FARMACOLOGIE

AMG I

Prof farm Caraban Iuliana

Curs 5

Căile de administrare şi absorbţia medicamentelor

Medicamentele administrate pe diferite cai, se absorb si ajung in sange. In continuare se

distribuie catre tesuturile unde actioneaza, catre organele de epurare, (acestea fiind mai ales ficatul si
rinichiul) eventual către tesuturile de depozitare. Ultima etapă a ciclului farmacocinetic, epurarea se
realizează, de la caz la caz, fie prin metabolizare urmată de excreţie, fie numai prin excreţie.

Principalele căi de administrare a medicamentelor sunt:

- internă, in vederea absorbtiei din tubul digestiv, mai ales în intestin (absorbtie enterala);

- parenterală, adică prin injectare directa in mediul intern (subcutanat, intramuscular,

intravenos etc.);

- externă, adică prin aplicare pe diferite epitelii (mucoase, piele),

Alegerea caii potrivite de administrare, in functie de comportarea farmacocinetica si de situatia

clinica, este esentiala pentru obtinerea rezultatelor scontate.

Administrarea pe diferite cai a medicamentelor urmareste absorbtia substantei active in vederea fie a
unor efecte sistemice sau generale fie a unor efecte locale sau topice.

Factorii favorizanti ai absorbtiei sunt:

a) prezentarea medicamentului in soluţie apoasa;

b) concentraţia mare de medicament;

c) circulatia sanguină bogată la locul absorbtiei;

d) suprafata mare de absorbtie (ex. vilozităţile intestinale, alveolele pulmonare) Factorii trenanti ai
absorbtiei sunt:

a) prezentarea medicamentului in solutie uleioasa, suspensie, forma solida: b) diluţia mare;

c) circulatia săraca la locul absorbtiei;

d) suprafata limitata de absorbtie.

 1. Administrarea pe cale orală

Medicamentele administrate pe cale orală se pot absorbi, adică pot fi preluate în circulaţia
sangvină fie în stomac, fie în intestin. Medicamentele liposolubile şi cele ionizate în proporţie mică încep
să se absoarbă încă din stomac. Astfel se comportă acizii slabi, care disociază puţin în mediul acid, spre
deosebire de bazele slabe. Dacă bazele slabe se administrează sistemic, ele ajung direct în mediul intern,
care având pH uşor alcalin, favorizează prezenţa moleculelor neionizate, liposolubile, astfel încât, în
aceste condiţii, bazele slabe au tendinţa de a trece din circulaţie în sucul gastric, simulând un proces de
secreţie.

I n s t o m a c, medicamentele se absorb putin in general, exceptand alcoolul, iodurile, glucidele,

soluţiile saline, unele peptone si partial apa. Substanţele acoperite cu cheratina sau gluten trec in
duoden, nefiind atacate in stomac. Stomacul

plin diminuează concentraţia medicamentelor, in timp ce stomacul gol le le favorizează absorbţia.

Substanţele iritante (iodul, salicilatul de sodiu, guaiacolul, creozotul etc.) nu se administreza

decat dupa mese.

Diminuarea functiilor secretomotorii ale stomacului provoaca retinerea timp indelungat a substanţelor
medicamentoase.

În intestin se găsesc cele mai bune condiţii pentru absorbţia medicamentelor:

suprafaţă mare, vascularizare bogată, pH relativ apropiat de neutru, prezenţa unor sisteme
transportoare. Întrucât mucoasa intestinală are pH=5,3 şi conţinutul intestinal are un pH ceva mai mare,
moleculele care se prezintă în proporţie mare sub formă nedisociată la pH peste 5,3, adică substanţele
acide cu pKa >3 şi substanţele bazice cu pKb< 7,8, grupe în care se încadrează majoritatea
medicamentelor, se absorb bine sau relativ bine din intestin. În schimb, substanţele complet ionizate, ca
şi moleculele neutre, insolubile în grăsimi se absorb în proporţie mică.

Anumite substanţe de tip fiziologic (ioni organici, aminoacizi, vitamine, baze purinice şi pirimidinice) ca şi
analogi ai acestora se absorb din intestin, prin intervenţia unor sisteme de transport specializat.

I n i n t e s t i n u l s u b t i r e, substanţele insolubile in apa se dizolva sub influenta secretilor

intestinale, hepatice, pancreatice. Unele substanţe pot fi transformate in mediul alcalin al intestinului. In
intestinul subtire absorbtia medicamentelor este favorizată datorita bogatei retele sangvine si limfatice.

