooklyn,
New York, la 22 decembrie 1960, dintr-o
mamă portoricană și un tată haitian. A fost
al doilea dintre cei patru copii; avea două
surori mai mici și un frate mai mare care a
murit cu puțin timp înainte de nașterea lui.
A fost atras de artă încă de mic. Mama
lui, Matilde, i-a apreciat talentul și i-a
încurajat interesul înscriindu-l ca tânăr
membru al Muzeului de Artă din Brooklyn.
Până la vârsta de 11 ani, vorbea fluent
franceză și spaniolă, precum și engleză.
La vârsta de șase ani, Basquiat a fost
lovit de o mașină; brațul i s-a rupt și a
fost supus mai multor intervenții
chirurgicale. În timp ce se recupera,
mama lui i-a cumpărat o copie a „Grey’s
Anatomy”, manualul medical din secolul
al XIX-lea. Acest lucru ar avea o
influență de durată asupra operei sale.
Când avea 13 ani, mama lui Basquiat
a fost internată într-o instituție de
psihiatrie; ea avea să intre și să iasă din
instituții mai mulți ani de atunci.
Basquiat a urmat un liceu alternativ din
Manhattan, City-as-School, orientat
către cei talentați și dimpotrivă – unde a
aruncat cu o plăcintă în fața directorului.
În cele din urmă, a început să petreacă
timp în jurul Școlii de Arte Vizuale, unde
s-a împrietenit cu studenții Keith Haring
și Kenny Scharf.
Fig. 30 Jean-Michel Basquiat, In This Case, 1983

Fig. 31. Jean-Michel Basquiat, Hollywood Africans, 1982

Fig. 32. Jean-Michel Basquiat, Warrior, 1982
Fig. 33. Jean-Michel Basquiat, Untitled (Pollo Fritto), 1982
 Fig. 34. Fotografie: Jean-Michel Basquiat and Andy Warhol

Basquiat îl venera de multă vreme pe legendarul artist pop Andy

Warhol. În 1980, s-au întâlnit la un restaurant din Soho, iar Basquiat
i-a arătat o copie a unuia dintre colajele sale foto. Cei doi s-au
întâlnit din nou doi ani mai târziu, când dealerul de artă al lui
Basquiat, Bruno Bischofberger, l-a adus la „Fabrica” lui Warhol.
Warhol a fost impresionat de tânărul artist; cei doi au început curând
să lucreze împreună și au devenit prieteni apropiați.
Între 1983 și 1985 au colaborat la mai multe tablouri. Potrivit lui
Ronnie Cutrone, unul dintre asistenții de studio ai lui Warhol,
„Relația a fost simbiotică. Jean-Michel a crezut că are nevoie de
faima lui Andy, iar Andy a crezut că are nevoie de sângele nou al lui
Jean-Michel. Jean-Michel i-a oferit din nou lui Andy o imagine
rebelă”.
Fig. 35. Jean-Michel Basquiat et Andy Warhol, Untitled (collaboration no.23), 1984-1985
Mircea Cantor

Mircea Cantor (nascut in 1977) este un artist

contemporan roman care isi desfasoara activitatea dupa
modelul artistului francez Marcel Duchamp, prin aceea că
folosește obiecte ready-made (deja-facute). Alegerea media
a lui Cantor este diversă, prin aceea că a folosit în lucrarea
sa video, animație, sculptură, desen, pictură și instalatia de
arta1. Lucrarea video a lui Cantor din 2005, „Deeparture”,
care a fost văzută în galeriile contemporane de la Muzeul de
Artă Modernă, prezintă o căprioara și un lup împreună într-
un mediu alb curat. Lucrarea lui Cantor este inclusă în
Muzeul de Artă Modernă, Centrul de Artă Walker, Muzeul de
Artă din Philadelphia, Centrul Pompidou, Muzeul Israel,
Muzeul Nacional Centro de Arte Reina Sofía, Muzeul
Abteiberg, precum și în alte colecții din întreaga lume. A fost
distins cu Premiul Ricard în 2004; în 2011, a câștigat cel mai
bun scurtmetraj de dans la Festivalul Internațional de Film
Tiburon cu Tracking Happiness. În 2011, a primit Premiul
Marcel Duchamp. A fost numit Ofiter în Ordre des Arts et des
Lettres în 2019
Fig. 36. Mircea Cantor, Anthroposynaptic (Dior/Bihor), 2017

