Nevoia de a se mișca și a

avea o buna postură

 Este o necesitate a ființei umane
vii de a fi în mișcare, de a-și mobiliza
toate părțile corpului prin mișcări
coordonate, de a păstra diferitele părți
ale corpului într-o poziție care să
permită eficacitatea funcțiilor
organismului - circulația sângelui fiind
favorizată de mișcările și activitățiile
fizice.
Mobilitatea

•Mobilitatea reprezintă capacitatea

individului de a se mişca liber, de a-şi
coordona mişcările.

•Mişcarea reprezintă una din funcţiile de

bază ale organismului uman.

•Această funcţie se realizează prin

intermediul sistemului neuro-muscular.
Diferitele mişcări ale omului au fost
clasificate în:
•mişcări reflexe – cele prin care organismul
reacţionează la un agent traumatic (evitarea
unui obiect supraîncălzit);

•mişcări automate – reprezintă marea

majoritate a activităţii motorii a omului;

•mişcări voluntare – reprezintă mişcări

complexe care au fost memorate anterior în
scoarţa cerebrală, avand la bază reprezentări
vizuale şi kinestezice.
Independența nevoii este
determinată de integritatea :
- aparatului locomotor (sistemul osos și
muscular);

- sistemul nervos – vizează cerebelul ,

bulbul rahidian care conține centrul
echilibrului;

- aparatul vestibular – are rol în păstrarea

echilibrului și orientarea în spațiu.
• Postura (atitudinea) adecvată

• Stabilitatea, echilibrul şi raporturile

constante între diferite segmente ale
corpului şi mediu se realizează prin
acţiunea coordonată a sistemului nervos,
muscular şi osos.
Mişcări adecvate
•Tipuri de mişcări:
•· abducţie - mişcarea de îndepărtare faţă de
axul median al corpului;
•· adducţie - mişcarea de apropiere faţă de
axul median al corpului;
•· flexie - mişcarea de apropiere a două
segmente – braţ/antebraţ sau
gambă/coapsă;
•· extensie - mişcarea de îndepărtare a două
segmente – braţ/antebraţ, gambă/coapsă;
•· rotaţie - mişcare realizată în jurul axului
care trece prin lungul segmentului care se
deplasează;
• pronaţie - la nivelul membrului superior
– mişcare de rotaţie a mâinii, prin care
palma priveşte în jos sau la nivelul
membrului inferior – planta priveşte
lateral, cu marginea externă ridicată;
• supinaţie - la nivelul membrului superior
– mişcare de rotaţie a mâinii, prin care
palma priveşte în sus sau la nivelul
membrului inferior – planta priveşte
medial, cu marginea internă ridicată;
• circumducţie - mişcare complexă care
totalizează flexia, extensia, abducţia şi se
asociază cu rotaţia.
• Exerciţiile fizice pot fi:

• · active - efectuate de individ;

• · pasive - mişcări efectuate de altă

persoană.
• Contracţiile musculare pot fi

• · izometrice – lungimea muşchiului

rămane neschimbată, doar tensiunea
creşte (ex.contracţia muşchilor pentru
menţinerea poziţiei capului);

• · izotonice – tensiune musculară

constanta, lungimea muşchiului se
modifică.
Caracteristicile exerciţiilor sunt:
•· coordonate;
•· armonioase;
•· complete.
Factori care influențează
satisfacerea nevoii
Vârsta și dezvoltarea fizică
- copilul mic are mișcările mai putin coordonate
dobândindu-și controlul pe masură ce se
maturizează, este foarte activ si adoptă poziții
uneori bizare;
- adultul este activ în deplinătatea puterii fizice,
dă suplețe mișcărilor și le coordonează.

- vârstnicul are forța fizică diminuată, mobilitatea

redusă, rămâne însă activ în exerciții
moderate.
Constituția si capacitățile
fizice
• Influențează mișcarea în sensul intensității
efortului fizic .
Factorii psihologici :

- emoțiile pot determina mișcări ale

corpului mai rapide și adesea involuntare;

- stresul, teama prelungite pot determina

ticuri;
- personalitatea, temperamentul determină
individul să fie mai activ sau mai calm.
Factorii sociologici –
spirituali
- cultura – individul practică activități fizice
în functie de gradul de cultură și de
societatea în care trăiește.

