FARMACOLOGIE

AN II; Medicină Dentară

Curs modul I

Titular curs:
Șef lucrări dr. Diana CIUBOTARIU
 Farmacocinetica

• Absorbția;
• Distribuția;
• Transportul;
• Metabolizarea;
• Eliminarea (excreția) medicamentului.

Farmacocinetica = ramură principală a farmacologiei care se

ocupă cu studiu …..
 Traversarea membranelor biologice (permeația)

• Toate etapele farmacocineticii presupun trecerea moleculelor substanței biologic active

prin membrane;
• Trecerea este facilitată de:
– Raport hidrosolubilitate / liposolubilitate în favoarea liposolubilității;
– Forma slab polarizată a moleculei:
• acizii puternici și bazele tari: absorbție ↓;
• amunoglicozide (stepromicină, neomicină etc.), mecamilamină (puternic alcaline), acetilcolină: absorbție ↓.
– Dimensiunile reduse ale moleculei (etanol, acetaminofen --- absorbţie bună).

MECANISME PASIVE MECANISME ACTIVE

- difuzie simplă; - endocitoză;
- filtrare (prin pori, spații - exocitoză;
paracelulare); - transcitoză (traversarea celulei);
- difuzie facilitată (mecanism saturabil și care - pinocitoză (vacuolă separată);
poate fi limitat de către prezența unui al doilea - molecule carrier speciale (P-gp*;
ligand pentru molecula carrier - glucoza). MDR**) (transportă antineoplazicele din interior celulei
antitumorale la exterior, sunt implicate în dezvoltarea rezistenței
LEGENDĂ: *P-gp=glicoproteina P;
la antineoplazic ).
**MDR=multidrug-resistence.
• difuziunea simplă, are loc prin stratul dublu lipidic.
Pătrunderea substanţelor liposolubile are loc conform
coeficientului de repartiţie între ulei şi apă. De asemenea prin
bistratul lipidic trec gazele şi, ca excepţie, unele substanţe
hidrofile din care face parte apa, ureea, metanolul;
• difuzia facilitată se produce de la o concentraţie mai mare
spre una mai mică (se opreşte în momentul egalării
concentraţiilor de pe cele două părţi ale membranei), dar
substanţele transportate trec mult mai rapid (100.000 ori),
decât ar fi de aşteptat pentru dimensiunea şi solubilitatea lor
în lipide. Substanţele sunt transportate de către proteine
specifice, numite permeaze, care se comportă ca nişte enzime
legate de membrană, fiindcă difuziunea facilitată are
caracteristici comune cu cataliza enzimatică.
Exemple de difuziune facilitată: transportul anionilor, ureei,
glicerolului şi a altor neelectroliţi. Transportatorul reprezintă o
proteină transmembranară care suferă modificări conformaţionale
reversibile. Într-o anumită stare conformaţională “pong”, locurile de
legătură se găsesc la exteriorul stratului dublu lipidic. În cealaltă
stare conformaţională “ping” aceleaşi locuri sînt expuse pe partea
opusă a membranei, iar substanţa este eliberată. Acest mecanism
poartă denumirea de “pong - ping”;
• difuziunea simplă mediată de proteine canal - se deosebeşte
de difuziunea facilitată. Proteinele membranare formează
canale care sunt deschise înmod continuu - ”canale de poartă“.
Canalele se deschid:
- la legarea unui ligand de un receptor (canale cu poartă
comandată de ligand);
- în dependenţă de voltaj - “canale cu poartă comandată de
voltaj”; canale care se deschid ca răspuns la creşterea
concentraţiei.
•fagocitoza este capacitatea unor celule de a îngloba din
exterior particule solide (proteine, fragmente celulare,
bacterii). Ea reprezintă o modalitate de nutriţie a
protozoarelor, iar la mamifere joacă rolul de apărare a
organismului datorită capacităţii leucocitelor de a fagocita.
Prin fagocitoză sînt îndepărtate celulele senescente.
Fagocitoza are câteva faze: - chemotaxia - mişcarea dirijată a
fagocitelor, spre locul infecţiei; - recunoaşterea şi ataşarea
fagocitelor de particulele străine se face cu ajutorul
receptorilor din plasmalema fagocitului ce recunosc liganzii
de pe suprafaţa particulei; - înglobarea particulelor într-o
veziculă; - digerarea celulelor fagocitate. Transportul
macromoleculelor în procesul endocitozei este realizat prin
intermediul veziculelor ce se formează din membrana
plasmatică. Veziculele iau naştere în regiuni specializate ale
membranei plasmatice ce au aspectul unor depresiuni. Pe
suprafaţa citoplasmatică a depresiunilor se găseşte ancorată
o reţea proteică, cel mai bine caracterizată este clatrina, care
determină formarea veziculelor.
•pinocitoza - este capacitatea celulei de a îngloba din
exterior picături de lichide (mai frecvent picături de lipide),
procesul fiind similar fagocitozei.
•exocitoza se produce prin fuziunea unor vezicule din
citoplasmă cu plasmalema şi, astfel, materialul din vezicule
este vărsat în afara celulei. Acest proces are loc în cazul
eliberării hormonilor şi a neuromediatorilor în membrana
presinaptică.
•transcitoza - o formă de transport prin vezicule, când
macromoleculele sunt captate de o parte a celulei prin
endocitoză, traversează citoplasma şi sunt eliberate în
partea opusă prin exocitoză. Acest mecanism asigură
transportul macromoleculelor prin epiteliul intestinal şi
endoteliul capilar.
 Absorbția

• Definiție: trecerea (mișcarea) moleculelor de

medicament de la locul de administrare /
aplicare în plasmă.
 Căi de administrare a medicamentului
Calea internă – presupune introducerea medicamentului în cavitatea orală,
înghiţirea formei medicamentoase şi apoi medicamentul parcurge
faringele, esofagul, stomacul, intestinul subţire şi intestinul gros.
Se poate absorbi parţial sau total sau deloc.

Calea externă – include administrarea medicamentului la nivelul

tegumentului şi mucoaselor accesibile: bucofaringiană, respiratorie (inferioară sau
superioară), auriculară, conjunctivală, rectală, vaginală şi uretrală.

Calea parenterală – presupune introducerea medicamentului direct în

mediul intern al organismului (injectare / perfuzare sau implantare).
 Absorbţia medicamentului administrat pe
cale internă
Principalul segment al tubului digestiv la nivelul căruia se desfășoară absorbția
medicamentelor (ca, de altfel, și a principiilor nutritive), este intestinul subțire, și în special
jejunul. Pentru o serie de substanțe, absorbția are loc la nivelul oricărui segment de tub
digestiv (exemplu: etanol), dar, chiar și în cazul acestora, tot intestinul subțire joacă rol
primordial în absorbție.

Particularități ale absorbției la diferite niveluri ale tubului digestiv:

stomac:
- salicilați, etanol, fenobarbital, apă – medicamente (substanțe) (slab) acide;

intestinul subţire
• suprafaţă mare (vilozități);
• bună vascularizaţie;
• cele mai multe medicamente se absorb la nivelul jejunului.

intestinul gros:
• suprafaţa → ↓;
• lipsesc cilii;
• absorbţia rectală ocoleşte ficatul parțial.
 Factori ce influenţează absorbţia intestinală
• absenţa /prezenţa alimentelor:
– ↓: ampicilină, captopril etc.;
– : ketoconazol în prezenţa Cola; griseofulvină în prezenţa
alimentelor grase;
– nu este influenţată pentru: amoxicilină, doxiciclină.
• absenţa / prezenţa bilei;
• viteza de golire a stomacului;
• gradul de vascularizație a segmentelor de tub digestiv, integritatea
acestuia;
Natura moleculei:
Forma medicamentoasă: Formularea moleculei:
•raport hidrosolubilitate /
liposolubilitate în favoarea
•formele solide (comprimate, liposolubilității; •forma, mărimea cristalelor;
capsule) se absorb după o prealabilă •forma slab polarizată a •sarea sodică a acidului
dezintegrare + solubilizare; moleculei (acizii puternici și acetilsalicilic: absorbție dublă la
•în general, soluțiile au o absorbție bazele tari: absorbție ↓); 30‘ după administrarea pe cale
superioară suspensiilor. •dimensiunile ↓ ale moleculei. internă comparativ cu forma
acidă.
 Factori ce influenţează absorbţia intestinală
Interacțiuni la nivel de absorbție
– substanţele care ↓ rata de golire a stomacului ↑ şi timpul de absorbţie (opiacee: loperamid,
analgeticele narcotice), atropină, ganglioplegice etc;

– în cazul administrării concomitente pe cale internă, colestiramina ↓ absorbția: digitalice,

diuretice tiazidice, antidiabetice orale, anticoagulante orale cumarinice, salicilaţi, fenilbutazonă
(digoxinul se va administra fie cu 1 oră înainte, fie cu 3-4 ore după colestiramină).
– tetraciclinele & fluoroquinolonele formează complexe inactive cu substanţele care conţin ioni
metalici bivalenţi &trivalenţi (Ca2+, Al3+, Mg2+, Fe2+, Fe3+), complexele inactive astfel formate
eliminându-se ca atare pe cale intestinală;
– acidul fitic (vegetale, legume): ↓ absorbția cationilor (Mg2+);
– preparatele cu Fe: se absorb ↑ în mediu acid (de exemplu, în prezența vitaminei C);
– blocantele H2: ↓ absorbția ketoconazol;
– antiacidele: ↓ absorbția digoxin, tetracicline, chinolone, ketoconazol, itraconazol, compuşi cu
fier, acid urosodeoxicolic;
– eritromicina ↑ absorbția digoxin (distruge flora intestinală care inactivează parțial digoxinul
administrat intern) & biodisponibilitatea anticoagulantelor orale.

– aciditatea gastrică distruge o serie de medicamente (insulină, benzilpenicilină), făcându-le

inaccesibile absorbției. Calea internă nu poate fi utilizată pentru administrarea acestora.
 Absorbția (intestinală) nu este necesară
pentru:
• antiacide;
• antihelmintice (albendazol, mebendazol);
• aminoglicozide (streptomicină) – dar realizează concentrații toxice în caz de
colite ulcerate sau polimixine (dacă sunt administrate strict pentru terapia
enteritelor sau colitelor infecțioase);
• enzime digestive;
• laxative (excepție: cele antrachinonice – senna);

• substituienți macromoleculari de plasmă;

• anestezice locale;
• substanțe administrate pentru efect local.

Observație: se poate realiza absorbție în terapia locală pentru efecte sistemic

(exemplu: patch-uri cu nitroglicerină).
 Particularități ale absorbției în cazul utilizării altor căi (externă / parenterală)

Efectul primului pasaj și posibilități de evitare

Unele medicamente, administrate pe cale Soluții pentru evitarea efectului primului
internă şi absorbite la nivel gastric sau pasaj:
intestinal, sunt metabolizate în proporţie – administrare parenterală;
ridicată la prima trecere prin ficat sau / şi
– administrare externă, la nivelul
peretele intestinal, astfel încât în circulaţia
generală, ajunge în formă activă doar o mucoaselor digestive:
• sublingual – nitroglicerina în angina
mică parte din doza de medicament
pectorală (substanța ajunge în sistemul venei
administrată: cave superioare) – doza eficace este de ˷ 50 de
• propranolol; ori inferioară celei administrate pe cale internă,
• morfină; care ar ajunge la cord după o prealabilă trecere
• nitroglicerină; prin ficat, unde ar fi preluată de către sistemul
venei porte și transformată prin metabolizare în
• pentazocină;
compuși inactivi în proporție de peste 90%;
• imipramină; • rectal (soluții pentru clismă, supozitoare)
• clorpromazină. (substanța ajunge în sistemul venei cave
• warfarină; inferioare – 50% - prin venele hemoroidale
• metoprolol; inferioară și medie, dar și în sistemul venei
porte – prin vena hemoroidală superioară).
• salbutamol.
EFECTUL PRIMULUI PASAJ ȘI POSIBILITĂȚI
DE EVITARE
 Particularități ale absorbției în cazul utilizării
altor căi (externă / parenterală)
Administrarea la nivel cutanat

– absorbția: variabilă ca intensitate în diverse regiuni tegumentare;

– stratul cornos → un important factor limitant al absorbției;
– absorbția: predominant la nivelul foliculilor piloşi, glandelor sebacee şi sudoripare.
Absorbţia depinde de:
– integritatea tegumentului (este mai mare în cazul tegumentului denudat);
– regiunea din tegument unde se aplică forma medicamentoasă (mai mare la nivel retroauricular şi
scrotal);
– vârstă (mai mare la copil, mai redusă la vârstnic);
– natura excipientului (lanolina – absorbție superioară vaselinei).

Creșterea absorbției la nivel tegumentar se poate realiza prin:

– masaj;
– aplicare de ultrasunete;
– ionoforeză (aplicarea unui câmp electric);
– utilizarea de excipienţi cu solubilitatea crescută.
 Particularități ale absorbției în cazul utilizării
altor căi (externă / parenterală)
• În cazul administrării parenterale, biodisponibilitatea se
consideră a fi 100%;
Această cale de administrare este avantajoasă:
• când se dorește un efect rapid;
• dacă substanța nu este absorbită în administrare internă;
• în cazul unor substanțe incompatibile cu pH gastric acid (insulină, heparină);

Metode de întârziere a absorbției / prelungire a efectului:

• asocierea adrenalinei la anestezicele locale;
• utilizarea unei formulări chimice cu eliberare lentă (procain-
penicilina);
• pelete implantate subcutanat.
 Particularități ale absorbției în cazul utilizării
altor căi (externă / parenterală)

Administrarea
oxitocină și nitroglicerină preparate
topică se poate antipiretice –
ADH – în patch-uri estrogenice –
utiliza pentru intrarectal;
intranazal; transdermice; intravaginal;
efecte sistemice:

Atenție la efectele adverse: ex.: timolol,

administrat pentru terapia glaucomului, se
absoarbe prin mucoasa conjunctivală.
 Distribuția
• Definiția: procesul prin care moleculele unei substanțe biologic
active ajung de la nivelul sistemului circulator în țesuturi /
fluidele organismului.

Compartimente și volume de distribuție (L/kg corp):

- vascular (0,08L/kg – sânge; 0,04L/kg – plasmă):
- heparină, substituienți macromoleculari de plasmă pentru hidratare;
- anticoagulante orale: warfarină (legare puternică de proteinele
plasmatice);
- vascular + apă extracelulară (0,2L/kg): aminoglicozide.
- compartiment hidric total (0,6L/kg): etanol.
 Distribuția
• Pb, F – oase (și dinți);
• substanțele puternic lipofile: hexobarbital, tiopental (SNC) → redistribuire (țesut adipos) (anestezice generale
i.v., barbiturice cu durată foarte scurtă de acțiune);

• LCR:
– cefalosporine (generațiile III & IV), fluoroquinolone, sulfamide, trimetoprim, izoniazidă, metronidazol, cloramfenicol, etc.;
– peniciline, monobacteme, carbapeneme, glicopeptide, rifampicină etc. (doar prin meningele inflamate);
– busulfan, benzodiazepine, antidepresive, anticonvulsivante (etosuximidă, fenitoin, carbamazepină);
• secreții bronșice:
– ampicilină, cefalotin, gentamicină, fluorquinolone, macrolide etc.;
– peniciline, cefalosporine etc. (în mică măsură);
• lichid pleural, peritoneal: aminoglicozide (gentamicină), glicopeptide (vancomicină), peniciline, cefalosporine
(cefoxitin), tetracicline etc.;
• celule:
– neutrofile: fluorquinolone etc.;
– macrofage: rifampicină etc.;
• bilă: aminopeniciline (ampicilină, amoxicilină), peniciline antistafilococice (oxacilină), cefalosporine (generațiile III,
IV & V), aminoglicozide, tetracicline, macrolide, fluorquinolone, rifampicină, ciclosporină, antineoplazice
(doxorubicină, vincristină), opiacee (morfină naturală, hidromorfon, oximorfon, heroină), spironolactonă,
indapamidă, digoxin etc.;
• ficat: vitamina B6, cloroquin, dapsona (antilepros) etc.;
• tiroidă: antitiroidiene de sinteză, chinoleine (cliochinol, clorchinaldol);
• mucus cervical: nicotină;
• rinichi: nitrofurani (ganglion hilari, tubi renali, interstițiu);
 Distribuția
• lacrimi: rifampicină, minociclină, antiepileptice etc.;
• transpirație: rifampicină, amfetamine etc.;
• salivă: minociclină, antiepileptice (fenitoină, carbamazepină, acid valproic, etosuximidă), barbiturice,
benzodiazepine (nitrazepam, diazepam), substanțe cu potențial adictiv (morfină, heroină, cocaină,
amfetamine, canabinoizi), teofilină, digoxină, quinidină, săruri de litiu etc.;
• păr: substanțe cu potențial addictiv (morfină, heroină, cocaină, amfetamine, canabinoizi), nicotină, metale
grele, fluoroquinolone (ciprofloxacin, temafloxacin, ofloxacin, norfloxacin), fenciclidină, antispihotice
(haloperidol), etc.;
• lapte: benzilpenicilina, aminoglicozide, sulfonamide, benzodiazepine, barbiturice, teofilină, morfină, nicotină,
etanol;
• unghii: ketoconazol, itraconazol, griseofulvină, terbinafină, metale grele, psihostimulante (cocaină,
amfetamine) etc.;
• dinți: tetracicline etc.;
• oase, cartilaje: tetracicline, metronidazol, lincosamide, fluorquinolone, metale grele, bifosfonați (alendonat);
• lichid prostatic: fluorquinolone, sulfamide, trimetoprim spectinomicină;
• lichid seminal: cefalosporine, macrolide, quinolone, antiinflamatoare nesteroidiene (salicilați, sulfasalazină,
mesalazină), cafeină, nicotină, canabinoizi, propranolol;
• lichid vaginal: fluoroquinolone, sulfamide, trimetoprim;
• lichid interstițial: psoralens, acitetrin (dermatologie);
• sânge fetal + lichid amniotic: ampicilină, azlocilină, anticonvulsivante, sedativ-hipnotice, betablocante,
nicotină.
 Transportul medicamentelor (în sânge)
• transportul medicamentelor se realizează în cea mai mare proporţie de către sânge
(numai în proporţie foarte mică de către limfă);

• transportul medicamentelor în sânge se face:

– de către plasma sangvină (99% din întreg transportul medicamentului în organism);
– de către elementele figurate ale sângelui: fracție liberă ↔ fracție legată (echilibru
• amikacină, metotrexat – “încapsulate” în eritrocite; dinamic)
• fenitoin, fenobarbital – legate de membrana eritrocitară.
legea acțiunii maselor
• medicamentele sunt transportate în plasmă:
– liber;
– legate de proteinele plasmatice,
Raportul dintre fracţia liberă şi cea legată a unui medicament este constantă.
Fracţia liberă Fracţia legată
(biodepozit dinamic de medicament)
• farmacologic activă (trece în structuri unde va
realiza efect terapeutic sau secundar); • farmacologic inactivă (nu trece în structuri unde
• ajunge rapid la locul de acțiune; va realiza efect terapeutic sau secundar);
• este metabolizată; • ajunge lent la locul de acțiune;
• este eliminată (preponderent: filtrare • nu este metabolizată;
glomerulară). • nu este eliminată (preponderent: mecanisme
tubulare renale).
 Transportul medicamentelor (în sânge)
• albumina: cel mai important carrier (warfarină, sulfonamide, antiinflamatoare nesteroidine);
• α1-gligoproteina acidă: clorpromazină, propranolol, antidepresive triciclice (imipramină)
(medicamente bazice);
• α1-globulină: corticosteron, vitamina B12;
• α2-globulină: vitamine A, D, E, K, ioni de cupru;
• β-globulină: chinina;
• lipoproteine: clorpromazină (bazică, lipofilă).

• hemoglobină: fenitoină, clorpromazină.

• se consideră că, la peste 80% - grad mare de legare a medicamentului de proteine.

Astfel de substanțe nu sunt eliminate prin hemodializă.

Legare foarte redusă:

• lanatozid C;
• digoxin;
• săruri de litiu.
 INTERACȚIUNI: la nivelul transportul
medicamentelor în sânge

• fenilbutazona poate deplasa warfarina de pe proteinele de legare, ↑ concentraţia plasmatică a

fracţiilor libere de warfarină, astfel încât se produce creşterea riscului de accidente hemoragice;

• glucocorticosteroizii ↑ nivelul plasmatic de salicilaţi prin deplasarea de pe proteinele plasmatice;

• antiinflamatoarele nesteroidiene, uricozuricele (probenecid, sulfinpirazona), fenitoin, metotrexat,

antidiabeticele orale ↑ concentraţiile plasmatice de acid acetilsalicilic, prin deplasarea de pe
proteinele plasmatice;

• cloralhidrat poate deslocui warfarina de pe proteinele de transport plasmatice şi, astfel, produce ↑
efectului anticoagulant;

• fenilbutazona & sulfonamidele pot dislocui fenitoinul de pe proteinele de transport plasmatic;

• fenitoin , fenobarbital – legare 99% de proteinele serice; interacțiuni cu alte anticonvulsivante.

 Stări patologice și fiziologice care modifică legarea
medicamentelor de proteinele plasmatice
Stări patologice

Stări fiziologice
I. Scade legarea medicamentelor
a) De albumine
• ciroza hepatică; • sarcină – scade legarea de
• neoplasmul hepatic ;
• pancreatita acută;
proteinele;
• sindromul nefrotic; • nou-născut: legarea albumine
• malnutriţia severă; scade, datorită existenţei
• sindroamele de maldigestie;
• fibroza chistică etc.;
albuminei fetale, care leagă
b) De globulinele plasmatice
mai slab medicamentul decât
• sindromul nefrotic. cea de tip adult;
II. Cresc legarea medicamentului • vârstnic: creşte legarea de
a) De albumine: globulinele plasmatice;
– unele tumori benigne;
– hipotiroidismul. • exerciţiul fizic: poate crește
b) De globuline: legarea de proteinele
– boala celiacă;
plasmatice.
– boala Crohn;
 Metabolizarea (bio-transformarea)
medicamentelor
• metabolizarea = biotransformarea medicamentelor
→ în principiu, pregătește molecula de medicament
pentru eliminare → secundar biotransformărilor,
xenobioticul devine:
• mai hidrosolubil;
• mai polarizat.

• sediile principale: ficat, rinichi, peretele intestinal, pulmoni.

Degradare
 Metabolizarea (bio-transformarea)
medicamentelor
• suferă metabolizare:
• completă: ibuprofen, izoniazidă; • se activează secundar metabolizării
• incompletă: atropină (60%), gentamicina (10%), (promedicamente):
ampicilina (50%), salbutamol (45%). – levodopa → dopamină; enalapril → enalaprilat.
• nu suferă metabolizare: furosemid, amilorid, – parathion (insecticid) → paraoxon (insectic cu o toxicitate
acetazolamidă, aminoglicozide (eliminare renală, în formă superioară);
neschimbată).

• în urma metabolizării generează metaboliți Situații particulare:

activi: • metaboliți inactivi: generează,
Medicamentul iniţial Metabolitul activ noradrenalina, fenobarbitalul;
• fenilbutazona → metabolit cu activitate
amitriptilina nortriptilina uricozurică;
cortizonul hidrocortizon • mefenitoină → etotoină (metabolit toxic);
• metaboliţi cu toxicitate crescută
imipramina desimipramina
generează şi acetaminofenul (responsabil
mefobarbitalul fenobarbitalul de hepatotoxicitate) sau etanolul
(acetaldehida);
diazepam oxazepam
• degradare non-enzimatică spontană:
codeină morfină atracurium (metabolizare Hoffmann).
 Metabolizarea (bio-transformarea)
medicamentelor
Prima etapă A doua etapă
• oxidare (include reacții de: hidroxilare, dezalchilare, Conjugare
dezaminare oxidativă, dehidrogenare) (catalizate de
citocrom – oxidaze, monoamin-oxidaze, xantin-
• cu acid glucuronic;
oxidaze, alcool-dehidrogenaze, peroxidaze); • cu glutation (acetaminofen);
Ex.: dezalchilarea (demetilarea) codeinei cu formare de
morfină; dehidrogenarea alcoolilor la aldehide, oxidarea • acetilare (variabilitate genetică, de ex.
aldehidelor la acizi; dezaminarea oxidativă a adrenalinei; la metabolizarea HIN; sulfamide);
• reducere (catalizate de citocrom-oxidaze, care
lucrează și în sens invers); • cu acid sulfuronic (fenoli,
Ex.: nitroreducere (cloramfenicol), cetoreducere steroizi);
(cloralhidrat).
• hidroliză.
• metilare;
Ex.: hidroliza esterilor (acidul acetilsalicilic în acid • cu glicina;
salicilic), amidelor (procainamida, lidocaina),
peptidelor; • cu apa (catalizată de epoxid-
hidrolaze).
Sedii celulare:
- microzomi (mai ales ficat, dar și rinichi, pulmon, intestin);
- altele: mitocondrii, citoplasmă (tot mai ales la nivel hepatic).
 Metabolizarea (bio-transformarea)
medicamentelor
Citocrom P450:

CYP3A4.
CYP2E1:
3 – familie;
A – subfamilie; • etanol, benzen, halotan.
4 – izoenzima ---→ uneori, o izoenzimă are numeroase variante
genetice, ce codifică forme enzimatice caracterizate prin diferenţe
mari în capacitatea de a metaboliza diverşi compuşi de la variabile
individ la individ.
CYP3A4 (50-60%)
CYP3A4: CYP2D6 (20%)
- implicat în metabolizarea unei mari varietăți de CYP2C8/9 (15%) număr mare
medicamente (microzoni hepatici); CYP2C19 (12%) de
- o mare variabilitate genetică; medicamente
-catalizează oxidări și reduceri. metabolizate

Diferențe mari la: rifampicină, danazol, sulfoniluree

antidiabetice (tolbutamidă), chinidină, ticlopidină,
nelfinavir etc. mare
variabilitate
2D6, 2C9, 2C19, 1A2
 Metabolizarea (bio-transformarea)
medicamentelor
Inductori Inhibitori
• fenobarbital (autoinducție) – (stimulează
creşterea nivelului citocrom P450 şi a • fluoxetină, paroxetină, sertralină;
NADPH2-citocrom C reductazei); • ketoconazol, itraconazol;
• cimetidină, omeprazol;
• primidonă, fenitoină, carbamazepină;
• claritromicină, eritromicină ;
• rifamcipicină;
• sulfonamide;
• dexametazonă, steroizi anbolizanți; • doxicilină;
• spironolactonă (stimulează NAPDH2- • propranolol, amiodaronă;
citocrom C reductaza); • clofibrat, benzafibrat;
• 3,4-benzopiren, 3-metil-colantren • ciprofloxacin, norfloxacin;
(inductori ai carcinogenezei) (3-CH3- • cloramfenicol;
colantren modifică structura citocrom • izoniazida;
P450); • allopurinol;
• etanol (autoinducție) ; • ciclofosfamidă;
• Autoinducție ----→ implicată în
nicotină. • disulfiram (inhibă alcool-dehidrogenaza);
dezvoltarea toleranței. • fenilbutazonă;
• azapropazonă;
• dextropropoxifen.
 Eliminarea
Se realizează preponderent pe cale renală, cale pentru care particularizăm o serie de
aspecte:

Mecanisme legate de generarea urinei finale de care se va ține cont în evaluarea gradului
de excreție renală a medicamentelor:
– filtrare glomerulară (mai pronunțată pentru substanţe cu masa moleculară < 40kDa);
– secreție tubulară;
Probenecidul blochează secreția tubulară a penicilinei, astfel crește durata de acțiune a acesteia.
– reabsorbție (mai ales pentru substanţe lipofile).
• probenecidul blochează reabsorbția acidului uric, crește aciditatea, favorizând eliminarea
amfetaminelor; efect similar are și utilizarea de compuși care să acidifice urina (exemplu: cu acid ascorbic,
clorură de amoniu NH4Cl);
• alcalinizarea urinii (exemplu: cu NaHCO3, acetazolamidă): ↑ eliminarea acidului acetilsalicilic,
fenobarbitalului (medicamente acide).

