Facultatea de Medicină

UMF “Grigore T. Popa”

Iași

Farmacocinetică
Prof. Univ. Dr. Habil. Liliana Mititelu-Tarțău
 FARMACOCINETICA

• ABSORBŢIA

• TRANSPORTUL

• DISTRIBUŢIA

• METABOLIZAREA

• ELIMINAREA
 ABSORBŢIA MEDICAMENTELOR
Căi de administrare:
• internă
• externă
• parenterală

CALEA INTERNĂ –

Un medicament se poate absorbi parţial, total sau deloc la

nivelul oricărui segment al tubului digestiv.

CALEA EXTERNĂ (tegumente şi mucoase).

CALEA PARENTERALĂ (injectare).

 ABSORBŢIA MEDICAMENTULUI LA NIVELUL
CĂII INTERNE
Depinde de trei categorii de factori:
• Factori ce ţin de pacient:
– viteza tranzitului intestinal ;
– mărimea suprafeţei de absorbţie;
– pH-ul gastric sau intestinal;
– prezenţa sau absenţa bilei;
– existenţa unor eventuale obstacole în tubul digestiv (ileus, tumori etc);
– prezenţa sau absenţa alimentelor;
– prezenţa paraziţilor intestinali
• Factori ce ţin de natura chimică a medicamentului:
– hidrosolubilitate
– liposolubilitate
– polaritatea moleculei
• Factori ce ţin de forma medicamentoasă
– natura excipientului
– timpul de distribuţie
– mărimea particulelor
 ABSORBŢIA MEDICAMENTULUI LA
NIVELUL STOMACULUI
• Are următoarele particularităţi:
 dependenţa de pH
• de exemplu: diazepamul se absoarbe slab în mediu acid
• substanţele cu un caracter puternic bazic (ex. Izoniazida se
absoarbe slab), moleculele mici neionizate şi liposolubile (ca
etanolul) se absorb repede.
 substanţele polipeptidice sunt inactivate de HCl
 absorbţia depinde de viteza de golire a
stomacului în intestin, mărimea suprafeţei
mucoasei gastrice, calitatea vascularizaţiei
gastrice.
 Situaţii în care nu este necesară
absorbţia:
• anestezicele locale.
• substituienţii macromolecule de plasmă (dextranii).
• administrarea aminoglicozidelor (ex. streptomicină, neomicină)
pe cale orală, în infecţii intestinale.
• antiacidele (hidroxid de aluminiu, oxid de magneziu) folosite în
tratamentul ulcerului peptic.
• terapia de substituţie a enzimelor digestive (tripsină, lipază)
• purgative
• antihelmintice
• terapia locală pentru efecte locale: colir, instilalaţii nazale;
auriculare, aerosoli, inhalaţii, etc.
 ABSORBŢIA INTESTINALĂ
- se face atât la nivelul intestinului subţire cât şi la nivelul intestinului gros.

A. INTESTINUL SUBŢIRE
• are o suprafaţă mare de absorbţie şi o bună vascularizaţie. Cele mai multe
medicamente se absorb la nivelul jejunului.

FACTORI CE INFLUENŢEAZĂ ABSORBŢIA INTESTINALĂ

• viteza de golire a stomacului
- substanţele ce reduc rata de golire a stomacului cum ar fi
• Loperamid
• analgezice narcotice prelungesc şi timpul de absorbţie intestinală a
medicamentelor

• forma medicamentoasă
• natura chimică a medicamentului (liposolubilitate, etc)
• absenţa /prezenţa bilei şi/sau alimentelor

B. INTESTINUL GROS
• absorbţia rectală ocoleşte ficatul (aprox. 50%),
 ABSORBŢIA INTESTINALĂ
Factori care influenţează absorbţia intestinală
• Dimensiunea particulelor
– suspensiile de particule microcristaline se absorb mai repede
decât particulele solide de dimensiuni mai mari
• viteza tranzitului intestinal
• gradul de ionizare a medicamentelor
• liposolubilitatea şi gradul de polarizare a moleculei de medicament
– substanţele intens polare (aminoglicozidele) nu se absorb din
intestin
• prezenţa alimentelor
– ex: absorbţia Amoxicilinei şi a altor peniciline de semisinteză -
redusă in prezenţa alimentelor
• pH
• modificări patologice ale suprafeţei de absorbţie
– rezecţii
– tumori
• modificări ale vascularizaţiei intestinale
 Efectul primului pasaj (first pass effect)
• reprezintă prima trecere a medicamentelor prin ficat
• unele medicamente administrate intern şi absorbite la nivel gastric
şi intestinal sunt metabolizate în proporţie ridicată la prima trecere
prin peretele intestinal sau/şi ficat, astfel încât în circulaţia
generală, ajunge doar o mică parte din doza de medicament
administrată:

