FARMACOLOGIA GENERALĂ

1.ABSORBȚIA MEDICAMENTELOR
▪ Definiție: Trecerea medicamentelor din mediul
extern în mediul intern, în urma administrării lor
pe căi naturale sau artificiale.

▪ Pentru ca un medicament să-și exercite efectul, el

trebuie mai întâi să se absoarbă.

▪ Excepție fac unele medicamente precum

anestezicele locale;
Mecanismele absorbției
▪ 1. Difuzia simplă
▪ 2. Difuzia facilitată
▪ 3. Filtrarea/ultrafiltrarea
▪ 4. Transportul prin ioni pereche
▪ 5. Transportul activ
▪ 6. Pinocitoza
▪ 1. Difuzia pasivă (simplă)
▪ Cele mai multe medicamente sunt absorbite prin acest
mecanism.
▪ Principalele caracteristici ale acestui proces sunt:
▪ Existenţa a două compartimente cu concentraţii diferite de
medicament, separate de o membrană.
▪ Din compartimentul care conţine o soluţie mai concentrată,
particulele medicamentului traversează membrana înspre
compartimentul cu concentrație mai scăzută, până când se
stabileşte un echilibru.
▪ Acest tip de absorbţie a medicamentelor se realizează datorită
gradientului (diferenței) de concentrație ale celor două medii.
▪ Membrana celulei are o organizare foarte complexă.
▪ Ea este compusă în principal dintr-un un bistrat fosfolipidic.
▪ În consecinţă, compuşii lipidici vor fi mai bine absorbiţi decât
substanţele solubile în apă (hidrosolubile).
▪ Cu toate acestea, o anumită hidrosolubilitate este necesară,
din moment ce medicamentele trebuie să fie solubilizate
înainte de absorbţia lor.
▪ Raportul dintre liposolubilitatea și hidrosolubilitatea
medicamentului este denumit "coeficient de partiţie".
▪ Există o relaţie directă între magnitudinea "coeficientului de
partiţie" şi viteza de absorbţie.
▪ În afară de bistratul fosfolipidic, membrana celulară conține
proteine (fibrilare sau globulare, sferice), care formează
canale (sau pori) și care permit trecerea apei şi a ionilor.
▪ Canalele de apă sunt denumite aquaporine.
▪ Absorbţia este condiţionată de asemenea de gradul de
ionizare a compusului.
▪ Când medicamentul este neionizat, viteza şi cantitatea de
substanţă absorbită sunt mult mai mari decât în cazul formei
ionizate.
▪ Gradul de ionizare al medicamentului depinde, la rândul său,
de pH-ul din mediu şi de constanta de disociere (pKa) a
medicamentului.
▪ Relaţia dintre pH-ul şi pKa este descrisă de ecuaţia lui
Henderson şi Hasselbach:
▪ Log [AH]/[A-] = pKa – pH, unde A semnifica un medicament
acid;
▪ Log [BH]/[B+] = pKa – pH, unde B semnifica un medicament
bazic;
▪ Prin transformare în log zecimali rezultă:
▪ [A-]/[AH]= 10 pKa – pH
▪ [B]/[BH+] = 10 pKa – pH
▪ Unde:
▪ [AH] = log concentraţie moleculară de medicament neionizat
▪ [A -] = log concentraţie moleculară de medicament ionizat
▪ [BH +] = log concentraţie moleculară de medicament ionizat
▪ [B] = log concentraţie moleculară de medicament neionizat
▪ 2. Filtrarea
▪ Este o difuzie pasivă, accelerată de acţiunea presiunii
hidrostatice.
▪ Cel mai cunoscut exemplu este filtrarea glomerulară.
▪ 3. Difuzia facilitată
▪ Este o formă de difuzie care se realizează cu o viteză mai
mare decât difuzia pasivă.
▪ Ea este realizată datorită faptului că substanţa este legată de o
proteină de transport numită transportor sau cărăuș, care
formează un complex și care este transportat mai apoi prin
membrană.
▪ Exemple de difuzie facilitată sunt: absorbţia glucozei din
intestin, schimbarea ionilor de sodiu cu cei de calciu în
cardiomiocite.
▪ 4. Transportul activ
▪ Principalele sale caracteristici sunt:
▪ a). este realizat împotriva gradientului de concentraţie ;
▪ b). este energodependent, adică necesită energie pentru
realizarea lui, principala sursă de energie fiind A.T.P.;
▪ c). A.T.P. rezultă sub acţiunea unor ATP-aze ;
▪ d). în cele mai multe cazuri, sub influenţa ATP-azelor, ionii
intracelulari sunt pompați înafara celulei.
▪ Prin urmare, aceste enzime sunt denumite pompe ionice.
▪ Exemple de pompe ionice: pompa de sodiu, pompa de
hidrogen, pompa de calciu.
▪ 5. Pinocitoza sau endocitoza
▪ Prin acest proces se realizează absorbţia macromoleculelor.
▪ Când prin acest mecanism sunt absorbiți compuşi solizi cum
ar fi bacteriile şi alte microorganisme atunci vorbim de
fagocitoză.
▪ Celula eliberează o veziculă care incorporează compusul.

