4.

NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ

POSTURĂ

A se mişca şi a avea o bună postură sunt o necesitate a fiinţei vii de a fi în mişcare, de a-şi
mobiliza toate părţile corpului prin mişcări coordonate, de a păstra diferitele părţi ale corpului într-
o poziţie care să permită eficacitatea funcţiilor organismului.
Circulaţia sângelui este favorizată de mişcările şi activităţile fizice.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi este determinată de
integritatea sistemului locomotor (osos şi muscular), a sistemului nervos şi a aparatului vestibular.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii
• Factori biologici:
- Vârsta şi dezvoltarea : copilul mic are mişcări puţin coordonate, adultul este activ, vârstnicul are
forţă redusă şi agilitate ( uşurinţă în mişcări) scăzută.
- Constituţia şi capacităţile fizice influenţează intensitatea efortului fizic pe care-l depune
individul.
• Factori psihologici:
- emoţiile exprimate prin mişcări ale corpului;
- personalitatea: temperamentul face ca individul să fie mai activ sau mai calm.
• Factori sociologici: cultura, rolurile sociale, organizarea socială, tradiţiile,religia.
Manifestări de independenţă:
- Postura adecvată (sau atitudinea) bazată pe acţiunea sinergică şi coordonată a
elementelor aparatului locomotor şi sistemului nervos are rol în menţinerea stabilităţii, echilibrului:
în picioare (ortostatism),şezând (cu capul drept),culcat( clinostatism)
- Mişcări adecvate:
- Tipuri de mişcări:
 ABDUCŢIE = mişcări de îndepărtare faţă de axul median al corpului
 ADDUCŢIE = mişcări de apropiere faţă de axul median

1
  FLEXIE, EXTENSIE = mişcare de apropiere sau îndepărtare a două segmente apropiate
( braţ - antebraţ, gambă – coapsă)
 ROTAŢIE = mişcare realizată în jurul axului care trece de-a lungul segmentului care se
deplasează
 PRONAŢIE = mişcarea de rotaţie a mâinii cu faţa palmară (palma) în jos
 SUPINAŢIE = mişcarea de rotaţie a mâinii cu faţa palmară (palma) în sus. La picior,
planta priveşte lateral cu ridicarea marginii externe-pronaţie, invers fiind supinaţia.
 CIRCUMDUCŢIE = = mişcare complexă, care totalizează flexia, extensia, abducţia şi le
asociază cu rotaţia
 Exerciţii fizice:
- active – mişcări executate de individ
- pasive – executate de către o altă persoană
- izometrice – contracţii musculare în care lungimea muşchiului nu se modifică, crescând
numai tensiunea sa (exemplu contracţia muşchilor pentru menţinerea poziţiei corpului)
- de rezistenţă – exerciţii fizice în care creşte tonusul muscular
A. Caracteristicile exerciţiilor: armonioase , coordonate, complexe.
B. execuţie: a se scula, a merge, a alerga, a ridica greutăţi.
- Tensiunea arterială se modifică în raport cu intensitatea efortului depus
- Puls creşte frecvenţa şi amplitudinea lui, în funcţie de intensitatea efortului.
Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei mişcării:
- stabileşte împreună cu pacientul nevoile de exerciţiu fizic
- planifică un program de exerciţii moderate
- învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere şi relaxare
- educă pacientul să evite tabagismnul, mesele copioase, surplusul de greutate.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Probleme de dependenţă:
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
4. Postură inadecvată
5. Circulaţie inadecvată
6. Refuzul de a face activităţi
2
7. Edeme ale membrelor

1. IMOBILITATEA este o diminuare sau restricţie a mişcării, fiind recomandată adesea ca

metodă terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau funcţionale.
Surse de dificultate care determină imobilizarea:
a) de ordin fizic:
- alterarea centrilor nervoşi (A.V.C.)
- alterarea integrităţii aparatului locomotor (fracturi, entorse, luxaţii)
- piedici ale mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie continuă)
- dezechilibre - durerea
b) de ordin psihologic: tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea, separarea
c) de ordin sociologic: eşecul, izolarea
d) lipsa cunoaşterii de sine, despre alţii.
Manifestări de dependenţă:
1) Dificultate de deplasare – dificultate de a se ridica, de a se aşeza, de a merge
2) Diminuarea sau absenţa mişcărilor – prezenţa parezelor sau paraliziilor:
- PAREZA = diminuarea tonusului muscular şi reducerea drastică a mişcărilor la acest nivel
- PARALIZIA = absenţa totală a mişcării, tonus muscular
- MONOPAREZA sau MONOPLEGIE = interesează un membru
- HEMIPAREZA sau HEMIPLEGIE = interesează jumătate de corp
- PARAPAREZA/PARAPLEGIE = sunt interesate membrele inferioare
- TETRAPAREZA/TETRAPLEGIE = sunt interesate toate cele 4 membre
3) Contractura musculară = reprezintă contracţia involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor
muşchi care determină o poziţie inadecvată.
4) Crampa musculară = este o contracţie musculară dar de scurtă durată.
5) Atonie musculară = scăderea tonusului muscular
6) Hipotonie musculară = diminuarea tonusului muscular
7) Atrofie musculară = absenţa volumului muscular şi a tonusului muscular
8) Hipotrofie musculară = scăderea volumului muscular şi a tonusului muscular
9) Anchiloza = imposibilitatea mişcării unei articulaţii
10) Râs sardonic (TETANOS) – contracţia muşchilor masticatori determină trismus(contracție
spastică involuntară a mușchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii) şi „râsul sardonic”
11) Escare = ulceraţii ale pielii