• Exemple:
– propranolol;
– nitroglicerină;
– imipramină;
 Calea externă de administrare
Absorbţia cutanată a medicamentului
– se face în mod inegal la nivelul tegumentului
– stratul cornos al pielii permite absorbţia unui
număr mic de substanţe
– cele mai multe medicamente se absorb la
nivelul foliculilor piloşi, glandelor sebacee şi
sudoripare

• Absorbţia depinde de:

– integritatea tegumentului (este mai mare în
cazul tegumentului denudat)
– regiunea din tegument unde se aplică forma
medicamentoasă (mai mare la nivel
retroauricular şi scrotal)
– vârstă (mai mare la copil, mai redusă la
bătrân)
– natura excipientului
 ABSORBŢIA MEDICAMENTULUI LA
NIVELUL CAVITĂŢII ORALE
Există următoarele particularităţi:
• evitarea primului pasaj hepatic; suprafaţă de
absorbţie mică
• absorbţia este în general rapidă dacă există un
coeficient de partiţie lipide/apă mare
• difuzia este rapidă pentru substanţele neionizate
• dizolvarea formelor solide în salivă
• posibilitatea ca alimentele să îndepărteze unele forme
medicamentoase plasate la nivelul cavităţii orale
• unele substanţe eliminate prin salivă ajung la nivelul
mucoasei bucale şi pot fi absorbite la acest nivel
• adm. sublinguală efect sistemic (Nitroglicerina).
 Calea respiratorie
Include administrarea medicamentului:
A. la nivelul căilor aeriene superioare
B. La nivelul căilor aeriene inferioare

A. La nivelul căilor aeriene superioare se administrează

medicamente care acţionează:
• local (ex.: medicamente utilizate pt. tratamentul rinitelor)
• la distanţă (ex.: hormoni polipeptidici: vasopresina sau oxitocina)

La nivelul mucoasei nazale există mucus şi clearance muco-ciliar.

 Calea respiratorie

Avantaje
– contact direct între mucoasa nazală şi medicament în cazul
afecţiunilor nazale
– posibilitatea de a se administra substanţe degradabile la pH-ul
acid gastric sau greu absorbabile pe alte căi;
– se evită efectul primului pasaj;
– administrare uşoară şi nedureroasă;
– mucoasa nazală are o bogată vascularizaţie care favorizează
absorbţia.

Dezavantaje
– cantităţile de medicament ce se pot administra sunt relativ
micii;
– posibilitatea în unele situaţii de a fi modificată percepţia
olfactivă;.
 Calea auriculară
Include administrarea medicamentelor la nivelul
urechi externe (în terapia unor afecţiuni otice).

Avantaje:
• administrarea uşoară şi nedureroasă;
• aduce substanţa activă în regiunea unde este procesul patologic;

Dezavantaje:
• cantităţile de medicament ce se pot administra pe această cale
sunt relativ mici;
• soluţiile introduse în conductul auditiv trebuie să fie în prealabil
încălzite la temperatura corpului;
• uneori secreţiile patologice realizează o barieră ce împiedică
absorbţia medicamentului în regiunea bolnavă (ex.: secreţii
mucopurulente care împiedică contactul cu timpanul);
• administrarea repetat intraauricular poate genera uneori dureri;
• soluţiile introduse intraauricular determină uneori vertij.
 Căile oftalmică şi nazală

• oftalmică (formele medicamentoase trebuie să

fie sterile şi apirogene)

• nazală
Calea parenterală de administrare a medicamentului
• prin această cale medicamentele se introduc direct în
mediul intern al organismului
• este calea cea mai nouă de administrare şi se utilizează
din secolul al XIX-lea
 Calea parenterală
AVANTAJE

• permite ajungerea rapidă a medicamentului la locul de

acțiune
• este calea care se utilizează în urgenţe
• întreaga cantitate de medicament ajunge în mediul
intern (absorbţie integrală)
• poate fi utilizată indiferent de starea pacientului (copii
mici, bolnavi comatoşi, non- cooperanţi etc.)
• volume mari de soluţie se pot administra intravascular
 Calea parenterală
DEZAVANTAJE

