NEVOIA DE A SE MIŞCA

ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ

LECTIA 9
 NEVOIA DE A SE MIŞCA
ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
• Definiţie:
• A se mişca şi a avea o bună postură sunt o necesitate a fiinţei vii de a
fi în mişcare, de a-şi mobiliza toate părţile corpului prin mişcări
coordonate, de a păstra diferitele părţi ale corpului într-o poziţie care
să permită eficacitatea funcţiilor organismului.
• Circulaţia sângelui este favorizată de mişcările şi activităţile fizice.
I. Independenţa în satisfacerea nevoii
• Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi este
determinată de integritatea aparatului locomotor (sistem osos şi
muscular), a sistemului nervos şi a aparatului vestibular. Oasele
acţionează ca pârghii, având rol fundamental în realizarea mişcărilor.
Muşchii acţionează prin proprietăţilor lor: excitabilitate,
contractibilitate, elasticitate. Aparatul vestibular menţine echilibrul
static şi dinamic al corpului.
• Sistemul nervos - cerebelul -, alături de aparatul vestibular, contribuie
la reglarea echilibrului, dar reglează totodată şi tonusul muscular şi
mişcările fine.
Factorii care influenţează satisfacerea
nevoii
• Factori biologici: • Vârsta şi dezvoltarea: • copilul mic are mişcările mai
puţin coordonate, dobândindu-şi controlul pe măsură ce
înaintează în vârstă; copilul este foarte activ, se
mobilizează şi ia tot felul de poziţii;
• adultul este activ, în deplinătatea puterii, dă supleţe
mişcărilor, le coordonează;
• vârstnicul are forţa fizică redusă, la fel agilitatea, rămâne
totuşi activ în exerciţii moderate
• Constituţia şi capacităţile fizice: influenţează intensitatea
efortului fizic pe care îl depune individual
• exercitii fizice
Factorii care influenţează satisfacerea
nevoii
• Factori psihologici:
-Emoţiile: pot fi exprimate prin mişcări ale corpului; pulsul şi tensiunea arterială se modifică în raport cu
emoţiile, stresul, teama
-Personalitatea: temperamentul determină ca individul să fie mai activ, înflăcărat, sau calm, grav.
• Factori sociologici:
Cultura: individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa cotidiană, în funcţie de societatea
în care trăieşte
-Rolurile sociale: în societate, individul poate îndeplini activităţi ce impun un efort fizic mai mare sau mai
mic, pe care să-l compenseze prin rezistenţă fizică şi ore suficiente de repaus.
- Organizarea socială: fiecare societate are legi şi regulamente pentru ca individul să-şi menţină sănătatea,
chiar dacă depune un efort deosebit.
Societatea organizează activităţi pentru petrecerea timpului liber, în mişcare şi agrement.
- Tradiţiile, religia: individul poate lua posturi acceptate, legate de obiceiuri, tradiţii sau obiceiuri religioase.
 Manifestări de independenţă în nevoia de a se mișca

Postura adecvată 
• – funcţia corpului omenesc, bazată pe acţiunea sinergică şi coordonată a elementelor aparatului locomotor şi a sistemului
nervos, cu ajutorul cărora se menţine stabilitatea, echilibrul şi raporturi constante între corp şi mediu şi între diferite
segmente ale corpului;
• în picioare (ortostatism):
– capul drept înainte;
– spatele drept;
– braţele, pe lângă corp;
– şoldurile, gambele drepte;
– piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba;
• şezând:
– capul drept;
– spatele drept, rezemat;
– braţele sprijinite;
– coapsele orizontale;
• culcat (clinostatism):
– decubit dorsal (pe spate);
– decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte);
– decubit ventral (pe abdomen).
 Mişcări adecvate

Tipuri de mişcări:
• – abducţie – mişcări de îndepărtare faţă de axul median al corpului;
– adducţie– mişcări de apropiere faţă de axul median al corpului;
– flexie/extensie – mişcări de apropiere sau îndepărtare a două segmente
apropiate (braţ, antebraţ, gambă-coapsă);
– rotaţie – mişcare realizată în jurul axului care trece prin lungul segmentului
care se deplasează;
– pronaţie/supinaţie – pronaţia este mişcarea de rotaţie a mâinii, prin care
palma priveşte în jos, iar supinaţia este mişcarea inversă; la picior, palma
priveşte lateral, cu marginea externă ridicată – pronaţie, invers fiind supinaţia;
– circumducţie – mişcare complexă, care totalizează flexia, extensia, abducţia
şi le asociază cu rotaţia.
 Exerciţii fizice