▪ Apoi, vezicula împreună cu compusul respectiv este preluată

de către celulă și internalizată.

▪ Mai târziu, macromolecula este metabolizată de către

enzimele lizozomale.

▪ În unele cazuri, veziculele sunt transportate prin celule și

astfel ajung la nivelul vaselor de sânge, situate în apropierea
membranei latero-bazale.
▪ Acest fenomen este numit transcitoză.
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

▪ Principalele tipuri de absorbție (sediile anatomice

aleabsorbției) sunt următoarele:
▪ 1). Absorbția digestivă:
▪ Absorbția din cavitatea bucală
▪ Absorbția din stomac
▪ Absorbția din intestinul subțire
▪ Absorbția din intestinul gros (inclusiv absorbția rectală)
• 2). Absorbția pulmonară.
• 3). Absorbția cutanată /transcutană.
• 4). Absorbția la nivelul seroaselor.
• 5). Absorbția la nivelul mucoaselor – altele decât cea a
tubului digestiv – oculară, rinofaringiană, vaginală, vezica
urinară.
• 6). Absorbția parenterală – absorbtia medicamentelor
administrate în afara tubului digestiv (para = pe lângă și
enteron = intestin).
• Administrarea parenterală: administrarea medicamentelor
pe cale injectabilă.
▪ Principalele tipuri de injecții sunt:
▪ Inj. subcutanată (s.c.),
▪ Inj. intramusculară (i.m.) și
▪ Inj. intravenoasă (i.v.).
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

▪ Căile de administrare ale medicamentelor

▪ I. Naturale: pe cale orală sau per os (p.o.), intrarectală,
intravaginală;
▪ II. Artificiale: injecțiile s.c., i.m., i.v., intraarteriale,
intraosoase, intrarahidiene;

▪ 2.TRANSPORTUL MEDICAMENTELOR
▪ Se realizează prin sânge pentru majoritatea
medicamentelor;
▪ Unele substanțe – uleiul de parafină – se absorb prin
vasele limfatice de la nivelul intestinului. În final, și
acestea vor ajunge în sânge;
▪ Medicamentele circulă în sânge sub două forme (fracții):

▪ 1). forma liberă – singura activă farmacodinamic, are

acces la nivelul receptorilor ;
▪ 2). forma legată – inactivă, cu rol de depozit.

▪ Majoritatea medicamentelor se leagă de albuminele

plasmatice.

▪ Unele se leagă de globulinele plasmatice.

