Curs 6 Ființa umana și nursingul

NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A PĂSTRA O BUNĂ POSTURĂ

Mişcarea reprezintă mobilizarea părţilor componente ale corpului prin acţiuni coordonate.
Postura reprezintă menţinerea părţilor componente ale corpului într-o poziţie fiziologică, de echilibru funcţional.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Mişcarea asigură:
- deplasarea bolnavului în scop de apărare, hrană, sau pentru realizarea unor nevoi fiziologice;
- o bună circulaţie a sângelui;
- funcţionalitatea tubului digestiv;
- o bună circulaţie cerebrală şi oxigenare;
- bună funcţionalitate respiratorie;
- un echilibru fizic şi psihic;
- stimulează somnul ;
- coordonează toate funcţiile organismului.
Mişcarea este posibilă datorită colaborării mai multor aparate şi sisteme:
- sistemul osteo-articular;
- sistemul musculo- tendinos;
- sistemul nervos;
- aparatul circulator;
- aparatul vestibular.
La baza mişcării stau următoarele componente:
- oase;
- articulaţii;
- muşchi;
- organele sistemului nervos: receptori, nervi senzitivi, nervi motori, măduva spinării, encefal.
În realizarea mişcării şi a posturii intervine aparatul locomotor şi sistemul muscular.
Aparatul locomotor:
 îndeplineşte funcţia de locomoţie;
 este format din 206 segmente osoase, peste 430 de muşchi striaţi şi peste 310 articulaţii.
Sistemul muscular:
 este constituit din muşchi scurţi, striaţi, lungi, laţi şi inelari;
 asigură menţinerea coloanei vertebrale în extensie, mişcările de forţă, direcţia de mişcare;

 Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

a) factori biologici
 vârsta şi dezvoltarea
 copilul mic are mişcările puţin coordonate, dobândindu-şi controlul pe măsură ce creşte;
 copilul prezintă mişcări active, coordonarea este controlată (ia tot felul de poziţii);
 adultul este activ fiind în deplinătatea desfăşurării activităţii motorii;
 vârstnicul are forţa fizică redusă şi prezintă degradarea funcţiilor senzoriale (auz,văz), mobilitate
scăzută fiind activ în exerciţii moderate
 constituţia şi capacităţile fizice influenţează intensitatea efortului fizic pe care îl depune individul.
b) factori psihologici
 emoţiile

1
  stresul, teama sunt recunoscute prin adoptarea anumitor posturi şi executarea de mişcări
caracteristice de apărare, agresivitate
 personalitatea şi temperamentul
 determină ca individual să fie mai activ, înflăcărat sau calm, grav
c) factori sociologici
 cultura
 individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa cotidiană, în funcţie de societatea
în care trăieşte
 rolurile sociale
 în societate individual poate îndeplini activităţi care impun un efort fizic mai mare sau mai mic pe
care să-l compenseze prin rezistenţă fizică şi odihnă;
 organizarea sociala
 societatea organizează activităţi pentru petrecerea timpului liber, în mişcare şi agrement;
 tradiţiile şi religia
 individual poate lua posturi, legate de obiceiuri religioase, şi tradiţii.

 Manifestări de independenţă

- postura (poziţia) adecvată

 ortostatismul (în picioare)
 capul drept, privirea înainte;
 spatele drept;
 braţele pe lângă corp;
 şoldurile drepte;
 membrele inferioare stau lipite, picioarele în unghi drept pe gambe;
 această poziţie este asigurată prin contracţia unui număr mare de muşchi.
 şezând
 capul drept
 spatele drept, rezemat
 braţele sprijinite
 coapsele orizontale;
 gambele verticale,
 piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba, sprijinit pe podea.
 culcat (clinostatism)
 decubit dorsal (pe spate)
 decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte)
 decubit ventral (pe abdomen)