• Adaptarea dozelor în funcție de clearence-ul de creatinină.

• Probenicidul blochează secreţia tubulară a benzilpenicilinei, salicilaţilor,

indometacinului;
• Diureticele tiazidice blochează secreţia tubulară a litiului.
 Eliminarea
• eliminare biliară și / sau sau fecală (digestivă) reprezintă o altă cale importantă de eliminare,
dincolo de cea urniară, specifică mai ales pentru: hormoni steroidieni, eritromicină,
doxiciclină, doxorubicină, vincristină, digoxin, rifampicină (circuit hepatoenterohepatic –
substanţele sunt absorbite din intestin, ajung la nivel hepatic prin sistemul venei porte, apoi
sunt eliminate biliar, reabsorbite şi tot aşa….).

rifampicina – eliminare hepatorenală;

Alte căi de eliminare pentru medicamente:

• respiratorie – oxid nitric, isofluran, etanol, metaboliți interni (CO2, uree).

• lacrimi: minociclină, rifampicină;

• laptele matern: benzilpenicilina aminoglicozide, sulfonamide, benzodiazepine, barbiturice, teofilină, opiacee,

nicotină, etanol, fluoroquinolone, estrogeni, opiacee, cafeină;

(eritromicina: concentrații superioare în lapte față de sângele matern).

• salivă: minociclină, antiepileptice (fenitoină, carbamazepină, acid valproic, etosuximidă), barbiturice, substanțe cu
potențial adictiv (morfină, heroină, cocaină, amfetamine, canabinoizi), teofilină, digoxină, quinidină, săruri de litiu
etc.;

•
 Parametri farmacocinetici fundamentali
• Concentrația plasmatică maximă (Cmax)
– valoarea maximă a concentrației (sangvine) a unei substanțe după administrarea unui medicament;
– se exprimă (de regulă) în: mg/mL; mg/L, sau ng/mL;
– reprezintă o măsură a intensitățiii efectului și vitezei de absorbție;
• Timpul la care se obține concentrația plasmatică maximă (Tmax):
– reprezintă timpul scurs între momentul administrăriii unei doze de medicament și momentul la care
concentrația plasmatică a acestuia devine maximă (atinge Cmax);
– este un parametru a vitezei de absorbție;
• Aria de sub curba concentrațiilor plasmatice (AUC):
– reflectă gradul de absorbție a medicamentului din zona în care s-a realizat administrarea;
– este direct proporțională cu cantitatea de medicament care atinge ținta după administrare;
– este un factor esențial în determinarea biodisponibilității;
• Clearence-ul (Cl):
– reprezintă volumul de plasmă epurat în unitatea de timp;
– descrie eliminarea substanței din întreg organismul (clearence total) sau prin mecanisme particulare;
– de regulă, se exprimă în mL sau L / unitate de timp (oră, minut) sau în ml sau L / unitate de timp pentru 70
kg;
– determinarea acestuia prin formulele uzuale are în vedere proporționalitatea directă a ratei de eliminare a
medicamentului cu concentrația acestuia: Cl = rată de eliminare : concentrație.
Parametri farmacocinetici fundamentali
• Timpul de înjumătățire biologică (T1/2):
– este timpul după care concentrația de substanță medicamentoasă din organism scade la
jumătate;
– este o măsură a gradului de eliminare a unui medicament din organism și este important
pentru calcularea regimului de dozare;
– pentru majoritatea medicamentelor, eliminarea se face cu o dependentă exponențială față
de timp: →
– ke = rată de administrare : doză.
• Timpul de lag (Tlag):
– timpul scurs între momentul administrării unei doze de medicament și momentul în care
efectele acelei doze devin cuantificabile;
• Volum aparent de distribuție (Vad):
– se exprimă în L sau L/kg corp sau L/70 kg;
– reprezintă volumul presupus a fi ocupat de un medicament imediat după administrarea
intravenoasă, înainte ca procesele de epurare sau metabolizare să afecteze concentrația;
– poate fi exprimat matematic prin formula: ;
Parametri farmacocinetici fundamentali
• Biodisponibilitatea:
– exprimă mărimea și puterea cu care substanța medicamentoasă părăsește
locul de administrare;
– fracţia dintr-o cantitate de medicament care a fost absorbită, a scăpat
de efectul primului pasaj şi se regăseşte în sânge;
– Definiții:
• Cantitatea relativă de medicament care ajunge în sânge;
• Cantitatea relativă de medicament care ajunge în biofază (organul țintă);
absolută relativă
Viziunea statică 100
100
Viziunea dinamică
 Concentrația țintă, farmacocinetica dozelor
multiple
Concentrația de echilibru, concentrația
steady-state

• Dacă rata de eliminare a

medicamentului este similară
celei de administrare, se
realizează o concentrație
cvasiconstantă a
medicamentului;
• Css → după 4T1/2 – 5T1/2.
Cumularea – rata de eliminare inferioară
celei de administrare este propice
concentrării lente a unei substanțe în
anume țesut.
 Principalele tipuri de eliminare
Cinetică de ordinul 0: Cinetică de ordinul 1:
– există o capacitate limitată de metabolizare a
medicamentului în unitatea de timp, datorită • rata de metabolizare și eliminare a medicamentului
saturabilității sistemelor de metabolizare (ex.: etanol, este dependentă de concentrația acestuia (directă
fenitoină, salicilați); proporționalitate);
– eliminarea este constantă, non-dependentă de • caracterizează mare parte din medicamente, ex.
concentrația de medicament. aminoglocozidele.
– ADH (alcool-dehidrogenaza) are o cinetică
saturabilă: poate metaboliza o cantitate limitată în
timp (relativ redusă) de etanol (aproximativ 8 g/h,
ceea ce corespunde unei scăderi a alcoolemiei cu
aproximativ 150 mg/L/h). La concentrații de peste
150 mg/L, intervine și CYP2E1, enzimă (auto)inductibilă –
explică toleranța;
 Modele farmacocinetice
• Modelul mono-compartimentat
– reprezintă cel mai simplificat model utilizat pentru modelarea matematică a distribuiței unui
medicament în compartimentele diverse ale organismului;
– presupune că medicamentul ajunge rapid (administrare intravenoasă în bolus sau pe cale internă, cu
absorbție rapidă sau 0), după care se distribuie într-un singur compartiment, pe care îl părăsește la un
moment dat, urmând calea metabolizării sau a excreției. Concentrația inițială maximă scade
exponențial;

• Modelul bi-compartimentat
– resupune existența unui compartiment central (plasmă) și a unui periferic (țesut);
– între cele două compartmente există comunicare;
– descrie cu destul de mare veridicitate modelul de distribuție pentru un mare număr de medicamente;
– cinetica: de tip bi-exponențial;

• Modelul multi-compartimentat
– cel mai verosimil;
– presupune existența mai multor compartimente, medicamentul părăsind pe unele în favoarea
celorlalte, din fiecare compartiment medicamentul eiminându-se la diverse rate.
 Modele farmacocinetice
• Modelare matematică:
– Modele unicompartimentate, bicompartimentate, multicompartimentate;
– Are la bază interpretarea graficelor concentrațiilor obținute experimental cu
ajutorul modelelor matematice;

• Modelare fiziologică:
– Este mai apropiată de ceea ce se întâmplă în mod real în organism, dar este
dificilă extrapolarea datelor experimentale la om;

• Modelare farmacocinetică / farmacodinamică:

– Are două componente:
• Farmacocinetică (descrisă cel mai frecvent prim modele farmacocinetice
compatimentate);
• Farmacodinamică (care corelează efectul observat cu concentrațiile furnizate de
modelul farmacocinetic).
 Model bicompartimentat

Reprezentare a compartimentelor Reprezentare a eliminării

Graficul concentrațiilor în funcție de timp se prezintă sub formă (bi)exponențială, dar există
două ke diferite, și un punct de inflexiune între corespunzător momentului când constanta de
eliminare ke se schimbă (faza de distribuție, inițial, corespunde unei eliminări rapide din
compartimentul central, precede faza de eliminare, cu o pantă a scăderii mai lentă).
Medicament generic: cópie a unui medicament
inovator, cu toate proprietățile esențiale ale
originalului (medicamentului inovativ). Diferă de
original prin excipienți (cantitate, tip etc.) sau
alte proprietăți fizico-chimice (forma, mărimea
cristalelor);
 Tipuri de echivalențe între formele
medicamentoase
• Echivalență chimică → corespunde încorporării aceleiași cantități de substanță activă
în forme farmaceutice diferite, destinate aceleiași căi de administrare (de exemplu:
comprimate sau capsule);
• Echivalență farmaceutică → corespunde încorporării unui dozaj identic din aceeași
cantitate de substanță medicamentoasă în forme farmaceutice de același tip;
• Echivalență farmacologică → molecule diferite chimic de exemplu: săruri sau esteri ai
unui compus), încorporate în forme farmaceutice diferite, dar care vor determina
aceeași activitate farmacologică datorită eliberării, in vivo, a aceluiași principiu activ;
• Echivalență biologică (bioechivalență) → medicamente cu criterii de
biodisponibilitate identică (= absența unei diferențe semnificative a mărimii și vitezei
de absorbție a unei substanțe medicamentoase din forme farmaceutice echivalente
sau alternative, administrate în aceeași doză molară, în condiții similare);
• Echivalență clinică (terapeutică) → medicamente echivalente farmacologic, chimic
sau farmaceutic, care conduc, după administrare, la aceeași eficiență și siguranță
clinică.
Particularități farmacocinetice în anume stări
patologice sau fiziologice
Sarcină & alăptare:

• trecerea prin placentă a medicamentului → mai facilă dacă masa moleculară a substanţei este < 500Da;

• ↑ fluxul sanguin intestinal (↑ absorbţia)

• ↓ vitezei tranzitului intestinal;
• ↓ cu 40% a secreţiei acide gastrice;

• ↑ cantităţii de ţesut adipos;

• ↑ Vad (prezenţa placentei; existenţa lichidului amniotic) (volumul plasmatic ↑ în saptămânile 30-34 cu 50%);

• ↓ treptată a albuminei plasmatice;

• hiperventilaţie pulmonară (până la alcaloză respiratorie);
• pH plasmatic fetal: ↓ cel matern;

• ↓ capacităţii hepatice de metabolizare a medicamentului;

• ↑ fluxului sanguin renal și ↑ vitezei filtrării glomerulare;

• eliminarea unor medicamente prin laptele matern.
 Factori ce influenţează farmacocinetica în sarcină & alăptare

Progesteronul şi estradiolul: ↓
oxidazele microzomale.
Raport :
Ampicilină: 0,16-1,3;
Estrogenii: efect colestatic.
Atropină: 1,2-0,5;

Bupivacaină: 0,52;

Cefalexină: 0,25;

Lidocaină (epidural): 0,66;

Clorpromazină: ochi;
Morfină (i.m.): 0,69;

Propranolol: 1,09-1,27;
Tiouracil: tiroidă;
Teofilină (per os): 0,95.
Tetracicline: schelet, dinți.

↓ metabolizării cloramfenicolui
(deficit de glucuronoconjugare): Eritromicina: concentrație mai mare la
sindrom cenușiu. făt și în laptele matern decât la mamă.
 Farmacocinetica la vârste extreme
Copil
• Absorbție: ↑
– Cale internă: vascularizație intestinală ↑;
– –
Cale externă: tegument subțire, strat cornos
slab reprezentat (nu fricționări cu etanol);
• Volum de distribuție: ↑ față de adult
(prin raportare la masa corporală);
• Albumina fetală: capacitate ↓ de legare •
a medicamentelor comparativ cu cea de
tip adult;
• Metabolizare:
– Fază I: imaturitate a sistemului enzimatic;
– Fază II: capacitate ↓ de conjugare;
• Eliminare: imaturitate a sistemului •
glomerular renal.
↓ a dozelor, chiar comparativ cu cele
raportate masa corporală
Vârstnic
• Absorbție: ↓
– Cale internă: vascularizație intestinală ↓ ;
Cale externă: tegument gros, strat cornos bine
reprezentat;
• Volum de distribuție: ↓ față de adult (prin
raportare la masa corporală – deshidratare,
riduri);
Legare de proteine:
– Albumina: ↓ de legare a medicamentelor
comparativ cu adultul prin afectare hepatică;
– Globuline: capacitate ↑ de legare;
• Metabolizare:
– Fază I: afectare a sistemului enzimatic;
– Fază II: capacitate (relativ) ↓ de conjugare;
Eliminare: afectare funcţională renală a
sistemului glomerular renal.
DV = 0,66DA – 0,75DA
 FARMACODINAMIA
• Ramură (principală) a farmacologiei care studiază efectele
medicametelor și mecanismele de realizare ale acestora.

• Studiază nu doar efectele terapeutice, ci și pe cele secundare

/ adverse / toxice.

• Mecanisme generale de acțiune ale medicamentelor:

• Relaţia structură chimică – activitate farmacodinamică;
• Relația doză-efect;
• Efectele adverse – clasificare;
• Interacţiuni medicamentoase, principii de asociere şi neasociere a
medicamentelor (nu le găsiți în .pptx; se găsesc în materialul de LP și un
fișier suplimentar .docx cu o variantă mai pe larg).
 Mecanisme generale de acțiune ale
medicamentelor
• mecanisme fizico-chimice relativ simple (bazate pe simplele proprietăți
fizice sau chimice ale moleculelor de medicament);
• mecanisme la nivelul unor structuri celulare specifice:
– la nivelul receptorilor;
– asupra enzimelor;
– la nivelul canalelor ionice;
– la nivelul acizilor nucleici, acţiune directă asupra aparatului genetic al celulei;
– prin stimularea sau inhibarea eliberării de substanţe endogene active (autacoizi,
neuromediatori etc);.

• alte mecanisme de acţiune (mai puţin cunoscute):

– acţiune directă asupra citoscheletului;
– acţiune la nivelul joncţiunilor intercelulare;
– acţiune la nivelul glicocalixului;
– acţiune directă asupra proteinelor G de cuplaj (fără acţiune iniţiată la nivelul
receptorilor) etc..
 Mecanisme fizico-chimice relativ simple
I. Mecanisme fizice
A. Bazate pe modificarea presiunii osmotice
• mecanisme osmotice (substanțele active cresc presiunea osmotică în compartimentul unde
sunt administrate, astfel că vor atrage apa din compartimentele alăturate):
– laxative osmotice (substanța administrată nu este absorbită la nivel intestinal, iar retenția apei de
către substanța activă este urmată de distensia tubului digestiv și creșterea secundară a
peristaltismului):
• lactuloză, sorbitol, hidroxid de magneziu Mg(OH)2 (lapte de magneziu), sulfat de magneziu MgSO4, fosfat de
sodiu Na3PO4;
– laxative de volum (constituienții fibrelor vegetale absorb apa în intestin, pe care îl fac să se destindă,
secundar stimulând peristaltica și reducând consistența materiilor fecale):
• metilceluloză, Psyllium, Ispaghula, Polycarbophil;
– diuretice osmotice (substanța administrată crește osmolaritatea plasmei și a filtratului glomerular,
crește fluxul sanguin renal, limitând reabsorbția de apă și electroliți); se utilizează preponderent
pentru reducerea tensiunii intraoculare și intracraniene:
• manitol, isosorbid, glicerol;
• mecanisme oncotice (coloid-osmotice):
– substituienții macromoleculari de plasmă (molecule mari care expandează patul vascular, atunci când
sunt administrați intravenos, reținând apa în compartimentul vascular al organismului): Dextran,
Poligelină, Hetastarch.
 Mecanisme fizico-chimice relativ simple
I. Mecanisme fizice
• procese fizice (agenți de reflexie) [fie sunt radio-opace → nu permit trecerea radiațiilor X, fie reflectă
razele ultraviolete (UV)]:
– substanțe radio-opace (generează o umbră la nivelul filmelor utilizate pentru detecția razelor X): sulfat de bariu
BaSO4;
– ecrane solare (reflectă radiațiile ultraviolete): dioxid de titan TiO2, oxid de zinc ZnO;
• ecrane solare (agenți care absorb radiații din diverse benzi de frecvență specifice spectrului ultraviolet):
benzofenone, octilsalicilat etc.;
II. Mecanisme chimice
• reacții chimice: neutralizarea acidului clorhidric HCl gastric prin utilizarea de antiacide:
– (neutralizante – care nu se absorb: carbonat de sodiu Na2CO3, carbonat de calciu CaCO3, hidroxid de magneziu
Mg(OH)2, oxid de magneziu MgO, peroxid de magneziu MgO2, trisilicat de magneziu Mg2O8Si3, hidroxid de aluminiu
Al(OH)3, fosfat de aluminiu AlPO4;
– alcalinizante: bicarbonat de sodiu NaHCO3);
• Atracții intermoleculare:
– adsorbție (legarea unui lichid de către un material solid):
• cărbunele activat (multe medicamente sau toxice sunt adsorbite cu aviditate pe suprafață particulelor de cărbune, prevenind
absorbția acestora) – se utilizează în terapia intoxicațiilor / supradozărilor medicamentoase pe cale internă;
– rășini schimbătoare de ioni: colestiramina este un agent farmacologic care leagă colesterolul, dar și alte
medicamente (furosemid, diuretice tiazidice, anticoagulante orale cumarinice, acetaminofen, digoxin etc.); pentru a
preveni interacțiunilor, administrarea colestiraminei ca hipocolesterolemiant se face fie cu 1 oră înainte, fie cu 3-4
ore după astfel de medicamente;
– protamina sulfat leagă heparina, fiind utilizată ca antidot în supradozarea heparinei;
– ecrane solare de tip chimic (agenți care absorb din diverse benzi de frecvență specifice spectrului ultraviolet):
benzofenone, octilsalicilat;
 Mecanisme fizico-chimice relativ simple
• Chelarea (reacție chimică prin care molecula de medicament se leagă cu un cation
bivalent sau multivalent, formând un complex molecular în formă de inel, cu absorbție
dificilă):
– tetraciclinele și fluoroquinolonele leagă ionii metalici bivalenți și trivalenți (din antiacide, ionii
feroși din antianemice, lactate);
– în intoxicațiile acute cu metale grele, se indică utilizarea de chelatori precum:
• dimercaprol: aur Au, mercur Hg, arsenic As;
• dimercaprol + EDTA (acid etilendiaminotetracetic): plumb Pb, zinc Zn, mangan Mn;
• penicillamină: cupru Cu ( terapia bolii Wilson), plumb Pb, mercur Hg;
• dexferoxamina & deferasirox (afinitate mare pentru ionii ferici): intoxicația cu Fe;
• succimer: plumb (Pb), arsenic (As).
Fe - feros – absorbabil;
2+

Fe3+ - feric;
III. Altele
• Emolient: lanolina;
• Adstringent: taninurile (precipitarea proteinelor cu formarea unui strat protector);
• Mecanism chimic: acid clorhidric în caz de aclorhidrie gastrică, spermicide (distrugerea
spermatozoizilor prin pH scăzut);
• Detergenți – modificarea tensiunii superficiale – a se vedea antiseptice și
dezinfectante;
• Izotopi radioactivi (131I) – intră în celulele metastatice ale unor neoplasme tiroidiene,
determinând distrugerea lor..
 Mecanisme de acțiune la nivelul receptorilor
Receptorul este definit drept o macromoleculă (în general, proteină sau ansamblu
proteic) sau loc de legare a unor liganzi situt la nivelul unei celule efectorii, care este
capabil să recunoască moleculele semnal și să inițieze un răspuns celular prin
activarea unei cascade de evenimente biochimice intracelulare.
Unii autori denumesc receptor orice moleculă capabilă să recunoască (să se combine cu) o
moleculă efector pentru a determina un efect specific.
Domenii funcționale membranare:
• situs de afinitate: recunoașterea ligandului;
Tipuri de receptori:
• situs de activitate: suferă modificări
• transmembraneari:
conformaționale secundar legării
– cuplați cu proteine G: adrenergici, muscarinic
etc.;
agonistului, ce vor activa o cascadă de
evenimente intracelulare ce se traduc prin
– cuplați cu canale ionice: nicotinici, GABAA etc.;
răspunsul celular.
– cuplați cu protein-kinaze: receptorul insulinei,
receptorul hormonului de creștere etc.;
• intracelulari : Afinitatea reprezintă capacitatea unei
– nucleari (sub controlul lor se află transcripția
substanțe de a se lega de o moleculă
genică): receptorii pentru hormoni steroidali. receptor. O afinitate înaltă a ligandului
înseamnă o legare puternică, realizată cu
Funcții ale receptorilor: ușurință, a moleculei ligand de receptor; o
– recunoașterea semnalului biologic; afinitate mică presupune necesitatea unei
– activarea unei căi de transducție a semnalului concentrații mai mari a substanței pentru
biologic → răspuns celular. realizarea efectului farmacologic.
 Tipuri de receptori Noțiunea de agonist, de antagonist
A. Prin agonist se înțelege o substanță care activează receptorul, adică determină ca un
sistem funcțional intracelular să își modifice gradul de activitate biologică, producând un
• efect biologic cuantificabil și similar ca sens moleculei endogene denumită moleculă
stimularea de către proteina-receptor semnal fiziologică. Acest ip de efect se datorază cuplării atât cu situsul de activitate, cât și
transmembranară a unei proteine-transductor cu cel de afinitate.
• Agonsit total – substanță farmacologic activă care determină un răspuns maximal
de semnal biologic care leagă GTP (în cazul din partea sistemului (egal cu capacitatea mazimă a sistemului de a genera răspuns):
receptorilor așa numiți “cuplați cu proteine de exemplu: acetlcolina este un agonist total al receptorilor muscarinici și nicotinici;
epinefrina (adrenalina) este un agonist total al receptorilor α și β adrenergici.
G”); • Agonsit parțial – substanță farmacologic activă care determină un răspuns sub cel
• stimularea de către proteina-receptor maximal din partea sistemului (subcapacitatea mazimă a sistemului de a genera
răspuns). Astfel de receptori pot acționa: atât ca aoniști (atât timp cât un agonist
transmembranară a unei tirozin-kinaze total al receptorului respectiv nu este prezent), sau ca antagonist (atât timp cât
agonistl total al receptorului respectiv este prezent). De exemplu, vareniclina este un
(receptori tirozin-kinazici); agonist parțial al receptorilor nicotinici, acționând drept agonist al respectivilor
• receptori (de exemplu, în absența acetilcolinei sau a altui agonist nicotinic), în timp
proteina-receptor transmembranară are ce, în prezența nicotinei, acționează ca antagonist, având o activitate intrinsecă
activite enzimatică la nivel intracelular, inferioară nicotinei în stimularea receptorilor nicotinici.
• Agonistii parțiali provoacă efecte submaximale, chiar daca se leagă de același număr
activitatea ei fiind reglată allosteric de un de receptori ca cei puri. Uneori, agoniștii parțiali pot antagoniza actiunea altor
ligand ce se leagă la nivelul unui situs din agoniști și deci apar ca agoniști-antagoniști. Nalorfina antagonizează acțiunea
deprimantă respiratorie a morfinei în intoxicația acută sau declanșează sindromul de
exteriorul celulei; abstinență la morfinomani. În administrarea singulară, are unele efecte proprii de tip
agonist ca analgezie, sedare, efecte psihotomimetice.
• receptori intracelulari stimulați de către • Agonsit invers – substanță farmacologic activă care activează un sistem receptor,
molecule lipofile (cu capacitate de a traversa dar care determinăun răspuns contrar agonistului la nivelul țesuturilor cu grad
ridicat de activitate bazală datorat activării spontane a receptorilor. De exemplu,
membrane): pentru hormoni steroizi, vitamina betacarbolinele (substanțe endogene) sunt agoniști inverși ai situsului
D, vitamina A etc.. benzodiazepinic al receptorilor GABA­A.
B. Antagonist – substanță care se leagă de situsul de afinitatea al receptorului (fără a îl
influența pe cel de activitate), prevenind în acest fel accesul agonistului la receptor și
răspunsul consecutiv pe care l-ar determina agonistul, dar fără a influența activitate celulei
per se.
• Antagonist competitiv – se leagă de situsul de afinitatea al receptorului (fără a îl
influența pe cel de activitate): exemple: atropina este antagonist al receptorilor
muscarinici; labetalol este antagonist la nivelul receptorilor α și β adrenergici.
• Antagonist necompetitiv – se leagă reversibil la nivelul unui situs diferit al
receptorului față de agonist. De exemplu, Gallamina este un antagonist allosteric al
receptorilor muscarinici. Gallamina determină o modificare conformațională spațială
a receptorilor, afectând legarea agonistului endogen (acetilcolina) de aceștia.
Mecanisme de acțiune la nivelul canalelor
ionice
Deschidere de canale Închidere de canale
• Canale de Na+:
– voltaj-dependente:
• anestezice locale:
Canale de K :+
– lidocaină, bupivacaină etc.;
• antiaritmice clasă I:
• diazoxid, minoxidil – procainamidă, chinidină, lidocaină,
(vasodilatatoare directe, propafenonă;

antihipertensive), cromakalina, – de la nivelul membranei luminale renale:

nicorandil (deschid canalele de
K+ ATP-dependente de la nivelul
celulelor musculare netede
vasculare);
• amilorid (diuretic economisitor de
potasiu);
• Canale de Ca2+:
– verapamil, diltiazem, nifedipin, felodipin;
• Canale de K+:
– antidiabeticele din grupa sulfonilureelor
(tolbutamidă, gliburid, glimepirid): ↑
secreția de insulină (închid canalele de K +
ATP-dependente de la nivelul celulelor
pancreatice);
– antiaritmicele de clasa III (nifekalant,
dofetilid).
 Mecanisme de acțiune la nivel enzimatic
Inhibiția enzimatică
• competitivă (molecula are similitudini
structurale substratului enzimatic, astfel că se
leagă la nivelul centrului activ enzimatic, pe
care îl inhibă):
– ireversibilă:
• inhibarea ciclooxigenazelor de către acidul
acetilsalicilic;
• inhibarea acetilcolinestereazei de către
insecticidelor organofosforate (parathion) sau
ecotiofat;
– reversibilă:
• inhibarea ciclooxigenazelor de către ibuprofen;
• inhibarea kalikreinei și tripsinei de către
aprotinină (Trasylol®, Katein®) – se utilizează în
șoc hemoragic, pancreatite hemoragice, ca
antifibrinolitic);
• inhibarea alcool-dehidrogenazei de către
fomepizol (utilizat drept antidot în intoxicațiile
acute cu etilenglicol și metanol);
• inhibarea acetilcolinestereazei de către
neostigmină, piridostigmină etc.;
• allosterică (la alt nivel decât centrul activ):
– inhibarea fosfodiesterazelor de către
metilxantine (teofilina – astm bronșic);
– inhibarea revers-transcriptazei de către nevirapin
(non-nucleozidic).
Mecanism de “fals substrat”
• sulfamidele cu PABA (acidul para-amino-benzoic);
• captopril (structură asemănătoare angiotensinei I): inhibă
IECA;
Mecanismul înlocuirii coenzimei la nivelul apoenzimei
• anticoagulantele orale (exemplu: warfarina etc.)
dislocuiește vitamina K de pe enzima epoxid-reductază,
care este implicată în siteza factorilor coagulării II, VII, IX, X
și a proteinelor C, S, Z. Warfarina exercită efect
anticoagulant prin împiedicarea enzimei să genereze forma
redusă a vitaminei K din forma epoxid a vitaminei K (forma
oxidată).
Mecanism coenzimatic
• vitamina B1 (tiamină) – metabolism glucidic;
• vitamina B2 (riboflavină) – lanțul respirator;
• vitamina B6 (piridoxină) – sinteza hemului, metabolismul
aminoacizilor;
Inducția enzimatică
- fenobarbital (în icterul neonatal);
Mecanism substitutiv
• enzime digestive: amilază, lipază, tripsină (Triferment®);
• α-chimotripsina şi tripsina → în tratamentul plăgilor, descompun
resturile de ţesuturi necrozate. Favorizează vindecarea, combaterea
infecţiilor. Alfa-chimotripsina → în operaţiile de cataractă;
• desoxiribonucleazele pot fluidifica puroiul;
• hialuronidaza măreşte permeabilitatea substanţei fundamentale a ţesutului
conjunctiv. Favorizează pătrunderea în ţesuturi (exemplu: heparina).
Înlocuirea PABA cu sulfonamida se soldează cu
imposiblitatea formării de acid folic (metabolit pe
care omul îl ia din mediu, dar bacteriile trebuie să îl
sintetizeze); mai exact, în loc de acid folic care s-ar
forma din PABA, se sintetizează o serie de compuși
cu structură asemănătoare acidului folic, dar
incapabili să genereze acidul tetrahidrofolic și apoi
metilen-tetrahodrofolic, care să catalizeze formarea
timidinei din uracil, timidina fiind un compus
esențial pentru sinteza ADN.