• Când nivelul formei libere este în exces, o parte din
moleculele medicamentului se leagă de proteinele
plasmatice.
• Legarea cu proteinele plasmatice este nespecifică şi
reversibilă.
• Legarea se realizează prin legături ionice, legături sau punți
de hidrogen și forțe Van der Waals.
• Legarea este realizată într-o măsură mai redusă de către
hematii.
• Un exemplu de acest ultim tip de legătură este acela al
medicamentelor antimalarice.
• Majoritatea moleculelor se leagă de proteinele plasmatice.
• Cea mai importantă proteină plasmatică de care se leagă
medicamentele este albumina serică.
• Aceasta reprezintă aproximativ 50% din totalul de conţinut
proteic din plasmă.
• Ea are o puternică sarcină electronegativă.
• Cu toate acestea, de albumina serică se leagă nu numai
medicamente încărcate electropozitiv (cationi), ci şi
medicamente încărcate electronegativ şi chiar forme
neionizate ale medicamentelor.
• Exemple de medicamente transportate de albumina serică
sunt: fenilbutazona, fenitoina, anticoagulantele orale.
▪ Alte medicamente importante sunt transportate de diferitele
tipuri de globuline.
• Astfel, fierul este transportat de către transferină,
cobalamina (vitamina B12) de către transcobalamină, cuprul
de către ceruloplasmina, hormonii glucocorticorticosteroizi de
către transcortină.
• Există două mărimi care caracterizează legătura
medicamentelor cu proteinele plasmatice:
• 1). constanta de afinitate sau inversul ei constanta de
disociere (pKa) şi
• 2). capacitate de legare, care este exprimată prin procentul de
medicamente legat de proteine.
• Aceste două mărimi nu sunt corelate foarte exact.
• Un medicament care are o afinitate mai mare pentru proteine
decât alt medicament îl poate deplasa de pe proteinele
plasmatice pe acesta din urmă.
• De exemplu: fenilbutazona (antiinflamator nesteroidian)
poate deplasa warfarina (anticoagulant oral) de pe proteinele
plasmatice, crescând astfel fracția liberă a acestuia din urmă.
• Consecutiv, crește riscul de producere a unor sângerări.
• În mod similar, fenilbutazona deplasează fenitoina
(antiepileptic) de pe proteinele plasmatice, creşte forma
liberă a fenitoinei și implicit toxicitatea ei.
• Un alt exemplu este cel al bilirubinei, care poate fi deplasată
de pe proteine de către sulfamide.
• Prin urmare, cantitatea de bilirubină liberă creşte.
• Bilirubina în exces este preluată de către neuronii nou-
născutului, deteminând distrugerea lor.
• Între fracția liberă și fracția legată există un echilibru
permanent;
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

▪ 3.DISTRIBUȚIA MEDICAMENTELOR
▪ Medicamentele se distribuie fie uniform – ocupând întreg
spațiul hidric al organismului (spațiul intracelular +
spațiul extracelular), fie neuniform, ocupând
preponderent anumite spații;
▪ Spațiul hidric :
▪ 1). spațiul intracelular (i.c.) și 2. spațiul extracelular (e.c.).
Acesta din urmă se împarte în:
▪ a). compartimentul intravascular (plasmatic) și
▪ b). compartimentul extravascular (interstițial) ;
▪ Unele medicamente se distribuie strict intravascular:
heparina, manitolul, dextranii.
▪ Majoritatea se distribuie în spațiul interstițial și
acționează la nivelul receptorilor prezenți pe
suprafața celulară.
▪ Unele se distribuie în apa intracelulară: hormonii
corticosteroizi, vitamina D, hormonii tiroidieni.
▪ Alte medicamente se distribuie preferențial în anumite
organe:
▪ Diureticele tiazidice în rinichi,
▪ Tetraclorura de carbon în ficat,
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

▪ Fierul în sistemul reticulo-histiocitar,

▪ Calciul și fosforul în țesutul osos.
▪ Distribuția medicamentelor în organe este inegală.
▪ Majoritatea se distribuie în ficat (sediul metabolizării) și
în rinichi (sediul excreției);
▪ Există unele regiuni (sanctuare) unde medicamentele
pătrund foarte greu: creierul (bariera H-E), ochiul și
testicolul.
▪ Medicamentele pătrund greu și la nivelul oaselor.
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

▪ METABOLIZAREA MEDICAMENTELOR

▪ Metabolizarea se mai numește biotransformare.

▪ Majoritatea medicamentelor suferă procesul de
metabolizare;
▪ Există medicamente care se elimină nemetabolizate:
▪ 1). Anestezicele generale inhalatorii se elimină pe cale
pulmonară nemetabolizate;
▪ 2). Antibioticele aminoglicozidice se elimină pe cale
renală nemetabolizate;
▪ În esență, prin metabolizare, medicamentele se
transformă dintr-o formă liposolubilă într-o formă
hidrosolubilă, care se elimină cu ușurință pe cale renală;
▪ Prin metabolizare medicamentele pot urma 3 posibilități:
▪ 1). Inactivarea sau detoxifierea, totală sau parțială:
morfina, barbituricele, benzodiazepinele,
acetilcolina, procaina;
▪ 2. Activarea: în urma metabolizării, medicamentul devine
activ: imipramina, antidepresiv triciclic, prin
metabolizare se transformă în dezipramină = metabolitul
responsabil de efectul antidepresiv;
▪ 3. Toxificarea medicamentelor/substanțelor: parationul,
insecticid organofosforic. Prin metabolizare dă naștere la
paraoxon, compus extrem de toxic;
▪ Metabolizarea are loc în mai multe organe:
▪ Ficatul
▪ Mucoasa intestinală;
▪ Țesutul nervos;
▪ Rinichi;
▪ Corticosuprarenală;
▪ Plasmă;
▪ * Sediul principal al metabolizării este însă FICATUL;
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