- factorii sociali – în societate individul

practică activități ce impun eforturi fizice
mai mari sau mai mici;

- factorii spirituali – implică mișcările și

posturile caracteristice ritualurilor
religioase.
Manifestari de independență
Postura adecvată sau atitudinea
înseamnă păstrarea raporturilor
corecte între diferite segmente ale
corpului .
Raporturile normale :

- poziția în picioare se numește ORTOSTATISM :

capul drept, privirea înainte, spatele drept ,
membrele superioare pe lângă corp , membrele
inferioare drepte, piciorul în unghi drept cu gamba;
- pozitia SEMIȘEZÂND : culcat pe spate , toracele
formează un unghi de 30-45 grade cu linia
orizontală;
- pozitia în ȘEZUT : capul drept , spatele drept
rezemat , membrele superioare sprijinite , coapsele
orizontale , gambele verticale , piciorul în unghi
drept cu gamba;
- CLINOSTATISM sau poziția DECUBIT sau poziția
culcat :
a) decubit dorsal = culcat pe spate
b) decubit ventral = culcat pe burtă
c) decubit lateral stâng = culcat pe partea stangă
d) decubit lateral drept = culcat pe partea dreaptă.
Rolul nursei pentru păstrarea
independenței :

- educația sanitară a pacientului pentru orice

fel de sport;
- practicarea exercițiilor fizice
corespunzătoare vârstei și capacității fizice
individului;
- învățarea pacientului să practice tehnici de
destindere și relaxare. Aceasta implică
obligatoriu o postură confortabilă.
- evitarea și eliminarea tabagismului;
- evitarea meselor copioase;
- evitarea surplusului ponderal .
Dependenta în satisfacerea nevoii

Când această nevoie nu este satisfăcută apar

următoarele probleme de dependență :

1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mișcărilor
4. Postură inadecvată
6. Refuzul de a face mișcare
7. Edeme ale membrelor
Probleme de dependență

1. Imobilitatea
Manifestări de dependență
 Absența sau diminuarea mișcărilor
 Atonie musculară, atrofie, hipertrofie
musculară
 Escare de decubit
 Contractură musculară
 Râs sardonic (în tetanie)
 Anchiloză
 Crampe
 Diminuarea interesului pentru mișcare
• Imobilitatea reprezintă incapacitatea
individului de a se mişca liber, de a-şi
efectua unele nevoi de ordin fizic, psihic,
social.
• Din acest punct de vedere poate fi:

• · socială – o întrerupere sau o retragere din

modul obişnuit de interacţiune socială datorat
unor probleme emoţionale sau fizice;
• · emoţională – poate apărea cand factorii de
stres depăşesc individul în acţiunea de a le face
faţă;
• · fizică – cauzată de probleme fizice care
necesită măsuri terapeutice:
• – orice afecţiune a articulaţiilor, oaselor,
muşchilor scheletici poate cauza imobilitate
parţială sau totală;
• – durerea, oboseala, slăbiciunea pot duce la
pierderea energiei şi contribuie la imobilitate.
Imobilitatea – reprezintă o diminuare sau o restricție a
mișcării, fiind recomandată, adesea, ca metodă
terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme și boli
organice sau funcționale.
Surse de dificultate care duc la imobilizare:
a) de ordin fizic :
- alterarea centrilor nervoși ( A.V.C )
- alterarea integrității aparatului locomotor (fracturi,
entorse, luxații)
- piedici ale miscarii (pansamente , aparat gipsat ,
extensie continua)
b) de ordin psihologic :
- tulburari de gândire
- anxietate, stres, pierderea cuiva drag, separarea de
familie.
c) de ordin sociologic :
- eșecul
- izolarea
d) lipsa cunoașterii de sine.
• In funcţie de durată imobilitatea poate fi:
• · temporară – convalescenţa care poate fi
şi ea de durată lungă sau scurtă în funcţie
de severitatea problemei;
• · permanentă – în cazul în care defectul
nu poate fi compensat şi în acest caz este
nevoie de mecanisme ajutătoare (cârje,
proteze);

• · progresivă – când diminuarea funcţiei

locomotorii se face progresiv, în timp (ex.
distrofiile musculare, scleroze multiple).
• În funcţie de cauze distingem imobilitate
legată de:

• · restricţie terapeutică a mişcărilor

(accident al membrelor sau intervenţie
chirurgicală);

• · restricţie inevitabilă datorită unei

incapacităţi primare: scleroze multiple,
paralizie după accident vascular cerebral;

• · restricţie voluntară datorită stilului greșit

de viaţă.
• Gradele imobilizării sunt:

• · imobilizare totala - pacienţii inconştienţi sunt

complet imobilizaţi;
• · imobilizare partiala - dacă pacientul are
fractură de membru inferior;
• - restricţie de la activităţi
pentru restabilirea sănătăţii.

