ARGUMENT

Nefrologia este o specialitate medicală destul de nouă, cele mai multe departamente de
nefrologie fiind înfiinţate dupăanii 1960. Acesta constituie un prim exemplu de specialitate
dezvoltată ca rezultat al progreselor tehnologice de ordin terapeutic – dializa – ca metoda de
tratament a insuficientei renal brusc instalate.
Rinichii reprezinta sistemul de filtrare natural al organismului, care regleaza echilibrul
apei și asigura mentinerea la un nivel constant a lichidelor organismului. Rezultatul acestui
proces de prelucrare chimica este produsul de excretie numit urina, care se produce intr-un
ritm de 1 ml în fiecare minut.
Cand survine insuficienta renala, echilibrul apei și al sarurilor este perturbat. Din acest
motiv, produsii finali de metabolism nu mai sunt eliminati din organism, iar toxinele – mai
ales ureea, una din componentele urinei – incep sa se acumuleze și sa perturbe functionarea
normala a organismului. Cand functia renala este redusa la 10-15%, biochimia sangelui va
suferi modificari majore.
Bolile renale sunt deseori foarte grave, uneori cu potential fatal. în ciuda acestui fapt,
majoritatea pacientilor renali sunt externati în ambulatoriul sectiei de specialitate.
.
 CAPITOLUL I.

ISTORIC, GENERALITĂȚI

Infecțiile tractului urinar au fost descrise din timpuri străvechi, prima descriere fiind
documentată în Ebers Papyrus datat din 1550 Î.C. Egiptenii descriau boala ca „senzația de
fierbințeală care iese din vezică”. Tratamentul eficace nu a apărut decât după apariția și
utilizarea antibioticelor, în 1930, înaintea acestei date fiind recomandate plante, luare de sânge
(sângerare) și odihnă.
Infecțiile tractului urinar sunt considerate celemai frecvente infecțiibacteriene care
agresează organismul uman de toate vârstele, constituind o serioasă problemă de sănătate
peste tot în lume. Afirmația de mai sus are în vedere nu numai morbiditatea si, ocazional
mortalitatea indusă, dar și costurile implicate în diagnosticare şi mai ales tratament.
În Statele Unite, infecțiile tractului urinar reprezintă aproximativ șapte milioane din
vizitele la medic, un milion din vizitele la camera de urgență și o sută de mii de internări pe
an. Costul acestor infecții este semnificativ atât în ceea ce privește absența de la lucru, cât și în
ceea ce privește costul asistenței medicale. În Statele Unite, costul direct al tratamentului este
estimat la 1,6 miliarde USD anual.
Afectând mai ales sexul feminin, seconsideră că jumătate din femei vor suferi unul sau
mai multe episoade de infecţie urinară întimpul vieţii (25% din acestea prezentând infecţii
recurente).
Alte date statistice spun că:
 5% dintre fetele de vârstă şcolară vor avea unul sau mai multe episoade de cistităacută;
 în anii fertilităţii, bacteriuria este de 50 de ori mai frecventă la femei decât labărbaţi;
 după 60 de ani 25-50% din femei şi 5-20% din bărbaţii internaţi în spitale auinfecţie
urinară;
 80% dintre infecţiile recurente constituie reinfecţii cu flora perineală;
 5% dintre gravide, în primul trimestru de sarcină, sunt infectate urinar;
 42% din totalul infecţiilor urinare îl constituie infecţiile intraspitaliceşti (2/3din acestea
sunt asociate cu cateterizarea tractului urinar!);
  după o singură cateterizare riscul infecţiei este relativ redus, după o zi de purtarea
sondei creşte la 5%, iar după o săptămână este de 50%.
Toate aceste date statistice trebuie să ne dea mult de gândit şi explicăponderea mai
mare a acestui capitol în economia cărţii.
Pentru a ne puteadescurca mai uşor prin “labirintul” infecţiilor urinare am considerat
util sădefinim iniţial câţiva din termenii “cheie” ai acestui capitol:
 infecţia tractului urinar presupune prezenţa de microorganisme încăile urinare, urina
normală fiind un lichid steril;
 bacteriuria reprezintă prezenţa de bacterii în urina recoltată dinvezica urinară;
 bacteriuria semnificativă este prezenţa pe mediul de cultură a unuinumăr de 100.000
sau mai multe colonii;
 bacteriuria ocultă, asimptomatică este bacteriuria semnificativădetectată prin
urocultură la o persoană aparent sănătoasă;
 persistenţa infecţiei reprezintă prezenţa în continuare a bacteriilorizolate iniţial prin
urocultură în ciuda tratamentului aplicat, cu sau fără semn deinflamaţie;
 recidiva presupune reapariţia bacteriuriei, dar cu alt germen decâtcel izolat iniţial;
 suprainfecţia semnalează prezenţa unui nou germen patogen cusemne evidente de
infecţie.
 CAPITOLUL II. ANATOMIA și FIZIOLOGIA
APARATULUI EXCRETOR

2.1 Anatomia aparatului excretor

Aparatul excretor sau urinar face parte

dintre aparatele de export ale materiei,
deoarece prin el se elimină produși toxici
rezultați din metabolismul tisular.
Aparatul urinar se compune din:
- rinichi, organul secretor;
- căile de eliminare;
- bazinet;
- ureter;
- vezica urinară;
- uretra.
Fig. 1 Aparatul excretor

2.1.1Rinichiul
În mod normal se găsesc 2 rinichi, drept și stâng.
Rinichii sunt situați în regiunea cea mai profundă a cavitații abdominale, de o parte și
de alta a coloanei vertebrale. Rinichiul stâng este situat cu o jumatate de corp de vertebră mai
sus decât cel drept. Sunt organe retroperitoneale și ocupă un spațiu numit lojă renală. Forma
rinichiului este asemănătoare unui bob de fasole. Cei doi rinichi sunt așezați față în față cu
concavitatea spre coloana vertebrală. Greutatea rinichilor este de aproximativ 300 g.
Parenchimul renal este friabil, rupându-se cu ușurință în cursul traumatismelor. Suprafața
rinichiului, de culoare rosie-brună, este netedă și lucioasă.
Rinichiul prezinta :
- 2 fețe: una anterioară, una posterioară;
- 2 margini: una laterală convexă, una medialăconcavă;
- 2 extremități: polul superior, polul inferior.
 Fig. 2 – Rinichiul – secțiune transversală

Marginea medială corespunde hilului renal, care reprezinta locul de intrare și ieșire al
elementelor pedicolului renal: vasele renale și bazinetul,
În interiorul rinichiului, hilul se prelungește cu o scobitură =sinusul renal.
Rinichiul este acoperit la suprafață de o capsula fibroasă, formată dintr-o rețea de fibre
conjunctive și elastice. Pe secțiune longitudinală, rinichii sunt formați dintr-o zonă externă =
corticală renală și o zonă internă = medulară. Medulara conține niște formțiuni asemănătoare
unor trunchiuri de con = piramide renale sau Malpighi. Piramidele se termină cu o suprafață
convexă = papilă renală, care este perforată cu 15-20 orificii = aria cribrosă. Fiecare papilă se
deschide în câte un calice renal. Prin orificiile papoilaree se deschid în calice, tubii urinari.
Lobul renal este alcătuit dintr-o piramida Malpighi impreună cu substanță corticală
corespunzătoare. Numărul lobilor renali este egal cu cel al piramidelor renale Malpighi.
Nefronul este unitatea anatomică și funcțională a rinichiului. Fiecare rinichi conține
aproximativ un milion de nefroni. Nefronul este alcătuit dintr-un corpuscul renal și un sistem
tubular ce formează tubul urinifer. Corpusculul renal sau Malpighi este situat în zona corticală.
El este alcatuit dintr-un glomerul vascular și o capsulă epitelială cu pereți dublii care-l
inconjoară = capsula Bowman.
Capsula Bowman prezintă:
 a) un pol vascular care reprezintă locul de pătrundere și ieșire al vaselor în corpusculul
renal: arteriola aferentă care pătrunde în corpuscul se capilarizează și se continuă cu
arteriolă eferentă care iese din corpuscu.
Celulele mioepiteliale + celulele și fibrele nervoase din jur = aparatul neuromioepitelial
sau juxtamedular cu rol în reglarea debitului sanguin și al presiunii arteriale.
b) in partea opusă polului vascular, se afla polul urinar care se contiună cu primul
segment al tubului urinifer = tubul contort proximal.
Tubul urinifer sau renal continuă corpusculul renal și este format din 3 părți principale:
- tubul contort proximal care prezintă o porțiune în zona corticală și una în zona
medulară
- ansa lui Henle, un tub în forma de „U”, care prezintă o ramură descendentă și una
ascendentă. Ramura ascendentă este mai groasă și revine până în vecinatatea
polului vascular glomerular. L locul de contact, peretele acestui tub este mai
ingroșat și formează maculă densă, care se gasește langă aparatul juxtaglomerular.
c) tubul contort distal este porțiunea de la maculă densă până la vărsarea în tubul colector
care se deschide în calice.
Rinichiul este irigat de o vastă rețea arterială care provine din artera renală, ramura a
aortei abdominale. Aceasta se divide în interiorul rinichiului, ajungând în final la nivelul
glomerulului renal.

Fig. 3 – Structura nefronului: 1

– capsula Bowmann; 2 – glomerul
renal; 3 –arteriolă aferentă; 4 –
arteriolă eferentă; 5 – capilare; 6 – tub
contort proximal; 7 – ansă Henle; 8 –
tub distal; 9 – tub colector; 10 – venulă.

Inervația rinichului este

asigurată de fibre simpatice, provenite din segmentele toracice 10, 11 și 12 ale măduvei
spinării.
 2.1.2Bazinetul
Bazinetul sau pelvisul renal reprezintă primul rezervor de acumulare al urinei și se
formează prin confluența calicelor renale. Calicele renale sunt tuburi membranoase mici în
care se deschid papilele renale.
Bazinetul prezintă o față anterioară, o față posterioară și doua margini: una superioară
și alta inferioară, care converg de la bază la vârf. Baza este îndreptată în sus și în afară, și la
nivelul ei se găsesc calicele renale mari. Vârful bazinetului este situat în jos și înăuntru și se
continuă cu ureterul.
Vena renală, arterea renală și bazinetul, împreună cu nervii și limfaticele renale,
formează pediculul renal.

2.1.3Ureterul
Ureterul este un conduct lung de 25-30 cm care continuă bazinetul și se deschide în
vezica urinară.
Este situat retroperitoneal. După traiectul pe care îl are, i se descriu două porțiuni:
- abdominală care corespunde peretelui lombar și fosei iliace, până la strâmtoarea
superioară a bazinului;
- pelviană, situată în bazin.
Calibrul ureterului este neunioform, prezentând porțuni mai înguste între care se găsesc
porțiuni mai dilatate.
Peretele ureterului este format din trei tunici concentrice:
- tunica externa sau adventiția este conjunctiva;
- tunica musculară sau medie este formată dintr-un strat muscular intern,
longitudinal și unul extern circular;
- tunica internă sau mucoasa care prezintă numeroase cute longitudinale, având pe
secțiune transversală un aspect stelat.
Vascularizația ureterului:
- arterele provin din arterele:
• renale,
• spermatice/ovariene,
• vezicale inferioare,
 • deferențiale.
- venele converg spre vena iliacă internă;
- limfaticele merg spre ganglionii lombari.
Inervația este simpatică și parasimpatică.

2.1.4 Vezica urinară

Vezica urinară este un organ musculo-cavitar cu funcție de rezervor: acumulează urina,
care se scurge continu prin uretere și elimină urina ritmic în exterior, de 4-5 ori în 24 ore, prin
actul micțiunii.
Forma și asezarea vezicii urinare variază cu vârsta și gradul de umplere sau golire:
- la făt și nou-născut este un organ abdomino-pelvin, așezat înapoia simfizei
pubiene;
- la adult este un organ pelvin, care numai când este plină, depașește prin partea
superioară simfiza pubiană și vine în raport cu peretele abdominal.
Vezica urinară ocupă loja vezicală, fiind delimitată:
- anterior, de simfiza pubiană;
- posterior de fundul de sac Douglas care: - la bărbat o separă de rect;
- la femeie de uter și ligamentele late;
- superior, de peritoneu;
- inferior, baza sau fundul vezicii vine în raport cu prostata, veziculele seminale și
canalele deferențiale sau cu peretele anterior al vaginului și colul uterin.
Peretele vezicii este format din trei tunici: tunica externă sau seroasă, tunica musculară
formată din 3 straturi de fibre musculare netede , tunica internă sau mucoasă care are o culoare
roșiatică.
La examenul endoscopic pereții interiori ai vezicii urinare prezintă numeroase cute sau
coloane, iar la bătrâni au aspect areolat, datorită unor depresiuni.
La nivelul bazei vezicii urinare se observă orificiile ureterale, situate posterior și
orificiul uretral situat anterior.

2.1.5 Uretra
 Uretra la bărbat este un organ comun aparatului urinar și genital, deservind micțiunea
cât și ejaculația.
Uretra se prezintă sub forma unui conduct cu traiect și calibru neuniform, începand la
nivelul orificiului uretral al vezicii urinare și terminându-se la nivelul orificiului extern, situat
la extremitatea liberă a penisului.
În funcție de regiunile, pe care le străbate, uretra se împarte în 3 porțiuni:
- uretra prostatică,
- uretra membranoasă ,
- uretra spongioasă sau cavernoasă.
Uretra este formata din tunica:
- mucoasă,
- submucoasă,
- musculară.
Uretra feminină este mai scurtă și mai largă decât la bărbat. Orificiul extern se
deschide sub clitoris. Deoparte și de alta a orificiului extern se deschid canalele unor glande
asemănătoare prostatei.
Uretra feminină este formata dintr-o tunică musculară, ale cărei fibre musculare netede
sunt dispuse:
- strat longitudinal intern,
- strat circular extern,
Deasemenea prezintă o tunică mucoasă.
Ambele tunici sunt învelite de corpul spongios al uretrei, care prezintă un țesut erectil
mult mai redus decât la bărbat.

2. 2 Noțiuni de fiziologie
Rinichiul este un organ de imporțanta vitală, are numeroase funcții, între care funcția
principală constă în formarea urinei. Prin aceasta se asigura epurarea organismului de substanțe
toxice. Formarea urinei se datorează unui mecanism complex de filtrare la nivelul glomerulilor și
de reabsorbție și secreție la nivelul tubilor, prin filtrarea glomerulară se formează urina primitivă
(150 1 urina primitivă/24 ore, din filtrarea a 1500 1 plasma). Urina primitivă are compoziția
plasmei, dar fără proteine, lipide și elemente figurate. Conține deci apă, glucoză, uree, acid uric
și toți electroliții sângelui.
În faza următoare, la nivelul tubilor care reabsorb cea mai mare parte a filtratului
glomerular, se formează urina definitivă. Totuși la acest nivel se face o selectare: tubii reabsorb
total sau în mare cantitate substanțele utile și în cantitate mică, pe cele toxice. Substanțele utile
sunt substanțe cu prag, care sunt eliminate prin urină numai când concentrația lor sanguină a
depașit limitele fiziologice (apă, glucoză, NaCl, bicarbonate). Substanțele toxice sunt substanțe
fără prag, eliminarea lor urinară făcându-se imediat ce apar în sânge.
Apa este reabsorbită în proporție de 99%, glucoza în întregime, sărurile și în particular
clorura de sodiu, în proporție variabilă (98-99%). Substanțele toxice nu sunt reabsorbite decât în
proporție mai mică (33% uree, 75% acid uric). Rinichiul are și proprietați secretorii, putând
elimina și chiar secreta unele substanțe, ca amoniacul, cu rol foarte important în echilibrul acido-
bazic.
Deci, procesul de formare a urinii cuprinde o fază glomerulară, în care prin filtrare se
formează urina initială și o fază tubulară, în care prin reabsorbție și secreție se formează urina
definitivă. Caracterul de urină definitivă este dobândit de tubii distali prin procesul de
concentrare, sub influența hormonului retrohipofizar. După cantitatea de apă pe care o are la
dispoziție, rinichiul elimină unele substante într-o cantitate mai mare sau mai mică de apă,
rezulând o urină cu densitate variabilă.
Urina formată permanent - diureza (1,5-2,5 ml/min) -se depozitează în vezica urinară,
de unde când se acumulează o anumită cantitate (250-300 ml), se declanșează reflex micțiunea-
deschiderea sfincteralui vezical și golirea vezicii.
Micţiunea - este un act conștient, deschiderea și închiderea sfincterului vezical putând
fi comandate voluntar. Rinichiul are și rol predominant în menținerea echilibrului acido-bazic,
prin eliminarea de acizi și cruțarea bazelor, menținând pH-ul la cca. 7,35. Rinichii mai asigură
constanța presiunii osmotice a plasmei eliminând sau reținând, după caz, apa și diferiți
electroliti.
În concluzie, rinichii îndeplinesc în organism trei functii de bază:
- funcția de epurație sanguină;
- funcția de menținere a echilibrului osmotic;
- funcția de menținere a echilibrului acido-bazic.
 Alterarea acestor funcții conduce la apariția sindromului de insuficiență renală, urmată
uneori de instalarea comei uremice.
Pe cale umorală un rol principal au:
- hormonal antidiuretic (ADH) hipofizar, cu acțiune în tubul contort distal și colector, care
conduce la reabsorbția apei, rezultând oligurie și concentrare de urina;
- mineralocorticoizii = aldosteronul au acțiune în tubii distali, conducând la reabsorbția Na+
și K+;
- parathormonul facilitează mobilizarea sărurilor din oase și stimulează eliminarea renală de
fosfați și K+ , și reținerea de Na+ și Ca2+;
- hormonii tiroidieni participă la intensificarea metabolismului proteic, celular, în general, cu
creșterea cantitații produșilor finali și a diurezei..
 CAPITOLUL III.
INFECȚIA URINARĂ

3.1 Definiție
Infecţia urinară (IU) reprezintă starea patologică provocată de prezenţaactivă a
germenilor nespecifici în urină, însoţită de simptomatologia clinicăcorespunzătoare.
Infecţiile urinare survin pe o stare de dezechilibru între invazia microbiană aaparatului
urinar şi mijloacele de apărare a organismului gazdă. Aceste infecţiiapar încă din copilărie,
adesea, fiind legate de anomalii ale tractului urinar. Laadult ele sunt mai frecvente, predomină
la sexul feminin, unde particularităţileanatomice şi traumele locale legate de funcţia genitală o
favorizează, ca apoisă crească semnificativ la vârsta a 3-a prin modificările de statică pelvină
saumodificări la nivelul aparatului urinar inferior, ce favorizează staza.
Infecţia tractului urinar cel mai frecvent este determinată de germenii gramnegativi de
origine intestinală, în special E.coli cu o pondere de 85-90% (secunosc peste 150 specii de
E.coli, patogenice fiind 7). Alţi germeni acoperărestul de 10-15%.

