Basmul cult crengian „Povestea lui Harap-alb” a fost publicat în anul 1877 în

revista „Convorbiri literare”, aparținând realismului, curent literar apărut în a doua

jumătate a secolului al XIX-lea; Ion Creangă reflectă realitatea în momentele ei
esențiale, obiective și caracteristice și o împletește cu fabulosul, într-o manieră
antagonică modelului popular, prin umor, jovialitate și vocabularul humuleștean, dar
și cu ajutorul stilului obiectiv al naratorului de a relata evenimentele.
Astfel, G. Călinescu afirmă că Ion Creangă transformă basmul „într-o oglindire
a vieții în moduri fabuloase.”
O primă trăsătură ce ilustrează adeziunea la realism este reprezentată de
umorul și jovialitatea utilizate, concepte nemaiîntâlnite în structura basmului, care își
fac simțită prezența în conversațiile personajelor: „Măi tartorule, nu mânca haram și
spune drept, tu ești Gerilă?”. Vocabularul inedit conferă un aer rural humuleștean și
pitoresc, care introduce cititorul în lumea reală a satului. Exprimarea poznașă și
combinațiile neașteptate de cuvinte evidențiază limbajul țărănesc și arhaic, tipologiile
sătenilor având rol de matriță în conturarea personajelor supranaturale.
O altă trăsătură ce evidențiază caracterul realist al basmului este obiectivitatea
discursului, caracterizată de stilul sobru, impersonal al naratorului ubicuu de a relata
întâmplările: acesta prezintă derularea acțiunilor dintr-o perspectivă detașată, cu
focalizare zero, utilizând verbe și pronume la persoana a III-a: era, striga, ei, el.
Naratorul omniscient și omniprezent este adeptul viziunii „dindărăt”, devenind
demiurgul tărâmului elaborat cu minuțiozitate, care ține în palma sa destinele
personajelor.
Astfel, naratorul obiectiv trasează traiectoria parcursului existențial al
personajelor, conform unui destin prestabilit.
Tema basmului este reprezentată de drumul inițiatic al unui tânăr neofit și de
maturizarea treptată a acestuia.
O primă scenă relevantă pentru evidențierea temei este coborârea în fântână a
fiului de crai, echivalentă cu o descindere ad-Infernos, făcând trimitere la întoarcerea
la origini; fântâna are valențe de bolgie dantescă, conturând prima moarte ritualică a
eroului. Astfel, fiul de crai moare dizolvat în vitriol pentru ca apoi să fie expulzat, de
Uterul Universal într-o nouă ființă. În urma pactului faustic, se inversează rolurile.
O altă secvență semnificativă pentru basmul crengian este constituită de
călătoria înspre Roșu-împărat, probă a altruismului și a prieteniei: furnicile sunt
simboluri ale teluricului și ale vredniciei, albinele reprezintă solaritatea și dualitatea
dulceață-venin, iar uriașii fabuloși sunt apariții antropomorfice ale unor stihii.
Astfel, fiecărui personaj hiperbolizat, creionat prin supradimensionare, îi
este atribuită o portretizare ce face trimitere la ființa umană: „O
dihanie/namilă/arătare/schimonositură/pocitanie de om”.
Un prim element de compoziţie sugestiv pentru basm este titlul, element
paratextual, desemnat de un grup nominal ce conţine termenul poveste, dezvăluind
specia literară şi avertizând cititorul asupra fabulosului evenimentelor, ce anticipează
caracterul de bildungsroman al textului. Numele personajului eponim este un
oximoron (negru/alb), fiindcă reunește două roluri opuse: de slugă (harap) și de nobil
(alb).

Un alt element de compoziție este oralitatea, care este dată de impresia de

relatare a întâmplărilor în faţa unui public care ascultă şi nu cititorilor, modalităţile de
realizare fiind adresarea directă către cititor (“credeți-mă ce vă spun”), formule
specifice ("toate ca toate"), interjecții și onomatopee. (“durai-vurai”,“hai, hai”)
 CARACTERIZARE

Harap-alb este personajul central eponim al basmului, cu autenticitate umană, un

făt-frumos juvenil angajat într-o experiență de cunoaștere, în urma căreia devine un
erou de bildungsroman.
Statutul social al protagonistului se modifică pe parcursul poveştii, devenind din
mezinul timid, depăşit de situatie, neiniţiat şi credul, un tânăr pregătit de conducerea
unei împărăţii. La începutul basmului are un statut privilegiat. El este fiul craiului, iar
în maniera basmului popular este mezinul familiei, reprezentând în sensul acesta o
vârstă și o criză, după cum observă G. Călinescu.
Statutul moral este total atipic unui erou de basm, pentru că nu însumează doar
virtuți, ci admite și defecte, iar calitățile sunt mai curând ale omului simplu, eroul
fiind un fel de Nică al lui Ștefan Apetrei.
Din punct de vedere psihologic, Harap-Alb este surprins pe parcursul
întregului proces de maturizare: la început este şovăitor în fața deciziilor sau gata să
se lase stăpânit de frică. Pe parcursul drumului inițiatic însă se dezvoltă, ajungând la
statutul de om total în urma probelor la care a fost supus.
Principala trăsătură a lui Harap – Alb este caracterul său profund uman,
personajul neavând puteri supranaturale sau însușiri excepționale, ci doar calități și
defecte specific umane.
-----------------------------------------secvențele semnificative-----------------------------------------

Personajul central este surprins în puține modalități de caracterizare directă,

realizată fie prin observațiile naratorului- îl numește boboc în felul său în treburi de
aieste-, fie prin vocea altor personaje sau prin autoportretizare. Dominantă este
caracterizarea indirectă, desprinsă din reacțiile definitorii, incertitudinile și
frământările lăuntrice- mâhnit în sufletul său.

+ alte 3 elemente de compoziție