- mişcarea adecvată
Tipuri de mişcări
 ABDUCŢIE – este mişcarea de îndepărtare , realizată în afara axei longitudinale;
 ADDUCŢIE – este mişcarea realizată înăuntru, de apropiere, faţă de axul median al corpului;
 FLEXIA – sinonim cu îndoire;
 EXTENSIE – sinonim cu întindere;
 ROTAŢIE – mişcarea realizată în jurul axei lungi, internă sau externă;
 PRONAŢIE – mişcarea de răsucire a palmelor în jos;
 SUPINAŢIE – mişcarea de răsucire a palmelor în sus;
 CIRCUMDUCŢIA – mişcarea complexă, care totalizează flexia, extensia, abducţia şi le asociază cu
rotaţia;
 EXERCIŢIILE FIZICE – sunt activităţi fizice efectuate cu scopul de a îmbunătăţi randamentul muscular
şi circulaţia:
 active - executate de către individ;
 pasive - mişcări ale articulaţiilor executate de către o altă persoană;
 izometrice – contracţii musculare în care lungimea muşchiului rămâne neschimbată, crescând numai
tensiunea sa (contracţia muşchilor pentru menţinerea poziţiei corpului);
 izotonice – constă în modificarea lungimii muşchiului, tensiunea rămânând constant (ex. extensia,
flexia)

2
  de rezistenţă – sunt exerciţii cu scop de creştere a tonusului muscular

Mişcările de deplasare ale corpului sunt:

 MERSUL – reprezintă ansamblul de mişcări executate de muşchii membrelor inferioare;
 FUGA – este realizată prin aceleaşi contracţii ce se produc şi în mers, dar cu o frecvenţă şi intensitate mai mare;

Educaţia pacientului pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

- Educaţia posturală statică:
 evitarea poziţiilor în ortostatism sau aşezat pentru perioade lungi de timp;
 schimbarea cât mai des a poziţiei adoptate;
 la locul de muncă, activitatea efectuată în ortostatism să fie adaptată înălţimii persoanei;
 când activitatea desfăşurată, la locul de muncă, necesită poziţia şezând este important ca:
 scaunul de la birou să fie prevăzut cu suport pentru braţe şi adaptat cu înălţimea;
 braţele să se poată rezema confortabil pe suprafaţa de lucru;
 coatele să formeze un unghi drept;
 poziţia să nu necesite aplecarea înainte deoarece provoacă tensiuni musculare la nivelul cefei care, în
timp, pot afecta coloana vertebrală;
 când este neapărat necesar ortostatismul prelungit, poziţia corpului nu trebuie înclinată înainte, pentru
echilibru aşezâdu-se, alternativ, unul dintre picioare cu câţiva centimetri în faţa celuilalt;
- Educaţia posturală dinamică:
 la aplecare se vor îndoi genunchii, fără a se curba spatele;
 pentru ridicarea de greutăţi se va adopta poziţia îngenuncheat sau ghemuit;
 greutatea va fi ţinută cu ambele mâini, cât mai aproape de piept, pentru a se evita înclinarea în faţă; se evită
tocurile;
 mersul, plimbările, excursiile sunt recomandate pentru menţinerea formei fizice, pentru tonifierea organismului,
unei bune circulaţii şi respiraţii;
- Evitarea tabagismului, a meselor copioase, a obezităţii

II DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Probleme de dependenţă
1. Imobilitatea
2. Hipo/Hiperactivitatea
3. Necoordonarea mişcărilor (ataxie)
4. Postură sau atitudine inadecvată
5. Circulaţie inadecvată
6. Refuzul de a efectua activităţi
7. Edeme ale membrelor

1. IMOBILITATEA
 reprezintă diminuarea/incapacitatea pacientului de a se mişca;
 poate fi impusă ca metodă terapeutică în traumatisme, boli organice şi funcţionale (IMA, embolie, hemoragii);
 poate fi cauzată de stări generale grave cu alterarea conştienţei (coma profundă);
 reprezintă inversul mobilităţii. Mobilitatea este capacitatea individului de a se transfera de pe o suprafaţă pe alta.
 determină apariţia de:
 tulburări respiratorii şi circulatorii;
 necroze de presiune, pneumoniile hipostatice,
 tulburări de micţiune şi defecaţie;
 lipsa odihnei, a somnului şi a poftei de mâncare;
 comunicare deficitară prin izolare, disconfort, pierderea încrederii în sine, anxietate;
 predispoziţie la traume psihologice şi fizice.
 Surse de dificultate
- de ordin fizic:
 boli ale SNC, de exemplu: accidente vasculare cerebrale, pareze, paralizii;
 bolile osteo-articulare ( fracturi, entorse, luxaţii, ankiloze, inflamaţii, tumori osoase);
 prezenţa bolilor sistemului muscular (miozitele);
 durerea ;
3
  obstacole în calea mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie continuă).
- de ordin psihologic
 tulburări de gândire, anxietatea, stresul, pierderea, separarea;
 boli psihice care se însoţesc de lipsa de interes pentru mişcare;
- de ordin sociologic
 eşecul
 izolarea
- lipsa cunoaşterii: de sine, despre alţii şi despre mediul înconjurător