• necesită existenţa instrumentarului şi a personalului

medical
• absorbţia nu utilizează mecanismele de absorbţie
fiziologice (risc mare de supradozare)
• medicamentul (indiferent de forma medicamentoasă)
trebuie să fie steril şi apirogen
• soluţiile (injectabile şi mai ales perfuzabile) trebuie să
respecte pH-ul şi echilibrul ionic al plasmei şi să fie
filtrate
• soluţiile uleioase nu se pot administra intravascular
 Transportul medicamentelor în organism

• Se realizează în cea mai mare proporţie de către sânge

(numai în proporţie foarte mică de către limfă).
• Transportul medicamentelor în sânge se face:
– de către plasma sanguină
– de către elementele figurate ale sângelui

• Transportul făcut de către plasma sanguină reprezintă

circa 99% din întreg transportul medicamentului în
organism.
• Medicamentele sunt transportate în plasmă:
– liber
– legate de proteinele plasmatice
 Transportul medicamentelor
Fracţiile
• libere - ajung mai repede la locul acţiunii;
- au acţiune scurtă şi rapidă
- se elimină mai repede prin filtrare glomerulară
• legate de proteinele plasmatice
- ajung tardiv la locul de acţiune (perioadă de latenţă mai mare)
- au acţiune lentă, de lungă durată şi de intensitate scăzută
- se elimină mai lent, prin mecanisme tubulare renale

• Raportul dintre fracţia liberă şi cea legată a unui medicament este

constantă.
• În cazul reducerii fracţiei libere din diferite motive, noi cantităţi de
medicament legat de proteine devin libere libere, astfel că raportul se
păstrează.
 Stări patologice care modifică legarea
medicamentelor de proteinele plasmatice

I. Scade legarea medicamentelor

a) de albumine
• ciroza hepatică
• neoplasmul hepatic
• pancreatita acută
• sindromul nefrotic
• malnutriţia severă
• sindroamele de maldigestie
• fibroza chistică
b) de globulinele plasmatice
• sindromul nefrotic
II. Cresc legarea medicamentului
a) de albumine
• unele tumori benigne
• hipotiroidismul
b) de globuline
• boala celiacă
• boala Crohn
• în unele stări patologice, apar de asemenea modificări în
legarea medicamentului de proteinele plasmatice
• în sarcină – scade legarea de proteinele plasmatice
• la noul născut: legarea de albumine scade datorită
existenţei albuminei fetale care leagă, dar mai slab
medicamentul
• la bătrân: creşte legarea de globulinele plasmatice
• exerciţiul fizic: uneori poate modifica legarea de proteinele
plasmatice
 Transportul
transmembranar

1. Transport pasiv: în sensul gradientului de concentraţie, fără

consum de energie.
Membrana celulară are o structură de mozaic cu:
- un strat bimolecular lipidic (traversat uşor de substanţele
liposolubile, de fracţiile neionizate cu polaritate redusă)
- proteine globulare intrinseci în lungul axului se află “pori”
prin care trec substanţele hidrosolubile, fracţiile ionizate,
cu polaritate crescută.
 Transportul transmembranar

• 2. Difuziunea facilitată: transport pasiv folosind

molecule transportoare (ex. transportul glucozei
în celule).
 Transportul transmembranar

• 3. Transport activ: - cu consum de energie, în sens

contrar gradientului de concentraţie (ex. mec.
pompelor ionice)
 Transportul transmembranar

• 4. Pinocitoza: molecula de medicament este înglobată

într-o veziculă formată de membrana celulei, care
emite pseudopode. În interiorul celulei, vezicula
eliberează molecula de medicament. (formă de
transport activ - pentru transportul moleculelor mari -
ex. sol. macromoleculare).
 Transportul transmembranar

• 5. Transcitoza: formă de transport activ folosită

de celulele bipolare (hepatocite). Moleculele de
medicament sunt incluse în vezicule formate de
membranele celulare. Veziculele respective
străbat celula de la un pol la altul, eliberând
medicamentul la polul opus punctului de
plecare.
 Distribuţia medicamentelor
- poate fi uniformă sau selectivă pentru anumite
compartimente.