• Sunt activităţi fizice efectuate cu scopul de a îmbunătăţi randamentul

muscular şi circulaţiei:
– active – executate de către individ;
– pasive – mişcări ale articulaţiilor, executate de către o altă persoană;
– izometrice – contracţii musculare în care lungimea muşchiului rămâne
neschimbată, crescând numai tensiunea sa (exemplu: contracţia muşchilor
pentru menţinerea poziţiei corpului);
– de rezistenţă: exerciţii fizice în care creşte tonusul muscular.
• Tensiune arterială – se modifică în raport cu intensitatea efortului depus.
• Puls – creşte frecvenţa şi amplitudinea lui, în funcţie de intensitatea
efortului.
• Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei mişcării
– stabileşte împreună cu pacientul nevoile de exerciţiu fizic
– planifică un program de exerciţii moderate, adaptat capacităţii fizice ale
pacientului
– învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere şi relaxare
– educă pacientul să evite tabagismul, mesele copioase, surplusul de greutate.
Dependență în satisfacerea nevoii
• Probleme de dependenţă
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
4. Postură inadecvată
1. Imobilitatea/ dificultatea de a se misca
Aceasta reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcării, fiind recomandată, adesea, ca metodă terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme
şi boli organice sau funcţionale.
Surse de dificultate care determină imobilizarea
• Surse de ordin fizic
– alterarea centrilor nervoşi (accident vascular cerebral);
– alterarea integrităţii aparatului locomotor (fracturi, entorse, luxaţii);
– piedici ale mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie continuă);
– dezechilibre – durerea ;
– complicatii digestive.
• Surse de ordin psihologic – tulburările de gândire, anxietate, stres, pierderea, separarea sentimente de culpabilitate, depresii
• Surse de ordin sociologic– eşecul; izolarea, agresivitatea, comunicare ineficienta.
Manifestări de dependenţă
• Dificultate de deplasare: a se ridica;a se aşeza;a merge;
• Diminuarea sau absenţa mişcării
• Prezenţa parezelor; (mono, para, tetra pareze sau paralizii);
Atonie musculară – scăderea tonusului muscular.
Atrofie musculară – diminuarea volumului muşchiului, a contractibilităţii sale
1. Imobilitatea/ dificultatea de a se misca
• Hipertrofie musculară – mărirea volumului unui muşchi.
Contractura musculară – contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai
multor muşchi care determină o poziţie inadecvată
Râs sardonic (tetanos) – contracţia muşchilor masticatori determină trismus şi “râsul
sardonic”.
Anchiloză – diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii.
Crampă – contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a unuia sau a mai multor
muşchi ,cauzată de o poziţie incomodă, de compresiunea unui nerv sau de deficitul
de calciu.
Escară de decubit – ulceraţii ale pielii.
Diminuarea interesului – tulburările psihice pot determina lipsa interesului pentru
mişcare, menţinerea timp îndelungat a unei stări de imobilitate. 
• Impotenta functionala poate fi:
– partiala sau totala interesand un segment de membru, in totalitate sau mai multe
membre – trecatoare sau definitive, regresiva, stationara sau progresiva
 Intervenţii ale asistentei medicale – pacient cu imobilitate

Obiective – Intervenţiile autonome si delegate

• Pacientul să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată
– planifică un program de exerciţii, în funcţie de cauza imobilizării şi de capacitatea pacientului.
• Pacientul să-şi menţină integritatea tegumentelor şi a activităţii articulare
– schimbă poziţia pacientului la fiecare 2 ore;
– masează regiunile predispuse la escare;
– efectuează exerciţii pasive, la fiecare 2 ore;
– învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să efectueze exerciţii musculare active.
• Pacientul să-şi menţină funcţia respiratorie
– învaţă pacientul:
– să facă exerciţii de respiraţie profunde;
– să tuşească şi să îndepărteze secreţiile;
– administrează medicaţia prescrisă de medic.
 2. Hiperactivitatea
Această problemă de dependenţă constă în creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţilor individului,
determinată de instabilitatea emoţională şi de pierderea ideilor.
Sursele de dificultate
• Surse de ordin fizic– dezechilibre endocrine; reacţii medicamentoase, alcoolism.
• Surse de ordin psihologic senilitate;–tulburări de gândire;separaţie, criză, pierdere.
• Manifestări de dependenţă
Vorbire caracteristică – vorbeşte mult, precipitat;
Pacientul reacţionează la toţi stimulii – stimuli luminoşi, auditivi, din mediul extern, cât şi stimuli interni;
ei determină reacţii din partea bolnavului;
Mişcări caracteristice – mişcări rapide, frecvente;
Spasme – contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi;
Ticuri – mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braţ sau ale unui picior;
Manie – psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în sfera afectivităţii cunoaşterii şi
activităţii; bolnavul este neliniştit, tulburent; datorită ritmului rapid de desfăşurare a activităţii sale, nu
duce nimic la îndeplinire din ceea ce plănuieşte;
Euforie – bună dispoziţie, de obicei, nemotivată.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu hiperactivitate