 Manifestări de dependenţă
- atonie musculară
 scăderea tonusului muscular;
- atrofie musculară
 diminuarea volumului muşchiului, a contractilităţii sale;
- hipertrofie musculară
 mărirea volumului unui muşchi;
- contractură musculară
 contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor grupe de muşchi care determină o poziţie
inadecvată;
- ankiloza
 diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii;
- crampa
 contracţie spasmodică, involuntară şi dureroasă a unuia sau a mai multor muşchi, cauzată de poziţie incomodă,
de compresiunea unui nerv sau deficit de calciu;
- escara de decubit
 distrugere a ţesutului cutanat prin scăderea sau absenţa aportului sanguin, care apare la bolnavii cu repaus total
la pat, datorită unei compresiuni mai îndelungate între proeminenţele osoase şi un plan dur (ulceraţii ale pielii
apărute în urma tulburărilor trofice prin neirigare corespunzătoare cu sânge);
- râsul sardonic (tetanos)
 cauzat de contracţia muşchilor masticatori
 dă gurii un aspect răutăcios; batjocoritor, sarcastic;
 determinat de trismus (contracţie spastică involuntară a muşchilor mandibulei, care poate împiedica deschiderea
gurii)
- dificultate de deplasare (a se aşeza, ridica, a merge)
- diminuarea sau absenţa mişcării

Intervenţiile asistentei (pacient cu imobilitate)

OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI AUTONOME ŞI
DELEGATE
Pacientul să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată -planifică un program de activitate, ţinând cont de cauza
imobilităţii şi de capacitatea pacientului de a colabora;

Pacientul să–şi menţină integritatea tegumentelor -aplică profilaxia escarelor:

 schimbă poziţia pacientului la 2 ore;
 masează regiunile predispuse cu alcool 70 grade şi
pudrează cu talc
-efectuează exerciţii pasive;
-învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să
efectueze exerciţii musculare active;

4
Pacientul să-şi menţină funcţia respiratorie corespunzătoare -învaţă pacientul cum să respire profund şi să tuşească;
-să-şi îndepărteze secreţiilor;
-administrează medicaţia prescrisă de medic;

Pacientul să fie echilibrat psihic -pregăteşte psihic pacientul, în vederea aplicării tehnicilor de
îngrijire;
-redă încrederea pacientului că imobilitatea este o stare
trecătoare şi că îşi va putea relua mersul

Pacientul să-şi menţină satisfăcute celelalte nevoi -suplineşte pacientul în satisfacerea nevoilor sale;

2. HIPERACTIVITATEA ŞI HIPEREXCITABILITATEA
- Hiperactivitatea
 reprezintă creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţii generale a individului;
 determinată de instabilitatea emoţională şi de pierderea ideilor
- Hiperexcitabilitatea
 reprezintă creşterea reactivităţii musculare la diverşi stimuli.

 Surse de dificultate
- cauze de ordin fizic:
 tulburări endocrine;
 reacţii medicamentoase, etilismul cronic;
- cauze de ordin psihologic:
 tulburări de gândire, senilitate,
 situaţii de criză (pierderea unui membru al familiei, separarea de membrii familiei).
- lipsa cunoaşterii

 Manifestări de dependenţă

- spasme
 contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi;
- ticuri
 mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braţ sau ale unui picior;
- manie
 psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în sfera activităţii;
 bolnavul este neliniştit, turbulent;
 desfăşoară în ritm rapid activităţile fără a le finaliza
- euforie
 bună dispoziţie
- mişcări rapide, frecvente, caracteristice
- vorbire precipitată
5
 - recţie la stimuli interni şi externi (luminoşi, auditivi)
Intervenţiile asistentei (pacient cu hiperactivitate)
OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI AUTONOME ŞI
DELEGATE
Pacientul să prezinte mobilitate normală - asigură mediul optim pentru pacient: semiobscuritatea
încăperii, linişte, reducerea numărului de vizitatori;
-asigură condiţii ca bolnavul să facă băi călduţe, să consume
lichide la temperatură moderată

Pacientul să–şi menţină integritatea fizică
- supraveghează permanent pacientul, pentru a nu se răni;
- înlătură obiectele ce ar putea răni sau incomoda pacientul;
-administrează tratament tranchilizant – la indicaţia
medicului,
-unde este cazul, aplică cămaşă de protecţie, chingi ( pentru
bolnavii agitaţi excesiv).