3.2 Etiologie
Agenții patogeni ai infecțiilor urinare nespecifice sunt reprezentați în
majoritateacazurilor (85-90%) de bacilii gram-negativi: Escherichia coli (75%), Proteus
mirabilis,Klebsiella, Pseudomonas aeruginosa (piocianic), Enterobacter. Infecțiile determinate
de cocigram-pozitivi au o incidență mai redusă: Streptococcus faecalis (enterococ),
Staphylococcus(aureus, epidermidis, saprophyticus). Majoritatea infecțiilor urinare curente se
produc cumicrobi din flora autologa, în special din flora intestinală.
Infecțiile urinare nosocomiale (iatrogene), frecvente în serviciile de urologie datorită
manevrelor instrumentale variate și utilizării largi a diferite catetere (uretral, nefrostomie
etc),sunt cauzate de E. coli (55%), Klebsiella (17%), Proteus (13%), Pseudomonas și, mai rar,
decoci gram-pozitivi. Flora nosocomială poate fi diferită de la un serviciu la altul și acest
aspecttrebuie cunoscut. Bacteriile sunt rezistente la antibiotice și sunt deseori asociate.
 Fig. 4 – Escherichia coli

3.3 Patogeneza
Căile de patrundere ale bacteriilor în tractul urinar sunt:
– calea ascendentă;
– calea hematogenă;
– calea directă;
– calea limfatică.
Calea ascendentă sau canaliculară este principala cale de infectare a arborelui urinar,
implicată în peste 90% din infecțiile urinare. Aceasta cale este susținuta de argumente clinice
și experimentale. Ascensiunea (uretră» vezică» ureter » bazinet » rinichi) este facilitate
deproprietățile uropatogene (fimbrii, hemolizine, aerobactine) ale bacteriilor din flora
intestinală sau, în lipsa acestor proprietati, de o serie de factori favorizanti (reflux vezico-
ureteral, stazaurinară etc). Bacteriile enterice gram-negative colonizează inițial regiunea
perineală,vestibulul vaginal și meatul uretral, adaugându-se florei microbiene saprofite
obșnuite la acestnivel. Receptivitatea epiteliului vaginal și a uroepiteliului, variabilăși
dependentă de factorigenetici, este importantă în colonizarea inițiala a uretrei și vezicii.
Calea hematogenă este rară, dar posibilă în prezența unor factori
predispozanți.Agentul patogen observat în mod obișnuit este stafilococul auriu (90%),
provenit din focareinfecțioase situate la distanță: stafilococie cutanată, osteomielită, abces
dentar. Caracteristică este afectarea parenchimului renal (corticală).
Calea directă deasemeni rară, poate fi întâlnită în următoarele circumstanțe:
– comunicare patologică cu tubul digestiv (fistula vezico-sigmoidiană neoplazică) sau
cuvaginul (fistula vezico-vaginală);
– după anumite intervenții chirurgicale specifice urologiei: nefrostomie,
nefrolitotomiepercutanată, ureterosigmoidostomie, enteroplastii.
Calea limfatică este înca admisă, deși probe convingătoare nu există, în
afaralegăturilor limfaticelor colonice și rectale cu rinichiul, prostata și vezica. Afectarea
rinichiuluipe cale ascendentă limfatică periureteralăși peripielică este deasemeni
posibilă.Infecția urinară apare ca urmare a perturbării echilibrului între bacteriile patogene
șiorganismul gazdă.Virulența bacteriană este variabilăși influențează în mod evident
probabilitatea ca oanumită tulpină microbiană, odată ajunsă în vezică, să determine o infecție
urinară. Nu toatetulpinile de E. coli sunt apte să infecteze tractul urinar normal și un număr
redus de serotipuri(O, K și H) au proprietati uropatogene. Aderența bacteriilor la celulele
epiteliale uroepitelialeeste foarte importantă în inițierea infecției. Astfel, E.coli și Proteus
prezintă fimbrii (pili) careasigură mobilitatea și aderența de receptori specifici ai celulelor
uroepiteliale. Între altecaracteristici care conferă o anumită virulență (cantitatea de bacterii,
capacitatea de adaptarela pH-ul și mediul urinar, flageli, hemolizine, sinteza de endotoxine),
reținem și capacitatea dea produce urează. Bacteriile ureolitice (Proteus în special, Klebsiella)
scindează ureea urinară în CO2 și amoniu. Excesul de amoniu și carbonat rezultat și
alcalinizarea urinilor favorizează formarea calculilor de fosfat amoniaco-magnezian (struvit) și
carbonat apatit, contribuind lainstalarea unui cerc vicios: infecție X calcul X infecție
persistentă. Bacteriile se pot cantonaîn calculi, contribuind astfel la ineficiența antibioterapiei.
În ceea ce privește organismul gazdă, este de înteles că integritatea morfo-funcțională a
tractului urinar și a uroteliului conferă protecție în fața agresiunii bacteriene. Astfel
fluxulurinar normal, unidirecțional dinspre papila renală spre meatul uretral, contribuie la
spălareatractului urinar. Micțiunea completă conferă vezicii urinare, în mod obișnuit prima
etapă încolonizarea bacteriană, capacitatea de a se „curăța” (steriliza) în 2-3 zile. Sistemul
sfincterianuretral și al colului vezical, sistemul antireflux al jonctiunii uretero-vezicale sunt
veritabileecluze ce limitează colonizarea bacteriană ascendentă. Prin peristaltica sa normală,
ureteral accelerează progresiunea urinii către vezica, atenuând capacitatea de ascensiune a
microbilor.La nivelul rinichiului, corticala este mult mai rezistentă la infecție decât medulara.
Rezistențascăzută a medularei se explică prin reducerea, la acest nivel, a mijloacelor de
apărare umorale și celulare datorită mediului hiperosmolar, fluxului sanguin redus și stării
hipoxice amedularei.
Importante sunt și mecanismele de antagonizare a aderenței bacteriene: proteina
Tamm-
Horsfall (uromucoidul); imunoglobulinele urinare; mucopolizaharidele mucoasei
vezicaledispuse într-un strat subțire care acoperă celulele epiteliului vezical; curgerea urinii
șievacuarea vezicii.
Compoziția urinii are un rol important în apărarea tractului urinar împotriva
infecțiilor,inhibând dezvoltarea bacteriană prin hiperosmolaritate, concentrație crescută a
ureei, pH acid.Deși acizii organici urinari de proveniență alimentară reprezintă un substrat
favorabilmetabolismului și creșterii bacteriene, pe de alta parte, aceștia inhibă multiplicarea
bacteriană,scăzând pH-ul urinar. Prezența glucozei în urina diabeticilor inhibă fagocitoza și
favorizează infecția. Diureza apoasă diluează substanțele antibacteriene și
favorizeazămultiplicareamicrobilor în vezică, dar poate avea efecte favorabile prin scăderea
hiperosmolarității șicreșterea fluxului sanguin în medulara renală, facilitând accesul
fagocitelor și pătrundereaantibioticelor la acest nivel. La bărbați, se adaugă rolul bactericid al
secreției prostatice, careconține zinc, considerat bactericid.
Factorii favorizanți ai infecțiilor urinare sunt numeroși:
 Sexul și activitatea sexuală. Infecția urinară este mai frecventă la femei decât la
bărbați.Uretra feminină mai scurtă (4 cm), precum și apropierea meatului uretral de
regiuneaperianalăși de vestibulul vaginal, colonizate cu bacterii enterice gram-
negative,facilitează contaminarea uretrei și vezicii (tuse, strănut). Celulele epiteliale ale
mucoasei vaginalefavorizează aderența și colonizarea bacteriană. Actul sexual este, pentru
femei, un factorprecipitant major. La bărbați, frecvența infecțiilor urinare este mai redusă
deoarece uretralungăși proprietățile antibacteriene ale secreției prostatice conferă protecție.
Mucoasaprepuțului favorizează însa, în absența igienei locale, colonizarea cu bacterii
patogene. După 60 de ani există o tendință la egalizarea incidenței infecției urinare la cele
două sexe, datorită apariției, labărbat, a unor uropatii obstructive, care determină staza urinară
și necesită cateterism uretral.
 Sarcina predispune la infecție urinară prin tonusul și peristaltica ureterală diminuate,
prinincompetența tranzitorie a joncțiunii uretero-vezicale. În ultimul trimestru al sarcinii
seadaugă compresiunea ureterală realizată de uterul gravid. Cateterismul uretral crește riscul
deinfecție urinară. La gravide, bacteriuria, chiar asimptomatică, este periculoasă, crescând
risculde apariție a pielonefritelor și complicațiilor fetale grave. Pentru a reduce acest
risc,tratamentul cu antibiotice este necesar.
 Diabetul zaharat scade capacitatea de apărare a tractului urinar împotriva
infecției.Neuropatia diabetică afectează, prin pareza detrusorului, evacuarea
vezicală.Cateterismuluretral, necesar uneori, sporește riscul de infecție urinară. Glicozuria
favorizează multiplicarea bacteriană,iar leziunile vasculare și glomerulare importante cresc
susceptibilitatea rinichiului pentruinfecție. Pielonefritele apar frecvent la diabetici și
complicațiile tind să fie severe: necrozapapilara, pielonefrita emfizematoasă, abces perirenal.
 Uropatia obstructivă are cauze variate (litiaza urinară, adenom de prostată, stricturi
uretrale, cauze congenitale, tumori) și favorizeazăinfecția urinară prin stază urinară,
hiperpresiune șidiminuare a fluxului sanguin (perete vezical, parenchim renal). Infecția
supraadaugată obstrucției poate determina distrucția rapidă a parenchimului renal și, de aceea,
îndepartareaobstacolului este necesară. Chiar calculii care nu produc obstrucție trebuie
îndepartați,deoarece leziunile traumatice ale mucoasei tractului urinar favorizează colonizarea
bacteriană iar anumiți calculi (de infecție) conțin bacterii.Fragmentarea prin litotriție intra- sau
extracorporeala crește riscul infecției urinare prin eliberarea bacteriilor și de aceea
antibioticoterapia profilactică este utilă.
 Vezica neurogenă are cauze variate: tabes, scleroza multiplă, diabet zaharat,
fracturimielice ale coloanei cu paraplegie, accidente vasculare cerebrale. Golirea ineficientă a
vezicii și staza urinară consecutivă predispun la infecție urinară. Cateterismul uretral, uneori
dedurată, precipită apariția infecției. De aceea, în scop preventiv, cateterismul
uretralintermintent e preferat sondei uretrale à demeure.
 Refluxul vezico-ureteral. O joncțiune uretero-vezicală normală, competentă,permite
pătrunderea intermitentă a urinii din ureter în vezică și împiedică fluxul invers, maiales în
cursul evacuării vezicale. Rinichiul este astfel protejat față de presiunea ridicată
endovezicalăși de eventuală contaminare cu urina vezicală infectată.Când joncțiunea
ureterovezicală este incompetentă, probabilitatea instalării unei infecșii urinare înalte este
inevitabilă. Cu puțineexcepții, pielonefrita, îndeosebi cea cronică, este secundarărefluxului
vezico-ureteral. Mecanismul de valvă, princare refluarea vezico-ureterală a urinii este
împiedicată, include:
– lungimea adecvată a ureterului, în special în porțiunea submucoasă;
– implantarea oblică în peretele vezical;
– continuitatea musculaturii longitudinale ureterale și a tecii Waldeyer cu trigonal superficial
și profund (complex uretero-trigonal integru).
Cauzele refluxului vezico-ureteral sunt în primul rând congenitale, dar pot fi și dobândite.
Astfel cistitaacuta poate determina, prin edem în jurul orificiului ureteral, reflux vezico-
ureteral tranzitor. Menționăm șiunele cauze iatrogene: sondă ureterală „dublu J” autostatică,
meatotomia ureterală, rezecțiaunui ureterocel, rezecția orificiului ureteral în tumorile vezicale
juxtaorificiale.Refluxul cu urină infectată precipită evoluția spre pielonefrită cronică: inițial,
răspunsinflamator marcat cu infiltrare celulară, apoi fibroză sclero-atrofiantă.
 Cateterismul uretral cu sonda Foley, precum și alte manevre instrumentale specific
urologiei (cistoscopie, rezecție endoscopică) favorizează pătrunderea bacteriilor în
vezică.Riscul major este reprezentat de cateterismul uretral de durată, chiar dacă există un
system închis de colectare a urinii. Majoritatea pacienților cu sondă uretrală menținută peste
2săptămâni fac infecție urinară. Contaminarea vezicii se realizează pe două căi: prin coloana
deurină din lumenul sondei și prin pelicula de mucus uretral din jurul acesteia.
Încrustațiilecalcare care apar la vârful sondei conțin bacterii și favorizează persistența infecției
urinare.Majoritatea infecțiilor urinare de cateter au o simptomatologie ștearsă (doar piurie),
dar alteorie posibilă apariția unor infecții genitale asociate uretritei de sondă (prostatita
acută,epididimita acută). Bacteriemia cu bacili gram-negativi, deși mai rar observată astăzi,
esteposibilă.
 Prostatita bacteriană cronică. Infecția bacteriană cronică a prostatei favorizează
infecțiaurinară recidivantă, fiind o sursă continuă de infectare a urinii. Cele mai multe
antibioticedifuzeaza insuficient în prostatăși, după tratament, bacteriile persistente în secreția
prostatică pot reinfecta urina. Infecția ascendentă a tractului urinar superior și epididimita
suntcomplicații potențiale ale prostatitei cronice.
 3.4. Simptomatologie
Simptomatologia clinciă a unei infecţii urinare estefoarte variată fiind determinată de
localizarea acesteia, virulenţa germenilorprovocatori, prezenţa tarelor asociate, etc. Tabloul
clinic detaliat al infecţiilorurinare în funcţie de substratul afectat îl vom descrie ulterior. În
cele ce urmeazăvom aminti doar trei grupe de sindroame pe care acestea le provoacă:
Sindromul infecţios, care constă în apariţia febrei, frisoanelor, transpiraţiei,asteniei, adinamiei
şi cefaleei;
Sindromul manifestărilor clinice locale,care este dependent de localizareaprocesului infecţios
şi constă în: durere lombară, suprapubiană, testiculară sauperineală, polachiurie, disurie,
oligurie etc.
Sindromul digestivconstă în inapetenţă, greţuri, vărsături, tulburări detranzit.

3.5. Forme clinice

3.5.1 Pielonefrita acută
Definiţie: nefropatie interstiţialăinfecţioasă acută, mai frecvent de originebacteriană, ce
afectează sistemul collector renal şi parenchimul. Pielonefritele reprezintăaproximativ 15%
din totalul infecţiilorurinare necomplicate. Sunt întâlnitepredominant la femei, iar maximul de
incidenţă este de 20-40 de ani.

