HARAP ALB

PORTOFOLIU

David Galati
10J CNILCB
David Galati CNILCB – 10J 12.01.2018

Ion Creanga
(n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași)

Ion Creangă a fost un scriitor român. Recunoscut datorită

măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion
Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii
române mai ales datorită operei sale autobiografice
Amintiri din copilărie.
Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în
Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837.
O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839,
conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești.

Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria,

Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au
murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale
capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lângă biserică din satul natal.
Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl
încredințează bunicului matern. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Tîrgu
Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu.
După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din
Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții.
După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al
Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.
Horia Creangă, nepotul povestitorului, este considerat cel mai important arhitect al
perioadei interbelice. În capitală a proiectat peste 70 de imobile. Unele însă au fost
schimbate de-a lungul timpului, astfel ca nici specialiștii nu mai recunosc stilul marelui
arhitect școlit la Paris.
Umorul lui Creangă este însuși umorul vieții, al acestui fenomen organic, în care durerea
și bucuria, răul și binele, prostia și inteligenta, umbra și lumina se îmbrățișează
alternativ, ca s-o exprime în toata realitatea.
La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este
înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.
David Galati CNILCB – 10J 12.01.2018

Povestea lui Harap Alb

Rezumat

Un crai are trei fii. Fratele său, Verde-Împărat, care stăpânea o țară îndepărtată, neavând
moștenitori băieți, îi scrie să-i trimită pe unul dintre feciori pentru a-l lăsa pe tron la
moartea sa. Fiul cel mare al craiului pleacă la drum. Ca să-i încerce puterile, tatăl său îi
iese în cale îmbrăcat în piele de urs. Flăcăul se sperie și se întoarce înapoi, stârnind
batjocura părintelui său. Tot așa pățește și mijlociul. Mezinul este sfătuit de o bătrână
cerșetoare cum să procedeze pentru a nu mai păți rușinea fraților săi. Îi cere tatălui său
calul, armele și hainele din tinerețe. Deși uimit, craiul este totuși de acord. Calul se
dovedește a fi un cal fermecat, care nu se sperie de urs atunci când îi iese în fată.
Astfel, mezinul pleacă mai departe, primind de la tatăl său blana de urs și sfatul să se
ferească de oamenii spâni sau roșii. Cutreieră mult timp, până când, într-un codru
întâlnește un om spân, care îi apare de trei ori sub trei înfățișări diferite, oferindu-se să-i
fie slugă. În cele din urmă, fiul cel mic al craiului, nemaiștiind pe ce cărări să o apuce,
acceptă ultima propunere a spânului. Cei doi străbat o bucată de drum, după care spânul,
prin vicleșug, îl convinge pe fiul craiului să coboare într-o fântână ca să se răcorească. Îl
închide acolo și îl obligă să i se supună. Cei doi schimbă între ei hainele și identitatea.
Fiul craiului devine sluga spânului și este botezat Harap-Alb. Cei doi își continuă drumul
spre tara lui Verde-Împărat.
Ajunși acolo, spânul este primit și tratat cu tot respectul cuvenit moștenitorului tronului,
iar Harap-Alb este trimis la grajduri. Curând după aceea, spânul, pentru a-l impresiona
pe împărat, îl trimite pe Harap-Alb să aducă o salată rară, din grădina ursului, apoi o
piatră nestemată din fruntea cerbului, două sarcini foarte periculoase. Cu ajutorul
bătrânei cerșetoare – care se dovedește a fi Sfânta Duminică -, tânărul reușește să ducă
la bun sfârșit cele două îndatoriri. A treia oară este trimis s-o aducă pe fata împăratului
Roș, cunoscută ca mare vrăjitoare. Drumul către împărăția acestuia este lung. Harap-Alb
are ocazia să facă fapte bune: să ajute niște furnici și un roi de albine, primind de la
acestea câte o aripă fermecată. Se întovărășește apoi cu cinci făpturi ciudate, care se
oferă să îl ajute: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă.
Cu ajutorul acestora și cu darurile de la furnici și albine, Harap-Alb reușește să
depășească încercările la care îl supune împăratul Roș și să o capete pe fiica acestuia
pentru a o duce spânului. Pe drum cei doi tineri prind drag unul de altul.
Când ajung la palatul împăratului Verde, fata dezvăluie tuturor adevărata identitate a lui
Harap-Alb. Spânul, mânios că a fost trădat, se repede și îi taie acestuia capul. Imediat,
calul lui Harap-Alb îl ucide pe spân, azvârlindu-l din înaltul cerului. Fata împăratului Roș
îl readuce la viață pe Harap-Alb cu apă moartă și apă vie. Cei doi se căsătoresc și
împăratul Verde le dă binecuvântarea și împărăția totodată.
David Galati CNILCB – 10J 12.01.2018

