UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

FACULTATEA KINETOTERAPIE

CATEDRA MEDICINA SPORTIVĂ

TITLUL REFERATULUI

“RECUPERAREA TRAUMATISMELOR SPORTIVE„

Autorul:Digori Vasile

Conducător ştiinţific: DUDNIC Eugen

CHIŞINĂU,2022
Cuprins
Introducere..............................................................................................................................................

1. Importanţa exerciţiului fizic în viaţa individului................................................................

2. Importanţa dozării efortului................................................................................................

2.1. Oboseala musculară.........................................................................................................

2.2. Supraantrenamentul.........................................................................................................

3. Refacerea şi recuperarea.....................................................................................................

3.1. Refacerea...............................................................................................................................

3.2. Recuperarea...........................................................................................................................

Concluzii.................................................................................................................................................
Introducere

Exerciţiul fizic influenţează starea de bine a individului, având efect direct asupra sănătăţii celui
care îl execută. Totuşi, atunci când se execută exerciţiul fizic trebuiesc avute în vedere numeroase
aspecte pentru a evita suprasolicitarea organismului sau pentru a evita accidentările.

În urma oricărui exerciţiu, organismul trebuie să îşi revină după efort. În cazul în care organismul a
susţinut un efort fizic repetat şi nu a avut timp de refacere, pot interveni accidentări care duc ulterior
la reducerea capacităţii individului de a susţine un efort o perioadă de timp, sau la incapacitatea
individului de a susţine efort la o intensitate mai ridicată, ceea ce favorizează apariţia
traumatismelor.

Refacerea şi recuperarea sunt două lucruri distincte care au însă un lucru în comun, şi anume
exerciţiul fizic, amandouă realizându-se cu ajutorul exerciţiului fizic.
 Importanţa exerciţiului fizic în viaţa individului

Exerciţiul fizic este un act motric repetat efectuat cu scopul de a creşte potenţialul biologic al
omului, de a dezvolta şi de a mări capacităţile motrice, dar şi de a corecta deficienţele fizice şi de a
recupera calităţile motorii ale unui individ. Este principalul mijloc al educaţiei fizice, al
antrenamentului sportiv şi al kinetoterapiei.

Exerciţiul fizic este o activitate pe care omul o susţine zilnic în diferite circumsanţe, cum ar fi
activităţile pe care le prestează în gospodărie sau evenimentele sportive. Totul se realizează cu
consum de energie, care este necesară contracţiilor musculare care sunt controlate de sistemul
nervos şi are ca efect principal stimularea funcţiilor organismului.

Atunci când un individ efectuează un exrciţiu fizic, acumulările cantitative şi calitative duc la o
funcţionare mai bună a întregului organism şi ajută la adaptarea mai uşoară a organismului la
diferitele condiţii la care este supus, fiind influenţate toate funcţiile organismului.

Totuşi, exerciţiul fizic trebuie practicat cu măsură şi trebuie luate în considerare caracteristicile
fiecărui individ înainte de a începe practicarea lui, existând anumite exerciţii care sunt
contraindicate unora şi indicate altora. Există şi un dicton latin care ulterior a devenit principiu al
tratamentului medical „Primum non nocere”.

Importanţa dozării efortului

În urma exerciţiului fizic, din cauza consumului de energie şi a efortului fizic susţinut la o
capacitate puţin peste medie, intervine oboseala care dacă este ignorată poate avea efecte nocive
asupra organismului, oboseala fizică datorându-se „reducerii rezervelor energetice din muşchi sau
din întregul organism, scăderii ritmului de aprovizionare a muşchilor cu energie chimică, scăderii
ritmului de furnizare a oxigenului transportat de sânge, precum şi acumulării de metaboliţi în
muschi sau în altă zonă a organismului.” De aceea trebuie avut în vedere alternarea exerciţiului fizic
cu pauzele de odihnă, însă fără a abuza de acestea.
Oboseala scade capacităţile individului şi îl împiedică pe acesta să dea randament maxim. In plus,
în urma instalării oboselii, pot apărea accidente neprevăzute, ce îl vor împiedica pe individ să
susţină efort fizic o perioadă de timp, în funcţie de gravitatea accidentului.

Există mai multe tipuri de oboseală, oboseala musculară care în urma unor pauze şi a dozării
efortului cu atenţie poate fi înlăturată, şi suprasolicitarea sau supraantrenamentul.

1.1. Oboseala musculară

Oboseala musculară este cea cauzată de contracţii musculare repetate care consumă rezervele de
energie, modificând echilibrul fizio-chimic al organismului. Aceasta se acumulează treptat datorită
duratei şi intensităţii mult prea mari a exerciţiului fizic, iar la un moment dat individul nu va mai
fi capabil să continue, fapt ce va determina încetarea execuţiei. Totuşi, oboseala musculară este o
stare fiziologică reversibilă care se instalează doar atunci când limitele capacităţii de funcţionare a
sistemului neuro-muscular a individului sunt depăşite, efortul fizic fiin unul considerabil.

