MOARA CU NOROC – Ioan Slavici

① Ioan Slavici este reprezentant al Epocii Marilor Clasici, alături de M. Eminescu, I. Creangă și I.L.
Caragiale. Autor de basme, nuvele, romane, este considerat creatorul realismului social-psihologic, un
excelent scriitor moralist și un nuvelist de excepție al literaturii române. Scrierile sale integrează elemente
de analiză psihologică, sunt dominate de conflicte puternice și prezintă tranziția satului sau a orașului
transilvănean de la finalul secolului al XIX-lea, de la orânduirea tradiționalistă la capitalism.
Opera Moara cu noroc apare în 1881, în volumul Novele din popor și este o nuvelă realistă, de factură
psihologică. Este o operă în proză, de dimensiuni medii, cu o construcție riguroasă și un singur fir narativ, în
care accentul cade pe un conflict puternic între personaje bine conturate. Caracterul psihologic este
susținut de evidențierea tensiunilor sufletești, a transformărilor interioare ale personajului central, Ghiță, și
a conflictului interior, amplificat de cel exterior. De asemenea, se folosesc tehnici specifice prozei de analiză:
introspecția, monologul interior, stilul indirect liber. Realismul operei este susținut de verosimilitatea
acțiunii, de prezența unor repere spațio-temporale concrete, de perspectiva narativă obiectivă și de stilul
sobru. Autorul are o viziune moralizatoare asupra vieții satului ardelenesc de la finalul secolului al XIX-lea,
pe care o surprinde veridic, urmărind transformarea socială și morală a omului.
② Tematica nuvelei susține atât caracterul realist al acesteia – prin oglindirea vieții sociale -, cât și
caracterul psihologic și moralizator. Tema centrală vizează dorința de îmbogățire a personajului central care
duce la dezumanizare și are consecințe nefaste, chiar tragice. Aceasta este dublată de tema familiei și de
cea a destinului implacabil. Personajul principal este Ghiță, inițial un cizmar sărac și cinstit dintr-un sat
ardelean, care își dorește să evolueze pe plan social și să își deschidă un atelier de cizmărie. Pentru a
strânge bani, devine cârciumar, luând în arendă hanul de la Moara cu noroc. Totul merge bine, până când
apare Lică Sămădăul, șeful porcarilor din zonă, care îi impune să-i devină iscoadă. Sub influența puternică a
lui Lică, Ghiță ajunge să fie obsedat de îmbogățire și înfăptuiește nelegiuiri grave care culminează cu
uciderea soției sale, Ana. La rândul lui, este ucis de oamenii lui Lică și hanul este incendiat, iar moartea lui
este văzută ca o pedeapsă pentru abaterea de la codul moral și are la bază convingerea autorului că goana
după bani distruge viața și liniștea interioară omului.
O secvență relevantă pentru tema nuvelei, pentru conflictul exterior, dar și pentru evoluția personajului
central este apariția lui Lică la han, moment care constituie și intriga operei. Prezența maleficului Lică
sugerează faptul că, în acele locuri neprielnice, cineva cinstit nu poate rezista. Se remarcă de la început
printr-o noblețe stranie. Vestimentația aleasă îî completează statura și fizionomia impunătoare „înalt,
uscățiv și supt la față ... cu ochii mici și verzi și cu sprâncele dese și împreunate la mijloc”. Apariția lui
transmite dorința de a domina, putere și superioritate și tulbură echilibrul familiei, declanșând conflictul
interior al cârciumarului. ”Om aspru și neîndurat”, șeful porcarilor îi impune lui Ghiță, pe un ton poruncitor,
să îl informeze despre ce se întâmplă în zonă. Ghiță înțelege repede pericolele și riscul supunerii sau al
refuzului și acceptă să devină complice , mânat de dorința unui câștig rapid. Secvența scoate în evidență
caracterul puternic, autoritar și dominant al lui Lică, care se opune caracterului slab, umil și ușor de stăpânit
al lui Ghiță și este definitorie pentru degradarea morală și sufletească a eroului.
Un alt episod semnificativ care marchează tema și viziunea realist-moralizatoare a lui Slavici, precum și
evoluția personajului este scena în care Ghiță își lasă soția, pe Ana, în brațele lui Lică, renunțând la orice
urmă de demnitate și de omenie. Măcinat de remușcări pentru fărădelegile săvârșite – mărturie falsă,
complicitate la tâlhării și crime – Ghiță încearcă în ultimă instanță să se salveze dându-l pe porcar pe mâna
legii. O lasă singură pe Ana cu acesta, când merge să îl anunțe pe Pintea că Sămădăul are bani furați asupra
lui. Dezgustată de lașitatea lui Ghiță, Ana îl înșală cu Lică. Momentul marchează ultima treaptă a degradării
morale a cârciumarului obsedat de îmbogățire. Orbit de gelozie, nu poate accepta infidelitatea Anei și o
înjunghie în inimă, devenind criminal, ”Simt că mi s-a pus ceva de-a curmezișa în cap și că nu pot trăi, iară
pe tine nu pot să te las vie în urma mea.” Este împușcat de Răuț, la ordinul lui Lică, ca pedeapsă oferită de
propriul destin pentru faptele sale, iar momentul acesta constituie punctul culminant al nuvelei.
