Refacerea

proces multifuncțional de
restabilire a homeostaziei
organismului după efort
Prestaţia sportivă acţionează ca
perturbaţie, ce deranjează echilibrul
biologic al organismului, efectele acestei
situaţii se concretizează în procese de tip
fizico-chimic ce intervin pentru
păstrarea constantă a mediului intern,
mai precis pentru menţinerea
homeostaziei.
HOMEOSTAZIA

Homeostazia constă în capacitatea

organismelor superioare de a menţine
caracteristicile biologice specifice.

Mecanismele homeostatice sunt

coordonate de sistemul nervos şi sistemul
endocrin şi funcţionează pe principiul
conexiunii inverse.
HOMEOSTAZIA

Mecanismele homeostatice sunt de tip:

fizico-chimic enzimatic, hormonal nervos.

HOMEOSTAZIA

Unii stimuli din mediul extern

produc perturbaţii ale homeostaziei,
determinând organismul să treacă în
altă stare, numită heterostazie sau
adaptare, prin care se modifică
valorile indicilor fiziologici la
acţiunea stimulilor.
HOMEOSTAZIA

Adaptarea indusă de efortul fizic poate fi de două

tipuri:

adaptarea tardivă – în care, prin

mecanisme de autoorganizare şi
adaptarea imediată – în care
autostructurare asupra
mecanismul de autoreglare
componentelor biologice, se
funcţionează în timpul efortului
produce o ameliorare
şi în perioada de revenire
funcţională a organismului
postefort şi reechilibrează
sportivului în repaus şi o
constantele tulburate;
activare funcţională maximă în
timpul efortului.
Efortul fizic este susţinut biologic de mecanismul
contracţiei musculare, în care energia chimică se
transformă în energie mecanică. Efortul fizic este
acompaniat şi de prestaţii de ordin psihologic,
manifestate cu pondere diferenţiată.

O formă de manifestare a efortului fizic este

efortul sportiv; acest tip de efort, cu implicaţii
psihofizice evidente, reprezintă o repetare
sistematică de acţiuni motrice, care au ca obiectiv
îmbunătăţirea capacităţii de performanţă.
Efortul sportiv este susţinut de o multitudine de sisteme şi
procese, precum:
o sistemul osteo-muscular,
o sistemul energetic,
o sistemul nervos,
o sistemul cardio-respirator,
o sistemul digestiv,
o sistemul endocrin
o excretor.

Prin atributele sale de stimul sau factor de stres, efortul sportiv

activează mecanismele reglatoare ale homeostaziei.
Datele literaturii de specialitate atestă
faptul că efectul biologic al stării de
antrenament, echilibrul neuro-endocrin-
metabolic corespunzător reprezintă o
condiţie prioritară a realizării unei bune
adaptări de antrenament, a unei
eficienţe susţinute în efort şi a unei
capacităţi optime de refacere după
efort.
Oboseala este o stare fiziologică, reversibilă, a organismului,
care apare în urma unui efort solicitant (volum şi intensitate
semnificative), manifestat prin diminuarea capacităţii de a presta
efort psihofizic.

Drăgan, I. (2002) sistematizează oboseala în:

forma fiziologică
cu oboseala musculară
oboseala neuro-psihică
forma patologică
oboseala acută – supraîncordarea
oboseala cronică – supraantrenament
Oboseala acută periferică (Oboseala musculară)

Oboseala musculară este cauzată de contracţiile musculare

repetate, consumă rezervele energetice, deranjând homeostazia
(echilibrul fizico-chimic) organismului.

Oboseala se acumulează treptat, în funcţie de durata şi

intensitatea efortului, ajungând la un moment dat ca sarcina,
exerciţiul să nu mai poată fi continuat, fapt ce determină încetarea
execuţiei.

Aşadar, oboseala musculară este o stare fiziologică reversibilă,

care se instalează în mod normal, din cauza depăşirii unor limite
ale capacităţii funcţionare a sistemului neuro-muscular, ca urmare
a unei activităţi considerabile.
Oboseala acută centrală (Oboseala neuro-psihică)

Conceptul de oboseală acută centrală sau oboseală neuro-psihică

se defineşte prin: „diminuarea capacităţii de a realiza acţiuni
coordonate, cu aceeaşi precizie ca în starea de repaus”
(Stegeman, citat de Weineck, J., 1995).

Oboseala centrală are conexiuni strânse cu oboseala periferică,

deoarece informaţiile aferente emise de la muşchi (de la
periferie) au ca răspuns impulsuri inhibitorii, care conduc la
întreruperea efortului.