Repausul la pat este termenul utilizat

pentru pacienţii imobilizaţi care pot să stea nu
numai în pat ci şi pe scaun sau fotoliu în
funcţie de gradul imobilizării.
Factorii care cresc riscul problemelor legate de
imobilizare sunt:

•· o parte mai mare a corpului este imobilizată;

•· imobilizare pe o perioadă lungă de timp;
•· persoane vârstnice imobilizate;
•· persoane cu experienţe dureroase sau spasme
musculare;
•· persoane sensibile la variații de temperatură;
•· persoane incapabile să înveţe cum se previn
aceste probleme;
•· persoane imobilizate timp îndelungat într-o
singură poziţie;
•· persoane cu regim alimentar deficitar.
Efectele imobilizării sunt:

Musculo-scheletale:
•– demineralizarea oaselor, ceea ce poate
duce la deformarea şi fracturarea oaselor;
•– durerea şi rigiditatea articulaţiilor;
•– atrofie musculară şi contracturi musculare
localizate sau generalizate;
•– coordonare deficitară a mişcărilor;
•– asimetrie toracică.
Gastro-intestinale:

•– anorexie;
•– disconfort abdominal;
•– distensie abdominală;
•– constipaţie.
Respiratorii:

•– scăderea amplitudinii mişcărilor

respiratorii;
•– acumularea de secreţii în căile
respiratorii;
•– pneumonii;
•– dezechilibru între schimburile de O2 şi
CO2.
Urinare:

•– distensia vezicii urinare;

•– producerea de calculi;
•– infecţii de tract urinar.
Cardio-vasculare:

•– hipotensiune arterială la trecerea în

ortostatism;
•– edeme periferice;
•– creşterea pulsului la schimbarea poziţiei
prin scăderea tonusului cardiac;
•– tromboză venoasă profundă
Metabolice:
•– reducerea metabolismului bazal.

Tegumentare:
•– escare.

Psihosociale:
•– scăderea motivaţiei de a face ceva;
•– scăderea abilităţii de rezolvare a
problemelor;
•– diminuarea dorinţei de a-şi satisface
nevoile fundamentale.
Manifestări de dependență :

1)dificultate de deplasare – dificultate la ridicare

si reașezare, dificultatea de a merge.

2) diminuarea sau absența mișcărilor –

prezența parezelor sau paraliziilor

PAREZA = diminuarea tonusului muscular și

reducerea drastiăa a mișcărilor la acest nivel
PARALIZIA = absența totalaăa mișcării, tonus
muscular 0.
MONOPAREZA sau MONOPLEGIE =
interesează un membru
HEMIPAREZA sau HEMIPLEGIE = interesează
jumătate de corp
PARAPAREZA sau PARAPLEGIE = sunt
interesate membrele inferioare
TETRAPAREZA sau TETRAPLEGIE = sunt
interesate toate cele 4 membre.
3. CONTRACURA musculară = reprezintă contracția
involuntară și permanentă a unuia sau mai multor
mușchi care determină o poziție inadecvată.

4. CRAMPA musculară = este o contracție musculară,

dar de scurtă durată .