Deşi oboseala musculară nu îi dă individului un comfort fizic, aceasta este un factor favorizant al
adaptării, care duce inclusiv la obţinerea formei sportive.

1.2. Supraantrenamentul

Această formă de oboseală este o stare patologică ce afectează întregul organism, instalându- se în
urma unor suprasolicitări repetate în timpul efortului fizic şi este specific sportivilor de performanţă.
„Supraantrenamentul poate fi considerat o boală”, care dacă este observată la timp şi dacă un medic
intervine în timp util, totul se poate corecta rapid şi eficient.

Pentru a preveni această stare de oboseală este indicată aplicarea corectă a stimulilor de
antrenament dar în special utilizarea mijloacelor de refacere în timpul susţinerii efortului dar şi după
efort.
Supra antrenamentul şi oboseala musculară favorizează apariţia accidentărilor, în special a
traumatismelor musculotendinoase, care vor necesita ulterior recuperare. Pentru a evita recedivarea
acestor traumatisme, recuperarea trebuie facută integral.

2. Refacerea şi recuperarea

Refacerea şi recuperarea sunt două cuvinte care din punct de vedere al înţelesului sunt total diferite,
refacerea referindu-se la aducerea la starea anterioară sau la restabilirea sănătăţii, recuperarea
referindu-se la redobândire, la recâştigare, în cazul nostru recâştigarea funcţională a segmentului
lezat.

2.1. Refacerea
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române a reface înseamnă „a face din nou ceva rău
făcut sau în parte distrus; a repara; p. ext. a transforma, a modifica, a schimba. ♦ Refl. (Despre un
țesut) A se regenera. 2. A aduce din nou în starea (de înflorire) în care a fost mai înainte; a
reconstrui. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) face din nou sănătos, a (se) întrema, a (se) însănătoși.” În
sport, refacerea se referă la revenirea organismului după efort, fiind un proces complex prezent în
orice lecţie de antrenament, unde sunt necesare pauzele între eforturi, cât şi în refacerea
săptămânală, constituind într-o „formă indirectă a pregătirii energetice (bateriile energetice) ale
organismului, sărăcit de combustibil, fie prin consumuri energetice exagerate, induse de efor, fie
prin pierderi crescute de agenţi biologici.”. Evoluţia activităţii şi metodicii sportive a studierea
aprofundată a teoriei refacerii şi a inclus-o pe aceasta în pregatirea sportivă. Conform Monicăi Bîcă
au fost elaborate 7 principii ale refacerii:

a) Refacerea capacităţii de efort este parte intergantă, componentă esenţială a procesului de

antrenament.
b) Refacerea este un proces care se adresează sportivilor sănătoşi, care au prestat un efort
psihofizic solicitant, ce a afectat unii parametrii funcţionali sau biochimici.
c) Refacerea este un proces natural, care se declanşează spontan, imediat după încetarea sau
reducerea parametrilor efortului.
 d)Refacerea sistemelor şi aparatelor solicitate în efortul sportiv se realizează într-o anume
succesiune, luându-se în considerare parametrii neuro vedetativi şi cei metabolici.
e) Refacerea are un caracter individualizat conform particularităţilor sportivului, fiind
determinată de starea de sănătate şi de antrenament a sportivului, de specificul ramurii
sportive, de vârsta acestuia, de perioada de antrenament, de momentul desfăşurării
refacerii şi de organul sau sistemul cel mai afectat.

Există numeroase mijloace folosite în refacerea organismului, cel mai important mijloc este odihna
pasivă, adică repausul şi somnul, masajul reflexogen, care ajută individul să se relaxeze. Paradoxal,
sunt indicate şi exerciţiile fizice dar doar cele de intensitate uşoară cum ar fi plimbările sau cele cu
caracter recreativ care nu solicită organismul. Există 3 faze ale refacerii, prima fază presupune
refacerea rapidă, care „poate fi accelerată prin activitate fizică respectiv practicarea unor xerciţii
fizice dinamice, uşoare.” Faza a doua presupune refacere ntermediară caare poate continua până la 2
ore după încetarea efortului, iar ultima fază presupunând refacerea lungă care poate dura până la 20
de ore după încetarea eforului.

Chiar dacă organismul a fost solicitat în timpul efortului fizic, individul nu rămâne cu
probleme funcţionale, cu un program de refacere corespunzător poate ajunge la forma maximă în
cel mai scurt timp.