▪ 1. Microsomii hepatici – metabolizarea

microsomală – majoritatea medicamentelor;

▪ 2. Mitocondriile – pe membrana externă există o

enzimă, monoaminooxidaza (M.A.O.); produce
dezaminarea oxidativă a catecolaminelor și a
serotoninei;

▪ 3. Citosolul – alcoolul se metabolizează sub

acțiunea alcool-dehidrogenazei, enzimă
citosolică;
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

▪ Metabolizarea medicamentelor se produce în două etape

(faze):
▪ Faza I – sunt introduse unele grupări polare (–OH,
▪ -SH, CH3-, -NH2), care cresc hidosolubilitatea
medicamentului; oxidarea, hidroxilarea,
dezalchilarea, dezaminarea;
▪ Faza a II-a – molecula de medicament astfel modificata se
combină cu compuși endogeni precum acidul
glucuronic, glicina, acidul sulfuric, metil, care cresc și
mai mult hidrosolubilitatea.
▪ Compușii rezultați vor fi eliminați ușor pe cale renală;
▪ Există și excepții
▪ 1. Adrenalina sub acțiunea C.O.M.T. (catecol O-metil
transferaza) fixeaxă o grupare metil (CH3-);
▪ Rezultă metanefrină = compus suficient de hidosolubil.
▪ Metanefrina nu mai parcurge faza a-II-a, de
glucuronoconjugare.

▪ 2. Cloramfenicolul și lorazepamul nu mai parcurg faza

I-a, ci se conjugă direct cu acidul glucuronic și se elimină
pe cale renală.
▪ Cloramfenicolul și lorazepamul nu parcurg și faza I-a a
metabolizării.
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

▪ METABOLIZAREA MICROSOMALĂ
▪ Microsomii hepatici sunt formațiuni care rezultă
în urma ultracentrifugării REN.

▪ Enzimele responsabile de metabolizarea

medicamentelor se găsesc în membrana
lipofilică a R.E.N. = reticulul endoplasmatic neted;
▪ Când aceste membrane lamelare sunt izolate, prin
omogenizarea și fragmentarea celulelor
(ultracentrifugarea) ele se reformează, dând naștere la
MICROSOMI.

▪ Particulele care rezultă din ultracentrifugarea R.E.R. =

reticulul endoplasmatic rugos se numesc RIBOSOMI și
participă la sinteza proteică.

▪ Microsomii conțin enzime responsabile de

metabolizarea oxidativă a medicamentelor.
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

SISTEMUL OXIDAZELOR MIXTE

(OXIDAZE CU FUNCȚII MIXTE / MONOXIGENAZE)

▪ Activitatea acestor enzime necesită prezența N.A.D.P.H. și

a oxigenului molecular (O2).

▪ Într-o reacție tipică de oxidare, o moleculă de O2 este

consumată (redusă) pe o moleculă de substrat
(medicament).

▪ Un atom de O se regăsește în produsul final (metabolit),

iar celălalt într-o moleculă de H2O.
▪ În procesul de reducere-oxidativă, 2 enzime microsomale
joacă un rol esențial: 1. NADPH – citocrom- P-450 –
reductaza și 2. citocromul P-450 (o hemoproteină);

▪ Citocromul P-450 se găsește sub mai multe forme

(izoenzime, o familie de izoenzime).
▪ Variabilitatea ei este condiționată de administrarea
repetată a unor medicamente sau alți compuși exogeni;

▪ Numele citocromului P-450 (CYP sau P-450) derivă din

proprietățile spectro-fotometrice ale acestei
hemoproteine.
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

