Eseu argumentativ-Relaţia dintre două personaje, respectiv Harap-Alb şi Spânul din opera

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă

În opera “Povestea lui Harap-Alb” , basm cult de Ion Creangă, eroul principal este Harap-Alb, iar
antieroul este Spânul, la baza relaţiei dintre cei doi fiind tema primordială a oricărui basm, lupta
dintre bine şi rău. Astfel, nu doar cei doi, ci şi caracterele acestora se află în opoziţie.Harap-Alb dă
dovadă de naivitate, sensibilitate, milostenie şi bunătate, pe când spânul este viclean, prefăcut,
experimentat, şi răutăcios. Cu toate acestea, cei doi au în comun caracterul uman dat de lipsa
puterilor supranaturale.

Pe de o parte, Harap-Alb porneşte de la statutul social de fiu de crai, mezin al familiei, din naivitate
ajunge sluga spânului, iar cu ajutorul altor personaje printre care Sfânta Duminică şi cei cinci prieteni:
Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, acesta reuşeşte să-şi ocupe locul de drept pe
tronul împărăţiei împăratului Verde. Statutul moral şi psihologic este construit prin împletirea
calităţilor cu defectele tânărului neiniţiat. Sensibilitatea reiese din conflictul interior pe care îl are
atunci când îşi vede tatăl dezamăgit de fraţii săi “ dar ia spuneți-mi: rușinea unde o puneți? Din trei
feciori câți are tata, nici unul să nu fie bun de nimica?!”, neascultarea şi naivitatea duc la înfăptuirea
unui jurământ ce-l va face sluga Spânului pentru a-şi salva viaţa „Chiar acum aș putea să te omor, în
voia cea bună, dar mi-i milă de tinerețile tale... Dacă vrei să mai vezi soarele cu ochii și să mai calci pe
iarbă verde, atunci jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere întru toate,
chiar și-n foc de ți-aș zice să te arunci. Și, de azi înainte, eu o să fiu în locul tău nepotul împăratului,
despre care mi-ai vorbit, iară tu — sluga mea; și atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri și iar îi
învia.” milostenia şi bunătatea care l-au îndemnat să salveze furnicile şi albinile care i-au dăruit câte
o aripă în semn de recunoştinţă „— Harap-Alb, pentru că ești așa de bun și te-ai ostenit de ne-ai făcut
adăpost, vreau să-ți fac și eu un bine în viața mea: na-ți aripa asta și, când îi avea vreodată nevoie de
mine, aprinde-o, și eu îndată am să-ți vin întru ajutor.”, „— Harap-Alb, fiindcă ești așa de bun, de ți-a
fost milă de viața noastră, când treceam pe pod, și nu ne-ai stricat veselia, vreau să-ți fac și eu un
bine: na-ți aripa asta, și când îi avea vrodată nevoie de mine, să dai foc aripei, și atunci eu împreună
cu tot neamul meu avem să-ți venim în ajutor.” au dus nu doar la îndeplinirea scopului călătorie, ci şi
la maturizarea protagonistului.

Pe de altă parte, Spânul porneşte de la statutul social de slugă deoarece, pe drum, iese de 3 ori în 3
înfăţişări diferite înaintea lui Harap-Alb care se rătăcise şi i se oferă ca slugă pentru a-i arăta drumul,
iar după ce Harap-Alb cade cu naivitate în capcana lui, cei doi fac schimb de identităţi printr-un
jurământ, spânul ajungând fiu de crai şi viitor împărat. Astfel, statutul moral şi psihologic al spânului
este conturat pe baza acţiunilor sale. Acesta se foloseşte de faptul că era experimentat deoarece
cunoştea zona după care dă dovadă de prefăcătorie atunci când îşi schimbă de 3 ori înfăţişarea „ iaca
ce Spânul iar îi iese înainte, prefăcut în alte straie”, viclenie atunci când profită de naivitatea fiului de
crai şi îl atrage cu vicleşug în fântână unde îl închide şi îl ameninţă cu moartea dacă nu-i dezvăluie
identitatea şi scopul călătoriei „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește
Spânului și se bagă în fântână, fără să-i trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla. Și cum sta și el
acolo de se răcorea, Spânul face tranc! capacul pe gura fântânii, apoi se suie deasupra lui și zice cu
glas răutăcios:— Alelei! fecior de om viclean ce te găsești; tocmai de ceea ce te-ai păzit n-ai scăpat.
Ei, că bine mi te-am căptușit! Acum să-mi spui tu cine ești, de unde vii și încotro te duci, că, de nu,
acolo îți putrezesc ciolanele!”. Răutatea şi ingeniozitatea acestuia reies din faptul că, ajunşi la palat,
Spânul îi porunceşte lui Harap-Alb să înfăptuiască trei probe, toate menite să-l omoare: proba
salăţilor din Grădina Ursului, proba cerbului cu capul şi pielea încrustate cu nestemate şi proba
aducerii fiicei împăratului roş.

