Eseu argumentativ-Particularităţi de construcţie a personajului “Harap-Alb” din opera “Povestea

lui Harap-Alb” de Ion Creangă

Harap-Alb este personajul principal al basmului cult “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, fapt
care se subînţelege din titlu. Acesta ilustrează tipul tânărului neiniţiat şi naiv care trebuie să parcurgă
drumul spre maturizare. Deşi este protagonistul unui basm, acesta este un erou atipic cu caracter
uman, fiind lipsit de puteri supranaturale şi care prezintă nu doar calităţi, ci şi defecte.

Harap-Alb porneşte de la statutul social de fiu de crai, mezin al familiei, din naivitate ajunge sluga
spânului, iar cu ajutorul altor personaje printre care Sfânta Duminică şi cei cinci prieteni: Gerilă,
Setilă, Flămânzilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, acesta reuşeşte să-şi ocupe locul de drept pe tronul
împărăţiei împăratului Verde. Statutul moral şi psihologic este construit prin împletirea calităţilor cu
defectele tânărului neiniţiat. Sensibilitatea reiese din conflictul interior pe care îl are atunci când îşi
vede tatăl dezamăgit de fraţii săi “ dar ia spuneți-mi: rușinea unde o puneți? Din trei feciori câți are
tata, nici unul să nu fie bun de nimica?!”. Înţelepciunea de care dă dovadă când ascultă de vorbele
Sfintei Duminici “uită-te drept în ochii mei și ascultă cu luare-aminte ce ți-oi spune: du-te la tată-tău și
cere să-ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire, și atunci ai să te poți duce unde n-au
putut merge frații tăi; pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie dată această cinste.” îl ajută să treacă
de proba tatălui, ceea ce fraţii săi mai mari nu au reuşit, neascultarea şi naivitatea duc la înfăptuirea
unui jurământ ce-l va face sluga spânului pentru a-şi salva viaţa „Chiar acum aș putea să te omor, în
voia cea bună, dar mi-i milă de tinerețile tale... Dacă vrei să mai vezi soarele cu ochii și să mai calci pe
iarbă verde, atunci jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere întru toate,
chiar și-n foc de ți-aș zice să te arunci. Și, de azi înainte, eu o să fiu în locul tău nepotul împăratului,
despre care mi-ai vorbit, iară tu — sluga mea; și atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri și iar îi
învia.” milostenia şi bunătatea care l-au îndemnat să salveze furnicile şi albinile care i-au dăruit câte
o aripă în semn de recunoştinţă „— Harap-Alb, pentru că ești așa de bun și te-ai ostenit de ne-ai făcut
adăpost, vreau să-ți fac și eu un bine în viața mea: na-ți aripa asta și, când îi avea vreodată nevoie de
mine, aprinde-o, și eu îndată am să-ți vin întru ajutor.”, „— Harap-Alb, fiindcă ești așa de bun, de ți-a
fost milă de viața noastră, când treceam pe pod, și nu ne-ai stricat veselia, vreau să-ți fac și eu un
bine: na-ți aripa asta, și când îi avea vrodată nevoie de mine, să dai foc aripei, și atunci eu împreună
cu tot neamul meu avem să-ți venim în ajutor.” au dus la îndeplinirea a două dintre probele la care a
fost supus de împăratul roş: separarea macului de nisip şi deosebirea adevăratei fiice de de împărat.

Dintre toate trăsăturile personajului citat, cea care domină este loialitatea prin supunerea de care dă
dovadă. Aceasta ia naştere atunci când prin vicleşug, spânul se foloseşte de naivitatea lui Harap-Alb şi
îl ademeneşte pe acesta într-o fântână deasupra căreia pune capacul după care îl ameninţă cu
moartea dacă nu-i va dezvălui identitatea şi scopul călătoriei „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi
de aieste, se potrivește Spânului și se bagă în fântână, fără să-i trăsnească prin minte ce i se poate
întâmpla. Și cum sta și el acolo de se răcorea, Spânul face tranc! capacul pe gura fântânii, apoi se suie
deasupra lui și zice cu glas răutăcios: — Alelei! fecior de om viclean ce te găsești; tocmai de ceea ce
te-ai păzit n-ai scăpat. Ei, că bine mi te-am căptușit! Acum să-mi spui tu cine ești, de unde vii și
încotro te duci, că, de nu, acolo îți putrezesc ciolanele!”.Fiul de crai se supune şi mărturiseşte tot ce i
se cere după care acceptă să devină slugă şi se declară loial prin jurământ „Fiul craiului, văzându-se
prins în clește și fără nici o putere, îi jură credință și supunere întru toate”. De asemenea, mai târziu,
atunci când se îndrăgoisteşte de fiica împăratului roş pe drumul de la întoarcere, Harap-Alb pune
deasupra iubirii jurământul făcut spânului, fiica împăratului fiindu-i promisă acestuia, decizie prin
care dă din nou dovadă de loialitate.
Astfel, în conflictul exterior dintre adevăratul fiu de crai şi spân, fiul de crai se supune, nu protestează
şi nu cere ajutor chiar dacă spânul intenţiona să-l omoare prin cele trei probe în care-l trimite pentru
a-i aduce salăţi din Grădina Ursului, capul şi pielea cu pietre preţioase a cerbului şi fiica împăratului
roş. Totodată, se remarcă evoluţia protagonistului pe parcursul călătoriei din relaţia incipit-final:
tânărul este prezentat drept un simplu fiu de crai, mezinul familiei căruia nu i se oferă şansa de a
pleca să ocupe tronul, însă văzând dezamăgirea tatălui acesta decide să-şi încerce singur
norocul.Acest gest este un prim pas spre maturizare, urmat de ascultarea pe care i-o dă bătrânei. În
final, în urma călătoriei şi probelor pe care le trece, fiul de crai dobândeşte calităţile necesare unui
lider. Pe deasupra, titlul operei joacă şi el un rol important în construcţia personajului principal,
amintind dubla personalitate a acestuia; oximoronul format prin asocierea termenului „Harap”-rob
negru cu adjectivul „alb” care semnifică puritate, inocenţă şi bunătate. Primul termen face referire la
"faţa" cunoscută, vizibilă a personajului, care, după jurământul din fântână, devine sluga spânului, iar
al doilea desemnează „faţa” ascunsă a eroului, adevărata identitate.

În concluzie, Harap-Alb, protagonistul basmului cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un
tânăr erou atipic deoarece nu posedă puteri supranaturale, fapt care îi conferă un caracter profund
uman şi este prezentat drept un neiniţiat subestimat de tatăl său, dar care dobândeşte titlul de
împărat prin muncă, curaj şi prietenia de care dă dovadă. Astfel, tânărul devine un model realist
demn de urmat deoarece, deşi are defecte la fel ca toţi cei din jur, calităţile sale sunt cele care îl fac
demn de a fi împărat, efortul depus fiindu-i răsplătit cu îndeplinirea scopului care la împins în
călătorie.