2.2. Recuperarea
Spre deosebire de refacere care se aplică la organismele sănătoase, recuperarea se aplică celor cu
probleme şi afecţiuni funcţionale şi morfologice. Chiar şi în Dicţionarul Explicativ al Limbii
Române găsim explicat cuvântul „a recupera” ca fiind un cuvânt care provine din fr.
récupérer şi din lat. recuperare, care înseamnă „a dobândi din nou, a redobândi, a recâștiga. 2. A
utiliza, total sau parțial, ceva (deșeuri de materiale sau o energie) care altfel s-ar pierde. ” Sarcina de
a recupera în domeniul sportului îi revine kinetoterapeutului, care încearcă să își ajute pacienții care
au suferit traumatisme, să își recâștige funcționalitatea segmentului lezat aproape de 100%. Sunt
cazuri în care pacienţii nu pot să ajunga la forma de funcţionalitate
maximă fie datorită programului de recuperare incorect, fie din cauza traumatismului suferit care a
fost prea sever.

Există diverse traumatism, diversitatea fiind datorată caracteristicilor sportive cum ar fi timpul de
efort, echipamentul, condiţiile ambientale şi tipul de efort susţinut în timpul antrenamentelor sau
competiţiilor. Există diferite tipuri de traumatisme, în funcţie de parţile lezate, de exemplu există
traumatisme ale părţilor moi, ale articulaţiilor, ale oaselor. Desigur, există factori favorizanţi ai
traumatismelor sportive care pot fi intrinseci sau extrinseci, cei intrinseci sunt legaţi de caracterele
anatomice şi biomecanice ale sportivului, iar cei extrinseci nu au legătură cu sportivul.

Factori extrinseci:

 Erori de antrenament –
condiţionare şi pregătire;
 Climat, lichide şi hidrtare;
 Kineziologia sportului;
 Factori de risc ai anumitor
sporturi;
 Echipament;
 Terenul de antrenament sau
competiţie.
 Factori intrinseci:

 Malalliniament/variaţii anatomice;
 Discrepanţe în lungimea
picioarelor;
 Muşchi cu forţă redusă (asimetriile
de forţă);
 Flexibilitate redusă;
 Dezechilibre musculare;
 Deprinderi neuro-musculare
reduse;
 Disfuncţii ale lanţului kinetic.

Pe lângă aceşti factori, intrinseci respectiv extrinseci, un rol important îl joacă şi oboseala în viaţa
sportivului, după parerea mea fiind cea care provoacă majoritatea traumatismelor uşoare. Desigur,
există şi alţi factori ce pot influenţa integritatea sportivului.
Obiectivele recuperării sunt:

 „controlul procesului inflamator şi al durerii;

 Refacerea mobilităţii articulare şi a flexibilităţii ţesuturilor periarticulare;

 Îmbunătăţirea forţei şi a rezistenţei musculare;

 Dezvoltarea rezistenţei cardio-vasculare (ameliorarea capacităţii generale de efort);

 Refacerea coordonării musculare specifice;

 Stabilirea programului de întreţinere.”

Recuperarea segmentelor traumatizate se face în special cu ajutorul kinetoterapiei, aceasta „se

defineşte ca terapie prin mişcare efectuată prin programe de recuperare medicală care urmăresc
refacerea unor funcţii diminuate sau creşterea nivelului funcţional în diverse suferinţe”. Chiar dacă
efortul fizic a fost cel care a produs traumatismul, recuperarea se face prin mişcare, prin
exerciţiu fizic. De exemplu în cazul unor entorse sau aunor luxaţii, care sunt cel mai întâlnite în
zilele noastre, fie ele cu sau fără leziune a părţilor moi, trebuie întărită musculatura în zonă pentru
a compensa, şi pentru a evita recidiva. Desigur, nu este suficientă doar recuperarea cu ajutorul
mişcării ci e nevoie şi de tratament medicamentos, dar în cazul în care recuperarea nu este făcută
corespunzător sau nu este făcută deloc, individul va rămâne mai mult ca sigur cu sechele care vor fi
resimţite în timp.
Concluzii

Indiferent de situaţie exerciţiul fizic este cel care ajută individul la întreţinerea sănătăţii, şi care îl
ajută în refacere şi în recuperare. Punctul comun al refacerii şi al recuperării este exerciţiul fizic,
însă refacerea se aplică celor care sunt sănătoşi din punct de vedere morfologic şi funcţional, pe
când recuperarea se aplică celor cu probleme din aceste puncte de vedere.

Ambele, atât refacerea cât şi recuperarea, sunt foarte importante în viaţa unui sportiv. Inevitabil, în
urma efortului depus în timpul antrenamentelor va aduce după sine oboseala, care favorizează
accidentarea, de aceea sportivul este supus în timpul antrenamentelor tuturor acestor factori.

După parerea mea, cel mai des întâlnit factor al accidentărilor şi traumatismelor este oboseala
deoarece aceasta atrage după sine lipsa de concentrare, şi scăderea rezistenţei musculare şi
ligamentare.
 Bibliografie

 Mijloace de refacere şi recuperare în activitatea sportivă – Monica Delia Bîcă,

Ed. Academica Brancuşi, 2009, Târgu – Jiu;

 Medicină Sportivă – Ioan Drăgan, Ed. Medicală, Bucureşti, 2002;