3. NECOORDONAREA MIŞCĂRILOR
- constă în dificultatea sau incapacitatea individului în a-şi coordona mişcările, acestea devenind haotice, imprecise,
inutile.

 Surse de dificultate
- de ordin fizic
 boli ale sistemului nervos ( boala Parkinson, sindroame cerebeloase);
 deficit senzorial (orbirea);
 dezechilibre hidro-electrolitice;
 reacţii medicamentoase, droguri;
- de ordin psihologic:
 tulburări de gândire, stress,
 emoţii puternice, anxietate;
- de ordin sociologic
 mediu necunoscut
- lipsa cunoaşterii
 prin necunoaşterea sinelui şi a mediului înconjurător;

 Manifestări de dependenţă
- akinezie
 lipsa sau diminuarea mişcărilor normale
 imposibilitatea sau dificultatea de a efectua unele mişcări spontane ale corpului, lentoare anormală a mişcărilor
voluntare;
- ataxie
 tulburări de coordonare a mişcărilor active voluntare
 imposibilitatea de a coordona grupele musculare în cursul mişcărilor voluntare, apar mişcări imprecise, ezitante
(în leziuni cerebeloase sau ale măduvei spinării);
- mers ebrios
 ca de beţiv (în sindrom cerebelos)
- convulsii
 contracţii repetate, involuntare ale unui muşchi sau grupe de muşchi, urmate de relaxare;
 contracţia este instantanee;
- tremurături
 mişcare anormală caracterizată prin oscilaţii ritmice involuntare ale unei părţi a corpului (membru, trunchi,
faţă);
- tulburări ale mersului
- dificultatea de a trece din ortostatism în poziţia şezând
- expresia facială caracteristică (faţa rigidă)

Intervenţiile asistentei (pacient cu necoordonarea mişcărilor)

OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI AUTONOME ŞI
6
 DELEGATE
Pacientul să fie echilibrat psihic -pregăteşte psihic bolnavul înaintea fiecărei tehnici de
investigaţie sau tratament (EEG);

Pacientul să aibă tonusul muscular adecvat activităţii depuse
Pacientul să-şi satisfacă toate nevoile organismului
-planifică un program de exerciţii fizice şi de mers, în
funcţie de capacitatea pacientului;
învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de susţinere
pentru activităţile cotidiene;întocmeşte un program pentru
kinetoterapie;
-ajută pacientul să facă băi calde, îi face masaje la nivelul
extremităţilor,
-administrează medicaţia specifică;
- ajută pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi în condiţiile
imobilizării acestuia;

4. POSTURĂ INADECVATĂ
- constă în adoptarea unei poziţii, care nu respectă pricipiile poziţiei anatomice a corpului şi predispune individul la
diferite deformări;
- poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:
 oboselii, slăbiciunii musculare, anxietăţii, stresului sau durerii
 pacient imobilizat la pat;
 modificări produse de boală în organism (contracturi musculare în tetanos;
 măsuri profilactice în prevenirea unor complicaţii (membrul inferior ridicat în tromboflebită);
 examinări endoscopice.

 Surse de dificultate
- de ordin fizic
 deformări osoase ale membrelor inferioare: genu valgum, genu varum, luxaţii congenitale de şold, picior strâmb
congenital.
 durere, dispnee;
 imobilizarea prelungită în aparate gipsate, atele;
- de ordin psihologic
 anxietate, stress;
 tulburări de gândire
- de ordin sociologic
 condiţii de muncă inadecvate
- lipsa de cunoaştere de sine şi a celorlaţi