Mecanisme de acțiune la nivel de
acizi nucleici
• formarea de legături covalente cu
nuceotidele din ADN (agenți
alchilanți):
– ciclofosfamida (antineoplazic din grupa
derivaților de azot muștar);
– transportul transmembranar la nivelul celulelor
carmustina, lomustina (antineoplazice
din grupa nitrozureei);
• intercalarea în lanțul ADN;
– dactinomicina (antineoplazic citotoxic);
• fragmentarea lanțului ADN;
– bleomicina (antineoplazic peptidic).
• inhibarea sintezei de ADN și ARN;
– doxorubicina (antineoplazic citotoxic din
grupa antraciclinelor);
• acțiune la nivel ribozomal:
– unitate 50S:
• macrolide, ketolide, fenicoli;
– unitate 30S:
• aminoglicozide, tetracicline.
Mecanisme de acțiune prin formare de pori
membranari
• legare de ergosterol (sterol specific membranei
fungice), cu formarea de pori membranari și
alterarea permeabilității membranei, prin care
pătrunde ioni, dar și macromolecule, determinând
moarte celulară:
– amfotericina B (antifungic sistemic și topic);
– nistatin (antifungic topic).
• polimixinele – detergenți cationici ce blochează
bacteriene).
Mecanisme de acțiune la nivelul eliberării de
neuromediatori
• noradrenalină din terminațiile nervoase: efedrină,
nafazolină, fenilefrină;
• acetilcolină din terminațiile nervoase colinergice:
carbacol;
• histamină din mastocite: morfină, d-tubocurarinei.
Mecanisme de acțiune la nivelul eliberării de
ROS
• blocantele receptorilor α & β adrenergici (labetalol,
carvedilol) – terapia post infarct miocardic acut,
dacă nu există contraindicații.
 Relaţia structură chimică-activitate farmacodinamică

Amfetamina: lipsa grupărilor –OH

Adrenalina (epinefrina) şi norepinefrina (norepinefrina)
diferă printr-o grupare metil (–CH3) (prezentă la adrenalină, (hidroxil): o mai bună absorbție
nu și la noradrenalină); (mai slab polarizată);
•adrenalina → agonist pe receptorii 1, 2, 1, 2, 3
(bronhodilatatoare, puternice acţiuni metabolice şi la nivelul SNC);
•noradrenalina → agonist numai pe receptorii 1, 2, 1 (aproape
complet lipsită de acţiuni pe SNC şi metabolice; nu este
bronhodilatatoare; este puternic vasoconstrictoare);
•izoprenalina (izoproterenol): dacă gruparea metil este înlocuită cu
o grupare izopropil, dispare complet efectul de stimulare a receptorilor
1, 2 şi rămâne numai efectul de agonist pe receptorii  (dispare efectul
vasoconstrictor, rămâne efectul vasodilatator);
•dacă gruparea izopropil este înlocuită cu o grupare mai Receptori histaminergici H2: a se
voluminoasă (exemplu: izobutil) dispare atât efectul de stimulare a
receptorilor , cât şi cel de stimulare a receptorilor ).
observa asemănarea structurală a
cimetidinei, antagonist, cu agonistul
•dopamina: afinitate pe receptorii dopaminergici >>  > .
endogen histamină.
 saralazină

Relația
structură chimică - activitate farmacodinamică
• angiotensinogen (13 aa): fără activitate pe
receptori AT1;
• angiotensina I (10aa): slab vasocontrictor;
• angiotensina II (8 aa): vasocontrictor foarte
puternic (agonist AT1).
• angiotensina III (7 aa): acțiune slab
vasocontrictoare;
• angiotensina IV (6 aa): acțiune slab
vasodilatatoare.

• Ang II vs. saralazină: înlocuirea celor 2

aminoacizi terminali din structura Ang II: se
obține un antagonist al receptorilor AT1 (și AT2).
Potenţa relativă au unor izomeri optici ai unor medicamente
Raportul
Izomerul
dintre
Medicament Acţiune farmacodinamică cel mai
potenţa
potent
izomerilor

izoprenalină tahicardie L 35 Substanțele naturale – de regulă

un singur enantiomer;
contractarea
metacolină musculaturii netede D 400
jejunale
Sinteza chimică – obține de obicei
racemic, dar se poate separa
propranolol
antagonizarea acţiunii
L 50 stereoizomerul mai potent.
atriale a adrenalinei

Esomeprazol – izomerul L al
adrenalină efect tahicardizant L 15 omeprazolului (biodisponibilitate
antagonism pe
↑, efecte profil mai favorabil al
clorfeniramină
receptorii H1 la cobai D 12 efectelor adverse, Tlag ↓).
acţiune anestezică
cocaină =
locală
citalopram = amestec
racemic inhibarea recaptării
100X > L vs. D.
escitalopram (d)
serotoninei
 Dependența (relația) doză – efect
Spunem despre medicamentul A că este mai potent decât medicamentul B (A și B recunoscând același
mecanism în generarea efectului terapeutic) dacă o anumită intensitate a efectului este obținută cu o
doză mai mică din medicamentul A decât cu doza din medicamentul B necesară obținerii aceluiași
efect.

Toxina botulinică i.v.: DL50=1,3-2,1 ng/kg → una dintre cele mai toxice substanțe cunoscute; prezintă
efecte în doze extrem de mici).

• Neliniară;
– dacă reprezentăm intensitatea efectului în
funcție de doza administrată, obținem o
hiperbolă (efectul maximal este dat, de
exemplu, de saturabilitatea locusurilor de
legare de la nivelul receptorilor);
– dacă reprezentăm intensitatea efectului în
funcție de logaritmul dozei administrate,
obținem o curbă de formă sigmoidală
(scară semilogaritmică);
 Dependența (relația) doză – efect
Medicamentul X are o potență superioară față
de Y și de Z.
Y are potență superioară față de Z, dar efectul
maximal este mai slab.

Graficul ilustrează faptul că în timp, concentrația enalaprilului scade

exponențial, dar efectul are o scădere mult mai lentă.
Explicația constă în faptul că există o capacitate de inhibare a enzimei de
conversie a angiotensinogenului considerabilă față de maximal, chiar la
concentrații mult mai scăzute decât cele care dau efectul maxim de
inhibare a enzimei (de exemplu, capacitatea inhibitorie a activității
enzimei este la 33% din maxim chiar la concentrații ale enalaprilului
egale cu 1% din cea necesară a realiza efectul maxim);
 Dependența (relația) doză – efect
Acidul acetilsalicilic: • MgSO4 pe cale internă:
- Doze de 75-375mg/zi – efect
antiagregant plachetar
– 4g: colagog;
(inhibarea ciclo-oxigenazei – 15g: laxativ.
endoteliate, cu ↓ sintezei de Tx
A2);
- 500mg/administrare: efect
analgezic, antipiretic,
antiinflamator (pierderea
efectului antiagregant plachetar,
deoarece este inhibată și
ciclooxigenaza trombocitară, cu
scăderea PG I2 = prostaciclină).
 PRINCIPALELE TIPURI DE EFECTE ADVERSE

1. Reacţii anafilactice;
2. Idiosincazia;
3. Obişnuinţa şi tahifilaxia;
4. Cumularea (aurotiomalat, auronofină, aurotiosulfat, aurotiomorfină – săruri de aur;
utilizare în reumatologie – pentru terapia durerilor articulare);
5. Adicţia (dependența);
6. Teratogeneza;
7. Mutageneza;
8. Carcinogeneza;
9. Efecte specifice chimioterapiei antibacteriene;
10. Efecte secundare locale (iritații, roșeață, lipodistrofii, infecții, necroză,
pigmentări, fibroză – insulină; flebite – vancomicină);
11. Reacții adverse asemănătoare celor toxice.
 Principalele tipuri de efecte adverse – reacțiile autoimune
Majoritatea medicamentelor – mecanism de haptenă (antigene incomplete).
De regulă, nu se produc la prima expunere la antigen.
Reacții de tip I (imediate, anafilactice) sunt datorate Reacții de tip III (mediate prin complexe imune) se
inducerii de către medicament a formării de anticorpi
datorează formării complexelor Ag-Ac de mari
tip Ig E, care leagă antigenul și sensibilizează țesuturile
prin faptul că se leagă de receptorii mastocitari sau
dimensiuni, activatoare ale sistemului
leucocitari, generând eliberare mediatori anafilactici complement (vasculite, afectare pulmonară,
precum histamină, leucotriene, prostaglandine, factor glomerulonefrite, boala serului, sindrom Stevens-
de agregare plachetară. Clinic, pot apărea reacții Johnson):
precum urticarie, angioedem, edem palbebral, al • peniciline, aminoglicozide, sulfonamide.
buzelor și feței. Forma cea mai severă este șocul
anafilactic. Apar în general la intervale de câteva
minute după expunere, durează de regulă 1-2 ore: Reacții de tip IV (mediate prin limfocite) se datorează
• peniciline, cefalosporine, aminoglicozide, sulfonamide, receporilor Ag-specifici dezvoltați pe membranele
compuși iodurați sau bromuri, acid acetilsalicilic, de limfocitele T. Apar reacții alergice, însă locale
anestezice locale. (tip dermatită de contact):
• sulfonamide.
Reacții de tip II (citotoxice, anticorpi-dependente) se
Alergia încrucișată reprezintă o reacție imună, alergică la
produc datorită combinări moleculei de medicament
medicamente cu asemănări structurale (exemplu:
sau metabolit al acestuia cu o proteină, astfel că
peniciline). De exemplu, administrarea unei peniciline
proteina este interpretată de sistemul imun drept
naturale sensibilizează organismul, astfel că la
non-self, iar contra acesteia se sintetizează anticorpi
administrarea ulterioară a uneia de semisinteză se produce
(tip Ig G, Ig M). Complexele Ag-Ac sunt activatoare ale
o reacție anafilactică puternică, în ciuda faptului că
sistemului complement și determină reacții
citotoxice: organismul a intrat prima dată în contact cu molecula
semisintetică.
• hidralazina (poate induce lupus eritematos sistemic),
 Principalele tipuri de efecte adverse

Reacții adverse specifice medicației antibacteriene:

• sindromul de om roșu – vancomicină (prin
eliberare de histamină);
Idiosincraziile sunt datorate unor anormalități • sindromul cenușiu – cloramfenicol (la copii,
genetice, de regulă acestea afecteazând datorat deficitului de glucuronoconjugare;
metabolizarea medicamentelelor: acumularea la nivelul sistemului nervos central
determină vărsături, hipotonie, hipotermie,
tulburări respiratorii, colaps, colorare în
• sulfonamidele – anemie hemolitică la cei cu cenușiu):
deficit de G6PDH (glucozo 6-fosfat • reacția Herxheimer – după administrarea
dehidrogenază); benzilpenicilinei, se datorează șocului
• succinilcolina – efect neașteptat de lung endotoxinic creat prin eliberarea toxinelor din
Treponema pallidum, asupra căreia
(paralizie musculară) la cei cu deficit de
medicamentul a avut efect bactericid;
colinesteraze serice.
• colita cu Clostridium difficile (după ampicilină,
tetracicline etc.) – terapie: metronidazol,
vancomicină.
Principalele tipuri de efecte adverse
Tahifilaxia – o formă de toleranță rapid instalată, de Obișnuița are ca efect lipsa
exemplu la efedrină. reacției la decongestionantele
Efedrina este o substanță cu acțiune simpaticomimetică nazale administrate abuziv (nu
directă și indirectă. se vor administra în general mai
Acțiunea directă – se datorează stimulării receptorilor mult de 5 zile). La animalele de
adrenergici, atât α cât și β. Stimularea receptorilor α are experiență, se poate evidenția
efecte vasoconstrictoare, ceea ce indică această substanță în prin lipsa efectului hipertensiv
terapia locală a rinitelor, conjunctivitelor etc.. după 4 – 5 administrări
Acțiunea indirectă – se datorează stimulării eliberării de succesive, fiecare administrare a
neuromediatori (noradrenalină, la rândul ei unei anume doze fiind urmată
vasoconstrictoare) din terminațiile nervoase. de un efect din ce în ce mai slab,
până la dispariție. Se datorează
scăderii rezervelor de
nordrenalină, care la un
moment se epuizează datorită
acțiunii indirecte. Sensibilitatea
revine odată cu refacerea
rezervelor.
 Principalele tipuri de efecte adverse – mutageneză,
carcinogeneză, teratogeneză
Teratogeneza – capacitatea de a induce malformații fetale.

Categoria A: este dovedită lipsa de risc pentru produsul de concepție (sulfat de

magneziu);
Categoria B: studiile la subiecții umani sunt insuficiente, deși par a demonstra lipsa
riscului, iar studiile pe animalele de laborator au dovedit lipsa riscului
(eritromicină);
Categoria C: studiile la subiecții unami sunt insuficiente, la fel și studiile pe
animalele de laborator; totuși, pot fi adminisstrate atât timp cât se pornește de la
ideea că beneficiile sunt superioare riscului (morfină, corticosteroizi);
Categoria D: studiile la subiecții unami demonstrează risc crescut (acidul
acetilsalicilic – risc de greutate scăzută la naștere; carbamazepină; tiouracil;
sulfonamide; tetraciclinele);
Categoria X: dovedită a determina malformații fetale grave. Utilizarea thalidomicei
în anii 1960 – focomielie (antihistaminic cu utilizare ca antiemetic; estrogenii –
malformații ale organelor sexuale).
 Principalele tipuri de efecte adverse – mutageneză,
carcinogeneză, teratogeneză
Vitamina A și derivații
Izotretinoinul este un teratogen uman semnificativ (determină
aspect caracteristic cu anomalii ale craniului, anomalii ale
timusului, anomalii cardiace și nervoase centrale – microotia,
micrognatia, despicatură palatină, anomalii ale nervului optic și
retinian, hidrocefalie). Izotretinoinul nu este stocat în țesuturi
(precum vitamina A), de aceea, după încetarea tratamentului, o
eventuală sarcină nu prezintă risc. Administrarea topică nu a
fost asociată cu risc teratogen. Etretinatul are risc similar
izotretinoinului. Nu există date asupra teratogenicitatii
vitaminei A ca atare.
Efectele expunerii la antineoplazice și
imunosupresante (terapia în cancer):
• Metotrexatul determină avort spontan;
• Azatioprina determină leucopenie, greutate mică
gestațională;
• Ciclosporina nu a dovedit risc crescut de anomalii la fetușii
expusi in utero. O rată ridicată a prematurității și retardului
de creștere au fost totuși raportate. Poate determină
imunodeficiență;
• Ciclofosfamida determină malformatii și greutate mică la
naștere. Când terapia este efectuata în timpul
embriogenezei, există o rată ridicata de avort spontan și
defecte congenitale majore. În evolutia sarcinii există risc
de moarte intrauterină, retard de creștere și mielosupresie.
Expunerea la anticonvulsivante
•acidul valproic și carbamazepina prezintă un risc pentru
malformatii majore este de 5%, mai ales despicatură
palatină și boala cardiacă congenitală.
• fenitoina scade absorbția de folat.
Sindromul de hidantoina fetală (determinat de
carbamazepină, fenitoină) constă din microcefalie, deficit
de creștere, retard mental (caracteristici dismorfice
craniofaciale), malformații cardiovasculare, malformații
ale degetelor.
•acidul valproic și carbamazepina au risc de defecte ale
tubului neural.
• lamotrigina determină malformații congenitate.
Alternative: ethosuximidă, topiramat, levotiracetam.
Expunerea la anticoagulante: warfarina a fost asociată
cu condroplazia punctată (apare la aproximativ 5% dintre
sarcinile expuse; cuprinde hipoplazia nazală, anomalii
oftalomogice cu atrofia optică bilaterală și retard
mental). Hemoragia fetală și maternă sunt de asemenea
raportate, deși incidenta poate fi scazută prin controlul
timpului de protrombină.
Heparina nu poate traversa placenta, deoarece are o
moleculă mare și este anticoagulantul de elecție in sarcină.
• Tiouracil – antitiroidian cu risc fetal major.
Sedative, hipnotice
meprobamatul & clordiazepoxid, benzodiazepine (raportul
risc – beneficiu ce nu justifică folosirea în sarcină). S-a
raportat un sindrom benzodiazepinic fetal la unii copii.
Antidepresive:
Întreruperea antidepresivele în cursul sarcinii → o rată
crescută de recădere a depresiei. Imipramina determină
defecte cardiace. Amitriptilina, fluoxetina sunt relativ
sigure.
Antipsihotice
clorpromazină → concentrare în ochi, risc de malformații.
Antibacteriene
• tetracicline: traversează placenta si se leagă prin
chelare cu calciul în osul și structurile dentare. Acest
proces determina colorarea în galben a dintilor,
hipoplazia smalțului dentar și inhibarea creșterii osoase
fetale. Hepatotoxicitatea a fost raportată la femeile
tratate cu tetraciclina în doze mari, cu administrare
intravenoasă.
• aminoglicozide: Streptomicina și kanamicina au fost
asociate cu surditatea congenitală. Ototoxicitatea este
raportată frecvent. Nefrotoxicitatea este ridicată, mai
ales dacă aminoglocozidele sunt combinate cu
cefalosporine;
• sulfonamide: deficit în dezvoltare;
• quinolone: tendinite.
Expunerea la contraceptice și steroizi sexuali
• Contraceptivele orale și progestinele în primul
trimestru → malformații congenitale.
• Steroizii androgeni pot masculiniza fetusul
feminin.
• Agenții progestativi, cel mai adesea derivați
sintetici de testosteron, pot
determina clitoromegalie și fuziune labială, dacă
sunt administrați înainte de 13 săptămâni de
sarcină.
Expunerea la droguri recreaționale
• Fumatul a fost asociat cu o creștere de 4 ori a ratei
de prematuritate. Rata de avort spontan este de
doua ori mai crescută față de populația generală.
• Consumul de alcool determină apariția
sindromului alcool-fetal : retard de creștere
înainte și după naștere, anomalii faciale (fante
palpebrale mici, șanț nazolabial absent, pliuri
epicantice, nas turtit, nas scurt, buza superioară
subțire, urechi neparalele, mediofață
nedezvoltată), disfuncția sistemului nervos central
(microcefalie, grade variate de retard mental,
hiperactivitate cu deficit de atenție – ADHD).
 sistemul cerebral de
recompensă
Dependența
Dependenţă psihică
• Craving (anterior denumită dependenţă psihică,
craving). Termenul anglo-saxon craving se traduce
mot-à-mot prin poftă, sete, dorinţă extraordinară,
derivând de la verbul to crave a cărui traducere mot-
à-mot prin cerşire, tânjire. În domeniul dependenţelor,
termenul craving (care îl înlocuieşte pe cel de
dependenţă psihică, considerat depăşit) se referă la
dorinţa intensă de a reexperimenta efectele plăcute
ale substanţei (stimulului psihoactiv). Fenomenul de
craving este totodată cauza recăderilor consumului
care urmează unei perioade abstinenţă.
• Dependenţă psihică (psychical dependence,
psychological dependence) este un termen considerat
de domeniul trecutului, care se referea la faptul că în
cazul abuzului de o anumită substanţă (drog)
organismul va funcţiona mai bine în prezenţa
respectivei substanţe, dezvoltând toleranţă la acţiunea
ei, pe de o parte, iar pe de alta sindrom de abstinenţă
în absenţa respectivei substanţe. Termenul anglo-
Toleranţasaxon înlocuitor
este definită prinutilizat în prezent
necesitatea creşteriieste craving.
continue a dozelor de substanţă administrată pentru obţinerea unui anumit efect, respectiv prin
diminuarea intensităţii efectului unei anumite doze faţă de perioadele anterioare. Sensibilitatea se poate restabili prin existența unei perioade de
neadministrare a substanței.
Există și toleranță încrucișată (de exemplu: dacă pacientul a devenit tolerant la morfină, administrarea unui analgezic din aceeași clasă (petidină)
produce efect diminuat față de cel determinat la o persoană nontolerantă.
Dependenţă fizică
• Sindromul de abstinenţă (withdrawal syndrome)
reprezintă o constelaţie de semne şi simptome (atât
neuropsihice cât şi vegetative) care urmează întreruperii
bruşte a administrării unei substanţe de abuz sau
reducerii semnificative a dozelor din substanţa respectivă.
Sindrom de abstinenţă se obţine şi prin administrarea
unui antagonist al drogului de abuz (exemplu:
administrarea de heroină la dependenţii de heroină).
Semnele şi simptomele sindromului de abstinenţă sunt în
general reflectarea “în oglindă” de administrarea
respectivului drog la un individ fără istoric de abuz la
administrarea respectivului drog. Apariţia sindromului de
abstinenţă explică comportamentul compulsiv de căutare
a administrării drogului şi recăderile consumului de
substanţe psihoactive a căror administrare a fost recent
întreruptă.
• Dependenţă fizică (physical dependence, psysiological
dependence) este un termen considerat în prezent
necorespunzător, care a fost utilizat pentru a defini
prezenţa toleranţei la acţiunea substanţei de abuz şi a
sindromului de abstinenţă la întreruperea administrării
acesteia.
 Substanţe folosite în prezent ca Substanţe care au fost folosite ca Substanţe care nu sunt / nu au fost
medicamente medicamente folosite ca medicamente

Morfina Cocaina
Barbiturice Heroina (aprobată spre uz doar la Solvenţi
Metaqualona persoanele dependente, doar în Nicotina
Glutetimida unele țări) – heroină cu LSD (diamina acidului lisergic)
Anestezice generale intravenoase
recomandare medicală, pentru a Psilocibina
(ketamina)
Benzodiazepine
preveni uzul celei procurate ilegal) Mescalina
Canabis
Etanol
Cafeina
 tipul exemple intensitatea dependenţei produse
analgetice morfina foarte puternică
narcotice heroina foarte puternică
deprimante etanol puternică
ale barbiturice puternică
sistemului metaqualona moderată
nervos altele glutetimida moderată
central anestezice generale moderată
solvenţi puternică
anxiolitice benzodiazepine moderată
amfetamine puternică
stimulante psihomotorii cocaina foarte puternică
(psihostimulante) cafeina slabă
nicotina foarte puternică
LSD (diamina acidului
lisergic) slabă sau absentă
psilocibina slabă sau absentă
halucinogene
mescalina moderată
fenciclidina slabă sau absentă
canabis
 Dependența
Neuromediatori – sistemul de
recompensă
• Dopamina – principala;
• Glutamat, CRH – rol în
recăderi).
Structuri cerebrale sistemul de
recompensă
• VTA (aria tegmentală ventrală) (de
aici pleacă fibre dopaminergice);
• NAc – nucleul accumbens (aici are
loc eliberarea de dopamină – circuit
mezolimbic dopaminergic);
• Cortex prefrontal – aici ajung fibre
dopaminergice – circuit
dopaminergic mezocortical) – rol în
conștientizarea senzațiilor, atribuirea
lor administrării de drog;
• Amigdala;
• Hipocamp;
• Corpi striați (nuclei bazali);
 Antibiotic – substanță naturală produsă de un micro-organism contra altuia – termen considerat inexact,
impropriu în utilizare actuală).

Medicația antiinfecțioasă
Antiseptice și dezinfectante Chimioterapice antibacteriene,
antifungice, antivirale, antiparazitare
(antiprotozoarice, antihelmintice)
(acțiune nespecifică: asupra
microorganismului &
macroorganismului) (acțiune specifică asupra
microorganismului, “magic bullet)”
• Antiseptic: omoară sau împiedică proliferarea Chimioterapice
germenilor patogeni de pe suprafaţa mucoaselor,
tegumentului sau în interiorul unei cavităţi
naturale; → substanţe cu structură chimică bine definită, de
origine biologică, de semisinteză sau sinteză chimică,
• Dezinfectant: distruge microbii aflaţi în afara care pot fi administrate în terapia antiinfecţioasă;
organismului, fiind utile pentru sterilizarea → substanţe ce acționează specific asupra unei
instrumentelor, produselor biologice, a cabinetelor celule diferite de celula umană normală;
medicale, blocurilor operatorii, etc. Nu se pot folosi • antiinfecțioase: antibacteriene, antivirale,
pentru infecţii sistemice, unele se inactivează în antifungice, antiparazitare (antiprotozoarice,
organism, iar altele sunt toxice. În anumite
antihelmintice);
concentraţii, pot fi iritante sau caustice pentru
ţesuturi. • antitumorale.