▪ În forma redusă (feroasă, Fe2+) se combină cu CO

(monoxidul de carbon) și dă naștere la un complex care
absoarbe maximal lumina la o lungime de undă de 450 nm;

▪ Oxidarea microsomală hepatică necesită participarea

câtorva elemente, amintite deja, astfel:
▪ 1.Citocromul-P-450;
▪ 2.NADPH-citocrom-p-450-reductaza (flavoprotein-
reductază);
▪ 3.NADPH;
▪ 4.Oxigenul molecular (O2);
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

• Metabolizarea (faza I) parcurge următoarele 4 etape:

• Medicamentul (R-H, medicamentul nativ) se combină cu
P-450 – Fe3+ (forma oxidată) și rezultă un complex binar:
RH-P-450 – Fe3+;
• NADPH donează un electron (e-) flavoprotein-
reductazei, care, în schimb, reduce complexul RH-P-450
– Fe3+ cu apariția RH-P-450 – Fe2+ (forma redusă);
• În această etapă NADPH introduce un al doilea electron,
prin intermediul aceleiași flavoprotein-reductaze, care
servește la reducerea oxigenului molecular (O2), pentru a
forma un alt complex – substrat (medicament, RH) – P-
450 – oxigen activat (RH – P-450-Fe3+ - O2 =);
• Acest complex transferă oxigenul activat pe substratul
medicament pentru ca în final să rezulte medicamentul
oxidat: R-OH.
• În etapa sau faza a II-a, medicamentul sau metabolitul
care rezultă din faza I suferă un proces de conjugare cu
compuși endogeni.
• În final, rezultă conjugați inactivi, cu polaritate crescută,
care le favorizează excreția.
• Exemple de reacții de conjugare:
• Glucurono-conjugarea (UDP-acidul glucuronic);
• Glutation-conjugarea (glutationul);
• Sulfo-conjugarea (acidul sulfuric);
▪ Procesul de conjugare necesită prezența unor enzime de
transfer (transferaze), localizate în microsomi sau citosol;
▪ Compușii endogeni care participă la reacțiile de conjugare
provin din dietă.
▪ Deci, alimentația joacă un rol însemnat în metabolizarea
medicamentelor.
▪ Nu toate reacțiile de conjugare conduc la o detoxifiere reală
a medicamentelor.
▪ Date recente arată că glucuronoconjugarea unor A.I.N.S. și
N-acetilarea izoniazidei conduc la apariția unor specii
reactive – responsabile de hepatotoxicitatea acestor
medicamente.
 FARMACOLOGIE GENERALĂ

▪ Exemple de reacții ale fazei I

▪ A). Reacții de oxidare
▪ 1.Hidroxilarea aromatică: propranolol, fenobarbital,
fenitoină, warfarină;
• 2.Hidroxilarea alifatică: amobarbital, pentobarbital,
ibuprofen, fenilbutazonă, digitoxină, meprobamat;
• 3.Dezalchilarea oxidativă
• a). N-dezalchilare: morfină, etilmorfină, cafeină,
teofilină;
• b). O-dezalchilare: codeina;
• c). S-dezalchilare: 6-metiltiopurina;
• 4.N-oxidarea: anilina, paracetamol, nicotina;
• 5.S-oxidarea: tioridazina, cimetidina, clorpromazina;
• 6.Dezaminarea : paracetamol, amfetamină;
• 7.Desulfurarea: tiopentalul;
• Toate aceste reacții sunt dependente de citocromul P-
450.
• Există unele reacții de oxidare, independente de
citocromul P-450.
• 1). Dehidrogenări: etanolul;
• 2). Oxidări aminice: adrenalina, feniletilamine;
▪ B). R. de reducere: nitrobenzen, cloramfenicol,
clonazepam, dantrolen, metadona, naloxona.
▪ C). R. de hidroliza:
▪ Esteri: procaina, succinilcolina, aspirina, clofibrat,
metilfenidat.
▪ Amide: procainamida, lidocaina, indometacin.
Exemple de reacții ale fazei a-II-a
▪ A). Glucurono-conjugare: acidul glucuronic –
UDP; morfina, paracetamolul, diazepam,
digitoxină, digoxină etc.;
▪ B). Glutation-conjugare: glutation (GSH);
paracetamol, acid etacrinic;
▪ C). Glicino-conjugare: glicina; acid salicilic, acid
benzoic, acid nicotinic, acid colic și acid
dezoxicolic;
▪ D). Sulfo-conjugare: fosfo-adenozin-sulfat;
anilina, paracetamol, estrona;

