Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularitățile nuvelei într-un
text narativ studiat, apartinând lui Ioan Slavici.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ ales într-o perioadă, într-un curent
cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ ales;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul narativ ales
(de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțele
comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Particularitățile nuvelei
INTRODUCERE:

Definiție + trăsături:
Nuvela este specia aparținând genului epic, în proză, de dimensiuni medii, între schiță și roman, cu un
singur fir narativ, intrigă riguros construită, conflict unic, concentrat, personaje nu prea numeroase,
caracterizate în funcție de contribuția lor la desfășurarea acțiunii, precum și tendința de obiectivare.

Date despre operă:

Publicată în 1881, în volumul „Novele din popor” , „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, este o pledoarie
pentru echilibrul moral, chibzuință, stăpânire de sine și fericire prin iubire.
CUPRINS:

Reper 1: – evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ ales într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
Nuvela ilustrează în totalitate principiile realismului având și elemente naturaliste. Cele două curente
literare sunt reflectate din unghi tematic, întreaga problematică a textului fiind anticipată de titlul care
reunește două motive literare foarte frecvente în realism: hanul (cârciuma) și căutarea norocului. Primul
motiv sugerează locul simbolic al acțiunii (cârciuma de la răscrucea drumurilor), exprimând povara deciziei,
acumulările sufletești ale lui Ghiță, prăpastia morală în care alunecă. Cele două păduri ce înconjoară locul,
una tânără, verde, și alta cioată, răpusă de vânt, fac din Moara cu noroc un spațiu ambivalent, la confluența
dintre bine și rau. Apartenența la realism este pusă în evidenta și prin surprinderea relațiilor capitaliste,
incipiente în satul tradițional. Acțiunea se desfășoară într-un spațiu transilvanean, real, fixat abia în capitolul
al doilea: moara cu noroc se află pe drumul către Ineu, în valea dintre dealuri, la o răscruce, departe de
drumurile rele. Timpul acțiunii este a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar din perspectiva momentului
concret, acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an între două repere temporale cu valoare religioasă: de la
Sfântul Gheorghe până la Paști.
Perspectiva narativă obiectivă presupune narare la persoana a III-a, prezența naratorului omniscient
(omniprezent) cu viziune nonfocalizată, completată de tehnica punctului de vedere. Astfel, cuvintele
bătrânei soacre a lui Ghiță din prolog („Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba nu bogăția, ci
liniștea colibei tale te face fericit”) și din epilog transpun concepția tradițională care spune că fericirea, nu
ține un trai mai bun, ci liniștea sufletească și acceptarea sărăciei dacă aceasta este dată de Dumnezeu, în final
bătrâna plânge cu lacrimi alinătoare, subliniind impersonal tragismul situației „Așa le-a fost data”.

Reper 2: – comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ ales;
 Titlul operei deschide universul tematic al textului sub semnul norocului, al ispitei: tema realistă este
dorința de înavuțire, iar tema naturalistă este analiza psihologică a dezumanizării lui Ghiță, cele două
teme sunt subsumate temei destinului, privite din perspectivă colectivă, rurală. Mesajul operei, viziunea de
ansamblu sunt trasate în ton sumbru, pesimist: omul se află sub puterea destinului imaginat ca o forță
necruțătoare care îl macină.
Scena depoziției și a judecății are rostul de a demonta mecanismul fatalității (destinului), al faptelor
dirijate de o minte diabolică: Lică a jefuit, dar și-a creat un alibi atât de puternic, încât poate înfăptui
nepedepsit o crimă. Reușește în același timp să-și învinovățească dușmani direcți și să-l treacă sub bănuială
pe Ghiță, care se vede nevoit să depună mărturie falsă in favoarea Sămădăului. Descrierile sugestive notează
transformările negative prin care trece personajul: după proces este un om îmbătrânit dintr-odată, ca un om
afectat de boală, „în câteva zile pelița obrajilor i se încrețise și perii capului îi dăduseră în cărunțeală.”
Dupa proces, alunecă și mai mult pe calea pierzaniei, singura lui grija fiind să astupe cumva gura
lumii, dar este cuprins pentru prima oară de porniri criminale. Când se află în fața lui Lică „tremură ca
frunza de mesteacan”, „râdea în pumni ori tremura de frică”, stări contradictorii care demonstrează
slabiciunea lui pentru câștig, dar și fondul sufletesc cinstit, care nu dispare.
Ultima etapă a degrădării morale a lui Ghiță are loc la sărbătorile Paștelui, în scena în care o ucide
pe Ana (caracterizarea indirectă pune în lumină momentul culminant al dezumanizării a lui Ghiță). Gestul ar
putea fi explicat prin gelozia și furia, generate de faptul că Ana și-a petrecut noaptea cu Lică, uitând că el
singur o aruncase drept momeală în cursa în care dorea să-l prindă pe Lică. Ghiță speră până în ultimul
moment că se va produce o minune și ca Ana va rezista influenței malefice a lui Lică. Dezgustată de
lașitatea soțului care se înstrăinase de ea și de familie, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruiește
sămădăului, deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, Lică „e om”, pe când Ghiță nu e decât „muiere
îmbrăcată în haine bărbătești”. În mod inevitabil, Ana sfârșește înjunghiată de Ghiță, căruia îi strigă cu
disperare că nu vrea să moară, iar cârciumarul este ucis de Răuț, din ordinul lui Lică, întors pentru a-și
recupera șerparul cu bani.