3
Regiuni predispuse apariţiei escarelor:
Decubit dorsal: regiunea occipitală, omoplaţii, coate, regiunea sacrococcigiană, călcâie.
Decubit lateral: umăr, regiunea trohanteriană, feţele laterale ale genunchilor.
Decubit ventral: tâmple, umeri, creasta iliacă, genunchi, degetele picioarelor.
Intervenţiile asistentei în imobilitate:
O1: Pacientul să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată:
- planifică un program de exerciţii, în funcţie de cauza imobilizării şi de capacitatea pacientului
O2: Pacientul să-şi menţină integritatea tegumentelor şi a activităţii articulare:
- schimbă poziţia pacientului în pat la interval de 2 ore
- masează regiunile expuse riscului de apariţie a escarelor, le pudrează cu talc, efectuează sau
asigură igiena perfectă a regiunilor predispuse la escare
- efectuează mişcări pasive la fiecare 2 ore
- învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să efectueze exerciţii musculare active
O3: Pacientul să-şi menţină funcţia respiratorie :
- efectuează tapotaj toracal (metoda de masaj prin baterea cu marginea cubitala a mâinii
(dosul), se foloseşte pentru a ajuta eliminarea secreţiilor pulmonare
- educă pacientul să practice exerciţii de respiraţie profunde
- schimbarea poziţiei pacientului în pat la interval de 2 ore
- educă pacientul să expectoreze (să elimine) secreţiile, să tuşească
- administrează medicaţia prescrisă de medic
O4: Pacientul să fie echilibrat psihic:
- pregăteşte psihic pacientul în vederea efectuării oricărei tehnici
- redă încrederea pacientului că imobilitatea sa este o stare trecătoare şi că îşi va putea relua
mersul
O5: Pacientul să-şi menţină satisfăcute celelalte nevoi fundamentale:
- supraveghează pacientul
- îl ajută în satisfacerea celorlalte nevoi
- îl serveşte la pat cu cele necesare.

2. HIPERACTIVITATEA constă în creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţilor individului,

determinată de instabilitatea emoţională şi pierderea ideilor.
Sursele de dificultate:
- de ordin fizic: dezechilibre endocrine, reacţii medicamentoase, alcoolism.

4
- de ordin psihologic: senilitate, tulburări de gândire, criză, pierdere, separaţie
- lipsa cunoaşterii de sine
Manifestări de dependenţă:
1) Vorbire caracteristică = vorbeşte mult, precipitat
2) Mişcări caracteristice = rapide, frecvente
3) Spasme = contracţia involuntară a unuia sau mai multor muşchi
4) Ticuri = mişcări involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braţ sau ale unui picior
5) Euforie = stare de bună dispoziţie nejustificată
6) Hiperactivitatea la orice stimul
7) Manie = comportament psihotic mergând până la agresivitate fizică, bolnavul este neliniştit,
tulburent.
Intervenţiile asistentei în hiperactivitate:
O1: Pacientul să recapete o mobilitate normală singur:
- asistenta înlătura toţi stimulii din mediul înconjurător
- creează izolare fonică, semiobscuritate
- asigură condiţii pentru băi calde, relaxante, masaj relaxant
O2: Pacientul să-şi menţină integritatea fizică:
- asistenta supraveghează pacientul pentru a nu se răni permanent
- înlătură obiectele cu care pacientul se poate răni
- aplică constrângeri fizice, dacă este cazul (chingi, cămaşă de forţă)
- administrează tratamentul tranchilizant prescris de medic

3. NECOORDONAREA MIŞCĂRILOR este dificultatea sau incapacitatea individului de a-şi

coordona mişcările diferitelor grupe musculare.
Surse de dificultate:
- de ordin fizic: A.V.C., intoxicaţii medicamentoase, intoxicaţii cu droguri, intoxicaţie cu alcool,
maladia Parkinson
- de ordin psihologic: stresul, anxietatea
- de ordin sociologic: mediu de lucru necunoscut
- lipsa cunoaşterii de sine, a anturajului
Manifestări de dependenţă:
1) AKINEZIE = lipsa sau diminuarea mişcărilor normale
2) ATAXIE = tulburări de coordonare ale mişcărilor active voluntare

5
3) Tremurături = secuse repetata, involuntare, ale unui părţi a corpului.
4) Tulburări ale mersului – mers târşit.
5) Convulsii = contracţii repetate, involuntare ale unui muşchi, urmate de relaxare
6) Dificultatea de a trece din ortostatism în poziţie şezând
7) Expresie facială rigidă.

