MOARA CU NOROC

De Ioan Slavici

Scriitor moralist, Ioan Slavici se remarca in literatura romana atat

prin romanul “Mara”, cat si prin nuvelele sale, cea mai cunoscută fiind
“Moara cu noroc”, publicata in volumul “Novele din popor” (1881).
Nuvela este o specie a genului epic, in proza, avand o constructie
riguroasa ce propune un singur conflict principal in care este implicat un
personaj central, urmarit obiectiv si in jurul caruia graviteaza un numar
relativ redus de personaje.
In nuvela realista “Moara cu noroc”, autorul propune
reconstituirea imaginii satului transilvanean de la sfarsitul secolului al
XIX-lea. Personajele, produse ale mediului social in care traiesc,
beneficiaza de o analiza psihologica realizata cu mare atentie de catre
autor, ceea ce imprima operei o reprezentare veridica a actiunii.
Realismul impune tipul de nuvela psihologică prin interesul pentru
frământările de conștiintă ale personajului principal. Analiza este
realizata prin tehnici de investigare psihologica, care este pusa în slujba
unei teze morale (goana după învățuire cu orice preț distruge echilibrul
interior și linistea familiei). O altă trăsătură a realismului este
perspectiva narativă obiectivă. Interferența dintre planul naratorului și
cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului indirect liber (,,
Ana își calcă pe inimă și se dete la joc. La început se vedea că a fost
prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de ce sănu joace?”
Pornind de la afirmația lui Tudor Vianu, anume că „Ceea ce pare
nou și fără asemănare în epoca începuturilor lui este analiza psihologică
pe care Slavici o practică într-un limbaj abstract.[…] povestitorul vede
oamenii lui dinăuntru, în sentimentele sau în crizele lor morale.” putem
afirma că nuvela reconstituie satul transilvănean.
Titlul nuvelei valorifica semnificatiile simbolice ale motivului de
mare circulatie in literatura romana si universala, al morii, dar si
polisemia termenului “noroc”, care poate face trimitere la profit, dar si la
destin sau, intr-un registru ironic, la ghinion. “Moara cu noroc” devine o
moara in care vor fi macinate destinele celor insetati de îmbogatire.
Tema nuvelei lui Slavici este reprezentata de dezumanizarea
provocta de setea de inavutire. Propunandu-si imbogatirea rapida, Ghita
ajunge victima propriei persoane lacome, acest fapt urmand sa aiba
implicatii nefericite asupra sa si familiei sale.
Motivele literare prezente în nuvelă ajuta la construirea temei si
adesea se constituie in scene narative semnificative (Motivul bătrânei
înțelepte; Motivul răscrucii de drumuri; Motivul jafului; al crimei și al
temniței; Motivul destinului implacabil).
Perspectiva narativă este obiectivă. Întâmplările sunt relatate la
persoana a III-a, de către un narator omniscient și omniprezent.
Interferența dintre planul naratorului şi cel al personajelor se realizează
prin folosirea stilului indirect liber. Pe lângă perspectiva obiectivă a
naratorului, se face uz de tehnica punctului de vedere în intervențiile
simetrice ale bătrânei, din incipitul și din finalul nuvelei. Soacra afirmă
la început, într-o discuție cu Ghiță următoarele : ,,Omul să fie mulțumit
cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face
fericit”, iar la sfârșit pune întâmplările pe seama destinului
necruțător: ,,așa le-a fost dată!...”. Vocea naratorului se doreşte egală,
uniformă, fără inflexiuni care să trădeze o atitudine explicită faţă de
întâmplările relatate, indiferent de natura lor. Naraţiunea este uneori
înlocuită de dialog, conceput ca o succesiune de replici scurte,
tensionate, în acord cu starea sufletească a personajelor. Descrierea este
prezentă în toate formele sale, de la prezentarea obiectelor, a
interioarelor, a veşmintelor până la portrete şi descrieri de cadru şi
atmosferă.
Structural, nuvela “Moara cu noroc” este alcatuita din 17 capitole,
primul capitol avand rolul unui prolog, iar ultimul rolul unui epilog. In
primul capitol, cea care formuleaza tema si, de fapt, teza morala la care
autorul se va raporta este batrana soacra a lui Ghita: “Omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei
tale te face linistit”. In ultimul capitol, tot batrana, care indeplineste
functia similara corului antic, formuleaza concluzia: “Simteam eu ca n-
are sa iasa bine: dar asa le-a fost dat”.
Incipitul conţine replica bătrânei, mama Anei, şi reprezintă
morala de factură populară demonstrată în nuvelă : “Omul să fie
mulţămit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogaţia, ci liniştea sa îl
face fericit.” .Acest capitol preia funcţiile prologului, prefigurând tema
şi conflictul dominant, validate prin motive anticipative (drumul
şerpuieşte la stânga şi la dreapta- semn al oscilării lui Ghiţă între
dragostea pentru familie, respectiv respectarea moralei, şi patima pentru
bani care pune stăpânire pe el; locurile sunt aride- nu cresc decât
ciulinii- anticipare a destinului tragic al lui Ghiţă, pentru care moara se
dovedeşte un loc nefast). Astfel, prin aceste motive anticipative, incipitul
este de tip “captatio benevolentiae”, adică pregăteşte cititorul pentru ce
urmează. Ultimul capitol, finalul, are valoare de epilog, subliniind ideea
principală a operei şi se află în relaţie de simetrie cu incipitul. Finalul
este unul închis, destinele personajelor sunt trasate. În spiritul moralist
al lui Slavici, cei care „s-au dat cu răul” trebuie să plătească acest lucru
prin moarte, iar cei nevinovaţi scapă; în preajma Paştelui, bătrâna şi
copiii pleacă în oraş, în lipsa lor producându-se tragedia. Locurile se
purifică prin foc, iar personajul reflector vină să încheie moralizator,
spunând că „aşa le-a fost dată”. Astfel, din relaţia incipit - final putem
deduce concepţia scriitorului potrivit căreia legile morale persistă
asupra existenţei umane.
Contextul spaţio-temporal este precizat, ca în orice altă nuvelă
realistă. Cârciuma de la Moara cu noroc este aşezată la o răscruce de
drumuri, izolată. Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, perioadă
cuprinsă între două coordonate religioase: de la Sf. Gheorghe până la
Paştele din anul următor.
Conflictul nuvelei este unul complex, de natură socială (prezintă
confruntarea dintre doua lumi, dintre doua mentalităţi diferite: Ghiţă,
care, în încercarea de a-şi depăşi statutul social se confruntă cu Lică
Sămădăul, personajul antagonist, ceea ce creează conflictul exterior), dar
şi de natură psihologică şi morală (conflictul interior trăit de Ghiţă care
este pus să aleagă între dorinţa sa de înavuţire, şi liniştea familiei sale).
Trăsăturile personajelor se desprind din fapte, vorbe, gesturi şi din
relaţiile cu alte personaje, fiind valorificată astfel caracterizarea
indirectă. Naratorul realizează portrete sugestive, detaliile fizice
surprinzând şi trăsături morale sau statutul social (statutul lui Lică -
“porcar, însă dintre cei ce poartă cămaşă subţire şi albă”).
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă-prin temă,
tipologia personajelor și stil- și o nuvelă psihologică, pentru că
urmărește conflictul interior, frământările în planul conștiinței
personajelor. Observarea este minuțioasă, detaliată și servește realizării
unor psihologii complexe.