Reper 3: – analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru

textul narativ ales
Cel mai important element al nuvelei este conflictul, evidențiat pe trei laturi: socială, morală,
psihologică. Conflictul social antrenează două straturi ale societății din secolul al XIX-lea, breasla micilor
întreprinzători, reprezentați de Ghiță, și lumea răufăcătorilor, prezentă în nuvelă prin Lică Sămădăul. Primii
încearcă să trăiască cinstit după legile scrise, iar ceilalți își pun viața în slujba unor stăpâni puternici care le
ascund fărădelegile. Confictul social se transformă treptat într-unul etic, înfruntarea dintre cele două
personaje luând forma luptei dintre binele asociat cu liniștea colibei și sărăcia, iar răul sinonim cu bogăția și
fărădelegea. Conflictul psihologic se referă la lupta permanentă care se dă în sufletul lui Ghiță între dorința
de a se îmbogăți și nevoia de a rămâne în ochii celorlalți un om cinstit. Traseul dezumanizant al lui Ghiță
este urmărit prin mijloacele tradiționale, specifice nuvelei de analiză psihologică: stilul indirect liber,
monologul interior, descrierile sugestive, amănunte privind gesturile, mimica, tonul vocii ce trădează
pasiunea mistuitoare a eroului.
Ghiță este personajul principal al nuvelei, evoluția sa psihologică fiind urmărită de către naratorul
obiectiv, omniscient, heterodiegetic pe tot parcursul operei. Personajul trăiește o dramă profundă a
indeciziei, a imposibilității de a alege între cele două căi: liniștea colibei, valorile familiei, simbolizate de
Ana, și îmbogățirea rapidă, cu încălcarea normelor comunității, mergând până la crimă, reprezentată de Lică
Sămădăul.
Ca personaj realist, Ghiță ilustrează un erou tipic într-o situație tipică, reprezentând tipul
cârciumarului dominat de lăcomia pentru bani, trăsătură definitorie care va marca profund evoluția acestui
personaj. Aceasta îl va distruge psihic și emoțional, evidențiindu-se astfel tema realistă prin urmărirea
consecințelor distrugătoare pe care le are setea de avere asupra omului. Acțiunile, gesturile și atitudinea lui
Ghiță scot la iveala incertitudinea și nesiguranța care-l domină, teama și suspiciunea instalate definitiv în
sufletul lui. Deși Ghiță încearcă să își asigure câteva măsuri de protecție în momentul în care devine oficial
aliatul lui Lică, probabil doar din dorința subconștientă de siguranță, frica și smeneria față de Sămădău nu
dispar. Ghiță devine conștient în legătură cu faptul că Sămădăul îi controlează existența, suferind o dramă
psihologică, unde se dezvoltă conflictul interior al personajului între omul bun care era, omul ce a devenit,
dorința de impunere și dragostea pentru bani.
 Astfel, personajul Ghiță evoluează de la tipicitate, sub determinare socială (cârciumarul dornic de
avere), la individualizare, sub determinare psihologică și morală. El parcurge un traseu sinuos al
dezumanizării, cu frământari sufletești și ezitări între cele două cai simbolizate de Ana (valorile familiei,
iubirea, liniștea colibei) și de Lică (bogăția, atracția malefică a banilor). Se arată slab în fata tentațiilor și
sfârșește tragic, previzibil având în vedere încălcarea normelor nescrise ale comunității din care face parte.
De altfel, Ioan Slavici preferă să-si pedepseasca personajele, singurii care scapa de sub zodia fatalității fiind
bătrâna și cei doi copii, ființe nevinovate.
Limbajul naratorului și al personajelor valorifica registrul regional, ardelenesc, popular, oralitatea.
Intelesul clasic-moralizator al nuvelei este sustinut prin zicale, proverbe populare sau prin replicile-sentinte
rostite de batrana in prolog și in epilog.

ÎNCHEIERE:

Nuvela „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, evidențiază o lume complexă, guvernată de norme etice,
viziunea scriitorului având drept fundament convingerea că banul are efect dezumanizant. Consider că
drama lui Ghiță este generată nu de patima banului, ci de alegerile greșite, destinul său tragic având rol
moralizator, potrivit avertismentului rostit de bătrână în incipit.