Fig. 37. Mircea Cantor, Anthroposynaptic, 2015

Fig. 38. Mircea Cantor, Your Ruins Are My Flag, 2017
Fig. 39. Mircea Cantor, Take The World Into The World, 2017
Fig. 40. Mircea Cantor, Rosace
 Ecaterina Vrana

Ecaterina VRANA s-a născut la data de 18 iunie 1969, la

Constanta, si a încetat din viata la data de 03 martie 2019. Cu
studii finalizate in anul 2014 la Academia de Arte din București, în
clasa Profesorului Sorin Ilfoveanu, Ecaterina Vrana a debutat
expozițional la Universitatea din Freiburg în 1993.
A continuat cu numeroase expoziții personale și de grup și va
fi recunoscută în spațiul european și nord-american, fiind prima
artistă de origine română care a expus la marele târg de artă
contemporană The Armory Show, New York (2016).arta Ecaterinei
Vrana emană misticism, hipnotism, dar și jovialitate.
Ecaterina Vrana a pictat toată viața sicrie, cimitire, cruci.
Evenimentul fondator al artei sale a fost trauma, durerea, boala,
moartea. A celui de aproape, inițial. Apoi aceea proprie. Cu mult
înainte de durere, de orice boală, Ecaterina Vrana s-a reprezentat
pe sine, în nenumărate autoportrete și ipostaze, drept moartă și
îngropată. O moartă mereu tânără, vesel colorată, portocalie, roz,
albă, ca o prințesă din care răsar ghiocei, ciugulita de pui galbeni
pufoși, și pe corpul căreia se tolăneau motani grași, rotunzi.
Ecaterina Vrana a apărut în arta românească parcă de nicăieri
- doar a pictat, într-o vreme în care artiștii tineri se străduiau să
iasă, progresist, din ceea ce părea moartea artei, pictura. A pictat
cu limba moartă a artei, pictura, un unic subiect - moartea de zi cu
zi, înfiptă profund în ființa ei, atunci când aproape nimeni nu
reprezenta moartea și eșecul, ci doar supraviețuirea și reușita,
salvarea din infernul tranziției.
 Fig. 41. Poza: Ecaterina Vrana

Ecaterina Vrana a apărut, după 1989, așa cum au apărut artiștii

dramatici și disperați, după primul război mondial, hrăniți parcă doar cu
jăratic și cenușă de hecatombă. Figura Ecaterinei Vrana părea
desprinsă din epoca interbelică, din avangarda cu entuziasm morbid -
mereu extravagantă, anxioasă, excentrică, exasperantă. În urma
expoziției din 2019 de la Muzeul de Artă Recentă, Erwin Kessler afirmă
despre Ecaterina Vrana:
“Ecaterina Vrana a pictat contra profesorilor săi, ignorând tot ceea
ce însemna Școală, de la informație la formație, de la aspirații la
proceduri, de la tehnici la ticuri, de la istorie la politică. A pictat doar de
capul ei. Recunoașterea internațională a venit târziu, concomitent cu
primele semne ale bolii, ca o dublă confirmare a alegerii făcute, o
garanție nu doar a autenticității și a vieții viitoare, ci și a
devotamentului reciproc, al îmbrățișării artei cu moartea. Anii bolii au
fost ani prolifici, ca o cursă contra-cronometru pe care nu avea cum să
o piardă, de vreme ce picta. Iar cursa, presărată, ca întotdeauna, cu
sicrie, cruci și cimitire, a fost definitiv câștigată. Căci moartea a fost
povestea de viață a Ecaterinei Vrana.
Cu ea va călca pe moarte de aici înainte.”
Fig. 42. Ecaterina Vrana, -din expozitia Our lady of the flowers, 2016

Fig. 43 Ecaterina Vrana, Am voie să beau cafea, 2017

Fig. 44. Ecaterina Vrana, Omul Negru, 2016
Fig. 45. Ecaterina Vrana, Autoportret Mireasa Alba (Albastru din vis), 2015
Fig. 46. Ecaterina Vrana, Mendel and the Sprinkler Lady, 2017