Tabloul clinic
Triada febră + dureri lombare + piurie este de cele mai multe oriedificatoare. Debutul
este în general brusc, manifestat prin febră (39-40ºC),frisoane, alterarea stării
generale.Durerea este intensă, localizată bilateral cel mai des (dar şi unilateral)putând atinge
caracterele unei colici nefretice. Se poate însoţi de fenomene decistită (polakiurie, usturimi
micţionale, senzaţie de micţiuni imperioase, piurie,multe paciente descriu acest sindrom
cistitic precedând apariţia febrei,durerilor). Alte manifestări: greţuri, vărsături, inapetenţă,
cefalee, mialgii,artralgii.
Forme clinice atipice:
 forma în care predomină dureri abdominale şi tulburări digestive;
 forma cu febră, fără alte manifestări.
 Investigaţii paraclinice
1. Examenul de urină este esenţial pentru afirmarea diagnosticului.Prezenţa leucocitelor în
număr mare în sediment izolate sau aglutinate, >10leucocite/mm3, este capitală, iar decelarea
cilindrilor leucocitari este sugestivăpentru afectarea parenchimului renal. Uneori se asociază
hematuria macroscopică redusă, ce se remite după faza acută. Atenţie! Persistenţahematuriei
sau apariţia hematuriei macroscopice sugerează fie existenţa alteiboli (tumoră renală, TBC,
litiază) fie complicarea pielonefritei cu necrozăpapilară. Urocultura recoltată înainte de
începerea tratamentuluiantibacterian va identifica germenul şi antibiograma ne va ajuta în
stabilirea(corectarea antibioterapiei).
2. Hemoleucograma nu prezintă modificări specifice (leucocitoză cuneutrofile şi devierea la
stânga a formulei leucocitare). Testele de inflamaţie suntpozitive: creşterea VSH,
fibrinogenului şi proteinei C reactive.
3. Hemocultura este pozitivă la 10-25% din bolnavi, dar nu este derutină.
4. Explorările imagistice sunt utile pentru identificarea factorilorfavorizanţi mai puţin pentru
diagnosticul pozitiv (radiografia renală simplă,ecografia, urografia). Doar CT este utilă
diagnosticului pozitiv, semnalândmărimea globală sau localizată a rinichiului şi zonele
hipodense de formătriunghiulară cu aspect striat. (Nu se face de rutină, ci doar în cazurile care
evoluează spre abcese).
Diagnosticul diferenţial
1. Alte infecţii urinare (prostatita, cistita, pielonefrita cronică acutizată,abcesul renal,
perinefritele, pionefroza, TBC forma reno-vezicală).
2. Boli care prezintă dureri lombare sau abdominale: neoplasmul renal,infarctul renal, colica
renală, apendicita acută retrocecală, pancreatita acută,colecistita acută, anexita acută.
3. Alte boli: pneumonia bazală, glomerulonefrita acută difuză.
Atitudine terapeutică
Măsuri generale:repaus la pat (până la remisiunea febrei);hidratare per os sau
parenteral;dietă normosodată;medicaţie simptomatică: antalgice, antipiretice,
entiemetice;spitalizare (pentru cazurile grave sau medii).
Antibioterapia se începe după recoltarea uroculturii!Fie asocierea: betalactamină
(Ampicilină, cefalosporină degeneraţia I) + aminoglicozid (Gentamicin, Amikacin), fie
fluorochinolone i.v. (Pefloxacin 400mgx2/zi sauCiprofloxacin 200mgx2/zi).Se va continua
după dispariţia febrei cu un antibiotic eficient Ofloxacin (Zanocin OD –400 mg- 1 tb pe zi,)
Augmentin, saualt antibiotic, conform antibiogramei) până la 14 zile de tratament(pentru
pielonefrita acută necomplicată).Recent introdus în practica medicală este
LEVOFLOXACINA (Tavanic) oquinolonă de ultima generaţie ce poate fi administrată atât
oral cât şi intravenos eficacitatea sa remarcabilă fiind dovedită în infecţii complicate cu
germenirezistenţi la antibioticele obişnuite (Proteus, Pseudomonas, Klebsiella
sauEnterobacter).La cazurile complicate (litiază, diabet etc) este recomandată
prelungireaantibioticului până la 6 săptămâni.
Formele uşoare pot beneficia de tratament cu quinolone de generaţia a IIa(Ofloxacin,
Pefloxacin), timp de 14 zile de la început.Verificarea eficacităţii tratamentului se face prin
repetarea uroculturii laminim 3-10 zile de la începerea tratamentului. Prezenţa
bacteriurieiasimptomatice trebuie să determine identificarea unui factor favorizant sau
ocomplicaţie şi o cură prelungită de antibiotice (6 săptămâni).
Corectarea (îndepărtarea) factorilor favorizanţi ai pielonefriteiacute:
- îndepărtarea obstrucţiei care, prin staza creată, favorizeazăreapariţia infecţiei
(tratamentul litiazei reno-ureterale,adenomectomie sau rezecţia endoscopică a
prostatei, etc);
- corectarea refluxului vezico-ureteral;
- igiena personală riguroasă;
Profilaxia reapariţiei pielonefritei acute:
- evitarea costipaţiei;
- aport lichidian crescut pentru a asigura o diureză abundentă;
- micţiuni regulate (înainte de culcare, după contactul sexual, etc).
Complicaţiile:
Cele două complicaţii majore ale pielonefritei acute sunt: pionefroza şiabcesul
perirenal.
Pionefroza este rezultatul apariţieiinfecţiei într-un rinichi “obstruat”, acut saucronic. Drenajul
cât mai rapid, sub protecţieantibiotică, este vital pentru a prevenidistrugerea ireversibilă a
rinichiului. Acest lucruse poate realiza prin nefrostomie percutanată.Atunci când puroiul este
prea gros este necesarăintroducerea unui tub larg de nefrostomie. Dacăfuncţia rinichiului este
afectată şi nu se ameliorează sub nefrostomie,nefrectomia se impune.Şi abcesul perinefretic
poate fisecundar pielonefritei acute. Iniţial, infecţiaeste “blocată” de fascia Gerota, dar dacă
este depăşită această barieră, supuraţia sepoate întinde la organele vecine. Drenajulchirurgical
sub protecţia antibioticului seimpune. Dacă rinichiul se dovedeşte ulteriora avea o funcţie
compromisă, nefrectomiaeste soluţia terapeutică.
3.5.2 Pielonefritele cronice
Definiţie: nefritele interstiţiale cronice de origine microbiană, ceafectează toate
structurile rinichiului (sistem colector, ţesut interstiţial)caracterizate anatomopatologic prin
existenţa cicatricilor renale.
Există pielonefrite cronice care apar în contextul obstructiv (hidronefrozecongenitale
prin anomalii ale joncţiunii, litiază ureterală, litiază coraliformă,tumori de cale excretorie,
fibroză retroperitoneală, obstacol cervico-prostaticevoluând de mult timp cu
ureterohidronefroză bilaterală etc). De multe ori,datorită evoluţiei lente sunt descoperite
întâmplător sau prin apariţia unorcomplicaţii (suprainfecţie bacteriană). Parenchimul renal este
subţiat, laminatîn jurul cavităţilor renale destinse. În ciuda acestui aspect funcţia
rinichiuluiafectat se menţine în limite normale o perioadă de timp. Dacă obstacolul nueste
îndepărtat se produce distrugerea completă a rinichiului, parenchimul fiindînlocuit cu un ţesut
fibros.
Veritabilele pielonefrite cronice sunt cele microbiene. Frecvent acesteasunt asociate cu
o suferinţă urologică care le agravează evoluţia. Cauza lor paresă fie legată de existenţa unui
reflux vezico-ureteral asociat infecţiei urinare încopilărie sau, în cazul adulţilor, ca rezultat al
bacteriuriei persitente întreepisoade repetate de pielonefrită acută.
Pielonefrita cronică poate fi unilaterală sau bilaterală şi are o evoluţie lentprogresivă
spre insuficienţă renală cronică.
Rinichii pielonefritici sunt mai mici de volum, asimetrici, cusuprafaţă neregulată,
leziunea anatomo-patologică cel mai frecventîntâlnită fiind cicatricea renală focală sau difuză.
Microscopic se constată leziuni dispuse parcelar, constând din leziunitubulare asociate
cu zone de inflamaţie şi fibroză.
Diagnostic clinic
Manifestările clinice din pielonefrita cronică sunt nespecifice şi suntpolimorfe.
Antecedentele pot atrage atenţia: hidronefroză congenitală, obstacollitiazic, litiază
coraliformă, obstrucţie subvezicală prelungită (adenom periuretral, stricturi uretrale), reflux
vezico-ureteral în copilărie.
De multe ori pacientul prezintă infecţii urinare simptomatice recurente(tratate, în
majoritatea cazurilor, incorect sau incomplet sau, şi mai grav,neinvestigate corespunzător).
Alteori manifestările infecţioase sunt subclinice,nealarmante, bacteriuria asimptomatică fiind
descoperită incidental.
Atunci când leziunile renale sunt extinse şi funcţia renală este perturbatăpot apare
poliurie şi nicturie, polidipsie, hiperkaliemie şi acidoză, HTAmoderată, predominant
diastolică. Evoluţia spre insuficienţă renală cronică estesemnalată de apariţia asteniei fizice, a
oboselii permanente, cefalee, scădereponderală, inapetenţă, greţuri, vărsături, dureri osoase.
Diagnostic paraclinic
1. Examenul de urină:urină decolorată, cu densitate scăzută;leucociturie ± cilindri leucocitari ±
hematurie macroscopică; proteinurie redusă cantitativ (1-1,5g/zi) cu aspect electroforetic de
proteinurie tubulară. Proteinuria importantă poate fi întâlnită în pielonefritacronică cu reflux
vezico-ureteral;urocultura: este de obicei pozitivă, ceea ce permite un tratament ţintitconform
antibiogramei.
2. Explorările imagistice:
- Ecografia: atrofia renală, banda parenchimului îngustă, deformăriale rinichiului;
-Radiografia renala simplă + urografia: scăderea dimensiunilor rinichiului,contur neregulat –
secundar cicatricilor renale, reducerea indexuluiparenchimatos, calice dilatate, hipotone,
aplatizate, deviate. Se pot identificaurografic modificări legate de patologia urologică
favorizantă: hidronefrozacongenitală, megaureter, reflux vezico-ureteral, tumoră, calculi.
Diagnostic diferenţial
1. Nefritele interstiţiale cronice nebacteriene (contur renal regulat,absenţa bacteriuriei,
antecedente semnificative: consum de analgetice,expunere la toxice, hiperuricemie, boli
autoimune etc).
2. Pielonefrita acută (rinichi normali sau crescuţi în volum, fărămodificări morfologice la
urografie).
3. Nefropatia diabetică (volum renal normal sau crescut, proteinuria semnificativă, rinichi
simetrici).
4. Rinichi hipoplazic congenital (fără antecedente de infecţie urinară,diagnostic dificil!).
5. Glomerulonefrita cronică (reducerea simetrică de volum arinichilor, proteinuria >1,5g/zi,
predominanţa hematuriei).
Evoluţie, prognostic
Pielonefrita cronică unilaterală prezintă doar riscul apariţiei HTAsecundare având o evoluţie
benignă.Pielonefrita cronică bilaterală are un prognostic mai grav cu evoluţie lentprogresivă
spre IRC (15-20 de ani). Evoluţia lentă poate fi agravată prinacutizări repetate (episoade de
pielonefrită acută tratate incorect) persistenţaunui obstacol pe căile urinare, apariţia HTA,
factori nefrotoxici (de exempluantibiotice!), coexistenţa refluxului vezico-ureteral necorectat.
Tratament
 Măsuri generale (aceleaşi ca la pielonefrita acută). Dacă apare IRCregimul va trebui să
fie hipoptroteic.
 Antibioterapia trebuie să fie ţintită, conform antibiogramei evitândmedicaţia
nefrotoxică şi raportând dozele de antibiotice la funcţia renală.În cazul acutizării se vor face
cure de atac de 14 zile asociind 2antibiotice. Consolidarea acţiunii antibacteriene se va face cu
un tratamentintermitent de 10 zile pe lună cu doze de atac, cu schimbarea antibioticului
înfiecare lună, fapt ce diminuă riscul apariţiei rezistenţei la antibiotice. Pot fiutilizate în acest
scop: Ofloxacin, Pefloxacin, Ciprofloxacin, Augmentin,Biseptol, Nitrofurantoin.Sunt autori
care susţin o schemă terapeutică continuă, timp de 6 luni, cuun antibiotic în doză profilactică.
Acest tratament nu poate fi instituit decâtdupă un tratament de atac de 14-21 zile.Apariţia IRC
impune adaptarea dozelor de antibiotice la nivelulclearance-ului de creatinină. Exemplu:

Antibiotic Cleareance de creatinină (ml/min)