Cantităţi mici din anumite substanţe macromoleculare pot trece din tubul digestiv în sânge prin
pinocitoză sau fagocitoză macrofagică.

Secretiile gastrice şi intestinale pot descompune si inactiva unele substanţe (alcalii, acizi, penicilina
cristalina, adrenalina, unii hormoni). Streptomicina si antibioticele inrudite cu aceasta nu se absorb.
Pulberile fine, greu solubile sau insolubile pot fi retinute partial un timp indelungat pe suprafata
mucoaselor digestive; starile patologice ale tractul digestiv pot modifica absorbtia medicamentelor
administrate pe cale orală.
Mucoasa inflamanta a tractului digestiv incetineste absorbtia, in timp ce mucoasa lezata favorizeaza
absorbtia.

Diminuarea motilităţii gastrointestinale intarzie absorbtia si favorizeaza actiunea iritanta a

medicamentelor şi aparitia intoxicatiilor.

Medicamentele administrate in alimente sau bauturi se absorb in cantitati reduse chiar prin mucoasa
bucala.

I n f i c a t medicamentele ajung din intestinul subtire şi sunt retinute in circulatia hepatica un timp mai
scurt sau mai lung, pana la cateva luni, ficatul fiind din acest punct de vedere, o bariera, dupa care, sunt
treptat eliberate in circulatia generala. Bariera hepatica este benefica in cazul patrunderii toxicelor in
tractul digestiv; pentru majoritatea medicamentelor insa, duce la diminuarea efectului terapeutic.

Absorbtia medicamentelor per os se face intre 20 de minute si cateva ore, in functie de

- specie;

- natura medicamentului;

- forma farmaceutică;

- transformarile suferite de subst. medicamentoasa;

- plenitudinea tubului digesiv.

În medicina veterinară, administrarea pe cale orală este utilizata de cele mai multe ori, deşi este greoaie
sau periculoasa la unele specii (porc, cal). Pe aceasta cale se administrează medicamente sub formă de
băuturi medicamentoase, beuvaje, boluri, pilule, electuarii sau cu ajutorul sondei naso-esofaringiene..

În cazul administrării pe cale orală trebuie retinute particularitatile fiziologice ale

digestiei fiecarei specii: la ierbivore şi rumegatoare, stomacul (prestomacele) nu se golesc intre doua
administrati de tain. La rumegatoare absorbtia se poate face si in prestomac.

Administrarea medicamentelor pe nemancate, provoaca in mod reflex inchiderea sfincterului duodenal

şi medicamentele raman in stomac pana la diluare cu secretii din mucus. La unele specii are loc voma.

Antihelminticele se dau dupa un timp de dieta ceea ce favorizeaza actiunea asupra parazitilor si inlatura
actiunea adsorbanta si absorbanta a alimentelor.

Factori care influenţează absorbţia medicamentelor administrate pe cale orală

Absorbţia medicamentelor este influenţată de numeroşi factori, determinaţi de funcţionalitateai

tractului gastrointestinal, proprietăţile fizico-chimice ale substanţei active, forma farmaceutică. Printre
factorii care ţin de caracteristicile funcţionale ale tractului intestinal se numără:
 1. timpul de golire a stomacului (golirea înceată a stomacului, întârzie sosirea medicamentelor în
intestin şi în consecinţă şi absorbţia lor la acest nivel, iar tranzitul intestinal rapid scade absorbţia).

2. prezenţa alimentelor, care pot diminua absorbţia medicamentelor, încetinind mişcarea către
intestin, intervenind în contactul cu mucoasa sau formând cu medicamentele complexe greu
absorbabile.

3. sucul gastric sau enzimele digestive, care inactivează medicamentele instabile la pH acid

(benzil-penicilina) sau la acţiunea enzimelor hidrolitice (insulina, heparina);

4. flora intestinală sau enzimele din mucoasa intastinală, care inactivează anumite medicamente
(izoprenalina).

O serie de substanţe se absorb, dar ajunse prin circulaţia portală în ficat sunt metabolizate în proporţie
mare încă de la primul pasaj (de exemplu lidocaina şi în măsură mai mică morfina şi propranololul).