Fig. 47. Ecaterina Vrana, Princess with Black Sheep, 2017

 Pictorul Marcel Bunea, deţinătorul unui palmares
expoziţional de anvergură naţională şi internaţională,
s-a născut la 20 martie 1952 la Cisnădie, lângă Sibiu.
A absolvit Liceul de Muzică şi Arte Plastice Sibiu
(1972), este licenţiat în Arte decorative, Tapiserie,
Scenografie al Institutului de Arte Plastice "Nicolae
Grigorescu" Bucureşti (1982) şi deţine un doctorat în
arte vizuale obţinut la Universitatea Naţională de Arte
Bucureşti (2006) cu teza "Cele patru elemente în
artele vizuale contemporane"
Profesor universitar doctor (din 2015) şi director al
Departamentului Pictură al Universităţii Naţionale de
Arte Bucureşti (din 2012), Marcel Bunea a avut peste Fig. 48. Fotografie: Marcel Bunea
36 de expoziţii personale în ţară şi străinătate, a
participat la peste 150 de expoziţii de grup la nivel
naţional şi internaţional şi a curatoriat peste 30 de
evenimente expoziţionale.
Printre expoziţiile personale amintim:
Este autorul de suflet al unui proiect înscris în "Nefârtaţii" (1986), constituită dintr-o serie
calendarul "Sibiu, capitală culturală europeană 2007", de 12 portrete, "Între chemare şi dispreţ"
la care a lucrat împreună cu alţi şase profesori de la (1991), "Pâinea şi Vinul" (1992), "Urmele
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. exodului" (1994), "Liniada" (1999),
Plasticienii şi-au numit proiectul "Recolonizarea Sibiului "Retrovizor 1984-2001" (2001), "La ciel bleu
prin artă". de Bucarest", (2009), "Pangratti 31" (2012),
"DOI" (2013), "Noi coordonate ale
În 2011 a participat cu lucrări la cinci expoziţii de abstracţiei-DOI/8"(2018).
grup organizate la Centrul Artelor Vizuale din
Bucureşti, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, A primit numeroase premii, între care:
Mogoşoaia, Galeriile de Artă Dana, Iaşi sau Palatul Premiul pentru pictură în cadrul
Parlamentului. O altă expoziţie la care a participat Festivalului Institutelor de Artă (1981),
alături de alţi artişti plastici români consacraţi a fost, Premiul pentru pictură "Salonul de
în 2013, la Zaragoza, în cadrul festivalului anual primavară al Capitalei" (1991), Premiul
Zaragoza Latina. de excelenţă acordat de Uniunea
Artiştilor Plastici din România (2006),
Mai recent, lucrări ale sale au fost prezentate în
Premiul de excelenţă pentru Arte Vizuale,
cadrul expoziţiei de grup a nouă artişti-profesori
acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor
intitulată "S.P.F.M. 2016" ("Salonul de Pictură Foarte
Mare"), organizată de Departamentul Pictură al (2007), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici
Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti; în cadrul din România, Pictură, Bucureşti (2010).
Salonului Naţional de Pictură de la Palatele
Brâncoveneşti, Mogoşoaia (2017), sau în cadrul
expoziţiei de la Sibiu "Saloanele Astrei", ediţia V
(2018).
 Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (din 1990), preşedinte al
Asociaţiei Uniunea Artiştilor Plastici din Bucureşti (2002), membru în Conducerea
Operativă a UAP (2002-2006), vicepreşedinte al Filialei Pictură Bucureşti (2008-
2012), membru în Consiliul de Conducere a Filialei de Pictură, Bucureşti (din 2012),
potrivit surselor amintite.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de cultură, care funcţionează sub
autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în perioada 30 octombrie – 17
noiembrie 2019, expoziţia personală de pictură a artistului Marcel Bunea, intitulată
„Tăceri articulate”.
Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc la sediul Muzeului de Artă Cluj-
Napoca (Palatul Bánffy, P-ţa Unirii nr. 30), miercuri, 30 octombrie 2019, cu începere
de la ora 18:00, în prezenţa artistului Marcel Bunea, alături de care se vor afla şi cei
doi curatori ai evenimentului, istoricii şi criticii de artă Ruxandra Demetrescu şi
Cătălin Davidescu, precum şi comisarul de expoziţie, Alexandra Sârbu, istoric de
artă.