 Manifestări de dependenţă
- oboseala musculară
 reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului, consecinţă a activităţii excesive
- deformări ale coloanei vertebrale
 cifoză – deviaţia coloanei vertebrale cu convexitatea posterioară
 lordoza – accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale
 scolioza – deviaţia laterală a coloanei vertebrale
- deformări ale membrelor inferioare
 genu valgum – genunchi apropiaţi iar picioarele depărtate )(
 genu varum – genunchi depărtaţi si picioarele apropiate ()
 picior strâmb
7
  equin – sprijinit pe antepicior
 talus – sprijinit pe călcâi
 varus – sprijinit pe partea externă
 valgus – sprijinit pe partea internă
 picior plat – bolta plantară prăbuşită
- deformări ale şoldului
 luxaţie – ieşirea capului femural din articulaţia coxo-femurală
- poziţii
 pentru examinare
 ginecologică – pacienta stă pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, coapsele flectate pe abdomen;
 genupectorală – pieptul pe plan orizontal, pacientul sprijinindu-se pe genunchi, poziţie utilizată pentru
rectoscopie;
 Trendelemburg – trunchiul, membrele inferioare mai sus decât capul (asigură circulaţia sângelui la creier),
 patognomonice
 opistotonus - este un spasm muscular al întregului corp, care produce rigiditatea cefei şi a spatelui şi o
poziţie a corpului caracteristică – cu arcuirea trunchiului cu convexitatea anterioara (în extensie, cu
capul pe spate). Culcat, bolnavul se sprijină pe cap şi călcâie,
 pleurostotonus - atitudine de încovoiere a corpului lateral, în arc de cerc, determinată de contractura
muşchilor unei jumătăţi a corpului. Proba se poate observa la bolnavii de tetanos;
 cocoş de puşcă - culcat pe-o parte cu genunchii flectaţi, cu mâinile între genunchi, cu capul în
hiperextensie (în meningită)
- torticolis
 înclinarea capului într-o parte cauzată de contractura musculaturii gâtului
- dificultate de schimbare a poziţiei
 semişezând în pat ( dispnee)
- clavus
 hiperkeratoză uşor reliefată, netedă (bătătură)

Intervenţiile asistentei (pacient cu postură inadecvată)

OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI AUTONOME ŞI
DELEGATE
Pacientul să aibă postura adecvată -aşează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale
diferitelor segmente ale corpului;
-foloseşte utilajele auxiliare şi de confort, pentru menţinerea
poziţiei anatomice

Pacientul să aibă o poziţie care să favorizeze respiraţia,
circulaţia sângelui, drenajul secreţiilor bronşice
-aşează pacientul în poziţia adecvată situaţiilor de urgenţă:
 dispnee - poziţie şezând
 anemie acută posthemoragică – Trendelemburg
 pacient cu secreţii bronşice – drenaj postural
-foloseşte utilaje pentru confortul pac.

Pacientul să nu prezinte complicaţii ca escare de decubit, aplică profilaxia escarelor:

ankiloze, contracturi  schimbă poziţia pacientului la 2 ore;
 masează regiunile predispuse cu alcool 70 grade şi
pudrează cu talc
-efectuează exerciţii pasive;
-învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să
efectueze exerciţii musculare active;
-asigură igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat şi de corp