Forma de prezentare a medicamentului, care se referă atât la substanţa activă cât şi forma
farmaceutică a medicamentului influenţează disponibilitatea farmaceutică a acestuia, care se exprimă ca
raport între cantitatea de substanţă activă disponibilă pentru absorbţie şi cantitatea totală de substanţă
activă administrată. Această disponibilitate poate fi diferită în cazul mai multor medicamente ce conţin
aceeaşi substanţă activă, dar sub diferite forme cristaline sau sub diferite forme farmaceutice în sensul
că, aceeaşi cantitate de substanţă activă se absoarbe în mod diferenţiat în funcţie de forma de
prezentare. Această diferenţă conduce la inechivalenţa terapeutică a unor medicamente echivalente
farmaceutic. Medicamentele ce conţin aceeaşi cantitate de substanţă activă/doză şi au aceeaşi formă
farmaceutică se numesc echivalente farmaceutic. De aici concluzia că un medicament nu este definit
complet, din punct de vedere al calităţilor sale, decât în forma finită Disponibilitatea farmaceutică,
adăugată variaţiilor individuale în dispoziţia farmacocinetică (absorbţie, distribuţie şi epurare şi în cadrul
epurării mai ales metabolizarea) explică de ce aceaşi doză de medicament poate realiza concentraţii
diferite la locul de acţiune, conducând la inechivalenţa terapeutică. Diferenţele de biodisponibilitate are
o semnificaţie clinică deosebită mai ales în cazul medicamentelor cu indice terapeutic mic, la care doza
eficace maximă este apropiată de doza toxică.

Proprietatea substanţei active care influenţează în mod hotărâtor disponibilitatea farmaceutică

a medicamentului este solubilitatea. Această proprietate este influenţată la rândul ei de dimensiunile
particulelor şi de forma cristalină. Solubilitatea substanţelor poate fi mărită prin reducerea dimensiunilor
particulelor, cu obţinerea de pulberi micronizate formate din particule foarte fine (2-5μm). În acest fel se
poate imbunătăţi solubilitatea substanţei active şi implicit absorbţia acesteia (ca în cazul grizeofulvinei,
spironolactonei etc.).

Structura cristalină înfluenţează de asemenea solubilitatea substanţelor active ce prezintă

polimorfism, precum şi stabilitatea acestora. In general, substanţele cristaline polimorfe pot exista sub
forma unei structuri instabile, de obicei mai solubile, dar inutilizabilă farmaceutic, a unei structuri
intermediare metastabile, destul de solubilă şi deci utilizabilă farmaceutic şi a unei structuri stabile, dar
puţin solubile. În timpul păstrării prea îndelungate a unui medicament preparat cu substanţa activă in
forma metastabilă, aceasta poate trece în forma stabilă, cu micşorarea considerabilă a solubilităţii şi
implicit a disponibilităţii. Polimorfismul este important în cazul unor medicamente cu structură
steroidica, în cazul sulfamidelor, al cloramfenicolului.
Forma farmaceutică este un alt factor important pentru disponibilitate. În general, medicamentele in
solutie apoasă au o disponibilitate mai bună decât cele in suspensie. Inechivalenţa terapeutică apare cel
mai des în cazul medicamentelor echivalente farmeceutic care se prezintă sub diverse forme
farmaceutice solide: comprimate, capsule, administrate oral. Acestea trebuie astfel preparate, incat sa
poata dezintegra rapid, punând substanta activa in contact cu sucurile digestive in care se dizolva. La
dezintegrare pot contribui şi anumiţi excipienţi care se dizolva, se gomflează sau sunt digerati. Există
teste in vitro si in vivo care urmaresc viteza de dezintegrare a formelor farmaceutice solide pentru
administrarea orală, precum si viteza de dizolvare a substantei active continute, dând indicaţii directe
asupra disponibilităţii farmaceutice. Anumite medicamente care sunt inactivate de aciditatea gastrica
sau care provoacă iritaţia puternică a mucoasei se administreza sub forma de comprimate sau capsule
enterosolubile (acestea sunt acoperite cu un înveliş relativ insolubil la pH mic (acetoftalat de celuloza ),
dar se dizolva la pH-ul mai mare mare din intestin. P r e p a r a t e l e r e t a r d - capsule sau
comprimate- realizează eliberarea lentă a substanţei active, absorbţia intestinală şi implicit efectul fiind
lente şi prelungite. Aceste preparate se obţin prin mai multe metode:

- acoperirea depozitului de substanţă activă cu membrane, care se dizolvă lent;

- înglobarea substanţei active într-o matrice, care determină eliberarea treptată.