50 - 80 10 - 50 < 10
Ampicilină 1 g la 6 ore 1 g la 6 ore 1 g la 12 ore
Gentamicină 80 mg la 8 ore 80 mg la 12-24 ore 80 mg la 72 ore
Norfloxacin 400 mg la 12 ore 400 mg la 24 ore 400 mg la 24 ore
Ofloxacin 200 mg la 12 ore 200 mg la 24 ore 200 mg la 24 ore
Ceftriaxone 1,5 g la 12 ore 1,5 g la 24 ore 1,5 g la 24 ore
 Tratamentul urologic are în vedere corectarea sindromuluiobstructiv fie prin intervenţii
deschise (adenomectomie transvezicală,ureterolitotomie) cât şi endoscopice (TUR-P,
ureteroscopie, ESWL).Nefrectomia la cei cu pielonefrite cronice şi rinichi scleroatrofic cu
HTA
severă se recomandă rareori.
 Tratament imunomodulator poate fi recomandat în cazurile în careepisoadele de
acutizare devin frecvente. Poate fi folosit Urovaxom,1tb pe zi, 10zile pe lună, 3 luni
consecutiv sau un autovaccin.
 Terapia de substituţie renală. 15% din cazurile de IRCdecompensată la adult şi 30%
din acestea la copil au ca etiologie pielonefritacronică. Dializa cronică sau transplantul renal
reprezintă în final singuramodalitate de supravieţuire.
3.5.3 Pionefritele
Definiţie: colecţie purulentă limitată la parenchimul renal. Termenul depionefrită tinde
să fie înlocuit cu acela de nefrită bacteriană localizată, care, înfuncţie de precocitatea
tratamentului antibiotic va evolua fie spre vindecare fiespre abcedare.
Etiopatogenie: Înainte de era antibioticelor, peste 80% din abceselerenale ale adultului
erau de origine stafilococică. Astăzi acelaşi procent îlocupă bacteriile Gram negativ.
Factori favorizanţi:
 diabet, alcoolism, obezitatea, injectarea de droguri cu seringinesterile, chirurgia
deschisă sau endoscopică a tractului urinar sau digestiv;
 germenii Gram negativ pornesc de la nivelul aparatului urinar(reflux, contiguitate,
bacteriurie secundară pe un obstacol litiazic);
 germenii Gram pozitiv (stafilococul) pleacă de la un focar situat ladistanţă: focar
cutanat, dentar, pulmonar, orofaringian. Trebuie chestionatpacientul dacă nu a avut o
astfel de infecţie în urmă cu 2-3 săptămâni!
Diagnostic clinic
Anamneza: focar stafilococic cutanat, dentar, orofaringian(supuraţia renală poate să
apară atât la indivizii fără antecedente urologice câtşi pe fondul unei uropatii).
Semne generale: febră (39-400C), frisoane, greţuri, tulburări detranzit.
 Semne locale: dureri spontane sau provocate la nivelul regiuniilombare. Există cazuri
în care afectarea stării generale este pe primul plan întimp ce semnele locale sunt minime
(debut pseudogripal).
Diagnostic paraclinic
 Examene de laborator: ↑GA (15.000-20.000/mm3), ↑VSH, Hemocultura (recoltate în
perioada de frison). Urina este sterilă dacă nu existăcomunicare cu calea excretorie.
 Investigaţii imagistice:
 Ecografia, ieftin şi rapid, aduce informaţii capitale diagnosticului:o formaţiune
înlocuitoare de spaţiu, hipo sau anecogenă, frecventneomogenă, cu zone echogene de
periferie (“coaja abcesului”).Diferenţierea ecografică între o tumoră renală şi un abces
poate fidificilă.
 Computertomografia tranşează diagnosticul (masă rotundă sauovalară, densitate mai
mică decât parenchimul renal normal,densitate ce se atenuează în centru; după
injectarea substanţei decontrast se vizualizează vasele dilatate care circumscriu
abcesul(“semnul bordurii”).
 Arteriografia renală a pierdut mult din interes fiind utilă doar în cazurile în careun
cancer renal necrozat nu poate fi diferenţiat de un abces.
 Radiografia renala simplă şi urografia decelează prezenţa unei formaţiuniintrarenale
care modifică arborele pielo-caliceal, (sindromultumoral urografic), fără beneficiile
ecografiei sau mai alescomputertomografiei.
 Puncţia percutanată sub ghidaj ecografic sau CT, cu ac fin, poateextrage puroi care va
oferi baza unui tratament antibacterianţintit.
Diagnostic diferenţial
Într-o epocă în care orice sindrom febril este “înecat” în antibiotice,decapitând
procesul supurativ în faze iniţiale, diagnosticul diferenţial în fazaacută este dificil, în destule
cazuri diagnosticul adevărat nefiind niciodatăcunoscut.Clasic, diagnosticul diferenţial al
abcesului renal, mai ales cu tablouclinic atipic lua în discuţie: apendicita acută retrocecală,
colecistita acută,ocluzia, perforaţia viscerală, abcesul subfrenic, dar mai ales tumora
renalănecrozată, un chist renal infectat, pionefroza – forma închisă – sau perinefrita.
 Evoluţie
Conduita terapeutică incorectă sau întârziată permite evoluţia nedorităspre: drenaj
spontan al colecţiei (fistula reno-colică sau reno-duodenală);ruptura intraperitoneală a
abcesului; extensia abcesului în atmosfera perirenală;flegmonul “lemnos” al rinichiului; stare
septică generalizată.
Tratament
În stadiul acut, presupurativ, al nefritei bacteriene acute localizate cutratament
antibacterian energic, ţintit şi prelungit poate produce vindecarea.Alegerea antibioticelor este
intuitivă.În stadiul subacut sau cronic se pune în discuţie aspiraţia pe ac sub ghidajecografic,
care facilitează diagnosticul diferenţial de o tumoră necrozată şipermite efectuarea
antibiogramei din puroiul recoltat.Drenajul percutanat al colecţiei rămâne o soluţie viabilă
pentru pacienţiiselecţionaţi.Drenajul chirurgical larg este o procedură de elecţie pentru cele
maimulte abcese renale, evitând riscurile de contaminare intraperitoneală.Indiferent de tipul
drenajului ales vom introduce un tub în cavitate ce vafavoriza evacuarea completă a colecţiei.
Monitorizarea ecografică a colecţieieste de asemenea necesară.
3.5.4 Perinefritele
Definiţie: Perinefritele reprezintă inflamaţia atmosferei perirenalepropagate de la
pielonefrite, pionefrite sau pionefroze.Flegmonul perinefretic corespunde supuraţiei
perinefritei.Atenţie: dificultăţi de diagnostic datorate formelor torpide!
Factori favorizanţi: diabetul zaharat; organisme imunosupresate;traumatisme lombare,
după care apare un urohematom, când urina esteinfectată;
Căile de propagare: din focarul renal (abces, pionefroză), prin rupture directă a
colecţiei în atmosfera perirenală. Originea hematogenă esteconsiderată a fi sub 10% din
cazuri. Cel mai frecvent litiaza obstructivă sau ceacoraliformă sunt întâlnite la originea
perinefritelor. Germenii sunt cei maicunoscuţi în supuraţiile renale, în special cei Gram
negativ: E.Coli, Proteus,Klebsiella, Piocianic.
Anatomia patologică
Supuraţia se produce în spaţiul dintre capsula renală şi fascia perirenalăGerota, mai
ales anterior şi polar inferior, acolo unde grăsimea perirenală estemai abundentă. Odată
supuraţia constituită ea se poate dezvolta anterior spreperitoneu, ducând la peritonită, în jos,
producând o psoită sau în susdeterminând o reacţie pleurală sau cel mai frecvent posterior. În
faza acută,
flegmonul perinefretic este ca o colecţie purulentă limitată de o membrană maimult sau mai
puţin îngroşată. Când se cronicizează se transformă într-o coajăgroasă, cu o reacţie scleroasă a
grăsimii perirenale.
Diagnostic clinic
Debutul poate fi acut: febră (39-400C), frisoane sau insidios, cu instalareaprogresivă a
unui sindrom febril asociat cu alterarea stării generale (Atenţie!Semnele pot fi estompate de un
tratament antimicrobian ineficace).Perioada de stare asociază sindromul febril variabil cu
anorexie, scădereaîn greutate, astenie, stare generală influenţată, cu simptomele
suferinţeiurologice – tulburări de micţiune, piurie, hematurie, usturimi micţionale.În funcţie de
localizarea supuraţiei simptomatologia prezintăparticularităţi:
- cranială: paralizia sau ascensionarea diafragmului, reacţie pleurală;
- anterioară: semne de iritaţie peritoneală ce pot duce la confuzia cuun sindrom abdominal
acut. (Atenţie! Este posibilă fistulizarea spontană înperitoneu);
- inferioară: împăstarea flancului şi psoită cu poziţia vicioasă acoapsei, rotată extern şi în
flexie;
- posterioară: împăstarea regiunii lombare cu dureri amplificate înunghiul costovertebral prin
flexia laterală a corpului. Tegumentele regiuniidevin roşii, evidenţiindu-se şi o şi o bombare a
lor (tumoră fluctuentă).
Diagnostic paraclinic
Investigaţii de laborator:
- ↑VSH, ↑ GA >15.000/mm3, ↑proteinei C reactivă;
- hemocultură pozitivă în peste 20% din cazuri;
- urina este macroscopic normală iar urocultura rămâne negative atât timp cât supuraţia nu
comunică cu sistemul pielocaliceal.Piuria şi bacteriuria sunt frecvente. Atunci când există
bacteriurieîn contextul etiologic, antibiograma ne este de folos!
Investigaţii imagistice:
- Radioscopia toracică (± radiografia toracică) poate arătaascensiunea cupolei diafragmatice de
partea leziunii cu pierdereasau reducerea mobilităţii, opacifierea sinusului costodiafragmatic.
- Radiografia renală simplă poate decela modificări: dispariţiaumbrei m. psoas, scolioză cu
concavitatea spre leziune, eventualo litiază (în rest normală la 40% din pacienţi).
- Urografia este normală la aproximativ 20% din pacienţi.Modificări urografice posibile:
întârzierea secreţiei, rinichi mut,semne de pionefroză, abces renal sau hidronefroză. La
pacienţiicare nu au suferit operaţii anterioare se poate căuta mobilitatearinichiului în inspir
forţat, fluoroscopic sau ecografic.
- Ecografia poate identifica o masă anechogenă perirenală sauchiar o colecţie hipoechogenă.
Ghidajul ecografic pentru opuncţie din colecţie este foarte util şi fără riscuri majore.
- CT evidenţiază atât modificările rinichiului cât şi colecţiaperirenală, întinderea ei, orientând
conduita terapeutică.
Evoluţie, complicaţii
Dacă nu este tratat flegmonul perinefreticpoate evolua spre: fistulizare spre
tegumentele regiunii lombare; fistulizare prindiafragm spre pleură; fistulizare spre peritoneu,
colon, duoden; extindereasupuraţiei spre regiunea cranială sau spre coloana vertebrală (osteită
vertebrală,arahnoidită). Se poate instala în timp o stare de sepsis cronic cu perioade
deacutizare ce evoluează spre caşexie. Dacă se instituie un tratament incorect şiineficient cu
antibiotice se poate ajunge la un flegmon lemnos, o carapace careînglobează rinichiul,
pediculul şi/sau ureterul.
Diagnosticul diferenţial
Am luat în discuţie o sumă de afecţiuni ca şi diagnostic diferenţialîntrucât rata
mortalităţii prin flegmon perinefretic se menţine ridicată (peste25%, în cazul diabeticilor):
pleurezie purulentă, abces pulmonar, abcessubfrenic; cancer renal cu rinichi mut urografic,
forma febrilă, care depăşeştecapsula; pielonefrita acută, pionefrita; apendicita acută
retrocecală, colecistitaacută.
Tratamentul
Tratamentul chirurgical: incizia şi drenajul flegmonuluiperinefretic este obligatorie.
Dacă este vorba de o pionefroză şi condiţiile opermit se va face şi nefrectomia. Monitorizarea
ecografică şi menţinerea unuitub de dren vor fi paşi necesari postoperator.
Tratamentul medicamentos: antibioterapia va fi complementarăgestului chirurgical.
Reechilibrarea hidro-electrolitică şi hemodinamică aacestor pacienţi este obligatorie pre şi
postoperator. Antibioterapia se va faceţintit conform antibiogramei!
 Tratamentul complicaţiilor este chirurgical sub protecţia deantibiotice:
- Peritonita: drenaj peritoneal + drenaj posterior al flegmonului.
- Fistula colică: colectomie segmentară.
- Fistula pleuro-bronşică – drenaj pleural.
3.5.5 Abcesul perinefretic
Se caracterizează prin formarea unei colecții purulente în spațiul perirenal.
Abcesulperirenal este o complicație a unui abces renal sau a unei pionefroze. Localizarea
obișnuită este retrorenală; sunt posibile și localizările polare sau prerenală. Abcesul perirenal
este mairar observat astăzi.
La simptomatologia caracteristică unei supurații în sfera renală se adaugă semne
localediferite, dependente de localizarea abcesului. Localizarea retrorenală, mai
frecventă,determină o împăstare a lojei lombare, uneori contractură musculară, iar tegumentele
suntcongestionate și edemațiate.
Tratamentul constă în drenajul colecției prin lombotomie minimă, după prealabila
puncțieechoghidatăși antibioterapie. Nefrectomia ulterioară, extrem de dificilă, va fi
deseorinecesară.
3.5.6 Cistitele
Cistita acută simplă
Reprezintă inflamaţia acută, de cauză infecţioasă, a mucoasei veziciiurinare cu evoluţie
în general benignă şi autolimitată.Afectează în special femeile (se apreciază că toate femeile
au suferitpînă la vârsta de 40 ani cel puţin un episod de cistită), raportul femei/bărbaţifiind de
100:1, în special datorită condiţiilor anatomice – vecinătatea cu ariavaginală şi lungimea
redusă a uretrei, existenţa ciclului menstrual şi masajuluretral produs in timpul actului sexual,
care favorizează colonizarea retrograde a vezicii.
Germenii implicaţi în etiologia cistitelor acute sunt E. Coli (peste 80%din cazuri),
Staphylococcus saprophyticus, Proteus mirabilis, Klebsiella şiEnterococcus.
Tabloul clinic este reprezentat de triada clasică: polachiurie, durerimicţionale şi piurie,
la care se mai pot adăuga hematuria (cel mai adeseaterminală), disurie, usturimile micţionale
şi imperiozitatea micţională, durerihipogastrice. Cistita acută banală evoluează fără febră! În
cazul în care aparefebra trebuie să ne gândim la pericistită sau la pielonefrită acută de reflux.
 Diagnosticul paraclinicconstă în examenul sedimentului urinar –leucociturie şi
urocultură – care va identifica agentul etiologic. Examenulecografic şi radiologic se impune în
cazul infecţiilor recidivante care pot fisecundare unor alte afecţiuni ale aparatului urinar
(litiază, tumori, malformaţiietc.).
Tratamentul cuprinde antibioterapie cu antibiotice ce au eliminarepreponderent urinară
(fluoroquinolone, aminoglicozide etc.) active pe agenţiietiologici specifici timp de 3-7 zile,
antalgice şi antiiflamatorii (Flamexin,Ketorolac) eventual antispastice şi măsuri generale –
repaus fizic, cură dediureză, căldură locală, regim alimentar uşor şi alcalinizarea/ acidifierea
urinii(bicarbonat de sodiu 15g/zi şi respectiv acid ascorbic 2-4g/zi). LEVOFLOXACIN1tb/zi
timp de 3 zile este considerată ultima achiziţie în domeniulantibioterapiei în aceste cazuri.
Verificarea rezultatului tratamentului seface prin uroculturi care pot sa releva sterilizarea
urinii, o recidivă (când sedecelează acelaşi germene) sau o reinfecţie (cu alt germene).
Cistitele complicate
Sunt acele infecţii ale mucoasei vezicale favorizate şi/sau întreţinute deexistenţa unor
factori favorizanţi la nivelul aparatului urinar sau sistemice:adenom sau neoplasm prostatic,
strictură uretrală, litiază vezicală, diverticulivezicali, tumori vezicale, incontinenţă urinară,
vezică neurologică, diabet, stăride imunodepresie (SIDA, tratament cu imunosupresoare) etc.
Tratamentul acestor cistite trebuie să cuprindă, pe lângă tratamentul cuantibiotice şi
antiinflamatorii şi măsurile generale din cistitele acute simple, şitratamentul specific al
afecţiunii predispozante fără de care nu se poate asiguravindecarea definitivă.
Cistitele cronice
Aspectul histologic de bază constă într-un infiltrat limfo-plasmocitar înacord cu
numărul de recăderi acute.Cistita încrustată este produsă de infecţia cronică cu germeni
ureolitici(Proteus, corynebacterii) şi se caracterizează prin depunerea la nivelululceraţiilor
mucoasei de fosfaţi (amoniaco-magnezieni, hidroxiapatită) deculoare albă sau alb-gri
obiectivate la examenul cistoscopic.Cistita cronică TBC, cistita granulomatoasă – discutată în
cadrulinfecţiilor specifice (Mycobacterium tuberculosis).Cistita foliculară – caracterizată prin
modificări variabile la nivelulepiteliului (metaplazie, hiperplazie sau ulceraţie focală) şi
infiltrare limfocitarăîn submucoasă.Cistita chistică – chisturile mucoasei vezicale se dezvoltă
ca rezultat alevoluţiei metaplazice mucinoase a cuiburilor epiteliale, efect al iritării cronice
a vezicii prin prezenţa infecţiei şi/sau litiazei.Malakoplakia – vezica prezintă plăci moi de
culoare galbenă careulterior devin dure prin fibroza secundară şi capătă un aspect
pseudotumoral.Cistita xantogranulomatoasă – infiltrat cu macrofage cu citoplasmaspumoasă,
prezenţa de celule gigante şi depozite de colesterol.
3.5.7 Prostatitele
Cea mai recentă clasificare a suferinţelor inflamatorii ale prostatei,sugerând
complexitatea problemei, arată astfel:
1. Prostatita bacteriană acută;
2. Prostatita bacteriană cronică;
3. Sindromul dureros pelvin cronic:
a. inflamator - descoperirea de leucocite în lichidul seminal, secreţiaprostatică după masaj
prostatic sau în urina evacuată după masajulprostatic;
b. neinflamator - nu se descoperă leucocite în fluidele menţionate maisus.
4. Prostatita inflamatorie asimptomatică (prostatita histologică).
Prostatita acută
Etiopatogenie: apare datorită infectării prostatei cu diverşi germeni:Escherichia Coli,
Klebsiella, Proteus, Enterobacter, Piocianic, mai rarStafilococul auriu şi Enterococul,
Chlamydia sau anaerobi ca diverse specii deBacterioides. Înainte de utilizarea antibioticelor pe
scară largă Gonococul era"actorul principal" în prostatitele acute.
Căile prin care germenii pătrund în prostată sunt diverse:
- Cea mai frecventă este calea uretrală, ascendentă, microbii "urcă"prin uretră şi ajung la
prostată în timpul actului sexual. Un al doilea mecanism presupune refluxul urinii infectate în
ţesutul glandular prostatic, reflux realizatprin ductele prostatice.
- Calea urinară, descendentă, prin care germenii ajung de la infecţii culocalizare mai înaltă ale
tractului urinar, este mai rară.
- Calea hematogenă este şi mai rară, aparând în cursul unei bacteriemiistafilococice.
- Calea limfatică, cel mai rar implicată, face posibilă ajungereamicrobilor în prostată prin
intermediul legăturii directe limfatice rectoprostatice.
O cauză determinantă majoră o constituie, fără îndoială, manevreleendoscopice
(introducerea unei sonde în vezică, dilataţia instrumentală,cistoscopia, operaţiile endoscopice
etc) efectuate fără respecterea regulilor deasepsie.Nu trebuie uitate nici situaţiile favorizante
ale acestei patologii: stricturi uretrale, prostatita cronică, litiaza prostatică şi mai ales
hiperplazia benignă deprostată.
Diagnosticul clinic ocupă poziţia centrală, simptomatologia fiindcaracteristică: febră,
frisoane, urină tulbure, stare generală alterată, mialgii,dureri perineale sau în regiunea dorso-
sacrată, tulburări de micţiune(polakiurie, usturimi micţionale, disurie, senzaţie imperioasă de
micţiune) şichiar retenţie acută de urină.
Tuşeul rectal este hotărâtor pentru diagnostic: prostata este mai caldădecât ţesuturile
din jur, mărită de volum, foarte sensibilă la atingere. Uneori,după tuşeu apare o secreţie
uretrală redusă care trebuie recoltată pentruidentificarea germenilor. NU SE VA EFECTUA
MASAJUL PROSTATEI în vederearecoltării secreţiei prostatice deoarece în acest fel,
germenii se pot răspândi,existând evident un pericol de bacteriemie sau chiar septicemie. Dacă
la tuşeulrectal prostata este fluctuentă, putem fi siguri că au apărut abcese prostatice.
Examenele de laboratorcertifică sindromul inflamator acut(leucocitoză, creşterea
VSH-ului, etc) iar examenul de urină semnaleazăprezenţa leucocitelor în număr mare.
Urocultura - efectuată înainte deînceperea oricărui tratament! - va orienta tratamentul în
funcţie de sensibilitateabacteriei (sau bacteriilor!) la antibiotice. Examenul bacteriologic al
uneieventuale secreţii prostatice spontane poate fi de ajutor în identificarea rapidă
agermenului.
Complicaţiile prostatitei acute sunt numeroase şi serioase: retenţiacompletă acută de
urină, survine destul de des iar rezolvarea ei impune opuncţie suprapubiană sub anestezie
locală, evitând cateterismul uretral;abcesul prostatic, care se poate deschide spontan în uretră,
rect sau perineu;epididimita acută - mai ales după cateterizarea uretrei sau masaj
prostatic;cistita acută; şocul toxico-septic cu bacili Gram negativi poate apare dupămanevre
instrumentale mai ales la pacienţi taraţi (diabetici, insuficienţi renali,etc).
Tratamentul cuprinde atât măsuri cu caracter general (repaus la pat,hidratare
corespunzătoare, antalgice, antiinflamatorii, laxative, vaccinarenespecifică - POLIDIN) cât şi
măsuri specifice. Acestea se referă la tratamentulantibiotic, pilonul principal al edificiului
terapeutic. În aşteptarea rezultatuluila urocultură (care vine la 48 de ore de la recoltarea probei
de urină) vomîncepe antibioterapia având prezumţia de vinovăţie a unui germen Gramnegativ
şi vom recomanda asocierea unui aminoglicozid (Kanamicină,Gentamicină, Amikacin) cu
Ampicilină sau o cefalosporină pentru 7-10 zile.Alte medicamente recomandate ce pot fi
utilizate cu succes:Ciprofloxacin (CIPRINOL), 500 de mg de două ori pe zi, Pefloxacin
(PEFLACINE), 400 de mg de două ori pe zi, Ofloxacin (ZANOCIN), 200 de mg dedouă ori
pe zi timp de minimum10 zile, LEVOFLOXACIN, o tabletă pe zi, 14 zile. După această
"perioadă de atac" de 7-10 zile, unii autori recomandă untratament de întreţinere cu Biseptol
sau Nitrofurantoin (1 tabletă pe zi) de pânăla o lună de zile pentru a preveni cronicizarea.
În cazul prostatitelor cu evoluţie spre supuraţie drenajul abcesuluiprostatic este
obligatoriu. Abordul acestuia se poate face prin perineu,transrectal sau transuretral.
Prostatita bacteriană cronică
Germenii care produc această suferinţă sunt aceiaşi care determină şiprostatita acută:
E. Coli, Proteus, Klebsiella, Piocianic (mult mai rarStafilococul, Streptococul, Gonococul,
Mycoplasma sau Chlamydia).
Din punctul de vedere al tabloului clinic cei mai mulţi pacienţi prezintă,în diferite
grade, semnele unei disfuncţii iritative vezicale (polakiurie, disurie,micţiuni imperioase). Se
adaugă scurgerile uretrale (matinale sau după scaun),dureri scrotale cu iradiere în burse,
regiunea inghinală sau gland şi perineală,hematurie iniţială (cel mai frecvent) sau terminală,
epididimita asociată sausecundară. Febra şi frisoanele nu sunt caracteristice, dar când apar,
semnalează o reacutizarea procesului inflamator acut. Pacienţii mai pot declara tulburări
psihosomatice (neurastenie,insomnie, tensiuni în plan emoţional etc.) şi tulburări sexuale
(erecţii şi/sau ejaculări dureroasecu hemospermii intermitente, astenie sexuală, impotenţă).
Tuşeul rectal poate arăta o prostată de consistenţă crescută uniformă sau nodulară
(diagnostic diferenţial cu neoplasmul de prostată), dar o prostată normală la tuşeu nu exclude
prostatita cronică bacteriană.
Examenele de laborator, cu excepţia culturilor urinare fracţionate,nu sunt de mare
folos diagnosticului. Fluxul urinar străbate în viteză uretraprostatică de aceea urocultura este
frecvent negativă. Iată de ce a fost pusă lapunct o metodologie pentru a identifica atât
germenul cât şi locul de undeprovine. Acest set de analize denumit şi "proba celor 4 pahare" a
fost pus lapunct de MEARES şi STAMEY şi este reprezentată schematic mai jos:
Proba 1 - primii 10-20ml urină eliminaţi ("urină uretrală")-FU 1;
Proba 2 - urina din jetul mediu-FU 2;
Proba 3 - lichid prostatic exprimat-LPE;
Proba 4 - urină după masajul prostatic-FU 3.
 Astfel, dacă în proba 1 infecţia este prezentă ne aflăm în faţa uneiuretrite, dacă din
proba 2 se dezvoltă semnificativ germeni este o infecţieurinară (cistită), dacă în proba 3 sau 4
se certifică infecţia ne aflăm în faţa uneiprostatite (jetul urinar care contituie proba 4 "spală"
uretra antrenând secreţiilecare au ajuns pe uretra prostatică). Dacă culturile din ejaculat
semnaleazăprezenţa germenilor ne aflăm în faţa unei prostato-veziculite.
Explorările imagistice(ecografie prostatică, vezicală, radiografierenală simplă,
urografie, uretrocistografie retrogradă) sunt normale în generalsau ne pot informa dacă există
o patologie asociată (litiază prostatică, stricturi uretrale, adenom periuretral)..
Complicaţiile prostatitei cronice au la bază extinderea procesuluiinfecţios-inflamator:
infecţii urinare ale tractului superior; epididimite,veziculite; litiază prostatică de etiologie
infecţioasă; alterarea funcţiei genitalemanifestată prin tulburări de dinamică sexuală, scăderea
libidoului, ejaculăriprecoce; obstrucţii ale colului vezical care merg până la retenţie de urină.
Tratamentul prostatitei cronice este dificil, de durată, şi de multe orifară rezultatul
scontat. Desigur, în prim plan este tratamentul antimicrobiancare trebuie să aibă în vedere atât
antibiograma - care precizează germenul şi lace este sensibil - cât şi o particularitate deloc
neglijabilă: modul în care agentulantimicrobian ajunge la ţintă, altfel spus difuzia
intraprostatică a lui. Dacă înprostatita acută permeabilitatea ţesutului prostatic inflamat
permite o bunădifuzie a majorităţii antibioticelor, în prostatita cronică
permeabilitateaepiteliului glandular scade şi medicamentul nu mai ajunge la ţintă sau nu
maiare concentraţia minimă inhibitorie care să distrugă complet şi definitiv germenii. Bună
penetraţie în ţesutul prostatic are BISEPTOLUL (ce conţineSulfamethoxazol şi
Trimethoprim), recomandat acolo unde infecţia cu germenigram-negativi din familia
Enterobacter a fost demonstrată (E.Coli, Proteus,Klebsiella etc) - două tablete de 2 ori pe zi
timp de 2 săptămâni. Pacientul va fireevaluat ulterior, iar tratamentul continuat până la 4 - 6
săptămâni dacărezultatele culturilor au fost pozitive - înainte de începerea tratamentului –
saudacă pacientul remarcă efecte pozitive în cursul lui. Sunt autori carerecomandă, cu scopul
prevenirii recidivei, continuarea tratamentului cu dozemici (1/2 tabletă sau 1 tabletă pe zi sau
la 2 zile) până la 6 luni de zile. Foarteutilizate în prezent sunt medicamentele care aparţin
clasei fluoroquinolonelor:Norfloxacin, Ciprofloxacin, Ofloxacin, Pefloxacin – aceeaşi
perioadă de timp(4-6 săptămâni).Măsurile cu caracter general au ca exponent principal
tratamentulantiinflamator (supozitoarele cu Diclofenac, Ketoprofen şi, pentru cei ce
nuagreează acest mod de administrare, tabletele de Flamexin) au darul de aameliora
simptomele (alături de băile calde de şezut, microclismele cu ceai demuşeţel şi antipirină,
supozitoarele de Hemorzon). Vom face recomandărivizând stimularea diurezei, evitarea
constipaţiei, a consumului de alcool,condimente şi a expunerilor la frig. Efecte benefice are
tratamentul cu alfablocante selective (XATRAL SR, OMNIC) efectuat pentru o perioadă de 1-
3luni.
3.5.8 Orhiepididimitele
Reprezintă inflamaţia acută sau cronică a testicolului şi epididimului,germenii
realizând cu uşurinţă trecerea intre cele două structuri.
Orhiepididimita acută
Etiologie - cei mai frecvenţi agenţi etiologici sunt enterobacteriile(E.coli, Proteus
mirabilis, Klebsiella), la care se mai adaugă ChlamydiaTrachomatis, Gonococul (în special la
pacienţii sub 35 ani), virusul parotiditeiepidemice şi M. tuberculosis.
Patogenie - calea canaliculară ascendentă este cea urmată debacteriile coliforme,
Gonococ şi C. Trachomatis, iar rezervorul îl reprezintăuretra, iniţial se produce infecţia
epididimului şi apoi aceasta se poate propagaşi la testicol; calea hematogenă este utilizată de
virusul parotiditei, M.Tuberculosis şi foarte rar de bacteriile coliforme (ce pătrund în plexul
venoshemoroidal), iar afectarea inţială este la nivelul testicolului şi există un riscmare de
abcedare.
Tabloul clinic – debutul este acut cu durere la nivelul hemiscrotuluirespectiv cu
iradiere spre canalul inghinal şi chiar lombară, febră (39-40oC) şiuneori frisoane, tegumentele
bursei scrotale sunt calde, edemaţiate,eritematoase. Examenul fizic efectuat în primele faze
poate decela un epididimmărit de volum, dureros la palpare; ulterior şanţul epididimo-
testicular seşterge, iar lichidul reacţional din vaginala testiculară face ca în bursa scrotalăsă nu
se palpeze decât o formaţiune ovoidă, de consistenţă crescută, foartesensibilă în special
postero-lateral (unde este localizat epididimul); funicululspermatic îngroşat este dureros.
Uneori se mai pot obiectiva urină tulbure,scurgere uretrală sau o prostată mărită de volum,
sensibilă. Evoluţia este spresupuraţie cu formarea unei colecţii care subţiază tegumentul
scrotal şi îlulcerează cu fistulizare spontană.
Diagnostic paraclinic– leucocitoză marcată (20.000-30.000/mm3),VSH crescut,
leucociturie, eventual bacteriurie şi uroculturi pozitive. Ecografiascrotală relevă o îngroşare a
învelişurilor scrotale şi epididimului,hipoechogenitatea parenchimului testicular, lichid
peritesticular în vaginală.
Diagnosticul diferenţial– cea mai importantă entitate cu careacesta trebuie făcut este
torsiunea testiculară – vâsta tânără a pacientului,absenţa febrei, urina limpede, plasarea
epididimului anterior de testicol, semnulPrehn (accentuarea durerii la ridicarea hemiscrotului
respectiv în torsiunea detesticol şi atenuarea ei în epididimita acută). Examenul echo-Doppler
este utilşi el în caz de dubiu. Alte afecţiuni cu care trebuie făcut diagnosticul diferenţialsunt
cancerul testicular, torsiunea hidatidei Morgani, traumatismele testiculareetc.
Tratamentul are ca principală componentă antibioterapia iniţiatăconform etiologiei
bănuite a oriepididimitei şi ulterior corectată conformantibiogramei:
- pentru germenii Gram-negativi se asociază un aminoglicozid(Gentamicină 80mgX3/zi,
Amikacină 500mgX2/zi, Tobramicină 80mgX3/zi)cu fluorochinolone (Ciprofloxacin
500mgX2/zi, Peflacine 400mgX2/zi,Ofloxacin 200mgX2/zi) sau cefalosporine;
- pentru Chlamydia Trachomatis se administrează macrolide:Doxiciclină 100mgX2/zi,
Tetraciclină 500mgX4/zi;
- pentru orhita urliană nu este necesară administrarea de antibiotice;
Tratamentul de atac se face timp de 10 zile, fiind urmat deadministrarea per os a unui
antibiotic, în concordanţă cu antibiograma, până la3 săptămâni.
Pe lângă tratamentul etiopatogenic este necesar şi un tratamentcomplementar cu
analgetice, antipiretice şi antiiflamatorii, la care se adaugămăsuri cu caracter general: repaus la
pat, aplicare de gheaţă local şi ridicareascrotului (suspensor).
Dacă evoluţia este spre supuraţie cu formarea unei colecţii, atunci seimpune drenajul
chirurgical al acesteia, putându-se ajunge chiar laorhiectomie.
Orhiepididimita cronică
Se defineşte ca inflamaţia cronică a testicolului şi epididimului, deorigine infecţioasă,
cu infiltrat polimorfonuclear sau limfo-plasmocitar.
Etiologie – agenţii etiologici sunt aceeaşi ca şi în cazul epididimiteloracute, aceştia
netrebuind să posede caracteristici speciale care să favorizezeevoluţia spre cronicizare.
Tablou clinic– pacientul se prezintă pentru dureri la nivelulhemiscrotului respectiv
accentuate după eforturi, expunere la frig, micitraumatisme. Examenul fizic pune în evidenţă
epididimul mărit de volum, deconsistenţă crescută, în totalitate sau neuniform, cu testicol
normal saumodificat şi el; cordonul spermatic apare îngroşat, sensibil. Leziunile sunt deobicei
unilaterale, bilateralitatea (sincronă sau metacronă) „în balanţă”întâlnindu-se la pacienţii la
care prostatita cronică constituie punctul deplecare a procesului infecţios.
Explorările paraclinice – nu contribuie semnificativ la clarificareaetiologiei, cu
excepţia cazurilor în care urocultura este pozitivă (sterilitatea einu exclude originea bacteriană
a leziunilor orhi-epididimare) sau pot fiidentificaţi bacili acido-alcoolo-rezistenţi (tuberculoză
uro-genitală). Ecografiascrotală este utilă pentru diagnosticul diferenţial cu tumorile şi cu
chiştii.
Complicaţiile sunt reprezentete de „reîncălzire” şi abcedare; înformele bilaterale
obstrucţia canaliculară antrenează azoospermie şi sterilitate.
Tratament – în cazul acutizărilor se impune tratament cu antibiotice,antiiflamatorii şi
analgetice (ca în orhiepididimitele acute).Tratamentul epididimitei cronice stabilizate este
exclusiv chirurgical şiconstă în epididimectomie totală; în cazul în care parenchimul testicular
a fostdistrus de procesul infecţios se va practica orhiectomie.
3.5.9 MaladiaFournier
Este o boalã inflamatorie microbianã extrem de rarã, dar şi extremde gravã, deoarece
este grefatã de o mortalitate importantã. Patogenia sarãmâne şi astãzi misterioasã. Ea
realizeazã o necrozã cutanatã a organelorgenitale externe masculine într-un tablou de
septicemie. Dacã bolnavul nudecedeazã, boala evolueazã în trei faze: invazia, necroza şi
restaurarea. Ea
survine la pacienţi fãrã antecedente particulare urinare, genitale sau rectale.
Anatomia patologicã. Maladia Fournier este caracterizatã de necroza ţesutului cutanat
şi
subcutanat unde capilarele sunt masiv trombozate. Necroza este adesea maiîntinsã în ţesutul
subcutanat decât la suprafaţã (cutanat).
PatogeniaAfecţiunea apare mai frecvent la subiecţi taraţi sau slãbiţi, indiferentde
vârstã.În mod obişnuit, dupã apariţia unei mici escoriaţii cutanate scrotalese instaleazã o
infecţie subcutanatã şi cutanatã cu germeni anaerobi(Perfringens) sau cu germeni Gram+ sau -
(în special streptococ) care induccoagularea intravascularã localã, care, datoritã ischemiei
secundareprovoacã necrozã infecţioasã a ţesutului cutanat şi subcutanat al organelorgenitale
externe.
 Clinica
a) Faza de invazie. Ea este marcatã prin apariţia unui edem şi eritem la nivelul penisuluişi
burselor, însoţite de dureri locale moderate. Nu existã practic nici unprodrom. Foarte rapid se
poate instala o stare septicemicã cu pusee febrilesau din contrã, cu accese hipotermice. Invazia
dureazã 2 zile.
b) Faza de necrozã. Ea caracterizeazã afecţiunea prin:
- atingerea severã a stãrii generale prin sindrom infecţios grav cufebrã crescutã;
- apariţia rapidã a plãcilor cutanate negre de necrozã fetidãlocalizatã pe penis şi scrot, ce
necesitã incizii repetate, lãsândzone denudate, dar fãrã atingerea testiculilor sau a
corpuluipenian. În aceastã fazã de regulã bolnavul decedeazã chiar dacãtratamentul a fost
corect instituit.
c) Faza de restaurare. Ea are loc spontan, lent, în câteva sãptãmâni, desigur dacã bolnavul
nu a decedat în fazele anterioare.
Tratamentul.Pentru salvarea bolnavului, tratamentul trebuie sã
îndeplineascãurmãtoarele condiţii:
- sã se instituie foarte rapid;
- sã fie format din antibioterapie cu spectru larg + metronidazol,activ asupra germenilor
anaerobi. Tratamentul va începe încamera de consultaţie.
- sã se facã excizii largi pentru a permite drenajul eficient aţesutului subcutanat necrozat,
dincolo de necroza apparent cutanatã;
- reechilibrarea hidro-electroliticã este esenţialã în vindecareabolnavului ca şi alimentaţia
intra-venoasã.