Prin urmare, caracterul protagonistului este în opoziţie cu caracterul antagonistului deoarece

răutatea Spânului se opune intenţiilor curate pe care le avea fiul de crai. Cu toate acestea, Spânul
joacă rolul răului necesar în procesul de maturizare al tânărului neiniţiat.

Două elemente de structură și limbaj relevante pentru relația dintre cele două personaje sunt
conflictul exterior care are la bază schimbul de indentități dintre Harap-Alb și Spân, caracterele total
diferite ale acestora şi faptul că fiul de crai se îndrăgosteşte de fata împăratului roş care îi era
promisă Spânului, astfel jurământul făcut fiind mai presus pentru tânăr, şi relaţia incipit-final, în care
Harap-Alb porneşte de la statutul de fiu de crai, mezin al familiei, un tânăr neiniţiat profund
subestimat de tatăl său „Do ar tu să fii mai viteaz, dar parcă tot nu-mi vine a crede.”, ajunge din
neascultare şi naivitate sluga Spânului care contribuie la maturizarea acestuia, după care ajunge la
statutul de iniţiat, îşi îndeplineşte scopul de a urca pe tronul împăratului Verde cu adevărate abilităţi
de lider şi finalizând procesul de maturizare la care a fost supus. Pe deasupra, numele de „Harap-Alb”
al fiului de crai, care se regăseşte şi în titlul operei, face referire la dubla sa personalitate pe care nu
ar fi avut-o în lipsa Spânului. Oximoronul format prin asocierea termenului „Harap”-rob negru cu
adjectivul „alb” care semnifică puritate, inocenţă şi bunătate face referire la "faţa" cunoscută, vizibilă
a personajului, care, după jurământul din fântână, devine sluga spânului, iar al doilea desemnează
„faţa” ascunsă a eroului, adevărata sa identitate care i-a fost furată.

Relaţia dintre cei doi evoluează pe parcurs. Iniţial Spânul i se oferă ca slugă, stabilindu-se o relaţie de
slugă-stăpân între cei doi, dar din pricina naivităţii fiului de împărat rolurile se vor inversa atunci când
fiul de crai cade victimă vicleniei Spânului din cauza neascultării date sfatului primit de la tată
„ Numai ține minte sfatul ce-ți dau: în călătoria ta ai să ai trebuință și de răi, și de buni, dar să te
ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi putea; să n-ai de-a face cu dânșii, căci sunt foarte
șugubeți.” şi este obligat să încheie un jurământ cu Spânul pentru a-şi salva viaţa „Dacă vrei să mai
vezi soarele cu ochii și să mai calci pe iarbă verde, atunci jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i
da ascultare și supunere întru toate, chiar și-n foc de ți-aș zice să te arunci. Și, de azi înainte, eu o să
fiu în locul tău nepotul împăratului, despre care mi-ai vorbit, iară tu — sluga mea; și atâta vreme să ai
a mă sluji, până când îi muri și iar îi învia. Și oriunde vei merge cu mine, nu care cumva să bleștești din
gură către cineva despre ceea ce a urmat între noi, că te-am șters de pe fața pământului. Îți place așa
să mai trăiești, bine-de-bine; iară de nu, spune-mi verde în ochi, ca să știu ce leac trebuie să-ți
fac...”.Însă la final, fiica împăratului roş refuză îmbrăţişarea spânului, dezvăluie adevărata identitate a
lui Harap-Alb care este ucis de Spân dintr-un acces de furie. Moartea lui Hrap-Alb este urmată
imediat de moartea spânului care este aruncat de către calul fermecat în înaltul cerului, iar din
dragoste, fiica împăratului roş îi salvează viaţa adevăratului fiu de crai folosindu-se de trei smincele
de măr, apa vie şi apa moartă. După acestea, cei doi se căsătoresc, Harap-Alb ocupă locul cuvenit pe
tronul împărăţiei, şi cel mai important, legământul dintre el şi Spân se rupe, iar procesul de
maturizare este finalizat.

În concluzie, relaţia dintre cele două personaje este una de opoziţie deoarece Harap-Alb face parte
din forţele binelui iar Spânul din forţele răului, cei doi având caractere conturate diferit prin acţiunile
lor. Cu toate acestea, ambii au în comun lipsa puterilor supranaturale având un caracter uman, iar
Spânul reprezintă răul necesar în procesul de maturizare al protagonistului.