Intervenţiile asistentei pentru necoordonarea mişcărilor:

O1: Pacientul să aibă tonusul muscular adecvat activităţii depuse:
- asistenta planifică împreună cu pacientul un program de exerciţii fizice active şi pasive, exerciţii
de mers în funcţie de capacitatea pacientului; învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de
susţinere
- ajută pacientul să facă băi calde
- îi face masaje la nivelul extremităţilor
- administrează medicaţia prescrisă de medic
O2: Pacientul să fie echilibrat psihic:
- pregăteşte psihic pacientul în vederea oricărei tehnici de îngrijire
- îndepărtează stimulii din mediul extern
O3: Pacientul să-şi satisfacă toate nevoile organismului:
- pacientul va fi ajutat să-şi satisfacă nevoile organismului

4. POSTURA INADECVATĂ
Este o problemă de dependenţă, reprezentată de orice poziţie care nu respectă principiile poziţiei
anatomice a corpului, care predispune individul la diferite deformări.
Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:
- oboselii, slăbiciunii musculare, anxietăţii, stresului, pacientul imobilizat la pat,
- modificărilor produse de boală în organism (contractura musculară – tetanos), poziţia de
cocoş de puşcă (în meningită).
Surse de dificultate :
- de ordin fizic: leziuni ale oaselor, ale muşchilor, durerea, aparate gipsate cu împiedicarea posturii
normale
- de ordin psihologic: anxietate, stres
- de ordin sociologic: condiţii inadecvate de muncă
- lipsa cunoaşterii de sine, a anturajului .

6
Manifestări de dependenţă:
1) Oboseala musculară = scăderea temporară a tonusului muscular
2) Deformări ale coloanei vertebrale:
CIFOZA = deviaţia coloanei vertebrale cu convexitatea posterioară.
LORDOZA = accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale
SCOLIOZA = deformarea laterală a coloanei vertebrale
3) Deformări ale membrelor inferioare:
GENU VALGUM = genunchii sunt apropiaţi, iar picioarele depărtate
GENU VARUM = genunchii sunt depărtaţi şi picioarele apropiate
PICIOR ECVIN = sprijinit pe degete (pe antepicior)
PICIOR TALUS = sprijinit pe călcâi
PICIOR VARUS = sprijinit pe partea externă
PICIOR VALGUS = sprijinit pe partea internă
PICIOR PLAT = bolta plantară prăbuşită
4) Deformări ale şoldurilor
LUXAŢIE = ieşirea capului femural din articulaţia coxofemurală
5) Poziţii patognomonice (specifice unei boli)
OPISTOTONUS = sprijin pe călcâie şi extremitatea cefalică, corpul fiind în extensie (în tetanos )
PLEUROSTOTONUS = sprijin pe marginea laterală a plantei şi umăr, corpul fiind în extensie (în
tetanos)
Poziţia “COCOŞ DE PUŞCĂ” = capul în hiperextensie,, iar membrele inferioare flectate atât din
articulaţia coxofemurală, cât şi din aceea a genunchiului.
6) TORTICOLIS = înclinarea capului într-o parte datorită contracturii
musculaturii gâtului.
7) Bătătura (clavus)
Intervenţiile asistentei medicale la pacientul cu postura inadecvată:
O1: Pacientul să aibă o postură adecvată singur:
- asistenta instalează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale diferitelor segmente
ale corpului
- foloseşte utilaje auxiliare şi de confort pentru menţinerea poziţiei anatomice
O2: Pacientul să aibă o postură care să favorizeze respiraţia şi circulaţia, drenajul secreţiilor
bronşice:
- asistenta aşează pacientul într-o poziţie semişezândă în tulburări de respiraţie

7
- aşează pacientul în poziţie Trendelemburg în stările de anemie
- foloseşte utilaje pentru confortul pacientului
- aşează bolnavul în poziţie de drenaj postural
O3: Pacientul să nu prezinte complicaţii precum escare, anchiloze:
- asistenta schimbă poziţia pacientului în pat la interval de 2 h
- verifică tegumentele zilnic în regiunile cu proeminenţe osoase
- efectuează masaj blând
- asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor, a lenjeriei de corp şi de pat
- efectuează exerciţii active şi pasive
- învaţă pacientul care este poziţia adecvată
Tehnici de evaluare şi îngrijiri asociate nevoii de a se mişca şi a avea o bună postură:
- patul pacientului, poziţiile pacientului în pat, tipuri de poziţii.
- mobilizarea pacientului
- transportul pacienţilor
- mijloace de transport