TĂCERI ARTICULATE reflectă viziunea artistului despre pictură „ca realitate trans-
substanțială, adânc imprimată în psihicul uman…” și propune o distanțare de ceea
ce, în mod generic, poate fi perceput ca Minimalism. Arta lui Marcel Bunea nu
intenționează să „emoționeze... la modul primitiv, ci să ne pună în situația de-a
gândi asupra a ceea ce ne înconjoară și asupra a ceea ce este în noi, în străfundurile
conștiinței noastre”. Artistul își definește demersul astfel: „Trans-substanțialismul
desemnează constanta și obsesiva mea preocupare pentru ordinea spirituală... Prin
ordine spirituală nu înțeleg neapărat reprezentare dogmatică și nici clasica plăcere
retinală.”

Cătălin Davidescu, curator al expoziției alături de Ruxandra Demetrescu,

apreciază: „«Tăceri articulate» este un discurs exemplar asupra efortului spre
perfecţiune şi a vârstei mature la care a ajuns arta lui Marcel Bunea, fiind concepută
intenţionat în contrast cu tendinţele heterodoxe actuale, care încercă să instaureze o
viziune globalizatoare la nivelul limbajului vizual, dar mai ales al demersului teoretic.
Artistul a ajuns acum într-un moment de relevare a concluziilor sale estetice, rezultat
al unor cercetări de peste două decenii, materializate într-un număr impresionant de
lucrări şi evenimente expoziţionale, în urma cărora a reuşit să-şi confirme sau să-şi
restructureze, după caz, parte din ansamblul unui proiect vizual amplu şi deopotrivă
riscant prin elitismul pe care acesta în mod deliberat îl presupune. Încă de la debutul
său furtunos cu ciclul «Nefârtaţilor» şi până la actualele forme geometrice, în pofida
unei aparente discrepanţe stilistice, este relevată o coerenţă a gândirii sale artistice,
care a trecut prin mai multe forme de expresie vizuală, pentru a se înţelege pe sine
şi, nu în ultimul rând, pentru a se putea raporta permanent la un fenomen în
mişcare, aşa cum este arta contemporană”.
Fig. 49. Marcel Bunea, Preotului Dimitrie Bunea, 2019

Fig. 49. Marcel Bunea, Spațiu generativ 2019

Fig. 50. Marcel Bunea, Fig. 51. Marcel Bunea, Fig. 52. Marcel Bunea,
Vertical.ro 1, 2019 Vertical.ro 2, 2019 Vertical.ro 3, 2019
Fig. 53. Marcel Bunea, Noapte