Chimioterapic – în trecut, prin acest termen se înțelegea

antibacterian obținut prin sinteză chimică (nu din surse
naturale). Paul Erlich, conceptul de “magic bullet” (1854-1915)
 Antiseptice și dezinfectante
Clasificare după structura chimică
Alcooli; Coloranți; Clasificare după maniera
Aldehide; Derivați quinoleinici; de adminstrare

Acizi; Derivați de • Antiseptice cu

Alcali; metanamină;
administrare locală
Agenți eliberatori de Nitrofurani; / dezinfectante;
halogeni; Principii active din
Peroxigeni; plante;
• Antiseptice cu
Compuși conținători Antiseptice și
administrare
de metale grele; dezinfectante în
sistemică.
Fenoli; stare gazoasă;
Agenți tensioactivi; Diverse alte
structuri.
 Administrare locală, dezinfectare
Antiseptice și dezinfectante
Alcooli
• Mecanism de acțiune: precipitarea proteinelor
celulare;
• Eficiență: bactericid (nu și pe formele sporulate), slab
fungicid, capacitate virulicidă variabilă.
alcoolic etilic (CH3CH2OH): 70% (30°C: 1-2 minute). 70% este
considerată concentrația optimă (concentrații superioare ar
scădea penetranța la nivelul celulei). Eficiența scade în
prezența materiei organice. Nu se aplică pe mucoase, piele,
la copii (antiseptic doar la nivel cutanat) ---- iritant,
formează un precipitat proteic care îi limitează penetranța.
Indicații:
- antiseptic pentru tegumentul integru înainte de
injectare sau recoltare de sânge (nu și pentru recoltarea
sângelui în cazul culturilor celulare, ce necesită asepsie
chirurgicală);
- dezinfectant al echipamentului pentru respirație
artificială.
propilen-glicol (CH3-CHOH-CH2-OH), alcool izopropilic (CH3-
CHOH-CH3), alți glicoli: dezinfectant al aerului (rar în
prezent);
Aldehide
• Mecanism de acțiune: precipitarea proteinelor celulare;
• Eficiență: bactericid (în soluție relativ concentrată, mai ales
pe bacteriile Gram-negative; sporicid – după timp mai mare
de contact), fungicid, virulicid, nu și prionicid.
• dezavantaj: acțiune iritantă tisulară (doar ca dezinfectant).
formaldehida (CH2O, formalină): 1-10% (distruge
micoorganisme, inclusiv formele sporulate, în 1-6 ore). Se
utilizează la dezinfectarea camerelor, suprafețelor, conservarea
probelor anatomice.
Formaldehida este constituient al soluției tricrezolformalină,
utilizată în gangrena pulpară ca tratament endocanalicular,
după pastele cu antibiotice și în paradontitele apicale cu
secreții persistente (împreună cu oxid de zinc, tiniol, glicerină
sau cocaină).
glutaraldehida (CHOCH2CH2CH2CHO, glutaral): se prepară de
regulă sub formă de soluție 2% în alcool izopropilic 70%, cu
corectare a pH către alcalin: 7,5-8,5 (distruge micoorganisme în
10 minute, iar formele sporulate, în 3-10 ore). Se utilizează la
dezinfectarea echipamentului medical termsensibil
(instrumente optice) și a suprafețelor de sol.
 Administrare locală, dezinfectare

Antiseptice și dezinfectante
Acizi
Acizi anorganici: cauterizarea plăgilor.
• acid azotic, HNO3.

Acizi organici
• acid boric: soluție 5% sau pudră – pe răni, afte, ulcerații orale (efect
Alcali
antimicrobian); poate avea efecte toxice, mai ales la copii (durere,
hipotensiune, hipertermie, convulsii);
• acid benzoic (C6H5COOH): soluție 0,1% - conservant alimentar, la fel ca și hidroxid de sodiu (NaOH);
esterii acestuia (parabeni), utilizați inclusiv ca stabilizatori în industria hidroxid de postasiu (KOH);
farmaceutică – sub formă de benzoat de sodiu – alergizant, dar și
mucolitic; hidroxid de calciu [Ca(OH)2] –
• acid acetic (CH3COOH) (activ mai ales pe Gram negative, inclusiv intră în constituţia unor paste de canal.
Pseudomonas spp.): soluție 1% - chirurgie, ca antimicrobian topic (plăgi);
soluție 0,25% - antiseptic la nivelul conductului auditiv extern, tract urinar
inferior.
• acid tricloracetic (CCl3COOH) (soluție 15% în alcool etilic rafinat 85% -
hemostatic gingival și inhibitor al secreției gingiei lezate, pentru
obținerea unui câmp uscat în vedera unor manopere stomatologice);
• acid salicilic și undecilinic: caustic & keratolitic (clavus) și fungicid
(dermatofitoze).
Administrare locală, dezinfectare
Antiseptice și dezinfectante
Agenți eliberatori de halogeni
Clor
acid hipocloros (HClO) – puternic bactericid,
inclusiv pe Mycobacterium tuberculosis;
activitate puternic scăzută în prezența
proteinelor;
hipoclorit de sodiu (NaClO) (5% - soluție
Dakin modificată) – răni, spută, urină, sânge,
puroi; soluția 2,5-3% - spălături endodontice
în tratamentul de canal; soluție 0,5% -
îndepărtarea devriurilor organice;
hipoclorit de calciu [Ca(ClO)2 · 3H2O] = var
cloros;
cloramină (NH2Cl) (0,1-0,5%), alte cloruri –
dezinfecția apei, antiseptizarea mucoaselor și
plăgilor;
Agenți eliberatori de halogeni
Iod
Eliberatori ai iodului (carrieri de I): alcool iodat și iodofori
(iodopovidonă, iod-poloxamer). Sunt foarte eficienți germicizi,
distrugând bacteriile (1 minut) și sporii în mai puțin de 15 minute
(concentrații 1:20.000).
alcool iodat: 2-7% iod elemental, iodură de potasiu KI, iodură de
sodiu NaI (2,4%), în soluție alcool etilic + apă: antiseptic cutanat.
Determină uneori senzibilizare la locul administrării (dermatite).
Intoxicația: colaps, insuficiență renală → terapie cu tiosulfat de
Na Na2S2O3.xH2O p.o. sau i.v..
soluția Lugol (2-15%): I elemental + KI în apă;
iodoformul (compus organic iodură de metil: CH3I; poate intra
în compoziția pastei iodoformate Walkhoff, preparată
extemporaneu (soluție Walkhoff + oxid de zinc ZnO +
iodoform);
iodopovidona (iod polivinilpirolidonă, iod-PVP, Betadina) –
antiseptic cutanat, la nivelul mucoaselor, părului, eliberează I
liber; nu determină hipersensibilizare (100 mg I-PVP/mL, adică
10mg iod elemental activ / mL – soluții 7,5-10%), (C6H9NO)n·xI.
 Administrare locală, dezinfectare
Antiseptice și dezinfectante
Peroxigeni (agenți oxidanți)
• Mecanism de acțiune: eliberarea de oxigen atomic,
care blochează sistemele enzimatice bacteriene;
• Nu au putere de penetrare în țesuturi, acțiunea lor
este de durată scurtă;
• Eficiență: bactericid, virulicid, inclusiv pe HIV.
H2O2 (apă oxigenată, peroxid de hidrogen):
- soluție 30%;
- soluție 3%.
- Efecte: antiseptic (inclusiv pe plăgi, leziuni ulcerate),
dezinfectant; hemostatic; ajută la îndepărtarea
pansamentelor aderente, îmbibate în secreții sau cu
sânge.
- medicina dentară: soluții pentru gargară, dușuri
bucofaringiene – stomatite, angine, hemoragii
capilare, ulcere superficiale.
KMnO4 (permanganat de potasiu) soluție 1/5000: antiseptic
la nivelul plăgilor, dezinfectant, dezodorizant (soluții
pentru gargară);
K2Cr2O7 (bicromatul de potasiu);
Perborat de K K2B2O4(OH)4 (spălare răni, dezinfectant,
Compuși conținători de metale grele
• Săruri ale mercurului (Hg):
Mecanism de acțiune: blocare grupărilor sulfhidril (-SH), cu precipitarea
proteinelor și afectarea enzimele ce conțin o astfel de grupare funcțională.
Dezavantaj: afectare nu doar a bacteriei, ci și a celulei gazdă.
•fenilmercurborat: antiseptizarea mucoaselor și a instrumentarului metalic și
de cauciuc;
•thiomersal: utilizat drept conservant în cosmetice, dar și în vaccinuri, forme
medicamentoase cu aplicare topică în oftalmologie sau sfera ORL sau BMF.
Dezavantaj: relativ puternic alergizant (locul 5 între alergenii cunoscuți);
•clorura de mercur (HgCl2);
•oxicianură de mercur Hg(CN)2•HgO: (1:10.000) → spălături vezicale,
vaginale, uretrale, iar concentrații ușor mai mari: dezinfecția mâinilor.
• Săruri ale argintului (Ag):
Mecanism de acțiune: precipitare a proteinelor.
AgNO3 (azotatul de argint): bactericid chiar la 0,1% concentrație; 0,5-2% -
profilaxia oftalmitei gonococice neonatale și a oftalmitei date de Chlamydia
spp. (10-6); creioane caustice cutanate pentru cauterizarea plăgilor cu
tendință la atonie, arsuri, polipi, necrozarea țesuturilor superficiale ale
pungilor pioreice;
Ag sulfadiazina: arsuri, plăgi – tratament și prevenție a infecțiilor bacteriene;
Organici: compuși coloidali cu Ag: protargol, colargol (oftalmologie, ORL).
• Săruri de cupru (CuSO4 – sulfat de cupru), zinc (ZnSO4 – sulfat de
zinc), bismut (Bi) – bismut subgalat (antiseptic vaginal).
Administrare locală, dezinfectare

Antiseptice și dezinfectante
Derivați fenolici → un spectru mai larg decât
Fenoli
fenoli, toxicitate mai redusă pe tegumente și
mucoase.
Fenol • hexaclorofen (index fenolic crescut la 7,5) este de 10 ori
• Mecanism de acțiune: mai activ decât fenolul; este insolubil în apă, dar solubil
în solvenți organici și săpun. Indicații: chirurgie și
– concentrații mari (>1%): pătrunde în celulă și precipită cosmetică (săpunuri, creme de ras, șampoane), pudră
/ denaturează proteinele (bactericid); post-îmbăiere la sugari (concentrație 3%);
– concentrații mici (0,2%): împiedică formarea peretelui • crezoli (index fenolic mai mare de 3). Indicații: medicina
bacterian prin afectarea sistemelor enzimatice dentară (tratamente pulpare, obturarea canalelor
necesare sintezei și a membrane (bacteriostatic); dentare);
• crezoline (amestec de crezoli, hidrocarburi aromatice,
• Eficacitate: nu sunt sporicide, virulicide sau săpunuri). Indicații: dezinfecția încăperilor;
active pe prioni. • rezorcinol (soluție 1-5%): dermatite (antipruriginos,
Se utilizează pentru dezinfecția instrumentarului, keratolitic), antiseptic oral;
• hexilrezorcinol;
camerelor.
• lindan (γ-benzen hexaclorit, gamma-
Dezavantaj: miros neplăcut, corosiv pe metale. hexaclorociclohexan) → soluție 1% --- șampoane,
Medicina dentară: are proprietăți coagulante, dar și creme, loțiune, săpunuri: tratamentul scabiei,
pediculozei; concentrații mari, peste 10% → efecte
caustice – se utilizează exclusiv drept constituient
toxice, pentru că prezintă absorbție la concentrații mari
al soluțiilor Walkhof, Clumsky. (rash, tulburări hematologice, convulsii).
Concentrații peste 5% sunt puternic iritante tisulare. • timol (monoterpenfenol) intră în constituția unor ape
de gură sau soluții pentru uz dentar – de exemplu,
Cresophene® - pentru asepsia canalelor radiculare
înainte de obturație; Endoseptone® - pentru terapia
gangrenelor). Are efect contra algelor.
Administrare locală, dezinfectare

Antiseptice și dezinfectante
Agenți tensioactivi Detergenți cationici (compuși cuaternari de
amoniu: benzalconiu, clorura de
Mecanism de acțiune: etilpiridiniu, dequaliniu); de exemplu,
Codecam® – spray utilizat în tratamentul
modificarea tensiunii superficiale la unei infecţii: stomatite, gingivite ulceroase,
nivelul membranelor. angină Vincent, candidoză bucală.

Au efect bacteriostatic, nefiind Detergenți anionici (săpunuri – săruri sodice

active pe formele sporulate, fungi sau potasice ale acizilor grași) (laurilsulfonatul
de sodiu – intră în compoziția unor paste de
sau Mycobacterium tuberculosis. dinți);
Indicații: antiseptic la nivelul Săpunurile sunt utilizate ca agenți de spălare
tegumentelor și mucoaselor, și antiseptice la nivel tegumentar, dar și al
mucoaselor.
dezinfectant pentru instrumentar,
membrane, spălare / curățare, Detergenți amfoter (bromura de
agenți de înmuiere. fenododecinium).
 Administrare locală, dezinfectare

Antiseptice și dezinfectante
Coloranți (antiseptice și dezinfectante
Derivați quinoleinici
din grupa coloranților)
Slab bacteriostatici / rar bactericide. În medicina dentară – prevenție, • Clioquinol;
revelatori de placă bacteriană, identificarea zonelor dentinare alterate.
Colorează dinții. • Clorchinaldol;
• derivați rosanilicici: • Mexaform.
– violet de gențiană: soluția 0,1-2% este bactericidă (Streptococcus spp.,
Staphylococcus spp., Diphtheria bacilli etc.), fungicidă (Candida spp.),
antihelmintică (chiar 1/106) ; Derivați de metanamină
– violet metil;
• Metanamină mandelat;
– cristal violet;
• derivați acridinici: • Metanamină hipurat.
– rivanol (cristal violet, violet de metil): dezinfectant al plăgilor şi
instrumentarului, slab antifungic; Nitrofurani
– acriflavina, proflavina, euflavina;
• derivați azolici: • Nitrofurazonă;
– albasru de metilen: derivat fenotiazinic utilizat ca antiseptic şi antifungic • Furazolidonă;
extern (la nivelul tractului urinar), dar şi ca antidot în intoxicaţiile cu cianuri şi
monoxid de carbon (parenteral) sau substanțe methemoglobinizante (intern). • Nifuroxazid;
Se mai utilizează topic, pentru terapia fotodinamică a plăcii psoriazice • Nitrofurantoin.
rezistente, sau sarcom Kaposi (asociat infecției HIV); ca revelator în
polipectomia endoscopică – pentru identificarea țesuturilor ce trebuie
îndepărate; în cromoendoscopie (pentru identificarea dispalziilor celulare, a
leziunilor precanceroase), în chirurgie (pentru vizualizarea traseelor de drenaj
limfatic de țesutul normal sau pentru a identifica scurgeri și fistule la nivelul
Administrare locală, dezinfectare

Antiseptice și dezinfectante
Gaze Principii active din plante
• Agenți oxidanți
– Ozon (O3); • Romasulan® (din florile de muşeţel), Aftolizol® (extract
de petale de trandafir);
– Clor gazos (Cl2); • Uleiuri volatile (Voseptol®);
– Dioxid de clor (ClO2); • Ambazona (Faringosept®) = antiseptic în special în
infecţiile cu bacteriile Gram-pozitive;
• Sanguinaria = un produs vegetal utilizat în stomatologie
• Agenți alchilanți ca soluţie 0,2 % pentru tratamentul gingivitelor şi pentru
acţiunea sa antiplacă bacteriană. Sanguinaria este un
– Etilenoxid (C2H4O); alcaloid benzofenantridinic de origine naturală. Aceasta
se sintetizează în Sanguinaria canadensis şi California
– Propilenoxid (C3H6O); poppy;
– Formaldehida (CH2O). • Celeritrina = alcaloid înrudit sangvinarinei; acţionează
prin inhibarea fosforilării unor proteine.
 Antiseptice și dezinfectante
Alte structuri
• Permetrină (cremă 5%) și crotaitonă (loțiune 1-
10%) = înlocuitori ai Lindan (soluție de gama-
benzen hexaclorid, care la concentrații de peste
10% ar fi absorbit cutanat, determinând
fenomene toxice) și ivermectina;
Indicații: scabie, pediculoză;
• Este mai activă la un pH neutru sau slab alcalin, iar activitatea sa
hexetidina – derivat pirimidinic antiseptic
ce intră în compoziţia unor paste de dinţi şi
ape de gură: este antibacterian și
antifungic (Hexoral® – soluţie externă: 0,1-
0,5 %, spray: 0,2 %; gel, unguent: 0,5%);
• eugenolul – se găsește în uleiul de cuişoare şi
are acţiune antiseptică, revulsivă şi anestezică
locală;
• benzidamida (Tantum verde®, Hexoralleten®) –
antiinflamator nesteroidian, analgezic, anestezic
local, antiseptic.
Clorhexidina → antiseptic bisguanidic, eliberează cationul
clorhexidinic, care ajunge la nivelul peretelui bacterian.
Dozele mici sunt bacteriostatice, iar cele mari bactericide, cu
efect toxic pe citoplasma bacteriilor. Este activă faţă de
bacteriile Gram-pozitive şi Gram-negative – preponderent pe
anaerobi, (eficiență redusă însă pe Serratia, Pseudomonas,
coliformi), micobacterii, fungi, spori şi virusuri şi
destructurează placa bacteriană. Nu este iritantă. Are efect
de relevare a plăcii bacteriene, însă poate produce
modificarea simţului gustativ şi descuamarea mucoasei
bucale.
este redusă de prezenţa materiilor organice. Utilizarea
îndelungată nu modifică ecosistemul microbian local sau
rezistenţa bacteriilor patogene.
Digluconatul de clorhexidină nu penetrează în şanţul gingival sau pungile
parodontale prin simpla clătire a gurii. Utilizarea zilnică a apei de gură cu
clorhexidină 0,1-0,2 % reduce semnificativ placa dentară.
– apa de gură (Corsodyl®);
– trochişti (Trachisan®) (clorhexidină + lidocaină), Hexoraletten®
(clorhexidină + benzocaină);
– gel (Plak out®);
– pulverizaţii buco-faringiene (Collus­tan®);
– pelete periodontale (Periochip®).
Utilizări înafara medicinei dentare: sub formă de soluție 0,02% pentru irigații
vezicale în infecții de tract urinar; dezinfectarea instrumentarului,
cateterelor.
Administrare sistemică

Antiseptice și dezinfectante
Antiseptice urinare

Administrare sistemică
• nitrofurani: nitrofurantoin;
• derivați de metanamină: metanamidă maleat, metanamidă hipurat;
• agenți acidifianți: clorura de amoniu (NH4Cl), acid ascorbic, acid mandelic, metionină, acid hipuric;
Administrare topică
- amfotericină B, polimixine, neomicină.

Antiseptice intestinale

• derivați quinoleinici (clorquinaldol, cliochinol, mexaform +);

• nitrofurani: nitrofurantoin, furazolidonă, nifuroxazid;
• rifaximina (o rifamicină cu slabă absorbție intestinală, utilizată în terapia diareei călătorului, dacă nu
este complicată cu hepatoencefalopatie);
• metronidazol & vancomicină, fidaxomicină (pentru terapia diareei cu Clostridium difficile, produsă de
antibiotice precum ampicilina, lincomicină, tetracicline).
 Administrare sistemică

Antiseptice urinare
Efectele adverse includ: mandelatul de matanamină poate
Derivați de metanamină determina teste fals-pozitive pentru metaboliții urinari ai
catcolaminelor (niveluri ridicate ale acestora în urină).

• Metanamină mandelat; Contraindicații: infecții cu Proteus spp. (această specie

• Metanamină hipurat. eliberează amoniu din uree, alcalinizând pH-ul, deci
compușii devin inactivi).

Mecanism de acțiune: la un pH de 5,5, Interacțiuni: nu se asociază cu sulfonamidele, deoarece

metanamina eliberează formaldehida, acestea formează un compus insolubil cu formaldehida
eliberată.
cu acțiune antibacteriană. Acidul
mandelic sau acidul hipuric
administrați intern sunt eliminați
urinar în formă nemodificată, unde
sunt active pe bacteriile Gram-negative
la pH sub 5,5.

Indicații: ca antiseptice urinare, se pot

asocia cu acid ascorbic pentru
acidifierea urinii la valori către 5,5.
 Administrare sistemică
Antiseptice intestinale
Derivați quinoleinici (de chinoleină)
(clorquinaldol, cliochinol, mexaform)
Cliochinol este un bun antiseptic intestinal pentru
coci, bacilul dizenteric (Shigella spp.), protozoare
(amibe, Trichmonas spp., Giardia spp. și levuri.
Indicații: disbacterii intestinale, enterocolite, diaree
estivală, dizenterie bacilară, dizenterie ameobiană
(forme ușoare sau asimptomatice și pentru eradicarea
paraziților intestinali);
Reacții adverse: rar – fenomene de intoleranță
(iodism), catar oculonazal, febră, erupții acneiforme,
tumefacția glandelor salivare, excepțional șoc; foarte
rar: greață, cefalee, vărsături, dureri abdominale,
erupții alergice, nevrit periferică, nevrită optică,
mielopatie (la doze mari, după tratamente prelungite);
Interferă timp îndelungat (6 luni) cu testele
funcționale tiroidiene.
Contraindicații: intoleranță la iod sau alergie la
chinoleine, hipertiroidism, insuficiență renală sau
hepatică severă, insuficiență cardiacă severă, sarcină
(primul trimestru).
Clorchinaldol este bacteriostatic și bactericid asupra
stafilococilor, are și acțiuni fungicide. Este indicat:
• pentru acțiune locală înglobat în pulberi sau unguente
(3%);
• antiseptic intestinal (enterocolite, diaree estivală,
dizenterie ameobiană, candidoză, lamblioză).
Efectele adverse includ: tulburări gastro-intestinale, alergii,
nevrite periferice și nevrita nervului optic.
Contraindicații: alergie la chinoleine, insuficiență renală sau
hepatică severă, insuficiență cardiacă severă, sarcină (primul
trimestru).
Mexaform (+) conține cliochinol, fanchinonă, oxifenonium.
Este un bun antiseptic intestinal și antiameobian, cu efecte
muscarinolitice prin oxifenonium.
Este indicat în disbacterii intestinale, dispepsii de fermentație
sau putrefacție, enterite bacteriene sau parazitare, diaree
bacteriană.
Efecte adverse: tulburări gastrointestinale (greață, vomă,
diaree), tulburări nervoase (nevrite periferice, cefalee).
Contraindicații: intoleranță la iod sau alergie la chinoleine,
hipertiroidism, insuficiență renală sau hepatică severă,
hipertrofie benignă de prostată, ulcer peptic, stenoză pilorică.
 Medicația antibacteriană
Acțiune:
1. la nivelul sintezei peretelui (inhibarea sintezei,
alterarea funcțiilor);
2. la nivel al afectării sintezei proteice;
3. la nivel al afectării sintezei acizilor nucleici;
4. inhibă lanţul metabolic bacterian.

- cu acțiune pe micobacterii.
 Chimioterapice cu acțiune la nivelul
peretelui bacterian
inelul betalactamic
1. 1. Inhibitoare ale sintezei peretelui bacterian:
1.1. betalactamice:
1.1.1. Peniciline naturale şi de semisinteză
1.1.2. Cefalosporine (V generații)
1.1.3. Carbapeneme (imipenem, meropenem, ertapenem)
1.1.4. Monobactame (aztreonam)
1.2. glicopeptide (vancomicina, teicoplanina, dalbavancina, telavancina)
1.3. fosfomicine (fosfomicina)
1.4. cicloserina
1.5. polipeptidice (bacitracina, gramicidin, tirothricin)
1.6. ristocetina;
1.7. lipopeptide: daptomycina.

1.2. Inhibitoare ale funcţiei peretelui bacterian: Polimixinele (colistin; polimixina B).
 Chimioterapice cu acțiune la nivelul peretelui bacterian /
inhibitoare ale sintezei peretelui bacterian /
Betalactamice
1.1.1. Peniciline Inhibitori de beta-lactamaze
• peniciline naturale:
– benzilpenicilina (penicilina G) i.m. sau i.v.; • acid clavulanic: produs de
– procainpenicilina i.m. (acțiune prelungită);
– benzatinpenicilina i.m. (acțiune extra-prelungită); Streptomyces clavuligerus;
– fenoximetilpenicilina (penicilina V) intern.
• peniciline de semisinteză:
– cu spectru îngust:
• sulbactam;
• antistafilococice (rezistente la betalactamaze):
– izoxazolilpeniciline: oxacilina, cloxacilina, • tazobactam.
dicloxacilina, flucloxacilina;
– meticilina;
– nafcilina.
– cu spectru larg:
•aminopeniciline: ampicilina, amoxicilina; esterii
pivampicilină, talampicilină (esteri ai ampicilinei) și hetacilina
eliberează ampicilină în organism; epicilina, ciclacilina;
•carboxipeniciline (active pe Pseudomonas aeruginosa):
carbenicilina, ticarcilina, caridacilina;
•ureidopeniciline (active pe Pseudomonas aeruginosa):
piperacilina, mezlocilina, azlocilina;
•amidinopeniciline (active pe Enterobacteriacee): mecilinam,
pivmecilinam, furazlocilina.
 Chimioterapice antibacteriene
betalactamice
Cefalosporine
generaţia I: generaţia a-III-a:
• administrare internă: cefalexin, • administrare internă: cefixim,
cefradine, cefadroxil; cefpodoxim, cefibuten;
• administrare parenterală: cefazolin, • administrare parenterală:
cefradine, cefalotin, cefapirin. cefotaxime, ceftriaxone, cefoperazone,
cefoxitime, moxalactam, ceftazidime,
ceftizoxim, ceftibuten, proxetil.
generaţia a-II-a:
• administrare internă: cefaclor, generaţia a-IV-a: administrare
cefuroxime, loracarbef, cefotiam; parenterală: cefepime, cefpirone;
• administrare parenterală: cefclidina;
cefamandole, cefuroxime,
cefmetazole, cefonicid, ceforanid, generaţia a-V-a: administrare
cefotetan. parenterală: ceftaroline, ceftobiprol.
 2. Chimioterapice antibacteriene care inhibă sinteza proteinelor
bacteriene

1. Fenicoli (50S);
2. Aminoglicozide (30S);
3. Aminociclitoli: spectinomicină (30S);
4. Macrolide (50S);
5. Ketolide (telitromicină) (50S);
6. Streptogramine (50S);
7. Tetracicline (30S);
8. Oxazolidinone (50S);
9. Nitrofurani (50S);
10. Lincosamide (Lincomicine) (50S);
11. Acid fusidic (previne turn-overul factorului de elongare F – EF-G);
12. Mupirocin (30S);
13. Retapamulin (50S).
Fenicoli: Aminociclitoli:
– cloramfenicol;
– tiamfenicol;
Spectinomicina.

Aminoglicozide Macrolide
– streptomicina;
– gentamicina; – eritromicina;
–tobramicina; – claritromicina;
–amikacina; – azitromicina;
–kanamicina;
– neomicina; – roxitromicina;
–netilmicina; – josamicina;
–paromomicina (amibiaze, leishmanioze); – diritromicin;
– isepamicina;
–framicetina.
– spiramicina
(Rovamicina®).
Streptogramine Oxazolidinone (linezolid, tedizolid,
• quinupristin (Streptogramina B); eperozolid) (în fază experimentală).
• dalfopristin (Streptogramina A);
• pristinamicina.
Lincosamide (Lincomicine):
lincomicina, clindamicina .
Ketolide: telitromicina.