Harap Alb
Caracterizare
Personajul principal al operei este Harap-Alb, fiind un personaj rotund, pozitiv si caracterizat
direct de catre narator si de alte personaje, iar indirect este caracterizat din actiunile sale si din
relatia cu celelalte personaje. El reprezinta tipul omului naiv si inocent, care dintr-un statut
superior decade, insa gratie sufletului bun revine dupa multe incercari la statutul initial.
Astfel aflam de la inceput, direct de la narator ca Harap-Alb era unul dintre cei trei fii ai unui crai,
ca era cel mai mic dintre ei, numele de Harap-Alb nefiind mentionat decat mai tarziu, ca o
consecinta a neascultarii. (“Amu cica era odata intr-o tara de crai, un crai care avea trei ficiori.”/
“Fiu craiului cel mai mic, facandu-se atunci ros, iese afara in gradina si incepe a plange…”). Tot
direct de la narator aflam ca dupa ce acesta a facut milostenie femeii, ea il sfatuieste sa mearga
sa ceara costumul tatalui sau, costum pe care l-a imbracat cand a fost mire. Fiul de crai asculta si
se duse, astfel el toata calatoria a fost imbracat intrun costum vechi, pornind la drum nu cu o
infatisare grandioasa si cu suflet las asemeni fratilos sai ci foarte modest insa cu o atitudine de
invingator. Mai apoi dupa ce avansam putin in actiunea propriu-zisa, respectiv dupa sosirea
spanului si a lui Harap-Alb la imparatia lui Verde-Imparat, descoperim singura caracterizare
directa adresata lui Harap-Alb, facuta de alte personaje respectiv de catre verisoarele sale, insa
tot exprimata de catre narator, atunci cand vorbeau intre ele despre rautatea spanului spunand
ca Harap-Alb are o infatisare mult mai placuta decat a spanului semanand mult mai bine cu ele.
(“Si din ceasul acela, au început a vorbi intre ele (…) ca Harap-Alb, sluga lui, are o înfățișare mult
mai plăcută…) Caracterizarea directa a lui Harap-Alb este descrisa foarte sumar, autorul axandu-
se mai mult pe caracterizarea indirecta, si anume pe trasaturile cele mai frumoase care au iesit la
iveala din actiunile sale.
Caracterizarea indirecta a protagonistului este extrem de amanuntita, caracteristicile ascunse
ale sufletului iesind insusi din actiunile si probele la care este supus pe parcursul operei. Prima
proba la care este supus este proba milosteniei. In aceasta proba reiese una dintre trasaturile
sufletului protagonistului, si anume bunatatea. El da pomana unei femei batrane si astfel face o
fapta buna care mai apoi va fi recompensata cu ajutor acelei femei care era de fapt Sfanta
Duminica, ea ajutandu-l sa treaca de proba din Gradina Ursului si Padurea Cerbului. A doua
proba la care este supus fiul cel mic de crai este proba curajului atunci cand trebuie sa treaca
podul, confruntandu-se cu ursul cel fioros, actiune imposibila de realizat de catre fratii lui care
au dat inapoi, dand dovada de lasitate. De aici reiese a doua trasatura morala a fiului de crai,
acesta nelasand imparatia, puterea si grandoarea pentru un urs, curajul lui fiind evidentiat. Dupa
trecerea podului, inainteaza printr-o padure labirint. A treia proba prezenta este proba ispitei
care este impartita in trei grade de dificultate. La primul apel al spanului, exact la intrarea in
padure, fiul de crai refuza ajutorul oferit, ascultand de sfatul tatalui. Mai apoi dupa ce a dat de
greu, fiul cedeaza acesta fiind depasit de situatie. Astfel, deducem ca atunci cand el se confrunta
cu o situatie dificila, se panicheaza si uita de sfatul tatalui, dand dovada de naivitate, slabiciune,
neincredere, aceste trasaturi atragand dupa ele si pedeapsa prin schimbarea identitatii devenind
de acum inainte Harap-Alb (sluga neagra), “Alb” reprezentand tocmai trasaturile negative care l-
au facut sa decada.