▪ Alte reacții ale fazei a-II-a:

▪ 1). Acetilare: Acetil-CoA, sulfamide, izoniazidă,
dapsona, mescalina;
▪ 2). Metilare: S-adenozil-metionina; dopamina,
adrenalina, histamina etc.;
1.Inducția enzimatică
Unele medicamente, prin administrare repetată au un efect
inductor asupra P450 (creșterea sintezei/scăderea
metabolizării sale);
Prin inducție enzimatică scade efectul farmacologic al
medicamentului respectiv sau a altui medicament co-
administrat;
Uneori, poate să apară o toxicitate crescută a medicamentelor
(inducția conduce la o metabolizare accentuată și apariția
de metaboliți activi în exces);Inducția enzimatică
determină apariția unor izoenzime ale P450, diferite prin
proprietățile spectrale şi specificitate de substrat etc.;
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

• Izoenzime induse de medicamente:

• 1.CYP2B1 – indusă de fenobarbital;
• 2.CYP1A1 – indusă de benzpiren;
• 3.CYP3A – indusă de glucocorticoizi, macrolide,
antiepileptice și steroizi;
• 4.CYP2E1 – indusă de alcool și izoniazidă. Această
izoenzimă oxidează alcoolul și activează nitrozaminele –
substanțe cancerigene;
• 5.CYP4A – indusă de clofibrat (scade V.L.D.L.). Această
izoenzimă participă la hidroxilarea unor acizi grași,
prostaglandine și leucotriene;
• Exemple
• Carbamazepina: carbamazepina, clonazepam,
itraconazol.
• Fenobarbitalul: barbiturice, cloramfenicol,
anticoagulante cumarinice, digitoxina, fenitoina,
fenilbutazona, chinina, testosteron, estradiol,
itraconazol, cortizon, desmetilimipramina etc.
• Fenitoina: cortizonul, dexametazona, digitoxina,
teofilina.
• Rifampicina: anticoagulante cumarinice, digitoxina,
metadona, glucocorticoizi, metoprolol, contraceptive
orale, propranolol, itraconazol etc.

• 2.Inhibiția enzimatică
• Unele medicamente inhibă citocromul P450;
• Ketoconazolul și cimetidina se leagă puternic de fierul
hem din structura P450 și scad marcat metabolizarea
testosteronului.
▪ Exemple
▪ Cimetidina - diazepam, warfarina, clordiazepoxid etc.
▪ Disulfiram - etanol, fenitoina,warfarina;
▪ Ketoconazol - astemizol, terfenadina, ciclosporina;
▪ Sucul de grapefruit – conține unele substanțe care inhibă
CYP3A4 și implicit metabolizarea unor medicamente:
alprazolam, atorvastatina, cisaprida, ciclosporina,
midazolam, triazolam.
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

▪ EXCREȚIA MEDICAMENTELOR
▪ Se mai numește și eliminare sau epurare;
▪ Unii autori includ în termenul de eliminare procesele de
metabolizare + excreție;
▪ Majoritatea medicamentelor se elimină pe cale renală
(rinichi și urină) fie sub formă de metaboliți, fie sub formă
nemodificată, fie sub ambele forme;
▪ Alte căi de excreție a medicamentelor: calea pulmonară,
digestivă, lacrimală, biliară, cutanată, salivară,
placentară.
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

1.Excreția renală
▪ Pe cale renală se excretă 90% din medicamente;

1.Ultrafiltrarea glomerulară
▪ Are loc datorită diferențelor de presiune hidrostatică și
coloidosmotică dintre capilarele glomerulare și spațiul
liber al capsulei Bowman;

▪ Capilarele glomerulare permit trecerea unor molecule de

medicament cu G.M. mai mică de 20000 în filtratul
glomerular (urina primitivă);
▪ Albumina plasmatică (68000) nu traversează aceste
capilare.
▪ Majoritatea medicamentelor (cu excepția
macromoleculelor precum heparina) trec cu ușurință
această barieră – se regăsesc în urină;
▪ Dacă medicamentul este legat în proporție mare de
albumina plasmatică, concentrația urinară va fi mult mai
scăzută comparativ cu cea plasmatică;
▪ Warfarina, care se leagă 98% de albumina plasmatică, se va
regăsi în urină numai în procent de 2% din concentrația
plasmatică;
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

▪ Medicamente care se excretă renal prin filtrare

glomerulară: barbiturice, benzodiazepine.