- polistratificarea comprimatelor - straturile de substanţă activă alternează cu straturi de invelis

inactiv, care se dizolva mai incet, realizandu-se astfel eliberarea lenta a substanţeiactive.
Figura nr. 4. Schema proceselor care influenteaza disponibilitatea medicamentelor administrate
oral

2. Administrarea prin injectare

Avantajul acestei administrări constă în absorbţia rapidă şi completă, ceea ce o recomandă în

cazurile de urgenţe şi pentru medicamentele cu absorbţie enterală insuficientă. Dezavantajul acestei
administrări constă în tehnica mai complicată a administrării, implicând asepsie şi personal calificat.

Calea subcutanată

Medicamentele injectate subcutanat, ca şi cele injectate intramuscular difuzează local în ţesutul

conjunctiv şi apoi trec în sânge. Moleculele cu masă moleculară sub 3 000 (relativ mici) sunt preluate
direct în capilare, iar cele cu mase moleculare de peste 20 000, trec la început în vasele limfatice.

Se injecteaza subcutanat: substanţe usor solubile, neiritante, active in doze mici, substanţe coloidale şi
mai rar suspensii. Vehicul poate fi: apa distilata, solutia clorurata izotonica, uleiuri, eterul(mai rar).
Preparatele trebuie să fie sterilizate. Injectarea soluţiilor iritante, inclusiv hipotone, hipertone, prea
acide sau prea alcaline sunt dureroase şi pot provoca necroză locală sau abcese sterile.

În general, injecţiile subcutanate sunt relativ dureroase, deoarece inervaţia subcutanată este bogată.
Injectiile subcutanate se absorb mai incet decat cele intravenoase sau intramusculare, insa efectul este
mai de durata.

Solutiile hipotonice se absorb mai repede decat cele hipertonice, soluţiile in uleiuri vegetale se absorb
mai bine decat in parafina, soluţiile coloidale si suspensiile se absorb cel mai incet. Insulinele lente,
formate din microcristale de Zn-insulina sunt un exemplu de preparat retard, injectabil subcutanat.

O alta modalitate de a asigura un efect prelungit constă in implantarea sub piele de pelete, in care sunt
incorporate diverse substanţe active, de exemplu testosron sau alti hormoni. Implantele subcutanate cu
substanţe solide sau cristale in suspensie ale preparatelor endocrine au o absorbtie si durabilitate de
saptamani - luni. Implantele plate se absorb mai repede decat cele sferice.

În medicina veterinara, injectarea hipodermică (subcutanată) se foloseşte în mod frecvent.

Calea intramusculară

Injectarea în muşchi prezinta urmatoarele avantaje:

- absorbtia este mai usoara si mai rapida decat pe calea subcutată deoarece tesutul muscular
este mai vascularizat iar solutiile respective se gasesc sub o presiune mai mare de cat cele

injectate subcutanat;

- efectul iritant este mai mic.

În schimb, complicaţiile infecţioase sunt mai frecvente pentru injecţiile intramusculare, cele mai grave
fiind infecţiile cu anaerobi, favorizate de substanţele vasoconstrictoare. De asemenea injectarea
intramusculară prezintă riscul injectării accidentale intravenoase.
 Această cale de administrare se aplică mai ales pentru:

- substantele care se absorb greu dacă sunt administrate subcutanat;

- substanţe greu solubile, uleioase, coloidale, suspensii; - substanţe iritante

pentru calea subcutanată.

O particularitate a administrării pe cale intramusculară o constituie posibilitatea realizării de preparate

depozit sau preparate retard. Acestea se obţin prin injectarea în muşchi a unor soluţii uleioase sau
suspensii microcristaline în apă, care formează depozite locale din care substanţa activă se dizolvă
treptat în lichidul extracelular, de unde este preluată în sânge. Un exemplu este benzatinpenicilina
(moldaminul) care, injectată intramuscular sub formă de suspensie, eliberează încet, prin hidroliză,
benzilpenicilina solubilă. Concentraţiile sanguine de antibiotic astfel obţinute sunt relativ joase, dar
active timp îndelungat Absorbtia medicamentelor injectate subcutanat sau intramuscular este:

- îngreunata de: edeme puternice ale tesutului, imobilizarea, insuficienta cardiaca, renala,
prezenţa unor substante vasoconstrictoare (simpatomimetice), prezenţa unor substanţe cu propietati
osmotice scazute (polivinilpirolidona);

- favorizată prin: masaj local, căldură, prezenţa unor substanţe vasodilatatoare, adaugarea de
hialuronidază in lichidul injectabil care dimimuează in acelasi timp şi reactiile inflamatorii, durerea, etc.

