Refacerea fizică la sportivi

Recuperarea fizica: importanța, definitie, forme de recuperare fizica; antrenarea excesiva,

supraantrenarea, epuizarea fizica.

Recuperarea medicală la sportivi se efectuează doar în cazul prezenței unor tulburări

funcționale și / sau structurale la nivelul organismului. Oboseala musculară fiziologică
reprezintă o stare reversibilă a organismului, caracterizată printr-o reducere a funcționalității
sistemului muscular (hipertonie musculară, mialgii, scăderea forței de contracție, micșorarea
duratei contracțiilor musculare). Oboseala patologică este rezultatul dezechilibrului balanței
dintre oboseala fiziologică și recuperarea fizică. În cazul în care solicitarea fizică a sportivului
este menținută constant la un nivel înalt, apar fenomene precum suprasolocitarea sau epuizarea
fizică.
Rezultă clar că recuperarea fizică după efort este necesară, pentru a evita aceste
situații și pentru a amplifica eficacitatea antrenamentului fizic. Creșterea treptată a volumului și
intensității efortului supune organismul la un stres fiziologic la care trebuie să se acomodeze,
astfel are loc evoluția sau creșterea fizică a sportivului în ceea ce privește forța, rezistența sau
viteza. Acest proces determină în mod consecutiv oboseala sportivului, în acest moment
recuperarea fizică oferă timp pentru refacerea rezervelor de energie, participând astfel la
funcționarea cât mai bună a sportivului. Din punct de vedere psihologic are loc, de asemenea, o
relaxare psihică, sportivul nu mai are un ˝target˝ care trebuie atins și, ulterior, acesta se va putea
adapta mult mai ușor la un volum ridicat de efort.
Există forme pasive și active de recuperare fizică la sportivi, dintre formele pasive cea
mai importantă fiind somnul. Atunci când este posibil, este recomandată respectarea unui
program standard de culcare și trezire, iar ca durată sunt necesare, în medie, 8 ore. Mai trebuie
amintite, ca forme de recuperare pasivă și care ajută ca mintea sportivilor să se relaxeze:
meditația, lectura, muzica. Mijloacele de recuperare active au ca obiective: recuperarea stării
fiziologice a sportivului (plimbare sau mersul pe bicicletă), reechilibrarea musculo-scheletală
(exerciții de stretching, masajul), relaxarea psihologică (meditația, exerciții de respirație,
masajul). Aceste activități utilizate pentru recuperarea activă a sportivului se execută în timpul
sau la sfârșitul antrenamentului.
 O recuperare fizică eficientă a sportivului presupune cel puțin o zi pe săptămână de
repaus. De asemenea, pentru refacerea psihologică a sportivului este nevoie și de deconectarea
de activitățile sportive și implicarea în activități recreative. În ziua de repaus fizic este mai
recomandat ca sportivul să desfășoare activități sociale relaxante (de exemplu plimbare,
vizionare de teatru, cumpărături) decât să fie fizic și mental inactiv (de exemplu stă în pat la
televizor).
Lipsa unei recuperări fizice corespunzătoare a sportivilor este urmată de apariția unor
reacții ale organismului care scad într-un grad mai mare sau mai mic performanța sportivă:
antrenarea excesivă, suprasolicitarea sau epuizarea. Totalitatea acestor reacții pot fi încadrate în
sindromul de suprasolicitare, care are ca principală cauză gestionarea greșită a efortului fizic
în ceea ce privește volumul și / sau intensitatea și / sau pauzele de refacere fizică.
Se consideră că sportivii cei mai susceptibili să dezvolte acest sindrom sunt cei care:
-sunt foarte motivați;
-au rezultate foarte bune;
-se întorc devreme la antrenament, înainte de recuperarea lor completă;
-nu au îndrumare tehnică calificată în cadrul antrenamentelor.
Antrenarea excesivă înseamnă că volumul și intensitatea efortului fizic efectuat
devansează capacitatea de recuperare a sportivului, organismul nu se mai poate recupera fizic.
Performanța sportivă este afectată, inițial apare un platou al performanței sportive (costul
energetic este foarte mare), ulterior scade. Caracteristice antrenării excesive sunt scăderea
imunității sportivului, cu riscul apariției unor suferințe secundare, cum ar fi: apariția unor
microtraumatisme musculare nevindecate, dureri musculare persistente, deficiențe calorice și /
sau proteice, stres psihic crescut, risc crescut de accidente sau infecții, depresie, iritabilitate.
În cazul în care nu se reușește vindecarea microtraumatismelor musculare sau când pe fondul
unor infecții acute se continuă efortul fizic intens, apare suprasolicitarea fizică. Consecința
imediată a suprasolicitării este apariția accidentelor sportivilor, ceea ce va obliga sportivul să
întrerupă activitatea sportivă. Suprasolicitarea sportivă este, în principal, consecința unor erori
de antrenament: modificări intempestive de intensitate, ritm al efortului fizic sau de frecvență a
antrenamentelor.
Epuizarea generală este consecința unui efort fizic intens și îndelungat la care sunt
supuși sportivii, care astfel nu mai au motivație și interes pentru sport. Simptomele epuizării
sportive sunt: fluctuații de dispoziție, apatie, anxietate, izolare emoțională, scăderea motivației,
scăderea performanței sportive. Durata de recuperare sportivă este un factor individual, este
posibil ca la sportivul de performanță recuperarea să fie mai rapidă. Principalele argumente in
favoarea existentei recuperarii accelerate in cazul sportivilor sunt:
  - existenta unei stari de sanatate excelente si a unui "material biologic" nativ superior;
 - conditii bune de mediu si viata care participa la procesul de refacere;
 - accesul rapid la servicii medicale;
 - impactul factorului psihologic: dorinta de a reintra in activitate sportiva;
 - alocarea unui timp corespunzator pentru antrenamentul necesar procesului de recuperare.

    Exista si argumente impotriva existentei recuperarii accelerate la sportivi, respectiv:

 - este dificil de dovedit ca refacerea unui tesut ar putea avea loc cu viteze mai mari la sportivi;
 - sportivii au un "prag" al rezistentei la durere mai inalt - si de aceea ei vor putea aparea ca fiind
sanatosi desi se afla inca in perioada de recuperare.
Rezulta ca afirmatia: sportivul se va recupera mai rapid, poate constitui o capcana,
astfel reintrarea rapida in activitatea sportiva poate duce la agravarea patologiei, aparitia
sechelelor si sau a afectiunilor cronice - cu dublarea / triplarea perioadei normale de recuperare.