5. CIRCULAŢIA INADECVATĂ (vezi nevoia de a respira si a avea o bună circulaţie)

8
NESATISFACEREA NEVOII DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ AFECTEAZĂ RELAŢIA CU
CELELATE NEVOI

A comunica
- comunicare ineficientă şi izolare prin limitarea posibilităţilor de mişcare sau invaliditate
A-şi menţine temperature în limite normale
- diminuarea/incapacitatea de deplasare şi mobilizare, determină vulnerabilitatea la factorii meteorologici şi
hipo/hipertermie;
A respira
- restrângerea activităţilor fizice recreative, deficitul motor, postura inadecvată, determină apariţia tulburărilor funcţionale
şi a afecţiunilor;
A se alimenta şi hidrata
- lezarea integrităţii sistemului locomotor (fractură, amputaţie) sau afecţiunea neurologică cu deficit motor ( durere
exacerbată la mobilizare) determină dezechilibrul alimentar şi hidroelectrolitic;
A elimina
- mobilizarea deficitară determină deplasare dificilă la toaletă, iar imobilizarea prelungită la pat este cauza apariţiei
tulburărilor reno-vezicale, incontinenţa de urină, materii fecale, litiază urinară, infecţie urinară cronică;
A dormi a se odihni
- diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de activitate, efort fizic;
A se îmbraca şi dezbrăca
- disconfort cauzat de durere la mobilizare, precum şi afecţiunile articulare, limitează capacitatea de autoservire, pentru
îmbrăcat şi dezbrăcat, iar imobilitatea determină imposibilitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca
A fi curat a-si proteja tegumentele
- diminuarea deplasării şi a mobilizării determină neglijarea cestei nevoi, iar imobilizarea determină tulburări trofice;
A evita pericolele
- risc potenţial major de rănire prin cădere, cauzat de imposibilitatea menţinerii echilibrului, ortostatismului şi a tulburărilor
de mers;
A acţiona după credinţele şi valorile sale
- afectarea participării la servicii religioase, reuniuni cultural, prin diminuarea/ inacapacitatea de deplasare (pacient
incapabil să comunice la nivel sensorial, motor, afectiv;
A se realiza
- restrângerea preocupărilor sociale şi imosibilitatea participării active pe plan profesional datorită afecţiunilor locomotorii
şi invalidităţii,
A se recrea
- afectarea mobilităţii diminuează capacitatea de participare la activităţile recreative;
A învăţa
- diminuarea /incapacitatea de mobilizare determină restrângerea sau renunţarea la activităţi şcolare şi a preocupărilor
intelectuale, precum şi neacceptarea handicapului fizic, pacientul putând deveni instabil, agresiv.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE/PLAN DE ÎNGRIJIRE GENERAL

1. Culegerea datelor
 date despre pacientul îngrijit

2. Analiza şi interpretarea datelor

a) identificarea problemelor
- reducerea mobilităţii fizice, intoleranţă la mişcare, activitate, sindrom potenţial de imobilitate;
- imobilitate parţială sau totală, necoordonarea mişcărilor, postură neadecvată;
- modificări ale capacităţii de a efectua activitate fizică în grup;
- alterarea procesului de creştere şi dezvoltare, circulaţie sanguină neadecvată;
- tulburări de echilibru.

b) formularea diagnosticului de îngrijire (PES-problemă, etiologie, simptom)

mobilizare, mobilitate limitată(P)
- cauzată de mediul înconjurător, constrângeri fizice, coordonare deteriorată, durere, anxietate, adinamie, restricţii fizice;
(E)
- mod de manifestare: imobilizare la pat, ankiloze hipotrofii misculare, depresie, tulburări de circulaţie periferică (S)
9
 intoleranţă la activitate (P)
- cauzată de imobilizare la pat, stare de slăbiciune general, viaţă sedentară, dezechilibru între necesarul de oxygen şi oferta
plămânilor;
- mod de manifestare : vorbirea trădează oboseală sau slabiciune, hipertensiunea arterială, tahicardie, dispnee de afort,
modificări ale EKG cu aritmie sau ischemie;

3. Planificarea îngrijirilor:
Pacientul :
- să-şi menţină o bună postură, să se deplaseze fără dificultate;
- să-şi prevină tulburările prin imobilizare;
- să respecte planul de mobilizare activă şi pasivă;
- să-şi amelioreze poziţia prin exerciţii fizice;
- să inveţe să se mobilizeze cu cârja, cadru, baston ;
- să-şi cunoască toleranţa la efort şi să-şi dozeze efortul;
- să-şi prevină ankiloza, atrofia musculară;
- să se deplaseze fără ajutor;
- să-şi combată staza venoasă.

4. Aplicarea îngrijirilor:
- îngrijirea pacientului imobilizat parţial sau total la pat;
- schimbarea lenjeriei de pat cu pacient imobilizat ;
- schimbarea poziţiilor în pat a pacientului;
- prevenirea escarelor de decubit şi a tulburărilor circulatorii periferice, a ankilozelor, a contracturilor;
- metode de recuperare a mobilităţii prin mişcări active şi pasive;
- îngrijirea pacientului cu atele, aparat gipsat, aparate ortopedice;
- metode de recuperare prin utilizarea de cârje, cadru şi baston;
- transportul bolnavului, depistarea tulburărilor de static, exerciţii de corectare a poziţiilor vicioase;
- determinarea şi înregistrarea valorilor funcţiilor vitale.

5. Evaluarea îngrijirilor se referă la :

- postură corectă, reluarea activităţii fizice şi menţinerea activităţii fizice;
- absenţa durerii, circulaţie periferică adecvată;
- prevenirea tulburărilor de decubit;
- toleranţă la efort;
- stare psihică bună.

10