5. ATONIE musculară = lipsa totală a tonusului

muscular
6. HIPOTONIE musculară = diminuarea tonusului
muscular
7. HIPERTONIE musculara= exagerare permanenta a
tonului muscular.
8. ATROFIE musculară = pierderea masei musculare.
9. HIPOTROFIE muscularaă= scăderea masei
musculare.
10. HIPERTROFIE musculară= mărirea în volum a unui
mușchi
11. ANCHILOZA = imposibilitatea mișcării unei articulații
12. ESCARE = distrugeri tisulare ca urmare a unui
deficit de nutritie locală, de obicei prin leziuni vasculare
sau prin compresiune continuă.
Regiuni predispuse
aparitiei escarelor :

Decubit dorsal :
- regiunea occipitală
- omoplații
- coate
- regiunea sacrococcigiană
- călcâie.
Intervențiile asistentei
Pacientul să aibă tonus muscular și
forță musculară pastrate sau să și le
recapete, singur sau cu
ajutorul nursei, metalic, cârjelor,
bastonului.
Pacientul să-și recapete integritatea
tegumentelor și a activității articulare cu
ajutorul nursei sau al aparatelor
medicale, progresiv.
Pacientul sa-si mentina functia
respiratorie la parametrii normali
Asistenta planifică un program de
exerciții, în funcție de cauza
imobilizării și de capacitatea
pacientului.
- Asistenta schimba pozitia pacientului in pat
la interval de 2 ore
- Maseaza regiunile expuse riscului de
aparitie a escarelor, le pudreaza cu talc ,
efectueaza sau asigura igiena perfecta a
regiunilor predispuse la escare
- Efectueaza miscari pasive la fiecare 2 ore
- Învata pacientul care este postura adecvata
si cum sa efectueze exercitii musculare
active.
- Asistenta efectueaza tapotaj toracal
- Educa pacientul sa practice exercitii de
respiratie profundă.
- Schimbarea pozitiei pacientului in pat la
interval de 2-4 ore.
- Educa pacientul sa expectoreze ( sa elimine)
secretiile, sa tuseasca.
- Educa pacientul sa renunte la fumat sau sa
reduca numarul de tigari.
- Administreaza medicatia prescrisa de medic.
Pacientul sa fie echilibrat
psihic cu ajutorul nursei
sau al echipei medicale.
Pacientul sa-si mentina
satisfacute celelalte nevoi
fundamentale, singur sau cu
ajutorul nursei
- Pregateste psihic
pacientul in vederea
efectuarii oricarei tehnici
- Reda increderea
pacientului ca imobilitatea
sa este o stare trecatoare
si ca isi va putea
relua mersul
- Supravegheaza pacientul
- Îl ajuta in satisfacerea
celorlalte nevoi
- Îl serveste la pat cu cele
necesare
2. Hiperactivitatea – constă în
creșterea ritmului mișcărilor și a
activităților individului, determinată
de instabilitatea emoțională și de
pierderea ideilor .
Sursele de dificultate :

- de ordin fizic : dezechilibre

endocrine, reacții medicamentoase,
alcoolism.
- de ordin psihologic : senilitate,
tulburari de gândire, criză, pierdere,
separare.
- lipsa cunoașterii de sine.
2. Hiperactivitatea

Manifestari de dependență

 Vorbire caracteristică
 Reacție la toți stimulii
 Spasme, ticuri, manie, euforie
 Mișcări caracteristice
Manifestări de dependență :

1. Vorbire caracteristică = vorbește mult ,

precipitat.
2. Mișcări caracteristice rapide, frecvente.
3. Spasme = contracția involuntară a unuia
sau mai multor mușchi.
4. Ticuri = mișcări involuntare ale ochilor, ale
gurii, ale unui braț sau ale unui picior.
5. Euforie = stare de bună dispoziție
nejustificată, hiperactivitatea la orice stimul.
6. Manie = comportament psihotic mergând
până la agresivitate fizică:
AUTOAGRESIVITATE = se lovește pe el
HETEROAGRESIVITATE = îi lovește pe alții.
Pacientul să recapete o
mobilitate normală singur sau
cu ajutorul nursei
Pacientul să-și mențină
integritatea fizică cu ajutorul
nursei
- asistenta înlătura toți stimulii
din mediul înconjurător
- crează izolare fonică,
semiobscuritate
- asigură condiții pentru băi
calde, relaxante, masaj
relaxant.
- asistenta supraveghează
pacientul pentru a nu se răni
permanent
- înlătură obiectele cu care
pacientul se poate răni
- aplică constrangeri fizice, dacă
este cazul (chingi, camașa de
forță)
- administreazî tratamentul
tranchilizant prescris de medic.
3. Necoordonarea mișcărilor - tulburări
prin lipsa sau diminuarea mișcărilor
normale (ataxie, convulsii, tremurături,
tulburări de mers, etc.)