Tetracicline Nitrofurani
• durată scurtă de acţiune: tetraciclina, nitrofurazon;
oxitetraciclina, clortetraciclina, nitrofurazonă (doar local);
rolitetraciclina;
furazolidon;
• durată medie de acţiune: demeclociclina,
metaciclina, limeciclina; nitrofuranoin.
• durată lungă de acţiune: doxiciclina,
minociclina; Acid fusidic.
• analog de tetraciclină: tigenciclina.
 3. Chimioterapice antibacteriene care inhibă sinteza acizilor
nucleici

Rifampicina;
Chinolone:
• Chinolone de generaţia I: acid nalidixic;
• Chinolone de generaţia a-II-a: acid oxolinic, acid
pipemidinic, cinoxacin (nu se mai folosesc în terapie);
• Chinolone de generaţia a-III-a :
ciprofloxacin, pefloxacin, norfloxacin, ofloxacin,
temafloxacin, sparfloxacin, clinafloxacin, levofloxacin,
trovafloxacin, lomefloxacin, moxifloxacin, acrosoxacin,
enoxacina, grepafloxacin, gatifloxacin, moxifloxacin.
 Chimioterapice antibacteriene care inhibă lanţul metabolic
bacterian

Sulfonamide:
• Cu administrare internă:
– absorbabile:
• durată de acțiune medie / scurtă: sulfizoxazol, sulfametiazol, sulfametoxazol, sulfadiazina,
sulfofurazol, sulfacarbamida, sulfizomidina, sulfametizol;
• durată de acțiune lungă: sulfametoxona, sulfalen, sulfadoxina, sulfametoxidiazina, sulfadoxina;

– neabsorbabile: sulfasalazina, ftalilsulfatiazol, succinilsulfotiazol;

• Cu administrare topică: mafenid, sulfadiazina (argentică),
sulfacetamida.

Trimetoprim.
 Utilizate în infecțiile cu micobaterii
Chimioterapice antituberculoase Chimioterapice antileproase
• din "prima linie“:
– izoniazidă (hidrazida acidului isonicotinic sau
HIN); • dapson; acedapson (formă
– rifampicină;
– etambutol; depozit a dapson);
–
–
pirazinamidă;
streptomicina.
• thiambutosin (înrudit cu
• de rezervă: dapson);
– etionamidă;
– acid paraaminosalicilic (PAS); • rifampicina;
– amikacina;
– capreomicina; • clofazimine;
– tetraciclinele;
– rifabutin; • amithiozon;
– rifapentine;
– ciprofloxacin, ofloxacin, levofloxacin; • sulfametoxidiazină.
– clofazimine;
– cicloserina.
 * = dependent de doză, pot fi fie bactericide, fie
bacteriostatice (doze superioare).

Bacteriostatice Bactericide
• betalactamice (peniciline,
cefalosporine, carbapeneme,
• tetracicline; monobactame);
• glicopeptide;
• fenicoli; • polipeptide;
• macrolide*; • aminoglicosides;
• lincosamide*; • ketolides;
• sulfonamide; • quinolone;
• • rifampicin (Mycobacterium
trimetoprim.
tuberculosis);
• isoniazid (Mycobacterium
tuberculosis).
 Antibacteriene betalactamice
Clase de betalactamice Structură
1.1.1. Peniciline naturale şi de • Derivați de acid 6-
semisinteză ; aminopenicilanic
1.1.2. Cefalosporine (5 generații, • Conțin:
– Inelul betalactamic – degradarea
primele 2 au administrare fie sa de către betalactamazele
internă, fie parenterală, ultimele 3 bacteriene generează acid
au administrare exclusiv peniciloic, fără activitate
parenterală) ; antibacteriană, dar care dă
frecvent alergii);
1.1.3. Carbapeneme (imipenem, – Inelul tiazolidinic;
meropenem, ertapenem) – O grupare secundară (R),
determinantă a activității
1.1.4. Monobactame
antibacteriene.
(aztreonam);
aztreonam

imipenem
 1929,
- sinteza peretelui bacterian, benzilpenicilina,
betalactamice Sir Alexander Fleming

Penicilinele
Peniciline naturale
• benzilpenicilina (penicilina G) Peniciline de semisinteză
→i.m. sau i.v.; • cu spectru îngust:
– antistafilococice (rezistente la betalactamaze):
• procainpenicilina → i.m.  izoxazolilpeniciline: oxacilina,
(acțiune prelungită) = cloxacilina, dicloxacilina, flucloxacilina;
 meticilina;
combinație a penicilinei G cu  nafcilina.
procaina = anestezic local); • cu spectru larg:
– aminopeniciline: ampicilina, amoxicilina; esterii
• benzatinpenicilina → i.m. pivampicilină, talampicilină (esteri ai
(acțiune extra-prelungită); ampicilinei) și hetacilina eliberează ampicilină în
organism; epicilina, ciclacilina;
• fenoximetilpenicilina a i se– carboxipeniciline (active pe Pseudomonas
c eg ină! aeruginosa): carbenicilina, ticarcilina,
(penicilina V) → intern e mu nicil caridacilina;
r i c e Pe – ureidopeniciline (active pe Pseudomonas
(extern). O
c re
d aeruginosa): piperacilina, mezlocilina,
azlocilina;
Surse de obținere: – amidinopeniciline (active pe
Penicilinele sunt produse de Penicillium enterobacteriacee): mecilinam, pivmecilinam,
 Mecanism de acțiune
Mecanism de acțiune
inhibarea formării peretelui bacterian are loc în 3
etape: legarea specifică de PBP (penicillin-
binding protein) + inhibarea transpeptidării +
activarea autolizinelor; sunt active exclusiv pe
bacterii în faza de creștere rapidă (explică lipsa
activității pe micobacterii);
Mecanismul de acțiune este comun tuturor beta-
lactamicelor!!!!!!!

Mecanisme ale dezvoltării rezistenței la peniciline:

• formarea unei bariere ce previne accesul la PBP (la
Gram-negativi);
• alterarea PBP;
• inactivarea prin betalactamaze;
• lipsa peretelui bacterian.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Penicilinele
Farmacocinetică
• utilizare exclusiv parenterală:
– i.m. – procainpenicilina și benzatinpenicilina (forme depozit);
– i.m. sau i.v. – benzilpenicilina;
– ureidopeniciline, carboxipeniciline, meticilină, furazlocilină.
• utilizare exclusiv internă (penicilina V = fenoximetilpenicilina – este acido-rezistentă; pivmecilinam).

• legarea de proteine: ridicată la nafcilină, foarte redusă la oxacilină;

• durata de acțiune crește mult în insuficiența renală;
• penetrarea barierei hematoencefalice este forte redusă, dar prin meningele inflamate trec – efect
neurotoxic: convulsii, tremor, agitație;
• nu intră în celule;
• circuit enterohepatic: oxacilina, cloxacilina, dicloxacilina, nafcilina, ampicilina, amoxicilina;
• se concentrază în lapte, spută;
• eliminare:
– predominant renală (cele naturale, carboxipenicilinele, ureidopenicilinele). Cele naturale se elimină nemetabolizate în
proporție de peste 90%. Dozele se reduc în insuficiența renală; există competiție între acidul uric și penicilina G pentru
eliminarea prin secreție tubulară – probenecidul crește eliminarea acidului uric și scade eliminarea penicilinei);
– predominant biliară: izoxazolilpeniciline, nafcilină, aminopeniciline (nu este necesară ajustarea dozelor în insuficiența renală).
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Penicilinele naturale
Spectru Indicații
• penicilina G și procainpenicilina: de elecție pentru:
– pneumonia și bacteriemia pneumococică;
• predominant pe G+ (mai puțin pe G-); – infecții cu: S. pyogenes (faringită – inclusiv formele
– complicate cu eritem scarlatiniform, septicemie, infecții
coci G+: Streptococcus spp. (inclusiv
ale pielii – erizipel și țesuturilor moi);
Streptococcus beta-hemolytic grup A = S. – infecții cu Clostridium (tetanos, gangrene);
pyogenes, Streptococcus pneumoniae = – infecții cu Neisseria meningitidis (meniningite,
pneumococ, Enterococcus spp., pneumoni);
Peptostreptococcus spp.); stafilococii – infecții orofaringiene cu Bacteroides spp.;
– infecții cu Actinomyces spp.;
(Staphylococcus spp. – tot mai multe specii
– meningite, septicemii, endocardite de etiologie
devin rezistente la penicilina G) neprecizată – doar în combinație cu alte
– bacili G+: Lysteria monocytyogenes, antibacteriene;
Corynebacterium spp.; Clostridium spp., – infecții cu Treponema pallidum, Leptospira spp.;
– otite bacteriene, sinuzite bacteriene, infecții cu
Actinomyces spp.;
anaerobi;
– coci G-: Neisseria meningitidis, Neisseria În trecut: gonoree (acum ceftriaxonă).
gonorrhoeae; • benzatinpenicilina:
– bacili G-: Bacteroides spp. (nu și Bacteroides – profilaxia artritei reumatismale;
fragilis); – infecții de tract respirator superior moderate / ușoare;
– sifilis;
• spirochete: Treponema pallidum, • penicilina V (Ospen®): infecții ușoare de de tract
Leptospira spp.. respirator superior.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Penicilinele semisintetice - spectru îngust

– izoxazolilpeniciline: oxacilina, cloxacilina, dicloxacilina – cea mai bună

biodisponibilitate post-administrare pe cale internă, flucloxacilina;
– meticilina – rar utilizată din cauza toxicității crescute;
– nafcilina – utilizată mai ales parenteral.

• Indicații: infecții cu coci G+ (streptococi, staficococi) – rezistă la

penicilaze și lactamazele stafilococice. Sunt de elecție pentru
infecțiile cu stafilococi producători de betalactamaze și se pot utiliza
și în pneumonia pneumococică.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Penicilinele semisintetice - spectru larg
Aminopeniciline: ampicilina, amoxicilina;
esterii pivampicilină, talampicilină (esteri ai
ampicilinei) și hetacilina eliberează
ampicilină în organism; epicilina,
ciclacilina;
– coci G+: Streptococcus spp. (inclusiv Streptococcus beta-
hemolytic group A = S. pyogenes, Streptococcus
pneumoniae = pneumococ, Enterococcus spp.)
– bacili G+: Lysteria monocytyogenes, unele specii de
Chlamydia, Corynebacterium spp.;
– coci G-: Neisseria meningitidis, Neisseria gonorrhoeae;
– bacili G - aerobi bacilli: H. influenzae, E. coli, Salmonella
spp., Shigella spp., H. pylori etc..
Indicații:
– infecții de tract respirator (de elecție în pneumonia
pneumococică);
– infecții urinare (cu Proteus spp., E. Coli);
– febra tifoidă (determinată de Salmonella tyfi);
– infecții severe – septicemii, meningite;
– de elecție în infecțiile cu Lysteria spp., H. Influenzae;
– pentru eradicarea infecției cu Helicobacter pilory, în
asociere (claritromicină, metronidazol);
Carboxipeniciline (carbenicilina, ticarcilina,
caridacilina):
– activitate mai crescută pe G-, mai slabă pe G+;
– spectrul lor insclude bacili G-: Pseudomonas
spp., Proteus spp., Serratia spp., Enterobacter
spp..
Ureidopenicilinele (= spectru lărgit) (piperacilina,
mezlocilina, azlocilina):
– la spectrul carboxipenicilinelor, se adaugă
Klebsiella spp.;
Ureidopenicilinele și carboxipenicilinele sunt
numite antiPseudomonas, fiind utilizate împreună
cu aminoglicozidele în terapia infecției cu bacterii
din specia respectivă și a altor infecții nosocomiale.
Amidinopenicilinele (active pe enterobacteriacee):
mecilinam, pivmecilinam, furazlocilina. Pivmecilinam -
indicat în infecții de tract urinar (cistita acută
necomplicată, bacteriurie cronică au recurentă),
salmoneloze, febră tifoidă; mecilinam – infecții
enterice grave cu G-.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Penicilinele – reacții adverse și contraindicații
Reacții de hipersensibilizare:
Se datorează acidului peniciloic, apar la
1-10% din pacienți:
– Tip I: rash (cel mai comun tip de
reacție), febră, prurit, urticarie,
angioedem, șoc anafilactic (rar, dar
sever);
– Tip II: anemie hemolitică;
– Tip III: sindrom Stevens-Johnson.
Reacția Herxheimer :
după administrarea benzilpenicilinei, se
datorează șocului endotoxinic creat prin
eliberarea toxinelor din Treponema
pallidum, asupra căreia medicamentul a
avut efect bactericid;
• cele cu spectru larg: dismicrobisme, greață,
vărsături;
• ampicilină: colită pseudomembranoasă
(Clostridium difficile – se tratează cu
vancomicină, metronidazol);
• neurotoxicitate – doze mari, administrare
intrarahidiană – convulsii;
• hepatotoxicitate: oxacilina, carboxipeniciline;
• nefrotoxicitate: carboxipeniciline, meticilina;
• medulotoxicitate (neutropenie, leucopenie,
trombocitopenie, anemie hemolitică, mai ales la
cei cu insuficiență renală): meticilină –
neutropenie marcată;
• alcaloză sistemică hipokaliemică: carbenicilina;
• tulburări de coagulare, risc de hemoragii:
carbenicilina.
Contraindicații: hipersensibilizare;
Penicilina G sodică: insuficiență
cardiacă, aritmii;
Penicilina G potasică: insuficiență
renală, aritmii.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Inhibitorii de betalactamaze

• acid clavulanic: produs de • Inhibă betalactamazele, dar

Streptomyces clavuligerus;
•
nu mereu;
sulbactam;
• tazobactam. • Sunt de elecție în gonoree
sau infecții cu specii
Amoksiclav®, Augmentin® = amoxicilină bacteriene producătoare de
+ acid clavulanic; betalactamaze.
Timentin® = ticarcilină + acid clavulanic;

Tazocin®, Zosyn® = piperacillin +

tazobactam;

Unasyn® = ampicilină + sulbactam.

 Peniciline în patologia stomatologică
Administrare sistemică
• penicilina V → infecţii acute: gingivostomatite
ulceronecrotice, abcese parodontale marginale şi
pericoronarite.
• ampicilina: în gingivostomatita ulceronecrotică,
abcese parodontale marginale însoţite de alterarea
stării generale.
• amoxicilina: întâmplător, van Oosten (1986) a
evidenţiat ameliorări ale patologiei parodonţiului
şi modificări în compoziţia microflorei
subgingivale la un pacient tratat iniţial prin metode
parodontale şi care a primit amoxicilină pe cale
sistemică pentru otită medie. Amoxicilina are
activitate considerabilă asupra bacteriilor Gram
pozitive şi Gram negative subgingivale şi facultativă
asupra speciilor anaerobe; este capabilă in vitro să
inhibe mai mult de 95% din agenţii patogeni ai
plăcii subgingivale la pacienţii adulţi cu
parodontită.
Prevenția endocarditei infecțioase: valvulopatii – amoxicilină, intern, 2-4g, cu 30-
60 minute înaintea intervenției stomatologice (STANDARD).
amoxicilină + acid clavulanic
• microflora subgingivală secretă -lactamaze
la majoritatea adulţilor diagnosticaţi cu
parodontită.
• Asocierea amoxicilină & acid clavulamic →
tratamentul parodontitelor marginale
cronice profunde, progresive, refractare la
alte tratamente antimicrobiene.
• Asocierea la terapia paradontală →
reducerea incidenţei pierderii
ataşamentului pentru cel puţin 12 luni şi la
o scădere de 2,5mm la sondarea pungilor
parodontale adânci.
• supresia Porphyromonas gingivalis la 10 din
cei 11 pacienţi diagnosticaţi cu parodontită
refractară, în paralel cu creşterea
ataşamentului.
Imposibilitatea administrării
interne: ampicilină, 2g i.m. sau
i.v. (a se vedea alternative în
slide-urile următoare).
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Cefalosporine
asemănătoare structural penicilinelor (inel beta- rezistență superioară la betalactamaze
lactamic + inel format din acid 7-amino-cefalosporanic) față de peniciline.

acid 7-amino cefalosporanic

 Chimioterapice antibacteriene
betalactamice
Cefalosporine
generaţia I: generaţia a-III-a:
• administrare internă: cefalexin, • administrare internă: cefixim,
cefradine, cefadroxil; cefpodoxim, cefibuten;
• administrare parenterală: cefazolin, • administrare parenterală: cefotaxime,
cefradine, cefalotin, cefapirin. ceftriaxone, cefoperazon, cefoxitime,
moxalactam, ceftazidim, ceftizoxim,
ceftibuten, proxetil.
generaţia a-II-a:
• administrare internă: cefaclor, generaţia a-IV-a: administrare
cefuroxime, loracarbef, cefotiam; parenterală: cefepime, cefpirone,
• administrare parenterală: cefclidina;
cefamandole, cefuroxime,
cefmetazole, cefonicid, ceforanid, generaţia a-V-a: administrare
cefotetan. parenterală: ceftaroline, ceftobiprol.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Cefalosporine
Genenerația a-III-a: activitate mai redusă
Spectru
• creșterea generației: primele
generații: active aproape exclusiv pe
G+, următoarele din ce în ce mai
active pe G-, aerobi.
Genenerația I: activitate crescută pe G+,
relativ modestă pe G- (Proteus spp.,
Genenerația a-IV-a și a V-a: activitate
E. coli, Klebsiella spp.);
Genenerația a-II-a: activitate mai redusă
pe G+, relativ mai crescută pe G- (E.
coli, Klebsiella spp., Neisseria spp., H.
Influenzae, Proteus spp.);
pe coci G+ decât generația I, relativ
mai crescută pe G- (E. coli, Klebsiella
spp., Neisseria spp., H. Influenzae,
Proteus spp., Serratia spp.,
Providentia spp.); sunt active inclusiv
pe specii producătoare de
betalactamaze; ceftazidim e activ pe
Pseudomonas aeruginosa;
mai redusă pe coci G+ decât generația
I, relativ mai crescută pe G- (E. coli,
Klebsiella spp., Neisseria spp., H.
Influenzae, Proteus spp., Serratia spp.,
Providentia spp., Pseudomonas spp.,
Enterobacter spp.).
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Cefalosporine
Farmacocinetică Indicații
GI: infecții ale pielii și țesuturilor moi (streptococice,
Genenerația I & a-II-a: nu trec BHE staficococice), profilaxia infecțiilor cutanate în
(excepție: cefuroxim); doar chirurgie;
cefmandol (gII, parenteral) se GII: infecții de tract respirator, abdominale, pelvine
(boala inflamatorie pelvină), infecții ale
concentrază în bilă; generația I extremităților la diabetici, profilaxia infecțiilor
realizează concentrații intestinale cu anaerobi – chirurgie colorectală;
sistemice relativ ineficace. GIII: infecții severe cu Proteus spp., E. coli, Klebsiella
spp., Neisseria spp., Haemophylus influenzae,
Serratia spp., Enterobacter spp., Providentia spp.,
Genenerația a-III-a & a-IV-a & a-V- tratamentul pneumoniei acute comunitare,
terapia inițială a meningitelor la pacienții cu
a: trec BHE; se concentrază în imunosupresie;
bilă; prezintă circuit Ceftriaxona – Neisseria ghonnorheae;
enterohepatic. Ceftazidim – Pseudomonas aeruginosa;
GIV & V: terapia empirică a infecțiilor nosocomiale.
Prevenția endocarditei infecțioase: valvulopatii; alergie la peniciline: cefazolin (gI, p) sau ceftriaxon (gIII) i.v. sau
i.m.; sau cefalexin (gI, i); cefazolin & ceftriaxon - alternative și pentru situația în care nu se poate administra
medicație pe cale internă.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice

Cefalosporine – efecte adverse

Genenerația I & a-II-a: dismicrobism intestinal (post-

nefrotoxicitate. administrare pe cale internă);

disulfiram-like: moxolactam (IIIp),

Genenerația a-III-a & a-IV-a &
cefamandol (IIp), cefotetan
a-V-a: hepatotoxicitate. (IIp), cefoperazonă (IIIp);

reacții anafilactice: tip I și III activitate anticoagulantă,

(sindrom Stevens-Johnson) accidente hemoragice:
– 15% din pacienți. cefamandol (IIp), cefoperazona
(IIIp) – reacții tip antivitamină K.
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Carbapeneme
imipenem, ertapenem, doripenem, meropenem
Doar i.v.
• Rezistente la betalactamaze, dar Sunt indicate în infecții mixte sau cu
inactivate de metalobetalactamaze bacterii rezistente la betalactamaze;
sau dihidropeptidaze renale →
combinații, de exemplu imipenem
+ cilastin (cilastin – inhibitor al Efecte adverse:
dihiropeptidazei renale ce ar – reacții alergice: tip I, locale (flebite,
inactiva imipenem). tromboflebite, eritem), grețuri,
• Spectru larg: !!!!!! vărsături, diaree, hipotensiune
• coci G+ (nu și stafilococi meticilino- arterială, transpirații, amețeli,
rezistenți); nefrotoxicitate, convulsii,
• bacili G+: Lysteria spp.; (neurotoxicitate – cu precădere la
• bacili G-: Escherichia coli., vârstnici, alcoolici, pacienți cu
Enterobacter spp., Haemophylus insuficiență renală);
influenzae etc.; – colorații dentare – tranzitorii (1/100).
- sinteza peretelui bacterian,
betalactamice
Monobacteme
aztreonam

• rezistent la betalactamaze; • sunt indicate în infecții cutanate,

• efect bactericid; respiratorii, osteomielite,
rezistente la alte antibacteriene;
• spectru: îngust, dar care • reprezintă o alternativă la
include germeni rezistenți la peniciline și cefalosporine la cei
multe alte antibacteriene sau alergici;
germeni considerați
problematici: Efecte adverse:
• bacili G-, aerobi: – nefrotoxicitate;
Pseudomonas spp., Serratia – neurotoxicitate;
spp., Enterobacter, – creșteri ale transaminazelor;
Haemophylus influenzae); – suprainfecții cu Staphylococcus spp.,
• G+ și anaerobii: rezistenți. Enterococcus spp. etc..
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice Glicopeptide
vancomicina, teicoplanina, dalbavancina, telavancina
– antibacteriene “de rezervă”
Indicații
Efect bactericid, sinergic cu al • de elecție în infecțiile cu stafilococi meticilino-rezistenți
aminoglicozidelor (MRSA*);
• colita cu Clostridium difficile (determinată de ampicilină,
tetracicline);
Doar i.v. • infecții cu germeni G+ rezistenți la alte chimioterapice;
• endocardite, septicemii;
• Spectru: doar bacterii G+, inclusiv • infecții stafilococice, la persoanele hipersensibile la
staficococi (Staphylococcus peniciline, cefalosporine.

aureus, Staphylococcus vancomicina – profilaxia endocarditei infecțioase la

epidermidis, meticilino-rezistenți); pacienții cu proteze valvulare, în caz de intervenții
stomatologice.
Streptococcus spp., Enterococcus
spp., Clostridium spp.; Efecte
•
adverse
sindromul de “om roșu” – eritem al gâtului, determinat de
• Farmacocinetică. Traversează greu eliberarea de histamină, hipotensiune;
bariera hematoencefalică, • medulotoxicitate;
• nefrotoxicitate;
realizând concentrații active în • ototoxicitate, potențează efectul ototoxic al
LCR doar în condițiile meningelor aminoglicozidelor;
• flebite la locul injectării.
inflamate. Sunt eliminate prin
mecanisme glomerulare renale. *MRSA – methicillin-resistent Staphylococcus aureus
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice Glicopeptide
vancomicina, teicoplanina, dalbavancina, telavancina
– antibacteriene “de rezervă”

De ce spectrul nu include G-?

N-acetilglucozamină (NAG)
acid N-acetilmuramic (NAM)
Excluzând câteva specii de Neiserii (Neisseria spp.),
vancomicina nu are activitate pe G-; aceasta deoarece
se leagă de subunitățile D-Ala-D-Ala, specifice
peretelui G+, din pentapetpidul ce are rolul de a
stabiliza lanțurile NAM-NAG.
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice
Efect bactericid.
• Spectru: larg (G+ &
G-).
• Rezistență: enzime
codificate plasmidic
și cromosomal.
Fosfomicine
fosfomicina
Indicații
• infecții urinare joase necomplicate;
• infecții în sfera ORL.
afecţiuni acute (are şi acţiune analgezică): parodontite
apicale, pericoronarite, abcese, chisturi supurate, gingivite;
afecţiuni cronice: parodontitele marginale cronice profunde
progresive.
Comprimatele se dizolvă lent în gură, nu se mestecă şi nu
se înghit ca atare.
Contraindicații
• insuficiența renală;
• alăptare.
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice

Cicloserina
produsă de Streptomyces orchidaeus

Efect bactericid. Indicații

• a doua linie în terapia
tuberculozei (când prima
• Spectru: linie este ineficientă).
– larg (G+ & G-);
– Mycobacterium tuberculosis.
Efecte adverse
• Rezistență: enzime codificate
plasmidic și cromosomal.
• neurotoxicitate (dependent de
doză = (anxietate, psihoze, tremor,
• Farmacocinetică: administrare
depresie, cefalee, convulsii) !!!!;
internă, largă distribuție în țesuturi, • grețuri, vărsături.
mare parte din dozele administrate
sunt eliminate în urină sub formă * doza terapeutică este între 0,5 şi 1 g/24 h divizată în 2-3 doze parţiale.
de metaboliți activi. Doze sub 0,75g zilnic au neurotoxicitate nesemnficativă.
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice
Polipeptide
bacitracina, gramicidin, tirotricina
Efect bactericid. Indicații
• leziuni cutaneo-mucoase, suprainfectate –
Bacitracina: produsă de Bacillus subtillis. unguente, pudre, eventual asociate cu
neomicina sau polimixine;
• irigații articulare, ale rănilor sau cavității
pleurale – ser fiziologic cu bacitracină 100-
200Ui/mL).
• Spectru: larg (G+ & G- →
Efecte adverse
inclusiv Neisseria spp.).
• nefrotoxicitate (proteinurie,
hematurie, retenție azotată);
• Se utilizează doar topic,
• reacții de hipersensibilizare de
datorită toxicității mari în
tip I.
administrare sistemică.
- sinteza peretelui bacterian,
NONbetalactamice
Lipopeptide
daptomicina
Efect bactericid. Indicații
• infecții ale pielii și țesuturilor moi cu G+, mai ales
MRSA, eventual combinate altor antibacterine,
în caz de infecții cu germeni rezistenți la
vancomicină sau la pacienți la care vancomicina
• Spectru: similar este contraindicată (în mod particular pentru
combaterea endocarditei stafilococice).
vancomicinei.
Efecte adverse
• cardiovasculare: variații ale tensiunii arteriale (creștere sau
scădere), edeme;
Doar i.v. • sistemul nervos central: insomnie;
• dermatologic: erupții cutanată;
• gastro-intestinale: diaree, dureri abdominale;
• hematologic: eozinofilie, pneumonie cu eozinofie;
• respiratorii: dispnee;
• altele: reacții la locul injectării, febră, hipersensibilitate.
- funcția peretelui bacterian
Polimixine
polimixina B, polimixina E (Colistin)
Efect bactericid. Farmacocinetică
• nu prezintă absorbție digestivă;
• nu pătrund în celule;
• administrare topică (frecvent asociate
• Spectru: G-, inclusiv bacitracinei, neomicinei – unguente)
Pseudomonas spp., nu și sau intern în diareea infecțioasă).
Proteus spp., Neisseria spp., Indicații
G+. • leziuni cutanate necomplicate,
leziuni superficiale infectate
• Mecanism de acțiune: (topic), diaree infecțioasă
detergenți cationici, (intern).
blochează transportul Contraindicații
transmembranar.
• insuficiență renală, alăptare.
- sinteza proteinelor, 30S
Efect bactericid (dependent
(ireversibil)
Aminoglicozide de concentrație),
postantibiotic.
efect
– streptomicina; Spectru
– gentamicina; • bacili G- aerobi: Enterobacter spp., Pseudomonas spp., E. coli, Proteus
– tobramicina; spp., Serratia spp., Salmonella spp., Francisella tularensis, Vibrio
– amikacina; cholerae, Yersinia pestis;
• coci G+: Streptococcus spp., Staphylococcus spp. (inclusiv S. aureus);
– kanamicina;
• Mycobacterium tuberculosis (streptomicina,
unele sunt amikacina).
produse de bacterii din genurile Streptomyces spp.
– neomicina; Farmacocinetică sau Micromonospora spp..