Obiective – Intervenţii autonome şi delegate

• Pacientul să prezinte mobilitate normală
– înlătură stimulii din mediul înconjurător (asigură semiobscuritatea încăperii,
izolarea fonică, reducerea numărului de vizitatori);
– asigură condiţii ca bolnavul să facă băi călduţe, să consume lichide la
temperatură moderată.
• Pacientul să-şi menţină integritatea fizică
– supraveghează permanent pacientul, pentru a nu se răni;
– înlătură obiectele contondente;
– aplică constrângeri fizice, dacă este cazul (chingi, cămaşă de protecţie);
– administrează tratamentul tranchilizant prescris de medic.
 Tulburări ale mersului
• – mersul încet, obosit, cu opriri dese însoţeşte astenia, boala Addison, convalescenţa;
– claudicaţia intermitentă – durerii musculare (crampe, taieturi, furnicaturi sau senzatia de oboseala) muschilor
gambei care apare in timpul efortului fizic si este ameliorat dupa o perioada de repaus
• – mersul ebrios (titubant): nesigur, mişcări neconcordante, deplasări ale capului înainte, înapoi; apare în
intoxicaţia alcoolică sau cu barbiturice;
– mersul cerebelos: nesigur, cu bază largă de susţinere;
– mers precipitant, paşi mărunţi, corp aplecat înainte (fuge după centrul de greutate); survine în boala 
Parkinson;
– mersul senil cu paşi mici, târâţi, nesiguri; se înregistrează la vârstnici
• – mersul stepat, equin: pacientul atinge solul cu vârful piciorului şi apoi cu călcâiul, ca un cal de circ; se constată
în paralizia muşchilor pretibiali şi peronieri (datorată paraliziei nervului sciatic popliteu extern) în poliomelită,
sciatica paralizantă;
– mersul cosit (spastic) datorat hemiplegiei spastice: constă în aducerea piciorului înainte printr-o mişcare de
circumducţie (în arc) datorită imposibilităţii flectării membrului inferior;
– mersul dezordonat – apare in coree;( Coreea este un sindrom acut sau cronic caracterizat prin apariția unor mișcări involuntare scurte,
rapide, ne­regulate și predominând la rădăcina membrelor (umăr, șold). Cauzele pot fi : inflamatorii, vasculare, tumorale, endocrine, toxice (oxid de carbon,
alcool) sau medicamentoase (pilule contraceptive, antiepileptice)

• – mersul antalgic – apare din cauza aparitiei durerii(boli reumatice, sciatica);

– mersul leganat, de rata- apare in miopatiile grave
 Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu necoordonarea mişcărilor

Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

• Pacientul să fie echilibrat psihic
– pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire.
• Pacientul să aibă tonusul muscular adecvat activităţii depuse
– planifică un program de exerciţii şi de mers, în funcţie de capacitatea pacientului ;
– învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de susţinere pentru activităţile cotidiene
– ajută pacientul să facă băi calde, exerciţii fizice, îi face masaje la nivelul extremităţilor
;
– administrează medicaţie antiparkinsoniană.
• Pacientul să-şi satisfacă toate nevoile organismului
– pacientul va fi ajutat să-şi satisfacă nevoile organismului
 4. Postura inadecvată

Este o problemă de dependenţă, reprezentată de orice poziţie care nu respectă principiile poziţiei
anatomice a corpului şi care predispune individul la diferite deformări.
Surse de dificultate
• Surse de ordin fizic:Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:
– oboselii, slăbiciunii musculare sau durerii în cursul unor boli; pacientul imobilizat la pat nu-şi poate
schimba poziţia şi este predispus la alterări ale integrităţii pielii, la nivelul punctelor de presiune, la
deformări, la complicaţii pulmonare;
– modificărilor produse de boală în organism, cum ar fi contractura musculară (tetanos);
– reacţiei, conştiente sau inconştiente, a individului (de exemplu, poziţia cocoş de puşcă, în
meningită);

– examinării endoscopice sau clinice a unor organe.