• În sistemul nervos central – medicamentele pătrund cu mai

mare dificultate, datorită barierei hematoencefalice.
Substanţele liposolubile difuzează mai uşor în SNC.
• În ţesutul adipos sau alte locuri de depozit. Medicamentele
liposolubile se acumulează în concentraţii înalte în ţesutul
adipos.
• La locurile de excreţie şi metabolism. Medicamentele
hidrosolubile se acumulează mai ales la locul de excreţie, iar
cele liposolubile la locul de metabolizare (în special în ficat).
 Distribuţia medicamentelor
• Placenta prezintă o imensă suprafaţă de schimb şi o barieră
(relativ permeabilă) în calea unor medicamente.
Analgezicele, hipnoticele, narcoticele, hormonii şi
antibioticele trec în circulaţia fetală, fapt de care trebuie să
se ţină seama (influenţa asupra centrului respirator, acţiuni
teratogene etc.) când se administrează medicamente
mamei.

• Concentrarea în lapte. Deoarece laptele este ceva mai acid

decât plasma, medicamentele bazice se vor concentra cu
predilecţie în lapte (ex. penicilina, streptomicina). În lapte
pot trece şi alte toxice, precum alcoolul, nicotina, bromurile,
heroina.
Farmacocinetica medicamentelor
 Metabolizarea medicamentelor
• se poate produce în orice organ sau ţesut, dar în cea
mai mare parte medicamentele se metabolizează în:
• ficat
• pulmon
• rinichi
• peretele intestinal.
 Metabolizarea medicamentelor
• Biotransformarea poate modifica efectele unui medicament în
unul din următoarele moduri:
Formând un metabolit inactiv dintr-un medicament activ.
Formând un metabolit activ dintr-un medicament iniţial
inactiv.
Formând un metabolit activ dintr-un medicament iniţial
activ.
Formând un metabolit toxic dintr-un medicament iniţial
netoxic (de ex., transformarea unui procent de fenacetină în
anilină care dă methemoglobinemie).
• Majoritatea biotransformărilor lor se petrec la nivelul
microzomilor celulelor hepatice. În microzomi se găsesc
enzimele care metabolizează majoritatea medicamentelor ce
pătrund în celulă.
• Reacţiile chimice implicate în metabolizarea
medicamentului sunt:
• de oxidare
• de reducere
• de hidroliză
• de conjugare

• primele trei reacţii se mai numesc REACŢII DE

FAZĂ I
• conjugarea este frecvent numită REACŢIE DE
FAZĂ II.
Sub aspectul proporţiei în care sunt
metabolizate, se împart în trei grupe:
• medicamente eliminate COMPLET
NEMETABOLIZATE
(ex. uleiul de parafină, protoxidul de azot)
• medicamente care se METABOLIZEAZĂ
PARŢIAL în organism: amoxicilină,
haloperidol
• medicamente COMPLET METABOLIZATE
• Din punctul de vedere al activităţii farmacodinamice metaboliţii unui
medicament pot fi:
a) Complet inactivi farmacodinamic (cei mai mulţi)
b) Activi:
• mai puţin activi sau mai activi decât medicamentul din care
provine
• la fel de activi sau mai activi decât medicamentul din care provin
Exemple:

MEDICAMENTUL METABOLITUL
INIŢIAL
amitriptilină nortriptilină
cortizon hidrocortizon
imipramină desimipramină
mefobarbital fenobarbital
• Inductoare enzimatice: sunt substanţe care asociate
altor substanţe grăbesc metabolizarea acestora prin
creşterea sintezei şi activarea enzimelor
microzomale hepatice
(ex. fenobarbital, spironolactonă, rifampicină).

• Inhibitoare enzimatice: sunt substanţe care asociate

altor substanţe scad/inhibă metabolizarea acestora
prin inhibarea sintezei şi activarea enzimelor
microzomale hepatice
(ex. cimetidină, fenilbutazonă, metronidazol).
 Eliminarea medicamentului
• Medicamentul se elimină din organism pe următoarele
căi:
– digestivă
– urinară
– respiratorie
– cutanată
– lacrimală
– prin laptele matern
– prin sângele menstrual

• Primele 4 căi de eliminare a medicamentului sunt mult

mai importante decât ultimele trei.
 Eliminarea medicamentului pe cale digestivă

• Cuprinde 2 situaţii distincte

a) eliminarea medicamentului administrat pe cale internă şi

neabsorbit
b) eliminarea medicamentului administrat pe orice cale şi care
ajunge la ficat şi este eliminat prin secreţia biliară

Eliminarea se poate face atât pentru medicamentul

nemetabolizat cât şi pentru cel modificat chimic în organism.