Fig. 54. Marcel Bunea, Poster

Fig. 55. Fotografie: Geta Brătescu
Geta Brătescu (n. 4 mai 1926, Ploiești, România – d. 19
septembrie 2018, București, România) a fost un artist plastic, fotograf, eseist și
scriitor din România.
Opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie și ilustrație de
carte.
Geta Brătescu a primit în 2008 titlul de Doctor honoris causa al Universității
Naționale de Arte din București, acordat pentru remarcabila sa contribuție la
dezvoltarea artei românești contemporane. De asemenea, Geta Brătescu a fost
director artistic al revistei de literatură și artă Secolul 20/21. Un sumar al creației
sale a făcut obiectul retrospectivei personale organizate la Muzeul Național de
Artă în decembrie 1999. În luna mai 2007 artista a expus desene inedite la
UNAgaleria în expoziția cu titlul „Cinci minute”.
Geta Brătescu urmează Facultatea de Litere a Universității București în perioada
1945 – 1949, profesori: George Călinescu și Tudor Vianu, apoi Institutul de Arte
Plastice “Nicolae Grigorescu” București între 1969 – 1971. (Începe studiile de artă
în 1945 la Academia de Arte Frumoase, sub îndrumarea maestrului Camil Ressu,
dar este forțată să le întrerupă din cauza cenzurii comuniste.)
Prezență distinctă în arta contemporană românească, artist complet care alege ca
mijloc de expresie atât mediile tradiționale cât și pe cele noi, Geta Brătescu
realizează lucrări de grafică, gravură, desen și colaj textil, tapiserie, obiect,
actiune, fotografie, foto-instalație, film (de animatie, 8 mm, video).
Accepțiunea suprarealistă a obținerii unei spontaneități egale în desen și pictură
ca în scris este problematică pentru Geta Brătescu, deoarece exigența
«imediateței» este bruiată de infuziunea memoriei. Artista depășește această
dificultate, încorporând în desenul «automatic » emergența formelor atunci când
mâna transcrie ceea ce îi dictează mintea, într-o mișcare care nu renunță la
imboldul ei creator.
Artista a demonstrat o preocupare permanentă pentru procesualitate. Una din
lucrările ei emblematice este instalația Către alb (1976) în care mai multe idei
artistice dezvoltate anterior converg într-o sinteză unică. În seria de fotografii alb
negru artista este treptat acoperită de alb, absorbită de spațiul înconjurător al
atelierului supus aceleiași metamorfoze către alb - o transformare a interiorului
care ne amintește de Merzbau ansamblul constructivist al lui Kurt Schwitters.
Multe din lucrările Getei Brătescu pornesc de la ideea de artificiu. Pentru ea,
conceptul este de o importanță centrală în înțelegerea artei și a creativității în
general. Multe din lucrările ei surprind artificialitatea lor inerentă, captând mișcarea
tranzitorie de la natură la cultură.
rânduri, artista trece de la seriozitate la umor, de la gravitate la fantezie nonșalantă
și capriciu, de la rigoare conceptuală la inventivitate de neoprit. (Arta Getei
Brătescu, text de Magda Radu, Ateliere de artiști din București
p.11,Ed.Noimediaprint )
Fig. 56. Geta Brătescu, Portraits of Medeea, 1979

Fig. 57. Geta Brătescu, Vestigii, 1978

Fig. 58. Geta Brătescu

Fig. 59. Geta Brătescu

Fig. 60
Fig. 61. Geta Brătescu. Medea s Hypostases,1980
Pictor, poet, muzician, Gili Mocanu este promotorul unei arte totale şi
radicale, radical artă pentru artă şi radical artă pentru piaţă. Pânzele
sale suprarealist-magritteene, cu stilizări formale pop-warholiene şi
nebuloase înţelesuri bricostore-nietzscheene, au magnetizat nu doar
scena artistică. Din 2008 a devenit imaginea culturală locală a uneia
dintre cele mai importante corporaţii mondiale. Artist (de un umor) grav,
socratic, sarcastic, cu o operă riguroasă, naiv-abisală şi elegantă, peste
care pluteşte un uşor aer morbid (probabil un ultim reziduu sublimat al
spiritualismului ortodoxist autohton), Gili Mocanu provoacă perplexitate
şi plăcere, ca orice produs de marcă al civi-lizaţiei postindustriale. Gili
Mocanu gândeşte, compune, pictează şi vinde. E un brand. E liber şi are
totodată succes, fără a face compromisuri.Trebuie, cum se spune în
reclame, să-şi urmeze doar setea de a fi el însuşi, de a da de gândit prin
arta sa, aşa cum o firmă dă de mâncat, iar alta dă de îmbrăcat. Icoană
a timpurilor actuale, el nu se poate însă deroba de obligaţia de a fi şi
rotiţă a mecanismului, a sistemului corporatist. Îi creează oare acest
statut frustrări, dezechilibre, angoase? Acestor întrebări şi altora li se va
răspunde pe parcursul unei seri cu imagini, muzici şi ghionturi.
Moderator: Erwin Kessler
Fig. 62. Gili Mocanu, Untitled, 2009

Fig. 63. Gili Mocanu, Untitled, 2009

Fig. 64. Gili Mocanu, Power of knowledge, 2010
Bibliografie
https://www.hartgallery.ro/artists/gili-
mocanu-30/power-and-knowledge-288
https://mymodernmet.com/what-is-
contemporary-art-definition/
Autori:
Niță Andreea-Ioana
Iatan Maria Tatiana