• Surse de ordin psihologic: anxietate, stres ;situaţie de criză, tulburări de gândire.
• Surse de ordin sociologic: condiţii de muncă inadecvate.
• Manifestări de dependenţă
-oboseală musculară – reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului,
consecinţă a activităţii excesive, prelungite.
• Deformări ale coloanei vertebrale
– cifoză (deviaţia coloanei vertebrale, cu o convexitate posterioară);
– lordoză (accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale);
– scolioză (deviaţia laterală a coloanei vertebrale).
 
• Deformări ale membrelor inferioare
– genu valgum – deformări în care genunchii sunt apropiaţi, iar picioarele depărtate;
– genu varum – deformări în care genunchii sunt depărtaţi, în schimb picioarele apropiate;
– picior strâmb
– sprijinit pe antepicior (equin) ;
– sprijinit pe călcâi (talus);
– sprijinit pe partea externă (varus);
– sprijinit pe partea internă (valgus);
– picior plat – bolta plantară prăbuşită;
• Poziții de examinare
Poziţii inadecvate impuse (fortate) – pentru examinare:
– ginecologică – pacienta stă culcata pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, iar coapsele flectate pe abdomen;
– genu-pectorală – pieptul pe plan orizontal, pacientul sprijinindu-se pe genunchi, poziţie utilizată pentru examenul
rectoscopic;
• Poziții terapeutice
– pentru interventii, pentru a ameliora starea pacientului, pentru vindecare:
– pozitia Trendelenburg – trunchiul, membrele inferioare mai sus decât capul (poziţia asigură circulaţia sângelui la
creier);
– pozitia Fowler – pozitie semisezanda. Se obtine prin elevarea spatelui si capului pacientului la un unghi de 45-60
grade. Genunchii pot fi sau nu indoiti. Aceasta pozitie este folosita pentru a facilita respiratia,drenajul si alimentarea
pacientului .
– pozitia din drenajul postural;
– pozitia pacientilor imobilizati in aparat gipsat;
– pozitia “spate de pisica”– in decubit lateral in pat, cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen,
barbia atingand pieptul; este indicata in punctia lombara.
Poziţii patognomonice
• Sunt specifice unei boli; de exemplu, în tetanos
– opistotonus– poziția de arc de cerc a pacientului sprijinit in occiput si calcaie datorata spasmului prelungit al
mușchilor spatelui;.
– poziţia „cocoş de puşcă”, în meningită (capul în hiperextensie iar membrele inferioare flectate atât din
articulaţia coxofemurală cât şi din aceea a genunchiului).
• Dificultate de schimbare a poziţiei
– semişezând în pat (pacienţii cu dispnee)
– decubit ventral (poziţie inadecvată, când pacientul nu-şi poate
schimba singur poziţia)
• Dificultate de a ramane in pozitie adecvata
– greutate in a-si mentine pozitia;
torticolis – contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor
gatului, care limiteaza miscarile de rotatie a capului;
bătătură (clavus) – hiperkeratoză uşor reliefată, netedă.
 Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu postură
inadecvată

Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

• Pacientul să aibă postura adecvată
– instalează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului;
– foloseşte utilajele auxiliare şi de confort, pentru menţinerea poziţiei anatomice.
• Pacientul să aibă o poziţie care să favorizeze respiraţia, circulaţia sângelui, drenajul secreţiilor bronşice.
– instalează, de urgenţă, pacientul cu tulburări respiratorii (dispnee) în poziţie semişezând;
– instalează, de urgenţă, pacientul cu anemie acută posthemoragică în poziţie Trendelenburg;
– instalează pacientul cu secreţie bronşică în poziţie de drenaj postural;
– foloseşte utilaje pentru confortul pacientului, în aceste poziţii.
• Pacientul să nu prezinte complicaţii (Escare de decubit, anchiloze, contracturi)
– schimbă poziţia pacientului la interval de 2 ore;
– verifică pielea în regiunile cu proeminenţe osoase, o dată cu schimbarea poziţiei;
– masează punctele de presiune la fiecare schimbare a poziţiei;
– asigură igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat şi de corp;
– efectuează exerciţii pasive şi active (după caz);
– învaţă pacientul care este poziţia adecvată.