În general, doza administrată pe cale subcutanată sau intramusculară este de 2 - 3 ori mai mica decat
cea administrată per os.

Calea intravenoasă permite introducerea medicamentelor direct în circulaţia sanguină, fiind cea mai
rapidă cale de pătrundere în organism, avantaj important atunci când se urmăreşte un efect de urgenţă.
Astfel, sunt evitate unele piedici in absorbtie (tesutul conjunctiv sau muscular) şi secretiile digestive, dar
nu şi bariera hepatica. Doza administrată poate fi controlată exact şi, la nevoie, prin perfuzii, se poate
asigura un nivel sanguin constant timp îndelungat sau introducerea unor cantităţi mari de lichid.

Calea intravenoasă se practica şi atunci cand medicamentele nu pot fi administrate pe alta cale, din
cauza descompunerii sau a actiunii iritante.

Introducerea medicamentelor pe această cale trebuie făcută cu precauţie. Injectarea prea rapidă poate
provoca reacţii adverse grave, datorită invadării bruşte a inimii cu concentraţii mari de medicament;, de
aceea se recomandă ca introducerea în circulaţie să se facă în cel puţin un minut, timpul necesar unui
circuit complet al sângelui. În general, suspensiile şi emulsiile obişnuite nu se injectează intravenos
pentru că pot provoca embolii. Alte accidente posibile pot fi reacţiile anafilactice sau anafilactoide,
reacţiile hemolitice, frisonul şi reacţiile febrile datorate prezenţei pirogenilor în soluţiile

injectate. De asemenea cantităţi excesive de lichid pot creşte presiunea arterială şi pot provoca

insufucuenţă cardiacă. La

animale mari si rumegatoarele mici injectia se executa in vena jugulara. La caini si la pisici in vena
safena, la iepuri in vena auriculara. In cazuri rare, cand injectarea intravenoasa nu poate fi executata
multumitor, se executa injectii intraperitoneale, mai ales la animale mici si la porci.
Alte căi de administrare prin injectare mai sunt:

- calea intraarterială, rezervată pentru substanţele radioopace folosite în diagnosticul radiologic

şi pentru substanţe citotoxice ce se injectează uneori regional, a nivelul extremităţilor sau ficatului ce
prezintă tumori, sau pentru metaboliţi protectori faţă de substanţe citotoxice (de exemplu pentru
măduva hematopoietică). Riscurile prezentate în plus de această cale de administrare, faţă de injectarea
intravenoasă, sunt: tromboza, spasmul arterial, ischemia acută a ţesuturilor irigate de artera respectivă.

- calea intraperitoneală, mai frecvent folosită la animale, la care se practică injectarea şi în alte
seroase ca cea intraarticulară, pe care se administreaza cortizon şi hidrocortizon în cazuri de artrite. La
om, serveşte ocazional la introducerea de substanţe citotoxice sau de radioizotopi la bolnavii cu tumori
abdominale sau ascită; injecţia este foarte dureroasă (se face anestezie locală) şi prezintă risc de infecţii
şi aderenţe.

- calea intrarahidiană, care presupune introducerea soluţiei medicamentoase printre vertebre, în

spaţiu L2-L5, subarahnoidian. Soluţia injectabilă se amestecă cu lichidul cefalorahidian, pentru a evita
concentraţii şi volume prea mari. Astfel se realizează rahianestezia.

- calea intraventriculară este un procedeu de excepţie, folosit uneori pentru administrarea de

citotoxice în cazul tumorilor cerebrale sau de antivirale, în cazul encefalitelor virotice acute.

- injectarea intracardiacă se foloseşte numai în cazuri extrem de grave, ca de exemplu pentru

administrarea adrenalinei în cazuri de colaps cardiac.

3. Administrarea bucală sau sublinguală

Comprimatele bucale se introduc în şanţul dintre gingii şi mucoasa obrazului sau sub limbă.
Acestea se desfac şi eliberează local substanţa activă care se absoarbe prin mucoasa bucală care este
foarte bine vascularizată. Pe aceast se administrează numai medicamentele liposolubile, capabile să
traverseze membranele. Moleculele substanţei active trec direct în circulaţia sistemică, fără a ajunge
întâi în ficat ca în cazul absorbţiei din intestin, ceea ce poate permite evitarea în parte a procesului de
bioinactivare metabolică. Viteza de absorbţie este de regulă mare, efectul instalându-se rapid
(comprimatele de nitroglicerină pot opri în câteva minute criza anginoasă). Pe această cale se pot
administra şi unii steroizi (metiltestosteronul) care sunt instabili la pH-ul sucului gastric şi de asemenea
sunt inactivaţi rapid în ficat.