Dupa sosirea lor la imparatie, caracterul bland, sincer, supus a lui Harap-Alb, comparat cu cel al
spanului le fac pe verisoare sa-si deschida mai bine ochii, spunand ca el este mult mai “omenos”.
David Galati CNILCB – 10J 12.01.2018

In final, reiese la iveala adevarul, Harap-Alb redevenind fiu de imparat si imparat peste
imparatie, cu mai multa experienta, maturitate si putere de decizie.
Caracterizarea in antiteza cu spanul este foarte evidenta din tipologizare, Harap-Alb fiind un
personaj pozitiv, iar spanul un personaj negativ, faptele fiecaruia oglindind pana la urma
destinul fiecaruia, Harap-Alb domnind pe veci alaturi de o frumoasa fata fiind iubit de toti, iar
spanul murind in chinuri de la inaltime.
In concluzie, Harap-Alb, protagonistul basmului, realizeaza in mare toata actiunea, reprezentand
binele, fiind caracterizat direct de catre autor si indirect caracterizat cel mai bine de faptele pe
care le-a savarsit de fiecare data cand s-a confruntat cu una din cele cinci probe.
David Galati CNILCB – 10J 12.01.2018

Spanului
Caracterizare

Spânul întruchipează forța răului în basm, un fel de Zmeul-Zmeilor care seamănă în

lume teroare, răutate şi violenţă. El este personajul negativ specific basmului şi
întruchipează nedreptatea, răutatea, minciuna, adică trăsături condamnate în orice
basm popular său cult. Omul spân este, în credinţa populară, „om însemnat", la care
răutatea, egoismul şi viclenia sunt însuşiri evidenţiate de înfăţişarea acestuia.
De altfel, naratorul îl portretizează în mod direct ca pe un om rău, prin proverbul
popular „viţa de boz tot răgoz" şi viclean peste măsură: „cu viclenia sa obicinuită".
Trăsăturile sale morale reies în mod indirect din propriile fapte şi din relaţiile cu
celelalte personaje. Spânul nu se dă în lături să păcălească un „boboc" cum era mezinul
craiului, îşi schimbă înfăţişarea de trei ori, dovedind, aşadar, tenacitate în şarlatania
pusă la cale. El atrage adolescentul în capcana din fântână prin minciuni şi tentaţii ce
dovedesc o bună cunoaştere de oameni şi un adevărat talent în prefăcătorie. Mieros şi
linguşitor la început, devine grosolan şi ameninţător după ce îl închide pe fiul craiului în
fântână: „Alelei, fecior de om viclean ce te găseşti! Tocmai de ceea ce te-ai păzit n-ai
scăpat. [...] Acum să-mi spui tu cine eşti, de unde vii, şi încotro te duci, că de nu, acolo îţi
putrezesc ciolanele!". Impostor şi bădăran, lipsit de educaţie, Spânul se comportă ca un
stăpân tiran, considerând că slugile seamănă cu animalele.
Din proprie experienţă, ştie că „Să te ferească Dumnezeu, când prinde mămăliga coajă",
deoarece el, obraznic şi prost crescut, cum vede că „i s-au prins minciunile de bune" şi că
este primit cu toate onorurile de către împăratul Verde, devine ameninţător cu sluga, îi
dă o palmă, cu scopul „să facă pe Harap-Alb ca să-i ieie şi mai mult frica", aşa cum
remarcă naratorul omniscient.