2. Resorbția tubulară
▪ Este un proces pasiv, datorat diferenței de concentrație
dintre urina tubulară și spațiul interstițial;
▪ Multe medicamente, fiind acizi sau baze slabe, suferă
modificări în ce privește gradul de ionizare, în funcție de
pH-ul mediului;
▪ Aceste schimbări pot să influențeze și excreția unor
medicamente;
▪ Un medicament bazic este puternic ionizat în mediu
acid și nu se mai resoarbe tubular .
▪ Astfel, acesta se elimină în cantități crescute;
▪ Invers se întâmplă în cazul unor medicamente acide –
acidul acetilsalicilic (aspirina) – în mediu alcalin va
ioniza puternic, nu se va mai resorbi tubular și se va
elimina în cantități crescute;
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

• Alcalinizarea prin bicarbonat de sodiu și acidifierea

prin clorură de amoniu a urinii reprezintă mijloace
terapeutice importante în cazul unor intoxicații;
• Există și un proces de resorbție activă, prin care se resorb
ionii de sodiu și glucoza;
• 3.Secreția tubulară
• Este un proces activ care necesită energie – se realizează
împotriva gradientului de concentrație;
• Medicamente care se excretă prin secreție tubulară:
penicilinele, sărurile de potasiu;
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

• Secreția tubulară se face prin două mecanisme:

• 1). Mecanismul anionic, prin care se excretă unele
medicamente acide – de exemplu penicilinele;
• 2). Mecanismul cationic, prin care se excretă bazele –
foarte multe medicamente;
▪ Importanța acestor mecanisme rezidă în faptul că ele pot fi
influențate;
▪ De exemplu, probenecidul interferează cu mecanismul
de secreție al acizilor și împiedică secreția penicilinelor;
▪ Consecutiv, concentrația plasmatică a acestora va fi
menținută crescută;
• 2.Excreția digestivă
• Pe cale digestivă se elimină medicamente care nu se absorb
din tubul digestiv.
• Streptomicina, neomicina, sărurile de calciu,
metalele grele, sulfatul de magneziu, substanțele care
se elimină prin bilă.
• 3.Excreția biliară
• Ampicilina, eritromicina, tetraciclina.
• Unele medicamente se elimină pe cale biliară și se reabsorb
la nivelul intestinului subțire – urmează o circulație
entero-hepatică;
• Digitoxina, hormonii tiroidieni;
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

• 4.Excreția pulmonară
• Pe cale pulmonară se elimină anestezicele generale
inhalatorii;
• 5.Excreția cutanată
• Are loc prin secreția sudoripară;
• Exemple: acid lactic, ioduri, bromuri;
• 6.Excreția lactată
• Are o însemnătate deosebită întrucât prin laptele matern
se elimină foarte multe medicamente prezente în sângele
mamei;
• Chiar și cantități mici din aceste medicamente pot fi toxice
pentru sugar;
• Morfină, barbiturice, alcool, anticoagulante orale,
cloramfenicol.
• 7.Excreția salivară
• Arsenul, plumbul și stronțiul – în cazul unor expuneri
profesionale – se elimină prin salivă și produc leziuni ale
cavității bucale;
• 8.Excreția lacrimală
• Se elimină cantități mici de ioduri, arsen, mercur.
• 9.Excreția placentară
• Prin placentă se elimină practic toate medicamentele
liposolubile și neionizate (trec din sângele matern în cel
fetal);
 FARMACOLOGIA GENERALĂ

• Calea placentară are o importanță cu totul specială;

• Se pot produce intoxicații grave la făt;
• Morfina, sulfamidele, glucocorticoizii,
anticoagulantele orale.
• În graviditate, mai ales în primele 3 luni, medicamentele
vor fi administrate extrem de redus – numai în caz de
necesitate;
• Unele medicamente produc malformații congenitale foarte
grave;
• De exemplu, glucocorticoizii produc fisuri ale palatului,
talidomida produce focomelie etc.;