3.6 Diagnostic
Diagnosticul de infecție urinară presupune mai multe etape. Obligatorie
pentrudiagnostic este identificarea bacteriuriei semnificative și a leucocituriei. Rareori, în
infecțiisupurative hematogene ale parenchimului renal (pionefrita stafilococica), bacteriuria
șileucocituria nu sunt prezente.
Clinic, semnul major de infecție urinară este piuria. I se asociază frecvent, în funcție de
segmentul de tract urinar afectat, tulburările de micțiune (polakiurie diurnă și nocturnă,
durerimicționale) sau durerile lombare, de obicei unilaterale. Febra, eventual frisonul,
completează tabloul și semnifică afectarea unui parenchim (rinichi, prostată) sau existența
bacteriuriei.
Examenele de laborator sunt foarte importante pentru diagnostic.Leucocituria poate
fievidențiată în sedimentul urinar și/sau prin proba Addis (leucociturie minutată>
2000leucocite/min). Prezența cilindrilor leucocitari semnifică interesarea parenchimului renal.
Pentru urocultură, recoltarea urinii trebuie să respecte anumite condiții: toaleta locală
atentă,recipient steril, păstrare la 4°C. În practica cotidiană, se recoltează urina din mijlocul
jetului.Mult mai rar se procedează la cateterism uretral (femei) sau la puncție suprapubiană
(anumițipacienți cu retenție de urină). După E. Kass, o bacteriurie > 105 UFC/ml este o
bacteriuriesemnificativă, marker al infecției urinare. Criteriul instituit de Kass apare astăzi
prea strict,nereușind să identifice pâna la 50% din infecțiile urinare reale. Acest criteriu a
căpătat o corecție, asa încâtse admite ca semnificativă la pacienți simptomatici o bacteriurie >
102 UFC/ml la femei și >103 UFC/ml la bărbați. Antibiograma informează asupra
sensibilității bacteriei identificate ladiferite antibiotice, fiind utilă în alegerea agentului
terapeutic potrivit.
La bărbați poate fi necesar examenul bacteriologic al lichidului prostatic obținut
prinmasaj al glandei (lichid prostatic exprimat). Pentru diferențierea sediului infecției, se trimit
lalaborator 4 probe (Mears și Stamey, 1968):
– primii 10 ml de urină obiectivează flora bacteriană uretrală;
– eșantionul de la mijlocul jetului exprimă originea vezicală sau renală a infecției;
– lichidul prostatic exprimat (leucocite, bacterii) identifică eventuala localizare prostatică
ainfecției bacteriene;
– ultimii 10 ml de urină conțin și lichid prostatic exprimat, deci cultura pozitivă indicăprezența
unei prostatite.
Dacă urina din vezică este sterilă (proba 2), se poate diferenția o infecție uretrală de
unaprostatică, prin compararea numărului de bacterii în probele uretrală (1) și prostatică (3 și
4).În infecția prostatică, probele 3 și 4 conțin un număr mai mare de bacterii. Dacă urina
dinvezică este infectată, toate probele vor conține un număr mărit de bacterii, așa încât
seimpune, pentru confirmarea infecției prostatice, repetarea examenului după un
tratamentantibiotic de scurtă durată și eradicarea infeciei urinare. Menționăm că acest examen
este utilîn identificarea prostatitei cronice, dar trebuie evitat în prostatita acută pentru că
masajulprostatic poate favoriza bacteriemia.
O variantă simplificată (Nickel, 1997) constă în recoltarea, la pacienții fărăsemne
clinice de uretrită, a două probe de urină, înainte și după masajul prostatei.
Comparareanumărului de bacterii și leucocite în cele două probe permite, la fel de corect,
afirmareadiagnosticului de prostatită.
Exista și teste “screening” rapide de identificare a leucocituriei și bacteriuriei
lapacienții asimptomatici. Se foloseste un stick impregnat cu o anumită substanță pentru
adetermina, prin virajul culorii, activitatea esterazei leucocitare (leucociturie) sau
evidențiereanitrituriei. Nitrituria astfel identificată evidențiază bacteriuria pentru că rezultă din
acțiuneanitratreductazei bacteriene asupra nitratului urinar.
Explorările imagistice sunt necesare pentru a identifica unii factori
predispozanți(uropatie obstructivă) și pentru a evalua răsunetul pe care infecția îl are
asuprarinichiului. Utilă în aproape toate situațiile este ultrasonografia, care permite
apreciereadimensiunilor și structurii rinichilor, identifică majoritatea calculilor, staza urinară și
evoluțiaeventuală spre formare de abcese (renal, perirenal, prostată). Radiografia renală
depisteazăcalculii radioopaci. Cum ultrasonografia identifică mai puțin precis unii calculi
ureterali, mai ales în 1/3 medie aureterului, radiografia renală poate completa ultrasonografia
în acest demers. Urografia intravenoasă este utilă în infecțiileparenchimatoase renale:
pielonefrite, mai ales în cea cronică; pionefrite; pionefroză. Pelângă modificările morfologice
ale rinichiului și arborelui uretero-pielocaliceal, informațiamajoră oferită de urografia
intravenoasă este de ordin funcțional: rinichiul este funcțional în pielonefrite și în
majoritateapionefritelor, dar este mut (nonfunctional) pe filme tardive, deci distrus ireversibil,
înpionefroză sau uropionefroză. Mutismul urografic poate fi întâlnit și într-o formă
extremă(„rinichi septic”) de pionefrită secundară unei infecții urinare obstructive. Urografia
intravenoasă sugereazareflux vezico-ureteral, dar cistografia, de umplere și micțională, este
metoda potrivită pentru a-l evidenția.
Alte explorări (TC, scintigrafia) au indicații speciale. Astfel, TC poate fi utilă în
diferențiereadintre un abces renal și un cancer renal febril.
 3.7 Tratament
După precizarea diagnosticului de infecție urinară, sunt necesare, în vederea inițierii
tratamentului,unele diferențieri. O primă și importanta diferențiere trebuie făcută între
infecțiile urinare primitive, la carenu se identifică anumiți factori favorizanți („medicale”) și
infecțiile urinare secundare, care sunt favorizatesi întreținute de staza urinară, reflex vezico-
ureteral și pot evolua uneori catre abcedare („chirurgicale”). În infecțiile urinare primitive,
majoritare, tratamentul cu antibiotice este suficient. În cele care evoluează cu stază sau către
abcedare sunt necesare, în primul rând, diferite interventii chirurgicale specificeurologiei:
– ablțtia unui calcul pielic sau ureteral care determină obstrucție și stază;
– derivație urinară temporară (nefrostomie, cistostomie percutanată);
– evacuarea puroiului prin puncție echoghidata sau prin incizie: abces renal sau
perirenal,abces prostatic, epididimită supurată;
– nefrectomie: pionefroză, uropionefroză, unele forme de pielonefrită emfizematoasă.
O altă distincție necesară este între infecțiile urinare joase și infecțiile care afectează
organe parenchimatoase din sfera uro-genitală (rinichi, prostată). Primele răspund rapid
latratament de scurtă durată (3-5-7 zile) cu antibiotice care realizează o concentrație urinară
înaltă.Infecțiile acute ale rinichiului sau prostatei determină febră și frison și uneori e posibilă
evoluția către bacteriemie; în asemenea cazuri este necesar un tratament de durată (14-21-
30zile) cu antibiotice care realizează și concentrații serice înalte.
În tratamentul cu antibiotice al infecțiilor urinare trebuie să se ia în considerație
spectrul
antimicrobian al antibioticelor, nivelul urinar realizat și durata acestui nivel,
efectulantibioticului asupra florei fecale și vaginale, efectele adverse și costul
tratamentului.Antibioticul ales trebuie să aibă un spectru antimicrobian adecvat, „țintit”,
conformindicatiilor antibiogramei. Numai în infecțiile acute, mai ales în cele care afectează
rinichiul șiprostata, este necesară o antibioterapie de urgență înainte de cunoașterea
antibiogramei.Pentru aceste cazuri se indică antibiotice cu spectru larg, eventual în asociere
(Ampicilină sauCefalosporina + Gentamicină).
Antibioticul eficient trebuie să se elimine prin rinichi sub formă activă și să realizeze
concentrații urinare înalte, optime. Pâna la o valoare a creatininei serice de 1,5 mg%,
seutilizează antibiotice în doze normale, uzuale. În insuficiența renală se evită
agențiiantimicrobieni nefrotoxici (aminoglicozide, nitrofuran), se reduc dozele sau se
mărescintervalele de administrare pentru a evita acumularea în sânge și țesuturi și apariția
unorefecte secundare nedorite, inclusiv nefrotoxicitatea.
De obicei se administrează un singur agent antimicrobian. Asocierea de
antibioticereduce pericolul rezistenței bacteriene și crește eficacitatea terapeutică. Este
necesară încazurile cu evoluție gravă.
În sarcină trebuie evitate antibioticele cu efect teratogen (tetracicline, trimetoprim-
sulfametoxazol,nitrofuran, fluorochinolone). Pot fi utilizate penicilina, ampicilina, amoxicilina
± acidclavulanic, cefalosporinele.Fluorochinolonele și trimetoprim-sulfametoxazolul au o
activitate foartebună pe bacteriile gram-negative, dar nu sunt active pe flora anaerobă fecală și
vaginală și potfi folosite în tratamente de lungă durată. Acestea cruță bacteriile saprofite
vaginale normale(lactobacil) și suprimă bacteriile gram-negative enterice, realizând o bună
profilaxie areinfecțiilor.
 CAPITOLUL IV.
ROLULASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
INFECȚIE URINARĂ

Asistenta medicala trebuie:

- să asigure condiţiilor de microclimat în salon (aerisirea salonului, temperatura de
37oC);
- să asigure repausul la pat;
- să aplice cǎldurǎ pe regiunea lombarǎ;
- să asigure o alimentaţie echilibrată, excluzând alcoolul, cofeina, condimentele,
lichidele în cantitate mare;
- să asigure un regim acidifiant care conţine carne, ouǎ, cereale fǎinoase. Acesta
influenteazǎ pH-ul în sens acid;
- să asigure un regimul alcanizant care conţine fructe, lactate care influenteazǎ pH-ul în
sens bazic;
- să asigure regimul care este prescris de medic şi să notează în foaia de temperaturǎ;
- să administreze tratamenului prescris de medic (antibiotice, analgezice);
- educaţia pacientului.
Participarea asistentei medicale la actele terapeutice
Tratamentul se administreazǎ de asistenta medicalǎ doar la indicaţiile medicilor.
În general, tratamentul are drept scop îndepǎrtarea infecţiei urinare şi apoi tratamentul
simptomatic. Tratamentul etiologic antiinfecţios constǎ în indentificarea germenului prin trei
uroculturi consecutive şi testarea sensibilitǎţii prin antibiogramǎ.
Educaţie pentru sănatate
Educaţia pentru sănătate este o preocupare de maximă importanţă a medicinii omului
sănătos care constă în dezvoltarea nivelului de cultura sanitară al diferitelor grupuri de
populaţie, precum şi mijloacelor şi procedeelor educativ-sanitare necesare formării unui
comportament sanogenic.
 Păstrarea sănătăţii şi lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi preocupari
ale omului. De altfel cuvântul sănătate care evocă o stare atât de preţioasă fiecaruia apare
frecvent în vorbirea curenta nelipsind aproape niciodată cu ocazia urărilor de bine.
Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate constă în formarea şi dezvoltarea în
rândul populaţiei, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei concepţii şi a unui
comportament igienic, sanogenic, în scopul apărării sănătăţii, dezvoltării armonioase şi
fortificării organismului, adaptării lui la condiţiile mediului ambiental natural şi social, cât şi
al participării active a acesteia la opera de ocrotire a sănătăţii populaţiei. În acest sens, este
necesară formarea unei opinii de masă, fundamentată ştiinţific, faţă de igiena individuala şi
colectivă, faţă de alimentaţie, îmbrăcăminte, muncă şi odihnă, faţă de utilizarea raţionala a
timpului liber şi a factorilor naturali de călire a organismului, faţă de evitarea factorilor de risc,
precum şi a modului de solicitare a asistentei medicale şi a diferitelor mijloace de investigaţie
şi tratament.
Educaţia pentru sănătate a populaţiei trebuie să reprezinte un oboectiv major al
politicii sanitare naţionale, stabilindu-se ca sarcini de bază, în domeniul asigurării sănătăţii
populaţiei, dezvoltarea activităţilor medicale preventive şi ridicarea nivelului de cultură
sanitară a întregii populaţii, ceea ce implică desfăşurarea unor ample acţiuni educative în
domeniul sănătăţii populaţiei.
 CAPITOLUL V
PROCESE DE ÎNGRIJIRE

5.1 Cazul I
Nume: C.A.;
Vȃrsta: 22 ani;
Sex: feminin;
Ocupaţie: studentă;
Naţionalitate: romȃnă;
Limbă vorbită: romȃnă;
Stare civilă: necăsătorită;
Domiciliu: mediu urban;
Religie: ortodoxă;
Condiţii de viaţă: locuieste împreună cu parinţii într-un apartament cu 2 camere în condiţii
salubre;
Grup sanguine: AB(+);
Alergii: nu se stie alergică la medicamente sau alimente;
Antecedente medicale: apendicectomie la 13 ani; avort la cerere la 20 ani;
Antecedente heredo colaterale: făra importanţă;
Motivele internării: - stare general alterată;
- disurie;
- febră;
- frison;
- transpiraţii reci.
Diagnostic medical: ,,Infecţie urinară”
Istoricul bolii: Ȋn urmǎ cu o sǎptǎmânǎ, starea generalǎ a pacientei s-a degradat. Prezenta
dureri la urinare si urina foarte des. Nu a urmat nici un tratament. În urmǎ cu 2 zile starea
pacientei s-a deteriorat mai rǎu, prezentând şi febrǎ, frisoane, transpiraţii. Ȋn urma acesto
simptoame, se prezintǎ la medicul de familie de unde i se face bilet de internare cǎtre Spitalul
Judetean pentru investigaţii şi tratament de specialitate.

Culegerea datelor pe cele 14 nevoie fundamentale

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie

- R= 18 r/min;
- respiraţie amplă pe nas;
- torace normal conformat;
- ambele hemitorace prezintă aceleaşi mişcări de ridicare şi coborȃre;
- respiraţie de tip costal superior;
- nu prezintă secreţii nazale;
- P=78 p/min;
- TA = 120/80 mmHg.
- şoc apexian în spaţiul V i.c. stȃng.
2. Nevoia de a bea şi a mânca
- masticaţie uşoară;
- dentitie bună;
- reflex de deglutiţie prezent;
- mucoasa bucală umedă şi roz;
- apetit bun;
3. Nevoia de a elimina
- urină clară;
- scaul normal, de consistenţă bună;
- disurie;
- polakiurie;
- transpiraţii.
4.Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
- se deplasează cu uşurinţă;
- aparat osteo articular apparent integru;
- sistem muscular normoton, normochinetic;
- postură adecvată în ortostatism şi şezȃnd.
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni
- durata somnului adecvată vȃrstei şi sezonului;
- somn profund, fară trezire.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbracă
- ţinuta adecată vȃrstei şi anutompului;
- ţinută curată;
7. Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limitele normalului.
- tegumente normal colorate;
- febră ridicată – 39.5°C;
- frisoane;
- transpiraţii;
8. Nevoia de a-şi menţine tegumentele curate şi integer
- deprinderi igienice riguroase;
- dentiţie bună, curată;
- fose nazale libere;
- piele curată, fără leziuni;
- păr şi unghii curate;
9. Nevoia de a evita pericolele
- îşi poartă singură de grijă;
- este vulnerabilă faţă de pericolele din mediul intern şi extern;
- prezintă risc de complicaţii;
- prezintă anxietate.
10. Nevoia de a comunica cu semeni
- debit verbal normal;
- funcţionare normal a organelor de simţ;
- comunică cu personalul de îngrijire.
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori şi de a-şi practica religia
- este de religie ortodoxa;
- ocazional participă la slujba religioasă.
12. Nevoia de a se realiza
- este studentă;
- participă cu plăcere la cursuri.
13. Nevoia de a se recrea
- citeşte romane poliţiste;
- este activă pe reţelele de socializare.
14. Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea
- nu are cunoştinţe despre afecţiunea sa sau despre complicaţiile ce pot surveni;
- este interesata sa afle lucruri noi despre boală;
- comunică cu personalul medical.

Analiza şi interpretarea datelor

Pacienta este dependentă de îngrijirile asistentei medicale pentru următoarele nevoi

fundamentale:
1. Nevoia de a evita pericolele
Vulnerabilitate faţă de pericolele din mediul intern şi extern din cauza afecţiunii manifestată
prin risc de complicaţii
2. Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limitele normalului.
Hipertermie din cauza infecţiei urinare manifestată prin febră ridicată şi frisoane
3. Nevoia de a elimina
Eliminare urinară inadecvată calitativ şi cantitativ din cauza infecţiei urinare manifestată prin
disurie, polakiurie.
Eliminare inadecvată manifestată prin transpiraţii reci.
4. Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea
Deficit de cunoştinţe datorită mediului spitalicesc şi afecţiunii de care suferă.
 Plan de îngrijire - Ziua I de boală
29.03.2019
Diagnostic nursing Obiective Intervenţiile asistentei cu rol propriu şi delegat Evaluare
Vulnerabilitate faţă de - pacienta să fie - se transporta pacienta la salon; Rezulate analize:
pericolele din mediul ferită de pericole; - se asigură ţinută de spital; -ALT/TGP – 27 U/L
intern şi extern din - pacienta să nu - se asigură salon linistit, aerisit, cu pat confortabil si lenjerie -CRP- 20 mg /L
cauza afecţiunii prezinte curată; -HT- 37.7%
manifestată prin risc de complicaţii; - se montează cateter venos periferic; - HB- 12.2 g/dl
complicaţii - se recoltează sȃnge pentru analize de laborator; -Limfocite – 39.4 %
- se recoltează urină pentru examen sumar de urina şi -Monocite – 5.6%
urocultură; -Neutrofile – 52.6%
- se măsoară funcţiile vitale şi se reprezintă grafic in foaia de -VSH- 7 mm/s
temperatură; Sediment urinar:
- se linisteşte pacienta; - celule epiteliale
- se respecta măsurile de asepsie şi antisepsie; plate – rare;
- se face testare la antibiotic; - leucocite – foarte
- se administrează tratamentul medicamentos prescris: frecvente;
- Ciprofloxacin tb 2 la 6 h. - floră bacteriană -
- Gentamicină f1 la 12 h im; frecventă
- Algocalmin f 2 i.m. - pacienta nu prezintă
- se urmăreşte efectul medicamentelor; complicaţii;
 - se urmăreşte dacă pacienta îsi satisface în mod independent - pacienta nu prezintă
celelalte nevoi fundamentale. reacţii alergice la
antibiotic;
- R= 18 r/min;
- P = 80 p/min;
- TA= 120/70 mmHg.
Hipertermie din cauza - pacienta să - se aeriseste salonul; - ora 12:00
infecţiei urinare prezinte - se educă pacienta să schimbe lenjeria ori de cȃte ori este T=39,5°C
manifestată prin febră temperatura nevoie; - ora 13:00
ridicată şi frisoane corporală în limite - se menţin tegumentele curate şi uscate la apariţia T=38,7°C
normale transpiraţiei; - ora 14:00
- se aplica comprese reci pe frunte; T=37.5°C
- se încălzeşte pacienta în timpul frisoanelor; - ora 17:00
- se creşte aportul de lichide pentru suplinirea pierderilor prin T=36,8°C
transpiraţie; - ora 19:00
- se administrează tratamentul medicamentos prescris: T=36,5°C
Algocalmin f II i.m.; - ora 23:00 - T=38,3°
- tegumente curate,
normal colorate
- pacienta nu mai
prezintă frisoane
Eliminare urinară - pacienta să - se asigură climat confortabil; - pacienta respecta
inadecvată calitativ şi prezinte eliminare - se asigură repaus la pat; regimul alimentar;
cantitativ din cauza urinară fiziologică; - se face bilanţul ingesta excreta; - pacienta a consumat
infecţiei urinare - pacienta sa nu mai - se recomanda regim alimentar bogat în lichide; lichide în cantitate
manifestată prin prezinte transpiraţii. - se urmăreşte daca pacienta respecta regimul alimentar mai mare: 300 ml
disurie, polakiurie. prescris; supă şi 2 litri ceai;
Eliminare inadecvată - se recoltează urină pentru urocultură; Bilanţ hidric:
manifestată prin - se schimbă lenjeria de pat si de corp de căte ori este nevoie; Ingesta:
transpiraţii reci. - se menţin tegumentele uscate; - perfuzie – 500 ml
- se administrează tratamentul medicametos prescris: - ingestie – 2300 ml
- Ciprofloxacin tb 2 la 6 h Total: 2800 ml
- Gentamicina f 1 la 12 h. i.m. Excreta:
- se administrează perfuzie cu ser fiziologic 500 ml; - urină – 2100 ml;
- se urmăreşte efectul medicamentelor. - transpiraţie – 300
ml;
- scaun – 100 ml;
Total: 2500 ml
- pacienta prezintă în
continuare polakiurie
Deficit de cunoştinţe - pacienta să - se explorează nivelul de cunostinţe al pacientei cu privire la - pacienta şi-a însuşit
datorită mediului prezinte cunoştinţe afecţiunea de care suferă; o parte din
spitalicesc şi afecţiunii despre afecţiunea sa
de care suferă.
- se stimulează dorinta de acumulare de noi cunostinţe; informaţiile furnizate;
- se corectează deprinderile greşite ale pacientei; - pacienta este
- se verifică dacă pacienta şi-a însuşit cunoştinţele; dornică să afle noi
- se explică pacientei tehnicile de îngrijire ce îi sunt aplicate; cunoştinţe
- se ofera informaţii cu privire la efectul medicamentelor
administrate;
- se oferă informaţii cu privire la evoluţia stării de sănătate.

Plan de îngrijire - Ziua II de boală

30.03.2019
Diagnostic nursing Obiective Intervenţiile asistentei cu rol propriu şi delegat Evaluare
Vulnerabilitate faţă de - pacienta să fie - se ajută pacienta să îşi schimbe lenjeria de corp; - pacienta nu prezintă
pericolele din mediul ferită de pericole; - se schimbă lenjeria de pat; complicaţii;
intern şi extern din - pacienta sa nu - se verifică starea cateterului venos periferic; - pacienta nu prezintă
cauza afecţiunii prezinte - se măsoară funcţiile vitale şi se reprezintă grafic in foaia de reacţii alergice la
manifestată prin risc de complicaţii; temperatură; antibiotic;
complicaţii - se linisteşte pacienta; - R= 17 r/min;
- se respecta măsurile de asepsie şi antisepsie; - P = 76 p/min;
- se administrează tratamentul medicamentos prescris: - TA= 120/70 mmHg.
- Ciprofloxacin tb 2 la 6 h. - pacienta este
 - Gentamicină f1 la 12 h im; liniştită;
- Algocalmin f 1 i.m.
- se urmăreşte efectul medicamentelor;
- se urmăreşte dacă pacienta îsi satisface în mod independent
celelalte nevoi fundamentale.
Hipertermie din cauza - pacienta să - se aeriseste salonul; - ora 8:00
infecţiei urinare prezinte - se aplica comprese reci pe frunte; T=37,5°C
manifestată prin temperature - se creşte aportul de lichide pentru suplinirea pierderilor prin - ora 12:00
subfebrilitate corporală în limite transpiraţie; T=36,9°C
normale - se administrează tratamentul medicamentos prescris: - ora 19:00
Algocalmin f I i.m.; T=36,5°C
- ora 23:00
T=36,6°C
- tegumente curate,
normal colorate
Eliminare urinară - pacienta să - se asigură repaus la pat; - pacienta respecta
inadecvată calitativ şi prezinte eliminare - se face bilanţul ingesta excreta; regimul alimentar;
cantitativ din cauza urinară fiziologică; - se urmăreşte daca pacienta respecta regimul alimentar - pacienta a consumat
infecţiei urinare - pacienta sa nu mai prescris; lichide în cantitate
manifestată prin prezinte transpiraţii. - se schimbă lenjeria de pat si de corp de căte ori este nevoie; mai mare: 300 ml
polakiurie. - se menţin tegumentele uscate; supă şi 1,5 litri ceai;
 - se administrează tratamentul medicametos prescris: Bilanţ hidric:
- Ciprofloxacin tb 2 la 6 h Ingesta:
- Gentamicina f 1 la 12 h. i.m. - ingestie – 1800 ml
- se urmăreşte efectul medicamentelor. Total: 1800 ml
Excreta:
- urină – 1800 ml;
- scaun – 100 ml;
Total: 1900 ml
Deficit de cunoştinţe - pacienta să - se verifica nivelul de cunostinţe însuşite; - pacienta şi-a însuşit
datorită mediului prezinte cunoştinţe - se stimulează dorinta de acumulare de noi cunostinţe; o parte din
spitalicesc şi afecţiunii despre afecţiunea sa - se explică pacientei tehnicile de îngrijire ce îi sunt aplicate; informaţiile furnizate;
de care suferă. - se informează pacienta cu privire la importanţa regulilor de - pacienta este
igienă; dornică să afle noi
- se informează pacienta despre evolutia bolii; cunoştinţe
- se ofera informaţii cu privire la efectul medicamentelor
administrate;
 Plan de îngrijire - Ziua III de boală
31.03.2019
Diagnostic nursing Obiective Intervenţiile asistentei cu rol propriu şi delegat Evaluare
Vulnerabilitate faţă de - pacienta să fie - se măsoară funcţiile vitale şi se reprezintă grafic in foaia de - pacienta nu prezintă
pericolele din mediul ferită de pericole; temperatură; complicaţii;
intern şi extern din - pacienta sa nu - se linisteşte pacienta; - pacienta nu prezintă
cauza afecţiunii prezinte - se respecta măsurile de asepsie şi antisepsie; reacţii alergice la
manifestată prin risc de complicaţii; - se administrează tratamentul medicamentos prescris: antibiotic;
complicaţii - Ciprofloxacin tb 2 la 6 h. - R= 16 r/min;
- Gentamicină f1 la 12 h im; - P = 80 p/min;
- se urmăreşte efectul medicamentelor; - TA= 120/70 mmHg;
- se îndepărtează cateterul venos periferic; - T= 36,7°C
- se urmăreşte dacă pacienta îsi satisface în mod independent - pacienta este
celelalte nevoi fundamentale; liniştită;
- se informează pacienta cu privire la conduit de urmat la
domiciliu pentru prevenirea apariţiei complicaţiilor dupa
externare;
Eliminare urinară - pacienta să - se face bilanţul ingesta excreta; - pacienta respecta
inadecvată calitativ şi prezinte eliminare - se urmăreşte daca pacienta respecta regimul alimentar regimul alimentar;
cantitativ din cauza urinară fiziologică; prescris; Bilanţ hidric:
infecţiei urinare - pacienta sa nu mai - se administrează tratamentul medicametos prescris: Ingesta:
manifestată prin prezinte transpiraţii. - Ciprofloxacin tb 2 la 6 h - ingestie – 1900 ml
disurie, polakiurie. - Gentamicina f 1 la 12 h. i.m. Total: 1900 ml
- se urmăreşte efectul medicamentelor; Excreta:
- se instruieşte pacienta cu privire la administrarea - urină – 1700 ml;
tratamentului la domiciliu; - scaun – 100 ml;
- se preia rezultatul uroculturii: infectie cu E. Coli sensibil la Total: 1800 ml
Ciprofloxacin, Cefuroxime, Gentamicin; Nitrofurantoin,
Amoxicillin+Clavulanic acid.
Deficit de cunoştinţe - pacienta să - se verifica nivelul de cunostinţe însuşite; - pacienta şi-a însuşit
datorită mediului prezinte cunoştinţe - se informează pacienta cu privire la importanţa regulilor de o parte din
spitalicesc şi afecţiunii despre afecţiunea sa igienă; informaţiile furnizate;
de care suferă. - se informează pacienta despre evolutia bolii; - pacienta este
- se ofera informaţii cu privire la efectul medicamentelor dornică să afle noi
administrate; cunoştinţe
- se instruieşte pacienta cu privire la regimul alimentar,
regimul de viaţă şi regimul igenic de urmau în perioada de
convalescenţă;
- se instruieşte pacienta cu privire la importanţa continuării
tratamentului cu antibiotic;
- se recomandă pacientei recoltarea de urină pentru
urocultură peste 2 săptămȃni.
 5.2 Cazul II
Nume: M. A. ;
Vȃrstă: 10 ani;
Sex: feminine;
Ocupaţie: elevă;
Naţionalitate: romȃnă;
Limbă vorbită: romȃnă;
Condiţii de viaţă: locuieste în mediul rural în condiţii precare împreună cu părinţii şi cei 2 fraţi
Antecedente medicale: al V-lea copil, născut la termen, naştere natural; greutate = 2500 g.,
APGAR 9, făra suferinţă la naştere, alimentat natural, diversificat la 5 luni, vaccinat conform
schemei obligatorii. Apendicectomie la 7 ani.
Antecedente heredo colaterale: părinţi sănătoşi; o soră de 16 ani sănatoasă; un frate de 14 ani
diagnosticat cu ,,Autism”; 2 fraţi decedati – malformaţie cardiac.
Motivele internării: - durere în flancul şi fosa iliacă dreaptă;
- disurie;
- apetit diminuat;
Diagnostic medical: Colică renoureterală; Infecţie de tract urinar înaltă; Hipotrofie ponderală;
ADHD în observaţie.
Istoricul bolii: Copil de sex feminin, în vȃrstă de 10 ani, subponderală, normal dezvoltată
neuropsihic, prezinta debutul episodului actual de 10 zile, cu durere în flancul şi fosa iliacă
dreaptă, disurie, apetit diminuat.
A primit de la medicul de familie tratament cu Augmentin, Nexium, Algin. Pentru că
simptomatologia a persistat, mama a solicitat ambulanţa. Se internează pentru tratament de
specialitate.