– netilmicina; • nu au absorbţie intestinală (puternic polarizate); se utilizează pe cale internă

– paromomicina; doar în terapia infecţiilor intestinale, pregătirea chirurgicală a tractului digestiv,
reducerea florei intestinale în encefalopatia hepatoportală – neomicina,
– isepamicina; streptomicina - !!! concentraţii sistemice toxice, dacă există ulceraţii digestive;
– framicetina; • alte căi de administrare: i.m. / i.v. în infecţii sistemice, intrarahidian în
meningite;
– sisomicina. • topic (piele, mucoase: neomicină, kanamicina, gentamicina, tobramicina);
• aerosoli (asigură o bună distribuţie pulmonară);
• articular (perle: streptomicina, neomicina);
Polarizarea puternică face ca să traverseze cu dificultate barierele fiziologice
(intestinală, hematoencefalică), să nu pătrundă în celule sau SNC, în schimb
traversează placenta. Au o distribuţie bună în cortexul renal, pleură, lichidul
sinovial. Se concentrează în lapte, bilă, rinichi. Volum de distribuţie: apa
extracelulară, adică sânge, limfă, lichide interstiţiale, nu şi celule: ~ 0,2L/kg; cinetică de
sisomicina: inel hexozic, amino- ordin 1.
zaharuri, legate prin punți Activitate
Eliminare: renală sinergică
(hemodializa lecu betalactamicele,
epurează). însănemetabolizate.
Se elimină inhibată de polimixine +
glicozidice. detergenţi anionici.
- sinteza proteinelor, 30S
(ireversibil) Efect bactericid, efect
– streptomicina;
Aminoglicozide postantibiotic.
– gentamicina; Indicaţii
– tobramicina; • de elecţie pentru terapia infecţiilor sistemice cu bacterii
– amikacina; neidentificate;
• tuberculoză: streptomicina, amikacina (singura ineficientă e
– kanamicina;
tobramicina);
– neomicina; • gentamicina, neomicina: osteomielite → administrare directă în
– netilmicina; cavitatea osoasă, sub formă de perle impregnate pe un material poros;
– paromomicina; • neomicina, streptomicina - pregătirea chirurgicală a tractului digestiv,
reducerea florei intestinale în encefalopatia hepatoportală.
– isepamicina;
– framicetina; Contraindicaţii
Efecte adverse
– sisomicina.
• sarcină;
• nefrotoxicitate;
Neomicină - parodontitele • miastenia; • ototoxicitate şi
marginale cronice, acutizate şi vestibulotoxicitate –
gingivostomatita ulceronecrotică • perioperator
sub formă de colutorii;
cumulative, ireversibile;
(pentru evitarea • efect curara-like;
Streptomicina - se asociază cu
penicilinele în tratamentul
interacţiunilor cu • reacţii de
hipersensibilizare de tip I
infecţiilor acute din sfera aparatului curarizantele şi III;
dentomaxilar; profilaxia
endocarditei la purtătorii de nedepolarizante). • durere la locul de
proteze. administrare.
- sinteza proteinelor, 30S
Aminociclitoli
spectinomicina
Efect bacteriostatic. Neisseria ghonorrheae
– singura pe care e bactericidă. Indicații
• alternativă în terapia
gonoreei la femei.
• Spectru: îngust; G-
(Neisseria ghonorrheae,
Enterobacter spp.) și G+;.
Efecte adverse
• nefrotoxicitate;
Doar i.m.. • anemie;
• durere la locul administrării.
- sinteza proteinelor, 50S
– eritromicina;
Spectru
– claritromicina;
– • coci G+ & G-;
azitromicina;
– roxitromicina;
– josamicina;
– diritromicin;
– spiramicina
(Rovamicina®).
•inel lactonic (14-16C);
•grupări cetonice (=O) &
hidroxil (–OH);
•dezoxizaharuri unite cu
inelul lactonic prin legături
glicozice.
Eritromicina – inițial obținută
Macrolide din Streptomyces erythreus.
Eritromicina:
Claritromicina: = eritromicină
• bG-: Legionella pneumophila, +:
Helicobacter pylori; Haemophylus influenzae, Moraxella
• spirochete (Treponema catarrhalis, Mycobacterium avium,
pallidum); Toxoplasma gondii.
• Rickettsia spp., Chlamydia
spp., Mycoplasma spp.,
Bordetella spp., Bartonella
Azitromicina: = eritromicină
spp.. +:
Haemophylus influenzae, Moraxella
bacteriostatice catarrhalis, Mycobacterium leprae,
Toxoplasma gondii (activitate mai
Rezistență prin: redusă pe cG+).
• producere de esteraze de
către familia
Spiramicina: = eritromicină +:
Enterobacteriaceae; Toxoplasma gondii.
•producerea de metilaze;
•modificarea situsului de Locul de legare al macrolidelor la
legare ribosomal; subunitatea 50S e în apropierea locului de
legare al fenicolilor și lincozamidelor –
•transer plasmidic. competiție, inhibarea reciprocă a activității,
lipsa asocierii.
 Toxoplasma gondii
Azitro, Claritro, Spira
- sinteza proteinelor, 50S
–
–
eritromicina;
claritromicina;
Macrolide
– azitromicina; Farmacocinetică
– roxitromicina; Eritromicina și azitromicina au absorbție redusă în prezența
– rovamicina; alimentelor; eritromicina ar fi distrusă de pH-ul gastric acid, dar
– josamicina; formele esterificate (de exemplu, eritromicina stearat, estrolat)
– diritromicin; sunt rezistente. Eritromicina gluceptat și eritromicina lactobionat
– spiramicina sunt preparate pentru administrare intravenoasă. Claritromicina
(Rovamicina®). este stabilă la pH acid.

Interacțiuni Prezintă o bună distribuție tisulară, traversând inclusiv placenta,

medicamentoase
dar nu trec bariera hematoencefalică, nerealizând concentrații
Eritromicina, claritromicina: active în lichidul cefalorahidian. Se concentrează în bilă, laptele
cresc concentrația serică a matern.
teofilinei, anticoagulantelor
orale coumarinice,
metilprednisolonului,
Intră în celule, inclusiv în neutrofile și macrofage.
cicloserinei.
Azitromicina nu este metabolizată, dar eritromicina și
Eritromicina crește claritromicina sunt metabolizate hepatic, claritromicina generând
biodisponibilitatea digoxinului și
compuși activi. Eritromicina & claritromicina sunt inhibitori
a anticoagulantelor orale, prin
distrugerea florei intestinale ce enzimatici (la nivelul citocromului P450).
ar inactiva digoxinul. Macrolidele prezintă circuit hepatoenterohepatic.

Eliminarea se face biliar și renal.

- sinteza proteinelor, 50S

Macrolide
– eritromicina;
– claritromicina; Indicații Efecte adverse
– azitromicina; Macrolidele sunt de elecție în caz de - stimularea receptorilor
– roxitromicina; alergie la peniciline. pentru motilină: efect
– rovamicina; Se utilizează cu precădere în infecții prokinetic, cu diaree, greață,
– josamicina; respiratorii (inclusiv rinite), otite, vărsături, dureri abdominale;
– diritromicin; uretrite, prostatite, difterie, infecții - hepatotoxicitate (icter
– spiramicina cutanate, inclusiv acnee. colestatic);
(Rovamicina®). Macrolidele, în particular -nefrotoxicitate indusă de
claritromicina, este utilizată alături metaboliții activi ai
de amoxicilină și metronidazol claritromicinei;
pentru eradicarea infecției cu -eritromicina – prelungirea
Spiramicina –
Helicobacter pylori. intervalului QT;
boala
Spiramicina – toxoplasmoză. -alergii: rar.
periodontală.
Azitromicina,
claritromicina – profilaxia
Contraindicații
-hepatite cronice;
Claritromicina – endocarditei infecțioase la -claritromicina: insuficiență renală cu
parotidite persoanele cu alergie la
scăderea sub 30mL/minut a clearence-ului
infecțioase. peniciline sau
de creatinină.
betalactamice în general.
- sinteza proteinelor, 50S
Ketolide
bactericid
intern
Telitromicina
= derivat semisintetic de eritromicină. Indicații
Spectru: similar azitromicinei. • pneumonii de severitate
Staphylococcus spp., redusă – medie, bronșite,
Streptococcus (inclusiv S. sinuzite, faringite.
pneumoniae), Haemophylus
influenzae, Moraxella
Efecte adverse
catarrhalis, Mycobacterium
- greață, vărsături, diaree;
leprae, Toxoplasma gondii - hepatotoxicitate (creșteri ale
(activitate mai redusă pe transaminazelor);
cG+). - prelungirea intervalului QT (risc de
aritmii ventriculare).
- sinteza proteinelor, 50S
Streptogramine
Quinupristina (Streptogramina B), dalfopristina (Streptogramina A),
pristinamicina

bacteriostatice,
combinate A+B rezistență:
= efect metilaze. doar i.v.. Indicații
bactericid
Infecții cu Staphylococcus spp.,
Streptococcus spp., Enterococcus spp.,
inclusiv sau mai ales germeni care
sunt rezistenți la alte antibacteriene.
Spectru: coci G+:
Staphylococcus spp.,
Streptococcus (inclusiv S.
Efecte adverse
pneumoniae), nu
Enterococcus faecalis. - durere la locul administrării:
- artralgii & mialgii.
- sinteza proteinelor, 30S
- = inhibare;

Tetracicline
- Ly = limfocite;
bacteriostatice - ADH = hormon antidiuretic
= vasopresină.

Mecanism de acțiune
- 30S;

imunosupresie prin efect citotoxic direct pe Ly B și Ly T;

• durată scurtă de acţiune:
demeclociclina: - activitatea ADH la nivel tubular renal.
tetraciclina, oxitetraciclina,
clortetraciclina, rolitetraciclina;
Spectru
• durată medie de acţiune:
Foarte larg
demeclociclina, metaciclina, • G+, G-, aerobi, anaerobi;
limeciclina; • bacterii intracelulare: Chlamydia spp., Mycoplasma
• durată lungă de acţiune: • spp., Ricketstia spp.;
spirochete (Treponema pallidum);
doxiciclina, minociclina; • Actinomyces spp.;
• analog de tetraciclină: • protozoare amibe (Entamoeba hystolytica);
• minociclina – în particular: Neisseria meningitidis;
tigenciclina. • doxicilina: Plasmodium spp..
- sinteza proteinelor, 30S
• durată scurtă de acţiune: Tetracicline
tetraciclina, oxitetraciclina,
clortetraciclina, rolitetraciclina;
• durată medie de acţiune: bacteriostatice Indicaţii
demeclociclina, metaciclina, • de elecţie pentru: rickeţioze, infecţii cu
limeciclina;
Mycoplasma pneumoniae, chlamidioze,
• durată lungă de acţiune: holeră, spirochete (Treponema pallidum,
doxiciclina, minociclina; Borrelia burgdorferi);
• analog de tetraciclină: tigenciclina. • exacerbări bacteriene ale bronşitelor,
Farmacocinetică acnee (rozacee, vulgară), boală
• absorbția este redusă de prezența alimentelor în tubul periodontală, malbsorbţie;
digestiv, și în particular de produsele lactate, și de Fe2+ sau • minociclina: eradicarea statusul de
alți ioni metalici bivalenți sau trivalenți (nu şi pentru purtător salivar de meningococ, dermatita
minociclină, doxiciclină, limeciclină – absorbție periorală;
neinfluențată de alimente);
• legare puternică de proteinele plasmatice (nu se vor administra
• doxiciclina: prostatite, sinuzite, malarie;
la cei ce fac hemodializă); • demeclociclină: sindromul secreției
• largă distribuţie tisulară [ficat, rinichi, epiteliul bronhiolar, inadecvate de ADH;
ţesuturi în curs de calcifiere (dinţi, oase, tumori carcinoide cu
conținut ridicat de Ca2+), lichid pleural, peritoneal, sinovial,
• alternativă în infecţii pelvine, bruceloze,
spută], traversează placenta, trec în laptele matern; (NU LCR) leptospiroze, eradicarea infecţiilor cu
• realizează concentraţii intracelulare eficiente, inclusiv în Helicobacter pylori;
fagocite; • tigenciclina: infecţii complicate la nivelul
• minociclina: salivă, larimi; pielii sau infecţii intraabdominale; prezintă
• prezintă circuit hepatoenterohepatic; activitate pe o largă gamă de bacterii
• eliminare: renală, hepatică (doxiciclina: eliminare exclusiv multirezistente nosocomiale.
- sinteza proteinelor, 30S
bacteriostatice
• durată scurtă
tetraciclina,
de acţiune:
oxitetraciclina, Tetracicline
clortetraciclina, rolitetraciclina;
• durată medie de acţiune: Contraindicaţii
demeclociclina, metaciclina, • copii sub 8 ani (12 ani);
limeciclina;
• sarcină, alăptare;
• durată lungă de acţiune:
doxiciclina, minociclina;
• insuficienţă renală (nu şi doxiciclina);
• analog de tetraciclină: • insuficienţă hepatică;
tigenciclina. • lupus eritematos;
• pacienţi cu imunosupresie;
Efecte adverse • persoane cu dietă hipocalorică.
• diaree, greţuri, vărsături, dismicrobisme (colită psudomembranoasă cu Clostridium difficile; candidoze
orale, vaginale);
• colorare brun-galbenă a dinţilor, hipoplazie dentară, displazie a emailului dentar, perturbări în creşterea
osoasă);
• hepatotoxicitate;
• doxiciclina: sindrom Fanconi (acidoză tubulară renală);
• iritaţie tisulară: venoasă, musculară;
• toxicitate vestibulară: minociclina, demeclociclina;
• fotosensibilizare: tetraciclina, doxiciclina, demeclociclina;
• reacţii imunologice de tip I (rash, febră) – rar;
• imunosupresie.
- sinteza proteinelor, 50S
Fenicoli
Cloramfenicol, tiamfenicol
bactericide sau bacteriostatice, în
intern, i.v.
Indicații funcție de microorganism
Spectru: larg; G+, G-, aerobi • de elecție: febra tifoidă;
• topic: conjunctivite, vaginite.
(nu și Pseudomonas spp.) & • în rest, mai ales sistemic: doar în infecții grave, cu risc vital:
anaerobi, inclusiv pe –
–
meningite;
infecții cu Haemophylus influenzae, rezistent la alte

bacterii intracelulare chimioterapice.

(Rickettsia spp.), dar nu pe Efecte adverse

- greață, vărsături, diaree;
Chlamidya spp.. -medulotoxicitate (anemie, reticulopenie – dependent de doză;
anemie aplazică); anemie hemolitică, în caz de deficit de
glucozo-6-fosfat dehidrogenază = G6PDH;
Farmacocinetică -hepatotoxicitate;
-reacții Herxheimer – infecții cu Salmonella typhi;
- metabolizare prin glucuronoconjugare; -sindrom cenușiu la copii (nou-născut) (greață, vărsături,
-largă distribuție tisulară, în toate țesuturile și lichidele, hipotensiune, hiotermie, piele cenușie – deficit de
cu traversarea barierelor fiziologice; glucuronoconjugare);
-concentrare în lapte, urină, ochi; -imunosupresie.
-eliminare: biliară & renală;
-inhibitori enzimatici (cresc nivelul seric al fenitoinului,
Contraindicații
- insuficiență hepatică;
sulfonilureelor antidiabetice, anticoagulantelor orale
- insuficiență renală;
coumarinice).
- deficit de G6PDH.
Broad-spectrum vs.
narrow-spectrum
- sinteza proteinelor, 50S
Oxazolindinone
Linezolid, tedizolid, eperozolid
bacteriostatice, dar Indicații
bactericid pe streptococi
• infecții pulmonare;
Spectru: G+, inclusiv rezistenți la alte antibacteriene: • infecții enterococice.
• cocci: Streptococcus spp., Staphylococcus spp.,
Enterococcus spp.;
• bacili: Lysteria monocytogenes, Corynebacterium
spp.;
• anaerobi, dar G+: Clostridium spp..
Efecte adverse
- greață, vărsături, diaree;
Rezistenţă: - trombocitopenie, neutropenie
• mutaţii; (dacă terapia e > 2 săptămâni).
• transfer plasmidic;
• imposibilitatea penetrării în
celula bacteriană.
- sinteza proteinelor, 50S
Lincosamide (lincomicine)
Lincomicina, clindamicina
bacteriostatic pe enterococi,
bactericid pe pneumococi Indicații
• de elecţie în osteomielite, peritonite;
Spectru: • infecţii severe: infecţii severe ale ţesuturilor gâtului,
faringo-amigdalite cronice, abcese odontogene,
• coci: coci G+ (inclusiv tulpini profilaxia chirurgicală a infectării rănilor
contaminate.
rezistente la peniciline) & • lincomicina sub formă de pastă cu hidroxiapatită
anaerobi (inclusiv cu lincomicină (linco-HAP) este eficientă în
aplicaţiile locale la pacienţii cu parodontopatie
Bacteroides fragillis, G-). marginală şi periodontită.

Efecte adverse
Farmacocinetică
-largă distribuție tisulară, dar nu traversează meningele (nici
măcar inflamate);
-legare puternică de proteinele plasmatice (nu
se vor administra la cei ce fac hemodializă);
-concentrare în leucocite, os, articulaţii, urină (penetrarea
osoasă – chiar în absenţa inflamaţiei);
-metabolizare hepatică;
-eliminare: hepatică, renală.
- greață, vărsături, diaree, dismicrobisme
(colită psudomembranoasă cu Clostridium
difficile – mai ales la clindamicină);
- gust metalic, glosită;
- dermatită de contact, candidoză vaginală
– post-administrare locală;
- rar: hepatotoxicitate, medulotoxicitate,
rash.
----- sinteza de ADN, alterează ribozomii, metabolismul piruvatului [bacteriile activează aceste medicamente prin
flavoproteine (N-reductaze) m. mult mai rapid ca celula mamiferelor].

Nitrofuranii (furazolidon, nitrofurazonă, nitrofurazoxid,

nifuroxazol) – au fost prezentați și la antiseptice (pe scurt)
Administrare locală, dezinfectare
nitrofurazona – prezintă un spectru larg, dar activitate
redusă pe Pseudomonas aeruginosa. Este indicată în
exclusivitate ca antiseptic cutanat (răni, arsuri, ulcere,
infecții ale pielii – anterior aplicării grefelor de țesut).
Poate da sensibilizare.
Administrare sistemică
furazolidon – este bactericid, având în spectru bacterii
enterice, dar are și activitate antiprotozoarică (pe Giardia
lamblia). Este indicat în enterite (acute, subacute) cu
agent etiologic reprezentat de bacterii enterice.
nifuroxazid – idem furazolidon. Indicat în colite, boală
diareică.
nitrofurantoin – este indicat ca antiseptic urinar (în
infecții urinare joase). Spectrul de activitate nu include
însă Pseudomonas aeruginosa, majoritatea speciilor de
Proteus (Proteus spp.), fiind, de asemenea, rezistente.
Activitatea antibacteriană este mai crescută în condițiile
unui pH urinar mai acid (≈5,5).
Efecte adverse
furazolidon, nitrofurantoin:
• reacții alergice (eritem, rash, hipersensibilizare);
• anorexie, grețuri, vărsături;
• anemie hemolitică (la cei cu deficit de G6PDH);
• hepatotoxicitate;
• reacții disulfiram-like;
• colorarea urinii (galben – furazolidon, brun –
nitrofurantoin);
• nitrofurantoin: pneumonie acută, neuropatie.
Interacțiuni medicamentoase
• nitrofurantoin antagonizează activitatea quinolonelor;
• furazolidon, nitrofurantoin – nu se asociază cu IMAO
(inhibitori de monoaminoxidază), antipsihotice, etanol,
medicamente ce conțin tiramină.
Contraindicații
• hipersensibilitate la nitrofurani;
• nitrofurantoin – insuficiență renală;
• precauții în sarcină, alăptare, copii sub 3 ani, la cei cu deficit
de G6PDH. (activitate pe Staphylococcus aureus) –
Nitrofurantoin
reducerea secreţiei purulente din pungile parodontale şi în
tratamentul plăgilor chirurgicale.
- sinteza proteinelor

Alte chimioterapice antibacteriene ce acționează la nivelul inhibării sintezei

proteinelor bacteriene

Retapamulin (- 50S) Mupirocin

• inhibarea sintezei proteice prin
• Spectru: streptococi β- legarea (specifică, reversibilă) de
izoleucin ARNt-sintetazei;
hemolitici, Staphylococcus
• este activ doar pe G+, bactericid la
aureus (dar nu MRSA); concentrații mari; bacteriostatic la
• indicații: infecții cutanate concentrații mici;
(impetigo infectat, • indicații: eradicarea statusului de
purtător sănătos de Staphylococcus
furuncule, răni infectate). aureus.
Acid fusidic
• inhibarea sintezei proteice prin prevenirea penetranță intracelulară. Se elimină biliar.
translocării factorului de elongare G (EF-G) din • indicații în general, infecții cu Staphylococcus
ribosom; aureus (endocardite, piodermite, osteomilelite);
• este activ pe coci G+, inclusiv MRSA, pe bacili • efecte adverse: greţuri, vărsături,
G+ (Clostridium spp.); bacteriostatic; hepatotoxicitate, medulotoxicitate.
• farmacocinetică: prezintă o bună pătrundere în
os, membrana sinovială, bronhii. Are
- sinteza acizilor nucleici

bactericide
Quinolone
G I: acid nalidixic; Mecanism de acţiune: inhibă
replicarea ADN bacterian prin
G II: acid oxolinic, acid pipemidinic, locarea ADN-girazei
cinoxacin (nu se mai folosesc în terapie); (topoizomeraza II) şi
G III (fluoroquinolone): topoizomeraza IV;

Spectru:
Ciprofloxacin; • Acid nalidixic: G- (E. coli, Proteus spp.,
Enterobacter spp., Salmonella spp.,
Pefloxacin; Trovafloxacin; Shigella spp., etc);
Norfloxacin; Lomefloxacin;
• fluoroquinolone (spectru mult mai larg
Ofloxacin; Moxifloxacin; comparativ cu acidul nalidixic):
Temafloxacin; Acrosoxacin; – G -: E. coli, Proteus spp., Enterobacter spp.,
Klebsiella spp., Haemophilus spp.,
Sparfloxacin; Enoxacina; Pseudomonas aeruginosa, Legionella spp.,
Neisseria spp., etc;
Clinafloxacin; Grepafloxacin; – G+: Staphylococcus aureus (nu MRSA),
Streptococcus spp. (inclusiv pneumococi)
Levofloxacin; Gatifloxacin; etc;
– Mycoplasma spp., Rickettsia spp.,
Moxifloxacin. Chlamydia spp.;
– Mycobacterium tuberculosis.
- sinteza acizilor nucleici (ADN giraza)
Quinolone
Acid nalidixic
• Indicaţii: în general pentru infecţii urinare joase,
mai rar se utilizează şi în infecţii digestive
(shigeloze);
• Efecte adverse: hiperglicemii (până la pozitivarea
testelor de toleranţă la glucoză), tulburări
gastrointestinale, rash, fotosensibilizare,
voalarea vederii, simptome excitatorii la nivel de
sistem nervos central (convulsii în supradozare).
Fluoroquinolonele
Farmacocinetică
Absorbţie: ↓ în prezenţa antiacidelor;
Distribuție: largă (doar norfloxacin nu realizează
concentrații sistemice cu eficiență antibacteriană); se
concentrează în urină, rinichi, prostată, pulmon, os, bilă,
lichid cefalorahidian;
• bună distribuție în neutrofile și macrofage.
Metabolizare: hepatică; circuit enterohepatic.
Eliminare: renală (filtrare glomerulară, secreție
tubulară), biliară (20%) sau prin laptele matern.
Eliminarea preponderent pe cale renală determină
necesitatea ajustării dozelor (exceptând moxifloxacin).
Fluoroquinolonele - continuare
Indicații
Sunt eficiente în terapia infecțiilor cu germeni multiplu-
rezistenți, precum Pseudomonas spp. sau
Enterobacter spp..
Cu precădere, se utilizează, în terapia infecțiilor urinare.
Sunt eficiente și în infecții ale țesuturilor moi, osoase, articulare,
gastrointestinale (diareea de călătorie), abdominale;
septicemie, endocardită, gonoree, febră tifoidă.
Alte situații:
• sunt tuberculostatice de a 2-a linie și eficiente și în caz de
infecții cu micobacterii atipice;
• profilaxia antraxului;
• infecții de tract respirator (inclusiv rinite, amigdalite,
faringite), în particular acutizări ale bronșitelor cronice.
Pneumonia cu Pneumocystis carinii, caracteristică
imunodeprimaților (persoanelor cu infecție HIV) beneficiază
de regulă de terapie cu fluroquinolone. În schimb,
activitatea pe anaerobi sau Streptococcus pneumoniae este
slabă, exceptând fluoroquinolonele mai noi, precum
moxifloxacin;
• utilizări în medicina dentară --- slide-urile următoare.
- sinteza acizilor nucleici (ADN giraza) Contraindicații
•copii sub 8 ani;
Quinolone Fluoroquinolonele - continuare •insuficiență
severă;
renală
Efecte adverse
•grețuri, vărsături, diaree; •sarcină, lactație.
•cefalee, fatigabilitate, insomnii
Utilizări în medicina (neurotoxicitate);
•creșteri ale enzimelor hepatice –
dentară: travofloxacin – hepatite acute,
Interacțiuni
medicamentoase
Ciprofloxacină cu insuficienţă hepatică; •ciprofloxacin și
metronidazol: •hiperglicemie la diabeticii trataţi cu norfloxacin sunt inhibitori
• boala parodontală: eficace antidiabetice orale: gatifloxacin; enzimatici;
•dismicrobioze: infecții cu Candida spp. coadministrarea cu
în pe Actinobacillus și Streptococcus spp.;
actinomycetemcomitans teofilină determină risc
•reacții de hipersensibilizare, mai ales crescut de toxicitate a
• tratamentul parodontitei rash și prurit; acesteia, în particular
refractare / recurente, •fotosensibilizare: pefloxacin, neurotoxicitate
având efect terapeutic prin lomefloxacin; (convulsii);
reducerea sau eliminarea •prelungirea intervalului QT •asocierea cu macrolide
organismelor patogene şi (grepafloxacin – induce mai frecvent (eritromicină,
aritmii; sparfloxacin; mar rar apar și în claritromicină mai ales)
rol profilactic, datorită
cazul administrării levofloxacin, sau antidepresive
favorizării speciilor de moxifloxacin, gatifloxacin); triciclice – risc de aritmii
streptococ parodonto- •eroziuni articulare (artropatie) la copii, prin prelungirea
protectoare; tendinite cu risc de rupere al tendonului intervalului QT.
ahilean la adulți.
• Fibre cu ofloxacin etc..
- sinteza acizilor nucleici