 ③ Elementele de structură, de compoziție și de limbaj susțin încadrarea operei în categoria
nuvelei realiste de factură psihologică. Un prim element semnificativ este titlul analitic, alcătuit din două
substantive comune, „moară” și „noroc”, care se referă la locul acțiunii – hanul luat în arendă de Ghiță, aflat
la o răscruce de drumuri, în pustietatea din pusta arădeană. Pe de altă parte, titlul sugerează intenția
ironică a autorului. „Moara” indică faptul că personajul central este măcinat de gândurile și de faptele sale.
Simbol al degradării, al transformării în praf, moara pare a fi „cu noroc” pentru ușurința cu care Ghiță
câștigă banii, la început, însă ea aduce, în esență, ghinion și nenorocire pentru tânăra familie, căci
câștigurile lui Ghiță ascund abateri morale grave: nelegiuiri, tâlhării și crime.. Astfel, Moara cu noroc este
locul în care se macină liniștea sufletească și destinul personajelor.
Nuvela are o structură compozițională riguroasă. Este alcătuită din 17 capitole, are un singur fir
narativ, un subiect concentrat, iar întâmplările se înlănțuie cronologic și gradat, pe momentele subiectului,
urmărind etapele confruntării dintre Ghiță și Lică, precum și transformările interioare ale personajului
central. Reperele spațio – temporale sunt bine definite. Acțiunea este plasată în secolul al XIX-lea și se
desfășoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare relogioasă: de la Sfântul Gheorghe
până la Paști. Cadrul spațial susține realismul nuvelei, prin veridicitate: întâmplările se petrec în Ardeal, în
zona Aradului, lângă orașul Ineu, unde Ghiță ia în arendă hanul de la Moara cu noroc. Perspectiva narativă
este obiectivă, întâmplările fiind relatate la persoana a III-a, de către un narator obiectiv, omniscient și
omniprezent. Tehnicile narative sunt specifice operelor realiste: tehnica detaliului semnificativ, tehnica
bulgărelui de zăpadă sau tehnica punctului de vedere și a anticipării evenimentelor. Se îmbină narațiunea
cu dialogul, descrierea și monologul interior, într-un discurs narativ sobru, concis, fără podoabe stilistice,
care grupează, la nivelul limbajului, termeni arhaici, populari și regionalisme ardelenești.
Personajele nu sunt numeroase și reprezintă tipologii sociale ale lumii satului transilvănean:
cârciumarul, sămădăul, porcarul, arendașul, jandarmul, sluga. Ghiță, Lică și Ana sunt personaje centrale.
Portretele lor sunt complex realizate, verosimile, bine conturate prin tehnica detaliului. Accentul este pus
pe construirea conflictelor. Fiind o nuvelă de factură psihologică, principalul conflict este cel interior.
Tensiunile sufletești ale lui Ghiță sunt cauzate de oscilarea permanentă a acestuia între atitudini opuse:
dragostea pentru familie, onestitatea și dorința de a evolua social prin muncă cinstită se opun obsesiei
pentru îmbogățire, firii slabe și trecerii de partea răului. Conflictele exterioare oglindesc relațiile dintre
personaje și sunt de natură socială (Ghiță – Lică), conjugală (Ghiță – Ana) sau morală (între Ghiță și morala
comunității tradiționale, resimțită ca o presiune de personaj). Conflictul ilustrează, astfel, drama
protagonistului: imposibilitatea de a alege, asumat, o cale sau alta.
Alt element relevant este simetria compozițională, care susține caracterul psihologic și moralizator.
Incipitul și finalul nuvelei sunt simetrice, atât prin prezența motivului drumului, cât și prin cuvintele
bătrânei, soacra lui Ghiță, care relevă tehnica punctului de vedere și anticipează tema destinului. Mesajul
moralizator al operei privitor la sensul fericirii și la forța destinului reiese chiar din primele cuvinte care
constituie sfatul bătrânei dat ginerelui său: ”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorbă, nu
bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.” Astfel, în înțelepciunea populară, împlinirea sufletească oferită
de familie este mai importantă ca îmbogățirea. Finalul nuvelei revine simetric la vorbele bătrânei care
exprimă acum resemnarea în fața destinului, o forță căreia nimeni nu i se poate împotrivi: „Simțeam eu că
nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dat...” Toți cei care au încercat să își depășească condiția au avut o
soartă nemiloasă: familia s-a destrămat și cei doi soți au murit. Cizmarul nu a ascultat vorbele înțelepte ale
soacrei sale, ci și-a urmat dorința nemăsurată de a câștiga bani.
Moara cu noroc este, așadar, o nuvelă realistă cu mare forță psihologică, „o nuvelă solidă cu
subiect de roman”, cum afirma criticul George Călinescu, în care se oglindește veridic viața socială a satului
ardelenesc din sec. al XIX-lea. Autorul nuanțează, în plan moral, efectele nefaste ale dorinței de îmbogățire,
prin construirea unui personaj cu destin tragic, dezumanizat de patima banului.