Culegerea datelor pe cele 14 nevoie fundamentale

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie

- torace normal conformat;
- mişcări respiratorii simetrice;
- nu prezintă raluri;
- nu tuşeşte;
- nu prezintă secreţii nazale;
- R= 20 r/min;
- P= 90 p/min;
- şoc apexian în spaţiul V i.c. stg,;
- zgomote cardiac ritmice;
- artere periferice pulsatile;
2. Nevoia de a bea şi a mânca
- apetit diminuat;
- abdomen suplu, mobil cu miscările respiratorii;
- masticaţie uşoară;
- dentitie cu carii;
- reflex de deglutiţie prezent;
- mucoasa bucală umedă şi roz;
- Ȋ - 130 cm;
- G – 26 kg;
3. Nevoia de a elimina
- diureză prezentă;
- prezintă disurie şi polakiurie;
- transit intestinal fiziologic;
- nu prezinta transpiraţii;
- semnul Giordano ++ pe dreapta.
4.Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
- sistem musculat normoton, normotrof, normokinetic;
- sistem osteo-articular aparenu integru, mobil;
- se deplasează singură;
- îşi schimbă singură poziţia în pat;
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni
- este obosită;
- se trezeşte frecvent în cursul nopţii datorită durerilor din flancul şi fosa iliacă dreaptă;
- aţipeste în cursul zilei.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbracă
- foloseşte tinută adecvată mediului şi anotimpului;
- o ajută mama în alegerea vestimentaţiei;
- se poate îmbrăca şi dezbrăca singură;
7. Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limitele normalului
- T=36.8°C – afebrilă;
- nu prezintă transpiraţii;
8. Nevoia de a-şi menţine tegumentele curate şi integre
- prezintă tgumente normal colorate la extremităţi;
- prezintă peteşii postînţepătură de insect (purice);
- prezintă cicatrice postapendicectomie;
- fanere murdare;
- nu cunoaste şi nu aplică toate măsurile de igienă personal;
- dentiţie complută dar cu carii dentare
9. Nevoia de a evita pericolele
- este anxioasă din cauza spitalizării;
- prezintă risc de complicaţii;
- este vulnerabilă faţă de pericolele din mediul intern şi extern;
10. Nevoia de a comunica cu semeni
- debit verbal normal;
- funcţionare normal a organelor de simţ;
- orientată temporo-spaţial şi la propria persoana;
- comunică cu personalul de îngrijire.
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori şi de a-şi practica religia
- este de religie ortodoxa;
- ocazional participă la slujba religioasă.
12. Nevoia de a se realiza
- este elevă;
- participă la cursuri;
13. Nevoia de a se recrea
- se joacă cu copii de vȃrstă apropiată;
- citeşte poveşti;
14. Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea
- nu are cunostinţe despre afecţiune;
- nu are cunostinţe în legatură cu păstrarea sănătăţii;
- nu are cunoştinţe suficiente în legătură cu igiena personal.

Analiza şi interpretarea datelor

Pacienta este dependentă de îngrijirile asistentei medicale pentru următoarele nevoi

fundamentale:
1. Nevoia de a evita pericolele
Vulnerabilitate faţă de pericole din cauza afecţiunii de care suferă manifestată prin risc de
complicaţii.
Anxietate din cauza mediului spitalicesc.
2. Nevoia de a elimina
Eliminare urinară inadecvată din cauza infecţiei urinare manifestată prin disurie, polakiurie.
3. Nevoia de a-şi menţine tegumentele curate şi integer
Alterarea integritătii tegumentelor din cauza igienei precare manifestată prin leziuni cauzate de
pişcături de purice.
4. Nevoia de a bea şi a mânca
Alimentaţie inadecvată prin deficit manifestată prin subponderabilitate.
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni
Dificultate de a dormi şi a se odihni din cauza durerii manifestată prin număr insufucient de
ore de somn şi oboseală.
6. Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea
Deficit de cunoştinţe datorită mediului spitalicesc şi afecţiunii.
 Plan de îngrijire - Ziua I de boală
15.03.2019
Diagnostic nursing Obiective Intervenţiile asistentei cu rol propriu şi delegat Evaluare
Vulnerabilitate faţă de - pacienta să - se conduce pacienta împreună cu mama la salon; - T- 36.80C;
pericole din cauza beneficieze de un - se instalează în pat în poziţie semişezȃnd; - P-90 p/min;
afecţiunii de care mediu de siguranţă; - se crează un climat adecvat; - R- 20 r/min;
suferă manifestată prin - pacienta să nu - se discută cu pacienta şi cu mama şi se liniştesc; - pacienta este
risc de complicaţii. prezinte - se montează cateter venos; agitată;
Anxietate din cauza complicaţii; - se recoltează sȃnge pentru examen de laborator; Rezulate analize:
mediului spitalicesc. - pacienta să - se măsoară funcţiile vitale şi se notează în foaia de -ALT/TGP – 14 U/L
prezinte diminuarea observaţie; -CRP- 24 mg /L
anxietăţii. - se administrează tratamentul prescris de medic conform foii -HT- 38.9%
de observaţie: - HB- 13.4 g/dl
- Arnetin 1 ml la 12 ore; -Laţimea distributiei
- No-spa 1 ml * 2/zi; eritrocitelor – 10.1%
- Cefuroxim 1,5 g la 12 ore; - Leucocite –
- se efectuează testare la antibiotic; 15.6*103/µL
- se urmăreşte efectul medicamentelor; -Limfocite – 1.5 %
- se urmăreste în permanenţă pacienta; -Monocite – 0.7%
- se respecta măsurile de asepsie şi antisepsie; -Neutrofile – 13.3%
- se aduc rezultatele analizelor de la laborator; VSH- 4 mm/ 1h
 - se urmăreşte dacă pacienta îşi satisface celelalte nevoi - pacienta şi mama
fundamentale; colaborează cu echipa
medicală;
- pacienta nu prezintă
complicaţii;
- pacienta nu prezintă
reacţii alergice la
antibiotic.
Eliminare urinară - pacienta să - se face bilanţul ingesta excreta; - pacienta respecta
inadecvată din cauza prezinte eliminare - se recomanda regim alimentar bogat în lichide; regimul alimentar;
infecţiei urinare urinară fiziologică - se urmăreşte daca pacienta respecta regimul alimentar - pacienta a consumat
manifestată prin prescris; lichide în cantitate
disurie, polakiurie. - se recoltează urină pentru urocultură; mai mare: 400 ml
- se administrează tratamentul medicametos prescris: supă şi 1.8 litri ceai;
- No-spa 1 ml * 2/zi; Bilanţ hidric:
- Cefuroxim 1,5 g la 12 ore; Ingesta:
- se urmăreşte efectul medicamentelor; - ingestie – 2200 ml
- se asistă la vizita medicală; Total: 2200 ml
Excreta:
- urină – 2100 ml;
- scaun – 100 ml;
 Total: 2200 ml
- pacienta prezintă în
continuare polakiurie;
- durerea a diminuat
în intensitate;
- la vizita medicală se
constată Giordano+
pe dreapta, stare
general ameliorată,
afebrilitate.
Alterarea integritătii - pacienta să nu mai - se face toaleta generală a pacientei; - pacienta încă are
tegumentelor din cauza prezinte leziuni - se face dezinsecţia hainelor pacientei; lacune în ceea ce
igienei precare cutanate; - se verifica zonele cu pilozitate dacă prezintă păduchi; priveşte măsurile de
manifestată prin leziuni - pacienta să - se face toaleta şi dezinfecţia leziunilor cutanate ale igienă;
cauzate de pişcături de cunoască măsurile pacientei; - pacienta şi-a
purice. de igienă personală. - se învaţă pacienta cum să-şi efectueze toaleta generală; efectuat toaleta cu
- se învaţă pacienta cum se face toaleta cavităţii bucale; ajutorul asistentei
- se urmăreşte daca pacienta şi-a însuşit măsurile de igienă; medicale;
- se urmăreşte dacă pacienta îşi efectuează toaleta. - pacienta nu prezintă
pediculoză.
Alimentaţie inadecvată - pacienta să fie - se oferă pacientei un regim alimentar cu aport crescut de - pacienta a consumat
prin deficit manifestată echilibrată lichide impus de afecţiunea de care suferă; lichide;
prin nutriţional. - se asigură regim alimentar bogat în principii alimentare; - pacienta respect
subponderabilitate. - se explorează gusturile pacientei în ceea ce priveste regimul alimentar;
alimentaţia; - G= 26 kg;
- se face educaţia mamei cu privire al alimentaţia pacientei;
- se cȃntăreşte pacienta;
Dificultate de a dormi - pacienta sa fie - se oferă pacientei ceai cald înainte de somnul de noapte; - pacienta a dormit 7
şi a se odihni din cauza odihnită. - se calmează medicamentos durerea( No-spa); ore în cursul nopţii
durerii manifestată prin - se crează un mediu propice pentru somn; fără treziri.
număr insufucient de - se crează condiţii de liniste în salon;
ore de somn şi - i se oferă o carte să citească înainte de culcare.
oboseală.

Deficit de cunoştinţe - pacienta să - se comunică mamei informaţii în legătură cu afecţiunea - mama citeşte
datorită mediului prezinte cunoştinţe copilului şi în legătură cu regimul alimentar şi de viaţă; materialul informativ
spitalicesc şi afecţiunii. despre afecţiunea sa - se pun la dispoziţia mamei pliante, reviste; oferit;
- se informează pacienta şi mama în legătură tehnicile de - pacienta manifestă
îngrijire şi rolul acestora; interes faţa de
- se face educaţie sanitară cu privire la măsurile de igienă informaţiile oferite.
personal, igienă a alimentaţiei
 Plan de îngrijire - Ziua II de boală
16.03.2019

Diagnostic nursing Obiective Intervenţiile asistentei cu rol propriu şi delegat Evaluare

Vulnerabilitate faţă de - pacienta să - se verifică starea cateterului venos periferic; - T- 36.60C;
pericole din cauza beneficieze de un - se administrează tratamentul prescris de medic conform foii - P-90 p/min;
afecţiunii de care mediu de siguranţă; de observaţie: - R- 20 r/min;
suferă manifestată prin - pacienta să nu - Arnetin 1 ml la 12 ore; - pacienta este mai
risc de complicaţii. prezinte - No-spa 1 ml * 2/zi; liniştită;
Anxietate din cauza complicaţii; - Cefuroxim 1,5 g la 12 ore; - pacienta şi mama
mediului spitalicesc. - pacienta să - se urmăreşte efectul medicamentelor; colaborează cu echipa
prezinte diminuarea - se discută cu pacienta şi cu mama şi se liniştesc; medicală;
anxietăţii. - se măsoară funcţiile vitale şi se notează în foaia de - pacienta nu prezintă
observaţie; complicaţii;
- se respecta măsurile de asepsie şi antisepsie;
- se urmăreşte dacă pacienta îşi satisface celelalte nevoi
fundamentale;
Eliminare urinară - pacienta să - se face bilanţul ingesta excreta; - pacienta respectă
inadecvată din cauza prezinte eliminare - se urmăreşte daca pacienta respecta regimul alimentar regimul alimentar;
infecţiei urinare urinară fiziologică prescris; Bilanţ hidric:
manifestată prin - se administrează tratamentul medicametos prescris: Ingesta:
disurie, polakiurie. - No-spa 1 ml * 2/zi; - ingestie – 2000 ml
- Cefuroxim 1,5 g la 12 ore; Total: 2000 ml
- se urmăreşte efectul medicamentelor; Excreta:
- urină – 2000 ml;
- scaun – 100 ml;
Total: 2100 ml
- pacienta prezintă în
continuare polakiurie;
- pacienta nu mai
prezintă disurie;
- la vizita medicală se
constată Giordano+
pe dreapta, stare
general ameliorată,
afebrilitate.
Alterarea integritătii - pacienta să nu ami - se face toaleta generală a pacientei; - pacienta încă are
tegumentelor din cauza prezinte leziuni - se face toaleta şi dezinfecţia leziunilor cutanate ale lacune în ceea ce
igienei precare cutanate; pacientei; priveşte măsurile de
manifestată prin leziuni - pacienta să - se urmăreşte dacă pacienta îşi efectuează toaleta; igienă;
cauzate de pişcături de cunoască măsurile - se oferă pacientei lenjerie de corp curată şi se ajută să o - pacienta şi-a
purice. de igienă personal. îmbrace; efectuat toaleta cu
 - se schimbă lenjeria de pat; ajutorul asistentei
- se urmăreşte daca pacienta şi-a însuşit măsurile de igienă; medicale
Alimentaţie inadecvată - pacienta să fie - se oferă pacientei un regim alimentar cu aport crescut de - pacienta a consumat
prin deficit manifestată echilibrată lichide impus de afecţiunea de care suferă; lichide;
prin nutriţional. - se asigură regim alimentar bogat în principii alimentare; - pacienta respect
subponderabilitate. - se explorează gusturile pacientei în ceea ce priveste regimul alimentar;
alimentaţia; - G= 26.3 kg;
- se face educaţia mamei cu privire al alimentaţia pacientei;
- se cȃntăreşte pacienta;
Dificultate de a dormi - pacienta sa fie - se oferă pacientei ceai cald înainte de somnul de noapte; - pacienta a dormit 9
şi a se odihni din cauza odihnită. - se calmează medicamentos durerea( No-spa); ore în cursul nopţii
durerii manifestată prin - se crează condiţii de liniste în salon; fără treziri.
număr insufucient de - i se oferă o carte să citească înainte de culcare.
ore de somn şi
oboseală.
Deficit de cunoştinţe - pacienta să -se urmăreşte dacă mama pacientei a înţeles informaţiile care - mama pacientei are
datorită mediului prezinte cunoştinţe i-au fost transmise; informaţii în legătură
spitalicesc şi afecţiunii. despre afecţiunea sa - se oferă informaţii în legătură cu tehnicile de îngrijire cu boala fiicei sale;
aplicate; - citeşte materialul
- se comunică mamei informaţii în legătură cu afecţiunea informativ oferit.
copilului şi în legătură cu regimul alimentar şi de viaţă;
 Plan de îngrijire - Ziua III de boală
17.03.2019
Diagnostic nursing Obiective Intervenţiile asistentei cu rol propriu şi delegat Evaluare
Vulnerabilitate faţă de - pacienta să - se schimbă cateterul venos periferic; - T- 36.60C;
pericole din cauza beneficieze de un - se administrează tratamentul prescris de medic conform foii - P-90 p/min;
afecţiunii de care mediu de siguranţă; de observaţie: - R- 20 r/min;
suferă manifestată prin - pacienta să nu - Arnetin 1 ml la 12 ore; - pacienta este mai
risc de complicaţii. prezinte - No-spa 1 ml * 2/zi; liniştită;
Anxietate din cauza complicaţii; - Cefuroxim 1,5 g la 12 ore; - pacienta nu prezintă
mediului spitalicesc. - pacienta să - se urmăreşte efectul medicamentelor; complicaţii;
prezinte diminuarea - se măsoară funcţiile vitale şi se notează în foaia de
anxietăţii. observaţie;
- se respecta măsurile de asepsie şi antisepsie;
- se urmăreşte dacă pacienta îşi satisface celelalte nevoi
fundamentale;
Eliminare urinară - pacienta să - se face bilanţul ingesta excreta; - pacienta respectă
inadecvată din cauza prezinte eliminare - se urmăreşte daca pacienta respecta regimul alimentar regimul alimentar;
infecţiei urinare urinară fiziologică prescris; Bilanţ hidric:
manifestată prin - se administrează tratamentul medicametos prescris: Ingesta:
polakiurie. - No-spa 1 ml la nevoie; - ingestie – 1800 ml
- Cefuroxim 1,5 g la 12 ore; Total: 1800 ml
 - se urmăreşte efectul medicamentelor; Excreta:
- se preia rezultatul uroculturii: infecţie cu E. Coli sensibil la - urină – 1500 ml;
Ciprofloxacin, Cefuroxime, Gentamicin; Nitrofurantoin, - scaun – 100 ml;
Amoxicillin+Clavulanic acid, Norfloxain, Ceftazidime. Total: 1600 ml
- pacienta prezintă în
continuare polakiurie;
- pacienta nu mai
prezintă disurie;
- la vizita medicală se
constată Giordano+
pe dreapta, stare
general ameliorată,
afebrilitate.
Alterarea integritătii - pacienta să nu ami - se face toaleta şi dezinfecţia leziunilor cutanate ale - pacienta şi-a
tegumentelor din cauza prezinte leziuni pacientei; schimbat lenjeria de
igienei precare cutanate; - se urmăreşte dacă pacienta îşi efectuează toaleta; corp;
manifestată prin leziuni - pacienta să - se oferă pacientei lenjerie de corp curată; - pacienta şi-a
cauzate de pişcături de cunoască măsurile - se schimbă lenjeria de pat; efectuat singură
purice. de igienă personal. - se urmăreşte daca pacienta şi-a însuşit măsurile de igienă; toaleta;
- pacienta şi-a însuşit
informaţiile primate
 de la asistenta
medical cu privire la
regulile de igienă.
Alimentaţie inadecvată - pacienta să fie - se oferă pacientei un regim alimentar cu aport crescut de - pacienat a consumat
prin deficit manifestată echilibrată lichide impus de afecţiunea de care suferă; lichide;
prin nutriţional. - se asigură regim alimentar bogat în principii alimentare; - pacienta respect
subponderabilitate. - se explorează gusturile pacientei în ceea ce priveste regimul alimentar;
alimentaţia; - G= 26.5 kg;
- se face educaţia mamei cu privire al alimentaţia pacientei;
- se cȃntăreşte pacienta;
Deficit de cunoştinţe - pacienta să - se urmăreşte dacă mama pacientei a înţeles informaţiile - mama pacientei are
datorită mediului prezinte cunoştinţe care i-au fost transmise; informaţii în legătură
spitalicesc şi afecţiunii. despre afecţiunea sa - se informează mama şi pacienta cu privire la regimul cu boala ficei sale
igieno-dietetic post-spitalizare; - citeşte materialul
- se recomandă mamei să se prezinte la medic peste 5 zile informativ oferit
pentru control şi să repete urocultura peste 2 săptămȃni;
- se informează mama cu privire la importanţa măsurilor ge
igienă pentru prevenirea recidivelor
 ANEXE

