NOȚIUNI DE FARMACOCINETICĂ

Farmacocinetica studiază traseul parcurs de medicament în organism de la ingerare

până la eliminare, evaluând diferite aspecte calitative şi cantitative legate de farmacon în
funcţie de doza administrată şi de calea de administrare utilizată.

Etapele farmacocinetice se derulează, în cea mai mare parte a timpului, simultan. Diferite
aspecte legate de viteza fiecărei etape şi profilul farmacocinetic sunt specifice fiecărei
substanţe medicamentoase.
Etapele farmacocinetice au fost prezentate deja în capitolul anterior şi sunt următoarele:
a. Absorbţia
Este procesul prin care are loc transferul substanţei medicamentoase din mediul extern în
mediul intern al organismului, şi în special în
spaţiul intravascular.

b. Distribuţia

Este procesul prin care are loc transferul substanţei medicamentoase din compartimentul
central în alte compartimente hidrice.

c. Metabolizarea (biotransformarea)

Este procesul prin care substanţele medicamentoase care traversează membranele biologice pe
principiul lipofiliei sunt transformate în produşi cu hidrofilie mai ridicată şi în modul acesta
este facilitată eliminarea lor din organism.

d. Eliminarea

Este procesul prin care substanţele medicamentoase sau metaboliţii rezultaţi în urma
biotransformărilor sunt îndepărtate din organism.

Procesele de bază privind cinetica medicamentelor în organism

În cinetica medicamentului sunt implicate câteva procese de importanţă deosebită, şi anume:

- transferul prin membrane;

- legarea de proteinele plasmatice;

- metabolizarea medicamentelor.
Transferul substanţelor medicamentoase prin membranele biologice.

Organismul uman este format din mai multe compartimente biologice separate de membrane
semipermeabile. Aceste compartimente pot fi:

- de dimensiuni mari, ca de exemplu: aparate, sisteme, organe etc.

- sau de dimensiuni mici, cum sunt: celula, nucleul, organitele celulare etc.

Membranele biologice care separă diferitele compartimente pot diferi structural, în funcţie de
rolul fiziologic îndeplinit. Unele membrane biologice, cum este de exemplu: pielea, au o
permeabilitate scăzută, rolul principal al acesteia fiind protecţia organismului faţă de mediul
înconjurător. Alte membrane au o permeabilitate ridicată, ca de exemplu epiteliul tractului
digestiv, care este specializat în absorbţie.

Traversarea membranelor biologice este un proces întâlnit atât la absorbţie, distribuţie, cât şi
la eliminare, fiind unul dintre procesele importante ale farmacocineticii.

Traversarea membranelor biologice depinde de structura chimică a substanţei

medicamentoase, fiecare substanţă având un profil farmacocinetic propriu.

Membranele biologice au o grosime de 80-100 Angstromi. Pe lângă separarea diferitelor

compartimente hidrice, ele controlează schimburile de substanţă dintre compartimente.

Singer şi Nicolson au propus în anul 1972 pentru membrane o structură de mozaic, formată
din straturi bimoleculare cu proprietăţi fluide.

În compoziţia membranelor intră glicoproteine, lipoproteine, precum şi diferite grupări ionice

sau polare întâlnite pe suprafeţele acestora.

Traversarea membranelor biologice de către substanţele medicamentoase depinde de

următorii factori:

a. Factori dependenţi de membrane biologice, şi anume:

- conţinut lipidic;

- existenţa unor sisteme de transport specializat;

- polarizarea membranei;

- prezenţa porilor;
- starea fizic-patologică a membranei.

b. Factori dependenţi de substanţa medicamentoasă:

- masa moleculară;

- structura chimică;

- constanta de ionizare(pKa);

- doza;

- lipo- sau hidrosolubilitatea substanţei medicamentoase etc.

c. Factori care depind de mediul existent la cele două suprafeţe ale membranelor
biologice:

- pH-ul;

- legarea de proteine;

- vascularizaţie;

- debit sanguin etc.

Substanţele medicamentoase pot traversa membranele biologice

prin două modalităţi, şi anume:

- transfer pasiv;

- transfer specializat.