4. Administrarea rectală

Această cale de administrare presupune introducerea medicamentelor în rect, sub formă de

supozitoare sau de clisme, urmindu-se efecte locale sau sistemice. Absorbţia este relativ lentă şi uneori
inegală, dar ficatul este evitat, întrucât venele hemoroidale inferioară şi mijlocie nu drenează în
circulaţia portală. Calea rectală se recomandă pentru efecte sistemice atunci când atunci când
administrarea orală nu este posibilă datorită vomei sau a altor tulburări gastrointestinale, când
medicamentul este puternic iritant pentru mucoasa gastrică sau când este inactivat de sucurile
digestive. De asemenea aceast se foloseşte in cazuri de greutate in deglutitie, la copii, la animale care
muscă, la oameni in stare de inconstienta.

Substantele administrate pe cale rectală se absorb mai greu, de aceea se folosesc doze mai mari cu
25 - 50% decat cele administrate per os.

5. Administrarea prin inhalaţie

Medicamentele introduse pe c a l e r e s p I r a t o r I e ajung în plămâni, de unde se absorb

masiv şi foarte repede in sange, datorită suprafetei mari si a bogatiei retelelor capilare a tesutului
alveolar (cateva sute de mi2 la animale mari, 50 –60 m2 la om, caini mari, etc. Bariera hepatica este astfel
evitata, iar efectul farmacodinamic se instalează aproape la fel de rapid ca după injectarea intravenoasă.

Prin această modalitate se administrează anestezicele generale gazoase şi alte medicamente

care sunt gaze sau lichide volatile

Aerosolii se administrează de asemenea prin inhalare. Propulsarea pe căile respiratorii se face cu

ajutorul unor dispozitive de aerosolizare a soluţiilor, suspensiilor sau pulberilor, prin intermediul unui
gaz sau lichid volatil menţinut sub presiune, cu un suflu de aer, sau prin aerul inspirat, pentru anumite
sisteme de administrare a pulberilor. Particulele lichide sau solide se depun pe tot parcursul căilor
respiratorii, cele mai mari de 10 microni rămnnd pe mucoasa nazală, iart cele mai mici de 1 micron
ajungând în bronhiole şi alveole şi fiind expirate în proporţie mare. Dimensiunea optimă pentru a se
ajunge la nivelul bronhiolelor este de 8 microni. Oprirea voluntară a expiraţiei după inhalare, favorizează
depunerea pe pereţii bronhoalveolari. Această modalitate de administrare are avantajul că asigură o
acţiune predominant locală, la nivelul căilor aeriene. Absorbţia este de regulă limitată, concentraţia în
sânge fiind mică pentru dozele uzuale, ceea ce evită efectele sistemice şi micşorează riscurile toxice.
Exemple de medicamentele administrate în aerosoli sunt bronhodilatatoarele stimulante
betaadrenergice şi anticolinergice, glucocorticoizi, etc.

In medicina veterinara, absorbţia medicamentelor la nivelul căilor respiratoriie are intrebuintari

restranse si se datorează administrării prin:

- inhalatii, in cazul anestezicelor generale volatile;

- fumigatie - pentru actiuni locale asupra cailor respiratorii (mai putin eficace la animale
decat la oameni).

- propulsare sub forma de aerosoli (penicilina si unele antibiotice); -

intratraheal, prin injectii, in cazul strangilozei pulmonare.

6. Aplicarea locală pe mucoase şi piele

Aplicarea pe mucoase se utilizează pentru obţinerea de:

 - efecte locale (aplicarea pe mucoasa conjunctivala, orala, faringiana, rectala, uretala,
vezicala, vaginala).

- rareori efecte sistemice (aplicarea pe mucoasa nazala a preparatelor de hormon

antidiuretic)

Aplicarea pe piele permite pătrunderea lentă a substanţelor solubile în grăsimi, cele hidrosolubile fiind
oprite de stratul extern, cornos. Folosirea unui vehicul uleios şi fricţionarea locală favorizează absorbţia.
Pansamentele ocluzive uşurează pătrunderea prin piele, ca şi

leziunile sau infalamaţiile pielii. De regulă, aplicarea pe piele realizează efecte locale, dar în

conditiile unei absorbtii crescute, pot aparea reactii adverse sistemice cu caracter toxic.