Prevenirea instalării stării de oboseală neuro-psihică se face prin

managementul antrenamentului sportiv şi respectarea măsurilor
şi a mijloacelor refacerii neuro-psihice şi metabolice.
Oboseala patologică acută (Supraîncordarea)
Cele mai frecvente forme de manifestare a supraîncordării (oboseală
patologică acută) sunt:
• Durerea musculară care este o suferinţă fizică neplăcută, resimţită
în muşchi după un efort prestat la un anumit nivel de solicitare.
• Această formă de suferinţă este resimţită de sportiv în timpul
efortului, la sfârşitul prestaţiei sau după 1-2 zile de la activitatea
fizică respectivă.
• Durerile musculare pot fi prevenite sau măcar minimalizate prin
reguli metodice de solicitare în efort:
- lecţiile de educaţie fizică/de antrenament încep cu exerciţii uşoare
(intensitate mică), cu creşterea treptată a solicitării;
- evitarea abuzului de exerciţii fizice efectuate în condiţii de
contracţii excentrice la începutul activităţii.
Oboseala patologică acută (Supraîncordarea)

Clacajul muscular – declanşat de o contractare musculară, ce

adesea are drept cauză o leziune fibrilară musculară; durerea şi
disconfortul muscular local, sportivul este nevoit să întrerupă
efortul. Această stare este explicată prin faptul că solicitarea la
care este supus sportivul depăşeşte capacitatea sa de a da
răspuns.

Clacajul cardiac („inimă forţată”), ce se poate manifesta de la

simpla tulburare a ritmului (apariţia extrasistolelor), la stopul
cardiac sau decesul sportivului şi care are drept cauză un
dezechilibru neurovegetativ sau o relaţie necorespunzătoare
între gradul de solicitare de efort şi posibilităţile biologice de
moment ale sportivului.
Oboseala patologică acută (Supraîncordarea)

Dereglări - tulburări de mers;

neurologice,
vegetative, - scăderea tonusului muscular;
senzoriale,
manifestate
prin: - tulburări de ortostatism;

- tulburări de coordonare şi echilibru;

- tulburări senzoriale: vizuale, auditive, vestibulare;

- tulburări psihice: epuizare, astenie psihică;

- tulburări psihomotorii, de orientare spaţio-temporală

Oboseala patologică acută (Supraîncordarea)

• În aceste situaţii de supraîncordare, dacă se continuă efortul,

pot surveni accidente care ajung până la pierderea conştiinţei.
• Dacă se depăşeşte faza acută de supraîncordare, uneori doar
prin dirijare medicală, în 3-4 săptămâni, sportivul îşi poate
relua activitatea sportivă, dar nu înainte de a se supune unei
serioase investigaţii medicale.
• Pentru evitarea instalării stării de supraîncordare, sunt
recomandate măsuri profilactice, care se referă la: antrenament
ştiinţific dirijat, cu scopul refacerii, regim de viaţă corect,
supraveghere medicală (de teren şi laborator).
• Un sportiv care s-a aflat în stare de oboseală patologică acută,
rămâne sub observaţie medicală în perioada activităţii
sportive.
SUPRAANTRENAMENTUL
Supraantrenamentul este un dezechilibru funcţional durabil, instalat în urma suprasolicitărilor
repetate, cu urmări în scăderea capacităţii de lucru şi a performanţelor sportive.
Tulburări subiective:
• - comportament schimbat: sportivul devine irascibil, cu ieşiri neobişnuite, necontrolate;
• - apatie în stadiu avansat: lipsa interesului pentru orice tip de activitate, anxietate, emotivitate,
depresie;
• - diminuarea proceselor cognitive (memorie, gândire, atenţie);
• - semne de nevroză (insomnii, dureri de cap);
• - insomnii (nocturne sau diurne) – somnul nu odihneşte sportivul;
• - lipsa poftei de mâncare;
• - tulburări vizuale, auditive, vestibulare;
• - senzaţii de greutate în muşchi. 
Tulburări obiective:
• - transpiraţii abundente, nejustificate de efortul prestat;
• - scăderi ale greutăţii corporale (o pierdere de peste 3% din, greutatea corporală poate avea drept
cauză supraantrenamentul);
• - scade latenţa reacţiei motrice, forţa şi coordonarea neuro-musculară;
• - reveniri întârziate ale frecvenţei cardiace şi tensiunii arteriale după efort;
• - pierderi de calciu şi magneziu prin aparatul excretor;
• - tremor rapid şi neregulat al degetelor şi pleoapelor;
• - tulburări digestive şi endocrine.