– reprezintă dificultatea sau incapacitatea

individului de a-și coordona mișcările
diferitelor grupe musculare .
Surse de dificultate :
- de ordin fizic : boli ale A.V.C , intoxicatii
medicamentoase , intoxicatii cu droguri ,
intoxicatie cu alcool , maladia Parkinson
- de ordin psihologic : stresul , anxietatea
- de ordin sociologic : mediu de lucru
necunoscut
- lipsa cunoasterii de sine , a anturajului
Manifestari de dependenta :
1) AKINEZIE = absenta miscarilor voluntare
2) ATAXIE = tulburari de coordonare ale
miscarilor active voluntare
3) Tremuraturi
4) Tulburari ale mersului
5) Convulsii = contractii repetate , involuntare
ale unui muschi , urmate de relaxare
6) Dificultatea de a trece din ortostatism in
pozitie sezand
7) Expresie faciala rigida
Pacientul sa aiba tonusul muscular
adecvat activitatii
depuse cu ajutorul nursei
Pacientul sa fie echilibrat psihic cu
ajutorul nursei
Pacientul sa-si satisfaca toate nevoile
organismului cu ajutorul nursei
- asistenta planifica impreuna cu
pacientul un program de exercitii
fizice active si pasive ,exercitii de
mers in functie de capacitatea
pacientului ; invata pacientul sa
utilizeze diferite aparate de sustinere
- ajuta pacientul sa faca bai calde
- ii face masaje la nivelul
extremitatilor
- administreaza medicatia prescrisa
de medic
- pregateste psihic pacientul in vederea
oricarei tehnici de ingrijire
- indeparteaza stimuli din mediul extern
- asigura televizor , presa , lectura
- pacientul va fi ajutat sa-si satisfaca
nevoile organismului
4. Postura inadecvata – reprezinta
orice pozitie anatomica care nu
respecta postura normala .
Surse de dificultate :

- de ordin fizic : leziuni ale oaselor, ale

muschilor, durerea, aparate gipsate cu
impiedicarea posturii normale
- de ordin psihologic: anxietate, stress
- de ordin sociologic: conditii inadecvate de
munca
- lipsa cunoasterii de sine, a anturajului .
4. Postura inadecvata

Manifestari de dependenta

 oboseala musculara
 deformari ale coloanei vertebrale
 deformari ale soldului
 pozitii inadecvate date de boala
 dificultate in schimbarea pozitiei
 torticolis
 bataturi
Oboseala musculara = scaderea temporara a tonusului
muscular
Deformari ale coloanei vertebrale.
CIFOZA = deformarea coloanei vertebrale la diferite
nivele cu convexitatea in afara

LORDOZA = deformarea coloanei vertebrale la diferite

nivele cu concavitatea in fata

SCOLIOZA = deformarea laterala a coloanei vertebrale

la orice nivel al ei .
Deformari ale membrelor inferioare .
GENU VALGUM = genunchii sunt apropiati , iar
picioarele departate
GENU VARUM = genunchii sunt departati si picioarele
apropiate

PICIOR ECVIN = sprijinit pe degete

PICIOR TALUS = sprijinit pe calcai
PICIOR VARUS = sprijinit pe partea externa
PICIOR VALGUS = sprijinit pe partea interna
PICIOR PLAT = bolta plantara prabusita
Deformari ale soldurilor .
LUXATIE = iesirea capului femural din
articulatia coxofemurala
Pozitii patognomonice ( specifice unei boli ).
OPISTOTONUS= sprijin pe calcaie si extremitatea
cefalica, corpul fiind in extensie (in tetanos )
PLEUROSTOTONUS = sprijin pe marginea laterala a
plantei și umăr, corpul fiind în extensie (în tetanos)

Pozitia “COCOS de PUSCA” = capul in hiperextensie,

iar membrele inferioare flectate pe coapse, iar coapsele
pe abdomen.
TORTICOLIS = înclinarea capului într-o
parte datorită contracturiimusculaturii
gâtului .