Există pentru unele medicamente un circuit hepato-entero-

hepatic.
 Circuitul entero-hepatic
• medicamentul administrat pe o
cale oarecare ajunge in ficat –
secretat parţial în bilă; ajunge
în duoden de unde se elimină
prin fecale.
• restul din cantitatea
administrată, nemetabolizată,
sau sub formă de metabolit
activ se reabsoarbe la nivel
intestinal, trece în sânge,
ajungând din nou în ficat.
• Ex. tetracicline
 Eliminarea renală a medicamentului
• Este modalitatea pe care se pot elimina medicamente,
indiferent de calea pe care acestea au fost administrate.
• Medicamentele se pot elimina:
– metabolizat;
– nemetabolizat;
– complet metabolizat.
• Medicamente eliminate renal aproape complet
nemetabolizate:
– Furosemid;
– Acetazolamidă.
• Medicamente eliminate în proporţie predominantă (70-90%)
nemetabolizate:
– Digoxin;
– Polimixină B.
Eliminarea renală a medicamentului
• se poate realiza:
– prin filtrare glomerulară;
– prin secreţie tubulară;
– prin ambele mecanisme.

Pentru a putea fi posibilă eliminarea prin filtrare

glomerulară, masa moleculară a medicamentului
trebuie să fie sub 40kDA.
Eliminarea renală a medicamentelor este în general
direct proporţională cu clearence-ul de creatinină.
 Eliminarea renală
• Pe această cale, medicamentele se elimină prin
filtrare glomerulară, substanţele care circulă
liber în plasmă având o eliminare mai rapidă
faţă de cele care circulă legate.
• Medicamentele care sunt baze slabe se elimină
mai intens când urina este mai acidă.
• Alcalinizarea urinei grăbeşte, însă, eliminarea
substanţelor medicamentoase care sunt slab
acide, aşa cum sunt, de exemplu, sulfamidele şi
acidul salicilic.
 FACTORI care influenţează eliminarea
renală a medicamentului
• În cazul scăderii clearance-ului (IR ac., cr.), trebuie redus intervalul
dintre doze.
Ex: în mod normal, intervalul dintre administrările de Amoxicilină este
de 8 ore. Dacă clearence-ul de creatinină e de 50-10 ml/min,
intervalul dintre administrări creşte la 12 ore, iar dacă clearence-ul
de creatinină e sub 10 ml/min, intervalul dintre administrări creşte
la 16-24 ore.

• vascularizaţia rinichilor;
• pH-ul urinar;
• existenţa unor obstacole la nivelul căilor urinare;
• valoarea presiunii arteriale
• starea funcţională a parenchimului renal.
 Excreţia medicamentelor în laptele matern
Este influenţată de următorii factori:

• medicamentele trec din sânge în lapte prin difuzie directă

a moleculelor hidrofile prin pori
• difuzia pasivă a moleculelor lipofile prin membrana
lipidică (cele puţin sau deloc polare)
• există şi transport activ
- laptele este mai acid decât plasma, în lapte unele
molecule se vor ioniza ceea ce va împiedica revenirea
lor iîn plasma.
- excreţia în lapte este dependentă de legarea de
proteine. Cele mai puţin legate trec mai uşor, cele mai
legate trec mai puţin.
 Eliminarea prin laptele matern
- barbiturice (Fenobarbital),
- Benzodiazepine (Diazepam)
- Teofilină,
- Morfină,
- Nicotină,
- Cafeină
- antibiotice
- etanol,
- bromuri.
 • Eliminare biliară
- antibiotice (aminopeniciline, peniciline antistafilococice,
macrolide, tetracicline, ciclosporine, rifampicină,
quinolone generaţia a 3-a, cefalosporine generaţia a 3-a,
a 4-a, aminoglicozide)
- barbiturice, benzodiazepine
- opioide (morfină, oxicodonă, hidromorfonă, heroină)

• Eliminare la nivel pulmonar

- pentru alcool etilic
- doar pentru lichide puternic volatile (eter etilic), sau
agenţi gazoşi (anestezice generale volatile)
• Eliminare prin secreţia lacrimală:
- Rifampicină, antiepileptice, Minociclină;

• Eliminare prin unghii şi păr:

- antifungice (Ketoconazol, Itraconazol, Griseofulvină),
- Metamfetamină, Cocaină, metale grele, arsen;
• Eliminare prin salivă:
- Rifampicină, amfetamine;
- antiepileptice (Fenitoin, Carbamazepină, Acid valproic,
Etosuximidă),
- Teofilină, Digoxin, Quinidină, Litium,
- Morfină, Cocaină, amfetamine,
- benzodiazepine (Diazepam, Nitrazepam);
 Concentrarea în:
• lichid cefalo-rahidian: Metotrexat, benzodiazepine,
antidepresive, antiepileptice (Carbamazepină, Fenitoin,
Etosuximidă)

• secreţia bronşică: Ampicilină, Gentamicină

• la nivelul urechii:
- quinolone gen. a 3-a (Ofloxacin, Norfloxacin, Ciprofloxacin),
- opioide, Cocaină, amfetamine, derivaţi din canabis,
- antipsihotice (Haloperidol),
- Nicotină,
- metale grele;
 Concentrarea în:
• prostată:
- quinolone gen. a 3-a,
- sulfonamide, Trimetoprim,

• lichid seminal :
- cefalosporine, macrolide, quinolone,
- AINS,
- Propranolol, Cafeină, Nicotină.

• secreţia vaginală:
- quinolone gen. a 3-a,
- sulfonamide, Trimetoprim,
 Concentrarea în:
• cartilaj, os:
- tetracicline,
- lincosamide,
- quinolone gen. a 3-a,
- metale grele.

• lichid amniotic, circulaţia fetală:

- Ampicilină, Azlocilină,
- antiepileptice,
- sedative - hipnotice,
- beta-blocante,
- Nicotină.
 Parametri farmacocinetici esenţiali

O serie de parametri sunt consideraţi esenţiali pentru

caracterizarea farmacocineticii unui medicament şi
utilizarea sa.

– concentraţia plasmatică (Cp)

– biodisponibilitatea
– timpul de înjumătăţire a concentraţiei plasmatice (T1/2)
– concentraţia maximă (Cmax)
– volum aparent de distribuţie (Vd)
 Concentraţia plasmatică (Cp)
• este principalul parametru
farmacocinetic primar, ea
obţinându-se în urma
măsurării directe, prin
diverse metode (chimice,
imunologice, radiochimice,
etc), a concentraţiei
realizate de medicament în
plasmă.
• Cp variază în timp.
 Biodisponibilitatea
• Definiţiile cele mai utilizate.

– este fracţia dintr-o cantitate de medicament

care a fost absorbită, a scăpat de efectul
primului pasaj şi se regăseşte în sânge

– procentul de medicament din sânge

(biofază, de la nivelul receptorului)
 Timpul de înjumătăţire (T1/2)
• durata de timp până când concentraţia medicamentului în sânge
se reduce la jumătate.
• important pentru stabilirea intervalului de administrare a
medicamentului.
• medicamentele cu T1/2 scurt se vor elimina rapid din organism.

Exemplu:
- intervalul terapeutic: 20-30 mg/l
- T1/2 = 5 ore
 Volumul aparent de distribuţie
Vd = D/Cp
Vd = volumul aparent de distribuţie,
D = doza administrată
Cp = concentraţia plasmatică realizată în urma administrării dozei D.

Acest parametru oferă date informative privind distribuirea

medicamentului în organism.
Volumul aparent de distribuţie calculat pe baza concentraţiei
plasmatice realizată în urma administrării i.v. a unui medicament,
este o constantă pentru medicamentul şi bolnavul respectiv.
Dacă după administrarea medicamentului pe altă cale decât cea
intravenoasă, se obţin volume de distribuţie mai mari, rezultă că
medicamentul înregistrează pierderi în procesul de absorbţie, ceea
ce permite calcularea biodisponibilităţii medicamentului şi
adaptarea dozelor pentru fiecare cale de administrare.
Concentraţia steady-state (de echilibru)
 Clearance-ul unui medicament
• În clinică se lucrează în mod obişnuit cu clearance-ul
plasmatic al medicamentului care reprezintă volumul de
plasmă epurat complet de medicament în unitatea de timp
şi se calculează pe baza variaţiei concentraţiei plasmatice
a medicamentului în timp după o administrare unică.

Cl = D / ASC , unde
Cl = clearance-ul plasmatic
D= doza de medicament
ASC = aria de sub curba de variaţie în timp a concentraţiei plasmatice

Clearance-ul plasmatic al unui medicament permite stabilirea

dozelor necesare mentinerii constante a unei anumite
concentratii plasmatice de medicament.
VĂ MULŢUMESC !