1. Măsurarea și notarea temperaturii

Temperatura – rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de căldură prin
dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglarea – funcția organismului care menține echilibrul între producerea căldurii
(termogeneza) și pierderea căldurii (termoliza) pentru păstrarea valorilor constante
(homeotermie) de 36,7 – 370C dimineața și 37 – 37,30C seara.
Scop – descoperirea unor modificări patologice ale valorii temperaturii corpului .
Locul de măsurare - cavități semi-închise - axial, plica inghinală, cavitatea bucală,;
- cavități închise – rect, vagin.
Materiale necesare - termometru maximal individual;
- casoletă cu tampoane de vată și comprese de tifon nesterile;
- prosop individual;
- săpun;
- pahar cu soluție de cloramină;
- tavă;
- sticlă cu ulei de vaselină;
- tăviță renală;
- sticla cu alcool medicinal;
- creion albastru;
- foaie de observație și carnețel personal.
Etape și timpi de execuție
1.Pregătirea materialelor și instrumentelor: se pregătesc materialele necesare :
-termometru (se verifică pentru a-i observa integritatea, funcționalitatea și dacă mercurul este
coborât în rezervor).
2. Pregătirea fizică și psihică a bolnavului:
- se anunță bolnavul;
- se așează bolnavul în decubit dorsal, confortabil, cu capul pe pernă sau în poziție șezând, pe
scaun.
3. Efectuarea tehnicii:
 măsurarea în axilă:
- se ridică brațul bolnavului;
- se șterge bine axial prin tamponare cu prosopul lui (frecarea ridică temperatura);
- termometrul se ține în mână ca un creion în poziția scris;
- se așează termometrul cu rezervorul de mercur pe pielea centrului axilei, paralel cu toracele
(se evită lenjeria);
- se apropie brațul bolnavului de trunchi cu antrebrațul flectat pe suprafața anterioară a
toracelui;
- se menține termometrul timp de 10 minute;
- se scoate termometrul din axial bolnavului și se așează pe tăvița medicală;
- bolnavul este așezat în poziție comodă;
- se șterge termometrul cu o compresă uscată și se citește gradația;
- ținut strâns ca un creion, termometrul se scutură cu mișcări rapide pentru ca mercurul să
coboare în rezervor;
- se așează termometrul la loc.
4. Notarea cifrică: - în carnetul propriu se notează, numele bolnavului, salonul, data, valoarea
temperaturii obținute.
5. Notarea grafică: - se notează grafic cu un punct de culoare albastră în foaia de temperatură,
pe verticală corespunzătoare datei și timpului;
- pentru fiecare diviziune a foii se socotesc două diviziuni de grad;
- se unește cu valoarea anterioară printr-o linie albastră. Se obține curba termică.
6. Interpretarea rezultatelor: - temperatură normală : 36 – 37 0C
- patologică : - 37–380C – subfebrilitate ;
- 38–390C – febră moderată ;
- 39-400C – febră ridicată ;
- 40-410C – hiperpirexie ;
- sub 360C – hipotermie
7. Reorganizarea locului de muncă:
- se scutură termometrul până când mercurul coboară în rezervor ;
- se spală termometrul cu apă caldă și detergent ;
- se spală paharul și se schimbă soluția dezinfectantă;
- se introduce termometrul în pahar.
Observații:
- termometrul se ține timp de 10 minute, altfel înregistrarea nu este reală;
- dacă axila bolnavului nu este uscată, umiditatea modifică valoarea temperaturii;
Recomandări: - măsurați temperatura dimineața spre ora 8 și seara spre ora 17;
- susțineti termometrul la copii, bătrâni, inconștienți, agitați și la măsurarea în
cavități semi-închise;
- în situația unor valori prea ridicate sau scăzute neprevăzute, repetați
măsurarea temperaturii sub supraveghere.
Contraindicații: - nu măsurați în cavitatea bucală la bolnavii agitați, copii care nu cooperează,
bolnavii cu respirație nazală dificilă sau inflamații bucale;
- nu măsurați rectal la bolnavii agitați, cu inflamații anale, rectale, cu operații rectale.

2. Sondajul vezical
Reprezintă introducerea unei sonde sau cateter prin uretră în vezica urinară realizând
astfel o comunicație între interiorul vezicii și mediul extern.
Scop:
1.Explorator- când se efectuează pentru recoltarea unei cantității de urină în vederea
examenelor de laborator sau când se efectuează pentru depistarea unor modificări patologice
ale uretrei și vezii urinare;
2.Terapeutic- când se efectuează pentru evacuarea conținutului vezicii în situația când
acesta nu se face spontan sau pentru executarea unor procedee terapeutice prin sondă;
Pregătirea materialelor:
- Mușama și aleză;
- Mănuși de cauciuc sterile;
- 2 sonde Foley lungi de aproximativ 15 cm cu vârful ușor îndoit complet rotunjit având
1-2 orificii laterale aproape de vârf;
- 1-2 eprubete pentru urocultură;
- Medii de cultură în funcție de germenii căutați;
- Ser fiziologic;
- Casoletă cu tampoane de vată sterile;
- 2 pense hemostatice sterile;
- Materiale pentru toaleta oragnelor genitale;
- Tăviță renală, bazinet;
- Recipient pentru recoltarea urinei;
- Medicamente: ulei de parafină steril, oxiceanură de mercur 1 la 5000;
Pregătirea pacientei:
- Se anunță bonlava, i se explică necesitatea tehnicii;
- Se izolează patul cu un paravan, se protejează cu mușama și aleză;
- Pacienta este așezată în decubit dorsal cu geninchii departați(poziție ginecologică);
- Se îndepărtează perna și pătura;
- Se acoperă pacienta lasând liberă regiunea genitală;
- Se așează bazinetul și se efecutuează toaleta organelor genitale externe;
- Se îndepartează bazinetul și se așează între coapsele pacientei, tăvița renală.
A.Tehinica efectuării sondajului la femei
- Sondajul se efectuează în condiții de asepsie perfectă atât pentru pacienta cât și pentru
mâinile celui ce-l efectuează și pentru instrumentar;
- Asistenta îmbracă mănușile de cauciuc sterile ;
- Evidențiază meatul urinar (locul pe unde intră sonda);
- Dezinfectează cu oxiceanură de mercur orificiul uretral, de sus în jos în direcția
anusului;
- Operația se face de 2-3 ori;
- scoate sonda cu o pensa anatomică sterilă și o prinde ântre degetul mediu și inelar ale
mainii drepte;
- Lubrifiază sonda cu ulei steril;
- Sonda va fi orientată cu vîrful ân sus și se introduce ân uretra 4-5 cm;
- Paralel cu îaintare sondei, extremitatea liberă a acesteia va fi coborâtă printr-o mișcare
în formă de arc pentru a-i ușura trecerea/inaintarea ei prin vezică;
- Primele picături de urină se lasă să se scurgă în tăvița renală apoi urina se colectează în
recipientele pregătite în funcție de scop sau într-un recipient de colectare;
- După ce urina a fost recoltata, capătul liber îl pensăm cu o pensă hemostatică iar
extragerea sondei se va face cu aceleași mișăari în sens invers;
- Îngrijirea ulterioară a pacientei:
- Se efectuează toaleta regiunii vulvare;
- Pacienta este ajutata să se îmbrace și să se instaleze comod în pat;
- Va fi supravegheata în continuare;
- Tehnica se notează in F.O. a bolnavului precizand: numele celui care a efectuat-o,
cantitatea de urina recoltată și aspectul macroscopic al urinei;
B. Tehnica efectuării sondajului la barbat:
Pregătirea instrumentelor și a materialelor sunt aceleași ca și pentru sondajul vezical al
femei;
- Pregătirea psihică a pacientului:
- Pacientul este anunțat explicându-i-se inofensivitatea tehnicii;
- Bolnavul este așezat în decubit dorsal cu picioarele întinse și ușor depărtate;
- Se izolează patul cu un paravan;
- Se acoperă bolnavul lasând liberă numai regiunea genitală;
- Se face toaleta organelor genitale externe;
- Sub bazinul bolnavului se așează o perna tare, mușama și aleză;
- Se așează tăvița renală între coapsele bolnavului;
Efectuarea tehnicii:
- Asistenta îmbracă mănușile de cauciuc sterile;
- Alege sondă cu care efectuează sondajul folosind o pensă anatomică sterilă;
- Sonda este lubrifiată;
- Asistenta dezinfectează meatul urinar cu ser fiziologic steril și oxiceanură de mercur;
- Între degetele inelar și mic ale mâinii drepte se prinde extremitatea liberă a sondei și cu
ajutorul unei pense sterile ținută în aceiași mână apucă sonda în imediata vecinatate a
vârfului;
- Introduce vârful sondei în meatul urinar și impinge ușor cu pensa în timp ce cu mâna
stânga întinde penisul cât mai bine pentru ca să dispară cutele transversale ale
mucoasei uretrale care ar putea împiedica pătrunderea sondei în vezică;
- Dacă pe parcursul înaintării sondei aceasta întâalnește obstacole anatomice sau
funcționale sau dacă se produc spasme, asistenta retrage sonda și pregătește o alta de
calibru mai mic (sondă Thieman);
- Pătrunderea sondei în vezică se semnalează prin scurgerea urinei prin sondă;
- Sonda se fixează cu leucoplast până se evacuează urina;
- Urina se recoltează în eprubetele sau recipientele pregătite în funcție de examenele de
laborator ce se vor efectua;
- Restul urinei se captează în tăvița renală sau într-un alt recipient
- Indepărtarea sondei se va face cu ajutorul unei pense anatomice după ce extremitatea
liberă a fost închisa prin comprimare;
- Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- După îndepartarea sondei se efectuează toaleta organelor genitale externe;
- Pacientul este ajutat să se îmbrace și se schimbă lenjeria de pat dacă este nevoie;
- Tehnica se notează în F.O. a bolnavului menționând cantitatea de urina recoltată,
aspectul macroscopic, numele persoanei care a efectuat-o și eventualele accidente sau
incidente;
Complicații
- După sondaj pot aparea 2 categorii de complicații: imediate si tardive;
Complicații imediate:
- 1. Lezarea traumatică a mucoasei uretrale. Aceasta se obține prin hemoragie de diferite
grade. În aceasta situație se impune oprirea imediată a tehnicii.
- 2. Crearea unei căi false prin forțarea sondei – se previne prin efectuarea sondajului cu
blândețe, cu rbdare, fără să se forțeze înaintarea sondei.
- 3. Astuparea sondei în cursul evacuării vezicii – ne dăm seama după întreruperea
curentului de urină. Sonda se destupă prin insuflare de aer sau injectarea a câțiva ml de
soluție dezinfectantă.
Complicții tardive:
- Infecții – prin introducerea germenilor patogeni prin intermediul manevrelor și
instrumentelor nesterile.
 Precizări
1. Nu se vor exercita presiuni externe asupra hipogastrului pentru a accelera evacuarea urinei.
Conținutul vezical trebuie să se evacueze singur datorită elasticitații vezicii urinare.
2. Golirea bruscă a vezicii destinse în special la persoanele în vârstă poate provoca hemoragie.
De aceea evacuarea se va face încet iar dacă vezica nu a fost prea destinsă, se va face parțial,
urmând ca restul de urină să se elimine printr-un nou sondaj dar după cateva ore.

3. Perfuzia
Definiţie: reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor substanţe
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.
Scop:
-hidratarea şi mineralizarea organismului;
-administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
-depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
-completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterală.
-alimentarea pe cale parenterală
Pregătirea materialelor:
- tavă medicală.
- trusa pentru perfuzat.
-soluţii prescrisă.
- garou
- tăviţă renală;
- stativ prevăzut cu brăţări cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi
- o pernă muşama;
- o pensă hemostatică;
- comprese sterile;
- antiseptic pentru tegument
- romplast;
- foarfece;
Pregătirea echipamentului:
 - se verifică dată de expirare a soluţiilor de administrat, volumul şi tipul soluţiilor;
- se verifică aspectul lor( să nu fie tulburi, precipitate etc);
- se agaţă soluţia în stativ;
- se înlătura capacul sau dopul protector şi se dezinfectează cu un pad alcoolizat
porţiunea unde va fi introdus perfuzorul;
- se introduce cu seringă sterilă un alt medicament în soluţia perfuzabilă dacă acest
lucru este indicat şi se va eticheta flaconul specificând medicaţia introdusă;
- se desface perfuzorul şi se introduce în soluţie având grijă să nu atingem capătul sau
de nimic pentru a-l păstra steril;
- se clampeaza perfuzorul şi apoi se presează camera de umplere până se umple
jumătate;
- se declampeaza perfuzorul şi se goleşte de aer lăsând lichidul să curgă în tăviţă până
când nu mai este nici o bulă de aer;
- dacă soluţia este în flacon de sticlă va trebui să se deschidă filtrul de aer pentru că ea
să curgă. Dacă este în pungă de plastic nu este nevoie;
- se detaşează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului şi se ataşează
perfuzorul la ac/branula;
- se etichetează flaconul de soluţie cu dată şi ora administrării.
Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului
- i se explică bolnavului necesitatea tehnicii.
- se aşează bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu antebraţul în extensie
şi pronatie.
Efectuarea perfuziei
- spălarea pe mâini cu apă şi săpun,mănuşi.
- se examinează calitatea venelor.
- se aplică garoul de cauciuc la nivelul braţului.
- se aseptizeaza plică cotului cu alcool.
- se cere bolnavului să închidă pumnul
- se efectuează punctia venei alese.
- se verifică poziţia acului în venă.
- se îndepărtează garoul şi se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac.
 -se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în venă şi se reglează
viteză de scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcţie de
necesitate.
- se fixează cu leucoplast amboul acului şi porţiunea tubului învecinat acestuia, de
piele bolnavului
- se supraveghează permanent starea bolnavului şi funcţionarea aparatului.
Dacă este necesar se pregăteşte cel de-al ÎI-lea flacon cu substanţă medicamentoasă,
încălzindu-l la temperatura corpului.
Înainte că flaconul să se golească complet, se închide prestubul pentru a împiedică pătrunderea
aerului în perfuzor şi se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon.
Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operaţia de schimbare trebuia să se
petreacă cât mai repede, pentru a nu se coagula sângele refulat din ac şi se reglează din nou
viteză de perfuzat a lichidului de perfuzat.
Înainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercită o persiune asupra venei
punctionate cu un tampon îmbibat în soluţie dezinfectantă şi printr-o mişcare bruscă, în
direcţia axului vasului, se extrage axul din venă.
Se dezinfectează locul punctiei , se aplică un pansament steril şi se fixează cu romplast.
Calculul ritmului de administrare a soluţiilor perfuzabile (rată de flux)
- Formulă 1: total soluţie/total ore=ml/ora
- Formulă 2: ml/ora x factor picurator=picături/ora
- Formulă 3: total soluţie x factor picurator/nr.ore x 60min=picături/min
Unde factor picurator:
Picurator copii=micro=60pic/ml
Picurator adulţi-macro-15pic/ml
Picurator sânge=10picături/ml
Exemplu-un pacient are prescris 1000mlde soluţie de administrat în6ore
Picături/minut=1000 x 15 /6 x60=aprox 42
Îngrijirea bolnavului după tehnică
-Se aşează bolnavul confortabil în patul sau.
-Se administrează bolnavului lichide călduţe ( dacă este permis).
-Se supraveghează bolnavul.
Reorganizarea locului de muncă
-se notează în foaia de observaţie dată, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat
perfuzia.
Incidente, accidente:
-hiperhidratarea prin perfuzie în exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar
acut: tuşe, expectoratie, polipnee, creşterea T.A. se reduce ritmul perfuziei sau chiar se
întrerupe complet, se injectează cardiotonice.
-embolie pulmonară prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin:
eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea ei înainte de
golirea completă a flaconului
-nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea şi apariţia de frisoane.
-coagularea sângelui pe ac sau canulă-se previne prin introducerea pe lumen a soluţiei
de heparină
-revărsarea lichidului perivenos-flebită-durere,creşte temperatura tegumentului,eritem
de-a lungul venei-se anunţă medicul
-lichidul nu se scurge deşi acul este în vene-se verifică poziţia acului,se mobilizează
puţin,se verifică presiunea lichidulu
Consideraţii speciale:
- terapia intravenoasă produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului.
- pentru a-i reduce teamă şi a ne asigura de cooperarea să, procedura trebuie explicată
pacientului în detaliu.
- astfel, se va explică pacientului că va rămâne la locul puncţionării un cateter de
plastic la care se va ataşa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor soluţii indicate de
medic sau o seringă pentru adminstrarea antibioticelor sau altor substanţe prescrise.
-se va explică pacientului că această îl scuteşte de înţeparea repetată pentru
adminstrarea tramentului
-i se va explică, de asemenea, că durata şi tipul tratamentulu vor fi indicate de medic
-se aduce la cunoştinţă pacientului orice modificare survenită în schemă de tratament
-de-a lungul tratamentului pacientul trebuie învăţat să anunţe orice modificare în rată
de administrare potrivită de asistenţă( dacă perfuzia se opreşte sau merge mult mai
rapid), dacă începe să-l doară .
-de asemenea, i se va preciza că nu va trebui să lovească sau să bruscheze locul unde
branula este inserată
-se va explică tehnică îndepărtării branulei, cât timp se va ţine compresie la locul de
inserţie cât şi faptul că va fi apt să îşi folosească mâna respectivă la fel de bine că
înainte de montarea branulei
 BIBLIOGRAFIE

1. GHEORGHIU V. – Urologie. Universitatea de Medicinăși Farmacie ,,Gr. T.Popa”, Iași,

2002.
2. IFRIM M. – Compendiu de anatomie. EdituraŞtiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988.
3. ,,Interiorul corpului uman” –Enciclopedie completă de medicină și investigație clinică;
Editura DeAdostini; București; 2009
4. IOIART I. – Urologie. ,,Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2002.
5. MOGOŞ Gh. – Ugenţe în medicina clinică. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1992.
6. PAPILIAN V. – Atlas de anatomia omului. Editura medicală, Bucureşti, 1992.
7. PRIŞCU Al. – Chirurgie. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992.
8. SARAGEA M. – Tratat de fiziopatologie. Editura Academiei Române, Bucureşti, 1994.
9. TĂNASE A. – Urologie și nefrologie chirurgicală: Curs de prelegeri, Universitatea de Stat
de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemitanu”, 2005.
10. TITIRCA LUCREŢIA – Urgenţe medico-chirurgicale. Editura Medicală, Bucureşti,
2006.
11. TITIRCA LUCREŢIA – Breviar de explorări funcţionale. Editura medicală, Bucureşti,
1994.
12. TITIRCA LUCREŢIA –Îngrijiri speciale acordate de către asistenții medicali . Editura
Medicală, Bucureşti, 2003.
13. TITIRCA LUCREŢIA –Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali.
Editura Viața Românească, Bucureşti, 2008.
14. TITIRCA LUCREŢIA –Ghid de nursing. Editura Viața Românească, Bucureşti, 2001.
15. UDMA FLORICA – Proceduri de nursing – Ed. Ex ponto; Constanta; 2007