Bătătura (clavus) .
Pacientul sa aiba o postura adecvata
singur sau cu ajutorul nursei.
Pacientul sa aiba o postura care sa
favorizeze respiratia si circulatia cu
ajutorul nursei.
Pacientul sa nu prezinte complicatii
precum escare, anchiloze cu ajutorul
nursei.
- asistenta instaleaza pacientul in pat,
respectand pozitiile anatomice ale
diferitelor segmente ale corpului
- foloseste utilaje auxiliare si de
confort pentru mentinerea pozitiei
anatomice
- asistenta aseaza pacientul intr-o pozitie
semisezanda in tulburari de respiratie
- aseaza pacientul in pozitie Trendelemburg
in starile de anemie
- foloseste utilaje pentru confortul pacientului
- asistenta schimba pozitia pacientului in pat
la interval de 2 h
- verifica tegumentele zilnic in regiunile cu
proeminente osoase
- efectueaza masaj bland
- tapotaj toracal
- asigura igiena tegumentelor si mucoaselor
- a lenjeriei de corp si de pat
- efectueaza exercitii active si passive
- invata pacientul care este pozitia adecvata
si supravegheaza daca recomandarile sunt
respectate
• Intervenţiile nursing sunt:
• · asistenta medicală planifică cu pacientul
exerciţii fizice in funcţie de cauza
• imobilizării şi de capacitatea pacientului;
• · poziţia pacientului va fi schimbată la fiecare 2
ore;
• · se efectuează exerciţii pasive;
• · se masează regiunile expuse escarelor şi se
pudrează cu talc;
• · pacientul va fi invăţat care este postura
adecvată şi cum se efectuează exerciţiile active;
• · pacientul va fi invăţat să efectueze exerciţii de
respiraţie profundă;
• · pacientul va fi invăţat să tuşească şi să
expectoreze secreţiile;
• · pacientul va fi pregătit psihic inainte de
fiecare tehnică de ingrijire;
• · se redă increderea pacientului că
imobilitatea este o stare trecătoare şi că
işi poate relua mersul;
• · se inlătură stimulii exageraţi din mediul
inconjurător (zgomote, lumină puternică,
număr mare de vizitatori);
• · se supraveghează permanent
pacientul;
• · imobilizare fizică in caz de agitaţie
extremă (chingi, cămaşă de protecţie);
• se asigură un climat de linişte şi calm;
• pacientul este invăţat să utilizeze
diferite aparate de susţinere (cadru
metalic, bastoane, cârje);
• se administrează tratamentul prescris
de medic;
• pacientul va fi ajutat in satisfacerea
celorlalte nevoilor fundamentale.
In cazul in care obiectivele au fost atinse
pacientul:
•· are tonusul muscular păstrat;
•· are tegumentele şi mucoasele integre;
•· nu prezintă tulburări de respiraţie, circulaţie
sau secreţii bronşice;
•· nu prezintă complicaţii (de ex. escare de
decubit, anchiloze, contracturi
•musculare);
•· este echilibrat psihic;
•· işi satisface celelalte nevoi fundamentale.
In cazul in care obiectivele nu au fost
atinse se reanalizează planul de ingrijire.
5. Refuzul de a face activități
Manifestări de dependență:
• nu participă la nici o activitate;
• nu vrea să facă nici un exercițiu;
• reticentță în a încerca să efectueze mișcări.
Surse de dificultate:
• durere;
• oboseala;
• slăbiciune;
• intoleranța la efort;
• lipsa de interes.
Obiective:
• să-sâși exprime acceptul de a indeplini anumite
activități;
• să îndeplinească activități singur;
• să se ridice cu ajutor;
• să se ridice singur.
6. Edeme ale membrelor
Manifestări de dependență:
-semnul godeului pozitiv;
-membre superioare/inferioare edemațiate,
greoaie la mișcare cu reducerea capacității de
mobilizare a acestora;
-dureri;
Surse de dificultate:
• circulație inadecvată;
• lipsa cunoșterii mijloacelor de reducere a
edemelor.
Obiective:
• să-și diminueze edemele;
• să nu mai prezinte edeme.
• 
Tema pentru acasa
• Pacient în vârstă de 64 de ani, prezintă de
câțiva ani hemipareza stângă, control
sfincterian pentru urina și materii fecale
prezent. În momentul interviului, asistenta
observă tegumentele neingrijite, miros
neplăcut.
• Cerințe:
- identificați nevoile afectate;
- enunțați diagnostice de nursing pentru
fiecare nevoie afectată;
- enunțați obiective de nursing;
- stabiliți intervențiile .