Modalităţi de transfer pasiv al substanţelor medicamentoase la nivelul membranelor

biologice

La acest nivel se cunosc următoarele modalităţi de transfer pasiv:

- difuziunea simplă;

- şi filtrarea.
a. Difuziunea simplă

Este o modalitate de transfer care nu presupune consum energetic şi se bazează pe diferenţa

de concentraţie a substanţei la nivelul celor două feţe ale membranei, difuziunea având loc în
sensul gradientului de concentraţie. Acest transfer este dependent de mai mulţi factori, şi
anume:

- dimensiunea moleculelor (moleculele mai mici difuzează mai rapid);

- liposolubilitatea substanţei. Substanţele difuzează cu atât mai uşor cu cât coeficientul de

partiţie este în favoarea lipofiliei. Peste un anumit grad de solubilitate, substanţa rămâne
absorbită la nivelul membranelor biologice;

- gradul de ionizare, care este dependent de polaritatea moleculei.

Membranele biologice sunt uşor traversate de moleculele neionizate, dar nu pot fi traversate
prin difuziune simplă de către moleculele ionizate şi de către substanţele legate de proteinele
plasmatice.

Majoritatea medicamentelor utilizate în terapie sunt electroliţi slabi (acizi slabi şi baze slabe),
soluţiile apoase conţinând amestecul de molecule neionizate şi ionizate într-un anumit
echilibru.

b. Filtrarea

Este o modalitate de transfer care nu presupune cost energetic şi este valabilă pentru
moleculele mici (molecule care au diametrul mai mic decât 8Aº) hidrosolubile, care
traversează membranele biologice la nivelul porilor apoşi sub formă de soluţie apoasă,
transferul realizându-se datorită diferenţelor de presiune osmotică de la cele două feţe ale
membranelor biologice. Moleculele hidrosolubile cu dimensiuni mai mari pot traversa
membranele biologice la nivelul capilarelor, unde diametrul porilor este de 60-80Aº.

Modalităţi de transfer specializat

În continuare se vor prezenta principalele modalităţi de transfer specializat transmembranar:

a. Difuziunea activă (Transportul activ)

Este transfer realizat împotriva gradientului de concentraţie care presupune cost energetic şi
existenţa unui transportor specific. Acest transportor leagă medicamentul la una din feţele
membranelor biologice, formând complexul substanţă medicamentoasă –receptor, formă sub
care traversează membrana şi eliberează substanţa pe partea opusă a membranei. Proteina
transportoare se caracterizează printr-un maxim de transport în unitatea de timp, maxim
dependent de saturarea situsurilor de legare a substanţei medicamentoase pe transportor.
Substanţele asemănătoare din punct de vedere structural intră în competiţie pentru sediile de
legare.

b. Difuziunea facilitată

Este o modalitate de transfer care se realizează în sensul gradientului de concentraţie, nu

presupune cost energetic, dar care necesită existenţa unui transportor specializat. Şi la această
modalitate de transfer există concurenţă pentru un anumit situs de legare.

c. Pinocitoza

Este o modalitate de transfer care constă în înglobarea unor substanţe lichide sub formă de
picături învelite de membrane rezultând vezicule, formă sub care substanţele sunt transferate
intracelular sau transmembranar, apoi are loc spargerea membranelor, iar conţinutul
veziculelor este eliberat în citoplasmă. În acest mod sunt transferate prin membrane în diferite
compartimente hidrice vitaminele liposolubile (A, D, E, F, K etc.).

d. Fagocitoza

Procesul de transfer este asemănător pinocitozei, cu diferenţa că în vezicule sunt înglobate

substanţe semisolide sau solide.

e. Transportul prin ioni pereche

Prin această modalitate, membranele biologice pot fi traversate de substanţe puternic ionizate.
Substanţele ionizate formează complecşi cu anumiţi compuşi endogeni (ex. mucina), în acest
mod fiind facilitat transferul prin membrane.

Modalităţile de transfer prin membranele biologice existente la nivelul diferitelor căi de

absorbţie

Unele substanţe medicamentoase pot fi transferate în mediul intern al organismului în mai

multe moduri, ca de exemplu: antibioticele β-lactamice pot traversa membranele biologice
atât prin transfer pasiv, cât şi prin transfer specializat.
În continuare vor fi prezentate modalităţile de transfer existente la nivelul anumitor membrane
semipermeabile sau organe, ca de exemplu:

- din cavitatea bucală substanţele sunt transferate în mediul intern al organismului prin
difuziune pasivă şi filtrare;

- din stomac substanţele sunt transferate în mediul intern al organismului prin difuziune
pasivă;

- din intestinul subţire substanţele sunt transferate în mediul intern al organismului prin toate
modalităţile de transport;

- din intestinul gros şi rect substanţele sunt transferate în mediul intern al organismului prin
difuziune pasivă, filtrare şi pinocitoză;

- prin tegumente substanţele sunt transferate în mediul intern al organismului prin difuziune şi
filtrare.