Alte medicamente care inhibă sinteza

acizilor nucleici
Fidaxomicina (antibiotic macrociclic) Rifampicina
• Mecanism de acţiune: • spectrul include
inhibă replicarea ADN Mycobacterium
bacterian prin locarea ADN- tuberculosis, dar și coci G+ și
girazei (topoizomeraza II) şi G- (Brucella spp.), bacili G-
topoizomeraza IV; (Legionella spp.), Chlamydia
• bactericid; spp., micobacterii atipice.
• Spectrul include Clostridium
difficile, fiind indicat doar în • tratată pe larg la
infecțiile cu acest tuberculostatice de primă
microorganism. linie.
- lanţul metabolic bacterian

Sulfamide, trimetoprim
Sulfonamide:
• administrare internă: Spectru
– absorbabile:
• G-: Proteus spp., Escherichia coli,
• durată de acțiune medie / scurtă:
Klebsiella pneumoniae, Shigella
sulfizoxazol, sulfametiazol, sulfametoxazol,
sulfadiazina, sulfofurazol, sulfacarbamida,
spp., Salmonella spp., Enterobacter
sulfizomidina, sulfametizol; spp., Vibrio cholerae etc.;
• durată de acțiune lungă: sulfametoxona, • coci G+: Streptococcus spp.,
sulfalen, sulfadoxina, sulfametoxidiazina; Staphylococcus spp., Nocardia spp.
– neabsorbabile: sulfasalazina, etc.;
ftalilsulfatiazol, succinilsulfotiazol; • Chlamydia spp.;
• administrare topică: mafenid, • Actinomyces spp.;
sulfadiazina (argentică), sulfacetamida. • protozoare: Plasmodium
falciparum,, Toxoplasma gondii;
• Pneumocystis carinii.
Trimetoprim.
Sulfamidele și trimetoprim sunt (fiecare în parte) bacteriostatice, dar combinarea
lor (de exemplu: trimetoprim + sulfometoxazol) realizează efect bactericid.
- lanţul metabolic bacterian

Sulfamide / trimetoprim
Farmacocinetică Indicații
• sulfamide absorbabile: Sulfamide
– trec prin meningele inflamat, placentă; • Sulfasalazina: colite ulcerative (boala
trec în lapte; se concentrează în salivă, Chron), arsuri;
bilă (circuit hepatoenterohepatic),
transpirație; • Ftalilsulfotiazol: dizenterie;
– metabolizare: hepatică – prin acetilare; • Mafenid: arsuri;
– eliminare: hepatică și biliară; • Sulfacetamida: infecții conjunctivale,
• sulfamide neabsorbabile: sulfasalazina rinite.
este 5 aminosalicilat și sulfapiridină
(efect antiinflamator, imunosupresiv); Trimetoprim (singur sau în combinație cu
sulfamide)
• trimetoprim: traversează barierele • infecții de tract urinar, prostatite;
fiziologice; se concentrează în secrețiile • infecții respiratorii (inclusiv cu
vaginale sau prostată, este metabolizat Pneumocystis carinii);
hepatic și eliminat biliar. • infecții gastrointestinale.
- lanţul metabolic bacterian

Sulfamide / trimetoprim
Efecte adverse
Contraindicații
sulfamide :
– gastrointestinal: grețuri, vărsături, diaree;
• sarcină, alăptare, copii
– reacții de hipersensibilizare: sub 2 ani;
• tip I: rash, febră, prurit, urticarie, angioedem, șoc anafilactic;
• tip III: sindrom Stevens-Johnson, artrită, febră, nefrită
intestițială;
• insuficiență renală;
– favorizarea depunerii de cristale în urină (uneori
nefrotoxice);
• trimetoprim: disincrazii
– anemie hemolitică – deficit de G6PDH; sangvine;
– hepatotoxicitate;
– reacții antivitamină K; • sulfamide: asociere cu
– agranulocitoză, trombocitopenie, anemie aplastică, reacții
leucemoide; anticoagulante,
– icter la nou-născut;
– fotosensibilizare; metotrexat, fenitoin.
– tulburări nervoase centrale, psihoze.

trimetoprim:
– gastrointestinal: grețuri, vărsături, diaree;
– deficit de acid folic;
– reacții de hipersensibilizare, tip I: rash;
 Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu
micobacterii (Mycobacterium tuberculosis)

Mediacția antituberculoasă
din “prima linie”: de “rezervă”:
– etionamidă;
– acid paraaminosalicilic (PAS);
– izoniazidă (hidrazida acidului – amikacina;
isonicotinic sau HIN); – capreomicina;
– rifampicină; – tetraciclinele;
– etambutol; – rifabutin;
– pirazinamidă; – rifapentine;
– streptomicina. – ciprofloxacin, ofloxacin,
levofloxacin;
– clofazimine;
– cicloserina.
 Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu micobacterii
Tuberculostatice, linia I (Mycobacterium tuberculosis)

Izoniazida (H / HIN / hidrazida acidului

nicotinic)
Mecanism de acțiune: inhibarea Efecte adverse
sintezei de acizi micolici. E activ • hepatotoxicitate: creșteri ale
pe germenii intracelulari și transaminazelor, dar uneori poate să apară
hepatită acută, potențial letală;
extracelulari (bactericid).
Farmacocinetică
• neuropatie periferică (prin deficit de
piridoxină = vitamina B6) și toxicitate
• absorbție intestinală bună;
• distribuție largă și rapidă în țesuturi și fluide, inclusiv lichid nervoasă centrală (insomnie, agitație
cefalorahidian, unde realizează concentrații între 20% și psihomotorie, convulsii, tulburări
100% față de cele sangvine; cognitive);
• este metabolizată la nivel hepatic, fiind inactivată prin • reacții de hipersensibilitate;
acetilare. Rapiditatea acetilării este determinată genetic, iar – tip I: rash, febră;
riscul de apariție al efectelor hepatotoxice e predominant la
– tip II (icter, hepatită colestatică, mialgii,
acetilatorii rapizi;
artralgii, reacții tip lupus);
• eliminare: renală.
Este inhibitor enzimatic (crește nivelul fenitoinului,
• tulburări digestive: grețuri, vărsături,
carbamazepinei, primidonei, fenobarbitalului) – trebuie dureri epigastrice;
reduse dozele celor menționate în caz de administrare • algoneurodistrofie, anemie hemolitică (în
concomitentă. caz de deficit de G6PDH).
HIN e un analog sintetic al piridoxinei; intoxicația
acută cu HIN beneficiază de terapie cu vitamina B6.
 Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu micobacterii
Tuberculostatice, linia I (Mycobacterium tuberculosis)

Rifampicina (R / RMP)
Mecanism de acțiune: - ARN-polimerazei ADN-
dependente.
Efecte adverse
Spetru: larg; include coci G+, G-, unii bG-, • colorare în oranje (roșu, brun) a fluidelor:
Chlamydia spp., Mycobacterium tuberculosis și salivă, lacrimi, transpirație, urină (inclusiv
micobacterii atipice, Legionella spp., Brucella spp.. a lentilelor de contact);
Farmacocinetică
• absorbție intestinală foarte bună (100%), dar inhibată
• hepatotoxicitate: creșteri ale
de prezența alimentelor; transaminazelor, colestază, hepatită
• distribuție: penetrare tisulară și intracelulară bună, acută;
nu și în lichid cefalorahidian, unde trece doar în caz • nefrită interstițială (cilindrurie,
de inflamație meningeală; proteinurie);
• se concentrează în bilă, fagocite, spută; • trombocitopenie, uneori cu purpură;
• legare puternică de proteinele serice; • reacții de hipersensibilizare (rash, reacție
• metabolizare: hepatică; vasomotorie, prurit, urticarie);
• eliminare: bilară;
• tulburări digestive: grețuri, vărsături,
• este inductor enzimatic puternic (reduce nivelul
dureri abdominale;
plasmatic de ketoconazol, ciclosporină, cloramfenicol;
crește eliminarea metadonei, anticoagulantelor orale, • meteorism, diaree;
anticonvulsivantelor contraceptivelor); ketoconazol • simptome asemănătore gripei (febră,
scade nivelul rifampicinei serice. frisoane, cefalee, oboseală, artralgie).

RMP e un derivat semisintetic al rifamicinei (produsă de Streptomyces mediterranei).


Tuberculostatice, linia I
Etambutol (E / EMB)
Mecanism de acțiune: inhibă formarea arabino-
galactanului din structura peretelui; astfel,
determină și creșterea penetrării ofloxacinei sau
rifampicinei în celulă.
Spectru: Mycobacterium tuberculosis și
micobacterii atipice; bacteriostatic; activitate pe
germeni extracelulari.
Farmacocinetică: absorbție: bună; distribuție
tisulară: bună (pulmon, lichid cefalorahidian – mai
ales în condițiile meningelor inflamate); eliminare
– urinară (80%), prin fecale (20%).
Efecte adverse:
– afectarea vederii, nevrită optică retrobulbară,
leziuni la nivelul retinei;
– rar: hipersensibilizare: rash cutanat.
Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu micobacterii
(Mycobacterium tuberculosis)
Pirazinamida (Z / PZA)
Asemănătoare structural nicotinamidei;
Mecanism de acțiune / farmacocinetică –
este un promedicament, care sub acțiunea
pirazinamidazei se transformă în acid
pirazinoic, care inhibă sintetaza acizilor grași;
adițional, are efect la nivel membranar și al
producerii de energie în celula bacteriană. E
bactericiă pe bacilii dormanzi, intrafagocitari.
Efete adverse:
– hepatotoxicitate;
– tulburări digestive: grețuri, vărsături, dureri
abdominale;
– hiperuricemie – rezultă contraindicația în
atacul acut de gută.
 Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu micobacterii
Tuberculostatice, linia II (Mycobacterium tuberculosis)

• rifamicine: rifabutin (mai puține • cicloserina (neurotoxică –

interacțiune față de rifampicină), convulsii);
colorației în oranj (roșu, maro) a
fluidelor; rifapentină; • fluoroquinolonele – bine
• etionamida – bacteriostatică pe tolerate, eficiente, dar
germenii intracelulari + rezervate cazurilor rezistente;
extracelulari; diseminare bună în
• capreomicină, viomicină –
SNC; ca efecte adverse, determină
iritații gastrice, afectare neurologică polipeptide; rezistență
(preventiv: vitamina B6), hepatică; încrucișată cu
• PAS (acid para-aminosalicilic) – aminoglicozidele
mecanism de acțiune și efecte (kanamicină, amikacină); sunt
adverse asemănătoare salicilaților; nefrotoxice și ototoxice.
 Medicaţia utilizată în terapia infecţiilor cu micobacterii
(Mycobacterium leprae)

Medicaţia utilizată în terapia leprei • dapsona – este o sulfonă

antiinflamatorie,
imunosupresivă, cu proprietăți
antibacteriene și antibiotice;
inhibă sinteza acidului
• dapson; acedapson (formă
dihidrofolic – competiție cu
depozit a dapson); PABA; indicații: lepră, malarie,
• thiambutosin (înrudit cu dermatită herpetiformă,
dapson); prevenția și terapia infecțiilor
• rifampicina; cu Toxoplasma gondii și
• clofazimine; Pneumocystis carinii. Efecte
adverse: methemoglobinemie,
• amithiozon; hemoliză, agranulocitoză;
• sulfametoxidiazină. • clofazimina: blochează
funcțiile ADN (utilizată doar în
lepră).
 Nitroimidazolii
Triclabendazol, Metronidazol, Tinidazol, Ornidazol, Seconidazol
Mecanism de acțiune
Sunt promedicamente, care prin reducerea de către
ferodoxina (prezentă în microorganismele
anaerobe) se transformă în compuși activi, care
reacționează cu diverse macromolecule din celulele
microorganismelor (ADN, proteine membranare)
anaerobe / protozoarelor, având efect “-cid”.
Metronidazol are şi efect anti-inflamator.
Spectru de activitate
• protozoare (Entamoeba histolitica – doar
trofozoiți), Trichomonas vaginalis, Giardia lamblia;
• bacili G- anaerobi: Bacteroides spp., Helicobacter
pylori;
• G+ anaerobi: Clostridium spp., Peptostreptococcus
spp.;
• Triclabendazol: doar helminţi.
Farmacocinetică
Absorbţia post-administrare internă este
rapidă.
Lagarea de proteinele plasmatice – slabă;
Distribuţia tisulară – largă: LCR, creier, bilă,
secreţii vaginale, seminale, abcese hepatice,
salivă (inclusiv în oase, lapte matern);
Metabolizare – hepatică;
Eliminare – renală.
Interacţiuni medicamentoase
Metronidazol – inhibitor enzimatic –
creşte efectul anticoagulantelor orale
coumarinice, toxicitatea sărurilor de litiu;
Fenitoin, fenobarbital – cresc eliminarea
metronidazol; cimetidina – scade
eliminarea metronidazol;
Efect disulfiram-like.
 Nitroimidazolii
Triclabendazol, Metronidazol, Tinidazol, Ornidazol, Seconidazol

Indicaţii Efecte adverse

• De elecţie pentru trichomoniaze, amibiază
(intestinală / extraintestinală);
• Giardioză;
• Infecţii cu anerobi, colita psudomembranoasă
cu Clostridium difficile, Fusobacterium spp.,
infecţii genitale (vaginite cu Gardenella spp.,
balanite etc.), profilaxia infecţiilor în chirurgia
abdominală – pre / postoperator.
• Gust metalic, glosită, candidoze, greţuri,
vărsături, cefalee;
• Colorarea urinii în galben-brun;
• Parestezii, nevrite periferice, ataxie,
tulburări mentale, convulsii, neuropatie
periferică;
• Pancreatite, leucopenie, carcinogeneză,
mutageneză.

Metronidazol, ornidazol – terapie pe cale Contraindicaţii

sistemică sau locală pentru boala paradontală,
parodontitele rapid progresive şi în cele
• Sarcină, alăptare, copii mici;
refractare, iar în combinaţie cu macrolidele / • Precauţii în insuficienţa
amoxicilină – tratamentul gingivitelor sau
parodontitelor ulcero-necrotice.
hepatică severă, boli ale
sângelui.
 Medicația antifungică
Clasificare
1. poliene: amfotericina B, natamicin, nistatin**,
candacidin**;
• * – administrare exclusiv
2. benzofuranoni: griseofulvin*; sistemică;
3. derivați azolici:
a. imidazoli: ketoconazol, miconazol,
• ** – administrare exclusiv
econazol,clotrimazol; isoconasol**; topică;
b. triazoli: fluconazol*, itraconazol*, voriconazol*;
bifonazol**, fenticonazol**, sertaconazol**, • cele nemarcate pot fi
flutrimazol*;
4. alilamine: terbinafine, naftifine**, butenafina;
administrate atât sistemic,
5. tiocarbamați: tolnaftat**; tolciclat**; cât şi topic.
6. echinocandine: caspofungină*, micafungină,
anidulafungină
7. alte structuri: flucitosin*; hidroxistilbamidină
isetionat*; ciclopiroxol-amina*; haloprogin**;
ciclopirox**; chlordantoine*, haloprogin**.
 Poliene
Amfothericina B, Natamicin, Nistatin**, Candacidin**;
Amfotericina B
Mecanism de acţiune Spectru: Candida albicans, Cryptococcus neoformans, Blastomyces dermatidis, Histoplasma capsulatum,
• legare de sterolii din Sporotrix schenckii, Coccidioides immitis, Paracoccioides brasiliensis, Aspergillus fumigatus, Penicillium
marneffrei;
membrana celulei
Farmacocinetică: Absorbţia redusă secundară administrării pe cale internă impune administrarea fie topică,
fungice → formare de fie injectabilă. Distribuţia: largă, dar nu sunt traversate barierele biologice (terapia infecţiilor fungice la
pori membranari → de la nivelul sistemului nervos central impune administrare intratecală; infecţiile sistemice impun
pierderea de către celula administrare i.v.);
fungică a conţinutului. Indicaţii:
Spectru sistemic: infecţii micotice sistemice, ameninţătoare de viaţă (meningite) - în general, în cazul pacienţilor cu
imunosupresie;
• forme filamentoase local: ulcere corneene şi keratite, artrite, candidurie;
Efecte adverse:
/ levuri (drojdii). - imediate (post administrare i.v.) – febră, frisoane, spasme musculare, greţuri, vărsături, cefalee,
hipotensiune;
Natamicina - tardive: hepatotoxicitate, nefrotoxicitate (acidoză tubulară renală, deficit sever de potasiu şi
magneziu), neurotoxicitate (convulsii, arahnoidită) secundar administrării intratecale, anemie.
Spectru: Candida spp., Aspergillus spp., Penicillium spp.,
Cephalosporium spp., Fusarium spp., dermatofiţi (specii Nistatin Candicidina
comune ce determină infecţii cutanate, ale părului sau
unghiilor precum Microsporum spp., Epidermophyton spp. – Spectru: îngust: Candida albicans, Cryptococcus neoformans,
Epidermophyton floccosum, Tricophyton spp. – Tricophyton Histoplasma capsulatum, Microsporum audouini, dermatofiţi Spectru: îngust: cu
rubrum, Tricophyton mentagrophytes varianta interdigitale) ; (Epidermophyton spp., Trichophyton spp.).
Indicaţii: Farmacocinetică: nu preyintă absorbţie post administrare precădere Candida
sistemic: infecţii micotice sistemice, ameninţătoare de viaţă locală sau internă, dacă este administrat intern se elimină albicans.
(meningite) - în general, în cazul pacienţilor cu nemodicicat în fecale.
imunosupresie; Indicaţii: infecţii ale pielii şi mucoaselor (vaginite, infecţii Indicaţii: topic
local: blefarite, conjunctivite, keratite;
Efecte adverse: reacţii alergice (rash, prurit, dispnee,
intestinale – administrare internă). (vulvovaginite).
Efecte adverse: hepatotoxicitate )impune strict adinistrarea
inflamarea gurii). topică sau pe cale internă pentru infecţiile digestive).
 Poliene
Amfothericina B, Natamicin, Nistatin**, Candacidin**;
Amfotericina B
Mecanism de acţiune Indicaţii:
• legare de sterolii din
membrana celulei sistemic: infecţii micotice sistemice, ameninţătoare de viaţă (meningite) -
fungice → formare de în general, în cazul pacienţilor cu imunosupresie;
pori membranari → local: ulcere corneene şi keratite, artrite, candidurie;
pierderea de către celula
fungică a conţinutului. Efecte adverse:
Spectru - imediate (post administrare i.v.) – febră, frisoane, spasme musculare,
greţuri, cefalee, hipotensiune;
• Candida spp. +
- tardive: hepatotoxicitate, nefrotoxicitate (acidoză tubulară renală,
altele. deficit sever de K+şi Mg2+), neurotoxicitate (convulsii, arahnoidită)
Natamicina secundar administrării intratecale, anemie.
Indicaţii: Nistatin
sistemic: infecţii micotice sistemice, Candicidina
Spectru: îngust: Candida albicans
ameninţătoare de viaţă (meningite) - în Farmacocinetică: nu prezintă absorbţie post Spectru: îngust: cu
general, în cazul pacienţilor cu administrare locală sau internă, dacă este precădere Candida
imunosupresie; administrat intern se elimină nemodificat în albicans.
local: blefarite, conjunctivite, keratite; fecale. Indicaţii: topic
Efecte adverse: reacţii alergice (rash, Indicaţii: infecţii ale pielii şi mucoaselor
(vulvovaginite).
prurit, dispnee, inflamarea gurii). (vaginite, infecţii intestinale – administrare
internă).
Nistatin Nistatin
 Benzfuranone
Griseofulvina
Mecanism de acţiune: legare de microtubulii fusului de Efecte adverse:
diviziune – blocare mitozelor celulei fungice
(blocarea polimerizării microtubulilor); • directe: cefalee, greţuri, vărsături, cefalee,
hepatotoxicitate, fotosensibilizare,
Spectru: îngust: Microsporum spp., Epidermophyton confuzie;
spp., Trichophyton spp.; rezistență prin absenţa • imunologice (rash, leucopenie);
sistemelor consumatoare de energie necesare
penetrării în celula fungică a griseofulvinei.
• teratogenicitate, carcinogeneză;
• efect disulfiram-like.
Indicaţii (administrare strict sistemică):
– infecţii ale părului (terapie cu durată relativ crescută,
de ordinul săptămânilor);
Interacţiuni:
– onicomicoze (terapie: 3-5 luni la mâni; 8-12 luni la - inductor enzimatic: scade eficienţa
picioare);
anticoagulantelor orrale coumarinice,
– infecţii cutanate (săptămâni).
contraceptivelor orale;
Farmacocinetică - barbituricele îi reduc efectul prin inducţie
Absorbția intestinală crește în prezența alimentelor grase. enzimatică.
 Griseofulvina
Griseofulvina

Mecanism de acţiune: legare de microtubulii

fusului de diviziune – blocare mitozelor
Efecte adverse:
celulei fungice (blocarea polimerizării • hepatotoxicitate, fotosensibilizare;
microtubulilor); • imunologice (rash, leucopenie);
Spectru: îngust: Microsporum spp.,
• teratogenicitate, carcinogeneză;
Epidermophyton spp., Trichophyton spp.. • efect disulfiram-like.

Indicaţii (administrare strict sistemică):

– infecţii ale părului, onicomicoze, infecţii Interacţiuni:
cutanate (durata de câteva săptămâni). - inductor enzimatic;
Farmacocinetică - barbituricele îi reduc efectul prin
Absorbția intestinală crește în prezența inducţie enzimatică.
alimentelor grase.
 Derivaţi azolici
imidazoli: ketoconazol, miconazol, triazoli: fluconazol*, itraconazol*, voriconazol*;
econazol,clotrimazol; isoconasol**; bifonazol**, fenticonazol**, sertaconazol**, flutrimazol*.

Mecanism de acţiune: inhibarea 14-α-sterol- Farmacocinetică

demetilazei → blocarea sintezei de ergosterol. • absorbție:
Sunt fungicide sau fungostatice, dependent de – ketoconazol: absorbție bună în mediu acid, redusă în
prezența antiacidelor;
doză. Rezistenţa implică mecanisme multiple.
– fluconazol: absorbție neinfluențată de alimente sau
antiacide;
Spectru: larg: – intraconazol: prezența alimentelor crește absorbția din
capsule; alimentele, antiacidele, inhibitorii secreției
• Candida spp. (C. albicans, C. tropicalis, C. gastrice scad absorbția soluțiilor.
glabrata, C. neoformans), Blastomyces • distribuție:
dermatidis, Histoplasma capsulatum, – traversează stratul cornean, persistând subcornean câteva
Coccidioides immitis, Pracoccioides brasiliensis, zile;
Malassezia (Microsporum) furfur, dermatofiți – nu traversează bariera hematoencefalică (nu ar avea
eficiență în caz de administrare sistemică în meningite
(Epidermophyton spp., Trichophyton spp.), fungice);
Corynebacterium minutissium; – concentrare în secreții vaginale;
• sensibilitate mai redusă: Aspergillus fumigatus, – distribuția triazolilor este largă (fluconazol are niveluri
Spirotrichum schenckii; crescute, inclusiv în lichidul cefalorahidian, salivă, spută,
secreții vaginale), dar intraconazol nu traversează bariera
• miconazole, econazole, clotrimazole → bacterii hemato-encefalică;
G+. • metabolizare hepatică;
• eliminare preponderent biliară, doar în mică parte
renală.
 Derivaţi azolici
imidazoli: ketoconazol, miconazol, triazoli: fluconazol*, itraconazol*, voriconazol*;
econazol,clotrimazol; isoconasol**; bifonazol**, fenticonazol**, sertaconazol**, flutrimazol*.

Indicații Efecte adverse

• ketoconazol, miconazol, econazol (topic sau sistemic): infecții
• creșteri ale transaminazelor, rar hepatotoxicitate;
sistemice, candidoze orofaringiene, sau gastrointestinale; infecții
cutanate (ketoconazol e eficient și în caz de dermatită seboreică, • tulburări digestive (grețuri, vărsături, dureri abdominale);
miconazol și econazol în caz de infecții cu G+); infecții ale părului și • reacții alergice;
mucoaselor.
• specifice:
• fluconazol (doar sistemic): meningite cu Coccidioides spp. (de
– ketoconazol: ginecomastie, impotență, tulburări menstruale
elecție), candidoze digestive și vaginale, profilaxia infecțiilor
fungice la pacienți cu imunosupresie; (este blocant al receptorilor androgenici);
• – miconazol (i.v.) – dureri anginoase, aritmii,
intraconazol (doar sistemic): de elecție în infecții cu dermatofiți,
trombocitopenie;
mai ales în onicomicoze; meningito criptococică, infecții cu
Aspergillus spp., Histoplasma spp., Blastomyce spp., Sporothrix – itraconazol: nevrite periferice.
spp.;
• variconazol – doar sistemic: esofagita candidiazică, aspergiloza cu Contraindicații
invazie pulmonară, infecții severe (cu Scedosporium apiospermum, - sarcină, alăptare, insuficiență hepatică.
Fusarium spp.);
• posoconazol – doar sistemic: candidoze, aspergiloze – cu
precădere la imunocompromiși;
Interacțiuni medicamentoase
• local-exclusiv: – ketoconazol: inhibitor enzimatic: creșterea nivelului seric
– clotrimazol: micoze epidermice, candidoze orofaringiene și vaginale; al anticoagulantelor orale, antidiabeticelor orale, a
– isoconazol: infecții vaginale și ale picioarelor; toxicității ciclosporinei, metotrexatului;
– butoconazol, terconazol: infecții fungice vaginale;
– rifampicina scade nivelul și eficiența ketoconazol;
– luliconazol, sulconazol, oxiconazol: tinea pedis, tinea crusis, tinea
corporis. – cimetidina și antiacidele scad absorbția ketoconazol.
 alilamine: terbinafine, naftifina**, butenafina;
Mecanism de acțiune
Inhibarea squalen-epoxidazei (imposibilitatea
sintezei ergosterolului – componentă esențială
a membranei celulei fungice);
Spectru
Activitate superioară pe dermatofiți,
dar relativ slabă pe Candida spp.
Farmacocinetică
Absorbție bună post-administrare pe cale internă; se
concentrează în piele, sebum, transpirație, unghii;
metabolizare hepatică, efect puternic al primului pasaj;
eliminare renală.
Indicații
• terbinafina (topic sau sistemic):
infecții cu dermatofiți, în particular
Pitytriasis versicolor, candidoze
cutanate;
• naftifina, butenafina – doar local
(tinea pedis, cruris, corporis).
Efecte adverse (terbinafină)
• Tulburări digestive, cefalee, rash;
• rar: hepatotoxicitate,
neutropenie severă, sindrom
Stevens-Johnson (hs III), necroză
toxică cutanată;
 terbinafine, naftifina**, butenafina;

Mecanism de acțiune
Inhibarea squalen-epoxidazei (imposibilitatea
sintezei ergosterolului – componentă esențială
a membranei celulei fungice);

Spectru
Activitate superioară pe
dermatofiți.
 Tiocarbamați
• tolnamat, tolcilat
Mecanism de acțiune: inhibarea squalen-epoxidazei
(imposibilitatea sintezei ergosterolului – componentă
esențială a membranei celulei fungice);
Spectru: dermatofiți, în particular Pitytriasis versicolor.
Indicații: – doar local (dermatofitoze cutanate, infecții
cu Pitytriasis versicolor).
Echinocandine
• Caspofungină, micafungină, anidulafungină
Mecanism de acțiune: inhibarea sintezei de β- 1,3 –D-glucan,
componentă esențială a peretelui celulei fungice);
Spectru: Candida spp. & Aspergillus spp..
Indicații: – candidoze cutaneomucoase (esofafiene, orofaringiene)
sau severe (septicemii, abcese intra-abdominale, peritonite),
aspergiloze.
Micafungina: profilaxia infecțiilor fungice la pacienți
imumocompromiși.
Hidroxistilbamidină isotionat
Mecanism de acțiune: inhibă multiplicarea celulară, prin
afectarea ADN extracelular și a lizozomilor;
Indicații:terapia blastomicozelor nonprogresive și a altor
micoze.
Flucitozina
Mecanism de acțiune: flucitozina este un promedicament care
în celula fungică se transformă în 5-fluorouracil, care are
activitate de antimetabolit.
Spectru: Cryptococcus neoformans, Candida spp., Aspergillus
spp., Clodosporium spp., Phialophora spp..
Farmacocinetică: absorbție bună post-administrare pe cale
internă; legare slabă de proteinele plasmatice; distribuție la
nivelul lichidului cefalorahidian; eliminare renală (80%
nemetbolizat).
Efecte adverse:
• severe: mielotoxicitate (anemie, trompocitopenie,
leucopenie) – relativ comune; insuficiență renală, stop
cardic și peidermoliză toxică necrotică;
• comune: tulburări digestive (grețuri, vărsături,
enterocolite), hepatotoxicitate (creșteri ale
transaminazeor și ale fosfatazei alcaline).
Ciclopirox
Mecanism de acțiune: chelarea ionilor polivalenți metalici (Al3+,
Fe3+), cu inhibarea creșterii celulare și a metabolismului;
Indicații: exclusiv topic – onicomicoze la pacienții cu
imunosupresie, mai ales cele cu Trichophyton rubrum.
Haloprogin
Mecanism de acțiune: necunoscut;
Indicații: exclusiv topic –Trichophyton spp., Ciclosporium spp..;
Efecte adverse: iritație locală.
5. Tiocarbamați: tolnamat, tolcilat
• Mecanism de acțiune: inhibarea squalen-epoxidazei (imposibilitatea
sintezei ergosterolului – componentă esențială a membranei celulei
fungice);

6. Echinocandine: caspofungină, micafungină, anidulafungină

Mecanism de acțiune: inhibarea sintezei de β- 1,3 –D-glucan, componentă
esențială a peretelui celulei fungice);
Spectru: Candida spp. & Aspergillus spp..

7. Alte structuri infecție cu Trycophyton spp.

Hidroxistilbamidină isotionat*
• Mecanism de acțiune: inhibă multiplicarea celulară, prin afectarea ADN
extracelular și a lizozomilor;
• Indicații: terapia blastomicozelor nonprogresive și a altor micoze.

Flucitozina*
• Mecanism de acțiune: flucitozina este un promedicament care în celula
fungică se transformă în 5-fluorouracil, care are activitate de antimetabolit.

Ciclopirox **
• Mecanism de acțiune: chelarea ionilor polivalenți metalici (Al 3+, Fe3+), cu
inhibarea creșterii celulare și a metabolismului.
aspergiloză
Inhibitori ai intrării virusului în celulă:
Medicația antivirală
1.1. inhibitori ai adsorbţiei şi penetrării în celulele susceptibile:
gamma-globulina;
amantadina, rimantadina (antigripale);
disoxaril (anti-polio);
1.2. inhibitori ai penetrării în celula gazdă - inhibitori ai fuziunii:
enfuvirtide, maraviroc (anti HIV);
docosanol (anti Herpes simplex);
chemochine reeptor-blocante: palivizumab (anti virus respirator sincițial).
2. Inhibitori ai sintezelor virale intracelulare:
A. inhibitori ai sintezelor proteice:
a. precoce, nestructurale: guanidină, hidroxibenzilbenzimidazol;
b. inhibitori de proteaze retrovirale: saquinavir, ritonavir, indinavir, nelfinavir, amprenavir, fosamprenavir, atazanavir, darunavir, lopinavir, tipranavir;
c. inhibarea sintezelor proteice tardive: fluorofenilalanina, puromicina, thiosemicarbazone, methisazona, 2-deoxi-2-glucoza;
B. inhibitori ai sintezelor de acizi nucleici:
– analogi nucleozidici:
inhibitori ai ARN-polimerazei virale / ADN-polimerazei virale:
sorivudine (anti Herpes simplex, anti varicelo-zosterian, anti virus Epstaein-Barr)
trifluridina (anti citomegalovirus), Bromvinildeoxiuridina;
ribavirin (antihepatită C) (antimetabolit nucleozidic) ;
inhibitori nucleozidici ai revers-transciptazei retrovirusurilor (NRTI): zidovudina (AZT), didanozina (ddI), zalcitabina (ddC), lamivudina (3TC), stavudina (d4T), abacavir (ABC), emtricitabine (FTC);
inhibitori nucleozidici ai transcipţiei inverse: derivatul dezoxiguanozinic entecavir anti virus hepatitic B, care are şi slabă acţiune antiHIV, de aceea se utilizează cu precădere în caz de coinfecţie HIV & virus hepatitic B;
– alţi analogi nucleozidici:
inhibitori de ADN polimerază:
aciclovir, valaciclovir, penciclovir, famciclovir, brivudina, vidarabina (anti Herpes simplex, anti varicelo-zosterian);
trifluridina, idoxuridina (anti Herpes simplex) ;
ganciclovir, valganciclovir (anti citomegalovirus) ;
cidofovir (anti citomegalovirus) ;
citarabina, 5-fluorouracil, 5-bromouracil;
telbivudină (antihepatită B) ;
– alţi inhibitori ai sintezelor de acid nucleic viral:
foscarnet (inhibior de ADN și ARN polimerază și de revers-transcriptază) (anti citomegalovirus);
interferoni (alfa, beta, gamma) (anti-hepatitice): IFN α-2a; IFNα-2b; IFNα-n3; PEG-IFNα-2a; PEG-IFNα-2b; IFNα-con-1; IFNβ-2a; IFNβ-2b; IFNγ-2b.
inhibitori nucleotidici (NNTRI) de revers-transcriptază: tenofovir, adefovir (anti hepatitice B) şi cidofovir (anti citomegalovirus, mai ales la cei cu HIV);
inhibitori nenucleozidici ai revers-transcriptazei retrovirusurilor: nevirapina, efavirenz, delavirdina, etravirina, rilpivirina, atevirdina, alfa-anilino-fenilacetamida;
– alţi inhibitori ai sintezelor acizilor nucleici: acidul fosfonacetic, azidotimidina.
3. Inhibitori ai asamblării componentelor virale şi ai eliberării virusului:
A. inhibitori de neuraminidază: zanamivir, oseltamivir, laninamivir, peramivir;
B. alţi inhibitori: 5-fluoro-2'-deoxiuridina, puromicina, rifampicina;
C. antagonişti ai receptorilor pentru chemokine;
D. anti-integraze: elvitegravir, dolutegravir, raltegravir;
F. Inhibitori ai proteazei NS3/4A a virusului hepatitic C: asunaprevir, boceprevir, faldaprevir, grazoprevir, paritaprevir, simeprevir, telaprevir;
E. Inhibitori ai proteinei NS5B a virusului hepatitic C: safosbuvir, daclatasvir (inhibă replicarea ARN), , elbasvir, ledipasvir, MK-3682, odalasvir, ombitasvir, ravidasvir, samatasvir, velpatasvir:
G. Inhibitori ai NS5B ARN polimerazei a virusului hepatitic C: asunaprevir, boceprevir faldaprevir, grazoprevir paritaprevir, simeprevir, telaprevir.
 Terapia medicamentoasă a infecţilor
gripale
A. inhibitori ai penetrării virale în celulă: amantadină, rimantadină.
• Acţionează prin inhibarea proteinei M 2 de pe capsida virală, cu
prevenirea penetrării materialului genetic viral în celula gazdă.
Amantadina creşte de asemenea eliberarea de dopamină în sistemul
nervos central, dar scade şi recaptarea acestui neuromediator
(acţiune antiParkinsoniană), fiind şi inhibitor al receptorilor NMDA.
Sunt active doar pe virusurile gripale tip A. Se indică în profilaxia şi
terapia infecţiilor cu virusul gripal A, iar amantadina şi în Parkinson.
B. Inhibitori ai eliberării (maturării) particulelor virale şi ai eliberării
virusului din celulă
• Inhibitori de neuraminidază: zanamivir (inhalator), oseltamivir
(intern), laninamivir (inhalator), peramivir (intravenos) acţionează
printr-un astfel de mecanism; sunt active pe virusurile gripale A şi B.
 Terapia medicamentoasă a infecțiilor
herpetice
Aciclovir, valaciclovir, penciclovir, famciclovir,
brivudina, vidarabina sunt inhibitori de ADN
polimerază, analogi nucleozidici. Mecanismul lor de
acțiune constă în inhibarea ADN-polimerazelor
virale, după penetrarea virusului în celula gazdă, cu
inhibarea sintezelor structurilor specific-virale. Unele
dintre acetsea sunt promedicamente, activate prin
fosforilare de către timidin-kinazele virale. Specttrul
de asctivitate include virusurile Herpes simplex-1,
Herpes simplex-2 și virusul varicelo-zosterian.
 HIV
Enfuvirtide, maraviroc sunt inhibitori ai penetrării în celula gazdă - inhibitori ai fuziunii. Enfuvirtide se leagă de
glicoproteina gp41. Maraviroc este un antagonist al receptorului pentru chemokina CCR5.
Zidovudina (AZT), didanozina (ddI), zalcitabina (ddC), lamivudina (3TC)r, stavudina (d4T), abacavir (ABC),
emtricitabine (FTC) sunt inhibitori nucleozidici ai revers-transciptazei retrovirusurilor (NRTI).
Tenofovir și adefovir sunt inhibitori nucleotidici (NNTRI) de revers-transcriptază. Inhibarea revers-transcriptazei
retrovirusurilor determină inhibarea ADN-polimerazelor, atât a celor ADN-dependente, cât și a celor ARN-
dependente: drept rezultat, apare imposibilitatea sintezei proteinelor virale. Prin același mecanism, este
inhibată și acțiunea anti-hepatită B. Se indică în infecțiile cu HIV-1 și hepatitele B forme cronice.
Nevirapina, efavirenz, delavirdina, etravirina, rilpivirina, atevirdina, alfa-anilino-fenilacetamida sunt inhibitori
nenucleozidici ai revers-transcriptazei retrovirusurilor (NNRTI). Spectru include doar HIV-1 (selectiv).
Saquinavir, ritonavir, indinavir, nelfinavir, amprenavir, fosamprenavir, atazanavir, darunavir, lopinavir, tipranavir
sunt inhibitori de proteaze retrovirale. Ca mecanism de acțiune, se leagă de protezelor (enzime ce
scindează proteinele în fragmente peptidice, în final rezultând proteinele structurale necesare maturării
virionului), rezultând producerea de virioni imaturi.
Elvitegravir, dolutegravir, raltegravir sunt medicamente din categoria anti-integrazelor (se leagă de aceste
enzime, care sunt necesare integrării materialului genetic în cromosomii umani, rezultând imposibilitatea
transferului fragmentului de acid nucleic, interferând cu legarea complexului de pre-integrare la ADN-ul
celulei gazdă, deci imposibilitatea integrării acidului nucleic viral în genomul uman și deci a replicării
virale). Au în spectru atât HIV-1, cât și HIV-2. Se recomandă în terapia infecției HIV la adult.
 Hepatite
Hepatita B
• Interferoni: PEG-IFNα-2a; IFNα-2b.
• Entecavir este un analog nucleoyidic al guanozinei care
inhibă cele trei funcţii ale polimerayei virusului hepatitei
B (de generare a bazei primerului, d transcripţie inversă,
de sinteyă a ADN-monocatenar de sens pozitiv). Se
utilizează în formele cronice de infecţie cu virus hepatitic
B.
• Lamivudina (3TC) este un inhibitor nucleozidic ai revers-
transciptazei retrovirusurilor (NRTI): , care inhibă deci şi
ADN polimeraza virusului hepatitic B, în plus faţă de
revers-trasncriptaza HIV. Este indicată la cei cu ciroză
hepatică secundară infecţiei cu virus hepatitic B, în
particular în caz de co-infecţie virus hepatitic B – HIV.
• Telbivudina este un inhibitor al ADN polimerazei
virusului hepatic B
• Adenofovir (POM-PMEA) şi tenofovir sunt inhibitori
nucleotidici (NNTRI) de revers-transcriptază, cu tropism
la nivelul limfocitelor umane.
Hepatita C
Interferonii: IFNα-2a; IFNα-2b; PEG-IFNα-2a; PEG-IFNα-2b;
• Ribavirina (analog nucleozidic, analog al guanozinei) –
reduce nivelul intracelular al GTP (guanozin-trifosfat) în
celula infectată viralsinteza de ARN și consecutiv de
proteine virale.
• Inhibitori ai proteazei NS3/4A (o serina protează, proteină
nestructurală) virusului hepatitic C: asunaprevir, boceprevir,
faldaprevir, grazoprevir, paritaprevir, simeprevir, telaprevir.
Se pot administra intern.
• Inhibitori ai proteinei NS5A a virusului hepatitic C:
daclatasvir , elbasvir, ledipasvir, MK-3682, odalasvir,
ombitasvir, ravidasvir, samatasvir, velpatasvir:
• inhibă replicarea ARN, prin acţiune la nivelul complexului de
replicare NS5A). Pot fi administrate intern. Efecte adverse:
anemie hemolitică.
• Inhibitori ai NS5B ARN polimerazei a virusului hepatitic C:
asunaprevir, boceprevir faldaprevir, grazoprevir,
paritaprevir, simeprevir, telaprevir, sofosbuvir (analog
nucleotidic de NS5B, inhibitor al polimerazei). Determină
oboseală, cefalee, greţuri, rash, fatigabilitate, mai rar
simptome asemănătoare gripei.
 Medicaţia antiparazitară
Tratamentul infecţiilor cu protozoare:
terapia amoebiazelor:
(antiprotozoarică, antihelmintică)
forme tisulare şi sistemice:
 alacaloizi din Ipecacuanha spp.: emetină (toxicitate crescută), dihidroemetină (mai puţin toxică);
 derivaţi aminoquinolinici: clorochina;
forme luminale:
 derivaţi de dicloroacetamidă: diloxanid-furoat )se utilizează împreună cu metronidazol = Entamizole®), clafamidă, teclozan, etofamidă;
 iodochinol (diiodohidroxiquinolina);
 antibiotice (paramomicina, tetraciclina, eritromicina)
Forme mixte (sistemice şi luminale)
 nitroimidazoli: metronidazol, tinidazol, ornidazol, secondizole;
 nitazoxanid (utilizat în giardioze, amibiaze)
 clorchinaldol, cliochinol, ciodohidroxichinolina;
Terapia pentru leishmanioză şi tripanosomiaze:
 derivaţi de nitroimidazoli: bennidazol;
 compuşi pe bază de antimoniu: stibogluconat de sodiu, meglumine antimoniate;
 derivaţi de nitrofuran: nifurtimox, nitrofural;
 compuşi pe bază de arseniu: melasoprol, acetarsol;
 alte structuri: pentamidina, suramina, eflornitina, miltefosin, paromomicina, amfotericin B, metronidazol, cicloguanil embonat, dehidroemetin-resinat, allopurinol singur sau în combinaţie cu stibogluconat de sodiu.
Malarie:
A. derivaţi quinolinici:
 4-aminochinoline: clorochina, hidroxiclorochina, amodiachina;
 8-aminochinoline: primaquina;
 chinoline-metanoli: chinina, chinidina, meflochina;
 bischinoline: pironaridina;

 fenantrilcarbinol: halofantrina; :
antifolaţi
 diaminopirimidine: pirimetamina;
 derivaţi de biguanidă: proguanil, cicloguanil;
 sulfamide: sulfadoxina, sulfalen, dapsonă;
quinone: Atovaquone;
A. antibiotice antibacteriene: tetraciclină, doxiciclină, minociclină;
B. sesquiterpene: compuşi din plante: artemisinin şi derivaţii artemether, artesunate. dihiro artemisinin, artemotil, artenimol;
C. derivaţi de fenantrilcarbinol: halofantrina;
D. derivaţi de amilalcooli: lumafantrina.
Infecţia cu Pneumocystis carinii: pentamidină, asocierea trimetoprim – sulfometoxazol )de primă linie, datorită toxicităţii scăzute, în condiţiile eficienţei crescute), atovaquone, trimetrevat;
Infecţia cu Toxoplasma gondii: de elecţie este pirimetamina cu sulfadiazină, iar în caz de alergie la sulfamide se utilizează pirimetamina clindamicină, spiramicină 9mai ales la gravide, în primul şi la începutul celui de al doilea trimestru de sarcină), azitromicină, trimetoprim cu
sulfometoxazol, pentamidină;
Infecţia cu Trichomonas spp. (Trichomonas vaginalis): nitroimidazoli – de elecţie este metronidazol, se mai utilizează tinidazol, ornidazol, secondizol;
Infecţia cu Tripanosoma spp. (Tripanosoma brucei, Tripanosoma cruzei):
 diamide aromatice: pentamidina, stilbamidin, propamidin;
 melarsaprol;
alte structuri: alfa-difluoro-metil-ornitina, nifurtimox, suramina;
 Medicaţia antiparazitară
(antiprotozoarică, antihelmintică)
II. Tratamentul infecţiilor cu helminţi:
terapia infecţiilor cu rematode:
 derivaţi quinolinici: praziquantel (de primă linie), oxamniquina;
 triclabendazol, bitionol, niradayol, stibofen;
terapia infecţiilor cu nematode:
 derivaţi benzimidazolici: albendazol, mebendazol, ciclobendazol, flubendazol, fenbendazol;
 derivaţi piperazinici: piperazină, dietilcarbazină;
 derivaţi tetrahidropirimidinic: pirantel, oxantel;
 derivaţi imidazotiazolici: levamisol;
 avermectine: ivermectina;
 alte structuri: pirvinium, befenium;
terapia infecţiilor cu cestode:
 derivaţi de acid salicilic: niclosamidă;
• alte structuri: desaspidină, diclorofen.
 Medicaţia antiparazitară
(antiprotozoarică, antihelmintică)
• II. Tratamentul infecţiilor cu helminţi:
terapia infecţiilor cu rematode:
 derivaţi quinolinici: praziquantel (de primă linie), oxamniquina;
 triclabendazol, bitionol, niradayol, stibofen;
terapia infecţiilor cu nematode:
 derivaţi benzimidazolici: albendazol, mebendazol, ciclobendazol, flubendazol, fenbendazol;
 derivaţi piperazinici: piperazină, dietilcarbazină;
 derivaţi tetrahidropirimidinic: pirantel, oxantel;
 derivaţi imidazotiazolici: levamisol;
 avermectine: ivermectina;
 alte structuri: pirvinium, befenium;
terapia infecţiilor cu cestode:
 derivaţi de acid salicilic: niclosamidă;
• alte structuri: desaspidină, diclorofen.
 Medicaţia antiparazitară
(antiprotozoarică, antihelmintică)
I. Tratamentul infecţiilor cu protozoare:
terapia amoebiazelor:
• antibiotice (paramomicina, tetraciclina, eritromicina)
• nitroimidazoli: metronidazol, tinidazol, ornidazol, secondizole;
• clorchinaldol;
Malarie:
• clorochina, hidroxiclorochina;
• sulfamide: sulfadoxina, sulfalen, dapsonă;
• antibiotice antibacteriene: tetraciclină, doxiciclină, minociclină;
Infecţia cu Pneumocystis carinii: asocierea trimetoprim – sulfometoxazol;
Infecţia cu Toxoplasma gondii: de elecţie este pirimetamina cu sulfadiazină, iar în caz de alergie la sulfamide se
utilizează pirimetamina clindamicină, spiramicină (mai ales la gravide, în primul şi la începutul celui de al
doilea trimestru de sarcină), azitromicină, trimetoprim cu sulfometoxazol, pentamidină;
Infecţia cu Trichomonas spp. (Trichomonas vaginalis): nitroimidazoli – de elecţie este metronidazol, se mai
utilizează tinidazol, ornidazol, secondizol;

II. Tratamentul infecţiilor cu helminţi:

terapia infecţiilor cu nematode: derivaţi benzimidazolici: albendazol, mebendazol, levamisol (este și
imunomodulator).
 Rezistența bacteriană la chimioterapicele
antibacteriene
naturală sau primară – datorată structurii bacteriei și anterioară oricărei
antibioterapii, de exemplu:
• rezistența banteriilor G- la vancomicină, cu excepția unor specii de
Neisseria spp., datorită faptului că în bacteriile G- nu există
subunitatea D-Ala-D-Ala a lanțului peptidicde stabilizare a rețelei de
peptidoglican; subunitatea D-Ala-D-Ala există la cele G+, ea
constituind locul de legare al glicopeptidelor);
• rezistența majorității bateriilor G- la benzilpenicilină;
• rezistența majorității bateriilor G+ la polimixine;
indusă sau secundară, apărută ca un mecanism de adaptare a tulpinii
bacteriene la antibioticele utilizate la un moment dat; utilizarea
nejudicioasă a antibioterapiei reprezintă un important factor în
generarea rezistenței.
 Rezistența bacteriană la chimioterapicele
antibacteriene
Sinteza de către bacterii a unor enzime capabile să
scindeze sau să inactiveze medicamentul antibacterian.
• producerea de betalactamaze explică rezistența la
peniciline, cefalosporine etc.; betalactamaze cu spectru
larg sunt capabile să scindeze inclusiv cefalosporine de
generație III și IV sau carbapeneme – faptul se explică prin
mutații punctiforme la nivel cromosomal, ex.: de gene
TEM-1 și SHV-1); sunt codificate de regulă plasmidic, dar
şi cromosomal; Enterobacter spp. produce betalactamaze
anti-imipenem, codificate fie plasmidic, fie cromosomal;
• rezistența la aminoglicozide prin intermediul unor enzime
capabile să acetileze sau să fosforileze antibioticul; astfel
de enzime sunt codificate, de regulă, la nivel plasmidic:
• N-acetiltransferaze bacteriene;
• O-nucleotidill-transferaze;
• O-fosfotransferaze;
• (Staphylococcus aureus – plasmidic);
bacteriile G+ sintetizează enzime capabile să acetileze
cloramfenicolul (acetiltransferaze);
• inactivarea prin metilaze a macrolidelor (plasmidic,
cromosomal) sau streptograminelor;
• inactivarea prin esteraze a macrolidelor (plasmidic);
Sinteza de către bacterii a unor ținte modificate, la nivelul
cărora acțiunea medicamentului antibacterian este
imposibilă.
• modificarea PBP explică rezistența a din ce în ce mai multe tulpini de
Streptococcus pneumoniae la betalactamice; faptul se explică prin transferul
de plasmide de la streptococii orali din specia Streptococcus viridans;
•PBP2a – rezistență ridicată la piperacilină;
•PBP2a – rezistență ridicată la ceftriaxonă;
• formarea unei bariere ce previne accesul la PBP a penicilinelor (la G-);
• modificări la nivelul subunității 30S a ribozomului bacterian explică
rezistența la aminoglicozide;
• modificări la nivelul subunității 50S a ribozomului bacterian explică
rezistența la macrolide (plasmidic);
• modificări ale DHF explică rezistența la trimetoprim; în mod normal, DHF
bacteriană are o sensibilitate de 500 X > la trimetoprim vs. DHF uman[ (ex.:
Proteus spp., Streptococcus spp., Staphylococcus spp. – plasmidic,
cromosomal) cu o sensibilitate de doar 2 ori V vs. DHF umană;
• modificări la nivelul ADN-girazei explică rezistența la fluoroquinolone;
• modificări la nivelul isoleucil-ARNt-sintetazei explică rezistența la mupirocin
(Staphylococcus aureus – plasmidic, cromosomal);
• modificări la nivelul factorului de elongare explică rezistența la acid fusidic
• modificări la nivelul țintei explică rezistența la glicopeptide a Enterococcus
spp. și Lactobacilllus spp.;
• modificări la nivelul ARN-polimerazei ADN-dependente explică rezistența la
rifampicină a unor tulpini de Strptococcus spp., Staphylococcus spp. –
cromosomal);
 Rezistența bacteriană la chimioterapicele
antibacteriene
Modificarea permeabilității bacteriene pentru unele
chimioterapice, cu imposibilitatea pătrunderii în celulă a
acestora:
• bacteriile G-, în particular Neisseria
gonorrhoeae, Pseudomonas
aeruginosa, Serratia spp., Klebsiella
spp., devenită rezistentă la peniciline;
• bacteriile G+, în particular
Streptococcus pneumoniae devenit
rezistentă la aminoglicozide;
• Pseudomonas cepacia – rezistență la
flouroquinolone şi trimetorpim
(modificări la nivelul genelor ce codifică
proteine de la nivelul membranei
externe);
• rezistența la oxazolindinone;
• rezistența la peniciline la G+.
Mecanismul de pompă:
• tetraciclina, doxiciclina, minociclina –
sunt eliminate din celulele unor tulpini
din bacterii precum Strtaphylococcus
aureus, Streptococcus pneumonniae,
Bacteroides spp., Neisseria gonorrhoeae,
Mycoplasma spp., Ureaplasma spp.
(codificare plasmidică);
• bacteriile G+, în particular tulpini
Staphylococcus aureus a devenit rezistent
la flouroquinolone (prin mecanism de
eflux, codificare cromosomală);
• Escherichia coli – rezistenţă la
aminoglicozide (kanamicină, neomicină)
prin mecanism de eflux.
 Rezistența bacteriană la chimioterapicele
antibacteriene

• Utilizarea în creșterea animalelor

• Apariția unor căi metabolice
alternative la nivel
bacterian: rezistență la
sulfamide prin posibilitatea
preluării acidului folic din
mediu;
a AGP (antimicrobial growth
promoters) explică rezistența
dobândită (de exemplu,
utilizarea glicopeptidului
avoparcină ca factor de creștere
la animale, explică rezistența la
vancomicină). Primul AGP utilizat
a fost clortetraciclina, un
antimicrobial la care s-a observat
accidental efectul de stimulare a
creșterii puilor.